Curs de Monahismul Oriental, An I, Sem 2- Șerban George Adrian

CURS I - 3.III.2015

Șenuti din Atripe

Egiptul de Sus – 333

Prinţii săi se numeau Abulcus şi Daruba
După ce Daruba rămâne însărcinată, aceasta, aflându-se într-o călătorie ( să o numim
aşa) se întâlneşte cu un grup de monahi care îi vorbesc despre rodul binecuvântat al
pântecelui ei. Deasemenea are un vis în care apare o femeie stând lângă ea. Aceasta într-o
mână avea crucea, iar în cealaltă pâinea. Femeia îi spune că este o femeie care o iubeşte şi se
roagă lui Dumnezeu pentru ea. Astfel îi spune: Îngerul Domnului să te apere până vei naşte
rodultau care va fi binecuvântat pentru tine. Vedem din toate acestea oarecum prevestirea
faptului că urmează să se nască din Daruba un rod binecuvântat, rod care va fi Senuti.
Daruba şi Abulcus munceau din greu, cumpăra o turmă de oi pe care o dă spre îngrijire
unui cioban. După ce se naşte Senuti părinţii acestuia sunt de accord că el s ail ajute pe
păstor, dar să se întoarcă seara acasă. Astfel, Senuti îl ajută pe păstor să pozeasca oile. De la o
vreme acesta nu mai ajungea acasă fapt care i-a îngrijorat pe părinţi. Iniţial ei erau liniştiţi,
dar cu timpul devin îngrijoraţi, merg să vorbească cu pastor, dar acesta le spune c ail trimite
acasă în fiecare sear ape copil. Într-o seară pastoral îl urmăreşte şi constată că Senuti nnu
mergea acasă, ci ajungea la o baltă a Nilului, se afunda în ea rugându-se cu mâinile îi sus,
degetele fiindu-I ca nişte făclii. Văzând acestea pastorul îl trimite definitive pe Senuti acasă.
Ajuns acasă părinţii hotărăsc să-l trimită la o mănăstire unde unchiul Darubei era stareţ,
anume la mănăstirea Alba, înfiinţată de monahul Pingoul. Aici erau 30 de călugări care trăiau
după rânduiala stabilită de duhovnic, o rânduială mai aspră decât cea a Sfântului Pahomie (
toate alimentele animaliere erau interzise).
După cum am spus, Senuti se naşte în 333. Sfântul Pahomie în 292. Astfel, Senuti era
copil când comunitatea Sfântului Pahomie era în floare. Menţionăm faptul că la 9 ani Senuti
merge în mănăstire. Aici învaţa carte şi îşi însuşeşte credinţa ortodoxă. Lucrează cu
seriozitate şi astfel progresează în duhovnicie. Despre părinţii lui nu mai avem informaţii. Ei
erau egipteni autentici. Spunem acest lucru deoarece Egiptul foarte devreme a fost locuit de
1

coomunitati neegiptene. Odată cu cucerirea Egiptului de către Alexandru cel Mare aveam de-
Page

a face cu o elenizare brutală.

 Curs de Monahismul Oriental, An I, Sem 2- Șerban George Adrian

Senuti rămâne în mănăstirea lui Pingoul multă vreme ( Pingoul era unghiul mamei sale
). Ava Pingoul moare, iar Senuti ajunge la conducerea mănăstirii în 383-385. Aflăm aceasta
din corespondenta lui Senuti cu Timotei al Alexandriei. În calitatea aceasta rămâne până la
moartea sa la vârsta de 118 ani. Se pare că a participat la Sinodul III Ecumenic şi IV, însă nu
aveam dovezi în ceea ce priveşte participarea sa la Sinodul IV Ecumenic.
În calitatea de egumen al mănăstirii Albe, Senuti are o activitate deosebită. Dă un duh
nou mănăstirii şi face să crească numărul monahilor dela 30 când a intrat el în mănăstirea
până la 4.000 de personae la moartea sa. Mănăstirea cuprindea 2.200 manahi şi 1.800
călugăriţe.
Senuti avea o deosebită activitate duhovnicească fiind bun organizator, implicat social
şi naţionalist prin excelenţă. O preocupare a sa a fost de a converti egiptenii la creştinism
ducând o muncă misionară foarte grea. De asemenea ducea o luptă aprigă împotriva
păgânismului. Se spune că acesta ieşind din mănăstire dărâma templele păgâne şi construia
biserici în locul lor. Aceste fapte ale sale i-au adus în final chiar arestarea. La process însă
năvăleşte o mulţime de oameni care îl iau pe Senuti de acolo şi îi duc în Egiptul de Sus, fără
ca autorităţile să poate intervenii.
În ceea ce priveşte sistemul monahal al mănăstirii Albe acesta era unul chinovial. Cu
toate acestea, stareţul permitea că în jurul mănăstirii să se poată retrage monahi şiş a traiesca
într-un regim eremitic. Însuşi Senuti se pare că practică acest lucru. În acest fel, avantajele
vieţii eremitice şi cele ale vieţii chinoviale se întâlneau şi se completau în viaţa fiecărui
monah. De 4 ori pe an se întâlneam totuşi toţi monahii. Această obligaţie o aveau şi eremiţii.
Întâlnirile despre care vorbim aveau loc sâmbătă după cum mărturiseşte Beza, succesorul lui
Senuti.
Senuti militează pentru păstrarea limbii copte în Biserică, bineînţeles împotriva limbii
greceşti. El se implica în eradicarea nedreptăţilor socialle şi în ceea ce însemna acţiuni care
urmăreau că cetăţenii egipteni să aibă drepturi în fata globalizării din acea vreme.
Senuti se găseşte în fruntea mişcărilor de rezistenţă împotriva autorităţilor imperial;
organizează acţiuni de împiedicare a navelor încărcate cu grâne care urmau să părăsească
Egiptul; se ridică împotriva idolatriei greco-romane. În susţinerea păstrării limbii copte în
Biserică, Senuti se foloseşte de acel sentiment de dispreţ faţă de elementele eterogene. Astfel,
el nu a primit în mănăstirea să monahi de altă origine decât cea egipteană. Aceasta a făcut că
informaţiile despre sistemul său monahal să fie foarte puţine în izvoarele greco-latine.
2

Istoricii îl considera unul dintre primii factori de eliberare de sub dominarea elino-
Page

romana.
 Curs de Monahismul Oriental, An I, Sem 2- Șerban George Adrian

Senuti face carieră în secolul V când sentimental independenţei faţă de Constantinopol

era în vogă.
Senuti a scris foarte mult. Este socotit părintele care a scris cel mai mult în copta. În
omiliile sale se constată un interes deosebit pentru problemele sociale şi naţionale şi nu doar
pentru cele religioase. Într-o omilie găsim îndrumări pentru monahi şi monahii. Se păstrează
scrisori ale lui Senuti către Timotei al Alexandriei şi una către împăratul Teodosie cel Mare.
Altele sunt adresate unor personalităţi bisericeşti sau laice. Multe dintre omiliile sale au ca
obiect critică violentelor la care cei bogaţi şi salariaţii statului îi supuneau pe cei săraci. Multe
predici împotriva idolatriei. Altele tratează teme cu caracter moral, teologic şi învăţături
dogmatice ale Bisericii.
Teologia lui este cunoscută şi apreciată. La Sinodul din 431 de la Efes Senuti s-a
remarcat printre specialiştii Sfântului Chiril.
Senuti a avut o vocaţie de conducător. A făcut că ţăranii egipteni să vadă în creştinism
şansa eliberării lor de sub proprietarii de pământ. El arată că religia creştină vine în sprijinul
emancipării personale a omului. A fost ideologul unor acţiuni sociale de pe poziţii creştine.
Monahismul lui Şenuda era o speranţă pentru schimbarea stării sociale a oamenilor de
rând. Prezenţa unui număr mare, chiar foarte mare de oameni în mănăstiri însemna şi o
educaţie pentru această populaţie.
Şenuda creează noi speranţe pentru o societate mai bună, nu doar pentru viaţa de după
moarte, dar şi pentru cea de aici. Prin Şenuda se împlinea un gol al societăţii creştine. Se
crează în Egipt un nou tip de relaţii sociale bazate pe relaţia cu Harul lui Dumnezei. Senuta îi
face pe oameni să lupte pentru ei înşişi contra celor care îi asupresc. Pentru Senuta era de
neconceput ca pe lângă mănăstire să existe sărăcie, iar în mănăstiri îndestulare: Iubirea de
săraci este pom cu roade pentru oamenii din toate timpurile….Nevoinţa monahului pentru
unirea cu Duhul Sfânt are drept roadă iubirea faţă de aproapele.
Senuti a produs un riviniment în cultura egipteană care se va opune invaziei
culturale arabe. Opera sa a făcut din mănăstirea Alba un centru cultural, traducându-se aici
Sfinţi Părinţi şi apărând, aici, versiunea coptă a Bibliei. De asemenea la mănăstirea Alba
exstra o mare bibliotecă.
În Mănăstirea Alba există o disciplină strictă. Monahii erau obligaţi să depună un
jurământ: Eu jur în faţa lui Dumnezeu … cuvintele buzelor mele sunt mărturie că nu doresc
să-mi murdăresc trupul, că nu voi fura, nu voi minţii, nu voi face lucruri ruşinoase în
3

secret…Dacă nu voi fi credincios să fiu alungat din Împărăţia Cerurilor. Dumnezeu să

Page

distrugă sufletul şi trupul meu în focul iadului dacă voi încălca acest jurământ.
 Curs de Monahismul Oriental, An I, Sem 2- Șerban George Adrian

În Mănăstirea Alba existau două servicii:

a. de dimineaţă;
b. de seară; LITURGHIA SE SĂVÂRŞEA SÂMBĂTĂ ŞI DUMINICĂ
În Mănăstirea Albă existau două mese pe zi. Regimul alimentar era foarte sever.

Şenuda moare la vârsta de 118 ani. Îi urmează Beza – Zenovius. Comunitatea, încet
încet, se depopulează. În secolele XI-XII mănăstirea va fi folosită de armenii din Egipt. În
secolele XIII-XIV va fi restaurată, dar nu va mai fi o comunitate puternică. În 1984 se reia
activitatea culturală în Mănăstirea Alba.

CURS II - 10.III.2015

Începuturile monahismului în Peninsulă Sinai

Există mai multe puncte de vedere cu privire la provenienţa numelui de Sinai:

- după unii ar fi un epitet după Horep;

- un savant egiptean spune că numele Sinai vine de la cuvântul şina care înseamnă
munte acoperit cu plante

- după un elghez, Stanlay, numele vine de la SINAI-Acacia-un fel de mărăcine

- alţii consideră că numele de Sinai vine de la zeul Sin al cărui cult era dezvoltat în
această zonă înainte de stabilirea anahoreţilor creştini acolo.

Dacă în nord relieful este apropiat de câmpie (deşi acum este deşert), spre sud avem
culmi muntoase. Ex: 2.244metri are Sinaiul. Muntele Sfânta Ecaterina are 2.600 metri.
Munţii aceştia nu au pic de vegetarie, deşi în apoftegme observăm că acolo creşteau păduri,
astfel încât, spre exemplu, Sfântul Atanasie merge 3 zile prin pădure până la Pavel din
Teba.
Începuturile monahismului în Peninsulă Sinai sunt vechi deoarece acest munte,
4
Page

după trecerea evreilor prin el, totdeauna a fost un loc de pelerinaj pentru iudei. Astfel, acest
 Curs de Monahismul Oriental, An I, Sem 2- Șerban George Adrian

loc de pelerinaj a fost preluat şi de către creştini. Pentru primele forme monahale în Muntele
Sinai trebuie să ne oprim la jumătatea secolului III de când avem informaţii că în Sinai
existau eremiţi creştini. Din păcate anahoreţii au avut de suferit din partea invazilor barbare.
Se consemnează faptul că la sfârşitul secolului III, la începutul domniei lui Diocletian,
anahoreţii au fost atacaţi de hoarde din Etiopia care au ucis pe cei din grotele muntelui.
Informaţia a fost consemnată de un pelerine diacon plecat din Alexandria spre pustnicii din
Sinai. El spune că acei Barbari au ucis 39 de pustnici în mănăstirea Răit şi 38 în Sinai,
măcelărind şi populaţia din Faran. De asemenea etiopienii au foat sir obi, dar revenind la
corăbii au constatat că acestea lipseau. Prin urmare îi ucid per obi, după care se omoară între
ei.
Atacurile din partea necreştinilor nu i-au împiedicat pe anahoreţi să se stabilească în
Muntele Sinai, mai ales în sud, de unde se extend în est şi în vest. Se constituie numeroase
aşezăminte în Muntele Horeb sau Sinai, centrul fiind Rugul Aprins sau Faranul. Anahoreţii
trăiau în peşteri, rugându-se zilnic şi luptându-se în a practica sfinţenia.
La începutul secolului IV, când Sfântul Atanasie se stabileşte la Kolzum, se constată o
prezenţă mai numeroasă a anahoreţilor în peşterile din Munţii Sinai. Sfânta Elena pela 330 a
construit pe locul unde se găseşte( găsea) Rugul Aprins o biserică în cinstea Fecioarei Maria
şi un turn unde să se retragă monahii care vor fi fost atacaţi de răufăcători. Pe la 354 Sfântul
Sisoie se va muta din Schit în Mănăstirea Sfântului Atanasie? din Kolzum, rămânând aici
cca 70 de ani când se retrage într-un oraş.Sfântul se geseste în corespondenta cu un monah
din Răit ceea ce arată că în Răit există o comunitate monahală organizată. Fericitul Teodoret
al Cyrului a scris o lucrare în care vorbeşte despre anahoreţii din Siria. Pe la 360, ne spune
acesta, Sfântul Iulian Sabaş, unul dintre primii întemeietori de mănăstiri siriene, a mers în
Muntele Sinai unde a rămas o vreme. Cu ucenicii săi construieşte o bisericuţă în vârful
Muntelui Sinai.
Tot Orientul Apropiat a fost un spaţiu în care s-a încurajat pelerinajul după pacea
constantiniana. În acest sens avem date în secolul IV de la pelerine Egeria, care face un lung
pelerinaj în acele locuri. În 1884 se găsesc anumite notiţe de călătorie ale Egeriei în care se
consemnează importante informaţii despre acea perioadă. Ea scrie că, la acea dată, în Sinai
existau mai multe aşezăminte monahale: Unii monahi trăiau în peşteri.. există o bisericuţă,
probabil cea a lui Iulian Sabaş, de asemenea se găsea şi o grădină frumoasă, grădină pe care o
regăsim şi astăzi acolo. Egeria spune că a mâncat fructe de acolo, ceea ce arată faptul că
5

există vegetaţie, fapt contrar cu situaţia din present.

Page
 Curs de Monahismul Oriental, An I, Sem 2- Șerban George Adrian

Monahii au trăit în condiţii diverse, având, după um spuneam, parte de atacuri din
partea necreştinilor. Spre exemplu, despre necazurile monahilor din Schit scrie Nil Sinaitul.
El spune că arabii au năvălit în Muntele Sinai pentru a-i masacra pe palugari sau pentru a-i
lua robi. Nil Sinaitul scapa greu; la rândul său fiul său scăpa cu viaţa, dar este luat ca sclav.
Va fi dus în Răsărit de unde va fi cumpărat ca sclav de către episcopal de Eluza. Prin acesta
Nil îşi va regăsi băiatul. Episcopul de Eluza îi va hirotoni pe amândoi preoţi1.
La sfârşitul secolului IV în Sinai îşi face apariţia un părinte remarcabil: Sfântul Silvan.
Originar din Palestina, trăieşte o perioadă în Egipt, în Schit. Părăseşte Egiptul împreună cu
câţiva ucnenici stabilindu-se în Muntele Sinai după care va pleca spre Palestina.. Unul dintre
ucenicii săi, Netras, va ajunge episcop în Faran, alţi ucenici, Zaharias i Zeno nil vor însoţi în
Palestina, iar Marcu, poate cel mai învăţat, moare foarte tânăr.
Despre anul 570 avem informaţii despre viaţa din Sinai de la un pelerine din Italia (
Piacenza ) care spune că a găsit în Sinai călugări care vorbeau greacă, latină, siriana şi beşica.
O asemenea informative o regăsim şi sin Viaţa Sfântului Eftimie.
Dat fiind faptul că monahii erau tulburaţi de necreştini, împăratul Iustinian a vrut să
asigure monahilor din Sinai liniştea. Astfel împăratul detasaza un corp de armată pentru a-i
apăra. De asemenea este construit un castru în interiorul căruia se va construe şi o biserică.
Biserica există şi astăzi -> Sfânta Ecaterina.
Odată cu cuceririle arabe încet încet Biserică şi creştinismul oriental a primit şi
primeşte lovituri continue. Monahii din Sinai îi cer lui Mahomed acordarea unui sprijin în
acest sens. Concep un act2 care să constituie apărarea monahilor din Sinai în fata atrocităţilor
arabe. Astfel, o perioadă monahii din Sinai au linişte. Mai târziu, Selim I cere actul
respective, mănăstirea rămânând mai departe ocrotita.

 Perosnalitati ale Sinaiului:

- Sfântul Ioan Moscos

- Sfântul Atanasie Sinaitul
- Sfântul Ioan Scărarul3 – secolul VII
- Sfântul Grigorie Sinaitul – secolul XIV

1
De la Nil Sinaitul avem cateva scrieri in Filocalie
6

2
Cunoscut si ca actiname
Page

3
Scire Scar ape care o adreseaza egumenului Ioan. Primele 20 cap. trateaza viciile care afecteaza viata,
urmatoarele 20 vorbind despre virtutiile pe care trebuie sa le urmeze monahul.
 Curs de Monahismul Oriental, An I, Sem 2- Șerban George Adrian

CURS III - 17.III.2015

Monahismul în Palestina

A. Începuturile monahismului în Gaza

Gaza este unul dintre cele mai vechi oraşe din Orientul Apropiat. Pe la 1.500 I. Hr. va
fi cucerit de egipteni care îl părăsesc în 1200 I Hr. Când este cucerit de către filisteni care vor
rămâne acolo. După câteva sute de ani va fi recucerit de Egipt, însă rămâne un oraş filistean.
În 734 Gaza va fi cucerită de asirieni. 333 Gaza va fi cucerită de Alexandru cel Mare. În 90 i.
Hr. Alexandru Ianeus, regale iudeilor, după un asediu de un an, distruge complet Gaza şi va
construe un nou oraş care se va bucura de o mare prosperitate. În 63 romanii, prin Pompei,
cuceresc Palestina. Pompei acorda independent Gâzei deoarece locuitorii din ţinutul Şesul
Sefela i-au acordat ajutor în luptele pentru cucerirea Regatului Iudeu. Astfel Gaza va prospera
devenind un centru important în Mare Mediterana, pe ţărmul Palestinei.
Irod cel Mare va cuceri Gaza, dar după moartea lui Gaza va reveni la libertate.
Conflictele dintre filisteni, locuitori ai Gâzei şi evrei nu au încetat niciodată. În 66 după Hr.
Evreii ard o parte din Gaza în ciuda faptului că aceasta se bucura de protecţia împăratului
roman.
Împăratul Adrian vizitează de mai multe ori Gaza între 113-130 şi cu ocazia ultimei
vizite locuitorii din Gaza i-au făcut o cinste deosebită construind un temple în cinstea zeului
Zeus. Se pare că rivaliza cu templul din Ierusalim. După ce Adrian în 119 va distruge pe evrei
va numi Gaza oraş pentru sclavii evrei în mod oficial.
În sec. IV-V Oraşul este numit Civitas splendidă et deliciosas de către un călător, dată
fiind tocmai prosperitatea să.
Mesajul creştin spre Gaza a pătruns foarte greu la poporul filistean, din pricina
fanatismului acestora. Cu toate acestea, datorită misionarilor creştini au apărut încet încet
comunităţi creştine lângă Gaza, iar mai apoi au pătruns în oraş cu toate că nouă religie a fost
crunt persecutată. Ex: La 31 aug. Biserica comemorează 7 fecioare care au fost martirizate în
Gaza. Eusebiu de Cezareea relatează împrejurările în care în Gaza au fost persecutaţi creştinii
în timpul domniei lui Diocletian. Între creştinii de care menţionează acesta amintim pe
7
Page

Timotei, Agapie, Sf. Tecla.

 Curs de Monahismul Oriental, An I, Sem 2- Șerban George Adrian

În 307va fi chinuit preotul şi apoi episcopal Silvan.

Lucrurile se schimbă odată cu pacea constantiniana. În timpul Imp. Constantin cel
Mare Gaza ajunge centru episcopal. Iulian Apostatul dorind reînvierea păgânismului, îi
determină pe locuitorii Gâzei să se dea la nenumărate atrocităţi. În această perioadă pe
scaunul episcopal din Gaza au păstorit episcopi curajoşi cum ar fi:
- Episcopul Irenion – în timpul lui se construieşte Biserica Păcii, considerate a fi
Semnul de împăcare dintre creştini şi necreştini;
- Episcopii Eneas şi Porfirius urmează lui Irenion. Porfirius rămâne o mare
Personalitate. Când ajunge episcop în Gaza existau două biserici şi opt temple. La moartea să
nu mai există nici un temple păgân. Porfirius ajuns la Ierusalim petrece o perioadă acolo,
după care se retrage, rămânând cinci ani într-o peşteră. Se îmbolnăveşte, este adus în
Ierusalim şi hirotonit preot la 40 de ani. După scurtă perioadă de timp pe Porfirius îl cunoaşte
mitropolitul de Cezareea. Astfel, Porfirius este hirotonit episcop pentru Gaza. Aici are o
activitate deosebită, în ciuda unei rezistente puternice datorită refuzului locuitorilor Gâzei
împotriva creştinismului.
Conflictele cu păgânii au continuat, însă datorită misiunii creştine s-a ajuns ca în Gaza
să nu mai existe păgâni. Împăratul Arcadius da o lovitură decisive păgânismului. Printr-un
edict al împăratului în Gaza s-a intrzis păgânismul. În acest sens zelul lui Porfirius şi al
monahilor de acolo nu trebuie neglizat. Mânia, Gaza, Atedon? Erau centre episcopale în acea
zonă.
În Gaza înfloreşte o activitate culturală deosebită, funcţionând o celebra scoala de
retorică şi de drept. Sunt semnalate anumite personalităţi care au ieşit din Gaza: Eusebiu de
ezareea, Procopius din Cezareea, Zosima-mare jurist, Timotei-retor.
În 541-542 din ordinal Împăratului Iustinian are loc în Gaza un sinod care va
reglementa o situaţie tulbure din Egipt, mai précis conflictul dintre calcedoniei şi
necalcedonieni. De asemenea la acest sinod se vor discuta şi problem legate de monofizism
sau diofizism.
În urma războiului de la Tadoun din 634-635 Gaza va cădea în mâinile arabilor.
Creştinii au de suportat atrocităţi deosebite. Ulterior Gaza se va bucura de o anumită atenţie
din partea musulmanilor deoarece acolo se găsea mormântul lui Hasin-bunicul lui Mahomed.
În apropiere de Gaza avem o viaţă religioasă prospera datorită monahismului
extraordinar adus de către Sfântului Ilarion. Ilarion se naşte în 291-292 în Tabata. Părinţii
8

săi erau păgâni înstăriţi. Ilarion este trimis la studii în Alexandrua unde se remarca că un
Page

tânăr sârguincios. Timpul petrecut în Alexandria i-a favorizat lui Ilarion contactul cu
 Curs de Monahismul Oriental, An I, Sem 2- Șerban George Adrian

creştinismul. În jurul anului 300 se vorbea foarte mult de Sfântul Antonie. Astfel, Ilarion
porneşte spre pispir pentru a-l cunoaşte pe Antonie. Nu se va mai întoarce curând de acolo,
rămânând lângă marele ascet Antonie. După o perioadă de timp Ilarion se întoarce în Gaza,
fiind în vârstă de 18 ani. Vinde averea moştenită, renunţând la tot ce avea şi se adânceşte într-
o zonă pustie şi primejdioasă spre sud, la o distanţă de 7 mile de localitatea Majoba. În ciuda
rezistenţei din partea apropiaţilor, Ilarion se stabileşte în acel loc dispreţuind moartea spre a
scăpa de moarte, spune biograful său. La nici 20 de ani îşi asumă un regim de viaţă auster.
Avea o haină din sac peste care purta un cojoc primit de la Sfântul Antonie. În ceea ce
priveşte hrana acesta mânca doar câteva smochine pe zi. Cântă imne şi înaltă rugăciuni la ore
fixe. Muncea pământul şi împletea coşuri. Ca adăpost îşi construieşte o chilie din trestie. Stă
aici până la vârsta de 20 de ani. Fericitul Ieronim spune că acesta chilie se păstra cam până în
384. Chilia era înaltă de cinci picioare şi mai lungă decât lungimea trupului lui Ilarion. Dădea
impresia a fi un mormânt. Ilarion îşi tundea părul o dată pe an. Dormea direct pe pământ; nu
îşi spală sacul pe care îl purta. Ştia pe de rost Sfânta Scriptură pe care o recită. După 21
de ani Ilarion se hrănea cu linte înmuiată în apă. Între 31-35 de aninu mânca într-o zi decât
şase uncii de orez cu câteva legume. După această vârstă consuma şi ulei pentru sănătatea să.
Foarte devreme Ilarion primeşte darul facerii de minuni. La 20 de ani vindeca o femeie
care nu putea avea copii.
În jurul tânărului ascet se adună oameni. Foarte curând în jurul său se adună sute şi
mii de oameni. Se infinteaza schituri şi mănăstiri. Comnunitaea a început însă să creeze
problem, fapt care îl determină pe Ilarion să înţeleagă că părăsirea lumii nu a avut rezultatele
pe care şi le-a dorit. La 65 de ani hotărăşte să părăsească comunitatea, însă este împiedicat de
către ucenici. Astfel Ilarion se închide în chilia sa, refuzând să mai vorbească. Văzând
aceastea ucenicii îi permit să meargă în pustiu. El pleca spre sud, în pustiu, însă ucenicii au
pornit în urma lui cu sutele. În satul Betelia îi oblige pe toţi să se întoarcă cu excepţia a 40 de
ucenici. Pe acesia i-a ales chiar el. Ei i-au urmat până la Quolzum. După ce ajunge la
Quolzum Ilarion va părăsi mănăstirea, întorcându-se în apropiere de Memfis, la Afroditon.
Aici renunţa la ceilalt ucenici, căutând să scape de persecuţii. Pe Isihios şi Gazanus îi i-a cu el
stabilindu-se într-o regiune deşertica. Chiar şi aici lumea aude de el şi începe s ail caute. Se
întoarce în Alexandria, este prins şi exilat de către autorităţi. Scapă, se întoarce în Egipt, după
cere merge în Libia, iar de aici ajunge în Sicilia unde se stabileşte într-o pădure. Şi aici este
cunoascut de lume, devenind celebru pentru minunile pe care le făcea. Isihios vine şi el în
9

Sicilia. Ajungând în Dalmaţia Sfântul Ilarion oroara un monstru care îi teroriza pe localnicii
Page

acelei zone. Pentru a nu fi cinstit va părăsi localitatea stabilindu-se în Cipru, la Pafos. La

 Curs de Monahismul Oriental, An I, Sem 2- Șerban George Adrian

scurtă vreme va fi din nou cunoascut de către oameni. Va părăsi Ciprul după doi ani
stabilindu-se într-o insulă de lângă Cipru unde rămâne cinci ani. Se stabileşte pe un pământ
fără să întrebe al cui este. Administratorul acelei insule îl trage la socoteală, însă Ilarion îl
vindeca pe acesta de neputinţa pe care o avea şi astfel ascetul rămâne acolo. Între timp
Gazanus moare. Moare şi Ilarion lăsându-I lui Isihios un testament prin care îi lasa moştenire
Evanghelia pe care nu a parasite-o toată viaţa. După 10 ani de la înhumare Isihios îl
dezgorapa şi îi duce în mijlocul unei comunităţi monahale.
Ilarion a încercat să facă în Palestina ceeea ce Sfântul Antonie a făcut în Egipt, anume
un monahism puternic. Despre comunitatea lui Ilarion nu avem amănunte. Se constată însă
existenţa unor schituri în Palestina, probabil construite de călugări ai comunităţii Sfântului
Ilarion!
! Ilarion cel Mare nu a scris nimic.

CURS IV - 24.III.2015
-continuare-

În secolul III Origen este chemat în Palestina de către episcopal Alexandru unde
fondează o şcoală. Cezareea era capital provinciei, limba oficială vorbită fiind greacă. În
această regiune creştinismul nu a avut mare success, lucru reuşit deabea la începutul secolului
al IV lea când avem de-a face cu o migrare a călugărilor din Nitria spre Palestina. Acest lucru
a continuat şi în secolul V. De asemenea se pare că patericul egiptean a fost scris în Palestina.
Prin anul 400 vine în Palestina Sfântul Silvan cu ucenici cu care fondează mai multe
mănăstiri. Dintre ucenicii săi îi menţionăm pe: Zaharia, Marcu, Netras, Zenon. Un rol aparte
l-a jucat Zaharia. Netros ajunge episcop în Faran, Mărcuş rămâne mereu apropiat
duhovniceşte de către Silvan fiind uncenicul preferat al acestuia datorită faptului că era şcolit,
fiind copist. Sfântul Silvan era în relaţii foarte bune cu Moise Egipteanul din Schit. Se
păstrează de la el câteva Apoftegme în Pateric. Silvan şi ucenicii săi se pare că părăsesc
Schitul prin 380. În Sinai locuiesc în chilii, mâncând odată pe zi la ceasul al nouălea. Despre
Sfântul Silvan se spune că era un părinte care avea darul vederii înainte şi al rămânerii în
extaz. După moartea sa (412), trupul lui se pare că strălucea, mărturie despre această având
de la un ucenic de-al său.
10

Sozomen ne spune că Zaharia va fi cel care va conduce comunitatea de acum înainte.

Page

Zaharia este cel care joacă un rol important în gaseirea moaştelor Sf. Prooroc Zaharia acestea
 Curs de Monahismul Oriental, An I, Sem 2- Șerban George Adrian

fiind găsite în Madabab. În 415 o parte din moaşte sunt duse la Constantinopol, altele fiind
duse de asemenea la mănăstirea Sf. Melania. Sozomen spune că lângă mormântul Sf. Zaharia
s-a descoperit trupul unui copil care avea o coroană pe cap. Se pare că osemintele acelui copil
erau de la unul dintre fii regelui în timpul căruia a fost ucis profetul.
Despre Zenon se spune că a fost părintele duhovnicesc al lui Petru Ibernul. Petru
Ibernul era fiul regelui Georgian Bosmaios Nabarnugi. El a fost trimis la Constantinopol,
după care prin 438 ajunge în Palestina unde va fi primit în mănăstirea construită de Melania
cea Tânără. Este călugărit, urmând mai apoi, în 445 să se stabilească mă Maiuma unde va fi
hirotonit preot, iar mai apoi episcop. După Sinodul Ecumenic din 431 Petru se retrage în
Egipt unde îl hirotoneşte pe Timotei Ecluzul, după care revine în Palestina. Aici va avea o
influienta deosebită în mediile intelectuale de unde va ieşi un mare teolog, anume Sever de
Antiohia. Petru de Maiuma e recunoscut ca un om foarte cultivat fiind considerat autorul
tratatelor aeropagitice.
La sfârşitul secolului V în regiunea de lângă Gaza a venit Ava Seridos care va
fonda o mănăstire. În această mănăstire vor excela Sf. Varsanufie şi Ioan. Cei doi răspundeau
în scris întrebărilor duhovniceşti adresate de unii laici prin intermediul scrisorilor. Întrebările
şi răspunsurile se păstrează fiind publicate si la noi în Filocalie. De la Vasanufie avem 396 de
scrisori, în timp ce, de la Ioan avem 446. Dintre ele o marte însemnată sunt adresate Avei
Dorotei. Acest Dorotei s-a născut într-o familie creştină şi înstărit, lucru care i-a permis să
poate studia. Dintre scrierile lui Varsănufie şi Ioan 100 se adresează lui Dorotei, care în final
va ajunge ucenicul celor doi. După moartea lui Seridos şi Ioan şi după ce Varsanufie
întrerupe contactele cu lumea, Dorotei va paarasi mănăstirea şi se va aşeza între Gaza şi
Maiuma. Moare între 560-580. Dorotei înfiinţează o şcoală în mănăstirea pe care o fondase.’
Avem o serie de conferinţe şi scrisori de la el, conferinţele fiind scrise într-un stil foarte
îngrijit. Nu sunt lucrări de o profunzime teologică. Au fost traduse în vol. 9 din Filocalie.
Este primul care scrie despre Conştiinţa morală.
Dorotei face trimitere la Zosima -Maria Egipteanta. El a fondat o mănăstire în
Sindenoi, la nord de Gaza.
11
Page