Sunteți pe pagina 1din 4

Curs 1 introductiv

Noţiunea de Drept Internaţional Umanitar

Dreptul internaţional umanitar1 reprezintă ansamblul de reguli de drept aplicabil


relaţiilor dintre state şi alte subiecte de drept internaţional şi intern în timpul conflictelor
armate2 interne şi internaţionale, referitoare la desfăşurarea operaţiunilor militare, la
utilizarea mijloacelor şi metodelor de război, la tratamentul victimelor de război şi al
populaţiilor civile.

Distincţia dintre jus ad bellum (dreptul la război) şi jus in bello (dreptul în război).

Dreptul la război (jus ad bellum) este expres şi limitativ reglementate în dreptul


internaţional (dreptul la autoapărare individual sau colectivart. 51 din Carta Organizaţiei
Naţiunilor UnIte sau restabilirea situaţiei de respectare a păcii şi securităţii
internaţionale prin măsuri cu folosirea forţei armate în condiţiile Capitolul VII din aceeaşi
Cartă).

Independent de caracterul legal sau nelegal al unui război, prin raportarea la dispoziţiile
Cartei ONU, va exista întotdeauna un drept în război – jus in bellum – care va reglementa
conduita subiectelor de drept participante la conflictele armate (fie ele interne sau
internaţionale) cu privire, în principal, la anumite categorii de persoane fizice şi bunuri
protejate.

Scurt istoric al regulilor de Drept Internaţional Umanitar

Primul document adoptat la nivel internaţional în materia Dreptului Internaţional


Umanitar modern este considerat Declaraţia referitoare la dreptul războiului maritim
din 16 aprilie 1856, Paris, care a desfiinţat operaţiunile de război duse de persoane
particulare cu autorizaţia unui stat beligerant împotriva navelor comerciale ale
adversarului (cursa).
La Geneva în 1863, Comitetul Internaţional pentru ajutorarea răniţilor, cunoscut sub
numele de Comitetul celor cinci care ulterior a devenit Comitetul Internaţional de Cruce
Roşie implicat ulterior în promovarea Dreptului Internaţional Umanitar şi mai ales în
aplicarea acestuia.

În 1864, la iniţiativa Comitetului celor cinci se convoacă prima conferinţă internaţională


care adoptă Convenţia de la Geneva privind ameliorarea sorţii militarilor răniţi din
forţele armate de campanie,

Momente marcante în evoluţia Dreptului Internaţional Umanitar modern reprezintă


Conferinţele de pace la Haga din 1899 şi 1907. Convenţiile adoptate în cadrul acestor
conferinţe sunt cunoscute ca drept al războiului sau dreptul de la Haga care este o
componentă importantă a dreptului internaţional al războiului.

- Primul Război Mondial.

1927: Tratatul internaţional pentru renunţarea la război ca instrument de politică


naţională (Pactul Briand-Kelogg).

1929: Conferinţă diplomatică la Geneva, privitoare la tratamentul prizonierilor de război.


Prima convenţie de la Geneva cu privire la ameliorarea situaţiei militarilor răniţi în
armatele în campanie, a fost semnată la Geneva la data de 22 august 1864 şi revizuită în
două rânduri. În anul 1929, tot la Geneva a mai fost adoptată Convenţia privitoare la
tratamentul prizonierilor de război.

Primul Război Mondial se încheie şi prin Tratatul de la Versailles care prevedea că,
împăratul Wilhem al II - lea de Hohezolern urma să fie judecat de un tribunal
internaţional, care ar fi aplicat ca drept material “principiile de bază ale drepturilor
naţiunilor rezultate în urma cutumei stabilite între naţiunile civilizate, dreptul umanitar
precum şi regulile conştiinţei publice”3. Chiar dacă Wilhem al II - lea nu a fost judecat
pentru crimele internaţionale comise, întrucât Olanda, ca stat unde acesta se refugiase, a
refuzat să îl predea Puterilor Aliate, acest moment convenţional este deosebit de
important pentru conturarea principiului de încetare a imunităţii şefilor de state pentru
faptele comise în războaie.
- Al Doilea Război Mondial.

- 1946: Puterile Aliate anunţă înfiinţarea Tribunalului Militar de la Nurenberg (şi a celui
de la Tokio).

- 11 decembrie 1946: UNGA proclamă principiile de drept internaţional recunoscute de


Carta Tribunalului Militar Internaţional de la Nurenberg.

- 9 decembrie 1948: UNGA adoptă Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de


genocid. CDI este solicitată să studieze posibilitatea înfiinţării unei jurisdicţii penale
internaţionale.

- 10 decembrie 1948: UNGA adoptă Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

- 1949-1954: CDI elaborează un statut al unei curţi penale internaţionale şi un cod al


crimelor împotriva păcii şi securităţii omenirii.

Scopul Dreptului Internaţional Umanitar.

Dreptul Internaţional Umanitar se aplică relaţiilor între state şi între state şi alte subiecte
de drept internaţional (mişcări de eliberare naţională, formaţiuni paramilitare cărora
dreptul internaţional le recunoaşte calitatea de beligeranţi într-un conflict armat) precum
şi între diferite grupări armate pe teritoriul unui stat, în contextului unui conflict armat.

Dispoziţiile convenţionale din dreptul Internaţional umanitar sunt orientate în special în


direcţia reglementării conflictelor armate internaţionale.

Raportul Dreptul internaţional umanitar – Dreptul internaţional al drepturilor omului

Dreptul internaţional umanitar şi dreptul internaţional al drepturilor omului sunt două


ramuri de drept distincte, dar complementare. Ambele ramuri de drept au ca obiectiv
consacrarea unui set de drepturi fundamentale şi protejarea individului împotriva
arbitrariului. Însă, în timp ce Dreptul internaţional al drepturilor omului tinde a proteja
individul în toate împrejurările, atât în vreme de pace, cât şi în vreme de război, Dreptul
internaţional umanitar se aplică numai în situaţii de conflict armat. Prin urmare, în caz
de conflict armat, cele două ramuri de drept se aplică în mod complementar.