Sunteți pe pagina 1din 8

Managementul energiei este un proces complex de elaborare a deciziilor în scopul final

de maximizarea eficienţei energetice, presupune aplicarea sistematică a unor tehnici şi a unor


proceduri dezvoltate şi perfecţionate pe parcursul ultimilor douăzeci de ani. Într-o primă etapă,
acţiunea este condusă de către auditorul extern.

Managerul Energetic este persoana calificată care asigură managementul energetic în


cadrul unei ierarhii funcţionale din cadrul societăţilor comerciale consumatoare de energie, la
nivelul unui grup de consumatori de energie sau la nivelul unei entităţi administrativ-teritoriale
(comună, oraş etc.).

Pe lângă obiectivele principale ale aplicãrii unui program de management energetic


respectiv creşterea eficienţei energetice şi reducerea consumurilor de energie, în scopul
reducerii costurilor, acesta are şi o serie de obiective secundare ca:

- realizarea unei bune comunicãri între compartimente, pe problemele energetice


specifice şi responsabilizarea acestora asupra gospodãririi energiei;
- dezvoltarea şi utilizarea permanentã a unui sistem de monitorizare, de raportare a
consumurilor energetice şi dezvoltarea unor strategii specifice de optimizare a
acestora;
- găsirea celor mai bune căi de a spori economiile băneşti rezultate din investiţiile în
eficientizarea energetică a proceselor specifice de producţie, prin aplicarea celor mai
performante soluţii cunoscute la nivel mondial;
- dezvoltarea interesului tuturor angajaţilor în utilizarea eficientã a energiei şi
educarea lor prin programe specifice de reducere a pierderilor de energie;
- asigurarea siguranţei în alimentare a instalaţiilor energetice.

Managerul energetic trebuie să cunoască:


- Energetică generală: politici energetice, resurse energetice, indicatorii energetici şi
economici specifici în energetică;
- Energetică practică: tehnologii de producere, consum şi recuperare a energiei;
- Management: identificare obiective, stabilire ţinte, planificare, organizare resurse,
comunicare, motivare, analize de eficienţă economică etc.
- Legislaţie în domeniu şi legislaţie conexă.

Criterii şi indicatori de apreciere a eficienţei măsurilor de conservare a energiei.


Intensitatea energetică a proceselor.
Intensitatea energetică este definită ca raportul între consumul de energie (exprimat în
unităţi fizice) şi produsul intern brut:
∑𝒏𝟏 𝑾𝒊
𝑰𝑬𝑬 =
𝑷𝑰𝑩
unde Wi reprezintă consumul de energie (primară, finală) de tip "i", iar PIB – produsul
intern brut.
Criterii de eficienţă energetică în valori absolute şi relative.

- Criteriul eficienţei energetice absolute sau criteriul consumului efectiv de


combustibil
Indicatorul de performanţă fizic care caracterizează cel mai bine eficienţa energetică a
unui proces transformare sau de consum final de energie este consumul efectiv de energie
absolut. Forma analitică a acestui criteriu depinde de condiţiile de disponibilitate impuse resursei
energetice care alimentează procesul considerat. Apar două cazuri distincte şi anume: nu există
limitări cantitative ale resursei energetice şi respective există limitări.
- Criteriul consumului total de combustibil
Este un criteriu de eficienţă derivat din criteriul anterior şi care poate fi utilizat şi în
compararea proceselor cu mai multe efecte utile.
- Criteriul consumului cumulat de energie primară.
Consumul cumulat de energie primară, cunoscut şi sub denumirea de energie înglobată
sau de conţinut de energie al unui produs, caracterizează gradul de valorificare a
resurselor energetice pentru un întreg lanţ tehnologic sau pentru un ciclu complect de
fabricaţie.
- Criteriul randamentului energetic.
Prin definiţie, randamentul energetic este raportul adimensional dintre două mărimi
scalare conservative (putere, energie, lucru mechanic, căldură) şi care măsoară cât dintr-
o anumită mărime Wc a fost folosită util Wu:
𝑾𝒖
𝜼=
𝑾𝒄
- Criteriul consumului specific de energie.
Prin definiţie, consumului specific de energie este raportul dimensional dintre consumul
de energie Wc şi efectul obţinut U:
𝑾𝒖
𝑾=
𝑼

CRITERII DE EFICIENŢĂ ECONOMICĂ. TEHNICA ACTUALIZĂRII BANILOR. CRITERII DE


ANALIZĂ.

Un proiect de investiţii poate fi definit ca un ansamblu de acţiuni, bazat pe o planificare


coerentă şi în urma căruia, o combinaţie de resurse financiare, materiale şi umane conduce la
realizarea unui obiectiv dat cu valoare economică şi/sau socială.
Proiectul de investiţii nu trebuie să fie confundat cu proiectul tehnic care este doar o
etapă a acestuia şi care se referă la aspectele tehnice de alegere şi dimensionare ale elementelor
obiectivului ce urmează a fi realizat.
Un proiect de investiţiie necesitată un efort financiar denumit investiţie (fonduri proprii
şi/sau împrumutate), transformat în mijloace productive (fonduri fixe şi circulante) şi care
generează noi lichidităţi ca urmare a utilizării acestor mijloace.
O caracteristică generală a proiectelor de investiţii din domeniul energetic o constituie
valoarea ridicată a investiţiilor necesare, a costurilor de exploatare şi a noilor lichidităţi generate şi
faptul că efectele lor se manifestă pe o perioadă de timp lungă sau foarte lungă.
Mărimea unui proiect de investiţii se consideră nu după valoarea absolută a investiţiei
necesare, ci după efectul pe care îl are asupra pieţii punerea în funcţiune şi exploatarea acestuia.
Proiectele de investiţii, pot fi, după mărimea lor :

Dezvoltarea unui proiect de investiţie de la stadiul ideii iniţiale până când instalaţia iese
din funcţiune, cuprinde trei faze distincte :
- pregătirea investiţiei (faza preinvestiţională);
- realizarea investiţiei (faza investiţională);
- exploatarea investiţiei (faza operaţională).

- Fluxul de cheltuieli şi venituri


Într-un calcul determinist, un proiect de investiţii este caracterizat de o succesiune de
cheltuieli şi venituri datorate realizării acestuia şi exploatării lui. Principalele elemente ale
fluxului de cheltuieli şi venituri sunt:

- investiţiile;
- costurile reziduale;
- cheltuielile de exploatare;
- veniturile brute;
- valori reziduale.

Investiţiile.
- Prin investiţie se înţeleg sumele cheltuite pentru realizarea proiectului de investiţie
până la darea lui în exploatare.
- Una dintre cele mai utilizate metode de estimare a investiţiilor se bazează pe
informaţii privind obiective existente în funcţiune şi care sunt asemănătoare
obiectivului studiat. Pentru a ţine cont de efectul de scară a unor capacităţi unitare
diferite, se utilizează relaţia de recurenţă:
𝑰 𝑪 𝒌
= ( )
𝑰𝟎 𝑪𝟎
Costurile reziduale
În anumite cazuri, este necesar să se prevadă, pentru ieşirea din perioada de
exploatare, a unor cheltuieli similare investiţiilor, având valori comparabile cu
acestea, necesare pentru refacerea stării iniţiale a mediului ambiant (exploatări
miniere, depozite de deşeuri, dezafectarea centralelor nucleare etc). Aceste cheltuieli
reprezintă costurile reziduale.
Cheltuieli de exploatare
Pentru estimarea cheltuielilor de exploatare este necesar să se prevadă condiţiile de
funcţionare a echipamentelor şi producţiile realizate în perioada de exploatare.
Acesta permite determinarea consumului de materiale şi de servicii necesare
exploatării:
- materii prime, inclusiv combustibilul consumat ca materie primă;
- utilităţi (energie electrică, căldură, apă etc), furnituri diverse (lubrefianţi), piese de schimb
etc;
- personal de exploatare, întreţinere şi reparaţii;
- redevenţe;
- asigurări, impozite, taxe etc;

Veniturile brute (încasările)


Estimarea veniturile brute necesită atât estimarea producţiilor anuale (care pot varia
în decursul timpului – rezultând necesitatea unui studiu de piaţă), cât şi a preţurilor
de vânzare. Estimarea preţurilor de vânzare este dificilă şi supusă unei incertitudini
mai mari decât estimarea producţiei (efectul concurenţei, a creşterii productivităţii
etc.). Preţul de vînzare poate depinde chiar de realizarea respectivului proiect de
investiţii, acesta scăzând datorită creşterii ofertei. Acest lucru nu este absolut
obligatoriu. Din punctul de vedere al modului în care realizarea unui proiect de

Valoarea reziduală.
Analiza financiară trebuie făcută pe durata efectivă de funcţionare a obiectivului. În
unele cazuri aceasta poate să fie inferioară duratei de amortizare contabilă.
Durata de funcţionare poate fi redusă fie din raţiuni tehnice, ca urmare a uzurii, fie
din raţiuni economice, ca urmare a îmbătrânirii fizice sau morale. Dacă durata de
funcţionare este inferioară celei de amortizare contabile, echipamentele scoase din
uz pot constitui obiectul unei revânzări, căreia îi corespund încasări în ultimul an de
funcţionare şi care reprezintă valoarea reziduală a investiţiei. Aceasta nu este
identică cu costul rezidual, deoarece acesta din urmă este o cheltuială şi nu o
încasare. Modul de stabilire al valorii reziduale este corelat cu modul de amortizare al
investiţiilor.

Creşterea în timp a valorii banilor. Actualizarea.

CRITERII ŞI INDICATORI DE ANALIZĂ ECONOMICĂ PENTRU EVALUAREA PROIECTELOR DE


INVESTIŢII.

Principalele criterii de evaluare a eficienţie economice a unei variante de realizare a unui proiect
de investiţii sunt:

a. Criterii bazate pe valori actualizate.


- criteriul venitului net actualizat VNA ;
- criteriul termenului de recuperare în valori actualizate TRA;
- criteriul cheltuielilor totale actualizate CTA;
- criteriul ratei interne de rentabilitate RIR;
- criteriul indicelui de profitabilitate IP.

b. Criterii bazate pe valori neactualizate:


- criteriul termenului de recuperare brut (neactualizat) TRB;
- criteriul randamentului contabil rc;

c. Criterii bazate pe analiza costurilor.


- costul de revenire economic.

Criteriul venitului net actualizat (VNA).


Se numeşte venit net actualizat suma algebrică a veniturilor nete anuale actualizate.
Forma analitică a criteriului depinde esenţial de momentul de referinţă considerat pentru
actualizare. Pot apare două cazuri distincte: momentul de referinţă considerat pentru
actualizare este momentul demarării proiectului de investiţii şi momentul de referinţă
considerat pentru actualizare este momentul începerii exploatării proiectului de investiţii.
În cazul considerării drept moment de referinţă a momentului demarării proiectului de
investiţii, venitul net actualizat se determină cu relaţia:

𝑉𝑁𝐴 =
cu
𝑡=

În cazul considerării drept moment de referinţă a momentului începerii exploatării


proiectului de investiţii, venitul net actualizat se determină cu relaţia:

𝑉𝑁𝐴 =

Indiferent de momentul considerat pentru actualizare, o soluţie este economică dacă

𝑉𝑁𝐴 ≥ 0

iar în cazul comparării mai multor soluţii, soluţia optimă corespunde

𝑉𝑁𝐴 = 𝑀𝑎𝑥

Criteriul cheltuielilor totale actualizate (CTA).

Criteriul cheltuielilor actualizate este o formă simplificată a criteriului venitului net


actualizat, corespunzătoare situaţiei din care toate variantele analizate fie sunt echivalente
din punct de vedere al efectelor, fie sunt aduse la echivalenţă prin calculele de echivalare.
Astfel condiţia :

𝑉𝑁𝐴 =

corespunde, în condiţia de echivalenţă a variantelor 𝑉𝑁𝐴 = condiţiei :

𝐶𝑇𝐴 =

Rata internă de rentabilitate (RIR).

Rata internă de rentabilite a unei investiţii (RIR) reprezintă acea rată de actualizare pentru
care venitul net actualizat se anulează, respectiv:
𝑡

∑ =
𝑖=1

Rentabilitatea unui proiect se estimează în raport cu valoarea RIR astfel:


- dacă RIR are o valoare unică, proiectul este rentabil dacă

- dacă RIR are două valori, proiectul este rentabil dacă

Termenul de recuperare a investiţiilor actualizat (TRA).

Se defineşte drept termen de recuperare a investiţiilor actualizat , numărul de ani pentru


care se îndeplineşte relaţia TRA

𝑉𝑁𝐴 =

Termenul de recuperare a investiţiilor actualizat sens economic corect numai dacă se


consideră că investiţiile sunt realizate integral din fonduri proprii (similar cazului ratei
interne de rentabilitate RIR).

Criterii de analiză economică bazate pe valori neactualizate.

- Criteriul termenului de recuperare în valori neactualizate (TRB).


Termenul de recuperare a investiţiilor unui proiect în valori neactualizate TRB este egal cu
durata de exploatare a acestuia care permite ca veniturile realizate să recupereze investiţia
iniţială (fără să aducă profit anual), adică:
𝑡

∑ =
𝑖=1

Criterii de analiza economică bazate pe costurile de producţie.

Studiul costurilor este important nu numai pentru gestiunea întreprinderilor ci şi pentru


analiza proiectelor de investiţii.
În unele cazuri, în care obectivele în domeniul producţiei sunt fixate (cazul unor
întreprinderi mari, a unor sisteme de producţie etc.), trebuie răspuns cererilor
consumatorilor cu cele mai mici costuri de producţie, soluţia optimă alegându-se pe baza
criteriului cheltuielilor totale actualizate. Pentru un întreprinzător, costurile anuale şi în
special costurile unitare sunt mult mai edificatoare decât cele totale actualizate, motiv
pentru care este necesară şi o analiză a costurilor unitare.

Analiza de sensibilitate.
Analiza de sensibilitate constă în studiul variaţiei eficienţei economice a unui proiect de
investiţii la modificarea ipotezelor avute în vedere la realizarea fluxului de numerar care a
stat la baza stabilirii acesteia.
AUDITUL ŞI BILANŢUL ENERGETIC – CĂI DE IDENTIFICARE A MĂSURILOR
DE CREŞTERE A EFICIENŢEI ENERGETICE.

AUDITUL ENERGETIC.
Auditul energetic reprezintă analiza critică a eficienţei utilizării energiei într-un contur dat
şi este una dintre componentele de bază ale oricărui program de acţiune având ca obiectiv
îmbunătăţirea eficienţei energetice. Auditul energetic reflectă nivelul eficienţei energetice
atins în interiorul conturului analizat într-o anumită perioadă de timp caracteristică. Scopul
auditului energetic îl constituie obţinerea informaţiilor necesare pentru stabilirea celor mai
potrivite şi mai convenabile soluţii de creştere a eficienţei energetice a activităţilor
desfăşurate în organizaţia analizată.

După gradul de complexitate a analizelor efectuate în cadrul auditului energetic se pot


distinge două tipuri de audit şi anume audit energetic preliminar şi final.

Auditul energetic preliminar are de obicei la bază datele existente sub forma evidenţelor
şi înregistrărilor contabile sau de altă natură ale organizaţiei. Baza auditului preliminar
constă în compararea efectelor globale utile şi consumate, pentru o perioadă anterioară de
cel puţin cinci ani de activitate în condiţii normale.

Auditul preliminar permite deci :


- stabilirea ordinului de mărime al consumului pentru fiecare dintre purtătorii de energie;
estimarea tendinţei evoluţiei viitoare a consumurilor de energie;
- obţinerea unor indicatori sintetici globali pe baza cărora organizaţia primeşte un calificativ
referitor la eficienţa cu care utilizează energia.
- detectarea unele deficienţe legate de funcţionarea sistemului de măsură, transmitere şi
prelucrare a informaţiilor (lipsa sau precizia insuficientă a unor aparate de măsură, lipsa
unor informaţii privind anumite consumuri de energie, etc) sau de modul în care sunt
întocmite contractele cu furnizorii.

Auditului energetic final sau propriu-zis se întocmeşte după corectarea şi complectarea


sistemului de monitorizare, prelucrare şi valorificare a datelor. Similar auditului energetic
preliminar el se întocmeşte pentru cel puţin un an calendaristic sau financiar. În
comparaţie cu auditul preliminar, auditul final este mai detaliat, în cadrul lui fiind
identificate subsistemele unde se consumă cea mai mare parte din energia intrată în
conturul de bilanţ general.

BILANŢUL ENERGETIC.

Bilanţul energetic este expresia practică a legii conservării energiei, scopul său fiind
identificarea şi evaluarea tuturor cantităţilor sau fluxurilor de energie care intră şi care ies
din conturul analizat într-o anumită perioadă de timp.

Bilanţurile energetice pot fi clasificate pornind de la mai multe criterii, asfel:


După gradul de cuprindere al conturului, bilanţurile energetice pot fi întocmite: pentru
un echipament; pentru o instalaţie; pentru o secţie; pentru o uzină; pentru o întreagă organizaţie
(un agent economic).
După natura, gradul de interconexiune şi complexitate al fenomenelor fizice şi chimice
din interiorul conturului analizat, bilanţurile energetice pot fi:
a. bilanţuri simple (termoenergetice sau electroenergetice). Ele corespund bilanţurilor
întocmite pentru contururi în care fie fenomenele de natură termodinamică şi/sau
termochimică, fie cele de natură electrică sunt considerate preponderente, iar celelalte sunt
neglijate.

b. bilanţuri complexe (termoenergetice şi electroenergetice). Ele iau în considerare toate


formele de energie intrate şi ieşite din contur, natura şi complexitatea fenomenelor care au
loc în interiorul conturului dat impunând acest lucru.

Elaborarea unui bilanţ energetic comportă o anumită structură, al cărui model este următorul:
1. Definirea conturului.
2. Prezentarea sumară a activităţii din interior (procesului tehnologic).
3. Schema fluxului tehnologic.
4. Precizarea caracteristicilor tehnice ale agregatelor şi instalaţiilor conţinute în contur.
5. Prezentarea punctelor şi aparatelor de măsură (tip, schemă, clasă de precizie, etc).
6. Fişa tip sau buletinul de măsurători.
7. Ecuaţia de bilanţ.
8. Calculul termenilor bilanţului (expresii analitice, formule de calcul).
9. Bilanţul energetic prezentat sub formă de tabel şi de diagramă Sankey.
10. Analiza bilanţului.