Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
30.Expertiza berii
Aprecierea indicilor organoleptici ai berii:
Examinarea organoleptica se face prin tehnica degustării în încăperi special
amenajate,curate,fără mirosuri străine sau zgomote.Probele recoltate se ţin timp de o oră la întuneric la
temperatura de 10-12 garde.Probele sînt turnate în pahare de degustare pînă spuma ajunge la gura
acestora. Proprietăţile organoleptice ale berii se examineaza în următoarea ordine:
1.Aspect
2.Culoare
3.Miros
4.Gust
5.Impregnări cu CO2
6.Aspect şi persistenţă spumă.
Aspectul se determină prin transparenţa la lumina naturală a zilei.Berea se prezintă ca un lichid
limpede,cu luciu,fără sediment sau impurităţi,cu spumă albă şi perlaj de bioxid de carbon.
Culoarea variaza de la galben-pai pînă la galben la berea blondă şi este brună la berea brună.
Limpiditatea.Berea nu trebuie să fie tulbure sau să prezinte sediment.Prezenţa tulburelei sau
depunerea de sediment indică cel puţin un început al procesului de alterare a berii.
Gusrul şi mirosul. Mirosul se apreciaza imediat după deschiderea ambalajului.Gustul trebuie să
fie amărui,plăcut,caracteristic fiecărui tip care atestă prezenţa bioxidului de carbon fără nuanţe
străine.Evaluarea impregnării cu bioxid de carbon se face concomitent cu evaluarea aspectului şi
gustului.
Spuma.Pentru aprecierea acesteia berea se toarnă imediat după capsulare de la o înălţime de
30mm într-un pahar special ţinut înclinat.Se verifică volumul,fineţea şi stabilitaea spumei la temparatura
de 15 grade.Pentru berea în sticle spuma nu trebuie să aibă o înălţime mai mică de 20mm,iar pentru cea
de butoi-nu mai mică de 15mm.Stabilitatea spumei se evaluează prin timpul de la apariţia ei şi pînă la
distrugere.Ea trebuie să fie nu mai mică de 12min.pentru berea de sticlă,şi1,5 pentruberea la butoi.
Aprecierea indicilor fizico-chimici de calitate a berii.
Dintre caracteristicile fizico-chimice ale berii sînt selecţionate drept criterii de
calitate:conţinutul de alcool,extractul real,concentraţia mustului primitiv,culoarea,conţinutul de bioxid
de carbon şi aciditatea.
1.Determinarea concentraţiei alcoolice.
Determinarea se realizează prin metoda distilării.Prin distilarea probei de analizat se separă
distilatu care se supune în continuare determinării concentraţiei alcoolice prin metoda picnometrică,iar
în balonul de distilare rămîne rezidul care este pregătit pentru determinarea extractului real.Se distilează
2/3 din volumul beri,după ce distilatul din retorta de recepţie se completează cu apă distilată pînă la
200grade prin metoda picnometrică.Cantitatea de alcool din masa berii se determină după densitatea
distilatului.
2.Determinarea cotei substanţelor uscate.
Concentraţia mustului primar destinat fermentării se poate calcula cunoscînd conţinutul de
alcool în bere şi al extractului real.Conţinutul extractului real se determină la distilarea alcoolului.Pentru
aceasta la rezidiu se adaugă apă distilată pînă la masa iniţială de 200g,se amestecă apoi cu ajutorul
picnometrului se determină densitatea la temperatura de 20grade.
Aciditatea totală este un indicator de calitate ce caracterizează prospeţimea berii şi gustul ei.Se
determină prin titrarea probei de analiză cu NaOH sol. 0,1n în prezenţa fenolftaleinei după înăturarea a
CO2.
3.Determinarea culorii berii
Culoarea berii se determină prin metoda de companare a culorii ei cu culoarea soluţiei de
iod.Pentru aceasta în doua pahar eidentice incolore se toarnă:în unul-100ml de bere,în altul-100ml de
apă.În paharul cu apă se toarnă din biruetă la agitare,soluţie apoasă de iod 0,1n pînă cînd culoarea apei
va deveni identică cu culoarea berii.
4.Determinarea conţinutului de bioxid de carbon.
Într-un vas de 500ml se introduc50 ml de sol. De carbonat de sodiu şi se adaugă cu pipeta 25ml
din proba răcită,ţinînd vîrful pipetei în soluţia de carbonat de sodiu.Seadaugă 100ml de apă fiartă cu
temperatura de 5 grade şi 1ml de sol. De fenolftaleină.Într-un alt vas se introduce 25ml de probă
răcită,se adaugă cu pipeta 50ml sol. De carbonat de sodiu,1ml sol. De fenolftaleină şi se tritrează cu acid
clorhidric pînă la decolorarea completă a soluţiei.
31.Expertiza ţesăturilor
Expertiza organoleptică a ţesăturilor se efectuează verificînd prezenţa ştampilei,a imprimării şi
etichitării ţesăturilor cu anumite menţiuni obligatorii.
La ţesăturile din bumbac şi tip bumbac ştampilarea se face pe ambele capete ale bucăţii cu
ştampila triunghiulară a organului de control tehnic (CTC)Menţiunile pe care le cuprind sînt:denumirea
sau emblema întreprinderii producătoare,denumirea ţesăturii,compoziţia fibroasă etc.
La ţesăturile din lînă şi tip lînă marcarea se face prin ştampilare sau perforare la ambele capete
cu iniţialele întreprinderii producătoare,pe dosul ţesăturii cu tuş de culoare constantă faţă de fondul
ţesăturii şi pin etichetare cu menţiunile cunoscute.
A ţesăturile din mătase şi tip mătase,marcarea se execută prin imprimare la ambele capete ale
bucăţii cu denumirea sau emblema întreprinderii producătoare.
Ambalarea se face în hîrtie de ambalaj sau folie de material plastic,prinse la ambele capete cu o
banderolă din material rezistent.
Calitatea se determină prin două metode:vizuală şi tactilă.
Metoda vizuală permite obţinerea informaţieie în dependenţă de tipul ţesăturii dacă este
uniformă,omogenă,curată,bine ţesută etc.
Metoda tactilă permite să se aprecieze tuşeul.Prin tuşeu se caracterizează ţesăturile
moi,mătăsoase,foşnitoare,flexibile,reci,calde etc.
La prin aceste metode se determină defectele vizibile care se clasifică în:
răspîndite
localizate
Prima grupă de defecte include:neregularitaea vopsirii,aspectul neclar al
culorii,impurităţi vegetale,dungi în urzeală etc.
A doua grupă cuprinde: gaură sau ruptură pînă la 3cm,pată,stopare vizibilă,fir lipsă în
bătătură margine ruptă pînă la 3cm.
Determinarea sistemului de legătură a firelor din ţesătură.
Pentru determinarea armurii ţesăturii este necesar să se stabilească faţa şi dosul
ţesăturii.Faţa ţesăturii este partea mai prezentabilă ca aspect şi cu o contextură superioară,în
comparaţie cu cealaltă parte care este dosul ţesăturii.Există mai multe sisteme de legătură care au
la bază legăturile fundamentale:
Legătura pînză – este cea mai simplă şi cea mai răspîndită:astfel de ţesături au 2 feţe
identice şi rezistenţă mare din cauza punctelor de legătură numeroase şi desimea moderată.
Legătura diagonal - conferă ţesăturilor un aspect cu linii paralele dispuse pe diagonală către
marginile ţesăturii,netezime,desime şi moliciune mai mare decît la ţesăturile cu legătură pînză.
Legătura atlaz – se caracterizează prin flotări substanţiale ale firelor de urzeală peste cele 52
bătături sau invers de aceea punctele de legătură sînt puţine şi neînvechite.
Pentru determinarea tipului de ţesătură se utilizează 3 metode:
1.Metoda de ardere care permite determinarea naturii fibrelor prin comportarea lor în flacără şi
în afara ei.Din probele de ţesătură pregătite se extrag cîteva fibre care cu ajutorul pensetei se introduc în
flacăra spirtierei,se fac observaţii asupra caracterului flacării remarcînd comportarea fibrelor la acţiunea
temperaturii înalte,la ardere,tipul cenuşii,mirosul produselor arse.
2.Metoda microscopică care permite studierea microstructurii fibrelor. Se cercetează secţiunea
transversală,se determinăî structura şi dimensiunile.Cercetînd secţiunea longitudinală se atrage atenţia la
forma fibrelor,caracterul suprafeţei,existenţa şi dimnsiunile lumenului.
3.Metoda chimică care permite determinarea naturii fibrelor după comportarea lor la acţiunea
diferitor reagenţi chimici.Se fac observaţii asupra schimbărilor apărute în urma reacţiilor.
32.Expertiza mărfurilor chimice de uz casnic
Detergenţii sînt substanţe active de suprafaţă ce fac parte din grupa de mărfuri chimice de uz
casnic pentru spălat şi curăţat rufe.
Expertiza organoleptică cuprinde identificarea următorilor indici:_
identificarea marcării şi ambalării;
identificarea sortimentului;
identificarea caracteristicilor de calitate:
a) Culoare
b) Mirosul:
Culoarea:detergenţii sub formă de praf şi granule au culoare albă,galben-pai,vernil şi albastru
deschis. Detergenţii lichizi au culoarea galben-portocaliu deschis;cu cît culoarea este mai deschisă şi nu
prezinţă o tentă cenuşie,indică un conţinut redus de impurităţi.
Mirosul este caracteristic dat de substanţa de parfumerie şi persistent un timp de 90 de zile
după care să-l piardă,mirosul nu trebuie să fie neplăcut.
Expertiza fizico-chimică se efectuează pentru identificarea următorilor indici fizici-chimici ai
detergenţilor:
conţinutul în substanţă activă;
aspectul soluţiei 1% produs;
pH-ul soluţiei 1% produs;
densitatea în vrac în stare netasată;
puterea de spumare,stabilitate şi densiunea spumei.
Substanţa activă datorită structurii sale moleculare imprimă produsului proprietăţi de agent de
spălare.Conţinutul de subst.activă se exprimă procentual şi trebuie să fie cuprins între 12-35% în funcţie
de tipul detergentului şi poate fi determinat prin diferite metode în funcţie de natura chimică a substanţei
active ce stă la baza detergentului.
Aspectul soluţiei 1% produs dă indicaţii asupra solubilitaţii în apă a detergentului.
Valoarea pH-ului exprima concentratia în ioni de hidrogen a soluţiilor apoase de detergenţi care
determina domeniul de utilizare al acestora.Detergenţii care dau soluţii apoase alcaline şi puternic
alcaline sînt destinaţi spălării materialelor textile celulozice.
Densitatea în vrac dă indicaţii asupra uniformităţii şi mărimii particolelor pentru detergenţii
condiţionaţi sub formă de praf şi granule.Cu cît particulele sînt mai fine şi uniforme cu atît este mai
mare densitatea.
Caracteristicile spumei reprezintă un sistem dispers iar puterea de spumare este capacitatea
soluţiilor apoase ale detergenţilor de a uşura formarea spumelor şi de a mări stabilitaea lor.
Falsificarea detergenţilor constă în modificarea compoziţiei iniţiale a produsului prin înlocuirea
unor ingredienţi cu alţii.Aceste modificări duc la scăderea nivelului de calitate a produsului şi la apariţia
unor maladii grave în timpul utilizării de către consumatori..Foarte des este utilizată falsificarea
informaţională prin care produsul deo calitate mai joasă este prezentat prin brendul produsului ce a
căpătat aprobarea consumatorului.
33. Expertiza marfurilor cosmetice
Sortimentul produselor cosmetice cuprinde 3 grupe mari si fiecare grupa la rindul ei se
imparte in mai multe subgrupe:
1. Produse de igiena
2. Produse de parfumerie
3. Produse cosmetice propriu-zise
Grupa produselor de igiena cuprinde:
- sapunuri de tualeta, sapunuri deodorante, etc.
- preparate pentru baie si dus (saruri, spume, uleiuri, geluri)
- deodorante si antitranspirante
- produse pentru ingrijirea parului:
nuantatoare si decolorante
produse pentru odnulare, indreptare, fixare
produse pentru decorare (aranjare)
produse pentru curatare (lotiuni, pudre, sampoane)
produse pentru conditionare (lotiuni, lacuri, briantine)
- produse pentru ras (crème, spume, lotiuni)
- produse pentru bai de soare (plaja)
- produse de igiena intima externa
Grupa produselor de parfumerie:
- parfumuri
- ape de toaleta
- ape de colonie
Grupa produselor cosmetice propriu-zise:
- crème, emulsii, lotiuni, geluri si uleiuri pentru piele (fata, miini, picioare)
- masti pentru fata (cu exceptia produselor care actioneaza ca abrasive superficiale
ale pielii pe cale chimica)
- baze nuantatoare (lichide, paste, pudre)
- pudre (de machiaj, dupa baie, pudre igienice)
- depilatoare
- produse pentru machiaj si indreptarea acestuia (de pe fata si ochi)
- produse destinate aplicarii pe buze
- produse pentru ingrijirea unghiilor se decolorarea lor
- produse de albire a pielii
- produse antirid.