1.

Sistemul Monetar European – Etape premergatoare

Începuturile procesului de integrare europeană se plasează în deceniul al 6-lea, când sunt
semnate două tratate esenţiale în crearea unei comunităţi economice:
- anul 1951, când se semnează, la Paris: Tratatul cu privire la Comunitatea Economică
a Cărbunelui şi a Oţelului (la care participă 6 ţări: Franţa, Germania, Italia, Belgia,
Olanda, Luxemburg);

- anul 1957, când se semnează, la Roma: Tratatul privind crearea Comunităţii

Europene a Energiei Atomice (EURATOM) şi Tratatul privind crearea Comunităţii
Economice Europene (CEE).
Astfel, Tratatul de la Roma a pus în funcţiune un mecanism de cooperare economică, care
ulterior a necesitat o coordonare a activităţii monetare. Obiectivele CEE, către care a fost
orientată întreaga politică comunitară au vizat:
• realizarea unei uniuni vamale, respectiv a unei protecţii comune tarifare faţă de
terţi;
• realizarea libertăţii de circulaţie a capitalurilor, a forţei de muncă şi a serviciilor;
• realizarea unei politici comunitare în domeniul agriculturii.
Integrarea monetară în cadrul SME este iniţiată prin mecanismul „şarpelui monetar”, (1972),
continuată cu înfiinţarea SME (în 1979) şi urmată de procesul înfiinţării monedei unice EURO,
care începe din anul 1993.

1.1 Sarpele monetar

Prin intermediul acestuia se urmăreau:

- evoluţiile monedelor din cadrul SME faţă de dolarul american (marja de fluctuaţie fiind
de +/-2,25%);

- marjele de fluctuaţie ale monedelor din cadrul SME între ele (marja de fluctuaţie admisă
fiind de +/- 4,5%).

La data de 21 martie 1972 Consiliul de miniştri al CEE decide reducerea marjelor de

fluctuaţie ale monedelor europene la jumătate faţă de ceea ce se autorizase în 1971. Această
rezoluţie, a fost urmată de un acord între Băncile Centrale Europene, semnat la Bâle, la data de
10 aprilie 1972, moment la care se înfiinţează „şarpele monetar”. Denumirea este dată de
imaginea evoluţiei cursului monedelor europene. Acestea formează, în evoluţia lor, o linie
ondulată („un şarpe”) care se încadrează într-un tunel ce reprezintă marjele de fluctuaţie
autorizate de sistemul monetar internaţional. Tunelul dispare cu începere din martie 1973, când
marjele de fluctuaţie vis à vis de dolar încetează să existe, odată cu trecerea la fluctuaţia liberă a
monedelor. Acest sistem de fluctuare a monedelor a avut două forme:
- şarpele în tunel (24.04.72 – 11.03.73)
- şarpele fără tunel (12.03.73 – 12.03.79|)
Sarpele in tunel se caracterizeaza printr-o fluctuare a monedelor europene fata de $ SUA si
intre ele, in anumite limite, respectiv: ± 2,25% fata de $ si ± 4,5 % intre ele. Astfel, exista doua
tipuri de marje fata de $: inferioara si superioara, care formeaza un tunel, iar in interiorul acestuia
exista o banda de fluctuare a cursurilor de schimb ale monedelor europene.
Atunci cand cursul de piata al unei monede se apropie de limitele stabilite este necesara
interventia Bancii Centrale prin vanzarea sau cumpararea de devize cerute sau oferite excedentar.
Sarpele in tunel a fost afectat de practica speculativa a detinatorilor de $ care au incercat sa se
debaraseze de moneda americana pentru a cumpara aur pe piata libera de la Londra.
In aceste conditii, tarile europene au eliminat obligatia mentinerii unei limite de fluctuatie fata de
$ american, dar mentin acelasi nivel de fluctuatie intre monedele europene (± 4,5%).
In decursul perioadei in care a functionat, mecanismul „sarpelui” monetar a cunoscut perioade
dificile.
In iunie 1972, de exemplu, lira sterlina abandoneaza acest mecanism. Marea Britanie n-a
putut sa mentina cursul monedei sale, datorita riscului de epuizare a rezervelor de schimb.
Coroana daneza paraseste „sarpele monetar”, dar este reintegrata la finalul anului 1972. Lira
italiana iese definitiv din sistem in 1974, iar francul se retrage si revine in ianuarie 1974,
respectiv iulie 1975.
Sarpele monetar nu a asigurat stabilitatea dorita nici pentru monedele care au
ramas fidele sistemului. Marca germana a fost reevaluata de 4 ori: guldenul olandez a facut
obiectul a doua reevaluari, iar francul belgian a fost reevaluat o singura data.
In acest mod, se poate explica de ce in anul 1979, tarile europene incearca o alta modalitate de
asigurare a stabilitatii monetare, cu ajutorul unui nou sistem.

2.Crearea SME- Principii şi funcţionare

Dificultăţile „şarpelui monetar” au condus autorităţile monetare europene spre căutarea
unei zone de stabilitate monetară. Consiliul European de la Copenhaga, din 7 – 8 aprilie 1978, şi
cel de la Breme din 6 – 7 iulie, acelaşi an, au trasat liniile unui nou sistem. Acestea au fost
adoptate de Consiliul European de la Bruxelles, în decembrie 1978, iar punerea în aplicare a
fost decisă la 12 martie 1979.
La sistem au aderat Franţa, Germania, Belgia, Italia, Danemarca, Olanda, Luxemburg şi
apoi Anglia.
Functionarea sistemului monetar european s-a bazat pe o moneda ECU si pe definirea
cursurilor pivot ale monedelor, fata de ECU, precum si pe un mecanism de interventii pe piata
valutara.
Moneda ECU era construita pornind de la un cos de monede al tarilor participante la
sistem, iar ponderea fiecareia in definirea ECU depindea de nivelul PIB al fiecarei tari si de
volumul schimburilor comerciale.
Caracterul fix al mecanismului de schimb era asigurat prin stabilirea unui curs central denumit
“pivot”, intre fiecare moneda si ECU. Marja de fluctuare, intre monede pe de o parte si intre
acestea si ECU, era de ±2,25%.
In 1973 s-a constituit Fondul european de cooperare monetara (FECOM), un organism
de compensare multilaterala intre bancile centrale europene, prin acordarea de credite pe termen
scurt. Contributia bancilor centrale la fond era reprezentata de 20% din rezervele in aur si dolari
ale tarilor respective.
Interventia bancilor centrale in cadrul SME se declansa in momentul in care o moneda atingea
75% din ecartul maxim autorizat, in raport cu definirea oficiala. Acest nivel de interventie a fost
cunoscut ca de prag de divergenta, sau semnal de alarma.
Sistemul monetar european a fost considerat superior, comparativ cu mecanismul
“sarpelui monetar”, prin posibilitatea de realiniere a cursului de schimb si prin interventia
fondului FECOM, in sustinerea cursurilor. Reconsiderarea raportului dintre ECU si $ s-a facut,
de fiecare data cand necesitatile au impus asemenea redefiniri.
Inca de la infiintare, ECU a fost unitate de cont si a reflectat media puterilor de
cumparare ale monedelor utilizate.
Fiecare tara membra stabilea, in raport de puterea de cumparare a monedei sale, un curs fata de
ECU, denumita curs central.
Din compararea a doua cursuri centrale rezultau cursuri pivot bilaterale, fiind in acelasi
timp cursuri oficiale in sistem. Cursurile efective, de piata, puteau fluctua fata de cursul pivot, in
limita a ±2,25%. Valoarea exacta a ECU se determina zilnic de catre o comisie special
desemnata in acest sens.
Moneda ECU a fost utilizata ca unitate de cont, de catre institutiile comunitare pentru:
· stabilirea bugetului;
· exprimarea tarifelor vamale;
· determinarea prelevarilor si a altor varsaminte intracomunitare.
In operatiile bancare ECU a fost utilizat pentru constituirea depozitelor private sau
publice.
In cadrul SME, ECU a indeplinit 4 functii:

1. moneda efectiva in mecanismul de schimb al SME;

2. baza de calcul a paritatilor celorlalte monede;

3. baza de referinta in mecanismul de interventie si de credit;

4. instrument de reglare a soldurilor creditoare si debitoare, intre autoritatile monetare.

Elementele aranjamentului:

●ECU – monedă compozită

●Stabilirea mecanismului de schimb valutar (Curs valutar fix bazat pe un curs plafon şi
planşeu)

●Crearea European Monetary Cooperation Fund (1973) – rol important în menţinerea sub
control a ratelor de schimb
 Structura ECU

Currency 13.03.1979- 17.09.1984- 21.09.1989-

16.09.1984 21.09.1989 31.12.1998

BEF 9.64% 8.57% 8.183%

DEM 32.98% 32.08% 31.955%

DKK 3.06% 2.69% 2.653%

ESP - - 4.138%

FRF 19.83% 19.06% 20.316%

GBP 13.34% 14.98% 12.452%

GRD - 1.31% 0.437%

IEP 1.15% 1.20% 1.086%

ITL 9.49% 9.98% 7.840%

LUF - - 0.322%

NLG 10.51% 10.13% 9.98%

PTE - - 0.695%

3.Integrarea monetară europeană

Evenimentele monetare din Europa au evidentiat o continua aspiratie de aderare la o singura
moneda, intrucat beneficiile unei monede unice erau considerate mai mari decat costurile.

3.1 Raportul Delors (1988)

 Consiliul European mandateaza aşa-numitul Cimitet Delors pentru elaborarea proiectului

privind UME.

 Aprobrarea Raportului Delors – 1989

-realizarea UME în 3 etape:
1. reducerea discrepanţelor dintre ţările membre (la nivelul politicilor
macroeconomice), eliminarea restricţiilor privind integrarea financiară,
intensificarea cooperării monetare;
2. constituirea cadrului instituţional al UME şi asigurarea convergenţei
economice;
3. stabilirea parităţilor fixe şi trecerea la moneda unică;

3.2 Etape ale înfăptuirii Uniunii Monetare Europene

Primele eforturi pentru crearea unei monede internaţionale în Europa au apărut în 1800.
Moneda germană Zollverein a fost introdusă în 1834, iar celelalte monede germane s-au unit în
actuala marcă, în 1873.
Calendarul adoptării EURO:
1. 1 noiembrie – 31 decembrie 1993
2. 1 ianuarie 1994 – 1 ianuarie 1999
3. 1 ianuarie 1999 – 1 ianuarie 2002
4. 1 ianuarie – 1 iulie 2002

I. 1 noiembrie – 31 decembrie 1993

 Caracteristici:
 stoparea monetizării deficitelor bugetare
 eliminarea restricţiilor privind circulaţia capitalurilor între ţările membre
 lărgirea cooperării dintre băncile centrale
 libera utilizare a ECU
 Eveniment:
 Intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht

II. 1 ianuarie 1994 – 1 ianuarie 1999

 Crearea Institutului Monetar European (predecesorul BCE)
 Austria, Finlanda si Suedia devin membre UE
 Rol: asigurarea trecerii la moneda unică - Euro
 Eveniment: Selecţia ţărilor ce au fost incluse in Zona Euro: Austria, Belgia, Franţa,
Finlanda, Germania, Italia, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania
Stabilirea denumirii monedei europene
 Consiliului European de la Madrid (1995)
 Propuneri:
 „ducat”, „ecu”, „florin”, „franc”
 sau cea de utilizare a euro ca prefix la valute existente (de exemplu „euromarca”)
 Decizie: simplu ”EURO”

III. 1 ianuarie 1999 – 1 ianuarie 2002

 Constituirea Zonei Euro şi adoptarea monedei unice EURO
 ECB ia locul Institutului Monetar European
 Eveniment: din 4 ianuarie 1999 tranzacţiile pe piaţa financiară nu se mai derulează în
monedele statelor membre UME
IV. 1 ianuarie 2002 – 1 iulie 2002
 Încheierea procesului de punere în circulaţie a monedei europene
 Eveniment: 1 iulie 2002 monedele ţărilor membre UME nu mai au capacitate liberatorie

3.3. Banca Centrală Europeană – Rol

 Defineste politicile la nivelul Eurosistemului

 Stabileste, coordoneaza şi monitorizeaza operaţiunile de politică monetară la nivelul
Eurosistemului
 Emisiune monetară – stabileste strategia in acest sens, coordonează şi monitorizează
emisiunea monetară
 Intervenţii pe piaţa forex alături de băncile centrale naţionale
 Asigură cooperarea monetară internaţională şi europeană
 Monitorizează riscurile financiare
 Coordonează gestionarea rezervelor valutare la nivelul Eurosistemului
 Asigură functionarea sistemului de decontare la nivel european

4.Moneda unica EURO

Reuniunea de la Madrid, din decembrie 1995, a adoptat denumirea monedei unice “Euro”
care inlocuieste vechea moneda comuna ECU.

Calendarul tehnic de lansare a monedei Euro a prevazut urmatorii pasi:

· faza I: la inceputul anului 1998 au fost selectionate din cele 15 tari membre UE, acelea
care au indeplinit criteriile de convergenta, pentru anul ’97;

· faza a II-a: de la 1 ianuarie 1999 , odata cu inceperea activitatii Bancii Centrale Europene,
s-au stabilit ratele de schimb intre Euro si devizele tarilor care au aderat. Moneda
Euro este introdusa in paralel cu monedele nationale; initial, Euro este admisa doar ca
moneda scripturala; platile cash continua sa se realizeze in monede nationale. Euro se
utilizeaza si in cadrul imprumuturilor publice;

· faza a III-a: a debutat la 1 ianuarie 2002 si se manifesta prin punerea in circulatie a

biletelor si a monedelor Euro, care circula paralel cu monedele nationale timp de 6 luni;

· faza a IV-a: dupa 1 iulie 2002, cand Euro a devenit singurul mijloc de plata.

Introducerea monedei Euro de la 1 ianuarie 1999 a fost precedata de stabilirea rapoartelor

fixe de schimb, pentru cele 11 monede participante, si anume: DM, FF, Fr belg, Fr lux, Pesetas
spaniol, Escudo portughez, Lire irlandeze, Lire italiene, Guldeni olandezi, Silingi austrieci si
Marci finlandeze.
Cursurile de schimb valabile la 1 ianuarie 1999, pentru cele 11 monede participante la
mecanismul european al ratelor de schimb se prezintă astfel:

1 EURO = 1,955830 DM
1 EURO = 6,559597 FF
1 EURO = 40,33990 Fr belg
1 EURO = 40,33990 Fr lux
1 EURO = 166,386 pesetas
1 EURO = 200,482 escudo
1 EURO = 0,787564 lire iralandeze
1 EURO = 1.936, 27 lire italiene
1 EURO = 2,203710 guldeni olandezi
1 EURO = 13, 7603 şilingi austrieci

1 EURO = 6,559570 mărci finlandeze

Cursul de schimb fata de $ s-a stabilit la 1 Euro = 1,170$.

Odata cu introducerea monedei Euro, o noua dobanda de referinta pentru piata
interbancara europeana EUROLIBOR (Euro London Interbank Offered Rate) a fost stabilita de
catre principalii operatori ai pietei financiare din Londra, adica un grup de 16 banci, selectionate
conform importantei si experientei pe piata valutara si a produselor derivate. Din grupul celor 16
institutii fac parte banci americane, japoneze si europene.
Pentru transformarea unei monede nationale intr-o alta moneda nationala, cea dintai este
transformata in Euro, dupa care in cealalta moneda nationala. In Euro suma poate fi rotunjita, dar
nu la mai putin de trei zecimale.
Abrevierea oficiala pentru Euro este EUR. Aceasta a fost stabilita de Organizatia
Internationala de Standardizare (International Standard Organisation – ISO), si este folosita in
toate scopurile: financiar, comercial, contabil.
Simblolul grafic pentru Euro arata ca un E rond marcat cu doua linii paralele orizontale.
Bancnotele, in total, sunt 7 Euro bancnote, in diferite marimi si culori, cu valori de 500,
200, 100, 50, 20, 10, si 5 Euro.
Monedele – sunt in numar de 8 cu valori de 2 si 1 Euro, apoi 50, 20, 10, 5, 2, si 1 centi.
Fiecare moneda are o fata identica, reprezentand harta UE, pe un fundal cu linii transversale, la
care sunt atasate stelele de pe steagul european. Modelul de pe cealalta fata a monedei poate fi
ales de fiecare din cele 11 state membre.
Multe sectoare ale economiei au trecut la sistemul Euro inca de la 1 ianuarie 1999. Tot de
la aceasta data tranzactiile intre sectorul bancar si bancile centrale se realizeaza in Euro. Toate
pietele de capital ale statelor participante opereaza in noua moneda. Guvernele utilizeaza Euro
pentru stabilirea noilor bugete. Cele mai marifirme, au trecut la utilizarea acestuia inca de la
inceputul procesului, datorita beneficiilor multiple:
- diminuarea costurilor si a riscului in schimburile internationale;
- transparenta preturilor, care duce la o mai buna concurenta cu privire la vanzari si
servicii;
- standardizarea contabilitatii si a altor sisteme.
 In perioada tranzitiei (1999 – 2001) agentii economici au avut posibilitatea alegerii
modului de efectuare a platilor in moneda unica sau in moneda nationala. Dupa 1 ianuarie 2002,
toate platile si incasarile sunt efectuate in Euro.
Prin moneda unica, politica monetara este transferata de la nivel national la nivel european, fiind
de competenta Bancii Centrale Europene.

5.Efectele introducerii monedei EURO

Multe sectoare ale economiei au trecut la sistemul EURO încă de la 1 ianuarie 1999.
Tot de la această dată tranzacţiile între sectorul bancar şi băncile centrale se fac în EURO.
Toate pieţele de capital ale statelor participante îşi operează operaţiile în noua monedă.
Guvernele utilizează EURO pentru stabilirea noilor bugete. Cele mai mari firme, au trecut la
utilizarea EURO încă de la începutul procesului datorită beneficiilor care sunt multiple:
• eliminarea costurilor şi a riscului schimburilor internaţionale;
• transparenţa preţurilor care duce la o mai bună concurenţă cu privire la vânzări
şi servicii;
• standardizarea contabilităţii şi a altor sisteme. Companiile mici şi mijlocii, care
sunt de obicei furnizorii companiilor mari, sunt nevoite să treacă la sistemul EURO pentru a nu-
şi periclita existenţa. Începând de la 11 ianuarie 1999 (deoarece a fost nevoie de o săptămână
pentru sfârşitul de an şi terminarea stocului existent), aproape toate preţurile în majoritatea
magazinelor şi supermarketurilor au fost afişate atât în EURO cât şi în vechea monedă naţională.
Aceasta serveşte la „convertirea publicului” la folosirea monedei unice EURO.
Efectele pe plan international ale introducerii monedei unice sunt puternice:
1 utilizarea crescanda a acesteia in cadrul tranzactiilor comerciale, permite reducerea
instabilitatii generate de fluctuatiile cursului de schimb;
2 posibilitatea emitentilor de moneda de a beneficia de venituri de pe urma sumelor detinute
in strainatate (in afara UE). Va continua procesul de realocare mai puternica a portofoliilor de
active financiare in favoarea titlurilor emise in Euro;
3 disparitia necesarului de rezerve in cadrul bancilor centrale nationale pe plan
intracomunitar. Se pot realiza economii importante, estimate la 200 miliarde de dolari.
Pentru tarile din centrul Europei, Euro va deveni o alta moneda straina.
Pe termen mediu, aceasta va deveni moneda Cehiei, Ungariei, Poloniei, Estoniei,
Sloveniei. Pentru a adera la UE, aceste tari vor trebui sa-si convearga economiile la cele din zona
Euro, cu privire la inflatie, dobanzi, datorie publica si deficit bugetar.
Tarile din Europa Centrala si de Est sunt preocupate de efectul introducerii monedei unice
europene asupra mediilor economice proprii.
Cel mai important efect este cel de ajustare a politicii valutare pentru unele din tarile estice. In
unele cazuri, rolul jucat de marca germana va fi inlocuit cu cel al Euro.
De exemplu, Ungaria, care isi lega moneda de un cos valutar cuprinzand 70% DM si 30%
$, inlocuieste marca cu Euro, in cadrul cosului valutar de la 1 ianuarie 1999 si are in vedere o
raportare numai la Euro incepand din 2002.
Polonia, care isi lega moneda de un cos format din dolari (45%) si patru monede europene
(marca germana – 35%, lira sterlina – 10%, francul francez – 5% si francul elvetian – 5%), a
inlocuit monedele europene cu Euro de la 1 ianuarie 1999, cu o proportie mai mare decat a
dolarului (55%).
Chiar daca Euro va cauza dificultati pe termen scurt sau mediu pentru unele din aceste
state, se asteapta ca pe termen lung sa apara beneficii precum: favorizarea exportului acestor
state pe piata interna unica, reducerea costurilor tranzactiilor cu firme din Uniunea Europeana,
castiguri ca urmare a dezvoltarii unei piete de capital vest europene unice.
In Romania BNR foloseste Euro ca moneda de rezerva valutara, aceasta masura fiind in
concordanta cu ponderea Uniunii Europene in comertul exterior al Romaniei:
- 62,7% din exporturile romanesti se realizeaza in UE;
- 55,4% din importuri provin din tarile UE.
De asemenea, BNR s-a preocupat de asigurarea compatibilitatii legislative, institutionale
si procedurale cu entitatile bancare centrale din UE, inclusiv cu cele ale Bancii Centrale
Europene.
S-a avut in vedere realizarea compatibilitatii sistemului de plati si decontari in Euro, in
timp real.
Incepand cu martie 2003, in Romania, Euro este moneda de referinta, componenta a cosului
valutar (60%) alaturi de Dolarul american.

6.Trecerea Romaniei la euro

Euro este moneda unică adoptată până în prezent de 19 din cele 28 state membre ale
Uniunii Europene, Lituania fiind ţara care s-a alăturat cel mai recent (din 1 ianuarie 2015)
grupului zonei euro. În afară de Danemarca şi Regatul Unit, care au recurs la „clauza de
exceptare” de la adoptarea monedei unice, celelalte 8 state din afara Eurosistemului, inclusiv
România, s-au angajat să adopte euro odată ce vor îndeplini criteriile de convergenţă stabilite
prin Tratatul de la Maastricht.
Acţiunile pregătitoare participării la zona euro constau în îndeplinirea criteriilor de
convergenţă nominală (criteriile de la Maastricht): inflaţie şi dobânzi apropiate de cele ale ţărilor
din zona euro, stabilitate a cursului de schimb, deficit şi datorie publică scăzute. În plus,
determinarea gradului de sustenabilitate a procesului de convergenţă este posibilă prin analiza
unor indicatori de aliniere structurală (convergenţă reală), precum nivelul PIB pe locuitor, gradul
de deschidere a economiei, structura economiei, finanţarea deficitului de cont curent, costul
forţei de muncă, gradul de intermediere financiară etc. O altă cerinţă este continuarea procesului
de preluare şi transpunere în legislaţia naţională a reglementărilor comunitare (convergenţa
juridică).
Progresele înregistrate de statele membre în îndeplinirea obligaţiilor pentru realizarea
Uniunii Economice şi Monetare sunt analizate de către Comisia Europeană şi BCE, în cadrul
unui raport de convergenţă, şi prezentate Consiliului, cel puţin la fiecare doi ani sau la solicitarea
unui stat membru care face obiectul unei derogări (Articolul 140 alineatul (1) din Tratat). Cel
mai recent raport de convergenţă a fost realizat în luna mai 2010.

Procesul de pregătire a României pentru trecerea la euro

 Adoptarea euro constituie un pas crucial pentru economia unui stat membru, deoarece
puterea de decizie în domeniul monetar este transferată Băncii Centrale Europene care
acţionează în mod independent prin intermediul unei politici monetare unice pentru întreaga zonă
euro.
Aderarea României la Uniunea Europeană presupune adoptarea monedei unice într-un
orizont de timp ce depinde de gradul de integrare economică cu zona euro. Conform prevederilor
celei de-a noua ediţii a Programului de Convergenţă (2015-2018), anul 2019 este menţinut de
către autorităţi ca obiectiv pentru adoptarea monedei unice, angajamentul asumat reprezentând
un reper important pentru promovarea reformelor, atât a celor bugetare, cât şi a celor structurale,
necesare pentru sporirea competitivităţii economiei. În acest sens, aderarea României la Pactul
Euro Plus asigură adoptarea de măsuri menite să conducă la creşterea competitivităţii şi evitarea
dezechilibrelor macroeconomice.
Din punct de vedere administrativ, similar acţiunilor celorlalte noi state membre,
autorităţile din România au instituit organisme de coordonare a procesului de adoptare a monedei
unice.
Începând din luna mai 2011, coordonarea la nivel naţional a pregătirilor pentru adoptarea
euro se realizează de către Comitetul interministerial pentru trecerea la euro, condus de primul-
ministru, şi din care mai fac parte guvernatorul BNR, ministrul Finanţelor Publice, miniştri şi
conducători ai altor instituţii guvernamentale, reprezentanţi ai asociaţiilor patronale şi sindicale.
Începând din februarie 2010, în cadrul BNR funcţionează Comitetul de pregătire a
trecerii la euro, care reprezintă un cadru formalizat de dezbatere a problematicilor legate de
convergenţa nominală şi reală, respectiv de suport al deciziilor băncii centrale în procesul de
aderare la Uniunea Economică şi Monetară. Din luna octombrie 2010, acest comitet are ca
invitaţi permanenţi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice.
Până în prezent, în cadrul Comitetului de pregătire a trecerii la euro au fost analizate o
serie de documente referitoare la: (i) experienţa altor ţări în pregătirea trecerii la euro; (ii) stadiul
pregătirii României pentru adoptarea euro (studii privind cursul de schimb de echilibru,
indicatori de aliniere structurală a României la zona euro); (iii) mecanisme şi concepte noi
dezvoltate la nivelul Uniunii Europene după criza financiară (note privind Semestrul European,
demararea funcţionării Comitetului European pentru Risc Sistemic, Pactul Euro Plus); (iv)
contribuţii ale BNR la documentele programatice ale guvernului român (Programul de
Convergenţă, Programul Naţional de Reformă).
Stabilirea coordonatelor procesului de adoptare a euro necesită o evaluare bine
fundamentată, iar asumarea publică a procesului de adoptare a monedei euro trebuie să
beneficieze de consens naţional, neinfluenţată de diferenţe doctrinare sau de ciclul electoral,
astfel încât să se materializeze într-o coordonare a politicilor economice şi strategice.
 Bibliografie

https://www.scribd.com/doc/75995014/Sistemul-Monetar-European

https://www.scribd.com/doc/72250746/Sistemul-Monetar-European

https://licentasidizertatie.wordpress.com/2011/02/27/sistemul-monetar-european

http://www.stiucum.com/finante/banci-si-burse/Sistemul-monetar-european53562.php

http://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/SISTEMUL-MONETAR-EUROPEAN54863.php

http://www.bnr.ro/Trecerea-la-euro-1251.aspx
 Cuprins

1.Sistemul Monetar European – Etape premergatoare.......................................... 1

1.1 Sarpele monetar ........................................................................................... 1
2.Crearea SME- Principii şi funcţionare .................................................................. 2
3.Integrarea monetară europeană ......................................................................... 4
3.1 Raportul Delors (1988) .................................................................................. 4
3.2 Etape ale înfăptuirii Uniunii Monetare Europene .......................................... 5
3.3. Banca Centrală Europeană – Rol .................................................................. 6
4.Moneda unica EURO ........................................................................................... 6
5.Efectele introducerii monedei EURO ................................................................... 8
6.Trecerea Romaniei la euro .................................................................................. 9
Bibliografie........................................................................................................... 11