Sunteți pe pagina 1din 18

1.

TEORIILE ROMÂNEȘTI ALE MODERNIZĂRII

În spațiul românesc este o perioadă de emergență a structurilor și ideilor moderne, în care


diferitele sectoare ale societății ating standarde apropiate de cele moderne, în faze diferite,
succesiv, concomitent sau într-o evoluție lentă, în care coexistă formele vechi cu cele moderne.
Au început să se modernizeze statul și instituțiile sale, o dată cu reformismul luminat al domnilor
fanarioți în Principate sau al monarhilor reformatori în Austria, care au fixat etatismul la baza
programului lor reformist. A urmat modernizarea în economie și în structurile sociale, care s-a
prelungit până târziu în secolul al XIX-lea. Statul, societatea, economia s-au transformat în sens
modern într-un proces de durată, ce s-a derulat timp de un secol. În tot acest interval, începând cu
a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, se poate vorbi de o fază de tranziție spre modern, în
care sensul evoluției istorice este cel al modernizării, dar în care mai supraviețuiesc încă rămășițe
ale Vechiului Regim. Generațiile care s-au succedat în acest interval, de la iluminism la școala
critică, au văzut în modern sau în modernizare alinierea sau integrarea în sensul și ritmul istoric
european, altfel spus europenizare în planul culturii, instituțiilor, moravurilor. Modernizarea
presupunea în plan economic sau social capitalism, structuri sociale noi, stabilitate după modelul
clasic al societății europene, un nou tip de societate și sociabilitate, fundamentat pe concepția
raționalistă a drepturilor și datoriilor. Generațiile intelectuale au definit modernizarea și prin
identificarea cu civilizația, progresul tehnic, științific, al rațiunii și culturii, cu progresul
intelectual, cu toate implicațiile ce le regăsesc în epoca Luminilor.
Modelul iluminist de modernizare s-a definit în primul rând în funcție de sociabilitate, de
raportul individ-societate-stat-umanitate. Fundamentat pe teoria dreptului natural, etatismul
domină literatura politică iluministă din țările române, acreditând teza convergenței structurilor
sociale înspre stat, întruchipat în persoana monarhului luminat, astfel satatul apare ca un garant al
securității sociale.
Pașoptismul romantic a efectuat prima tentativă de adecvare a experienței universale la
realitatea românească, elaborând un model propriu, preponderent liberal, care pune în valoare
concepția raționalistă a secolului XVIII, propunând transformarea și modernizarea după
experiența europeană. Modelul propus de generația de la 1848 a fost aplicat în strategia de
formare a statului modern.
În perioada interbelică, teoria modernizării societății românești după modelul occidental a
fost susținută de Ștefan Zeletin și de Eugen Lovinescu, propunând două tipuri de analiză, istorică
și sociologică.
Fiecare generație intelectuală a dat un înțeles specific fenomenului modernizării, elaborând
un model propriu al dezvoltării societății românești, pe care a încercat să îl transpună în practică.

2. PRINCIPATELE ROMÂNE LA SFÂRȘITUL REGIMULUI FANARIOT

La începutul epocii moderne, societatea românească, așa cum apare ea în viziunea


Europei, prezintă o structură tradițională, marcată de preponderența categoriilor sociale ale
Vechiului Regim: boierimea, clerul, țărănimea furnizează baza sistemului social-economic, în
timp ce categoriile urbane, burgheze, sunt extrem de slab dezvoltate.
Secolul al XVIII-lea a realizat redimensionarea Europei, marcând trecerea de la Europa
clasică la Europa Luminilor. Semnificativ este interesul sporit pentru spațiul românesc în lumea
occidentală, dovedită de înființarea de consulate străine în Principate: rus (1782), austriac (1783),
francez (1789), englez (1803).
În țările române sporul demografic în secolul al XVIII-lea a fost lent, greu perceptibil sub
aspect cantitativ, ilustrat de creșterea numerică a așezărilor urbane, cu deosebire a celor cu statut
urban și de creșterea populației în localitățile cu statut urban. Dezvoltarea comerțului după
tratatul de pace din 1774 a contribuit la diversificarea ramurilor de meserii și negoț, de
asemenea, războaiele rus-turce au favorizat, până la un punct, producția și schimbul, stimulând
dezvoltarea urbană.
Pământul reprezenta principala avuție a Principatelor. Din punct de vedere al stăpânirii
acestuia, două treimi din sol aparținea boierimii și clerului, iar o treime țărănimii libere. În
această perioadă apare un nou tip de nobilime, cu interese și preocupări specifice clasei
burgheze. Această categorie, comparabilă cu noua nobilime din Anglia și Franța, se afirmă la
începutul secolului al XIX-lea, cânde este foarte activă, dinamică, mobilă, receptivă la
modernizare. A fost purtătoarea ideilor liberale, a spiritului democratic în țările române, deși în
esență a militat pentru dobândirea privilegiilor de care beneficia marea boierime și pentru
egalizarea statutului lor cu aceasta. Până la 1848 se formează două tipuri de boierime: marea
boierime și mica boierime.
Creșterea producției de cereale pentru nevoile comerțului conduce la o nevoie mai mare de
forță de muncă, ceea ce determină creșterea sarcinilor de clacă la 12 zile în Țara Românească și
la 24 în Moldova. În această perioadă, de până la 1821, se produce o deposedare masivă și
violentă a clăcașilor, reducerea numărului țăranilor liberi și a proprietății pe care o dețin.
Sarcinile feudale erau mai grele la începutul secolului al XIX-lea decât în secolul XVIII, dar mai
ușoare decât în Transilvania, din cauza suprafețelor întinse de pământ, a densității reduse a
populației, ceea ce a determinat concurența între boieri pentru a atrage țăranii pe moșiile lor.
Clerul deținea o treime din suprafața solului însă condiția materială și socială a preoților
era apropiată de a țăranilor, ei fiind scutiți numai de unele dări. Negustorii și meseriașii erau
majoritatea străini care se desfășurau în orașe și târguri. Ponderea țăranilor liberi scade
semnificativ din cauza fiscalității și a tendințelor boierimii de a-i deposeda și de a-i transforma în
clăcași.
Sub regimul fanariot, domnul a fost numit pe o durată de 3 ani, fiind asimilat cu un
funcționar otoman, un pașă cu două tuiuri. Domnul avea autoritate supremă, avea drept de a pune
orice dare, era judecător suprem. Pentru stabilizarea domniei s-au impus 4 familii boierești care
concurau pentru tron, iar din 1802 durata ei a fost fixată la 7 ani, domnii neputând fi destituiți
înainte de termen. Țările române au pierdut orice inițiativă în politica externă, domnii fiind
agenți informatori ai Porții care susțineau diplomația acesteia. Armata a fost desființată, redusă la
funcția de poliție. Divanul era la bunul plac al domnului, în funcțiile cheie erau numiți boieri
greci. În fruntea administrației locale se aflau ispravnicii, care dețineau întreaga putere în județe,
având atribuții administrative, fiscale, judecătorești, de poliție, executau sentințele, încasau
taxele.
Singurul scop al administrației era aceea de a secătui populația de bani. Veniturile domniei
veneau din impozitele indirecte, veniturile vămilor și ocnelor, oieritul, vinăritul, dijmăritul,
văcăritul,fumăritul, tutunăritul. Sumele încasate în vistieria statului trebuiau să asigure plata
obligațiilor către turci și plata funcționarilor.
Statul și instituțiile sale prezentau indiciile unei crize politice grave, datorată dominației
otomane și expresiei sale interne, regimul fanariot. În acele condiții, elita politică autohtonă au
schițat un program național de reformare instituțională și emancipare politică.
1. ROMÂNII ȘI EUROPA LA 1859: ÎNFĂPTUIREA UNIRII PRINCIPATULUI

Convenția de la Balta Liman, dintre Rusia și Turcia a pus bazele constituționale ale unei
restaurații a vechii ordini în Principate. Semnată la 1 mai 1849, Convenția restabilea
condominiumul ruso-turc. Astfel, domnitorii erau tratați ca înalți dregători otomani, dar care nu
urmau să fie aleși pe viață, ci pe o durată de 7 ani. Adunările obștești au fost înlocuite cu divane
ad-hoc, alcătuite din cei mai importanți și de nădejede boieri. Imperiile Țarist și Otoman au
înființat comisii speciale pentru revizuirea Regulamentelor organice și au impus o armată de
ocupație în Principate.
Barbu Știrbei, numit în Țara Românească în perioada 1849-1856, s-a confruntat cu opoziția
puternică a intelectualilor pașoptiști aflați în afara granițelor țării, dar și din partea
conservatorilor din țară care încercau să-i limiteze prerogativele. A refuzat categoric întoarcerea
radicalilor în principat, justificat de faptul că nu dorea izbucnirea unor agitații sociale, care să
prelungească ocupația rusească. A dat o lege care reglementa relațiile dintre țărani și moșieri, a
avut un proiect pentru înființarea unei bănci naționale, dar a eșuat din cauza izbucnirii
Războiului Crimeii în 1853, a construit în 1854 o rețea de telegraf care a asigurat relații mai
strânse, administrative și economice între Țara Românească și Moldova. A dezvoltat
învățământul cu predare în limba română, înființând Școala de Drumuri și Poduri, Școala de Arte
și Meserii, Școala Națională de Chirurgie și Farmacie.
Grigore Alexandru Ghica, domn al Moldovei în perioada1849-1856, a fost numit domn
datorită insistenței marei vizir Reșid Pașa care l-a considerat potrivit pentru această funcție. Le-a
permis pașoptiștilor să se reîntoarcă luându-i pe Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri și Ion
Ionescu de la Brad în administrația sa. A fost un promotor al dezvoltării economice și al
educației și a recunoscut dreptul boierilor de a participa la conducerea țării.
După Congresul de la Paris, care prin hotărârile sale a creat contextul internațional favorabil
unirii Principatelor, centrul de greutate al luptei pentru realizarea unirii s-a deplasat în Principate,
situație stimulată de prevederile favorabile ale Tratatului de la Paris.
În Moldova se realizează o importantă regrupare de forțe prin apropierea dintre gruparea
liberală unionistă din jurul lui Kogălniceanu și gruparea boierimii unioniste din jurul
domnitorului Ghica. Datorită condițiilor politice favorabile, mișcarea unionistă din țară se
organizează, depășind stadiul manifestărilor spontane, constituindu-se la 25 mai 1856 Societatea
unirii, formată din reprezentanți ai boierimii, ai cercurilor intelectuale și orășenești care devine o
societate mai largă, reprezentând toate categoriile sociale. În programul ei figura unirea
Principatelor sub un prinț străin. Prin aceasta, mișcarea unionistă a primit o organizare
oficializată. Ea acționa pe cale legală, în presă, adunări, prin difuzare de broșuri și manifeste,
extinzându-se în toate ținuturile cu concursul administrației și al domnului, care în ultimele zile
ale domniei a făcut un turneu de propagandă în favoarea unirii. În Țara Românească, în absența
exilaților care s-au reîntors în vara anului 1857, după Congresul de pace, mișcarea unionistă nu a
reușit să se organizeze, datorită regimului restrictiv instaurat de Barbu Știrbei, manifestându-se
mai mult prin întruniri publice.
Programele mișcării unioniste relevă consensul dintre forțele politice din cele două țări,
dar și opțiuni politice diferite, în funcție de orientarea ideologică a grupurilor angajate, liberală
sau conservatoare, a căror soluționare a fost amânată până după realizarea unirii, pentru a se
menține unitatea tuturor forțelor în jurul dezideratelor naționale, în fața întrunirii adunărilor ad-
hoc și a comisiei europene de informare care trebuia să vină în Principate. Convocarea unor
adunări ad-hoc, care să dezbată organizarea viitoare a principatelor, s-a hotărât la Congresul de la
Paris. Acesta preconiza pentru adunări un rol consultativ, respectiv formularea unor propuneri
către puterile garante privind viitorul Principatelor dunărene. Votau direct reprezentanții clerului,
ai marilor proprietari și ai orășenilor, iar mica proprietate și țăranii votau indirect, prin delegați.
În Moldova, caimacamul Vovoride, urmașul lui Balș, a falsificat alegerile pentru adunarea ad-
hoc din luna iulie, declanșând protestul forțelor unioniste, dar și al puterilor favorabile unirii. Ca
urmare a compromisului de la Osborne, realizat între Franța și Anglia, alegerile pentru adunarea
din Moldova au fost anulate. Noile alegeri din august au fost câștigate de unioniști. Aceleași
rezultate au fost înregistrate și în alegerile din septembrie din Țara Românească.
După votarea programului unionist, în adunarea din Țara Românească a avut loc o
regrupare a forțelor de orientare conservatoare, determinând radicalii să amâne dezbaterea
problemelor legate de organizarea internă a țării. În Moldova, anumite probleme s-au dezbătut,
hotărându-se ca rezultatul discuțiilor să fie transmis și la București pentru a fi luate în
considerare la viitoarea organizare. Adunarea moldovenească a susținut dreptul de a stabili în
continuare relații comerciale cu alte state, abolirea jurisdicției consulare, organizarea armatei,
egalitatea în fața legii, accesibilitatea în funcții de stat, așezarea dreaptă și generală a impozitelor,
respectarea domiciliului și a libertății individuale, separația puterilor în stat. Adunările ad-hoc au
avut o semnificație distinctă în procesul de formare a statului modern: au reactualizat principiile
și dezideratele anului 1848 în tentativa de a le instituționaliza pe cale legală, constituțională,
reformistă.
În mai 1857 și-a început activitatea comisia europeană stabilită de Congresul de la Paris,
cu misiunea de a propune bazele viitoarei organizări a Principatelor după o minuțioasă informare
la fața locului. În aceste condiții, efortul politic în Principate s-a concentrat în jurul alegerilor
pentru adunările elective și a lucrărilor acestora. În baza art. 49 al Convenției de la Paris,
caimacamii au fost înlocuiți cu câte 3 locțiitori care trebuiau să pregătească alegerile pentru
adunările elective.
Adunarea din Moldova, cu o majoritate unionistă l-a propus drept candidat unic pe
Alexandru Ioan Cuza, propunere la care aderă și conservatorii, încât la 5 ianuarie 1859, Cuza
este ales în unanimitate, fapt ce se produce și la București la 24 ianuarie. Dubla alegere a lui
Cuza a făcut posibilă unirea deplină a Principatelor, a inaugurat o domnie ce stă sub semnul
reformelor modernizatoare, în toate domeniile vieții publice.

2. DOMNIA LUI CUZA(1859-1866)

Domnia lui Al. I. Cuza inaugurează regimul politic al Convenției de la Paris, care
realizează în țările române tranziția spre regimul politic modern, parlamentar și constituțional. Ea
s-a desfășurat în cadrul regimului de protecție colectivă a marilor puteri, al prevederilor
constituționale ale Convenției, contradictorii în multe aspecte, care au făcut dificilă funcționarea
mecanismului statului, și al unui context politic nou, caracterizat prin apariția unor grupări
politice, de diferite nuanțe ideologice, care inaugurează procesul de cristalizare a partidelor
politice moderne.
În Țara Românească, în lupta pentru puterea politică s-au cristalizat grupări de trei nuanțe:
conservatoare, liberal-radicală și liberal-moderată. În Moldova, liberalii nu reușesc să constituie
grupări puternice, această tendință manifestându-se mai degrabă prin intermediul unor
personalități marcante, în timp ce tabăra conservatoare se înfățișează mai omogenă. Datorită
prevederilor electorale ale Convenției de la Paris, cele două camere parlamentare ale
Principatelor și apoi camera unică au avut tot timpul o majoritate conservatoare. Toate acestea au
imprimat acțiunii de reformare în sens modernizator o evoluție sinuoasă, ritmuri diferite,
discontinuitate uneori, lăsând imaginea unei continue confruntări cu puterile garante, cu
prevederile restrictive ale convenției sau între forțele politice interne.
Pe plan extern, dubla alegere a fost recunoscută numai de cele patru puteri unioniste,
celelalte state au refuzat să o recunoască. La inițiativa Turciei, s-a întrunit la Paris conferința
internațională a celor 7 puteri garante, în chestiunea dublei alegeri. 5 state au hotărât să
recunoască domnia lui Cuza, iar Austria refuză la început propunerea, dar izbucnirea războiului
austro-franco-sard a făcut diplomația austriacă să recunoască oficial dubla alegere. Turcia și-a
amânat decizia, dar în urma amenințărilor lui Cuza și a marilor puteri, otomanii acceptă în
ședința conferinței propunerea dublei alegeri.
Unificarea legislativă a înaintat mai greoi, din cauza procedurii complicate prevăzută în
convenție. Rolul esențial a revenit comisiei de la Focșani, care și-a început lucrările în 10 mai
1859, cu o majoritate conservatoare. După ce a fost schimbată componența comisiei în favoarea
elementelor liberale, noua comisie a elaborat un alt proiect de lege electorală, nepromulgat din
rațiuni de ordin extern. În fapt, comisia nu a putut promulga decât 6 legi, privind recrutarea și
instrucția armatei, venitul vămilor și salinelor, importul și exportul de cereale, taxe pe vite ale
păstorilor ardeleni, combaterea lăcustelor și înființarea Curții de Casație. A mai dezbătut și votat
o serie de proiecte de legi pentru unificarea cursului monedelor, instituirea unei monede
naționale, organizarea administrației ministerelor, pentru serviciul de contabilitate a finanțelor
statului, pentru aplicarea codului penal ostășesc, pentru introducerea codului de comerț,
organizarea poștelor, telegrafului, înființarea curții de control, 3 proiecte cu caracter fiscal,
pentru contribuția funciară, pentru contribuția personală. În privința unificării legislative, s-a
hotărât să fie revizuite codul civil, penal, comercial și de procedură penală, în conformitate cu
prevederile Convenției, hotărându-se preluarea Codului civil francez, deoarece redactarea unui
cod autohton cerea mult timp. Măsurile adoptate implică prevederi ale Convenției, ca
desființarea privilegiilor, egalitatea în fața legilor, în materie de impozite, obligativitatea
serviciului militar. La 26 ianuarie 1860 a fost înființată Universitatea din Iași.
A doua etapă a reformelor realizate pe cale constituțională, pe baza prevederilor
convenției, a fost perioada în care domnul a încercat să rezolve marile deziderate ale societății
românești. Programul de reforme și modernizare a fost prezentat în discursul rostit în fața
camerelor reunite: unirea administrativă și legislativă, descentralizare, organizare comunală,
înființarea Curții de casație și a Curții de conturi, crearea Consiliului de stat, chestiunea rurală.
Primul guvern unic, instaurat la 22 ianuarie 1862, condus de Barbu Catargiu a fost un guvern
conservator, reflectând structura camerei reunite. După asasinarea lui Catargiu, în fruntea
guvernului a fost desemnat Nicolae Crețulescu, șeful grupării liberalilor moderați, la 24 ianuarie.
A acționat pentru adoptarea într-un ritm alert a măsurilor administrative pentru unirea deplină:
unificarea serviciilor sanitare, elaborarea regulamentelor de activitate ale serviciilor și corpurilor
constituite, cum au fost regulamentul de navigație sau cel al corpului inginerilor civili și se
constituie Consiliul superior al instrucțiunii publice și Direcția generală a arhivelor statului.
Guvernul a luat o serie de măsuri preliminare privind secularizarea averilor mănăstirilor.
Cel de-al treilea guvern al acestei perioade a domniei lui Cuza, guvernul Kogălniceanu, a
fost instalat la 11 octombrie 1863, iar domnitorul anunță principalele reforme pe care înțelege să
le realizeze: reforma electorală, reforma agrară, organizarea armatei, reforma instrucțiunii
publice, organizarea comunală, garantarea libertăților cetățenești, secularizarea averilor
mănăstirești. Au fost adoptate 18 proiecte de lege, printre care și secularizarea averilor
mănăstirești în decembrie 1863, prin care statului îi revenea un sfert din teritoriul țării. În martie
1864 a început dezbaterea chestiunii rurale, Camera dând vot de neîncredere guvernului, astfel
Cuza prorogă Camera pentru ca la 2 mai după încă un vot de neîncredere, o dizolvă. În mai
domnul supune spre abrobare printr-un plebiscit Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris și
proiectul de lege electorală. Statutul modifica în sens autoritar convenția, sporind drepturile
puterii executive, limitând cele ale legislativului. Domnul avea singur inițiativa legilor, care erau
elaborate de Consiliul de Stat. Statutul constituie a doua cameră a Parlamentului, corpul
ponderator/senat format din membrii de drept și numiți de domn, ultimii constituind majoritatea.
Numai această cameră avea dreptul de a primii petiții. Atribuțiile camerei au fost considerabil
reduse. Noua lege electorală stabilea două categorii de alegători: direcți și primari. Legea
reducea mult censul în raport cu prevederile Convenției de la Paris, sporind numărul alegătorilor.
În 14 august 1864, Cuza a sancționat și promulgat legea rurală, care prevedea că sătenii
clăcași sunt și rămân proprietari deplini pe locurile supuse posesiunii lor în întinderea hotărâtă de
lege, întindere fixată în funcție de numărul de vite pe care le dețineau. Articolele următoare
prevăd posibilitatea completării loturilor pentru cei care nu aveau întinderea suficientă, fixează
întinderea maximă a pământului țăranilor la două treimi din suprafața moșiei, cei care n-au fpcut
clacă deveneau proprietari numai pe locurile de casă și grădină, cei care nu aveau suprafața
cuvenită se puteau muta pe moșiile statului dacă s-au epuizat două treimi din suprafața moșiei,
timp de 30 de ani pământul primit nu putea fi înstrăinat sau ipotecat, se reglementa dreptul
țăranului la pădure, desființarea clăcii, dijmei, podvezilor și a tuturor sarcinilor datorate
stăpânilor de moșii, țăranii plăteau o despăgubire repartizată pe 15 ani pentru clacă, dijmă și
celelalte obligații
La 25 noiembrie a fost promulgată legea instrucțiunii publice. Prima lege modernă a
învățământului din România reglementa, într-o manieră unitară, toate ramurile învățământului
public sau particular, de la cel elementar la învățământul superior. Legea instituie principiile
libertății, obligativității și gratuității învățământului, unitatea școlii elementare de sat și oraș,
egalitatea sexelor, consacră obligativitatea a 7 clase, introduce învățământul tehnic profesional
prin școlile de agricultură, arte și meserii, de comerț.
În decembrie a fost adoptat codul civil după model francez și italian și alte 32 de legi au fost
promulgate: legea organizării judecătorești, înființarea curților cu jurați, a Înaltei curți de justiție,
înființarea Consiliului medical superior, adoptarea Codului penal și de procedură penală.
Unirea din 1859 a însemnat triumful principiului de naționalitate, chiar dacă incomplet,
dezvoltarea unei politici externe în conformitate cu interesul național. Ca urmare a politicii
externe promovate de Cuza, suzeranitatea otomană a fost sensibildiminuată, deschizându-se
calea dobândirii independenței.
Opoziția cristalizată pe deplin în 1863, prin alianța dintre liberali și conservatori și-a
intensificat activitatea după dizolvarea Parlamentului la 2 mai 1864. Astfel că în noaptea de 11
februarie 1866, Cuza este forțat să-și semneze abdicarea.
Domnia lui Cuza încheie o lungă perioadă de reforme începute înainte de 1848,
impulsionate de programul revoluției, continuate într-un ritm lent și cu alte dimensiuni după
1848. Domnia lui Cuza a accelerat procesul de modernizare, a instituționalizat principiile și
dezideratele anului 1848, încheind un lung proces de tranziție spre regimul politic modern, spre o
societate structurată în liniile ei esențiale după modelul burghez, european.

3. ÎNCEPUTURILE DOMNIEI LUI CAROL I. REGIMUL POLITIC AL


MONARHIEI CONSTITUȚIONALE

Unirea Principatelor, realizată de Alexandru Ioan Cuza, a pus bazele constituționale ale
statului modern român. Ca formă de organizare politică, noul stat era o formă de organizare prin
excelență specifică statului modern, realizată pe parcursul epocii moderne, prin reformism sau
revoluție, în majoritatea statelor europene.
Dincolo de prestigiul și autoritatea de care s-ar fi bucurat noul stat în concertul european
având în frunte un prinț dintr-o dinastie străină, soluția oferea și un alt avantaj, prin faptul că
elimina numărul mare de competitori autohtoni proveniți din vechile familii princiare și
boierești. În urma abdicării lui Cuza se formează o locotenență domnească, alcătuită din Lascăr
Catargiu, Nicolae Golescu și colonelul Haralambie și un guvern prezidat de Ion Ghica. Camera și
Senatul reunite proclamă ca domnitor pe Filip de Flandra, fratele regelui Belgiei Leopold al II-
lea. Filip a refuzat propunerea. Astfel că se organizează un plebiscit în aprilie 1866, în care
cetățenii să se pronunțe în problema aducerii lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Rezultatele
fiind favorabile, Carol depune jurământ în 10 mai.
Adunarea constituantă își începe activitatea în vederea adoptării unei legi fundamentale
moderne, liberalii și conservatorii ajungând la un compromis. Adunarea reușește în scurt timp să
finalizeze Constituția, după modelul belgian, care este publicată în monitorul oficial la 13 iulie.
Potrivit noii sale Constituții, România devenea o monarhie constituțională ereditară, în care
domnitorul era șeful statului. Prerogativele sale: Domnul convoca, amâna sau dizolva Adunarea
deputaților și Senatul, putea ininiția prin miniștrii săi proiecte de lege, pe care după dezbaterea și
aprobarea Parlamentului le sancționa și le promulga, numea și revoca miniștrii, era șeful suprem
al puterii armate, conferea grade militare, ordinele și decorațiile. Puterea judecătorească este
încredințată judecătorilor, iar instanța supremă este Înalta Curte de Casație, toate hotărârile
executându-se în numele domnitorului. Reprezentanța națională era formată din 2 camere:
Adunarea deputaților și Senatul. Acesteau aveau dreptul de autoconducere, de răspuns la mesajul
tronului, de interpelare a guvernului, de legiferare. Adunarea deputaților avea și atribuția specială
de a dezbate și aproba bugetul țării. Constituția era completată cu o lege electorală care prevedea
alegerea reprezentanței naționale pe baza unui cens. În mentalitatea politică a timpului se
considera că dreptul de vot trebuia să fie proporțional cu educația și cu veniturile obținute.
Censul er relativ ridicat, permițând doar unei părți a cetățenilor participarea la viața publică.
Scena politică a României moderne a fost animată dși disputată de două orientări politice
majore: grupările de nuanță liberală și cele de nuanță conservatoare, ce corespundeau din punct
de vedere ideologic celor două doctrine majore ale lumii moderne. Pe parcursul vieții politice din
deceniile celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, aceste orientări s-au grupat și coagulat
în două partide politice ce au guvernat alternativ România modernă.
Nemulțumiți de guvernul condus de Ion Ghica, la începutul anului 1867 liberalii radicali
conduși de I.C.Brătianu au început negocieri cu Mihail Kogălniceanu la hotelul Concordia.
Guvernul Ghica demisionează datorită votului de neîncredere, iar coaliția de la Concordia vine la
putere având succesiv 3 guverne. În 1870, ajunge la guvernare gruparea conservatoare în frunte
cu Manolache Costache Epureanu. Liberalii nemulțumiți, pun la cale o conspirație care eșuează
lamentabil, însă Carol decide să îi achite pe conspiratori și înlocuiește guvernul Epureanu cu un
guvern liberal condus de Ion Ghica. În timpul acestuia izbucnește o criză politică datorată
afacerii Stroussberg, falimentul unui consorțiu de căi ferate, în care erau implicați bancheri
germani și membrii ai familiei de Hohenzollern. Carol publică în străinătate două scrisori în care
era decizia sa de abdicare. Carol convoacă la Palat în 1871 pe cei trei foști membrii ai
locotenenței domnești din 1866, pentru a le anunța abdicarea sa. Lascăr Catargiu și Nicolae
Golescu îl conving să renunțe la decizie, iar domnul acceptă numind guvernul Lascăr Catargiu și
dizolvând Parlamentul. În perioada 1871-1876, guvernul reușește să pună capăt crizei interne și a
încheiat convenții comerciale cu Austro-Ungaria și cu Rusia, demarând acțiuni diplomatice care
vizau proclamarea independenței cu acordul puterilor europene.

4. Independența
Problemele Independetei intre 1866 si 1877.
In acest interval scurt de timp, oamenii politici ai Romaniei au cautat sa foloseasca, toate ocaziile
ivite in politica internationala pentru a obtine independenta.Domnitorul Carol I, a discutat in
cadrul Guvernului sau Conservator problema Independetei de stat a Romaniei. Deja la aceasta
data legaturile cu Poarta erau simbolice.
Garantia puterilor europene a diluat dependenta de Poarta.
Constitutia in 1866 nu mentiona legaturile Romaniei cu Poarta.
Criza Orientala, ocazie favorabila, rascoalele popoarelor in Balcani.
Rusia panortodoxism.
Romania in cadrul problemelor balcanice, neutralitate.
Rusia voia S Basarabiei.
Kogalniceanu(Ministru de externe), nota diplomatica catre Marile Puteri- cerea individualitatea,
numele oficial de Romania, integritate, hotarul cu Turcia pe linia Dunarii, cu alte cuvinte
Independenta Romaniei.
Vara anului 1876, Criza Orientala sa adancit, Austro-Ungaria administra Bosnia si H.
Sa hotarat autonomia Bulgariei.
Serbia, Muntenegru primeste teritorii in I.O
Bratieanu si Kogalniceanu trataive cu Rusia, dar Romania manifesta de asemenea pentru Austro-
Ungaria semintimente de amicitie din cauza lui Carol I.
Conferinta de la Constantinopol si Londra, vor sa gaseasca solutii pasnice
I.O-noua constitutie Romania provincie privilegiata.
Rusia in conventie secreta cu AustroU, mana libera in Balcani.
De asemenea Bucuresti-conventie, trece trupelor pe teritoriul Romaniei.
Ro decreta de asemenea mobilizarea armatei.
Rusia declara razboi Turciei, trec Prutul
Armata romana pe linia Dunarii pentru aparare.
Parlamentul Romaniei, rupere urgenta a relatilor de dependeta cu I.O si declara razboi Portii.
Razboi 1877-1878
Rusii nu vor ajutor ro.
Pierd batalia de la Plevna, cer ajutorul lui Carol, acesta trimite armata, capitularea Plevnei
Tratatul de la Saint Stefano- Guvernul Ro vroia- independenta,integritate, retrocedarea gurilor
Dunarii, despagubiri de razboi.Ro nu este acceptata in discturii
Rusia vrea sa dea la schimb Dobrogea pentru cele trei judete din S Basarabiei.
Tratatul de la Berlin, de la St Stefan, nemultumiri pentru Marile Puteri- Rusia prea multa putere
in Balcani.
Otto von Bismarck rezolva problema, romanii vor aceeasi chestie si primesc independeta desi era
conditionata de punctul 7 Constitutia din 1866.
De asemenea Germania si Anglia- recunostere conditionata de rezolvarea crizei Straussberg.
(Delta Dunarii,Dobrogea) componenta a statului roman
Rusia primeste S Basarabiei.
5. Viata politica in Romania
-Statul sufera de reorganizare institutionala in perioada 1866-1876
Neintelegeri intre domn si Parlament, instabilitatea economica, recunoasterea diplomatica in
randul statelor lumii
Socialistii(in afara legii).
Liberalii:Bratianu, Rosetii, Ion Ghica, Mihail Kogalniceanu.
Ei se adunau in jurul Ziarului Alegatorul Liber.
Conservatori: Lascar Catargiu, membrii Junimii(Titu Maiorescu, P.P Carp)
Ziarul Drapelul.
1875- Actul de fondare a Partidului National Liberal in frunte cu I.C Bratianu si C.A Rosetti.
Programul Liberal: descentralizarea administrativa, reducerea impozitelor, recunoasterea Ro pe
plan international.
1880- Actul de fondare a Partidului Conservator condus de Lascar Catargiu din Partid se
desprinde aripa Junimista condusa de P.P Carp si Titu Maiorescu.
Programul Conservator: reducerea impozitelor, instituirei Erei Noii.
Marea Guvernare Liberala: din perioada 1876-1888, realizari: obtinerea independetei,
proclamarea Regatului Romaniei.(infiintarea Bancii Nationale A Romaniei). Adoptarea mai
mulor legi reformatoare.

6. Societate si Economie in Romania


Populatia in 1860, aprox 4 mil de locuitori, si in 1912 creste la 7.
Cetatenii romani ortodocsi 92%.
Supusi straini 3,2%(protestanti si romano-catolici)
Straini 4,7%(mozaic, mahomedana).
A doua jumatate a sec XIX 80% populatie traia in mediul rural.
Cea mai numeroasa clasa era taranimea, era caracterizata prin saracie,lipsa de educatie,
igiena, alimentatie precare.
Rascoala din 1907(Taraneasca)- Satul Flamanzi.
Probleme taranimii: pamantul era in mainile marilor propietari funciari si arendasi lor.
Marea Mosierime, legata de propietatea funciara, detineau 40% suprafata arabila a tarii isi
castigau veniturile din arendarea propietatilor sau ipotecarea lor.
Burghezia Mare: erau marii industriasi, bancheri, o mare parte erau grupati in jurul PNL-ului.
Mijlocie: avocati,medici,profesori,etc.
Mica:micii functionari.
Muncitorimea incepe sa apara in adoua parte a sec XIX, o forta sociala in continua
crestere,conditi improprii de munca si salarizare.
Modernizarea structurilor economice: adoua jumatate a sec XIX: progres de
modernizare,industrializare, coordonat economic major, a Romaniei Moderne,proces de
dezvoltare industriala incurajat de o legislatie protectionista, creste numarul interpinderilor.

Domeniile industrial initiale: alimentara,textila, si a cherestelei.


Inceputul sec XX, industria petrolului, siderurgica,

Creditul si Finantele: 1870 se emite prima moneda.


1880: infiintarea Bancii Nationale Romaniei, functia unica de bancare de emisiune, banca
comeriala centrala.
Bugetul Romaniei moderna: ascendenta.
Cele mai mari sume s-au cheltuit pentru realizarea de cai ferate,poduri, cheltuieli militare, scoli,
institutii de cultura,
Caile de comunicatii: caile ferate, cel mai ieftin si mai rapid mijloc de transport, cele mai
serioase investii de capital romanesc si strain, aveau rolul de a conecta provincial romane intre
ele si comertul romanesc de cel international.
Transportul vamal: se infiinteaza Serviciul Maritim Roman, se modernizeaza Porturile
Constanta, Braila , Galati, Giurgiu
7. Basarabia în sec. XIX-XX

Din sec XIX Basarbia a intrat în componența I. Rus în 1812, prin Tratatul de la București semnat
de Turcia și Rusia
Reprezentanții Turciei și Rusiei
Cucerirea Basarabiei reprezenta pentru Rusia apogeul expansiunii, pe seama I. O.
Sec XIX-XX, modernizare a regiunii
86% din populație români, ucrainieni 6,5%, evrei 4,2%
Spor demografic în creștere, datorită colonizărilor dirijate, populații străine: germani, ruteni,
găgăuzi
Țarul Alexandru I, reforme în provinciile noi cucerite
Decrete imperiale, Basarabia e denumită provincie privilegiată, cu administrație specifică,
folosirea limbii române în paralel cu rusa, legislație tradițională
În fruntea provinciei era un guvernator militar cu atribuții executive, un Sfat cu atribuții
legislative și judecătorești, capitala la Chișinău
Nicolae I – regim autoritar, reduce atribuțiile Sfatului, puterea supremă în mâinile
guvernatorului, limba română scoasă din administrație
Marea boierime încadrată în categoria nobilimii rusești cu privilegii
Cel mai mare număr era țărănimea, se bucura de o situație bună raportată la Rusia și România
datorată densității scăzute raportată la terenul cultivabil
Reformă agrară- Alexandru II- emanciparea clăcașilor, împroprietărire
Zemstvele – consilii locale, organizare la nivel provincial
Identități naționale basarabene, elită redusă
Viața culturală s-a manisfestat în cadrul bisericii ortodoxe, tipărituri în română

8. Primul război mondial

Pretextul izbucnirii războiului a fost asasinarea prințului moștenitor Franz Ferdinand în 28


iunie 1914, iar la 28 iulie izbucnește Primul Război Mondial, Austro-Ungaria atacă Serbia
Puterile Centrale și Antanta
România declară în Consiliul de Coroană de la Sinaia din 3 august neutralitatea, Carol și
puțini oameni politici doreau să intre de partea Puterilor Centrale
1914-1916 – intervenții și presiuni din partea ambelor alianțe, pentru atragerea României în
război
Puterile Centrale acceptă neutralitatea, Antanta dorește angajarea Ro. în război, au loc
pregătiri economico-militare, industria era slab dezvoltată, se orientează pe producția de
instrumente de război
Agricultura se subordonează nevoilor militare
Comerțul blocat după intrarea Turciei în război, se orientează prin nordul Rusiei, dependent
de piața Puterilor Centrale
Armata română- nivel slab de pregătire
1916 – Ro semnează convenția politico-militară cu Antanta, Ro declară război Austro-
Ungariei. S-a discutat egalitatea de tratament pentru Ro, în conferința de pace de după război
Convenție militară – tratat cu Rusia pentru apărarea frontului de Sud, promiterea de ajutor
rusesc și asigurarea echipamentului
Consiliul de Coroană de la Cotroceni, intrarea de partea Antantei
28 august, armata Ro intră în Transilvania, ocupă 40 de zile o parte a teritoriului
1 sept, Bulgaria atacă Ro, Turtucaia e cucerită
6 dec, armata germană ocupă Bucureștiul, nevoia de a se retrage la Iași
Campania din 1917, reorganizare a armatei și dotarea acesteia cu ajutorul misiunii franceze –
victorii la Mărăști, Mărășești, Oituz
Din cauza revoluției bolșevice, Rusia iese din război în 1918, noua conducere, pacea de la
Brest-Litovsk
Ro era abandonată pe frontul de Est, 7 mai 1918, Pacea de la Buftea, condiții grele pentru
Ro, semnarea păcii între germani și Alexandru Marghiloman
Austro-Ungaria își extindea ocupția până pe crestele Carpaților, 10 noiembrie Ro declară din
nou război Germaniei, războiul se încheie în 11 noiembrie
Ro se află în tabăra învingătorilor, condiții favorabile pentru unificare

9. Unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România


Etapele autodeterminarii in Basarabia
Martie 1917- formarea partidului Nationacal Moldovean
20 oct.1917- crearea Sfatului tarii- proclamearea autonomiei Basarabiei
2 dec 1917- proclamarea Repuplica Democratica Moldoveneasca
22 ian 1918- independenta
27 martie 1918- Sfatul tarii, hotaraste unirea Basarabiei cu Romania.

10. Unirea Bucovinei


a) Inceputurile autodeterminarii bucoviene
etapa autonomiei: bucovinieii au dorit autonomia si unirea.
Li s-au opus deputatii ucraienieni din Consiliul National Ucrainean.( ei doreau stapanirea asupra
Bucovinei)
25 noiembrie- Sfatul Tarii declara unirea cu Romania.

11. Evolutia principiului autodeterminarii in Transilvania


-caracter popular mai accentuat.
-presa i-a dat o mare extindere in toamna anului 1918
-declaratile presenditele Wilson, difuzat in opinia publica

a) Declaratia de la Oradea: proclamarea


dreptului la autodeterminare.
-prezentata la Budapesta
-declaratia din 12 octombrie: politica generala, de principia, principalele component ale
conceptului European:libertatea natiunii, secesiunea politica de Ungaria,plesbicit
- nu sa realizat prin violenta ci prin actul de exprimare(vointa colectiva).
- acest tratat reprezinta prima etapa a autodeterminarii poporului din Transilvania.
- Consiliul National Roman: depunde in Parlamentul de la Budapeste cererile de autonomie si
apoi de independenta Transilvaniei, organism reprezentativ asemanator celorlalte state in centru
si rasaritul Europei.
-se inlocuiesc fostele institutii, C.N.R reprezinta singura institutie din Transilvania care, era
reprezentativa pentru aspiratiile national si independentiste.
- majoritatea romaneasca, detine puterea politica.

12. Adunarea de la Alba-Iulia


a) problema caracterului plebisticar al adunarii.
Romanii din Transilvania, in urma dorintei colective, se dorea unirea.
1 dec 1918- Transilvania se uneste cu Romania, aceasta data reprezinta actul fundamental al
Romaniei Mari.