Proprietatea in Egiptul Antic

În mileniul IV î.e.n. ,în Egiptul Antic se formează primele formaţiuni statale – nomi. Comuni
agricole unite în preajma unui hram religios,pentru a aservi sistemele de irigaţie . Viaţa social-politică,
economică în Egiptul Antic decurgea de-a lungul fluviului Nilului. Teritorial Egiptul era divizat în ţara de
Sus şi ţara de Jos,sub conducere unui Faraon. Putera politică, socială a faraonului era majoră,despotică.
Din punct de vedere social socieetatea era divizată în mereţi (ţărani), slujile ţarului (arendaşul,
semiliber),nadjes (tîrgoveţii), meşteşugarii (profesie dificilă în Egipt).1

In Egiptul Antic, proprietatea exista sub forma de:

1. Proprietatea Statului
Din proprietatea statului faceau parte atat rezervoarele de apa potabila, depozitele de alimente
strategice, pentru stare exceptionala cat si pentru stare de razboi si multe altele.

2. Proprietatea Faraonului

Privitor la tipul de proprietate, teoretic intreaga tara a Egiptului constituia proprietatea faraonului,
primita mostenire de la zei. Pornind de la aceasta situatie, rezulta ca pamanturile aflate in posesie sau
proprietate privata au reprezentat la origine danii sau forme de recunoastere a unor servicii aduse de unele
persoane statului sau zeilor. Dreptul de proprietate regal se recunoaste din faptul ca orice detinator de
pamant (particular sau templu) este supus unor obligatii fata de faraon (taxe, corvezi). Cea mai mare parte
a terenurilor cultivabile, a pasunilor sau minelor reprezentau proprietate de stat sau constituiau monopol
de stat. Despre modul de exploatare a terenurilor regale, date interesante ne ofera oaza Fayum, unde
principala forta de munca o formau taranii legati de pamant, instalati in mici comunitati satesti, solidare
pentru plata impozitelor. Pentru munca prestata pe terenul regal, acestia primeau dreptul de folosinta a
unei suprafete de teren si a unei locuinte.

In virtutea dreptului de proprietate regala, intemeierea oraselor ramane un atribut al suveranului.

Astfel se explica de ce orasele egiptene (Kahun, Tell el Amarna, Pi-Ramses) sunt in principal palate-
orase, importante mai mult sub aspect politic, administrativ, religios, decat pe plan economic sau
comercial.

Doua dintre sectoarele de activitate (productia mestesugareasca si schimburile comerciale la mare

distanta) sporeau substantial bogatia faraonului. Datorita nevoii de materii prime, comertul la mare
distanta reprezenta o componenta principala a politicii externe a Egiptului.

Intinse suprafete de teren, rezultate in urma unor danii, detineau si temple. Deoarece aceste
terenuri nu reprezentau o proprietate deplina, putand fi revocate oricand, era comuna practica reinnoirii
sau reconfirmarii daniei de catre faraoni. Sistemul practicat al daniilor era destul de complex, el oferind
templelor surse permanente de venit si forme sigure de bogatie (terenuri cultivabile, forta de munca
constituita de regula din prizonieri, turme de animale si locuri de pasunat, locuri de pescuit si de vanat,
acces la unele din resursele naturale: aur, pietre pretioase etc.). Templele erau obligate de a da faraonului

1
un impozit care reprezenta 10% din productia loturilor cultivate cu cereale. In virtutea drepturilor regale,
vizirul controla modul in care era administrata donatia de catre temple.

Majoritatea populatiei Egiptului o reprezinta categoriile dependente sub aspect economic

(lucratori ai atelierelor regale sau ale templelor, cultivatorii, pastorii, lucratorii din mine si cariere).
Existenta sclavilor, ca persoane dependente si din punct de vedere juridic, aflati in proprietatea
regelui, a templelor, este confirmata in timpul Regatului Mijlociu.

3. Proprietatea marilor demintari, care putea fi transmisa urmasilor prin succesiune

4. Proprietatea templelor formata din donatiile Faraonului
5. Proprietatea saracimii, care stapaneau pamantul in obste, dar este posibila rascumpararea
pamantului in posesie private

Proprietatea in India Antica

Pe continentul asiatic, cândva între secolele al XIII-lea şi al VI-lea înainte de Hristos, apare în
India, Legea lui Manu, o scriere cu conŃinut filosofico-religios cu aplicare socială. Aici vom găsi
acŃiunea în revendicare, grăniŃuirea, ocupaŃiunea.