Sunteți pe pagina 1din 23

1.

Noţiuni generale

1.1. Rolul activităţii de exploatare a pădurilor

Pădurea oferă omului o gama largă de bunuri şi servicii de care acesta beneficiază direct sau
indirect. Bunurile oferite de pădure, prin funcţia sa economică, sunt: lemn, fructe, coa jă, frunze,
răşină, precum şi: vânat, hrană pentru animale etc. Serviciile pe care pădurea le oferă omului
sunt definite de funcţiile de protecţie ale acesteia: protecţia solului şi a stabilităţii terenurilor, de
ameliorare a factorilor climatici, de purificare a aerului, de reglare a debitului de scurgere a apelor
pluviale etc. Pădurea îndeplineşte, întotdeauna, concomitent, ambele funcţii, în concordantă cu
condiţiile concrete în care se găsesc amplasate arboretele şi cu cerinţele societăţii, pădurii i se
atribuie una sau unele din funcţiile amintite stabilindu-se, altfel spus, un anumit ţel de gospodărire
pentru fiecare arboret.
Optimizarea raportului dintre ţelul de gospodărire propus şi totalitatea funcţiilor pe care
trebuie să le îndeplinească pădurea se face, în principal, prin intervenţii în viaţa arboretelor pentru
a le asigura compoziţia, structura, condiţiile de dezvoltare şi regenerare corespunzătoare rolului
atribuit. Prin aceste intervenţii se va extrage din pădure masă lemnoasă (lemn brut) care va
constitui principala resursă pentru acoperirea cerinţelor societăţii în acest domeniu.
În prezent la nivel mondial de pe cele 3,8 mld. ha ale fondului forestier global se recoltează
circa 4,1 mld. m3 masă lemnoasă, ceea ce înseamnă aproximativ 1,1 m3/an/ha.
Pădurile României, cu o suprafaţă de 6,3 mil. ha, oferă anual spre exploatare, în prezent, circa
15,5 mil. m3. Aceasta înseamnă, în medie, o cantitate recoltată de 2,5 m3/an/ha.
Volumul de masă lemnoasă exploatat anual din pădurile ţării noastre este rezultatul
creşterilor anuale ale arborilor. Acest proces biologic, permanent repetabil în mod natural,
constituie factorul prin care se realizează acumulările de masă lemnoasă ce fac posibilă, prin
punerea lor în valoare, acoperirea cerinţelor societăţii.
Cantitatea de masă lemnoasă ce se extrage anual din pădure depinde, pentru fiecare ţară, de
caracteristicile fondului forestier naţional, caracteristici care se constituie din: suprafaţa fondului
forestier, distribuţia geografică a fondului forestier, compoziţia fondului forestier, creşterile
anuale, volumul total de masa lemnoasă pe picior, accesibilitatea pădurilor, calitatea masei
lemnoase, valoarea economică a speciilor forestiere, politica forestieră promovată la un moment
dat.
Fondul forestier al României - alcătuit din păduri, terenuri pentru împăduriri şi administraţia
forestieră, căi permanente de transport, cursuri de apă, pepiniere, poieni - reprezintă
aproximativ 27 % din suprafaţa ţării.
Repartiţia geografică a pădurilor pe teritoriul ţării este neuniformă, în primul rând, ca rezultat
al intervenţiei omului de-a lungul timpului, intervenţii făcute cu scopul de a crea terenuri arabile şi
pentru păşunat sau pentru a exploata masa lemnoasă. În prezent pădurile ţării sunt repartizate
astfel: 10 % în regiunea de câmpie, 30 % în regiunea de deal, 60 % în regiunea de munte.
Ponderea speciilor şi a grupelor de specii importante pe suprafaţa fondului forestier este
reflectată prin următoarele procente: 30 % răşinoase, 30 % fag, 20 % cvercinee, 15 % diverse tari,
5 % diverse moi.
Un alt criteriu important de repartizare a suprafeţelor ocupate de pădurile ţării îl constituie
zonarea funcţională a acestora. Din acest punct de vedere, în prezent, pădurile din România sunt
repartizate în proporţii aproximativ egale în cele două grupe funcţionale adoptate de legislaţia silvică
în vigoare, respectiv : grupa pădurilor cu funcţii speciale de protecţie şi grupa pădurilor cu funcţii
de producţie şi de protecţie.
Creşterea medie în pădurilor ţării este de 4,6 m3/an/ha. Pentru principalele specii şi grupe de
specii creşterile anuale au următoarele valori: 6,2 m 3/an/ha pentru răşinoase; 4,8 m3/an/ha pentru
fag; 2,9 m3/an/ha pentru cvercinee; 3,9 m3/an/ha pentru foioase tari; 4,4 m3/an/ha pentru foioase

-1-
moi.
Volumul de masă lemnoasă pe picior în pădurile din ţara noastră este estimat la
aproximativ 1,3 miliarde m 3, din care: 38 % răşinoase şi 62 % foioase.
Fondul forestier din ţara noastră dispune de 42,2 mii km căi permanente de transport, ceea ce
corespunde unui indice mediu de desime de 6,69 m/ha.
În ceea ce priveşte accesibilitatea pădurilor din România, la nivelul de dotare actual, se constată că,
pentru o distanţă maximă de colectare de 2,0 km, din totalul de 6,3 milioane ha, pot fi considerate
accesibile 4,1 milioane ha, adică aproximativ 65 % din suprafaţa fondului forestier, restul de 2,2
milioane ha, deci circa 35 % fiind, în prezent, considerate inaccesibile.
Posibilitatea pădurilor din ţara noastră este stabilită la o valoare medie de 15,5 milioane m3, ceea ce este
sub nivelul creşterilor curente anuale şi se justifică, în primul rând, prin necesitatea realizării unei echilibrări a
repartiţiei pădurilor pe clase de vârstă. Volumele ce urmează a fi exploatate anual vor fi constituite, conform
previziunilor actuale, din: produse principale 57 %; produse secundare 28 %; produse accidentale
neprecomptabile 15 %.
Calitatea masei lemnoase ce se pune în valoare anual depinde de specie, starea de sănătate a arborilor
marcaţi, vârsta arboretului şi natura produselor.
Valoarea economică a speciilor forestiere care se exploatează depinde, în primul rând, de calitatea
lemnului, dar şi de posibilităţile de valorificare ale industriei de prelucrare.
Resursa de masă lemnoasă disponibilă la un moment dat depinde de creşterile curente anuale ale
arboretelor din fondul forestier şi posibilitatea stabilită ca rezultat al acestor creşteri şi a politicii forestiere
promovate într-o anumită perioadă.
Masa lemnoasă acumulată prin creşterile anuale se repartizează diferit într-un arbore
(tabelul 1.1), respectiv pentru:

- răşinoase: 73 %, în trunchi; 4 %, în crăci; 7 %, în coajă; 16 %, în cioată şi rădăcini;


- foioase: 62 %, în trunchi; 12 %, în crăci; 6 %, în coajă; 20 %, în cioată şi rădăcini,

În general, dintr-un arbore se utilizează partea aeriană, situată deasupra nivelului de


doborâre. Acest volum, înscris în actele de punere în valoare (A.P.V.), include volumul
trunchiului şi a crăcilor (cu diametrul mai mare de 5 cm la răşinoase, respectiv mai mare de 3 cm
la foioase), ceea ce reprezintă, din volumul total al unui arbore, circa 81 % pentru răşinoase şi
circa 79 % pentru foioase.
Volumul înscris în A.P.V. este pus în valoare prin activitatea de exploatare a pădurilor sub
formă de sortimente de lemn brut. Datorită condiţiilor specifice de desfăşurare a acestui proces
masa lemnoasă din actele de punere în valoare nu este transformată integral în sortimente de lemn
brut, o parte din aceasta regăsindu-se la sfârşitul procesului de producţie în resturi şi pierderi de
exploatare.
Resturile de exploatare rămân în parchet la sfârşitul procesului de producţie şi se
constituie din piese de lemn provenite din crăci subţiri, rupturi, porţiuni cu putregai, capete etc.
Pierderile de exploata apar datorită tăieturilor, deplasării lemnului prin târâre şi
semisuspendare, contragerilor prin uscare, olăririi, efectuării tapei supralungimilor etc., în
tabelul 1.2 sunt date valori orientative privind repartizarea masei lemnoase inclusă în actul de
punere în valoare.
Resturile de exploatare rămân în parchet la sfârşitul procesului de producţie şi se
constituie din piese de lemn provenite din crac subţiri, rupturi, porţiuni cu putregai, capete etc.
Pierderile de exploatare apar datorită tăieturilor, deplasării lemnului prin târâre şi
semisuspendare, contragerilor prin uscare, olăririi, efectuării tapei, supralungimilor etc.

-2-
Tabelul 1.1
Repartizarea masei lemnoase dintr-un arbore

Specificaţii Proporţia din volumul arborelui, în %, pentru:

răşinoase foioase
Crăci:
<3 mm 2 1
0 3...5 mm 1 2
> 5 mm 1 -
0 5...10 mm - 4
> 10 mm - 5
Total crăci 4 12
Trunchi:
lemn 73 62
coajă 7 6
Total trunchi 80 68
Cioată 1 1
Rădăcini:
principale 7 13
secundare 8 6
Total rădăcini 15 19
Total arbore 100 100

Tabelul 1.2
Repartizarea masei lemnoase din actele de punere în valoare

Grupa de Repartizarea masei lemnoase din A.P.V., în %


specii Sortimente Coaja lemnului Pierderi de Resturi de
de lemn de lucru exploatare exploatare
Răşinoase 85 10 3 2
Foioase 89 7 2 2

Deşi resursa de lemn este practic inepuizabilă în timp, datorită proceselor naturale de
acumulare şi reproducere a acesteia, volumele puse în valoare anual, într-un sistem raţional de
gospodărire, nu trebuie să depăşească nivelul creşterilor curente anuale. În aceste condiţii masa
lemnoasă trebuie să fie considerată o resursă naturală limitată şi, pentru a acoperi cerinţele mereu
crescânde ale societăţii, să fie pusă în valoare, în raport cu volumul marcat, într-o proporţie cât
mai mare prin activitatea de exploatare a pădurilor

1.2 Obiectivele activităţii de exploatare a pădurilor

Necesitatea extragerii masei lemnoase din pădure este impusă, pe de o parte, de aplicarea
măsurilor culturale şi, pe de altă parte, de satisfacerea cerinţelor societăţii privind consumul de lemn
industrial şi casnic, dar şi de alte cerinţe sociale, corespunzător obiectivelor generale de gospodărire
durabilă a fondului forestier. Intervenţiile făcute în acest sens în viata arboretelor au, deci, un triplu
rol:
- cultural - e aplicare a măsurilor de gospodărire preconizate;
- economic - de valorificare a masei lemnoase rezultate şi a altor produse ale
pădurii;
- social – de asigurare a unor locuri de muncă, de păstrare a unor tradiţii locale etc.
Armonizarea celor trei interese (cultural, economic şi social) constituie esenţa activităţii
silvicultorului şi se concretizează, în activitatea practică, prin aplicarea conceptului de gestionare

-3-
durabilă a pădurilor (fig. 1.1).

OBIECTIVELE ACTIVITĂŢII DE

GOSPODĂRIRE DURABILĂ A

PĂDURILOR

ECOLOGICE ECONOMICE SOCIALE


- Mediu de viaţă
- Reglarea regimului - Lemn - Locuri de muncă
climatic - Produse accesorii: - Servicii
- Reglarea scurgerilor - Fructe de pădure - Păstrarea
de ape - Seminţe tradiţiilor
- Stabilitatea terenului forestiere
- Troficitatea solului - Plante
- Reglarea ciclului medicinale
carbonului - Vânat
- Menţinerea
diversităţii biologice

Fig. 1.1 Obiectivele activităţii de gospodărire durabilă a pădurilor

1.3 Definirea exploatării pădurilor

Prin noţiunea exploatarea pădurilor se definesc, de fapt, cele două laturi ale activităţilor
specifice de punere în valoare a masei lemnoase: transformarea arborilor marcaţi în piese cu
anumite caracteristici şi transferul acestora în locuri accesibile pentru utilizatori. Această activitate
poate fi definită în două moduri, şi anume: latura productivă - prin structura şi caracteristicile
procesului de producţie; latura ştiinţifică - prin cunoştinţele teoretice prin care se reglementează
desfăşurarea acestui proces.
Ca activitate productivă, exploatarea pădurilor este definită ca reprezentând ansamblul
activităţilor prin care se extrage şi se pune în valoare masa lemnoasă, cu scopul de a se asigura
condiţii optime de dezvoltare şi regenerare a arboretelor şi de a satisface cerinţe ale societăţii.
Ca ştiinţă, exploatarea pădurilor reprezintă ansamblul cunoştinţelor teoretice privind

- Prin gospodărirea durabilă a pădurilor se înţelege acel mod de utilizare a resurselor forestiere prin care generaţia actuală are dreptul
de a folosi aceste resurse conform nevoilor proprii, fără a leza generaţiilor viitoare de acelaşi drept.

-4-
principiile, metodele, procedeele şi tehnicile de lucru prin care se asigură extragerea şi punerea în
valoare a masei lemnoase destinată exploatării în concordanţă cu cerinţele silviculturale de
gospodărire a pădurilor.

1.4 Structura procesului de producţie a exploatării lemnului

Realizarea, în condiţii optime, a obiectivelor exploatării pădurilor, respectiv a


obiectivelor economice şi culturale, impun o structură a procesului de producţie adaptată condiţiilor
de lucru şi concepţiei de organizare specifice ţării noastre.
Punerea în valoare a masei lemnoase, obiectivul economic al exploatării, presupune
transformarea arborilor marcaţi în sortimente de lemn brut, sortimente care constituie
produsul final al exploatării şi care reprezintă piese de lemn cu dimensiuni, forme şl calităţi
impuse de necesităţile de folosire ulterioară. În plus, pentru a putea fi valorificate, sortimentele
de lemn brut trebuie să se găsească în final, în locuri accesibile beneficiarilor de astfel de produse
(fig. 1.2).

Fig. 1.2 Rolul economic al activităţii de exploatare: transformarea


arborilor marcaţi în piese cu caracteristici cerute de utilizatori şi
transferul acestora în locuri din care pot fi livrate, sau pot fi preluate
de beneficiari beneficiarilor

Activitatea de exploatare trebuie să fie, pe de o parte, rentabilă din punct de vedere


economic, adică cheltuielile de exploatare să nu depăşească un anumit nivel, acceptat de societate
la un moment dat, iar pe de altă parte să se desfăşoare astfel încât să nu producă, în arboretul în
care se intervine, prejudicii care să depăşească pragul de suportabilitate al ecosistemului
respectiv.
Optimizarea celor două interese a condus la o structură a procesului de producţie dezvoltată
pe etape, etape în care se realizează obiective parţiale în concordanţă cu condiţiile concrete de lucru
-5-
şi cu scopul final al exploatării.
Ideea de bază, în organizarea procesului de producţie, este aceea de mecanizare, într-o
proporţie cât mai mare, a lucrărilor de exploatare şi de reducere la minimum a lucrărilor specifice
desfăşurate în pădure. Se răspunde în acest fel necesităţilor de rentabilizare a lucrărilor şi de
diminuare a prejudiciilor.
Gândită în acest fel, structura procesului de producţie cuprinde mai multe etape succesive
(procese tehnologice), care se desfăşoară în condiţii de lucru specifice având, fiecare, un obiectiv
propriu (tab. 1.3).
Procesele tehnologice prin care se realizează exploatarea lemnului sunt: recoltarea,
colectarea, lucrările din platforma parchetului, transportul tehnologic, lucrările din centrele de
sortare şi transportul comercial.

Tabelul 1.3

Structura procesului de producţie

Procesul Obiectivul Locul de Operaţii specifice


tehnologic desfăşurare
Recoltare Fragmentarea arborilor marcaţi corespunzător Parchet Doborâre, curăţire de crăci,
cerinţelor impuse de deplasarea ulterioară secţionare
Colectare Deplasarea pieselor de lemn, rezultate în urma Căi de colectare Adunat, scos, apropiat
recoltării, de la cioată până în platforma
parchetului, lângă o cale permanentă de
transport
Lucrările din Fasonarea materialului lemnos pentru Platforma Curăţire de crăci, sortare, secţionare,
platforma transportul tehnologic sau fasonarea parchetului despicare, fasonare lemn de steri şi
parchetului sortimentelor de lemn brut pentru transportul la crăci, manipulare, transport intern,
beneficiari (transportul comercial). stivuire, stocare

Transportul Deplasarea materialului lemnos din platforma Căi permanente Încărcare, transport, descărcare
tehnologic parchetului în centrele de sortare de transport
Lucrările din Fasonarea sortimentelor de lemn brut Centre de Recepţia masei lemnoase, sortare,
centrele de sortare secţionare, cojire, despicare,
sortare pachetizare, manipulare, transport
intern, stivuire, stocare
Transportul Deplasarea materialului lemnos din platforma Căi publice de Încărcare, transport, descărcare
comercial parchetului sau din centrele de sortare la transport
beneficiari

Recoltarea, procesul tehnologic prin care se realizează fragmentarea arborilor marcaţi, se


desfăşoară integral în parchet. Fragmentarea se face astfel încât să se asigure deplasarea masei
lemnoase în concordanţă cu cerinţele impuse de tratament, condiţiile de teren şi mijloacele de
colectare folosite.
Colectarea - procesul tehnologic prin care se asigura deplasarea pieselor de lemn, rezultate
în urma recoltării, de la cioată până lângă o cale permanentă de transport - se realizează printr-o
concentrare progresivă a masei lemnoase pe suprafaţa parchetului. În acest fel se creează condiţii de

-6-
mecanizare a acestui proces. Căile de colectare (drumuri de vite, drumuri de tractor, instalaţii cu
cablu) au caracter pasager şi sunt amenajate în concordanţă cu condiţiile concrete de lucru.
Lucrările din platforma parchetului reprezintă procesul prin care se pregăteşte masa
lemnoasă colectată în vederea transportului tehnologic. Această pregătire are drept scop principal
asigurarea condiţiilor impuse de folosirea la capacitate a mijloacelor de transport şi se desfăşoară în
platforma primară.
Transportul tehnologic constituie procesul prin care masa lemnoasă este deplasată din
platforma primară în centrele de sortare, şi preindustrializare. Deplasarea se face pe căi permanente
de transport (drumuri auto forestiere, căi ferate forestiere, drumuri publice, căi navigabile).
Lucrările din centrele de sortare constituie procesul tehnologic prin care se asigură
sortarea şi definitivarea fasonării masei lemnoase până la obţinerea sortimentelor de lemn brut,
sortimente ce reprezintă produsele finale ale exploatării. Centrele de sortare, în care se desfăşoară
acest proces, au caracter permanent şi deservesc, simultan, suprafeţe din fondul forestier
corespunzătoare unui număr mare de parchete.
Transportul comercial respectiv procesul prin care sortimentele de lemn brut sunt deplasate
din platforma parchetului sau centrele de sortare până la beneficiari
Aşa cum se poate observa din tabelul 1.3, procesul de producţie al exploatării lemnului
constă, în ansamblu, din două grupe de activităţi:

- Fasonarea lemnului, care reprezintă un proces complex de fragmentare şi pregătire a


masei lemnoase pentru deplasările ulterioare sau pentru livrarea către beneficiari, ce se
realizează - prin tăiere - în parchet, platforma parchetului sau în centrele de sortare.
- Deplasarea lemnului, care reprezintă un proces de transport a pieselor rezultate prin
fasonare pe căi de colectare (drumuri de vite, drumuri de tractor, instalaţii cu cabluri) sau
pe căi permanente de transport (drumuri forestiere, căi publice de transport, căi ferate,
căi navigabile).

Rezultă că în activitatea de exploatare a pădurilor procesele de bază sunt:

- Tăierea, prin care se realizează fragmentarea masei lemnoase prin operaţiile de:
doborâre, curăţire de crăci, secţionare, cojire, despicare, tocare.
- Transportul, prin care se asigură deplasarea masei lemnoase între punctele impuse de
punerea în valoare a acesteia respectiv între cioată şi platforma parchetului sau
centrele de sortare.

-7-
2. Recoltarea lemnului

2.1. Aspecte generale

Recoltarea constituie procesul tehnologic prin care arborii marcaţi sunt fragmentaţi prin
operaţii specifice, astfel încât să se creeze, sub aspect economic şi ecologic, condiţii favorabile de
deplasare a lemnului la colectare.
Fragmentarea se realizează prin tăiere în cadrul operaţiilor de doborâre, curăţire de crăci şi
secţionare. Trebuie menţionat faptul că operaţiile de curăţire de crăci şi secţionare se execută în
cadrul acestui proces, în general, doar într-o proporţie impusă de cerinţele de fasonare
corespunzătoare a lemnului, astfel încât să se realizeze condiţii optime pentru desfăşurarea
procesului de colectare.
Obiectivul urmărit prin acest proces tehnologic este transformarea arborelui marcat în piese cu
forme şi dimensiuni optime sub aspectul cerinţelor impuse de deplasarea lemnului la colectare.
Operaţiile se desfăşoară integral în parchet, în condiţii naturale de teren, sub influenta directă a
factorilor climatici.

2.2. Mijloacele de recoltare

Mijloacele de lucru folosite pentru recoltarea lemnului sunt: ferăstraie mecanice, maşini
multifuncţionale, topoare, pene, dispozitive pentru impulsionarea şi orientarea căderii arborelui,
dispozitive de tracţiune cu cablu.

2.2.1. Ferăstraie mecanice

Ferăstraiele mecanice sunt mijloacele de bază cu care se execută operaţiile din cadrul
procesului de recoltare. Cu aceste utilaje se realizează integral operaţiile de doborâre şi secţionare şi
parţial operaţia de curăţire de crăci.
Alcătuirea ferăstraielor mecanice constă din: motor, transmisie, aparat de tăiere şi
anexe (fig. 2.1).
Motorul, în doi timpi, monocilindric, cu aprindere prin scânteie, răcire cu aer şi pornire cu
demaror manual, are un sistem de alimentare cu carburator cu membrană-pompă care-i permite
funcţionarea la parametri optimi în orice poziţie de lucru. Acest din urmă aspect este impus de
condiţiile de lucru de la recoltare şi este o caracteristică indispensabilă utilizării acestei game de
utilaje. Puterea motoarelor folosite la ferăstraiele mecanice este cuprinsă, în general, între 2 şi 4 kW.
Transmisia, alcătuită dintr-un ambreiaj centrifugal uscat, are rolul de a transmite mişcarea de la
motor la aparatul de tăiere, la comanda conştientă a fasonatorului mecanic. Se evită în acest fel
accidentarea fasonatorului mecanic de lanţul în mişcare şi se asigură - în acelaşi timp, înainte de
începerea efectivă a tăierii - turaţia corespunzătoare domeniului de elasticitate a motorului.
Aparatul de tăier, partea ferăstrăului mecanic care realizează tăierea, este alcătuit din: pinion de
antrenare, lamă de ghidare, lanţ tăietor, instalaţia de ungere a lanţului şi dispozitivul de întindere a
lanţului.
Anexele constau din: mânere de prindere, frână de lanţ, capote, întrerupător, pârghia de
blocare a acceleraţiei, gheara de prindere etc.
La ferăstraiele mecanice, în procesul de tăiere, acţionează efectiv lanţul tăietor dirijat, în
mişcare, de lama de ghidare.
Lanţul tăietor universal este alcătuit din: dinţi tăietori, eclise de antrenare, eclise de legătură şi
nit-bolţuri. Un parametru caracteristic, important, al lanţului tăietor este pasul. Lanţurile folosite în
prezent au pasul de: 10,26 mm (0,404"), 9,52 mm (3/8") şi 8,25 mm (0,325") iar pentru antrenarea
acestora aparatul de tăiere trebuie să fie dotat cu un pinion de antrenare cu un pas identic.

-8-
Fig. 2.1. Alcătuirea ferăstraielor mecanice: 1 – motor; 2 – lanţ tăietor; 3 – lamă de ghidare;
4 - frâna de lanţ; 5 – mâner dreapta, 6 – mâner stânga; 7 – demaror; 8 – ambreiaj; 9 – ghiară
de prindere; 10 – pârghia pentru blocarea acceleraţiei

Pentru ascuţirea dinţilor tăietori ai lanţurilor se recomandă folosirea unor pile cu diametre de
5,5 mm; 5,0 mm şi de 4,5 mm corespunzătoare lanţurilor cu pasul de 0,404", 3/8" şi respectiv
0,325".
Lamele de ghidare sunt alcătuite din: pat, corp, capăt liber şi se clasifică, după modul de
ghidare a lanţului, la capătul liber, în: lame cu stelit, lame cu pinion, lame cu rolă. Lungimea utilă a
lamelor este cuprinsă între 300 şi 1200 mm. Cele mai folosite sunt lamele cu lungimea utilă între 300
şi 450 mm.
Procedeele de tăiere cu ferăstraiele mecanice (fig. 2.2) depind de lungimea utilă a lamei (Lu), de
diametrul piesei (d) şi de condiţiile de lucru.

Lu

Fig. 2.2. Lungimea utilă a lamei (Lu)

Se deosebesc următoarele procedee de tăiere:


- tăierea normală, la care forţa de apăsare pe mânere şi viteza de avans cu acelaşi
sens; se recomandă pentru situaţii în care d < LU/2;
- tăierea în evantai, la care forţa de apăsare pe mânere şi viteza de avans au sensuri
opuse; se recomandă pentru situaţiile în care LU/2 < d < LU;
- tăierea mixtă, succesiune de tăieri normale şi în evantai; se recomandă
pentru situaţiile în care Lu< d < 2LU;

-9-
ū
F

Fig. 2.3. Procedee de tăiere: a – tăierea normală, b – tăierea în


evantai

- tăierea în berbec, tăiere ce începe prin pătrunderea cu capătul liber al


lamei în lemn.

2.2.2. Unelte şi dispozitive

Toporul este folosit la recoltare, ca unealtă auxiliară la doborâre şi, în anumite condiţii, la
doborârea şi curăţirea de crăci a arborilor.
Pana , unealtă auxiliară folosită la doborâre şi secţionare, se confecţionează din materiale cu
duritate mică (lemn, aluminiu, mase plastice) şi poate fi netedă, zimţată sau striată. Cu ajutorul penei
se asigură impulsionarea şi orientarea căderii arborelui la doborâre sau prevenirea prinderii lanţului în
tăietură, în anumite condiţii, la secţionare.
Dispozitive pentru impulsionarea şi orientarea căderii arborilor sunt unelte auxiliare folosite la
doborâre. Impulsionarea căderii este necesară în situaţiile în care desimea arboretului este mare şi
coroanele arborilor sunt întrepătrunse, când se doboară arbori mari cu trunchiuri verticale şi coroane
cu o simetrie pronunţată, când se doboară trunchiuri fără coroană, rezultate din doborâturi sau
rupturi de vânt sau zăpadă.
Dispozitivele de tracţiune cu cablu sunt folosite pentru dezaninarea arborilor sau pentru
orientarea căderii unor arbori de dimensiuni mari.
Aceste dispozitive, acţionate manual, realizează forţe de tracţiune cuprinse între 10 şi 50 kN.

- 10 -
2.3. Doborârea arborilor

2.3.1. Elemente de bază ale doborârii

Doborârea reprezintă operaţia prin care arborele marcat este adus ia poziţia culcat, la pământ,
asigurându-se, în acest fel, condiţii normale de desfăşurare a operaţiilor ulterioare. Realizarea
doborârii este posibilă prin efectuarea la baza arborelui a unor tăieturi prin care trebuie să se imprime
o dezechilibrare şi cădere a acestuia. Ţinând cont de condiţiile în care se desfăşoară această operaţie,
de cerinţele de ordin silvicultura! şi economic, doborârea trebuie să se desfăşoare astfel încât să se
asigure o cădere dirijată a arborelui pe direcţii bine precizate, optim alese, în concordanţă cu cerinţele
de gospodărire a arboretelor şi de deplasare ulterioară a lemnului.
Activităţile de bază la doborâre sunt, deci, în contextul celor arătate mai înainte, alegerea
direcţiei de doborâre şi executarea la baza trunchiului a unor tăieturi astfel încât arborele să cadă pe
direcţia aleasă.
În alegerea direcţiei de doborâre trebuie să fie luate în considerare: elemente ce caracterizează
arborele marcat (asimetria coroanei, înclinarea trunchiului, poziţia arborelui în arboret); condiţiile de
lucru din jurul arborelui, pe o distanţă aproximativ egală cu înălţimea acestuia (poziţia arborilor
nemarcaţi, suprafeţele ocupate cu seminţiş, microrelieful terenului); direcţia ulterioara de deplasare a
lemnului (convenabil, din acest punct de vedere, este ca arborele să fie doborât pe direcţia de
colectare, cu capătul gros în sensul deplasării).
Un arbore, în general, datorită elementelor ce-l caracterizează din punctul de vedere al
doborârii, are o tendinţă naturală de cădere (direcţie naturală). Pornind de la această direcţie naturală
şi luând în considerare toate elementele ce intervin în alegerea direcţiei de doborâre, se stabileşte aşa
numita direcţie tehnică de cădere, adică direcţia pe care se va doborî efectiv arborele.

2.3.2 Metode de doborâre a arborilor

Metodele de doborâre sunt concepute în concordanţă cu: cerinţele silviculturale de


gospodărire a pădurilor, valorificarea într-o proporţie cât mai mare a masei lemnoase din arborele
marcat, nivelul maxim acceptat al cheltuielilor de exploatare.
După nivelul la care se fac tăieturile specifice se deosebesc mai multe metode de doborâre:
doborârea în cioată, doborârea în scaun, doborârea prin căzănire (în căldare), doborârea prin
dezrădăcinare (fig. 2.4).
Doborârea în cioată se caracterizează prin efectuarea tăieturilor la un nivel apropiat de sol,
urmărindu-se, în mod deosebit, valorificarea într-o proporţie cât mai mare a lemnului din arborele
marcat, iar în cazul crângului şi asigurarea unor condiţii optime de regenerare a arboretelor. Este cea
mai răspândită metodă de doborâre aplicată în pădurile gospodărite în regimul codrului, şi într-o
mare parte din pădurile în care se aplică regimul crângului.
Doborârea în scaun - metodă aplicată în arboretele de salcie din luncile inundabile ale
cursurilor de apă, în special de-a lungul Dunării - presupune executarea tăieturilor la un nivel care să
se situeze deasupra nivelului maxim al apelor din inundaţii. Partea din trunchi care rămâne după
doborâre poartă numele de scaun. Prin doborârea în acest fel a arborilor se urmăreşte menţinerea, în
stare de vegetaţie, o perioadă mai lungă de timp a arboretelor pentru ca acestea să-şi îndeplinească
rolul antierozional - în special rolul de protecţie a malurilor şi digurilor împotriva eroziunilor produse
de viituri.
Doborârea prin căzănire - aplicată, în special, în arboretele de salcâm pentru a le asigura
regenerarea prin drajonare, dar şi atunci când se urmăreşte valorificarea lemnului din zona coletului
sau când se fac tăieri de substituire (pentru speciile care lăstăresc) - se caracterizează printr-un nivel
al tăieturilor corespunzător locului de inserţie a rădăcinilor groase pe trunchi.
Doborârea prin dezrădăcinare este folosită în situaţiile în care: se fac tăieri de substituire
(pentru speciile care drajonează); se urmăreşte valorificarea lemnului din rădăcini; terenul ocupat de
vegetaţie forestieră capătă alte destinaţii şi această vegetaţie trebuie înlăturată complet. Această

- 11 -
Fig. 2.4. Metode de doborâre: a – doborârea în cioată; b – doborârea în scaun;
c – doborârea prin căzănire; d – doborârea prin dezrădăcinare

metodă se caracterizează prin executarea tăieturilor astfel încât arboretele doborât să conţină şi
rădăcinile groase.

2.3.3 Doborârea în cioată

Alegerea nivelului de doborâre


Doborârea în cioată se caracterizează, conform precizărilor generale făcute, printr-un nivel al
tăieturilor cât mai apropiat de sol. în stabilirea exactă a acestui nivel trebuie să se ia în considerare
necesitatea valorificării integrale a lemnului arborelui marcat, precum şi realizarea doborârii cu
cheltuieli cât mai mici. Valorificarea integrală presupune realizarea tăieturilor pentru doborâre la
nivelul solului, situaţie în care se creează condiţii pentru a se putea exploata întregul volum al
arborelui marcat. Cheltuielile de doborâre sunt direct proporţionale cu efortul făcut pentru
executarea tăieturilor, deci cheltuieli minime vor fi corespunzătoare poziţiei optime de lucru a
muncitorului, respectiv nivelul situat la circa 80 cm faţă de teren. Rezultă că se pot defini (fig. 2.4)
două niveluri de tăiere caracteristice la doborâre. Nivelul valorificării integrale şi nivelul cheltuielilor
minime. Optimizarea celor două cerinţe conduce la definirea nivelului optim al tăierilor de doborâre,
situat la circa 30 cm de nivelul solului, măsurat în partea dinspre amonte a arborelui.
În condiţiile actuale se acordă o importanţă deosebită valorificării integrale a masei lemnoase
dată spre exploatare, nivelul adoptat pentru tăieturile de doborâre este situat sub nivelul optim.
Instrucţiunile actuale prevăd că înălţimea cioatei poate fi de cel mult o treime din diametrul de bază
al arborelui marcat, dar nu mai mare de 10 cm, în condiţiile în care măsurarea se face în partea din
amonte a cioatei (fig. 2.5).

Elementele specifice doborârii în cioată


Realizarea doborârii presupune efectuarea la baza trunchiului a unor tăieturi care să conducă la
crearea condiţiilor favorabile pentru căderea arborelui pe direcţia tehnică aleasă. Pentru aceasta,
tăieturile trebuie să fie executate într-o anumită ordine şi să se găsească într-un anumit raport unele
faţă de altele. Apar, în acest fel, elementele specifice doborârii: tapa, tăietura din partea opusă tapei,
zona de frânare şi pragul (fig. 2.6). Aceste elemente îndeplinesc roluri bine precizate şi nu pot lipsi la
o doborâre făcută în condiţii de siguranţa.
Tapa constă dintr-un calup de lemn extras de la baza trunchiului, din partea corespunzătoare
sensului de cădere, cu scopul de a crea un moment de răsturnare pe direcţia tehnică aleasă, precum şi
condiţii favorabile căderii arborelui.

- 12 -
Fig. 2.5. Elementele necesare stabilirii înălţimii cioatei:
a – nivelul valorificării maxime; b – nivelul cheltuielilor
minime, c – nivelul optim; d – nivelul adoptat

Fig. 2.6. Măsurarea înălţimii cioatei: hc- înălţimea cioatei

Fig. 2.7. Elementele specifice doborârii: t – tapa; tpo – tăietura din


partea opusă tapei; zf – zona de frânare; p - pragul

Zona de frânare, porţiune de lemn rămasă netăiată între tapă şi tăietura din partea opusă
tapei, are rolul de a orienta arborele în cădere pe direcţia tehnică, de a preveni alunecarea sau
răsucirea trunchiului pe cioată, precum şi de a frâna arborele în primele momente ale căderii
permiţând retragerea în siguranţa a muncitorilor din zona periculoasă de la baza arborelui.
Pragul, element specific doborârii ce rezultă datorită diferenţei de înălţime dintre tăietura de la
baza tapei şi tăietura din partea opusă tapei, are rolul de a preveni alunecarea trunchiului pe cioată
după ruperea fibrelor din zona de frânare şi de a asigura, şi în acest fel, protecţia muncitorilor de la
doborâre.

- 13 -
Elemente dimensionale ale doborârii în cioată. Pentru ca doborârea în cioată să se facă în
condiţii de siguranţă, trebuie să se respecte o serie de prescripţii dimensionale privind
elementele specifice acestei operaţii (fig. 2.8 şi tab. 2.1).
Diversitatea mare de situaţii ce apar în teren face ca aceste prescripţii să fie considerate
recomandări, valabile în general, cazurile particulare impunând o dimensionare specifică, funcţie de
condiţiile concrete de lucru.

Fig. 2.8. Elementele dimensionale ale doborârii

Tabelul 2.1. Elementele dimensionale ale doborârii în cioată

Specificaţii Diametrul de bază al arborelui


marcat, în cm:
<18 cm >18 cm
Înălţimea cioatei (hc) 3...6* cm 6...10*cm
Adâncimea tapei (at) dc/3 ...dc/2 dc/4 ...dc/3
Înălţimea tapei tip pană (htp) - 5...15 cm
Înălţimea tapei tip calup (htc) - 10...15cm
Înălţimea tapei în trepte (htt) - 20... 30 cm
Unghiul tapei în pană (a) - 25... 40°
înălţimea pragului (h„) 2... 3 cm 3... 5 cm
Lăţimea zonei de frânare (gj) 1... 2 cm 2... 4 cm
* - La doborârea în crâng înălţimea cioatei cel mult 5 cm.

Doborârea arborilor în situaţii deosebite


Uneori apar situaţii în care, pentru a se realiza doborârea în condiţii de siguranţă pentru
muncitori şi fără deprecierea materialului lemnos, trebuie să se aibă în vedere, pe lângă regulile
prezentate anterior, şi anumite reguli specifice fiecărui caz în parte.
Aceste situaţii se referă la doborârea arborilor: înclinaţi, cu putregai ta bază, înfurciţi, pe vânt şi
pe pante mari.
Pentru doborârea arborilor înclinaţi se deosebesc două cazuri;
- doborârea arborilor înclinaţi, cu respectarea direcţiei naturale de cădere; situaţie
specifică arborilor puternic înclinaţi. În acest caz se poate lucra după mai multe procedee (fig. 2.9),
procedee concepute astfel încât să se evite deprecierea, prin rupere sau aşchiere, a lemnului din
trunchiului arborelui şi accidentarea muncitorilor;

- 14 -
Fig. 2.9. Procedee de lucru la doborârea arborilor înclinţi pe direcţia naturală de cădere:
A – pentru arbori înclinaţi ; b – pentru arbori puternic înclinaţi ; c – pentru arbori
puternic înclinaţi, cu coroane asimetrice, d – pentru arbori foarte puternic înclinaţi ; DN
– direcţia naturală de cădere ; DT – direcţia tehnică de cădere, 1,2,3 … - ordinea de
executare a tăieturilor

Fig. 2.10. Procedee de lucru la doborârea arborilor înclinţi, cu schimbarea direcţiei de


cădere: DN – direcţia naturală de cădere; DT – direcţia tehnică de cădere; 1,2,3 …
ordinea de executare a tăieturilor

- doborârea arborilor înclinaţi, cu schimbarea direcţiei naturale de cădere; situaţie specifică


arborilor a căror înclinare este mai redusă. Pentru a se reuşi modificarea tendinţei naturale de cădere
(fig, 2.10) se lasă o zonă de frânare asimetrică, iar dacă este cazul se folosesc şi pene pentru
orientarea arborilor în cădere pe direcţia tehnică.
La doborârea arborilor înfurciţi, unde există pericolul deprecierii lemnului din trunchi prin
cădere, procedeele de lucru se deosebesc după înălţimea înfurcirii (fig. 2.11), respectiv după
accesibilitatea acestui punct, de pe sol, cu ferăstrăul mecanic. Dacă această înălţime este mai mică de
1,3 m, atunci fiecare parte a trunchiului se doboară separat, pe direcţia naturală de cădere, iar dacă
înălţimea este mai mare de 1,30 m, atunci doborârea se va face pe o direcţie tehnică perpendiculară
pe direcţia naturală de cădere a celor două părţi ale arborelui.
La doborârea arborilor cu putregai la bază, putregaiul - în zona cioatei, la doborâre, poate duce
la căderea arborilor pe direcţii şi în momente neaşteptate. De aceea trebuie să se ţină cont, în
alegerea direcţiei tehnice, de porţiunile afectate de putregai, astfel încât zona de frânare şi pragul să
fie lăsate în porţiuni cu lemn sănătos.
La doborârea arborilor pe vânt trebuie să se ţină cont de direcţia din care bate vântul, respectiv
de efectul acestuia în timpul căderii. Împingerea produsă de vânt va fi anihilată printr-o zonă de
frânare asimetrică. Doborârea în aceste condiţii se face numai în situaţii cu totul speciale, când
efectul zonei de frânare asimetrice este suficient pentru a asigura o doborâre dirijată.

- 15 -
Fig. 2.11. Doborârea arborilor înfurciţi: : DN – direcţia
naturală de cădere; DT – direcţia tehnică de cădere; 1,2,3 …
ordinea de executare a tăieturilor

Doborârea arborilor pe pante mari. Pe pante mari, peste 60…70%, există pericolul ca arborii
doborâţi cu vârful la vale, pe linia de cea mai mare pantă, să alunece pe versanţi, mai ales în condiţii
de iarnă. De aceea, în această situaţie, arborele înainte de doborâre se va lega de cioată.
Doborârea cu toporul - specifică tăierilor în crângul simplu cu tăieri de jos, pentru păstrarea
capacităţii de lăstărire a cioatelor - se face cu respectarea condiţiilor şi procedeelor de lucru de la
doborârea cu ferăstrăul mecanic cu menţiunea că înălţimea cioatelor trebuie să fie 3...5 cm. Dacă
arborii sunt situaţi în lunci inundabile, în zone cu teren cu pante mici, uşor accidentat, cu ape care
băltesc, atunci, pentru frasin şi anin, înălţimea cioatei trebuie să depăşească nivelul apelor din
inundaţii sau topirea zăpezilor. Suprafaţa cioatei, la doborârea în crâng, trebuie să fie netedă, să aibă
o înclinare de circa 20° şi să fie orientată pe direcţia nord-sud.

2.3.4. Doborârea în scaun

Doborârea în scaun, ce se aplică în zăvoaiele de salcie din zona inundabilă a Dunării sau a
unor râuri interioare, se face cu respectarea, în general, a prevederilor de la doborârea în cioată.
Particularităţile ce apar se referă la:
- prima tăiere se face cu respectarea prevederilor de la doborârea în cioată;
- următoarele tăieri, la acelaşi scaun, respectiv doborârea sulinarilor, se fac la nivelul
scaunului;
- scaunele trebuie să rămână netede după doborâre;
- doborârea se va face astfel încât scaunele să nu crape sau să se aşchieze;
- pentru scaunele cu înălţimea mai mică de 1,3 m tăierea se face de pe sol, iar pentru cele
cu înălţimea mai mare de 1,3 m, pentru tăiere, se amenajează capre de pe care vor
acţiona muncitorii. Înălţimea scaunelor nu trebuie să depăşească 2,2 m;
- tăierile se fac cu toporul. Dacă tăierea se face cu ferăstrăul mecanic atunci cioata
trebuie netezită cu toporul pentru a se îndepărta toate asperităţile de pe faţa acesteia.

- 16 -
Fig. 2.12. Doborârea în scaun

2.3.5. Doborârea prin căzănire

Metoda de doborâre prin căzănire se aplică în căzu! în care se urmăreşte asigurarea regenerării
prin drajonare sau valorificarea lemnului din zona coletului. Pentru aceasta se îndepărtează pământul
din jurul arborelui, pe circa 0,5 m, se descoperă rădăcinile groase care se taie, cu toporul, de la locul
de inserţie a acestora pe trunchi astfel încât arboretele să cadă pe direcţia tehnică (fig. 2.13).
Rădăcinile se taie astfel încât să se dea arborelui mai întâi o înclinare pe direcţia tehnică, după care se
taie rădăcinile din partea opusă. Rădăcinile netăiate îndeplinesc rolul zonei de frânare, adică rolul de a
dirija arborele în cădere pe direcţia tehnică.
Această metodă se recomandă în arborete de salcâm situate în zone în care prin aplicarea
căzănirii nu apare pericolul de eroziune a solului. Lemnul arborilor proveniţi din drajoni are calităţi
fizico-mecanice superioare altor provenienţe.
Regenerarea prin drajonare are avantajul unor creşteri rapide în primul an (până la 4 m
înălţime), precum şi închiderea stării de masiv în prima lună de vegetaţie ceea ce constituie un mare
avantaj privind stabilizarea nisipurilor mobile.

Fig. 2.13. Doborârea arborilor prin căzănire

- 17 -
2.3.6. Doborârea prin dezrădăcinare

Aplicată rar în exploatările forestiere doborârea prin dezrădăcinare se practică atunci când se
urmăreşte:
- valorificarea într-o proporţie cât mai mare a lemnului din arborii marcaţi;
- eliberarea completă a terenului de vegetaţia forestieră;
- când se fac tăieri de substituire, pentru evitarea drajonării.
Pentru dezrădăcinare se folosesc utilaje specializate care doboară arborii prin împingere sau,
pentru număr mic de arbori, se poate lucra manual prin îndepărtarea pământului în jurul acestora, pe
circa 1,0...1,5 m, astfel încât să descopere rădăcinile groase, după care acestea sunt tăiate într-o
modalitate identică cu cea de la doborârea prin căzănire. Metoda de doborâre prin dezrădăcinare
manuală este periculoasă şi, atunci când se aplică, trebuie să i se acorde o atenţie deosebită.

2.3.7. Structura operaţiei de doborâre

În desfăşurarea operaţiei de doborâre trebuie să se parcurgă, succesiv - într-o ordine


obligatorie, bine stabilită - mai multe faze prin care se asigură îndeplinirea condiţiilor tehnologice,
silviculturale şi de protecţia muncii.
Această structură, cu particularităţi specifice fiecărei metode de doborâre, conţine următoarele
faze:
- Deplasarea la arborele de doborât. Această fază necesită, în general, un consum mare de
energie, deoarece deplasarea muncitorilor se face în condiţii de teren neamenajat, sub influenţa
directă a factorilor climatici. Pentru reducerea acestui efort se practică marcolarea - însemnarea
vizibilă a arborilor marcaţi (prin cioplaje pe trunchi, prin însemnare cu vopsea sau folosind benzi
textile viu colorate) - şi stabilirea, în zona de lucru, a traseului optim de urmat pentru realizarea
doborârii.
- Alegerea direcţiei de doborâre. În funcţie de direcţia naturală de cădere, de poziţia arborilor
care rămân pe picior, de poziţia suprafeţelor cu seminţiş, de microrelief şi direcţia de colectare se
stabileşte direcţia tehnică de doborâre a arborelui marcat. Această fază are o deosebită importanţă,
silviculturală şi economică, deoarece modul de alegere a direcţiei tehnice influenţează nivelul
prejudiciilor la doborâre, păstrarea calităţii lemnului din arborele marcat şi, într-o mare măsură,
cheltuielile de colectare.
Pregătirea locului de muncă. Pentru a se putea executa comod şi în condiţii de siguranţă
tăieturile necesare pentru doborâre se înlătură obstacolele din jurul arborelui pe o distanţă de 0,70 -
0,80 m. La doborârea prin căzănire şi dezrădăcinare manuală se descoperă rădăcinile pe o distanţă
corespunzătoare cerinţelor metodei aplicate. Dacă este cazul se taie şi crăcile de pe trunchi pe o
înălţime de circa 2 m. Normele de protecţia muncii prevăd, tot în această fază, amenajarea potecilor
de refugiu pentru retragerea muncitorilor în timpul căderii arborelui. Această amenajare constă din
îndepărtarea, pe o distanţă de 5 - 10 m, a obstacolelor care ar putea împiedica deplasarea rapidă a
muncitorilor pe direcţiile stabilite pentru retragerea acestora. Pentru siguranţa muncitorilor se
amenajează două poteci de refugiu, în sens opus căderii arborelui, la circa 45 o faţă de direcţia tehnică
de cădere.
Îndepărtarea ritidomului şi a lăbărţărilor. Această fază este specifică doborârii în cioată.
îndepărtarea ritidomului, în zona de tăiere, se face cu scopul de a proteja lanţul tăietor al ferăstrăului
mecanic, iar îndepărtarea lăbărţărilor pentru a da trunchiului, la bază, o formă cilindrică şi de a putea
asigura, în acest, fel, un raport optim al tăieturilor.
Executarea tapei. La doborârea în cioată şi în scaun această fază constă din extragerea tapei, iar
la doborârea prin căzănire şi dezrădăcinare manuală din tăierea rădăcinilor într-o ordine
corespunzătoare metodei aplicate.

- 18 -
Executarea tăieturii din partea opusă tapei. Tăietura din partea opusă se execută, la doborârea
în cioată şi scaun, la un nivel corespunzător cerinţelor fiecărei metode, iar la doborârea prin căzănire
şi dezrădăcinare prin tăierea rădăcinilor astfel încât arborele să cadă pe direcţia tehnică.
Impulsionarea şi orientarea căderii. Dacă tăieturile de ia baza arborelui nu sunt suficiente
pentru a-l orienta în cădere pe direcţia tehnică, atunci este necesară intervenţia, suplimentară, la
doborâre, cu pene, pârghii sau dispozitive de impulsionarea şi orientarea căderii. Pentru arborii de
dimensiuni mari se recomandă folosirea dispozitivelor de tracţiune cu cablu (DTC), pentru
orientarea căderii.
Căderea arborelui şi retragerea muncitorilor. În momentul în care arborele începe să cadă
muncitorii se vor retrage pe potecile de refugiu pregătite astfel încât aceştia să iasă din zona
periculoasă din apropierea cioatei. Revenirea la locul de doborâre se va face numai după ce
muncitorii constată că nu există nici un pericol de accidentare (crăci rupte, rămase agăţate în arborii
din jur, arbori dezrădăcinaţi parţial, arbori aninaţi etc.)
Netezirea şi cojirea cioatei. Netezirea cioatei constă din tăierea fibrelor smulse din trunchi, la
doborârea în codru şi din netezirea cioatei, pentru a obţine o faţă plană, la doborârea în crâng,
Cojirea cioatelor este obligatorie la răşinoase. Se cojesc complet cioatele de molid şi pin şi prin
curelare cioatele celorlalte specii.
Retezarea crestei trunchiului. în urma doborârii, în zona de frânare, se smulg uneori fibre din
cioată, care rămân pe trunchi şi care trebuie să fie îndepărtate prin tăiere.
Doborârea este o operaţie complexă de o importanţă deosebită sub aspect economic şi
silvicultural. Executarea necorespunzătoare a acestei operaţii poate conduce la o depreciere calitativă
importantă a masei lemnoase, la crearea unor condiţii dificile de colectare (mai ales în prima parte a
procesului), precum şi la prejudicierea într-o proporţie mare a arborilor ce rămân pe picior şi a
seminţişului.
Formaţia de lucru la doborâre cu ferăstrăul mecanic este de doi muncitori. Pentru volume mici
pe fir a arborilor (recomandat volume mai mici de 0,140 m3/fir), la doborâre, poate lucra un singur
muncitor.

2.3.8. Dezaninarea arborilor

Aninarea arborilor este un fenomen care se produce uneori la doborâre datorită alegerii greşite
a direcţiei tehnice, executării necorespunzătoare a tăieturilor, datorită desimii mari a arboretului sau
acţiunii unor factori naturali (vânt, zăpadă). Situaţiile care apar la aninare (fig. 2.14) sunt periculoase
pentru muncitori, conduc la prejudicierea arborilor suport, la deprecierea calitativă a lemnului
arboretului marcat şi necesită, pentru dezaninare, eforturi şi cheltuieli mari.
Dezaninarea se face, în funcţie de volumul arborelui aninat, folosind:
- atelaje ori dispozitive de tracţiune cu cablu sau, pentru volume mai mari de 1
m3/fir , cablul de sarcină al tractorului, (b, fig. 2.14);
- pârghia rotitoare (a, fig. 5.45) sau pârghia simplă (a,c, fig. 2.14), pentru volume
între 0,1 şi 1,0 m3/fir;
- cu braţele, pentru volume mai mici de 0,1 m3/fir (a,c,fig. 2.14).
În legătură cu aceste soluţii de dezaninare se mai fac următoarele precizări:
- înainte de începerea dezaninării se taie şi zona de frânare pentru a se evita căderea
arborelui în sens opus direcţiei tehnice;
- când dezaninarea se face cu cabluri se vor folosi, întotdeauna, role de direcţie
pentru evitarea accidentelor;
- dezaninarea cu pârghia simplă şi pârghia rotitoare se poate aplica doar la
răşinoase;
Sunt interzise, ca soluţii de dezaninare, doborârea arborelui suport, secţionarea trunchiului
arborelui aninat sau doborârea unui alt arbore peste cel aninat; pericolul de accidentare la care se
expune muncitorul, în astfel de situaţii, este deosebit de mare.

- 19 -
c
a b

Fig. 2.14. Situaţii caracteristice la aninare.

Precizările făcute privind dezaninarea în funcţie de volumul arborelui aninat au un caracter


general, fiecare situaţie concretă ce apare în teren impunând o soluţie corespunzătoare de rezolvare.

2.4. Curăţirea de crăci

Curăţirea de crăci este operaţia prin care crăcile arborilor doborâţi sunt detaşate de trunchi
prin tăiere pentru a se crea, în acest fel, condiţii optime de deplasare a masei lemnoase, în
concordanţă cu condiţiile de lucru de la colectare.
Concret, curăţirea de crăci este impusă de:
- reducerea volumului aparent şi a greutăţii pieselor ce vor fi colectate;
- creşterea gradului de manevrabilitate a lemnului la colectare;
- reducerea prejudiciilor, prin diminuarea volumului şi greutăţii pieselor,
precum şi printr-o toaletare corespunzătoare a coroanei;
- utilizarea mai bună a capacităţii de transport a mijloacelor de colectare;
- crearea condiţiilor de aplicare a unor procedee de lucru sau de folosire a unor
mijloace de colectare;
- crearea condiţiilor pentru desfăşurarea operaţiei de secţionare.
Tăierea crăcilor trebuie să fie făcută astfel încât (fig. 5.46) ciotul rămas să aibă o înălţime de cel
mult 1,0 cm, iar pentru speciile din care rezultă sortimente ce se livrează cojite, desprinderea crăcii
trebuie să se facă "la faţa lemnului".
Curăţirea de crăci se realizează printr-o tăiere de detaşare (cazul crăcilor scurte) sau prin tăieri
de scurtare şi detaşare (cazul crăcilor lungi, ramificate, accesibile). Tăierile de scurtare a crăcilor se fac
cu scopul de se realiza o dată cu tăierea crăcilor şi fasonarea lemnului provenit din acestea.
Mijloacele de lucru folosite la curăţirea de crăci sunt ferăstrăul mecanic sau toporul. Ferăstrăul
mecanic se foloseşte, în general, pentru tăierea crăcilor mai groase de 5 cm, iar toporul pentru crăci
cu diametrul mai mic de 5 cm. Se ia în considerare diametrul dominant al crăcilor, măsurat la locul
de inserţie al acestora pe trunchi. Pentru un parchet sau o porţiune din suprafaţa parchetului se
recomandă folosirea unei singure categorii de mijloace pentru curăţirea de crăci.
Pentru creşterea productivităţii muncii şi reducerea efortului fasonatorului mecanic, la
curăţirea de crăci la răşinoase, datorită dispunerii, în general, regulate a crăcilor pe trunchi, se vor
folosi scheme de curăţire de crăci (fig. 2.15) cu respectarea următoarelor recomandări:

- 20 -
a b

Fig. 2.15. Procedee de lucru la curăţirea de crăci: a – tăierea în trepte; b – tăierea în zig-
zag; c – tăierea multiplă

- procedeul în trepte se va aplica atunci când distanţa dintre verticile este


de 0,50...1,0 m;
- procedeul în zig-zag se va folosi dacă distanţa dintre verticile este mai mare
de 1,0 m;
- procedeul tăierii multiple se va aplica în situaţiile în care distanţa dintre verticile
este mai mică de 0,50 m.
Aceste scheme sunt concepute astfel încât ferăstrăul să fie, în cea mai mare parte a timpului,
sprijinit pe trunchi, diminuându-se în acest fel efortul de manevrare a utilajului. Când se folosesc
scheme de curăţire, crăcile se taie la rând indiferent de diametrul acestora.
Crăcile se taie de la bază spre vârful arborelui (vârf care, în cazul răşinoaselor, se retează la
diametrul de 5 cm) fasonatorul având trunchiul în partea dreaptă.
Dacă se folosesc topoare, în zona de lucru, se taie mai întâi crăcile subţiri şi apoi cele groase.
La prima trecere se taie crăcile de pe partea opusă fasonatorului şi cele situate deasupra trunchiului,
după care se taie vârful arborelui şi, de la vârf către bază, crăcile rămase. La curăţirea de crăci cu
toporul fasonatorul trebuie să acţioneze întotdeauna de pe partea opusă crăcilor tăiate.
O problemă deosebită ce apare la curăţirea de crăci se referă la tăierea crăcilor pe care se
sprijină arborele doborât. Acestor crăci trebuie să li se acorde o atenţi deosebită pentru a se evita
răsturnarea trunchiului peste fasonator.
Structura operaţiei de curăţire de crăci constă din următoarele faze:
- deplasarea la arbore;
- tăierea crăcilor;
- degajarea locului de muncă de crăcile tăiate;
- asigurarea stabilităţi arborelui;
- tăierea vârfului, la răşinoase;
- voltarea trunchiului;
- tăierea crăcilor rămase.
Ordinea de desfăşurare a acestor faze nu mai este, în acest caz, foarte riguroasă, urmând ca
aceasta să fie adaptată condiţiilor concrete de lucru.
Formaţia de muncă, la curăţirea de crăci, este alcătuită dintr-un singur muncitor.

- 21 -
2.5. Secţionarea arborilor

Secţionarea este operaţia de fragmentare a arborilor doborâţi în piese cu forme şi dimensiuni


impuse de condiţiile de colectare.
Gradul de fragmentare a arborilor doborâţi se stabileşte în funcţie de criterii silviculturale şi
economice. Din punct de vedere strict silvicultural cea mai favorabilă situaţie ar fi aceea în care s-ar
realiza o fragmentare cât mai mare a arborilor doborâţi, până la obţinerea sortimentelor definitive,
fiind evident faptul că deplasarea unor piese de dimensiuni mici va conduce la prejudicii minime.
Din punct de vedere economic, respectiv al cheltuielilor făcute pentru deplasarea masei lemnoase la
colectare şi la transportul tehnologic, gradul de fragmentare ar trebui să fie cât mai redus, în acest fel
reducându-se cheltuielile de deplasare şi deci, în general, cheltuielile de exploatare.
Se impune, deci, la secţionare adoptarea unor soluţii prin care să se optimizeze cele două
cerinţe astfel încât prejudiciile şi cheltuielile să se situeze la un nivel acceptabil din punct de vedere
silvicultural şi economic, nivel care, de fiecare dată, trebuie stabilit în funcţie de condiţiile concrete
de lucru.
Secţionarea se face cu ferăstrăul mecanic, printr-o tăietură perpendiculară pe axa piesei,
abaterea maximă admisă fiind de 0,1 d (fig. 2.16).

Fig. 2.16. Condiţii de realizare a secţionării: a – perpendicularitatea tăieturii pe axa


piesei; b – abaterea maximă admisă la secţionare
Condiţiile de lucru de la recoltare fac ca, în ceea ce priveşte operaţia de secţionare, lemnul
arborelui doborât să fie netensionat, tensionat sau supratensionat (fig. 2.17). De aceea, la secţionare,
procedeele de lucru se aleg în funcţie de starea de tensionare a lemnului.

Fig. 2.17. Stări de tensionare a lemnului: a – lemn


netensionat; b, c – lemn tensionat ; d – lemn supratensionat

În cazul tăierii lemnului netensionat procedeele de lucru recomandate iau în considerare numai
raportul dintre lungimea utilă a lamei ferăstrăului mecanic şi diametrul piesei la locul de secţionare.
Prin aplicarea acestor procedee - tăierea normală, tăierea în evantai, tăierea mixtă - se asigură cele mai
favorabile condiţii de lucru sub aspectul productivităţii şi calităţii producţiei.

- 22 -
Tăierea lemnului tensionat după procedeele cunoscute duce la blocarea lanţului în tăietură sau
la ruperea piesei în punctul de secţionare, precum şi la expunerea muncitorilor unor accidente.
Evitarea acestor situaţii se poate face prin aplicarea unor procedee de tăiere specifice (fig. 2.18).

Fig. 2.18. Procedee de lucru la secţionare a lemnului:


a – tensionat; b - supratensionat

La tăierea lemnului tensionat trebuie să se respecte următoarea regulă generală: în cazul


pieselor cu fibrele tensionate tăierea se începe, întotdeauna, din zona cu fibre comprimate şi se face
pe circa 1/3 d, după care se continuă, în acelaşi plan perpendicular pe axul piesei, din zona cu fibre
întinse.
În cazul lemnului supratensionat (b, fig. 2.18) trebuie să se extragă, în plus, un calup de lemn
din zona cu fibre supracomprimate, zonă din care se începe secţionarea. Extragerea calupului se
poate face prin două sau mai multe tăieri succesive (b1 şi b2, fig. 2.18) în funcţie de starea de
supratensionare alemnului.
Starea de supratensionare a lemnului apare mai ales în doborâturile masive de vânt şi trebuie să
fie luată în considerare, în primul rând, pentru periculozitatea mare la care sunt expuşi muncitorii în
timpul tăierii lemnului aflat în această situaţie. în acest caz se recomandă extragerea a unu sau două
calupuri de lemn din zona cu fibre supracomprimate şi, dacă este cazul, lăsarea unor zone de frânare
care să întârzie desprinderea celor două piese pentru a se asigura, în acest fel, retragerea muncitorilor
din zona periculoasă.
Prin secţionarea lemnului la recoltare trebuie să se asigure:
- condiţii favorabile pentru orientarea pieselor pe direcţiile de colectare;
- includerea, în piesele rezultate, a unor multipli de sortimente;
- posibilitatea de a deplasa piesele rezultate prin modalităţile şi cu mijloacele
preconizate a se folosi la colectare;
- atenuarea defectelor de formă (curbură, înfurcire etc.) pentru reducerea
prejudiciilor şi folosirea la capacitate a mijloacelor de colectare
Structura operaţiei de secţionare cuprinde:
- deplasarea la arborele secţionat;
- stabilirea locului de secţionare;
- asigurarea stabilităţii pieselor rezultate. Pe pante mai marii de 20%, dacă arborele
este doborât pe curba de nivel, trebuie să se asigure, în general, stabilitatea
pieselor rezultate sau să se aleagă o poziţie de secţionare astfel încât muncitorul să
nu fie expus accidentelor;
- efectuarea tăieturii de secţionare;
- deplasarea la următoarea secţiune.
Dacă curăţirea de crăci se face cu ferăstrăul mecanic atunci secţionarea se face o dată cu
această operaţie.
Formaţia de lucru la secţionare este alcătuită dintr-un muncitor.

- 23 -