Sunteți pe pagina 1din 4

Dacismul

Dacia, era în antichitate, țara locuită de geto-daci, care erau împărțiți


într-un număr mai mare de state și ocupau un teritoriu cuprins între: râul Tisa
(vest), râul Nistru și Marea Neagră (est), Dunăre (sud) și Carpații Păduroși
(nord). În anumite părți chiar depășeau aceste hotare: spre est peste Nistru,
"înaintând până spre Bug", iar spre vest, "ajunseră până la Dunărea panonică".

Origine

Dacii, sau geţii, fac parte din marele grup etnic al tracilor şi constituie cea mai
importantă ramură a lui, având o civilizaţie, o cultură şi o istorie politică pe care
n-a egalat-o nicio altă ramură. Se poate spune că geto-dacii reprezintă elita
numerosului grup al tracilor. Cu privire la mulţimea acestor traci, Herodot face o
afirmaţie de cea mai mare importanţă : "Neamul tracilor este, după cel al inzilor,
cel mai numeros din lume. Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar
înţelege între ei, ele ar fi de neînvins şi, după socotinţa mea, cu mult mai puternic
decât toate neamurile." Dintre cele peste 100 de formaţiuni tribale şi gentilice
ale tracilor, triburile dacilor şi geţilor erau cele mai mari şi cele mai puternice.
Ocupau teritoriul cuprins între Munţii Balcani şi Munţii Slovaciei, şi de la litoralul
apusean al Mării Negre până dincolo de bazinul Tisei. Triburile denumite "dacice"
locuiau pe teritoriul actualei Transilvanii şi al Banatului, iar al "geţilor" în câmpia
Dunării - inclusiv în sudul fluviului - , în Moldova şi Dobrogea de azi.

Mod de viata

Popor razboinic, cu o religie politeista la inceput, dacii vedeau in moarte o


eliberare. Credinta in zeul suprem Gebeleizis ii facea neinfricati pe campul de
lupta, virtute ce s-a pastrat si dupa ce vechea religie a fost inlocuita de cultul lui
Zalmoxe. La fel ca si la alte neamuri hiperboreene, adevarata viata incepea in
lumea de dincolo, alaturi de zeul patron. Daca radeau si se veseleau la moartea
unuia dintre ei, cand se nastea un copil plingeau si se intristau de soarta pe care
o va avea acesta in lume.

Ei erau împărțiți în două clase sociale: aristocrația, numită pileați (pileati) sau
tarabostes și agricultorii liberi, comații (comati); un număr mic de izvoare
istorice menționează și prezența sclavilor. Primii, care aveau dreptul să-și
acopere capul purtând o cușmă și formau o clasă privilegiată. Ceilalți, care
formau grosul armatei, erau țărani și meșteșugari și purtau părul lung (capillati).
Una din armele lor era "sica".

Preocupari

Ocupațiile principale erau agricultura (în special cereale, pomi fructiferi și viță-
de-vie), creșterea vitelor și oilor și cunoșteau apicultura; caii erau folosiți mai
ales ca animale de povară, dar caii crescuți de daci aveau și faima de a fi foarte
buni în război.

De asemenea extrăgeau aur și argint din minele din Transilvania și aveau un


comerț înfloritor cu exteriorul, inconstatabil și prin numărul mare de monede
grecești si romane descoperite.

Primele monede geto-dace au apărut prin secolul al III-lea î.Hr. și imitau pe cele
macedonene (emise de Filip al II-lea, Alexandru cel Mare, Filip al III-lea).
Bătute din argint, după cum atestă tezaurele descoperite la Jiblea (județul
Vâlcea), Dumbrăveni (județul Vrancea), monedele geto-dace și-au încetat
existența către sfârșitul secolului al II-lea î.Hr și primele decenii ale secolului I
î.Hr., o dată cu pătrunderea în regiune a denarului roman (denarius). Aceștia vor
domina economia dacică inclusiv în secolul al II-lea d.Chr. Explicația constă în
descoperirea unei monetării în cadrul căreia moneda romană republicană era
falsificată în așezarea de la Sarmizegetusa Regia. Numărul mare de monede
romane republicane descoperite putând fi explicate și în acest sens, nu doar prin
relațiile comerciale înfloritoare între lumea dacică și cea greco-romană.

Cele mai importante influențe în prelucrarea metalelor și în alte meșteșuguri


erau cele ale celților și ale grecilor, astfel că podoabele și obiectele din metal
prețios găsite la săpăturile arheologice dau dovadă de multă măiestrie.
Cucerirea Daciei de catre romani

Din 85 până în 89, dacii au dus două războaie împotriva romanilor sub
conducerea Decebal. După două răsturnări de situații, romanii, sub conducerea lui
Tettius Iullianus aveau un mic avantaj, dar intre timp, Decebal și-a refăcut
armata, iar Tettius Iullianus este forțat să se retraga din Dacia invins.

Traian inițiază o amplă campanie împotriva dacilor după ce devine imparatul


Romei, o campanie cunoscută ca Războaiele Dacice, războaie ce vor necesita
utilizarea unei treimi din efectivul întregii armate a Imperiului Roman. Rezultatul
primei campanii (101-102) a fost atacul capitalei dace, Sarmizegetusa și ocuparea
unei părți din țară. Cel de-al doilea război dacic (105-106) s-a terminat cu
înfrângerea lui Decebal și sinuciderea acestuia, regatul său fiind cucerit și
transformat în provincia romană Dacia. După înfrângerea dacilor, Traian a
organizat la Roma cea mai mare și mai costisitoare festivitate, care a durat
aproximativ 123 de zile, cantitatea de aur și argint prădată din Dacia de către
romani fiind apreciată de cronicarii antici ca fabuloasă. Zeci de mii de daci au
fost duși în sclavie la Roma, alte zeci de mii de daci au fugit din Dacia pentru a
evita sclavia.

Detaliile războiului au fost relatate de Dio Cassius, dar cel mai bun comentariu
este celebra Columnă a lui Traian construită în Roma.

Retragerea Aureliana

Retragerea Aureliană este un eveniment care se referă la evacuarea armatei şi


administraţiei din Dacia Romană. După moartea împăratului Traian din 11 august
117 încep năvălirile diferitelor popoare migratoare în Dacia Romană. Din cauza
acestor numeroase atacuri şi din cauza poziţiei geografice a Daciei Romane care
o făcea expusă, împăratul Aurelian a fost nevoit să ia măsuri pentru reducerea
frontului de apărare, asta însemnând părăsirea Dacie.

Retragerea armatei şi administraţiei romane s-a produs în două etape. În prima


etapă au fost retrase legiunile din nordul Transilvaniei, acţiune petrecută cam la
sfârşitul anului 271 sau începutul lui 272. În a doua etapă (primăvara lui 275) au
fost retrase şi trupele din Banat şi Oltenia, menţinându-se totuşi puncte întărite
pe malul stâng al Dunării, la Dierna, Drobeta, Sucidava, etc. Potrivit unei teorii
mai recente bazată pe anumite cercetări se pare chiar, şi nu fără temei că
întreaga evacuare din Dacia s-ar fi întâmplat în primăvara anului 275.
Retragerea din Dacia Romană nu s-a făcut la întâmplare şi nici nu a fost lăsată
pradă năvălitorilor care să distrugă totul. Venit la Dunăre pentru a lupta cu goţii,
împăratul Aurelian chiar a şi obţinut o victorie împotriva lor, însă şi-a dat seama
că nu va mai putea menţine pentru mult timp controlul provinciei, astfel încât a
luat legătura cu goţii şi le-a cedat Dacia ca “federaţi”. Asta însemna că goţii
deveneau aliaţi ai Imperiului Roman fiind astfel obligaţi ca să nu-l mai atace, ba
chiar să-i dea ajutor împotriva altor năvălitori.

Pentru ca împăratul Aurelian să evite acuzațiile celor de la Roma că a pierdut


teritorii din imperiu, el a organizat la sud de Dunăre o nouă provincie pe care a
denumit-o Dacia Aureliană.

Incheierea procesului de romanizare