Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
3. Principiile sistemului ortografic actual al limbii române: fonetic, silabic, etimologic, sintactic,
simbolic.
Scrierea unei limbi literare (standard) are la bază un sistem ortografic. Sistemul ortografic actual
al limbii române se întemeiază pe câteva principii (criterii de scriere).
a) Fonetic (criteriul fundamental şi preponderent) – fiecare literă notează un sunet distinct: pom
[pom];
b) Silabic – se referă la situaţia în care anumite litere (c, g) au valori fonetice diferite în contexte
grafice diferite: velara [k] în carte [kar-te], dar africata [č] în cină [či-nə] sau palatala [k’] în
chema [k’e-ma] ş.a.m.d.1
c) Etimologic (istorico-tradiţional) – impune norma de scriere parţială sau integrală a unor cuvinte
ca în limba bază. Astfel, cuvinte vechi (din fondul latin moştenit), precum toate pronumele
personale şi toate formele verbului a fi păstrează în scriere la iniţială litera „e” etimologică, dar
se pronunţă [je]: eu [jew], el [jel] etc; eşti [jeşti], este [jeste], erau [jeraw] etc.
Aceluiaşi principiu i se subordonează unele neologisme (care nu sunt folosite frecvent, nu au
intrat în limbajul unor categorii diverse de vorbitori sau sunt chiar specializate): quasar [kwasar],
watt [vat] etc. Unele suportă adaptări parţiale: stewardesă [stjuardesə] < engl.
stewardess ş.a.
d) Morfologic – se aplică la cuvintele în scrierea cărora se ţine seama de structura lor internă şi de
caracteristicile lor flexionare. Acest principiu reglementează scrierea cu „e” sau cu „i” după „ch”,
„gh”. Vorbitorii non-nativi de română2 au adesea dificultăţi în ortografierea cuvintelor care conţin
grupurile de litere menţionate. Transcrierea fonetică îi ajută să pronunţe corect
[g’arə], [g’aţə], [g’aur], [k’amə], [k’ar], dar când sunt puşi în situaţia de a le scrie oscilează între
scrierea cu „e” şi, respectiv, cea cu „i” după „ch”, „gh”. Aplicarea regulii decide ortografierea în
asemenea cazuri.
Regulă: se scrie „e” după „ch”/„gh” dacă se înregistrează alternanţa vocalică [a/e] în flexiunea
cuvântului sau în vreuna din formele familiei lexicale din care face parte; invers, se scrie „i”.
1
1
Vezi explicaţiile şi exemplele de la Tema I.2.
2
Dar şi copiii de varstă şcolară mică.
Aşadar,
Exemple: (1) niciodată / (2) nici odată / (3) nicio dată / (4) nici o dată
Exemple:
(2) Iar a lăsat poarta deschisă. / Domnitorii au plătit bir la Poartă sute de ani.
! În 1965 s-a stabilit utilizarea literei â pentru cuvintele din familia numelui etnic român
(marcându-se astfel grafic originea, vezi lat. romanus), iar în 1993 s-a decis revenirea la grafia
tradiţională cu â în interiorul cuvintelor şi cu u în formele sunt, suntem, sunteţi.
! Despărţirea cuvintelor la capăt de rând se face după regulile de silabaţie (fonetice şi/sau
morfologice (vezi Tema I.4.).
1
cuvânt fără putere derivativă mare 2
adverb, parte neflexibilă de vorbire
2
Conform DOOM-ului în vigoare, pronumele şi adjectivele pronominale niciun, nicio etc. se scriu legat.
2