Sunteți pe pagina 1din 43

Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI

1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────

1.10. Solurile şi depoluarea lor

Prin sol, în accepţiunea lui Dokuceaev (1883) „se înţeleg orizonturile de roci de la
suprafaţa crustei terestre care au fost supuse în timp acţiunii apei, aerului şi a diverselor
organisme vii sau moarte şi transformate în scoarţe de alterare, care se manifestă prin modificări
importante în compoziţia chimico-mineralogică, structura, textura şi culoarea acestor formaţiuni şi
în care sub acţiunea microorganismelor s-au transformat în soluri. Unde acestea nu există, nu
există soluri, şi putem vorbi de un amestec artificial sau o rocă endogenă sau sedimentară”
(Dokuceaev,1950, p.100).
În opinia lui Murgoci et al., (1927), „solul este pătura care face relaţia între rocă şi lumea
vie”. Mârza şi Constantina (2005) consideră: „solul este produsul interferenţei active, simultane şi
diferenţiate în profil vertical, dintre epigeosferele Pământului: litosfera – hidrosfera – biosfera –
atmosfera (şi într-un sens mai larg cosmosfera), fiecare dintre acestea intervenind prin procese
specifice reunite în final într-un factor summum (lito – bio – geochimic), corespunzător
pedogenezei”
Baza Mondială de Referinţă pentru Resursele de Sol (W.R.B. 1998) defineşte solul ca:
„un corp natural continuu, care are trei dimensiuni spaţiale şi o dimensiune temporală şi care
posedă trei caracteristici principale” şi anume:
□ este format din constituenţi minerali şi organici şi include faze solide, lichide şi gazoase;
□ constituenţii sunt organizaţi în structuri specifice pentru mediul pedologic. Aceste
structuri formează aspectul morfologic ale învelişului de sol echivalent cu anatomia fiinţelor vii.
Ele rezultă din istoria învelişului de sol, din dinamica şi proprietăţile lui actuale. Analiza structurilor
învelişului de sol facilitează percepţia proprietăţilor fizice, geochimice şi biologice şi permite
înţelegerea prezentului, trecutului şi prezice viitorul lui;
□ învelişul de sol este în evoluţie constantă şi permanentă ceea ce dă solului a patra
dimensiune – timpul .(Contoman şi Filipov,2007).
2. Geneza solurilor implică obligatoriu două etape, marcate de procese distincte:
■ etapa prepedogenă (formarea scoarţei de alterare) şi
■ etapa pedogenă angajată în procese biochimice
Rocile din scoarţa de alterare (produsul direct prefigurează în relaţie cu factorii climatici şi
biotici natura solului (produs indirect), suma proprietăţilor sale. Procesul continuu de transformare
fizico – chimică a scoarţei de alterare determină formarea unor minerale secundare (neominerale:
oxizi şi hidroxizi, carbonaţi, sulfaţi şi silicaţi) din cele primare. În cazul scoarţelor de alterare sunt
importante procesele de oxidare, care se desfăşoară la partea superioară a lor şi fenomenele de
cimentare care se manifestă la partea inferioară a materialului parental dezagregat.
Dacă roca vie este sursa indirectă de solificare, sursa directă este reprezentată de
scoarţa de alterare. Intervenţia microorganismelor şi în general a substanţelor organice
determină geneza solului (substanţe organice humice – SOH şi substanţe organice nehumice –
SONH), determină formarea solurilor. Deci, „solul este învelişul superficial al scoarţei de alterare,
bogat în substanţe organice, caracterizat prin geochimie, structură, textură (care-i conferă
permeabilitate pentru apă şi aer). Se reţine în final relaţia inseparabilă dintre factorul geologic
(materialul parental), factorul fizico-geografic (climă, relief etc.) şi biotic (animal, vegetal) în
formarea solurilor şi care oferă hrana plantelor şi în general a omenirii” (Mârza şi Constantina,
2005).
La factorii de solificare se atribuie: 1. materialele parentale, 2. vegetaţia şi organismele
vii, 3. climatul, 4. relieful, 5. apele din sol şi 6. cele subterane, 7. timpul şi 8. activitatea tehnogenă
a omului.
1. Materialele parentale reprezintă partea superioară a litosferei alcătuită din roci, care
prin procese de solificare se transformă în soluri. În general, produsele de alterare a materialelor
parentale se corelează cu caracterul petrografic, chimism şi condiţia climatică. Materialele
parentale influenţează evoluţia pedogenezei şi a chimismului global al acestora (Cernescu,1959).
1.1. Alterarea granitelor (parageneza: cuarţ, ortoclaz, plagioclazi, muscovit-biotit,
hornblendă şi accesorii) induce formarea mineralelor argiloase (caolinit, illit, montmorillonit – prin
alterarea feldspaţilor; hidrobiotit, clorite, vermiculit, goethit – pe suport mafic).

195
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
1.2.Mafitele (roci bazice) gabbro, norit, dolerit, bazalt şi 1.3. ultramafitele (peridotite,
perknite) conduc la formarea unor asociaţii de minerale secundare bogate în magneziu şi fier: a.
pe seama olivinei se formează mineralele serpentinice (crisotil, lizardit, antigorit), b. amfibolii,
piroxenii şi biotitul trec în brucit, biotit secundar (hidrobiotit), vermiculit, saponit, clorite (pennin,
clinoclor, sheridanit, diabantit), epidot – zoizit, c. carbonaţi de magneziu, fier şi mangan, talc,
magnezit, iar d. feldspaţii plagioclazi bazici se convertesc în epidot, smectite, halloysit, nontronit
etc. Solurile, dezvoltate pe mafite, sunt îmbogăţite relativ în: Ni, Cu, Co, Zn; pe rocile acide – Li
şi Be, pe ultramafite:Cr, Ni, Co şi platinoide (Pt, Pd, Os, Ir).
1.3. Materialele parentale îmbogăţesc solul cu o cantitate determinată de elemente
chimice. Astfel, a. în argilele loessoide se vor forma soluri cu conţinuturi ridicate de carbonat de
calciu şi magneziu (păpuşi de calcit sau dolomit), în timp ce solurile evoluate pe: b. argile şi
nisipuri glaciare nu vor conţine aceste elemente.
1.4. Pentru solurile formate pe materiale parentale lipsite de carbonaţi, este tipică,
reacţia acidă a soluţiei solului.
2. Compoziţia granulometrică a rocilor influenţează asupra permeabilităţii solului pentru
apă şi aer, determină umiditatea şi capacitatea de a reţine apa, adică determină regimul apelor
din sol, condiţiile necesare creşterii plantelor şi viteza de deplasare a substanţelor nutritive în
acesta.
3. Compoziţia mineralogică şi chimică a materialelor parentale exercită o influenţă asupra
desfăşurării proceselor chimice în sol şi formarea compoziţiei a acestuia. Minerale relicte. Grupa
mineralelor relicte din soluri reprezintă: a. fragmente minerale sau mineraloclaste
(0,002 – 0,2 mm), b. fragmente litice netransformate, rezultate din rocile solificate, b.1. solurile
mai puţin evoluate – protisolurile (litosol, regosol, psamosol, aluviosol, entiantrosol) vor conţine o
cantitate mai mare de minerale relicte (definite în geochimie – rezistate), pe când în cele
evoluate (cernisoluri, umbrisoluri, cambisoluri, luvisoluri, spodisoluri, pelisoluri, andisoluri,
hidrisoluri, salsodisoluri, histisoluri) apar rareori, cu frecvenţa cea mai mare în cernisolurile
evoluate pe loessuri, în care mineralele relicte sunt: amfiboli, epidot, cianit, granaţi (metamorfice),
zircon, turmalină, rutil, ilmenit (magmatice); cuarţ, feldspaţi şi muscovit (sedimentare).
(Cremaschi, 2004).
3.1. Natura mineralogică a relictelor se corelează cu petrotipul rocilor din care provin: în
granitoide: zircon, apatit, casiterit, turmalină, cuarţ; în mafite: titanit, ilmenit, leucoxen, magnetit.
Relictele metamorfitelor conţin o asociaţie de: cianit, zircon, granat, staurolit, cuarţ cu extincţie
ondulatorie (Mârza şi Constantina,2005). Minerale autigene sunt importante pentru soluri şi sunt
cunoscute ca minerale de neoformaţie, remarca este valabilă şi pentru şi pentru pătura de sol
care suportă transformări mineralogice continui.
3.1.1. Elemente native: Au, Ag, Cu, Fe, Hg, paltinoide (Pd,Os,Ir), S, C (diamant, grafit)
3.1.2. Sulfuri şi sulfosăruri: Cu, Zn, Pb, Fe, Co, As, Ni, Ge, Mo, Se, Sn, Bi.
3.1.3. Oxizi şi hidroxizi: Fe (goethit, lepidocrocit), Mn (psilomelan, wad) din alterarea
silicaţilor de Fe – Mg – Mn (piroxeni, amfiboli, biotit).
3.1.4. Silicaţii în raport cu structura internă se grupează în nezosilicaţi [SiO4]-4 (olivine,
granaţi, zircon, sillimanit,staurolit); sorosilicaţi [Si2O7] -6 (epidot, zoizit, orthit), lawsonit (mineral de
metamorfism scăzut) şi astrofilit (specific granitelor sodice); ciclosilicaţi [Si3O9]-6 (wollastonit), !
Si4O12]-8 (apofilit), !Si6O18]-12 (beril, cordierit); inosilicaţi [Si2O6]-4 piroxeni (enstatit, bronzit,
hipersten, augit, diallag, diopsid, spodumen, hedenbergit); [Si8O22]-8 amfiboli (tremolit, actinolit, Mg
hornblendă, Fe hornblendă, kersutit, antofilit); filosilicaţi [Si4O10]-4 (talc, pirofilit, micele, cloritele,
montmorillonitul); tectosilicaţi [(Sin-xAlx)O2n]∞ -x (cuarţul, feldspaţii, feldspatoizii, scapolitele,
zeoliţii). Între cationii silicaţilor predomină: Na+, K+, Ca2+, Ba2+ etc.
3.1.5. Carbonaţi [CO3]-2 cu Mg, Fe, Mn, Zn, Pb, Ba, Cu, în soluri calcit CaCO3.
3.1.6. Sulfaţi [SO4]-2 cu Ca (gips, anhidrit), Ba (baritină), Sr (celestină), Pb (anglezit), Zn
(smithsonit).
3.1.7. Boraţi – ludwigit (Mg,Fe2+)2Fe3+[BO3]
3.1.8. Fosfaţi – [PO4]-3 clorapatit Ca5[PO4]3Cl, fluorapatit Ca5[PO4]3F. Fosfaţii secundari
(dahlit) pot să apară în soluri)
3.1.9. Minerale organice. chihlimbar

196
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
Biomasa (N, cenusa) in ecobiomii din emisfera boreala

2000

1500

1000

500

0 Biomasă Azot

Tundră arctică

Tufărişuri tundră
Biomasă Azot

Molidiş taiga nordică


Biomasă Cenuşă

Molidiş taiga sudică

Stepă umedă

Stepă uscată

Semideşert
Fig. 10.1. Variaţia biomasei în diverse ecosisteme din emisfera boreală
(Şabliovschi,2008)

4. 4. Organismele vii joacă un rol conducător în procesul de solificare. Deosebit de


ridicat este rolul plantelor şi microorganismelor.
4.1. Plantele furnizează solului substanţa organică, crează şi susţin activ curenţii de
substanţe nutritive: 1) substanţele din cenuşă din orizonturile inferioare a profilului spre cele
superioare şi suprafaţă; 2) substanţe organice, sintetizate din carbonul atmosferic; 3) azotul
solului şi umiditatea solului în orizonturile superioare ale solului; 4) oxigenul din atmosferă în sol
şi 5) dioxidul de carbon din sol în atmosferă.
Variaţia conţinutului de azot şi cenuşă din biomasa ecobiomilor emisferei nordice
evidenţiază următoarele reducere de conţinuturi:
■ Azot molidiş taiga (S) → tufărişuri tundră → molidiş taiga (N) → stepă umedă →
stepă uscată → tundră arctică → semideşert
■ Cenuşă: molidiş taiga → stepă umedă → tufărişuri tundră → stepă uscată →
semideşert → tundră arctică
Astfe, azotul scade din biomasă de la tufărişurile de tundră la cea de semideşert, în timp
ce cenuşa scade de la stepa umedă (preerie) prin semideşert la tundra arctică. Remarcăm că
valoarea conţinutului de cenuşă este identic indiferent dacă ne referim la molidişuri de taiga,
nordice sau sudice.
Aprovizionarea solului cu compuşi organici, care sunt produşi de plante, absorbţia de
către vegetaţie a elementelor de cenuşă şi transferul acestora în sol după moartea substanţei vii,
se desfăşoară în diverse zone climatice cu intensitate diferită (tab. 84,85).
5. 4.2. Microorganismele asigură degradarea resturilor organice, în urma căruia se
formează acizii organici, sub acţiunea cărora este posibilă alterarea mineralelor şi transferul
produşilor de transformare în soluţie. Unele microorganisme pot determina degradarea unor
minerale stabile, cum ar fi feldspaţii şi cuarţul. Există microorganisme, care asimilează azotul
elementar din atmosferă, pe care îl va transfera ulterior în procesul de solificare.
Esenţa factorului biologic constă în faptul, că plantele verzi în simbioză cu
microorganismele antrenează în procesul de solificare energia radiantă a Soarelui şi crează un
curent ascendent de substanţe de cenuşă şi azot, compoziţia căruia este determinată de
particularităţile biologice ale plantelor (Rode si Smirnov,1972).
Din analiza fig. 8.7 se evidenţiază oscilaţii deosebite de ale cantită’ilor de: 1. biomasă
(t/ha) – valoarea maximă în solurile fertile de stejăriş, urmat de molidişuri taiga (S şi N), tundră
arctică, preerie (stepă umedă), şi minimă în tufărişurile de semideşert. În cazul 2. biomasei
plantelor terestre (%t/ha) aceasta scade de la molidiş taiga → stejăriş → tundră arctică →
tufărişuri tundră → tundră actică. Pentru 3. biomasă rădăcini maximă în stepa uscată →
tufărişuri semideşert → tufărişuri tundră → tundră arctică. La 4. biomasă adaos: molidiş taiga →

197
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
stejăriş → tundră arctică; 5. biomasă defoliere (t/ha) maximă preerie (stepă umedă) şi minimă în
tundra uscată.
Ultimul parametru 6. litiera forestieră, prezintă valoarea maximă în molidişurile de taiga,
iar minimul în stepa uscată şi tufărişurile de semideşert.
Din analiza fig. 8.7 se evidenţiază oscilaţii deosebite de ale cantităşilor de: 1. biomasă
(t/ha) – valoarea maximă în solurile fertile de stejăriş, urmat de molidişuri taiga (S şi N), tundră
arctică, preerie (stepă umedă), şi minimă în tufărişurile de semideşert.

6. Tabelul 10.1. Acumularea azotului şi elementelor de cenuşă în vegetaţie (kg/ha)

T Conţinutul de
Conţinutul în Acumulate anual de Transferate anual în soluri azot al litierei
Biomasă vegetaţie de vegetaţie şi de cenuşă
Tipul de vegetaţie Azot Cenuşă Azot Cenuşă Azot Cenuşă
Tundră arctică 81 78 21 17 20 17 280
Tufărişuri tundră 486 428 52 58 51 56 4200
Molidiş taiga nordică 350 1960 58 60 48 52 1300
Molidiş taiga sudică 720 1960 41 114 35 85 1300
Stepă umedă 274 909 161 521 161 521 800
Stepă uscată 103 242 45 116 45 116 70
Semideşert 61 124 18 41 18 41

V ar iaţia biomas ei, adaos , def oliere ş i litier a f ores tieră din ec obiomi ai emis f erei boreale

400

350 Biomas ă1 s oluri, t/ha

300 Biomas ă1 Plante teres tre, % t/ha


Biomas ă1 rădăc ini, %
250
Biomas ă1 A daos , t/ha %
200
Biomas ă1 Def oliere2, t/ha %
150 Litier ă f or es tier ă t/ha

100

50
Biomas ă1 Def oliere2, t/ha %
0

Biomas ă1 s oluri, t/ha


Tundră arctică

Tufărişuri tundră

Molidiş taiga nordică

Molidiş taiga sudică

Stepă uscată
Stejăriş (soluri fertile)

Stepă umedă, prerie

Tufăriş semideşert

Fig. 10.2. Variaţia biomasei, adaos de defoliere şi litieră forestieră din ecobiomii
emisferei boreale (Şabliovschi,2008)

198
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
În cazul 2. biomasei plantelor terestre (%t/ha) aceasta scade de la molidiş taiga →
stejăriş → tundră arctică → tufărişuri tundră → tundră actică. Pentru 3. biomasă rădăcini maximă
în stepa uscată → tufărişuri semideşert → tufărişuri tundră → tundră arctică. La 4. biomasă
adaos: molidiş taiga → stejăriş → tundră arctică; 5. biomasă defoliere (t/ha) maximă preerie
(stepă umedă) şi minimă în tundra uscată.
Cantitatea de azot şi cenuşă din vegetaţia anuală a diverşilor ecobiomi este prezentată în
fig. 8.8. De aici se evidenţiază conţinuturi maxime de azot şi cenuşă în vegetaţia dezvoltată în
stepă umedă (preerie), urmate în ordine descrescătoare de stepă uscată şi molidiş taiga nordică,
tufărişuri tundră, molidiş taiga sudică şi semideşert sau tundră arctică.

Tabelul 10.2. Indicatorii productivităţii biologice a vegetaţiei (245)


(Beus et al.,1976)

Biomasă1 Litieră
Tipul de vegetaţie soluri, Plante Rădăcini, Adaos, Defoliere2, forestieră
terestre, % t/ha t/ha t/ha
t/ha %
Tundră arctică 50 30 70 1,0 1,0 3,5
Tufărişuri tundră 21,8 17 83 2,5 2,4 83,5
Molidiş taiga nordică 100,0 78 22 4,5 3,5 30,0
Molidiş taiga sudică 330,0 78 22 8,5 3,5 35,0
Stejăriş (soluri fertile) 400,0 76 24 9,0 6,5 15,0
Stepă umedă, prerie 25,0 32 68 13,7 13,7 12,0
Stepă uscată 10,0 15 85 4,2 4,2 1,5
Tufăriş semideşert 4,3 13 87 1,2 1,2 -
1 – biomasă – cantitatea totală a substanţelor organice din comunitatea vegetală.
2 – Defoliere – cantitatea anuală de substanţă organică moartă.

Pentru vegetaţia anuală a diverşilor ecobiomi din emisfera boreală se constată (fig.8.8)
conţinuturi apropiate de azot şi cenuşă în vegetaţia anuală la tufărişurile de tundră, molidişuri de
taiga nordică, valori aproximativ egale pentru molidiş taiga sudică şi stepă uscată, iar valorile
minime în cele de semideşert (N) sau tundră arctică (cenuşă).
N şi cenuşă vegetaţie din diverse ecobiomuri

600
500 Anual vegetaţie
400 Azot
Anual vegetaţie
300
cenuşă
200
100
0
Tundră arctică

Anual vegetaţie Azot


Tufărişuri tundră

Molidiş taiga nordică

Molidiş taiga sudică

Stepă umedă

Stepă uscată

Semideşert

Fig.10.3. Azotul şi cenuşa în vegetaţia anuală a diverselor ecobiomuri din emisfera


boreală (Şabliovschi,2008)

199
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
Pentru vegetaţia anuală a diverşilor ecobiomi din emisfera boreală se constată (fig.8.8)
conţinuturi apropiate de azot şi cenuşă în vegetaţia anuală la tufărişurile de tundră, molidişuri de
taiga nordică, valori aproximativ egale pentru molidiş taiga sudică şi stepă uscată, iar valorile
minime în cele de semideşert (N) sau tundră arctică (cenuşă).
Un rol deosebit în procesul de solificare îl joacă şi algele, ciupercile, actinomicetele,
lichenii şi organismele solului.
4.2.1. Algele se dezvoltă la suprafaţa solului. Cantităţile cele mai ridicate se constată în
anii cu un nivel ridicat al precipitaţiilor. Sub influenţa lor are loc sinteza substanţelor organice noi;
ciupercile şi actinomicetele (organisme monocelulare sau celule de tip bastonaş capabile de a se
ramifica) sunt principalii agenţi de degradare a substanţei organice, chiar şi a celor extrem de
stabili, cum ar fi celuloza şi lignina.
7. Acizii organici (huminici, fulvici, formic, acetic (preerie) şi oxalici) care se formează
prin acest proces măresc aciditatea solului şi participă efectiv la alterarea supergenă a rocilor şi
mineralelor; solubilitatea elementelor (Al, Si, Fe, Ca, Mg) este net superioară în acizi organici,
comparativ cu mediul de apă distilată (laborator), în natură singura apă cu mineralizare redusă
este apa de ploaie (pH 6,2 – 6,8) deci apropiat de neutru. Proporţia de mangan dizolvat din
mafitele alterate sub acţiunea acizilor organici şi cantitatea de cationi extrasă într-o unitate de
timp a fost urmărită experimental. În mediu de acizi huminici extraşi din spodisoluri – tipul podzol,
din Tasmania (Australia, tabelul 8.56)(Stumbea,1999). Aceste date subliniază agresivitatea
deosebit de ridicată a acizilor huminici, comparativ cu a apei încărcate cu CO2 atmosferic.
Fig. 8.10. exprimă sugestiv puterea ridicată a extracţiei elementelor cu AH 0,1%: scade la
pertit de la Na spre K şi Al, siliciul este prezent în proporţie redusă; creşte la biotit de la Mg – Fe –
Al fiind minim pentru siliciu; la enstatit, ortopiroxen se observă conţinuturi crescute de Mg şi Fe,
siliciul are aceeaşi comportare ca şi în filosilicaţi, creşterea maximă apare la epidot unde Ca şi Al
ating valorile maxime de extracţie.

Tabelul 10.3. Reacţia apei şi acizilor huminici cu unii silicaţi


(Baker, citat de Stumbea,1999)

Mineralul Elementul Cantitatea de metal extrasă în 5 zile [µ g/cm2]


H2O/atmosferăCO2 0,1% AH
Na 340 1260
Feldspat K (pertit) K 190 640
(K,Na)[AlSi3O8] Al 9 220
Si 4 4
K 60 100
Biotit Mg 20 90
K(Mg,Fe)[AlSi3O10](OH)2 Fe 4 240
Al 9 300
Si 4 5
Enstatit Mg 80 620
(Mg,Fe)2[Si2O6] Fe 4 220
Si 5 4
Ca 1800 10700
Epidot Fe 10 1300
Ca2Fe3+[Al2O.OH|Si2O7|SiO4] Al 40 320
Si 4 5

Puterea de extracţie este mărită şi de caracterul macromolecular al moleculelor de acizi


huminici, dar şi de coloizii humici formaţi. Dar şi caracterul acid al soluţiilor de acizi huminici.

200
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
Cantitateaextrasădeelement în5zile, experim ent apăşi 0,1% AHîn
1.pertit; 2.biotit;3. E
nstatit şi 4. Epidot

0,1%AH
apa
Na K Al Si K Mg Fe Al Si Mg Fe Si Ca Fe Al Si
1Pe 2Bi 3En 4Ep

Fig. 10.4. Cantitatea extrasă de element în 5 zile (µ g/cm) cu apă şi 0,1%AH


1Pe pertit; 2Bi. biotit; 3En. enstatit; 4Ep. Epidot (Şabliovschi,2008)

8. Din fig. 10.5. se constată extracţia energică în soluţiile apoase 0,1% de acid huminic,
după 5 zile, a Na, K şi Al din pertit (K,Na)[AlSi 3O8]; crescută a Fe şi Al din biotit; Mg şi Fe din
enstatit, dar şi a unor proporţii ridicate de Ca şi Fe din epidot. Solubilizarea este mai lentă în
filosilicaţi, medie în inosilicaţi – ortopiroxeni şi tectosilicaţi - feldspaţi şi energică în sorosilicaţi

14000
12000
10000
8000 0,1%AH
6000 apa
4000
2000
0
Na

Mg

Mg

Ca
Fe

Fe

Fe
Si

Si
Si

Si
K

K
Al

Al

Al

1Pe 2Bi 3En 4Ep

Fig. 10.5. Extracţia energică a elementelor din diverse minerale în apă distilată şi soluţie
apoasă 0,1% AH (1. pertir; 2. biotit; 3. enstatit; 4. epidot) (Şabliovschi,2008)

300 300
250 250
200 200
150 150
apa 100 apa
100
50 0,1%A H 50 0,1% A H
0 0
apa K apa
K Mg Mg Fe
Fe Al Al Si
Si

Fig. 10.6. Pertit Fig. 10.7. Biotit

201
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
En s ta tit Ep id o t

800 15 00 0

600
1 00 00
400
apa 5000 apa
200
0 ,1 % A H 0 ,1 % A H
0 0
ap a a pa
Mg Fe Ca Fe
Si Al Si
3 En 4 Ep

Fig. 10.8. Enstatit Fig. 10.9. Epidot

4.2.2. Lichenii absorb selectiv din rocile pe care s-au format, elementele necesare
nutriţiei şi înainte de toate P, S,Ca, K şi Na. Organismele solului, îndeosebi râmele după ploaie,
participă activ la degradarea substanţei organice.
9. 5. Proprietăţile şi implicarea coloizilor în sol. În constituţia solurilor apar diverşi coloizi
minerali, organici şi organo-minerali. Coloizii minerali sunt reprezentaţi de: 1. argile, 2. oxizi de
fier, 3. coloizi de aluminiu, 4. silice etc. Argila este principalul coloid mineral din sol. Coloizii
organici sunt reprezentaţi de acizii huminici, acizii fulvici şi de humine.
5.1. Acizii huminici (cenuşii şi bruni) apar în toate tipurile de sol. Domină în solurile de
stepă şi silvostepă, formându-se prin degradarea resturilor vegetale ierboase sub acţiunea
bacteriilor. Acizii huminici cenuşii sunt legaţi energic de mineralele argiloase. Ei constituie
masa principală a humusului din cernisoluri (cernoziomuri, faeziomuri, rendzine şi alte soluri
bogate în calciu). Acizii huminici bruni au o pondere mai ridicată decât cei cenuşii în spodisoluri
– prepodzol, podzol şi luvisoluri - brun roşcat de pădure. Proporţia acizilor huminici din masa
humusului diferă în funcţie de tipul de sol şi condiţiile de humificare. Acizii huminici formează cu
metalele alcaline humaţi solubili în apă. În combinaţie cu metalele alcalino – pământoase şi
metalele grele formează o serie de compuşi insolubili. Posedă o capacitate de schimb cationic
ridicată, iar valoare schimbului diferă în sol funcţie de pH (Pârvu,1999).
5.2. Acizii fulvici se formează în proporţie ridicată în solurile ecobiomului forestier prin
degradarea resturilor vegetale sub acţiunea ciupercilor şi în proporţie minoră de către bacterii şi
actinomicete. Formează faza majoră a humusului din spodisoluri – podzol sau luvisoluri – luvosol
brun sau brun-roşcat de pădure. Formează fulvaţi sau compuşi solubili în apă, soluţii moleculare
sau semicoloidale. Posedă o capacitate de schimb ionic mai mică decât a acizilor huminici.
Recent (Andelković et al., 2001) evidenţiază o reducere a interferenţei oxigenului asupra structurii
şi geochimiei acizilor humici (dintr-o pădurea de fag din Serbia), izolaţi în atmosferă de azot. Probele de
acizii humici au fost extrase prin metoda IHSS în aparatură de sticlă (care a fost menţinută 24 de ore în
HNO3 10% şi spălată şi clătită cu apă bidistilată. Extractele de acizi humici au fost obţinute din probe de sol
bogate în humus pe adâncimea de 0 – 10 cm, din pădure de fag, în toamna anului 1998,
Proba de sol de pădure de fag (50 g au fost tratate cu H3PO4 la pH = 1 – 2), după filtrare
s-a obţinut o probă de sol lipsită de unele elemente solubile în acid fosforic (carbonaţi şi fier),
care a fost supusă extracţiei cu NaOH dezoxigenat la pH 11, timp de 24 ore în atmosferă de azot,
suspensia obţinută a fost centrifugată obţinându-se un reziduu de sol şi un extract , ca a fost
supus unei acidifieri cu H2SO4 la pH = 1,0 timp de 24 ore şi centrifugată, obţinându-se
fracţiunea huminică care este precipitată din soluţie, filtrată, în soluţie a trecut fracţiunea de
acizi fulvici, fracţiunea de AH a fost purificată cu KOH/KCl, centrifugată, acidifiată cu H2SO4 şi
centrifugată, a rezultat o soluţie şi un precipitat de AH care a fost tratat cu amestec de H2SO4/HF,
centrifugată, spălat cu apă bidistilată (până la reacţia negativă a SO 42- cu soluţie de BaCl2) se
obţine astfel concentratul de acizi huminici (humaţi) care pot fi transformaţi ulterior în AH, forma
hidrogenată (Metoda IHSS – N2/Mn).

202
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────

10. Tabelul 10.4. Analiza elementală a acizilor huminici izolaţi din solurile pădurii de fag prin
metoda IHSS-N2/Mn(Alelković et al.,2001)

Element/ AH izolat (N2) AH izolat (O2) Valori literatură pentru


Raport padure fag acizii huminici
Eliott, prerie Suw, turbă media Interval
C 44,86 57,85 55,30 55,40 37,18 – 64,10
H 4,82 3,66 3,74 4,80 1,64 – 8,00
N 2,66 4,12 3,62 3,60 0,50 – 7,00
S 0 0,43 0,69 0,80 0,1 – 4,88
O 47,66 33,92 36,63 36,00 27,1-51,98
C/N 19,67 28,35 19,16 22,39 19,16 – 28,35
H/C 1,29 0,75 0,81 1,04 0,08 – 1,77
O/C 0,80 0,41 0,44 0,50 0,33 – 0,97
Cenuşă, % 2,69 0,81 1,12 1,54 0,81 – 2,69
Compoziţia elementală aacizilor huminici extraşi din sol pădure fag (N2) şi izolat
(O2) din Eliott - prerie, stepă umedă şi Suwannee, turbă

Fag(N2)

AHizolat (O2) El,


prerie
AHizolat (O2)
60 Suw,turba
50
40
% 30
20
10
0
C

Cenuşă, %
N

Fag(N2)
H/C
O

Fig. 10.10. Compoziţia elementară a acizilor huminici (C,H,N,S,O; C/N, H/C şi O/C) obţinută la
extracţie în atmosferă de azot (Adelkovic et al.,2001) şi oxigen (IHSS,2004)(Şabliovschi,2008)

Geochimia acizilor huminici extraşi din solurile pădurilor de fag din Serbia în atmosferă de azot se
caracterizează prin conţinuturi reduse de carbon (sub 42%), comparativ cu două probe etalon IHSS cu
balori de 66% (Eliott, prerie) şi Suwannee, turbă – S. U. A. Raportul atomic C/N este mai mic decât în AH
extraşi din solurile de preerie, dar apropiat de cel extras din turba Suwannee (IHSS,2004).
Distribuţia grupărilor funcţionale conţinând oxigen (meq/g) în AH extraşi din soluri prin cele trei
metode recomandate de IHSS este dată în tabelul 8.58.

203
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
Distribuţia grupărilor funcţionale în AH obţinuţi prin cele trei
metode (Adelkovic et al.,2001)

8
7
6
5
4
3
2 IHSS – O2
1 IHSS – N2/Mn
0 IHSS – N2 IHSS – N2
IHSS – O2

COOH (meq/g]
Aciditate totală
IHSS – N2/Mn

OH fenolic (meq/g)
(meq/g)

Fig. 10.11. Distribuţia grupărilor funcţionale conţinând oxigen din AH extraşi prin cele trei metode
IHSS (Şabliovschi,2008)

Pe spectrele de absorbţie IR inregistrate cu transformanta Fourier se constată existenţa benzilor de


absorbţie aromatice, alifatice, carboxilice şi hidroxilice. Banda intensă de la 3400 – 3300 cm -1 reflectă
prezenţa grupărilor OH din alcooli, fenoli şi acizi carboxilici. În probele cu un conţinut redus de N, în spectre
nu apar benzile aminelor şi amidelor. Banda de absorbţie de la 2927 şi 2853 cm -1 sunt determinate de
alungirea legăturii C – H din grupările metil (CH3) şi metilen (CH2).

Tabelul 10.5. Distribuţia grupărilor funcţionale conţinând oxigen (meq/g) din AH extraşi prin cele trei
metode (IHSS,2004)

Acizi huminici extraşi prin metodele


IHSS – O2 IHSS – N2 IHSS – N2/Mn
Aciditate totală (meq/g) 4,17 5,81 7,41
COOH (meq/g] 3,20 3,40 3,50
OH fenolic (meq/g) 0,97 2,41 4,11

Două din benzile puternice de la 1721 şi 1639 cm-1 sunt legate de vibraţia legăturilor C = O a
grupărilor carbonil şi carboxil, dar şi a unor vibraţii legate de legătura C ≡ C aromatică sau unităţilor
moleculare alifatice conjugate cu C = O. Între spectrele de absorbţie IR ale celor trei produşi nu există
deosebiri majore.
Participarea structurilor alifatice este mult mai ridicată în situaţia AH izolaţi cu apă deoxigenată.
Utilizarea metodei IHSS – N2/Mn permite conservarea structurii compuşilor organici din soluri.
11. Huminele, constituie o fracţiune importantă a humusului, sunt solubile în soluţii
alcaline, acizi şi apă, prezintă capacitate de schimb ionic. Formează cu Al3+ săruri complexe. Sunt
rezistente la acţiunea de degradare realizată de diverse microorganisme. Au o importanţă
deosebită pentru fertilitate. Constituie compuşi organo-minerali extrem de stabili în combinaţie cu
mineralele argiloase, hidroxizii de fier şi hidroxizii de aluminiu. Condiţionează în mare parte
gradul de formare şi de stabilitate a structurii solului.
Însuşirile funcţionale ale coloizilor în sol constau în: adsorbţie, schimbul de cationi şi
coagulare. Adsorbţia ca proces geochimic constă din atragerea şi reţinerea la suprafaţa
particulelor coloidale a unor ioni. Particulele coloidale de humus şi argilă cu sarcini electrice
negative atrag şi fixează cationii, ei pot fi înlocuiţi cu alţii. Capacitatea de adsorbţie şi de schimb
cationic diferă de la o clasă de sol la alta, funcţie de cantitatea coloizilor şi cationilor. Cationii care
posedă încărcare electrică pozitivă produc unirea mai multor particule coloidale, fenomen
cunoscut sub denumirea de coagulare. Unii cationi (Ca2+,Mg2+) provoacă o coagulare

204
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
ireversibilă, în timp ce alţii (Na+, K+, H+) – o coagulare reversibilă. Coloizii din sol sunt asociaţi,
uniţii, rezultând complexul coloidal sau argilo – humic, care funcţional devine un complex
adsorbtiv.
12. Biomasa incendiată introduce în atmosferă dioxid de carbon dar produce şi cărbune,
care contribuie la stabilizarea carbonului organic din sol, fiind şi un important element de stabilire
a istoriei mediului. Studiile experimentale la un an după operaţiuni de tăiere şi incendiere într-un
sit experimental forestier a urmărit determinarea carbonului organic din sol şi conţinuturile de
cărbune care au modificat culoarea solului în profilul solului, de la adâncimile de (0 – 1, 1 – 2,5 şi
2,5 – 5cm), imediat după incendiere şi după o perioadă de un an. Se constată că particulele de
cărbune din pădurea incendiată au fost încorporate în matricea solului, posibil cu participarea
amestecării de către animale în stratul de 0 – 1 cmm iar după un an, concentraţiile de carcon
organic au crescut până la nivelul a 0,4 g/kg iar proporţia carbonului din cărbune la carbonul
organic din sol (COS) creşte de la 2,8 la 3,4%; la conţinuturile de COS nu apar diferenţe majore.
În probele recoltate de al adâncimea de 0 - 5 cm apar corelaţii bune între Carbonul din cărbune şi
C organic din sol. Autorii ajung la concluzia că în holocen biomasa arsă a influenţat concentraţiile
de cărbune din sol şi culoarea acestora.

Tabelul 10.6.. Media, L*, COS, CărbuneC, masa de cărbune în probele de control, cele
incendiate în 2004 şi reanalizate în 2005 (Eckmeier et al.,2007)

Adâncimea N L* COS Cărbune C Cărbune C Masa


Proba Cărbune
Cm g/kg g/kg %din COS g/kg
Control 0 -1 14 49,5 53,9 1,5 2,8 2,0
Control 1-2,5 14 51,3 38,9 1,1 2,7 1,4
Control 2,5-5 19 52,7 31,1 0,8 2,5 1,0
Media2 0–5 51,6 37,9 1,0 2,6 1,3
Incendiat 0-1 17 47,9 55,2 1,6 3,0 2,1
Incendiat 1-2,5 17 50,3 39,5 1,1 2,8 1,4
Incendiat 2,5-5 19 52,5 29,7 0,8 2,6 1,0
Media2 0-5 50,9 37,7 1,1 2,7 1,4
Incendiat 1 an 0-1 20 46,3 55,2 1,9 3,4 2,5
Incendiat 1 an 1-2,5 20 49,6 38,8 1,1 2,7 1,4
Incendiat 1 an 2,5-5 20 53,0 26,8 0,5 2,1 0,7
Media2 0-5 50,6 36,0 0,9 2,5 1,3
n-nr.probe; L – culoarea solului exprimată în luminozitate (Commision Internationale de l' Eclairage, CIE 1976 Standard
Observer), exprimată printr-o scară în care L = 0 (negru absolut) până la 100 (alb absolut). Se utilizează în acest scop
spectrometrul color (Dr. Lange spectro – color). Pentru analiza micromorfologică probele de sol au fost introduse în pe
folii Kubiëna (8 x 6 x 4 cm), fragmentele arse în aer au fost impregnate cu Palatal P80-21 răşină poliesterică (BASF) şi
tăiată în secţiuni subţiri de 75 x 55 x 0,3 mm. Secţiunile au fost studiate la microscopul petrografic. Detalii privind analiza
micromorfologică (Stoops,2003).

Apar şi schimbări minore la C org din sol şi concentraţiile de cărbune detectate în


pădurile de foioase la un an după operaţiunile de tăiere şi ardere (Eckmeier et al.,2007).
Incendiile antropice afectează pădurile de foioase din zona temperată a Europei din ultimul
mileniu. Pădurile de foioase din zona temperată a Europei sunt formate din fag, arţar şi carpen
(Rösch et al.,2002). Aceste specii sunt caracteristice pentru pădurile de fag (Galio – Fagetum) ,
iar în ultimele două secole au fost regenerate la intervale de 40 ani. Solurile pe care s-au
dezvoltat este un luvosol cu proprietăţi stagnice (tabelul 8.59). Au fost stabilite concentraţiile din
profilul solului a C org şi conţinuturile de cărbune din materialul probat pe o adâncime de 16 cm
(Ah, 0 -16 cm) din orizontul E luvic (El), orizontul argic hidromorf (Bt), orizontul cambicargic (Bvt)
şi orizontul cambic (Bv). Materialul parental este un loess depus peste gresii Triasice. Umiditatea
solului a fost de 30% în ziua incendiului. Temperatura solului din timpul incendiului a fost
monitorizat de la adâncimile de 1, 2, 5 şi 10 cm cu ajutorul a şase buşteni. Temperatura maximă
monitorizată a fost de 72oC la adâncimea de 1 cm.

205
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
Fig. 10.12. Microfotografii secţiuni subţiri luvosol stagnic din experimentul
Forchtenberg (Eckmeier et al.,2007)
A - de la 80 mm din sol (incendiat octombrie 2003), particulele brune din matricea solului posedă concreţiuni de
fier; B - cărbune fragmente alungite sau cu aspectul viermilor de pământ; C – sol de 80 mm (incendierea octombrie 1998)
la 6 ani după experiment, particulele de cărbune sunt încorporate şi translocate în sol; (D – E) detaliu microscopic
(faciesul vermiform), E – rotit cu 90o; fotografiile (A-C) lumină plan polarizată, D şi E cu lumină incidentă.

13. Probele de sol au fost colectate în tuburi de plastic (6 x 4 x 15 cm) din profilul solului:
20 înainte de incendiu (control), 20 după incendiere şi 20 la un an după experiment. Probele au
fost uscate la 40oC timp de 24 ore. După aceasta agregatele au fost supuse sitării pentru
înlăturarea din sol a rădăcinilor şi particulelor de cărbune. Sub-probele au fost supuse în vederea
determinării carbonului. Carbonul total s-a determinat cu analizorul elemental (Elementar
VarioEl). Valorile de carbon obişnuite corespund cu cea a probelor de sol lipsite de carbonaţi.
S-a urmărit gradul de încorporare a cărbunelui produs prin incendiu asupra matricei
minerale a luvosolului stagnic, prin analiza microscopică a secţiunilor subţiri (fig.8.17).
După un an de la experiment, concentraţiile de C cărbune în secţiunea 0 – 1 cm a
crescut la 0,4 g/kg. Procentul de biomasă convertită în C cărbune este de 8,1%, deci 5200 kg/ha
de material forestier. Translocarea C cărbuni se realizează prin viermele de pământ
(Pontoscoles corethurus) care ingeră particulele de cărbune şi le amestecă cu humus, materialul
fiind încorporat în sol Incluziunile de cărbune din agregatul de sol sunt protejate de distrugerea
microbiană (Brodowski et al.,2006). Particulele mai mari de 2 mm rezistă peste un mileniu în
orizonturile bioactive ale solului (Carcaillet,2001). Autorii raportează o cantitate de masă de
cărbune de aproximativ 102 – 863 mg/kg (800 – 1280 kg/ha) în solurile pădurilor temperate de
Fagus – Abies.
Modificarea culorii solului. S-a stabilit o corelaţie între culoarea solului şi COS, Corganic al
solului. Spielvogel et al., (2004) constată că C aromatic este responsabil de culoarea maronie, se
corelează cu Carilic şi culoare. Aceste rezultate confirmă observaţiile lui Topolianz et al., (2006)
potrivit cărora creşte culoarea brună a solului după încendiile de pădure şi reducerea cărbunelui
vizibil macroscopic din material (fig. 8.18).

Fig. 10.13. Relaţia dintre culoarea solului (L*) şi conţinutul de cărbune C[g/kg]
◊ secţiunea de control 0 – 5 cm; □ luvosol incendiat; ● luvosol incendiat după un an.

Concluzii
■ Particulele de cărbune sunt amestecate de viermii de pământ şi încorporaţi în matricea
solului de către microorganisme şi viermi;
■ Proporţia C din SOC creşte de la 2,8 la 3,4% în orizontul de 0 – 1 cm;
■ Culoarea solului scade pe profil în funcţie de conţinutul de cărbune şi se corelează cu
conţinutul total de carbon al solului
Cercetările ulterioare trebuie corelate cu studiile arheologice şi geobotanice asupra
pădurilor amestec pentru stabilirea dimensiunilor spaţiale şi cronologice ale efectelor incendiilor
preistorice asupra proprietăţilor solurilor.
Capacitatea de reţinere moleculară constă în reţinerea fizică, atrăgând la suprafaţa
particulelor de sol moleculele unor substanţe aflate în soluţie. Procesul se desfăşoară la
suprafaţa particulelor coloidale şi a moleculelor cu structură dipolară aflate în soluţie. Fenomenul
are loc la suprafaţa particulelor. Reţinerea moleculară este accentuată în solurile cu textură fină.
Particulele de sol se îmbracă cu o peliculă subţire formată din straturi de molecule de apă. În
acelaşi mod pot fi reţinuţi: acizii huminici, oxizii de fier ca substanţe coloidale sau amoniacul –
formând pelicule în jurul particulelor texturale.(Pârvu,1999, p.66).
Capacitatea de reţinere cationică rezidă în adsorbţia unor cationi pe suprafaţa particulelor
coloidale de argilă şi humus, dar şi înlocuirea acestora cu alţi cationi prezenţi în soluţia solului.
Reţinerea se face pe cale fizico-chimică. Complexul adsobtiv al solului (CAS) în condiţii naturale
adsoarbe şi schimbă frecvent cationi de: Ca2+, Mg2+, Na+, K+ şi H+. Schimbul este reversibil, ionii
trec din soluţie în complex şi invers din complex în soluţie. Cationii de Ca 2+, Mg2+, sunt reţinuţi
puternic, iar cei de Na+, K+ mai slab, dar cei de H+ cel mai energic. Complexul coloidal saturat
cu cationi influenţează şi determină proprietăţile fizice, chimice şi biologice ale solurilor şi

206
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
condiţionează starea lor de fertilitate. Reţinerea cationică îi fereşte de eluviere, după care trec în
soluţia solului prin procese de schimb şi sunt utilizaţi de către plante. Saturarea complexului
coloidal cu ioni de Ca2+ determină creşterea fertilităţii. Creşterea proporţiei de H+ sau Na+
exercită influenţe negative. Unele soluri din România din cauza eluvierii, conţin în complexul
coloidal cationi bazici (Ca,Mg,Na,K), dar şi H+, ultimul conferindu-le aciditate.
Capacitatea de reţinere anionică de către sol, definită – chemosorbţie, constă din
reţinerea de anioni prin adsorbţie pe suprafaţa particulelor coloidale, sau de trecerea anionilor în
compoziţia unor substanţe insolubile sau greu solubile. Reţinerea este importantă la regimul
fosforului din sol. Anionii fosforici sunt trecuţi în componenţa unor substanţe insolubile sau greu
solubile. În sol există fosfaţi de fier, de aluminiu şi calciu (ultimii mai importanţi pentru nutriţia
plantelor), în timp ce fosfaţii de sodiu şi potasiu, uşor solubili, nu se reţin.
14. Procesele fizice, fizico-chimice, geochimice şi biochimice ce se desfăşoară în sol,
având drept rezultat producerea de coloizi minerali, organici şi organo-minerali au implicaţii
deosebite în fizionomia şi structura ecosistemelor forestiere şi agricole.
Climatul exercită o influenţă energică asupra formării regimului de apă şi termic al
solului, care la rândul lui, influenţează asupra proceselor de degradare şi eluviere a resturilor
organice, alterarea mineralelor şi migrarea elementelor chimice în profilul solului. Solul nud
realizează schimburi termice cu atmosfera. Se formează microclime diferite pe spaţii restrânse:
pedoclima – clima solului, influenţată de culoarea, textura, structura şi umiditatea. Existenţa
covorului vegetal – fitoclima. Însuşirile fitoclimei depind de compoziţia asociaţiilor vegetale şi
încadrarea lor în structura covorului vegetal. În asociaţiile vegetale ierboase microclima se întinde
la suprafaţa solului până la înălţimea de 2 – 3 m. În fondurile vegetale mai înalte de 2 m influenţa
vegetaţiei pe vericală se resimte şi mai sus de limita superioară a stratului de aer adiacent solului
(Stugren,1982). Pădurea determină o reducere a temperaturii medii anuale, reduce oscilaţiile ei
diurne, măreşte umiditatea atmosferei şi frecvenţa precipitaţiilor. Aviatorii au constatat o răcire a
aerului deasupra pădurilor până la altitudinea de 1500 m. Marea masă a microfaunei dintr-un
covor ierbos sau din litieră formează – zooclima. Aceste animale cedează cantităţi importante de
căldură şi influenţează schimbul termic din stratul de aer adiacent solului. În pădurile de conifere
şi pădurile de foioase pedoclima are influenţă mică asupra condiţiilor climatice din coroanele
arborilor. Aici primează fitoclima şi zooclima. În frunzarul pădurilor, scorburile copacilor, cuiburile
de păsări din scorburi sau din coroana copacilor, vizuinele de mamifere şi existenţa animalelor în
ele influenţează parametri climatici ai biotopului, zooclima are un efect mai puternic decât
pedoclima.
În cadrul ecologiei terestre se disting mai multe trepte climatice corespunzătoare
diverselor unităţi ecogeografice, de la cele inferioare până la cele superioare: punct de biotop –
climă de punct; strat de aer adiacent solului (pedoclimă, fitoclimă, zooclimă, microclimă); biotop –
respectiv, ecosistem – ecoclimă; complex de ecosisteme – mezoclimă; tip landschaft – macroclimă
, porţiune cu o anumită interacţiune dintre relief, climă, ape, soluri, vegetaţie, faună şi activitate antropică.
Macroclima şi mezoclima se caracterizează prin valori medii ale temperaturii şi umidităţii.
Într-un biotop variaţiile climatice sunt greu de surprins prin măsurarea factorilor meteorologici.
Există specii de plante iubitoare de uscăciune şi umiditate. Vegetaţia alunului turcesc
(Corylus colurna) pe masivul Domogled, de la Băile Herculane şi existenţa şopârlei de ziduri
(Lacerta muralis) la Cheile Turzii, indică o microclimă submediteraneană. (Pârvu,1999, p.113).
Din atmosferă în sol pătrunde oxigenul, care favorizează desfăşurarea proceselor de
oxidare din sol şi degradarea resturilor organice. Atmosfera este de asemenea şi o sursă de azot.
În acelaşi timp din sol este eliminat în atmosferă dioxidul de carbon. De gazele vulcanice, sau
pulberile meteorice şi cosmice sunt legate apariţia în soluri a unor serii de elemente majore şi
microelemente (Pb, Cd, Hg).
15. Starea vremii influenţează activitatea în biocenozele ecosistemelor. Vremea
frumoasă stimulează activitatea pe toate planurile, iar vremea rea o încetineşte. Multe organisme
animale se adăpostes pentru a înlătura efectele ei negative. Prin analiza evoluţiei situaţiei
sinoptice şi analiza periodicităţii unor fenomene meteorologice se poate prevedea o evoluţie a
vremii pentru un interval de 3 – 5 zile, acestea având importanţă deosebită pentru agrosisteme şi
toate activităţile social – economice.

207
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
Apele solului şi apele subterane exercită influenţă asupra regimului hidric şi de aeraţie al
solului. Ele pot constitui surse pentru sol a următoarelor elemente chimice (bor, iod, fier, cobalt,
nichel, vanadiu, cupru, bariu, stronţiu, litiu, cesiu şi rubidiu) la precipitarea din ele a compuşilor
solubili în apă. În unele cazuri apele din sol şi subterane pot produce sărăturarea solurilor.
Relieful redistribuie căldura şi energia, care ajunge la suprafaţa solului, exercitând o
influenţă deosebită asupra transferului de umiditate şi căldură din soluri. Particularităţile reliefului
determină frecvent interacţiunea solurilor cu apele subterane.
Timpul – este un factor deosebit al solificării. Condiţiile solificării nu sunt constante, ele
modificându-se în timp, care determină implicit şi transformarea solului, în procesul căruia el
trece prin diverse stadii de evoluţie. Viteza de înlocuire a stadiilor în diverse etape este variabilă.
Vârsta absolută a solurilor este determinată de vârsta suprafeţei, pe care ele s-au format. În cazul
întineririi suprafeţei în urma levigării sau îngropării sub un nivel de roci mai tinere, vârsta solului
se determină din momentul întineririi suprafeţei.
Influenţa activităţii agricole ale omului constă în modificarea condiţiilor naturale existente
în timpul solificării şi se manifestă prin defrişarea pădurilor, transformarea pădurilor în păşuni sau
fâneţe, căderile de pădure, irigaţii sau desecări, construirea unor întreprinderi industriale şi
exploatarea acestora, lucrări agricole şi de transport, utilizarea îngrăşămintelor minerale şi
organice, dar şi mijloacelor de luptă contra bolilor plantelor, dăunătorilor culturilor agricole,
buruienilor etc. Ca rezultat o parte din suprafeţe intră în construcţii, se modifică umiditatea solului,
energia solară, se degradează structura şi se modifică însuşirile fizico-chimice ale solurilor, fără a
se asigura cu substanţe organice şi elemente de nutriţie.
Calciul creşte în luvosolurile tratate cu compost (S3 şi S6)(fig.8.19).
Caracteristicile agrochimice ale solurilor au fost probate în primăvara şi toamna anului
2003 (tabelul 10.7)

16. Tabelul 10.7. Parametrii agrochimici ai luvosolurilor fragi-stagnice de la Eerika –


Tartu, Estonia (p – primăvara şi t – toamna) anului 2003 (Szajdak L. Et al.,2005).

Parametrul S1p S2p S3p S4p S5p S6p Media(6)


WOM/N-O FYM/N-O RS/N-O WOM/N-120 FYM/N-120 RS/N-120
pH KCl 6,38 6,51 6,92 6,20 6,31 6,73 6,50
P [ppm] 116 135 131 124 150 131 131,16
K[ppm] 113 196 190 137 219 195 175
Ca[ppm] 1181 1297 1646 1191 1218 1443 1329,33
Mg[ppm] 82 106 114 84 107 109 100,33
S[ppm] 13,7 15,9 24,7 16,2 18,0 28,3 19,47
Humus [%] 1,57 1,89 1,86 1,64 1,98 1,86 1,85
Toamna
S1t S2t S3t S4t S5t S6t S7forest
WOM/N-O FYM/N-O RS/N-O WOM/N-120 FYM/N-120 RS/N- Tiksoja
120
N total [%] 0,090 0,102 0,090 0,094 0,099 0,098 0,174
N mineral [ppm] 35,1 22,2 13,4 16,1 21,3 20,5 10,6
N-NH4+ [ppm] 17,5 10,8 9,1 8,4 9,0 9,4 7,3
N-NO3- [ppm] 17,6 11,4 4,3 7,7 12,2 11,2 3,3
COT [%] 0,93 1,12 0,98 0,82 1,11 1,06 2,37
COD [%] 0,04 0,045 0,04 0,04 0,045 0,045 0,13
C/N 10,1 10,7 12,0 10,1 11,6 11,0 13,6
pH KCl 6,5 6,6 7,1 6,4 6,5 7,1 4,2
Act. Ureazei 0,88 1,13 0,97 0,94 1,47 1,75 5,15
aureazei[µ mol/g/h] + 6,8 % + 30,1% + 79,4%
Act. nitratreductazei 0,0732 0,1934 0,2507 0,1255 0,1690 0,2410 0,1805
aitratreductazei] + 71,4 % - 12,6 % - 3,8 %
[IAA 25,95 26,96 18,97 20,48 24,97 22,47 39,17
[mg/kg] - 21,1% - 7,4 % + 18,5 %

208
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
17. Unele aspecte biochimice ale materiei organice din luvisolurile fragi/stagnice de la
Tartu / Estonia au fost prezentate de (Szajdak L. Et al.,2005). Sunt rezultatele obţinute prin
experimentul internaţional de lungă durată N organic sau IOSDV (Internationale Organische
Stickstoffdüngungs Dauer Versuchreihe) în perioada 1995 – 2005.
S-au analizat concentraţiile de N – NH4+, N-NO3-, N total, C organic total (COT) şi substanţa
organică solubilă în apă (COD), P, K, Ca, Mg, S, activitatea nitratreductazei, activitatea ureazei
ca indol – 3 – acetic acid (IAA) din luvosolurile fragi-stagnice care au fost dupuse o perioadă
îndelungată fertilizării organice sau minerale în câmpul experimental care a suferit trei rotaţii
(cartof – grâu – orz) de la Eerika – Tartu, Estonia, dar şi din pădurea de la Tiksoja. Conţinuturile
de N total, IAA, activitatea ureazei şi raportul C/N sunt mai ridicate la Tiksoja. S-au utilizat următorii
fertilizatori în ordinea crescătoare a ureazei: WOM/N-120 < FYM/N-120 < RS/N-120 (WOM =
organic lipsit de bălegar; FYM – organice cu bălegar, RS – substanţe recultivate şi compost), şi
creşterea activităţii nitratreductazei.
Creşterile cele mai pronunţate au apărut în solurile fertilizate cu RS/N-120.
Luvosolurile glossice, fragice şi stagnice ocupă în Estonia 9,5% din soluri, sau 21,3% din
suprafaţa arabilă şi 3,6% din terenurile forestiere (Kokk,1995). În câmpul experimental Tartu
luvosolurile prezintă caractere glossice, fragice, iar în porţiunile cu condiţii reducătoare apar o
serie de culori tipice proceselor stagnice şi/sau gleice (FAO, ISRIC & ISSS,1998).
Probele de sol au fost prelevate din orizontul Ap până la adâncimea de 20 cm (orizontul
de humus). Probele au dost uscate în aer şi sitate prin site cu ochiuri de 1 mm. pH – ul s-a
determinat (în IM KCl). Conform standardului ISA 10390, pH s-a determinat în KCl 1M şi
conţinutul de elemente solubile P, K, Ca, Mg, S ultimul a fost determinat printr-o extracţie cu
metoda Mehlich – 3 (Rowel,1994).

Caracteristicile agrochimice ale luvosolurile fragic- stagnice


din Estonia, primăvara 2003

2000

1500
S1p WOM/N-O
1000 S2p FYM/N-O
S3p RS/N-O
500
S4p WOM/N-120
S4p WOM/N-120
0 S5p FYM/N-120
pH KCl

S1p WOM/N-O S6p RS/N-120


K[ppm]

Mg[ppm]

Humus [%]

Fig. 10.14. Caracteristicile agrochimice ale luvosolurilor fragic – stagnice din Estonia
(primăvara) (Şabliovschi,2008)

209
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
Agrochimia luvosolurilor fragic - stagnice din Estonia (toamna)

40

35

30

25
S1t
S2t
20
S3t
S4t
15 S5t
S6t
10 S7forest

S7forest
5 S6t
S5t
S4t
0
S3t
N total S2t
N N-NH4+
[%] mineral N-NO3- S1t
[ppm] COT [%]
[ppm] COD [%]
[ppm] C/N
pH KCl

18. Fig. 10.15. Agrochimia luvosolurilor fragic – stagnice din Estonia (toamna 2003)
(Şabliovschi,2008)

Fig.10.15. evidenţiază cantitatea maximă de N mineral în luvosolurile tratate cu substanţe


organice lipsite de bălegar, după care scade în cele care au fost tratate cu substanţe organice cu
amoniu sau nitrat, N-NO3- scade mult în luvosolurile de pădure, creşte conţinutul de C organic
total, se observă o creştere semnificativă a raportului C/N. Menţionăm că pH – ul luvosolurilor
forestiere este de 4,2, în timp ce solurile agricole prezintă valoarea 6,50, deci apropiat de 7.
Ureaza participă la degradarea hidrolitică a ureii. Amoniul produs prin reacţie este
adsorbit energic în sol şi poate fi absorbit de către plante:

Peptide → CO(NH2)2 + H2O urează → CO2 + 2 NH3


Activitatea ureazei creşte de la 0,88 şa 5,15 µ g N/g în 24 ore (tabelul 8.61). Acrivitatea
cea mai redusă a acestei enzime a fost măsurată în solurile tratate cu fertilizatori organici şi
minimă în solurile pădurii Tiksoja. La combinarea îngrăşămintelor minerale cu cele organice se
constată o creştere a activităţii ureazei. Valoarea maximă 79,4% în solurile pe care s-au aplicat
compost RS cu fertilizator mineral în doze de 120 kg N/ha şi cea mai mică 6,8% dacă s-a folosit
îngrăşământ organic lipsit de bălegar.
Denitrificarea este definită ca „ reducerea microbiană a nitratului sau nitritului cuplată cu
un transport de electroni şi fosforilare rezultând azot molecular N2 sau ca oxizi de azot”
(Martens,2005). Nitratreductaza este o enzimă obţinută prin procesul de denitrificare. Prezenţa
azotului în structura acestei enzime ca acceptor terminal descompune oxigenul molecular şi
determină formarea ireversibilă a NO. Datorită conţinutului redus de oxigen, ionul nitrat se reduce
la nitrit, iar acest proces este catalizat de nitrat reductaza. Ulterior NO2 – este redus la N2O prin
nitrit reductaza (Ma,2000). Conversia N2O în N este catalizată de nitroxidreductaza :
Nitrat reductaza Nitrit reductaza Nitroxid reductaza
NO3- → →→→→→→NO2- →→→→→→ N2O →→→→→→→→ N2
19. Tabelul 10.8. Recoltele obţinute (Mg/ha) pentru cartof, grâu şi orz în anii 2002 şi
2003 şi diferenţele obţinute cu diferite tipuri de fertilizatori îm Estonia

210
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────

Fertilizator Cantitate N Cartof Grâu Orz


kg/ha 2002 2003 2002 2003 2002 2003
0 (S1) 16,71 16,97 0,76 1,85 1,30 1,51
Organic lipsit 120 (S4)
de bălegar
27,02 26,21 1,84 4,30 2,88 5,33
58,1% 137,3% 187,2%
0 (S2) 24,16 20,25 1,34 2,21 1,33 2,48
Organic cu 120 (S5)
bălegar
31,43 26,86 3,01 4,53 2,87 5,65
31,4% 114,8% 121,8%
Substanţe 0 (S3) 18,59 20,03 1,60 1,96 1,03 2,41
recultivate şi 120 (S6)
compost
28,47 26,89 2,93 4,24 3,00 5,79
43,7% 99,7% 165,8%

Fertilizatorii WOM/N-120 (organice lipsite de bălegar), FYM/N-120 (organice cu bălegar)


şi RS/N-120 (substanţe recultivate şi compost), au un impact asupra activităţii nitrat reductazei
din soluri. WOM/N-120 este rezultatul creşterii acestei enzime cu 71,4%, comparativ cu WOM/N-
0. Creşterea energică a activităţii acestei enzime în prezenţa WOM/N-120 sugerează conţinuturi
extrem de reduse de azot care există sub formă de compuşi de tipul N2O şi N2 rezultaţi din
aplicarea altor fertilizatori. O situaţie diferită se constată la următorii doi fertilizatori FYM/N-120
(organice cu bălegar) şi RS/N-120 (substanţe recultivate şi compost). Aceşti doi fertilizatori reduc
activitatea nitrat reductazei cu 12,6 şi respectiv 3,8%, comparativ cu FYM/N-0 şi RS/N-0,
ăndicând un nivel redus de azot din sol.
Valoarea ridicată a activităţii nitrat reductazei în solurile forestiere este 0,1805 µ g N/g în
24h; conţinutul de COT 2,37% iar concentraţiile maxime de N total sunt responsabile de
optimizarea condiţiilor de denitrificare. Mazur a sugerat în 1991 faptul că conţinutul ridicat de şi
materie organică, precum şi un pH neutru sau alcalin ar facilita denitrificarea. Rata denitrificării
scade cu conţinuturile ridicate din sol de: oxigen, nitrit, H+ şi S-.
Utilizarea diverselor îngrăşăminte şi mijloace de protecţie chimică a plantelor exercită o
influenţă deosebită asupra compoziţiei chimice a solului. Utilizarea neraţională a acestor
substanţe poate conduce la apariţia în soluri a unor doze toxice de compuşi chimici şi elemente.
De deşeurile industriale, cele produse de transport, activitatea agricolă şi zootehnică şi în
legătură cu efectuarea diverselor genuri de experienţe nucleare sau accidente la instalaţiile
nucleare pot ajunge în soluri cantităţi mari de diverse elemente chimice şi radionuclizi, multe
dintre ele sunt toxice pentru organismele vii.

2. Fazele solului

Solul este o formaţiune complexă alcătuită din patru faze: solidă, lichidă, gazoasă şi vie.
20
2.1. Faza solidă

211
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────

Faza solidă este reprezentată prin două forme de substanţă solidă:


macrodispersă (∅ > 0,001 mm) şi microdispersă (∅ < 0,001 mm).
În prima formă se încadrează litoclastele şi mineralele componente, neoformaţiunile
minerale şi resturile organice slab degradate; iar
în a doua – particulele mineralelor de neoformaţie şi cele generatoare de roci, în
principal mineralele argiloase, produsele de degradare a resturilor animale şi vegetale.
Masa fin dispersată a solului joacă un rol extrem de important în solificare şi poartă
denumirea de complexul absorbant al solului (CAS).
Capacitatea de absorbţie sau de schimb al solurilor (cantitatea bazelor adsorbite şi
hidrogen) este determinată de compoziţia mineralogică şi cantitatea particulelor fin dispersate
(tab. 10.9).
Din fig. 8.19 rezultă că la nivelul mineralelor prezente în sol CSC maximă apare în
mineralele argiloase din grupa smectitelor – montmorillonit şi minimă în candite – caolinit; acizii
huminici în jur de 50; dintre soluri este mai ridicată în cernisoluri 450 şi 135 în humus.

21. Tabelul 10.9. Capacitatea de schimb cationic al fracţiunii fin dispersate a solului
(Dobrovolski,1968)

Componentul Capacitatea de schimb cationic, mg-echiv


La 100 g de substanţă
Caolinit 3 – 20
Hidromice 20 – 50
Montmorillonit 60 – 150
Acizi huminici: 80 – 150
Soluri podzolice 350
Soluri cernoziomice 400 – 500
Humusul solului (media) 100 – 200
CSCa unor minerale, acizii huminici, spodisoluri, cernisoluri, humus

450
400
350
300
% 100 g mineral, 250
sol, 200
150
100
50 CSC
0
Caolinit

Hidromice

Montmorillonit

Spodisoluri podzol

cernisoluri, Hums
Ahumici

CSC
Humusul solului
(media)

Fig. 10.16. Capacitatea de schimb cationic al unor minerale, acizi humici, spodisoluri,
cernisoluri şi humusului (Şabliovschi,2008)
După cum se observă din tab. 8.57 capacitatea maximă de absorbţie caracterizează
humusul solurilor cernoziomice. Dacă ne referim la compoziţia mineralogică, atunci capacitatea
maximă de absorbţie este caracteristică montmorillonitului, iar minimă pentru caolinit.
Hidromicele ocupă o poziţie intermediară din acest punct de vedere.
Capacitatea de absorbţie a solului, în general va fi determinată de raportul dintre
mineralele grupei hidromice şi montmorillonit, pe o parte, şi caolinit – pe cealaltă.
Un anumit tip de sol se caracterizează printr-o capacitate de absorbţie determinată şi o
anumită compoziţie a cationilor absorbiţi (tab.8.58).

212
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
Fracţiunea fin dispersată a solului determină într-o anumită măsura proprietăţile lui fizice,
dar şi condiţiile de asigurare a plantelor cu substanţe nutritive. Majoritatea elementelor necesare
pentru dezvoltarea normală şi creşterea plantelor, se acumulează în fracţiunea dispersă a
solurilor. Aceste elemente sunt calciul, potasiul, magneziul, sodiul şi o serie de microelemente.

Capacitatea de adsorbţie a diverselor clase de soluri

50
45
40
35
30
25
20
15
10
5
0
Cernisoluri

Kastanoziom

Cernoziom

Faeziom

Spodisoluri
Cad

Podzol

Cambisoluri

Districambosol

Eutricambosol

Entrocambosol rodic

Fig. 10.17. Capacitatea de adsorbţie a diverselor clase de soluri (Şabliovschi,2008)

La nivelul cernisolurilor apare valoarea maximă în cernoziomuri, urmate de


kastanoziomuri şi faeziomuri, legată de fertilitaea ridicată a lor; ultimele două clase de soluri,
caracterizarea printr-o aciditate ridicată şi care necesită amendarea calcarică semnificativă, au
capacitatea de adsorbţie cu 20 unităţi mai mică decât a faeziomurilor în: spodisoluri – podzol
şi cambisoluri, în jurul valorii de 12 în districambosol şi entrocambosol rodic (terra rossa)
şi sub 10% în eutricambosoluri.
Compoziţia cationilor adsorbiţi exercită o influenţă şi asupra umidităţii moleculare, nivelul
sucţiunii, plasticitatea, conductivitatea electrică şi alte însuşiri ale solului (tab. 8.62).

22. Tabelul 10.10. Capacitatea de adsorbţie a unor soluri zonale din Rusia
(Dobrovolski,1968)

Solul Capacitatea de adsorbţie, mg- Cationi caracteristici


echiv la 100 g sol Adsorbiţi
Cernisoluri
Kastanoziom 15 – 60 Ca > Mg ≥ Na
Cernoziom 40 – 60 Ca > Mg
Faeziom 20 – 40 Ca > Mg > H
Spodisoluri
Podzol 10 – 30 Ca > H > Mg
Cambisoluri
Districambosol 10 – 20 Ca > Mg, Na, K
Eutricambosol 5 – 25 Mg > Ca, Na, K
Entrocambosol rodic 10 – 18 H > Mg > Ca

213
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
Compoziţia cationilor adsorbiţi, exercită la rândul ei o influenţă asupra fracţiunii fin dispersate a
solului dar şi asupra unor proprietăţi ale acestuia. Astfel, la saturarea fazei disperse în ioni de H + se
degradează structura solului, se crează condiţii nefavorabile alimentării cu substanţe nutritive a plantelor;
ionii de sodiu facilitează distrugerea agregatelor, dispersarea particulelor şi eluvierea acestora; ionii de Ca2+
contrar celor de H+ şi Na+ determină coagularea particulelor, le imobilizează şi determină creşterea
rezistenţei structurii.
Apar numeroase modificări şi la nivelul cationilor adsorbiţi şi relaţiile cantitative dintre
aceştia: de exemplu la nivelul cernisolurilor: kastanoziom Ca > Mg ≥ Na ; cernoziom Ca > Mg;
faeziom Ca > Mg > H; relaţiile cantitative dintre calciu şi magneziu sunt identice în clasă,
modificările la nivel de tip se manifestă prin prezenţa Na în cantităţi mai mari sau egale cu a
celor de magneziu la kastanoziomuri; lipsa Na din cernoziomuri, dar şi prezenţa unor cantităţi
ridicate de hidrogen în faeziomuri..

23. Tabelul 10.11. Condiţiile optime de aciditate din solurile unor culturi agricole (70)

Cultura Valoarea optimă a pH- Cultura Valoarea optimă a pH-ului


ului extractului salin extractului salin
Secară Secale cereale 5,5 –5,7 Mazăre Pisum sativum 6,0 – 7,0
Grâu Triticum 6,0- 7,5 Bob 5,0 – 6,0
Ovăz Avena sativa patula 5,0 – 7,5 Măzăriche 6,3 – 6,8
Orz Hordeum vulgare 6,8 – 7,5 Varză 6,0 – 7,4
Mei 5,5 – 7,5 In 6,0 – 6,5
Porumb 6,0 – 7,0 Cânepă Cannabis sativa 7,0 – 7,5
Sorg - Sfeclă de zahăr 7,0 – 7,5
Orez 4,0 – 7,5 Cartof 5,0 – 5,5
Hrişcă 4,7 – 7,5 Lupin Lupinus 4,0 – 6,0

În solurile cu caracter acid spodisoluri – tipul podzol, hidrogenul depăşeşte cu mult


magneziul (Ca> H > Mg), pentru ca în cambisoluri să apară diferenţieri în cadrul tipurilor:
districambosoluri Ca> Mg, Na, K (evoluate pe granitoide); Mg> Ca, Na,K (evoluate pe bazite şi
metabazite) şi extrem de acid în entrocambosolul rodic H > Mg > Ca (dezvoltate pe bauxite de
carst sau lateritice.
Condiţiile optime de aciditate din solurile unor culturi agricole sunt prezentate în tabelul
8.59, din care se observă că intervalul cel mai mare apare la orez, urmat de secară. ovăz, grâu şi
orz, dintre legume cartoful (5 – 5,5) mazărea (5-7), bobul (5-6), măzărichea (6,3-6,9) şi varza (6-
7,4), lupinul (4-6); plantele textile: inul (6-6,5), câmepa (7-7,5) ca şi sfecla pentru zahăr

24. 2.2. Faza lichidă

Faza lichidă a solului este reprezentată de soluţia solului şi joacă un rol deosebit în
alimentarea cu substanţe nutritive a plantelor. În soluţia solului apar gaze, care prezintă
următoarea ordine de solubilităţi: CO2 > O2 > N2 şi care depind de presiunea gazului, temperatură
şi conţinutul altor componenţi (tab.8.60). Sub forma ionilor în soluţia solului apar: HCO3-, NO2-,
NO3-, Cl-, SO42-, Ca2+, Mg2+, Na+, K+, NH4+, H+. Anionii (HCO3-, NO2- şi NO3-) ajung în soluţia solului
în urma proceselor biologice care se desfăşoară în sol. Soluţia solului este de fapt rezultanta
circulaţiei materiei, în general. Între soluţia solului şi restul componentelor din mediul ambiant
există legături directe. Sursa principală de alimentare a soluţiei solului este apa din precipitaţiile
atmosferice, apă în care s-au dizolvat, într-o anumită proporţie, gaze şi substanţe prezente în
troposferă. Dintre gazele care se dizolvă în apă, dominante sunt: CO 2, O2 şi N2. Dar şi raportul
dintre acestea este diferit, el fiind de 57 : 2,1 : 1,0 (Lăcătuşu,2000).
Ajunsă în sol, apa precipitaţiilor îşi modifică radical geochimia, datorită proceselor de
alterare şi mineralizare, concretizate prin fenomene de: solubilizare, disociere, adsorbţie, schimb
ionic, absorbţia ionilor de către plante sau sinteză, care se desfăşoară simultan în cele patru faze
ale solului. Factorul esenţial care guvernează dinamica geochimiei soluţiei solului este legată de
interacţiunea fazelor lichidă şi solidă. În acelaşi timp, concentraţia de substanţe minerale şi

214
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
organice din soluţia solului sunt variabile de la clasa şi tipul de sol (SRTS-2003) şi de la un
anotimp la altul. Concentraţia soluţiei solului depinde de natura substanţelor solubile existente în
faza solidă, proporţia şi solubilitatea lor, puterea dizolvantă a fazei lichide, care la rândul ei va fi
determinată de cantitatea de apă din sol, proporţia acidului carbonic, acidului formic, acidului
oxalic şi acidului acetic prezenţi în soluţie, de pH – ul acesteia, de temperatură. O contribuţie
aduce şi activitatea microorganismelor şi a rădăcinilor plantelor, cu efect direct asupra acidităţii şi
concentraţiei ionice din soluţia solului. La interfaţa dintre faza solidă şi soluţia solului se
desfăşoară procese de natură fizică, geochimică (mineralizare: litieră şi MOS, sorbţia şi desorbţia
ionilor schimbabili, alterarea mineralelor primare şi sinteza celor autigene, procese de oxidare şi
reducere) şi biologică (denitrificarea şi eutrofizarea) cu o dinamică accentuată.
În dinamica geochimiei soluţiei solului pe parcursul unui an se disting două etape: una de
acumulare a sărurilor, care începe primăvara şi se finalizează la terminarea verii, datorită
evapotranspiraţiei concentraţia soluţiei solului poate ajunge la gradul de saturaţie de 400 mg/l; a
doua diluţie se realizează în perioada toamnă – iarnă. În condiţiile în care umiditatea solului
depăşeşte capacitatea pentru apă în câmp (CC) se instalează eluvierea şi desalinizarea solurilor
salinizate. Procesul se realizează prin deplasarea gravitaţională a soluţiei solului prin porii
necapilari.
Tabelul 10.12. Geochimia soluţiei solului în funcţie de umiditate şi gradul de salinizare al
solului (Rabocev,1964, citat de Sandu,1984 şi Lăcătuşu,2000)

Nivelul umidităţii solului Conţinutul sărurilor solubile din sol [mg/100 g sol]
Umiditate Redus Moderat Puternic Foarte puternic
< 1,0 1,0 2,0 > 5,0
Higroscopic 3 167 333 666 1670
Capilar – suspendat 12 42 83 167 417
Capilar – sprijinit 18 28 56 112 278
Capacitatea de apă 26 19 38 79 192
în câmp (CC)

Unii autori evidenţiază şi o oscilaţiei diurnă a geochimiei soluţiei solului. Astfel, datorită
oscilaţiilor diurne ale conţinutului de CO2 din sol (minimă în cursul zilei şi maximă în cursul nopţii,
legea lui Henry, solubilitatea gazelor în soluţii creşte cu scăderea temperaturii) are loc
solubilizarea carbonaţilor şi trecerea lor în bicarbonaţi, concentraţia Ca 2+ din soluţie este maximă
în decursul nopţii şi minimă ziua. Datorită aportului de apă din precipitaţii şi pierderilor prin
eluviere şi absorbţie de către vegetaţie – soluţia solului poate fi asimilată cu un sistem
termodinamic deschis.
Geochimia soluţiei solului depinde şi de starea unidităţii solului şi de gradul de salinizare
al acesteia (tabelul 8.63). Astfel, conţinutul creşte de la un nivel slab de salinitate până la un nivel
extrem de puternic şi scade de la nivelul umidităţii higroscopice la umiditatea echivalentă
capacităţii de apă în câmp (CC).
Problema separării „adevăratei” soluţii a solului nu a fost încă rezolvată (Lăcătuşu, 2000).
În scopuri analitice se utilizează mai multe metode cum ar fi: colectarea apei drenate, deplasarea
soluţiei solului prin intermediul unui fluid nemiscibil cu apa sau prin extracţie directă, prin vid sau
centrifugare.
Elementele chimice din soluţia solului se prezintă sub forma cationilor şi anionilor dar şi
sub cea a complecşilor. În soluţia solului în funcţie de natura solurilor (protisoluri, cernisoluri,
umbrisoluri, cambisoluri, luvisoluri, spodisoluri, pelisoluri, andisoluri, hidrisoluri, salsodisoluri,
histisoluri, antrisoluri) şi de amploarea proceselor fizico – chimice, ionii complcşi pot domina
asupra ionilor simpli. Astfel, speciile apoase Si(OH)4o, Al(OH)2-, HCO3- sunt complecşi în care Si4+,
Al3+ şi CO32- acţionează ca un grup central, atrăgând pentru formarea lor alţi atomi sau molecule.
În această situaţie, ionii asociaţi OH- sau H+ sunt definiţi ca liganzi.
Dacă două sau mai multe grupe funcţionale ale unui singur ligand sunt coordinate cu un
cation metalic în complex, acesta este definit drept chelat. Un astfel de exemplu este al
complexului format între Al3+ şi acidul citric [Al(COO)2COH(CH2)2COOH], în care două grupe COO

şi un grup COH sunt coordinate cu Al3+.

215
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
Principalele speciaţii ale elementelor chimice sunt prezentate în tabelul 8.64. Ordonarea
ionilor simpli şi complecşi pe fiecare rând de la stânga la dreapta este realizată în funcţie de
reducerea concentraţiei acestora. În soluţia unui sol normal pot fi identificaţi 100 – 200 complecşi
solubili, mulţi cuprind cationi metalici şi liganzi organici. Efectul principal al pH – ului asupra
complecşilor se manifestă la cationii metalici şi anionii protonaţi la pH acid (cambisoluri,
spodisoluri, andisoluri, umbrisoluri) şi complecşii carbonatici şi hidroxilici la un pH alcalin
(cernisoluri, luvisoluri, salsodisoluri). Dintre aceste speciaţii numai trei elemente prezintă în mediu
alcalin complecşi al metalelor cu borul Mn - MnB(OH)4+; Zn - ZnB(OH)4+ şi Cu - CuB(OH)4+,
CuB[(OH)4]4o.
25. Tabelul 10.13. Specii chimice prezente în soluţia solurilor acide şi alcaline
(Sposito,1989)

Specii principale
Cationul Soluri acide Soluri alcaline
Na+ Na+ Na+, NaHCO3o, NaSO4-
Mg2+ Mg , MgSO4o, org*
2+
Mg2+, MgSO4o, MgCO3o
Al3+ org*, AlF2+, AlOH2+ Al(OH)4-, org*
Si4+ Si(OH)4o Si(OH)4o
K+ K+ K+, KSO4-
Ca2+ Ca , CaSO4o, org*
2+
Ca , CaSO4o, CaHCO3-
2+

Cr3+ CrOH2+ Cr(OH)4-


Cr6+ CrO42- CrO42-
Mn2+ Mn , MnSO4o, org*
2+
Mn , MnSO4 , MnCO3o, MnHCO3+,
2+ o

MnB(OH)4+
Fe2+ Fe2+, FeSO4o, FeH2PO4+ FeCO3 , Fe2+, FeSO4o, FeHCO3+
o

Fe3+ FeOH2+, Fe(OH)3o, org* Fe(OH)3o, org*


Ni2+ Ni2+, NiSO4o, NiHCO3o, org* NiCO3o, NiHCO3o, Ni2+,
Cu2+ Cu2+, org* CuCO3o, org* , CuB(OH)4+,
CuB[(OH)4]4o
Zn2+ Zn2+, ZnSO4o, org* ZnCO3 , ZnHCO3+, org* , Zn2+,
o

ZnSO4o, ZnB(OH)4+
Mo5+ H2MoO4o, MoO4- HMoO4o, MoO4o
Cd2+ Cd2+, CdSO4o, CdCl+ Cd , CdSO4o, CdCl+, CdHCO3+
2+

Pb2+ PbHCO3+, Pb2+, org*, PbSO4o PbCO3o, PbHCO3+, org*, Pb(CO3)22+,


PbOH+
org*- complecşi organici (acizii huminici, acizi fulvici, humaţi şi fulvaţi)

Ionul nitrat poate ajunge în sol din atmosferă, unde formarea oxizilor de azot este legată
direct de descărcările electrice; anionii PO43-, Cl- şi SO42- ajung în soluţia solului după
solubilizarea mineralelor respective şi degradarea resturilor organice. În soluţiile unor soluri pe
lângă cationii alcalini şi alcalino-pământoşi mai există şi Fe2+, Fe3+, Al3+ şi într-o măsură redusă şi
unele microelemente. Pe lângă acestea în soluţia solului apar şi compuşi organici solubili în apă:
acizi fulvici, aminoacizi, zaharuri şi alcooli.
Primul efect al geochimiei soluţiei solului se manifestă asupra fenomenului de osmoză.
Substanţele dizolvate în soluţie generează o presiune statitcă suplimentară, definită – presiune
osmotică.
Procesul este capital pentru absorbţia apei şi sărurilor minerale de către plante. În acest
sens, dacă presiunea osmotică a soluţiei solului este mai mare decât presiunea osmotică a
sucului celular din plante, are loc transportul apei încărcate cu nutrienţi din sol în plante. În
caz contrar, la valori identice ale presiunii osmotice, ori dacă presiunea osmotică este mai ridicată
decât a sucului celular, acest transport se întrerupe iar plantele se ofilesc.
Din fig. 8.21. reiese că solurile calcaroase (alcaline) sunt îmbogăţite în Ca 2+, Na+, NO3-, Cl

şi SO42-, în timp ce solurile acide sunt saturate în Ca2+, Mg2+ şi NO3 –.

216
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
Reacţia soluţiei solului este influenţată de natura proceselor pedogeochimice care au
determinat pedogeneza, dar poate fi modificată antropic şi adusă într-un domeniu de pH favorabil
creşterii normale a plantelor. Modificarea se menţine, cât există în sol substanţe chimice care se
opun revenirii la nivelurile naturale de reacţie (acidă sau alcalină).
Geochimia şi concentraţia soluţiei solului determină aciditatea sau alcalinitatea actuală.
Gradul de aciditate este un indicator important al solului. Astfel, solurile acide sunt deficitare în
cloruri, sulfaţi şi carbonaţi; solurile neutre se caracterizează prin prezenţa carbonaţilor; solurile
alcaline prezintă pe lângă carbonaţi şi o serie de cloruri şi sulfaţi. Reacţia solului joacă un rol
deosebit pentru activitatea vegetaţiei. Unele plante se dezvoltă normal în anumite condiţii de pH.
Smith (2005) stabileşte că soluţia solurilor evoluate pe serpentinite conţine: Mg, Ca, Fe,
Ni şi Cr sub 0,1 µ mol/L (Anderson et al., 1973; Barnes et al.,1972; Cohen et al.,1993; Gasser şi
Dahlgren,1994; Jeffrey D.W.,1992).

Geochimia soluţiei solului [mg/L]

2500

2000

1500
mg/L
1000
Acide
500 Calcaroase

0
Ca2+
K+

Mg2+

Na+

H2PO4 –
NO3 –

Acide
SO4 2 –

Cl –

Fig. 10.18. Geochimia soluţiei solului (acide şi calcaroase)


(Şabliovschi,2008)

26. Tabelul 10.14. Geochimia soluţiei solului [mg/L] (din Lixandru,1990, citat
Lăcătuşu,2006)

Cation/anion Interval conţinut Valori medii în soluri


[mg/L] Acide Calcaroase
K+ 7,8 – 390 27 39
Ca2+ 20 – 1520 136 560
Mg2+ 16,8 – 2400 45 168
Na+ 9,2 – 3450 23 667
NO3 – 9,9 – 3410 75 806
H2PO4 – 0,097 – 97 0,68 2,9
SO4 2 – 9,6 – 14400 48 2304
Cl – 7,1 - 8165 48 710

Soluţiile obţinute prin extracţie din aceste protisoluri – litosol cu ajutorul lizimetrelor au
evidenţiat conţinuturi de Cr de 0,1 – 3,2 µ mol/L (Cr, Fe, Mg, Ni din apele xtrase cu tuburi
ceramice se prezintă sub forma coloizilor, sugerând importanţa nanoparticulelor ca factor major
în translocarea cromului din soluri. pH-ul soluţiilor acestor soluri au indicat valoarea maximă pH =
9, în Republica Sud Africană (Cole et al., 1992) şi cea minimă de 3,8 în Irlanda de Nord (Jeffrey,
1992), oscilaţiile sunt corelate cu prezenţa H+ şi Al3+, substanţa organică din sol şi mineralogia lor.
pH creşte cu adâncimea profilului. Apele subterane din ultramafitele serpentinizate posedă un pH

217
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
care oscilează între 8 şi 12, după proiectarea analizelor pe diagrama Piper se constată că
diferenţele sunt legate de geochimia cationilor şi anionilor existenţi, astfel în apele Mg –
bicarbonatate (pH = 8) iar în cele Ca hidroxidice (pH=10-11). În soluţiile antrisolurilor evoluate pe
ultramafite serpentinizate domină Cr (III) iar Cr(VI) lipseşte. În soluţia solului evoluat pe
ultramafitele serpentinizate de la Cedars, Cazadero – California – S.U.A s-a determinat între 12 şi
22 µ g Cr(III)/L.
Westergaard et al.,(1998) prezintă determinări efectuate prin electroforeză capilară pe
soluţia solului din solurile poluate cu fertilizatori şi industrial din pădurea Ravasholt - Suedia şi în
care a identificat anioni organici (µ m/L): oxalat 0,8 – 1,6; formiat 6,6 – 11,7; acetat urme; propiati
3,9 – 26,5; valeriat 0 -6,8; pH –ul oscilează între 3,7 (Oa) şi 4,1 (E); anioni minerali (mM/L) Cl –
0,46 – 0,90; SO42- 0,11 – 0,28; NO3- 0,23-1,21; COD 2,5 – 27,48 ; Al3+ 0,026 – 0,15; Fe3+ 0,007 –
0,032; Ca2+ 0,189 – 0,465; Mg2+ 0,071 – 0,154.

27. 2.2.1. Proprietăţile indicator ale soluţiei solurilor la caracterizarea calităţii


siturilor forestiere

Recent (Porebska et al.,2004) de la Institutul de Protecţia Mediului din Polonia, Varşovia


a realizat cea mai completă analiză geochimică a solurilor forestiere. Autorii au comparat
conţinutul mediu de Al combinat cu suma de Ca+Mg, care a fost raportat la conţinutul total de
elemente Σ (Ca, Mg, K, Na, Al, Fe, Mn, NH4, Cl, SO 4 şi NO3) din soluţiile obţinute din orizonturile
Ofh, AE şi Bv ale luvisolurilor şi cambisolurilor forestiere. Solurile au fost prelevate din
următoarele situri forestiere: pădure uscată de conifere (Bs), pădure proaspătă de conifere (Bsw)
şi pădure mixtă conifere – foioase (BMsw). S-a stabilit geochimia soluţiei solului din cele trei
orizonturi pedogenetice. Totalul Al ce a migrat în soluţia apoasă în partea inferioară a orizontului
Ofh din siturile BMsw, Bs sau Bsw. În complexul absorbtiv al siturilor Bsw pădure mixtă conifere –
foioase, soluţia solului este îmbogăţită în ioni bivalenţi, comparativ cu cea obţinută din siturile Bs
– pădure uscată conifere şi Bsw – conifere proaspătă. Dar efectul s-a înregistrat şi asupra
vegetaţiei forestiere care concentrează în soluţia solului din suma elementelor sau aceste
elemente se acumulează în unele situri.
Geochimia soluţiei solului a constituit subiectul a numeroase studii, realizate de diverşi
autori. În studiile de flux ionic: input - acumulare – eliminare, probele sunt recoltate in situ
utilizându-se tensiunea superficială sau gravitaţia în cazul lizimetrelor (Dobben et al.,1992;
Kareinen et al.,1998; Nordborg şi Olsson,1999; Maitat et al.,20001). Soluţia solului este de fapt o
fază lichidă separată de faza solidă a solului, in situ adică soluţia obţinută prin centrifugare,
stoarcere, sugere sau extracţie cu solvenţi din solul proaspăt (Dobben et al.,1992;
Labetowicz,1995; Nissinen et al.,1998). Extractul apos obţinut este diferit de soluţia solului
(Ostrowska, 1985; Smal şi Misztal,1996; Porebska şi Ostrowska,1999; Porebska,2001; Porebska
et al,2004). Geochimia soluţiei solului reflectă calitatea acestuia în privinţa cantităţii totale de
elemente eliberate din faza solidă ca apă sau influx de elemente din surse antropice (deponii,
fertilizatori, ape menajere). Aceasta închide legătura dintre dintre calitatea soluţiei solului şi
creşterea rădăcinilor plantelor. Ambele concentraţii şi compoziţii trebuie să respecte proporţiile
dintre ionii individuali ca efect direct al rădăcinilor plantei şi soluţia solului în vederea obţinerii de
nutrienţi sau elemente toxice (metale grele şi aluminiu). Plantele afectează calitatea soluţiei
solului prin compoziţia ionică, reacţia solului şi conţinutul de compuşi organici solubili şi care
asigură selectiv nutriţia. Un alt secret este legat de variaţiile secrete ale ionilor şi substanţelor din
rizosferă, care prezintă anumite particularităţi. Acest efect depinde posibil de proprietăţile oferite
speciilor de plante.
Vegetaţia forestieră etajată are un rol deosebit în geochimia soluţiei solului din anumite
orizonturi (Ofh, A şi AE). Analiza valorilor indicator utilizate pentru soluţia solului în vederea
stabilirii calităţii sitului forestier, cât şi a speciilor. În literatură asupra acestui subiect nu s-au
stabilit anumite corelaţii.
Studiile au fost realizate în 15 situri din diferite regiuni ale Poloniei. Tipul dominant este
pădurea de pin. Siturile au fost caracterizate cu respectarea sociologiei plantelor şi tipul de sol. În
soluri s-au determinat proprietăţile de absorbţie şi conţinutul de materie organică şi geochimia
soluţiei solului.

218
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────

28. 1a. Vegetaţia

Inventarierea arborilor s-a realizat în conformitate cu metoda standard Braun – Blanquet


(Siekiewicz şi Kloos, 2001). Siturile cercetate au fost clasificate în 4 categorii: 1. păduri conifere
uscate (licheni)- Bs; 2. păduri conifere proaspete (Bsw); 3. păduri mixte foioase – conifere
(BMsw) şi 4. păduri de foioase proaspete (LMsw) de tei şi carpen.
Pădurile uscate de conifere (Bs) au fost identificate în următoarele inspectorate silvice:
Tuchola, Przymuszewo, Brzózka şi Gubin (9 situri). Siturile cu păduri de conifere proaspete (Bsw)
din Tuchola, Rusznów, Spychowo, Garwolin, Osno Lubuskie, Brzózka şi Gubin (39 arii). Siturile
cu păduri mixte de foioase – conifere (BMsw) identificate în inspectoratele silvice de la
Przymuszewo, Twardogóra, Jastrowie şi Szczecinek (22). Pădurile proaspete de foioase din
inspectoratele Milomlyn şi Puszcza Borecka (3).
Pentru toate arealele forestiere s-a calculat indicele sintetic de constanţă a speciei (S) şi
probabilitatea apariţiei în cadrul comunităţii vegetale în procente. Indicele de acoperire (P) a
covorului vegetal din clasele III, IV şi V; sau din clasa nivelului ierbos sau de muşchi (C şi D) din
comunităţile examinate. Stratificarea vegetaţiei forestiere poate fi utilizată ca fotoindicator.

29. 1b. Solurile

Solurile şi soluţia solurilor au fost reunite într-o grupă, pentru siturile BMsw (soluri) şi
LMsw (soluţii). Recoltarea probelor de sol conform indicaţiilor prezentate de (Ostrowska et
al.,1991). Probele s-au separat din trei orizonturi genetice (O, A şi B), mai puţin din (Ofh, AE şi
Bv), din profile de sol cu adâncimea maximă de 40 cm. Solurile obţinute au fost utilizate pentru
determinarea capacităţii de adsorbţie, conţinutului de materie organică, precum şi abundenţa
elementelor care au migrat din soluţia solului. În total s-au analizat 214 soluri şi soluţii ale
acestora.
Soluţia de sol a fost preparată în laborator prin tratarea probei cu apă deionizată
(raport 1 : 3) urmată de incubarea la 25o C timp de 10 zile. În acest interval se stabilizează
elementele din soluţia solului cu respectarea concentraţiei ionice (Ostrowska, 1985). În filtratele
obţinute după centrifugare, deci în soluţia solului extras se determină conţinutul de Ca, Mg, K,
Na, Al, Fe şi Mn prin absorbţie atomică AAS, NH 4+ – colorimetric, iar Cl –, SO42 – şi NO3 – prin
electroforeză capilară. S-au combinat conţinuturile de Ca + Mg, conţinutul de Al3+ şi conţinutul
total al elementelor dozate. Rezultatele sunt exprimate în mmoli/kg. Comparativ sunt menţionate
şi valorile conţinutului de Al schimbabil şi (Ca+Mg) schimbabil din solurile examinate.
Solurile forestiere prezintă o diferenţiere minoră pe verticală (orizont pedogenetic), dar
mare pe orizontală (la nivelul orizontului în diverse situri). De aceea, conţinutul elementelor din
soluţia solului a fost considerat drept media pentru orizonturile individuale genetice, adică:
orizontul organic (Ofh), humic (A,E, ABv) şi alte orizonturi de alterare sau de îmbogăţire iluvială
(Bv, BvBbr, Bfe). Studiul detaliat este prezentat în lucrările elaborate de Ostrowska et al.,(2001)
şi Porebska et al.,(2004).

30.1c. Rezultate

Studiile s-au realizat pe monoculturi de pin cu vârste cuprinse între 50 şi 120 ani, Cel mai
frecvent sit este Bsw (foioase-conifere) şi Bs (pădure pin uscat). Siturile Bs se dezvoltă pe soluri
podzolite cu textură nisipoasă liberă. Siturile Bsw se dezvoltă pe soluri brune podzolite având
textură argilo-nisipoasă. Solurile din siturile BMsw sunt extrem de variate fiind clasificate în două
grupe: soluri brune rugini sau soluri pseudogleice. Granulometria lor este tipic de argilă, nisipuri
argiloase şi proporţii variabile de fracţiune siltică.
Cinci tipuri de comunităţi forestiere au rezultat din analiza vegetaţiei, inclusiv pădurile
uscate de conifere cu Cladonia, păduri pure de conifere, păduri mixte conifere şi două tipuri de
păduri de foioase. Rezultatele inventarului phitosociologic a stratificaţiei din pădurea uscată de
conifere (Bs) constă în partea inferioară din licheni şi muşchi bruni cu o floră vasculară puţin
abundentă.

219
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
31. Tabelul 10.15. Indicii de acoperire cu specii din clasa III – V în arii forestiere
stratificate(Sinkiewicz şi Kloos,2001)

Indicii de acoperire (P) a speciilor din clasele II, IV şi V în comunităţile forestiere


Leucobryo – Pinetum, Fago - Tilio-Carpinetum
Stratul comunităţii Cladonio-Pinetum Peucedana-Pinetum Queco-PinetumQuercetum Calamagrostietosum
de plante uscate (lichen) Pd. Conifere Păduri mixte conifere- păduri mixte proaspete
Pd. conifere proaspătă foioase (foioase)
C – ierbos 190 5282 6335 5373 11543
D1-muşchi 2710 7205 5389 4293 1031
D2 – licheni 4060 47 - - -

Pădurile proaspete de conifere posedă un nivel dens de muşchi şi un covor de plante


vasculare după care urmează arborii. În siturile BMsw, muşchii sunt rari iar plantele vasculare
(nivelul ierbos) domină (tabelul 1).
Comunitatea pădurilor uscate de conifere de Cladonio – Pinetum, care nu se pot
regenera natural. Sigurul gen de foioase ce apare sporadic este cel de mesteacăn (Betula
pendula). În flora forestieră apar şi unele specii de afin Vaccinium myrtillus, Calluna vulgaris,
Deschampsia flexuosa şi merişor Vaccinium vitis – idaea.
Pădurile de conifere proaspetesunt compuse din pin şi mesteacăn Betula pendula, uneori
amestec. Rareori apare stejarul Quercus robur şi bradul Picea abies. În flora forestieră apar şi
numeroase specii de afin Vaccinium myrtillus, şi merişor Vaccinium vitis – idaea.
Plantele vasculare includ genurile Deschampsia flexuosa, Calluna vulgaris,
Calamagrostis epigeios, Melampyrum pratense şi muşchi. Covorul de muşchi şi licheni ocupă
20% din aria forestieră studiată.
Pădurile mixte de conifere – foioase BMsw sunt formate din pin şi mesteacăn cu amestec
de quarcinee (Quercus robur şi/sau Q. sessilis) şi la nivel regional cu fag (Fagus Sylvatica),
laricele european (Larix europaea) şi molid (Picea abies). Nivelul inferior este reprezentat de
alun (Frangula alnus) şi arbori (Sorbus aucuparia). Structura învelişului forestier este alcătuită
dintr-un amestec heterogen de specii ierboase cu conifere şi foioase, abundent fiind afinul.
Frecvent apar şi specii de ferigă Dryopteris carthusiana şi Dryopteris filix – mas. În comunitatea
de Fago – Quercetum speciile ierboase sunt de mei (Milium effusum), liliac de mai
(Maianthemum bifolium) şi măcrişul de pădure (Oxalis acetosella). În pădurile BMsw covorul de
muşchi are o dezvoltare mai mică decât al celui ierbos.
Pădurile mixte de foioase (LMsw) sunt reprezentate de o cumunitate forestieră de pădure
de stejar şi Tilio – Carpinetum calamogrostiesum în amestec cu pin şi fag (regional) şi stejarul
comun. Pătura inferioară conţine dintre arbuşti liliacul de mai (Maianthemum bifolium) şi afinul
Vaccinium myrtillus.
Orizonturile selectate din topsoil sunt (Ofh, AE şi Bv) în care sunt cantonate majoritatea
rădăcinilor arborilor, în orizontul organic se concentrează cele a vegetaţiei ierboase.

220
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────

BIBLIOGRAFIE

Adelković T., (2000) – Characterisation of terrestrial humic and isolated by modified


method. M. S. Thesis. University of Niš. Niš.
Adelković T., Adelković C., PerovićJ., Purenović M., Polić P.,(2001) – Decrease of
oxigen interference on humic acid structure alteration during isolation. Facta Universitatis, series:
Physics,Chemistry and Technology, vol.2, nr.3, p. 163-171, Beograd.
Allard B., Boren H., Grimvall A., (1991) – Humic substances in aquatic and terrestrial
environment, Ed. Springer, Berlin, 514 p.
Aloisi G., Drews M., Wallmann K., Bohrmann G., (2004) – Fluid explosion from the
Dvurechenskii mud volcano (Black Sea). Part. I. Fluid sources and relevance to Li, B, Sr, I and
dissolved inorganic nitrogen cycles. Earth and Planetary Sciences Letters, 225, p. 347-363.
Anderson D. W., (1979) – Processes of humus formation and transformation in soils of
the Canadian Great Plains. J. Soil. Sci., 30, 77 – 84.
Anderson A. J., Meyer D. R., Mayer F. K.,(1973) – Heavy metal toxicities: Levels of Ni,
Co and Cr in the soil and plants associated with visual symptoms and variation in growth of the
oat crop. Australian Journal of Agricultural Resources, v. 24, p. 557 – 571.
Baldock J. A., Skjemstad J. O., (2000) – Role of the soil matrix and minerals in
protecting natural organic materials against biological attack. Org. Geochem. 31: 697 – 710.
Barnes I., Rapp J. B., O' Neil J. R., (1972) – Metamorphic assemblages and the
direction of flow of metamorphic fluid in four instance of serpentinization. Contributions to
Mineralogy and Petrology, v. 35, p. 263 – 276.
Blaga Gh., Filipov F., Rusu I., Udrescu S., Vasile D.,(2005) – Pedologie. Ed.
AcademicPres, Cluj – Napoca, 402 p.
Brodowski S., John B., Flessa H., Amelung W., (2006) – Aggregateoccluded black
carbon in soil, Eur. J. Soil. Sci., 57, p. 539 – 546.
Campbell C. A., Paul E.A., Rennie D.A., McCallum K. J., (1967) – Factors affecting
the accuracy of the carbon – dating method in soil humus studies. Soil. Sci. 104: 81 – 85.
Carcaillet C., (2001) – Are Holocene wood-charcoal fragments stratified in alpine and
subalpine soils?. Evidence from the Alps based on AMS14C dates, Holocene, 11, p. 231 – 242.
Cohen M. D., Kargacin B., Klein C. B., Costa A. M., (1993) – Mechanismus of
chromium carcinogenicity and toxicity: Critical Reviews in Toxicology, v. 23, p. 255 – 281.
Eckmeier E., Gerlach R., Skjemstad J. O., Ehrmann O., Schmidt M. W. L., (2007) –
Minor changes in soil organic carbon and charcoal concentrations detected in a temperate
deciduous forest a year after an experimental slash – and – burn. Biogeosciences, 4, p. 377 –
383.
FAO, ISRIC & ISSS (1998) – World Reference Base for Soil resources. World Soil
Resources reports 84, Rome.
Filipescu M., Humă I., (1979) – Geochimia gazelor naturale. Ed. Academiei, Bucureşti.
Gasser U. G., Dahlgren R. A., (1994) – Solid – phase speciation and surface
association of metals in serpentinitic soils. Soil Science, v. 158, p. 409 – 420.
Jeffrey D. W., (1992) – Is there a serpentine flora in Ireland. În: „Baker A.J.M., Proctor J.,
Reeves D. D., (eds) – The vegetation of ultramafic (serpentine) soils – Andower, MA, Intercept,
p. 243 – 252.
Kögel – Knaben I., Hatcher P.G., Zech W., (1991) – Chemical structural studies of
forest soil humic acids: Aromatic carbon fractions. Soil. Sci. Soc. Am. J. 55: 241 – 247.
Kokk R., (1995) – Distribuţion and Properties of Soils. În: Estonia. Nature (Raukas A.ed)
p. 430 – 439, Valgus, Tallinn.
Lăcătuşu R., (2006) – Agrochimie, Ed. Terra Nostra, Iaşi, 384 p.
Lăcătuşu R., (2000) – Agrochimie, Ed. Helicon, Timişoara.312 p.
Lăcătuşu R., (2000) – Mineralogia şi chimia solului. Ed. Univ.„Al.I.Cuza” Iaşi, 252 p.
Lorentz K., Preston C. M., Raspe S., Morrison I. K., Feger K. H., (2000) – Litter
decomposition and humus characteristics in Canadian and German spruce ecosystems:
information from tannin analzsis and 13C CPMAS NMR. Soil. Biol. Biochem. 32: 779 – 792.

223
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
Martens D. A., (2005) – Denitrification. În: Encyclopedia of Soils in the Environment
(Hatfield J. L., Powlson D. S., Crosenzweig D, S., Scow K. M., Singer M.J., Sparks D. L., eds), p.
378 – 382, Academic Press, Amsterdam.
Musculo A., Sidari M., Attinà E., (2007) – Biological Activity of humic substances is
related to their chemical structure. Soil. Sci. Soc. Am. J., 71 : 75 – 85.
Nguyen B V., Olk D. C., Cassman K. G., (2004) – Characterization of humic acid
fractions improves estimates of nitrogen mineralization kinetics for lowland rice soils. Soil. Sci.
Soc. Am. J, 68, 1266 – 1277.
Piccolo A., (ed)., (1996) – Humic Substances in Terrestrial Ecosystems, Elsevier, New
York.
Piccolo A., Nardi S., Concheri G., (1992) – Structural characteristics of humic
substances as related to nitrate uptake and growth regulation in plant systems. Soil Biology and
Biochemistry, 4, p. 239 – 257.
Preston C. M., Trofymow J. A., Niu J., Fyfe C. A., (2002) – Harvesting and climate
effects on organic matter characteristics un British Columbia coastal forests. J. Environ. Qual. 31:
402 – 413.
Qualls R. G., Takiyama A., Vershaw R. L., (2003) – Formation and Loss of humic
substances during decomposition in a pine forest floor. Soil. Sci. Soc. Am. J. 67: 899 – 909.
Rösch M., Ehrmann O., Herrmann L., Schultz E., Bogenrieder A., Goldammer A.,
Hall P.J., Page H., Schier W., (2002) – An experimental approach to Neolithic shifting
cultivation. Veg. Hist. Archaeobot., 11, p. 143 – 154.
Rowel D. L., (1994) – Soil Science: Methods and Applications. Prentice Hall, Harlow.
Schnitzer M., Khan S. U., (1972) – Humic Substances in the Environment, Ed. Marcel
Dekker, New York.
Smith M. S., (2005) – A Glimpse at the Geochemistry of alkaline salt - affected soils.
Regolith - Ten Years CRC LEME, p. 289 -293.
Sparks D. I., (ed) (1996) – Methods of Soils Analiysis, Part.3. Chemical Methods. Soil
Sci. Soc. Am. Book. Series, Madison, p. 1018.
Spielvogel et al., (2004) – Soil organic matter composition and soil lightness. J. Plant.
Nutr. Soil Sci., 167, p. 545 – 555.
Sposito G., (1989) – The Chemistry of Soils, Oxford University Press, Oxford.
Stevenson F. J., (1994) – Humus Chemistry – Genesis, Composition, Reactions. 2 nd
ed., Wiley, New York.
Stevenson F. J., (1982) – Chemistry: Genesis, composition, reactions. John Wiley and
Sons, New York.
Stoops G., (2003) – Guidelines for analiysis and description of soil and regolith thin
sections, Madison, Wisconsin
Szajdak L., Kuldkepp P., Leedu E., Teesalu T., Toomsoo A., Kolli R., (2005) – Some
biochemical aspects of Fragi-Stagnic Albeluvisols' organic matter. Agronomy Research, 3(1), p.
99 – 110,
Szajdak L., Matuszewska T., (2000) – Reaction of woods in changes of nitrogen in two
kinds of soil. Polish Journal of Soil Science, 33, p. 9 – 17.
Szajdak L., Życzyńska-Baloniak I., Meysner T., Blecharczyk A., (2004) – Bound
amino acids in humic acids from arable cropping systems. Journal of Plant Nutrition and Soil
Science, 167, p. 562 – 567.
Szajdak L., Życzyńska-Baloniak I., Meysner T., Blecharczyk A., (2004) – Bound
amino acids in humic acids from arable cropping systems. Journal of Plant Nutrition and Soil
Science, 167, p. 562 – 567.
Swift R. S., (1996) – Organic matter characterization. P. 1011 – 1069. In D.L. Sparks et
al., (ed) Methods of soil analysis. Part . 3. Chemical Methods. SSSA Book Ser. 5. SSSA, Madison
WI.
Topolianz S., Ponge J. F., Lavelle P., (2006) – Humus components and biogenic
structures under tropical slash –and – burn. Eur. J. Soil. Sci., 57, p. 269 – 278.
Westergaard B., Hansen H.C.B., Borgaard O. K., (1998) – Determination of anions in
soil solutions by capillary zone electrophoresis. Analyst, April, v. 123, p. 721 – 724.

224
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
Capitolul 11

32. 1. Faza gazoasă

Faza gazoasă este reprezentată de aerul solului, compoziţia căruia este puţin diferită de
cea a aerului atmosferic: N 77,5 vol % (sol) – 79,9 (atmosferă); O 19 – 20,95 (tab.11.1).

Tabelul 11.1. Compoziţia aerului solului şi atmosferic, volume %(Blaga et al.,2005)

Componentul Compoziţia aerului, vol, %


Solului Atmosferic
Azot 77,5 79,09
Oxigen 19 20,95
Dioxid de carbon 0,48 0,03
Geochimia aerului solului şi atmosferic (Blaga et
al.,2005)

80
60
vol,% 40
20 Solului
0
Solului Atmosferic
Dioxid de
Azot

carbon

Fig.11.1. Geochimia aerului atmosferic şi din sol (Şabliovschi,2008)

Conţinuturile de oxigen molecular se menţin în jurul valorii de 20% cu două excepţii


20,5% în aerul pădurilor de foioase cu humus neutru, minimul de 10,5% în pădurile de molid
umede slab înmlăştinite cu covor de Sphagnum.
Conţinuturile dioxidului de carbon se menţin sub valoarea de 6% când încetează
creşterea plantelor 3,5% în pădurile de molid inmlăştinite şi cu Sphagnum (turbării oligotrofe),
altitudini peste 1000 m., după care urmează pădurile evoluate pe soluri nisipoase cu ortstein.

Geochimia atmosferei solului evoluat pe diverse materiale parentale

Păduri uscate de molid cu humus


acid
25 Păduri de molid umede până la
mlăştinire şi covor de Sphagnum
20 Păduri de molid, pe versanţi
înierbaţi
15 Păduri de pin pe nisipuri

10 Soluri nisipoase cu ortstein

5 Păduri de fag cu humus acid


Păduri uscate de
0 Păduri de foioase cu humus neutru
molid cu humus
O2 CO2 acid

Fig.11.12. Geochimia aerului din solurile evoluate pe diverse materiale parentale (O2, CO2)

225
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
(după Rode, Smirnov,1972)
Între aerul solului şi cel atmosferic are loc un schimb constant de gaze, acesta fiind mai
energic în orizonturile superioare ale solului (Am, Ao, Aou). În legătură cu acest schimb de gaze,
orizonturile mai profunde ale solului vor fi îmbogăţite în dioxid de carbon, determinând apariţia
carbonaţilor iluviali.

33. Tabelul 11.2. Conţinutul de oxigen şi dioxid de carbon în aerul solului din
pădurile Suediei(Rode,Smirnov,1972)

Conţinut, %
Caracterul pădurii O2 CO2
Păduri uscate de molid cu humus acid 19,5 0,6
Păduri de molid umede până la mlăştinire şi covor de Sphagnum 10,5 3,5
Păduri de molid, pe versanţi înierbaţi 19,8 0,8
Păduri de pin pe nisipuri 20,5 0,4
Soluri nisipoase cu ortstein 19,4 0,75
Păduri de fag cu humus acid 19,2 0,7
Păduri de foioase cu humus neutru 21 0,3

Geochimia aerului din sol este determinată de procesele biochimice. În diverse tipuri de
soluri, evoluate pe diverse materiale parentale, geochimia aerului va fi diferită. La compactizare
sau saturare cu apă, cantitatea de oxigen scade brusc şi se demarează procesele microbiologice
anaerobe, ele vor conduce la apariţia în aerul solului a: metanului (CH4); hidrogenului sulfurat
(H2S) şi amoniacului (NH3). Deasupra zăcămintelor de petrol şi gaze naturale, aerul este
îmbogăţit în hidrocarburi, iar a celor de elemente radioactive conţine heliu (Beus et al.,1976).
Gazele care se formează în sol rezultă din degradarea chimică şi biochimică a
materialelor vegetale şi animale în prezenţa aerului atmosferic la suprafaţă şi adâncime mică, în
prezenţa bacteriilor aerobe, iar la adâncimi mai mari, în lipsa oxigenului şi sub influenţa bacteriilor
anaerobe. Se generează următoarele gaze: CO2, CH4, N2O, H2, CO şi NH3. În afara acestor gaze,
rădăcinile şi tulpinile plantelor (rizosfera) degajă în jurul lor o serie de substanţe ce conţin: uleiuri
eterice, hidrocarburi ciclice, hidrocarburi nesaturate (alchene C=C, etilena H2C=CH2, butena
H2C=CH–CH3 alchine: acetilena HC≡CH, arene: benzen, toluen, xilen) şi alte substanţe din
grupa fitoncidelor. Dintre alcani putem menţiona: etan C2H6, butan C3H8, propan i-C4H10, n-C4H10,
pentan i-C5H12, n – C5H12. Ele apar în proporţii de 10 – 5 – 10 – 6 % alcătuind fondul de hidrocarburi
al solului respectiv. Cantitatea şi geochimia gazelor formate în sol depind de clasa şi tipul de sol,
vegetaţie şi climă. La prospectarea zăcămintelor de petrol prin metoda cartării gazelor din sol,
pentru interpretarea corectă a rezultatelor, trebuie să se ţină cont de acest fond de gaze, care
diferă de la o regiune la alta sau în cadrul aceleiaşi regiuni (Filipescu şi Humă,1979). Prin pori şi
fisuri sau odată cu apa meteorică în sol pătrund şi gaze din atmosferă alcătuite din: N 2, O2 şi mici
cantităţi de CO2. Din acest motiv, în apropierea suprafeţei solului domină gazele de origine
atmosferică, conţinând proporţii ridicate de azot şi oxigen. Odată cu creşterea adâncimii, influenţa
gazelor este din ce în ce mai redusă, dar prezenţa lor este înregistrată până la adâncimi mari în
subsol, sedimente actuale sau formaţiuni sedimentare mai vechi. Un alt aflux de gaze este primit
din adâncime de la acumulările de hidrocarburi, în cazul când în subsol există acumulări de
hidrocarburi (gaze: metan 98-99% şi hidrocarburi superioare 1-2%; gaze cu condensat: metan
94-96% şi hidrocarburi superioare 1-5%; petrol cu cap primar de gaze: metan 94-96% şi
hidrocarburi superioare 1-5% cu ciclopentan; gazo-petrolifere: metan sub 95% şi hidrocarburi
superioare 5-15% inclusiv ciclopentan şi petro- gazeifere: metan sub 85%, hidrocarburi
superioare peste 15%, uneori 40%) precum şi
gaze carbonice legate de zăcămintele de cărbuni (CO2 85%, N2 15 – 30% ) originea
CO2 este legată de reacţiile de oxidare a cărbunilor cu O 2 atmosferic, în stare dizolvată cu apa
precipitaţiilor pe fisuri, azotul are origine atmosferică rămas după consumarea O2 în reacţiile de
oxidare şi gaze azotice în partea inferioară a zăcămintelor de cărbuni sau zăcămintelor salifere.

226
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
În afară de hidrocarburi, gazele mai conţin şi alţi componenţi, în special: CO2 şi N2 şi o
serie de componenţi minori, frecvent sub 1%. Aici se încadrează: H 2, O2, He, Ar, CO, H2S şi
alcani. Fluidele vulcanului noroios Dvurechenskii, ridicarea Sorokin – Marea Neagră conţin
cantităţi ridicate de Li, B, Sr şi I dar şi cantităţi ridicate N 2 anorganic dizolvat 22 mM/L (Aloisi et
al.,2004). În vulcanii noroioşi de la Arbănaşi – Berca (jud, Buzău) Argon 0,05 – 0,07%; Heliu ,
exploatabil 0,01%, Praid, He 0,2 – 0,5%; O2 – 2,2%; H2 – Tisoviţa 24.3%; CO – Ciureşti 1,72 –
7,6%. CO2 – Strei, jud. Hunedoara 85 – 90%.
În zonele nepetrolifere, gazele solului sunt formate din gaze generate în sol şi din gazele
aduse din atmosferă. Geochimia lor este următoarea: CO2 0,5 – 6%; CH4 10 – 5 – 10 – 3% şi N2O
10 – 5 – 10 – 3%. În literatură se citează numeroase cazuri în care CO2 şi CH4 depăşesc cu mult
aceste limite. De obicei în solurile în care s-au acumulat importante cantităţi de resturi vegetale şi
animale. Este vorba de gropi de deşeuri menajere acoperite cu pământ sau despre soluri din
cimitire. În aceste situaţii, CH4 poate atinge în sol 50%, iar CO 2 până la 30%, dar de aici lipsesc
cu desăvârşire hidrocarburile superioare.
Pe lângă gazele din pori în sol mai apar şi gaze adsorbite pe suprafaţa complexului argilo
– humic. Prezentăm datelele obţinute pe carote relevate din zona Căţelu – Ilfov: CH4 2 – 40 ppm,
C2H6 60 ppm, C3H8 20 – 60 ppm, C4H10 18 ppm, restul aer şi CO2.
Acumularea dioxidului de carbon în aerul solului în proporţie de 6% şi mai mult se reflectă
negativ asupra dezvoltării plantelor.

34. 11.2. Faza vie


Faza vie din soluri este alcătuită din totalitatea organismelor, atât vegetale cât şi animale.
„Toate vieţuitoarele care trăiesc în sol formează componenta vie sau edafonul. Edafonul
microorganic este alcătuit din microfloră (bacterii, fungi, actinomicete, cianobacterii alge) şi
microfaună (protozoare, nematozi). Microorganismele produc transformări importante ale materiei
organice şi parţial a celei minerale, prin complexe enzimatice eliberate din citoplasma lor celulară
în vecinătatea mediului cu care vin în contact” (Lăcătuşu, 2006, p.56).
Bacteriile heterotrofe, microflora fotosintetizantă, ciupercile microscopice şi
macroscopice, rădăcinile plantelor, animalele nevertebrate ca specii faunistice ale solului
declanşează şi întreţin procese biologice şi biochimice de mare însemnătate. Organismele vii
acţionează în masa solului ca factori ecologici stimulativi. Declanşarea şi întreţinerea acestor
procese pun în mişcare alte procese procese de care depind funcţionarea şi stabilitatea în timp a
ecosistemului. În aceste condiţii solul şi biocenoza evoluează paralel. Activitatea
microorganismelor şi organismelor din sol, amplifică procesele de hidroliză, dizolvare,
carbonatare, oxidare, determinate de apă, dioxid de carbon şi oxigen care acţionează direct
asupra mineralelor şi materialelor parentale din crusta terestră. Procesele generate de b acterii în
sol sunt vaste şi complexe. Bacteriile au un rol major în transformările biochimice din sol legate
de azot, ducând la procese de amonificare (Bacillus), nitrificare (Nitrosomonas), denitrificare
(Pseudomonas sp), fixare a azotului din atmosferă prin simbioză radiculară (Rhizobium)
Formarea compoziţiei chimice a solurilor se realizează sub acţiunea unor factori
geologici şi circuitul biologic mic al substanţelor din natură. Circuitul geologic reprezintă de fapt
procesul geochimic de migrare al elementelor chimice de la rocile alterate de pe continent la
depozitele sedimentare marine, care vor fi supuse ulterior alterării. Circuitul biologic mic rezidă în
faptul că planta, după o anumită perioadă de timp, aduce în sol elementele extrase dar sub forma
unor compuşi diferiţi şi în diverse orizonturi pedogenetice – adică se observă migraţia
elementelor chimice în sistemul: Sol – Plantă - Sol
Solul după localizare se dispune la contactul celor două cicluri naturale. Pe o parte
chimismul solului este determinat de geochimia materialelor parentale, iar pe cealaltă de
redistribuirea puternică a elementelor chimice sub acţiunea unor factori pedogenetici şi în primul
rând de activitatea organismelor vegetale şi animale.
În procesele geologice şi de migraţiune sunt antrenate elementele chimice din sol.
Capacitatea de migraţiune a elementelor este diferită. Legităţile de migraţiune a elementelor în
zona supergenă, sunt prezentate detaliat în lucrările lui Perelman (1966,1972), şi au permis
determinarea intensităţii migraţiei celor mai frecvente elemente cu estimarea condiţiilor oxido-
reducătoare ale mediului (tab.11.3).

227
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
Cel mai energic eluviate din soluri, sunt elementele care prezintă o capacitate ridicată de
migraţie – clorul, bromul, iodul, sulful, calciul, magneziul şi sodiul.

35. Tabelul 11.3. Seriile de migraţie a elementelor chimice

Seria de migrare Elementul Ordinul eluvierii, %


Energic eluviate Cl(Br ,I),S n-101
Uşor eluviate Ca, Na (Mg, K) n.10o
Mobile SiO2 (silicaţi), P, Mn n.10-1
Inerte (slab mobile) Fe3+, Al3+, Ti4+ n.10-2
Practic imobile SiO2 (cuarţ) etc. n.10-∞

O influenţă determinată asupra geochimiei solurilor exercită şi apele subterane. După


datele lui Kovda et al.,(1959), datorită acţiunii apelor subterane solurile se pot îmbogăţi în: bor,
iod, fier, cobalt, nichel, zinc, vanadiu, stronţiu, bariu, cupru, litiu, cesiu şi rubidiu.
În condiţiile unui climat umed (zona de pădure), unde sunt frecvente rocile acide cu deficit de
calciu, apar numeroase izvoare de ape cu bicarbonat de calciu legate de prezenţa în zonă a calcarelor şi
dolomitelor. În urma acestei interacţiuni are loc neutralizarea soluţiei solului şi depunerea compuşilor mobili
din apele subterane; în complexul adsorbtiv al solului ionii de hidrogen sunt înlocuiţi de cei de calciu cu
posibilitatea depunerii carbonatului de calciu. În final pe fondul acestor soluri acide podzolice se formează
anumite soluri hidromorfe de culoare închisă alimentate cu ape din pânza subterană.

36.Tabelul 11.4. Serii de migraţiune ale elementelor chimice în condiţii oxidante sau
reducătoare cu H2S în zona supergenă (Perelman,1966)

Condiţii oxidante Contrastul Condiţii reducătoare cu H2S


migraţiei
Kx En Kx
Intensitatea 100 10 1 0,1 0,01 ergică 100 10 1 0,1 0,01
migraţiei      Slabă     
Energică S, Cl, Cl, Br, I Cl,B, Br,
B,Br,I S
Ca,Na,Mg Ca, Na Ca, Na,
Puternică F, Sr,Zn, Mg, F, Sr Mg, F,Sr
U,Mo,Se Zn, U
Si, K, Mn, P, Ba, S  K, P Si,K,P,
Rb, Ni, Cu, Li, Rb,Li,Cs,
Medie Co, Cs, As ,Tl, Tl, Ra
Ra Ni,Cu,Co 
Al, Fe, Ti, Zr, Al, Ti, Zr, Nb, Al,Ti,Zr,V,Zn,Ni,Cu,
Slabă şi foarte J, Nb, TR, Ta, Sn, Hf, Pt TR, Nb,Co, Sc, Be,
slabă Th, Be, Ta, Ta, Sn, U, Mo, Hf,
Sn, Hf, Pd, Se, Pd,Ru, Rh, Os,
Ru,Rh; Pt
Os,Pt
Kx – coeficientul de migraţiune în apă
Influenţa ciclului biologic este determinată de capacitatea de absorbţie biologică (CAB),
care este raportul dintre conţinutul elementului din cenuşa plantei la cel din sol sau roca
parentală. Dacă CAB al unui element este ridicat, acesta confirmă influenţa deosebită a
vegetaţiei asupra redistribuirii acestui element; la valori reduse a CAB, plantele exercită o
influenţă slabă asupra redistribuirii elementului.
Ca rezultat al influenţei celor două cicluri geochimice ale substanţelor se formează
compoziţia chimică a solului (tab.8.74), care se deosebeşte mult de compoziţia chimică a rocilor
parentale. Sursa principală de elemente a solurilor este legată de rocile parentale. Ultimele se
caracterizează prin oscilaţii mari ale conţinutului unor elemente chimice (tab. 11.5, 11.6, 11.7).
Influenţa materialelor parentale asupra distribuţiei elementelor chimice în soluri este prezentată în
tabelele 11.5 şi 11.6.

228
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
Geochimia microelementelor în diverse materiale parentale

8000

7000

6000

5000

[ppm] 4000

3000
Mn
2000 Co
1000 Mo Cu

Loess şi argile loessoide


Zn

Argile lacustre şi glaciare

Morene nisipo-lutoase,nisipoase
0 Cu
Argile marine

Nisipuri fluvio-glaciare, lacustre


Argile nisipoase

Morene argiloase
Mo
Mn
I

37. Tabelul 11.3. Conţinutul de metale grele în principalele tipuri de soluri din Rusia
(Beus et al.,1976)

Element Tundră Podzol Cenuşiu Cernoziom Cz.cambic Semistepă Soloneţ Media


Li 14,0 23,5 26,4 33,8 34,2 37,2 35,0 30
Be - 1,5 3,0 3,2 4,0 1,0 - 6,0
B 1,8 5,8 12,3 19,7 30,0 46,0 53,2 10,0
F 135,0 208,0 312,0 285,0 158,0 170,0 - 200,0
P 1110,0 700,0 1500,0 700,0 700,0 700,0 - 800,0
S 1400,0 720,0 720,0 720,0 720,0 720,0 760,0 850,0
Ti 5395,0 4045,0 4400,0 4780,0 4075,0 1990,0 2120,0 4600,0
V 108,6 63,5 118,0 145,0 79,0 86,0 83,0 100,0
Cr 58,0 180,0 250,0 286,0 328,0 467,0 - 200,0
Mn 1205,0 715,0 10,25,0 885,0 722,0 725,0 670,0 850,0
Co 7,0 8,4 12,4 13,2 11,7 6,9 9,6 8,0
Ni 38,8 23,2 30,3 72,1 46,0 19,0 29,5 40,0
Cu 20,9 15,3 23,5 28,9 15,8 24,0 20,2 20,0
Zn 83,0 41,3 60,0 62,0 52,3 50,0 54,6 50,0
As 1,6 3,0 4,7 5,9 5,2 2,5 - 5,0
Br 15,0 1,3 1,5 2,5 3,1 0,7 - 5,0
Rb 110,0 98,0 98,0 94,0 89,0 87,0 92,0 100,0
Sr 1475,0 238,0 258,0 260,4 287,0 305,0 335,0 300,0
Zr 80,0 150,0 442,0 299,0 420,0 112,0 - 300,0
Mo 3,6 1,7 3,2 4,2 3,2 3,0 2,4 2,0
Ag 4,0 0,1 0,3 0,5 0,4 - - 0,n
Cd 0,5 0,7 0,7 0,5 0,4 - - 0,5
Sn 1,3 2,9 2,8 3,2 3,3 4,0 - 10,0
I 13 5,8 3,2 4,0 4,2 1,8 - 5,0
Pb 13,3 11,5 12,5 13,2 10,0 6,3 7,2 10,0

229
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
38. Tabelul 11.6. Conţinutul mediu de microelemente în unele materiale parentale
(Kovda,1973)

Roca Mn Co Cu Zn Mo I
Argile marine 8000 38 129 230 0,7-9,0 198
Loess şi argile loessoide 500 15 25 50 3,3 0,9
Argile lacustre şi glaciare 800 10 25 2 1,1 1,0
Argile nisipoase 600 10 23 18 3,15 0,9
Morene argiloase 600 9 20 22 2,9 0,9
Morene nisipo-lutoase,nisipoase 350 6 12 20 0,8 0,1
Nisipuri fluvio-glaciare, lacustre 200 2 5 10 0,8 0,1

Argilele marine se caracterizează prin cele mai ridicate conţinuturi de Mn, Cu, Zn şi I. Din
fig. 11.4 rezultă oscilaţii mari la nivelul manganului pe diverse materiale parentale sedimentare,
valoarea minimă în nisipurile fluvio-glaciare, lacustre maximă în argilele marine; în ordine
descrescătoare valorile conţinuturilor urmăresc argilele lacustre şi glaciare, argile nisipoase,
morene argiloase, morene nisipo-lutoase, nisipoase, loessuri şi argile loessoide.
Microelemente în materiale parentale [ppm]

250

200

150
[ppm]

100

Co

50 Cu

I Zn
Mo
0 Zn
I
Argile marine

Loess şi argile loessoide

Argile lacustre şi glaciare

Argile nisipoase

Co
Morene nisipo-lutoase,nisipoase
Morene argiloase

Nisipuri fluvio-glaciare, lacustre

Fig. 11.4. Microelemente în diverse materiale parentale (Şabliovschi,2008)

Conţinuturile cele mai ridicate în elemente majore se observă în solurile evoluate pe


rocile îmbogăţite în aceste elemente. De exemplu în solurile din Belarus se constată o îmbogăţire

230
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
în siliciu şi un deficit de aluminiu, fier, magneziu, calciu (cu excepţia histosolurilor), potasiu, sodiu
şi sulf (cu excepţia solurilor mlăştinoase).

39. Tabelul 11.7. Conţinutul principalelor elemente chimice în diverse fracţiuni


granulometrice ale solurilor, % (Shestakova,1954)

Fracţiunea Si Al Fe Ca Mg K P
Nisipoasă (1,0-0,2 mm) 43,4 0,8 0,8 0,3 0,3 0,7 0,02
Prăfoasă (0,2-0,04 mm) 43,8 1,1 0,8 0,4 0,1 1,2 0,04
Prăfoasă (0,04-0,01 mm) 41,6 2,7 1,0 0,6 0,2 1,9 0,09
Praf fin (0,01-0,002 mm) 34,6 7,0 3,6 1,1 0,2 3,5 0,04
Particule argiloase (<0,002mm) 24,8 11,0 9,2 1,1 0,6 4,1 0,18

Plantele din Belarus se caracterizează printr-un deficit de azot, fosfor, potasiu, magneziu,
fluor, nichel, iar în unele zone de cupru, bor şi molibden.
Solurile evoluate pe rocile alcaline ale masivului Ditrău se caracterizează prin conţinuturi
reduse de cupru, zinc, mangan, cobalt şi molibden, cu excepţia celor formate pe ultrabazitele
alcaline din zona Jolotca.
Sub acţiunea pulberilor meteoritice sau cosmice are loc îmbogăţirea solurilor în anumite
elemente; de gazele vulcanice este legată prezenţa compuşilor uşor volatili HF, HCl, HBr, HI,
B(OH)3, care rezultă din degazificarea mantalei superioare; de pulberile saline de origine marină
sau oceanică sunt legate conţinuturile ridicate de clor, brom, fluor, iod, rubidiu şi cesiu
(Kovda,1973,1986).

40. Tabelul 11.8. Conţinutul mediu de microelemente în masa totală şi fracţiunea


fină a depozitelor cuaternare, ppm (Dobrovolski,1968)

Raionul Cu Zn Ni Ga
Cursului mediu al râului Obi
Masa totală 4,4 5,0 2,6 6,4
< 0,001 mm 7,0 8,0 3,0 5,0
Caucazul de Nord
Masa totală 6,8 8,4 2,1 4,3
< 0,001 mm 10,7 15,0 2,5 6,3

În condiţiile unui climat arid sub influenţa apelor subterane se manifestă salinizarea
solurilor, adică îmbogăţirea lor în compuşi uşor solubili. Asupra compoziţiei chimice a solurilor ,
exercită o influenţă şi pulberile meteoritice şi cosmice, gazele vulcanice şi pulberile saline
antrenate de la suprafaţa mărilor şi oceanelor.
Elementele chimice din sol se absorb la suprafaţa particulelor coloidale, intră în structura
cristalină a mineralelor argiloase, în urma substituţiilor izomorfe apar o serie de minerale
coloidale, care se află în stare dizolvată în umiditatea solului sau ca gaze în atmosfera solului,
intră în alcătuirea resturilor organice sub forma compuşilor metalo-organici, dar pot fi conţinute şi
de microorganismele solului.
Prin procesele de sorbţie se adsorb în sol majoritatea microelementelor, ce constituie
până la 20-40% din masa mineralelor. Astfel, în structura nontronitului există 20-30% Fe; în
sokonit apare 20-30% Zn, iar în nepuit 30-40% Ni. În montmorillonit aluminiul poate fi substituit cu
Fe2+, Mg2+, Ni2+, Zr2+, Cu2+, Co2+; în vermiculit – Mg2+, Fe2+, Fe3+, Cr3+, V3+. Mineralele argiloase
absorb ionul molibdat. O capacitate ridicată de sorbţie prezintă şi fracţiunea fin dispersă a solului.
Majoritatea elementelor chimice se concentrează în fracţiunile illitică şi montmorillonitică a
solurilor, dar cu predilecţie în cea cu particule mai mari de 0,01 mm.
Într-o serie de situaţii se constată acumularea microelementelor în neoformaţiunile solului
(tab.100) care ar fi de natură coloidală. Neoformaţiunile minerale apar în soluri prin procese
supergene sau de solificare.

231
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
41. Tabelul 11.9. Conţinutul unor microelemente în materialele parentale şi cenuşa
organismelor din sol (Beus et al.,1986)

Conţinut mediu, ppm Conţinut mediu ppm


Element Argile Cenuşa Element Argile Cenuşa
nisipoase organismelor nisipoase organismelor
parentale din soluri parentale din soluri
Ti 2970 1270 Ag - 7,0
Mg 910 960 Ba 390 300
V 93 84 Sr 200 300
Cu 45 59 Ga 51 34
Zn 50 343 Zr 179 120
Pb 90 83 Yb 30 10
Ni 15 25 Cr 50 20
Co 12 19 Sn 5,0 7,0
Mo 5,0 9,0

Ele pot fi reprezentate prin nitraţi, carbonaţi, sulfaţi, sulfuri, fosfaţi, compuşi halogenaţi,
oxizi şi silicaţi.
Morfologia neoformaţiunilor este foarte diferită. Ele pot fi peliculare, cristale izolate sau
concreşteri, druze, concreţiuni de diverse forme şi dimensiuni, lamele sau plăci. De exemplu
concreţiunile feroase (hidroxizi de fier) apar în solurile argiloase sub forma concreţiunilor mici
(ortstein), iar în gresii ca lamele cu grosimi diferite (ortsand).Concreţiunile manganoase (hidroxizi
de mangan) au aspectul de pete negre sau concreţiuni. Formaţiunile feroase sunt alcătuite din
vivianit de culoare albă, care în urma interferenţei cu oxigenul devine albastru. Concreţiunile
carbonatice amintesc de micelii de ciuperci (pseudomiceli), iar uneori formează pete (oceli albi)
sau concreţiuni solide- păpuşi.
În formaţiunile feroase se constată acumularea manganului; bariul se concentrează în
neoformaţiunile manganoase şi carbonatice; nichelul şi plumbul în cele manganoase; stronţiul în
cele gipsice, clorul – în neoformaţiunile sulfatice şi carbonatice (tab.11.10).

42. Tabelul 11.10. Microelemente în neoformaţiile solului, ppm (95)

Neoformaţiuni
Elemente feroase manganoase carbonatice gipsice clor –
sulfatice
Ti (51600)
Mn (10000) Ba (<10 000)
Care se V (250) Pb (<400) Sr ( < 2700) Sr (<6000) Sr ( <3000)
concentrează Cu (150) Ni (<500) Ba (<500)
selectiv Pb, Cr (<200) Co, Mo (<100)
Mo (<100)
Elemente Ti, Mn, V, Cu, Ti, V, Cu, Ti, Mn, V, Ti, Mn, V, Ti, Mn, B
conducătoare Pb, Ni, Co, Zr, Pb, Ni, Co Cu, Zr, Sr Cu, Ba
Sc

11.3. Fracţionarea materiei organice într-un lixiviant şi în medii naturale


(Labanowski, 2004)

Materia organică (MO) este un component frecvent în toate mediile terestre: soluri,
sedimente – Mac Carty, 2001; hidrosferă (ape de suprafaţă – Violleau, 1999; ape subterane –
Artinger et al., 2000 şi antropice (staţii de epurare – Imai et al., 2002 sau ape industriale sau
menajere – Kang et al., 2002) care au un impact deosebit asupra mediului ambiant. „Întreaga
cantitate de materie organică este alcătuită dintr-o arhitectură formată din carbon, hidrogen,

232
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
oxigen, azot, sulf şi fosfor esenţiale pentru ţesuturile vegetale şi animale precum şi de activitatea
metabolică a microorganismelor” (Labanowski, 2004). Totalitatea acestor procese în care se
formează MO este controlată de reacţii biologice aero/anaerobe, fizice sau geochimice care induc
numeroase transformări, degradări sau aglomerări.

11.3.1. Humificarea
44. 11.3.1.1. Teorii
Fig. 11.5. Mecanismele de formare ale substanţelor humice în sol (Stevenson, 1982)
1. Teoria ligninei (Wacksman, 1936; Stevenson,1994)
2-3. Teoria polifenolilor (Stevenson, 1982)
4. Condensarea amino-zaharurilor (Cheshire et al., 1992)
5. Teoria participarii antropice (Weber si Huang, 2003; Burgos et al.,1999; Xu et al, 2003)
6. Teoria supramoleculelor (Conte si Piccolo, 2002; Spaccini et al.,2002)
7. Teoria substantelor humice vegetale (Lichtfouse et al.,1998; Almendros et al.,2000)
11.3.2. Formarea substanţelor humice
Acumularea elementelor chimice în soluri depinde şi de conţinutul de substanţă organică
– humus, care rezultă în urma procesului de humificare a resturilor organice ale pedogenezei,
sub influenţa microorganismelor prezente în structura solului.
În compoziţia humusului intră molecule complexe: acizii fulvici, acizii huminici şi humina.

Fig. 11.5. Geochimai substanţelor humice (Stevenson, 1982)

Acizii huminici - constituie fracţiunea de substanţe humice care nu este solubilă în apă
în condiţii acide (pH < 2) şi solubil în reactivi cu pH ridicat. Se cunosc humaţi de cupru, fier,
nichel şi alte elemente. Pot fi extraşi din soluri cu diverşi reactivi fiind insolubili în acizi minerali
diluaţi. Acizii huminici reprezintă componentul major în extractul de substanţe humice. Culoare
este de la brun închis la negru.

233
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────

Fig. 11.6. Distribuţia formelor de humus în soluri de păşune şi forestiere

Acizi fulvici – reprezintă fracţiunea de substanţe humice care este solubilă în apă în alte
condiţii de pH. Rămân în soluţie după extragerea acizilor huminici prin acidifiere. Acizii fulvici
posedă culori galbene sau galben - brune.

45. Humina – fracţiunea de substante humice care nu este solubilă în apă şi orice valori
de pH în alcalii. Huminele posedă o culoare neagră. Numeroşi cercetători consideră că această
substanţă humică face parte dintr-un sistem relativ închis, dar diferit, de polimeri humici şi masă
moleculară ridicată. În concordanţă cu acest concept, diferenţele ce intervin între acizii huminici şi
fulvici, sunt justificate de oscilaţii ale masei moleculare, numărul grupărilor funcţionale (caboxilice,
sau fenolice – OH) dar şi gradul de polimerizare. Aceste relaţii sunt descrise prin conţinutul de
carbon şi oxigen, aciditate şi scăderea gradului de polimerizare sistematic cu creşterea masei
moleculare.

Acizi huminici din Acizi huminici din Acizi huminici din


histisoluri nisipoase faeziomuri haplice spodisoluri - podzol

Fig. 11.7. Microscopia electronică a acizilor huminici (Drozd 1978)


Acizii fulvici formează complecşi metalo-organici cu metalele trivalente. În procesul
solificării se constată o acţiune intensă a acizilor fulvici asupra multor minerale determinând
alterarea lor. Cationii eliberaţi în urma acestor reacţii se combină cu acizii fulvici dând o serie de
compuşi complecşi – fulvaţi, care sunt solubili în apă sau acizi slabi, care pot fi eluviaţi de soluţia
solului. Humina nu este solubilă în nici un tip de solvent.

234
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
Observaţiile de microscopie electronică evidenţiază în acizii huminici din diverse tipuri de
soluri o structură polimerică, cu forme de: cicluri, lanţuri şi ciorchini. Dimensiunile acestor
macromolecule oscilează între 60 şi 500 Å în funcţie de procesele de humificare, care exercită o
influenţă asupra structurii spaţiale. Comparaţi cu alte unităţi taxonomice, polimerii din spodisoluri
– podzol ultimele conţin structuri mult mai libere.

46. Fig. 11.8. Modelul structural al acidului huminic (Stevenson, 1982)

Modelul ipotetic de structură al acizilor fulvici (modelul Buffle) conţine două


cicluri aromatice şi alifatice, cicluri substituite extensive cu oxigen – conţin grupe
funcţionale.

47. Fig. 11.9. Modelul structural al acidului fulvic (Buffle, 1993)

48. Tabelul 11.11. Compoziţia elementală a substanţelor humice şi materialului


vegetal,% (Kononova,1973)
C H O N C/N
Acizi fulvici 44 - 49 3,5 - 5,0 44 – 49 2,0 - 4,0 22,00 – 12,25
Acizi huminici 52 - 62 3,0 - 5,5 30 – 33 3,5 - 5,0 14,85 – 12,40
Proteine 50 - 55 6,5 - 7,3 19 – 24 15,0 - 19,0 3,33 – 2,89
Lignină 62 - 69 5,0 - 6,5 26 – 33 - -
Raportul acizi huminici /acizi fulvici
Procentul de humus din diverse fracţiuni humice variază considerabil de la un tip de sol la
altul.

235
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
Humusul din solurile de pădure se caracterizează printr-un conţinut ridicat de acizi fulvici
în timp ce humusul din solurile turboase şi evaluate după ierburi sunt îmbogăţite în acizi huminici
(vezi figura)
Raportul acizi huminici/ acizi fulvici scade cu creşterea adâncimii profilului 2,5 –
cernoziomuri, 1,0 în solurile de pădure şi 0,3 în cele de tundră.

49. Tabelul 11.12. Raportul acizi huminici / acizi fulvici pentru o serie de soluri
(Kononova, 1973)

Solul AH/AF Solul AH/AF

Cernoziom tipic 2.0 - 2.5 Cenuşiu de pădure 1.0


Cernoziom gras 1.7 Podzol 0.8
Kastanoziom castaniu 1.5 - 1.7 Tundra 0.3

În substanţa humică a solului pe lângă elementele majore (C, H, N,O) apar în cantităţi
ridicate: sulful, fosforul, potasiul, calciul, halogenii şi o serie de microelemente.
În tabelul 99 în calitate de exemplu de acumulare a elementelor chimice de către fauna
solului ,se prezintă o serie de date privind conţinutul unor microelemente în materialele parentale
argiloase şi în cenuşa vieţuitoarelor din sol )în special de viermii din solurile podzolice din
regiunea Kaluga, Rusia. Din analiza acestora date se constată că în cenuşa acestor animale se
acumulează excesiv Zn, Ag, Mo şi mai slab Sr, Cu, Ni, Co şi Sn.
Asupra acumulării elementelor chimice în soluri exercită o influenţă şi concentraţia ionilor
de hidrogen din soluţia solului.
Schimbarea pH-ului soluţiilor solului determină mobilizarea unor elemente chimice. Astfel,
creşterea alcalinităţii solurilor determină scăderea mobilităţii manganului, nichelului, cobaltului,
determinând scăderea asimilării acestora de către plante, în timp ce conţinutul anionilor MoO 42- şi
VO42-, în aceste condiţii creşte.
În tabelul 6. . se prezintă geochimia unor probe etalon de acizi huminici şi fulvici separaţi
din diverse formaţiuni organice, inclusiv din soluri, turbe şi leonardit prin extracţie alcalină în
soluţii apoase de NaOH urmate de precipitarea acidului huminic la un pH redus, iar printr-o serie
de operaţiuni de schimb cationic şi dializă se obţine acidul fulvic. Procedura IHSS permite
separarea acizilor organici din materialul solid sub forma acidului huminic sau acidului fulvic.
Procedura IHSS permite separarea directă a acidului huminic direct din extractul alcalin, după
eluvierea lor ca acizi hidrofili. Faţă de metodele anterioare, acizii fulvici sunt separaţi primii ca
acizi hidrofili prin adsorbţie pe răşina XAD – 8, eluaţi şi purificaţi. Acizii fulvici din materialele
parentale conţin exclusiv acizi organici hidrofobi, dar care operaţional sunt echivalenţi cu cei
prezenţi în apele naturale.
■ râul Suwannee
■ sol de prerie Elliott - este un sol fertil, tipic de prerie din statele Indiana, Illinois şi
Iowa. Probele IHSS au fost obţinute din arii nepoluate de către Joliet Army Ammunition Plant din
apropiere de Joliet, Illinois. Seria de Elliott constă din soluri drenate puţin dezvoltate pe morene
şi tillite. Grosimea solului evoluat pe loessuri este mai mare de 20 inch de loess sau material siltic
şi argile siltice glaciare. Permeabilitatea solului este moderată, şi mai mică în zonele învecinate.
Precipitaţiile medii anuale se ridică la 33 inch, iar media anuală a temperaturii aerului este de 50
F.
■ turba Pahokee este un sol agricol tipic din mlaştina Florida. Probele IHSS au fost
obţinute de Universitatea Florida Belle Glade Station. Seria de Pahokee este alcătuită din soluri
extrem de bine drenate pe adâncimea de 36 – 51 inch dezvoltate pe calcare, Solurile Pahokee
sunt formate din depozite organice de mlaştină de apă proaspătă.
Clasa taxonomică: Euic, hypertermic Lithic Madiasaprists
Pedon ripic: Pahokee bălegar - cultivat

236
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
■ Leonardit – Leonarditul este produs natural prin oxidarea în atmosferă a lignitului, un
cărbune inferior. Probele IHSS au fost obţinute din mina Gascoyne, Bowman County, Dakota de
Nord, S.U.A.

50. Tabelul 11.13. Compoziţia elementală a principalelor standarde de acizi humici


(IHSS – 2007)
H2 O Cenuşă C H O N S P
Standard HA
Suwannee River I 10,0 3,10 52,55 4,40 42,53 1,19 0,58 0,009
Suwannee River II 20,4 1,04 52,63 4,28 42,04 1,17 0,54 0,013
Eliot Soil 8,2 0,88 58,13 3,68 34,08 4,14 0,44 0,24
Pakokee Peat 11,1 1,12 56,37 3,82 37,34 3,69 0,71 0,03
Leonardit 7,2 2,58 63,81 3,70 31,27 1,23 0,76 0,008
Standard FA
Suwannee River I 8,8 0,46 52,44 4,31 42,20 0,72 0,44 0,009
Suwannee River II 16,9 0,58 52,34 4,36 42,98 0,67 0,46 0,004
Eliot Soil I 8,8 0,86 50,57 3,77 43,70 2,72 0,56 0,03
Eliot Soil II 11,2 1,00 50,12 4,28 42,61 3,75 0,89 0,12
Pakokee Peat I 11,7 4,61 50,45 3,52 45,47 2,56 0,73 0,02
Pakokee Peat II 9,3 0,90 51,31 3,53 43,32 2,34 0,76 0,009
Referinţă HA
Suwannee River 9,8 3,46 52,89 4,14 43,40 1,17 0,58 0,008
Pahokee Peat 10,4 1,72 56,84 3,60 36,62 3,74 0,70 0,03
Nordic Lake 9,1 0,31 53,33 3,97 43,09 1,16 0,58 0,01
Summit Hill Soil 8,1 1,41 54,00 4,84 37,90 5,13 0,64 0,40
Waskish Peat 6,93 1,60 54,72 4,04 38,54 1,47 0,36 0,31
Referinţă FA
Suwannee River 8,9 0,98 53,04 4,36 43,91 0,75 0,46 0,009
Pahokee Peat 11,8 1,58 52,12 3,23 43,93 2,43 0,53 0,01
Nordic Lake 9,2 0,45 52,31 3,98 45,12 0,68 0,46 0,009
Waskish Peat 8,29 0,16 53,63 4,24 41,81 1,07 0,29 0,12
Pony Lake 4,32 1,25 52,47 5,39 31,38 6,51 3,03 0,55
Acvatic NOM
Suwannee River 8,15 7,0 52,47 4,19 42,69 1,10 0,65 0,02
Nordic Lake Nd 41,4 53,17 5,67 Nd 1,10 Nd Nd
Bulk Materials
Elliott Soil 1,52 Nd 2,9 Nd Nd 0,25 Nd Nd
Pahokee Peat I 7,1 15 45,70 4,74 Nd 3,13 Nd Nd
Pahokee Peat II 6,2 12,7 46,90 3,90 30,3 3,42 0,58 Nd
Leonardit 10,9 13 49,2 4,52 Nd 0,9 Nd Nd

Sursa: Laboratoarele Huffman de analiză elementală, Wheat Ridge, CO, USA. H2O determinat în
% în probele echilibrate în aer, cenuşa % reziduu obţinut din proba uscată; C, H, O, N, S şi P % din proba
lipsită de cenuşă

51. Tabelul 11.14. Conţinutul unor elemente în solurile podzolice din diverse peisaje ,
ppm (Vasilevskaya,Tiyriykanov,1969)

Peisajul Solul Ti Mn V Cr Co
Tundră Psamosol 2950 531 31 33 10
Depresiuni morenaice Slab nisipos 7150 584 61 72 10

Vasilievkaya şi Tiyriykanov (1973) prezintă o serie de date privind influenţa condiţiilor


locale de peisaj asupra conţinutului microelementelor în solurile podzolice (tab. 101).

237
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────
52.Tabelul 11.15. Distribuţia borului in peisajele de tundră sudică din Zabaikalul
estic, ppm. (Saet et al.,1973)

Peisaje acide Peisaje calcice pe


Elementele pe granodiorite pe gresii cuarţoase calcare şi dolomite
Peisajului ni X V, % n1 X V, % ni X V, %
Roca 41 50 ± 10 85 9 40 - 33 10 -
Soluri, orizonturi
Ao (0-10 cm) 186 59 37 21 70 ± 10 19 29 110 ± 20 52
A1 (10-20 cm) 241 45 60 22 70 ± 10 26 34 90 ± 44
BC (20-80 cm) 224 44 38 22 60 ± 10 31 36 110 ± 44

În tabelul 8.82. se prezintă distribuţia borului în peisajele de tundră sudică din Rusia, în
soluri evoluate pe granodiorite şi gresii cuarţoase sau pe depozite carbonatice (calcare şi
dolomite).
Unii autori (Saet et al.,1973) au stabilit unele legităţi în distribuţia borului în peisajele de
taiga ale Zabaikalului. După cum se constată din tab.8.83, la trecerea de la un peisaj cu ape
acide la altul cu ape calcice se constată creşterea borului din soluri de 1,5 – 2,5 ori. Conţinutul de
bor al rocilor din peisaje carbonatice (calcare şi dolomite) este de 2-3 ori mai scăzut decât în
peisajele acide, evoluate pe roci acide (granite, vulcanite şi gresii).

53. Tabelul 11.16. Participarea microelementelor la procesele de solificare(Kovda,1973)

Procesul Procesul de solificare Microelemente


Litieră forestieră sau de stepă (+) Mo, Zn, Cu, Co, B;
Ciclul biologic mic cu grade diferite de mineralizare (-) Y, Br, Se, Ni, U, Ba, Mn, Sr, V
Sinteza humusului Învelişul humifer (+) B, I, Mn, Co, Cu ;
(-) Mo, Zn, Ni, Pb, Br, F
Argilizare Complexul adsorbtiv al (+) Mn, Fe, Cu, Co, V;
şi solului CAS (-) Cr, Ni, Mo, Li, Rb, Ba, Sr, Pb, Zn
sinteza de Sorbţia coloizilor (+) Cu, Ni, Pb, Co, Zn ;
coloizi (-) Mn. V, Cr, J, Br, B, Mo
Podzolire - (-) toate microelementele, (+) Ti, Zr
Soloneţizare - (+) Cu, Ni, Co, V, Cr, Zn, Mo, B
Iluviere - (+) Sr, Ba, B parţial Cu, Mn
Gleizare Orizontul gleic (±) Mn, Cu, Co
Soluri de luncă nordice (±) Mn, Cu, Ni, V, Co, B
Hidrogenic Soluri de luncă sudice (±) Ba, Sr, B
Laterite tropicale (±) Ti, V, Cr, Co, Ni, Cu
Semnul (+) subliniază acumularea (iluvierea) elementului; (-) eluvierea

Elementele chimice, inclusiv microelementele, participă activ la principalele procese de


solificare (tab. 103).

238
Victor Şabliovschi (2009) – GEOCHIMIA MEDIULUI
1-3. Pădurile; 4-5, Atmosfera; Poluarea atmosferei; 6. Zona costieră; 7. Energii neconvenţionale; 8-9. Hidrosfera;
Poluarea şi depoluarea apelor; 10-11. Solurile; Depoluarea solurilor; 12. Vegetaţia agricolă, forestieră,Rezervaţii; 13.
Poluarea Mării Negre, Canalului Dunăre-Marea Neagră cu metale grele; 14. Geochimia deşeurilor municipale solide.
————————————————————————————————————————————─────────────

BIbliografie

Artinger R., Buckau G., Geyer S., Fritz P., Wolf M., Kim I., (2000) – Characterization of
ground water humic substances: influence of sedimentary organic carbon. Appl. Geochem., 15,
97 – 116.
Imai A., Fukushima T., Matsushige K., Kim Y – H, Choi K., (2002) – Characterization
od dissolved organic matter in effluents from wastewater treatment plants. War. Res., 36(4), 859
– 870.
Kang K – H., Shin H.S., Park H., (2002) – Characterization of humic substances
present in landfill leachates with different landfill ages and its implications. Wat. Res., 36 (16),
4023 – 4032.
Labanowski J., (2004) – Matière organique naturelle et anthropique: vers une meilleure
comprehension de sa réactivité et de sa caractérisation. Thèse. Université de Limoges.
Mac Carty P., (2001) – The principles of humic substances. Soil. Sci., 166 (11), 738-751.
Violleau D., (1999) – Intérêt du fractionnement et de l'extraction des matières
organiques naturelles d'eaux de surface pour l'étude de leurs propriétés structurales et de leur
purvoir complex vis-à-vis du cuivre. Thèse de doctorat – Université de Poitiers.

239