Sunteți pe pagina 1din 3

Sfântul Nicolae Velimirovici – Suta de capete de la Lisabona, ediția a doua, traducere din

limba sârbă de Nicola Savici, Editura Sofia, București, anul………..?

Adevărata pocăință nu înseamnă doar a te căi de păcatele făptuite, ci a-ți intoarce


desăvârșit sufletul propriu de la întuneric la lumină, de la pământ la cer, de la Sine la
Dumnezeu. 13

Pocăința fără această întoarcere desăvârșită nu este altceva decât o joacă cu Dumnezeu și
cu sufletul propriu. Iar cu Dumnezeu nu te poți juca. El miluiește pec el ce se pocăiește, dar
lovește cu mână grea pec el ce nu se căiește sincer și desăvârșit. Iar când El rănește, rana este
adâncă și nimeni nu o poate tămădui în afară de El Însuși. 13

Căci pentru oameni nu este vreo altă cale de a ajunge la cunoașterea adevărului în cele mai
importante întrebări ale vieții și existenței decât să primească cu credință cuvintele Aceluia
care este El Însuși martor al realităților cereși și duhovnicești. Ori să crezi în Hristos, ori să
continui să rătăcești pe întunecata și furtunoasa întindere a vieții; să rătăcești ghicind și
presupunând țărmurile și pământurile de la marginea acestei întinderi. O a treia opțiune nu a
fost data în istoria de până astăzi a furnicarului omenesc. 17

Î.P.S. Lazar Puhalo – Căile Ortodoxiei contemporane, carte apărută cu binecuvântarea


Î.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, Ediție îngrijită de Fabian Anton, traducere
de Mihnea Gafița, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003

Știm că răul nu are propriu-zis un trup, că el nu este un lucru sau o substanță, că nu are în
realitate nici o formă de existență. Într-un anume sens, răul înseamnă viață neautentică.
Înseamnă pierderea ființei autentice. Credința și lupta pentru virtute presupun libertatea de
voință și-l izbăvesc pe luptătorul credincios. Răul este o formă de înrobire față de frică și
deznădejde, este o viziune a ne-ființei, a …………. anihilării, este frica de moarte. 41-42
Adam și Eva și-au pierdut atunci viața autentică în primul rând pentru că au renunțat la
realitate în schimbul unei iluzii. Ei au renunțat la ceea ce erau de fapt și au acceptat o falsă
imagine despre ei înșiși. 42

Frica de moarte și de ne-ființă este forța care spulberă legăturile iubirii altruiste și ne face
să devenim egocentrici. Ea ne răpește libertatea, ne duce în ispită și ne face să trăim o iluzie
și nu o viață autentică. 43

Dintre toate facultățile, simțurile, capacitățile, atributele și virtuțile specie umane, iubirea
implicate este aceea care ne face să fim umani și ne pune în legătură cu Divinitatea. Iubirea
este forța mortice care dă un sens existenței noastre pe lumea aceasta, precum și speranță
pentru eternitate. Chiar dacă natura iubirii autentice pare insesizabilă și greu de definit, ea
este, fără îndoială, o forță care ne scoate din noi înșine și ne unește, ne leagă de o realitate
mai înaltă într-un mod pozitiv și creator. 83

În realitate, iubirea dă sens și finalitate vieții legându-ne spiritual de o altă persoană (prin
căsătorie), cu alți oameni (într-o parohie sau în altă familie extinsă) și cu Dumnezeu, într-un
mod care să confere profunzime, înțeles, permanență, angajare și o dimensiune pozitivă,
creatoare tuturor lucrurilor pe care le împărtășim în viață, ba chiar vieții însăși. Pentru un
creștin orthodox, iubirea este, înainte de toate, forța mortice a mântuirii, a înălțării către
Dumnezeu. 83

Sf. Vasile – “Căci nu ar exista sciziuni, nu ar exista conflicte, nu ar exista războaie între
oameni, dacă păcatul nu ar da naștere la fisuri în natura umană… Și cea mai de căpătâi în
lucrarea Mântuitorului întrupat este recuperara naturii umane în sine și în El Însuși…” 96

Ieromonah Savatie Baștovoi – Sindromul “cesăfac”. Cum să-ți alegi calea în viață în
funcție de darurile pe care ți le-a dat Dumnezeu, Editura Cathisma, București, 2014

Viața este o invitație la taina iubirii dumnezeiești și tot ce ne abate de la participarea la


această taină este o irosire. Dar irosirea însăși se poate transforma într-un foc înălțător atunci
când este conștientizată, ceea ce este, am putea spune, argumentul suprem al iubirii lui
Dumnezeu, când orice cădere poate trece în contrariul său prin simpla mișcare a voinței, după
cum și Hristos a zis: cui mult i se iartă, mult iubește. 7
Patima este o disfunție, un dezechilibru care apare între dorință și nevoie, cu alte cuvinte –
o boală psihică sau fiziologică instalată pe fondul abuzului de o necessitate vitală. Patimi sunt
numite toate disfuncțiile apărute din excesul………….. cu care sunt hrănite nevoile firești ce
țin de sfera fiziologică, reieșind din instinctual de conservare care oscilează între sexualitate,
mâncare și Securitate, cât și cele ce țin de sfera spiritual, cum ar fi cele legate de concurență
și confort. 14-15

Dumitru Megheșan, Emil Cioară, Viorel Cristian Popa, Florin Toader Tomoioagă –
Academician Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae – Părintele Teologiei românești,
Simpozionul national – Oradea, 8-9 iulie 2013, Editura Universității din Oradea, Oradea,
2014

Pr. Prof. univ. dr. Dumitru Megheșan – Timp și spațiu ca medii ale creșterii harice la
Părintele Dumitru Stăniloae în comparație cu timpul și spațiul în viziunea lui Martin
Heidegger

Dacă pentru Părintele Dumitru Stăniloae, timpul este creația lui Dumnezeu, cum l-a definit
în scrierile sale, el constituie răstimpul dintre intervenția lui Dumnezeu în lume și răspunsul
nostru la aceasta, pe când la Martin Heidegger, timpul nici nu există în acest fel ci ține mai
mult de factorul psihologic – intuitive al persoanei umane… 16