Sunteți pe pagina 1din 1

Cînd steaua din Ochiu-i răsare,

Cînd frunzele toamnei șoptesc ,


Cînd Gîndul ia drumul spre soare
Atunci ,eu spre tine pornesc !

Iubirea lor mai dăinue și astăzi, iubirea lor nu a pierit în timp, la fel de înflăcărată e și astăzi emoția
eternei lor iubiri. La început părea a fi un joc El un Luceafăr, ea simplu muritor. Au fost legați printr-o
putere neștiută, dar n-au fost niciodata alături, mereu iubind, dar niciodată împreună. Sunt Ei, mărețile
noastre modele, atunci cînd merge vorba de cel mai sincer sentiment dragostea.
Mihai Eminescu e poetul care ne deschide porțile spre o lumea a poeziei diferită, una plină de amor și
sentimente, ne face să trăim ceva mai mult decît am putea noi ca simple ființe. Iar ea, Veronica Micle din
poeziile poetul o putem desprinde ca fiind modelul iubitei perfecte.
Din versurile geniului , ese o lume perfectă, ideală și totodată visătoare , visînd la o dragoste adevarată, la
o viață de poveste. În imagine Poetul este asemănat cu un pom în floarea vieții, dornic de-a a duce roadă
bogată acestei lumi reci. Vedem cum din tulpina pomul reese gîndurile, dorințele sufletului, din tendința de
a iubi și a fi iubit. Marele nostru Poet al cărui brațe mereu tindeau spre ceva, dorind mereu să cuprindă
femeia iubită. Iar aceasta era o fragedă viță de vie care este simbol al belșugului și vieții, fertilității,
transformării, binecuvântării și mântuirii, ceea ce și simboliza defapt Veronica pentru Eminescu, era ca un
izvor dătător de viață, speranță, muză, puterea lui de a trece din firea de nemurire, de a se ridica dincolo de
ceruri pentru a putea întinde pe foaie cele mai romantice, visatoare și frumoase emoții de dragoste. Strînsa
legatură dintre el și ea, este redată prin unirea radacinilor pomului cu vița de vie, aceasta ne sugerează cît
de stranie a fost totuși iubirea lor, el din universul nemuririi, ea traind viață de muritor, dar totuși a aceasta
a fost destul de puternică, și asta se demonstrează prin faptul că vița de vie adică Veronica Micle s-a stins
din viață în a cincizecea noapte scursă de la trecerea în nefiinţă a lui Mihai.
Iar steaua ce veghează de sus este ceea ce a rămas din dragostea lor, este marele Luceafăr, căci după ce
iubirea lor a fost înăbușită el pentru veci la ceruri s-a urcat.
Conturul negru al acestui poster ne demonstrează contuzia și nehotarirea, durerea și despărtirea, greutatea
și tristețea iubirii lor. Iar fonul alb simbolizează puritatea sufletelor cu care aceștea s-au iubit, divina iubire
ce nu a avut parte de viitor frumos.

Ai plecat manat de dor


Și te-ai dus tot înainte,
De cumplitul meu amor
Nu ți-ai mai adus aminte.

Eu cu sufletul zdrobit,
Am privit în a ta cale,
Și cu lacrimi am stropit
Urma pasurilor tale.

S-ar putea să vă placă și