Sunteți pe pagina 1din 12

Întrebări pentru evaluarea finală la

ARHITECTURA PEISAGERĂ 1

1.Arhitectura peisageră, definiția generală, obiectul de studii, particularitatea ca știință,


legatură cu alte domenii științifice și practice.
Arhitectura peisageră, numită şi Arhitectura peisajului sau Proiectarea spaţiilor verzi, este
disciplina de interferenţă, ridicată la rangul de artă şi ştiinţă, ce se ocupă cu proiectarea şi
amenajarea sistemului de spaţii verzi, în ansamblu şi a spaţiilor verzi, în particular, după
anumite principii şi tehnici, prin asocierea elementelor naturale (vegetaţie, apă, sol, roci) cu
elementele artificiale (clădiri, căi de circulaţie, dotări, instalaţii, etc.), cu scopul îndeplinirii
anumitor funcţii de către acestea. Totodată sunt stabilite şi metodele de realizare, de
îngrijire şi de ocrotire a spaţiilor verzi în contextul condiţiilor sociale, economice şi istorice
în acel moment. A amenaja un spaţiu verde nu înseamnă a umple spaţiile goale dintre
clădiri cu „pietre, iarbă, flori şi copaci” ci înseamnă a organiza, a armoniza şi a disciplina
formele vegetale, cromatica dinamică a florilor şi frunzelor, mobilitatea apei, contrastul
textural al suprafeţelor şi relieful cu diferite construcţii sau dotări. Noțiunile de bază
înarhitectura peisageră Arhitectura peisageră -arhitectura spațiilor deschise în organizarea
că rora rolul primordial aparține elementelor naturale. Materialele specifice: relieful,
plantele, apa, piatra, și formele arhitecturale mici. Obiectul de studii în arhitectura peisageră
Crearea și menținerea unui mediu adecvat sub toate criteriile , dezvoltarea durabilă,
exprimată la orice nivel urbanistic, toate acestea sunt obiectivele arhitecturii peisagere.
Scopul proiectantului este de a crea o ambianță mai bună, un fel de trai mai bun, deoarece
vegetația este necesară pentru asigurarea sănătății psihologică a omului, căutarea unor
soluții pentru menținerea și protecția sitului verde acordândui o permanență dinamică pe
parcursul trecerii timpului. Particularitățile ca stiinta , legatură cu alte domenii științifice și
practice. Arhitectura peisageră ca stiinta urmărește promovarea cunoștințelor teoretice cu
deprinderile practice contribuind la formarea specialiștilor să realizeze noi strategii
urbanistice. Arhitectura peisageră ca stiinta complexă reuneşte numeroase aspecte din cele
mai diferite domenii, pornind de la stiinta de baza: istoria artei grădinilor, teoria arhitecturii
peisajelor,. proiectarea peisajelor, construirea, îngrijirea şi restaurarea peisajelor Ea avind
legatura directa si cu discipline grafice: geometria descriptivă şi de perspectivă, desen
tehnic, desen artistic, compoziţie, design;. - ştiinţe biologice: botanică, dendrologie,
floricultură, fiziologia plantelor, fitopatologie, entomologie; - discipline tehnice: topografie,
construcţii, arhitectură, drumuri şi poduri, urbanism, amenajarea şi sistematizarea
teritoriului, îmbunătăţiri funciare, corectarea torenţilor, pedologie, staţiuni, climatologie,
silvicultură, mecanizare, împăduriri; - discipline sociale: istorie, economie, filozofie,
sociologie, legislaţie specifică, management, marketing.
2.Arhitectura peisageră în familia artelor frumoase, specificul ei determinat de materialul
natural aplicat.
Atunci când se realizează un spaţiu verde, se ţine seama de anumite principii şi legi, care
conduc în final la realizarea frumosului. Fiecare component, viu sau inert, are în el însuşi
caracteristici potenţiale estetice care se pot transforma în frumos sau frumuseţe atunci când
se organizează unitar mai multe componente. Frumuseţea este realizată prin ordine,
armonie şi proporţionalitate, elemente care stau la baza proiectării estetice ale unei unităţi
de spaţiu verde. Legătura dintre conţinut şi formă este indisolubilă în proiectarea spaţiilor
verzi. Spaţiile verzi imprimă unui teritoriu o valoare decorativă, exprimată prin satisfacţia
pe care o are omul faţă de vegetaţia arborescentă, arbustivă. floricolă sau erbacee, care prin
diferitele ei componente dau impresia de frumuseţe. Frumuseţea spaţiilor verzi amenajate
este amplificată datorită faptului că frumosului natural i se adaugă frumosul artistic, unele
spaţii verzi fiind caracterizate printr-un grad mai mare de prelucrare artistică (grădinile,
parcurile, pădurile parc şi chiar pădurile de recreare). Importanţa decorativă a vegetaţiei în
peisajul arhitectural al unui oraş este şi mai mare, în geometrismul construcţiilor spaţiile
verzi introducând varietate şi culoare. Un ansamblu arhitectural îşi sporeşte expresivitatea
artistică dacă este încadrat sau înconjurat de vegetaţie lemnoasă, gazon sau oglinzi de apă.
Plantaţiile accentuează perspectiva unui obiectiv arhitectural sau maschează diferite aspecte
inestetice. Însuşirile decorative ale vegetaţiei lemnoase (culoarea frunzişului, textura
coroanei, flori, fructe, lujeri) sau chiar a vegetaţiei ierboase, variază pe parcursul unui an,
diferind în funcţie de fenofază, imprimând peisajului trăsături caracteristice anotimpului
respectiv. Funcţia decorativă a vegetaţiei forestiere se realizează prin: - îmbrăcarea
versanţilor sau a văilor, - acoperirea zonelor cu terenuri superficiale, puternic erodate sau a
grohotişurilor, - întreruperea unui teritoriu vast ocupat de culturi agricole, - încadrarea
drumurilor sau a şoselelor prin aliniamente, - încadrarea cursurilor de apă, - îmbrăcarea
rambeelor sau debleelor drumurilor cu diferite plantaţii. Funcţia decorativă a numeroase
zone verzi este completată şi amplificată de oglinzile sau de cursurile de apă. Apa folosită
în diferite modalităţi (oglinzi, bazine, cascade, fântâni arteziene) induce o „vibraţie” proprie
ce amplifică efectul decorativ al elementelor din cadrul compoziţional respectiv. Funcţia
decorativă este completată şi de estetica sonoră a unui spaţiu verde, componentă exprimată
prin foşnetul frunzelor, vâjâitul vântului prin coroana arborilor, murmurul apei, ciripitul
păsărelelor.
3.Implicații filosofice, istorice și semantice în arta grădinilor.
In dependent de regiune arta gradinilor difera atit conceptic, istoric cit si filozofic .
Elemntul principal fiind spaţiile verzi , ele contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii omului
prin realizarea mediului şi cadrului favorabil recreării publice sau private în aer liber, prin
îmbunătăţirea şi înfrumuseţarea mediului antropic (localităţi, unităţi industriale) în care
omul trăieşte şi munceşte, influenţând pozitiv starea psihică şi fizică a acestuia. Unele spaţii
verzi au o importanţă ştiinţifică deosebită (grădini botanice, grădini zoologice, rezervaţii,
parcuri naţionale) sau o importanţă culturală (grădini istorice, grădini-muzeu, grădini
expoziţionale). De exemplu arta grădinilor în China se pierde în vechime, şi reflectă
puternicul cult al naturii, în strânsă legătură cu religia. Filozofiile religioase din China,
promovează ideea realizării comuniunii omului cu natura, pentru dobândirea perfecţiunii
morale, a liniştii sufleteşti şi a păcii divine. Religia a impulsionat crearea spaţiilor verzi şi
găsirea cadrului natural propice vieţii spirituale în raport strâns cu elementele naturii
vegetaţia, toate având diferite semnificaţii în concepţiile filozofice ale chinezilor: munţii şi
masele stâncoase reprezentau scheletul Pământului, iar apele, arterele pământului. Relieful
era foarte variat, fiind natural, modificat sau aparent natural. Pentru gradinile Japoneze
simbolismul filozofic era utilizat la maxim, fiind folosite toate elementele din natură,
prelucrate după anumite reguli compoziţionale şi diferite simboluri.
4.Particularitatea operei peisagistice în calitate de obiect estetic. Argumentati raspunsul
Spaţiile verzi imprimă unui teritoriu o valoare decorativă, exprimată prin satisfacţia pe care
o are omul faţă de vegetaţia arborescentă, arbustivă. floricolă sau erbacee, care prin
diferitele ei componente dau impresia de frumuseţe. Calitatea estetică (decorativă) a unui
peisaj, a unei zone verzi sau a unui spaţiu verde este de cele mai multe ori o rezultantă
obţinută prin reunirea tuturor componentelor întrun ansamblu peisagistic ce produce
plăcere, încântare, admiraţie necondiţionată, şi care exercită o atracţie spontană. Funcţia
decorativă este realizată prin efectul estetic-arhitectural al acestor plantaţii, îmbinându-se
spaţiul artificial cu elementele vegetale, prin aplicarea principiului armoniei. Speciile
lemnoase introduc varietatea în uniformitatea construcţiilor limitrofe căilor de circulaţie,
prin schimbările fenologice specifice diferitelor anotimpuri: culoarea frunzelor, prezenţa
florilor sau chiar a fructelor, bogăţia şi transparenţa coroanei, textura şi forma acesteia.
Vegetaţia lemnoasă fie evidenţiază liniile arhitecturale ale unei construcţii sau ale unui
ansamblu, fie maschează anumite elemente inestetice din apropierea căilor de circulaţie.
Aceste plantaţii fac, de cele mai multe ori, legătura dintre marile unităţi de spaţiu verde
dintr-o localitate, sau legătura sistemului de spaţii verzi urban cu cel periurban.
5.Apariția primelor grădini în istoria omenirii. Locul și premisele.
Preocupări privind amenajarea grădinilor, a spaţiilor verzi în general, au existat din cele mai
vechi timpuri, unele popoare străvechi având un cult deosebit pentru acest lucru. Omul a
dorit dintotdeauna să modeleze natura, să se înconjoare cu elemente din natură (arbori,
arbuşti, specii ierboase, stânci, roci, apă, etc.), să le armonizeze şi să le integreze în mediul
artificial creat de acesta, fapt asupra căruia şi-au pus amprenta cultura şi tradiţiile poporului
respectiv. Astfel, în decursul istoriei s-au conturat şi s-au dezvoltat concepţii şi modalităţi
diferite de amenajare a spaţiilor verzi, concepţii ce au evoluat, au dispărut, au fost regăsite,
au interferat, s-au îmbogăţit şi dezvoltat, transmiţându-se de la un popor la altul, de la o
regiune la alta, dintro epocă în alta, conturându-se astfel stiluri şi şcoli bine definite, cu
principii şi modalităţi proprii de realizare a grădinilor. Dovezile istorice precum: picturile
murale, basoreliefurile, mozaicurile, textele istorice, vestigiile construcţiilor străvechi,
atestă apariţia şi dezvoltarea grădinilor la început în Orient (Asia) şi în nordul Africii
(Egipt) şi mai târziu în Europa (Grecia, peninsula Italică, peninsula Iberică) şi în jurul
Golfului Mexic. Grădinile din antichitate au avut la început scop utilitar, fiind cultivate
numeroase plante cu rol alimentar, mai târziu au căpătat un caracter religios şi de slăvire a
divinităţilor, sau un caracter meditativ. În timp sortimentul de plante s-a lărgit, grădinile au
început să capete un caracter ornamental şi recreativ, oferind umbră şi răcoare. În Orient
datorită climatului cald şi verilor toride dar şi a suprafeţelor întinse de deşert şi terenuri
aride, grădinile erau privite ca adevărate oaze de răcoare, relaxare, repaus şi plăcere.
Crearea acestor grădini a impus crearea de sisteme de aducţiune a apei şi de irigare, fiind
stimulată şi de dezvoltarea arhitecturii prin crearea de palate, temple şi reşedinţe
somptuoase. Grădinile din Orient erau sinonime cu noţiunea de Paradis sau Raiul pe
Pământ, fiind de fapt locuri privilegiate ce ofereau plăcere şi relaxare prin verdeaţă şi
umbra oferită de numeroasele specii lemnoase, miresmele diferitelor specii aromatice sau
prin răcoarea apei sub formă de cascade sau bazine
6.Grădinile mesopotamiene. Caracteristici generale. Grădinile suspendate.
Marile civilizaţii ale sumerienilor, babilonienilor şi asirienilor ce s-au dezvoltat în regiunea
dintre fluviile Tigru şi Eufrat, se caracterizează, printre altele, şi prin dezvoltarea marilor
oraşe, prin monumentalele construcţii ale palatelor şi templelor, ce cuprindeau în cadrul
incintelor, grădini luxuriante, amenajate în strânsă corelaţie cu liniile arhitectonice. Astfel,
faimoasele grădini suspendate din Babilon (sec. al VI-lea î.H.), considerate una din cele 7
minuni ale lumii antice, s-a remarcat prin monumentalitatea teraselor, prin ingeniozitatea
irigării tuturor acestor nivele şi nu în ultimul rând prin abundenţa şi diversitatea mare a
speciilor, aşezate conform distribuţiei naturale altitudinale a acestora. Aceste grădini,
făceau parte din palatul regelui Nabucodonosor al II-lea, şi erau realizate pe o construcţie
masivă din piatră, sub formă de terase suprapuse, din ce în ce mai mici, având o înălţime
totală de cca. 22 m. Întregul ansamblu, ce forma un trunchi de piramidă, era susţinut de
coloane masive din piatră, ce alcătuiau la baza edificiului 14 bolţi răcoroase dispuse de o
parte şi de alta a unui culoar boltit. Terasele, de formă pătrată, erau pavate cu lespezi mari
de piatră şi izolate cu un strat de bitum şi mai multe rânduri de cărămidă nearsă, pentru a se
împiedica infiltrarea apei. Deasupra exista un strat drenant, peste care era aşezat pământul
fertil de la 2 m grosime pe prima terasă, până la 1 m pe ultima terasă. Apa era dirijată
printr-un sistem hidraulic situat sub prima terasă, fiind adusă din râul Eufrat printr-un canal
de alimentare şi condusă mai departe prin trei puţuri înglobate în construcţie. Un sistem cu
lanţuri continue ridica apa până la ultimul nivel, de unde era dirijată printr-un sistem de
jgheaburi, rigole, bazine şi cascade, asigurându-se irigarea tuturor teraselor, datorită
curgerii naturale a apei. Plantaţiile erau libere, realizându-se o armonie a liniilor
arhitecturale cu volumele şi formele regulate sau neregulate ale vegetaţiei. Ca specii
folosite se amintesc: curmalii, palmieri, diverşi arbuşti, plopi, pini, lotuşi sau numeroase
specii de flori.
7.Schema grafica grădinilor suspendate din Babilon. Rolul acestor grădini pentru cultura
mondială.
8.Grădinile Egiptului antic. Caracteristici generale. Factori obiectivi și subiectivi ce au
determinat structura grădinilor egiptene.
9.Tipologia grădinilor egiptene. Particularități stilistice și de conținut. Elemente noi
introduse în grădinile egiptene.
10.Grecia antică. Originea grădinilor elene, particularități tipologice determinate de
contextul social-politic și religios.
11.Grădina persană. Particularități de dezvoltare, legătura cu alte arte.
In anumite parti erau construite pavilioane si edicule, iar in altele se aflau raspandite animale de
vanatoare, astflel ca asocierea elementelor celor doua regnuri, vegetal si animal, complete
imaginea paradisului terestru. In credinta veche aici era locul unde vei trai dupa moarte.
Persanii au creat 3 tipuri de gradini:
1.Gradina din jurul palatului ( imprejurita de ziduri, destinata familiei regale).
2.Gradina mormantului.
3.Gradinii interne pentru relaxare.
Aici erau combinate dragostea mistica fata de flori, copaci si mai presus de toate apa,
considerate sursa vetii.
Grădinile erau împărţite în patru mari părţi, rezultate din încrucişarea a două axe perpendiculare
, formate din două canale, la intersecţia cărora era o construcţie, palatul, pavilionul sau uneori
numai o fântâna artizanală. Cele 4 braţe ale canalului reprezentau cele 4 fluvii ale cosmosului.
Canalele de irigaţie erau la un nivel mai ridicat decat plantaţiile şi parterele de flori, pentru ca
acestea sa fie mai uşor irigate prin rigole sau infiltraţie. Apa era elementul care dădea viaţă şi
marea plăcere a decorului prin perspectiva pe care o deschideau canalele , prin murmurul
stropilor şi jeturilor filiforme ce antrenau gândurile până la visare, în stări de euforie. Lumina
soarelui şi efectele sale este un alt element foarte important ce caracterizează grădinile
persane, un factor important de design structural. Anumite forme şi structuri au fost special
alese de arhitecţii vremii pentru a pune în valoare lumina, trebuie avut în vedere că Persia (
Iranul de astăzi) este o ţară cu o climă uscată, iar umbra într-o grădină este foarte importantă.
Grădinile persane erau închise între ziduri, având fie un turn central, fie câte unul la cele 4
colţuri ale grădinii. Ele au fost mult influenţate, în decursul vremurilor, de arta chino – mongolă
şi indiană, şi au influenţat la rândul lor, grădinile din Orientul Mijlociu, din Egipt şi din Grecia,
cât şi grădinile romane din antichitate.
O mare influenţă aasupra stilului şi a dezvoltării unor noi ornamente a avut-o invazia mongolă
din secolul al 13 –lea, ambele culturi au împrumutat din civilizaţia lor. Mongolii au importat
cultura persană în imperiul lor ce se întindea în acea vreme şi în India, anumite plante ca
bujorul de exemplu fiind luat în cultură în acea vreme.

12.Dezvoltarea paralelă a artelor condiționată de arta grădinilor în Persia antică.


Persia a fost cucerită de arabi în secolul al 7 –lea şi ulterior profund influenţată de către religia
islamică.Însă grădinile islamice au împrumutat multe elemente din tradiţia persană.
Grădinile islamice, asa cum s-a aratat, au preluat de la Persia gustul rafinamentului şi mai ales
pe acela de a uimi pe vizitatori cu mii de surprize. Pe lângă îmbogăţirea grădinii propriu-zise şi
a rozarului cu specii noi, au adăugat noi elemente decorative, formate din faianţe cu reflecţii
metalice, vestite la Bagdad, cu ceramică sub glasura translucidă şi olării gravate care au
contribuit prin policromia lor la o strălucire uimitoare.
Grădinile islamice erau închise cu ziduri înalte, având formă rectangulară, cu clădiri marginale,
cu nelipsitul chioşc la mijloc, cu o alee centrală şi două laterale, iar perpendicular pe acestea,
altele mai mici, formând partere adâncite pentru irigare.
Astăzi, una din grădinile celebre deschise vizitatorilor, este vorba despre grădinile Bahai din
Haifa, grădini situate pe 19 terase, se spune că sunt inspirate din geometria grădinilor persane
cât şi din influenţa culturii musulmane. Construită în anii 1950 inspirate din credinţa şi doctrina
Bahai, aceste grădini se succed în jurul muntelui Carmel , creând o armonie aparte. Chiparoşii ,
gardurile vii, plantele mici pentru borduri, ronduri cu flori, artă topiaria, palmieri cât şi alte
specii mediteranene dau impresia încântă vizitatorul cu frumuseţea amenajărilor.
13.Arta peisageră în Roma antică. Particularități sociale și culturale, care au determinat apariția
grădinilor.
In Imperiul Roman datorita interactiunilor culturale s-a dezvoltat o cultura de tip mozaic . Pe
linga evidentele influente grecesti asupra artei romane se remarca si elemente grecesti si
persane .

Datorita numeroaselor cuceriri , romanii beneficiau de imense bogatii , terenuri , forte de


munca . Astfel , in lipsa grijii de zi cu zi , incep sa-si ridice case si gradini din ce in ce mai mari
si mai luxoase .Fermierii erau obligati sa cultive si sa se ingrijeasca de gradinile lor , in caz
contrar fiind pedepsiti de lege . Constructiile aveau o importanta inferioara gradinilor , cum
spunea Cato : „intai planteaza si apoi construieste” . In decursul timpului a avut loc
separatia dintre Villa Rustica ( ferme ) si Villa Urbana ( casele nobililor ) .

Importanta situarii gradinii langa locuinta si de necesitatea utilizarii sistemelor de irigatii era
foarte important. Cultivarea pomilor, viilor , vegetalelor se facea dupa un plan strict , bine
stabilit . Odata cu aparitia marilor proprietari care cumparau terenuri de la saraci , gradinile
incep sa piarda din caracterul lor utilitar . De aceea se spunea ca ; „Italia a fost ruinata de marile
proprieatati” . In aceste gradini , dupa modelul grec , sculpturile aveau o importanta foarte mare
, fantanile erau minutios construite , inconjurate de vegetatie bogata .

Majoritatea gradinilor se aseamana intre ele ( fiind toate dupa model grecesc ) .Un oras pe care
nu trebuie sa- l uitam este florenta , ale carei frumuseti s-au extins si in imprejurimi ,
splendorile sale constand in vile inconjurate de parcuri si gradini incantatoare .

Gradinile se remarcau printr-un aranjament geometric al aleilor , glastrelor cu flori , tufisurilor ,


in perfecta armonie cu arhitectura cladirilor , potentandu-le astfel frumusetea .

14.Vila suburbană, elemente componente, particularități compoziționale.


Pe marile proprietati, centrul domeniului era villa rustica. Dupa un timp villa rustica concepute
pentru gospodarirea domeniului, au devenit curand prea modeste pentru romanii bogati care au
creat un tip arhitectural nou, villa suburbana, mult mai.
Fiecare civilizatie iubeste natura in felul sau. Mai presus de toate romanilor le placeau tufisurile
umbroase, izvoarele, grotele in stanca. Astefel gradina semnifica intreaga natura in omnipotenta
sa. Parcurile romane posedau izvoarele si fantanile arteziene specifice tipului baroc de gradina.
In mijlocul gradinii se sapa adesea un canal lung, cu poduri si pavilioane gratioase sau pergole.
Într-adevăr, micile grădini din jurul caselor de formă geometrică, construite la început cu scop
utilitar, în momentul când devin parte integrantă a vilelor suburbane cresc în întindere şi
elemente decorative; apar arbori şi arbuşti ornamentali, pini, stejari, platani, plopi, paltini,
chiparoşi, lauri, smochini, duzi, tisa, acant, trandafir, rododendron, buxus – apar flori ca cele
de crin, mac, anemone, margarete, violete, garoafe. Dintre construcţii, în afară de vila propriu-
zisă cităm diversele pavilioane, portice, bazinele şi canalele cu apă, fântâni, toate trecînd de la
formele riguros geometrice spre cele peisagere, mai libere. Formele libere, peisagere, au fost
inspirate din picturile greceşti, care au trecut de la faza reprezentării diverselor scene cu zei şi
eroi la cea a peisajului, cu păduri, porturi, canale, sanctuare etc.
Un pavilion de unde se pote privi marea prin toate ferestrele şi un altul de unde marea se aude
fără să se vadă. Foişorul priveşte spre grădină şi spre aleea care împrejmuieşte grădina. Aleea
are pe margini buxus şi acolo unde acesta nu creşte este rozmarin.

15.Grădinile arabe din Andalusia. Structura compozițională determinată de condiții naturale,


culturale și religioase.
 Alhambra e un complex fortificat cu palate, moschee, gradini si un sistem sofisticat
de bazine si canale pentru apa.
 Alhambra impresioneaza prin gradinile, havuzele si fantanile sale ce raman in
memoria privitorilor vesnic. Influenta islamica pluteste in aer, cursurile de apa
desfata auzul si improspateaza aerul, iar havuzele sunt ca o oglinda pentru cerul
spaniol de un albastru cuceritor.
 Este prezenta arta artistica araba
 Vegetatia estea cea locala ,sunt niste gradini construite de arabi cu o stilistica care
mai tirziu se muta in Franta ca gradini tip cabinet.
 Curtile au o dimensiune de 18-20 m cu compozitii unitare simple si structura simpla.
 Docaratiile atit in gradini cit si in Arhitectura prezenta aici este una abeasca cu
multe elemente
 Apa destul de importanta fiind o introspectie .Asa cum aici era o zona cu o cantitate
limitata de apa ,construind un sistem special au adus cantitati mari de apa din riul
Darro pina la palatul Alhambra si gradinile lui .
 Sunt o multime de trandafiri si plante aromate populeaza gradina ,fiind impartita in
mai multe gradini mici inconjurate de gardulete vii .
 Spatiile interioare sunt strins legate si chiar recurg in cele exterioare
Generalife este o zona de vara

16.Grădinile islamice în Evului Mediu.


1. 17.Grădinile chineze. Conceptul de bază în arta peisageră chineză.
Gradina iperiala Shaqui
2. The natural scenery in the Est Lake
Scenetic Garden in Shaoxing
3. Administrator’s Garden in Suzhau

In China ,gradinile sunt o versiune in miniatura a naturii.


Tipologie :
 Parcuri rezervatii
 Ansambluri peisagistice imperiale extravilane
 Necropole Imperiale
 Grdinile templelor
 Gradini literare s-au a inteleptilor
 Gradini miniaturale( cu vegetatie sau minerale)
Cu timpul s-a evidentiat o portiune centrala numita Regatul de Mijloc
Care s-a divizat in 3 terase teritoriale principale cea mai fertile fiind a 3.
Geomantia –fanshuiul este o traditie foarte veche care indica amplasarea obiectelor corect astfel
intrucit spatiul creat sa fie legat cu universul .
Elementele principale a Gradinii:
 Zidurile inconjuratoare
- indica ca spatiu apartine cuiva si este ingrijit de cineva
- Zidul utilizat ca fondal a tabloului.
- Separarea zonelor gradinii punind accent pe impresii
 Apa
-Prezentata ca oglinda in stare statica sau forma dinamica simbolizeaza elementul
scurgerii vietii
 Piatra
-Ise atribuie caracteristici umane
-cele mai pretioase pietre sun cele cu gauri uzate formind peisaje iconice
-element care are la baza mai multe idei si interpretari
 Plantele
-o variatie mare de plante cu menirea de a accentua niste scene.
 Animalele- nu prea au fost aduse .
 Traseele –Principiu ‘’Arta ascunzind’’ –sa nu descoperim spariu deodata cu poteci.
Siunuase care trebuie sa dee nasterea a mai multor scene
 Literatura –Arta gradinilor e o arta nobila,creearea unei gradini e cum a scrie un poem .
 Muzica –Legatura cu muzica naturii
Principii
-Energii fluide curgatoare
-Imaginea artistica si asociatiile
-Scene (panoramice,deschise ,inchise)
-Alternarea ,varietatea si profunzimea perspectivelor
-Principiul ‘’ascunde si a arata’’
-Iluzia Realitatii

18.Relația specifică om-natura (componenta filosofică a grădinii) în arta peisageră chineză..


19.Principiul de contrast și scenariul peisagistic în grădina chineză.
Gradina chineza este o arta a artelor. Bazata pe mai multe principia:
-energii fluide curgatoare
- imagini artistice cu asociatii
-scene panoramice
-alternarea ,varietatea si profunzimea perspectivelor.
-iluzia realitatii
Principiul de contrast observant si in echilibrul yn yan, in combinearea pietrei si a apei in
anturajul peisagistic chinez; in culori alb-negru.Principiu vazut si in plantatii-copaci(intre
ramurile crapate,noduroase apar florile coloate, exprimind idea de moarte apropiata a
copacului)
Principiul scenariu peisagistic – regizarea scenelor vazute vizitator.Traseul curbiliniar care la
fiecare cotitura, curba deschide o scena peisagistica(principiul ascunde si arata).De la intrarea
in parc, gradina apare scena terifianta, apoi sccena romantic,scena pasnica.

20.Arta peisageră japoneză. Originea gândirii arhitectonice. Evoluția conceptului despre obiect
și spațiu.
Gradina japoneza e o gradina mai clasica. Gradina japoneza este una peisager-clasica,
deoarece japonezii sunt sunt mai putin bizari decit chinezii si au un deosebit simt al
ordinii.gradian adinc patrunsa de spirit budist. Loc de refugiu ,de ..Gradina si omul traiesc
impreuna melancolia peisajului. Japonezii au in gradini copaci infloriti si ikebana.Pietrele nu
lipsesc nici ele din gradina japoneza.Erau si sunt asezate in grupuri de 3,5,7 sau 10.Pentru a se
evoca unele caracteristici ale peisajului stincos, se aduceau pietre din regiunile stincoase
.Japonezii aveau gradini de cimpie, de munte, de riuri, de stinci.
Originea gindirii arhitectonice are la baza conceptul cultural(ieroglifele si ideile
canonizate).La ei se exprima stare emotional prin putine cuvinte, formule.
conceptului despre obiect și spațiu.- tratarea obiectului, nu ca un singur unic,,dar cu tot
spatiul gol imprejurul lui, care era inca mai important.Tratarea pietrei (forta naturii )cu mediul
sau inconjurator.
Traseele sinuoase care semnificau spiritele bune,cele rele erau vazute in linii drepte.

21.Simbolismul în grădina japoneză, determinat de gândirea metaforică specifică. Artele


care au influențat gândirea metaforică (poezia, pictura, arhitectura, teatrul etc.)
22.Grădinile japoneze. Grădina ceremoniei de ceai.
Ceremonia ceaiului reprezinta un intreg ritual cu obiecte cu semnificatii ascunse ceremonia
ceaiului reprezintă expresia sintetică a aspectelor fundamentale ale culturii japoneze.Se
deruleaza intro oaza de liniste, o casuta(refugiul sufletului curat) in parc.Traversarea gradinii si
ajungerea pina la pavilion reprezinta patrunderea intro lume mai buna.Comunicarea cu oamenii
se petrece la un nivel superior, mult mai simbolistic si fara cuvinte.
Se cultiva prin aceasta metoda valori cum ar fi compasiunea, simplitatea, sau egalitatea.
Recipientul cu apa, tsukubai, instalat la intrare pentru purificarea credinciosilor; formele
acestor recipiente erau diverse, unele erau din piatra bruta, altele slefuite ca adevarate sculpturi.

In ceremonia ceaiului, apa reprezinta yin-ul iar focul din vatra, yang-ul. Un borcan de
piatra (mizusashi), plin cu apa proaspata, simbolizeaza puritatea si poate fi atins doar de catre
gazda
Arta ceaiului se bazeaza pe constientizarea de sine si a relatiei cu ceilalti, un moment in care
fiecare gest si detaliu sunt importante si in care fiecare fiinta are un rol de jucat, un moment
unic de comuniune, pentru a sarbatori eternitate.
Elementele de arhitectura peisagistica: stânci, poduri, plante exotice, menite sa etaleze
sanatatea si puterea, .

23.Grădinile Evului Mediu european. Caracteristici, teme principale și elementele


componente. Tipologia grădinilor medievale.
24.Grădinile medievale. Contextul semantic în grădinile monastice.
25.Arta peisageră în epoca Renașterii. Evoluția conceptelor artistice.
-mare înflorire a culturii si civilizaþiei europene;
-reluarea idealurilor antichitãþii clasice, manifestandu-se în toate domeniile –
litere, arte, arhitecturã, stiinte.
-Leagãnul Renasterii - Italia (sec. XV- XVI), de unde a iradiat in restul Europei.
-s-a manifestat si în domeniul artei grãdinilor, desprinzându-se treptat de modelele Evului
Mediu
-aceastã nouã orientare a apãrut întâi în regiunea Florentei (Toscana),
promovatã de umanitati în cursul secolului al XV-lea, culminând apoi în timpul
secolului al XVI-lea.
- Din Italia, noile concepþii au fost preluate în Franta, care ulterior si-a creat
propria artã clasicã a grãdinilor.
-Maniera italianã ca si cea francezã au revolutionat grãdinile Europei, creânduse
adevãrate mode si stiluri in peisagistica.
- Cele dintâi creatii ale Renasterii în arta grãdinilor (secolul al XV-lea) s-au
datorat Principilor De Medici (Vilele Medici de la Carregii Fiesole) si a
peisagistilor aflati în serviciul acestora.
Principii de amenajare a grădinilor in Renaştere:
• simetria,
• organizarea arhitecturală a spaţiilor
• legătura dintre cladire şi grădină
• elementele decorative construite
• prezenţa sculpturilor
• utilizarea vegetaţiei tunse
• teren cu relief în pantă sau
accidentat
• amenajare în terase succesive
• forme geometrice regulate,
• susţinute de ziduri ornamentate
• legate prin scări şi rampe

26.Grădina renascentistă. Tratarea specifică a reliefului, apei, vegetatiei, elementelor


decorative. Exemple.
Gradini . cu suprafete nu prea mari,
-delimitate de ziduri,
-cladirea principala(palatul, vila) participa la ordonarea generala a compozitiei,
-fiind amplasate in cele mai multe cazuri pe terenuri cu relief in panta sau
accidentat, gradinile au fost amenajate in terase successive cu forme geometrice regulate
(vila se afla de obicei in partea superioara)
- Axul principal marcat si prelucrat minutios;
- Axele secundare – sustinute de elemente de arta (sculpturi)
- Terasa superioara – Parterul Italienesc :
Labirint din garduri vii fasonate prin prelucrare si taieri, la inaltimi variabile
- Compozitii in unghi drept
- Compartimentari in zone functionale distincte (zona de servit ceaiul, zona de
odihna, relaxare, etc.
- Pardoseala = pietris
- Panta – arbusti nefasonati
Gradina inchisa, secreta, de meditatie, odihna, interiorizare
Culoare sobra (verde), fara flori; specii persistente – pin, chiparos, stejar meridional, arbusti
fasonabili (tisa, buxus,mirt)
- Vase cu arbori / arbusti exotici – laur, lamai, potocali
– Teren in panta, curbe de nivel miscate
– Palatul si gradina sunt un ansamblu integrat
– In gradina se folosesc aceleasi principii ca si in arhitectura
– Textele si tratatele dezbat nu numai problema horticulturii ca domeniu al
agriculturii, ci si problema artei gradinilor, care dezvolta premisele artei
peisajului
– utilizarea intensa a apei – fantani arteziene, canale dirijate pe pante, de-a
lungul aleilor, cascade sau “scari de apa”
Secolul XVII – incepe influenta stilului baroc
- Se mentine echilibrul si simetria compozitiei
- Apar liniile curbe
- Gradini de dimensiuni mari – parcuri
- Efecte pitoresti, scenografice – teatre de vegetatie, teatre de apa (jocuri
hidraulice si muzicale)

EXEMPLE:
- Villa Doria Pamphili (Roma), Villa Aldobrandini, Gradinile Boboli (Florenta –
Palatul Pitti), Villa Garzoni – Collodi
Villa Madama (Roma) – Raffael, Gradina Belvedere (Vatican) – Bramante
Villa Caprarola (Palatul Farnese), Villa Lante (Bagnaia) – Vignola,
Grãdina palatului Farnese (Caparola)- Vignola
Villa d’Este (Tivoli) – Pirro Ligorio, Villa Medici (Roma) – Ammannati
27.Grădinile epocii barocului. Elemente specifice acestui stil, particularități geografice.
Gradinile epocii barocului : definite ca grădini formale sau baroc au fost proiectate în
conformitate cu regulile matematice exacte și simetria strictă și au fost plantate cu plante și
arbori tăiați artificial. Dorința de a face grădini mai "naturale" a dus la dezvoltarea grădinii
peisagistice, bazate pe forme neregulate, ondulate. Ceea ce distinge grădina barocă de tradiția
grădinii renascentiste, chiar dacă a constat în mare parte din aceleași elemente, a fost
concentrarea asupra trăsăturilor spațiale dinamice și splendoare.

Elemente specifice:
 Este tipic enorma scară, complexitatea compoziției, bogăția ornamentelor și viziunile
profunde.
 Multe dintre aceste aspecte sunt descoperite în grădinile barocului supraviețuitoare,
printre care se numără grădinile Boboli (Florența), Isola Bella (Como), Versailles
(Franța), Hampton Court (Anglia), Het Loo (Olanda), Herrenhausen (Rusia).
 Grădinile acestei epoci nu numai că aveau un scop reprezentativ important, ci și au
devenit locuri de întâlnire ideale, funcționând ca centre pentru o serie de activități
sociale, de la mese în aer liber cu spectacole muzicale și spectacole teatrale, sporturi și
jocuri.
 Teme de împrumut din mitologia clasică și ciclurile naturii și cosmosului (Patru
anotimpuri sau elemente) astfel de statui de grădină au transmis un înțeles mai profund,
adesea axându-se pe glorificarea proprietarului.
 Includ sculpturi clasice, busturi, figuri alegorice și vase clasice
 Picturi perspectiviste, iluzii scenografice, oglinzi și mașini hidraulice sau automate, cum
ar fi cele inventate de inginerii

Particularitati:
Designul și decorarea grădinii baroce depindea nu numai de mediul natural, de la dealurile
italiene însorite până la platourile umede olandeze, dar și de considerentele artistice și
economice. În plus, explorările din secolul al șaptesprezecelea ale mărilor lumii și progresele
ulterioare ale istoriei naturale și ale științelor botanice au afectat direct aspectul grădinilor.
Expunând plante exotice (lalele, portocalii), animale , scoici și pietre importate din toate cele
patru continente, s-au creat adevărate „teatre ale lumii”. Progresele științifice și tehnologice ale
vârstei au fost, de asemenea, reflectate în aceste grădini prin folosirea dispozitivelor optice și
mecanice.

28.Parcuri clasiciste. Versailles. Compoziția, contradicții stilistice, semantica, tratarea specifică


a reliefului, perspectivei. Rolul marcant în evoluția artei grădinilor.
Parcuri clasiciste: au fost proiectate ca clădiri, cu o succesiune de încăperi pe care un vizitator
putea să le treacă, urmând un traseu stabilit, holuri și vestibuli cu camere adiacente. Ei au
folosit limbajul arhitecturii în planurile lor; spațiile erau numite salale, camere și teatre de
verdeață. "Pereții" erau compuși din garduri vii și "scări" de apă. Pe teren erau tapițe sau
covoare de iarbă, broderii sau brodate, cu plante, iar copacii erau formați în rideaux sau perdele
de-a lungul aleilor. La fel cum arhitecții au instalat sisteme de apă în chateux, ei au construit
sisteme hidraulice elaborate pentru a furniza fântânile și bazinele grădinii. Bazinele lungi pline
de apă au înlocuit oglinzile, iar apa din fântâni a înlocuit candelabrele. În bosquet du Marais, în
grădinile din Versailles, André Le Nôtre a așezat mese de marmură albă și roșie pentru servirea
meselor. Apa curgătoare în bazine și fântâni imita apa care se toarnă în carafele și paharele de
cristal.

Grădinile din Versailles, create de André Le Nôtre între, au fost cea mai mare realizare a
grădinii franceze. Acestea au fost cele mai mari grădini din Europa - cu o suprafață de 15.000
de hectare și au fost așezate pe o axă est-vest după cursul soarelui. Spre deosebire de marea
perspectivă, ajungând la orizont, grădina era plină de surprize - fântâni, grădini mici pline de
statuare, care oferă o scară mai umană și spații intime.

Simbolul central al Grădinii era soarele; emblema lui Ludovic al XIV-lea, ilustrată de statuia
lui Apollo în fântâna centrală a grădinii. "Împărăția a domnit asupra naturii, recreând în grădină
nu numai dominația pe teritoriile sale, ci și curtea și subiecții săi".

Perspectiva: îmbunătățirea perspectivei, de obicei a crea iluzia unei distanțe mai mari. Acest
lucru se întâmpla adesea prin faptul că aleile au devenit mai înguste sau având rânduri de
copaci care au convertit sau au fost tăiați astfel încât să devină treptat mai scurți, în timp ce
mergeau mai departe de centrul grădinii sau de casă. Acest lucru a creat iluzia că perspectiva a
fost mai lungă și că grădina era mai mare decât era de fapt.

Un alt truc folosit de designerii de grădină din Franța a fost Ha-ha. Aceasta a fost o metodă
utilizată pentru a ascunde gardurile care traversau alei lungi sau perspective. Un șanț adânc și
lat, cu perete vertical de piatră pe o parte, a fost săpat în locul în care un gard a traversat o
vedere sau un gard era așezat în partea de jos a șanțului, astfel încât acesta era invizibil
vizualului.

Avea următoarele elemente:

 Un plan geometric care utilizează cele mai recente descoperiri de perspectivă și optică.
 O terasă cu vedere la grădină, care permite vizitatorului să vadă odată întreaga grădină.
 După cum a scris arhitectul peisager francez Olivier de Serres în 1600, "este de dorit ca
grădinile să fie văzute de sus, fie de pe pereți, fie de pe terase ridicate deasupra
parterrilor.
 O terasă cu vedere la grădină, care permite vizitatorului să vadă odată întreaga grădină
 Toată vegetația este constrânsă și îndreptată, pentru a demonstra stăpânirea omului
asupra naturii. Copacii sunt plantați în linii drepte și sunt aranjați cu atenție, iar vârfurile
lor sunt tăiate la o înălțime fixă.
 Reședința servește drept punct central al grădinii și ornamentul său central. Nu se plantă
copaci aproape de casă; mai degrabă, casa este pusă în afară de parterri joase și tufișuri
tăiate.
 O axă centrală sau o perspectivă perpendiculară pe fațada casei, pe partea opusă intrării
din față. Axa se extinde până la orizont (Versailles) sau la statuar sau arhitectură (Vaux-
le-Vicomte). Axa se confruntă fie cu sud (Vaux-le-Vicomte, Meudon), fie spre est-vest
(Tuileries, Clagny, Trianon, Sceaux). Axa principală este compusă dintr-o peluză sau un
bazin de apă, înconjurat de copaci. Axa principală este traversată de una sau mai multe
perspective perpendiculare și alei.
 Parterrele cele mai elaborate sau paturile de plantare, în formă de pătrate, ovale, cercuri
sau suluri, sunt plasate într-o ordine regulată și geometrică aproape de casă, pentru a
completa arhitectura și pentru a fi văzute de sus de la sălile de primire ale casa.
 Parterrele din apropierea reședinței sunt umplute cu broderii, desene sau modele create
cu cherestea mică pentru a se asemăna cu modelele unui covor și având un efect
policromat prin plantarea florilor sau prin cărămidă, pietriș sau nisip colorat.
 Mai departe de casă, broderiile sunt înlocuite cu parteruri mai simple, umplute cu iarbă
și adesea conținând fântâni sau bazine de apă. Dincolo de acestea, mici plantații de
copaci (), care au fost create cu grijă, servesc ca intermediar între grădina formală și
masele copacilor din parc. "Locul perfect pentru o plimbare, aceste spații prezintă alei,
stele, cercuri, teatre de verdeață, galerii, spații pentru bile și pentru festivități" [16].
Corpurile de apă (canale, bazine) servesc drept oglinzi, dublând dimensiunea casei sau a
copacilor.
 Corpurile de apă (canale, bazine) servesc drept oglinzi, dublând dimensiunea casei sau a
copacilor.
Grădina este animată cu piese de sculptură, de obicei pe teme mitologice, care fie subliniază
sau pun în evidență perspectivele, marchează intersecțiile axelor și prin mișcarea apei sub
formă de cascade și fântâni

 29.Gradina peisageră - concept progresist. Relația filosofică om-natura. Analogii


artistice (pictura, acuarelă), influența orientală.
Odata cu aparitia gradinilor din Versailles stilul geometrizat a ajuns la culmile sale si e
epuizat.Se doreste progresul ,formele gradinilor se modifica.Gradinile transpun
conceptia de libertate a omului.
 N. Poussin- pictor care a intuit in lucrarile sale analogia dintre on si natura (natura
libera)
 Influenta orientala vine de la desertatia lui Chambers dupa gradinile chineze unde la fel
natura se doreste a fi libera, fara interventii.

Rezumand esentialul, stilul Peisager al gradinilor se caracterizeaza prin compozitia libera,


in care elementele naturale si cele construite sunt imbinate in peisaje cu natura.
Impresia generala este aranjamentul pitoresc sau neregularitatea cu aspectul natural,
reunind adesea acelasi teritoriu, elemente de peisaje care natura le realizeaza.
Solutia de amenajare se adapteaza configuratiei natural a terenului: relieful este in linii mari
respectat, interveninduse numai cu modificari de detaliu, pentru realizarea armoniei formelor
teatrale sau pentru crearea unor efecte peisagistice pitoresti (adancirea vailor, suprainaltarea
colinelor, implantare de roci etc).
Apele natural sau create asemenea celor natural (lacuri, rauri, paraie,cascade) ocupa un loc
important in compozitie, ele sunt armonizate cu formele reliefului si cu vegetatia.
Plantatiile respecta formele natural de crestere a vegetatiei si gruparile natural (mase cu
contur neregulat, palcuri, exemplare solitare de arbori si de arbusti sunt dispusi su multa
varietate in planurile succesive, echilibrand covoarele intinse ale peluzleor inerbate.
Vegetatia arborescenta este astfel ordonata incat creaza linii de vedere interesante catre
diferite zone ale parcului si catre peisajul exterior.
Aleiile au traseu liber, desenat in linii sinuoase, conturand arii largi. Ele urmeaza formele
reliefului si sunt astfel amplasate incat nu se suprapun cu liniile de perspectiva.
In gradinile peisagere constructiile sunt construite in umar mai mic si intodeauna in
armonie cu peisajul creat, poduri, chioscuri, pavilioane, etc
30.Grădinile înc.sec.XX. Curente artistice reflectate în arta peisageră (Art and Crafts,
impresionism, modernism etc).
31.Grădinile secolului XX. Urbanizarea. Context nou de proiectare. Spații verzi publice și
valoarea multivalentă.