„EMIL sau DESPRE EDUCAȚIUNE” - Recenzie

Jean Jacques Russeau, s-a născut în anul 1712, la nașterea sa ii moare mama de
frigurile nașterii, astfel ca împreună cu fratele său vor fi crescuți de tatăl Isac și sora acestuia.

Un baiat atras încă de mic de dorința cunoașterii („ii apucă pe amândoi ziua albă cu
cartea in mănă”), a fost dat pe mâna unu pastor protestant unde învață catehismul și limba
latină și de la care pleacă din cauza unei pedepse pe nedrept aplicată de acesta. Așa ajunge
mai tîrziu pe mâinile unui gravor - “om rău care-l certa pentru toate copilăriile sale”.

După îndelungi rătăciri, Russeau devine apreciat în urma participării la concursul

organizat de Academia din Dijon in 1749 pentru care a scris un memoriu care deși era o
lucrare foarte ciudată, argumantarea temeinică și stilul declamator dobândi premiu fiind astfel
cunoscut in lumea literelor și lumea politică mai mult prin criticile ce i s-au adus.

Cartea aleasă de mine pentru efectuarea acestei recenzii a apărut în 1762 și se numește
“Emil”, (Volumul I) considerată alături de “Contract social” opere de căpetenie ale lui care i-
au facut cunoscut numele in toată lumea civilizată dar care i-au adus și multe necazuri. Prima
ediție a aparut în Maiu, tiparită la Paris l-a făcut să caute singura scăpare-fuga din cauza
faptului că era urmărit de poliție.

Acesta este unul dintre motivele pentru care am ales să efectuez această recenzie, din
dorința de a afla motivul pentru care a fost atât de aspru judecat dar și motivele pentru care a
avut o viață atât de dezordonată care cu siguranță i-au creat frustrări și traume pe parcursul
vieții aducându-i într-un final sfârșitul.

„Emil sau Despre Educațiune” cuprinde cinci părţi dintre care primele patru se referă
la educaţia băieţilor, avândul ca exemplu pe Emil, fiind descris procesul educaţional în cele
patru perioade de vărstă pe care le parcurge iar ultimul capitol se referă şla educaţia fetelor,
având-o în prim plan pe Sofia.
Prima carte se ocupă de primul an din viața copilului şi cuprinde şi principiile
educative generale ale concepţiei pedagogice a lui Rousseau privitor la importanţa şi scopul
educaţiei, ideea principală fiind aceea că înainte de a vorbi şi de a înţelege copilul, se

1
instruieşte. Natura şi societatea sunt privite în raporturile lor cu educaţia. În acest ciclu de
evoluţie, educaţia fizică e preocuparea dominantă în acest ciclu evolutiv. Educaţia fizică este
legată de fortificarea organismului şi de urmarea legilor naturii în îngrijirea, creşterea şi
educarea copilului. Urmarea legilor naturii presupune eliminarea infăşatului care nu dau
libertate de mişcare copilului, la alăptarea la sân dar şi la renunţarea la căciuliţele şi tichiuţele
ce se pun pe cap copiilor şi care de asemenea îngrădesc libertatea acestora, încorsetându-i.
Copilului trebuie să i se fortifice organismul pentru a putea face faţă, pe măsură ce creşte,
vicisitudinilor vieţii dar şi naturii. Mamele nu trebuie să-şi cocoloşească copiii, întrucât
„corpul trebuie să aibă vigoare pentru a asculta de suflet” şi „un corp debil slabeşte sufletul”.
Cartea a doua urmăreşte dezvoltarea copilului de la 2 la 12 ani şi cuprinde: educaţia
sensibilităţii (prin învăţarea copilului cu durerea), educaţia fizică (prin exerciţii fizice, nataţie,
învăţarea preceptelor despre igienă), educaţia senzorială (educarea celor cinci simţuri: pipăit,
văz, auz, miros, gust).
Potrivit prevederilor lui Rousseau, până la vârsta de 12 ani se elimină din educaţia
copilului orice preocupare privitoare la latura intelectuală sau la conştiinţa sa morală,
preocuparea esenţială în acest ciclu evolutiv fiind educaţia fizică şi cea a simţurilor. În ceea ce
priveşte educaţia fizică Rousseau militează pentru viaţa în aer liber, pentru asigurarea
posibilităţii de mişcare a copilului, pentru efectuarea exerciţiilor fizice corespunzătoare din
punct de vedere practic, înlaturându-le pe cele ce amintesc luxul. Tot aici argumentează
necesitatea înlăturării, pe cât posibil, a moleşelii şi a medicamentelor. Mijloacele de
recompensă sau pedepsele sunt înlăturate din sistemul educaţional propus de Rousseau.
Astfel, copilul nu se va lua la întrecere cu alţii ci numai cu sine însuşi. De asemenea, fără
„lecţii” de morală, fără minciuni, promisiuni sau recompense, copilul ajunge, în acest stadiu
de dezvoltare, la unicul principiu moral ce i se poate da : să nu facă rău nimănui. Educaţia
fizică, care domină prima perioadă a vieţii, influenţează indirect şi latura morală a elevului:
hainele uşoare şi simple îl fac să dispreţuiască luxul, întreruperea somnului îl feresc de lene.
Ca să păstreze cât mai mult din prospeţimea gândirii copilului, se vor îndepărta din preajma
lui cărţile, pentru a privi numai în marea „carte” a naturii. Elevul nu învaţă în această perioadă
nici o limbă străină şi nu i se potrivesc nici fabule. Totuşi nu rămâne un ignorant, învăţând
însă numai din ce vede, aude şi pipăie (intuiţie) şi numai ce-i dictează interesul imediat şi
necesitatea.

Cartea a treia se ocupă de educaţia copilului între 12 şi 15 ani (vârsta forţei), perioada
dominată de educaţia intelectuală. Principiile acestei educaţii sunt: trecerea de la necesitate la

2
utilitate, punerea accentului pe experienţe şi nu pe cuvântări, citirea unei singure cărţi
„Robinson Crusoe”. În acest ciclu evolutiv, utilizarea forţelor excedentare în raport cu
necesităţile îngăduie acumularea cunoştinţelor şi formarea aptitudinilor în vederea satisfacerii
trebuienţelor care vor apărea în viitor.

În cartea a patra se tratează probleme referitoare la formarea omului începând de la

vârsta de 15 ani până la căsătorie (vârsta raţiunii şi a pasiunilor). Această carte este socotită de
autor drept cea mai importantă, în ea prezentând consideraţii despre: originea „pasiunilor”,
iubirea de sine şi amorul propriu, dezvoltarea sentimentelor, studiul societăţii prin studiul
istoriei, orientarea elevului spre lumea abstractă, trăsăturile „vârstei raţiunii”, stăpânirea
impulsurilor naturale prin activitatea corporală, idealul viitoarei soţii (Sofia), formarea
gustului ca bază a judecăţii estetice şi morale.

Dacă în primele două perioade de vârstă accentul cade pe educaţia fizică şi cea a
simţurilor, iar în a treia perioadă pe educaţia intelectuală, în perioada a patra se pune accentul
pe educaţia sentimentelor. Astfel, după ce i-a fost format corpul şi i s-au dezvoltat simţurile şi
judecata, educatorul are sarcina să-i dezvolte copilului „inima”, adică viaţa afectivă.

În concepţia psihologică şi pedagogică a lui Rousseau, izvorul tuturor „pasiunilor” este

iubirea de sine, care, atâta timp cât nu depîşeşte propria persoană, rămâne un sentiment
pozitiv. Iubirea de sine se transformă în amor propriu în momentul în care cerem oamenilor să
ne preţuiască cum ne preţuim noi. Astfel, sentimentele blânde şi afectuase se nasc din iubirea
de sine, pe când cele duşmănoase şi tulburătoare, din amorul propriu.

Legat de viaţa morală, distingem anumite caracteristici ale acesteia: omenia,

deprinderea de a te servi singur, curajul opiniilor şi al faptelor combinat cu simţul răspunderii
pentru ele, nesupunerea la slavia „opiniei” publice, întâmpinarea morţii cu seninătate şi
convingerea că există bunuri mai preţioase decât viaţa (adevăr, onoare, liberate). Odată cu
formarea gustului şi a judecăţii morale şi estetice se încheie formarea propriu-zisă. Etapele
acestei formări se suprapun cu fizionomiile lor particulare: educaţia fizică reprezintă temelia,
la mijloc este educaţia intelectuală, iar deasupra educaţia morală şi estetică, unitatea şi
soliditatea acestei construcţii se realizează prin dimensiunile etice ale personalităţii.

Cartea a patra mai cuprinde două chestiuni remarcabile: educaţia sexuală – de care alţi
pedagogi n-au avut curajul să se ocupe până atunci şi problema educaţei religioase.

3
 Cartea a cincea se ocupă de educaţia intelectuală, estetică, morală a femeii,
reprezentată aici de Sofia, viitoarea soţie a lui Emil dar şi de valoarea educativă a călătoriilor
şi de principiile organizării statelor.

În educaţia Sofiei se neagă multe lucruri afirmate în cea a lui Emil. Cele două sexe nu
sunt considerate egale, menirea femeii fiind să placă bărbatului, educaţia sa făcându-se pentru
interesele bărbatului şi nu pentru sine. Din inegalitatea unor funcţii biologice, Rousseau
deduce şi inegalitatea educaţiei celor două sexe. Astfel, fetele vor fi crescute de mamă, în
familie şi pentru familie. Li se v impune religia mamei înainte de adolescenţă iar prin
căsătorie pe cea a soţului, toată viaţa trebuind să se supună autorităţii. Studiile fetelor trebuie
să fie de natură practică, „cartea” fetei fiind „lumea” socială pe care trebuie să o cunoască
înainte de căsătorie pentru a-şi forma gustul pentru lucruri plăcute. Fetele vor fi însă mai
libere decât femeile , contrar obiceiului timpului când fetele erau închise în mânăstiri iar
femeile umpleau saloanele. De asemenea nu sunt uitate nici grijile menajului, care ocupă un
loc important în viaţa femeii.

În gândirea lui Rousseau cu privire la modalitatea de educării copilului, există şi

principii care contravin epocii şi vremii în care a trăit. Astfel, copilul este centrul atenţei în
raportul elev educator, căci de la el pleacă şi cunoaşterea şi ideea posedării înţelepciunii
necesare instruiriiomului. Concepţia lui Rousseau privind omul care se naşte bun de la
Dumnezeu, dar societatea îl strică, se aplică şi în pedagogie, acolo unde cizelarea fiinţei
umane se poate împlini prin intermediul educării.
Am ales să fac recenzia primei cărți din “Emil sau Despre Educațiune”, traducere de
Gheorghe Adamescu (profesor la Liceul Sf. Sava), aparută în 1913, cartea face parte din
Biblioteca Pedagogică a Casei Școalelor înființată de Spiru haret în 1903. Cartea are 366 de
pagini și este impărțită în 3 părți intitulate Cartea I, Cartea II și Cartea III. În deschiderea
cărții întâlnim Preacuvântarea în cadrul căreia găsim informații cu privire la modul în care a
fost tradusă cartea și care a fost bibliografia studiată.

Fiecare denumire de capitol din cadrul acestei prime cărți reprezentă sfaturi importante
în creșterea și educarea copilului în accepțiunea lui Russeau.

Prefața autorului

În această parte de început a lucrării sale Russeau dorește să scoată in evidența

nepăsarea sau neimplicarea unora dintre părinți în ceea ce privește dezvoltarea psihică și

4
educațională a copiilor lor “Cei mai înțelepți se preocupă de ce le pasă vârstnicilor să știe, fără
să ție socoteală de ce sunt în stare să învețe copiii. Ei caută în copil pe om și nu se gândesc la
ce este el înainte de a fi om”.

Suntem puși în temă cu privirea la judecarea sa în urma publicării acestei cărți și mai
ales de partea care “s-ar numi sistemică și care nu este alta decât mersul naturii”.

În această prefață Russeau vorbește două aspecte legate de educație și anume :

 Educațiunea propusă să se potrivească cu sufletul omenesc

 Diferitele împrejurări ale situațiilor care nu țin de lucruri, pot să se schimbe la
nesfârșit

Capitolele cărții sunt după cum urmează:

Omul și natura - asemănarea nașterii și dezvoltării omului cu creșterea unui copac în

mijlocul unui drum

Necesitatea educației - îndemnul către mamă de a se ocupa de copil, de a-l ajuta să se

dezvolte, să-i ofere ceea ce-i lipsește la naștere - educația

Trei feluri de educație; raportul între ele- educația se face sau prin natură, sau prin oameni
sau prin lucruri.

Fixarea scopului educației - “Omul cum l-a făcut natura este un tot:o unitate numerică, care
are raporturi numai cu sine și cu semenul său….Cele mai bune instutuții sociale vor fi deci
acelea care vor ști mai bine să denatureze pe om, să-i desființeze existența sa absolută ăentru
ca să-i dea una relativă și să-i transporte eul în unitatea comună, astfel ca fiecare individ să se
socotească nu o unitate, ci o parte a unității și să simtă numai ca parte din tot.”

Omul naturii - “Acela dintre noi care care știe să treacă mai lesne prin binele și prin răul
vieții, acela este cel mai bine educat”.

Nu este suficient să-ți crești copilul, este nevoie de mult mai mult și anume de a-l învăța să se
păstreze singur când va fi om, să suporte loviturile soartei, să reziste la îndestulare dar și la
lipsă.

5
Înfășarea copiilor - Judecarea mamelor care au obiceiul de a-și înfășa copilul înca de la
naștere îngrădindu-le astfel libertatea de mișcare, libertate mai mare având chiar și în pântecul
mamei.

Alăptarea copiilor: mama și doica - îngrădirea libertății de mișcare a noului născut dat spre
alăptare unei străine (doica).

Datoria mamelor și rolul mamelor în societate - Judecarea mamelor care apelează la doici
pentru alăptarea propriului copil sau îngrijirea lui în detrimentul atenției acordate soțului sau
petrecerilor din oraș.

Prejudecățile societății în această privință - raritatea dar totuși existența unor mame care se
ocupa de alăptarea și creșterea propriului copil.

Răsfățul copiilor - mamele ce răsfață într-un mod exagerat și constant copiii nu-si dau seama
cât rău le fac acestora nefiind pregătiți mai tarziu pentru adevărata lume. Ei trebuie “învățați
să se cunoască pe sine, să se folosească de persoana sa, să știe a trăi și să se facă fericit”.

Rolul tatălui în educație - forma originală a copilului provine din grija și atașamentului față
de el până devine om.

“Copiii să stea cât se poate în societatea părinților și a celor ce se ocupă de educația lor. Faceți
așa ca ei să găsească plăcere în asemenea societate”.

Guvernatorul; rolul lui; calitățile ce se cer; drepturile și datoriile lui - o persoană angajata
pentru a avea grijă de copilul tău nu va putea niciodată să inlocuiască unul din părinți.

Însemnătatea sănătății trupești în educație -“pentru ca trupul să asculte de suflet trebuie să

fie sănătos... ”

Medicina, medicii și educația - artă mincinoasă care se potrivește mai degrabă relelor
spiritului decât ale corpului. Este împotriva administrării preventive a medicamentelor
copiilor , fiind de părere că medicii doresc faima de pe urma pacienților.

Igiena- “mai puțin o știință și mai mult o virtute ”. Singurii medici recunoscuți de Russeau
sunt munca (îi dau poftă de mâncare) și cumpătarea (îl împiedică de a abuza de muncă).

Lucrul manual și exercițiile fizice - aprecierea față de Patrice Oneil care a ajuns la vârsta de
113 ani obișnuind să se scoale și culce odată cu soarele și a mâncat numai vegetale.

6
Începutul educației; doica - aprecierea față de Patrice Oneil care a ajuns la vârsta de 113 ani
obișnuind să se scoale și culce odată cu soarele și a mâncat numai vegetale.

Îngrijirea noilor născuți - se recomanda a nu înfășa copilul, a-l lăsa liber pentru a se
dezvolta frumos, a se mișca in voie. Se recomanda totodată a nu fierbe apa în care i se face
băița, sunt oameni care fac baie copiilor in râuri și mare.

Educația primei copilării ; senzațiile copiilor;frica; zgomotul;noțiunea depărtării -

“educațiunea omului începe de la naștere: înainte de a vorbi, înainte chiar de a auzi, el se
instruiește”, astfel că este bine ca de mic să fie învățat să fie liber (să nu-i fie frica de
întuneric, de a sta singur ziua sau noaptea).

“Singura obișnuință pe care trebuie să o dobândească copilul este să nu dobândească nici

una”.

Țipătul, plânsul, iritabilitatea copiilor - plânsul copiilor este limba comună tuturor
oamenilor. Pentru că ei încă nu se pot exprima, câtă vreme e este nevoaie de ajutorul altcuiva
ca să-și satisfacă trebuințele, această nevoie se arată prin semne, de aceea țipă. (dacă-i e
foame sau sete, cald sau frig etc. )

Ideea de bine și de rău- “copilul e rău fiindcă este slab, făceți-l tare și va fi bun ”, să aibă
încredere în el și astfel își va putea stăpâni furia și energia.

Maximele fundamentale ale educației

1. “Copiii trebuie lăsați să întrebunțeze toate cele pe care le-a dat natura și de care nu pot
să abuzeze.”
2. “Trebuie să ajutăm și să implinim ce le lipsește copiilor, fie ca inteligență, fie ca forță,
în ce privește trebuințele fizice”

3. “Să ne marginim la ceea ce este în adevăr folositor” (să nu ținem seama defantezii sau
dorințe nerționale )

4. “Să studiem cu băgare de seamă vorbirea și semnele lor” (pentru a putea deosebi
cererile ce vin de la natură și cele ce vin din capriciu).

Libertatea mișcărilor și vindecarea plânsului - libertatea mișcărilor ar trebui să îl facă pe

copil să plângă mai puțin, atunci când are cu adevărat o durere.

7
Înțărcarea și hrana după înțărcare - ieșirea dinților arată momentul in care copilul trebuie
înțărcat, înțărcarea trebuie făcută cu grijă, obișnuind copilul să mestece și să mănânce produse
solide.

Vorbirea, învățul vorbirii - copiii aud vorbind de când se nasc, nu trebuie forțați să
vorbească repede, posibil să înceapă târziu să vorbeasca clar, mai bine mai târziu și corect
decât devreme și prost.

Caracterizarea primei copilării până la 3 ani - primele progrese ale copilăriei se fac mai
toate de-odata (copilul învață să votbească, să mănânce, să umble cam în același timp).

Așa cum mă așteptam, cartea m-a atras și mi-a plăcut foarte mult. Poate sunt
subiectivă având doi băieți năzdrăvani și cu personalități puternice. Împărtășim aceeași părere
cu privire la dezvoltarea fizică a copilului, cu incercarea de a-l face pe acesta să fie
independent, să se descurce singur în cât mai multe situații, să simtă totodată că dacă are
nevoie sunt acolo aproape și îl pot ajuta. Nu mi-am înfășat copiii ingrădindu-le libertatea de
mișcare, nu le-am fiert apa în care le-am făcut baie atunci când erau mici, nu le-am pus
căciulă pe cap în casă indiferent de anotimp, am încercat pe cât posibil să-i învăț să facă față
de mici la viața grea dar frumoasă în care am datoria de mamă să-i integrez.

Există o tendință majoră în zilele noastre să protejăm obsesiv copiii pe motiv că sunt
prea mici, că au timp să învețe, că atunci când vor fi la casa lor vor face mai mult, că vor lucra
toată viața, însă nu ne dăm seama că această protecție le crează în timp un handicap față de
ceilalți, un copil care nu este învățat de mic cu greutăți, atunci când acestea apar va avea
frustrări, se va panica, nu va putea găsi soluții, poate ajunge la depresie, poate chiar mai rău.
Este mult mai greu să schimbi pe parcurs obisnuințele decât să-l înveți de la început cu ele.
Este mai greu să corectezi decât să creezi.

Prima carte a lui Rousseau este pe placul și sufletul meu și chiar dacă poate au fost
lucruri cu care nu am fost întru-totul de acord, celelalte m-au făcut să ma bucur că am citit-o
și să imi doresc să citesc si restul cărților.

Bibliografie

1. Rousseau, Jean-Jaques, „Emil sau despre educaţie”, Biblioteca Pedagogică a Casei

Școalelor înființată de Spiru Haret, 1903; traducere de Gheorghe Adamescu (profesor la
Liceul Sf. Sava), aparută în 1913
8
2. Agafiţei, Florinel, „Educaţia permanentă. Paradigma filosofică şi pedagogică”, Ed. Zigotto,
Galaţi, 2010