Sunteți pe pagina 1din 14

Universitatea Maritima din Constanta Facultatea de Electromecanica Navala specializarea

Electrotehnica

Automatizarea instalatiei de desalinizare

Coordonator stiintific: Student:

Prof.univ Carmen Dumitrestcu Popa Alexandru ET-42


CUPRINS

1.INTRODUCERE..........................................................................................................................2
1.1 DEFINITII GENERALE ..........................................................................................................4
2. PRINCIPII DE FUNCTIONARE …...........................................................................................8
2.1 PRINCIPIUL DESALINIZARII…………………….............................................................14
2.2 PRINCIPIUL ELECTRODIALIZEI DE DESALINIZARE ..................................................19
2.3 PRINCIPIUL ULTRAFILTRARII………………..................................................................25
2.4 DESALINIZAREA PRIN INGHETARE…………………………………………...............31
2.5 DESALINIZARE PRIN DISTILARE ………………............................................................38
3. DISTILATOARE DE APA …………………………………………………….. ...................45
1. Introducere:

Apa de mare conţine un procent mare de săruri, care o face inutilizabilă pentru instalaţiile
sanitare de la bordul navei sau pentru a putea fi folosită ca agent termic în instalaţiile de forţă.

În ansamblu, saliniatea apei de mare se defineşte ca fiind greutatea tuturor ionilor


continuţi într-un litru de apă şi se exprimă în mg/l. Salinitatea depinde de zona geografică,
valoarea ei medie putând fi considerată de 35 ‰.Obţinerea apei dulci din apa de mare se
realizează în instalaţii complexe care au la bazã diverse principii funcţionale.

Instalatia de desalinizare este una dintre cele mai importante instalatii de la bordul unei
nave.Apa dulce produsă in distilator este utilizată pentru băut, gătit, si ca agent termic pentru
alte instalatii care folosesc apă proaspătă ca moderator de răcire.

O cantitate considerabilă de apă potabila este consumată într-o navă. Echipajul consumă
o medie de 100 litri / cap / zi.

Apa potabilă suficientă poate fi luată în port pentru a satisface cerințele echipajului și
pasagerilor. Dar calitatea acestei apei va fi prea slabă pentru a fi utilizată în cazanele cu tuburi de
apă și pentru a umple rezervoarele de expansiune. Este o practică obișnuită să se ia doar o
cantitate minimă de apă potabilă și să se facă restul prin distilarea apei de mare. Spațiul de
depozitare care ar fi fost utilizat pentru apa proaspătă poate fi, prin urmare, utilizat pentru
combustibil sau spațiu suplimentar pus la dispoziție pentru încărcătură atunci când este instalat
un distilator pe o navă.

Instalaţiile de desalinizare folosesc mai multe metode de lucru bazate pe urmatoarele


procedee: electrolitice (electrodializa); ultrafiltrarea (osmoza inversã); îngheţarea; distilarea.
2.1 Principiul desalinizarii

Mecanismul desalinizării, poate fi uşor explicat dacă se ţine seama de compoziţia apei de
mare, care într-o reprezentare simplificată, în care se considerã numai ionii de NA+ si Cl– este
formatã din molecule de apă şi ioni de NA+ si Cl–. Moleculele de apă, considerate ca dipoli,
înconjoară ionii, formând un strat de molecule ataşat ionilor prin forţe electrostatice. Ansamblul
format din ioni şi moleculele ataşate este mult mai mare decât moleculele libere iar pentru
desalinizare trebuie realizată separarea celor douã pãrţi.

Pentru ca apa sa fie potabilã, conţinutul de săruri trebuie sã fie sub 500 p.p.m. Când
concentraţia de săruri este de 80-90 p.p.m. apa poate fi folosită la răcire, iar dacã aceastã
concentraţie este si mai redusă (1…3) p.p.m., apa poate fi folosită la alimentarea cazanelor.

2.2 Principiul electrodializei de desalinizare

Procedeul electrodializei de desalinizare este un procedeu cu perspective datorită


simplităţii instalaţiei şi consumului redus de energie. În principiu, aceste instalaţii sunt formate
din mai multe celule de desalinizare, fiecare celulă având douã membrane cuplate la polii unei
surse electrice, care creează în apă un câmp electric foarte puternic. Sub acţiunea acestui câmp,
ionii de Na+ se îndreaptă către catod, trecând peste membrana cuplată la polul negativ, iar ionii

de Cl-se îndreaptă spre anod, trecând prin membrana cuplată la polul pozitiv al sursei.

Membrana cuplată la polul negativ permite trecerea ionilor pozitivi şi respinge ionii
negativi iar cea cuplata la polul pozitiv lasă să treaca ionii negativi, respingându-i pe cei pozitivi.

Aşezarea celulelor de desalinizare prin electrolizã în paralel permite formarea unor


camere în care, prin membrane, se separă ionii de săruri iar apa ramasă cu un conţinut redus de
săruri este colectată în tancurile de desalinizare.
2.3 Principiul Ultrafiltrarii

Este procedeul care se bazează pe utilizarea unor membrane permeabile pentru solvent la
care, aplicând principiul osmozei inverse, se pot separa moleculele de apă de săruri. Fenomenul
de osmoză inversă se produce cand două solutii apoase de concentratii diferite sunt situate in
doua celule despartite printr-o membrana semi-permeabila. In mod natural apa pura difuzeaza
prin membrana semi-permeabila din celula cu concentratie mai mica in celula cu concentratie
mai mare, avand tendinta de egalizare a concentratiilor in ambele celule si deci, de stabilire a
echilibrului.

Pe principiul fenomenului invers celui prezentat anterior, adica prin osmoza inversa, apa
pura va trece prin membrana semi-permeabila din solutia concentrata in cea diluata, in final
obtinandu-se apa pura.

Acest lucru se va realiza prin aplicarea unei forte asupra coloanei cu solutie concentrata
care va invinge presiunea osmotica si va determina trecerea apei in celula cu solutie diluata.
Filtrarea pe principiul osmozei inverse se realizeaza prin intermediul unor module compuse
dintr-un vas sub presiune in care se introduc membranele filtrante. Pentru realizarea procesului
este necesara o sursa de presiune de minimum 3 bari. Sistemele cu osmoza inversa pentru uz
casnic se bazeaza pe un proces ce se desfasoara in mai multe trepte de filtrare a apei pentru a
furniza in final o apa potabila de cea mai buna calitate.

2.4 Desalinizarea prin înghețare

Este un procedeu termic de desalinizare. Prin răcirea apei vitezele moleculelor scad, iar
moleculele libere se dispun în poziţia corespunzătoare reţelei de cristalizare. Ionii cu moleculele
de apã aferente, datorită dimensiunilor lor nu încap în reţeaua cristalină formată şi sunt împinşi în
masa de apă, pe masurã ce suprafaţa de separaţie dintre apa de mare şi gheaţã se departează de
sursa de frig. Calitatea desalinizării prin acest procedeu este mai redusã datoritã faptului cã
solvanţii pot fi prinşi între cristalele de gheţă, precum si datorită lipirii lor de suprafaţa gheţii.
Salinitatea apei, obţinută prin acest procedeu, este în jur de 5000 mg/l, cu mult peste valorile
admise pentru utilizarea apei desalinizate în instalaţiile termice

2.5 Desalinizarea prin distilare.

Încălzirea apei de mare în jurul punctului de fierbere măreşte energia cineticã a


moleculelor libere de apă aşa încât acestea părăsesc suprafaţa de separaţie devenind vapori. La
instalaţiile de desalinizare prin distilare, care realizează o separare bunã a vaporilor, se pot
realiza concentraţii de săruri în apă de la 2 p.p.m.

Eficienţa procedeelor de desalinizare a apei de mare poate fi analizată prin prisma


consumului de energie pe tona de apă desalinizată. Din acest punct de vedere, cele mai
economice procedee sunt acelea care realizează desalinizarea farã a schimba starea de agregare a
apei.
Calitatea apei desalinizate obţinută prin ultrafiltrare şi îngheţare nu coboară sub 500
p.p.m. iar la electrodializă salinitatea minimă este de 300 p.p.m. Valori mai reduse ale salinitãţii
se pot obţine prin desalinizarea succesivă în mai multe trepte însã aceasta duce la mărirea
consumului de energie şi la complicarea instalaţiilor. La desalinizarea prin distilare se poate
obţine o salinitate a apei de până la 0,05mg/1 (0,05 p.p.m.). Din această cauză, pentru a obţine
apã potabilă şi tehnică la bord se poate utiliza oricare din procedeele de desalinizare, însã pentru
apa necesară cazanelor se recomandă desalinizarea prin distilare.

Gabaritele si greutaţile instalaţiilor termice de desalinizare sunt condiționate de


dimensiunile schimbătoarelor de caldură iar a celor cu membrană de suprafaţă membranelor care
trebuie sã asigure debitul de apă desalinizată. Cele mai reduse gabarite si greutaţi le au
instalaţiile de desalinizare prin ultrafiltrare şi prin distilare.

Din punctul de vedere al fiabilităţii şi al cheltuielilor de exploatare, instalaţiile de


desalinizare prin distilare sunt net superioare faţă de cele cu membrane şi faţă de cele prin
îngheţare datorită simplităţii lor constructive. Din cele prezentate, rezultã că utilizarea
procedeelor de desalinizare pe navă se face în mod diferenţiat. La navele cu consumuri
energetice controlate riguros şi cu necesităţi mari de apă potabilă şi tehnică (submarine, pasagere
si platforme de foraj maritim) sunt indicate desalinizatoarele cu membrană iar la celelate nave la
care necesităţile sunt mai mici, se utilizează instalaţii cu distilare care folosesc energia reziduală,
cu temperaturi scăzute din circuitul de răcire al motoarelor (60-80º C) sau energia aburului care a
lucrat în maşinile sau în instalaţiile navei.
3.DISTILATOARE DE APÃ

Sunt utilaje termice care produc apa distilatã din apa de mare.

În construcţiile navale româneşti cele mai rãspândite tipuri constructive sunt


ATLAS şi NIREX. Ambele funcţioneazã la depresiune atmosfericã, utilizând abur sau
apa de rãcire a motoarelor principale (Fig.1).
O parte din apa de rãcire din circuitul inclus al M.P., de temperatura 60-650C este

trimisã prin ţevile vaporizatorului 1, încãlzind apa sãratã care circulã prin ţevi la 35-450C.

Depresiunea necesarã vaporizãrii este formatã şi menţinutã cu ajutorul ejectoarelor 5


şi 6. Eventualii stropi de apã antrenaţi ascendent datoritã presiunii dinamice mari, sunt reţ
inuţi de separatorul 2, iar aburul format trece prin condensorul 3, unde îşi schimbã starea de
agregare. Agentul secundar al condensorului este apa de mare din circuitul deschis de rãcire
al M.P. Ea circulã prin ţevile condensorului, iar printre ţevi circulã aburul vaporizatorului 1.

Ejectorul 5 este racordat la condensorul 3. El extrage aerul şi gazele din distilator


pentru a menţine depresiunea necesarã temperaturii scãzute de evaporare, care poate fi cititã
la termometrul T de pe separatorul 2.

Ejectorul 6 dreneazã saramura şi stropii de apã reţinuţi de deflectorul separatorului de


picãturi.

Fluidul de lucru al ejectoarelor este apa sãratã furnizatã de pompa 4. Debitul ei este 3
…4 ori mai mare decât debitul apei vaporizate, pentru a împiedica depunerea sãrurilor. Apa
distilatã este evacuatã din condensorul 3 cu ajutorul pompei 7.

Salinometrul 8 mãsoarã concentraţ ia de sãruri de clor şi dirijeazã apa în continuare


astfel: dacã concentraţia este de sub (10 … 15)mg NaCl / l apã, produsul este dirijat pe
drumul 10 spre tancul de depozitare, iar pentru concentraţii peste aceastã limitã, prin
deschiderea armãturii electromagnetice 9, este returnat în distilator.

10
Bibliografie :

https://www.marineinsight.com/guidelines/converting-seawater-to-freshwater-on-a-ship-
fresh-water-generator-explained/

https://marineengineeringonline.com/fresh-water-generator-or-evaporator-alfa-laval-
type/

https://www.academia.edu/11235466/UI_2_Instalații_navale_de_bord

http://www.marineengineering.org.uk/page50.html

11
12
13
14