Sunteți pe pagina 1din 2

UMANISMUL – CRONICARII

Umanismul a fost curentul cultural care, începând cu secolul al XIV-lea, a


promovat o nouă concepţie despre om, redând acestuia încrederea în forţele sale,
ridicându-l şi îndrumându-l să cerceteze orizonturile largi ale lumii şi ale vieţii.
Puternicul său suflu a însemnat, prin urmare, redescoperirea marilor valori
umanitare ale antichităţii, promovarea certitudinii istoriei, dezvoltarea învăţământului,
triumful tendinţelor către cunoaştere şi adevăr.
La români, ideile umaniste au pătruns destul de târziu, Nikolaus Olahus fiind, în
acest sens, un deschizător de drumuri. Lucrarea sa „Hungaria” susţine conştiinţa unităţii
etnice a românilor.
Dar abia în secolul al XVII-lea s-au creat condiţii ca umanismul să prindă
rădăcini fireşti în cultura română. Cărturarii acestei epoci au impus autentice direcţii ale
culturii noastre. Într-o primă generaţie, Udrişte Năsturel a creat importante instituţii
umaniste, iar Grigore Ureche a devenit primul nostru istoric. O a doua generaţie
umanistă a inclus mari erudiţi: Nicolae Milescu, Dosoftei, Miron Costin, Constantin
Cantacuzino. Sinteză a umanismului românesc şi sinteză a întregii noastre culturi vechi,
deschizând drum culturii moderne, a fost Dimitrie Cantemir.
Fără îndoială că fluxul umanist al culturii nu se opreşte în epoca lui Cantemir, în
continuare Ion Heliade Rădulescu şi Mihail Kogălniceanu, Hasdeu şi N. Iorga, G.
Călinescu şi V. Pârvan, dându-i perspective către permanenţă.
Cronicarii şi-au adus o valoroasă contribuţie, cu deosebire în domeniul istoric. Ei
au subliniat pentru prima dată la noi necesitatea scrierii istoriei. De asemenea, şi-au
asumat libertatea propriilor gânduri şi sentimente, apropiindu-se de istorie cu conştiinţa
responsabilităţii faţă de adevăr. Ei vor introduce cercetarea critică a izvoarelor istorice,
acţiune specifică, de fapt, umaniştilor europeni.
Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce şi cronicarii munteni definesc
valoarea complexă a istoriei: documentară, instructivă, educativă, ca izvor de inspiraţie.
De factură profund umanistă este preocuparea cronicarilor în a stabili identitatea
poporului român în context universal.
Grigore Ureche prelungeşte cumva ideea lui N. Olahus, ajungând la concluzia că
românii – „toţi de la Râm se trag”. La rândul său, Miron Costin va dezvolta o asemenea
observaţie, cercetând problema originii românilor mai în profunzime, căutând
argumente şi ajungând la lucrarea de ordin incipient ştiinţific „De neamul
moldovenilor”.
Sentimentul originii, continuităţii şi nobleţei noastre ca neam a fost declarat mai
apoi de D. Cantemir în „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”.
Istoriografia şi umaniştii şi-au adus o contribuţie importantă şi-n formarea
bazelor literaturii noastre naţionale. Dosoftei şi M. Costin au deschis drumurile
versificaţiei, cu elemente incipiente ale contextului literar-artistic. De fapt, ei au dovedit
conştiinţă estetică, fiind cei care au compus cu bună ştiinţă opere după rigorile scrisului
literar. Nu se poate omite mai ales faptul că „ Viaţa lumii” de Miron Costin este primul
nostru poem filosofic.
Lucrările istoriografice includ primele noastre elemente de literatură artistică.
Grigore Ureche realizează portretul literar al lui Ştefan cel Mare care devine model al
1
acestui mod de expunere literară pentru viitorime. Dacă el pune accent deosebit pe
verb, Miron Costin va folosi mai ales adjectivul, propunând primele noastre descrieri
(memorabile sunt viziunea năvălirii lăcustelor şi scena revoltei populare împotriva
boierului Batişte Veveli).
Ureche realizează portrete în linii sobre, de exemplu, cel al lui Ştefan cel Mare,
acesta fiind zugrăvit cu calităţile şi defectele lui de om, cu aureolă de „sfânt” – ca în
fantezia poporului (pentru înţelepciune, vitejie, fiind un vajnic apărător al ţării).
La Miron Costin naraţiunea, portretele şi tablourile descriptive sunt pline de nerv,
exprimă ideea şi sentimentul.
La rândul său, Ion Neculce face trecerea de la naraţiunea istorică la povestirea
literară propriu-zisă. De fapt, acesta este primul nostru povestitor, iar „scenele”
„Letopiseţului” său dovedesc perfecta mânuire a tehnicii narative şi-a limbajului literar-
artistic. Nu în zadar, Creangă şi Sadoveanu îşi vor căuta obârşiile scriitoriceşti în
Neculce.
În „ Psaltirea pre versuri” a lui Dosoftei şi în „Viaţa lumii” de M.Costin, în
„Letopiseţele” lui Grigore Ureche, M.Costin şi Ion Neculce sunt prezentate imagini
artistice şi procedee de stil care prefaţează ceea ce se va numi mai târziu universul
operei literare autentice. La rândul său, istoriografia munteană adaugă stilul polemic,
iar „Cronica anonimă” se impune drept cea mai frumoasă pagină a literaturii noastre
vechi, tocmai datorită valenţelor sale artistice.
Nu se poate omite, fără îndoială, importanţa istoriografiei ca izvor de inspiraţie
pentru literatură. Odată descoperite, de Kogălniceanu spre exemplu, cronicile au
devenit pentru scriitori un rezervor preţios de teme, de personaje, de subiecte. Din
„Letopiseţul” lui Ureche s-au inspirat C.Negruzzi (în nuvela „Alexandru
Lăpuşneanul”), V.Alecsandri (în poemul „Dumbrava Roşie” şi în drama „Despot
Vodă”), Barbu Ştefănescu Delavrancea (în drama „Apus de soare” şi în întreaga trilogie
a Moldovei), Sadoveanu (în romanele „Fraţii Jderi”, „Şoimii”, „Nicoară Potcoavă”).
Cronica lui Miron Costin i-a stimulat pe Bogdan Petriceicu Haşdeu, N.Gane, Mihail
Sadoveanu (pentru romanul „Neamul Şoimăreştilor”). „Letopiseţul” lui Neculce
(precedat de cele 42 legende adunate sub titlul „O samă de cuvinte”) i-a inspirat pe
Asachi şi Alecsandri, pe Bolintineanu şi Sadoveanu. Portretul lui Ştefan cel Mare a
trecut ca un fir conducător, de la Ureche, la Delavrancea şi Sadoveanu. Scena revoltei
din „Letopiseţul” lui Costin se transfigurează în memorabilul moment „Capul lui
Moţoc vrem!” din nuvela „Alexandru Lăpuşneanul” de C. Negruzzi.
La rândul lor, cronicarii munteni, cu tonul lor vehement polemic, cu tendinţă de
satiră şi caricaturizare, au influenţat pamfletul românesc de mai târziu (reprezentat de
I.Heliade Rădulescu, B.P. Hasdeu, N.D.Cocea, T.Arghezi).
Cronicarii şi-au manifestat umanismul şi patriotismul din perspectivă multiplă:
prin concepţii şi argumente, prin realizări şi mesaje. Tocmai de aceea, scriitorii noştri au
putut descoperi în operele lor temeliile culturii noastre, baza conştiinţei culturale
româneşti.