Revi

stădecr
eaţ
ieşicul
tur
ă
AnulV/Nr
.35-
36/2017

Edi
ți
eani
ver
sar
ă

Luni
le:mai-i
uni
e2017
I
SSN2343-
8061
I
SSN-
L2343-8061
 Cuprins Revista BOGDANIA, revistă de creație și cultură este
fondată și editată de Asociația cultural-umanitară
1. Ionel Marin: Revista BOGDANIA – JUBILEU; Bogdania din Focșani. Apare o dată la două luni.
Aprecieri din țară și străinătate despre revista de
creație și cultură Bogdania – 3
2. Michaela Orescu : Sahara și enigmele ei Tassili– 11
3. Testamentul regelui Carol I – 12
4. Selecție de citate despre strămoși adunate de
cercetător Marius Fincă – 13
5. Dedicații Luceafărului poeziei românești: Ioan
Indricău, Cătălina Orșivschi – 14
6. Florian Laurențiu STOICA, eseul: ”Să dai timpul
înapoi” – 16 REDACȚIA REVISTEI BOGDANIA
7. Ovidiu Țuțuianu: Asemănări între Nicolae
Densușianu și Mihai Eminescu – 18
8. Radu Botiș: Gândind mereu, mereu – 23 Ionel N. MARIN
9. Poeme creștine: George Călin, Irina Lucia Mihalca, (Președinte Asociația cultural-umanitară Bogdania)
Lia Ruse –24 Redactor şef
10. Eroii de lângă noi. ”Eroii nu mor niciodată”, poezie
de Ecaterina Chifu – 27 Editori seniori: Nicolae Vasile; Vasile Groza
11. Gheorghe Țiclete: Eseul ”Despre fericire” – 27
12. Ionel Marin: Loredana Groza - o mare vedetă a Redactori: Geo Călugăru, Michaela Al. Orescu,
muzicii românești – 28 Năstase Marin, Nicolae Octavian Lupu, Adrian
13. Ionel Marin - Im memoriam: Valeriu D. Cotea, Nicolae Popescu, Corneliu Cristescu.
savant de renume internațional, Camil Petrescu – 32
Secretar de redacţie: Bogdan Florea
14. Nic. Mătcaș: Despre tribunul Ion Ungureanu – 34
15. Medalion liric: Nicolae Vasile, Ionel Marin, V. Membri de onoare:
Tărâțeanu, Elena Armenescu, G. Terziu, Doina
Bârcă, Gh. Stroia, V. Milescu, I. Rațiu, Corneliu Acad. Valeriu D. COTEA
Cristescu, H. Anghel, C. Balaban, D. Pricop, E. Prof. univ. dr. Florentin SMARANDACHE (SUA) -
Botta, V. Mihăeș, M. Moscu, H. Lungu, Eugen Evu, cercetător științific. matematician, scriitor, membru al
Mariana Popa, M. Niculescu, Florin Grigoriu, M.
Nedea, R. Romicri, I. Stuparu, Adrian Popescu, A.
Academiei Americano-Române de Științe și Arte
Pogany, Ioan Indricău, N. Doftoreanu, Florea. Prof. CRISTIAN PETRU BĂLAN (SUA), membru
Constantinescu, Angela Cristea și C. Bota – 37 titular USR şi al Academiei Româno-Americane de
16. Balade: George Petrovai și Maria Filipoiu –53 Ştiinţe şi Arte; pictor, sculptor.
17. Poezii populare de Catrina Danciu –55
18. Sonete: Nicolae Mătcaș, Theodor Răpan și Petrache GHEORGHE A. STROIA, scriitor, membru ARA.
Plopeanu –56
19. Epigrame: Stroe Constantin, Titi Turcoiu, Elis Adresa redacţiei: Focşani, Strada Contemporanul
Râpeanu – 58 nr.28, cod 620065, jud. Vrancea
20. Aforisme, cugetări, maxime - Despre prietenie –59 Telefon mobil: 0752862369.
21. Nicolae Vasile: Episodul 5 din romanul foileton
ZÂNA ȘI VIAȚA – 60 Materialele se trimit cu diacritice pe adresa de e-mail:
22. Cristian Petru Bălan: Povestea” Minunea din ionelmarin55@gmail.com
Patmos” p 63; A. Rădoi ”Se-ntâmplă minuni”, p 65,
A. Burtea ”Floarea albă de cireș”, p 67; Negură În numele libertăţii de exprimare, autorii răspund în
Elena - Luiza, povestea ”Ioana”, p 68 mod direct, conform legilor în vigoare, de conţinutul
23. Recenzii, cronici literare, comentarii semnate de: materialelor publicate. Textele nu se înapoiază. Pentru
Prof. Geo Călugăru , Octavian Curpași Dr. ing. eventualele greşeli de tehnoredactare vă cerem scuze.
Corneliu Cristescu – 70
24. Poezii, povești pentru copii: Victor Gh. Stan, C. Puteți sprijini proiectele Asociației Cultural-
Gavrilescu, Vasile Groza – 77 umanitare BOGDANIA, redicționând 2% din
25. Din creațiile tinerilor premiați la Festivalul național impozitul anual pe venit (D. 230) sau prin donații
Bogdania: Perți Elena și Petrache Mihaela – 79
în contul: RO11BRMA0999100047750380,
26. Interviu: Emilia Țuțuianu – Ben Todică, casa din
Banca Românească; CIF- 29080784. Vă mulțumim!
suflet, dincolo de meridiane – 84
27. Prof. univ. Florentin Smarandache: Broaștele
țestoase gigantice din Galapagos – 87 Anul V, Nr. 35-36, mai – iunie, 2017
28. Ionel Marin despre eleva pictoriță Dăscălescu Ediție specială la 5 ani de apariție tipărită
Andrada- Maria, din Focșani – 89
29. Evenimente culturale din județ și din țară – 90 LA MULȚI ANI BOGDANIA!
30. Noutăți editoriale – 98
31. Semnal editorial – 105 ISSN 2343-8061; ISSN-L 2343-8061

Coperta: Casa de cultură din Adjud

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Editorial
REVISTA BOGDANIA – JUBILEU
Revista de creaţie şi cultură “BOGDANIA‖ a
făcut primii paşi către dumneavoastră, în luna
februarie 2013, pe Net și primul număr tipărit a
fost în luna mai 2013, acum cinci ani.
Revista apare sub egida Asociaţiei cultural-
umanitare ”BOGDANIA” din Focşani și este o
publicaţie pentru inima şi sufletul românilor de
pretutindeni, o revistă care promovează ”dulcea
povară” a scrisului românesc. Unde există
cărți, reviste de cultură există vise și speranțe.
Speranțele prin muncă, creație, dăruire și cultură
asigură și viitor, un viitor onest, plăcut și
luminos. O revistă de cultură trebuie să
prezinte adevărul, să ne lumineze interiorul și
viața, să alunge ura, frica, amărăciunea,
desnădejdia, aroganța, răutatea și viciile
zilnice ce ne otrăvesc, întunecă traiul și
conștiința. Poporul român, oamenii de litere, de
cultură, artiștii au calități deosebite și tocmai
aceste calități, valori ale neamului românesc
trebuiesc scoase în evidență și răspândite pe
întreg mapamondul. Ce poate fi mai frumos decât
să absorbi lumina cărților, revistelor serioase care
să ne ajute la înflorirea treptelor vieții cotidiene.
Pornind de la rostul și sensul vieții am ajuns la
concluzia că actul de cultură are un rol
important în construirea altarului tainic din
suflet, în desăvârșirea spirituală a omului. Cu
certitudine doar Adevărul și Iubirea ne vor
asigura veșnicia. Poeții, artiștii, toți scriitorii,
jurnaliștii răspândesc binele, frumosul,
normalitatea. Din nefericire sunt prea mulți care
reduc din frumusețea darului Dumnezeiesc și în
loc să deschidă ferestrele iubirii ne ‖aruncă‖
cioburi de vise otrăvite, taie, uneori, cu rea
voință, aripile inocente ale idealului uman. Prin
comunicare, reală comuniune, dialog constructiv,
prin educație și cultură ne vom putea înălța
deasupra crizelor profunde în care a întrat
societatea umană. Deviza revistei Bogdania de
la început a fost și va rămâne: Diversitate în
conținut și formă, originalitate și calitate.
Acum, la împlinirea a cinci ani de la primul
număr tipărit al revistei Bogdania facem un
bilanț și o mobilizare care să ne ducă spre
împlinirea dezideratelor stabilite inițial.
3
Dumneavoastră veți aprecia în ce măsură am
reușit?
Prin deosebitul colectiv redacţional şi prin dvs.,
colaboratori permanenţi ori ocazionali, am dat un
plus de afirmare a valorilor literaturii și culturii
române contemporane. Cu fiecare număr de
revistă am urcat noi trepte spre răspândirea
valorilor autentice, a talentelor românilor din
întreaga ţară precum şi din diaspora românească.
Fără lumina raţiunii, înţelepciune, dăruire și
iubire nu putem însănătoși seva cea sfântă a
României. De cultivăm ‖buruieni‖ nu putem
culege decât suferință și răutate. Oamenii
valoroși, faptele de ispravă, actele de cultură
benefice trebuiesc înmulțite spre folosul vieţii
noastre, pentru creşterea bogăţiei spirituale dar şi
a calităţii traiului zilnic. Numai uniţi și prin
onestitate și competență vom învinge!
În paginile Revistei “Bogdania” am cuprins
pe lângă: poezie, proză, eseuri, articole de istorie,
comentarii critice, aniversări, comemorări,
interviuri, artă, teatru, traduceri, evenimente
culturale şi rubricile debut şi literatură pentru
copii, care să stimuleze creaţia literară la tineri şi
să crească respectul faţă de limba şi cultura
română.
În cei cinci ani de apariție neîntreruptă
revista Bogdania a cuprins în paginile ei
personalități ale culturii naționale, precum și
creatori de mare valoare din: SUA, Canada,
Australia, din țări ale Europei. Cu bucurie
amintesc pe: Acad. Cristian Petru Bălan, Prof.
univ. Florentin Smarandache, Prof. dr. Dumitru
Buhai, Ioan Miclău, Octavian Curpaș, Melania
Rusu Caragioiu, Ben Todică, Luca Cipolla,
Nicolae Mătcaș, Dumitru Ichim, Vasile
Tărâțeanu și alți români de mare valoare literară
și culturală din străinătate, care ne onorează cu
creații de mare ținută artistică și morală.
Din țară apreciez strădania și implicarea
deosebită, în creșterea prestigiului revistei
Bogdania, în mod deosebit pe: Prof. univ.
Nicolae Vasile, Dr. Michaela Orescu, Dr. ing.
Ovidiu Țuțuianu, Corneliu Cristescu, toți scriitori
membri ai valorosului Cenaclul ‖Literar ing.‖ din
București. De asemeni s-au remarcat scriitorii:
Vasile Groza, Elena Armenescu, Geo Călugăru,
Anghel Hotu, Maria Filipoiu, Florian Laurențiu
Stoica, Doina Bârcă, Andreea Cojocaru (Ion),
Adrian Nicolae Popescu, Ilarion Boca, Năstase
Marin, criticii literari Lucian Gruia, Mihai
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Antonescu, Dan Lupescu, și lista poate continua
cu multe alte exemple, demne de laudă.
‖Lista scriitorilor publicați în fiecare număr
este destul de bogată, materialele variate și bine
conturate. Este o încântare să lecturezi revista
Bogdania!‖ afirma de curând distinsa scriitoare
Maria Niculescu din București. O bună parte
dintre aceștia au primit, în cadrul Festivalului
național Bogdania, premii și Diplome de
excelență din partea revistei Bogdania, din partea
Asociației cultural-umanitară ‖BOGDANIA‖.
În revistă au fost publicați, în fiecare
număr, tineri creatori din țară și străinătate
care au fost premiați la cele cinci ediții ale
Festivalului național de creație literară
BOGDANIA și vom continua cu această rubrică.
Aș evidenția în mod deosebit, dintre liceeni,
studenți, tineri profesori pe: Benea Simona,
Borcan Cristian, Ciobanu Marina (Chișinău),
Perți Mădălina, Pârvu Bianca Andreea, Hotca
Marian, Rusu Irina, George Nicolae Stroia,
Cătălin Acatrinei, Buruiană Alexandra, Schoppel
Carla Francesca, Șaramet Cristina, Negură Luiza,
Petrache Mihaela, Muntean Emilia, Martin
Fabian, Andrei Tudor, Daria Paulopol-Necula,
Bratu Ana-Maria și mulți alții.
Pe 19 iunie 2017 se v-a desfășura la
București Festivitatea de premiere a Ediției a
VI-a a Festivalului - Concurs național de
creație literară Bogdania. Pe toate meridianele
globului pământesc există români talentați,
iubitori de limba și cultura română. Îi consider ca
pe frații și surorile noastre de aici, din România.
Într-u adevăr, înțelepciune şi frumuseţe
sufletească să urmăm pilda înaintașilor spre
creșterea prestigiului și clădirii unui viitor
luminos tuturor românilor și lumii întregi. Numai
împreună, prin muncă și iubire, putem transforma
România dintr-o țară ‖vlăguită‖, într-o pasăre
măiastră a infinitului uman.
La ceas aniversar aduc mulțumiri călduroase
colectivului redacțional, tuturor colaboratorilor,
susținătorilor și cititorilor revistei Bogdania. Vă
doresc succese în realizarea proiectelor literare și
nu numai, multă sănătate și mari bucurii.
LA MULȚI ȘI LUMINOȘI ANI DVS. și
REVISTEI DE CREAȚIE ȘI CULTURĂ
BOGDANIA!
Ionel MARIN, Redactor șef
4
Aprecieri din țară și străinătate despre revista
de creație și cultură Bogdania
Acest jubileu vine să încununeze un efort
imens, dar şi un omagiu adus celei mai dragi
fiinţe a redactorului-şef, Ionel MARIN.
Pentru a evita o încărcătură emoţională puternică,
mă voi axa, în comentariul meu, pe latura
culturală a acestei reviste. Mai întâi, remarc
diversitatea tematică prezentă în paginile sale. În
al doilea rând, subliniez calitatea producţiilor
literare, aspect care concurează cu cele mai
prestigioase reviste din spaţiul cultural românesc
din prezent. În al treilea rând, menţionez
personalităţile de prestigiu care publică în
paginile sale. În al patrulea rând, relev extensia
revistei peste hotare atât cu diverse producţii
literare cât şi cu unele traduceri semnificative.
Totodată, colectivul redacţional a păstrat măsura
cuvenită privind adaptarea sa la diverse
evenimente culturale, aniversare, comemorative
etc. Indiferent de ceea ce vor crede cititorii
acestei reviste, nu pot să nu remarc efortul demn
de toată lauda pe care-l face redactorul-şef pentru
a asigura nu numai apariţia la timp a acesteia, dar
şi păstrarea unei stachete de înalt nivel în ceea ce
priveşte ansamblul editorial.
De asemenea există un echilibru cumpătat între
diversele genuri literare, astfel încât în paginile
acestei prestigioase reviste să-şi găsească loc
fiecare gen în parte.
Exigenţa colectivului redacţional privind calitatea
materialelor publicate este pe deplin răsplătită cu
aprecieri dintre cele mai semnificative din partea
diverselor categorii de cititori.
Închei această succintă prezentare cu urări de
”viaţă lungă” atât pentru cei care se ocupă
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
nemijlocit cu apariţia sa cât şi pentru revista
în sine. Cu cele mai înalte aprecieri,
Prof. Anghel HOŢU(București)
Revista „BOGDANIA" - Brand al Literaturii
și Culturii Românești
Publicația Revista Bogdania, ce aniversează 5
ani de la înființare, ajungând la nr.35, a devenit
un brand al creației culturale, datorită muncii
neobosite a scriitorului Ionel Marin - Președinte
fondator al Asociației Cultural-umanitară
„Bogdania" și a echipei editoriale care a
promovat prin publicare, creații literare ale
scriitorilor aflați la nivel înalt pe scara valorică și
a încurajat tinere talente, aspirante la titlul de
scriitor, prin mediatizarea anuală a Festivalului
Național de Creație Literară „Bogdania" ajuns
la Ediția VI/2017.
Valoarea publicației este conferită de
diversitatea subiectelor abordate în paginile ei, de
importanță socio-culturală, de către autori
dedicați scrisului, prin prioritizare valorică la
aniversări și comemorări literare, ca o contribuție
la dezvoltarea culturii naționale, prin recenzii,
cronici și comentarii literare la volumele
vrednicilor scriitori, precum și semnale editoriale
de noi apariții publicistice.
Omagii și elogii ale scriitorilor contemporani
pentru titanii literaturii române, sunt dovezi de
prețuire și recunoștință, datorate înaintașilor,
ocupând pagini de interes major în paginile
publicației culturale „Bogdania".
Demne de semnalat sunt subiectele dedicate
sărbătorilor naționale, istorice, culturale și
sociale, cu articole informative și creații literare
ale scriitorilor inspirați de evenimente: „Ziua
Mondială a Poeziei", „Ziua Națională a Limbii
Române", „Ziua Națională a României", „Ziua
Internațională a Femeii (mamei)" și altele, ocazii
cu care au fost publicate: eseuri, exegeze și
creații lirice.
Subiecte de larg interes pentru cultura
națională sunt și articolele în proză sau poezie, cu
temă religioasă, în care se sunt evocate tradiții și
ritualuri străbune, perpetuate în decursul timpului
și reactualizate la sărbătorile creștine sau
populare, ca moștenire pentru generația în
formare și generațiile următoare.
5
Fiind un promotor al acestora, prin
mediatizarea articolelor lirice din cărțile
„Tradiții creștine și ritualuri populare
românești" și „Expreșii populare și trăiri
proverbiale" (Editura Punct/Paideia - 2008), a
căror autor sunt, în calitate de colaborator al
prestigioasei publicații culturale „Bogdania", îi
transmit mulțumiri și recunoștință, Directorului
editorial Ionel Marin, pentru publicarea creațiilor
mele în majoritatea numerelor editate, pe teme
istorice, patriotice, aniversare, sociale și nu în
ultimul rând pe teme de tradiții și ritualuri din
cărțile publicate, contribuție pentru care am fost
recompensată cu „DIPLOMĂ DE
EXCELENȚĂ - ASOCIAȚIA CULTURALĂ
BOGDANIA"/2015, pentru poezie și
promovarea tradițiilor populare românești".
Felicit pe Președintele fondator Ionel Marin și
pe întreaga echipă editorială a publicației
culturale „Bogdania", pentru publicarea a mii de
articole de la sute de cititori în cele 34 de numere,
editate într-o formă grafică de excepție, dorindu-
le inspirație și abnegație la realizarea altor zeci de
numere, spre aniversarea multor ani cu două
cifre, precum și finalizarea proiectelor culturale
organizate de ASOCIAȚIA CULTURALĂ
„BOGDANIA". Așa să vă ajute Dumnezeu!
Poeta Maria Filipoiu, București
Revista Bogdania este una din cele mai
frumoase, bogate și serioase reviste apărută acum
trei ani și care, așa cum spuneam la înființarea ei,
va parcurge o traiectorie ascendentă și de mare
necesitate în vremurile actuale. Îl cunosc
personal, destul de bine pe Ionel MARIN,
fondatorul și redactorul șef al revistei și sunt
convins, deși face mari sacrificii, va duce munca
până la capăt, cu dăruire și dragoste prietenească
pentru afirmarea valorilor literaturii și culturii
române. Felicitări și viață lungă înainte!‖
Multă sănătate, fericire și mari succese prezente
și viitoare! Cu aceiași sinceră stimă,
Acad. Cristian Petru BĂLAN (SUA)
Revista Bogdania din Focșani este serioasă, de
mare valoare literară și culturală, pe scurt este
excelentă! Dă-i Doamne, sănătate, inspirație
divină confratelui meu, Ionel MARIN, cel care
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
osârdește cu dăruire exemplară întru neam, limbă
și țară. Cu frățietate,
Acad. Vasile Tărâțeanu (Ucraina)
‖Într-o perioadă în care multe publicaţii fac
mişcarea inversă, adică nu mai apar în forma
tipărită ci păstrează doar varianta electronică,
Revista BOGDANIA, condusă de către scriitorul
Ionel Marin, reuşeşte să se impună sub ambele
forme. Publică literatură de calitate, organizează
concursuri, oferă un cadru de dezbateri regional,
naţional sau chiar internaţional şi, foarte
important pentru mediul cultural, apare la timpul
programat‖. ‖Revista Bogdania se prezintă ca o
revistă de nivel naţional, atât prin prezentare, cât
şi nivelul calitativ al textelor. Excelentă! La cote
calitative tot mai ridicate. LA MULȚI ANI!
Prof. univ. Nicolae VASILE (BUCUREȘTI)
Revista Bogdania este... o poveste frumoasă a
unui vis, ce a înflorit într-o grădină cu vise, ce a
dăruit unui Om, o familie adevărată, cu mulți
confrați care gândesc, simt și acționează la fel. O
familie valoroasă, puternică, de bună-credință,
ce-și ridică visele până dincolo de stele. Acestei
familii - revista de creație BOGDANIA - îi
spunem din suflet la mulți ani! Să îți fie drumul
lin către înălțimi, către inimile dornice de frumos
ale românilor! Rămâi la fel de tânără, de
proaspătă, de curată, fără umbrele vicioase ale
vremurilor! LA MULȚI ANI! întru credință,
viață lungă și NEMURIRE!
Poet, prozator, critic literar, membru
corespondent ARA Gheorghe A. Stroia
(ADJUD)
Stimate Domnule Redactor Șef Ing. Ionel
MARIN vă adresez aceste rânduri, în mod
special, spre a vă mulțumi pentru prezentarea
revistei „BOGDANIA‖, pe care o conduceți și o
realizați cu deosebit efort, dar și cu dragoste și cu
o grafică superbă.
Vă admir pentru dăruirea și competența cu care
acționați ca revista „BOGDANIA‖ să apară la
timp cu paginile având o tematică diversificată,
oferind materiale interesante pe care cititorul o
parcurge găsind în ele o hrană sufletească.
6
Cu aleasă prețuire Prof. univ. Andrei Pogany
(Timișoara)
Revista Bogdania – Fondată de Ing. Scriitor şi
poet, Ionel Marin în anul 2013 luna februarie, în
cadrul Asociaţiei Cultural-umanitară
BOGDANIA din Focşani, trăieşte intensiv. Acest
încă, copil al culturii şi creaţiei literare şi
ştiinţifice din ţara noastră, se dezvoltă pe zi ce
trece. O seamă de personalităţi interne şi
internaţionale colaborează cu revista venind cu
lucrări de valoare în domeniul ştiinţei, artei,
istoriei, etc... menite să informeze publicul cititor
şi colegii de breaslă despre noutăţi în aceste
domenii. Prioritate au tinerii, dar și elevii, care
bat la poarta afirmărilor în creaţia literară şi nu
numai. Pentru ei a fost inițiat, de către poetul
Ionel MARIN, Festivalul Național de Creaţie
Literară ‖BOGDANIA‖ (poezie, proză şi eseuri),
ajuns în acest an, 2017, la ediția a VI-a. Constant
publică în paginile revistei cele mai reuşite
creaţii. Organizează cu multă dăruire activități
culturale, precum a fost și spectacolul de teatru
de la Ateneul Popular din Focşani cu piesa de
teatru ,,PĂLĂRIERUL‖ de Vasile Groza pe
muzica lui Mihai Constantinescu, urmată de
lansarea de carte ,,TEATRU PENTRU COPII‖
de acelaşi autor şi acordarea de autografe copiilor
care au făcut ca sala Ateneului să fie
neîncăpătoare. Îl apreciez și stimez pe Ionel
Marin, ca scriitor, publicist serios dar și ca un om
de o deosebită finețe și omenie. Sănătate și mult
succes în continuare! La mulți ani revistei
Bogdania!
Scriitor Vasile Groza (București)
Revista Bogdania, o oază de cultură, devenită
deja tradiţie, din ce în ce mai valoroasă, din ce în
ce mai curată, o bucurie sinceră prin fiecare
apariţie a sa. Harnicul său fondator şi Redactor
şef IONEL MARIN merită elogii pentru
tenacitatea, vivacitatea şi perseverenţa
demersurilor sale, de apreciat şi prin talentul cu
care ştie să promoveze cultura, să se aplece
asupra nevoilor culturale ale tinerei generaţii, să
încurajeze scrisul, ce poate deveni - pentru mulţi
vrânceni - un modus vivendi! Felicitările noastre
şi Lectură plăcută, publicului său cititor!
(Redacţia Armonii Culturale)
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Domnule Ionel MARIN vă felicit pentru
această nouă realizare, revista Bogdania este o
mărturie în timp asupra semnelor de lumină pe
care cultura şi civilizaţia românească le
generează necontenit. Felicitări! Toate cele bune!
Dan Lupescu, dir. Direcția Jud. de Cultură Gorj,
director Revista LAMURA - Craiova
Distinse poet şi mare domn, Ionel Marin, sunt
onorat de postarea versurilor mele în paginile
„Bogdaniei" ce cu pertinenţă şi competenţă o
păstoriţi. Mulţumesc pentru cuvintele deosebite
adresate mie, pentru care vă acord întreaga,
neştirbita mea consideraţiune!
Cu preţuire, Poet Vasile Popovici
Am citit, cu mare plăcere, ultimul nr. al revistei
,,Bogdania'' şi pot să reafirm că-i superbă.
Mulțumiri și felicitări totodată! Vă mulțumesc
pentru onoarea de a fi trecută de mai multe ori în
paginile revistei. Viață lungă dvs. și valoroasei
reviste Bogdania. Poeta Maria I. Tănase
Mulţumesc pentru tot ceea ce faci! Îţi
mulţumesc mult, Ionele, pentru revistă!
FELICITĂRI pentru excelenta realizare a ei! Cu
efortul tău, fizic şi financiar, dar şi cu talentul şi
dragostea ta faţă de cititori şi cultura românească,
BOGDANIA creşte tot mai mult şi mai
frumos, în elita revistelor româneşti de
cultură. Ai reuşit să atragi atâtea personalităţi ale
culturii şi literaturii române, atât din ţară cât şi
din străinătate şi acest fapt îmi umple sufletul de
bucurie. Şi ... de ce nu, de mândrie, că sunt şi eu
un colaborator, cu un strop de scriitură. Îţi doresc,
în continuare, ţie şi revistei dragi BOGDANIA,
multe succese pentru cultura românească!
De asemenea, îţi transmit felicitări şi pentru
ediţia a V-a a Festivalului Bogdania, 2016, ţinut
la Bucureşti, cu un juriu de excepţie! Ce bine că
ai ajuns acolo! Mai la vedere, mai aproape de
centru! Tare mult aş vrea să afle de acest
eveniment şi autorităţile din Focşani (care n-au
catadicsit să participe la ediţiile precedente ale
acestui Concurs şi Festival). Mă bucur din suflet
de acest mare succes al tău. De fapt, de la prima
ediţie am prevăzut că această acţiune a ta,
conjugată cu apariţia revistei Bogdania, vor face
7
tradiţie culturală în Vrancea (de care vor fi
nevoiţi să ţină seama şi culturnicii vrânceni) Şi, te
felicit din tot sufletul pentru numărul (iulie-
august) al revistei Bogdania! Pentru articolul pe
care l-ai scris referitor la Limba Română, pentru
selecţia valoroasă de autori, pentru modul de
prezentare, într-un cuvânt Bogdania se prezintă
ca o revistă de nivel naţional, atât prin prezentare,
cât şi nivelul calitativ al textelor. Mulţumesc
pentru revistă! Excelentă! La cote calitative tot
mai ridicate. Felicitări pentru articolul de fond!
Mi-a alinat sufletul şi, sper că este un balsam
sufletesc pentru toţi cititorii care iubesc România
şi pe români. Cu toate problemele pe care le am,
mă voi strădui să scriu noi articole… Doamne-
ajută pe mai departe! Mulți ani de apariții
editoriale! Scriitor Năstase Marin (Galați)
Vă mulțumesc mult, domnule Ionel Marin,
pentru publicarea mea în revista Bogdania,
revistă dragă mie, pe care o prețuiesc și de care
vorbesc cu drag. Numai bine dvs. și colectivului
redacțional! Poet Stan M. Andrei (Tecuci)
Felicitări pentru realizarea revistei Bogdania,
menținem legătura. Succese și numai bine
tuturor! Vă doresc sănătate, putere de muncă, de
creație, iubirea să-nflorească și să ne lumineze
viața. LA MULȚI ANI!
Prof. univ. dr. Florentin Smarandache (SUA)
Mulțumesc, pentru revistele Bogdania trimise.
Sunt foarte frumoase, bine făcute și de mare
ținută. Felicitări tuturor! Poeta Sava Olimpia,
dir. Editura Olimpias (Galați)
„Bogdania‖ a îmbrăcat hlamidă strălucitoare,
în numele sfintei treimi. Un efort întreit al
fondatorului, coordonatorului, al truditorului
acestei publicaţii literare. Bucurie, deopotrivă,
pentru colaboratorii, prietenii şi cititorii fideli.
Şi pentru că suntem sub semnul triadei, să ne
amintim, deopotrivă că în deschiderea corolei
slăvitului an 2017, suntem determinaţi, ca buni
creştini ce suntem, să conştientizăm că se
împlinesc trei veacuri de la plecarea pe cărările
veşniciei celei preacurate a unui martir creştin,
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
pre numele său, Antim Ivireanul (1650-1716).
Cu îndreptăţire, cuvenindu-se a cinsti, în fapt, în
acest an, şi-ntotdeauna, memoria tuturor
martirilor neamului strămoşesc. Şi în semn de
neuitare, să ne însuşim cele „trei fapte bune ale
blagosloveniei‖, atât de evlavios şi cucernic
explicate de preaînvăţatul Antim Ivireanul:
credinţa („fiinţa celor nădăjduite şi lucrurilor
celor ce nu se văd dovediri‖, nădejdea (prin
„dumnezeiască strălucire‖) şi dragostea (temeiul
şi vârful tuturor bunătăţilor, care uneşte‖).
Aşadar, tuturor colaboratorilor acestei frumoase
reviste, la ceas de sărbătoare, să îmbrăţişăm
îndemnul Sfântului Antim Ivireanul, cu multă
credinţă, nădejde şi dragoste nestrămutată faţă de
trecutul nostru, evidenţiind nobleţea, inteligența
și toate valorile lăsate nouă moştenire de
înaintaşii noştri traco-daco-geţii; să facem astfel
încât vârful peniţei noastre să fie înmuiat în
jertfelnicia de veacuri întru verticalitate, adevăr şi
frumuseţe sufletească.
Doresc revistei viaţă lungă, acumularea de
condeie tinere, recunoaştere naţională şi
internaţională!
Un An 2017, cu sănătate şi multe satisfacţii!
Scriitoare Livia Ciupercă (Iași)
Revista Bogdania…e clar pentru cel care
o atinge dacă răsfoieşte o revistă sau mângâie
creştetul firav al unei copile ce prinde a zâmbi tot
mai cald, înfrumuseţându-şi drumul către
senectute. Pavăză a copilăriei şi a maturizării
acesteia, poetul Ionel Marin reuşeşte să ţină
sus stindardul vieţii culturale focşănene,
făcându-l să fluture până dincolo de hotarele
ţării.
Rampă de lansare sau de confirmare a
talentului, festivalul anual cu acelaşi nume, ce se
desfăşoară la începutul verii nu face altceva decât
să descopere şi să atragă noi valori, transformând
mai apoi în colaboratori şi prieteni diferitele şi
ineditele forme ale exprimării în cuvinte. Cu
certitudine avem cu ce susţine spusele noastre,
numărându-ne printre laureaţii acestui festival!
La mulţi ani, viaţă lungă revistei
Bogdania, sănătate tuturor autorilor ce şi-au
înscris numele în paginile ei de-a lungul
timpului, putere de muncă realizatorului şi
colectivului redacţional! Din frumoasa
Bucovină, ocrotiţi de spiritul întâiului voeievod
8
moldav ce-şi doarme somnul de veci în vechea
urbe a Rădăuţilor, în mănăstirea care-i poartă cu
astăzi numele, Mănăstirea Bogdana; vă
îmbrăţişăm pe toţi cu drag şi vă transmitem
gândul nostru curat la ceas aniversar!
Poet Adrian Popescu, Rădăuți (Suceava)
Stimate Domnule Director, Ionel Marin, aveți o
revistă minunată și o voi recomanda timișorenilor
mei cu toată căldura, chiar dacă ei o cunosc,
fiindcă acele multe condeie de acolo de abia
așteaptă. Vă trimit un grupaj de meditații în
versuri, făurite de mine la Timișoara. Mulțumim
pentru această ,,gură de oxigen‖ sufletesc,
Revista ,,Bogdania‖, care a găsit loc și cântecelor
câtorva poeți din Canada. Cu mulțumiri și
deosebită stimă,
Poeta Melania Rusu Caragioiu (Canada)
Stimate Domnule Ionel Marin,
Frumosa urare , însotită de îndemnul cu adevărat
frățesc, de apropiere între noi, patriotismul
românesc ce ar trebui să ne unească! Ce minunat
ar fi de-am fi mai buni și mai calzi sufletește, căci
și Mântuitorul ne-a arătat că numai așa suntem cu
adevărat Creștini. Dumneata esti un om deosebit,
pentru care nu pot avea decât admirație și respect.
Această revistă, care vă onorează, dar și va cere
mult efort și sacrificiu, va trebui să constitue
pentru fiecare dintre noi un exemplu și făclia ce
poate călăuzi, adevarata OMENIE! Acum sunt în
Franta, la familia fiicei mele, de unde vă doresc,
tot ce-i mai frumos și bun, Dv. și
tuturor celor ce vă înconjoară!
La multi ani, frumoși și buni, Dumneavoastră,
revistei Bogdania și întregii lumi.
Prof.univ. Țiclete Gheorghe (București)
Distinse dle Ionel Marin,
Vă expediez și eu 10 sonete pentru revista pe care
o ziditi întru slava poeziei și a frumosului, a
neamului și a plaiului, nu înainte de a vă ura
multă sănătate, noroc și inspiratie pe potrivă.
Cu alese sentimente de recunoștință,
Prof univ Nicolae Mătcaș (Chișinău)
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Nu pot avea decât cuvinte de laudă la adresa
minunaților, entuziaștilor scriitori şi oameni
de cultură, realizatori ai revistei Bogdania şi
în primul rând fondatorului şi redactor şef,
poetul Ionel MARIN din Focşani. Dumnealui
realizează evenimente culturale de seamă, cu
răsunet viu în lumea celor ce prețuiesc și
înnobilează Cuvântul, exemplificate prin
festivaluri, concursuri de creație literară, poezii
de calitate, eseuri, poveşti şi povestiri pentru
toate vârstele, debut literar, teatru, interviuri,
comemorări, aniversări şi alte evenimente
culturale din ţară. Este deosebită această revistă,
deosebiți oamenii aceștia frumoși la suflet care se
dăruie și dăruiesc din bogăția înțelepciunii
domniilor lor, îngemănând talentul cu ideea, cu
gândurile și cu visele, pregătite să zboare spre
împlinire, pentru a ne îmbogăți sufletul și a ni-l
însenina , pentru a aduce un plus, o tentă de
culoare și aromă imensei flori ce se află în
grădina lui Dumnezeu, CULTURA, stropind-o,
spre nemurire, cu apa vie a ființei lor.
Felicitări și mii de mulțumiri tuturor acelor
oameni de bine care ne informează prin
materiale succinte și la obiect, abordând variate,
interesante subiecte din variate domenii de
activitate: artă, cultură, știință, religie, istorie,
minunaților prieteni de suflet ce, cu talent și
dăruire de sine, înnobilează CUVÂNTUL,
invitându-ne spre o lume frumoasă, luminoasă,
bogată, bună, arătându-ne, cu arară bunăvoință,
căile ce duc spre aceasta, aducându-ne aminte
că, pentru a fi demni de această lume, trebuie să
ne păstrăm acele calități pe care și Dumnezeu le
agreează: hărnicia, dărnicia, cinstea, bunătatea,
caritatea, devotamentul, sacrificiul, cum frumos
spune domnul Ionel Marin când vorbește despre
sacrificiu, eroi și eroism… Da, eroii trebuie
slăviți, o merită cu prisosință, iar noi ar trebui să
le urmăm exemplul! Lista scriitorilor publicați în
fiecare număr este destul de bogată, materialele
variate și bine conturate. Este o încântare să
lecturezi revista Bogdania! Felicitări și La mulți
ani revistei și tuturor oamenilor de bine!
Poeta Maria Niculescu (BUCUREȘTI)
Revista de creaţie şi cultură BOGDANIA,
fondată de poetul creştin şi patriot Ionel MARIN,
a împlinit cinci ani de existenţă tipărită. De la
apariţia ei în peisajul literar al Vrancei, revista a
9
crescut în valoare de la număr la număr graţie
căutărilor neobosite ale fondatorului ei de a aduce
în paginile publicaţiei semnături ale unor poeţi,
prozatori, critici literari, profesori, oameni de
ştiinţă şi de condei recunoscuţi, apreciaţi şi
aşteptaţi de publicul cititor.
Este o revistă care se citeşte cu plăcere, pentru că
în scrisul celor care contribuie la facerea ei găsim
şi regăsim fapte de viaţă care ne încălzesc
sufletul, idei şi aspiraţii nobile pentru care
militează autorii.
În calitate de colaborator, fie şi ocazional, urarea
mea pentru BOGDANIA şi fondatorul ei este de
viaţă cât mai lungă, încărcată de bucurii.
Jurnalist Radu BORCEA (Focșani)
Efigia care marchează mișcarea literară din
jurul revistei de creație și cultură Bogdania este
cea a poetului și fondatorului ei, Ionel MARIN,
autor a multor volume de poezie, personalitate
lucidă și onestă, bogată sufletește și generoasă,
model de frumusețe spirituală și artistică. Cu
fiecare număr tipărit revista Bogdania, vine cu
noutăți, prezintă articole și creații valoroase
ale scriitorilor din țară și din străinătate. Este
o revistă de cultură serioasă, primitoare și care
promovează, permanent și tinere condeie.
Felicitări colectivului redacțional, în primul
rând domnului Ionel Marin! LA MULȚI ANI!
Dr. Michaela Al ORESCU (București)
Revista ”Bogdania”, revistă de creație și cultură
fondată în anul 2013, editată de Asociația
Cultural-umanitară ‖Bogdania‖ din Focșani,
județul Vrancea. O revistă cu nume inspirat, de
rezonanță istorică, în care sunt prezentate o
multitudine de materiale a căror diversitate dau
un conținut solid și incitant, celor 100 de pagini,
între coperte color, policromie. Sunt de apreciat
strădaniile unui om cu suflet mare Ing. Ionel
N. Marin, și colectivului de redacție, de a edita
această revistă în contextul în care alte multe
publicații au încetat din p(v)iață… Îi felicit
sincer pe realizatori și colaboratori deopotrivă
pentru vocația și spiritul autentic românesc
transmis nouă tuturora, ca un semn că, dincolo de
depărtarea topografică și (a)normalitatea
specifică tranziției, actul de cultură este cel ce
unește și responsabilizează pentru a fi și mai
puternici.
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Dumitru Buțoi - Revista Luceafărul de Vest, Nr.
19/2017, Timișoara
Stimate domnule Ionel Marin,
Vă mulțumesc pentru revista Bogdania. Vă
felicit pentru articolele dv., pentru materialele
publicate și, în genere, pentru ținuta deosebită a
revistei. Succes în continuare!
Profesor Gh. Bucur (Tulcea)
Mult Stimate Maestre, Ionel Marin,
Nici nu vă puteți închipui ce bucuroși am fost
noi, mica pleiadă de poeți din Montreal, care am
apărut în Revista ,,Bogdania‖, despre care toți
spun-adevărul - că este frumoasă. Iar dacă un
poet și cititorul exprimă acest calificativ
care iese spontan din inimă, atunci înseamnă că
s-au exprimat admirativ. Exemplu, D-na Milena
Munteanu din Toronto, și mulți alții, se înțelege
că și eu....Cu mulțumiri și deosebită stimă,
Melania Rusu Caragioiu (25 martie 2017)
Excelență,
Calde felicitari si cele mai vii multumiri pentru
noul numar al revistei BOGDANIA.
Am recitit cu mare interes totul, inclusiv versurile
Dnei Lucia Silvia Podeanu. Cele mai bune urari,
Diplomat Valeriu TUDOR
Va multumesc, stimate domn Ionel Marin, pentru
revista Bogdania si publicare.
Felicitari pentru aniversarea a cinci ani de la
aparitia acestei minunate reviste! Ganduri
minunate, de bine! La multi ani frumosi si
creativi! Cu respect si pretuire,
Poeta Irina Lucia Mihalca
Stimate domnule Marin,
Am primit revista Bogdania. Vă mulţumesc şi vă
felicit pentru conţinutul bogat al acesteia, pentru
calitatea producţiilor literare şi pentru consistenţa
sărbătoririi celui pe care mi-am permis să-l
numesc "enciclopedicul Mihai Eminescu"!.
După cunoştinţa mea puţine reviste din Bucureşti
şi din ţară se ridică la nivelul atins de publicaţia
Dv. Cu speranţa că vom îmbunătăţi continuu
10
colaborarea noastră mă înclin admirativ în faţa
eforturile multiple depuse de Dv. şi
colaboratorii, pentru menţinerea aprinsă a acestei
"făclii de creaţie şi cultură" ce o doresc să
lumineze de durată în "întunecimea" vremilor
actuale! LA MULȚI ANI!
Dr. Ing. Ovidiu Țuțuianu (București)
Cu toții apreciem strădaniile Dv în domeniul
culturii și încercăm să contribuim printr-o
colaborare tot mai fructuoasă la creșterea
prestigiului național al revistei pe care o
conduceți și căreia îi urăm LA MULȚI ANI!
Cenaclul ”Literar Ing.” (București)
Stimate domnule Ionel Marin!
Superbă revistă! Mulțumiri și felicitări în același
timp. Este o plăcere să citesc revista Bogdania.
LA MULȚI ANI!
Vă îmbrățișează, cu deosebită recunoștință,
Scriitorul, cineastul Ben Todică (Australia)
Stimate Domnule Redactor șef IONEL MARIN,
Vǎ exprim, prin aceste rînduri, alesele mele
mulţumiri pentru aprecierea poeziilor pe care
respectuos vi le-am remis şi pentru bunǎvoinţa
publicǎrii uneia dintre ele în prestigioasa revistǎ
de culturǎ pe care o conduceţi. Am luat abia
astazi cunoștință de aceasta publicare, ce îmi face
mare bucurie şi onoare. În aceste vremuri, în care
cultura este atît de vitregitǎ şi condiţia scriitorului
atît de precarǎ, mai puţin din punctul de vedere al
resurselor creative, astfel de impresionante
aprecieri şi calde recompensǎri sînt adevǎrate
guri de oxigen care alinǎ şi fortificǎ sufletul şi
mintea pentru continuarea cu încredere a
drumului literar şi existenţial. Nu este mai mare
satisfacţie pentru un scriitor decît aceea de
a şti cǎ lucrǎrile sale sint apreciate și ajung la
cunoştinţa unui numǎr cît mai mare de
cititori.
Vǎ exprim aleasa mea recunoştinţǎ, calde urǎri de
bine, sǎnǎtate şi putere în continuarea și
dezvoltarea importantelor proiecte culturale prin
care susţineti promovarea culturii române.
Cu respect și deosebită prețuire,
Poet Dragos Niculescu
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
PAGINI DE ISTORIE VECHE
Michaela Al. ORESCU
SAHARA ŞI ENIGMELE EI TASSILI
Sahara, cândva imens spaţiu verde,
abundând în flora tropicală şi într-o faună, de
asemenea, extrem de bogată şi diversă,
demonstrează prin vestigiile ei cele mai vechi,
multitudinea de picturi rupestre, unele
capodopere pentru timpul respectiv, extrem de
incitante şi chiar enigmatice, în cadrul unor
culturi foarte diverse. Picturi cu reprezentări
umane şi animaliere, acestea sunt realizate în
straturi suprapuse, de multe ori, fiecare strat
reprezentând o civilizaţie. Este interesant faptul
că cele mai elaborate, dar şi cele mai enigmatice
reprezentări se află de obicei în straturile cele mai
vechi. Aceste picturi demonstrează faptul că mai
mult decât în spaţiul cantabric, sunt înfăţişate
apariţii care n-ar aparţine Terrei. Personaje în
costume de cosmonaut, cu căşti etanşe şi cu filet
de cuplare între cască şi restul costumului, pictate
la dimensiuni uriaşe.
În acest masiv de gresii, ca o cetate,
centrul său fiind un circ vast cu un diametru de
peste 500 m, picturile de aici se află la baza
stâncilor scobite.
Aici au lipsit cioburile de olărie, râşniţele
sau pisăloagele de piatră, dar exploratorii lui
Henri Lhote au găsit multe topoare din piatră
cioplită grosolan, risipite peste tot şi bolovani cu
multiple faţete, purtând urme de ciocănire.
O reprezentare ciudată a unei femei
culcate pe spate, cu braţele ridicate, alături de doi
mufloni.
Un alt adăpost avea imprimate mâini,
element regăsit în Europa, în numeroase grote
paleolitice: în peştera Gaura Mică a Chindiei-
Turnu-Severin-Banat-România; în deşertul
Mogolon – Noul Mexic – America de Nord ş.a.,
probabil cu rol magic.
11
La Tassili au fost remarcate două tipuri de
mâini figurate parietal: unul desenat în contur şi
altul prin pulverizare. Primul tip este cel mai
vechi, plasat alături de personaje cu cască, pictate
în ocru violaceu.
Aplicarea mâinii pe perete poate
simboliza luarea în posesie a spaţiului respectiv.
Şi astăzi, femeile din satele din nordul Africii îşi
aplică mâna pe huma proaspătă de deasupra
intrării casei noi în care urmează să locuiască,
ceea ce aduce noroc şi apărare de duhurile rele.
Aplicarea mâinii pe perete poate fi interpretată
drept o semnătură.
Tuaregii mai cred încă în duhurile
grotelor, duhurile vântului sau ale apei.
Trecătoarea Assako spre Tassili are faima de a fi
bântuită de ―djini‖. Ghizii şi conducătorii de
cămile pun o piatră pe o stâncă mare de la intrare,
cu rol de obol închinat spiritului.
La Ti-n-Tanarift, în diferitele straturi care
reprezintă civillizaţiile ce s-au perindat de-a
lungul timpurilor, apar tineri cu căşti prevăzute
cu antene, poate şi cu alte facilităţi care nu pot fi
clarificate şi purtând arcuri cu 3 curburi. Aici se
prezintă o varietate ―extraterestră‖, personaje cu
costume etanşe şi cu căşti.
Alte personaje ciudate sunt femeile
colorate în alb şi prelungite extrem, scene
neelucidate.
Vânătorul alergând este o realizare
deosebită, corpul omului fiind modelat alergând,
prin surprinderea perfectă a atitudinii corpului.
Sunt multe siluete văzute în diverse atitudini, cu
corpuri suple, modelate fără reproş.
Marea scenă a arcaşilor, surprinşi în
diferite atitudini, alergând sau trăgând cu arcul,
de o plasticitate exemplară în scenele de mişcare,
motiv plastic considerat şi astăzi o virtuozitate.
În sfârşit, marea scenă a bovideelor,
alături de care au fost plasate nişte panouri cu rol
evocator. Lângă ele, precum o semnătură, schiţa
unui cap de vrăjitor sau sacerdot. Desigur că
această ―clasă socială‖, din toate timpurile şi
chiar din cele mai vechi timpuri, avea în custodie
toate manifestările celor din popor şi s-a dovedit
că îi ―controlau‖ chiar şi pe conducătorii
războinici sau regi.
Începând cu vrăjitorii şi vracii, evoluând
către sacerdoţi organizaţi, din ce în ce mai
puternici şi bogaţi, aceştia au controlat viaţa
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
paşnică a popoarelor, în toate timpurile. Ne-o
demonstrează şi Sahara…
După Henri Lhote, “Frescele din
Tassili”- Editura Meridiane, Bucureşti, 1966
Arcaşi
Boi schematizaţi
Testamentul regelui Carol I
Importanţa regelui Carol I în istoria României
nu mai trebuie demonstrată. A fost un domnitor
vrednic, comandant al oştirii romaneşti pe
câmpul de luptă, precum vitejii voievozi din
timpurile noastre eroice, un foarte bun gospodar
al ţării şi un ctitor de mari aşezăminte culturale.
Testamentul său din 14/26 februarie 1899, din
care prezentăm aici câteva fragmente, arată un
patriotism profund, un monarh în căutarea
perfecţiunii, un om de o înaltă ţinută morală, pe
care, vai, nu o vedem la actualii oameni politici ai
României! Aşadar, să luăm aminte!
Testamentul meu, scris şi iscălit de propria mea
mână, la 14/26 februarie 1899, în capitala mea,
12
Bucureşti. // Testamentul meu, scris de mine, în
luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin
"Monitor" după moartea mea, cu rugămintea ca
ultima mea voinţă şi dorinţă să fie urmate
întocmai cum le-am descris aci, cu propria mea
mână, fiind încă voinic şi sănătos. Având aproape
60 de ani, privesc ca o datorie, ca să mă hotărăsc
a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest
testament, gândesc înainte de toate la iubitul meu
popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi
care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea
este aşa de strâns legată de această de Dumnezeu
binecuvântată ţară, că doresc să-i las şi după
moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi
de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa.
Zi şi noapte, m-am gândit la fericirea
României, care a ajuns să ocupe acum o
poziţie vrednică între statele europene, m-am
silit ca simţământul religios să fie ridicat şi
dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare
să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai
interesele statului. Cu toate greutăţile pe care le-
am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat,
mai ales la începutul domniei mele, în contra
mea, expunându-mă la atacurile cele mai
violente, am păşit fără frică şi fără şovăire
înainte, pe calea dreaptă, având nemărginită
încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al
credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit
de fruntaşii ţării, pentru care am avut întotdeauna
o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit
să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un
stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate
mijloacele, spre a putea menţine frumoasa sa
poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni.
Succesorul meu la tron primeşte, ia dar o
moştenire, de care el va fi mândru şi pe care o va
cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu,
călăuzit fiind prin deviza: "Totul pentru ţară,
nimic pentru mine". Mulţumesc din suflet
tuturor celor care au lucrat cu mine şi care m-au
servit cu credinţă. Iert acelora care au scris şi au
vorbit în contra mea, căutând a mă calomnia sau
a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenţiuni.
Trimiţând tuturor o ultimă salutare, plină de
dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi
amintească din când în când de acela care s-a
închinat cu tot sufletul, iubitului său popor, în
mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit. Pronia
cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă.
Am trăit şi mor cu deviza care străluceşte în
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
armele României: "Nihil sine Deo!" Doresc să fiu
îmbrăcat în uniformă de general (mică ţinută,
cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraţiile de
război şi numai Steaua României şi Crucea de
Hohenzollern, pe piept. Am rămas credincios
religiunii mele, însă am avut şi o deosebită
dragoste pentru biserica răsăriteană, în care
scumpa mea fiică, Maria, era botezată.
Binecuvântarea corpului meu se va face de un
preot catolic, însă doresc ca clerul de amândouă
bisericile să facă rugăciuni la sicriul meu, care
trebuie să fie foarte simplu. (...) Coroana de oţel,
făurită dintr-un tun luat pe câmpul de luptă şi
stropit cu sângele vitejilor mei ostaşi, trebuie să
fie depusă lângă mine, purtată până la cel din
urmă locaş al meu şi readusă apoi la palat. Sicriul
meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun, biruit
(dacă se poate) la Plevna şi tras de şase cai din
grajdurile mele, fără văluri negre. Toate
steagurile care au fâlfâit pe câmpiile de bătaie vor
fi purtate înaintea şi în urma sicriului meu, ca
semn că scumpa mea armată a jurat credinţă
steagului său şi şefului sau suprem, care prin
voinţa lui Dumnezeu, nu mai este în mijlocul
credincioşilor săi ostaşi. Tunurile vor bubui din
toate forturile din Bucureşti, Focşani şi Galaţi,
ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei
strămoşeşti, în timpuri de grele încercări, de care
Cerul să păzească ţara. Trimit armatei mele, pe
care am îngrijit-o cu dragoste şi căreia m-am
închinat cu toată inima, cea din urmă salutare,
rugând-o a-mi păstra o amintire caldă. (...)
Prin o bună gospodărie şi o severă rânduială în
cheltuieli, fără a micşora numeroasele ajutoare
cerute din toate părţile, averea mea a crescut din
an în an, aşa că pot dispune astăzi de sume
însemnate, în folosul scumpei mele Românii şi
pentru binefaceri. Am hotărât dar o sumă de 12
milioane de lei, pentru diferitele aşezăminte, noi
fundaţiuni şi ca ajutoare. Această sumă va fi
distribuită precum urmează: 1. La Academia
Română, şase sute mii de lei, capital pentru
publicaţiuni. 2. La Fundaţiunea mea Universitară,
pentru sporirea capitalului, şase sute mii de lei. 3.
La Orfelinatul "Ferdinand" din Zorleni, lângă
Bârlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute mii
de lei. 4. Pentru întemeierea unui internat de fete
de ofiţeri în armata mea, cu un institut de
educaţiune, cu un învăţământ practic, la Craiova,
două milioane lei. 5. Pentru întemeierea unei
şcoli industriale la Bucureşti, trei milioane lei.
13
(Urmează alte 12 legate). Înălţând rugăciuni
fierbinţi către A-tot-Puternicul, ca să ocrotească
de-a pururea România şi să răspândească toate
harurile asupra scumpului meu popor, mă închin
cu smerenie înaintea voinţei lui Dumnezeu şi
iscălesc cea din urmă hotărâre a mea. În numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Făcut la Bucureşti, la 14/20 februarie 1899.
//CAROL// Am scris şi iscălit cu propria mea
mână acest testament, pe două coale, formând
opt pagini, legate cu fir roşu şi am pus sigiliul
meu. // CAROL//
Selecție de citate importante despre strămoși
și români de o valoare extraordinară pentru
istoria și identitatea noastră, adunate de
pasionatul cercetător Marius Fincă
Urmare din revista Bogdania nr. 33-34
11. Eugene Pittard: „Strămoşii etnici ai
Rumunilor urcă neîndoielnic până în primele
vârste ale Umanităţii, civilizaţia neolitică
reprezintă doar un capitol recent din istoria ţării‖.
12. Daniel Ruzzo – arheolog sud-american:
„Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se
situa centrul european al celei mai vechi culturi
cunoscute până în ziua de astăzi‖
13. William Schiller – arheolog american:
„Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi
poporul rumun, răspândindu-se apoi spre răsărit
şi apus‖.
14. John Mandis: „Cele mai vechi descoperiri ale
unor semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi
Tărtăria‖.
15. Olof Ekstrom: „Limba rumună este o limbă-
cheie care a influenţat în mare parte limbile
Europei‖.
16. Universitatea din Cambridge: – În mileniul V
î.H. spaţiul carpatic getic era singurul locuit în
Europa; – Spaţiul carpatic, getic, valah a
reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM,
a alimentat cu populaţie şi civilizaţie India,
Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-
zisul spaţiu slav; – VEDELE (RIG V) EDA cele
mai vechi monumente literare ale umanităţii au
fost create în centrul Europei.
17. Fostul Prim-Ministru al Indiei, Jawaharlal
Nehru a scris că: „Vedele sunt opera arienilor
care au invadat bogatul pământ al Indiei‖.
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017

18. Bonfini: „Limba rumunilor n-a putut fi Dedicații Luceafărului poeziei românești
extirpată deşi sunt aşezaţi în mijlocul atâtor
neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o
părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar lupta
pentru o viaţă cât pentru o limbă‖.
19. Ludwig Schlozer (Russische Annalen-sec
XVIII): „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici
bulgari, nici wolsche, ci VLAHI (RUMUNI),
urmaşi ai mării şi străvechii seminţii de popoare a
tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au
limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Ioan Vasile Indricău
Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în
număr de milioane‖. Mărite Eminescu
20. Andre Armad: „Într-adevăr acesta este unul
din cele mai vechi popoare din Europa... fie că
Mărite Eminescu, Împărate!
este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii
trimis al Puterii divine,
au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei
tu ești în noi și în toate
şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel
Stăpânul limbii române.
printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii
continuitatea unui neam‖.
S-or naște-n astă lume
21. D‘Hauterive (Memoriu asupra vechii şi
poeți cât n-or încape,
actualei stări a Moldovei, 1902): „Limba
tu nu pleca, rămâi,
latinească în adevăr se trage din acest grai
rămâi cât mai aproape.
(primodial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna
sunt acest grai. LATINEASCA este departe de a
Veni-vor însetații
fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi (aşa
din versu-ți să se-adape,
zisele limbi latine), aş zice că ea latină, este cea
tu nu pleca, mai stai
mai nouă dintre toate‖.
cu noi cât mai aproape.
22. Huszti Andras: „Urmaşii geto-dacilor trăiesc
şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii
Și de va fi ca unii
lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult
mormântul să ți-l sape,
părinţii lor‖.
tu nu pleca, rămâi,
23. L.A. Gebhardi: „Geţii vorbeau aceeaşi limbă
rămâi cât mai aproape.
ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri. Grecii dădeau
atât geţilor din Bulgaria, cât şi dacilor din
Aștearnă-se petale
Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria
peste închise pleoape,
acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin
tu nu pleca, mai stai
de la traci‖.
cu noi cât mai aproape.
24. Martin Hochmeister (Siebenburgische
Provinziaal Blatter, 1808): „În cele mai vechi
Coboară-se uitarea
timpuri cunoscute, în Transilvania şi în ţările
peste Pământ și Ape,
învecinate locuiau dacii, care mai erau numiţi şi
tu nu pleca, rămâi,
geţi şi de la ei a primit actuala Transilvanie
rămâi cât mai aproape.
împreună cu Moldova, Muntenia şi regiunile
învecinate cu Ungaria numele de Dacia‖.
Se frângă Ceru-ntreg
Va urma
pe toate le îngroape,
tu nu pleca, mai stai
cu noi cât mai aproape…

Ioan Vasile Indricău

14
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Cătălina Orșivschi
SCRISOARE CĂTRE EMINESCU
Simbol ești al luminii noastre;
în versuri ai cuprins o lume,
Luceafăr eşti, cu-aripi măiastre,
în viaţa noastră fără nume,
un geniu ce călăuzeşte,
ce luminează-adânc, feeric,
o stea mereu ce străluceşte
în clipele de întuneric.
Îţi scriu că noi pierdut-am calea
cea dreaptă şi, cu ocolişuri,
în faţă-având necazul, jalea,
ne pierdem în păinjenişuri.
Cum vreme trece, vreme vine,
azi faţa lumii e schimbată
şi nu distingem rău de bine,
noroi de apa cea curată,
iar inima ne sângerează:
speranţa n-o să se ivească,
când tot ai noştri-nlăcrimează
pământul, vatra strămoşească.
Noi, din scrisorile lăsate,
putem să învăţăm istorii,
dar sunt acum voit uitate
acele vremi, acele glorii.
Suntem înlănţuiţi în muncă
precum ocnaşul la galeră
şi-avem doi poli ce-or să ajungă
doar de o cină pauperă,
dar rugă înălţăm fiebinte
ca Domnul să ne ocrotească
să tragem tot aşa-nainte,
că mulţi n-au unde să muncească.
Aşa trăit-au proletarii
şi-n vremea ta; tu ştii prea bine
că doar bogaţii şi avarii
aveau şi-atunci stomacuri pline.
Şi astăzi cei bogaţi adună,
strâng milioanele în pungă,
iar legea-i pentru ei cunună
ce adevărul îl alungă.
Ei se iubesc enorm pe sine;
15
averea lor nemăsurată
ce-i pusă azi în bănci străine
din munca noastră e furată.
Au jefuit o ţară-ntreagă
şi-au reuşit tot să despoaie,
iar inimi n-au ca să-nţeleagă
durerea ce ne încovoaie.
Mulţi din săraci, în disperare,
s-au dus să-şi caute norocul
cu traista-n băţ, la întâmplare,
prin ţări străine, prin tot locul,
lăsând copii, bătrâni acasă,
cu ochii-nlăcrimaţi, ce-aşteaptă,
ca să le pună-apoi pe masă
o pâine-amară, bine coaptă.
Ei parcă se întorc la viaţă,
chiar dup-o lungă despărţire;
dar cei bătrâni nu sunt de faţă;
sunt şterse cruci în cimitire.
Şi astăzi susură izvoare,
iar apa mării-i fremătândă
şi mai există căprioare
cu mers vioi, privire blândă,
iar înspre seară se adună
tot somnoroase păsărele,
făcându-și cuiburi împreună,
ce le-mpletesc din rămurele,
dar viaţa ne încătuşează
în goana mare, ca nebuna;
noi n-auzim, nu mai contează,
nu-i timp şi alergăm într-una.
Poveşti cu zâne prea-iubite
şi cu luceferi, cu crăiese,
sunt perimate, depăşite,
de multe ori neînţelese.
Îndrăgostiţi, sub clar de lună,
nu ai să vezi, trecând alene
şi nici pe-alei stând împreună,
cu focul dragostei în vene...
Azi ,,floarea-albastră‘‘-i dusă-n lume
şi a luat cu ea amorul,
dar poţi să afli unde-anume
doar butonând calculatorul…
Alege lumea cea străină,
convinsă că se angajează
ca dansatoare, balerină…
şi-acuma se prostituează…
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Dar nu se mai întoarce-acasă,
chiar de-i e greu, că-i e ruşine
şi mama singură şi-o lasă,
mereu să plângă, să suspine.
Azi codru,-ades cântat de tine,
doar de securi avut-a parte
şi e tăiat pe şes, coline ;
E lemn acuma, dus departe,
iar teiului, ce-şi ninge floarea
cu gingăşie, pe potecă,
cei tineri nu-i aud chemarea,
că-s doar la bar şi-n discotecă…
Şi lacu-albastru nu tresaltă
în unduiri ca altădată,
că-i transformat acum în baltă,
ce-i cu gunoaie invadată.
Ţi-ai venerat învăţătorul;
i-ai închinat cuvânt de slavă,
când și-a luat spre-nalturi zborul;
Acum problema este gravă
în şcoli: elevii nu învaţă
că văd pe unii fără carte
că strâng averi, se bagă-n faţă,
iar cei deştepţi sunt daţi deoparte.
N-au parte-aceia ce educă
de laudă, ci li se-oferă
doar trei parale ca să-și ducă
o viaţă tristă şi mizeră.
Nu mai ştim astăzi cine suntem,
nu mai vedem din neguri zarea
şi, strânşi în chingi, mereu ne zbatem,
dar nu aflăm defel cărarea.
Noi aşteptăm un semn din astre,
să ne îndrumi pe calea bună,
dând astfel sens trăirii noastre
ce-i o corabie-n furtună.
16
Florian Laurențiu STOICA
Să dai timpul înapoi
Nu departe de birourile Fundației pe care am
clădit-o, am mers cu vajnicii mei colaboratori
Dragoș (fiul) și Andrei (nepotul) pentru a
procura, spre îndestularea birotică, ceva obiecte
necesare muncii tehnice-dosare, hârtiecopy,
pixuri etc. În timp ce se întocmeau formele
legale, privirea mi-a fost ațintită spre un ceas de
perete, care fusese conceput ca arătătoarele sale,
limbile, cu numerația necesară, să se învârtă
invers, de la dreapta la stânga.
I-am spus domnișoarei care întocmea facturile
că aș vrea să cumpăr și acel ceas. Decuplată de
sens, mi-a spus că acela aparține patronului și nu
este de vânzare. Am insistat: dar patronul
dumitale înțelege sensul acelui aparat? Cum ar fi,
că ce? Cum ar fi că, dacă el nu-i folosește sensul,
mie, neîndoios, mi-ar trebui.
Văzând că oricum firul discuției o depășea pe
acea tânără muncitoare în strictul ei domeniu,
prozaic, pe care a fost angajată și pentru nivelul
ei salarizată, probabil, cu minimul de economie,
nu aveam eu cum să nu ‖derapez‖ pe alte paliere
de meditație.
Iată, un prilej de a-mi duce gândurile pe
măsura trecerii timpului pe invers, într-o
sumedenie de trăiri, de recuperări din trecut, de
reverberări ori actualizări mentale pe care le
credeam demult uitate. Dar subconștientul
lucrează, nu are liniște, îmi creează orgasme
cerebrale pe care nu am cum să le stăpânesc. Dau
puțin înapoi potențiometrul care acordează
‖posturile‖ trăirilor mele, a experiențelor, a
întâmplărilor de facturi diferite, spre imediatul
negativ ca sens interior. Mă pocnește precum o
bâtă invizibilă relația recentă (de fapt, cu vreo
douăzeci de ani în urmă) cu mii de exponenți ai
puterii de atunci, mulți dintre ei acum încătușați
ori prin instanțe.
Frumos și mieros mai vorbeau, au învățat să
se exprime (era să zic să se esprime). Între timp
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
unii și-au luat diplome universitare, fără ca să fie
convinși că au trecut și pe la liceu, iar alții
doctorate, copiind la greu lucrări academice care
nu le aparțineau. O bulversare continuă de valori,
în care nu mai ai repere, nu mai poți conta pe
vreun punct de reazim în care universul tău să se
sprijine și, eventual, să răstoarne pământul
precum Arhimede.
E o devălmășie generală de retardați, inculți,
hoți de toate facturile care au tupeul să stea la
aceiași masă într-un studio TV cu oameni bine
pregătiți; cel mai adesea cei mai amintiți la
capitolul limbariță îi domină pe ceilalți.
Derbedeii politici au ‖învățat‖ felurite șmecherii
media prin care să le ‖taie‖ mai tot timpul
microfonul celor de la care și ei și noi am fi avut
de învățat ceva. Vina este a mediei care pune la
‖masă‖ un porc ori o vită (în sensul fabulei) cu
un învățat, iar cel din urmă ar trebui să nu accepte
o asemenea asociere; culoarele lor de analiză ori
discuție sunt parelele.
Subiectul testat pe feluritele lui fațete
cinematografice precum ‖Back to the future‖
(Înapoi în viitor), film realizat în anul 1985 de
către Steven Spielberg, reînvie o istorie petrecută
în anul 1955.
Un altul, ‖Memorial Day‖ (film 2011), prin
care personajul principal duce acțiunea spre al
Doilea Război Mondial. Sau un altul care e pe
punctul de a trece în lumea cealaltă, dar un
impuls de inversare a istoriei îl duce până în faza
în care iubita lui din tinerețe, el devenind copil,
este nevoită de a-l îngropa precum un avorton.
Acestea sunt, alături de alte sute de producte
literare ori cinematografice, un laitmotiv spre o
redefinire, o recalibrare a prezentului prin
decantarea trecutului.
Fiecare dintre noi își poate aminti, retrăi,
eventual pomăda trecutul. Acesta, fără îndoială,
este prezent, reprezintă conștiința , unii zic
experiența, pe care o purtăm până când firul
inexorabil al vieții se frânge. Dar apoi, cam cu ce
ne-am putea alege? În sens cvasicultural cu
promisiuni, mai mult ori mai puțin organic legate
de existența noastră cotidiană.
Pot și eu să dau cumva timpul înapoi prin
ocheanul antecesorilor mei. Nu mă refer aici la
cei doi generali, Ștefan și Nicolae, care au atacat
pozițiile turce în 1877 pentru ca mândra noastră
țară să existe și prin ei în prezent. La mijloc sunt
alte personaje care nu au cum să nu fie măcar
17
pomenite. Sunt oameni de toată isprava
încolonați într-o multitudine de transnaționale,
imprimă amprenta lor la formatul existențial
românesc.
Armata noastră de profesioniști poate oricând
agrega, aduna, zeci, sute de mii de combatanți,
dacă va fi nevoie. Ceva lipsește în sistem. Armata
pentru intervalul 18-35 de ani să fie obligatorie în
feluritele ei forme: pentru analfabeți(că avem
destui), pentru cei ce au terminat liceul și, ca o
formă superioară, pentru cei cu facultăți
recunoscute. Modelul pe care îl consider de
departe cel mai performant este cel al statului
Israel.
Cam în aceeași conjunctură ne aflăm și noi
(precum și întreaga Europă), prilej cu care va
trebui să adoptăm sistemul lor legislativ și
punitiv.
Aș da timpul înapoi oricând. ‖Înainte‖
puteam merge în orice parc cu iubita, traversam
capitala după miezul nopții, în lung și în lat și nu
aveam nici un moment sentimentul insecurității.
Pentru această secvență aș da timpul înapoi.
Erai repartizat la un loc de muncă prestabilit,
în funcție de media de la facultate; intrai, cum se
spunea, în câmpul muncii. Acum, cei ce termină
o facultate în covârșitoarea lor majoritate
părăsesc România, spre dezvoltarea altor state
care nu au investit în educația și formarea lor
nimic. Îi iau de-a gratis. Și în acest sens aș da
timpul înapoi, pentru că societatea actuală a
cheltuit sume uriașe pentru calificarea lor
superioară, iar noi, cei de aici, ne alegem cu
paguba.
Aș da timpul înapoi când pozam ca a opta
flotă mondială, iar acum acele nave sunt sub alți
patroni de pe alte meleaguri. La noi au fost
considerate fiare vechi (deși unele erau produse
cu câțiva ani în urmă), iar la alții produc la greu
bani.
Aș da timpul înapoi în perioada antebelică,
aceea care a produs cele mai mari valori
culturale, științifice, filosofice, artistice etc, cu
care ne mândrim în prezent.
Dar cu cât putem da timpul înapoi? Cu mult,
cu foarte mult, căci, de-a lungul secolelor, am
‖produs‖ stabilitate atât pentru noi, cât și pentru
vestul Europei; iar ei nu recunosc acest lucru,
măcar dintr-un fel de pudibonderie specifică
acelor monarhi ce aveau ca unic scop doar
aventuri pasagere și nicidecum o orientare
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
serioasă asupra problematicii globale a Europei
de atunci.
Și acum e la fel. Dacă dai timpul înapoi, vezi
și acum aceleași marasme, sarcasme, convulsii,
combinații, trădări, nepotisme, curvăsării, blaturi,
influențe malefice, agregări mafiote, păcălici,
clovni politici, diletanți, alături de rechini versați,
felurite animale politice care sunt mulțumite cu
sinecurile șederii lor la UE, în fine, o faună care,
în cea mai mare parte, nu produce mare lucru, dar
consumă enorm, miliarde de euro pe an.
Timpul cum l-ar centra spre a-l da înapoi;
unde? Un model concret nu există decât în
mentalul meu și nu numai.
Așadar, aș da timpul înapoi spre a retrăi fazele
importante ale omenirii, să mă aflu pe câmpiile
Elizee. Acele locuri în care ajungeau după moarte
oamenii virtuoși. Acolo unde oamenii virtuoși
sunt feriți de toate relele pământești.
Oh! Ce frumos gândeau anticii. Spre realitatea
relativ actuală ‖Schindler‘s list‖-1993 dezvăluie o
lume paralelă în care încetează încrâncenarea (cel
puțin cea declarativă), iar pe insula spionilor (de
unde nu mai pot evada niciodată) își retrăiesc
istoria lor, cea care va rămâne pentru totdeauna
acolo spre a nu schimba lumea reală într-un mod
probabil dramatic.
Dacă dai timpul înapoi, vezi aproximativ aceleași
lucruri precum în prezent. Așadar, n‘are nici un
rost să dai timpul înapoi, trăiește-ți viața reală;
este unică și irepetabilă, ‖Căci morți sunt cei
muriți…‖ (Eminescu).
Ovidiu ŢUŢUIANU - ASEMĂNĂRI ÎNTRE
DESTINELE A DOI MARI OAMENI DE
CULTURĂ: NICOLAE DENSUȘIANU ȘI
MIHAI EMINESCU
În pofida unor deosebiri neesențiale,
viețile celor două personalități de vârf ale culturii
românești, istoricul Nicolae Densușianu și poetul
Mihai Eminescu au avut multe elemente comune
și s-au sfârșit în condiții similare de singurătate,
tragism, neînțelegere și nerecunoaștere din partea
semenilor. În cele ce urmează sunt jalonate, după
câteva elemente comune, similitudinea celor
două destine.
18
1. Data, locul nașterii, numele de familie
- Cel ce s-a numit ulterior Nicolae Densușianu s-
a născut la 18 aprilie 1846, în Densuș,
Transilvania.
Celui născut sub numele de Nicolae Pop, i se va
schimba numele de familie în Densușianu de
către profesorii gimnaziului din Blaj, fapt început
cu fratele său mai mare, Aron. Schimbarea a avut
loc întrucât la școala respectivă eru mai mulți
elevi cu numele de Pop, iar Densuș era localitatea
natală a lui Aron și a lui Nicolae [1].
- Cel ce s-a numit ulterior Mihai Eminescu s-a
născut la 15 ianuarie 1850, în Botoșani,
Bucovina. Celui născut sub numele de Mihail
Eminovici, i se va schimba numele de către Iosif
Vulcan, directorul revistei Familia, ce apărea la
Pesta Încântat de creația de debut a tânărului poet
bucovinean, Iosif Vulcan îi românizează numele
tânărului poet, transformându-l în Eminescu
[2].Diferența de vârstă între ei a fost de numai 4
ani, iar ambele regiuni natale, locuite de o
majoritate românască, făceau parte, la acea vreme
din imperiul austro-ungar.
2. Membrii familiei și educația școlară
Ambii s-au născut în familii numeroase, în
spiritul concepției românești de perpetuare a
neamului.
- Părinții Sofia și Vizante Pop (preot) din Densuș,
au avut 6 copii: 2 fete și 4 băieți- dintre care
Nicolae a fost cel mai mic [1].Nicolae
Densușianu a făcut clasele primare la Hațeg.
Ulterior a urmat gimnaziul din Blaj, unde,
inclusiv la limba germană a obținut calificativul
de ”forte multumitoria/foarte bine. Mai departe a
absolvit, printre fruntași,
Rechtsakademie/Academia săsească de drept din
Hermanstadt/Sibiu [3].
- Părinții Raluca și Gheorghe Eminovici
(căminar) din Ipotești, au avut11 copii: 3 fete și 8
băieți- dintre care Mihail a fost cel de al V-lea
[2]. Mihail Eminovici/Eminescu urmează clasele
primare la Şcoala greco-orientală iar pe cele
gimnaziale la ―K.K.Ober-Gymnasium― din
Cernăuţi, limba germană fiind una dintre
obiectele de studiu predilecte, la care obține
rezultate notabile.Între 1869-1872 frecventează la
Universitatea din Viena, ca auditor, cursuri din
diverse domenii, iar între 1872-1874 își continuă
studiile universitare, ca student cu frecvenţă, la
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
universitatea regală ‖Friedrich-Wilhelm din
Berlin [2].
Educația școlară a ambilor a fost preponderent
‖nemțească‖, având în vedere și conjunctura
istorică în care s-au născut și au trăit. Aceasta s-a
repercutat pozitiv asupra ambilor, prin rigoarea și
dorința de perfecționare atât de prezente în
operele lor.
3. Atracția pentru studiul istoriei
- Din‖Testimoniul‖/certificatul scolastic/atestatul
elevului Densușianu Nicolae aflat în clasa a VI-a
la gimnaziul din Blaj (1862) rezultă la toate
materiile de studiu, inclusiv la istorie,
calificativul ‖forte multiumitoria‖ [3]. În 1867,
după ce trecuse cu succes examenele anului al II-
lea de drept, studentul Densușianu primește de la
Academia Română o bursă destinată unei
călătorii de studii în Italia, în cadrul căreia istoria
a fost una din direcțiile principale de investigare.
După obținerea dreptului de profesare, avocatul
Miklos/Nicolae Densușianu începe să dedice o
mare parte din timpul liber studiului particular al
istoriei românilor. Și astfel, în 1877, când
primește dreptul de emigrare în Romania,
publică în țară, prima sa lucrare istorică: L'
élement latin en orient. Les Roumains du Sud:
Macédoine, Thesasalie, Epire, Thrace, Albanie
/Elementul latin în orient. Românii din sud:
Macedonia, Tesalia, Epir, Tracia,
Albania”[3].Ca avocat la Brașov și București,
renunță la preocupările literare și se dedică tot
mai mult studiilor și cercetărilor de istorie. Este
stimulat de misiunea primită de Academia
Română în 1878, de a cerceta, în scopuri istorice,
biblioteci și arhive de peste Carpați. În 1880,
Academia Română îl primește ca membru
corespondent al ei în secțiunea istorică și îl
numește în funcția de bibliotecar-arhivar
(directorul Bibliotecii Academiei).În aceste
condiții, pentru Nicolae Densușianu se deschidea
larg drumul spre alte studii și cercetări de istorie,
care vor culmina cu capodopera sa Dacia
preistorică, la care va lucra circa 26 de ani.
- În perioada cursurilor efectuate la ―K.K.Ober-
Gymnazium‖ din Cernăuţi, disciplinele de studiu
preferate ale elevului Eminovici Mihail, erau
limba română şi istoria la care izbuteşte să obţină
rezultate deosebite. Lecţiile de istorie le învaţă
mai ales după cărţile mai vechi (cronici), obţinute
de la Botoşani sau din biblioteca profesorului său
19
preferat- Aron Pumnul. În cadrul studiilor de la
Viena, (1869-1872), și respectiv la Berlin (1872-
1874) Mihai Eminescu audiază, cu predilecție
cursuri de istore antică și modern. Pe baza acestor
studii și a cercetării cronicilor și folclorului
românesc, el va descrie, atât în poezie cât şi în
proză, tablouri memorabile din istoria antică, va
creiona portrete vii de eroi ai vechilor epoci, va
îmbrăţişa cu nostalgie trecutul strămoşesc
evocând figurile măreţe ale neamului, va
contempla monumente şi ruine de ziduri şi palate.
4. Debutul în literatură
- În anul 1866, tânărul de 20 de ani, Nicolae
Densușianu debutează în revistei Familia, ce
apărea la Pesta, sub redacția publicistului Iosif
Vulcan cu poeziile: Ziua mea și Melancolia.
- În același an, în aceeași publicație i se tipărește
tânărului de 16 ani, Mihai Eminovici, sub numele
de Eminescu, poezia De-aș avea..
5. Aspectul fizic deosebit
- În prezentarea biografiei lui Nicole Densușianu,
Ion Istrati, la momentul tinereții acestuia ține să
menționeze că acesta era ”un adolescent,
cuminte, simpatic și frumos, ce obținea cele mai
bune note la învățătură” [3].
- Iar o întâlnire cu tânărul Mihai Eminescu,
constituia un șoc estetic plăcut pentru orice
femeie sau bărbat. Așa după cum scrie George
Călinescu: ‖înfățișarea lui de atunci o găsim, mai
bine decât în amintirea prietenilor, în propriile
sale cuvinte”, după care citează din Geniu pustiu:
”Era frumos-de-o frumusețe demonică. Asupra
feței palide, musculoase, expresive, se ridica o
frunte senină și rece ca cugetarea unui filosof.
Iar deasupra frunței se zburlea cu o genialitate
sălbatică părul său negru-strălucit, ce cădea pe
niște umeri compacți și bine făcuți. Ochii săi
mari căprii ardeau ca un foc negru sub niște
mari sprincene stufoase și îmbinate, iar buzele
strâns lipite, vinete erau de o asprime rară” [2].
- Fotografiile păstrate, în care cei doi tineri, cu
părul negru bogat, fruntea lată și fața bine
conturată, ne privesc prin ochi (‖ferestele
sufletului‖) clari și pătrunzători, confirmă desigur
aceste afirmații atât la Nicolae Densușeanu cât și
la Mihai Eminescu. Chiar și la maturitate figurile
celor doi corifei, în pofida încercărilor vieții, au
păstrat o distincție specială.
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Mihai Eminescu Nicolae Densușianu
6.Credința în originea dacă a poporului român
- Educația școlară și originea sa ardelenească au
contribuit ca Nicolae Densușianu să aibă, ca și
ceilalți confrați, o aplecare spre concepția originii
latine a poporului român. Pe măsura
documentării în bibliotecile și arhivele din
străinătate , din cercetarea folclorului românesc
precum și din vizitele prin țară, făcute mai ales
pentru realizarea grandioasei sale opere Dacia
preistorică, concepția inițială se modifică. El
caută și găsește dovezi privind starea socio-
economică a Daciei înainte de venirea romanilor.
Cu un curaj profesional puțin obișnuit la un
istoric având ascendent avocățesc, el mai face
două importante descoperiri,‖ zguduitoare‖:
- Toată mitologia zisă greacă, cu care se fălește
poporul elin, s-a născut în munții Daciei, între
Buzău și Porțile de Fier;
- O ramură principală a Pelasgilor (strămoși ai
geto-dacilor –n.n.) vorbea o limbă proto-latină, și
care a dat naștere latinei și limbilor neo-latine!
[3].
- Ca și Nicolae Densușianu, Mihai Eminescu se
mândreşte la tinerețe cu originea noastră latină,
vorbind totodată cu deosebită dragoste de eroicul
popor dac. Ulterior însă (1881), el declară ca
―Totul trebuie dacizat oarecum de acuma-
nainte!‖ Dacizarea în înţeles eminescian
înseamnă “întoarcere parţială la trecut, la
elementele lui bune, sănătoase, proprii de
dezvoltare” Zamolxe este pomenit explicit în
poeziile: Strigoii şi figurativ, ca ―Singur
zeu‖/‖Părinte‖în Rugăciunea unui dac. În poemul
Sarmis gingaşa scenă de dragoste desfăşurată în
minunatul decor marin şi cu participarea întregii
naturi înconjurătoare, are drept actor principal, pe
prinţul Sarmis, originar din Geţia. Iar în final
apare şi cealaltă denumire a Geţiei, Dacia,
poetizată sub forma zânei Dochia. Mai multe
lucrări neterminate sunt dedicate poporului dac:
într-o poezie numai schiţată, el vorbeşte de
glorioasa rezistenţă şi moarte a lui Decebal şi a
20
apropiaţilor lui; în alte poezii neterminate este
cântat eroismul dacilor; într-un manuscris se afla
planul unui poem în patru cânturi intitulat
"Decebal"[4].
7. Cultura enciclopedică
- După caracterizarea lui C.I. Istrati, Nicolae
Densușianu era: ”modest, inteligent, foarte cult,
cunoscător profund al limbii latine și eline, a
germanei, francezei, italienei și ungarei;
înzestrat cu o voință de fier și cu o răbdare și
perseverență extraordinară, omul acesta te
uimește prin ceeace a făcut și prin chipul cum a
făcut” [3].
Lecturând numai capitolele Daciei preistorice,
putem trage concluzia că autorul a dobândit
numeroase noțiuni și informații și a folosit
instrumente de investigare din: lingvistică,
etimologie, etnografie, istorie, teologie,
arheologie, numismatică, geografie, geologie,
arhitectură, chimie, metalurgie, artă și tehnică
militară și multe altele.
- La fel ca și Nicolae Densușianu, Mihai
Eminescu cunoștea mai multe limbi străine ca:
germana, franceza, latina, greaca, italiana și
spaniola .El a fost considerat mai ales ca poet,
scriitor şi ziarist. Pe lângă preocupările literare, a
manifestat un interes deosebit pentru filosofie,
drept, sociologie, istorie muzică şi teologie, dar şi
pentru ştiinţele exacte precum: matematica,
fizica, astronomia, chimia, mecanica, energetica,
economia politică, ştiinţele naturii ş.a. În
manuscrisele eminesciene sunt relevate nume de
oameni de ştiinţă ca matematicienii Pitagora şi
Laplace sau fizicienii Galilei, Newton, Watt,
Bernoulli, Tyndall, Robert Mayer, Hartmann dar
şi expresii matematice ale unor legi fizice şi
observaţii fizice asupra calorimetriei, a căldurii
corpurilor, a forţei centrifuge etc. [5].
8. Patriotismul
- În familia Pop/Densușianu, patriotismul avea
rădăcini puternice. Părintele Vizante a fost
implicat direct în revoluția de la 1848 din Ardeal,
riscându-și viața. Sofia, soția sa dar și fii săi
(Beniamin, George, Aron și Nicolae) au avut
aceleași convingeri patriotice. Dacă monumentala
Dacia preistorică (‖cântecul său de lebădă‖)
poate fi considerată o chintesență a patriotismului
manifestat de autor, același nobil sentiment l-a
animat și atunci când a scris Documente
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
privitoare la Istoria Românilor, 1199-1345. Cele
4822 de pagini, adunate în șase volume, publicate
între 1887-1897, conțin un admirabil material
documentar, colectat nu numai cu mintea dar și
cu sufletul.
- Încă de la vârsta de 17 ani Mihai Eminescu s-a
implicat direct în istoria neamului său, prin
publicarea, în revista ―Familia‖(2 aprilie 1867), a
poemei patetice Ce-ţi doresc eu ţie dulce
Românie devenind principalul promotor al
aplicării devizei “ În unire e tăria.” Ca „student‖
la Viena şi membru al societăţii „România Jună‖,
Mihai Eminescu s-a numărat printre organizatorii
marii serbări de la Putna cu ocazia împlinirii a
400 de ani de la târnosirea mănăstirii de către
voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare. Prin
avântatul său discurs și prin recitarea în faţa
mormântului voievodal, a poeziei Doina
populară, prima versiune a poemei Doina, el a
însuflețit, în mod patriotic, întreaga adunare.
Ulterior prin colaborările cu societatea‖
Arboroasa‖ de la Cernăuți și cu ‖Carpații‖ de la
Bucureștiel a militat pentru unitatea noastră
națională. Ca ziarist, el s-a declarat un apărător al
românilor de pretutindeni. precizând: ‖Nu scriem
nici pentru bucureșteni, nici pentru munteni și
moldoveni, ci pentru toți românii și nu numai
pentru cei de azi, ci și pentru cei viitori”. Și
astfel, ne-a lăsat pagini de suflet despre românii
din: Moravia, Peninsula Balcanică, Imperiul
austro-ungar, Basarabia și Bucovina, inclusiv
despre drepturile istorice ale românilor asupra
Dobrogei [6].
9. Ingratitudinea contemporanilor
- În timpul vieții sale, deși prețuit de unii istorici
din străinătate și parțial chiar de Academia
Română, Nicolae Densușianu a fost ignorat sau
contestat de mulți oameni de cultură din
România, mai ales pentru ideile exprimate în
Dacia preistorică. De fapt, ca și Mihail Eminescu
în literatură el venea aici cu opinii care
zdruncinau și revoluționau multe din concepțiile
istorice, statuate pe baza unor lacune sau
interpretări false de către ‖istorici‖aserviți unor
interese. În disputa sa cu A.D.Xenopol, care l-a
avut pe Dimitrie Onciu drept aliat, Nicolae
Densușianu susținea că acceptarea, chiar și
parțială a teoriei lui Rösler privind originea
poporului român, făcea jocul istoriografiei
autorităților austro-ungare, dar mai ales sprijinea
21
interesele panslavimului sub aparenta combatere
a teoriei respective [1].
Poate și mai urât a fost comportamentul lui Ioan
Slavici, prozator de renume, față de acela ce i-a
fost coleg la Academia Română. Oportunist și nu
îndeajuns de patriot, Slavici considera că poporul
român își va realiza ‖idealurile‖ numai sub
protecția marilor imperii vestice (German și
Austro-Ungar). Dovedind o totală lipsă de
caracter, Slavici a încercat să minimalizeze
contribuția lui Nicolae Densușianu la editarea
‖Colecției Hurmuzaki‖, de la care el preluase
ștafeta și nu l-a pomenit în amintirile sale.
- Conform zicalei ”Nu dai cu piatra decât în
pomul cu multe roade”și Mihai Eminescu a avut
parte de detractori, atât printre contemporani, cât
și în actualitate. Așa după cum ne spune cu
umorul său caracteristic criticul literar George
Pruteanu, ‖atacul principal era că Eminescu
scria rău! Încălca tot ce se poate încălca, şi ceva
pe deasupra!... Ca orice mare creator, Eminescu
”siluieşte” limba română, inventează cuvinte,
suceşte timpurile şi persoanele verbelor, face
construcţii proprii” [7].
Și iată numai trei nume, dintre cei care l-au pus la
zid‖, dar care ‖și-au semnat singuri sentința‖ prin
trecerea în uitare:
Poetul Anghel Demetriescu, la 1875: "Aşadar,
poet …, dar aşa de puţin format încât nici nu ştie
să exprime ceea ce poate că simte, întrebuinţând
… cuvinte care nu produc nici un sens, sfidând
gramatica şi analiza logică .., torturând
necontenit rima şi ritmul, şi prin urmare fără
uşurinţă posibilă în versificare, iată cum ne
apare dl. Eminescu”.
Canonicul Alexandru Grama din Blaj, la 1891:
"Eminescu n-a fost nice geniu, nice cuprins de
lumea ideală, ci un biet versificatoriu, tare de
rând, tâmpit pentru lumea aceasta prin natura
sa, prin ocupaţiunile şi tendinţele sale"...
Aron Densuşianu (chiar fratele mai mare al lui
Nicolae!-n.n.), în Istoria limbii şi literaturei
române, la1894: "Bolnav fiind, s-a impresionat
numai de părţile bolnave din modelele sale. A
urmat apoi sărăcia de subiecte şi învârtirea
aceloraşi idei în toate poeziile, alcătuirea
anevoioasă şi migăloasă a versului, cârpăcirea
cu cuvinte căutate şi repetate, cu fraze leneşe şi
umpluturi… "[7].
10. Ingratitudinea post-mortem
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
- Între prima ediție a Daciei preistorice (1913) și
cea de a doua (1986) au trecut nu mai puțin de 73
de ani! În acest interval de timp considerabil,
istoria României a cunoscut multe evenimente
importante și s-au ivit unele ocazii favorabile
retipăririi ‖Bibliei românilor‖. Iar în această
perioadă au apărut în țările vecine, nenumărate
lucrări (unele difuzate clandestin sau chiar
oficial!) care denaturează și falsifică istoria
poporului nostru, față de care specialiștii și
autoritățile din România nu au luat deloc
atitudine. În prezent, deși s-au acumulat tot mai
multe dovezi în sprijinul ideilor marelui istoric,
atât din partea specialiștilor străini cât și din cea a
românilor, apar și nu întâmplător, tot felul de
contestatari, cărora cuvântul ‖Dacia‖ sau ‖dacii‖
le provoacă ba teamă, ba greață, ba bășcălie, ba
insultă, ba dispreț. Recent, pe unul din canalele
televiziunilor din România am urmărit un
interviu acordat unui mare specialist în domeniul
lingvisticii. La final, fiind solicitat de moderator
să-și spună părerea asupra celor care susțin
originea geto-dacă a limbii române, ‖specialistul
român‖ a răspuns: ‖Pe acești indivizi, eu îi
numesc cu dispreț ”dacomani”. Aferim domnule
‖academician‖!
- După trecerea în nefiinţă, datorită genialităţii
sale şi patriotismului fierbinte nedisimulat,
‖spiritul enciclopedic‖ Mihai Eminescu, a fost
supus la atacuri virulente din partea unor
elemente reacţionare din ţară şi străinătate, fiind
considerat: modernist, ultranaţionalist, xenofob,
reacţionar, extremist, antisemit, ateu şi chiar
diletant în domeniul ştiinţelor exacte, afirmaţii
total neadevărate şi demontate de specialişti .
După decembrie 1989, pe fondul acţiunii de
globalizare şi de alterare a scării valorilor pe plan
naţional a devenit, în mai multe reprize ţinta
atacurilor unor anti români, care au căutat să-şi
facă notorietate din defăimarea simbolului nostru
naţional. În corul detractorilor s-a făcut remarcată
publicaţia Dilema, care a îngăduit unor condeieri
blazaţi şi rău voitori să-şi manifeste plictisul şi
lehamitea faţă de poezia şi proza eminesciană iar
pentru publicistica sa chiar amuzamentul privind
nulitatea ei?! Aceste manifestări aberante au fost
sesizate şi au primit o replică, pe măsură, de la
personalităţi competente, cum este academicianul
Eugen Simion [8]. Din păcate, poetul nostru
naţional mai stârneşte reacţii postume adverse şi
la naţionalităţi conlocuitoare sau la vecinii noştri.
22
Astfel, cum poate fi calificat gestul unui consilier
UDMR (partid etnic ilegal cocoţat ani de zile la
conducerea României prin laşitatea politicienilor
noştri!) din Carei care s-a opus cu vehemenţă
ridicării unui monument închinat lui Mihai
Eminescu în urbea respectivă? Iar în privinţa
vecinilor noştri ucraineni (ai căror conaţionali
sunt plini de drepturi şi trataţi cu tot respectul în
România!) nu putem să omitem vandalizările
busturilor lui Mihai Eminescu de la Odesa şi
Cernăuţi!.
Bibliografie: [1] Mircea Vâlcu–Mehedinți,
Nicolae Densușianu-simbolul renașterii
memoriei strămoșilor neamului românesc,
FUNDAȚIA DACOROMÂNĂ (F.D.R), Studii și
cercetări de dacoromânistică, Edit. Dacoromână,
București, Anul I, nr.1/2011, p.523-529.
[2]George Călinescu,.Viața lui Mihai Eminescu.
Editura pentru literatură, București, 1966.
[3] Constantin Istrati, Nicolae Densuşianu, viața
și opera sa. (prefață la Dacia Preistorică, ediție
facsimil, după
cea tipărită de Institutul de Arte Grafice
‖CAROL GOBL, București, 1913). Editura
ARHETIP, București, 2002.
[4] Ovidiu Țuțuianu, Mihai Eminescu și istoria.
F.D.R. Editura Dacoromână, București, 2015.
[5] Ovidiu Țuțuianu, Mihai Eminescu spirit
enciclopedic. Editura RAWEXCOMS,
București, 2015.
[6] Tudor Nedelcea, Eminescu, apărătorul
românilor de pretutindeni. Editura AIUS,
Craiova, 1995.
[7]George Pruteanu, Eminescu, limba română
și detractorii. (I-III;669-671;1517.VI.1999)
http://www.pruteanu.ro/ 4doarovorba /emis669-
72emin-detr.
[8] Eugen Simion, Introducere la Mihai
Eminescu, Opere, Poezii (sub îngrijirea lui
Nicolae Georgescu), Editura Fundaţiei Naţionale
pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2013.
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017

Radu BOTIȘ Viaţa proprie poate să-mi creeze o garanţie

veşnică, dar totodată şi insucces prin necredinţă.
Există însă şi o forţă a răului, pânditoare,
meschină, de a cărei viclenie atârnă soarta plăţii
păcatului-acesta este diavolul. Cel mai bun
antidot împotriva lui este rugăciunea. Prin
rugăciune câştigăm o conduită morală
ireproşabilă, poruncile Decalogului, adevărat cod
Gândind mereu, mereu pentru a rămâne chip şi asemănare a lui
Dumnezeu.
Orbecăim adesea cuprinşi de indiferenţă . Uităm
să iubim răsăritul soarelui într-o dimineaţă dulce
de vară , când fiorul răcorii îşi dezveleşte de sub
geana unei noi zile minunăţia a tot ce ne
înconjoară.
Uităm să ne închinăm adânc Atotputernicului
Dumnezeu mulţumind pentru un nou răsărit vieţii
noastre. Pare-se ca ceva de rutină şi prea
neînsemnată, o clipă de reculegere în preajma
Atotprezenţei Divine. Treburile zilnice ne
cheamă grăbiţi tumultului vieţii acestea cu atâtea
Sunt un cod de legi prin care Dumnezeu caută să
şi atâtea preocupări şi griji. Suntem stresaţi,
perfecţioneze fiinţa umană până la desăvârşire.
nervoşi, neîngăduitori, reci, parcă neavând
Aplicabilitatea lor….? Aici rămânem împărţiţi.
aproape nimic în comun unii cu alţii. Dar totuşi
Unii mai cred în zei, pretinse puteri peste care
avem: chipul şi asemănarea lui Dumnezeu,
însă a ajuns să se depună colbul învechit al
suntem revărsarea Trinităţii (Tatăl,Fiul şi Duhul
timpului. Acestor neputincioşi se închină, le cer
Sfânt) în noi fiecare. O extraordinară
ajutorul, în zadar. O parte din noi avem acest
întrepătrundere a divinului (sufletul) cu umanul
necuprins Dumnezeu alături de Salvatorul Iisus
(corpul ca materie). Părtăşia vieţii veşnice o
Hristos care caută împăcarea cu noi oferindu-ne
avem asigurată prin Răscumpărătorul Hristos-
căldura păcii Sale, căutând însă, dependent de noi
Dumnezeu, prin jertfa Lui sângeroasă drept
un înnoitor proces de sfinţire. Unii acceptă întru
moment culminant.
totul, alţii într-o oarecare măsură. Dar: ori totul
Undeva, peste această frământare a zilei de ieri,
ori nimic, la Dumnezeu nu merge cu jumătate de
de azi şi de mâine rămâne în veghere Creatorul
măsură. Iar totul înseamnă fericirea eternă.
cerului şi al pământului. A fi ateu este
Iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele ar
simplu:negi tot ce întrece puterile tale. Se
trebui să ne caracterizeze, ar trebui să excelăm în
întâmplă să negi de dragul de a te contrazice cu
aceste direcţii.
cineva, persistând în mod interminabil în această
Când vom ajunge să iubim pe Dumnezeu cu tot
încăpăţânare. Se întâmplă să ai tot ce îţi doreşti şi
ceea ce avem, iar pe aproapele ca pe noi înşine,
totuşi aceasta nu este suficient. Oare atunci când
vom fi foarte, foarte aproape de desăvârşire.
vei ajunge la pasul acela, poate neant îl numeşti
,nu vei gândi la ceva salvator? Momentul acela
trebuie să fie critic , înfiorător chiar. Să vezi că
eşti cuprins de neputinţă, avuţiile tale nefiind de
nici un ajutor, prietenii neputând să-ţi întindă o
mână. Cum concepi oare momentul acela? Chiar
nu există o Putere salvatoare pentru acest proces
existent? Pentru mine Aceasta este Dumnezeu.
Dar pentru tine? Pentru mine şansa de salvare
este El,călăuza prin viaţă este El, scopul unei
vieţi eterne este El.

23
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017

Poeme creștine doar Lumina, numai Lumina cea Adevărată,

cade peste trupul lui brăzdându-i gândurile,
deschizându-i Calea spre Mântuire...
păşeşte fără de sfială.., păşeşte umăr la umăr
George CĂLIN
cu Îngerii Luminii, cei în care se oglindeşte
încrederea lui...
poarta aşteaptă deschisă.., pietrele se rostogolesc
perfecte,
după ultima şlefuire pentru ultima întâlnire…

veniţi Irina Lucia MIHALCA

reclădim bisericile surpate,

le îmrejmuim cu brazi,
cu pini verzi şi albi încărcaţi de zăpadă...
aşezăm covoare de frunze şi flori,
icoane tapetate în roşu înaintea episcopilor,
chemaţi la slujbele arhiereşti,
să ne încălzească inimile..,
să ne trezească Speranţa.., Dumnezeu ne colorează clipa
uitarea şi Credinţa.., visul şi Dragostea...
îngenuncheaţi în strană ne şoptim rugăciunile, Pe drumul către eternitate,
înlemniţi în aşteptare.., nemişcaţi în căutarea viselor,
pentru toate vieţile semenilor, o lumină fantastică pătrunde
privind anotimpurile fără teamă prin faliile gândului.
trăgând peste trupurile noastre anotimp după Dintr-o picătură de sânge
anotimp... amintirile se-nvârt prin timp,
cărţile cu psalmi le ţinem la vedere; peste nisipul deşertului
numai Evanghelia o ascundem în inimi! marele flux de emoţii ne-aruncă
veniţi, să reclădim bisericile surpate, toate umbrele
îngenuncheaţi în rugăciune.., de pe dantela timpului.
aşteptând timpul trecerii noastre la Domnul..!
veniţi, să învăţăm a iubi.., Păşind în lumina din soare,
să învăţăm a spera, pornirea a fost sfâşiată,
căci dincolo de toate ale Vieţii, gândurile s-au unit,
doar Puterea Credinţei ne ţine înomeniţi… până la sâmbure
simţirile dătătoare de viaţă
s-au căutat,
rostogolire umplându-ne spaţiul,
undeva dorul rămâne treaz,
retras din propriu său vis însingurat, mereu crescând.
în singurătatea ce-l înconjoară, O iubeşti pentru că există
Truditorul Dragostei îşi zbiară iubirea de semeni dar, dincolo de orice minune,
spre a fi cunoscută... dincolo de drumul pornit,
împovărat cu dragostea lor, îmbătrânind înainte ai înţeles, ea te-a iubit!
de vreme,
simte cum întunericul îi absoarbe umbra Dumnezeu ne colorează clipa
neputincioasă contopită în rotunjimile sunetului,
îi îngenunche visele alungându-i încrederea; surprinsă-n echilibru, cu fiecare

24
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
nouă picătură,
cu fiecare respiraţie adâncă.
Un strop de nemurire,
o clipă doar în dansul nostru cosmic!
Iubito, ce cuvânt, ce minune, ce prezenţă!
Veşnic îndrăgostit, fără tine nu ştiu ce fac,
respir, dar, oare, respir?!
Nu mai ştiu de când nu eşti aici,
nu mai ştiu dacă trăiesc,
lacrima să şteargă
orice netrăire a depărtării,
chiar dacă nu îmi spui nimic,
dacă te simt e totul.
Îmi era cerul pustiu, stelele au căzut,
nu erai aici să mi le cobori în suflet.
Cum să le-aduc când
numai tu ştii să le dai strălucirea?!
Cu o privire îţi cuprinzi întreaga viaţă,
ascunse sunt toate în tine,
niciodată nu vei rămâne singur!
Dacă tu eşti, cerul îmi va vorbi din nou,
în mine eşti tu,
cea mai frumoasă dintre femei!
Scăldată în privirea ta, povestea
începe şi se termină cu noi.
Acolo, la înălţimi, vântul şi soarele
se luptă la fiecare pas!
Când apari nu mai ştiu cine sunt,
eşti cu un pas mai departe,
chiar mai departe,
te-aş săruta vieţi şi alte vieţi,
sunt fericit, simţindu-te,
în apele tale vindecătoare mă pierd.
Dă-mi să beau,
te privesc şi nu mă mai satur!
- în aburii dimineţii, îmi şopteşti.
25
LIA RUSE (CANADA)
NOAPTEA INVIERII
Bat clopote în noaptea împăcată a lumii,
Sunetele de-argint aduc duioşie în suflete.
Toţi credincioşii merg sfioşi spre clipa rugăciunii
În lăcaşul diafan cu umbre violete..
Şi,..toată lumea întinde mâna să ia lumină.
Se aprind privirile ridicate către cer,
Lumina primită-n astă noapte e divină…
Şi,..tot ce se întâmplă învăluit e în mister!
E noaptea Învierii!.. Prin aer blând se duce
Un cântec, plâns de bucurie: Cristos a Înviat!
În transparenţa orei omul îşi face cruce…
Cântă îngerii,-n biserică, -aşa- ca altădat`…
……………………………………………
Sclipirile-n căuşul palmei pâlpâie uşor
Fulgeră palid şi mărunt în noaptea albastră,
Prinsă-i toată atmosfera în fumul tămâior
Ele se sting după ocol, trecute prin fereastră.
……………………………………………
Cerul e deschis şi clipele-s străluminate
Imaginile intră în dor din trecutul prelung,
Din amintiri, o, Doamne, vin visele mirate
Iată, cum trec prin noapte! Le simt, dar -nu pot-
să le-ajung!
Din dorul scânteind se aprinde o întâmplare:
În casa cu miresme suntem, cu toţi, la masă,
Ciocnim paharul rubiniu ca în sărbătoare…
Imaginea de-atunci şi-azi, în minte mi-e rămasă!
Da! Masa e încărcată, de Paşte, cu de toate,
Numele voastre mi-au rămas, în braţe, să le
strâng
O,..ce n-aş da să vă aduc din lumile iertate…
…………………………………………….
Nu, nu este încă ziuă, şi-mi vine iar să plâng…
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
EROII DE LÂNGĂ NOI
Începând cu anul 2007, potrivit Legii nr. 303,
în fiecare an, La 29 aprilie, românii
sărbătoresc Ziua Veteranilor de Război, în
semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru
apărarea independenței, suveranității, integrității
teritoriale și a intereselor României. Titlul de
''veteran de război'' a fost recunoscut pentru
prima dată la 29 aprilie 1902. Prin Decretul din
1902, participanții la Războiul de Independență
au fost declarați veterani, asigurându-li-se, pe
lângă acest binemeritat și onorant statut, mijloace
pentru un trai decent și înlesniri pe măsura
curajului și a sacrificiilor probate pe câmpul de
luptă. Președintele României, Klaus Iohannis, în
alocuțiunea susținută joi, 27 aprilie a.c., la Palatul
Cotroceni, în cadrul dejunului oficial oferit cu
prilejul Zilei Veteranilor de Război, afirma: ”O
naţiune nu este cu adevărat puternică dacă nu
îşi respectă istoria, armata şi eroii. Pentru tot
ceea ce aţi făcut, meritaţi deplină recunoştinţă
şi sprijinul nostru necondiţionat! Acum, este
rândul nostru ca, rămânând solidari cu trecutul, să
ne asumăm prezentul şi, cu încredere în viitor, să
ne aducem contribuţia la pacea şi stabilitatea
globală, la lupta împotriva noilor ameninţări la
adresa securităţii pe continentul european şi în
lume. Ceea ce ne defineşte, ca naţiune, sunt, în
primul rând, valorile la care cu toţii, în mod
solidar, aderăm. Pentru noi, respectarea
drepturilor omului, a principiilor democratice
este fundamentală, motiv pentru care Armata
României, modernizată şi profesionistă, îşi poate
asuma misiuni oriunde aceste valori sunt puse în
pericol, atât în interiorul frontierelor naţionale,
cât şi în afara acestora. Suntem mândri de curajul
şi profesionalismul de care dau dovadă militarii
români în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak
şi Balcanii de Vest. Totodată, le suntem
recunoscători veteranilor care, în cele două
decenii şi jumătate de viaţă democratică şi de
cooperare în cadrul comunităţii euro-atlantice, au
participat la operaţiuni în sprijinul păcii, la cele
de stabilizare şi reconstrucţie post-conflict. Cu
emoţie, ca de fiecare dată, le adresez militarilor
Armatei României felicitări şi mulţumiri pentru
tot ceea ce au făcut pentru ţara noastră. Doresc,
totodată, să aduc un cald omagiu distinselor
văduve de război şi văduve de veterani de război,
care, în acei ani grei pentru ţară, ani de nelinişte
26
şi nesiguranţă faţă de soarta soţilor aflaţi pe front,
au ştiut să învingă, cu eforturi şi sacrificii,
greutăţile şi lipsurile întâmpinate. În încheiere, vă
rog să primiţi mesajul meu de preţuire şi respect,
fie că sunteţi veterani ai celui de-al Doilea
Război Mondial, fie veterani din teatrele de
operaţii în care Armata României a fost prezentă
după 1990. Vă doresc sănătate şi viaţă lungă! La
mulţi ani dumneavoastră, tuturor!"
Anual, se sărbătorește și Ziua Eroilor, cu
prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos.
Prin Legea nr. 48 din data de 30 mai 1995
Parlamentul României, la propunerea Patriarhiei
Bisericii Ortodoxe Române, a proclamat
sărbătorirea Zilei Eroilor în ziua care se
sărbătoreşte Înălţarea Domnului Iisus Hristos la
Ceruri, revenindu-se după 75 de ani, la tradiţia
făurită în perioada interbelică. Prin Legea nr.
379/2003 privind regimul mormintelor şi
operelor comemorative de război se realizează o
mai bună cuprindere a manifestărilor şi
preocupărilor specifice promovării cultului
eroilor la români. România a adus un imens
sacrificiu pe timpul celui de-al Doilea Război
Mondial, aproximativ 800.000 de morți și
dispăruți.
Cu prilejul Zilei Eroilor şi a Înălţării la Ceruri
a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, ne înclinăm
în faţa străbunilor care au făurit poporul român şi
au apărat cu preţul vieţii lor hotarele ţării,
libertatea, suveranitatea și viața neîntreruptă a
străbunilor în spaţiul carpato –danubiano - pontic.
Eroii căzuţi la datorie luminează și astăzi
pământul patriei. ‖Ştiuţi sau neştiuţi, biruitori sau
înfrânţi, anonimi sau rămaşi în legendă, ei au
intrat în conştiinţa noastră ca şi limba, tradiţia sau
frumuseţile plaiurilor româneşti‖.
EROII neamului românesc continuă să
trăiască printre noi. Le acordăm respectul
cuvenit, participând la ceremonialul religios şi
militar, sub acordurile „Imnului Eroilor‖
depunând florile recunoştinţei şi aprinzând
lumânări la mormintele eroilor, păstrând
momente de reculegere în amintirea eroismului
lor și sacrificiului suprem pentru Patrie și popor.
Ca în întreaga țară și în Vrancea au loc
numeroase manifestări și acțiuni la cele patru
Mausolee din județ: Focșani-Sud, Mărășești,
Mărăști și Soveja. Slavă eroilor români de
pretutindeni.
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Guvernul a declarat printr-o Hotărâre, anul 2017
"Anul Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – 100",
dedicat comemorării a 100 de ani de la sacrificiul
ostaşilor români în luptele care au avut loc în
aceste localităţi.
Dumnezeu să-i odihnească și să-i pomenească
în Împărăția Sa!
Ecaterina CHIFU
EROII NU MOR NICIODATĂ!
În munţii înalţi răsună ecouri,
În văi le repetă mii de glasuri:
‖Eroii nu dorm niciodată!
Eroii veghează ţara toată!‖
Eroii nu mor niciodată!
Ei trăiesc cu inima curată,
În milioane de inimi iubitoare
Ce înfloresc în România Mare.
Pe şesuri răsună alte glasuri,
Plutesc amintiri din alte timpuri,
Pe aripi de vise eroii revin,
Să vegheze plaiul străbun.
Şi, dacă-n floarea tinereţii,
Viaţa le-a fost secerată,
Azi, în cartea recunoştinţei,
Eroii nu mor niciodată!
27
Gheorghe ȚICLETE
Despre fericire
Întreaga activitate a omului, se îndreaptă spre a-
și găsi fericirea. Mobilul tuturor acțiunilor sale,
este dorința de a fi fericit. Dar ce este de fapt
fericirea? O noțiune, un cuvânt. O aspirație, o
exteriorizare a unei împliniri, un succes, ceva
care este specific fiecăruia dintre noi! Greu de
definit, căci fiecare în felul său poate fi fericit sau
nefericit, funcție de aspirațiile, gândurile și cum
înțelege el fericirea. Sunt oameni care simt o
adevărată fericire, atunci când îi pot face pe alții
fericiți, iar alții din contră, când îi fac pe cei din
jur să sufere…
La cei mai mulți dintre noi, fericirea s-ar reduce
la a te simți bine fizicește, poziție socială
consolidată, situație materială prosperă,
satisfacerea dorințelor și capriciilor de tot felul,
fără a te interesa de cei din jur. Invocând
democrația și libertatea nu-ți satisfaci decât
dorințele și ambițiile tale. În final scopul tău este
de a-ți trăi viața, dar nu oricum. Ție să-ați fie
bine, cei din jur să nu-ți stea în cale, căci atunci
devii ‖intransigent‖ și nu mai ții seama de nimic.
S-ar părea deci că prin satisfacerea tuturor
dorințelor, a tuturor plăcerilor, a confortului, etc.,
îi numim pe cei privilegiați: fericiții acestei lumi.
Din păcate, realitatea nu e tocmai așa, căci
deseori, unde domnește luxul și chiar cultura, poți
găsi frecvent suferință și nenorociri, mai
apăsătoare decât în familia celui sărac. Dacă am
putea să vedem ce se petrece în sufletul celor din
preajma noastră, atunci sigur i-am deconspira pe
cei ce ar dori să trăiască o viață obișnuită, liniștită
dar să fie sănătoși și mulțumiți, veseli și liberi.
E normal să cauți avantajele pe care ți le oferă
viața, în mod cinstit și corect, căci aceste aspirații
sunt o condiție a progresului, acea parte a omului
care deslănțuiește energiile și-i poate asigura
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
succesul. Din păcate, succesul îți dă putere de
multe ori și pentru a face rău, căci înălțimea te
amețește, face să uiți cum ai ajuns ‖ la înălțime‖,
devii insensibil la suferința și necazurile celor
asemeni ție. Încercați să observați pe cei din
preajmă și veți putea vedea, cum fericirea dar și
necazurile nu-i ocolesc. Cu alte cuvinte, există
nenorociri care nu ne ocolesc și ne tulbură viața,
dar împotriva lor nu ne putem opune. Ne pot ele
distruge fericirea intimă? Nu, atunci când aceasta
este rezultatul unei educații raționale, înseamnă
că fericirea o găsim în noi înșine, în eul nostru
intim și nu-și poate avea rațiunea de a fi, decât în
satisfacția totală a aspirațiilor noastre, într-un
ideal de a ne cultiva Adevărul, Altruismul,
Binele, Frumosul și Înțelegerea.
Această stare lăuntrică a sufletului nostru nu o
vom putea realiza decât printr-o permanentă
autoeducare, în primul rând morală. Evident, nu
vom putea ajunge niciodată la perfecțiune, dar
această cale ne va arăta drumul pe care l-am
putea urma, pentru a deveni niște fericiți ai
soartei. Realizările omului sunt astăzi imense,
datorită capacității și a muncii sale neobosite, dar
și mizeriile iau amploare, contrastând cu bogățiile
acumulate.
Avem nu numai dreptul dar și datoria, de a
urmări în permanență satisfacerea nevoilor
noastre materiale și spirituale, dar nu în mod
egoist, individualist: să acționăm și în interesul
semenilor, mai ales atunci când avem o funcție
publică. Prin beneficiile datorate dezvoltării
științei, buna gospodărire a patrimoniului social,
respectul pentru cei cărora le datorăm bunăstarea
noastră, vom contribui la îmbunătățirea soartei
omenirii. Un trai bun, decent și în dreptate, va
contribui la fericirea tuturor, va putea pune
bazele unei vieți morale și va contribui la
progresul intelectual general. Gândindu-nedetașat
față de realitatea ce ne înconjoară, nu va fi
posibilă o adevărată fericire, în afara unei
dezvoltări morale a personalității.
Fixându-ne o regulă și un ideal de comportare,
vom ajunge să-ai înțelegem pe ceilalți, dar numai
dacă o vom urma riguros atât în singurătate cât și
în mijlocul oamenilor. Fiecare pas pe care-l vom
face va contribui la fericirea noastră. În acest
mod vom putea contribui la educarea maselor,
care va duce la ridicarea fiecărui cetățean,
micșorând astfel prăpastia dintre cele două
tabere, care astăzi au căpătat valențe conflictuale.
28
Prin știință și cultură, oamenii se pot ridica
moral, luminându-și calea spre adevăr, dreptate și
morală. Multe dintre faptele noastre vor avea
atunci ca punct de pornire: bunătatea, mila,
blândețea și vor estompa: răul, durerea și
cruzimea.
Speranța unei regăsiri a fericirii sunt tinerii. Ei
sunt cei care preiau ștafeta viitorului. Când tinerii
vor deveni mai buni și mai altruiști, omenirea va
avea speranța unui viitor fericit! Învață să fii bun,
pentru a învinge răutățile ce te înconjoară, vei
aduce fericirea celor în suferință și vei fi fericit!
Români de excepție
LOREDANA GROZA – o mare vedetă a
muzicii românești cu peste 30 de ani de
afirmare pe scenele țării și ale lumii.
Loredana Groza Boncea este o excelentă
cântăreață de muzică ușoară, actriță,
compozitoare, autor, prezentatoare TV,
dansator, antrenoare în show-ul muzical din
România. S-a născut pe data de 10 iunie 1970 la
Onești, județul Bacău. De la 3 ani a început să
cânte, de la 7 ani să joace teatru, a studiat vioara,
a urmat cursuri de balet. La 14 ani a obținut
Premiul I la Festivalul regional „Retorta de
cristal‖ și la 15 ani a câștigat Premiul I la
Festivalul regional „Toamna muzicală băcăuană‖.
În anul1986, la 16 ani, participă pentru prima
oară la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia
(27-31 august), unde câștigă „Marele Premiu",
fiind atunci cea mai tânără participantă și
câștigătoare din istoria festivalului. La numai 16
ani câștigă (cu 10 pe linie) trofeul popularei
emisiuni TV „Steaua fără nume”, fiind cea mai
tânără laureată a trofeului. În perioada anilor
1986-1989 popularitatea Loredanei crește în mod
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
deosebit datorită concertelor și turneelor la care a
participat în țară și la emisiunile de varietăți
realizate de Titus Munteanu. Atunci începe seria
înregistrărilor la Radio și Electrecord. În anul
1986 Loredana Groza lansează șlagărele: „Alege
drumul‖ (Dani Constantin//Eugen Dumitru)
„Pentru iubirea ta‖( Jolt Kerestely /Angel
Grigoriu, Romeo Iorgulescu) și „De n-ar fi
iubirile‖ (Jolt Kerestely/). În anul 1987 a început
seria turneelor în occident, în Israel, unde a avut
alături de Teatrul de Revistă „Constantin Tănase‖
peste 20 de concerte în săli de peste cinci mii de
locuri. Vocea Loredanei apare pe coloana
sonoră a filmului “Zâmbet de soare”, realizat
de Elisabeta Bostan, pe muzica lui Marius Țeicu.
Înregistrează împreună cu Dida Drăgan, Aura
Urziceanu, Elena Cârstea, Gabriel Cotabiță,
melodia „Voi, oameni de mâine‖ (muzica: Anton
Șuteu). În anul 1987 a înregistrat albumul „Bună
seara, iubito!‖, apărut în anul următor la Casa de
discuri ‖Electrecord‖. În luna martie 1988
Loredana Groza efectuează un turneu în Polonia
cu Gabriel Cotabiță și formația Holograf. După
turneu Loredana apare foarte rar la Televiziunea
Română, fiind interzisă pe postul național de
televiziune până la evenimentele din decembrie
1989. În anul 1989, cântăreața lansează noi
șlagăre scrise de Adrian Enescu pe versurile lui
Lucian Avramescu („Un buchet de trandafiri‖
„Joc matematic‖, „Zăpada palmei tale‖, „Iubirea,
cartea mea de oftat‖, „Scrisoare simplă‖) precum
și „În fiecare zi‖ (Ion Cristinoiu/R.Rojescu), și
„Lumea e pentru noi făcută‖ (O.Firulescu/Dan V.
Dumitriu); cea din urmă melodie fiind un duet cu
Adrian Daminescu. În iunie 1989, la Galați, a
cântat în fața unui număr record de spectatori –
aproximativ 120.000 – în trei spectacole care au
avut loc în aceeași zi pe stadionul din localitate.
În perioada 6 – 22 iunie 1989 efectuează un
turneu în R. D. Germană. În vara lui 1989 a
concertat în Coreea de Nord, unde a cântat în
cadru unui Festival Internațional pentru Tineret
alături de Holograf, Doru Căplescu, Silvia
Dumitrescu etc. Pe parcursul verii, Loredana
susține o serie de concerte la discoteca Vox-
Maris din stațiunea Eforie Nord. A concertat timp
de o săptămână în R. F. Germană, în Berlinul de
Vest, în cadrul unui Festival de Muzică Etno
unde a interpretat piese din repertoriul său, dar și
cântece tradiționale românești alături de mari
instrumentiști români. Acesta a fost mobilul care
29
l-a determinat pe Adrian Enescu să înceapă
realizarea unor prelucrări de muzică lăutărească,
prima dintre ele fiind „Cip-cirip‖, care s-a
bucurat de succes în Germania. La începutul lunii
decembrie 1989 a apărut pe piață cel de-al doilea
album al Loredanei în colaborare cu Adrian
Enescu (muzica) și Lucian Avramescu
(versurile), „Un buchet de trandafiri‖, care repetă
succesul primului album. Până în 1990 va
imprima aproximativ 100 de piese care aparțin
unor compozitori precum: Marius Țeicu, Ion
Cristinoiu, Adrian Enescu, Marcel Dragomir,
Dan Beizadea, Jolt Kerestely, Mihai Pocorschi,
Dani Constantin, Alexandru Simu, Aurel
Manolache, Cornel Fugaru, Mihai Grigoriu,
Octav Firulescu, Mircea Drăgan ș.a. După
căderea regimului comunist din 22 decembrie
1989, Loredana a hotărât să-și încerce norocul și
în alte țări pentru a stabili un contact mai strâns
cu locurile de unde vine muzica adevărată și unde
există oameni cu experiență notabilă în domeniu.
Astfel, în Marea Britanie, la Londra (prin
impresarul David Stones și sub patronajul Alteței
sale regale, prințesa Margareta), a susținut un
concert memorabil la Palladium Hall (sala unde
au concertat The Beatles și Rolling Stones),
alături de The Drifters, Tom Jones, și alte nume
celebre. Acolo a cunoscut producători renumiți,
printre cei mai importanți din Mare Britanie. Tot
atunci Casa de discuri „Virgin Records‖ i-a
propus un contract, dar care, din motive
obiective, nu s-a realizat. Cu ocazia
Campionatului Mondial de Fotbal „Italia '90‖,
Loredana pleacă în Italia (împreună cu Silvia
Dumitrescu și Elena Cârstea) unde reușește să
pătrundă repede pe piața muzicală participând la
multe show-uri televizate de maximă audiență.
Printre acestea se numără colaborarea cu
posturile de televiziune Raiuno, Raidue, Raitre,
Canale 5. A susținut peste 100 de concerte de-a
lungul și de-a latul Italiei, din Sicilia și până în
Nordul Italiei. A realizat cântece cu Cristiano
Malgioglio, a cântat alături de Rita Pavone și
Tedi Reno. În următorii ani va efectua în mod
frecvent turnee în Italia. În anul 1991 câștigă
marele premiu al Festivalului Internațional
București ‘91 cu piesa „Dacă pleci‖ (Marin
Petrache - Pechea). Participă în anul 1992 din
nou la Festivalul de muzică ușoară de la
Mamaia‘92 cu melodiile „Te-am uitat‖ (Marius
Țeicu/Dan V. Dumitriu) și „Ce va fi cu iubirea
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
mea?‖ (Marius Țeicu/Eugen Rotaru). Piesa „Ce
va fi cu iubirea mea?‖(Marius Țeicu) cucerește
Premiul I la secțiunea Șlagăre. Melodia devine
un alt mare șlagăr al Loredanei, care beneficiază
de un videoclip produs de TVR, în regia
Luminiței Dumitrescu. În 1993 filmează un clip
controversat la piesa „Uitare‖ în regia lui Cătălin
Cățoiu. Începe colaborarea cu Direcția 5, cu
Răzvan Mirică și Marian Ionescu, alături de care
începe lucrul la un nou album, „Atitudine‖. Tot
în 1993 colaborează cu celebrul compozitor
Vladimir Cosma, la Paris. Loredana va sta timp
de șase săptămâni în capitala franceză unde
imprimă împreună cu Vladimir Cosma niște
melodii pentru coloana sonoră a unui film de
televiziune. Participă la Festivalului
Internațional București ’93 cu melodia „Vino la
mine‖ (Cornel Fugaru / Mirela Voiculescu –
Fugaru). În același an participă la Festivalul de
muzică ușoară de la Mamaia‘93 (22-25 iulie) cu
melodia „Vino la mine‖ (Cornel Fugaru / Mirela
Voiculescu – Fugaru). În vara anului 1993
Loredana Groza a debutat în cinematografie.
Apare în filmul „A doua cădere a
Constantinopolului” (1994, regia Mircea
Mureșan) care este filmat parțial și în
Istanbul. În toamna aceluiași an pornește într-un
turneu epuizant de două luni în Canada și S.U.A.,
unde a străbătut aproape toate statele americane.
La începutul anului 1994 are loc premiera
filmului „A doua cădere a Constantinopolului‖
(prima comedie post-decembristă care îi are în
distribuție pe Stela Popescu, Alexandru Arșinel,
Jean Constantin, Aurelian Temișan, Dem
Rădulescu ș.a.), urmărit de nu mai puțin de 1,5
milioane spectatori, reprezentând un record de
încasări în România. În luna iulie este lansat
albumul „Atitudine‖. Printre șlagărele ce se
regăsesc pe acest album se numără: „Lili și
puștiul‖, „O fată singură-n noapte‖, „Nu adio‖,
„Exit-stage‖, „Iar‖. Stilul albumului „Atitudine‖
era cu totul diferit față de tot ce înregistrase până
atunci și se remarcă prin folosirea din abundență
a instrumentelor acustice. Atunci Loredana a
început să se implice din ce în ce mai mult în
partea de creație a pieselor și a textelor, versurile
albumului „Atitudine‖ purtând semnătura
Loredanei. Albumul a fost produs de Ami Simon
care susține și realizarea unui concert
impresionant live. Pe 8 iulie, cu prilejul lansării
albumului "Atitudine", Loredana susține un
30
impresionant concert impresionant live, la Sala
Palatului, cu 25 de instrumentiști pe scenă
(Direcția 5, și bigband-ul Ionel Tudor) și două
trupe de balet, dintre care una condusă de Adina
Cezar. Concertul a durat o oră și 45 de minute.
Participă la Festivalul de muzică ușoară de la
Mamaia‘94 cu piesa „Poate că azi, poate că
mâine‖ (muzica Andrei Tănăsescu) cântată în
duet cu Aurelian Temișan. În cadrul Festivalului,
Loredana a susținut un recital care a „electrizat‖
spectatorii. În vara anului 1994 Loredana joacă
alături de George Mihăiță, Tamara
Buciuceanu – Botez și mulți alții în filmul
„Paradisul în direct” (1995, regia Cornel
Diaconu). Același concert care a avut loc la Sala
Palatului este prezent și pe scena Festivalului
Cerbul de Aur de la Brașov în toamna anului
1994. La această ediție a Festivalului Cerbul de
Aur, Loredana a reprezentat țara noastră la
secțiunea Videoclip. În această perioadă filmează
videoclipul piesei „O fată singură-n noapte‖,
produs de TVR în regia lui Dan Manoliu. În 1995
a susținut alături de Direcția 5 concerte live în
toată țara sub titulatura „Loredana și Direcția 5‖.
Loredana și Direcția 5 participă la Festivalul de
muzică ușoară Mamaia‘95 cu „O fată singură-n
noapte‖ (Marian Ionescu, Răzvan
Mirică/Loredana) care obține Premiul II la
secțiunea Șlagăre. Fiind o ediție jubiliară (a 25 –
a ediție), Loredana participă la rememberul
sentimental alături de alte mari nume care s-au
lansat la Mamaia. În același an a lansat un nou
album în colaborare cu Direcția 5: „Născută
toamna‖, produs de Sabina Product, culminând
cu un alt concert live la Teatrul „Ion Creangă‖,
urmat de un alt turneu prin țară. Este lansat filmul
„Paradisul în direct‖ care are un succes mare de
încasări. Apare clipul „Secretul‖ în regia lui Dan
Manoliu, produs de TVR. În vara lui 1995
Loredana are o scurtă apariție (Special Guest
Star) în filmul „Asphalt Tango‖(regia Nae
Caranfil). Filmul va avea premiera în 1997 și va
avea un succes imens atât la public cât și la
critici.În 1996 Loredana prezintă împreună cu
Ricky Dandel Festivalul Cerbul de Aur de la
Brașov. Tot 1996 apare clipul „Nostalgia‖ în
regia lui Dan Aldea (produs de Antena 1).
Loredana lansează pe piață un nou album cu
Direcția 5: „Tomilio‖. Loredana a primit în
1997 premiul Discul de Aur decernat de
„Electrecord”, pentru albumul „Tomilio”,
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
apărut la această casă de discuri. Loredana și
Direcția 5 susțin un recital în cadrul celei de-a
XXIX-a ediții a ―Festivalului Tinereții de la
Amara‖ (Ialomița) care are loc în perioada 2-4
august. La sfârșitul anului 1996 Loredana și
Direcția 5 încep colaborarea cu Pro TV-ul.
Continuă seria turneelor prin țară împreună cu
Direcția 5. În 1997-98, Loredana și Direcția 5
mai lansează și șlagărele „Cine te crezi?‖, „Ploi‖,
„Doar ea‖, „Fără tine‖. Continuă colaborarea cu
Pro TV-ul, care-i produce, în 1997, un nou
videoclip la piesa „Nu-mi pasă‖, regia și
scenariul fiind semnate de Laurențiu Rusescu. Al
doilea clip în colaborare cu Media Pro a fost la
piesa „Genul meu‖ tot în regia lui Laurențiu
Rusescu. În paralel cu aparițiile în concert
înregistrează două cântece pentru Pro TV:
„Amândoi‖ și „Pro TV e al tău‖, la care se
realizează și videoclipuri. A urmat un concert
unplugged la Teatrul Național, concert la care
Loredana ține cel mai mult. În vara anului 1997,
Loredana și Direcția 5 susțin un recital de mare
succes la Festivalul de muzică ușoară
Mamaia‘97. În ciuda ploii torențiale din seara
recitalului spectatorii au dansat și cântat șlagărele
Loredanei. Loredana a făcut parte din juriul
Festivalului la secțiunea „Interpretare‖. În 1998
filmează videoclipul piesei „La Femina‖ în regia
lui Laurențiu Rusescu (produs de Media Pro).
Loredana continuă și în acest an seria turneelor
prin țară împreună cu Direcția 5. Pe 10 iunie
1998 (de ziua ei de naștere) Loredana s-a
căsătorit cu Andrei Boncea, directorul
executiv al Media Pro. În ciuda sarcinii,
Loredana a susținut concerte cu Direcția 5 până
în luna mai. Pe 14 iulie 1998 se naște fetița
Loredanei și a lui Andrei Boncea, Elena. În
toamna anului 1998 Loredana întrerupe
colaborarea cu Direcția 5. În același an câștigă 2
Premii Ballantine‘s pentru: „Cea mai bună
cântăreață pop‖ și pentru „Cel mai bum album
pop‖ - „Tomilio‖. 1998 a fost anul în care
Loredana a lansat, în luna decembrie, maxi-
single-ul „Lumea e a mea‖ înregistrat cu B.U.G.
Mafia și produs de Media Pro Music, piesa care
dă titlu acestui single având un succes fantastic.
Videoclipul – și acesta foarte apreciat – este
semnat de Bogdan Albu. Anul 1999 aduce un nou
EP care va însemna pentru Loredana un nou
succes: „Aromaroma‖. La acest album Loredana
a lucrat cu Răzvan Mirică (un mai vechi
31
colaborator de la albumul „Atitudine‖),
Marijuana, Sișu și Puya. Videoclipul piesei
„Aromaroma‖ – produs de Media Pro Music –
este semnat de Camil Tulcan. Pe 10 iunie, cu
prilejul lansării albumului „Aromaroma‖ (care a
avut loc de ziua ei de naștere), Loredana susține
concertul ICoTOPIA la baza Keoke din
București. Loredana câștigă Premiul A.P.T.R. (al
Asociației Profesioniștilor de Televiziune din
România) și al criticilor muzicali. În 2000
Loredana a colaborat cu formația Șuie Paparude,
fiind invitată să cânte două piese de pe albumul
„Urban‖. În toamna aceluiași an Loredana
pozează în numărul aniversar al revistei Playboy,
care s-a vândut în peste 150.000 de exemplare.
Ședința foto a avut loc în Grecia, pe insula
Santorini. În anul 2001, după 10 ani, Loredana a
reînnoit relația cu Adrian Enescu, care semnează
partea de creație a noului album al Loredanei,
„Diva Inamorata”, care este lansat pe 14
februarie 2001. Albumul conține patru cântece
noi (care sunt redate folosind teme muzicale
clasice: opera „Turandot‖ de Puccini, Simfonia a
9-a de Dvorjak, „Lacul lebedelor‖ al lui
Ceaikovski, respectiv lucrarea „Variațiuni pe o
temă de Paganini‖, semnată de Rahmaninov) și
câteva remix-uri ale unor șlagăre mai vechi ale
Loredanei („Joc Matematic‖, „Scrisoare simplă‖,
„Tu și eu‖ și „Bună seara, iubito!‖). Pentru
„Bună seara, iubito!‖ s-a pus pe acest album nu
mai puțin de patru remixuri, pentru „a preciza
mai exact ce a însemnat această fantastică piesă
pentru cariera mea, piesă compusă de Adrian
Enescu‖, a declarat Loredana. Prima piesă
promovată de pe acest album este Diva
Inamorata‖, care beneficiază de un videoclip,
produs de Media Pro Music, în regia lui Ducu
Darie. A doua piesă promovată de pe acest album
este un remix al șlagărului ―Bună seara, iubito!‖
realizat de Vlad Cernea. A jucat în filmele:
Cuibul de Viespi (1987), A doua cădere a
Constantinopolului (1994), Paradisul în direct
(1995), Asphalt tango (1997), Vacuums (2001),
Modigliani (2003), Lori, Dan și Tanti Mili (2003)
- serial TV, Daria, iubirea mea (2006) –
Telenovela, Inimă de țigan - Rodia (2007-2008)
– Telenovela, Supraviețuitorul (2008) - Miss
Lorry, Fire and Ice: Cronica Dragonilor (2008)
– Lia, Regina - Rodia (2008-2009) – Telenovela,
Aniela (2009-2010) – Telenovela, Happy Feet 2:
Mumble dansează din nou - Gloria (voce, vers.
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
română), Minte-mă frumos (2012), Alisia, care
știe totul (2016) - Kira Selezneva (voce, vers.
română). Loredana Groza, artistă completă și
desăvârșită. Scrie, cântă, dansează, joacă în
filme. De mică ne-a încântat, s-a afirmat ca o
mare vedetă și continuă să strălucească pe
scenele țării și ale lumii. Pe lângă talent, geniu,
pasiune ne dăruiește din inima sa mare și
minunată, din sufletul său inegalabil,
frumusețea cântecului românesc. Ne îndeamnă
să ne păstrăm inocența, să fim buni, uniți și să
ne bucurăm de viață și darurile ei. A iubit și
iubește orașul natal Onești, a cărui Cetățean de
onoare este, oraș superb și care ar trebui să
renască și să strălucească. Loredana Groza are o
carte de vizită de excepție. Anul trecut, pe 25
septembrie, intr-un spectacol memorabil, la
Sala Polivalentă din Craiova, în fața a peste
cinci mii de persoane, Loredana Groza ‖a fost‖, a
cântat cântece ale nemuritoarei Maria Tănase,
omagiind memoria cântăreței la o sută doi ani de
la nașterea sa. Întreaga asistență a aplaudat
minute în șir prestația Loredanei și în amintirea
inegalabilei Maria Tănase.
Desigur nu am cuprins în articol toate marile ei
realizări și este cu neputință să le afli pe toate.
Cert este că am admirat-o în Piața Unirii din
Focșani, în cadrul unui concert de excepție,
împreună cu formația ”Agurida”, trupa sa de
profesioniști, foarte bine cotată, Loredana
reușind, ca de fiecare dată, să înflorească inimile
tuturor vrâncenilor. Tineri și mai vârstnici cântau
împreună cu Lori. Primiți în pragul celor 47 de
trepte ale vieții și afirmării, ale unei strălucite
cariere în muzica românească, un buchet de
47 de trandafiri și călduroasa urare din partea
românilor ”Să ne trăiți într-u mulți, frumoși și
rodnici ani!”
Ionel MARIN
32
Im memoriam: Valeriu D. COTEA – savant
de renume internațional în domeniul
viticulturii şi oenologiei
Pe data de 21 aprilie
2017 s-a împlinit un
an de când Acad.
Valeriu D. Cotea,
supranumit și
‖Regele vinului‖, ne-a
părăsit, trecând în
Împărăția cerească.
Vrancea, România,
Societatea academică, lumea științifică rămânând
mai săracă, pierzând un strălucit om de știință, un
dascăl de excepție, un Om de o finețe sufletească
rară. Prof. univ. dr. Valeriu D. Cotea a fost
membru titular al Academiei Române,
personalitate contemporană de prim rang în
domeniul viticulturii şi oenologiei, autorul
Tratatului de Enologie vol. I şi II cu 1200 de
pagini, cuprinzând cele mai valoroase informaţii
din ştiinţa şi practica vinicolă. În cei peste 45 de
ani de carieră strălucită, a explorat cu dârzenie şi
rară dăruire domeniul puţin cunoscut Oenologia.
A dăruit lumină din sufletul său, de Om de
aleasă frumuseţe interioară, pe altarul ştiinţei
româneşti şi în sufletul şi inima studenţilor şi
specialiştilor români. Este impresionantă opera şi
viaţa domnului Acad. Cotea.
Valeriu D. Cotea, născut la 11 mai 1926,
comuna Vidra, județul Vrancea este cel mai
strălucit oenolog român. După absolvirea școlii
primare în comuna natală, a urmat Școala
Normală la Focșani, Târgu-Jiu și Bacău; Liceul
―Sfinții Petru și Pavel‖ din Ploiești (1937 –
1946). A absolvit Facultatea de Agronomie din
Iași în 1951, devenind în anul 1965 doctor în
agronomie. A trăit și desfășurat activitatea în
municipiul Iași. Timp de peste 20 de ani (1976-
2000) a reprezentat România la Oficiul
Internațional al Viei și Vinului (OIV) cu sediul la
Paris.
A fost membru titular al Academiei Române
din anul 1993. A mai fost și membru
corespondent al Academiei Internaționale a
Vinului, din 1998, al Academia Italiana della
Vite et del Vino, din 1986, și al Academie Suisse
du Vin din 1987.
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
A înființat și condus Centrul de Cercetări
pentru Oenologie de pe lângă Academia
Română, cu sediul la Iași.
În calitate de cercetător, a colaborat cu școli cu
profil oenologic din multe țări, între care cele din
Narbonne, Bordeaux, Montpellier, Dijon, Berlin,
Geissenheim, Neustadt, Piacenza, Asti, Porto,
Lisabona.
La 7 noiembrie 2008 numele academicianului,
ca prețuire a unei strălucite cariere științifice și
universitare, a fost preluat de către o instituție de
învățământ românească, Colegiul Tehnic
„Valeriu D. Cotea” din Focșani, care l-a
desemnat ca mentor.
Activitatea publicistică; Lucrări publicate
Activitatea publicistica este concretizata în peste
600 de titluri, dintre care mai mult de jumătate
sunt lucrări științifice, iar celelalte sunt cronici,
recenzii, prefețe, postfețe și numeroase biografii-
portret ale unor oameni de știință contemporani
sau trecuți în lumea umbrelor.
Din cele peste 600 de scrieri, 40% sunt elaborate
ca singur autor, 40% ca prim autor și 20% în
colaborare. Un număr de peste 30 de lucrări au
fost prezentate în cadrul unor manifestări și
reuniuni științifice internaționale (congrese,
simpozioane, colocvii etc.) și respectiv publicate
în reviste de specialitate din Franța, Elveția,
Germania, S.U.A, Italia, Spania, Luxemburg,
Portugalia, Grecia etc.
Dintre cele zece lucrări de sinteză (manuale,
cursuri, tratate) de o apreciere deosebită s-au
bucurat: Oenologia, 1982, Tratat de Oenologie,
vol. I, 1985 si vol. II, 1988, Podgoriile și
Vinurile României, 2000, la care este prim
autor. Fiecare dintre aceste trei lucrări s-a bucurat
de premiul Oficiului Internațional al Viei și
Vinului (O.I.V) organizație interguvernamentală
cu sediul la Paris, iar ultima a primit și premiul
COPYRO pe anul 2000. A fost membru în
Comitetul de redacţie al unor publicaţii ştiinţifice,
precum: Bulletin de l‘Oiv, Rivista di Viticultura e
di Oenologia din Cnegliano- Italia, Ciencia e
Tehnica Viti-Vinicola din Portugalia. A fost
membru de onoare şi redactor la mai multe
Reviste de cultură din ţară, printre care şi la
revista de creație și cultură BOGDANIA, din
Focșani.
33
Titluri științifice: membru corespondent al
Academiei Române din 1990 și membru
titular de la 7 septembrie 1993.
- Președinte al Secției de Științe Agricole si
Silvice din cadrul Academiei Române (din 1996)
- membru în colectivul de redacție al Buletinului
Institutului de Cercetare pentru Viticultură și
Vinificație;
- membru în Consiliul de conducere al revistei
Horticultura;
- membrul la Comitetul științific la Revista di
Viticultura e di Oenologia din Conegliano –
Italia;
- membru în Comitetul Asociației Oamenilor de
Știință - Filiala Iași;
- președinte al Comisiei de Oenologie din cadrul
Oficiului Național al Viei și Vinului;
- vicepreședinte al Organizației Internaționale a
Vinului (1977 – 1979);
- președinte al Grupului de experți ―Tehnologia
vinului‖ din cadrul O.I.V (1989 – 1991);
- președinte al Comisiei de Oenologie din cadrul
O.I.V (1991-2016);
- membru expert al ―American Society for
Enology and Viticulture‖;
- membru de onoare al ―Jugoslavenski
Vinogradasko-Vinarsko‖;
- membru al ―Groupe International Polyfënois‖;
- membru corespondent (1970) și membru plin
(1990) al Academiei Științifice Agricole și
Silvice;
- membru corespondent al Academia Italiana
della Vite e del Vino (1986);
- membru corespondent al Académie Suisse du
Vin (1987);
- membru corespondent al Académie
Internationale du Vin (1988);
Pentru remarcabila operă, pentru valoroasele
cercetări științifice, dăruirea unei vieți
excepționale, puse în slujba umanității a primit
numeroase premii, medalii, decorații, distincții
românești și internaționale și ales cetățean de
onoare a mai multor localități din România.
Cu certitudine poporul român a pierdut o mare
personalitate a științei românești și internaționale.
Trebuie să-i urmăm: dăruirea pe tărâmul științei
și a învățământului, rigoarea, onestitatea,
demnitatea, dârzenia, hărnicia, bunătatea
sufletească, imensa cultură, dragostea față de țară
și semeni, etc.
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Acad. Valeriu D. Cotea a fost cel mai strălucit
vrâncean și va rămâne viu în inimile noastre!
L-am cunoscut și admirat întotdeauna. Încă de la
început a acceptat să fie Membru de onoare al
revistei de creație și cultură Bogdania. Personal
și întreg colectivul de redacție îi păstrează vie
amintirea, urmează exemplul și va rămâne
modelul strălucit de mare luptător pentru binele
românilor și al umanităţii.
Dumnezeu să-l odihnească!
Im memoriam: Camil PETRESCU
Pe 14 mai 2017 s-au împlinit 60 de ani de la
moartea lui Camil Petrescu, romancier, eseist,
publicist, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist
și poet român de autentică valoare. El rămâne în
literatura noastră în special ca inițiator al
romanului modern. S-a născut la București, la 22
aprilie 1894 și a rămas orfan de ambii părinți și a
fost crescut la o doica din mahalaua Moșilor.
După gimnaziu, a continuat studiile, cu bursă, la
Colegiul "Sfântul Sava" și la Liceul "Gheorghe
Lazăr" din București. Din anul 1913 a urmat
cursurile Facultății de Filozofie și Litere de la
Universitatea București, absolvită cu calificativul
"magna cum laude". Apoi si-a luat doctoratul în
filosofie cu teza despre teatru, intitulată
"Modalitatea estetică a teatrului" și a publicat un
studiu în lucrarea "Istoria filosofiei", coordonată
de N. Bagdasar.
A debutat în anul 1914 în revista Facla cu
articolul ”Femeile și fetele de azi”, sub
pseudonimul Raul D. Între anii 1916 - 1918 a
participat ca ofițer (sublocotenent) în primul
război mondial, iar experiența trăită a prezentat-o
în anul 1930, în romanul "Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război". Pe 10 aprilie
1918 va fi eliberat din lagărul german și va reveni
la București.
Debutul editorial îl realizează cu un volum de
Versuri. ”Idee. Ciclul morții” în 1923. A
întemeiat și condus revistele: Săptămâna muncii
intelectuale (1924), Cetatea literară (1926) și
revista ‖Fundațiilor Regale‖ (1934).
În anul 1933 a publicat cel mai valoros roman al
său și unul dintre romanele importante ale
Modernismului european, "Patul lui Procust".
În anul 1939 este numit directorul Teatrului
34
Național din București, funcție deținută mai puțin
de un an.
În anul 1947 este ales membru al Academiei
Române. A publicat în anul 1953 primul volum
al romanului istoric ”Un om între oameni”.
A scris nuvelele: Turnul de fildeș, Moartea
pescărușului, Mănușile Cei care plătesc cu viața,
publicate toate în anul 1950.
Volume de poezie: Versuri. ‖Ideea. Ciclul
morții‖ (1923), ‖Un luminiș pentru Kicsikem‖
(1925), ‖Transcendentalia‖ (1931) și ‖Din
versurile lui Ladima‖ (1932).
Dramaturgie: Jocul ielelor (1918), Act venețian
(1918-1946), Suflete tari (1921), Danton (1924-
1925), Mioara (1926), Mitică Popescu (1925-
1926), Dona Diana, comedie în gustul Renașterii
în zece tablouri după Moreto (1938), Iată femeia
pe care o iubesc (1943), Prof. dr. Omu vindecă de
dragoste (1946), Bălcescu (1948), Caragiale în
vremea lui (1955).
A murit la București pe data de 14 mai 1957. Au
fost și sunt apreciate contribuțiile novatoare
aduse de Camil Petrescu în tehnica romanului,
în poezie și în teatrul românesc.
Dumnezeu să-l odihnească!
Ionel MARIN
Nicolae MĂTCAȘ despre tribunul Ion
UNGUREANU
Ion Ungureanu (02.08.1935, Opaci – Căușeni –
28.01.2017, București)
Sus, pe cer, orbitor de strălucitoare, steaua
maestrului Ion Ungureanu
La sfârșitul lui ianuarie a.c., pe un pat de
suferință de la spitalul ‖Colțea‖ din București, a
încetat să mai bată inima marelui luptător
pentru Reîntregirea neamului și a Țării Ion
Ungureanu, apostol și pilon al românismului
în Basarabia, om de credință și cultură aleasă,
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
regizor, actor de teatru și film, neîntrecut
orator.
Deși președintele prorus al RM a refuzat să
decreteze o zi de doliu, clopotele bisericii din
Opaci i-au zvonit, îndurerate, plecarea, mai multe
primării au arborat steagul în bernă, guvernul RM
s-a văzut dator să-i organizeze funeralii naționale,
iar sutele, miile, zecile de mii de suflete îndoliate
au putut să-și ia adio de la ocrotitorul lor în
catedrala Sf. Spiridon cel Nou din București, la
biserica Sf., Teodora de la Sihla și în Palatul
Național ‖Nicolae Sulac‖ din Chișinău.
Îl cunoșteam și îl admiram de la distanță de prin
1960, când un grup de tineri actori basarabeni se
întorseseră de la înalte studii teatrale de la
Moscova și, prin jocul lor adolescentin și dicția
lor scenică, provocaseră un adevărat reviriment
lingvistic în rândurile publicului de la Chișinău.
Ne-am cunoscut mai îndeaproape în timpul
Mișcării pentru renaștere națională din perioada
1988-1989, am devenit prieteni de luptă și
speranță în timpul ministeriatului (1990-1994,
domnia sa la Cultură și Culte, subsemnatul – la
Știință și Educație) și de crez și de suferință în
anii ‖exilului‖ de la București (1995-2005).
Ion Ungureanu a fost, prin statura sa fizică, dar și
morală, prin convingerile sale, dar și prin
capacitatea de a le transmite și electriza publicul,
cu un cap mai mare decât noi toţi. Era aproape
imposibil să te ridici la cota spirituală a dlui
Ungureanu. Domnia sa nu numai că a fost în
stare să devină, ci chiar a devenit, figurat
vorbind, un bun preot, un dascăl îndrăgit, un
tribun fulminant. Un mare actor, un mare
regizor (unul din primii 5 din fosta URSS!), un
mare om de cultură, un veritabil analist
politic, un declamator de zile mari. A fost o
personalitate din cele care se nasc la depărtări
de veacuri, un mare patriot, bărbat al
neamului cum puţini se mai găsesc astăzi,
care şi-a sacrificat liniştea şi bunăstarea în
numele unui crez, al unui ideal, în numele
adevărului. Care s-a împărtăşit mai devreme
decât noi, sorbind din mult râvnita cupă a
libertăţii. Care, în numele dreptului de a fi liber
să facă ceea ce ştie, ceea ce a învăţat, ceea ce
poate să facă, a preferat de două ori exilul: o dată,
pentru mai bine de 17 ani, la Moscova, altă dată,
pentru 10 ani şi mai bine, la Bucureşti. (Oricât de
paradoxal sună să fii exilat la tine acasă, însă
aceasta s-a întâmplat cu cei doi miniștri!) Acest
35
dulce cuvânt: libertate nu e numai titlul
cunoscutului film al regizorului lituanian Vitautas
Jalakiavicius, turnat la studioul „Mosfilm‖ în
1972 (film în care Ion Ungureanu, ca actor de
cinema, a interpretat şi un rol), a fost nu numai
visul nostru de a ne smulge de sub cortina de fier.
Libertate a fost însuşi sensul vieţii omului de
creaţie Ion Ungureanu. Spre deosebire de mulţi
dintre noi, Ion Ungureanu a avut fericirea să
soarbă un strop din cupa libertăţii cu o oră mai
devreme decât noi. Încă înainte de revirimentul
de la 1989 Domnia sa reuşise să izgonească,
vorba lui Cehov (pe care îl adora), sclavul din
sine şi să devină, astfel, un om liber. Căci numai
izgonind frica, laşitatea, slugărnicia, supunerea
oarbă şi mersul de râmă, poţi deveni un om cu
adevărat liber, cu atât mai mult – un om de
creaţie.
În timp ce noi, iştilalţi, de-acasă, numai visam la
libertate – gând tainic şi rebel pentru timpurile
când filmul omonim, Acest dulce cuvânt:
libertate, ne răvăşea sufletele –, maestrul Ion
Ungureanu se simţea oarecum descătuşat în chiar
„gura chitului‖, cum îi plăcea să se exprime. Căci
în mediul intelectualităţii de creaţie, al
intelighenţiei ruse de la centru, exista, totuşi, un
dram de libertate. Pe când această sete de
libertate era sugrumată cu bestialitate la periferie.
În 1960, un stol de cocori, proaspeți absolvenți ai
Şcolii Teatrale Superioare „B. V. Şciukin‖ din
cadrul Teatrului de Stat „Evgheni Vahtangov‖
din Moscova, după 5 ani de studiere a artei
scenice şi a măiestriei actoriceşti cu reputaţi
profesori şi reprezentanţi ai genului, se întorceau
acasă, plini de elan şi de setea de realizare pe
arida scenă teatrală moldovenească de atunci.
Scenă văduvită nu atât de talent actoricesc (pe
care îl aveau din plin şi „veteranii‖ de la
Naţional), cât, mai cu seamă, de spirit naţional şi
de pronunţie literară autentică, pură, perfectă,
românească. Aveau ambiţia să întemeieze un
teatru nou, pe potriva vârstei şi a romantismului
lor. Teatru care să abordeze şi să interpreteze
problemele tineretului din unghiul de vedere al
acestuia. Cu exuberanţa lor încă adolescentină se
încumetaseră să ne aducă pe scena exuberantului
teatru pentru tineret ‖Luceafărul‖ (şi de unde?
Tocmai de la Moscova!) un model de rostire
literară românească, pe care n-o mai auzise nici
Parisul (cuvântul: Bucureşti era interzis!), necum
sălile de teatru şi nici aulele facultăţilor de litere
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
sau cele cu predarea în limba română de la
universităţile din Chişinău.
Nalt ca un plop semeț, frumos ca un zeu, sobru ca
un senator roman sau un taraboste dac, hotărât și
curajos ca un rege persan, Ion Ungureanu
devenise în curând prim-regizor al teatrului, iar
pe scenă se derulau piese din dramaturgia
națională și universală, care captivau publicul
prin romantism și exuberanță și printr-o excelentă
pronunție românească a inovatorilor
vahtangoviști chișinăuieni: Copiii şi merele;
Nota zero la purtare; Vicleniile lui Scapin,
Steaua fără nume de M. Sebastian (spectacol
la scurtă vreme interzis, pentru că în el se
vorbea de trenul Bucureşti – Sinaia),
Pescăruşul de A. Cehov, Ipolit de Euripide,
Casa Bernardei Alba de Fr. Garsia Lorca,
A douăsprezecea noapte de W. Shakespeare, O
noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, Radu
Ştefan de A. Busuioc, Minodora de
A. Strâmbeanu (ultimele două spectacole de
asemenea interzise la scurt timp de la montare
de atotveghetorii regimului)...
Efervescenţa cu care evoluase tânărul teatru de la
Chişinău, euforia care cuprinsese nu numai
tineretul studios din capitală, ci şi întreaga
republică, gestul temerar al prim-regizorului Ion
Ungureanu de a monta piese din dramaturgia
naţională (şi acesta era un act de curaj în
timpurile acelea!), precum şi piese din repertoriul
clasic rusesc şi internaţional (Shakespeare,
Mollière, Cehov), dar cu replici actualizate sau cu
subtext „subversiv‖, cum erau ele catalogate în
sferele vigilenţilor locali, crearea unui climat
cavaleresc-camaraderesc care le dădea
posibilitate şi altor colegi de trupă să poată monta
spectacole pe scena teatrului, faptul că era invitat
să monteze spectacole în teatrele din metropolă îi
supăraseră rău pe diriguitorii vieţii culturale din
Moldova Sovietică. Într-un răstimp relativ scurt
ilustrul prim-regizor este destituit din funcție
pentru grave abateri de ordin ideologic, încât e
nevoit să ia drumul exilului. Este angajat ca
regizor la vestitul Teatru al Armatei Sovietice,
montează spectacole druțiene cum ar fi ‖Sfânta
sfintelor‖, ‖Biserica Albă‖ respinse de
conducerea republicană, colaborează cu alte
teatre cunoscute din Moscova și Țările baltice,
joacă în filme și la TV centrală rusească.
Montează peste 25 de spectacole la Teatrul
Mic, „Sovremennik”, Teatrul Armatei,
36
Teatrul Naţional din Estonia după piese din
W. Shakespeare, H. Ibsen, R. Boit, I. Druţă
etc. Piesele lui Druţă Păsările tinereţii noastre,
Biserica Albă şi Sfânta sfintelor, interzise să
fie jucate acasă, la Chişinău, erau vizitate de
temerarii chişinăuieni la Moscova şi la Tallin,
iar maestrul Ungureanu, la lumina rampei,
era ovaţionat şi putea să se considere un artist
împlinit. În străinie, nu acasă...
În calitate de actor de cinema, a jucat (după
evoluările anterioare de la studioul „Moldova-
film‖ din filmele Când omul nu-i la locul lui,
1958; Serghei Lazo, 1966; Se caută un paznic,
1967, etc.), la studioul „Mosfilm‖, în mai multe
filme de rezonanţă, cum ar fi: Acest dulce cuvânt:
libertate, 1972; Centaurul, 1976; Povestea unui
necunoscut, 1979; Enigma vilei Greta, 1984;
Serghei Vavilov, 1985, ş.a. Are în palmaresul său
peste 25 de roluri de actor de film. A evoluat în
compania / anturajul unor somităţi în domeniul
actoriei şi regiei de teatru şi cinema precum:
Inokentii Smoktunovski, Donatas Banionis,
Vitautas Jalakiavicius, Sava Kuliş, Irina
Miroşnicenko ș.a.
Sporadic, de-a lungul celor 17 ani, a fost
invitat ca actor de cinema şi la „Moldova-
film” din Chişinău în filme precum: Calul,
puşca şi nevasta, 1975; Favoritul, 1977;
Podurile, 1980; Povestea lui Făt-Frumos,
1981; Dansul efemer al dragostei, 1988, ş.a.
Aşa cum actorul de teatru şi cinema Ion
Ungureanu terminase, între timp, şi cursurile
superioare de regie de la Institutul Teatral „A. V.
Lunacearski‖, în aceeaşi perioadă, ca regizor de
cinema, montează 6 filme la Televiziunea
Centrală din Moscova.
Funcţionează în calitate de cadru didactic şi de
prorector la Filiala Chişinău a Institutului Teatral
„Evghenii Vahtangov‖. Cu promoţia de actori pe
care i-a educat la Moscova viitorul domn
ministru al culturii şi cultelor din Republica
Moldova va legifera, în 1991, la Chişinău,
debordantul teatru „Eugène Ionesco‖.
De-a lungul anilor, artistul Ion Ungureanu ne-a
mângâiat auzul în emisiunile radiofonice cu
vocea sa catifelată, citindu-ne rânduri înaripate de
versuri şi proză din literatura română, cea rusă şi
universală. La posturile de radio Chişinău,
Bucureşti, Moscova, actorul Ungureanu era
aşteptat ca la el acasă. Iar radioascultătorii îl
aşteptau în miez de zi, ca şi în miez de noapte, ca
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017

să-i apropie – cu timbrul său domol, cameral, Medalion liric

intim sau sobru, patetic, invocator – de marea
literatură. Semnatarul acestor rânduri este Nicolae VASILE
mândru de faptul că peste 30 dintre cele mai
frumoase sonete de-ale sale au fost aduse la
mintea și inima ascultătorului basarabean
prin vocea de aur a maestrului Ungureanu.
Sper ca în fonotecile radio de la Moscova,
Chișinău și București să se fi păstrat benzile
magnetice și casetele cu irepetabila-i voce.
Talentul şi vocaţia nu putea să i le ia, nici chiar să
i le ignore cu impertinenţă nici vechea, nici noua,
postnouăzecistă, nomenclatură. Astfel, în 1980
Moscova îi conferă titlul de maestru emerit în Glossa iubirii
arte din Federaţia Rusă. In iunie 1989 Prezidiul
Sovietului Suprem al R.S.S.M. e nevoit să-i Iubirea e un dar ceresc, nu e ceva omenesc,
confere şi el titlul onorific de artist al poporului dacă Domnul te-a ales, bucură-te de succes!
din R.S.S. Moldovenească ―pentru înaltă
măiestrie artistică cu un bogat conţinut de idei, Parcă îți vine să zbori, te simți cam nefiresc,
contribuţie adusă la propagarea dramaturgiei Iubirea e un dar ceresc, nu e ceva omenesc.
naţionale moldoveneşti, educaţia schimbului
oamenilor de creaţie‖, în 1990 i se acordă Te ascunzi de alții, treburile nu prea-ți mai ies,
Premiul de Stat al Republicii Moldova. Chiar la o dacă Domnul te-a ales, bucură-te de succes!
aniversare recentă Putin, care te-ai mira să-l fi
cunoscut personal, n-a uitat să-l felicite călduros, Dacă Domnul te-a ales, bucură-te de succes,
în timp ce conducătorii Țării și-au văzut de iubirea e un dar ceresc, nu e ceva omenesc!
treburile lor mult mai importante...

Va urma Glossa fericirii

A fi fericit există numai la timpul trecut,

deși ai luptat și ai căutat-o atâta de mult,
când ai ajuns la fericire, ea a și dispărut.

Dorim fericirea, am face orice și oricât,

durerea spre-aceasta ne dăinuie-n gând,
a fi fericit există numai la timpul trecut.

Teama că n-o poți păstra te face pierdut,

nostalgia îți amintește ce mult te-a durut,
deși ai luptat și ai căutat-o atâta de mult.

Simțiai că parcă-ți scapă, s-o ții n-ai putut,

orbirea din lumina ei să o alungi, n-ai vrut,
când ai ajuns la fericire, ea a și dispărut.

Când ai ajuns la fericire, ea a și dispărut,

deși ai luptat și ai căutat-o atâta de mult,
a fi fericit există numai la timpul trecut.

37
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017

Ionel MARIN Acad. Vasile Tărâţeanu

(Bucovina de Nord-Ucraina)

Planeta iubirii
Fiului
Plămădit din bulgări de lumină,
Candelă vie de lut ceresc, Pe drumurile vieții
OMUL, lacrimă a lumii, mereu să te-nsoțească
Clepsidră de doruri și vise ce-nfloresc, și dragostea de glie
La umbra Stăpânului, și vorba românească.
Scânteie cosmică, tainică suflare,
Omul părticică vie din Purtătorul de viață, Să nu te temi că-n lume
Nu s-a ridicat, încă, la înălțimea, vei fi sărac cu ele
Darurilor sfinte și nemuritoare. și-n fața altor neamuri
să nu bați temenele,
Între oameni, națiuni și pe Terra,
Nu domnește înțelegerea, pacea și iubirea. Că nu ești de pripas
Fugim de supremul Adevăr, ne adâncim, în acest colt de țară
În-ntuneric, în păcate grele și vrajbă. și-apoi te uită cine
Taine sfinte sângerează și plâng… îți zice de ocară?
Iartă-ne Doamne, ajută-ne să vedem,
S-auzim, înțelege și respecta Cuvintele Tale, Că nu ești băștinaș
Păzi cu dragoste poruncile Dumnezeiești, în glia ta străveche
Dătătoare de viață, tărie și bucurie. pe care-au consfințit-o
Neculce și Ureche.
Doamne sfinte mereu ne dăruiești și ajuți,
Recunoștința a ajuns floare rară… E a ta de mai‘nainte,
Deschide-ne inima, ochii, întărește-ne, din negură de ani,
Într-u fapte bune, în înțelepciune, omenie, că neamul ți se trage
Pentru îndepărtarea fărădelegilor, a războaielor… din daci și din romani.
Pacea, armonia, înțelegerea să devină, pentru toți,
Pâine a zilei, hrană vie și sfântă. La fel și a ta limbă-i
Și rupând lanțurile nerușinării, lăcomiei, din latineasca viță
desfrâului, c-au plămădit-o-n vreme
Să redevenim ascultători, drepți și iubitori. păstori de Mioriță.

Singuri nu putem reuși, Atotputernice, Și de-a vorbit în ea

Multmilostive Părinte ceresc, de aceea Te rugăm, un Ștefan Sfânt și Mare
Ridică-ne din noroiul vieții, transformă și un Eminescu vecinic –
Planeta Pământ într-o Planetă a iubirii, puțin e asta oare?
În care oamenii să trăiască ca buni frați,
În pace, bunăstare, bunătate și bucurie. Iată de ce, copile,
Adevărul, omenia, dreptatea să devină, eu nu-ți doresc alt bine
Pentru fiecare lumina zilei și a faptelor, decât de neam și limbă
Și sufletul să-nflorească în veșnicie. să nu-ți fie rușine

38
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Și-n sufletul tău tânăr
atât vreau: să renască
și dragostea de glie
și vorba românească.
Cununi de spini
Sfinții noștri mutilați
între vechi și noi hotare
zac la poale de Carpați
neînscriși în calendare.
Peste ei cununi de spini
cresc ca floarea de răsură
nu au loc printre lumini
de străinii ce-i înjură.
Scoși afară și-aruncați
dintr-o stea ce nu apune
vrednicii noștri bărbați.
Au a mai trăi și-a spune
cum se cade între frați
despre faptele străbune.
Elena ARMENESCU
Dintotdeauna
Sunt aici ca o depărtare
Trimisă solie grădinii
Odihnei tale.
Sunt aici, să te aștept,
Flacără vie,
În golful Poeților
Să împlinesc ritualul
Schimbării anotimpurilor.
Cum încep ele noimele
Cu o noapte magică:
Cloșca cu puii de aur
Cățărându-mi-se
39
Pe brațele goale
Arome se rotesc în juru-mi
Într-un miraculos,
noptatic dans.
Ursa Mare urcă
Până în ochiul răcorii,
Steaua Polară,
zeița luminii nocturne,
Vine până în înfrigurarea mea
Sunt aici ca un ecou,
Verigă într-un lanț al
împlinirii poruncilor!
Stoluri de porumbei albi,
Se scaldă-n veghea mea.
Apele memoriei lovesc țărmul
Descătușărilor.
Aici te aștept, în noaptea magică,
împlinind ritualul…
pentru că știu,
am trăit deja,
de șapte ori câte șapte ani.
George TERZIU
ŞTIU
Ştiu, ar fi trebuit să se întâmple o casă
Să se întâmple o iubire profundă
Care se inunde bucătăria şi vasele
Şi furculiţele şi candelabrele...
Ştiu, poetul bolnav de amintiri ar fi trebuit
Să se înscrie din nou la şcoala vieţii
Să meargă pe câmpuri fragede în căutare de maci
Ştiu, ar fi trebuit să cada stele de invidie
Şi lucrurile să se întâmple aievea
Transparent , la lumina zilei
Cel mai greu uneori e să iubeşti
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Cel mai greu uneori este să înțelegi
Apoi, totul dispare
În lumea amintirilor colorate...
TRENUL MEU
Când se deschise cerul ca o vraja
Şi toate-n lume lunecă ca unse
Mi se păru că stelele vibrânde
Aveau paloarea trenurilor stranii
Ce vis frumos, ce taine nepătrunse!
Acolo , într-o gară fără oameni
Cu şuieratul trist şi înclinat
Trecea locomotiva fără şine
Treceau speranţe şi treceau iluzii
Ce vis frumos, profund şi colorat !
Sunt împiegatul preferat de tine,
E trenul meu pierdut pe o câmpie!
Cu geamuri sparte şi cu usi de iarbă
Cu scaune rupte, cu miros de ducă !
Ce vis boem şi ţi-l închin doar ţie…
Doina BÂRCĂ
VARA
E vremea ploilor de vară,
Când iarba cucerește valea,
Când păpădia pleacă în colind,
Iar melcii din cochilii se întind.
Ce minunat e să privești,
Stropii de ploaie ce creează,
Magie, jos pe luciul apei,
Și florile glicinei când dansează.
Da, e triumful tău Natură,
Adus de Vară cu caldură…
40
Când miile de roiuri de albine,
Pregătesc aur in stupine.
Scaieții, macii, răsurarii,
Inundă valea c-un infinit de flori,
Și Vara construiește cu migală,
O catedrală de culori.
DOR CĂLĂTOR
Sunt cu Dorul călător,
Așa-i de când lumea-i lume..
Duce dragoste și dor,
De nu îl întrece nimeni.
Și în cer și pe pământ,
Doru-i veșnic călator,
Nu pot să țin pas cu el,
Dar mi-e drag acest fecior!
Cu pană la pălărie,
Cu brîul din iasomie,
Nu știu dacă-l vreau cu mine,
Ori să plece precum vine !
Gheorghe STROIA
IUBIRE
În fiecare vis, din zori
și până-n seară,
mă scald în ochii tăi,
ca într-o zi de vară,
mă tot cufund în lanul,
stropit mereu de soare,
din părul tău de foc –
lumină orbitoare…
Per chipul tău citesc
Cum într-o carte nouă,
Povești despre trecut,
Uitate-n alba rouă,
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Istorii din present
Și din al meu trecut,
Cuprins de fericire,
Iubire și tumult.
Privesc în ochii tăi
Ca-ntr-o oglindă mută,
Văd câmpul necuprins,
Văd verde iarbă multă,
Flori roșii de măcieș,
Subțiri și sidefii,
Albaștri nori, înalți,
Plutind peste câmpii.
Te văd și nu mă Satur
să te privesc, iubire,
Să-ți strâng la piept lumina,
Să-mi fac din ea uimire,
Să te cuprind în brațe
În fiecare clipă,
Până s-o stinge visu-mi,
Murind pe o aripă…
Victoria MILESCU
Harul iubirii
De zeci de mii de ori
mi-am oprit bătăile inimii
să-ați aud pașii prin
frunzele copacilor imponderabili
de zeci de mii de ori
mi-am acoperit ochii
cu petale de flori
să te văd cu sufletul
traversând vămile sfârșitului
imaginat în multele feluri
carnea mea a rodit
cu miros de rășină
trecând prin zile pedepsite să vină
nopți biciuite să plece
41
dezastrele dulci-amare
mă cheamă cu glasul tău
mugurii mă îmbrățișează din stele
cu fluturi sinucigași
cât soare și nu te văd nicăieri
altădată vântul
culca la pământ pădurea
să te găsesc mai ușor.
Părinții
Ei se uită cu drag la cer
ca la propriul copil
care a crescut
și i-au rămas mici
soarele, luna, Andromeda
ei se uită cu drag la cer
ca la propriul copil
care a învățat să scrie ți să citească
pe valurile stivuite în bibliotecile
oceanelor planetare
ei se uită cu drag la pământul
proaspăt secerat, treierat
ca la propriul copil
care s-a făcut mare și a plecat
în lume să-ași facă un rost
iar din când în când
le trimite câte un taifun – semn
că toate-i merg bine…
Ioan RAȚIU
Nu ne lăsa
Cu dorul de Tată strigăm
Doamne luminează-ne
Calea spre Adevăr
Și nu ne lăsa pe noi în ispită
Trece-ne peste noaptea
Vântului de pustiu
Nu ne lăsa pe noi triști și goi
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Trece-ne dincolo de uitare
Cu moartea pe moarte călcând
Inima iertării cuvânt
Dincolo de ucidere trece-ne
Gândul nu ne lăsa jefuit
Fără voia lacrimilor
Pleoapele cadă
Peste setea păcatului
Ne iartă Doamne!
Fără griji
Dimineața-i o poveste
Printre lacrimi repetată
Când se vede-n Rai sfârșitul
Începutului continuu
Tot așa cum ar fi vrut
Alergând nevinovații
Florile cântării-n sine
Adunând neștiutorii
Frazele neascultării
Obosind necunoscuții
Firelor albind odată
Printre valuri fără griji
Corneliu CRISTESCU
ÎNDOIALA
Ia-mi, DOAMNE-TU, gândul anume
Ce mă apasă uneori ca un fier,
Că o să părăsesc astă lume
Şi, sigur, n-o să ajung nicăieri!
E un gând rău şi eu îmi dau seama,
Dar îmi apare câte o dată,
Că nu voi mai vedea nici pe MAMA,
Şi n-o să-l mai găsesc nici pe TATĂ!
42
Dă-mi, DOAMNE-TU, acuma speranţa,
C-am nevoie acum neapărat,
Şi-mi iartă, DOAMNE-TU, cutezanţa
Din clipa în care TE-am renegat!
Dă-mi, DOAMNE-TU, linişte în suflet,
Să dispară acum îndoiala,
Şi iartă-mă că eu mă încumet
Să uit care mi-a fost învoiala!
Că viaţa, uneori, mă încearcă,
Şi mai greşesc, chiar şi eu, uneori,
În mintea-mi, apar gânduri de parcă
Îmi sunt spuse şi îmi dau chiar fiori.
Mă macină gânduri grele anume,
Că nu voi ajunge la ai mei cei plecaţi,
Iar când voi fi părăsind astă lume
Nu voi mai vedea nici pe cei lăsaţi!
PARADISUL SALVAT
E-adevărat, ce se ştie, că Pământul
E Paradisul creat pentru OM,
De DUMNEZEU, prin CUVÂNTUL
Cel de-nceput. Când, dintr-un pom,
Gustară ce-i DOI, în veci potriviţi,
Din mărul, pentru ei, oprit şi amar.
Ei fură, apoi, din RAI, izgoniţi,
Lăsând omenirea-n păcat-originar!
A trebuit, mai apoi, ca IISUS,
Cel, de TATĂL, creat prin CUVÂNT,
Să se nască ca OM. Cel de SUS,
Pe FIUL SĂU, L-a trimis pe Pământ,
Să-l salveze pe OM de păcat.
Păcat-originar purtat chiar în fire,
IISUS pe pământ s-a-ntrupat,
Salvând, astfel, o-ntreagă-omenire!
Putere-i e dată de SUS, prin CUVÂNT,
În EL e cuprinsă o sfântă dualitate,
Căci EL este OM SFÂNT pe Pământ,
Pe când sus, în cer, e DIVINITATE!
HRISTOS pentru OM pe Pământ a venit,
Iar ei l-au primit răstignindu-l pe cruce.
IISUS pentru OM s-a-ntrupat, s-a jertfit,
Şi înviind, VIAŢĂ VEŞNICĂ-aduce!
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Anghel HOTU
RANĂ
Îmi caut adăpost în minte
Că-n lume nu l-am găsit încă,
Şi-n carapacea mea fierbinte
Găsesc,de fapt,o ran-adâncă.
O rană prinsă-ntre zăbrele
De gânduri care mă frământă,
Şi neputând scăpa de ele
Profunda rană mă-nspăimântă.
Convieţuiesc cu ea în mine
Într-un tandem greu şi brutal,
Dar parcă totuşi e mai bine
Decât afară,infernal.
Afară este suverană
O omenire în suspine,
Ce reprezintă altă rană
Mai dură decât cea din mine.
Cornel BALABAN
Aceste plaiuri carpatine
Cenușa caldă-n vetre ardelene
Străbunul dac de mii de ani o ține
De ea se tem zăpezile alpine
Și rândunica e la noi devreme
Aceste plaiuri pururi carpatine
43
Ce cresc pe-un trunchi al marilor poeme
În veci de veci uniți va să ne cheme
Într-o frăție a Patriei Române
Datori numai iubirii ei de mamă
În cuget și-n simțiri cu toții de-o seamă
Egali și liberi suntem sub un scut!
Si nici o lacrimă nu ne desparte
Lumină din lumină fără moarte
E Patria în care ne-am născut!
Dumitru PRICOP
Pământul
Pământul este singura credinţă!
Pământul tulburat şi răvăşit
de toţi ce l-au urât ori l-au iubit
învinşi de El ca fructul de sămânţă
O patimă a oaselor de veci
a sevelor ce cântă şi frământă
a peşterilor ce se iau la trântă
cu monştrii întrupaţi în lilieci
Pământul de dincolo, de dincoace,
pământul de altar sau de cuvânt
pământul refuzat întru pământ
ca un blestem al viţei ce se coace
Dar mai presus de tot pământul
din care toţi ne făurim mormântul.
Prinţul
Poate că-n stele de demult m-am prins
aşa cum Vrancea în baladă pinii
i-a-ngemănat cu perlele luminii
în lacrima păstorului învins…
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017

Din boarea cui servim de veacuri dorul? Remember

Ce văi adânci ne-au îmbrăcat în munţi?
Ce oameni tineri pier în cei cărunţi
gândind înalt trecutul, viitorul…
Sunt un popor! Vau celui ce desfide
alcătuirea mea de prinţ vrâncean
trudind în sclavul măreţiei sale…
Am stele-n ochi, iar lutul pe sandale
vă dovedeşte cât de pământean
cu suflet nasc şi Sfincşi şi Piramide
Ce departe eşti, întunecata mea iubită,
prin pereţii odăii te văd ca prin sită,
şi te-aud chemandu-mă ca din alta planetă
şi-mi scrii poezii pe obrazul de cretă.
E posibil, e posibil oare să nu pot muri,
să-ţi aud vocea suind treapta nopţii, şi suind în zi,
să mă ridic în pat ca o stafie, ca marinarul de
veghe,
să te zăresc în somn de la o mie de leghe ?

Dar e posibil, întunecatul meu iubit,

să mă auzi cântând chiar când voi fi murit,
să mă vezi aeve în cereasca oglindă
şi în parul meu stele să se stingă şi să se aprindă.
Emil Botta
Dar să nu te superi dacă sărutul meu va fi rece,
dacă dragostea mea ca un frig o să te sece,
dacă îmbrăţişarea mea te va face să suferi
aducându-ţi aminte, nu, să nu te superi.

Din volumul " Intunecatul april ", 1937

Scut Violeta MIHĂEȘ

Iubirea mă apără,
de aceea port
fruntea sus, în exil printre oameni.
Când ziua decade şi când, spre apus,
Cumpăna liniştită se-nclina,
o, atuncea, de sus,
primesc o tristeţe senină.
Portret într-o lacrimă
Ochii mei în extaz rătăcesc
spre adâncul fântânii unde stelele scapără.
Pictez
O, de al stelelor dor mă topesc
În palma deshidratată
şi m-aş duce la ele,
O lacrimă
dar Iubirea mă apăra.
O oglindă
un chip
Cu graiuri nebune mă cheamă,
Asediat de ani
în lunci, cântătoare Undine.
cuvinte nespuse
Şi când să le ajung, Piaza Rea
brăzdate de riduri
mă trage la dânsa: la mine, la mine!
autentice
Dar mă însoţeşte acel Cineva,
irepetabile
Iubirea, pururi cu mine.
un alt chip
mă privește
Din volumul " Pe-o gură de rai ", 1943
44
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
din oglinda
lacrimă
portret apocaliptic
retina mioapă nu poate
să mă mintă
nici măcar acum
când vede adevărul.
Umbra păsării Pheonix
Îți veghezi umbra
să nu evadeze
Acolo ar primi aripi
Ca să devină
geamăna păsării Pheonix
Să muște soarele cu dinții
Să-l devoreze
un film de Hitchock
Dacă ți-ai îngropa umbra
sub cerul decapitat
Te-ai putea reinventa
Din propria cenușă.
Marin MOSCU
Să te-ntâlnesc chiar într-un vis
Mă risipesc în privirea ta
Cum lumina în Calea Lactee
Pe unde trece desculț
O umbră de vis și-o femeie.
Mă risipesc în fluturii vioi,
În inima dulce-a iubirii,
Mă prinzi cu aripa pliată
În tânguirea izbăvirii.
Mă risipesc, mă risipesc
Și mă frământ ca o Lactee,
45
Să te-ntâlnesc chiar într-un vis
Cu tot cu umbra ta femeie!
Stejarul cu stele-n ramuri
Stejarul-n zare așează stele-n ramuri,
Bucuria lui aprinde Pegașii în hamuri,
Un tren de vise trece prin crengile uscate,
Vântu-naripat despică rodii coapte.
Un fluture recită în zboru-i o baladă,
În ochii tăi se-nalță iubirea, vrea să ardă,
O horă-n jocul vieții începe pe tăcute,
Stelele din ramuri vor să ne sărute.
Acum stejaru-i steaua ce adună stele,
Privite-n orizont doar frunzele sunt vele,
Zarea e oceanul de mare bucurie
Unde pe valuri nalte se naște poezie.
Tristețea ce apasă e șlefuirea fină
A stelelor ce-aduc prin raza lor lumină,
Eu ca stejar le sting, tu ești steluța pură
Ce în veșnicie cu un sărut se fură!
Cade arcușul luminii pe sat
Cade arcușul luminii pe sat,
Inima mea-i vioară cu sânge,
În colbul iubirii mă zbat,
În umbra totală m-oi frânge.
Lumea s-avântă în dans hotărât,
Cu jar îmi hrănesc armăsarul,
Scot stele din vechiul mormânt,
Uitarea o aprind cu amnarul.
În depărtări de aripi caut orizontul,
Ambianța speranței mângâie rubine,
Cade arcușul luminii, cu totul,
Armăsarul îl nalță spre tine!
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Hristache Lungu
Niciodată
Poți munții din loc să-i urnești
Sau flori să sădești peste piatră
Poți fulgeru-n nori să-l oprești
Iubirea s-o stingi, niciodată.
Poți drum să croiești prin pustii
Spre oaza cu apă curate
Poți pomii uscați să-i învii
Iubirea s-o stingi, niciodată.
În anii ce curg ca un râu
Prin jungle umană, ciudată,
Ții viața și moartea în frâu
Iubirea s-o stingi, niciodată.
Poți totul să-mbraci în minciuni
Speranța s-o ții sechestrată
Poți oamenii în lanțuri să-i ții
Iubirea s-o stingi, niciodată.
Și cerul de vreiîl răstorni
Cu susul în jos, câteodată…
Chiar îngerii poți să-I dobori
Iubirea s-o stingi, niciodată.
Eugen EVU
Bătrânii satului
Pe bănci de lemn, mesteacăn tânăr, necojit,
La porți bătrânii satului așteaptă seara
46
Și stelele când jăruie spuzit
Cu glas scăzut, molcom, vorbesc cu țara.
E-un ritual din prundul firii lor,
Din sângele neântrerupt, arhaic,
Un cult de sfetnici, bătrânesc sobor,
Ce-i face roata-n templul serii, laic.
Sub oiștea-nstelată stau bătrânii
Și nimeni nu-nțelege șoapta lor
Pârâul satului își stinge crinii
În noaptea ce-i învăluie ușor...
Credo
În veacu-acesta profund bolnav
Tu ție însuți să nu-ți fi sclav
Din pierderi afla, a te cunoaște,
Zilnica pierdere oricum te paște
De nu poți Binele să-l faci mereu
Ție ori altora nu le fă rău
În veacu-acesta bătrân bolnav
Tu ție însuți să nu-ți fi sclav
Trecutul nu e, prezentu-i Binele
Liber trăiește-l, căutându-ți Mâinele
Pe somn de iarba așează tâmple
Visul trezirii să se întâmple…
Mariana Popa
PE SÂNUL VERII
Umbra muntelui coboară,
mă cuprinde, imaginația
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
mi-aprinde,
cetina brazilor își pune
ochelari de soare din boabe
de rouă,
răsăritul însângerat e, își lipește
culorile de grădina mea,
rugurile macilor se aprind.
Aplecată stau deasupra crinilor,
guri de lup, par,
petale de trandafir sclipesc,
podoabe și-au pus din roua
dimineții.
În pomi dorm fructele pe
sânul verii. Carnale!
Întârziatul liliac își coboară
însângerate stalactite.
Nu îndrăznesc să-ntorc capul.
Voi pierde nemaivăzutul!
COPACUL MEU
Sub marea de stele
ca-ntr-un oraș fermecat
copacul meu, în taină, frunzelor
șoptește vorbe pline de dor galben
pentru iubita lui, Toamna.
O iubește, este sclavul
anotimpului bogat,crengile
cu fructe i le ridică cu sfială
spre cerul de smarald.
Toamnă de toamnă, copacul
ne-nvelește în podoaba lui,
frunze arămite ne colorează
fața, părul, ochii.
E gelos pe vară, ea obrajii
ne îmbujorează.
Se aprinde trunchiul – senior, îl dojenește,
fructele-i roșii ni le oferă cu speranța
primăverii când viitorul va învinge
fluturii în zbor.
Rădăcinile, ah, rădăcinile lui puternice
cuceresc zăpezile adormite,
poleite cu flori de nea.
Pe noi ne vor hrăni din spiritul strămoșilor,
din adâncul înțelepciunii vârstei.
De acolo strămoșii ne vorbesc,
47
ne îndeamnă să ne iubim glia,
s-o lăsăm, urmașilor, însămânțată.
Maria NICULESCU
Cu umeri de argint
Cu umeri de argint
se-mbracă iarăşi pomii.
De strălucirea lor
orbesc pe rând
Toţi peştii din pâraie
spumegânde.
Şi fluturii cu-antene de arnici.
Albastre aripi fumegânde,
Ne picură din subţiori,
furnici.
Mă remarc-o libelulă cheală,
Refuzând s-adaste în pervaz.
Eu îi picur pe mustăţi cerneală,
Şi o las să-mi zboare
pe obraz.
Pe tulpina plină de polen,
Aşteptăm iubirile absente.
Fluieră în depărtare-un tren,
Plin cu sărutări incandescente.
SEMNE DE PRIMĂVARĂ
Îmi bate primăvara-n geam
şi mă invită printre iezi.
De parcă altă treabă n-am,
Decât să-ngân cu ei, diezi.
Îmi plac corniţele subţiri
şi boturile ude, roşii.
Şi intr-un dans. De ce te miri?
Vreau să valsez precum cocoşii
prin roua lacrimilor ierbii,
Păscute de un melc nătâng.
Acolo unde, noaptea, cerbii
îmi rumegă călcâiul stâng.
Cu dreptul mai păşesc abulic
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
prin raiul cu miresme surde
de muguri şi de-un şarpe ludic,
Ce nu mă vede, dar m-aude.
Şi-mi toarnă iar ispite-n sân
în primăvara cu trup nud.
Şi-adorm cu greierii în sân,
Şi toţi cocorii-n verde crud.
FLORIN GRIGORIU
TU EȘTI ALTĂ-NCHIPUIRE
Tu ești altă-nchipuire.
Lutul meu proaspăt udat
Pentru tine mi-i iubire,
Timpului nou scufundat.
Să refacem iarăși lume,
Iarbă, piatră, cer, lumini
Și să dăm la toate nume,
Să le fim harnici vecini.
Ochii mei îți sânt oglindă,
Ochii tăi mă oglindesc.
Frică mi-i că te colindă
Un duh sfânt, neomenesc.
Te iubesc cu-o jale-adâncă,
Fiarbă-n patimi soare sfânt,
Dă-mi putere și timp încă
Să-nalț catedrale-n vânt!
Să zidesc din lut cu tine,
Mâna noastră mângâind
Pe o roată-n mersuri line
Uricele, cuvânt grăind!
Și din lumea de iubire
Noi să fim unul și sfânt,
Cum am fost, cu șovăire,
Îndemult, doar un cuvânt!
48
Mărioara NEDEA
OFRANDĂ
Ţi-aş da ofrandă trupul cu toţi porii.
Nu mi-aş opri decât un atriu şchiop
dacă-ai veni să-mi păcăleşti iar zorii,
Cu noaptea din timpanu-ţi mizantrop.
Te-aş adăpa cu lacrimi de cireş
şi tot nectaru-avid din flori de tei
dacă-ai veni pe muguri de măceş
să mă iubeşti, şi iarăşi să mă bei,
Ca pe un lapte vanilat din pleoape,
Ce-mi bâzâie ca un bondar lunatec.
Să mă inunzi cu meandrele din ape,
Şi toţi guvizii-n ton primăvăratec.
Eu nici măcar nu pot visa sublima
adânca fericire, ce o ţii
prizonieră-n tuşul ce dă rima
la pleoapa mea cu varii fantezii.
LEGENDĂ
Ca Ana surprinsă de vastul potop,
Eu m-am refugiat în zidul din tine.
Şi am murit şi-am înviat în top,
Şi iar m-ai scris în versuri ca pe rime.
Tardivul plâns mai răscoleşte corduri
şi vise-n sugrumate manuscrise.
Şi-ngheaţă fericirea scursă-n norduri
oceane misogine, nepermise.
Nu are cum s-ajungă pân la glezna
temutului tău adjectiv imberb,
Nici scâncetul, nici lacrima, doar bezna
s-a-nsinuat în coarnele-ţi de cerb.
Tu scurmă cu vertebrele aldine,
Şi scapă-mă din zid, contemporană.
Să-ţi fiu iar muză-n crestele alpine,
Răcite de-o legendă…mitomană.
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Rodica Romicri
Gând pios
Toți purtăm o cruce,
iar cea pe care scriitoru' o duce
nu este întotdeauna dulce...
Câți sunt mereu dăruiți
de porumbelul „inspirație‖
atât de necesar pentru creație?
Și cine știe judeca,
dacă și scrierea ta
este bună sau e rea?
Criticii?
Sau gura lumii?
Confrații?
Sau speculanții?
Sau numai inima emoționată
dă răspunsul pentru truda asumată?
Câți au curajul de erou
de-a ieși cu "pieptul gol"
în privirea tuturor
să-și exprime dorul lor
și sufletul dăruitor?
Câți îndură sărăcia,
invidia și calomnia
ce uneori îi „decorează‖
chiar de la oamenii de vază?
Toți purtăm o cruce,
iar cea pe care scriitoru' o duce
nu este întotdeauna dulce...
Eu te iubesc de mult nemărginit,
drag scriitor cu grai meșteșugit,
pentru frumosul dăruit
ce mintea mereu mi-a îmbogățit
și sufletul, duios mi-a înveselit !
49
Ioana Stuparu
Din casa cea albă
Din casa cea albă, cu brâu la mijloc,
Codana de fată,
La trup sălcioară, la inimă foc,
Se-ndreaptă spre lumea ce saltă în joc...
Azi e prima dată.
Obraji-i sunt roşii ca para de foc,
Tot trupu-i văpaie,
Când tânărul chipeş se lasă de joc
Şi printre mulţime grăbit face-şi loc,
Spre draga bălaie…
Cu vorbe duioase o cheamă la joc,
Dar nu vrea, nebuna…
Flăcăul o prinde atunci de mijloc
Şi-n iureşul horei o-nvârte cu foc...
Ea râde întruna.
La stânga, la dreapta, bat pasul pe loc,
‗Nainte, ‗napoi,
Din ochi, din călcâie le scapără foc,
Din hora cea mare rămas-au în joc,
Doar ei amândoi.
Adrian Nicolae POPESCU
variantă de univers
despletiţi, caii alergau la margine de lume.
loveau stâncile cu copitele albe,
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017

în goana lor aruncând în urmă înmuiat în călimara nopţii cu miros de tei,

stele neşlefuite… neştiind că tu,
comete renegate arhanghel rătăcitor printre slove,
furau din coamele lor înspumate, de mult străluceai lângă noi,
stropi primitivi din care să-şi modeleze …atât de aproape.
un surogat al Căii Lactee…

cu fâlfâit de aripi,
gigantice molii complotau să guste Ioan Vasile INDRICĂU
din lumina bătrânului aventurier.
simţindu-se ameninţat,
el le transformă în găuri negre
şi le oferi galant planetelor orfane,
în loc de inel.
centaurii îşi oglindeau chipurile
în cioburile sferelor sparte,
visând la clipa în care îşi vor lipi capul
de sânii intangibili ai virginelor. Aceeași soartă

eclipsată de Lună, în nemăsurata-i filozofie

albastra planetă nenăscută înțeleptul știe
citea în ziarele locale că sfera lui cu cât crește
despre probabilele sale sfârşituri… cuprinderea lumii scade, nu se mărește…

în înțelepciunea lui,
atât de aproape… pătruns de nemărginimea universului,
constată că aproape nu știe nimic
te căutam… dovedind în fapt cât este de mic…
călcam desculţi pe potecile aspre
ale toamnei târzii, nebunul, deși pare ciudat,
întrebând păsările, se poate crede rege sau împărat
şoptindu-i codrului oricând dorește iar până la urmă soarta lui
despre sufletul nostru este aceeași cu cea a înțeleptului…
curat şi trist, nealinat încă…
priviţi cu milă,
din înaltul buclelor albe, Cireșe de mai
perfect ondulate,
ce cuceriseră deja lumea negând infinitivul, Într-o noapte de Mai
finalizând dramatic iubiri rostite sub balcon; am văzut fermecat
alergam mulţi, tot mai mulţi, cum din floare de floare
numărând umbra plopilor, se-nfiripau
răscolind cu freamăt şi zbucium din cireșe
frunza şi iarba, minuni de Fecioare…
căzând istoviţi, spre seară, lângă ţărm,
uscaţi de-atâta aşteptare… Și atunci tiptil
răstigniţi pe nisipul ud, ca un copil
în nopţi senine, prins la furat
admiram strălucirea primei bolţi, de cireșe
căutându-ţi licărirea, m-am apropiat
necutezând a-ţi asculta și le-am sărutat…
pasul condeiului

50
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017

Am petrecut nopți în șir Da ! Ştiu: Nu vindem Cerul, Pământul sau

într-un dulce delir Dreptatea,
privindu-le cum se-nroșesc Da ! Ştiu: Nu vindem Gândul, Speranţa,
de plăcere Demnitatea,
până când două dintre Ele Da ! Ştiu: Nu vindem Cinstea, Durerea,
s-au așezat în palmele mele… Libertatea,
Dar spune-mi tu … PĂRINTE,
Că nu-mi aduc aminte,
Când mi-ai dat viaţa, Oare... Ştiai că nu se
vinde!?
Nicu Doftoreanu
Mărite Doamne,
poate că-s nedrept,
Sau, poate, nu ştiu eu s-aştept,
Dar mă cuprinde-amărăciunea când constat
C-aproapele departe ni l-ai dat!
Sau, poate, poate-s vinovat PĂRINTE!
Da ! Poate-s vinovat,
Dar n-am putut răbda şi n-am răbdat!
Să mă despart de zborul care ne-a-nălţat,
Cuprins în gândul cel dintâi,
TANGOUL VÂRSTELOR necenzurat,
Şi-am căutat cuvântul:
Mărite Doamne, Strigat, Gândit, sau modelat cu viaţa
iartă îndrăzneala De cei lăsaţi apărători la poarta Europei!
Unui supus pe care îndoiala… Uitându-se că tot eu voi fi fost ..
îl calcă des, Şi cel ce-aproapele…departe-a căutat,
Dar, de cum vine seara Şi cel ce-a reuşit și-nvinsul:
Încerc iar oboseala PAHARNIC,
aducerii aminte. VISTIERNIC
Aşa că nu-s cuminte LOGOFĂT ,
Şi iar te-ntreb PĂRINTE : sau ...DOMN
Ce lucru nu se vinde? Vândut ades, dar niciodată cumpărat de-ai mei
Ştiu: Nu se vinde Vântul, Dorinţa, Depărtarea, Da ! Ştiu: Nu vindem Dorul, Durerea sau
Ştiu: Nu se vinde Gândul, Speranţa, Remuşcarea, dreptatea,
Ştiu: Nu se vinde Dorul, Durerea sau Uitarea, Da ! Ştiu: Nu vindem Gândul, Speranţa,
Dar spune-mi tu, ….PĂRINTE: Demnitatea,
Când CHARON trece STIXUL …ce-ncearcă a Da ! Ştiu: Nu vindem Cinstea, Durerea,
ne vinde!? Libertatea,
Dar spune-mi tu,
Mărite Doamne, PĂRINTE, …că nu mi-aduc aminte,
că desfac urzeala Ce o să mi se-ntâmple
din locul unde umezeala Când n-o să fiu cuminte
A-ntipărit chiar forma vorbelor trecute, Și o să-mi vină-n minte
E rău ! Să-ncerc chiar eu să cumpăr lucru care nu se
Dar o desfac…PĂRINTE ! vinde?
Pentru că mai înainte de-a mă lovi voi şti Şi dacă nu poţi să-mi răspunzi, Prea Sfinte,
Cum să citesc rupestrul rid al vieţii Mă iartă dinainte!
Când îmi va fi adusă Fiindc-o să-ncep să fac iar lucruri nefăcute
―MUSTRAREA Tinereții Din perspectiva…VARSELOR PIERDUTE!!
la întrebarea pusă.

51
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Florea Constantinescu
Imn omului
Cu raza minții tale pătrunzi imensitatea,
Din magica ta palmă răsare nemirire;
Ești litera de aur brăzdând eternitatea,
Ești sunetul dureri visând nemărginire.
Sublime-ți rațiune misterele străbate-
Cărări incendiare alungă-opacitatea,
Extaziindsimțirea cu mii de nestemate!-
Cu raza mințâii tale pătrunzi imensitatea…
Tu întrupezi și demon și demiurge de-odată,
Căci sfarmi în palmă timpul și spatial cu iubire
Și plămădești milenii de artă minunată…
Din magica ta palmă rasare nemurire!
Viabilă fărâmă pe spiralatrul timp,
În scară cosmogenă ești, doar, Infimitatea,
Dar ești pe fruntea vieții feericul ei nimb,
Ești litera de aur brăzdând Eternitatea!
Te-avânți spre necuprinsuri, îngurgitând zorit;
Vibrezi, avid de viață, știind de-a ta pieire
Și-n veșnica mișcare prin spațiul infinit
Ești sunetul durerii visând nemărginire!
Ești sunetul dureri visând nemărginire,
Ești litera de aur brăzdând Eternitatea…
Din magica ta palmă răsare nemirire;
Cu raza mințâii tale pătrunzi Imensitatea…
Angela Melania CRISTEA
În linie continuă
Trebuie! îmi zise fratele-pământ.
Dacă am trăi după legile universului, caii
ar avea copite de fum, iar câinii ar mușca luna
adânc de coapse.
52
Oamenii nu ar mai suferi de Alzheimer.Şi-ar ține
părinții în poală până la sfârșit,
când ar învăța să stingă lumina cu telecomanda.
Carul alegoric ne plimbă ca pe niște învingători.
Am ajuns la poarta de lemn unde cocoși sculptați
ne scot ochii.
De aici înainte va mirosi a umed. Vor înflori iriși
în galerii subterane.
Pentru cine, sufletul-arbore, va mai rodi? Pentru
morții-vii?
Şobolani de apă au ros stâlpii luminii..Acum
zidurile au guri și picioare strâmbe.
Pare că se vor prăbuși drepții, morții...nou-
născuții.Hai! zice iar, fratele-pământ,
să mergem pe linia continuă până la marginea
lumii.
Aici nu vom bea decât din râuri secate, ne vom
tăvăli în nisipuri jilave,
universul va bate ca o toacă ruginită dinspre
moarte.
Ce este o țară dacă nu un pom crescut între
brazde? Ce este o mamă, dacă nu
argilă modelată în palme? Ce sunt boala,
sărăcia,migrația,analfabetismul,
dacă nu pământuri uscate între grinduri?
Respiră îmi zice ceasul de piatră.Mai aud
clopotul cerului cum se tînguie peste
munții de sare topiți în crevase.
Claudia BOTA
Din iubire cresc rădăcini
Legănând aripile în neant, prin văzduh,
Albatrosul călător este suveran,
Cercetând de- a pururi lumea,
descrisă în Pentateuh,
Imensitatea iubirii, o străbate ca un planor,
Călător neobosit, sacrificându-și viața,
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017

Până când tu? Albatros vei dărui, prin vânt, mental fiind de el nutriţi
Prin timpuri de lumină sau ceață, pentru prezent şi viitor.
Peste cer și valuri îți porți al tău dor, Dovadă culmile culturii
Pe aripile tale ducând mereu în zbor, la Tărtăria sau Boian,
Câte o sămânță, care va rodi în duh și adevăr. încât acest ţinut e axa
În al tău zbor, prin crăpăturile stâncilor, întregului spirit uman...
Din iubire cresc rădăcini, prin care să redescopăr,
Cum izvorăște, Apa cea vie. Orice cultură-nvederează
Prin a Ta revelație, reînvie întreaga creație, etape-n vieţuire clare:
La o primăvară dulce, a Fiul Tău iubit. Matură-i după tinereţe şi pruncie,
Glasul Tău Doamne, ne ridică din neființă, apoi decade şi la urmă moare!
Făcând să crească din iubire rădăcini.
De ce-au păţit alte popoare
nici traco-dacii n-au scăpat –
cultura lor s-a stins încet,
Balade ale dorului… după-apogeu-nregistrat.

George PETROVAI (Urmaşii lor, postdecembriştii,

nu doar că n-o pun în valoare,
dar fură fără pic de jenă
din splendidele ei odoare...)

O mie de ani şi mai bine,

cât vremi ostile ne-au cercat
cu migratorii-n căutare
de aşezări pentru prădat,

Balada dorului de ducă spre munţi sătenii s-au retras

în obşti durate cu socoată,
Întreaga noastră existenţă, astfel că nu s-a întâmplat
statornic multimilenară să fie spaţiul vid vreodată,
din vremea tracilor încoace,
pe-acest meleag se desfăşoară. cum Roesler şi adepţii lui
încearcă lumea s-aburească
Este meleagul despre care, cu Transilvania golită
al dragostei papă Ioan de viţa daco-românească.
va spune că-i ţinut divin
şi-al Maicii Domnului liman! E drept că-n noile condiţii,
ei ca străbunii nu durau
Pe-atunci, tracul regat nord-dunărean biserici şi cetăţi de piatră,
până departe se-ntindea: ci oile şi le creşteau,
în Europa până-n centru,
în Est pe inzi vecini i-avea. creând cu ele o cultură
a transhumanţei colosale,
Dar oricât le venea de greu pe suprafeţe foarte-ntinse
în depărtări pe căi hâite, şi-având ca ghid hărţile-astrale:
acasă tracii reveneau Vara departe în Balcani
la pieptul gliei îndrăgite. şi-n inima stepei ruseşti,
iar la iernat, din nou acasă
Aicea doar simţeau că lutul cu dor de obştile săteşti.
e una cu fiinţa lor,

53
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Din transhumaţă-au rezultat
sălaşe-ale păstorilor români,
oriunde soarta i-a mânat
cu oile printre străini.
Aşa se face că româna
nu-i numai în Balcani vorbită,
ci până colo-n Caucaz
a fost de-ai noştri răspândită.
Un mod aparte-am putea spune
de inedită răzbunare:
Învingi neprietenii la ei acasă
prin forţe extramilitare!...
Azi România se confruntă
cu un exod cum n-a mai fost –
românii pleacă valuri-valuri
şi traiu-n ţară-i tot mai prost.
(Nici nu-i posibil altminteri
cu guvernanţi ticăloşiţi,
ce pus-au ţara pe butuci
prin dedesubturi de hainiţi.)
De fapt, în lumea poleielii
nu-s vinovaţi cei care pleacă,
ci toţi acei nelegiuiţi
care i-au obligat s-o facă.
Când ţara-i mult prea vlăguită
ca fiii toţi să şi-i hrănească,
este normal ca unii rostul
printre străini să şi-l găsească.
Vina unor migranţi se cheamă,
că-n noua ţară adoptaţi,
de românism de-abia-şi mai amintesc,
ba chiar niţel sunt agasaţi:
Trăind în stil occidental
pentru afaceri, bani şi pragmatism,
ei vreme n-au de-nduioşări
şi de-al trecutului lirism,
convingătoare probă-n plus
privind al omului profil,
cum că oriunde şi oricând
el este-un animal socio-abil!...
Reamintesc acestor inşi
54
străvechiul adevăr, ce spune
că omul-trup e tot sărac,
oricâte bunuri o s-adune;
de-abia când înăuntrul său
averi nepieritoare strânge,
el are şansa împlinirii
prin harul ce păcatu-nvinge.
De altminteri, Mântuitorul
ne-ndeamnă-n Noile Scripturi,
acele-averi să le-adunăm
cari nu-s tentante pentru furi.
Iar cugetarea taoistă
ne-nvaţă că prin modestie,
smerenie şi cumpătare,
omu-nţelept poate să fie.
Desăvârşitul întru Tao,
apreciat ca Omul Sfânt,
este văzut singurul vrednic
să guverneze pe Pământ.
Concluzia ce se impune,
în general este ştiută:
O naţie-n istorii intră
doar prin cultura plămădită!
Maria FILIPOIU
UNIRE ÎN CUCET FRĂȚESC
(Baladă unirii în cuvânt)
Între cer și pământ,
glasul duce-n grai sfânt,
al stihurilor cânt,
de unire-n cuvânt.
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017

Poezii populare
Glas de poezie
răsună în zare, Catrina DANCIU
ca o ciocârlie;
când e sărbătoare.

Străbună chemare
strigă la hotare,
spre unificare:
România Mare!

Prutul învolburat
în maluri a săpat
și-n val a legănat În casa bătrânească
neamu-n lacrimi scăldat.
În casa bătrânească
Uniți pe vecie,
frați din Românie
Doi bătrâni stau la fereastră
și Basarabie, Ei stau la drugi de geam
să-și apere glie. Îşi plângeau a lor amar

Unirea să fie Au crescut copii la sân

pentru veșnicie,
las în poezie,
dragostea de glie.
Gânduri legănate
de al lirei cântec,
las ca semn de carte,
pe căi de dor când trec.
Dor de plai pitoresc
las în gândul postum,
cu el să mă-mtâlnesc
pe-al veșniciei drum.
Înfrățiți în cuvânt,
veșnic vom fi uniti;
lirei să-i ducem cânt
în recviem de sfinți.
Acum ei n-au un sprijin
Lasă lacrima la drum
Şi scoteau câte un măr din sân
Ei din măr frumos muşcau
Pe copiilor strigau
Măcar unul din şapte
Le-o da o cană cu lapte
Domnul de sus a văzut
Lacrima care le-a căzut
Domnul s-a îndurat
Şi pe bătrâni i-a ajutat!
Lume nu mă judeca

Inimi înfrățite
Lume nu mă judeca
de neamul părinte, Cum îmi trăiesc viaţa mea
vor cânta unite De-o trăiesc bine sau rău
și nedespărțite. Mă judecă Dumnezeu

Viaţa este ca o floare

Se stinge ca o lumânare
Aş muri dar nu acuma
Când răsare tristă luna

Să mor sub cerul cu stele

Lângă câmpia cu viorele
Să ascult cântecele vieţii
Cu felinarele aprinse ale nopţii
55
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Sonete de Nicolae MĂTCAȘ
Țara mea de dincolo de sârmă
Compatriotului Andrei Ciurunga, in memoriam
Prinsă-n gheara marilor imperii,
Ți-au stors seva. Oasele, din splaiuri,
Ți le-au semănat pe alte plaiuri,
Ca să crească pauri și-n siberii.
Noi estimp, cu pompă și alaiuri,
Spre canal pășeam, hipnotisterii,
Dar să-ți plângem doina sfâșierii,
N-aveam frunze, fluiere, nici naiuri.
Alți hultani azi croncăn‘ și te-ncârmă,
Și te-ngroapă-n lipsuri pân-la brâu,
Țara mea de dincolo de sârmă,
Țara mea de dincolo de râu.
Cum nu vii la pieptul Țării iară,
Țara mea de dincolo de Țară?!
Odihnă n-ai și-acum, când răscolești
Prietenului Anatol Ciocanu, in memoriam
Sfidând furtuna, veșnic pelegrin,
Prin hău cătai lucinde chihlimbare,
Pe fund de mare vii mărgăritare,
Aristocrat, rebel și libertin.
Inapt s-atingi în viața ta o floare,
Din cupa sorții ai sorbit din plin
Lucire, umbră, miere, vin, pelin,
Pornire-n trombă, cruntă capotare.
Ieri lui Emin, azi ție plânsu-ți-s-a
Românul trist, cu sufletul salin,
56
Și nu doar de la Nistru pân-la Tisa,
Ci și din Balta până-n Sahalin.
Odihnă n-ai și-acum, când răscolești –
Tot pelerin — prin sferele cerești
Mă doare rău memoria când, vie...
Sătul să-și vândă neamul cu dăraba,
Un altul — să tot bată tirizele,
Decis-au ambii mâinile să-și spele,
Urcând pe cruce halca, basaraba.
Spălat cu lacrimi, Drumul Crucii, grele.
Intrată lamă-n carne vie, scraba.
Coseau ca-n spice setea, foamea, jaba,
Pavându-l, lungul drum, cu dușumele.
Golgota, ieri, se-ncovoia sub cruci,
Copaci chirciți de geruri de siberii.
Dar nu de geruri aspre azi mă sperii
Ori că mi-i pusă țara pe butuci.
Mă doare rău memoria când, vie,
Mancurții smârzi ne-o spală cu leșie.
Au cum să fii în stare să-l sacrifici...
Apostoli predicând printre mireni
Credința lui Hristos, au ars în pară.
La fel, nu s-au dezis de crez, de țară
Nici sub satâr martirii brâncoveni.
Vitejii noștri șefi n-au tras un fâs
Când ni s-a smuls o halcă din moșie,
Tratatul rușinos, de vecinie,
Cu apă grea sfințindu-l și cumâs.
Au cum să fii în stare să-l crucifici,
Să-l vezi, în schingi, cum sângeră de dor,
Știind că-n cei mai vitregi timpi, terifici,
Sleit de vlagă-n cel din urmă por,
Un miel și n-ai curajul să-l sacrifici,
Darmite-un cap de țară și-un popor?!
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017

Sonete de Theodor RĂPAN tot mai senin la inimă și față,

dar neîmpăcat cu oarba așteptare.
Mă mir de toate câte-au fost să-mi fie,
plătite greu sau chiar pe veresie
și-mi place și durerea cea mai mare
ca dar dumnezeiesc, nu ca osândă.
Căci de-am iubit sau de iubesc femeia,
n-am fost pândar cu gândul doar la pândă,
îndurerat de pierderi presupuse;
Sonet de iluminare mă bucur că nu-s parte dintr-aceia,
ce plâng acele zile veșnic duse.
Lumina ei se vede din lumină!
Te-ntreb în şagă: cine-i fără tină?
Îngână-ntruna gura-mi păcătoasă!
Dar carnea tace, tace somnoroasă
Şi nu dă voie mâinilor să vină
Să cureţe oticul de rugină,
Oglinzilor cu faţa mincinoasă…
Din tine zarea mea acum începe,
Iar soarele cu drag te păstoreşte,
Purtând hlamida nopţii cea lividă…
Întoarce-te pe zi! Nu pot pricepe Prof. Petrache Plopeanu
De ce din întuneric se iveşte
A vieţii rază? Splendidă coridă! De-s papagal sau pasăre de mare

Buchetul alb, încântător de zile,

Sonet de învesnicire
Grăbită eşti… Chiar nimeni nu-ţi deschide?
Te-or plânge, oare, slugile-ţi perfide,
Când eu râvnesc sonetele nescrise?
Şi-ţi văd în ochi cum cresc de dor narcise,
Ostatic ţie, multele silfi de
Mă vând pe dată! Fluturi nasc omide,
Pe tine, iudă, cine te ucise?
Să cer clemenţă vântului, furtunii?
În mori de gând să macin holda serii?
Mai bine fug la pieptul tău, strângându-l!
Cupído, pleacă! Lacrima genunii
O şterge vântul… Înflori-vor merii,
Iubindu-te ani după ani de-a rândul!
ce altora le pare suferință,
tristețe neagră, rece neputință,
stârnește-n mine înfloriri nubile,
mai pline-acum de sensuri integrale.
Nu pot rosti vreo vorbă disperată,
refuz să lăcrimez, fie și-o dată,
atins de bătrânețe pe la șale,
când clipa-ți dă prilejuri nesperate
să fii frumos și bun, fără-ncetare.
E-n bătrânețe, lipsă de carate
sau doar acum simțim estetic traiul?
De-s papagal sau pasăre de mare,
nu vreau să știu, nu mi-am mâncat mălaiul.

Sonete de Petrache PLOPEANU

Mă mir de toate câte-au fost să-mi fie

Nimicul cântă la apus de viață

sau deznădejdea curge ca pelinul?
N-o să răspund, ci stau să-mi sorb doar vinul,
57
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
EPIGRAME
Stroe Constantin
Poetul
Talentul lui e și mister
Arzând ca focul în poeme,
Poate-i singurul pompier
Ce vrea scântei-scântei devreme
Unui leneș
Întrece orice măsură
Stând cu burta-n sus, un ins
Și căzându-i para-n gură,
Strigă tare: ‖Am învins!‖
Un adevăr
O vorbă înțeleaptă spune
Că doctorul-i ‖rău necesar‖
Însă ar fi cu mult mai bine,
Dacă te-ar vizita mai rar!
Titi TURCOIU
Românilor
De la ―Merge şi aşa‖,
Lucrul bine, azi, făcut,
Ne va propulsa cândva,
In mileniul…cea trecut!
Virtuţi
Poţi avea virtuţi să dai,
Banii lumii, mulţi câţi sunt,
Dacă dragoste nu ai,
Eşti un nimeni pe pământ!
Veşnicie
Omul, viaţa, existenţa,
Binele trăit cu firea,
Toate trec, ca inocenţa;
58
Veşnică e doar…iubirea!
A altoi
E valabil pentru pom,
Să dea roade-mpărăteşti.
Uneori chiar şi pe om
Bine e să-l… ―altoieşti‖!
Strigăt
Doamne, spune-mi unde-i raiul?
Cele bune unde sunt?
Căci de iad sătul n-e traiul,
Pe…pământ!
ELIS RÂPEANU
Sare şi piper
Ştim că nu prea e gustată
Epigrama nesărată,
Dar nu este, mi se pare,
Nici cea cu prea multă sare.
Scândura
La durerile de şale,
Scândura-i, desigur, leac
Dacă pui şi laterale
Şi deasupra un capac.
Justiţia
Coboară Themis în instanţă,
Dar s-a schimbat şi ea, cu anii,
Că-n loc de probe, pe balanţă,
Zeiţa cântăreşte banii.
Familială
Ţi-am pus la îndemână hapul,
Înghite-l cu un pic de ceai,
Da-i bine că te doare capul:
Aşa mai ştiu şi eu că-l ai.
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Aforisme, cugetări, maxime
Despre prietenie
A avea un prieten este a avea un alt eu. A trăi şi-a
iubi este acelaşi lucru." (Cicero)
"Adevărata prietenie este o mulţumire sufletească
ce n-o pot înţelege oamenii de rând." (La
Bruyere)
"Aurul îl cercăm în foc, iar pe prieteni în vremi
de restrişte." (Socrate)
"Bucuria omului e omul. Între ei se înfiripă
prietenia, care umple cel mai întins deşert al
sufletului nostru. A iubi şi-a fi iubit, iată taina
fericirii!" (Bossuet)
"Bunăvoinţa ne face mai mulţi prieteni decât
bogăţia şi ne aduce mai multă încredere decât
puterea." (Fenelon)
"Cât despre mine, îmi place mai mult un prieten
adevărat decât toate onorurile lumii la un loc."
(Socrate)
"Cel care n-a simţit niciodată farmecul unei
prietenii sincere şi dezinteresate, nu cunoaşte
toată fericirea pe care un om o poate primi de la
un om." (Young)
"Cine este erou? Acela care ştie să facă din
duşman prieten!" (J. J. Rousseau)
"Cine primeşte sincer pe prieten, respectuos pe
rude, cu politeţe pe femei, cu daruri pe săraci, cu
smerenie pe cei mândri, cu sfaturi blânde pe cei
rătăciţi, iar pe cei înţelepţi după felul lor de a fi,
acela este un om cu adevărat prietenos." (Herder)
"De mi-ai numi o mie de comori, acestea toate nu
preţuiesc cât un adevărat prieten." (Sf Ioan Gură
de Aur)
"Du-te la prieteni mai curând când sunt nefericiţi
decât când sunt fericiţi!" (Chillon)
"E bine să te înduioşezi de nenorocirea
prietenilor tăi, dar e mai bine să le vii în ajutor."
(Voltaire)
59
"E o eroare generală de a se socoti drept prieteni
două persoane care se tutuiesc." (Renard)
"Fereşte-te deopotrivă de prietenia duşmanului şi
de duşmănia prietenului!" (N. Iorga)
"Gândiţi-vă mult când voiţi să faceţi din cineva
un prieten; când v-aţi hotărât însă, primiţi-l cu
inimă deschisă şi vorbiţi-i cu aceeaşi încredere ca
în voi înşivă!" (Seneca)
"Încrederea este cel dintâi element al prieteniei;
s-ar putea spune chiar că ea nu e decât tinda,
fiindcă jertfă de sine este altarul." (Lacordaire)
"La nevoie se cunoaşte adevăratul prieten!"
(Ennius)
"Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are,
că viaţa lui să şi-o pună pentru prieteni." (Ioan
15,13)
"Nimic însă n-are să-ţi mulţumească într-atâta
sufletul ca o prietenie sinceră şi credincioasă. Ce
bine este când poţi găsi o inimă sinceră, căreia
să-i încredinţezi în linişte toate tainele tale, care
să fie mai îngăduitoare cu noi decât noi înşine,
care să ne aline grijile prin vorba ei plăcută, al
cărei sfat să te lămurească, a cărei veselie să-ţi
împrăştie mâhnirea şi-a cărei privire numai să-ţi
poată însenina fața şi să-ţi reverse în suflet
bucurie!" (Seneca)
"Nimic nu contribuie mai mult la dulceaţa vieţii
decât prietenia; şi nimic nu ne tulbura aşa de mult
pacea inimilor noastre decât prietenii, în caz că n-
am ştiut să-i alegem bine." (Saint-Evremond)
"Nu da prietenilor sfaturi frumoase, ci sfaturi
folositoare!" (Solon)
"Nu necinsti numele sfânt de prieten, dându-l
unui om lipsit de orice virtute!" (S. Pellico)
Nu se poate merge departe în prietenie dacă nu
suntem gata a ne ierta unii altora inerentele
noastre greşeli. (La Bruyere)
Va urma
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017

Nicolae VASILE are o mie de culori,

are viaţă,
are şi moarte.
Alb, alb, alb….

Chiar dacă ne-a acoperit această minune albă,

trebuie să mai și trăim!... Am de curățat aleile,
trotuarul, înainte de a pleca la repetiție, de unde
nu știu când mă întorc. Cu lopata deasupra
ZÂNA ȘI VIAȚA acestei virginități naturale am o reținere la prima
(Episodul 5) ei împlântare. Dar am făcut-o!...La teatru, cu
Doamne,… Doamnee,… Doamneee!... Ce respirații și mierlița fuflendița, a mai trecut mult
frumos!... O infinitate de alb!... timp. Mulți începuseră să dea semne de
A venit iarna,… care aparent ne purifică. Așa o nerăbdare. De fapt, Zâna aștepta texte adecvate
fi, în ceea ce privește microbii, dar în privința care să fie jucate. Alex scrisese și el două
gărgăunilor din capul nostru, cred că nu, mai ales încercări, care se voiau comice, dar care nu au
în cazul celor care se apropie de iarna vieții, fost apreciate. A treia însă, o combinație din două
pentru care fiecare anotimp geros le crează o bucăți de proză scurtă, ―Femeia ca infinit‖ și
serie de probleme existențiale. Cât de înșelătoare ―Fractura timpului‖, scrise anterior, denumită ca
este această culoare alb, care pentru mulți scenetă, ―Scara‖, a avut o apreciere unanimă a
reprezintă simbolul purității și care, de fapt, nici colegilor. Cu aceasta i-a atras atenția Zânei. El
măcar nu este o culoare, ci un amestec tulburător oferea varianta masculină a suferinței din
al tuturor culorilor curcubeului! Te îmbie la dragoste, care a impresionat-o. Suntem adesea
poezie, la filozofie: porniți să credem că partea cealaltă nu poate trăi
la fel. Oare, există și bărbați care înțeleg așa
Alb dragostea? părea ea că se întreabă, după ce a citit
această scenetă.
Alb, alb, alb,
La un final de repetiție, au mers cu toții la o
albe sunt străzile,
terasă, unde cei doi s-au nimerit la aceeași masă.
albe sunt casele,
alb este Pământul,
- Deci, domnule scriitor, ziceți că bărbatul poate
alb îmi este gândul.
urca pe scara infinită a iubirii, și femeia nu se
Acest peisaj imaculat
poate ține după el, pierzându-se pe drum? a
nu-i ceva pur,
început ea discuția, urmărind ideea din sceneta
ci e un curcubeu
scrisă de el, la care începuseră să facă repetiții.
amestecat.
- Ei!... Literatura prezintă, de cele mai multe ori,
Din infinitul
cazuri ipotetice. Dar, în cazul meu, așa a fost….
ce ne înconjoară,
- Of,… Doamne, cu câtă durere v-o spun,... în
este doar
cazul meu, a fost invers!... Nu știu cum s-a
un mic crâmpei,
întâmplat, dar, pe aceeași scară, bărbații mei s-au
ca din eterna
pierdut pe drum. Oricum, că e vorba de femei, că
frumuseţe a femeii,
e vorba de bărbați, ați reușit să creați o imagine
frumuseţea
fantastică!... Este o scenetă extraordinară!... Mai
unei singure femei.
rămâne să fie și jucată bine. Vă băgați, să jucați
De aceea,
rolul bărbatului?...
mă întreb,
- Doamne ferește!... Nu!... Am spus de la început
este albul
că voi scrie scenarii, dar nu mă apuc acum la
un simbol de puritate?..
bătrânețe și de actorie.
Un amestec sublim,
- Nu vă înțeleg!... Ați venit la toate repetițiile de
are nimic,
respirație, mișcare și dicție și acum spuneți că nu
are de toate,
60
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
veți participa la punerea în scenă a propriei
scenete. Este păcat!... Doar pentru scris scenete,
nu vă erau necesare acestea.
- Nu știu ce să zic!... Mai căutați și alți posibili
protagoniști ai rolurilor, iar eu voi continua să vin
la repetiții doar în calitate de scenarist.
Până la urmă, nu s-a găsit altcineva pentru rolul
bărbatului din sceneta ―Scara‖ și, astfel, Alex a
mai făcut ceva absolut nou, a acceptat să joace un
rol, să practice și actoria, acestă ocupație atât de
desconsiderată de cei din zona preocupărilor
―serioase‖, unde el își petrecuse întrega sa
activitate până atunci.
Primul spectacol al noului teatru, premiera
absolută a acestuia, a fost foarte atent pregătit și a
fost un mare succes. Emoțiile au fost enorme.
Atunci au înțeles toți rolul exercițiilor de
respirație, primele repetiții. Aceste foarte
puternice emoții pot să-l ducă la clacare și pe cel
mai tare individ. O prestație artistică, în fața
publicului, crează emoții de neimaginat. Alex,
obișnuit cu stările de emoții din lumea afacerilor,
dar de altă natură, le-a adus colegilor o sticlă de
whiskey, care le-a făcut foarte mult bine în
momentele acelea tensionate de dinaintea
spectacolului.
Primul spectacol din viața celor mai mulți dintre
ei a ieșit bine. Fiecare mai avea câte ceva să-și
reproșeze, Zâna ar fi avut câte ceva de reproșat la
toți, dar nimeni n-a făcut-o. Pentru o primă
prestație actoricească, a ieșit mai bine decăt au
sperat. Era o atmosferă de veselie generală. După
interviuri, discuții cu prietenii, care veniseră la
spectacol invitați, au mers la un restaurant, pentru
a sărbători cum se cuvine evenimentul. Zâna și
Alex au stat iar unul lângă altul, drept care, când
s-a trecut la faza ―bisericuțelor‖, au avut ocazia
unei foarte interesante discuții:
- Cum vi s-a părut spectacolul, dumnevoastră cea
care l-ați găndit?... a deschis el discuția.
- Ca prim spectacol, pentru marea majoritate
dintre voi, a fost un succes. Evident, mai sunt
destule de îmbunătățit, dar este un început bun,
care mă face să fiu optimistă.
- Pentru mine, continuă el, este un miracol, ceea
ce se întâmplă!... Nu aș fi crezut niciodată că voi
face așa ceva!... La început, când repetam pe
porțiuni, eram foarte nedumerit referitor la cum
se vor lega toate acele segmente între ele. Dar, în
final, văd că le-ați îmbinat excelent!... Ați găsit o
foarte interesantă concepție regizorală unitară la
61
lucruri, aparent, diferite. Apropo, v-a spus cineva
că sunteți o persoană deșteaptă?... Vorbesc
serios, nu vreau să vă flatez!...
- Hai domnule!... Lăsați-o așa!... Nu îmi plac
laudele nemeritate.
- Din tot ce am făcut noi împreună, până acum,
aici, vi s-a părut că sunt o persoană care nu are
noțiunea termenilor?...
- Nu,… nu vă supărați, dar am fost luată prin
surprindere.
- Nu este obligatoriu să-mi dați un răspuns.
- Bine, bine, să știți că a fost cineva. Da, tata!...
Tatăl meu mi-a spus cândva, demult…. Într-o
conjunctură mai specială, mi-a spus că are
încredere în mine, în ceea ce voi face în viață,
pentru că sunt deșteaptă. Iar faptul că
dumneavoastră, acum, aici, îmi spuneți aceasta,
efectiv mă emoționează. Nici nu știți cât de
apreciat sunteți de noi, de cei din trupa noastră!...
Apropo, am înțeles că sunteți un om trecut prin
multe!... Aș vrea să vă știu părerea, așa în
general, despre situația actuală, de la noi și de la
alții. Înclin să cred că este ceva deosebit, față de
alte perioade istorice. Sunteți de acord cu ideea
că acum am trăi o epocă de excepţie?...
- Se suprapun prea multe feluri de nou şi tot
atâtea de vechi, ceea ce creează un stres
suplimentar, atât pentru cei în vârstă, dar şi
pentru tineri.
- Asta spunea şi bunicul acum treizeci de ani!...
Cei tineri îi critică pe cei în vârstă și invers. Asta
este de când lumea și oriunde. Ce a apărut nou?...
- La noi, noutatea constă disputa dintre românii
din țară și cei din străinătate, pe lăngă toate
celelalte contradicții pe care le au toți ceilalți.
- Aşa este, dar asta poate fi o provocare pentru
cei din țară de a face performanță, prin
comparația permanentă cu alții!...
- Cu cine să faci performanță?... Forţa de muncă
rămasă este educată în spiritul vechi şi foarte
sindicalizată!... Toți aleargă numai după
privilegii!...
- Nimic nu se obţine uşor!... Cei care nu se
adaptează trebuie schimbați, eliminați cumva,
pentru a nu mai fi piedici.
- Cum?.. Politicienii de stil vechi, care sunt
majoritari, au făcut orice să-și păstreze
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
hegemonia. Oamenii care puteau reprezenta o
sămânță de schimbare au fost aproape forțați să
plece din ţară.
- D-asta credeți că au plecat tinerii din ţară?... Eu
cred că ei au plecat fiindcă le-a plăcut mai mult
acolo, decât acasă!... Este cam ipocrizie!...
- Tot ipocrizie este şi cănd părinții se plâng că la
pleacă copiii?... De fapt, realitatea este că nu va
mai avea cine să muncească să plătescă pensiile!
- Da,… ipocrizie de ambele parți!...
- Adevărul este că românii nu mai știu să facă
echipă, nici la locul de muncă, nici în societate,
nici în sport, nici măcar în familie! Nu se mai
căsătoresc, trăiesc aşa de pe o zi pe alta! Stau
toată ziua cu nasul în calculator!...
- Și ce mare brânză era înainte, când toată țara era
o mare echipă,… împotriva lui Ceaușescu!... Se
trăia ca într-un acvariu, miza nu era prea mare,
având totul porţionat, nu putea nimeni să se
întindă mai mult decât avea voie, indiferent cât
de merituos ar fi fost. În aceste condiţii nu era
altceva mai bun de făcut decât să se facă o mare
echipă!
- Ei!... Nu era chiar aşa,... exista o concurenţă
între oameni şi atunci!...
- Ce concurenţă?... Nu era rechinismul de
azi!...Nu erau peşti mari care să-i înghită pe cei
mici! Atunci lupta era pentru obraz,... azi este
pentru viaţă!...
- Da,... dar, din acest punct de vedere, atunci te
simţeai mai protejat.
- Evident,... dar sistemul era ineficient, de aceea a
şi dat faliment. Nu poate exista eficienţă fără
proprietate, concurenţă sau motivaţie, ori
sistemul în care aţi trăit voi nu avea nimic din
toate acestea!
- Bine, bine,... şi cum credeți că va fi viitorul?...
- Astăzi, acvariul, care era toată România, s-a
răsturnat în ocean, pentru toţi din lume, din
motivul globalizării! Pentru noi, românii, şi foştii
noştri colegi de socialism, în plus, pe lângă
globalizare a mai intervenit şi schimbarea
sistemului politic. În ocean suntem suficient de
62
mici, încât să ne poată înghiţi oricine, şi niciodată
suficient de mari, pentru a fi la adăpost prin
propriile mijloace. Globalizarea, libertatea de
acţine deplină, înseamnă rechinism! Nu facem
echipă, pentru că nu ştim cu cine, nu ne căsătorim
pentru a nu ne limita libertatea de acţiune.
- Da!… Îmi place comparaţia acvariu-ocean.
Chiar este interesantă!...
- Băi, ia mai lăsați dracu‘, filozofia de doi bani,
nu am venit aici pentru asta!... se auzi vocea
puternică a unui coleg. Hai, la dans cu voi!
Zâna nu prea avea chef de dans, dar, la
insistențele lui Alex, a acceptat până la urmă. A
ieșit un dans ca lumea, de au acaparat atenția
întregului restaurant. După aceea, s-au retras iar
la masă. Ambii păreau dornici să continue
discuția lor.
- Ah,… să beau un pahar de vin!... Mergeee,
după atâta efort!... începu el.
- Doamne dar cât de bine dansați!... Depuneți
atâta efort. Nici nu mă mir că vi s-a făcut sete!
- Da,… îmi place dansul!... Mă extaziază.
- Există și așa ceva?...
- La ce vă referiți?...
- Dacă dansul poate fi un extaz?...
- Da!... De la Cioran citire. El s-a ocupat de
studiul extazurilor.
- O să mă perfecționez. Promit!...
- Dar ce este?... Am observat că nu beți deloc!...
- Nu, nu beau mai nimic, de ceva vreme. O să vă
povestesc altă dată.
- Oh,… atunci, cred că am făcut o grșeala!...
- Ce greșeală?...
- Înainte de spectacol, în culise le-am dat un
whiskey la colegi. Era așa o mare tensiune!... Eu
cred în binefacerile băuturii, în cantități mici, mai
alungă ceva din stres.
- Aoleu!... Să nu mai faceți asta că mă supăr,…
rău de tot!... Pentru așa ceva, Purcărete te dădea
afar‘ din trupă!...
- Chiar așa?...
- Chiar așa!... Era foarte exigent, nu numai cu
prestația actoricească, dar și cu problemele de
disciplină.
- Hai, să depășim momentul, să trecem la altceva.
Altădată n-o s-o mai fac!... De exemplu, mai
plăcut ar fi un nou dans.
- Nu,... nu mă mai țin picioarele!...
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
- Vai, vai,… aș înțelege să mă vait eu, că-s
batrân!...
- Bine, bine, subiectul dans îmi place, dar doar să
discutăm. Am văzut că vă pricepeți la dans, nu
glumă.
- Da!… De fapt sunt, într-un fel, un profesionist
în ale dansului. Nu în dansul propriu-zis, ci în
managementul dansului. Am avut unul dintre cele
mai tari cluburi de dans din țară.
- Wooow!... Sunteți o sursă inepuizabilă de
surprize! Hai,… vă rog, povestiți-mi mai multe!...
- Dar ne trebuie ceva timp!...
- Nu contează, ne facem timp!... Eu v-aș asculta
într-una!...
- Doamne,… Doamnee,… Doamneee,... dă-ne
timp!... va urma
Cristian Petru Bălan (SUA)
MINUNEA DIN PATMOS
(povestire biblică despre Sf. Apostol Ioan)
Tabita era fetiţa unui pescar din insula
Patmos, scăldată jur-împrejur de valurile albastre
şi îmbinate ale Mării Egee cu ale Mediteranei.
Tatăl ei, un grec voinic şi chipeş, care fusese
înainte corăbier, venise aici dintr-o insulă vecină.
Mama Tabitei era o evreică, păstoriţă din
Arimateia. Copila vorbea la fel de bine greceşte
ca şi limba mamei, aramaica, deoarece, văzând-o
atât de inteligentă, ambii părinţi au dus-o mai
întâi la templul zeiţei Diana, unde a învăţat să
scrie şi să citească destul de bine greceşte, apoi
au trimis-o zilnic la sinagoga din apropiere pentru
a învăţa scrisul şi cititul în evreieşte. Au primit-o
foarte greu, mai mult ca însoţitoare a fraţilor ei
mai mici, pentru că numai băieţii aveau voie să
înveţe la sinagogă. Educarea fetelor se face
numai în familie. De aceea s-ar putea spune că
Tabita mai mult a furat tainele literelor de la alţii,
întrecându-i însă pe toţi. Puţini copii se puteau
compara cu ea la această vârstă de opt anişori şi
63
câteva luni. Toţi localnicii o iubeau, pentru că
Tabita era nu numai cea mai isteaţă, dar şi cea
mai frumoasă şi mai blândă fetiţă din localitate.
Ochişorii ei iscoditori erau ca două mure coapte,
iar guriţa ca a unui boboc de trandafir ce
înfloreşte în Basanul inundat de verdeaţă. Îi
plăcea mai cu seamă să asculte poveşti cu
minunatele călătorii ale lui Ulise, spuse de tatăl
ei, dar şi istorioare întregi din Tora, depănate
seara, la lumina lunii pline, înainte de culcare.
Acum, înainte de a se întoarce cu cele patru
căpriţe şi şapte oiţe cu trei miei acasă, Tabita se
oprise din nou pe vârful stâncii uriaşe, privind în
jos, dintre tufişurile de leandri înfloriţi, cum
apune soarele în Marea Egee. Parfumul florilor
albe şi roze de leandru, cu miros dulce, o
îmbătau. O mieluşică albă cu ciucuraş roşu de
lână la gât i se culcă la picioare. Fetiţa îi vorbea
cu căldură, adresându-i-se ca unei cunoştinţe
vechi, când în greceşte, când în aramaică, iar
mieluşica parcă îi înţelegea fiecare cuvânt: "Uite,
vezi? Colo, în vale, este locul unde stăm noi...
Acolo şi-au făcut pescarii locuinţe... Ce mici sunt
căsuţele lor! Atunci când coborâm şi ne
apropiem de ele, să ştii că toate căsuţele par mai
mari. Lângă pâlcul acela de palmieri, uite, vezi?
Pata aceea albă este căsuţa noastră....Uite şi
staulul vostru unde dormiţi noaptea... Ba cred că
mogâldeţele acelea albe care se mişcă în grădina
din spatele casei noastre sunt frăţiorii mei mai
mici, Ieronimos şi Timotheon care aleargă peste
brazde. Dacă i-ar vedea mama, i-ar zgâlţâi
niţeluş, că prea ne turtesc toate lăptucile... Tu ce
zici de trebuşoara asta? Dar uite mai bine - ce
frumos apune soarele spre insula Delos!... În
Delos s-a născut tata şi de aceea mi-a pus mie
numele Delia. Dar mama îmi zice totdeauna
Tabita, căprioara sau gazela, căci asta înseamnă
Tabita pe evreieşte... Acuma ştii şi tu: eu sunt
căprioară iar tu mieluşică, un fel de rudă, dacă
nu chiar surioară. De aceea mă iubeşti şi vii
mereu la mine, nu-i aşa? Dar şi eu te iubesc pe
tine." Şi Tabita se aplecă şi sărută puişorul de
oaie pe botişor, iar mieluşica strănută şi se ridică
în picioare. "Ei, haide acum să coborâm cu toată
turma spre casă, că trebuie s-o ajut pe mama la
muls. Hai în braţe la Tabita... Aşa... Ho-pa! Nu
ești prea grea... După ce mulgem oiţele, trec şi în
seara asta iarăşi pe la prietenul nostru, moş
Iochanan, care mă iubeşte ca şi tine. El toată
ziua stă şi scrie, şi scrie mereu pe un sul de
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
pergament cam aşa de lung. Uite, de aici se vede
şi căsuţa lui, pitulită lângă ţărm. Înainte locuia
într-o peșteră, dar acum și-a zidit o căscioară
mică. Nu stă prea departe de noi. Numai că tu nu
poţi vorbi să-l înţelegi, însă el îmi povesteşte
multe, multe... Căci tu nu ştii, mioriţă mică, dar
moş Iochanan mi-a spus că el a fost apostolul
unui sfânt mare, mare de tot; al unui rabi din
Ierusalim, pe care îl chema Ieşua Hamaşiah şi
care era Mântuitorul omenirii, Fiul lui
Dumnezeu Iehova. Mama crede în Dumnezeu şi
crede şi în Fiul Lui... Tata însă spune că ar crede
şi el dacă L-ar vedea, dar tata nu crede nici în
zeii din Olimp. Nu crede în nimic, decât că este
bine să muncească pentru noi şi să ne ştie pe toţi
sătui şi mulţumiţi. Aşa este el şi n-avem ce-i
face... În rest, el e om bun şi puternic. Mă ridică
într-o mână sus... Dacă mai vine însă moş
Iochanan odată pe la noi, poate, poate că-l va
face şi pe tata să creadă în Dumnezeu şi în Fiul
Lui despre care moşul spune că este tot
Dumnezeu, întrupat pe pământ sub forma unui
om care a trebuit să sufere şi să moară pentru
iertarea păcatelor noastre, dar că, după trei zile,
a înviat şi S-a înălţat la cer. Aşa ne-a spus el mie
şi mamei mele când a fost la noi - şi asta ne-a
repetat-o de vreo trei ori. Eu şi mama l-am
crezut. Tata a râs şi a zis că nu, el nu crede. Dar
noi credem că este aşa, mieluşica mea... Şi tu ar
trebui să crezi, căci vezi tu? Dumnezeu ne-a făcut
pe amândouă. Pe tine oiţă, iar pe mine fetiţă..."
Cam în felul acesta vorbea Tabita coborând
cu mielul în braţe. În amurg, după ce a ajutat-o pe
mama ei să mulgă oile şi să le dea de mâncare
frăţiorilor mai mici, Tabita, însoţită de Harif,
câinele curţii, plecă prin vecini şi ciocăni uşor la
uşa lui moş Iochanan. Nu-i răspunse nimeni, dar
ea a împins delicat uşa, cum a mai făcut şi altă
dată, apoi intră tiptil-tiptil în cameră. Harif a
rămas înţelegător afară şi s-a culcat în faţa uşii
aşteptându-şi credincios stăpâna.
Fetiţa îl găsi pe moş Iochanan rugându-se
în genunchi, stând cu capul plecat şi cu braţele
întinse pe podea, sprijinit în coate şi cu degetele
ambelor palme încleştate strâns între ele. Se ruga
încet, din când în când ridicând capul cu ochii
închişi, vorbind parcă cu cineva de sus, invizibil.
Ea îl privea cu atenţie şi căuta să înţeleagă ce
spune, dar abia pricepu, când şi când, doar câte-
un cuvânt-două, căci se ruga mai mult în taină,
deşi bătrânul vorbea ca şi ea tot în aramaică,
64
limba comună a întregii populaţii evreieşti.
Moş Iochanan avea o barbă deasă şi albă,
albă, cu părul de pe cap la fel de alb; iar ochii lui
erau de culoarea mării de peste care fusese exilat
aici cu forţa, din ordinul împăratului Domiţian şi
al preoţilor evrei care nu fuseseră de acord cu
religia şi predicile lui despre noul Mesia. Când îşi
termină rugăciunea, bătrânul se sculă încet în
picioare frecându-şi puţin genunchii şi când
întoarse capul, părea că avea ochii umeziţi de
lacrimi. Văzând-o pe fetiţă, toată faţa i se umplu
de lumina unui zâmbet cald. Deschise larg braţele
spre mica vizitatoare care, la rândul ei făcu câţiva
paşi şi-l cuprinse pentru câteva clipe pe bătrân de
mijloc.
- Tabita mea drăgălaşă, tu erai? Ce mai faci,
gazelă mică?
- Eu eram, moş Iochanane. Adică noi eram,
căci nu sunt singură. Mai e şi Harif cu mine; el
totdeauna mă aşteaptă culcat la uşă afară... Îl ştii
şi dumneata.
- Spune ce să-ţi dau, fetiţa moşului: miere din
fagure ori smochine uscate?
- Miere avem şi noi acasă. Aş vrea o smochină,
două, că-mi plac. Am avut şi noi smochine de la
tufa din curte, dar le-au mâncat pe toate Ieronim
şi Timotheon, frăţiorii mei mai mici.
- Ia strachina asta plină cu smochine,
micuţo. Stai să-ţi mai pună moşu câteva şi ia loc
pe laviţa asta de lângă mine.
- O, dar nu pot să mânănc eu atâtea! spuse
fetiţa aşezându-se. Numai una, două. Sau poate
trei...
- Hai, ia-le pe toate şi du-le la frăţiorii tăi, că
eu am destule. Uite, smochinele astea îmi aduc
aminte de o întâmplare deosebită... Nu ştiu dacă
ţi-am spus-o vreodată...
Va urma
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Antoaneta Rădoi – de la Vrancea
Se-ntâmplă MINUNI…
Se-ntâmplă MINUNI! Şi nu pentru că vrem
noi sau pentru că prea ne „omorâm‖ noi să stăm
în rugăciune (deşi Dumnezeu ia în seamă
‖osteneala‖ noastră de a ne înfăţişa înaintea Sa
spre a-I cere sau spre a-I mulţumi pentru ceva
anume!!), ci pentru că AŞA A RÂNDUIT şi
Rânduieşte Dumnezeu în înţelepciunea Sa. Ca să
bucure în necaz sufletul nostru. Drept este că
eu…m-am rugat! Nu cu prea mare osârdie, dar
Domnul ştie „neputinţele‖ mele…
De când mă ştiu, mă rog. Mă rog dimineaţa sau la
prânz ori seara, sau Dimineţa, la Prânz şi Seara,
după putinţă ori după STAREA sufletului meu
care, poate…tânjeşte după întâlnirea cu
Dumnezeu! Ce ştiu eu?! Nu eu fac ceva cu vreo
vrednicie, ci Dumnezeu face, prin Îngerul meu -
Căruia ÎI mulţumesc!! Acum relatez, nu spre a
mă lăuda, ci spre a fi pildă şi altora care vor citi
şi, fie ca Domnul să înţelepţească pe fiecare şi
fiecare să priceapă şi să se bucure de
LUCRAREA Lui!
Am în casă un Acatistier, nu din acelea clasic-
cunoscute, ci unul apărut într-o EDIŢIE mai
aparte. Nu, nu este meritul meu că-l am,
ci…ÎNTÂMPLAREA a făcut ca această CARTE-
Acatistier să ajungă şi apoi să şi rămână în
custodia mea.
Mi-adusese cineva prin 2006 să-i vând nişte
CĂRŢI, printre care şi acest UNIC exemplar-
Acatsitier. Îl pusesem la vânzare cu preţul de
20,00 lei, cît ceruse pe el omul. Vindeam atunci
pe la Mrea Cernica, pe şanţ…şi ziceam
bogdaproste lui Dumnezeu că Economul de la
Mănăstire, pr Gherontie (pe atunci diacon-
econom al Mănăstirii Cernica, actualmente preot
-cu funcţii depline şi duhovnic- la o altă
Mănăstire; Dumnezeu să-l ţie sănătos şi să-i
răsplătească dragostea cu..dragoste!) îmi
îngăduise acest lucru. Eram după perioada cruntă
a paraliziei mele (care a durat un an (paralizia,
65
2004, plus un an convalescenţă, 2005) cu
reminiscenţe şi prin 2006, când încă mergeam cu
paşi mărunţi şi încovoiată precum o seceră…; o
VEŞNICIE îngrozitoare!!, după ce lichidasem
absolut toată agoniseala mea de mulţi ani, în
speranţa că mă vor face doctorii bine şi, mă-
nzdrăvenisem, oarecum, dar eram…muritoare de
foame! Aş!! Nu doctorii m-au făcut bine,
dimpotrivă medicamentaţia administrată era cât
pe ce să mă ducă la…clopot!!, dar Dumnezeu a
LUCRAT cum a ştiu EL şi, când NIMENI (nici
doctorii; de fapt ei NU AU CREZUT
NICIODATĂ că voi mai merge pe picioarele
mele, dar mă îndopau cu… chimicale!!
―nepreţuite‖, iar eu, în NEBUNIA mea, le
îngurgitam fără crâcnire…) nu mai credea că mă
voi ridica din patul bolii vreodată, hop...am
mers!! Fiindcă într-o bună şi binecuvântată zi am
zis: STOP! Şi am anunţat medicul că nu mai
VREAU să urmez niciun tratament, ci mă voi
pune pe băut ceaiuri şi ..alte cele naturiste, afar‘
de rugăciunea mea, care chiar dacă era disperată
şi deznădăjduită, era totuşi...rugăciune şi strigare
la Dumnezeu!! Şi Domnul a binevoit, nu pentru
că m-am rugat eu, ci pentru că aşa rânduise EL,
plus că…avea ALTE NOI PLANURI cu mine!!
Şi io care crezusem că m-am vindecat şi că
NIMIC nu mă va mai atinge atât de grav!!
Oho…câte ALTELE mă aşteptau la cotitură să
mi-o tragă sub centură!!! Pentru moment însă mi-
era bine, fiindcă NU ŞTIAM ce mai avea să
urmeze!!, dar…să revenim la OILE noastre!
Pusesem Cartea-Acatstier la vânzare cu preţul de
20 de lei, preţul celui care mi-o adusese, nu
adăugasem nimic în plus spre câştigul meu
şi…totuşi, NIMENI nu băga în seamă cartea, ca
şi cum nici nu ar fi existat. Treaba e că nici eu
nu-mi aruncasem ochii peste ea. Aveam acasă
Carte-Acatistier, aveam N cărţi cu Rugăciuni, aşa
că nu-mi doream decât să-i vând omului aceluai
cartea şi să-i dau bănuţii pe ea. Doar că NIMENI
nu era interesat de carte, luni şi luni. Apoi mi-a
laut foc maşina, acolo, în Poarta Mănăstirii, şi în
7 minute totul, inclusiv maşina s-a făcut
scruuumm!! Pompierii nu au ajuns la timp să mai
salveze ceva, deşi Staţia de Pompieri, Glina, era
ff aproape. Pe urmă am descoperit asta! Maşina şi
marfa s-au făcut un ghem imens de metal
contorsionat amestecat cu pământ, ceva
indefinit…Cartea însă se afla deja expusă pe o
masă şi cineva foarte inspirat din mulţimea de
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
“gură-cască” (ce puteai să-i faci focului aceluia
imens, tu, om neputincios, decât să-l priveşti
uimit, stupefiat, cum se înalţă spre Cer??) a smuls
faţa de masă cu tot ce era pe masa aceea şi
strânsese bocceluţă obiectele expuse acolo,
obiecte care fuseseră şi ele atinse de foc. Le-a
aruncat într-o maşină şi le-a dus acasă la el.
Bulversată de situaţie, nu m-a mai interesat
NIMIC. Am fost ca un ZOMBI câteva luni. Nu
auzeam, nu vedeam pe nimeni şi nimic, afar‘ că
“vedeam” în faţa ochilor zi de zi de pălălaia de
flăcări şi fum care urcau până la CER…şi
“vedeam‖ nişte pompieri care se agitau inutil să-
şi dea „inteligent” cu părerea de unde s-a iscat
focul… Enervanţi indivizi!! După ce că nu ajung
NICIODATĂ la vreme, îşi mai dau şi cu
presupusul!! Cum, Doamne iartă-mă, să mai poţi
şti de unde s-a îţit focul, când totul e
SCRUUUM??? Dar, nah‘, trebuia să facă şi ei un
RAPORT de ACTIVITATE!! Pe undeva îi
înţeleg, ceea ce nu înseamnă că şi sunt de accord
cu tactica adoptată! Maşina Pompierilor,
mastodontul acela plin cu apă, cu care ei ajung la
Incendii, nu circulă decât cu 40 la oră…În fine…
După câteva luni de la Eveniment, mă sună
cineva şi-mi zice să mă duc în strada CUTARE
că am acolo nişte obiecte salvate de la Incendiul
de la Cernica! Erau nişte cunoscuţi care tocmai
veniseră la Mănăstire pentru Slujbă atunci şi
,văzând incendiul, se grăbiseră să dea o mână de
ajutor!! Dar eu nu-i remarcasem atunci. Oauuu!!
Îmi rămăsese totuşi ceva, şi eu…NU ŞTIAM!!
Îmi arsese şi geanta cu acte (toate, buletin, cartea
maşnii, talonul maşinii, pâna şi actele casei -care
dintr-o rea întâmplare le aveam în geantă în acea
zi!!, ochelarii de vedere care mi-i scosesem
câteva minute mai înainte de izbucnirea
incendiului şi-i pusesem pe bord, tot-tot, inclusiv
telefonul care se afla pe bordul maşinii…aşa că
eram RUPTĂ total de toate…eram..HUSEN,
cum se zice). Am fost surprinsă plăcut să
descopăr că-mi fuseseră salvate câteva OBIECTE
de MARE PREŢ (şi ca PREŢ în sine, ca şi cost,
că erau nişte obiecte importate din Grecia, şi
aveau ăştia nişte preţuri de numa‘numa‘!!…;
acum, prin regăsirea lor, mai recuperam din
pagubă, nu mult, însă…slavă lui Dumnezeu!!
când devii sărac peste noapte, orice de oriunde, e
bine-venit!!), printre care şi Cartea-Acatistier.
Am dus acasă toate obiectele pe care soţia celui
ce le salvase le spălase, le curăţase de arsuri, de
66
fum, de noroi… Nu m-am uitat nicio clipă în
Acatistier nici când l-am recuperat. Numai după
mulţi ani, nuş-ce mi-a venit şi l-am deschis. Aşa
am descoperit că avea nişte Acatiste ale
Domnului Iisus şi ale Maicii Domnului despre
care nu stiusem ca există. Le-am frunzărit
mai…aprofundat, apoi!!
Dăunăseară (dacă există o dăunăzi, de ce n-ar
exisat şi o dăunăseară!!) iau Cartea- Acatsitier şi
o deschid la întâmplare. Surprinsă, m-aşez în
genunchi, în micuţul meu Paraclis şi citesc:
―Bucurie neaşteptată!!‖…
Azi, 28 august 2016, îmi propusesem să mă duc
la Biserică unde slujeşte un preot la care ţin mult.
M-am şi trezit devreme, dar…m-am dus în
„bibliotecă‖ (un loc…tainic, despre a cărui
existenţă mulţi dintre cititorii mei ştiu deja)
la…citeală. Îmi cumpărasem ieri cu 5 lei
(Doamneeee, 5 lei??!!! Dar cât de-alde 5 lei, ba
încă şi cu zerouri alăturaţi face cartea asta!!! De
Njde ori ori, Njde ori înmulţit cu 5 lei!! Parol!!)
un..Panait Istrati!! Cel mai drag mie,
după…Julien Green, dintre scriitori! Panait
Istrati, autodidactul, omul cu nicio clasă
absolvită, repetent de două ori în clasa întâi
primară…‖vagabondul din Brăila‖ consacrat la
Paris!!! Asta DA baftă!!! Îmi place scriitura
acestuia de mor!! Nu-mi mai trebe‘ mâncare (mai
bine că şi-aşa prea multă n-am!!), nici cafea -
parol!!, când îl citesc!! Ce zic eu, citesc??!! Îl
DEVOREZ!! Mă satur! Respir! Trăiesc prin
scriitura lui Panait Istrati!! Nici eu n-aş putea să
exprim mai profund revolta faţă de Clasele
asupritoare care guvernează lumea şi câte alte
cele, aşa cum o exprimă, foarte pragmatic, Panait
Istrati. Câtă CULOARE dă personajului!! Şi câtă
greutate are cuvântul său!! Aşa că…am intrat în
transă…până mult spre ora 10. Adio…dus la
Biserică!! Eram în pijamale…Când am văzut că-i
deja trecut de 10, m-am pus din nou pe
citeală…însă cu regretul că nu m-am dus la
Biserică, în ideea să mă mai îmbogăţesc cu-n
Cuvânt de folos pentru sufletul meu de-acolo.
Deodată în apăsarea mea, îmi vine un gând: „de
ce oare oi fi rămas eu acasă, totuşi???; pentru
CEVA trebuia să fi rămas, dar pt ce? Cu
sigurnaţă, nu doar pentru a-l citi pe Panait
Istrati!! ―Kalm, Antoaneta! Vei vedea!! Nu-i
prima oară când ţi se-ntâmplă, când chiar de la
uşă te-i întors…‖
N-apuc să cuget prea mult că sună telefonul:
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
-Sărut-mâna, dna A. Ce faceţi?
-Biiineee!!, mormăi eu un „bine‖ super-morcovit,
că fusesem întreruptă din lecturare, plus că mă
seacă să tot fiu…‖domnită‖, eu o amărăşteancă.
Mi-a plăcut întotdeauna să mi se spună pe nume.
-Sunteţi cumva acasă? Puteţi coborî un pic? Sunt
în Colentina, cam în 15 minute aş ajunge. Pot
veni?
-Daaa!Desigur!…
Ce-o fi vrând, oare, Omul??? Nu ştiu ce-o vrea,
dar ştiu că e de bine!! Aveam încă de dimineaţă,
de la trezire, o STARE de comfort sufletesc
inexplicabil stării mele de FAPT. Arar mi se-
ntâmplă…Comfortul sufletesc din acea dimineaţă
şi cu Realitatea din viaţa mea, două LUCRURI
infinit paralele!!! Dar azi??…
Trec cele cinşpe minute şi cobor în faşa blocului.
Dintr-o maşină iese un fost colaborator al meu,
de pe vremea când aveam Magazinul, căruia încă
îi mai datorez nişte bani…
Are în mână o…ICOANĂ.
A Maicii Domnului!! Ferecătură!
Am trecut să vă dăruiesc Această Icoană!! Era
pregătită mai demult, dar…Ouauuuu!!!!
După ce am scos instant pe gură acest grosolan
„oau‖, mi-am astupat gura cu mâna şi am rămas
fără…cuvânt! Şi, credeţi-mă, e cam greu să-mi
astupe mie cineva cu ceva gura!!! Nu mă
impresionez aşa oricum. Dar, ce să însemne
asta??!!! Cu ce ocazie?? Cum?? De ce??? Nu-i
făcusem vreo favoare omului! Nu acum! Nu de
curând!! Da, îi făcusem, dar…
altădată…demult!!! În urmă cu câţiva ani. Acum
doar îi eram eu datoare!! Nu foarte mult,
însă…totuşi datoare!! Nu mai ştiu ce să zic! Cu-
adevărat simt că dacă aş mai zice ceva, chiar aş
supăra, cu-adevărat pe Dumnezeu şi pe Fecioara
Maria, Maica mea cea…grijulie!!
Am luat Icoana, am mulţumit emoţionat şi am
urcat în casă. Am aşezat-o în Parasclis! O
minunăţie de Icoană…Costă o avere!!! Aurită,
argintată, cu ramă lucrată în lemn. Eu, am Icoane
muuulte în casă, dar una în plus e TOTDEAUNA
bine-venită!! „Binecuvântată fii, tu, ceea ce eşti
plnă de dar, Marie, Fecioară preabinecuvântată,
Domnul Iisus este cu tine şi prin tine cu noi!” Îţi
mulţumesc pentru că ai binevoit a veni în casa
mea! Tu ştii DE CE…
Eu nu-s decât un mic copil al lui Dumnezeu!
Unul mic dintre cei mai mici, care, cel mai
67
adesea, nu pricep nimic în nepriceperea mea.
Doar că, vine o vreme când Dumnezeu îmi arată
LUCRUL Mâinilor sale! Iată de ce rânduise
Dumnezeu să rămân acasă, uitată-n
“bibliotecă”, citind pe Panait Istrati, care mă
absorbise cu totul prin inegalabila lui scriitură!!
Ca s-o primesc în casa mea cum se cuvine pe
Fecioara Maria, în chipul Icoanei şi în Duhul
Sfânt al lui Dumnezeu!!! Mulţumesc Doamne!
Se-ntâmplă Minuni! Şi aceasta este una dintre
ele…
Angela BURTEA
FLOAREA ALBĂ DE CIREȘ
Mă tot sună de câteva zile și mă îndeamnă
să merg acasă, spre a prinde în plină floare
faimosul cireș care străjuie înaltul casei. E bătrân
cireșul, să aibă vreo...30 de ani și vară de vară ne
oferă darul său, îmbiindu-ne cu fructele sale
negre, dulci-amărui. Nici nu știu ce să-i răspund
deocamdată, fiindcă, de regulă, îmi respect
promisiunile, iar pentru asta trebuie să fiu foarte
atentă. Dezamăgirea lor ar fi cu atât mai mare, cu
cât aș promite și nu m-aș ține de cuvânt, decât
dacă aș lăsa totul pe seama întâmplării. Dar, cum
nimic nu este întâmplător, merg la sigur: în
curând, voi merge din nou acasă!
‖Vino să vezi minunea, e ca o mireasă în
rochia-i albă de mătase! îmi șoptește la telefon cu
vocea-i tonică sau stinsă, după cât e soarele de
generos sau norul de întunecat. Nici nu știi ce
mireasmă împrăștie... Azi am lăsat ușa de la
balcon deschisă. S-a încărcat casa de mirosul
cireșului nostru, apoi m-am gândit că n-ar fi rău
să deschid și ușa camerei tale, apoi și fereastra.
Parcă te auzeam strigând: Primăvară, primăvară,
tu aduci mireasma-n țară/ Din Craiova-n
Olănești, Secuieni sau București/ Tu ne prinzi de
mijloc iară și cânți hore până-n vară.
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Îți mai aduci aminte, nu? Erai pe la ciclul
primar și te învârteai în jurul cireșului, cântând de
mama focului, convinsă fiind că cireșul va lega
rod mai repede, iar soarele va bate mai cu putere
și fructele se vor înroși la iuțeală. Acum ești
ocupată cu serviciul. Nici nu mai cânți și nici
drum pe-acasă nu-ți mai faci! Timpul trece, iar
noi nu mai întinerim, doar tu înflorești an de an.
Te deschizi ca floarea cireșului și te mai coci
puțin. Asta nu-i rău, dar miresma florilor de cireș
n-o găsești în fiecare zi. De aceea zic, vino, poate
mai prinzi ceva din trena rochiei de mireasă. Să
știi că, deși l-am curățat, sunt încă multe crengi
aproape de pământ. Parcă te văd cum întindeai
mâinile micuțe pentru a prinde o creangă. Când
reușeai, strigai cu toată forța: Am plins, am plins
cleanga, uite, am adunat cileșe!‖ Iar mâinile tale
erau roșii ca sângele, fiindcă fructele mici și
coapte zemuiau printre degetele tale. Le strângeai
fără milă, apoi îți încărcai gura cu bobițele
aproape sfărâmate.
Mamă-ta spune că face și anul ăsta niște
dulceață. Îți plăceau clătitele cu dulceață de
cireșe amare. Erau preferatele tale. Acum, mai
mănânci clătite? Cine știe? De ceva timp, nici
gusturile nu ți le mai știu. De fapt, cine să le
prepare? Tu ai treabă multă, serviciul cere
sacrificiu; așa spun toți, cei tineri. Tânără ești și
tu, dar floarea cireșului se trece și odată cu ea ne
trecem și noi. La tine e altfel. Tu prinzi putere în
fiecare zi, iar bujorii din obrajii tăi sunt departe
de noi! Oare cine se bucură acum de ei?
Știi, ne-ar plăcea să vii, cât nu se trece
floarea cireșului. E alb tot și râde spre razele
soarelui, bucurându-se, ca atunci când tu te
cățărai tocmai în vârful lui și te ascundeai printre
crengi ca să nu te vedem. După lungi căutări,
auzeam ecoul strigătului tău: Cine mă caută, mă
găsește! Cine mă caută, mă găsește!... Și râsul
tău răzbătea ca un clopoțel vioi și fără griji.
Acum, se pare, că te-au năpădit și grijile, și
gândurile. Adevărat. Timpul tinerilor se măsoară
altfel decât al vârstnicilor. Parcă eu îmi mai pot
măsura pașii cu pașii tăi? Nici nu mai pot să
ajung în fiecare zi prin văile din spatele livezii,
așa cum o făceam odinioară. Îți mai amintești?
Urcam și coboram, de parcă nici nu atingeam
pământul! Tu o luai adesea înainte, fiindcă mai
mult alergai, asemenea mieilor scăpați din țarcul
lor ori dezlipiți de mama lor. Te opreai în dreptul
vreunul copac și te apucai de creangile lui,
68
legănându-te în voie. Mă opream și eu din mers
și-ți urmăream cu duioșie legănarea
copilărească... și cât mă bucuram.
Acum, ai schimbat totul pe-o viață
scumpă de oraș și fugi din când în când la munte
cu prietenii, iar floarea noastră de cireș te tot
așteaptă. Și de nu vei veni nici săptămâna asta,
poate o vei face în săptămâna coacerii. Cireșele
tale preferate, nici ele nu așteaptă prea mult. Doar
știi, culegem ce culegem, apoi rămân hrana
preferată a graurilor. I-auzi, mamă-ta îmi șoptește
că va face, totuși, și anul acesta câteva borcane de
dulceață! Să fie acolo, nu se știe!
Stai, stai că nu te mai aud, maică-ta mă tot
bruiază, tot repetă întruna: Să fii sănătoasă,
floare albă de cireș! Iar eu repet: Nicăieri nu-i ca
acasă! Nici ușa, nici pragul, nici patul, nici
pâinea, nici măcar razele soarelui nu încălzesc
ca acasă!”
Negură Elena-Luiza
IOANA
Liniştea se lăsase apăsătoare peste satul
care gemea în noapte asemeni unui bolnav.
Toamna se prăbuşise peste casele şi peste
sufletele oamenilor, aducând cu sine o vreme
rece şi umedă. Ioana privea pe geamul fumuriu
spre casele adormite. Nu mai avea lacrimi să
plângă, aşă că acum sta ca o statuie, iar buzele i
se mişcau în răstimpuri de parcă ar fi rostit
cuvinte de neînţeles. Or fi fost rugăciuni, ori
poate blesteme...
Ce viaţă ticăloasă avusese! Tinereţea şi-o
irosise alături de un bărbat arţăgos, care nu
pregeta să o lovească adesea. Moartea lui se
dovedi o binecuvântare pentru ea, răsuflând
uşurată, în ciuda vorbelor răutăcioase care stăteau
pe buzele oamenilor. De ce să nu trăiască şi ea
liberă, cu sufletul uşor? Avea abia 23 de ani, iar
frumuseţea îi era cunoscută trei sate în jur. Prima
oară când merse la horă după ce rămase văduvă
simţi furnicături în tot corpul, părându-i-se că toţi
îşi sprijină privirea în trupul ei. Noroc de
Alexandru, care o luă la joc în ciuda voinţei ei.
Parcă viaţă se scurse iar în inima sa, care simţea
pentru prima dată fiorii iubirii sincere. Începură
să se vadă tot mai des, şi nimeni nu fu mirat când,
după un an cei doi se luară. Ioana se simţea
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
împlinită, dar se vede treabă că unora nu le este
scrisă fericirea!
Războiul muşcă cu sete din viaţa lor,
urlând ca o fiară pe câmpul sălbatic, plin de
morţi. Tunurile nu se mai opreau, iar fiecare
bubuitură lăsa o urmă nu doar în pământul
vlăguit, ci şi în inima Ioanei. Vestea morţii
bărbatului sosise la ceas de seară, când luna se
ivise sfioasă de după un nor sângeriu. Trei zile a
umblat nebună pe câmpuri aiurând. Noroc că au
prins-o oamenii înainte de a se aruncă în apele
negre ale râului! Singura mângâiere era acest
copil,Petru, ce nu apucase să îşi vadă tatăl. Îl
crescuse cu toată grija şi dăruirea unei mame faţă
de odorul ei! Îl strângea la piept şi simţea în
răsuflarea lui caldă toată dragostea pe care i-o
purta. Timp de trei ani, ziua începea cu surâsul
său şi se sfârşea cu trupul său adormit în braţele
ei. Asta până soarta o încercă iarăşi pe Ioana.
Copilul zăcea bolnav de friguri, cerând
mângâierea mamei. Disperarea femeii era atât de
mare, încât atunci când simţi că rugăciunile nu
mai au putere, fugi la baba Didina, promiţându-i
orice, numai să-i scape copilul. Bătrâna veni pe
înserat, iar umbra ei părea o dihanie în lumina
albă a lunii pline. Îl privi pe bolnav şi îi dădu în
bobi.
-Ioano, salvarea o să-ţi vină la ceas de
noapte, când luna plină va sângera a moarte. Să
ştii de la mine că are umbra nefiinţei deasupra
capului său, şi mare lucru dacă ţi-o trăi până
atunci!
Femeia o asculta năucă şi lacrimi grele îi
udară chipul.
- O să trăiască, mămucă, chiar dacă i-oi da
sufletul meu!
- Să nu mai zici aşa, fato, că fiecare-şi are
soarta lui scrisă!
De atunci încolo, femeia nu se mai dezlipea
de lângă patul copilului. Doar buzele se mişcau
încet, descântându-şi pruncul… Lumea era
convinsă că înnebunise de durere. Adesea, chiar
şi ea credea asta. Într-o noapte i se păru că vede
sufletul lui Petru cum ia forma unei păsări şi
căută fereastra. Dimineaţa zidi geamul, punând
lumânări peste tot. Icoana Maicii Domnului
veghea la căpătâiul patului, privind-o cu mila pe
care doar o mamă o poate simţi. Ioana o privea
plină de speranţă, zicându-i adesea:
- Măicuţă,doar tu îmi înţelegi durerea.
Sângele meu plânge şi sufletul se teme. Nu îmi
69
lua copilul! Mai bine lasă-l pe el să trăiască şi ia
răsuflarea mea drept ofrandă! Şi lacrimi îi
scăldau iar chipul.
Peste ceva timp, deşi starea lui Petru era la
fel de gravă, moartea încă îl ocolise. La ceas de
seară, la uşa Ioanei bătu cineva. Era o femeie
sărmană, care îi cerea adăpost peste noapte.
Femeia o primi, fiindu-i milă, însă, cum nu avea
loc, o luă lângă dânsa şi lângă copil.
-Mămucă, nu am ce să-ţi dau de mâncare,
zise ea legănându-şi pruncul. Doar un adăpost
pentru noaptea asta lungă, care şi-a înfipt colţii în
durerea mea.
-Să nu zici asta, copilă, căci fiecare îşi are
soarta lui scrisă de Dumnezeu!
-Aşa o fi, nu zic nu, dar daca Dumnezeu
mi-ar asculta rugile, mi-ar lăsa copilul să trăiască.
-Decât o viață chinuită, poate că i-ar fi mai
bine să...
-Nu! o întrerupse Ioana brusc. Viaţa e bună
indiferent de cum e ea. Şi vreau ca el să trăiască
măcar bucuria de a simţi răsuflarea fierbinte a
pruncului său.
-Vinde-mi-l, Ioană, şi-l scapi!
Femeia se uită îngrozită înspre bătrâna care
părea coborâtă din altă lume. Privi prin uşa
deschisă luna plina care strălucea de după norii
sângerii. Amintindu-şi de vorbele babei Didina,
se aruncă de pe pat ca o nebună, ţipând:
-Ţi-l vând, maică! Ca să mi-l fereşti de
moarte!
Şi cu disperarea înecatului, începu să
smulgă tencuială de pe geamurile acoperite,
lovind lumânările care îi stăteau în cale. Sângele
îi şiroia, însă Ioana continua, acoperindu-şi
pumnii cu cămaşa albă. Când prima rază a lunii
intră în cameră, chipul copilului se linişti brusc,
zâmbind ca o nălucă. Mama îl luă în braţe şi
trupul se făcu greu, ca o piatră de moară. Prin
geam îl dădu străinei, strigând din toate puterile:
-Ţi-l vând, mamă, pe fiul meu, Petru, mort
în trup şi în spirit! Dă-mi în loc pe Ion, curat la
trup şi la suflet!
Un zgomot groaznic străbătu satul, iar
oamenii se îndreptară buluc către casa Ioanei. Nu
găsiră decât trupul femeii, cu mâinile însângerate
strângându-şi în braţe copilul, care privea
nelămurit mulţimea ce se adunase. În depărtare,
sub lumina albă a lunii pline se puteau ghici două
siluete: a unei femei tinere şi a unei bătrâne ce se
sprijinea parcă într-o coasă...
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Recenzii, cronici literare, comentarii
Prof. Geo CĂLUGĂRU despre cartea:
„POEZIE ŞI INGINERIE. Antologie a
poeziilor nepublicate‖, autor Corneliu
CRISTESCU, Editura AGIR, 2016.
ÎN ADN-UL INGINERULUI CORNELIU
CRISTESCU
ESTE LA EA ACASĂ POEZIA
Parcurgând cu atenţie şi satisfacţie,
volumul „Poezie şi inginerie‖, semnat de domnul
Corneliu CRISTESCU, având ca subtitlu al său
precizarea „Antologie a poeziilor nepublicate‖,
pe o perioadă de câteva decenii, am avut
privilegiul de a constata şi apoi, de a mă
convinge de adevărul, a cărui formulare este
cuprinsă în chiar titlul acestei consemnări.
Împărtăşind, în mare măsură,
descoperirile domnului inginer-scriitor, Nicolae
VASILE, în strânsă legătură cu conţinutul de idei
şi sentimente, cuprinse în carte, în care văd, cu
adevărat, ce înseamnă un lucru binefăcut, dublat
de o onestitate neîndoielnică, susţinut de
temeinicia argumentelor desprinse din suficiente
poezii analizate, n-am motive, să consemnez, cu
alte cuvinte, aceleaşi cocluzii.
Revin. Susţinut de argumentarea de mai
sus, îmi voi înfăţişa punctul de vedere, care va
limpezi, ce m-a determinat, să ajung la acest titlu
şi la adevărul conţinut în formularea sa.
Acest volum reprezintă, de fapt, o
autobiografie lirico-epică, în mare măsură, cu
certe virtuţi poetice, de loc greu de descoperit,
pornind de la poezia, ce dă titlul volumului
„Poezie şi inginerie‖ şi multe altele, de la o
pagină la alta, mai împlinite artistic.
70
Istoria literaturii române cunoaşte destule
cazuri, când între inginerie şi poezie sau şi alte
profesii, nu există graniţe de netrecut, ci
dimpotrivă, ele se interferează şi se potenţează
reciproc.
De notorietate, cazul ilustrului
matematician, Dan BARBILIAN care e la fel de
renumit şi ca poet, cu numele Ion BARBU.
Savantul Solomon MARCUS descoperă şi
impune Poetica matematică.
Poetul Corneliu CRISTESCU
conştientizează acest fapt şi-l exprimă simplu şi
convingător în Autoepigramă: „Vă previn, vreau
să se ştie,/ Şi ce vă spun eu nu regret,/ Sunt
inginer in ....poezie,/ În inginerie, sunt...poet!/. O
spun, cu toată convingerea că, prin această carte,
avem dovada că inginerul şi poetul Corneliu
CRISTESCU, fac casă bună împreună. Dacă
inginerul, prin realizările de pînă acum se află la
apogeu, poetul, a cărui fidelitate faţă de muza sa,
e atât de îndelungată ( calitate majoră în orice
realizare), are nevoie de mai multă îndrăzneală şi
diversificare a ariei de inspiraţie şi, dacă nu uită
că, la capătul unei îndelungate aşteptări,
întotdeauna, găseşti ceea ce ai căutat, sigur că,
singurul îndemn pe care i-l dau, din toată inima,
este să continue.
Felicitări şi fiţi convins că atât domnul
Nicolae VASILE cât şi eu, credem că avem
dreptate, iar datoria de a ne-o dovedi, o aveţi
dumneavoastră. Mult, mult succes!
Octavian D. Curpaş (Phoenix, Arizona)
“Tragedie şi triumf” - o sursă inepuizabilă de
vitalitate
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
„Fetiţa pădurarului‖, „Portret de fetiţă‖, „Catiuşa
lipoveanca‖, „Portret de copil‖ sunt tot atâtea
chipuri de copii ce te privesc expresiv, din
tablourile pictorului Nicolae Toniza. ―Ochii lui
Tonitza‖, ochii mari, rotunzi, inocenţi,
melancolici, naivi şi plini de poezie ai micuţilor
zugrăviţi de el ne urmăresc cu lumina lor
profundă. De-a lungul timpului, copiii au fost o
veritabilă sursă de inspiraţie nu doar pentru
artiştii plastici, ci şi pentru scriitori şi
compozitori. Dacă în artă, aceştia au un loc bine
delimitat, în religie ei fac subiectul unei
recomandări de excepţie din partea Mântuitorului
lumii. Cu mai bine de două mii de ani în urmă,
Isus a spus – ‖ Lăsaţi copiii să vină la Mine.‖
Câţi dintre noi ne-am întrebat de ce Fiul lui
Dumnezeu a poruncit să nu îi oprim pe copii să
ajungă la El? De câte ori am văzut în ei un model
de desăvârşire, de dragoste, de nevinovăţie?
Părinţi fiind sau educatori, cât de des am meditat
asupra responsabilităţii pe care o avem cu privire
la odrasle? Ne-am pus vreodată, problema că un
copil poate fi un model creştin pentru un adult?
Cum ne îndeplinim ca indivizi, dar şi ca
societate, datoria ce ne revine faţă de micuţii
noştri? Iată tot atâtea interogaţii la care răspunde
cu succes romanul creştin al Ligiei Seman,
―Tragedie şi triumf‖. Dacă în romanele obişnuite
scriitorul urmăreşte să proiecteze cât mai bine
anumite aspecte din realitate – sentimente,
frământări, experienţe, toate acestea văzute din
perspectivă umană – romanul creştin are menirea
de a-i arăta cititorului că dincolo de experienţa
omenească limitată, se află divinitatea. De altfel,
romanul creştin are o veche tradiţie. Inspirată în
general, dintr-o întâmplare adevarată, o astfel de
creaţie îşi propune să aducă la lumină
frământările şi căutările noastre, în dorinţa de a-l
descoperi pe Dumnezeu şi de a începe o viaţă
nouă, alături de El.
Ligia Seman debutează în anul 1995 cu romanul
―Funiile dragostei‖, urmat de ―Handicapul
conştiinţei‖ (1999), “Tragedie şi triumf” (2004)
şi ‖ Domnind peste împrejurările vieţii‖ (2006) –
ultima, un volum de eseuri cu adresabilitate
feminină, îmbinate cu psihoterapie, propunând
soluţii biblice. Primele două cărţi menţionate
prezintă pe lângă experienţa creştină a
personajelor, şi o poveste de iubire bine
conturată, ce aduce un plus de umanitate şi dă o
notă romantică naraţiunii. Prin antiteză, în
71
“Tragedie şi triumf”, registrul tematic se
schimbă radical. Acţiunea este extrem de
complexă şi construită cu o migală deosebită,
Ligia Seman dând viaţă unor poveşti încărcate de
dramatism, relatate într-o notă gravă, dureroasă.
Asistăm la scene violente, lipsite de moralitate,
care uimesc prin notele descriptive naturale,
sfâşietoare. Eroii au parte de necazuri, de
încercări, de situaţii limită, pe care nu le pot
depăşi decât prin harul lui Dumnezeu. Poate că
tocmai de aceea, în finalul romanului, unul dintre
personaje, capelanul Edi, afirmă : « Cu cât visăm
mai mult, …, cu atât visurile au şansa să devină
realităţi. Şi, nu suntem îndreptăţiţi să visăm visuri
măreţe când avem un Dumnezeu atât de mare? »
Dincolo de elementele zguduitoare care
predomină, cartea are un deznodământ apoteotic.
Biruinţa binelui asupra răului aduce cu sine
regăsirea sensului iniţial, primordial al vieţii. Se
aşterne pacea şi asistăm în sfârşit, la triumf, ca la
un element ce ţine de prezent şi de viitor. Cu
toate că în carte are întietate tragismul,
răsturnarea de situaţie căreia îi suntem martori la
final, defineşte şi contrabalansează întâmplările
zguduitoare ce marchează întreaga scriere, de la
prima până la ultima pagină. O familie rămasă pe
drumuri, cu multe guri de hrănit, acesta este
tabloul de debut al romanului scris de Ligia
Seman. Copiii sunt trimişi la cerşit, tatăl se
îmbată, mama, Valeria, trăieşte undeva, la limita
dintre demenţă şi normalitate. Dintre atâţia
prunci, se detaşează două figuri, Ana, fiica mai
mare şi Vlad, imediat următor ca vârstă, de care
ea are grijă. Destinele lor se despart de îndată ce
se produce ireparabilul: Valeria este ucisă de soţ,
iar odraslele iau drumul orfelinatelor. Şi astfel,
începe cu adevărat, tragedia. Casa de copii unde
nimereşte Vlad, un băieţel cu o sensibilitate
exacerbată, îi oferă un mediu complet ostil.
Personaje precum Doroftei sau Miron Gură vin să
îi amplifice spaimele, neliniştile, durerile. Anii
trec şi după multă suferinţă, umilinţă şi traume
greu de descris, Vlad alege să depăşească faza
instituţională, încercând să ―zboare‖ spre un nou
tărâm – strada. Alături de Cristi, un micuţ adus de
pe drum la căminul de orfani, acesta se decide să
încerce. Cu atât mai mult cu cât în mintea lui
persistă cuvintele spuse cândva, de fostul
vagabond. ―Eu eram domn pe stradă. Acolo faci
numai ce vrei tu, nu ce zice altul. Vrei să dormi?
Dormi. Vrei să mănânci? Mănânci. Şi acolo nu te
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
bate nimeni. E rai viaţa când nu te bate nimeni.‖
Vlad încearcă să se apropie de ―rai‖. Un rai în
care un copil lipsit de părinţi are măcar şansa de a
nu lua bătaie. Cei doi evadează şi, în drumul lor
spre libertate, înţeleg că mai este nevoie de încă
un element pentru reuşită: ―Eu mă rog, zicea
Cristi, şi se oprea din când în când, pupa
pământul în faţa lui Vlad şi zicea: Doamne ajută,
Doamne ajută să nu ne prindă. Fă şi tu aşa, îi
zicea lui Vlad.‖ Iar Dumnezeu îi ajută. Şi astfel,
cei doi învaţă să trăiască de azi pe mâine, în
canal. Nu singuri, ci alături de alţi nefericiţi, la
fel ca şi ei. În fond, moda copiilor străzii nu a
început azi şi nici ieri. Să ne gândim la ―Fetiţa cu
chibrituri‖, din basmul omonim al lui Hans
Christian Andersen, la Gavroche, micul erou din
―Mizerabilii‖ lui Victor Hugo, la Oliver Twist,
personajul principal din romanul cu acelaşi nume
scris de Charles Dickens, ori la Remi din ―Singur
pe lume‖ sau Romain Kalbris, din cartea cu titlul
similar, ambele aparţinându-i lui Hector Malot.
Vlad evoluează pe stradă. Ajunge unul dintre cei
mai de temut şefi de gaşcă. Pentru că iadul în
care trăieşte nu îi poate oferi altceva. Şi totuşi, el
plecase spre rai. Există însă, şi raiul, căci are
şansa să o întâlnească pe Magda, o fetiţă de
familie bună, educată, pe care o cunoaşte din
întâmplare. Cum reacţionează Vlad, la întâlnirea
cu un personaj desprins din acest rai spre care
năzuieşte de când se ştie? ―Îi venea să plângă, se
dezobişnuise să plângă în public. La insituţie,
tuturor lacrimilor adunate şi neplânse le dădea
voie să curgă numai când se retrăgea în pădure,
unde era sigur că nu-l vede nimeni plângând.
Ciudat că aici, în mijlocul acestei aglomeraţii,
acestei civilizaţii fremătătoare pentru care era ca
inexistent, se simţea mai singur, mai izolat chiar
decât în pădurile din împrejurimile instituţiei.‖
Pe lângă lipsuri, ură, încrâncenare, Vlad are
ocazia să trăiască şi alienarea produsă de marele
oraş. Oraş care îl transformă într-o specie ce
poartă un nume inconfundabil – aurolac. De fapt,
chiar Cristi, tovarăşul alături de care fugise, îi
spusese: ―De la aur vine aurolac.‖ Şi atunci,
―lumea în care trăia era vinovată de durerea şi
răutatea lui? Erau vinovaţi cei mari, care aveau
resurse să-l ajute pe el şi alte suflete aflate în
situaţia lui, dar nu o făceau? Era vinovată
societatea? Era vinovat Însuşi Dumnezeu?‖
La rândul ei, singura fiinţă ce îl protejase pe
Vlad, în copilărie – Ana, sora sa mai mare, trece
72
printr-o experienţă similară. Cei doi sunt
despărţiţi imediat după moartea mamei, iar Ana,
aidoma lui Vlad, trăieşte în canal. Se
prostituează. Are o fiică abandonată la spital.
Visul ei dintotdeauna, acela de a-şi clădi o
familie, lucru banal în concepţia multora, nu se
împlinise până atunci. Destinele paralele ale celor
doi fraţi se intersectează, iarăşi. Vlad şi Ana se
întâlnesc într-o noapte, pe stradă, şi se recunosc.
Iar revederea îi trezeşte celui dintâi bruma de
sentimente umane uitate undeva, în adâncul
inimii sale chinuite. ―Amintirea iubirii ei din
copilărie îl încălzea, îi dezmorţea sufletul,
degerat în nopţile când sorbea aurolac. Dacă o
întâlnise, în sfârşit, după atâta timp şi ea nu-l mai
iubea, simţea că s-ar fi prăbuşit.‖ S-ar fi prăbuşit,
din simplul motiv că relaţia aceasta de rudenie,
suplineşte pentru el o altă lipsă. Aceea a dragostei
pe care numai mama şi tata ţi-o pot oferi.
―Legătura copil părinte, una dintre reflecţiile cele
mai pregnante ale necuprinsului încredinţat de
Dumnezeul infinit cuprinsului; măreţie a
exprimării chipului Tatălui în spiritele în care El
a suflat viaţa-I pentru a da primului contur de lut
forma dumnezeirii. Zâmbet, mângâiere, vorbă cu
alin, învăţate de Adam de la Dumnezeu Însuşi în
răcoarea dimineţilor edenice.‖
Vlad creşte pe stradă şi pe măsură ce anii se
scurg, în inimă îi încolţeşte dragostea pentru
Magda, singura fiinţă coborâtă din raiul adevărat,
nu din cel contrafăcut. Aflaţi la vârsta întemeierii
propriului cămin, o relaţie între ei se dovedeşte
imposibilă. Mai mult, Magda este pe cale să se
căsătorească cu Raul Oprea, misionar. În
viziunea Ligiei Seman, Raul reprezintă acel tip
de slujitor care se bazează pe abilităţile proprii şi
chiar se mândreşte cu ele. El este tipul creştinului
dornic a face lucruri înalte pentru Împărăţia lui
Dumnezeu, dar care nu e încă zdrobit. Oamenii
nezdrobiţi acţionează prin puterea intelectului şi a
abilităţilor proprii. Ei au rezultate în misiune,
chiar extraordinare, dar caracterul lor nu se
remarcă prin blândeţe, iar lucrul acesta se vede în
relaţiile cu semenii. Raul dovedeşte abnegaţie
faţă de cei pierduţi, dar are şi o anumită doză de
aroganţă. Nu îi tratează pe toţi cu aceeaşi măsură,
ci le oferă mai mult interes şi timp persoanelor pe
care le consideră mai importante. „Răspunsese cu
mai multă atenţie şi meticulozitate întrebărilor
puse de personalităţi din conducerea oraşului, pe
când celor pe care nu-i considera atât de
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
însemnaţi le acorda mai puţin timp, uneori chiar
fără să-şi dea seama, era chiar expeditiv cu ei.‖ În
antiteză cu el este Adrian, prietenul lui. Oamenii,
toţi, indiferent de statul social sau slujirea lor în
biserică – simţeau că se află în faţa unui om care
îi înţelege, care le va spune cu blândeţe cuvintele
lui Dumnezeu, de aceea aveau curajul să-i
destăinuie eşecurile lor, fără teama că ar putea fi
judecaţi.‖ Mai mare însă, decât contrastul dintre
Adrian şi Raul este cel dintre Raul şi Vlad.
Speranţele ultimului se năruie încă o dată, atunci
când află de relaţia dintre Magda şi Raul. La ce
altceva ar putea să se gândească decât să îşi facă
singur dreptate?De ce să nu repete gestul tatălui
său – acela de a ucide? ―Nenorocirile îi
transfiguraseră inima într-o rece şi neînduplecată
stâncă. În noapte, Vlad aştepta ca Raul să iasă de
acolo, din casa de unde împreună cu Magda se
bucurase de frumuseţea cerului… Vlad plănuise
să se răzbune cumva pentru a-şi alina durerea că
el nu poate şi nu va putea vreodată să trăiască o
asemenea bucurie.‖ Să comiţi o crimă pentru că
nu îţi este dat să cunoşti bucuria! Are loc
confruntarea. Fostul copil al străzii îl atacă pe cel
ce aduce vestea bună a mântuirii. Se reia o luptă
ancestrală, ce a început probabil, cu multe milenii
în urmă, în ceruri. Lucifer atentează asupra Fiului
lui Dumnezeu, deoarece îşi doreşte fericirea.
―Acum erau faţă în faţă… Raul – o icoană reală a
ceea ce poate pune Dumnezeu mai frumos şi
minunat într-un tânăr: calităţi fizice, energie,
inteligenţă, vitalitate şi Vlad – o relicvă diformă,
o imagine distorsionată a ceea ce ar fi putut fi un
tânăr şi nu era… Se auzeau două inimi bătând în
acelaşi timp, dar atât de diferit ca şi cum ar fi fost
din două lumi, ca şi cum n-ar fi avut acelaşi
Creator Atotputernic, Stăpân peste toate,
desăvârşit în bunătate şi dragoste pentru orice
pământean, fără deosebire.‖ Dar tocmai pentru că
Dumnezeu este ―desăvârşit în bunătate şi
dragoste pentru orice pământean, fără deosebire‖,
tragedia lui Vlad nu mai are când să se extindă şi
asupra lui Raul şi a Magdei. Creatorul
Atotputernic intervine şi îl opreşte pe Vlad să
ucidă. Dreptatea şi dragostea lui Dumnezeu nu se
contrazic. Oricât ar suferi un om, oricât ar fi de
traumatizat, nu îi lipseşte puterea de a
conştientiza binele şi răul. În sufletul lui Vlad
mai există încă intactă o fărâmă de iubire şi
astfel, reuşeşte să-şi învingă gelozia şi dorinţa de
răzbunare, renunţând în ultima clipă la ideea
73
diabolică de a înfăptui omorul. Raul însă – cu
toată măsura înaltă de iubire pe care o primise de-
a lungul vieţii – nu este capabil să-şi învingă
„egoismul de a-şi trăi tinereţea şi a face lucruri
mari pentru Dumnezeu‖, alegând să se protejeze.
În consecinţă, îl părăseşte pe Vlad, deşi acesta
rănit, se zbate între viaţă şi moarte.
La început – aceste lipsuri ale caracterului lui
Raul nu ies la suprafaţă şi nu par atât de
însemnate în faţa oamenilor, până la momentul
incidentului din Afganistan, în urma căruia
Adrian îşi pierde viaţa. Dumnezeu este suveran,
Stăpân peste viaţă şi moarte, şi abia în acest
context se evidenţează în mod special orgoliul lui
Raul, astfel că el se simte vinovat de moartea
prietenului său. Dar toate acestea, conştientizarea
caracterului său în Lumina lui Hristos pe care Îl
vede în dedicarea sinceră până la moarte a lui
Adrian – îl vor schimba pe Raul. Inima lui este
transformată, zdrobită, iar poeziile şi eseurile pe
care le scrie, dar mai ales faptele lui vorbesc
despre schimbarea petrecută. Întâlnirea cu Vlad
rămâne un episod de referinţă, din acest punct de
vedere. „Acum, la lumina zilei, atacatorul,
bicisnicul din noapte se mira de umilinţa acestui
tânăr dotat şi elegant, care cutremurat de plâns, îl
îmbrăţişa cu nespusă iubire, tocmai pe el… Raul
insistă ca Vald să-l ducă şi pe el să vadă în ce
condiţii trăieşte. În canal mirosea oribil: a urină, a
haine şi trupuri nespălate, dar Raul, deşi Vlad
insistase, nu se dădu înapoi…‖
Vlad se recuperează, atât fizic, cât şi psihic.
Începe să îşi făurească de acum înainte, altfel de
vise. Iar acestea se leagă de biserică şi de
Cuvântul lui Dumnezeu. Şi astfel, vagabondul de
pe stradă intră în lăcaşul unde se predică salvarea.
Vlad deschide la propriu, uşa şi iată-l în Casa
Domnului. ―Fascinat de melodie şi cuvinte, biată
fiinţă neştiind ce înseamnă conformismul, mânat
doar de noua lui descoperire a iubirii pe care o
căutase de atâţia ani, înaintă şi mai mult. Deja
aproape toţi ochii îl descoperiră. Unii îl priveau
cu milă, alţii cu dispreţ, alţii cu teamă, gândind că
venise să tulbure.‖
Cine să înţeleagă de ce oamenii au numai dispreţ
faţă de cei ce mai încercaţi de viaţă? Tragedia lui
Vlad este perfectă. Zbaterile lui se finalizează în
moarte. Aparent, o înfrângere. Doar aparent,
pentru că din această tragedie se naşte triumful.
Vlad înţelege că năzuinţele sale nu trebuie să se
îndrepte spre ceea ce aleg oamenii – bogăţie,
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
faimă, orgoliu. El îşi dă seama că şansa autentică
înseamnă o viaţă desăvârşită în Hristos, în care
nu ţi se interzice să trăieşti bucuria. Judecată doar
din unghiul dimensiunii perceptibile şi efemere –
viaţa lui pare a fi o catastrofă, iar Dumnezeu ar
putea fi considerat nedrept favorizând-i pe unii în
detrimentul altora, prin faptul că a îngăduit să se
nască într-o anumită familie, prin oportunităţiile
oferite, prin inteligenţă sau frumuseţe… În carte,
modul în care Dumnezeu judecă şi semnificaţia
pe care o dă El adevăratelor valori sunt sugestiv
descrise în visul capelanului Edi. La rândul ei,
Ana ia hotărârea să renunţe la traiul de până
acum. Înmormântarea lui Vlad, la care asistă
împietrită de durere, marchează un moment de
răscruce în viaţa acesteia. Întoarcerea Anei la
Dumnezeu se produce ca un triumf suprem. Până
aici a fost tragedia. Creatorul Atotputernic i-a pus
capăt. Ana şi fiica ei nu mai au de ce să se teamă.
« Cu cât visăm mai mult, …, cu atât visurile au
şansa să devină realităţi. Şi, nu suntem
îndreptăţiţi să visăm visuri măreţe când avem un
Dumnezeu atât de mare? » Un început trist, o
evoluţie dramatică şi un final prin care se
celebrează victoria. ―Dacă nu ar exista Acest
Cineva – Dumnezeu‖, afirmă Ligia Seman, ―care
să ofere un cadru de referinţă, omul ar fi ca o
corabie purtată de valurile vieţii, aruncată de pe
un mal pe altul, fără o busolă după care să se
îndrepte, fără o ţintă spre care să navigheze.‖
Toată această tragedie, tot ce s-a întâmplat în
roman a avut ca scop tocmai acest final, pentru ca
oamenii să înţeleagă ce simte Dumnezeu pentru
ei. Cartea se transformă într-un adevărat apel
pentru ca pământenii să fie motivaţi a-L sluji cu
dăruire. Creatorul nu apreciază mai mult lucrările
aparţinând semenilor noştri răsfăţaţi de soartă, în
detrimentul celor venind din partea copiilor Săi
mai neînsemnaţi, care I-au pus totul la dispoziţie,
cu credinţa că El poate să înmulţească. Lucrarea
cea mai mare pe pământ este dragostea. În ochii
Tatălui, martir nu este cel care îşi dă doar o
singură dată viaţa pentru El, ci cel ce zilnic
trăieşte o existenţă de renunţare, pentru alţii.
Am asistat la un adevărat bildungs roman, un
roman al devenirii. Procesul maturizării eroilor
este de durată, dificil şi gradual, implicând
nenumărate conflicte între dorinţele şi nevoile lor
şi ordinea impusă de societate. Aşa cum este şi
firesc, romanul « Tragedie şi triumf » este
realizat în tonuri cenuşii, reflectând faptul că
74
dimensiunea personală a vieţii personajelor are ca
principală caracteristică întunericul, neputinţa,
tenebrele. Noaptea este în armonie cu starea
sufletească a acestora. Conştiinţa lor pare
înclinată să se scufunde în hăul obscurantismului
şi să rămînă acolo cât mai mult. Ieşirea din neant
devine chinuitoare. Sentimentul fricii, aşa cum îl
trăiesc protagoniştii cărţii, declanşează în mintea
cititorului o serie de întrebări existenţiale.
Ar mai fi de remarcat mulţimea de persoanje
secundare, gravitând în jurul eroului principal,
Vlad. Între acestea se detaşează preotul Mihail
Stâncă, Vandana, un copil al străzii, Călin,
singurul prieten al lui Vlad la casa de copii, Mişu,
protectorul temporar al Anei sau soţul acesteia.
Foarte bine conturate, aceste figuri de planul doi
vin să întregească şi să aprofundeze profilul
moral al celor aflaţi în centrul cărţii. De
asemenea, un rol la fel de important il joacă şi
Raul Oprea, Adrian Marcu, Edi şi Magda, de ei
legându-se momentul de întoarcere totală a lui
Vlad şi implicit, a Anei, de la tragedie, la
triumful unei vieţi noi, în Hristos.
Stilul romanului « Tragedie şi triumf » este
intelectual şi echilibrat, dovedind o documentare
serioasă şi o maturitate literară. Tema narativă nu
este complicată. Analiza psihologică şi
introspecţia, prezentarea mecanismelor
psihilogice şi a motivaţiilor interioare,
surprinderea vieţii lăuntrice, cugetarea şi
sensibilitatea dau consistenţă acestei creaţii
semnată de Ligia Seman. În plus, autenticitatea
experienţelor relatate, perspectiva largă asupra
realităţii transformă « Tragedie şi triumf » într-o
carte a soluţiilor. ―Eu cred că oamenii când citesc
o carte, nu au nevoie să fie puşi faţă în faţă cu
realităţile zguduitoare ale vieţii şi atât‖, spune
Ligia Seman. “Nu suntem doar spectatori ai
propriei noastre vieţi şi când lecturăm o carte
nu e suficient să urmărim spectacolul altor
vieţi în care să ne regăsim şi nimic mai mult…
Oamenii au nevoie de soluţii, să înţeleagă că
durerilor, zbaterilor, problemelor cu care se
confruntă există Cineva care le poate da
răspunsuri nu doar pentru viaţa aceasta
efemeră, ci pentru veşnicie.” « Tragedie şi
triumf » rămâne de asemenea, o sursă
inepuizabilă de vitalitate în ceea ce priveşte
valorile creştine, răspunsurile la căutările noastre
spirituale şi religioase, dar şi o lectură obligatorie
pentru oameni din orice categorie socială.
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
―Convingerea mea personală este că un scriitor,
oricât ar fi de iscusit în a reda anumite stări
sufleteşti sau evenimente, dacă exclude vocea lui
Dumnezeu din scrierile sale, nu şi-a atins întru
totul menirea‖, afirma Ligia Seman. ―În cărţile
mele – dorinţa de a-i ajuta pe cititori să găsească
acest cadru de referinţă, portul înspre care să
navigheze pentru a-şi regăsi identitatea – a fost
obiectivul de bază care m-a călăuzit şi cred că m-
a ajutat să-mi formez un stil propriu: roman
creştin psihologic.‖
Prof. GEO CĂLUGĂRU despre romanul
„Paris, mon amour”, autoare, Ecaterina Chifu,
Editura „Detectiv Literar‖- lansat la Centrul
Cultural „Jean Louis Caldéron‖
Şansa de a fi beneficiat de burse de studiu în
Franţa, la Paris, una dintre acestea fiind de
formare socio-culturală, printr-un program
european „Comenius‖ , în calitate de profesoară
de limba franceză, i-a fost de un real folos, pentru
a cunoaşte mai bine „oraşul luminilor‖ cum, cu
îndreptăţire este numit Parisul.
Chemarea în amintire a acelui timp miraculos,
plin de acumulări informative, culturale şi
emoţionale, o fac pe autoarea Ecaterina Chifu, ca,
în acest spaţiu al amintirii să simtă că trăieşte un
fel de a doua viaţă şi o face cu un entuziasm şi
bucurie greu de descris.
Subiectul cărţii îl constituie o invitaţie într-o
călătorie captivantă în „oraşul îndrăgostiţilor‖ ,
dar, mai cu seamă „al luminilor‖, căci luminează
prin atmosfera sa elevată de adevărată cetate a
culturii şi artei. Dinamica şi întreprinzătoarea
Aurora, studentă la Şcoala de Arte Frumoase
75
este însoţită în acest periplu parizian de prietenii
săi: Victor, Robert, Irina, cea care le serveşte
drept ghid în descifrarea frumuseţilor şi
comorilor artistice numeroase şi atât de diverse.
Spiritul de observaţie al Aurorei înregistrează cu
uimire mulţimea turiştilor sosiţi din toate
colţurile lumii, animaţi de aceeaşi dorinţă de a
cunoaşte, descoperind Parisul, un oraş al tuturor
naţiunilor. Este impresionată de chipurile calme
ale asiaticilor marcate de seninătate, gravitatea
meditativă de pe chipurile arabilor, aceştia din
urmă erau înconjuraţi de mai mult neveste.
Grupurile de italieni, spanioli şi de turişti din
America Latină se exteriorizau gălăgios,
împărtăşindu-şi cu voce tare impresiile asupra
celor văzute. Nu au scăpat atenţiei Aurorei şi a
prietenilor săi figurile blonde ale tinerilor nordici.
Aceştia păreau aureolaţi de bucuria
descoperirilor făcute, iar bucuria interioară li se
citea în lumina privirilor.
Romanul conţine, pe lângă bogăţia şi varietatea
informaţiilor oferite de scriitoare, familiarizată cu
domeniile cărora le aparţineau obiectivele
vizitate(arte plastice, sculptură, monumente
culturale şi religioase) şi câteva intrigi amoroase
prin care captează interesul cititorilor.
Personajele sunt pline de viaţă şi se comportă ca
atare, adică iubesc suferă, trăiesc uneori la cea
mai înaltă tensiune, în concordanţă cu stările
sufleteşti pe care le simt.
Cred, că, după ce am citit cartea, că autoarea a
realizat cu brio ce şi-a propus, respectiv, o carte
de călătorie care să ajungă mai cu seamă în
mâinile tinerilor, să le ofere cunoştinţe, prin
bogăţia datelor despre inestimabilele comori
culturale, precum renumita Catedrală „Notre
Dame de Paris‖, Arcul de Triumf, muzee celebre,
înţesate de exponate fermecătoare ale unor pictori
celebri francezi, dar şi de pe alte meridiane ale
planetei, inclusiv din România, ca Nicolae
Grigorescu. Ne întâlnim, graţie autoarei cu
scriitori francezi faimoşi ca: Molière, Hugo,
Antole France, Al. Dumas, dar şi români precum:
Eugen Ionescu, Emil Cioran, muzicieni de talie
mondială, ca George Enescu.
Totul poartă emanaţia profundă a autoarei care,
făcându-ne părtaşă la bucuria descoperirilor sale,
ne-o transmite şi nouă.
Un al doilea câştig al autoarei îl reprezintă
cunoştinţele acumulate la cursurile urmate acolo,
de un real folos pe care le-a aplicat în activitatea
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
profesională, ajutându-i pe tineri în învăţarea
corectă a limbilor română şi franceză, spaţiu în
care este prezentă prin cărţi de specialitate
publicate şi bine cotate.
În concluzie, citiţi cartea aceasta şi veţi trăi
sentimentul că vi s-a oferit împlinirea unei
călătorii jinduite şi vă veţi bucura. Profitaţi de
oportunitate şi procuraţi-o, altfel, nici nu ştiţi ce
pierdeţi şi… ari fi păcat.
Corneliu CRISTESCU despre cartea: „CU
FIECARE STEA PRIVIM NEMĂRGINIREA”,
autor DAN FLORICĂ, Editura AMURG
SENTIMENTAL, Bucureşti, 2002.
În cele ce urmează, continuăm să prezentăm un
alt volum al poetului DAN FLORICĂ, poet
cunoscut şi consacrat, având publicate, până
acum, 12 volume de versuri şi având sub tipar
alte două. Dar valoarea poetului nu constă,
neapărat, în numărul de volume, cât mai ales în
calitatea şi originalitatea poeziei pe care o
prezintă. Poetul DAN FLORICĂ este un poet
talentat şi original, calităţi observate şi susţinute
de numeroşi reprezentanţi ai literaturii noastre
contemporane, printre care: Florin VASILIU,
Geo CĂLUGĂRU, Florin GRIGORIU, Radu
CĂRNECI, Lucian GRUIA, Nicolae Dan
FRUNTELATĂ ş.a.
După ce a excelat în poezii de tip haiku, gen de
poezie ultrascurtă de origine japoneză, autorul
fiind Laureat al Concursului de tanka și haiku,
Slobozia, ediția 1998; şi Triplu laureat al
Concursului de haiku, poeme într-un vers și carte
de haiku, organizat de Societatea Română de
76
Haiku., ediția 2000, poetul DAN FLORICĂ
abordează stilul românesc de poezie concentrată,
esenţializată, ajungând la poemele intr-un vers,
şi devine, într-un fel, continuator al lui Ion
PILAT.
Volumul „Cu fiecare stea privim nemărginirea‖,
este un volum de poeme într-un vers, ca şi
volumul anterior, „ Majestatea Sa, clipa‖,
prezentat în numărul 33-34/2017 al revistei,
ambele în ediţii bilingve, în română şi în
franceză, amândouă sub traducerea cunoscutei
scriitoare şi traducătoare Paula ROMANESCU.
Valoarea poemelor cuprinse în acest volum,
rezidă nu „atât în concizia expresiei, calea
poemului într-un vers pe care perseverează
bardul (...), cât sensibilitatea şi capacitatea lui
de a recepta realitatea, natura şi cosmosul şi a-şi
transfigura sentimentele în metafore adesea
memorabile‖, iar mai departe: „întreaga natură cu
tainele, cu frumuseţile, cu bucuriile ori tristeţile
ei pe canaveaua anotimpurilor, chemând la
bucuria trăirii într-o foarte amplă gama de
sentimente, în meditaţie şi înţelegere a tot şi a
toate‖, pentru că: „nu este de loc uşor ţi nici la
îndemâna oricui să-şi exteriorizeze gândurile şi
vibraţiile sufletului printr-o singură imagine
poetică, printr-o singură metaforă inspirată şi
originală‖, cum bine spunea scriitorul şi criticul
literar Florentin POPESCU, în prefaţa cărţii.
Foarte interesant ni se pare faptul că prefaţatorul
a sesizat valoarea deosebită a poemelor, a
poetului, în speţă, prin faptul că „...e de la sine
înţeles că metaforele şi imaginile cu pricina
(citeşte poemele) se cheamă unele pe altele, se
îmbină armonios, se completează reciproc într-
un evantai de sonuri şi culori ce alcătuiesc în
final adevărate vitralii de lumini şi umbre cu
efecte dintre cele mai neaşteptate‖.
Această remarcă (boldată), practic, prefigurează
demersul nostru, întru evaluarea critică a
volumului de poeme într-un vers, al autorului
DAN FLORICĂ,, prin metoda analizei şi
sintezei, specifică ştiinţei şi ingineriei, care
constă în analiza fiecărui poem/vers în parte,
iar apoi, prin mijloace poetice proprii ale
criticului, realizarea unei sinteze a înţelesurilor
integratoare ale volumului, prin care să
descoperim aspecte al gândirii primordiale,
matriceale, ale poetului, de care acesta este
conştient sau nu, pentru că, nu-i aşa, „poemele se
cheamă unele pe altele, se îmbină armonios, se
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
completează reciproc‖. Aici intervine desigur şi
elementul de subiectivitate propriu celui care
încearcă această sinteză în versuri, dar care este,
totuşi, generată de starea produsă de lectura
volumului asupra criticului, care îl inspiră şi care,
într-un fel sau în altul, are ca sursă, şi decurge
din, gândirea poetului.
Se remarcă, astfel, noi interferenţe şi
complementarităţi între ştiinţă şi artă, benefice
pentru ambele domenii ale gândirii umane.
Lucian BLAGA spunea: „Toţi oamenii de
ştiinţă, împreună, sunt autorii unei singure lumi.
Fiecare filosof, care-şi merită acest nume, este
autorul unei lumi singulare, a sa. Poetul este
autorul unor lumi la plural, căci fiecare poem
poate fi o lume pentru sine‖ (Discobolul).
Aplicând această metodă de analiză şi sinteză,
specifică ştiinţei şi ingineriei, asupra volumului
menţionat, criticul-poet a obţinut un poem în
sine, o imagine integratoare a poemelor incluse
în volumul recenzat („poemele se cheamă unele
pe altele‖!), unde numerele din paranteze
reprezintă paginile din volum unde se găsesc
poemele respective. Sinteza realizată de criticul-
poet, este „o lume pentru sine‖, cum spune
BLAGA, cu înţelesuri noi, pe care o prezentăm
în cele ce urmează...
DAN FLORICĂ - POETUL POEMELOR
ÎNTR-UN VERS
(După volumul: ‖Cu fiecare stea privim
nemărginirea”, de Dan Florică, Editura Amurg
Sentimental, Bucureşti, 2003)
Motto: Pe rugul fericirii sunt prea puţini eroi!
(Dan Florică)
Tot murmură VLĂSIA la porţi de Bolintin (97)
/Un ins/ şi-a cuibărit în suflet tot somnul dintr-un
crin (67)
O pasăre COLIBRI - pe cerul poeziei? (105)
Lucios covor /de versuri/ aruncă la poalele
VLĂSIEI (104)
Coloane lumii noastre: poeme într-un vers! (95)
Ce sunt toate acestea, frânturi de UNI-VERS?
O zicere ! Şi cerul se-apropie de noi (75)
Pe rugul fericirii sunt prea puţini eroi! (137)
O fulgerare-a minţii în stânca verbului (47)
Micul poem va naşte un alt mare poet!
77
Poezii, povești pentru copii
Victor Gh. STAN
La mulți ani, copile tare!
De ziua mamei, îi scrii o scrisoare
Pe cerul bucuriei rotundul soare
Apare în fericirea ei atât de mare
Încât îți dă iubirea sa cea arzătoare.
De ziua ta, copile, mama îți dă o sărutare
Și o frântură din inima care-i bate tare
Împletite cu sufletista-i sinceră urare:
La mulți ani, copile tare!
Boul și cățelu
Sub cerul plin, o mărgică,
Luna șade singurică.
Cum sta agățată, ca în cui,
Privea-n jos-prin ochii cui?
Întrebă un cățel sfios
Pe boul țanțos și vânjos
Întâlnit în drum de țară
În vizita sa la o vară
Pe care n-o văzuse ani trecuți
Și cum s-au privit înțepați și muți,
O clipă, fălosul bou, aruncă o vorbă:
-Ce te bagi cu mine-n ciorbă?
Cățelul țâșni prin dinți un lătrat
Gata, gata să-al dea pe bou lat.
Țignalul, în urechea boului oprit,
Din toți mușchii l-a zguduit.
Ca o săgeată, cornul ridicat
Plesni lătrătorul drept în cap
De-l prinse leșinul în țărână
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
O oră sub luna cea bătrână.
Morala-i cea pe care ți-o spun:
Îa seama cum te porți la drum
Căci orice vorbă poate scoate fum
Și pentru nimeni nu e lucru bun.
Constantin-Nicolae Gavrilescu
Deschid fereastra soarelui
Deschid fereastra soarelui
şi las să pătrundă
razele primăverii
ca să-mi lumineze viaţa,
vestindu-mi începutul
ca sufletu-mi să vadă
în astral fiorii noului
cu armonii divine.
Deschid apoi sufletul
pentru a nu pierde nimic
din clipa dulce a iubirii
ce rezonează cu Pământul
în adierea caldă a vântului,
aliat, ce-mi lasă a-ntrevede
că dragostea din primăvară-și
urmează cuminte calea şi destinul.
Deschid fereastra soarelui
şi-i las razele-i calde să pătrundă
la poarta inimii
luminându-mi drumul.
De-ar fi să zbor
De-ar fi să zbor,
mi-aş împlini un vis de-o viaţă,
că-n mintea mea cea omenească
mi-am construit în forma ideală
un trup,
asemenea cu cel de pasăre măiastră.
78
Însăși Natura ne învață
cum să fim păsări zburătoare
ce-n astă Lume visătoare
sus în astral să se înalțe
tinzând spre viața ideală.
De-ar fi să zbor
cum e a mea dorință,
exemplu pentru mâine eu aș fi,
și cu încrâncenată năzuință,
acelor ce urmează voi sădi
dorință-n suflete de visători,
să-și construiască-n împlinire
aripi, să zboare printre nori.
Vasile GROZA
Grădinița
Știți, la noi în grădiniță
Vine-un clovn ca o alviță,
Cu nas roșu-mbijorat
Și obrazul colorat
În picioare doi pauci
Parca-ar fi două uluci,
Dar când face primul pas
Lunecă și cade-n nas
Iar noi ne amuzăm
Râdem cu el și cântăm,
Fetele își pierd fundița-
Râde toată grădinița.
Șapte ani
Șapte în copilărie
Pot fi florile pe câmp
Dinții ce-au crescut în gură
Primii pași în bătătură
Șapte poate fi o notă
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017

Prinsă-n strună sau bulină DIN CREAŢIILE TINERILOR CREATORI

O păpușă, o mașină-un avion PREMIAŢI LA FESTIVALUL NAŢIONAL
Ziua-n care ai scăpat de biberon. DE CREAŢIE LITERARĂ BOGDANIA
Copile, poate fi o săptămână
Când mergi vrând nevrând de mână
De e ploaie, de-i senin
Tu ești veșnic la cămin.

Șapte poate fi an cu an
Timpii scurși într-un ghiozdan
Când copilăria zboară
Și-ți cresc aripi pentru școală.
Șapte stele carul mare
Bolta cerului le are
Visele de viitor
Un savant, țăran, sau mare cuceritor.
Prof. Perți Elena-Mădălina
Șapte mări și țări să-ntinzi
Lumea-ntreagă să cuprinzi
Totul este în zadar și n-ai liniște în viață
Dacă nu ai reușit să ai șapte ani de-acasă!

O poveste cu gogoși
Este absolventa Facultății de Litere, Istorie și
O gogoașă mai umflată, Teologie, din cadrul Universității de Vest
Iar cealalta mai plăpândă Timișoara, secția Română-Franceză
S-au luat vâtos la ceartă În perioada 1999-2003 a publicat poezii în revista
Despre cum or să s vândă "Interval" a Colegiului Național "Spiru Haret"; În
ultimii ani a participat la numeroase concursuri
Un copil mai dolofan literare obținând Premiul I la secțiunea Poezie
Ce stătea în colț, la pândă în cadrul Festivalului-Concurs național de creație
A venit grăbit la geam: literară "Bogdania", Ediția a IV-a, iunie 2015.
-Vreau gogoașa cea plăpândă Legătura indestructibilă dintre mine și cuvânt
s-a creat cu mult timp în urmă, încă din
-Ba pe mine să mă iei momentul absorbirii literelor și a esenței acestora,
Că-s mai mare și crocantă, în copilărie. Plăcerea metamorfozei a fost
Nu am nici prea mult ulei continuată în liceu, Colegiul Național "Spiru-
Și nu sunt nici arogantă Haret" Tg-Jiu, moment al debutului în revista
școlii, Interval, cu implicări constante în cadrul
Și s-au pus gogoșile secțiunii "Creație literară", de-a lungul celor 4
Să-l îmbie fără teamă ani.
Țopăind ca proastele, Drumul literelor a fost continuat la
Dar el nu le lua în seamă Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea
de Litere, Istorie și Teologie, secția Română-
…Acum, în partea finală Franceză.
Se cuvine și-o morală: În prezent sunt profesor de limba și literatura
Aparențele înșeală, română, iar pasiunea mea își păstrează rădăcinile
Iar prostia dă năvală. parcă ancestrale, dar le completează din

79
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
perspectiva complexității educației. Mai exact,
atât în cazul gimnaziului, cât și la liceu, colorez
în cuvinte vii drumul elevilor către mesajul
profund al poeziei. În acest sens, coordonez în
fiecare an elevii pentru participarea la diferite
concursuri de creație literară care le sunt dedicate
și nu în ultimul rând, lucrarea pentru gradul
didactic I a devenit o provocare. Acest lucru este
explicabil prin încercarea de a dezvălui măștile
interpretării textului poetic, având ca temă
captarea interesului pentru lectură, înțelegere și
interpretare a textului liric.
"Poezie e în toate", așadar, simțind cu
fiecare praf de stea și fiecare respirare, invoc în
orice moment zămislirea versului de aur.
ZÂMBET ȘI PENE
Copiii își rup petale din suflete
și le presară, strop cu strop, peste timpuri
nevindecate.
Copiilor mari le zâmbește soarele din străfunduri,
însă își schimbă armura
spunând că n-o să-i mai încapă
atâta suflu.
Pot vedea ei, oare,
că nu e suficient să lărgești sfere?...
Pot înțelege, întocmai,
că nu de armuri avem nevoie,
ci de pene?...
Noi, copiii, am văzut
că timpul e rotund.
Și orice drum am alege
ne vom întâlni fie cu noi,
fie cu oglinzile zâmbetelor noastre hoinare.
STARE
S-au întors spre noi priviri din adâncuri...
Ne-am întins sufletele ca o coală de hârtie
aburindă
și am așteptat...
Ne adulmecă amintirile
călcând pe urme de pași în zăpadă.
Zarea ne-mprăștie...și nu mai trebuie să spunem
nimic.
Lumile se amestecă...
Printre noi cad inimi de fluturi...
80
OGLINDIRE
Ne uităm în oglindă și căutăm...
Căutăm tremurul ce ne-a cuprins scânteia din
privire,
adulmecăm rozele fericirii noastre atemporale.
Ne-ntoarcem către abur de raze
și rămânem împietriți într-un întuneric al
zămislirii.
Ce-ar fi dacă cineva ți-ar spune
că te-ai născut înaintea ta?
Că ți-au smuls solzii din rădăcini
și ți-au îmbrăcat sufletul într-o mantie fragilă?
Dacă cineva ți-ar spune asta
nu te-ai mai privi în oglindă...
Ți-ai împrăștia, strop cu strop,
fiecare particulă printre margarete...
Altfel, absorbi și îți smulgi, puțin câte puțin,
aripile din tine..
CĂUTARE
Sunt momente în care
corăbiile neștiute ale sufletului
se izbesc de stâncile invizibile
ale temerilor lăuntrice.
Cine poate cârmui vocile
care încearcă să străbată iluzia?
Sălbatice, mustesc în noi
ca în căușul palmei demiurgice
visându-și libertatea.
Ele...metamorfozate,
destrămând pielea impenetrabilă a claustrării,
fără temeri în fața timpului,
ar crea o Lume.
O Lume a norilor fără umbră,
a zborului fără opreliști,
a sinelui fără frică...
SIMȚIRE
Stau întinsă în iarba verde a sufletelor
sprijinindu-mi cotul unei aripi
în țărâna mătăsoasă a timpului.
Cerul și-aruncă petalele străvezii
pe obrajii mei în așteptare...
Sunete topite se preling printre pene,
adieri de ecouri îmi ating pielea,
cântece îmi gâdilă albastrul...
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
În susul privirii mele se-ntâmplă știutul...
În josul penelor mele tresaltă pământul,
culegându-și simțirile.
Culori neștiute își strâng mâinile,
iar dorința din străfundul ochilor le simte aroma...
E-atâta ziuă încât cerul se uită la mine,
oglindindu-se.
REMODELARE
Și-au închis îngerii ochii în străfunduri
ca să poată vedea mai bine explozia de sfere.
Au luat în palme bucăți transparente
și le-au topit grijuliu, înălțându-le.
"Unde sunt lumile?" ar spune
cei ce nu au călătorit în adâncuri...
Cineva zâmbește...reașezând sforile,
iar muțenia abisului învăluie drumurile.
Ce poți clădi împotriva rătăcirii?...
Cum poți îmbrățișa trepte deja sparte?
Ai găsit licărirea de pleoape...
deși-ncleștată-n străfunduri, ea se dezvăluie...
Petrache Iuliana Mihaela
Este studentă la medicină generală, anul 5
Universitatea de medicină şi farmacie „Carol
Davila‖ Bucureşti.
Scurtă prezentare a activității literare:
‖Am început scriind poezii, prima dată la şapte
ani. Cu naivitatea unui copil, visam să devin la
fel de cunoscută ca marele Mihai Eminescu.
Astfel am continuat să scriu multe alte poezii, iar
tema mea preferată era natura. Ulterior mi-am
descoperit o nouă pasiune, aceea de a scrie
poveşti. La treisprezece ani m-am decis să scriu o
carte despre tărâmuri fermecate şi vrăjitori. Am
abandonat scrierea la capitolul cinci, iar foile au
rămas într-un sertar. Odată cu liceul, practic mi-
81
am abandonat într-un sertar întregul meu talent,
căci eram atrasă de ştiinţele exacte. Mai scriam
doar când simţeam nevoia unui refugiu, poezii
despre iubire şi filozofii de viaţă.
În perioada studenţiei, vechea mea pasiune a
început să reînflorească. În anul întâi
transformam firul unor cursuri de la facultate în
poveşti. Mi-am amintit cât de bogată îmi poate fi
imaginaţia uneori, aşa că anul trecut m-am decis,
să scriu o carte, în care să adun diverse întâmplâri
reale din viaţa mai multor oameni şi să
construiesc un personaj unic care le trăieşte.
Cartea este încă în proces de scriere, deoarece îi
pot dedica doar vacanţa de vară. În timpul anului
universitar îmi găsesc timp să scriu poveşti
scurte, cu tâlc, ca acestea cu care concurez. Îmi
place să scriu poveşti, o fac cu uşurinţă, iar visul
meu este să scriu şi o carte pentru copii, mai ales
că îmi doresc să devin medic pediatru. Cartea de
la treisprezece ani am ales să nu o mai continui,
deoarece nu mai rezonez cu acele idei‖.
A obţinut Premiul III, secțiunea Proză scurtă,
la FESTIVALULUI-Concurs naţional de creaţie
literară „Bogdania”, ediţia a V-a, 21 iunie 2016.
Omul şi Soarele
A fost odată ca niciodată un bărbat care îşi
construiese o casă de pământ în spatele unui
copac. Cu trecerea anilor, copacul a crescut din
ce în ce mai înalt, până când crengile lui s-au
alungit atât de mult, că în spatele lor nu mai
încapea urmă de soare. Frunzele rotunde şi mari,
împletite atât de des pe rămurelele arborelui,
crescuseră ca o adevărată fortăreaţă pentru razele
astrului ceresc. Bărbatul văzând că în fiecare an
la el ajungea din ce în ce mai puţină lumină, s-a
mâhnit foarte tare. În sinea sa îşi spunea că
principalul vinovat este copacul şi coroana lui
egoistă, care acaparase tot soarele şi nu mai dorea
în ruptul capului să-l împartă cu altcineva. În
fiecare dimineaţă, omul nostru tot mai supărat se
trezea pe falnicul arbore şi cât era ziua de mare se
aşeza la poalele lui, plângându-se şi strigând:
-Hoţule! Mi-ai furat tot soarele şi nu te înduri să
faci loc măcar unei raze printre crengile tale
stufoase! Doar o raza iţi cer, e prea mult pentru
tine?!
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Intr-o zi, pe acolo trecu un fecior care venea
de departe şi avea de parcurs drum lung, până la
capătul celălat al lumii. Când a văzut copacul în
toată măiestria sa, mult s-a bucurat şi i-a
mulţumit cerului, că demult nu mai întalnise un
loc cu umbră, unde să îşi odihnească picioarele
istovite. S-a aşezat numaidecât la poalele lui.
Niciodată pe unde a colindat, nu mai văzuse un
loc atât de perfect, căci dacă se aşeza în spatele
copacului se putea bucura de umbra crengilor
sale, iar dacă mergea în faţă era aşteptat de
căldura binecuvântatului soare. A început să
rostească în inima lui o rugăciune de mulţumire,
căci Dumnezeu îi îngăduise să vadă o asemenea
minunăţie.
Când s-a trezit bărbatul necăjit, a mers
degrabă să mustre copacul aşa cum făcea de
obicei. Auzindu-i văicărelile, trecătorul nu a stat
pe gânduri si a mers la el să îl întrebe:
-Să-mi fie cu iertare, dar ce te nemulţumeşte,
omule? Căci strigătele tale mi-au ajuns la urechi
şi tare mult m-au tulburat! Ce ţi-a făcut copacul
ăsta preţios?
-Copacul ăsta preţios, adăugă nervos omul
nostru. De-ai ştii tu cât e de hain, mi-a luat tot
soarele şi l-a cuprins în frunzele sale. Bărbatul
începu să-şi pună mâinile în cap, iar gesturile sale
semănau cu ale unui nebun.
Flăcăul s-a apropiat calm şi bătându-l pe umăr i-a
zis:
-Tot nu pricep care-i nemulţumirea ta…
Atunci bărbatul a căzut în genunchi şi i-a povestit
trecătorului toată istoria lui, din momentul în care
a pus prima grămajoară de pământ în acel loc
pentru a-şi contrui casa, până în clipa când s-au
întâlnit. Auzindu-i povestea, trecătorul a rămas o
vreme pe gânduri. Nu înţelegea cum poate un om
să fie atât de orb, fără să poată vedea miracolul
din faţa lui. S-a aşezat şi el în genunchi pentru a
fi la acelaşi nivel cu bărbatul necăjit şi i-a spus:
-Mulţi şi-ar dori să aibă ce ai tu, când am ajuns
aici am mulţumit cerului că mi-a îngăduit să
petrec câteva ore într-un loc atât de minunat. Cu
toate astea, tu eşti nemulţumit şi vrei să-ţi spun
de ce, măi, omule?!
Bărbatul tăcea chitic, nu s-a aşteptat la un
asemenea răspuns.
-Pentru că refuzi să vezi soarele din pricina unor
crengi de copac... Când donejeai pomul, ai
încercat tu oare să faci doi paşi mai în faţă şi să
cauţi soarele?!
82
După ce a terminat de zis, trecătorul l-a luat pe
bărbat de braţ şi dintr-o săritură l-a dus de partea
cealaltă a pomului. Când şi-a simţit din nou
obrajii mângâiaţi de raze după atâta vreme,
bărbatul a început să sară de bucurie. Cu toate
acestea, se simţea ruşinat faţă de copac şi n-a
putut să privească spre coroana lui, care zâmbea
duios soarelui.
-Lumina a fost aici mereu, doar că tu nu puteai să
o vezi! spuse trecătorul.
Bărbatul a încercat a se scuza, dar văzând că
nimic din ce spunea nu mai prindea sens, inima
lui s-a înmuiat şi-a căzut din nou în genuchi
cerându-şi iertare copacului:
-Dacă îmi construiam casa pe partea asta, m-aş fi
plâns de soare şi aş fi căutat un loc răcoros, fără
să văd că eu de fapt eram binecuvântat cu
amândouă…
Atunci copacul şi-a plecat crengile, iar omul a
fost iertat. Bărbatul şi-a trăit restul zilelor în pace,
chemându-i şi pe alţii să îşi construiască casa
alături de el şi să se bucure împreună de
miracolul ce le-a fost dat. Toate astea s-au
întâmplat datorită trecătorului, despre care se
aude că este încă pe drumuri, căci n-a ajuns la
celălat capăt al lumii.
Fluturele şi Omida
Aproape de codrul des, pe o creangă de
salcâm, trăia în tihnă domnul Omidă. Cât era ziua
de lungă, hoinărea printre frunzele dese şi verzi
căutând hrană. Vieţuitoarele pădurii îl apreciau
foarte tare pentru hărnicia lui, căci doar la lăsarea
serii îşi lua răgaz de odihnă. Când vedea luna
răsărind pe bolta cerească, se întindea ostenit pe
cea mai apropiată crenguţă şi se pierdea în lumea
viselor până dimineaţa, când regele soare îl
deştepta cu lumina lui caldă.
Totuşi, într-o zi, domnul Omidă s-a trezit fără
putere de muncă. Îl frământa de ceva timp
singurătatea şi simţea că în viaţa lui lipsesc
culorile iubirii. Tare mult şi-ar fi dorit să aibă pe
cineva alături, cu care să îşi împartă fiecare
frunzuliţă. Căci la ce-i foloseau toate, dacă nu
avea cu cine să se bucure de ele, gândea adesea
acesta. Voia să îşi găsească o nevastă sinceră,
care să-l iubească până la sfârşitul zilelor, dar nu
întâlnise pe nimeni.
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Când aproape îşi pierduse speranţa, o minune s-a
întâmplat. Pe creanga lui a aterizat o domnişoară
de o frumuseţe cum nu mai văzuse până atunci.
Aripile ei erau colorate în nuanţe elegante,
antenele sale se unduiau duios în adierea
vântului, iar zborul îi era lin şi graţios. Razele
primăverii se revărsau asupra ei şi totul în jur
parcă îi zâmbea. Domnul Omidă s-a îndrăgostit
pe loc, fermecat de această frumuseţe, şi-atunci a
înteles că vrea să îi fie soţie. Şi-a făcut curaj şi
târându-se printre frunzele dese, a ajuns la
picioarele ei, întrebând-o:
-Ce te aduce pe aici, stimată domnişoară? zise
emoţionat.
Ea l-a privit lung, analizându-i corpul brăzdat,
apoi i-a răspuns:
-Mă plimbam prin împrejurimi şi am fost atrasă
de mireasma salcâmului…
-Într-adevăr, e plin de flori, adaugă acesta
zâmbind. Spune-mi cum te cheamă şi-am să ţi-l
arăt pe tot, căci îi cunosc fiecare ramură.
-Fluture, eu sunt domnişoara Fluture.
Ochii ei mari îl priveau mirat. S-a uitat în stânga
şi în dreapta, iar apoi s-a lăsat condusă de domnul
Omidă. A parcurs cu acesta, aşa cum îi
promisese, fiecare crenguţă şi a poposit pe fiecare
floare. S-a înfruptat din cel mai ales nectar, iar
inima ei tare mult s-a bucurat. La lăsarea serii,
când s-a despărţit de domnul Omidă, i-a mulţumit
sincer, promiţându-i că îl va mai vizita.
Noaptea aceea gândul lui a fost doar la ea şi la
aripile colorate care l-au fermecat. S-a hotărât ca
atunci când o va întalni din nou, să îi
mărturisească dragostea ce izvorâse în inima sa.
La câteva zile, domnişoara Fluture a poposit iar
pe creanga Omidei. Foarte fericit a fost când a
zărit-o şi s-a târât grăbit la picioarele ei. Înainte
să intre în vorbă cu el, aceasta s-a uitat insistent
în zare, apoi i-a zâmbit senin.
-Nu vreau să fii stânjenită de ce urmează să îti
zic, dar mi-ai furat o parte din suflet, iar când te
văd sunt fericit. Eu toate florile ţi le-aş da ţie, de-
ai vrea să fii a mea soţie!
Domnişoara Fluture amuţise, iar în jur se
aşternuse o linişte chinuitoare. După câteva clipe,
s-a apropiat mai mult de el, încercând să îi spună
ceva. Nu a apucat să rostească vreun cuvânt, căci
pe creangă a poposit o libelulă, care a început să
râdă zgomotos.
-Ce-mi văd ochii, n-am să uit vreodată! Frumoasa
fată stă alături de omida urâtă şi dungată!
83
Atunci Fluturele şi-a ridicat aripile zburând în
grabă spre codrul des. Domnul Omidă a rămas
acolo, privind-o cum pleacă, iar inima lui s-a rupt
în bucăţi. Atât de mare i-a fost suferinţa, că s-a
închis într-o carapace de unde n-a mai ieşit timp
de trei săptămâni. Toate vieţuitoarele se întrebau
unde a dispărut şi-au dat alertă în tot ţinutul să fie
căutat, dar nimeni n-a putut să îl găsească în
ascunzişul său. În acest timp, încercând să uite de
singurătate, Omida s-a transformat zi de zi şi fără
să ştie că nu mai era cel dinainte, când i s-a făcut
dor de lumina soarelui, a ieşit din carapace. Mare
i-a fost uimirea când a văzut ce devenise.
Prinsese aripi puternice, colorate în negru cu
urme aurii şi nu mai era nevoie să se târască pe
crenguţe, căci acum putea zbura la fel ca vântul.
A alergat într-un suflet să le spună celor din ţinut
ce i se întâmplase, iar vieţuitoarelor nu le venea a
crede cele auzite. Doar când au văzut cât de
vrenic era, şi-au dat seama că nu este o
înşelătorie, căci nimeni nu-l putea egala în
hărnicie. Cât era ziua de mare, străbătea pădurea
în lung şi-n lat, căutând cel mai bun nectar.
Într-o dimineaţă, pe o creangă înflorită lângă
el s-a aşezat o frumoasă domnişoară, care
observând cât de puternice îi erau aripile, a fost
atrasă de măiestria lui.
-N-am văzut în tot ţinutul, altul mai dibaci ca
tine! zise ea cu glas suav.
Când a auzit aceasta, sufletul i-a
tremurat. Cunoştea prea bine vocea care odată îl
tulburase.
-Domnişoara Fluture…spuse apăsat.
-Ne-am mai cunoscut vreodată? Mi-este greu a
crede, căci sigur îmi aminteam de cineva aşa
deosebit cum eşti tu! adăugă unduindu-şi
antenele.
El a privit-o scurt, apoi bătând din aripi ca şi cum
se pregătea să plece, i-a zis:
-Poate tu nu-ţi aminteşti, dar eu n-am să uit
vreodată cine eşti. Domnul Omidă mă numeam şi
tare mult te mai iubeam. Acum după cum vezi,
m-am transformat şi chiar dacă ţi-e greu să
crezi…
N-a mai apucat să îşi ducă ideea la bun sfârşit,
căci şi-a luat zborul în grabă, iar domnişoara
Fluture a rămas acolo, privindu-l cum pleacă.
Ochii ei s-au umplut de lacrimi când şi-a dat
seama cât a greşit, căci din pricina unei libelule l-
a părăsit pe cel ce frumoase flori i-a dăruit.
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
INTERVIU
Emilia Țuțuianu – Ben Todică, Casa din
suflet, dincolo de meridiane
Interviu cu scriitorul Ben Todică
Personalitatea scriitorului Ben Todică, un
australian cu suflet de român, deși departe de
hotarele ţării, contribuie la dezvoltarea culturii
româneşti, la promovarea valorilor spirituale ale
poporului nostru şi la definirea lor în contextul
multicultural al ţării de adopţie. Pe domnul Ben
Todică, l-am cunoscut pe internet, prin
intermediul unei bune prietene. Așa am avut și
bucuria de a-i edita la Editura Mușatinia trei
volume: În două lumi, Între două lumi și Ben
Todică – ambasador al românismului, la ultimul
fiind și coautoare. Chiar dacă trăiește în
Australia, Ben încă simte românește.
– Dragă Ben, viaţa are un urcuş, un urcuş
necontenit, în timp. Totul este să nu te opreşti şi
să nu o iei înapoi. Tu ai dovedit multă tărie şi
curaj, plecând din ţară, într-o perioadă tulbure.
Cât de greu ţi-a fost?
– Voi simți românește până mor pentru că așa am
venit în astă lume. Cine spune altfel își fură
căciula. Oricât de viteaz, de grozav, rus sau
american te-ai crede după cetățenie, va sosi
momentul când te vei cutremura și o vei striga pe
mama ta din leagăn. Eu am plecat în jurul lumii
într-o aventură purtat de destin și l-am lăsat,
inconștient, să mă pregătească pentru momentul
adevărului. De când mă știu, destinul mi-a fost
învățătorul. Spun destin pentru că nu am fost un
84
băiat prea silitor la școală și din acest motiv am
avut mintea deschisă pentru un alt punct de
vedere decât cel al sistemului. Am respectat
întotdeauna sistemul și îmi iubesc profesorii, îl
iubesc pe aproapele așa cum m-a învățat Iisus,
prin părinții mei, însă nu am rezistat mărului
Evei. Mi s-a trezit așa, dintr-o dată o poftă de
lume și am pornit, precum Onedin, peste mări și
țări. Am fost singur printre străini, am rezistat la
toate loviturile știindu-i pe părinții mei acasă și
prin asta am răspuns la toate mingile servite de
destin. Așa s-a născut Ben Todică de azi!
– Dragă Ben, la 20 noiembrie 2012 îți lansam
cărțile la Biblioteca din Puiești, Vaslui, acolo
unde te-ai născut. A fost emoționant pentru toți
cei prezenți să descopere un fiu al satului stabilit
în celălalt capăt de lume. La tine mereu a fost
depărtarea de locurile natale. Ce ne poți spune
despre dorul de casă, cum se manifestă de la cei
peste 13 mii de kilometri de locurile natale, în
Australia care îți este a doua patrie?
– În fiecare dimineață când mă ridic din pat mă
întreb: „Oare ce caut eu aici, atât de departe? Eu
n-am nimic în comun cu ei, ei n-au nimic în
comun cu mine, ne respectăm și-atât…‖ și tot eu
îmi dau răspunsul: „Ca să mă întreb și să realizez
cine sunt și de unde vin. E ca și cum am plecat
din sat și acum lucrez la oraș, mai umblat și fără
grijile pământului, fără vacă și fără sapă, fără
cocoș și fără cuc…‖ Gândul „să-i fac mândri pe
ai mei de acasă‖ nu a încetat și voi muri cu el.
Când am plecat din Italia spre Australia am
plănuit să alerg de la Sidney la Melbourne, 1000
de km, ca să-i fac mândri pe români, însă mi-a
luat-o un cioban înainte. Petru Velea, un prieten
din Banatul sârbesc m-a consolat pe patul morții,
spunându-mi că „Domnul are altceva în gând
pentru mine, are un alt plan cu mine‖ și a avut
dreptate, pentru că de mai bine de 35 de ani adun
firmitură cu firmitură, nu încetez să promovez
valori românești și să-i iubesc pe români. De
ciobanul australian nu-și mai aduce aminte
nimeni azi!
– Cum ți-au fost primii ani când ai sosit în
Australia? Ce a fost mai greu, cum te-ai
descurcat, ce ți s-a părut mai bine decât în
România?
– Ca într-o tabără de vară. Peste tot lumină,
magazine pline și acces la tot ce îți dorești, fără a
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
sta la coadă. Nu a fost greu. Australia e o țară
specializată în refugiați, în asimilarea și
integrarea lor. Este ca la pregătirea militară. În
trei luni vorbești engleza, ai serviciu și casă, totul
finanțat de stat. Disciplina, ordinea, respectul
pentru aproapele, bunăstarea, curățenia și
condițiile de viață din cetatea Melbourne nu-ți
dau timp să realizezi că exiști. Lupta statului la
coadă din România a fost înlocuită cu o altă
coadă: o listă lungă a dorințelor de a avea în timp
record totul. Aici ești ca un flămând care a dat
peste o masă plină de bucate, te minunezi, doar o
fracțiune de secundă, apoi înfuleci cu lăcomie.
Mai ai timp să analizezi?! Până într-o zi când
alergând după un iepure am intrat în câmpia
plângerii și mi-am adus aminte de acasă… Și
atunci mi-am pus întrebarea: „Oare sunt fericit? E
mai bine aici decât acasă?‖ Realizezi că ești ca și
copacul din pădure a cărui cădere nu e auzită de
nimeni. Deci, el nu există. Și nicăieri în lume nu
e mai simțit acest fenomen ca în Australia, unde
vecinii nu se cunosc între ei. Cuvântul PRIVAT e
Dumnezeul lor, adică e… gardul izolării!
– Ai lucrat în diferite meserii; ce ne poți spune
despre aceasta, cât de greu se câștigă o pâine ca
emigrant?
– În Australia nu există fenomenul emigrant
decât în „perioada soldatului‖ din lagărul în care
ai fost primit. Odată ieșit din „Hostel‖, că așa se
cheamă locul în care ești cazat și pregătit pentru
Australia, nu mai ești diferit de restul cetățenilor.
Toți suntem egali! Gunoierul și doctorul stau în
parc, la o friptură fără diferență de clasă.
– Ce ne poți spune despre pasiunea ta pentru film
documentar? Ce premii ai obținut?
– Premiile le-am obținut în tinerețe ca o
încercare, curiozitate, să văd dacă pot să realizez
filme prin care să satisfac dorința șefilor mei.
Pentru drumul meu de astăzi nu mai există acel
interes pentru premii. Doar descoperire și
împărtășire. Premiile sunt pentru agende și
orgolii, ori eu sunt prea preocupat cu
descoperirea vieții și a adevărului ei. Agendele și
orgoliul în sistemul corporatist de azi sunt
pușcării care fură viața și dacă le urmărești prea
intens te trezești pe patul morții, conștientizând
adesea mult prea târziu că, de fapt nici nu ai
existat, ci ai fost doar scula cuiva.
85
– Cum reușești să păstrezi amintirile țării unde
te-ai născut? Cum e să trăiești practic în două
lumi?
– Eu sunt practic format de eroii locurilor
copilăriei, din prima parte a poveștii. Am trăit
până la vârsta de 26 de ani în România și nu pot
privi viața și lumea decât prin sângele strămoșilor
mei. Sunt un român pe pământ străin dar sunt
băiatul Auricăi Andrunachi și al lui Gheorghe
Todică, din satul Iezer, comuna Puiești, Județul
Vaslui. Eu îi privesc pe australieni cu ochi de
moldovean, cu dragoste Eminesciană, curajul lui
Ștefan și inimă creștină. Îndeplinesc toate
condițiile de cetățean liber. Eu nu păstrez
amintirile, eu sunt amintirile, eu sunt român și
așa voi muri… „puțin mai departe de acasă‖. Am
fost departe în Ciudanovița, Oravița, am fost
departe la Bocșa, am fost departe la Roma și
puțin mai departe la Melbourne. Sunt în
delegație! Suntem cu toții într-o mare și
nedefinită delegație!
– Cum se împarte iubirea de țara natală cu
iubirea față de patria de adopție, în cazul tău,
Australia?
– Prima dragoste rămâne… prima dragoste!
Limba în care ai deschis ochii e cel mai puternic
bandaj. Limba în care ai spus prima oară mamă,
limba în care ai râs și te-ai bucurat, limba în care
ai suspinat și ai plâns este scrisă în codul genetic
al fiecăruia. Patria de adopție e ca o stațiune
balneară care nu are niciodată nici căldura, nici
parfumul și nici seriozitatea casei părintești și a
locului natal. Limba natală e un paloș ascuțit,
limba de adopție e doar o plasă de prins pește.
– Ileana Costea te numea ,,un român special”.
Ce atribute personale are acest român cu care ne
mândrim – Ben Todică?
– Prezintă lumea așa cum o vede, fără frică și
rețineri. De mic m-am rugat la Dumnezeu să mă
ajute să arăt oamenilor lucrurile pe care ei nu vor
sau nu pot să le vadă singuri și am realizat că
dorința mi s-a împlinit. Soția îmi spune că eu îi
prezint pe toți cu fața rotundă și nasul mare și
atunci mă întreb, cu durere, de ce nu s-or fi
plăcând oamenii așa cum sunt? De ce vor toți să
fie actori într-un film Hollywoodian sau mai nou
Bollywood-ul indian. Îi compătimesc, și ei pe
mine – avem libertatea alegerii.
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017

– Cum vezi cultura română față de cea din 1990 până azi, etc. Profesori, episcopi, preoți,
australiană, felul de a trăi al românului față de pastori, scriitori etc., toți întâlniți în turnee în
traiul într-o țară de emigranți așa cum e Australia, în perioada mea de jurnalist RadioTV
Australia? Cum determină standardul de viață Comunitar. Toate aceste personalități au
atitudinea de zi cu zi a cetățeanului, e mai contribuit la conturarea, cristalizarea și
optimist sau fericit, mai sufletist sau mai concretizarea destinului meu.
indiferent?
– Cum este o zi din viața lui Ben? Câte ore are
– Dacă ar fi să-l întreb pe cetățeanul din vest, ziua ta?
atunci nu aș face deosebire între răspunsul lui și
– Necondiționat 8 ore serviciu, 5 ore somn, iar
al găinilor din fermă. Toți fac același lucru:
restul pentru familie, studiu și muncă creativă în
mănâncă, ies afară și merg la lucru. În România
cultură: literatură, film, jurnalistică și împăcarea
omul își împletește viața încontinuu cu mediul
cu mine însumi. Întotdeauna am avut tentația să
înconjurător, cu pământul, animalele, chiar și cel
cobor în mine, să stau de vorbă cu mine, să caut
care lucra într-o fabrică (mă refer la perioada
vise și dorințe neîmplinite sau să descopăr altele
comunistă trăită de mine). Viața e o negociere
noi, apoi să proiectez căi, soluții de materializare.
continuă, o luptă, pe când în vest nu trebuie decât
Este un univers fantastic în fiecare dintre noi. Cu
să fii zombi, să fii repetitiv.
cât ne cunoaștem mai bine, cu atât reușim să
– ,,România rămâne Paradisul meu”. Mai sunt evoluăm în viață, de ce nu, să influențăm cumva
de actualitate cuvintele tale? De ce Paradisul și destinul.
văzut în România, un loc de unde mulți români
– Există o cheie a succesului?
au dorit să plece, au și plecat și vor mai pleca?
Ce părere ai despre cei care își părăsesc țara – Succesul e ceva relativ. Ce e succesul? Pentru
unde s-au născut? mine, înseamnă a găsi, a descoperi, a dărui. Atâta
timp cât îmi pot răspunde la întrebări, atât timp
– Vedeți că și în această ipostază mă refer la
cât am aceste întrebări consider un SUCCES și
România anilor mei, a anilor ‘60-‘70. Eu în
dacă le mai și împărtășesc cu cineva, și dacă mai
România comunistă am avut mai multă libertate
și primesc câte o confirmare, atunci sunt împlinit.
decât în vest. După cele șase ore de serviciu,
Nu trăiesc fără rost! Dacă realizezi că viața e doar
pentru că atâta se lucra la minele de uraniu, mai
o fereastră spre această lume și ea nu se mai
trăiam o viață. Eram lăsat în pace să visez și să
repetă, atunci încearcă să afli de ce ți s-a făcut
socializez liber în comunitate (oare ce altceva aș
acest cadou. Nu trăi doar viața dictată. Încearcă
fi putut să-mi doresc?!), pe când în vest tot
să fii tu descoperitorul ei, fără profesori. Eu am
timpul îți este ocupat de supraviețuire și
descoperit electricitatea băgând o buclă de sârmă
direcționarea înspre persoana ta, spre izolare
în priză. Părinții nu erau acasă. Aveam doar cinci
(mereu acaparezi și tragi de sfori chiar și când
sau șase anișori. Sârma s-a topit, a alunecat pe
dormi). Corporația visează pentru tine! Astăzi
brațe și mânuțe, arzând pielea, după care
omul este redus la instinctul de supraviețuire, nu
instinctiv am alergat la chiuveta, la apă rece să-
de înălțare. Suntem hăituiți și controlați prin
mi calmez durerea, plângând. Nu le-am spus
tentații și contracte. România anilor ‘70 rămâne
fapta mea părinților. Când am ajuns la școală, în
în continuare paradisul meu și dacă ar mai exista
clasa a șasea și am învățat despre electricitate
azi m-aș întoarce acasă. Chiar cu Ceaușescu în
eram deja nepotul ei – frate cu lumina. Numai eu
ea.
și Tesla aveam secrete de acuma.
– Ce personalități ale lumii românești ai avut
– ,,Fiecare grăunte al acestui munte, plin de
onoarea de a cunoaște și în ce ocazii?
întuneric, alcătuieşte o lume” Cum sunt nopţile,
– Fostul preşedinte al României, Emil
cât de lungi sunt departe de ţară? Mai poate
Constantinescu, primul român în cosmos,
singurătatea să fie oblojită, departe de casă?
Dumitru Dorin Prunariu, Dan Puric, Stela
Popescu, Alexandru Arșinel, Tamara – Nopțile nu sunt destul de lungi atunci când te
Buciuceanu, Irina Loghin, Nadia Comăneci, Ilie visezi acasă. Mereu sunt pe dealurile copilăriei.
Năstase, toți ambasadorii și consulii României Dar există o aură cu care te naști în casa
86
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
părinților, care te învăluie ca un glob: e viața.
Restul, care vin din alte locuri, se depun ca foile
de ceapă. Oriunde vei fi în viață, fizic vei fi
întotdeauna în sfera locului natal, în sfera aurei
părinților tăi, bucățica de Românie care te
protejează și te ajută să supraviețuiești. Această
aură e împletită în tine prin vocea părinților tăi.
Este aura istoriei trăite.
– Ce ne poți spune despre soția și familia ta?
Există familie ideală?
– Secretul fericirii este atunci când o împarți cu
cineva, de aceea familia este primul pas. Soțul și
soția se completează precum polii magnetici: sunt
diferiți, de aceea se atrag. E o funcționare
naturală, universală, în continuă armonie și
evoluție în comparație cu cea monopolară a
homosexualilor și lesbienelor care sunt în
confort, însă nu evoluează. Pentru evoluție e
nevoie de contradicție, de diferență. Ei sunt
mulțumiți, însă sfârșesc nefericiți și de multe ori
singuri, ca zarzavatul în așteptare. Familia ideală
luptă până la sfârșit! Eu mă cert adesea cu soția,
de aceea ne iubim; iubirea o văd ca un trandafir –
o zi simțim doar spinii, alte zile ne bucurăm de
parfumul special și mângâierea petalelor
catifelate ale florii. Nu creștem în grădină ca
două verze care râd în soare, așteptând culesul.
– Crezi în destin?
– Toți avem un destin, însă depinde de tine ca să
ieși din el. Trezește-te omule și realizează de ce
ești aici! Vei realiza că viața e un cadou unic.
Doamne, ce păcăliți suntem de cei ce ne conduc!
 Dragă Ben, îţi mulţumesc pentru timpul
acordat şi îți doresc din tot sufletul mult
succes în tot ceea ce realizezi!
Departe de ţară, Ben Todică şi-a redescoperit
ţara, trecând prin experienţe culturale generate de
lumi diferite. Acolo a învăţat o altă istorie, o altă
dimensiune a valorii, strecurându-se precum
„licuriciul prin întuneric‖ cum a ştiut mai bine,
pentru a-şi împlini visele, dar păstrând mereu în
suflet dorul de matca străbună…
87
Jurnal de călătorie
Florentin Smarandache: Broaștele țestoase
gigantice din Galápagos
Broaștele țestoase (Geochelone
elephantopus) din Galápagos cresc gigantice,
ajungând până la 250 kg în greutate și trăind 100-
200 de ani!
Poți să mergi călare pe ele ca pe cal, dar...
puțin mai încet!
*
Episcopul de Panama, Thomás de
Berlanga, în 1535, când vasul pe care călătorea a
fost împins de Curentul Maritim Panama în
aceste insule, scria Regelui Spaniei că forma
carapacei broaștelor țestoase de aici seamănă cu o
șa de călărit (galápagos, în spaniolă), de unde și
denumirea arhipelagului.
Naufragiați pe aceste insule deșertice, fără
apă potabilă (decât în rare locuri, în eleșteie
produse de ploaie), episcopul și echipajul vasului
mestecau și sugeau bucăți de cactuși pentru a-și
astâmpăra din sete.
După o lună, au fost salvați de un alt
vapor.
*
Tot în secolul al XVI-lea, au mai ajuns în
Arhipelagul Galápagos conchistadorul Diego de
Rivadeneira și englezul Sir John Hawkins.
Iar pe harta lumii (Orbis Terrarum) din
1574, aceste insule erau reprezentate prin puncte.
Aici sunt cele mai mari broaște de pe
glob, împreună cu broaștele țestoase din câteva
insule, Seychelles, din Oceanul Indian (lângă
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Tanzania). Gâtul și picioarele lor sunt mai lungi,
pentru a putea apuca frunzele arborilor.
Broaștele țestoase gigantice, ca și celelalte
reptile endemice de aici (trei specii de șerpi
Galápagos și cinci specii de geko, o reptilă
sauriană din zonele calde) sunt caracterizate ca
lente sau leneșe.
Există două categorii de broaște țestoase
gigantice: care trăiesc pe uscat și care trăiesc în
apă.
* populația broaștelor țestoase gigantice s-a redus
Am ținut un ou de broască țestoasă
gigantică în palmă. Are mărimea unei mingi de
tenis și e alb.
Ouăle, între 6-12 ca medie, sunt îngropate
în nisip și acoperite cu straturi de mâl. În funcție
de temperatura la care se clocesc de către căldura
soarelui, puii ieșiți din găoace sunt femele (la
temperaturi mai înalte) ori masculi (la
temperaturi cu 2°-3°C mai mici).
*
Masculii au cozile mai lungi, iar masculul
care ridică mai sus capul îl domină pe celălalt
competitor. Au carapacea în partea de jos
concavă, pentru a putea să se urce deasupra
femelelor la reproducere.
Tot pentru dominanță și delimitare
teritorială, masculii scot gemete, murmure
puternice – al căror ecou se aude la distanțe de
câțiva kilometri.
* Privite de departe, înșirate cum stau pe
Deoarece pot să-și încetinească
metabolismul, broaștele țestoase gigantice rezistă
88
la condiții aspre de deșert fără apă și hrană până
la un an de zile.
Motiv pentru care au fost utilizate de către
vânătorii de balene ca depozite vii de alimente,
carne proaspătă care nu cerea refrigerare!
*
Datorită prădătorilor invadând
Galápagos-ul, precum porcii mistreți, câinii și
pisicile sălbatice care distrug ori mănâncă ouăle,
drastic, de la 250.000 când au fost descoperite, la
15.000 în prezent.
De la o insulă la alta s-au format specii
diferite de broaște țestoase gigantice, purtând
denumirea insulelor respective: Fernandina,
Floreana și Santa Fe.
*
Am vizitat și crescătoria de broaște
țestoase, sponsorizată de Parcul Național. După
ce se înmulțesc în captivitate și crescuți 6-7 ani,
puii sunt lăsați în sălbăticie.
Șobolanii sunt prădători pentru pui, îi
mănâncă. În rezervație sunt câteva broaște
țestoase mari, dar fără un picior – fiindcă le-a fost
mâncat de către șobolani când erau broaștele
mici.
*
Nu se sperie de musafiri, mănâncă iarbă
în liniște. Le place să se scalde în mocirlă.
marginea drumului, broaștele țestoase par niște
vaci păscând.
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017

ARTĂ Din picturile adolescentei Dăscălescu Andrada-

Maria se desprinde o admirație față de flori
Ionel MARIN despre eleva pictoriță
Dăscălescu Andrada-Maria din Focșani.
Eleva din clasa a V-a, Dăscălescu Andrada-
Maria din Școala Gimnazială ”Alexandru
Vlahuță” din Focșani are un talent deosebit la
pictură. Din anul 2012 face parte din Cercul de
pictură ‖Stropi de culoare‖, condus cu mare
dăruire de Prof. Veronica Groper. Pentru
frumoasele picturi a obținut mai multe premii Un atașament profund și firesc față de păsări,
naționale și internaționale printre care: copaci, peisaje din natură.
- Premiul I la Expoziția international
‖Învingător prin artă‖, anul 2012
- Premiul I la Concursul de creație ‖Pictura
Eco-2014‖
- Premiul III la Concursul national de artă
plastic ‖Porni Luceafărul‖, anul 2016
- Premiul ‖Creative Diamond Artist‖ în
cadrul Concursului ‖Picasso Art Contest‖,
2016, desfășurat în India.
Este de apreciat faptul că, deși are 11 ani, învață
foarte bine, pictează foarte mult și are deja
expuse în galeria virtuală ‖Look and Learn Art‖
din Anglia peste 30 de lucrări. Eleva-pictoriță și-
a însușit ‖teoria culorilor‖, este apropiată de
culorile blânde și cu o autentică vocație de artist
dă fascinație unor peisaje din natură. Picturile ei
se adresează deopotrivă inimii și mentalului,
produc emoții privitorului. Puritatea, armonia,
dragostea față de semeni, de flori, de
anotimpurile vieții au mobilizat-o și a reușit, la
începutul lunii martie 2017 să realizeze o
deosebită Expozie de pictură la Biblioteca
județeană ”Duiliu Zamfirescu” din Focșani,
denumită ”Jurnalul culorilor mele” și care s-a
bucurat de un mare succes.

Cu certitudine pictura, arta, frumosul înnobilează

pe om și aduce visul mai aproape de realitate.
Frumusețea interioară a elevei Dăscălescu
Andrada o simțim admirând tablourile ei.
Felicitări elevei Andrada-Maria Dăscălescu, o
viitoare mare pictoriță a României și colectivului
de cadre didactice al Școalii generale ‖Alexandru
Vlahuță‖, condus cu dăruire și competență de
către doamna Prof. Valy Țigănuș, care
încurajează creația și afirmarea talentelor.

89
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Evenimente culturale
Festivalul - Concurs naţional de creaţie
literară „BOGDANIA”, Ediţia a VI-a,
2017, vă invită la Festivitatea de premiere
ce va avea loc, în Bucureşti, B-dul DACIA,
nr. 26, Sector 1 (Zona Piaţa Romană,
Sediul AGIR), în data de 19 iunie,
începând cu ora 14.00.
La această ediție Asociația cultural-umanitară
Bogdania are ca parteneri pe:
* Asociația Generală a Inginerilor din
România, Cenaclul ‖Literar Ing.‖ din
București condus de Prof. univ. dr. ing.
Nicolae VASILE
* Revista ‖Independența Română -
Independența prin cultură‖, redactor șef
Florian Laurențiu STOICA
* Societatea culturală Apollon, revista
Apollon, director George CĂLIN
* Revista de cultură Bogdania, fondator și
redactor șef Ionel MARIN
90
Juriul Festivalului BOGDANIA, pentru
ediţia a VI -a este format din:
1. Prof. univ. Nicolae VASILE, scriitor,
preşedintele Cenaclului „Literar Ing.‖ şi
al juriului.
2. Ionel MARIN, poet, preşedintele
Asociaţiei cultural-umanitare Bogdania,
redactor șef al revistei de creaţie şi
cultură Bogdania.
3. George CĂLIN, poet, publicist, editor,
președintele Societății culturale Apollon.
4. Geo CĂLUGĂRU, poet, prozator,
membru USR.
5. Vasile GROZA, poet, prozator,
dramaturg, membru USR.
Evenimentul va începe la ora 14,00 cu Gala
premiilor Bogdania și în cadru festiv se vor
acorda premii pentru cele trei secţiuni de concurs
(poezie, proză şi eseu) şi Marele premiu
(Trofeul Bogdania), pentru cele mai valoroase
creaţii. Va fi lansată revista de creație și cultură
Bogdania, Nr. 35-36, ediție aniversară și vor fi
acordate Diplome de excelenţă şi premii
speciale. De asemenea ne va încânta un Regal de
muzică şi poezie oferit de concurenții premiați și
de artiști consacrați din București.
În partea a II-a vor fi lansate cărțile:
”Sistemismul”, Editura Favorit și ”Grădina
Domnului”, Editura AMANDA Edit., autor
talentatul scriitor și om de știință – Prof. univ.
Nicolae VASILE din București.
Dragi concurenţi, stimaţi confraţi veniţi să ne
bucurăm împreună de succesele, talentul şi
dăruirea tinerilor pentru graiul sfânt al
neamului, spre creșterea prestigiului limbii şi
literaturii române în lume.
Vă aşteptăm cu drag!
Ing. Ionel MARIN
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017

Cenaclul Literar ing nr. 48/2017 editorial. Felicitări d-le Buțoi și cred că deja ne-
ați convins să colaborăm la revista Dv., căreia îi
Luni 24 aprilie a.c., membrii Cenaclului urăm LA MULȚI ANI!
Scriitorilor Ingineri din AGIR s-au reunit ca de
obicei la sediul din București, B-dul Dacia nr 26,
dar în sala de la etajul 2. Profitând de prezența
unei pianine în sala, Ovidiu Țuțuianu a
înveselit atmosfera cu câteva melodii populare
dedicate primăverii.
Apoi coordonatorul cenaclului- scriitorul Nicolae
Vasile a anunțat unele evenimente ce interesează
pe cei prezenți: asigurarea finanțării Antologiei
scriitorilor ingineri ce va vedea lumina tiparului
în curând; desfășurarea „Seratei Eminescu,
jurnalistul‖ in luna aprilie, organizată de Uniunea
Ziariștilor Profesioniști din România (U.Z.P.R.),
la Institutul Cultural Român din Capitală ;
găzduirea de către cenaclul nostru a Galei
premiilor revistei „Bogdania ‖din Focșani, în
luna iunie a.c. În continuare ne prezintă oaspeți
de la Timișoara - dl. Dumitru Buțoi, confrate de
al nostru în ale tehnicii și scrisului, redactorul
publicației „Luceafărul de vest‖ și d-na Adriana
Tirică, ziaristă.
Din autoprezentarea d-lui Buțoi (punctată cu Intrăm mai departe în „turul de masă‖: Corneliu
exemplificări din creațiile proprii) și din numărul Cristescu citește Cronica „Seratei Eminescu,
nr.19/martie 2017 al revistei am reținut că aceasta jurnalistul” din 10 aprilie a.c dar și poezia
va împlini în curând 30 de ani de apariție. Primăvara la Crevedia; Mircea Popescu
Răsfoind paginile publicației, tragem rapid prezintă trei poezii în stilul său personal,
concluzia că și în vestul țării (bănățenii au nonconformist (Aperitiv, Entități
susținut întotdeauna că Banatu-i fruncea!) arde nedefinite,Recviem pentru doi prieteni); Mihai
puternic flacăra culturii aprinsă și susținută de Valentin Gheorghiu-mare iubitor al rondelului,
oameni talentați și cu iubire de glia strămoșească. face dovada cu Rondel rănit, Un nou apel și
Am remarcat că „luceafărul poeziei românești‖- Prieteni ce serviți rondel; Nicu Doftoreanu
Mihai Eminescu este prezent în paginile revistei recidivează în genul pe care l-a consacrat, cu
ca reprezentant al curentului literar paradoxism, Tangou realist; Constantin Nicolae Gavrilescu
prin pana lui Andrei Pogany. Ne bucură faptul ne oferă cu sensibilitatea-i caracteristică poeziile
că românii din Banatul sârbesc, în pofida Ramuri de cais și Dacă lacrima ar curge; Ovidiu
condițiilor potrivnice nu-și uită limba și neamul Țuțuianu, aflat sub impresia recentelor Sărbători
așa cum rezultă din Confesiunile Elenei Maria pascale petrecute în Bucovina prezintă poezia De
Barbu și din poezia Nu-mi cereți Banatul, Paște, cu mocănița; Rodica Romicri, intervine
semnată de Vasile Barbu (ambii din Uzdin). Ne- cu trei poezii de facturi diferite-Hristos a înviat!,
a impresionat sensibilitatea versurilor unor poete Ziua păcălelilor și Zodia berbecului; Antoaneta
bănățene (Janet Dancea-Achimescu, Zorica Rădoi dă citire unor poezii compuse de Nicolae
Dan, Bianca Lidia Brândușă, Constanța Sylvia Vasile -Viața (Glossă), Sus și jos, Nu pune mâna
Hârceagă, Rodica Pop, Constanța Marcu, pe poet, incluse în proaspătul volum „Grădina
Dunia Pălăngeanu, Elena Peiu și Aurora domnului‖, tipărit la Editura Amanda edit.și
Sârbu), grupate de Dumitru Buțoi sub inspirata oferit azi participanților la cenaclu; Ana Maria
metaforă „Femei răsărituri de soare‖, care Goilav prezintă poeziile proprii Sărbătoare și Azi
constituie și titlul poemului său dedicat „celor ce totul se poate; Dorian Ionescu Pascal vine din
sunteți surori, iubite și mame”, pe pagina de nou cu o creație profund originală- ultra

91
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
modernistă (în proză), intitulată Idiograma
pascală nr.2;Nicolae Vasile închide „turul de
masă‖ citind din recentul său volum menționat
mai înainte, poeziile Lăsați-mă, Omul și
Pământul, Curge, Picătură de vis.
Ședința cenaclului se încheie după ce ascultăm
înregistrată pe telefonul mobil melodia Tangou de
poveste, text Nicu Doftoreanu, muzica Ovidiu
Țuțuianu, interpret vocal acompaniat la orgă
electronică Relu Zaharia (Timișoara).
Ovidiu Țuțuianu, 2 mai 2017
La Institutul Cultural Român din București
Seratele “Eminescu, jurnalistul”
La Bucureşti, în sala mare a Institutului
Cultural Român, continuă să se desfăşoare seria
de manifestări culturale dedicate Poetului
Naţional Mihai Eminescu, sub titlul, deja
cunoscut: Seratele “ Eminescu, jurnalistul ―,
pentru că Marele Poet a excelat nu numai în
poezie, dar şi în jurnalistică.
Evenimentul din ziua de 10 aprilie 2017 a fost
organizat de Uniunea Ziariştilor Profesionişti
din România, în parteneriat cu Institutul
Cultural Român, care s-a dovedit, şi de data
aceasta, o gazdă bună.
Moderatoarea evenimentului a fost, ca de obicei,
doamna, poeta Rodica SUBŢIRELU, redactor
şef la revista Cronica Timpului, care, prin
farmecu-i recunoscut, a deschis evenimentul
printr-un recurs la opera lui Eminescu.
92
Odată atmosfera creată, doamna SUBŢIRELU l-
a invitat pe domnul Miron MANGA care, ―De la
Eminescu cetire……”, a prezentat un fragment
dintr-un articol publicat de EMINESCU, din care
s-a văzut ce înseamnă un ziarist profund, de
anvergură, cu un simţ al realităţii deosebit şi cu
evaluare perfectă a situaţiei politico-economice
analizate.
Cu delicateţe deosebită şi cu o bucurie nespus de
mare, doamna Rodica SUBŢIRELU, o prezintă
pe fermecătoarea şi talentata poetă, traducătoare
şi eseistă, Carolina ILICA care, după o scurtă
autoprezentare, inclusiv a satului său Vidra din
judeţul Arad, ne-a vorbit şi de colecţia sa de peste
100 de costume populare, din ţară şi din afară, cu
care se mândreşte.
De asemenea, poeta a venit cu un fel de mini-
expoziţie de obiecte (aparent) populare pe care
erau înscrise versuri sau chiar poezii întregi din
creaţia sa şi a surprins asistenţa cu gingăşia şi
sensibilitatea sa, in momentele recitării, mai ales
că a vorbit si a recitat despre mama sa.
Şi pentru că, aşa cum îşi aminteşte poeta:
―Oamenii mari transformă greul în bine‖, poeta
Carolina ILICA ne-a prezentat marele său
proiect realizat şi intitulat ― Cărţile de la Vidra”,
cu subtitlul ― Plângând de-atâta frumuseţe ‖
Aşa cum spune titlul, este vorba de mai
multe cărţi pe care Marea Poetă le numeşte
simplu, dar original şi quintessenţial: Cartea de
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
lut, Cartea de lemn, Cartea de lână, Cartea de
borangic, Cartea de lacrimi.
Apoi, poeta a recitat, pe de rost, din
poemele Sfintelor PAŞTI: ―Intrarea în Ierusalim,
―Iisus, inima mea‖ (unde vorbeşte de prima zi din
a doua lui viaţă!) etc.
Poeta îşi încheie recitalul cu o poezie deosebit de
frumoasă, în care, prin invocările către divinitate,
cucereşte, practic, întreaga asistenţă.
―Ai grijă, Doamne, de măicuţa mea /…../ Ai
grijă, Doamne, de fetiţa mea /…../ Ai grijă,
Doamne şi de ţara mea...―.În ropote de aplauze,
poeta se retrage în rândurile auditorilor.
A urmat al treilea mare eveniment din
cadrul seratei şi anume lansarea cărţii domnului
profesor doctor inginer Nicolae VASILE,
intitulată: ― SISTEMISMUL, cu subtitlul ―De la
Şcoala peripatetică la Globalizare―, cu aplicaţie
la: ―Caracterizarea autorilor prin analiza
erorilor sistemice. Cazul Mihai Eminescu‖.
Atât titlul, dar mai ales prezentarea acestora de
către autor, au surprins asistenţa atât prin
noţiunile, noi pentru unii, dar cunoscute pentru
alţii, desigur pentru cei care au o formaţie /
educaţie tehnico-ştiinţifică.
Aceasta pentru că domnul Nicolae
VASILE, profesor doctor inginer fiind, jonglează
cu uşurinţă cu noţiuni ca: sistemism, teoria
sistemelor, analiza erorilor, atingerea ţintelor,
sisteme de reglare, teoria constructală,
existenţialism sistemic etc.
De fapt, autorul continuă prezentarea conţinutului
cărţii, prezentare care fusese începută în ediţia
anterioară, din 13 martie 2017, a Seratelor,
93
această primă parte fiind, deja, publicată (color)
în Cronica Timpului.
Pornind de la o schema de reglare în
buclă închisă, binecunoscută în tehnică, sau din
teoria atingerii ţintelor, elaborată de Norbert
WIENER, caracterizată de mărimea de intrare
(i), mărimea de ieşire (e) şi mărime de
restricţie/reglare (r), măsurabile în tehnică,
profesorul Nicolae VASILE a generalizat,
sintetizat şi esenţializat modelul matematic din
teoria sistemelor prin transpunerea acestuia într-
un model filozofic numit ―SISTEMISM‖.
Acest model filozofic creat pentru analiza
globală a mecanismelor cunoaşterii, se poate
aplica şi la nivel individual, conducând la
asocieri de genul: răspuns exponenţial – omul
exponenţial; răspuns ciclic permanent – omul
ciclic permanent; răspuns ciclic convergent –
omul ciclic convergent; răspuns ciclic divergent
– omul ciclic divergent .
Acest model, prin generalitatea pe care
autorul i-o conferă, se poate aplica, ca metodă
de cunoaştere, atât în sistemele tehnice, cât şi în
sistemele economice şi chiar în sistemele
emoţionale (religioase, istorice, culturale etc.).
Schema, care materializează
transpunerea teoriei sistemelor într-un model
filozofic al cunoaşterii, prezintă, cred, pentru
prima data în istoria teoriilor filozofice
cunoscute, atât lumea reală, cât şi lumea
transcedentală controlate prin lumea
percepţiilor.
Prin aceasta, în funcţie de ţintele alese de fiecare
om şi de raportarea sa la divinitate, omul poate fi:
omul euclidian, (cel cu ţinte şi realizări comune,
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017

normale) şi care întâlneşte divinitatea o singură menţinut spiritul românesc, cu toate încercărilor
dată (la moarte), sau omul neeuclidian, adică cel ruşilor de a rusifica Basarabia.
care, asumat sau neasumat, abordează ţinte
deosebite şi domenii în care se produc extaze,
când omul se separă de lume şi întâlneşte
divinitatea altfel decât la sfârşitul vieţii şi o poate
face de mai multe ori.
Desigur, prezentarea făcută de profesorul
Nicolae VASILE a surprins asistenţa, cea mai
mare parte fără o pregătire tehnico-ştiinţifică,
ceea ce a produs unele nedumeriri şi întrebări, dar
partea filozofică şi, mai ales, interpretările date şi
explicate de autor au fost apreciate şi aplaudate
de public.
În final, domnul Nicolae VASILE a ţinut
să prezinte şi pe redactorul/directorul Editurii
Favorit, unde a apărut cartea, domnul Dan
GÎJU, dar şi pe profesorul Gheorghe I.
GHEORGHE, preşedintele Asociaţiei
APROMECA, sponsorul cărţii, care, la rândul
său, şi-a prezentat preocupările sale în domeniul Serata s-a încheiat cu un alt moment emoţionant,
Mecatronicii, Integronicii şi Adaptronicii, deoarece a fost lansată o carte intitulată: „
surprinzând publicul. Povestea unui jurnalist„ dedicată memoriei
A urmat un alt moment înălţător al seratei ziaristului Ion MARIN, carte scrisă de tânăra
care a fost prezentarea, de către doamna Rodica jurnalistă Eveline PĂUNA.
SUBŢIRELU, a doamnei ambasador Iuliana
GOREA COSTIN, ambasador la Bucureşti din
partea Republicii Moldova, care a făcut o
prezentare emoţionantă, de suflet, a filmului
„GOLGOTA BASARABIEI‖, film care vorbeşte
altfel despre românii din Moldova de dincolo de
Prut. Filmul a emoţionat întreaga asistenţă, care a
fost cuprinsă de un elan patriotic autentic.

Lansarea cărţii s-a făcut în prezenţa

Mai trebuie menţionat că, în timpul seratei, a fost
difuzată/distribuită, cu titlu gratuit, o carte de
suflet scrisă de Preotul paroh N.N.
TOPOLOGEANU, din Ocnele-Mari, judeţul
vâlcea, intitulată: ―Încercarea ruşilor de a
desnaţionaliza Basarabia prin biserică‖. După
ce prezintă împrejurările alipirii Basarabiei la
Rusia, autorul arată că tocmai prin biserică s-a
doamnei Teodora MARIN, soţia jurnalistului
fondator al FUNDAŢIEI „ROMÂNIA 2000‖ şi a
cotidianului „ ULTIMA ORĂ„ , seria nouă.
Seara s-a încheiat cu regretul dispariţiei
acestui mare jurnalist Ion MARIN care, aşa cum
scria Sorin ROŞCA-STĂNESCU: „ ...a fost un
glonţ de argint, care şi-a străbătut traseul într-un
timp, extrem de scurt şi care şi-a atins cu precizie
ţinta.
Dr. ing. Corneliu CRISTESCU

94
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
Biblioteca municipală Adjud model de
implicare în promovarea cărții și culturii.
Expoziție de carte, 24-28 aprilie 2017
În perioada 24-28 aprilie 2017 și pe timpul
Zilelor municipiului Adjud Biblioteca municipală
Adjud, condusă cu dăruire și competență de către
Prof. Tatiana VALEA, a organizat și desfășurat
multiple activități culturale și recreative pentru
tineri și cetățenii municipiului Adjud. Interesante
filme documentare sub genericul ”Călătorind
prin Europa” au umplut Sala multimedia. S-a
putut vizita Biblioteca municipală Adjud,
realizându-se ‖Turul bibliotecii mele‖ sub
conducerea nemijlocită a directoarei acestei
importante instituție de cultură din Vrancea.
95
O activitate deosebită a fost și realizarea
expoziției ”Cărți cu autograf în colecțiile
Bibliotecii municipale Adjud”, la care au
participat și elevii clasei a XI -D de la Colegiul
național ‖Emil Botta‖, coordonați de prof.
Bughidău Cătălin.
Doamna directoare, sufletul Bibliotecii a vorbit
convingător despre rolul cărții și împortanța
educației în formarea unui frumos și puternic
caracter. A prezentat cărți cu autograf ale
scriitorilor din Vrancea dar și din țară.
Tinerii, cititorii fideli ai Bibliotecii și nu numai
au vizitat expoziția de carte și au adus cuvinte de
apreciere personalului și în mod deosebit
doamnei Prof. Tatiana VALEA, care permanent
se implică în organizarea și derularea unor
valoroase proiecte culturale și de educație.
Felicitări Bibliotecii Adjud pentru promovarea
limbii și culturii române în municipiul Adjud.
Ing. Ionel MARIN
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
ZILELE MUNICIPIULUI ADJUD,
28 aprilie – 01 mai 2017
Primăria municipiului Adjud, Consiliul Local
Adjud și Casa de Cultură ‖Tudor Vornicu‖ au
organizat, cu mult drag, pentru Adjudeni și nu
numai Zilele municipiului Adjudului.
Domnul Primar Constantin ARMENCEA,
primul gospodar al urbei de pe Trotuș, prin fapte
dovedește, de mai multe mandate consecutive că
merită respectul şi iubirea Adjudenilor. Cu
sprijinul personalului Primăriei, al locuitorilor,
prin proiecte cu finanțare europeană a realizat
pentru oameni şi pentru binele lor și
înfrumusețarea municipiului, necesare și
deosebite proiecte. Cu deosebită plăcere îl
asculți pe domnul Primar vorbind despre proiecte
importante pentru o viață mai bună pentru
locuitorii municipiului Adjud.
După cum știți Municipiul Adjud este situat în
judeţul Vrancea la confluenţa râului Trotuş cu
râul Siret. În componenţa municipiului Adjud se
cuprind şi Burcioaia, localitate situată la 5 km
Sud de Adjud, Adjudu-vechi şi Şişcani, situate la
distanţa de 5 şi respectiv 7 km Nord faţă de
Adjud. Continuitatea de locuire în această zonă
este dovedită şi de descoperirea unui nivel de
locuire din sec. VIII - IX, în punctul numit ―La
96
sondă‖, unde s-au găsit mai multe fragmente
ceramice ce provin de la vase lucrate la roata cu
turaţie mijlocie, având în compoziţie nisip şi
microprundişuri ca degresant, de culoare
cărămizie şi decorate cu motive formate din benzi
de linii drepte şi de linii vălurite.
Aceste fragmente ceramice îşi găsesc analogii în
descoperirile dintr-o serie de aşezări din Moldova
din secolele VIII - IX, cea mai apropiată fiind
aceea de la Lespezi - Homocea, situată la circa 4
- 5 km de Adjudu-vechi.
Un interes deosebit pentru cunoaşterea evoluţiei
istorice din aceste locuri îl prezintă un engolpion
din bronz cu inscripţia în limba greacă‖Sfântul
Gheorghe‖ datând din secolele X - XI. O
mărturie grăitoare a funcţiei economice pe care o
juca Adjudul medieval este chiar prima
menţiune documentară, cea din privilegiul
comercial acordat de Ilieş Vodă la 9 aprilie
1433 negustorilor ―celor şapte scaune săseşti din
Ţara Transilvaniei‖. Acest privilegiu consacra de
drept o situaţie de fapt mult mai veche.
Totodată, el prevedea ca taxele vamale în oraşul
Adjud să fie de fiecare marcă, 4 groşi
moldoveneşti, iar după negoţul săvârşit aici să se
dea alţi 4 groşi de marcă.
Pentru comerţul de tranzit cu postav, taxa vamală
era în oraşul Adjud de 2 zloţi de car. Tot 2 zloţi
de car era taxa pentru piperul şi lâna din Ţara
Românească.
Privilegiul comercial acordat de către Ştefan
cel Mare liovenilor la 3 iulie 1460 ne arată
faptul că din oraşul Adjud, ca şi din celelalte
oraşe moldoveneşti, se puteau cumpăra cai, vite,
porci, piei de miel, de vite şi de animale
sălbatice, în schimbul peştelui de Brăila, cerii
munteneşti sau ungureşti, jderilor ungureşti şi
argintului ars din Transilvania.
Locuitorii oraşului Adjud, ca şi ţăranii din satele
şi oraşele învecinate îşi expuneau produsele şi
mărfurile lor în piaţa târgului. Predominau
produsele animaliere şi agricole, lemnele de foc
şi de construcţie, obiectele casnice, uneltele
agricole şi produsele din lemn. Desfacerea
produselor se făcea în prăvălii, la târgurile
săptămânale sau în bâlciurile organizate periodic.
Adjudul este atestat ca oraș târg din data de 9
aprilie 1433, prin Privilegiul Comercial dat de
domnul Iliaș Voievod, fiul lui Alexandru cel
Bun, ulterior Adjudul îl regăsim ca punct de
vamă, la 3 iulie 1460, prin Privilegiul
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017

Comercial acordat de Ștefan cel Mare,

liovenilor. Istoria acestui frumos ținut este
interesantă, bine de știut și apreciată. Din data de
01 decembrie 2000, prin legea nr. 223/2000,
Adjudul a fost ridicat la rangul de municipiu.
Trebuie să cunoaștem și să prețuim munca,
efortul și sacrificiile făcute de oamenii de pe
aceste meleaguri pentru păstrarea, continuitatea și
înflorirea vieții acestui binecuvântat spațiu
românesc.

Autoritățile au sărbătorit, alături de localnici,

584 de ani de atestare documentară, anul
oficial de ‖naștere‖ a localității de pe Trotuș fiind
1433. Înaintea spectacolelor a avut loc o
manifestare culturală, dedicată Zilei
Internațională a Pământului. La cea de-a zecea
ediție a simpozionului dedicat Terrei, au
participat și vorbit profesori universitari, oameni
de cultură, specialiști și elevi.
Majoritatea manifestărilor s-au desfășurat pe
Stadionul municipal din localitate, frumos
pregătit pentru sărbătoarea de suflet a
Adjudenilor.

Pe data de 28 aprilie, de la oara 17.30 stadionul

era plin cu tineri, copii şi vârstnici și de invitați
de seamă și de locuitori din preajma Adjudului.
Timp de patru zile au încântat inima și sufletul
Ansambluri de muzică populară, formații și
soliști de muzică ușoară, renumiți printre care
amintesc: Ansamblul folcloric ”Ca la noi”, din
Bacău, Ansamblul folcloric ”Țara Vrancei”,
soliștii Ion Paladi (Rep. Moldova), Geta
Postolache, Doina Mirea, realizatoare emisiuni Foarte mulți soliști îndrăgiți de publicul
TV și trupa etno ”Datina”. De asemeni au fost românesc au urcat și însuflețit pe Adjudeni,
prezente formații și soliști locali, apreciați de printre care amintesc: Selfie, Alessia, Raoul,
publicul vrâncean. Rareș și Ralflo.

97
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017

Noutăți editoriale

Eminescu tradus în 150 de limbi din peste 250

de ţări ale lumii

Cartea „Eminescu Universalul”, a reputatului

scriitor și eminescolog Dumitru Copilu-Colillin,
se află la a patra ediție (Editura Bibliotheca,
Târgoviște, 2016). De fapt, titlul complet al
lucrării îl găsim pe coperta IV, ca o precizare la
titlul generic de pe coperta I. El rezumă sintetic
tot conținutul lucrării: „Eminescu în circuitul
universal: traducerea şi ecoul operei în publicaţii
tipărite şi online în 85 de limbi, iar prin
programe de traducere automată în alte 65 de
limbi, în total 150 de limbi din peste 250 de ţări”.
Cuvântul înainte al cărții („Un fenomenolog al
receptării operei eminesciene”) este semnat de
Acad. Mihai Cimpoi, care este și coordonatorul
ediției.

Dintre formații amintim: îndrăgita trupă 3 Sud- UN FENOMENOLOG AL RECEPTĂRII

Est, trupa ”Alb-Negru”, care a încheiat OPEREI EMINESCIENE
manifestările prin susținerea unui recital
extraordinar, ‖electrizând‖ și bucurând întreaga Date fiind vastitatea şi
asistență. Nu putem omite parcul de distracții și profunzimea explorărilor
târgul tradițional al meșteșugarilor care au bibliografice privind
încântat pe tineri, copii și pe cei vârstnici. „traducerile şi ecourile
Un aport deosebit la buna derulare a Zilelor eminesciene‖, realizate de
municipiului Adjud l-a adus și viceprimarul Dumitru Copilu-Copillin,
Claudiu CRISTEA. Merită evidențiat și Prof. putem vorbi despre o adevărată fenomenologie a
Ion CĂTANĂ, dir. Casei de cultură ‖Tudor receptării. Operaţia de înregistrare statistică
Vornicu‖, care este dedicat trup și suflet obişnuită recheamă în acest caz şi o tratare
comunității, organizează și desfășoară numeroase evaluativă (deci nu doar descriptivă, sumar-
activități pentru locuitorii Adjudului, printre care matematică).
și ‖Toamna Adjudeană‖(oct. 2017, v-a fi la a
XXXX-a ediție). Dumitru Copilu-Copillin se vede obligat – şi face
ADJUDENI, LA MULŢI ȘI RODNICI ANI! acest lucru cu competenţă profesională şi respect
Ing. Ionel MARIN sfânt pentru valori (ceea ce e foarte important la

98
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
ora aceasta) – să urmărească fenomenul
universalizării operei eminesciane cu întreaga sa
complexitate.
Ce reprezintă acest fenomen? Bineînţeles,
traducerile ca atare ajunse, iată, după precizările
sale actuale, la 80 (cifra vârstei pe care visa s-o
atingă, cea a bătrânului Rege Lear, invocat în
Împărat şi proletar), ecourile imediate de natură
publicistică, festivă, prezenţa în enciclopedii şi
dicţionare enciclopedice, comemorările
internaţionale prestigioase (precum cele din
cadrul UNESCO), dar în special studiile
aprofundate cu caracter monografic şi comparat,
vizând universalismul eminescian, care atinge
acum cifra de 1.000.
Opera de traducere nu se limitează doar la un act
de transpunere într-o altă limbă mai mult sau mai
puţin reuşită. Ea presupune, esenţialmente, o
verificare de ordin valoric cu o altă cultură
(naţională), în lumina benefică a întâlnirilor
transfrontaliere, o recunoaştere a faptului că
poetul exprimă prin modul său absolut individual,
prin „cogito‖-ul său, precum stipulează noua
critică, „un fond uman general, de natură
intelectuală, etnică, lingvistică‖, după cum
preciza și poetul, definind aportul fiecărui popor
adus pe „bina (=scena) cea mare a
omenirii‖. Universalitatea lui Eminescu este
probată de (ca să preluăm nişte termeni dintr-o
cunoscută lucrare a lui Umberto Eco) un Cititor
Model colectiv, aflat pe diferite meridiane ale
Lumii, de un Univers al discursului eminescian
care generează după voie jocul semiozei
nelimitate, de codurile şi subcodurile
caracteristice altei culturi. Fireşte, Eminescu
însuşi este un Autor Model, cu o strategie
textuală îndreptată spre Cititorul Model şi cu ceea
ce semioticianul italian denumeşte deschidere
(opera aperta).
Pe tapetul larg al demonstraţiei universalităţii, se
pun motivele abordate (topoii) pe care le găsim în
Antichitate, în Evul Mediu, în epoca
romantismului, a clasicismului sau a ca centre de iradiere a mesajului eminescian,
simbolismului, influenţele radiante (în termenii
lui Tieghem), aduse de mode şi curente, dar şi
cele catalitice şi modelatoare (în termenii lui
Blaga), influenţele exercitate de Eminescu asupra
unor poeţi din alte arealuri (asupra celor albanezi,
99
de exemplu), similitudinile cu poeţii naţionali ai
altor popoare (slave, latine), descoperirea unor
filoane nu doar tipologice sau tematice, ci şi
vizionare, meditative, existenţiale, precum cel
metafizic, remarcat de Rosa del Conte, ca însemn
al modernităţii, cel elegiac (Eminescu este, după
cubanezul Salvador Bueño, chiar cel mai mare
elegiac în context universal), ontologic (din
perspectiva exegetică a Svetlanei Paleologu-
Matta), filosofic (fiind un poet – înţelept,
constructural gândirii indiene, conform
demonstraţiei Amitei Bhose).
Un statut aparte, în contextul receptării, îl au
traducerile „congeniale‖, făcute de mari poeţi
precum Ivan Krasko, „părinte al literaturii
slovace‖, Anna Ahmatova, Rafael Alberti,
Elisaveta Bagreana, Jindra Huškova. De
menţionat, pentru prestanţa lor evaluativă,
Seminarele desfăşurate în Franţa („Eminescu
după Eminescu‖), Italia (la Veneţia, în 2000:
„Eminescu – 150‖), Turcia („Eminescu şi Yunus
Emre‖), tezele de doctorat, devenite monografii
de referinţă ale lui Alain Guillermou (Geneza
interioară a poeziilor lui Eminescu), Rosa del
Conte (Eminescu sau despre Absolut), Iuri
Kojevnikov (Eminescu şi problemele
romantismului în literatura română), Song-Ki-
Kim (Eminescu şi Song-Wöl-Kim), Lasqush
Poradeci, cel mai mare poet albanez influenţat de
Eminescu (Poezia populară română şi cultura
germană în opera lui Eminescu), prefeţele şi
articolele semnate de Bernard Shaw, Salvatore
Quasimodo, Giuseppe Ungaretti, Eduardas
Mieželaitis, de vestiţii comparatişti van Tieghem,
Baldensperger, Heitmann, Korș, Iaţimirski.
Enunţul statistic, după cum precizează însuşi
cercetătorul, este prezentat „în paralel cu exemple
şi semnificaţii ce pun în evidenţă dimensiuni,
valori şi aşteptări ale evoluţiei receptării prezente
şi viitoare‖, prezentarea personalităţii
eminesciene „sumar, dar explicit într-o ordine
cronologică, pe limbi din zonele geografice de pe
toate meridianele lumii, cu indicarea localităţilor
diseminat îndeosebi pe parcursul ultimelor
aproape trei decenii, de când ascensiunea
cunoaşterii prin receptare se asociază cu
înrâurirea catalitică şi asimilarea operei în
literaturile naţionale, iar prin recunoaşterea şi
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
consacrarea ei ca valoare universală, devenind
implicit o componentă românească a expunerii statistice.
patrimoniului cultural mondial”.
Eminescu înregistrează şi fenomenul traducerilor
şi comentării prin intermediul altor limbi, în
special germană, rusă şi engleză. Sunt trecute,
bunăoară, într-o revistă statistică, peste 90 de
traduceri şi referinţe critice ca ecouri la
publicaţiile de limbă germană - apărute numai în
timpul vieţii poetului - sub formă de replici sau
extinderi în Austria, Italia, Franţa, Elveţia, Rusia,
Ungaria şi România, în mari centre culturale
situate la mari extremităţi ale lumii: Leipzig,
Chicago, Viena, Sankt-Petersburg, Florenţa, New
York, Bonn, Budapesta şi Bucureşti.
Surprinzătoare este concluzia pe care o face
cercetătorul privind receptarea în arealul cultural
slav, care corespunde orizontului de aşteptare
propriu lumii moderne, marcată de „ofensiva‖
internetului: „Avem în vedere, consemnează
Dumitru Copilu-Copillin, atât extinderea
prezenţei creaţiei eminesciene în publicaţiile
slave online, cât şi intensificarea cercetării şi
elaborării de lucrări – comparative – nu doar pe
teme punctuale de interes local şi naţional, ci,
deopotrivă, pe teme vizând valorile literare
naţionale de dimensiune universală, cum ar fi
raporturile tipologice sau de filiaţii între valorile
etalon naţionale, de limbă literară şi măiestrie,
cum ar fi reprezentanţii comparabili şi
compatibili, de regulă numiţi «Poeţi Naţionali»‖.
Meritul fundamental al profesorului Dumitru
Copilu-Copillin este acela de a ne da o lucrare
bibliografică în care identifică, prelucrează şi
evaluează, cu metode şi într-o viziune modernă,
sursele eminesciene, şi de a ne oferi enunţul
statistic – ‖ştiinţa faptelor petrecute‖ – conform
preceptului lui Leonardo da Vinci: „Orice adevăr
este adevăr numai dacă este demonstrat,
matematic‖ împreună cu anumite explicitări de
ordin istorico-literar şi sociologic. Sunt de
remarcat acribia, erudiţia, plăcerea intelectuală de
„a naviga‖ pe internet, dar şi de a merge direct la
surse (dicţionare, volume de traduceri,
monografii, proiecte, comunicate, acţiuni publice
etc.). Profesorul – cercetător nu-şi ascunde
bucuria când găseşte aprecieri superlative,
comentând cu însufleţire şi exaltare (e un mod de
100
a sfida detractorii) şi depăşind astfel ariditatea
Sub ochii noştri se ridică, piramidal, un Eminescu
a cărui valoare universală este absolut
indiscutabilă, comparabilă cu cea a tuturor
poeţilor reprezentativi ai lumii.
Acad. Mihai Cimpoi
”Murmur de Ganduri”, autor Carmen
Viorica RADU
Nerostitele Rostite
Înfășurată într-o manta elegantă de gânduri și
cuvinte - îmbrăcată nu s-o apere de intemperiile
care-i tulbură peisajul poetic, cât să-i fie pavăză
în fața zvârcolelilor dragostei -, Carmen Viorica
Radu făurește versuri delicate, aproape fragile,
dezvoltate într-o notă de sfârșit recapitulativ,
dacă nu continuu, ușor bântuite de o atmosferă
bacoviană, cu o expresivitate controlată,
melodică, țintind instanța supremă a inimii - in
volumul liric ”Murmur de Gânduri”, 2017:
Fiecare cuvânt
pe care noi doi
nu l-am putut
până acuma rosti,
e știut deja,
de îngerii noştri păzitori
şi de poemele ce vor răsări,
scrise toate,
în ritmul inimii mele...
Iubirea ca trăire cotidiană, aparent de-erotizată,
este, așadar, firul ariadnic al acestor versuri, o
dragoste nu atât magnetică și pasională, cât parcă
devenind preocupare și gestică, evitând
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
metamorfoze magice, preferând mobilierul
romantic al unor nori de catifea și al broderiilor
de stele. Existența, metaforizată de poetă printr-o
ploaie paradoxistă ce leagă pământul de cer, e
suportabilă prin recursul metodic la o dragoste ca
statut, casnică și domesticită, ale cărei cazne
comune se vor filtrate într-o piatră filozofală.
Carmen Viorica Radu nu dă senzația că scrie
poezie, ci că o murmură în ritmul inimii. Îi dorim
ca murmurul să aibă un ecou intensiv, ecou pe
care îl merită cu prisosință.
Prof. univ. dr. Florentin Smarandache
Ionel MARIN despre cartea ”Călăuză pe
cărările artei”, autor Nicolae RĂDVAN,
Editura Terra, 2016
Am primit cu bucurie cartea domnului Nicolae
Rădvan din Focșani, pictor și fost profesor de
Desen. Trebuie amintit faptul că domnul Rădvan
a avut o carieră didactică strălucită și ca pictor,
foarte cunoscut publicului vrâncean și nu numai
prin participarea la numeroase expoziții de
pictură la Galeriile de Artă din Focșani și în alte
localități. Iubirea, prețuirea imensă față de elevi
și pictură l-au ajutat pe Prof. Rădvan să realizeze
o bijuterie de carte, un ghid remarcabil despre
creativitatea elevilor, tinerilor, foarte util celor
care vor să îmbrățișeze o carieră artistică. Prin
cele șapte articole ale cărții se realizează
apropierea elevului de tainele picturii și crește
101
încrederea în propriile forțe ale viitorilor artiști
plastici. Cartea constituie și un mesaj serios
profesorilor de arte dar și elevilor talentați,
dornici și creativi în domeniul artelor. Doamna
Luiza BARCAN, critic de artă de mare acuratețe
și profunzime afirma: ‖Poate cea mai
neconvențională dintre abordările acestui
domeniu sensibil, cartea ”Călăuză pe cărările
artei” și-a propus dintru început să explice pe
înțelesul tuturor care sunt resorturile tainice ale
creativității, cum a primit omul în dar de la
Dumnezeu puterea de a transfigura prin artă
universal vizibil, ce înseamnă lucrul făcut de
mâna unui artist, care sunt beneficiile
extraordinare ale eliberării propriei creativități de
canoane inutile, de abordările rigide sau de
prejudecăți‖. Desigur ne impresionează un tablou
frumos, o expoziție de pictură și toate acestea
necesită talent și multă dăruire. Felicitări
domnule Prof. Nicolae RĂDVAN pentru volum
și cred că acesta poate fi socotit un model de
metode și tehnici de pictură, despre colaj,
tehnologia elementară a artei, de indicații
metodice, de psihopedagogie a artei și de
recomandări utile celor ce participă la concursuri
de artă plastică organizate în afara instituțiilor de
învățământ.
Prof. dr. Constantin DOBRESCU
Patria de pământ şi de piatră
„Noi, de fapt, avem două patrii coincidente:
o dată este patria de pământ şi de piatră şi încă
o dată este numele patriei de pământ şi de piatră.‖
(Nichita Stănescu)
Apariţia oricărei cărţi este o sărbătoare de suflet
şi de spirit şi de aceea prezentul volum la care ne
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
vom referi, scris cu multă dragoste despre
meleagurile natale, constituie mai mult decât o
carte de vizită, este o creaţie de valoare a
autorilor. Onorat de autori cu lectura
manuscrisului pot plăti o mică parte din „preţul
cunoaşterii‖ sub forma impresiilor mele de
cititor, ca unul care are rădăcini trainice pe linie
paternă de pe Valea Târnavelor.
Demersul ştiinţific privind frumoasa localitate
maramureşeană Ulmeni de pe Valea
Someşului, care vede lumina tiparului sub
egida Asociaţiei Cultural Creştin Umanitare
„Ars Vivat”, încearcă să abordeze în chip
unitar trecutul istoric al acesteia. Pe baza unor
documente de arhivă în mare parte inedite şi a
unor lucrări editate distinşii autori dau
consistenţă aserţiunii că „prin cunoaşterea istoriei
se realizează cunoaşterea de sine şi pregătirea
viitorului.‖ Autorii au bătut recordul de
„penetraţie persuasivă‖ în arhivele şi bibliotecile
maramureşene.
De remarcat că dau dovadă de obiectivitate
prezentând adevărul istoric privind perioada
comunistă, cu onestitate acolo unde este cazul.
Credem că nu greșim dacă afirmăm că autorii
pun în valoare ideea „nici o localitate
maramureşeană fără monografie.‖
Lucrarea este expresia faptului că fenomenul
istoriografic local, ca parte integrantă a istoriei
naţionale – în calitate de componentă distinctivă
a culturii – continuă să existe, cu toate greutăţile
perioadei pe care o trăim. Credem că cei doi
harnici cercetători au conceput lucrarea lor ca o
cercetare deschisă care să permită aflarea unor
răspunsuri cu privire la evoluţia în timp şi spaţiu
a localităţii Ulmeni.
Constatăm că în cercetarea lor, Radu şi Mircea
Botiş– ca exemplu de lucru în echipă – s-au
ghidat după cele două principii formulate de
marele retor roman Marcus Iulius Cicero: primo
– să nu spui niciodată ceea ce ştii că nu este
adevărat, secundo – să afirmi întotdeauna ceea ce
ştii că este adevărat.
Desigur, lucrarea este piatra de început a noi
cercetări privind evoluţia unei vechi aşezări
maramureşene. Unii pot spune că trecutul unei
localităţi rurale sau urbane nu are relevanţă acum
în plin proces de integrare europeană. Noi
considerăm că în noile condiţii când Europa se
pregăteşte să-şi desfiinţeze graniţele spre a
deveni ţara uriaşă a tuturor neamurilor care o
102
compun, aşezările româneşti trebuie să-şi ştie
numele şi blazonul neamului şi tot ce ţine de
sângele care îi curge prin vine. Numai aşa,
familia românească – cu străbunici, părinţi şi
copii – va putea fi recunoscută la locul pe care îl
are între celelalte familii europene, ci nu
confundată cu altele sau considerată ca fără
istorie. Desigur, cei doi, nu şi-au propus să
epuizeze problema cercetată neavând orgoliul de
a nu le scăpa nimic din toate mărturiile care vor fi
existând privind comunitatea respectivă.
Lucrarea este realizată conform cu normele
ştiinţifice ale Academiei Române care prevăd
modul în care trebuie să se desfăşoare munca de
documentare şi elaborare a lucrării în cauză.
Reuşim să descifrăm din paginile lucrării pe care
o analizăm, spiritul şcolii de sociologie a lui
Dimitrie Gusti din anii 1930, şcoală cunoscută
prin lucrările Sociologia Militans şi Teoria
Monografiei Sociologice a elevului lui Dimitrie
Gusti, Henri H. Stahl.
De fapt, autorii relevă pregnant modul în care
evenimentele istorice petrecute la nivel
macroistoric naţional se răsfrâng la nivelul unei
comunităţi locale.
Altfel spus, distinşii autori pun în practică ideea
regretatului academician Constantin C. Giurescu,
care afirmă că o istorie completă şi veridică a
neamului românesc nu este posibilă decât atunci,
când fiecare comunitate locală va avea realizată
şi publicată monografia sa. Este relevat locul şi
importanţa aşezării Ulmeni în reţeaua urbană a
judeţului Maramureş, care are rolul unui releu în
transmiterea caracteristicilor urbane spre spaţiile
rurale înconjurătoare.
Citind această carte constatăm că indiferent de
direcţia în care mergem, distanţa pe care o
parcurgem, destinul pe care îl avem, acel
ACASĂ din copilărie îl ducem mereu în suflet.
Abia la maturitate sau la bătrâneţe ne convingem
că acolo se află Dumnezeu şi ne întoarcem iar şi
iar la origini.
Prin apariţia acestei lucrări ne aflăm în faţa unui
eveniment editorial de excepţie pentru oraşul
Ulmeni, căruia este nobil să i se recunoască
importanţa. Ne permitem să asemuim demersul
despre comunitatea natală, cu certificatul de
naştere al unui copil peste care s-au aplicat în
timp nenumărate menţiuni, dar niciodată cea de
deces, pentru că odată ce ea „s-a născut‖, este
sortită „a trăi‖ în eternitate şi să devină o
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
autentică „Evanghelie‖ pentru toţi membrii
comunităţii pe care îi reprezintă.
Scriind cu abnegaţie şi onestitate,s-a realizat o
lucrare cu ţinută academică şi mare valoare
ştiinţifică intrinsecă.
Alcătuită cu acribie, într-un stil accesibil,
lucrarea formată din 10 capitole este plină de date
şi cifre, de valori măsurate sau extrase şi mereu
comparate, integrate şi interpretate, valori care
exprimă cuantificat mediul natural sau viaţa
economico-socială a comunităţii din care provin.
Autorii se opresc pe spaţii ample şi asupra
aspectelor legate de datini şi obiceiuri, munci
agricole, viaţă, nuntă, naştere, înmormântare etc.,
aspecte etnografice, ocupaţii tradiţionale, credinţe
despre cer şi astre etc.
Utilă este şi galeria personalităţilor sau, mai bine-
zis fiilor localităţii, care s-au ridicat din Ulmeni şi
au contribuit la ridicarea morală şi culturală a
localităţii.
Ne este arătat un colţ de ţară cu oameni harnici,
aprigi, care şi-au păstrat credinţa, limba, portul şi
obiceiurile, în ciuda vitregiei timpului, vedem
oameni cu tradiţii străvechi, oameni apropiaţi de
natură, de peisajele locului, de cele eterne
primordiale, ca şi de cele create de ei, simţindu-le
şi îmbinându-le ca nimeni alţii.
Citind această carte, realizezi că eşti cu
adevărat al acestei ţări, eşti acasă, că simţi
sufletul pământului ei, când inspiri chiar şi
ocazional, mirosul pământului muşcat de sapă,
amestecat cu izul buruienii, cu ţărâna în care se
îngroapă tălpile.
Gheorghe A. Stroia - Parfum de tei (trilingv:
RO-FR-EN)
103
Frânturi de Gânduri!
Gânduri, speranţe, vise! Slovă, cuvânt, entitate!
Copilărie, iubire, anotimp! Mamă, timp, viaţă!
Ţară şi Divinitate! Aşa aş traduce poezia lui
George Stroia.
Plin de exuberanţă, dar şi de subtilitate, versul
său îmbracă forme şi sensuri multiple, menite să
încarce suflete, să mângâie timpul din oameni, să
lumineze întunericul ascuns, trezindu-l la viaţă.
Îşi strigă copilăria, dar şi iubirea, îşi elogiază
mama, dar şi fiinţa iubită, îşi acceptă într-un
firesc incontestabil toamnele, dar şi prietenii, îşi
deschide braţele către lume în mod altruist şi
zâmbeşte inclusiv cârcotaşilor prin cuvânt de
speranţă.
Îl citeşti cu uşurinţă, dar să fii odihnit, îl pătrunzi
în esenţă, doar să-l cunoşti, după care îl şi-
nţelegi!
Venit printre noi să-mbogăţească litera
cuvântului, să aducă un suflu nou poeziei
româneşti, versul lui George Stroia sporeşte
dorinţa cititorului de-a continua parcursul
lecturii. E chemarea existentă în noi, dar trăită
letargic în ultimii ani.
Ce se-aude, oare vine/ Peste ceruri zvon
porneşte/ Cade ploaia din genune/ Lumea toată
răcoreşte.
Câtă simbolistică există în ploaia care vine să
răcorească întreaga fire! Suntem oare capabili să-
i lăsăm stropii curaţi să ne pătrundă? Aceasta să
fie oare dilema omului postdecembrist? Lipsa de
curaj sau acceptarea resemnării?
Felicitări şi zbor spre înalt ţie, George Stroia, prin
ascuţimea şi profunzimea mesajului tău poetic!
Împăcat cu tine, dar şi cu iubirea, legat de
pământul strămoşesc, dar şi de Dumnezeu ai
zămislit cuvânt trainic, într-o lume nesigură, în
semn de speranţă!
Angela BURTEA, Brăila
Tandreţea poetului în procesul rememorării
nostalgice ale unor trăiri autentice
PARFUM DE TEI de Gheorghe A. Stroia
cuprinde versuri dedicate soţiei autorului.
Exprimă tandreţea poetului în procesul
rememorării nostalgice ale unor trăiri autentice.
Versurile sale sunt într-o continuă mişcare în
drumul lor explorativ. Sentimentele profunde faţă
de fiinţa iubită, amintirea mamei şi a copilăriei
Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017
propune strofe încărcate de emoţii, care învăluie
cititorul chiar de la începutul volumului.
Gheorghe A. Stroia simte şi respiră poezie
precum un poet romantic.
Mariana ZAVATI-GARDNER, Anglia
VIRGINIA BOGDAN, Focșani – TURNUL
DIN FILDEȘ/ THE IVORY TOWER
(poezie, traducere în limba engleză Elena
Angelica Androni)
Unele dintre poeme conţin obsedante enumerări
ale elementelor naturii, ale stărilor, revelând
profunzimea, plină de înţelepciune şi mister, a
eului liric. Un splendid astfel de psalm merită
reproducere integrală, spre exemplificare: Liberă/
mâna mea/ să mângâie miresmele gândului tău/
pe care-l aud/ la vremea când se-nalţă/ păsările-
n văzduh./ mulţumescu-ţi Doamne,/ de pâine./ Şi
pentru dragostea pe care pot/ să ţi-o dărui.
Necontenit./ Dar cum/ te voi mai recunoaşte/
când ochii mei/ vor fi țărâna verzilor ierburi?/
Aprinde/ luminile toate, Doamne./ Şi să nu mă uit
înapoi.
TURNUL DIN FILDEŞ (precum în poveştile
Jataka) – este simbolul puterii, în niciun caz forţa
fizică brută, ci forţa cugetului, puterea spirituală,
invincibila sursă a vieţii. Per ansamblu, cartea
reprezintă încă o reuşită a unui om ales, cu un
suflet ales, dispus să servească poezia până la
sacrificiul de sine. Virginia Bogdan rămâne o
poetă de forţă, una dintre cele mai frumoase voci
lirice vrâncene, din păcate, insuficient promovată
şi recunoscută la adevărata sa valoare. O sursă
inepuizabilă de energie spirituală, ţinută de multe
104
ori în umbra unor nume, aşa-zise ‖ilustre‖, dar
care nu au puterea de a sesiza lumina care se
ridică din spatele lor, ‖ilustrându-i‖. O lectură
mai mult decât agreabilă, desprinsă parcă din
esenţele cathartice ale scrierilor lui Valery
Larbaud. (GHEORGHE A. STROIA)
CONSTANȚA CORNILĂ, Focșani –
POEZII PENTRU COPII
Dorul de copilărie, de vârsta inocenței – când
cerul și pământul erau totuna, când visul se
prelungea în realitate, când ura, invidia, răutatea,
nu existau fizic – devine rațiunea în virtutea
căreia adultul privește înapoi cu nostalgie. În
această reverberantă lume, dragostea mamei, a
tatălui, lumina bunicilor, sunt generatoare de
nemăsurată bucurie pentru sufletul copilului.
CONSTANȚA CORNILĂ se apleacă voit asupra
acestei lumi speciale, dedicând scumpei sale
nepoțele nu un vers, nu o poezie, ci o întreagă
carte de POEZII PENTRU COPII. Și o face din
preaplinul inimii, cu dragoste și blândețe, cu o
frumusețe interioară care mângâie, alină, alintă și
leagănă copilul, pe brațele generoase ale visului.
Personaje tipice – cățelul și porumbelul, puiul și
găina, dar și prietenia, iubirea, sunt tot atâtea
ingrediente vii ale magiei create.
O lectură plăcută, pentru toți cei care au în suflet
scânteia nestinsă a unui crâmpei de copilărie.
Felicitări autoarei, pentru bucuria pe care o
aduce, pentru grija și atenția cu care înșiră
povești despre lumea dorită, din fericire nu
trecută în uitare, ci retrăită prin copii și nepoți!
(GHEORGHE A. STROIA)
Semnal editorial