Arta gotică.

Studiu de caz
 Arta gotică

1.1 Generalități

Cunoscut și apreciat la nivel internațional, stilul arhitectural gotic apare în secolul al XII-
lea când societatea europenă cunoaște un progres material și cultural și se va dezvolta până în
secolul al XVI-lea. Se remarcă prin manifestarea în domeniul arhitectural ce cuprinde catedrale
și palate comunale, construcții civile și militare și primării și palate de justiție. Este precedat de
stilul romanic, caracterizat prin construcțiile din mediul monastic, dar putem observa și
manifestarea lor concomitentă ( biserica din Aulnay de Saintonge și altele din Provence). Spre
deosebire de acesta, stilul gotic îl vom întâlni cu precădere în mediul urban, fiind "prima forma
de manifestare a unei culturi general-europene, orășenești și moderne"1.

Dacă în stilul romanic cea mai importantă clădire era reprezentată de mănăstire, de
această dată, activitățile urbane fiind în contiunuă creștere, atenția va fi direcționată către
catedralele care se aflau în piețele publice ce aveau și rol comercial. Toate străzile, strâmte în
general, duceau spre acest spațiu iar catedrala devine monument reprezentativ.

Spațiul de răspândire este cel din țările Europei Centrale, dar ajunge și în alte țări
apropiate printre care și în România (biserica Neagră din Brașov, biserica Sfântul Mihail din Cluj
și altele.). În perioada Renașterii italiene, termenul gotic era sinonim cu “barbar” deoarece nu se
baza pe o adevărată știință arhitecturală, motiv pentru care Italia are un număr mic de construcții
aparținând stilului gotic. Putem menționa aici faptul că termenul ce denumește stilul este
impropriu adaptat deoarece nu datoreză nimic poporului got.

Vom prezenta o periodizare generală folosindu-ne de criteriul cronologic după cum

urmează:

1. goticul timpuriu (1440-1220)

2. goticul în forma sa matură (din 1220 până în prima jumătate a secolului al XIV-lea)
3. goticul târziu (a doua jumătate a secolului al XIV până în secolul al XVI-lea)2.

Periodizările mai exacte sunt făcute de către cercetători pentru fiecare zonă/ țară în
parte, însă noi vom alege să una expunem una valabilă pentru spațiul francez asupra căruia ne
vom apleca și în studiile de caz ce vor urma. Astfel, aceastei clasificări cronologice i se adaugă și
criteriul care ține seama de proporția și forma profilelor care împodobesc ferestrele:

1. lanceolat – corespunzător goticului timpuriu

2. reionant – corespunzător goticului matur

1
Drimba, Ovidiu, Istoria culturii si civilizatiei, Vol III, Editura Saeculum, 2001, p. 384
2
Vlăsceanu Mihaela, Elemente de Istoria artei europene: caiet de seminar, Timișoara, ed. Aura, 2002, p. 79
 3. flamboaiant – corespunzător goticului târziu 3.

Goticul este orientat, cu precădere, spre ilustrarea obiectelor în formă concretă. Se

redescoperă lumea și natura în reprezentări cât mai realiste. Noile concepții intelectuale se fac
visibile și în arta arhitecturală după cum vom vedea în prezentarea caracteristicilor și analizarea
unor edificii remarcabile.

Vom prezenta în continuare aspecte care definesc cele două tipuri de arhitectură, urbană
sau civilă și religioasă, clasificate după rolul pe care îl au acestea în societate.

1.2 Arhitectura urbană

În cadrul acestei arhitecturi vom întâlnim construcțiile de apărare, precum castelele și

cetățile. Castelele au ziduri masive și sisteme de apărare bine puse la punct. Unul dintre
elementele specifice este rotunjirea turnurilor prismatice pentru obținerea unui câmp de tragere
continuu (Vlăsceanu, 2002). Zidurile devin mai groase. Așezate în locuri mai greu accesibile,
aceste fortificații ajung să fie atinse de aspectele legate de confort.

La începutul secolului al XII-lea, Europa intră în Evul Mediu, perioada de renașterea

orașelor. Chiar și acestea sunt puternic fortificate după cum observăm în cazul orașului
Carcassonne din Franța. Au fost construite palate comunale care erau un simbol al puterii
orășenești ca centru de organizare al vieții urbane ( Faure, 1970). Turnurile zidurilor fortificate
din orașele medievale gotice aparțineau breslelor care prin puterea financiară puteau să asigure
paza continuă.

În această perioadă, iau naștere multe centre urbane și locuitorii sunt tot mai numeroși.
De-a lungul străzilor înguste erau așezate locuințele care avea atât scop casnic, cât și economic,
la parter aflându-se diferite spații care permiteau întreținerea familiei.

Unul dintre cele mai elegante locuințe pentru cei care aveau o situație economică mai
bună în perioada gotică în Franța este locuința lui Jacques Coeur din secolul al XV-lea care
devine în franceză “hôtel”, adică un mic palat de locuit.

1.3 Arhitectura religioasă

Biserica gotică apare ca urmare a nevoii de spațiu și de lumină, de aceea volumul și

înălțimea lor (între 20 și 50 de metri) depășesc edificiile romanice. Deasemenea, atrage atenția și
lungimea acestora care ajunge și la 100 de metri. În cadrul acestui stil întâlnim patru tipuri de
edificii religioase ( Vlăsceanu, 2002) care se dezvoltă în funcție de zone și de influențe:

3
Ibidem, p. 79
 1. biserica- hală întâlnită în partea de vest a Franței și în Germania
2. tipul central
3. tipul sală cu două nave
4. tipul basilical

Nava centrală este mai înaltă decât cele laterale. Laturile edificiului sunt susținute de
arcurile butante care sprijină greutatea pereților și sunt caracteristice acestui stil. Bolta nu este
susținută pe arce semicirculare, ci pe ogive, un arc diagonal care se întretaie în punctul în care se
află cheia bolții, cu alt arc frânt, formând astfel o încrucișare de ogive. Ogiva, care era folosită și
spre sfârșitul romanicului „constituie poate supremul element de legătură între cele două stiluri,
subliniind continuitatea unei evoluţii ce nu comportă cezuri şi se desfăşoară cu o anumită consec-
venţă prin metamorfozarea formelor iniţiale”4. Acum apare elementul decorativ la cheia bolții.

Fațada unei catedrale are în perioada gotică o însemnătate deosebită, fiind bogat ornată
spre deosebire de alte părți ale edificiului. Cele mai multe dintre acestea nu au o unitate de stil
deoarece erau construite și decorate de-a lungul mai multor ani și astfel participau artiști cu
diferite concepții arhitecturale. Observăm de prima dată prezența pe fațadă, cel puțin în plan, a
două turnuri imense care sunt de cele mai multe ori inegale sau neterminate. Zona superioară
ditre cele două turnuri cuprinde o mare rozasă, iar zona inferioară, trei sau cinci portaluri. Ca
turnuri centrale, care sunt îndrăznețe în comparație cu stilul romanic, întâlnim turnul lanternă,
așezat cu aproximație pe axa centrală și turnul clopotniță.

Ornamenția ferestrelor se rezumă de această dată la câteva muluri, fiind astfel mult mai
simple decât cel gotice, însă dezvoltarea fabricării sticlei duce la decorararea acestora cu vitralii.
Cea mai obișnuită formă este cea de lance, prelungă și îngustă.

Conform lui Xavier arhitectura gotică a căutat găsirea de modalități pentru a pune în
valoare următoarele trei principii: mărirea deschiderilor, creșterea înălțimii edificiilor și căutarea
unui spațiu omogen. 5

1.3.1 Particularități ale goticului religios în Germania, Anglia, Italia

În Germania goticul a apărut mai târziu, sub influența celui din Franța În ceea ce privește
construcția catedralelor s-a optat în spațiul german pe biserica- hală care presupute ca toate
navele să aibă acceași înălțime. Materialul folosit era, mai ales în regiunile nordice, cărămida.
Domurile din Koln, Nurnberg și Bamberg sunt cele mai cunoscute monumente ale acestui stil.

4
Focillon Henri-, Arta Occidentului. Evul Mediu gotic. Vol II. Ed. Meridiane, Bucuresti, 1974, p. 18
5
Favre, Jean-François; Grunewald, Dietrich; Pimentel, Antonio Filipe, Istoria artei. Pictură, sculptură, arhitectură,
ed. Rao, București, 2000, p. 86
 Stilulul gotic englez se remarcă prin masivitatea neîntâlnită în Europa continentală. Sub
rozasă se află un singur portal. Deasemenea, datorită condițiilor climatice din această țară (ploi
multe și vânturi puternice), există o singură intrare în partea vestică (Drâmba, 2001). Printre cele
mai cunoscute construcții se numără catedralele din Canterbury, Wells, și Lincoln.

În Italia, după cum am menționat, edificiile gotice sunt mai puțin numeroase și este
impregnat de caracteristici ale artei bizantine. Cu toate acestea, orașul Milano își are ca
ambasador Domul care a fost înâlțat pe parcursul a cinci secole iar arhitectura urbană a lăsat
numeroase palate comunale pline de eleganță și armonie printre care Palatul Dogilor din Veneția
și Casa de Aur. Catedralele nu se ridică la înălțimi mari, iar arcurile ogivale nu sunt nici ele prea
ascuțite. O altă caracteristică este separarea clopotniței de corpul central.

Vom lăsa acum loc, trecând de la general spre particularitate, pentru două studii de caz a
unor monumente arhitecturale gotice aparținând Franței, țara de origine a acestui stil.

Bibliografie: Faure Elie, Istoria artei. Arta antic, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1970 ; Focillon
Henri, Arta Occidentului. Evul Mediu gotic, Vol II. Ed. Meridiane, Bucuresti, 1974 ; Drimba,
Ovidiu, Istoria culturii si civilizatiei, Vol III, Editura Saeculum, 2001 ; Vlăsceanu Mihaela,
Elemente de Istoria artei europene: caiet de seminar, Timișoara, ed. Aura, 2002, Favre, Jean-
François; Grunewald, Dietrich; Pimentel, Antonio Filipe, Istoria artei. Pictură, sculptură,
arhitectură, ed. Rao, București, 2000.

STUDIU DE CAZ
 Capela superioară (http://www.travelcaffeine.com/sainte-chapelle-paris-france-tips/)

Sainte Chapelle din Paris

Datare: Data exactă a începerii construcției este necunoscută. Ea poate să varieze între
toamna anului 1241 când la Paris ajunge Coroana de spini a Mântuitorului și luna mai a anului
1244 când o bulă pontificală evocă lucrările ce au loc. La data de 25 aprilie 1248 aceasta este
sfințită, Prin urmare, construcția are loc într-un timp relativ scurt de patru sau șapte ani. Ca etapă,
se încadrează în goticul reionant.

Autor: Arhitectul care s-a ocupat de planurile capelei a rămas necunoscut. O perioadă s-a
vehiculat că ar fi fost Pierre de Montreuil, arhitectul de la Saint-Denis. Cel care a cerut
construcția este regele Ludovic al IX-lea al Franței.

Descriere:

Planimetria: Construită într-un stil agil, rapid și flexibil cu plan simplu, fără transept.
Este alcătuită din două nivele, adică două capele suprapuse, cea de sus fiind pentru rege și
apropiații săi. Cel inferior era pentru personalul de serviciu. La nivelul superior accesul se făcea
doar prin galeriile superioare, însă ulterior a fost construită o scară de legătură.

Spre deosebire de alte edificii gotice, Sainte Chapelle nu are contraforţi exteriori de
susţinere, în acest caz s-a impus găsirea unei inovații, stabilitatea fiind asigurată printr-un sistem
de bare de fier implantate în ziduri.
 Fațada occidentală are patru niveluri care cuprind și rozasa flamboaiantă, pe al treilea
nivel, din anii 1485-1495. Cele două nivele inferioare comportă portalurile.

Dimensiuni: La exterior măsoară 36 de metri lungime, 17 metri lățime și o înălțime de 42

de metri fără clopotniță. Împreună cu aceasta se ajunge la 75,75 metri. Lungimea interioară este
de 33 de metri. Capela inferioară are o înălțime de șapte metri și este largă de 17 metri.

Material: piatră, sticlă, metal

Tehnica: Capela inferioară are bolta construită în arc frânt. Aici sunt prezenți stâlpi
masivi care susțin greutatea părții superioare. Dalele de piatră cu care este pardosită încăperea
acoperă câteva morminte.

Plastica decorativă: Tavanul dă impresia unui cer înstelat, fiind pictat într-un albastru
brăzdat de scântei galbene. Vitraliile ferestrelor de dimensiuni reduse din capela de jos dau
sensația unui spațiu intim, mai puțin luminos decât la etaj unde acestea aproape au înlocuit
pereții. Evocă o criptă sau o biserică romanică. În capela superioară ele sunt în număr de 15 și
formează un joc impresionant de culori. Albastrul și roșul predomină. În acest edificiu gotic se
simte principiul gotic: “Dumnezeu este lumină”. Încăperea este înaltă. În partea de nord a capelei
vitraliile prezintă scene din Cartea Genezei iar pe celelalte urmează altele din Exod, Levitic,
Numeri, Deuteronom, Iosua, Judecători, Ieremia, Tobia, Iudita, Iob, Estera, David şi Cartea
Regilor. Suprafața de sticlă acoperă 618 metri pătrați. Ferestrele absidei comportă două lansete și
trei elemente în formă de trifoi.

Pictura se continuă și pe pereți. Întâlnim și scene din domniile regilor francezi.

Doisprezece statui reprezentându-i pe cei 12 apostoli se adaugă acestui spațiu lângâ cei 12 stâlpi
din capelă, simbolizând stâlpii credinței. Pardoseala este și aceasta pictată.

Starea de conservare: În 1836 se începe o restaurare-experiment care face ca în exterior

doar fațada să mai rămână cea originală.

Bibliografie: Barral I Altet, Xavier, Istoria Artei, trad. De Răzvan Junescu, ed.
Meridiane, București, 2002 și sitografie menționată la sfârșitul documentului.
 Planul celor două
capele suprapuse

(https://fr.wikipedia.org/wiki/Sainte-Chapelle#/media/File:Paris_(75),_Sainte-
Chapelle,_plan.png)

Planul scenelor de pe vitralii

(https://www.pinterest.com/pin/336010822177754290/)
STUDIU DE CAZ

Catedrala Notre Dame din Amiens

Datare: Aceasta este una dintre cele mai bine păstrate catedrale din Franța, având o
structură gotică și ornamentație renascentistă. Datează de la începutul secolului al XIII-lea, o
perioadă de prosperitate pentru orașul Amiens sub domnia regelui Filip August. Piatra de temelie
se pune în anul 1220.

Autor: Robert de Luzarche este arhitectul care începe lucrările. Însă el moare în 1222.
Noul episcop încredințează planurile arhitectului Thomas de Cormont. În 1228 fiul său, Renault
de Cormont preia munca tatălui.

Descriere:

Planimetria : Prevăzută sub forma de cruce latină orientată spre est (v. I 1). Fațadă
simetrică cu trei portaluri, cel din mijloc fiind mai mare. Rozasa refăcută în secolul al XVI-lea
reprezintă stilul gotic flamboaiant tipic. Patru contraforți sunt vizibili pe fațadă. Ei impart acest
spațiu al portalurilor.

Cele două turnuri, ridicate în ultima parte a construcției, sunt de fapt jumătăți de turnuri
inegale. Turnul sudic e construit în stilul reionant, pe când cel nordic, terminat 30 de ani mai
târziu aparține goticului flamboaiant.

Etape de construcție: Contrar regulii, construcția începe cu naosul. În anul 1225 portalul
este terminat. În 1228 peretele naosului ajunge până la baza de construcție a bolții. În jurul anului
1930, naosul este terminat. Între anii 1236-1247 este construit altarul. Începând cu anii 1240,
lucrările încetinesc, fondul alocat fiind epuizat. Acestea reîncep dina nul 1269 când devine și
funcțională, chiar dacă turlele nu sunt terminate. Anul 1288 marchează sfârșitul lucrărilor.

Din 1290 până în 1375 se adaugă capelele laterale construite în jurul naosului. Acestea
sunt în număr de 11 și nu au fost prevăzute în planul inițial.

Dimensiuni : Catedrala din Amiens este cea mai mare ca spațiu interior din Franța, având
200 000 metri cubi. Suprafața acoperită măsoară 7 700 metri. Lungimea exterioară este de 145
de metri și cea interioară de 133 de metri. Lățimea naosului este de 54 de metri iar a pronaosului
de 70 de metri. Înălțimea turlei este de 112 metri.

Fațada vestică măsoară 48 metri cu un diametrul al rozasei de 11 metri.

Material : Piatra tăiată care provenea din marile cariere de la Picquigny în principal și de
la carierele de la Croissy, Domélier et Bonneleau. S-a folosit și cuarțit.
 Tehnica :Arcele butante suprapuse susțin și partea superioară a naosului și au fost ridicate
în jurul anului 1230 (v. I 3). Arcele butante ale altarului susțin partea sa superioară și sunt
diferite de cele ale naosului, cu arc în prelungire (“double volée”) (v. I 4).

Plastica decorativă: Catedrala a pierdut majoritatea vitraliilor sale originale, dar este
impresionantă prin sculpturile sale gotice de secolul al XIII-lea ce apar pe fațada vestică. Portalul
principal reprezintă Judecata Finală (v. I 2). Portalul din dreapta este dedicat Fecioarei Maria iar
cel din stânga Sfântului Firmin care a fost martirizat la Amiens. Partea inferioară a acestui ultim
portal cuprinde medaliaoane sculptate sub formă de trifoi ce prezintă un calendar agrar picard.

Deasupra acestor trei portaluri urmează galeria regilor care numără 22 de statuii. Nu se
cunosc cu exactitate cui aparțin o parte din ele. În anul 1990, datorită unei lucrări cu laser s-au
descoperit atât pe această fațadă, cât și în interior urme de culoare. Policromia ar fi existat la
început, de acea din timp în timp, seara Catedrala este colorată în cadrul unui mic spectacol cu
lasere (v. I 5). Rozasa flamboaiantă poartă și denumirea de „Rozasa Maicii Domnului”.

În interior pavajul comportă diferite desene pentru fiecare sector. Cea mai specială formă
este cea a labirintului octigonal care măsoară 234 de metri. Piatra centrală a labiritului este forte
interesantă deoarece aceasta are un text ce rezumă fondarea catedralei pe o tăbliță de cupru.

Biblografie :

Gilbert, Antoine Pierre M., Description historique de l'église cathédrale de Notre-Dame

d'Amiens, Caron-Vitet, Amiens, 1833; Charles, Victoria; Carl, Klaus H., L’art gotique, Parkstone
international, New York, USA, 2016 și sitografie precizată la sfârșitul documentului.
 I1
https://fr.wikipedia.org/wiki/Cath%C3%A9drale_Notr
e-Dame_d%27Amiens#/media/File:Plan.cathedrale.Amiens.png

I2
https://fr.wikipedia.org/wiki/Cath%C3%A9drale_Notr
e-Dame_d%27Amiens#/media/File:Amiens_Portail.jpg
 I3
https://fr.wikipedia.org/wiki/Cath%C3%A9drale_Notre-
Dame_d%27Amiens#/media/File:Coupe.cathedrale.Amiens.png

I4
https://fr.wikipedia.org/wiki/Cath%C3%A9drale_Notre-
Dame_d%27Amiens#/media/File:Arc.boutant.cathedrale.Amiens.png
 I5

Catedrala în culori (https://fr.wikipedia.org/wiki/Cath%C3%A9drale_Notre-

Dame_d%27Amiens#/media/File:Amiens_iluminacion_fachada_catedral.JPG)
Bibliografie :

1. Barral I Altet, Xavier, Istoria Artei, trad. De Răzvan Junescu, ed. Meridiane,
București, 2002.
2. Charles, Victoria; Carl, Klaus H., L’art gotique, Parkstone international, New York,
USA, 2016.
3. Drimba, Ovidiu, Istoria culturii si civilizatiei, Vol III, Editura Saeculum, 2001.
4. Faure Elie, Istoria artei. Arta antic, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1970 ;
5. Favre, Jean-François; Grunewald, Dietrich; Pimentel, Antonio Filipe, Istoria artei.
Pictură, sculptură, arhitectură, ed. Rao, București, 2000.
6. Focillon Henri, Arta Occidentului. Evul Mediu gotic, Vol II. Ed. Meridiane,
Bucuresti, 1974.
7. Gilbert, Antoine Pierre M., Description historique de l'église cathédrale de Notre-
Dame d'Amiens, Caron-Vitet, Amiens, 1833.
8. Vlăsceanu, Mihaela, Elemente de Istoria artei europene: caiet de seminar, Timișoara,
ed. Aura, 2002.

Sitografie :

1. Stilul gotic de pe site-ul http://istoria-artei.blogspot.ro/2009/07/stilul-gotic.html,

consultat la data de 10. 01. 2018
2. Sainte Chapelle din Paris, regina vitraliilor https://destepti.ro/sainte-chapelle-din-
paris-regina-vitraliilor
3. http://www.sculpturesmedievales-cluny.fr/collection/sainte-chapelle.php
4. https://en.wikipedia.org/wiki/Sainte-Chapelle
5. https://fr.wikipedia.org/wiki/Cath%C3%A9drale_Notre-
Dame_d%27Amiens#cite_note-38
6. http://cathedrale.gothique.free.fr/Cathedrale_Amiens_3.htm