Sunteți pe pagina 1din 18

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti,

Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice,


Domeniul de studii de masterat: Ingineria Mediului,
Programul de studii master: Ingineria şi Managenentul Sistemelor Biotehnice.
Grupa: Rosiorii de Vede, Teleorman

REFERAT:
Radiaţiile electromagnetice
ionizante şi efectele lor biologice

Prof.dr. Emil PETRESCU

Student masterand anul I :


BRINZOI GABRIEL ADRIAN

Anul universitar 2018-2019


EFECTE BIOLOGICE ALE RADIATȚ IILOR IONIZANTE

1. RADIAȚII IONIZANTE

Radiațiile ionizante sunt formate din radiațiile nucleare și radiațiile X (röntgen). Radiațiile
nucleare sunt radiațiile pe care le emite nucleul atomic atât spontan – în urma dezintegrărilor
caracteristice radioactivității naturale sau artificiale – cât și în urma reacțiilor nucleare. Radiațiile
X sunt emise de electroni, fie la trecerea lor pe nivele profunde ale atomului (spectru caracteristic),
fie prin frânarea electronilor liberi de mare energie (spectru continuu). Aceste radiații au energie
mare și în urma interacției lor cu materia pot ioniza atomii, datorită acestui fapt purtând numele de
radiații ionizante.
În secolul nostru practica a pus omenirea față în față cu aceste radiații. S-a văzut că aceste
radiații pot avea o serie de efecte nefaste asupra materiei vii, dar și o serie de efecte care se pot
utiliza pentru dezvoltarea bunăstării materiale și spirituale a societății umane. Astfel, aceste
radiații administrate în doze mari materiei vii duc la moartea acesteia, administrate în doze medii
duc la îmbolnăviri, întârzieri în dezvoltere etc., iar administrate în cantități mici pot avea chiar
efecte similatoare. Totalitatea efectelor radiațiilor ionizante asupra materiei vii constituie efectul
radiobiologic cu studiul căruia se ocupă radiobiologia.
Imediat după descoperirea radiaților roentgen și apoi a radioactivității, s-a sesizat și
caracterul periculos al radiaților ionizante, în cazul folosirii neraționale. Pionerii rontgenografiei
au cunoscut pe propria lor piele acțiunea radiaților ionizante, iar după descoperirea radioactivității,
primele victime au apărut în 1920, în S.U.A., în rândul muncitorilor care au aplicau vopsele
luminoase pe cadranele ceasornicelor. Acestora li s-au adăugat savanții Marie Curie și Irene
Joliot-Curie, renumiți cercetători în domeniul radiaoctivității, care au decedat după grele suferințe,
de leucemie radioindusă.
Indiferent de urmările provocate de impactul radiațiilor ionizante cu organismul viu,
acțiunea biologică prezintă unele particularități și anume:
- organismul omenesc nu este dotat cu un organ de simț care să sesizeze prezenta radiațiilor
ionizante, iar efectul biologic nu este vizibil în momentul iradierii;
- efectele biologice sunt cumulative și nu au un caracter particular care să ne permită
deosebirea de efectele apărute altfel decât prin iradiere.
- modificările și simptomele evoluează lent după iradiere.
În realitate, efectele biologice produse de acțiunea radiaților ionizante asupra ființelor, în
special a omului, sunt rezultatul unei lungi serii de fenomene care se declanșează la trecerea
radiaților prin organismele vii. Evenimentele inițiale, sunt ionizări și excitări ale atomilor și
moleculelor din mediul de interacțiune de-a lungul traiectorilor particulelor ionizante. Ulterior

2
EFECTE BIOLOGICE ALE RADIATȚ IILOR IONIZANTE

aceste perturbări fizice antrenează reacții fizico-chimice, urmate de reacții chimice, generând în
final efecte biologice. Prin urmare avem: efecte stohastice și nestohastice care sunt explicate mai
pe larg în continuarea acestui proiect.
Radiațiile Roentgen constituie una din descoperirile epocale ale stiinței contemporane care
s-a impus în toate domeniile de activitate prin importanța covârșitoare a aplicațiilor sale
multilaterale.
Descoperirea radiațiilor Roentgen a deschis în medicină noi căi de diagnostic și terapie; în
știință-metode noi de cercetare nedestructivă a materialelor, metode noi de automatizare a
proceselor tehnologice; în agricultură-metode noi de înfluențare și dirijare a eredității, etc.

2. ACȚIUNEA IONIZANTĂ A RADIAȚIILOR IONIZANTE

Prin acțiunea radiațiilor Roentgen, electronii slab legați de nucleul atomic pot fi aduși în
stare de oscilație sau îndepărtați din atom. In primul caz are loc excitarea atomului, în al doilea caz
se produce ionizarea atomilor substanței străbătute de radiații Rontgen.
La trecerea prin substanță a unei particule încărcate electric (în cazul nostru un electron)
aceasta interacționază cu atomii substanței, întâlniți pe parcurs și produce smulgerea unui electron
din atomul respectiv. Atomul devineun ion pozitiv (prin pierdere unei sarcini negative) și
împreună cu electronul smuls formează o pereche de ioni.
Întrucât ciocnirea electronului cu un atom afectează numai o mică parte din energia lui,
dea- lungul traiectoriei sale el are încă suficientă energie ca să mai interacționeze și cu alți atomi,
prin urmare pe traectoria sa produce un mare număr de perechi de ioni. În felul acesta are loc
ionizarea.
Daca într-un gaz ionizat se creează un câmp electric, atunci, sub acțiunea cîmpului electric
particulele încărcate se pun în mișcare, iar gazul devine un bun conducător de electricitate.
Valoarea acestui curent depinde de numărul de ioni și de tensiunea electrică aplicată pentru crearea
câmpului electric. Pe fenomenul ionizării gazului sub acțiunea radiațiilor Roentgen se bazează
funcționarea camerelor de ionizare și a contoarelor de particule pentru evidențierea prezenței
radiațiilor Roentgen și pentru măsurarea intensității și energiei lor.

2.1 Efecte patogene ale energiei radiațiilor ionizante

3
EFECTE BIOLOGICE ALE RADIATȚ IILOR IONIZANTE

Aceste efecte depind de doza și debitul dozei de iradiere, de volumul de corp iradiat la care
se mai adaugă reactivitatea organismului și radiosensibilitatea specifică a țesuturilor organelor,
sistemelor irradiate etc. Acești factori pot fi comuni tuturor felurilor de radiații ionizante care dau
în esență aceleași tulburări în raport cu cantitatea de energie radiantă absorbită.
Prin efectul lor biologic complex, radiațiile ionizante duc la tulburări în activitatea vitală a
organismului, totalitatea simptomelor ce reflectă aceste tulburări poartă în medicină numele de
boală de iradiere (sau boală de raze, de radiație, boală actinică etc.).
Boala de iradiere fiind o boală a întregului organism prezintă tulburări aproape în toate
sistemele principale, în primul rând în sistemul nervos și în cel hematopoetic (reprezentat de
măduva osoasă roșie, splină și ganglionii limfatici). Modificările constatabile în sângele periferic,
deși au o mare importanță, pot lipsi sau pot fi neînsemnate sau instabile mai ales în perioada de
început a bolii cronice de iradiere. De aceea în diagnosticul ei se ține seama și de tulburările altor
sisteme. În afară de aceasta, modificările sanguine pot avea și alte cauze (bunăoară un alt toxic),
ceea ce face ca diagnosticul să fie pus numai comparând semnele clinice cu cele de laborator în
condițiile confirmării dozimetrice îndelungate că s-a lucrat în condiții de iradiere excesivă.
În faza de început a bolii de iradiere cronică apar semne de dereglare nervoasă, tulburări
nervoase caracterizate prin fenomene de astenie (oboseală) și labilitate vegetativă la nivelul
organelor și al vaselor, semne de modificări instabile ale sângelui, hipotensiune, scăderea secreției
gastrice și tulburări metabolice. Toate aceste modificări sunt funcționale, instabile și reversibile,
dacă subiectul este scos din mediul radiant și se îngrjește.
Starea de astenie apare treptat și se manifestă prin moleșeală, iritabilitate, tulburări ale
somnului, slăbirea memoriei și a puterii de lucru. Uneori la această stare se adaugă amețeli și
grețuri cu slăbirea poftei de mâncare și migrene rebele.
Când aceste semne de astenie se asociază cu unele semne de labilitate vegetativă și
vasculară (joc al pulsului, transpirație, dermografism, tremur al pleoapelor și al degetelor întinse,
variații de tensiune cu predominanța hipotensiunii etc.) medicii vorbesc de existența unui sindrom
astenovegetativ.
Tot în faza de început a bolii cronice de iradiere pot apărea modificări ale pielii,
manifestate prin scăderea elasticității ei, apariția „pielii de gâscă“, dermatitelor și modificărilor la
unghii, care crapă și se rup ușor.
În faza a doua a bolii are loc o accentuare a sindromului astenonegativ, însoțită de tulburări
endocrine, de sângerări și de scăderea mai pronunțată a funcției aparatului hematoformator (se

4
EFECTE BIOLOGICE ALE RADIATȚ IILOR IONIZANTE

constată o leucopenie pronunțată), cu neutropenie absolută, limfonie cu caracter stabil și


trombocitopenie.
De asemenea, sub influența radiațiilor Roentgen, rezistența naturală a organismului față de
infecții scade atunci când iradierea este excesivă și afectează mecanismul celular și humoral de
apărare a organismului, deoarece scade reacția de apărare a organismului, deoarece scade reacția
de apărare a organismului, deoarece scade reacția de apărare leucocitară și este tulburată
activitatea sistemului nervos. Astfel poate apărea bacteriemia postradiantă, o septicemie gravă,
produsă prin autoinfecția organismului iradiat excesiv, cu microbi proveniți din microflora proprie
intestinală, faringiană etc., care în condiții de imunitate biologică normală nu sunt vătămători.
Din aceleași cauze, infecțiile latente se reaprind și se constată o receptivitate mai mare față
de infecțiile latente se reaprind și se constată o receptivitate mai mare față de infecțiile dinafară, de
exemplu, ale căilor respiratorii (pneumonii), infecții intestinale latent reacutizate (dezinterie,
enterocolite),infecții reacutizate ale căilor biliare etc.
Dacă și în faza a doua de boală bolnavul continuă să se iradieze și nu se tratează, apar
tulburări grave ireversibile, cu pierdere totală a capacității de regenerare a țesuturilor, cu procese
distrofice profunde la nivelul organelor și sistemelor și cu afectarea gravă a sistemului
hematoformator, caracteristice pentru faza a 3-a a bolii. Acum starea generală este foarte proastă:
slăbiciunea este puternică, adinamia și hipotonia sunt marcante și stabile. Întreaga
simptomatologie descrisă mai sus este mai pronunțată și pronosticul mai grav.
Pe fondul bolii de iradiere cronice sau ca rezultat al trecerii peste forma acută, pot apărea,
după un timp variabil, consecințe îndepărtate ale bolii de iradiere: tulburări metabolice tardive sau
modificări tardive ale diferitelor sisteme și organe, cataracta de iradiere, procese cu caracter
neoplazic (tumori, leucemii), tulburări în dezvoltarea fătului și a eredității (efectul genetic).
În rândul consecințelor îndepartate ale tulburărilor metabolice se numără scăderea duratei
de viață a organismului cu îmbatrânirea lui pretimpurie, istovirea general, tulburarea
metabolismului, slăbirea capacității imunobiologice cu scăderea puterii de apărare față de agenții
infecțioși, slăbirea hematopoezei, a activității cardiovasculare, nervoase, sexual și a altor sisteme.

5
EFECTE BIOLOGICE ALE RADIATȚ IILOR IONIZANTE

Influența
radiațiilor
Fig.2.1 Bolile
Roentgen asupra dezvoltării profesionale
fătului prin radiații
(prin iradierea mamei)ionizante pe ani.
și asupra eredității (prin iradierea
părinților) sunt consecințele îndepartate ale iradierii posibile, dar care astăzi se întâlnesc din ce în
ce mai rar, datorită măsurilor de protecție și evitării abuzurilor iradierii posibile a persoanelor
tinere.
Organismul matern, care face o boală de iradiere, chiar ușoară, în perioada gravidității
poate cauza fătului o serie de tulburări de dezvoltare, mai periculoase în prima perioadă a sarcinii,
când are loc organogeneza.
Dacă gravida face o formă gravă de boală de iradiere poate surveni moartea fătului,
nașterea prematură sau nașterea cu anomalii congenitale (anencefalia, microcefalia, diverse
hipoplazii, în special ale extremităților). Mama la rândul ei poate avea din aceeași pricină o naștere
mai grea și prelungită.
Efectul genetic al radiațiilor ionizante este cercetat de mult timp cu multă asiduitate atât
pentru protecția umană cât și aplicațiile practice agro-zootehnice și microbiologice.
Capacitatea mutagenă a energiei radiante a fost dovedită atât prin evidențierea anomaliilor
cromozomiale cât și prin practica radiogeneticienilor. Mecanismul efectului mutagen nu a fost încă
elucidate pe deplin.
Faptul că se consideră stabilit că radiomutațile sunt în general recesive și că modificările
genetice par a fi ireversibile, a dus la legiferarea unor măsuri de protecție umană și la imperativul
evitării iradierilor inutile.

6
EFECTE BIOLOGICE ALE RADIATȚ IILOR IONIZANTE

2.2 Doza, unitați de măsură a dozelor [ 17, 18 ]


Ceea ce contează în primul rând la realizarea intensității efectului radiobiologic este
transferul de energie dintre câmpul de radiații și materia vie. Dacă această energie transferată va fi
mai mare, se vor forma mai mulți radicali liberi radioinduși, vor fi blocate mai multe catene active
ale macromoleculelor de interes biologic care vor fi inactivate și amplitudinea efectului
radiobiologic va fi mai mare, fie că este vorba de efecte somatice, fie că este vorba de efecte
genetice. Rezultă că amplitudinea efectului radiobiologic se corelează cu cantitatea de energie (W)
absorbită de către materia vie de la câmpul de radiații. Dacă aceeași energie va fi absorbită de
către două mase diferite, efectul radiobiologic va fi mai intens la corpul biologic de masă mai
mică, acolo unde densitatea leziunilor radioinduse va fi mai mare; cu alte cuvinte, efectul
radiobiologic se corelează cu energia absorbită de unitatea de masă a corpului biologic de la
câmpul de radiații nucleare. Energia absorbită de unitatea de masă de materie vie sau moartă de la
câmpul de radiații poartă numele de doză absorbită de radiații (D). În concluzie putem afirma că
intensitatea efectului radiobiologic se corelează cu doza absorbită de radiații.
Sistemul de unități radiobiologic. Având în vedere corelarea directă dintre doza absorbită
de radiații și intensitatea efectului radiobiologic, sistemul de unitați radiobiologic pornește de la
măsurarea dozei de radiații absorbită. Se definește doza de radiații absorbită (D) drept cantitatea
de energie (W) absorbită de unitatea de masă de materie vie (m) de la câmpul de radiații nucleare
sau ionizante:
D=W/m (2.1)
Unitatea în sistemul internațional (SI) de doză absorbită de radiații este gray-ul (Gy) definit
ca doza absorbită de radiații în care masa de materie vie de un kilogram absoarbe în mod uniform
de la câmpul de radiații ionizante o energie de un joule: 1Gy = 1J/Kg. Această unitate de măsură
este mare și din acest motiv se utilizează în mod curent o unitate de măsură tolerată – radul (r). Un
rad se definește ca doza absorbită de radiații în care 1 kilogram de materie vie absoarbe în mod
uniform o energie de 0,01 joule de la câmpul de radiații ionizante; ceea ce este tot una că un gram
materie vie absoarbe de la câmpul de radiații ionizante o energie de 100 ergi:

1r = 10-2 J/Kg sau 1r = 100 ergi/g


1Gy = 100r

Doza absorbită de radiații, căreia în mod curent i se mai spune și doză fizică de radiații, nu
este specifică materiei vii. Un corp oarecare, cu structură chimică și densitate identice cu materia

7
EFECTE BIOLOGICE ALE RADIATȚ IILOR IONIZANTE

vie absoarbe radiații ionizante la fel cu materia vie. Astfel, noțiunea de doză absorbită de radiații
se poate aplica în egală măsură atât materiei vii, cât și celei neînsuflețite. În definirea gray-ului cât
și a radului se pune condiția de unitate de masă de corp viu pentru că în cadrul radiobiologiei ne
referim la corpul viu.
Amplitudinea efectului radiobiologic nu depinde numai de doza de radiații absorbite de
către materia vie, ci și de ritmul de absorbție a acestei doze.
Unitatea de măsură a debitului dozei de radiații absorbite în sistemul internațional este
gray-ul pe secundă (Gy/s) definit ca debitul dozei absorbite de radiații în care se administrează o
doză absorbită de radiații de un Gy, în mod continuu și constant în fiecare secundă.
Intensitatea și calitatea efectului radiobiologic nu depinde doar de doza de radiații
absorbită și de debitul ei, ci și de calitățile fluxului de radiații absorbit. Nu se obține același efect
iradiind o plantă cu o doză dată de radiații X sau cu aceeași doză de neutroni rapizi chiar dacă
debitul dozei de iradiere va fi identic. Diferitele radiații ionizante utilizate în practică
interacționează diferit cu materia vie, efectul biologic produs de ele diferă prin calitate și
intensitate. Astfel, iradiind boabe de porumb în condiții identice de debit al dozei, de umiditate și
de temperatură (ultimii doi sunt factori determinanți în stabilitatea intensității efectului
radiobiologic) cu doza de 100Gy: un prim lot cu radiații X, iar un al doilea cu neutroni rapizi
constatăm că efectul radiobiologic la primul lot este mai redus decât la cel de-al doilea. Deci la
doze absorbite identice, de radiații în codiții de debit identic intensitatea și calitatea efectului
radiobiologic depinde de natura și energia fluxului de radiații incident. Pentru a caracteriza
capacitatea de a produce efect radiobiologic a diferitelor tipuri de radiații ionizante se introduce o
nouă mărime în radiobiologie: factorul de calitate al radiației (Q). Cu zece ani în urmă această
mărime se numea eficacitate biologică relativă și se nota cu η. Factorul de calitate al radiației (Q)
se definește ca raportul dintre o doză de radiații standard și doza de radiații luată în discuție care
administrate materiei vii produc efecte biologice identice. Ca radiații standard (de referință) se iau
radiațiile X produse de o tensiune acceleratoare de 200kV, filtrate cu un strat de Cu de 0,5 mm
grosime. Factorul de calitate al radiațiilor standard este deci unitar. În general, pentru toate
radiațiile X și gama, indiferent de energia lor, factorul de calitate al radiației este unitar.
Domeniul de valori pe care poate să-l ia factorul de calitate al radiației – Q – este cuprins
între valori ușor subunitare, întâlnite pentru efectele somatice în iradierea cu particule încărcate de
mare energie (peste 100 MeV) obținute cu ajutorul acceleratoarelor de particule, și valoarea de 50
întâlnită în iradierea cu neutroni rapizi (14,7 MeV) a semințelor de orez în prezența oxigenului

8
EFECTE BIOLOGICE ALE RADIATȚ IILOR IONIZANTE

(factor ajutător în creșterea efectului radiobiologic) atunci când se urmăresc efectele genetice ale
iradierii.
Interesează și comportarea omului în câmp de radiații ionizante pentru a cunoaște măsurile
de protecție necesare în lucrul experimentatorului cu radiațiile ionizante. La om cele mai mari
valori ale factorului de calitate al radiațiilor Q le întâlmin în cazul luării în considerare a efectelor
genetice produse de iradierea cu neutroni rapizi (energie mai mare de 7 MeV), valoarea factorului
de calitate Q fiind în acest caz de cca 103. Pentru un tip de radiații dat, în general factorul de
calitate Q este mai mic dacă luăm în cosiderare doar efectele somatice și mai mare dacă luăm în
considerare efectele genetice. Datorită acestui fapt în calculele de protecție împotriva radiațiilor
nucleare se iau în mod acoperitor cele mai mari valori ale factorului de calitate Q a radiațiilor,
valori pe care le întâlmin atunci când luăm în cosiderare efecte genetice produse de către radiațiile
ionizante. În tabelul (2.1) sunt prezentate valorile factorului de calitate al radiațiilor – Q, care se
iau în calculele de protecție a personalului care lucrează în câmp de radiații nucleare. Pentru a
arăta că aceste valori prezentate în tabel sunt acoperitoare, trebuie precizat că la om, în iradierea
cu neutroni rapizi, pentru efecte somatice factorul de calitate al radiațiilor nu depășește valoarea de
3, dar în calculele de protecție se ia valoare de 10, care este o valoare mult mai apropiată de
factorul de calitate al neutronilor rapizi pentru efecte genetice.

Tipul radiației Q
Radiații X și γ 1
Radiații β- și β+ 1
Neutroni termici 5
Protoni acceleranți 10
Neutroni rapizi 10
Radiații α 20
Tabelul 2.1 Valorile factorului de calitate al diferitelor tipuri de radiații

Pentru a caracteriza amploarea efectului radiobiologic se introduce o nouă mărime


radiobiologică: echivalentul dozei (H). Definirea acestei mărimi se face perfect analog cu celelalte
mărimi biofizice cunoscute: din fotometrie, eritrometrie etc. Intensitatea efectului radiobiologic
este o mărime biofizică: este dependentă de o serie de mărimi pur fizice, ca tipul radiațiilor
ionizante care au produs efectul radiobiologic, energia lor, doza de radiații absorbită, debitul dezei
administrate etc., dar și o serie de parametrii biologici ai materialului iradiat, ca: specia iradiată,
vârsta indivizilor iradiați, temperatura de iradiere, perioada de vegetație în care au fost iradiați

9
EFECTE BIOLOGICE ALE RADIATȚ IILOR IONIZANTE

indivizii, nivelul general al metabolismului indivizilor iradiați în timpul iradierii și în perioada


post iradiare, prezența unor factori potanțatori ai efectului radiobiologic (factori
radiosesnibilizatori), sau a unor factori inhibatori ai efectului radiobiologic (factori
radioprotectori). Intesitatea efectului radiobiologic depinde atât de seria parametrilor fizici ai
iradierii, parametrii care caracterizează radiația incidentă și interacția ei cu materialul țintă, cât și
de parametrii biologici care caracterizează răspunsul materiei vii la agresiunea radiantă. De
această complexă serie de parametrii depinde intensitatea efectului radiobiologic, efect care este
măsurat cu ajutorul mărimii echivalent doză (H). Definirea echivalentului dozei H ca un produs
dintre o mărime pur fizică – doza de radiații absorbită (D) și o mărime pur biologică – factorul de
calitate al radiațiilor (Q) care caracterizează răspunsul materiei vii la agresiunea radiantă în
condițiile utilizării radiațiilor respective:

H = Q·D (2.2)

Ținând cont de definiția dată factorului de calitate al radiațiilor Q putem trece la definirea
unității de echivalent al dozei: unitatea SI a echivalentului dozei este sievert-ul (Sv), definit ca
echivalentul dozei dată de iradiarea cu o doză absorbită de 1 Gy cu o radiație ionizantă cu un
factor de calitate unitar (radiație standard). Releția de introducere a unității este:

1 Sv = Q·1 Gy; Q = 1 (2.3)

Trebuie remarcat faptul că pentru a obține un anumit efect biologic precizat echivalentul
dozei este egal pentru toate radiațiile ionizante cu care se obține efectul. Condiția suplimentară
este ca etalonarea dozei în timp (debitul dozei absorbite) să fie identic.
Ca și gray-ul, ca unitate sievert-ul este o unitate mare. Din această cauză se utilizează
frecvent un submultiplu: remul (prescurtare de la röntgen equivalent man) definit ca a suta parte
din sievert, sau ca doza echivalentă dată de o doză absorbită de un rad de la o radiație ionizantă cu
un factor de calitate unitar.
Analog cu debitul dozei absorbite se definește debitul dozei echivalent (h):
h = H/t = Q·d (2.4)
ca debitul echivalentului doză administrat în mod uniform în unitatea de timp. Unitatea de măsură
este sievert-ul pe secundă (Sv/s), iarăși o unitate de măsură mare și din acest motiv se utilizează în
mod curent submultiplii rem/s până la miliremi/an care se utilizează frecvent în calculele de
radioprotecție. Relațiile de trecere între aceste unități sunt:

10
EFECTE BIOLOGICE ALE RADIATȚ IILOR IONIZANTE

1 Sv/s = 100 rem/s (2.5)


1 rem/an = 10-2 Sv/an (2.6)

Iradierea internă. Pornind de la criteriul poziției relative a sursei de iradiere față de


organismul viu iradiat, iradierea poate fi de două feluri: iradiere externă și iradiere internă. În
primul caz sursa de radiații cu care iradiem corpul viu este exterioară materialului iradiat, iar în al
doilea caz sursa de radiații cu care este iradiat corpul viu este incorporată în materialul biologic
(este metabolizată de către corpul biologic).
La prima vedere s-ar părea că iradierea internă în lumea vegetală are o importanță
secundară. O analiză mai profundă a fenomenului radiobiologic spulberă însă acestă iluzie.
Iradierea cu neutroni termici, larg utilizată astăzi în cercetarea biologică și agricolă, produce prin
radiații nucleare în corpul iradiat izotopi radioactivi artificiali care la rândul lor provoacă iradierea
internă. Sunt cazuri de iradiere cu neutroni termici în care doza de radiații absorbită din iradierea
internă depășește net doza absorbită în iradierea internă.
În cazul căderilor radioactive (fallout) consecutive accidentelor nucleare majore sau
exploziilor nucleare valoarea dozei absorbite în iradierea externă depașește valoarea dozei
absorbite în iradierea externă și în plus iradierea internă este etalată într-un timp mai mare decât
iradierea externă. Un exemplu în acest sens îl constituie vegetația actuală din atolul Bikini unde în
perioada 1946 – 1952 au fost efectuate explozii nucleare și termonucleare în atmosferă. Vegetația
din atol și din atolii vecini au suferit mutații importante în urma iradierii suferite. Aceste mutații
sunt datorate în cea mai mare parte iradierii interne a plantelor prin izotopi radioactivi proveniți
din căderi și metabolizați de vegetație. Contaminarea radioactivă a acestor atoli este încă foarte
mare, făcând atolul să fie nelocuibil și astăzi. În plus, iradierea internă cu radiocarbon și titriu
augmentează efectele genetice prin metabolizarea celor doi radionuclizi direct în materialul
genetic (ADN).
Dacă determinarea dozei de radiații absorbită în iradierea externă este o sarcină dificilă,
determinarea dozei absorbite în iradierea internă este o sarcină și mai dificilă, pentru a cărei
rezolvare sunt cerute cunoștințe aprofundate de detecția radiațiilor ionizante, cunoașterea unor
tehnici de lucru de mare finețe și posedarea unui aparataj matematic relativ complex. În aceste
condiții se impune colaborarea biologului cu biofizicianul specializat în probleme de
radiobiologie, pe profil de dozimetrie.

11
EFECTE BIOLOGICE ALE RADIATȚ IILOR IONIZANTE

Pentru un corp omogen și infinit, în care este uniform distribuit un radioemițător oarecare,
doza de radiații absorbită în iradierea internă este egală cu energia emisă de radionuclidul
încorporat în unitatea de masă de corp, corpul fiind omogen și infinit, iar distribuția
radionuclidului omogenă, contribuția reciprocă a două puncte din corp la doză este egală. Nu
același lucru se poate afirma în cazul neomogenității corpului sau a distribuției neuniforme. Dar
trebuie precizat că în cazul radiațiilor cu parcurs (particule încărcate) afirmația de reciprocitate de
mai sus este valabilă pentru corpuri care au dimensiunile mult mai mari decât parcursul radiației,
sau altfel spus pentru toate punctele care se găsesc în interiorul corpului la o distanță de margine
mai mare decât parcursul.
La baza calculelor dozei de radiații absorbite stă ideea corpului de dimensiuni finite în care
radionuclidul emițător este distribuit uniform. În funcție de forma corpului și de dimensiunile lui,
de tipul radiației emise de către radionuclizii încorporați și de energia acestor radiații, se
calculează partea din energia emisă care se disipează în mediul înconjurător. Din partea din
energia emisă care se absoarbe în corp se determină doza de radiații absorbită în iradierea internă.
Acest procentaj din energia emisă care este absorbit în corpul în care este înglobat emițătorul este
intabulat în funcție de forma corpului, dimensiunile corpului, tipul radiațiilor emise și energia lor.
Calculul este extrem de laborios și pentru realizarea lui s-a utilizat tehnica de calcul electronică.

2.3 Prevenirea și protecția contra radiațiilor


În afara radiațiilor ionizante din fondul natural de radiații, organismul nostru este supus și
acțiunii ionizante a radiațiilor produse de surse artificiale (iradierea profesională în câmpuri de
radiații, iradierea datorită examenelor și tratamentelor radiologice, iradierea datorită explozilor
atomice și termonucleare etc.).
Din aceste considerente s-a născut necesitatea stabilirii dozei maxime de radiații pe care
omul adult o poate primi zilnic, timp de multi ani, fără ca în acest răstimp să se producă în
organism modificări ireversibile constatabile medical.
În țara noastră, doza maximă admisibilă este de 0,03 rem pe săptămână – pentru un
organism sub 45 ani (mai mică de zece ori decât cea internațională) și de 0,06 rem pe săptămână
pentru persoanele peste 45 de ani. Doza maximă admisibilă anuală este și ea mai mică – 1,3
respectiv 2.5 rem pentru iradierea întregului organism sau a organelor mai sensibile.
În examenele radiologice, organismul primește următoarele doze: în radiografia toraco-
pulmonară 0,56 rem, în cea gastrică 0,76 rem, renală 6,14 rem, cranială 1,55 rem, a umărului 0,50
rem, în cazul unei microradiofotografii 0,6 rem. etc.

12
EFECTE BIOLOGICE ALE RADIATȚ IILOR IONIZANTE

Pentru un examen radioscopic care durează mai mult, dozele primite de organism sunt mai
mari. Astfel, într-o radioscopie pulmonară organismul primește, într-un minut de examinrae 3,4-
7,6 rem, în radioscopia stomacului, în medie între 4,8 și 10,3 rem pe minut.
Având în vedere că examenele radiologice se practică destul de rar periodic – în cadrul
controlului sănătății, sau acazional, pentru a lămuri un diagnostic clinic neconcludent, dozele
iradierii din cauza examenelor sunt neînsemnate. De aici urmează concluzia că utilizarea rațională
a examenelor radiologice nu poate fi socotită periculoasă, foloasele examenelor utile depășind cu
mult efectul nedorit al radiațiilor.
În utilizarea radiațiilor Roentgen în scop diagnostic și curative se cere un sever
discernământ, căci radiologia medicală este și va rămâne încă multă vreme principala sursă de
radiații artificiale. Unele statistici arată bunăoară că “fiecare cetățean primește numai din cauza
radiologiei medicale (inclusive celei dentare) o doză biologică de 3-4 rem/gonade în decurs de 30
de ani”.
În cazurile de abuzuri, cea mai mică cantitate de radiație poate fi doza nocivă, sub aspectul
modificărilor genetice, deci nu se poate vorbi de un prag inferior sub care să avem certitudinea că
nu s-ar produce astfel de modificări.
De asemenea, nu trebuie să uităm că absorbția energiei radiante produce leziuni care
afectează nu numai individul, ci și fondul biologic al speciei, ceea ce face ca abuzul de iradiere să
fie de două ori condamnabil.
În această privință trebuie să menționăm recomandarea internațională a Comisiei stiințifice
însărcinate de adunarea generală a O.N.U să studieze protecția radiologică (1957), în care se spune
că „nici o persoană până la vârsta de 30 de ani nu va primi asupra gonadelor o doză totală mai
mare de 50 rem și nici până la vârsta de 60 de ani o doză somatică mai mare de 200 rem”.
Tot ca o măsură de protecție, în țara noastră a luat o largă dezvoltare rețeaua de
microradiofotografie pentru persoanele ce fac periodic controlul sănătății, întrucât prin această
metodă doza de radiații este mai mică decât în radioscopie.
În rândul măsurilor de protecție contra radiațiilor ionizante menționăm că în ultimul timp
se schițează perspective de apărare a organismului uman supus roentgenterapiei antitumorale și de
prevenire a bolii de iradiere cu ajutorul unor compuși chimici speciali (cisteină, metionină, cistină,
triptamină etc).
Însă acțiunile acestor compuși încă nu sunt suficient studiate, baza radioprotecției
rămânând tot complexul de măsuri profilactice și terapeutice cunoscute.

13
EFECTE BIOLOGICE ALE RADIATȚ IILOR IONIZANTE

În ceea ce privește radioprotecția personalului care mânuiește sursele de radiații


Roentgen , dată fiind gravitatea leziunilor radiologice și contactul zilnic, se cer unele măsuri
speciale ce privesc organizarea localului, condițiile de muncă și de viață și controlul periodic al
sănătății.
Primul aspect important în organizarea locului de muncă este delimitarea în jurul fiecărei
surse de radiații Roentgen a celor două zone corespunzătoare celor doua feluri de iradiere la care
poate fi supus cineva în câmpul da radiație al instalației Roentgen. În prima zonă , asa numită zonă
supravegheată, iradierea profesională este controlată și înregistrată corespunzător de un personal
competent și cu aparatură adecvată. Zona limitrofă cu zona supravegheată constituie zona
nesupravegheată, deoarece în limitele ei controlul iradierii nu se mai execută. Întrucât limitele
zonei nesupravegheate se situează acolo unde iradierea are un nivel de zece ori mai mic decât
nivelul de iradiere maxim permis în zona supravegheată, expunerea neprofesională, accidentală
trebuie să fie de zece ori mai mică decât expunerea profesională.
Problema principală în apărarea contra radiațiilor Roentgen constă deci în determinarea
debitului dozelor existente în regiunea în care trebuie protejată în vederea stabilirii condițiilor în
care să nu fie depășită doza maximă permisă.
Debitele dozelor date de o instalație Roentgen, atât în zona supravegheată , cât și în cea
nesupravegheată, pot fi măsurate cu un dozimetru oarecare, etalonat în prealabil, sau poate fi
calculată în funcție de parametri de lucru ai aparatului și de distanțele la care se lucrează.
După determinarea dozei maxime permise, o problemă foarte importantă a complexului
mijloacelor de protecție, căreia trebuie să i se caorde toată atenția, este aceea de ecranare a
surselor de radiații pentru a apăra personalul care lucrează cu ele.
De aceea, ecranarea, respectiv ecranele, se calculează astfel încât doza primită în afara
ecranului să fie redusă sub valoarea dozei maxime admise. La alegerea materialelor pentru
ecranare se urmărește nu numai atenuarea maximă a radiațiilor Roentgen, ci și absorbția lor
maximă, adică, dintre două materiale cu același coeficient de atenuare pentru radiațiile Roentgen
se alege materialul cu coeficientul de absorbție al materialului reprezintă coeficientul de absorbție
cel mai mare. Acest lucru este important, întrucât diferența dintre coeficientul de atenuare și
coeficientul de absorbție al materialului reprezintă coeficientul de împrăștiere și cu cît acest
coeficient este mai mic, cu atît se obține o împrăștiere mai mică, ceea ce este foarte important în
cazul radiațiilor Roentgen.

14
EFECTE BIOLOGICE ALE RADIATȚ IILOR IONIZANTE

Întrucât absorbția radiațiilor Roentgen este cu atât mai puternică cu cât numărul atomic al
materialului absorbant este mai mare, materialul cel mai indicat, practic, pentru protecția
împotriva radiațiilor Roentgen este plumbul.
În calculele elementare de protecție, respectiv în calculele ecranelor, se folosește ca
mărime principală de calcul grosimea de înjumătățire, adică acea grosime a stratului de absorbant,
care poate reduce la jumătate intensitatea fasciculului de radiații Roentgen, iar calculul protecției
se reduce la determinarea numărului de straturi, adică a grosimii totale dintr-un material absorbant
oarecare, necesar pentru a reduce doza de radiații la valoarea dozei maxime admisibile.
Evident, pentru ca măsurile de protecție prin ecranare să fie cât mai simple, trebuie redusă
la minimum însăși posibilitatea interacțiunii dintre radiațiile Roentgen și personalul din jur, adică
să fie luate în prealabil toate măsurile ca până și radiațiile Roentgen secundare să fie reduse la
minimum.
Aceste măsuri elementare sunt astăzi realiste prin faptul că se folosesc tuburi Roentgen
special protejate, iar la aparatele pentru radiografii, microradiografii, în roentgenterapie etc. se iau
și măsuri de protecție speciale.
Unele dintre aceste măsuri privesc amenajarea corespunzătoare a încăperilor destinate
instalațiilor Roentgen, în funcție de natura lor și tensiunile de lucru. Alte măsuri speciale privesc
protecția împotriva tensiunilor înalte și foarte înalte (1-2 MV), ca în radioscopia pieselor metalice
și cercetări speciale, și măsuri de protecție (ventilație) împotriva gazelor nocive (ozon, combinații
oxigenate ale azotului etc.) rezultate din interacțiunea radiațiilor Roentgen cu aerul înconjurător.

15
EFECTE BIOLOGICE ALE RADIATȚ IILOR IONIZANTE

CONCLUZII

În concluzie radiațiile ionizante sunt acele forme de radiații care produc ionizarea
atomilor din materialul iradiat. Această definiție ține seama de efect și nu de natura radiațiilor și
așa se face ca în categoria radiațiilor ionizante intra și radiațiile gamma (de natură “nucleară” –
produse la nivelul nucleului atomilor) și radiațiile X (de natură “atomică”). Pe lângă radiațiile
electromagnetice gamma și X, tot în categoria radiațiilor ionizante sunt incluse și fascicule de
electroni accelerați, însă nu sunt incluse radiațiile UV. De fapt, termenul “radiații ionizante” are o
semnificație tehnică și atunci când vorbim de “tratament cu radiații ionizante” (sau “iradiere
tehnologică”), în această categorie rămân acele radiații care au ca efect principal ionizarea, au o
capacitate de penetrare mare și foarte important nu produc reacții nucleare în materialul iradiat.
Radiațiile ionizante din nucleul atomic sunt îngrijorătoare. Ele apar în două forme: raze și
particule la frecvențe înalte. Radiațiile ionizante produc particule încărcate electric numite ioni în
materialele pe care le lovesc. Acest proces se numește ionizare. În moleculele mari din care sunt
alcătuite organismele vii, schimbările biologice cauzate pot fi importante.
Cantitatea de radiații ionizante sau „doza” primită de o persoană este măsurată în funcție de
energia absorbită de țesut și este exprimată în gray. Un gray (Gy) reprezintă un joule depozitat pe
kilogramul de masă. Expunerea egală la diferite tipuri de radiații nu produce în mod necesar efecte
biologice identice. Un Gy de radiații α va avea un efect mai mare decât un Gy de radiații β. Când
vorbim despre efectul radiațiilor atunci exprimăm radiația ca doză efectivă, într-o unitate numită
sievert (Sv). Raportat la tipul de radiație un Sv de radiație produce același efect biologic.
Cantitățile se exprimă în milisievert sau microsievert. Se utilizează, în mod frecvent mSv.
Se stie de mai mulți ani că doze mari de radiații ionizante, mult mai mari decât radiațiile
de fundal pot cauza cancer și leucemie la mai mulți ani de la expunere.
Efectul biocid al radiațiilor ionizante a fost pus în evidență foarte curând după descoperirea
acestora. Moartea organismelor vii survine într-un termen scurt ulterior iradierii, după mai mult
timp (“boala de radiații”) se manifestă asupra generațiilor ulterioare (mutații genetice).
S-a constatat că primul efect semnificativ care apare este scindarea moleculei de ADN. Aceasta
este o moleculă complexă și la iradiere suferă scindări și recombinări. În cazul particular al
moleculei de ADN, la reîntregirea acesteia contribuie și procesele enzimatice din celula vie.
Mecanismele enzimatice ale celulei pot reîntregi molecula de ADN într-o formă care la
multiplicarea celulei păstrează informația genetică necesară și avem de a face cu rezistența la
radiații.

16
EFECTE BIOLOGICE ALE RADIATȚ IILOR IONIZANTE

În cazul în care reîntregirea moleculei de ADN se face incorect din punct de vedere
genetic sau nu se poate face în timp util înainte de declanșarea mecanismului de multiplicare,
celula din urmatoarea generație nu este viabilă. În funcție de numărul de celule afectate și de
complexitatea organismului, această situație conduce la moartea biologică a acestuia.
În aplicațiile care vizează efectul biocid al radiațiilor ionizante nu este necesară uciderea (micro)
organismelor ca atare ci este suficientă distrugerea capacității de reproducere a acestora.
Nivelul efectelor cauzate de radiații depind de mai mulți factori: doza, frecvența dozării, tipul
radiației, organul expus, vârsta și sănătatea. De exemplu, embrionul uman este deosebit de sensibil
la radiații.

17
EFECTE BIOLOGICE ALE RADIATȚ IILOR IONIZANTE

BIBLIOGRAFIE

1. ONCESCU, MIRCEA C., Fizica protecției contra radiațiilor, editura


Academiei R.P.R, anul 1958, pag. 5-9.
2. IGOR IVANOV, VSEVOLOD IVANOV, Radiațiile Roentgen, editura
Științifică, anul 1966, pag. 33-59, 63-74.
3. www.sfatulmedicului.ro/arhiva_medicala/radiatii-ionizante

18

S-ar putea să vă placă și