Răsofoind 'netul în ultimele luni, am observat promovarea cărţii "Fluturi" de Irina Binder, am simţit că-i

ceva putred la mijloc. După ce am căzut ca musca-n must, când era în trend "Temă pentru acasă", sunt
sceptică când vine vorba de cărţile prea lăudate. Aici sunt doar două variante ori e genială, ori genial de
proastă. De aceea m-am informat puţin înainte s-o cumpăr(şi bine am făcut). Am găsit-o aici, primele
138 de pagini, şi dacă tot e gratuit de ce să nu citesc? Poate ca viaţa mea amoroasă e mai săracă decât a
unor moluşte, dar oricum n-am înţeles care-i treaba cu dramele eroinei noastre.

Se prezintă ca o fată inteligentă, dar care face până şi o curcă să pară mai interesantă. Am dat peste
clişeul asta în atât de multe cărţi, dar tot nu m-am obişnuit cu putoarea care o emană. *sigh* Dacă aş
primi un leu de fiecare dat când am întâlnit, un gen de femme fatale, după care roiesc barbaţii ca
muştele la miere (sau mai curând ca la r***t), aş avea vreo şapte lei... sau cam aşa ceva.

Iar acum am să vorbesc despre cel mai enervant clişeu întâlnit enervant de mult în cărţile romantice-
fufa fatală.

E "frumoasă" "modestă" şi "interesantă", însă are nevoie de prinţul pe cal alb, pentru ai rezolva
problemele şi să-i spună că e specială. Mai are de obicei şi o prietenă(uneori două) mereu veselă, care o
încurajează să fie mai îndrăzneaţă, şi care oftează după masculul fermecător al prietenei sale.

Curca noastră(o să spun aşa tuturor personajelor de acest tip) îşi vede amorezul şi salivează după el, dar
e o fiinţă prea pură şi inocentă ca să vorbească cu el. Dânsul o curtează vorbeşte frumos cu ea, sau
vorbeşte ca un nesimţit, nu contează ea reacţionează la fel ca o imbecilă, de parcă ar avea albuş de ou în
loc de creier. Ori ea îl respinge la început ori el, peste cel mult patru zile se rezolvă treaba când îşi
declară iubire veşnică. Şi de aici apare al treilea personaj, că doar avem nevoie de un triunghi amoros,
sau poate pătrat, de ce nu poligon? Câte au mai rămas?

Ăsta al doilea se comportă ca un nesimţit, ceea ce o face cumva confuză pe curcă, pe cine să-l aleagă,
doar e atât de tentant să ai o relaţie cu cineva, care vorbeşte ca un pudel în călduri, făcând aluzii sexuale
la fiecare trei fraze. Între timp curca se miră cam la aceeaşi distanţă, cât de frumos maimuţoiul. Şi pe
cine oare să aleagă? *faceplam* Aş sugera o sfoară, dar mă îndoiesc că curca poate face un căpăstru.

Ca să fie "intriga" mai intensă trebuie să fie amândoi bogaţi, sau s-o salveze într-un mod oarecare,
făcând-o să saliveze şi mai tare, ocazional poate să-l înşele pe primul mascul cu mascul 2, dar nu trebuie
să se supere pe ea, doar e o fiinţă inocentă şi... of am mai spus-o. Până la urmă autoarea vine cu o
soluţie ex machina, ce o salvează pe curcă de la dilema veţii ei,

Iar acum mă întorc la sursa care a inspirat acest articol. Spun de la început n-am citit întreg romanul,
poate îşi revine spre final(deşi mă îndoiesc)
În cele o sută şi ceva de pagini pe care le-am citit am avut destul de des dorinţa să intru în carte şi să-i
dau Irinei, adică curcii, câteva palme bune să-şi revină. Tipa e înconjurată de sociopaţi, mai întâi are un
prieten imaginar, care de fapt nu-i imaginar, pe care nu-l cunoaşte, dar totuşi ştie că e un om bun. V-aţi
prins? Nici eu.

Faptul că o sună în toiul nopţii, şi nu vorbeşte de loc cu ea, n-o împiedică pe curcă să-i spună totul
despre viaţa ei personală. Credeam că asta e apogeul prostiei, dar curca m-a surprins repede. Face
cunoştinţă cu un tip super bogat şi super sexy, pe care clar îl place, însă se comportă ca o mironosiţă,
Cumva asta nu-l face pe mascul să reacţioneze cum ar reacţiona orice tip cu IQ peste 0, adică s-o trimită
naibii. Maimuţoiul decide să o impresioneze provocând aproape un accident în care e implicată şi ea,
apoi mituiind un barman o sună pe la 4 dimineaţa, iar ea bineinţeles începe să-i povestească totul
despre viaţa ei, maimuţoiul fără să ştie o prinde de coarda ei sensibilă. E totul frumos şi bine cu primul
mascul, până lucrurile nu sunt clare se poate distra ea cu fratele lui, bâjbâindu-se ocazional şi dormind
împreună cât timp e certată cu celălalt, că da ce se poate întâmpla.

Oi fi eu paranoică, dar dacă mie mi s-ar întâmpla aşa, aş cere un ordin de restricţie pentru distanţă
maximă, şi m-as ascunde în frigider până uită toţi de mine. Însă nu şi eroina noastră care se distrează în
continuare cu sociopaţii ei.

Şi deci ce ne învaţă cărţile astea? Că e ok să vorbeşti la telefon cu străini spunându-le totul de parcă stai
la bârfe cu prietena. Că dacă un tip se comportă ca un măgar cu tine, tu să-ţi tragi mucii şi să te plângi
cât e viaţa de bitch?

Eu chiar sincer nu înţeleg, ăsta nu-i romantism, nu cred că e o definiţie corespunzătoare pentru acest
gen literar. Ce s-a întâmplat femeilor, înţeleg că doare encefalul dacă pui niţică complexitate unei cărţi,
dar chiar aşa? Ce s-a întâmplat cu romanele lui Simione de Beauvoir, sau nu se mai aude de ea, Iulia
Hasdeu sau Margaret Mitchell.

O fi murit feminismul? Sau o fi fost omorât de romanitismul penibil de astăzi?

Spre final un mesaj pentru toti scriitorii care mi-au traumat adolescenţa cu romane bolunde periculos de
contagioase.