Venezuela, o Sursă de Insecuritate Externă

și Internă

Cojoc Denisia

Grupa 2, an III, RISE

Abstract

Situația degradantă actuală din Venezuela reprezintă rezultatul schimbărilor

fundamentale din relațiile economice și politice de sub administrația lui Hugo Chávez (1999-
2013), pe fondul creșterii cheltuielilor sociale (cu intervenția statului) datorate unei
supraevaluări a monedei prin intermediul unui capital atât național, cât și străin ineficient,
care odată cu declinul prețului petrolului s-a prăbușit total, făcând din Venezuela țara cu cea
mai mare inflație din lume cu o rată de 1.37 mil. %1. Actualul președinte, Nicolás Maduro a
continuat politicile lui Chávez, consolidându-le prin instituirea unui regim dictatorial care a
menținut starea de insecuritate atât politică, dar mai ales economică conducând la diminuarea
semnificativă a bunăstării cetățenilor și la o situație haotică transpusă în mișcări de stradă în
urma cărora au rezultat lezări fizice, unele letale pentru cei care au participat.

Cuvinte cheie: Venezuela, insecuritate, criză, opoziție, Chavism, administrare ineficientă

1
Vezi https://www.imf.org/external/datamapper/PCPIPCH@WEO/WEOWORLD/VEN pentru a vedea mai
multe detalii legate de rata inflației în lume. (accesat la 11.12.2018)

1
Introducere

După moartea lui Chávez, în 2014, Venezuela se afla într-un complex evantai de
mișcări și proteste stradale anti-Guvern, inițiate de un grup de studenți care își exprimau
nemulțumirea cu privire la managementul Guvernului asupra economiei și securității
naționale, studenți care au fost arestați, fapt ce a stârnit creșterea valului de intensitate și a
locațiilor protestelor în peste 30 de centre urbane, având ca principală cerere demisia
succesorului lui Chávez, Nicolás Maduro, ce făcea parte din Partidul Socialist Unificat. Dat
fiind faptul că mulți protestatari au fost arestați, răniți și chiar uciși, încălcându-se în mod grav
și direct drepturile fundamentale ale omului, reacția internațională (Organizația Națiunilor
Unite, Uniunea Europeană, Comisia Interamericană a Drepturilor Omului) nu a întârziat să
apară fiind una dură și critică la adresa Guvernului. Consecințele directe ale acestui fenomen
negativ nu numai că afectează securitatea internă, socială a statului, ci creează și un climat de
instabilitate la nivelul regiunii, făcând statele vecine, cândva partenere cu Venezuela în cadrul
comerțului cu petrol, să se îndepărteze treptat de aceasta și să o lipsească de sprijinul
economic rezultat în urma relațiilor bilaterale.
Aceste lucruri fiind spuse, Venezuela este împărțită în 2 tabere: cea care susține
guvernul Maduro și cea care este împotriva acestui sistem (80%), reclamând acțiunile
opresive ale Guvernului și în special, violările repetate ale drepturilor omului. Pentru a analiza
situația curentă a Venezuelei este necesară cercetarea aspectelor economice și politice, dar și
o examinare de ordin structural a cauzelor principale aferente acestui conflict și dinamicilor
sale.

1. Colapsul sistemului politic și instaurarea guvernării lui Chávez

Venezuela din anii 1950-1980 era caracterizată de un sistem de guvernare democratic care se
afla în strânsă legătură cu o economie funcțională bazată pe afacerile cu petrol, lucru care
producea un grad ridicat de stabilitate și pace într-o zonă dominată de dictaturi militare.2
Odată cu începutul anilor 1980 până la jumătatea anilor 1990, prețul petrolului a scăzut
dramatic, fapt ce a determinat în plan politic tăieri ale bugetului în domenii precum educație și

2
Ruth Berrrins Collier, David Collier, Shaping the Political Arena: Critical Junctures, the Labor Movement, and
Regyme Dynamics in Latin America, University of Notre Dame Press, 1991.

2
sănătate.3 Mai mult decât atât, criza economică și politică declanșată de prețul petrolului a
generat creșterea șomajului și tăieri substanțiale ale salariului, lucru care a decimat clasa de
mijloc a Venezuelei și a determinat creșterea sărăciei cu un procent de 66% până în 1995.
Acest declin economic s-a oglindit puternic și în planul politicului, unde cele două partide
aflate la putere: Support for Acción Democrática (Democratic Action) și COPEI (Social
Christian Party) s-au prăbușit, pregătind scena pentru alegerile prezidențiale din 1998 când
Chávez a fost ales președinte și colapsul sistemului de partide al Venezuelei a fost cu adevărat
complet. Imediat în 1999, au fost declanșate o serie de schimbări instituționale și politice pe
baza adoptării unei noi Constituții, care au condus la o concentrare progresivă a puterii în
mâinile Președintelui și un control gradual al Guvernului asupra mecanismelor instituționale
noi stabilite de Constituție.4
Pe parcursul alegerilor, Chávez a beneficiat de suportul MVR (Fifth Republic
Movement), considerat de critici un vehicul electoral realizat special pentru acesta și
nicidecum un partid politic, ulterior fiind înlocuit în 2007 cu PSUV (United Socialist Party of
Venezuela), ca urmare a scăderii sprijinului acordat partidelor de către populația venezuelă și
ca o concretizare a încercărilor repetate de-a lungul timpului de a organiza structurile populare
sub forma unei organizații mai solide și cu o coeziune ridicată. Conform lui Steve Ellner5,
justificarea lui Chávez de a constitui PSUV a venit pe fondul eșecului MVR de a lupta cu
corupția, dar dorința sa reală a fost de uni diferite forțe politice pentru a susține ideologia sa
Chavistă, un amestec între elemente de socialism, populism de stânga, patriotism, politici eco,
feminism, internaționalism, bolivarianism, integrarea din Caraibe și America Latină. Succesul
constituirii acestui partid stă în dovada câștigării alegerilor prezidențiale din 2006 de către
Chávez cu un procent de 63% și și-a demonstrat eficiența în procesul consolidării hegemoniei
Chaviste6.
Este necesar de subliniat că instaurarea hegemoniei Chaviste nu a început cu alegerile
din 1998, ba chiar până în 2003 conform unui sondaj (realizat de firma venezuelă
Datanalysis), Chávez avea un rating de 30% , urmând ca în anul 2004 să se simtă o creștere a
popularității sale ajungând la un procent de 50%, continuând să crească până la 60-70% până

3
Thad Dunning, Crude Democracy: Natural Resource Wealth and Political Regimes, Cambridge University Press,
2008.
4
Andrés Serbin, Venezuela in Crisis: Economic and Political Drivers in the Post-Chávez Era, GPPAC, 2014.
5
Steve Ellner, Rethinking Venezuelan Politics: Class, Conflict, and the Chávez Phenomenon, Lyenne Rienner,
2008.
6
Gabriel Hetland, From System Collapse to Chavista Hegemony. The Party Question in Bolivarian Venezuela,
Latin American Perspectives, 2016.

3
în 2007, ulterior ca în 2009 să se mențină la 50%7. Un lucru important de evidențiat este
reprezentat de perioada 2003-2008 în care s-a înregistrat și o creștere a prețului petrolului, pe
lângă creșterea popularității lui Chávez. Însă pe lângă acest rating există și alți indicatori care
demonstrează hegemonia Chavistă începută în 2005, precum: a comandat o victorie cu un
procent de 59% a referendumului din 2004 care susținea rămânerea sa la conducerea statului;
Adunarea Națională se afla sub controlul partidelor Chavista între 2005-2010; în 2006 și
2012, Chávez a obținut cele mai mari procente la alegerile prezidențiale: 63% și respectiv,
80%; interesul cetățenilor venezueleni vizavi de politică a crescut considerabil din 2003
ș.a.m.d. Predominanța opoziției revoluționare în 2005 a culminat cu respingerea legitimității
lui Chávez și a nemulțumirilor sociale pe care el pretinde că le are în vedere, dar mai ales cu o
strategie a ostilității asupra Chavismo sub toate formele. Ironic, aceasta strategie nu l-a
dezavantajat pe Chávez, ci dimpotrivă l-a consolidat și mai mult în fața opiniei publice.
Tot în 2005, guvernul venezuelean a declarat oficial o orientare socialistă și a început
să exproprieze și să naționalizeze industriile, companiile de o importanță strategică, dar și pe
cele neproductive (în afara naționalizării sectorului petrolier și a terenurilor imobiliare).8
Una dintre schimbările provocate de Chávez asupra domeniului economic este
intervenția fiscală a statului asupra prețului petrolului prin două transformări: o schimbare în
colectarea taxei bazată pe o reevaluare a veniturilor din redevențe și expansiunea cheltuieilor
sociale și financiare a investiției directe realizată de PDVSA (Petroleum of Venezuela),
companie ce aparține statului și deține monopolul asupra petrolului și gazului natural. Efectul
direct al acestei măsuri a fost o finanțare în cadrul politicilor sociale, dat fiind faptul că venitul
rezultat din vânzarea petrolului era direct colectat de către guvernul național, lucru care a
demonstrat că administrația lui Chávez a fost una axată pe politici ale bunăstării cetățenilor
comparativ cu administrația anterioară.9
De altfel, printr-o reformă a Legii Organice a Forțelor Armate (LOFAN), administrația
Chávez a reorganizat forța militară, introducând-o activ în politicile administrației publice și
creând în același timp o miliție armată răspunzătoare direct în fața Președintelui. Această
reorganizare a introdus o nouă doctrină de securitate bazată pe ipoteza unui război asimetric
împotriva Statelor Unite, caracterizat ca principalul inamic extern al procesului revoluționar

7
Vezi http://www.bloggingsbyboz.com/2012/03/poll-numbers-chavez-approval-improves.html pentru mai
multe grafice legate de procentele de susținere ale lui Chávez. (accesat la 11.12.2018)
8
Dario Azzellini, Class Struggle in the Bolivarian Process. Workers' Control and Workers' Councils, Latin
American Perspectives, 2016.
9
Fernando Dachevsky and Juan Kornblihtt, The Reproduction and Crisis of Capitalism in Venezuela under
Chavismo, Latin American Perspectives, 2016.

4
„Socialismul Secolului 21” și al integrării Americii Latine și Caraibelui. Procesul s-a
concretizat într-o transformare a chestiunii militare într-un actor politic relevant și o
militarizare a sistemului politic și administrativ prin implicarea ofițerilor de rang înalt ale
forțelor armate în sectoare publice sau antreprenoriale.10
Perioada lui Chávez de conducere (1999-2013) a coincis cu o fază de creștere al
venitului provenit dintr-un preț mare al petrolului, ceea ce i-a permis și i-a oferit pârghiile
necesare să efectueze politici ale statului bunăstării și să ofere ideologiei proprii suportul
social necesar, însă nu i-a permis să creeze condițiile optime ale unei „dezintoxicări” ca
urmare a dependenței financiare de sectorul petrolier, făcând ca sfera economică a Venezuelei
să rămână direct influențată de creșterea sau declinul pieței petroliere.

2. După Chávez: schimbările politice începând cu 2013

Moartea lui Chávez de cancer în martie 2013 a dus la deschiderea unor noi alegeri în
aprilie al aceluiași an. Potrivit Consiliului Electoral Național (considerat a fi controlat de
Guvern), Nicolás Maduro a câștigat alegerile cu 50,66% la o diferență de nici 2 procente față
de oponentul său Henrique Capriles Radonski (49,07%).11
Fiind mână dreaptă a lui Chávez și desemnat de acest ca fiind „urmașul” său de drept,
Nicolás Maduro (ministru al Afacerilor Externe) a fost considerat că a fost ajutat în câștigarea
alegerilor și de guvernul cubanez, fapt care a stârnit nemulțumirea opoziției care au declarat
alegerile fraudate, însă opinia internațională, în special OAS (Organization for American
States) și UNASUR (Union of South America Nations) au declarat aceste plângeri nefondate
și l-au recunoscut pe Maduro ca președinte. Administrația lui Maduro a continuat politicile
socialiste a lui Chávez, astfel că în noiembrie 2013 acesta a declarat un „război economic”
împotriva „burgheziei parazite” impunând o scădere a prețurilor articolelor de gospodărie ce
erau vândute în lanțurile de magazine, intervenind direct asupra unora dintre companii.
Practic, această acțiune s-a transpus într-un decret prezidențial prin care limita profiturile
provenite din afaceri la un procent de 30% și stabilea sancțiuni severe economice, dar și
pedeapsa cu închisoarea celor care nu respectau această lege12. Acest lucru se simte și astăzi

10
Andrés Serbin, Venezuela in Crisis: Economic and Political Drivers in the Post-Chávez Era, GPPAC, 2014.
11
The Guardian, 15 aprilie 2013. Vezi https://www.theguardian.com/world/2013/apr/15/nicolas-maduro-
wins-venezuelan-election pentru mai multe detalii legate de alegerile prezidențiale din 2013. (accesat la
11.12.2018)
12
Vezi https://venezuelanalysis.com/news/10185 pentru mai multe informații despre reformele economice
ale lui Nicolás Maduro. (accesat la 13.12.2018)

5
asupra modului de viață al cetățenilor din Venezuela care se confruntă cu un deficit serios de
bunuri.
Pozițiile pragmatice și ideologice față de criza economică ascund o confruntare
puternică între cei care beneficiază de pe urma proastei gestionări a economiei și cei care sunt
determinați să adâncească modelul statal împreună cu centralizarea economiei a „Socia-
ismului Secolului XXI”. Rivalitatea dintre cele două părți reflectă o luptă continuă între
facțiunea ideologică revoluționară din ce în ce mai puristă bazată pe sprijinul Cubei și sectorul
format din ofițerii de grad înalt și afaceriștii bolivarieni implicați în diferite înțelegeri
economice. Acest lucru explică de ce Maduro se află într-o relație de rivalitate cu ofițerul
Diosdado Cabello (președintele Adunării Naționale) , mai ales după ce a îndepărtat din
posturile guvernamentale aliați de-ai lui Cabello, care a declarat că prin această acțiune
sectorul său nu a fost slăbit așa cum dorea Maduro. Paralel cu această luptă internă, Guvernul
afișează publicului o imagine a coeziunii sale interne prin aparițiile comune ale lui Maduro,
Cabello și a Ministrului de Afaceri Externe Jaúa (reprezintă o facțiune radicală), ale căror
discursuri sunt pe aceeași notă: o poziție dură împotriva opoziției și a celor care blamează
„războiul economic”.13
Pe lângă fisurile din PSUV și cele din forțele armate care încearcă să consolideze
administrația lui Maduro în mijlocul unei crize sociale și economice de neoprit, există o
confruntare din ce în ce mai aprigă cu MUD (Democratic Unity Roundtable), o opoziție
formată din partide politice și care a fost acuzată de conspirație cu Statele Unite în răsturnarea
guvernului și oprirea procesului revoluționar. În cadrul acestei opoziții există tensiuni între
diferite facțiuni care susțin și iși încurajează susținătorii la mișcări violente prin care să
exprime clar respingerea guvernului, precum Leopoldo López (președintele partidului
Voluntad Popular), Antonio Ledesma (primarul Caracas) în cadrul unei strategii numite „La
Salida” (ceea ce înseamnă plecarea politică a lui Maduro), iar la polul opus se află Capriles
Radonski, candidatul la alegerile prezidențiale din 2013 care încurajează rezolvarea
conflictului pe cale pașnică. Aceste tensiuni, la care se adaugă penuria alimentară și inflația,
conduc la răspândirea insecurității pe scară largă, o problemă de dinaintea administrației lui
Chávez și care nu a fost niciodată oprită să crească, ba mai mult, ultimii ani demonstrează că a
înregistrat un avânt considerabil. Statisticile oficiale care vin să susțină acest punct de vedere,

13
Andrés Serbin, Venezuela in Crisis: Economic and Political Drivers in the Post-Chávez Era, GPPAC, 2014.

6
arată că în 2017, au loc peste 26,616 omucideri comparativ cu anii 2012 cu 16,000 omucideri
și 2013 cu 25,000.14
O altă nemulțumire care este tot mai răspândită în rândul populației este creșterea
corupției în rândul oficialilor militari și guvernamentali, opinie tot mai mult împărtășită și de
organizațiile internaționale15. Conform Corruption Risk Index, Venezuela se situează în top
10 cele mai corupte țări din lume, poziție rezultată în urma acuzațiilor variate la adresa
Guvernului venezuelean și a militarilor care au legături cu grupuri de crima organizată
internațională, carteluri, grupuri rebele precum FARC (Revolutionary Armed Forces of
Colombia).

2.1. Politica externă sub Maduro

La nivel politic, Venezuela a promovat activ conducerea de stânga în cadrul regiunii și

a cultivat, datorită orientării, relații bilaterale cu Bolivia, Cuba, Brazilia și Ecuador. De
exemplu, relația cu Cuba -susținută de afinitatea ideologică împărtășită de Castro și de
mentorul lui Chávez- a însemnat ajutor de dezvoltare, tranzacții largi financiare, schimburi de
resurse energetice și tehnologii informaționale, precum și o cooperare în domeniul militar și
al inteligenței artificiale. Administrația lui Maduro a fost susținută activ de consilierii
cubanezi, suport bazat pe prioritatea Cubei de a asigura continuarea asistenței din sectorul
petrolier (98,000 butoaie pe zi) pe insulă și angajarea profesioniștilor cubanezi de către
Guvernul venezuelean16. Însă, în ciuda acestor lucruri au început sa apară disensiuni între
Venezuela și statele din regiune pe diverse baze, lucru ce a condus la un declin al Venezuelei
în ceea ce privește conducerea la nivel regional, care poate fi văzută drept o reflecție a
capacității reduse economic a acesteia în a susține legăturile din jurul asistenței petroliere
bazată pe diplomație si a repoziționării internaționale a aliaților săi, Iran și Siria. Un factor
adițional care servește drep explicație pentru acest declin îl poate reprezenta și lipsa de
carismă a lui Maduro comparată cu cea deținută de Chávez. De asemenea, mai putem observa
prăbușirea prezenței și influenței Venezuelei din regiune prin evenimentele geopolitice de la
nivelul acesteia. Exemple în acest sens sunt reprezentate de acuzația opoziției conform căreia
Guvernul manageriază inadecvat relațiile cu Guyana, dar și de încercarea eșuată a diplomației
bolivariene de a media conflictul dintre Republica Dominicană și Haiti în 2013.

14
Vezi https://www.osac.gov/Pages/ContentReportDetails.aspx?cid=23791 pentru mai multe date legate de
rata violenței în Venezuela. (accesat la 13.12.2018)
15
Transparency International, Corruption Perception Index 2013, 2013.
16
Andrés Serbin, Venezuela in Crisis: Economic and Political Drivers in the Post-Chávez Era, GPPAC, 2014.

7
2.2 Un risc ridicat de apariție al conflictelor

Persistența crizelor economice și sociale, managementul ineficient al economiei pe

parcursul a 15 ani asupra sectorului petrolier, tensiunile interne ale Guvernului și polarizarea
dintre partidul aflat la conducere și cel din opoziție, împreună cu posibilitățile unui
internațional incident care ar putea agrava aceste tensiuni, ridică multiple amenințări la adresa
stabilității de lungă durată a Venezuelei și cu atât mai mult asupra regiunii per ansamblu17.
În timp ce alegerile municipale din decembrie 2013 nu au fost marcate de nicio formă
de violență, criza curentă a erupt ca o consecință drectă a tăierilor bugetare și a deficitului de
bunuri, a ratei inflației, a persecuției și represiunii opoziției, a insecurității necontrolate
existentă la nivelul societății precum și a numeroaselor nemulțumiri cu privire la creșterea
gradului de corupție în rândul militarilor și a oficialităților guvernamentale. Toate aceste
împreună au condus la accentuarea tulburărilor sociale atât în rândul Chavistas, cât și în
rândul opoziției. După 1989, mai ales după ampla mișcare socială „Caracazo”, în urma căreia
au rezultat sute de morți, forțele armate au evitat orice fel de intervenție care ar fi putut
implica o confruntare violentă cu populația. Cu toate acestea, pot exista efecte imprevizibile
ale acestei izbucniri sociale și care vor putea duce la o schimbare a poziției militare printr-o
eventuală implicare a militarilor afliați guvernamentali și a grupurilor armate de civili.
Acest lucru nu este decât o consecință directă a politicilor lui Chávez prin care a pus la
dispoziția civililor o abundență de arme, dar și la dispoziția grupurilor organizate, care nu
poate conduce decât la o militarizare a conflictelor sociale.

3. Securitatea societății civile

Societatea civilă în Venezuela e puternic polarizată, reflectând actuala situație a țării

de la nivelul politic. Pe de o parte, mișcările și Civil Society Organizations (CSOs) care au o
afinitate ideologică cu „Socialismul Secolului XXI” apără politicile Guvernului. Din aceste
organizații fac parte sindicate ale muncitorilor, grupuri locale precum comitete urbane,
consilii comunale, dar și grupuri semi-legale al cărui sprijin vine din partea Guvernului.
Forțele armate fac și ele parte din acest grup. Pe de altă parte, sunt acele organizații care nu se
identifică cu proiectul revoluționar, mai exact acele organizații care au apărut pe parcursul

17
Idem, p. 10.

8
dezvoltării cadrului instituțional al democrației reprezentative. Acestea includ alte sindicate
importante, asociații profesionale și antreprenoriale precum și grupuri afiliate cu Biserica
Catolica. În ultimul timp au apărut rețele și mișcări noi, ca mișcările studențești, asociațiile de
vecinătate, asociații muncitorești și ale dreptului omului care fac parte din aceste organizații,
apărute în urma trecerii de la caracterul individual al acțiunii de protest la cel general. Mai
există și o a treia categorie de organizații care nu se identifică cu niciuna dintre cele două
menționate mai sus, al cărui principal obiectiv este reprezentat de continuarea luptei proprii de
autonomie și ducerea la bun sfârșit a diferitelor activități pe care aceasta și le însușește.18
Cele mai înalte priorități pe care CSOs din Venezuela le are, așa cum arată ultimele sondaje,
sunt constituite din rezolvarea insecurității și a exluderii.19
Din punct de vedere politic, noțiunea de societate civilă este respinsă în Venezuela,
mai ales de Guvern care promovează o democrație participativă prin intermediul statului. În
2000, Curtea Supremă a definit CSOs drept asociații venezuelene, niște grupuri și instituții
care nu beneficiază de subvenții externe; lăsând celelalte grupuri și forme de asociere să fie
ilustrate ca interese străine. Fapt ce a contribuit la victimizarea sau chiar criminalizarea CSOs,
dornice să-și afirme autonomia sau că nu fac parte din niciun proiect revoluționar. Conform
unui sondaj Civicus în 2011, „70% din CSOs chestionate găsesc mediul pentru societatea
civilă restrictiv și un procent de 40% au reportat că au experimentat atacuri ilegitime din
partea Guvernului, restul de 60% fiind reprezentat de CSOs civile și ale dreptului omului.”20

4. Venezuela – o criză umanitară

Analiștii au caracterizat situația actuală din Venezuela drept o criză umanitară,

argument susținut de varii motive. În primul rând, Federația Farmaceutică din Venezuela a
declarat că 85% din medicamentele de bază erau indisponibile sau foarte dificil de obținut.
Spitalele sunt caracterizate de o lipsă acută de resurse precum antibiotice, pansamente și
săpun! Mortalitatea infantilă în 2016 a crescut cu 30%, iar mortalitatea maternă cu 65% în
ultimii doi ani, potrivit cifrelor guvernamentale. Astfel, boli precum difteria și malaria, care
fuseseră eliminate din țară, au reapărut.
De asemenea, poate fi observat și o creștere al gradului de sărăcie. În 2016, un studiu
al unei universități locale a descoperit că mai mult de 87% din populație nu au bani suficienți

18
Andrés Serbin, Venezuela in Crisis: Economic and Political Drivers in the Post-Chávez Era, GPPAC, 2014.
19
Civil Society Profile: Venezuela – Civicus State of Civil Society, 2011.
20
Idem, p.280.

9
pentru a cumpără produse alimentare. Alt studiu arată că 30% din copii școlari suferă de
malnutriție, în condițiile în care un raport al organizației Human Rights Watch dezvăluie că
administrația Maduro „a interzis vehement extinderea nevoii de ajutor și a blocat orice efort al
opoziției Adunării Naționale de a căuta asistență internațională.”
Sărăcia împreună cu lipsa de oportunitate conduc la exacerbarea cotelor înalte de
violență ale Venezuelei. În 2016, Venezuela a experimentat cea mai mare rată a omuciderii
înregistrată vreodată, mai exact 91.8 de ucideri la 100,000 rezidenți, conform Observatorului
Violenței din Venezuela, un grup independent de monitorizare (prin comparație, rata Statelor
Unite este 5 la 100,000). Administrația Maduro a delegat armata să combată crimele de
stradă, însă grupurile drepturilor omului și presa internațională au reportat abuzuri la scară
largă, inclusiv omoruri extrajudiciare.21
Criza umanitară din Venezuela s-a extins și în afara granițelor prin intermediul
valurilor de migrație masive ale poporului venezuelean. Un raport al Națiunilor Unite din
aprilie 2018 arată că numărul de cetățeni venezueleni care au plecat peste granițe a crescut de
la 700,000 la 1,600,000 între 2015 și 2017.22 Majoritatea emigrează în America de Sud în
state precum: Colombia, Peru, Argentina, Brazilia etc. Astăzi, numărul a crescut alarmant
ajungând la 2.3 milioane de venezueleni imigranți ce reprezintă 7% din populația totală a
Venezuelei. Efectul direct al acestui fenomen se resimte asupra celor care nu au plecat, prin
închiderea diferitelor școli și centre medicale din cauza lipsei de personal. Motivul principal
pentru explicarea migrației masive o constituie criza economică, fapt care o diferențiază pe
Venezuela de celelalte state care au o rată a emigrării ridicate din cauza violenței răspândite la
scară largă (Siria, Afghanistan, Sudanul de Sud).23

5. Posibile scenarii ale Venezuelei în viitor24

1. Scenariul optimist pe termen mediu-lung (puțin probabil)

Actualele tulburări sociale se reduc treptat, pe măsură ce diferitele sectoare ale Guvernului
negociază distribuirea puterii cu prerogativele asociate. Aceștia încep să implementeze politici

21
Vezi https://www.cfr.org/backgrounder/venezuela-crisis pentru a afla mai multe date statistice despre
situația actuală din Venezuela. (accesat la 13.12.2018)
22
Vezi https://www.iom.int/sites/default/files/situation_reports/file/venezuela_sr_20180411-18.pdf pentru
mai multe detalii. (accesat la 13.12.2018)
23
Vezi https://theconversation.com/4-charts-show-venezuelas-worsening-migrant-crisis-102464 pentru
informații suplimentare despre migrația masivă din Venezuela. (accesat la 13.12.2018)
24
Andrés Serbin, Venezuela in Crisis: Economic and Political Drivers in the Post-Chávez Era, GPPAC, 2014, p. 11.
Important de menționat este că aceste previziuni au fost realizate în 2014.

10
economice consistente pentru a îmbunătăți situația și de a depăși actuala proasta administrare
a sectorului economic, în timp ce sting protestele din străzi și îi eliberează pe cei deținuti. În
acest caz, Guvernul poate rămâne la conducere încă trei ani până se declanșează un posibil
referendum de către opoziția stabilită prin Constituție. Dacă referendumul este câștigat de
Guvern, președintele Maduro își va continua mandatul de conducere.

2. Scenariul pesimist pe termen scurt și mediu (foarte probabil)

Guvernul eșuează să adopte politici economice adecvate ceea ce va duce la accentuarea

reprimării opoziției și mișcărilor sociale, lucru transpus într-o stare de insecuritate a societății
per ansamblu. Forțele armate sunt implicate în menținerea ordinii ca urmare a înăbușirii
nemulțumirilor de ordin social, politic, economic și a căror intervenție va genera instabilitate
chiar în interiorul acestora. Confruntările militare din diferite sectoare se vor multiplica,
incluzând participarea diferitelor grupuri civile armate care vor transforma Venezuela într-un
stat haotic, pe fundalul încercărilor eșuate ale opoziției democratice de a avea un dialog cu
Guvernul în vederea restaurării ordinii publice și a legitimității instituțiilor. Există
posibilitatea intervenției militare a Guvernului din partea sectorului naționalist sau
instituțional, cu sprijinul unor afilieri guvernamentale sau a grupurilor opoziției civile. O
eventuală intervenție a statelor vecine motivată de o promovare a dialogului, care dacă este
văzută ca favorizând una dintre părți, va eșua în a stabili o înțelegere între cele componente
aflate în conflict.

3. Un scenariu intermediar (foarte puțin probabil să se întâmple în scurt timp)

Guvernul și opoziția reușesc să creeze anumite spații pentru dialog în scopul căderii asupra
unui acord asupra politicilor potrivite în depășirea crizei. Forțele armate luând în calcul
militarizarea Guvernului și diferitele acorduri valabile legate de afaceri, iau decizia să nu
intervină în conflict. Alegerile ce vor urma (legislative, prezidențiale) sunt efectuate în cadrul
unei stabilități ale economiei statului și respectând regulilele instituționale și constituționale,
nefiind contestate de potențialii perdanți. Cooperarea internațională, canalizată prin meca-
nisme ale asistenței petroliere precum Petrocaribe sau ALBA (Bolivarian Alliance for the
Peoples of Our America), este redusă în mod rezonabil și proporțional cu capacitatea țării.
Consilierii străini sunt excluși din politica externă a țării care este reformulată într-un cadru al
negocierilor din diferite sectoare, în timp ce discursul împotriva „dușmanilor interni și
externi” al țării este scos din discuție.

11
Concluzii

Este esențial de subliniat importanța comportamentului actorilor externi în relațiile cu

Venezuela, având în vedere fragilitatea instabilității sale care ar putea să se amplifice pe
fundalul unor tensiuni, de aceea este de preferat să se acționeze în vederea organizării unui
climat favorabil negocierilor și, implicit, al dialogului. Mai mult decât atât, în planul intern
sunt necesare atât schimbări politice, cât și economice, însă pentru că nu se pune accent pe
dialog, ca modalitate de rezolvare a diferendelor, situația Venezuelei va rămâne tot în faza de
stagnare, neînregistrându-se niciun fel de progres în asigurarea unui climat de securitate
individuală, națională, regională și chiar internațională aș putea adăuga.
Venezuela este un stat cu oportunități, situându-se pe locul 7 în lume la deținerea celor
mai mari rezerve de petrol și totuși este o țară săracă, incapabilă să ofere propriilor cetățeni
condițiile de bază necesare unui trai decent și mai ales, incapabilă sa ofere siguranță,
stabilitate, reușind să devină o amenințare la adresa securității individuale pentru că a eșuat în
a-și îndeplini principala funcție definitorie.
De asemenea, criza actuală este doar o prelungire mult mai accentuată a unui șoc
economic de la mijlocul anilor '80, care prin intermediul unui management ineficient a ajuns
într-o stare atât de avansată de degradare, degradare resimțită la nivel politic, economic, social
etc. Totodată, un sprijin internațional ar fi extrem de binevenit în procesul de restructurare
economică și politică, dacă acesta ar fi înainte de toate cerut și acceptat. Însă, politicile duse
de actualul Guvern tind să fie izolaționiste, întreținând relații bilaterale doar cu acele state
care împărtășesc doar un tip de afinitate ideologică. În plus, pentru că forța militară a fost
cooptată prin oferirea funcțiilor publice și-a pierdut independența stipulată de separarea
puterilor în stat, tocmai ca o modalitate de protejare împotriva acumulării excesive a puterii
în mâinile unui singur om. Pentru că dacă se întâmplă acest lucru, populația va fi prima care
va avea de suferit prin încălcarea într-un mod repetat și brutal a drepturilor sale, fapt ce
descrie foarte bine situația actuală din Venezuela, susținută prin dovezi clare prezentate mai
sus.
Făcând o trecere în revistă cât mai succintă, rolul unui stat este în primul rând de a
asigura securitatea indivizilor din care este compus, de a satisface această nevoie primară a
umanității fiind totodată și principalul motiv de existență al său. De asemenea, un stat care nu
își poate asigura propria-i securitate ce poate fi tradusă ca asigurând, implicit, și protejarea
cetățenilor șăi, a eșuat ca un stat și demonstrează că este timpul pentru o nouă formă de
organizare. Cazul Venezuelei este un exemplu de stat maximal, a cărei securitate individuală

12
nu este luată în discuție și este caracterizat de prezența unui aparat polițienesc disproporționat
de mare pentru a menține ordinea publică, ordine care nu există în Venezuela la momentul
actual. Drept dovadă stă migrația puternică ce traversează țara, concretizându-se într-un
număr de 2,3 milioane de cetățeni venezueleni care au decis să emigreze în speranța găsirii
unui loc sigur care să le asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Venezuela va putea depăși această criză doar prin instituționalizarea unui cadru democratic în
cadrul căruia se vor promova politici ale bunăstării statului, politici economice adecvate,dar și
drepturile omului, acțiune care va duce în cele din urmă la atât la obținerea securității interne
cât și a celei externe.

Bibliografie

1. Azzellini, D. (2016), Class Struggle in the Bolivarian Process. Workers' Control and
Workers' Councils, Latin American Perspectives, 44 (1), pp. 126-139. This article was
translated by Margot Olavarria in Sage Journals, available online:
https://journals.sagepub.com/doi/pdf/10.1177/0094582X16666016
2. Collier, R. B.; Collier D. (1991), Shaping the Political Arena: Critical Junctures, the Labor
Movement, and Regyme Dynamics in Latin America, Notre Dame in: Notre Dame University
Press. Available online : www.researchgate.net.
3. Dachevsky, F.; Kornblihtt, J. (2016), The Reproduction and Crisis of Capitalism in
Venezuela under Chavismo, Latin American Perspectives, 44 (1), pp. 78-93. This article was
translated by Victoria J. Furio in Sage Journals, available online:
https://journals.sagepub.com/doi/pdf/10.1177/0094582X16673633
4. Dunning, T. (2008), Crude Democracy: Natural Resource Wealth and Political Regimes,
Cambridge,UK and New York: Cambridge University Press. Available online:
http://assets.cambridge.org/97805217/30754/frontmatter/9780521730754_frontmatter.pdf
5. Ellner, S. (2008), Rethinking Venezuelan Politics: Class, Conflict, and the Chávez
Phenomenon, Boulder: Lynne Rienner. Available online:
https://brill.com/abstract/journals/hima/18/1/article-p151_9.xml
6. Hetland, G. (2016), From Systeme Collapse to Chavista Hegemony. The Party Question in
Bolivarian Venezuela, Latin American Perspectives, 44 (1), pp. 17-36. Available online:
https://journals.sagepub.com/doi/pdf/10.1177/0094582X16666018

13
7. Serbin, A. (2014), Venezuela in Crisis:Economic and Political Conflict Drivers In the Post-
Chávez Era, GPPAC. Available online:
8. Chávez's approval rating: http://www.bloggingsbyboz.com/2012/03/poll-numbers-chavez-
approval-improves.html
9. Charts migrant crisis: https://theconversation.com/4-charts-show-venezuelas-worsening-
migrant-crisis-102464
10. A Humanitarian Crisis: https://www.cfr.org/backgrounder/venezuela-crisis
11.Inflation:
https://www.imf.org/external/datamapper/PCPIPCH@ WEO/WEOWORLD/VEN
12.Migration:
https://www.iom.int/sites/default/files/situation_reports/file/venezuela_sr_20180411-18.pdf
13. Crime and Safety Report: https://www.osac.gov/Pages/ContentReportDetails.aspx
14. Maduro's election: https://www.theguardian.com/world/2013/apr/15/nicolas-maduro-
wins-venezuelan-election
15. Economic Reform: https://venezuelanalysis.com/news/10185
16. CIVICUS report:
http://www.undp.org/content/dam/undp/documents/partners/civil_society/miscellaneous/2011
_CIVICUS_State-of-Civil-Society-report.pdf
17. Index Transparency International: https://www.transparency.org/cpi2013/results

14