Doina

Doina este o specie a literaturii populare în versuri, aparținând genului liric, în care autorul
își exprimă sentimentele și convingerile față de unele probleme ale vieții, față de timp și natură și
față de sine însuși.
Trăsăturile doinei:
- eul liric exprimă sentimente profunde de dragoste, dor, jale;
- este o creație sincretică, ce este de obicei cântată;
- are un caracter intim, personal, fiind o expresie a sentimentelor umane;
- se inspiră din unele probleme existențiale (sentimente precum iubirea, ura sau revolta,
plecarea în armată) sau din unele evenimente din viața omului, precum doina de jale la
înmormântări;
- este frecvent utilizat procedeul reluării titlului în primul vers;
- limbajul este popular, încărcat de termeni arhaici, regionali, diminutive și interjecții cu
rol afectiv;
- se evidențiază comuniunea dintre om și natură (aceasta preia sentimentele eului liric);
- versurile sunt scurte, iar rima este împerecheată sau monorimă;
- de obicei, se clasifică în funcție de sentimentele sau de atitudinile exprimate: de jale, de
cătănie, de înstrăinare, de dor.

Balada

Balada populară este o specie a genului epic în versuri, de mare întindere, uneori şi cu
caracter liric sau dramatic în care se relatează o legendă, un fapt istoric, o idee filozofică sau în
care se prezintă o personalitate istorică sau una legendară. Aceasta are caracter oral, anonim,
colectiv, sincretic și tradițional, ca orice operă populară.
Trăsăturile baladei:
- conține întâmplări tragice, dramatice, neobișnuite, iar conflictul este puternic;
- elementele spaţio-temporale sunt limitate sau chiar imaginare;
- la acţiune participă un număr mic de personaje înzestrate cu puteri excepţionale;
- portretele eroilor sunt realizate prin antiteză (fiecare reprezintă opusul celuilalt, atât din
punct de vedere fizic, cât și moral) şi prin intermediul hiperbolei (trăsăturile și acțiunile
realizate de aceștia sunt exagerate);
- personajul principal al baladei populare sau eroul este cel care participă la întreaga
acţiune, având puteri supraomenești, calități fizice și morale de excepție;
- elementele reale se împletesc cu cele fabuloase;
- este evidențiată comuniunea dintre om și natură;
- implicarea afectivă a creatorului anonim este sugerată prin intermediul dativului etic, a
diminutivelor, a interjecțiilor;
- versurile sunt scurte, iar rima este împerecheată sau monorimă;
- unele balade au un final deschis, lipsind deznodământul, altele au un final tragic,
sângeros.
 Fabula

Fabula este opera epică, în versuri sau în proză, de mică întindere, ce are un
caracter satiric și moralizator, în care întâmplările sunt puse pe seama animalelor,
obiectelor sau fenomenelor naturii, care întruchipează anumite tipuri umane criticate de
autor.
Trăsăturile fabulei:
- principalele figuri de stil folosite sunt personificarea și alegoria (aparent, se vorbește
despre un aspect din realitate, însă acesta face de fapt trimitere la altceva);
- personajele reprezintă categorii/tipuri de oameni: ipocritul, demagogul, mincinosul, omul
naiv, prostănacul, hoțul, vicleanul;
- comportamentul personajelor constituie o sursă de umor;
- este structurată pe două părți: întâmplarea propriu-zisă și morala (învățătura desprinsă din
text), care poate fi explicită (enunțată la sfârșitul textului de către narator, în câteva
versuri) sau implicită (textul se încheie brusc, urmând ca cititorul să o identifice singur);
- timpul și spațiul sunt neprecizate, oferind întâmplărilor un caracter universal;
- scopul acesteia este de a satiriza și de a critica anumite defecte omenești: lăcomia,
minciuna, ipocrizia, zgârcenia, prostia.