Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Poliamidele se obţin prin reacţia dintre diamină şi acizi dicarbonici. Cele mai utilizate
sunt cele de tipul nylon, folosite mai ales în industria textilă, ca urmare a caracteristicilor de
rezistentă ridicate pe care le au (rezistenţa lor la tracţiune poate ajunge până la 400 daN/cm2 ).
În tehnică se utilizează, în special, poliamida 6, caracterizată prin rezistenţă mare la
uzură, coeficient mic de frecare, rezistenţă deosebit de bună la oboseală şi şocuri repetate,
stabilitate a formei la variaţii de temperatură, rezistenţă suficient de mare la agenţi chimici. Ca
urmare a acestor proprietăţi, este utilizată în toate sectoarele industriale, de multe ori în
combinaţie cu materiale de umplutură (fibre de sticlă, grafit, sulfură de molibden), executându-se
organe de maşini (roţi dinţate, bucşi, lagăre), căşti de protecţie, robinete, carcase pentru aparate,
piese electrotehnice etc.
Policarbonaţii se remarcă faţă de alte materiale printr-o serie de proprietăţi superioare
cum ar fi transparenţă şi claritate excepţionale, rigiditate mare combinată cu o rezistenţă bună la
şoc sau la tracţiune, temperatură de utilizare ridicată, rezistenţă chimică bună şi stabilitate la
14
acţiunea majorităţii agenţilor chimici. Pot fi, de asemenea, sterilizaţi la temperatura de 135 0 C,
fără a-şi modifica dimensiunile. Rezistă totodată şi la coroziune şi la variaţiile ciclice climaterice.
Toate aceste caracteristici fac să fie utilizaţi, pe scara largă, în industria constructoare de
maşini, electrotehnică, articolelor de menaj, alimentară şi farmaceutică. Se execută carcase de
maşini şi aparate electrotehnice, piese pentru vehicule, recipienţi şi vase farmaceutice, medicale
sau de uz casnic, articole sanitare, piese de maşini rezistente la caldură etc. Prin operaţia de
extrudare pot fi obţinute şi ţevi cu diametre între 8 şi 30 mm care înlocuiesc cu succes ţevile din
cupru sau alamă, în diverse instalaţii. Piesele obţinute prin injecţie pot fi prelucrate prin aşchiere
sau lipite cu dizolvanţi.
Polietilena se obţine prin polimerizarea etilenei extrase din gazele de ţiţei. Poate fi:
• polietilenă de joasă densitate;
• polietilenă de mare densitate.
Polietilena de joasă densitate rezistă bine la umiditate şi la acţiunea agenţilor chimici. Se
caracterizează prin proprietăţi mecanice şi dielectrice bune dar are duritatea mică şi contracţia
mare. Caracteristicile depind mult de condiţiile de prelucrare. Piesele obţinute prin injecţie
rămân, de obicei, cu tensiuni remanente dar au suprafeţele lucioase, cu un colorit de calitate. Se
utilizează, în general, în industria uşoară pentru jucării, articole de menaj, articole cosmetice,
flori artificiale, dopuri, capace etc.
Polietilena de mare densitate este mai rigidă şi mai dură. Are o mai mare rezistenţă şi
stabilitate la temperatură dar prezintă proprietăţi electrice mai slabe. Are utilizări asemănătoare
cu polietilena de joasă densitate şi, în plus, este folosită pentru execuţia ambalajelor în industria
chimică, alimentară şi farmaceutică.
Polipropilena se obţine prin polimerizarea propilenei. Comparativ cu polietilena, are o
rezistenţă mai mare la tracţiune, rigiditate de suprafaţă mai mare, dar claritatea şi luciul sunt
inferioare. Se caracterizează prin rezistenţă sporită la agenţi chimici, absorbţie redusă de apă,
rezistenţă scăzută la acţiunea razelor ultraviolete şi proprietăţi bune la sudabilitate.
Eeste utilizată în toate sectoarele industriale pentru execuţia de piese injectate cum ar fi
repere industriale, cutii cu balamale proprii, navete, containere, tocuri pentru pantofi, piese
pentru industria electrotehnică.
Policlorura de vinil (PVC) este caracterizată de rezistenţa remarcabilă la acizi
concentraţi, baze şi alcooli, precum şi de faptul că nu arde (se autostinge). Supusă acţiunii
căldurii de peste 1600 C devine instabilă şi se degradează. Prin adăugarea unor substanţe
auxiliare, proprietăţile fizico-mecanice şi prelucrabilitatea se ameliorează simţitor. Nu poate fi
prelucrată fără adaos de stabilizatori dar, dacă acest lucru este făcut, atunci se poate prelucra prin
aşchiere, formare, sudare şi lipire.
Poate fi sub formă:
• plastifiată;
• neplastifiată (dură).
Policlorura de vinil plastifiată se utilizează pentru tălpi, cisme, ambalaje pentru produse
alimentare, recipienţi, jucării, garnituri de etanşare. Plăcile din PVC înlocuiesc tabla de plumb la
recipienţii pentru agenţi chimici corozivi, la băile de electroliză.
Policlorura de vinil dură se foloseşte pentru armături, fitinguri, instrumente de protecţie,
piese în industria electrotehnică şi chimică, piese de maşini, rezistente la coroziune, plăci
despărţitoare în acumulatori cu plumb etc. Se pot prelucra şi ţevi, având diametrul cuprins între 8
şi 500 mm.
Polimetacrilatul de metil este cunoscut şi sub numele de plexiglas sau sticlă organică.
Este caracterizat de claritate şi transparenţă foarte bune, rezistenţă la acţiunea bazelor, acizilor,
substanţelor neoxidante, apei de mare, o bună rezistenţă electrică. Piesele obţinute prin injecţie
din acest material au rezistenţă mecanică şi tenacitate bună, duritate mare şi pot avea un colorit
viu. Se pot prelucra prin aşchiere. Încălzit la temperaturi între 1200 – 1700 C se comportă la
întindere, încovoiere şi ambutisare ca un cauciuc, caracteristici ce dispar odată cu răcirea
materialului.
15
Plexiglasul, datorită acestor proprietăţi, se utilizează în industria bunurilor de larg
consum pentru execuţia unor articole de menaj şi cosmetice, articole de artizanat, nasturi, vase
pentru flori, mânere şi butoane pentru mobilier. Se poate utiliza şi pentru proteze dentare iar,
datorită transparenţei şi rezistenţei la lovituri, este utilizat la obţinerea geamurilor pentru
autovehicule.
Polistirenul face parte din grupa hidrocarburilor nesaturate. Se obţine prin polimerizarea
monomerului stiren. În stare pură, este transparent ca sticla, dar se poate şi colora în diferite
nuanţe. Este rigid şi dur, stabil la căldură în intervalul cuprins între 20 0 - 800 C. Prezintă
stabilitate dimensională, bune proprietăţi dielectrice şi o bună prelucrabilitate
Polistirenul poate fi:
• de uz general;
• rezistent la şoc.
Polistirenul de uz general se utilizează pentru execuţia unei game largi de obiecte care
însă nu pot fi folosite la temperaturi ridicate cum ar fi jucării, articole de menaj şi cosmetice,
ambalaje farmaceutice şi alimentare, piese de formă complicată, piese pentru industria
electrotehnică etc. Prin încălzire la temperatura de înmuiere se obţin spume buretoase care se
utilizează la izolaţii termice.
Polistirenul rezistent la şoc are caracteristici superioare celui de uz general. Prin
injectare se obţin produse mai puţin lucioase, netransparente. În general, are cam acelaşi
domeniu de utilizare adică la execuţia jucăriilor, ambalajelor, pieselor pentru frigidere, carcaselor
pentru aparatura audio-video, valţurilor de acţionare, bucşilor de ghidare etc.
Politetrafluoretilena (PTFE) este cunoscută şi sub denumirea uzuală de Teflon. Este
caracterizată printr-o vâscozitate ridicată din care cauză nu poate fi prelucrată prin injecţie,
extrudare sau presare. Prelucrarea se realizează prin operaţia de sinterizare din pulbere,
obţinându-se plăci sau blocuri rigide. Acestea pot fi ulterior prelucrate prin aşchiere, obţinându-
se, în general, piese pentru industria chimică (robinete, ventile, supape) sau piese pentru industria
constructoare de maşini (cuzineţii).
Poliuretanii se obţin prin reacţia de poliadiţie. Se caracterizează prin stabilitate la
acţiunea acizilor şi prin faptul că se topesc la temperaturi mai scăzute decât poliamidele. Se pot
prelucra uşor prin presare şi tragere, obţinându-se fibre. Acestea se folosesc la execuţia periilor,
plaselor, filtrelor sau a diverselor ţesături.
16
4.4 Recomandări privind alegerea materialului plastic
17