Sunteți pe pagina 1din 2

INCREDIBIL SUNTEM BURICUL EUROPEI!

Avem toate motivele să credem că strămoşii noştri stau la originea societăţii omeneşti. În 1961 au fost
găsite în România câteva tăbliţe de lut cu o scriere care s-a dovedit a fi prima din lume. În anul 1999,
un studiu făcut la Sarmizegetusa Regia a pus în evidenţă faptul că cetăţile getice cunoscute acum la
Orăştie sunt doar o mică parte a unui oraş uriaş, de 200 km pătraţi, ascuns sub pământ – cel mai mare
din Antichitate. Iar în anul 2002, la Anina au fost dezgropate oasele strămoşului tuturor europenilor,
botezat de speologi „ION”. Toate aceste descoperiri sunt grupate în centrul şi sud-vestul României, tot
în zona unde au fost găsiţi celebrii DINOZAURI PITICI, unicate mondiale.

După ce au găsit o mandibulă în peştera Anina, acum 7 ani, speologii Institutului „Emil Racoviţă” au
pus problema datării fosilei. Acest lucru se face cu ajutorul izotopului Carbon 14 şi este o procedură
care costă 500 de dolari. Savanţii români nu aveau însă aceşti bani, aşa că profesorii Erik Trinkaus de
la Universitatea din Saint Louis, Statele Unite, şi Joao Zilhao de la Universitatea din Bristol, Marea
Britanie, au acceptat să dateze ştiinţific mandibula. Ei au concluzionat că relicva are o vechime de
40.000 de ani şi este CEA MAI VECHE rămăşită a omului modern din EUROPA.

Pe de altă parte, pe baza acestui fragment, cei doi antropologi care au reconstituit chipul bărbatului,
au descoperit că acesta are trăsături nemaiîntâlnite la vreo altă relicvă de acest fel. Ei susţin că acest
craniu este dovada că omul modern (homo sapiens sapiens) s-a împerecheat cu omul de Neanderthal
(homo sapiens neanderthalensis), care a trăit de acum 150.000 de ani până acum 35.000 de ani. Ca
atare, străbunul nostru a revoluţionat tot ce se ştia despre teoriile antropologice cu privire la originea
omului modern şi la legăturile sale cu omul de Neanderthal. Până la această descoperire, antropologii
credeau că omul de Neanderthal a dispărut odată cu apariţia cu omul modern.

ION are însă caracteristicile ambelor tipuri de umanoid; asta înseamnă că ele au convieţuit şi chiar s-au
împreunat. Până la descoperirea din MUNŢII ANINEI, cele mai vechi rămăşiţe ale omului modern erau
din Africa şi datau undeva în jurul a treizeci de mii de ani. Imediat după stabilirea vârstei fosilei şi
publicarea ştirii, oamenii de ştiinţă autohtoni l-au botezat pe PRIMUL EUROPEAN MODERN cu numele
ION.

Cercetătorii au crezut la început că Ion a locuit chiar în peştera în care a fost găsit. După investigaţii
ulterioare, s-a ajuns la concluzia că peştera nu a fost locuită. Nu s-au găsit unelte, prin urmare Ion a
trăit şi a murit în altă parte, dar, în cele câteva zeci de mii de ani, mandibula sa a ajuns în adâncimea
peşterii. Tot în acea peşteră a mai fost găsit craniul unui om ce a trăit acum 26.000 de ani, care a fost
botezat VASILE.

Tot la noi s-a găsit craniul vechi de 35.000 de ani al unei femei
După ce, în februarie 2002, în peştera ANINA s-a găsit fragmentul de mandibulă care ar fi aparţinut
primului european modern, cunoscut sub numele Ion, în 2003, alte descoperiri făcute în acelaşi loc au
certificat faptul că în ţara noastră au trăit CEI MAI VECHI EUROPENI. În urma cercetărilor din 2003,
specialiştii au găsit o bucată de craniu veche de 35.000 de ani, care ar fi aparţinut unei femei care a
fost „botezată” MARIA. (Simona Josan)

PRIMA SCRIERE DIN LUME, GĂSITĂ ÎN JUDEŢUL ALBA


În localitatea TĂRTĂRIA, din judeţul Alba, a fost descoperit, în anul 1961, un important complex de cult,
cu materiale ce atestă o continuitate de locuire de câteva mii de ani. Printre altele, s-au găsit şi trei (3)
senzaţionale TĂBLIŢE DE LUT ARS, realizate pe la 4.500 î.Hr., conform datărilor cu izotopul Carbon 14.

Două dintre tăbliţe sunt acoperite cu semne cu caracter pictografic, cu peste un mileniu anterioare
celor sumeriene. Iniţial, oamenii de ştiinţă au considerat că tăbliţele găsite sunt un fals. Însă, datarea
cu izotop Carbon 14 a dovedit că aceste obiecte au o vechime de cel puţin 6.500 de ani.

Mai mult, şi în Bulgaria s-a găsit un vas vechi de „doar” 5.500 de ani pe care este desenat acelaşi tip
de scriere. Concluzia este că în cazul TĂRTĂRIA, vorbim despre PRIMA SCRIERE DIN LUME, care s-a
răspândit DE AICI în Asia şi Europa.
Din păcate, semnele au rămas nedescifrate până în ziua de azi.
SARMIZEGETUSA STĂ PE UN ORAŞ SUBTERAN de mărimea Bucureştiului
În 1993, România demara o amplă campanie de punere în valoare a cetăţilor getice de la Grădiştea,
FĂRĂ ŞTIREA opiniei publice.
Un grup de oameni de ştiinţă români a efectuat la faţa locului, până în 1999, un studiu complex cu
ajutorul unor aparate speciale de detectare a zidurilor şi a obiectelor îngropate.

Aşa s-a pus în evidenţă faptul că sub Sarmizegetusa şi sub celelalte cetăţi getice pe care le cunoaştem
acum există un URIAŞ ANSAMBLU ARHITECTONIC MILITARO-CIVIL, compact, cu mai multe nuclee, întins
pe o suprafaţă de peste 200 de kilometri pătraţi, bogat în aur şi cu multe ELEMENTE ANTERIOARE
CIVILIZAŢIEI GEŢLOR.

Planurile acestui oraş antic, cam de mărimea Bucureştiului, au fost strânse într-un dosar, care a fost
trimis Ministerului Culturii, însă INSTITUŢIA STATULUI nu a mai anunţat nimic în acest caz.
Sursa: C. Olariu Arimin
Adaptare și foto: Carmen Pankau

S-ar putea să vă placă și