Bacăul în izvoarele medievale din

secolele XV-XVI

În unele cazuri, venirea coloniştilor a dus la schimbarea denumirilor unor localităţi, o

vreme numele vechi circulând alături de cele noi. Bacău vine probabil de la un nume de
persoană, Bako. Influenţa transilvană se observă şi în denumirea oraşului, care îşi are originea
într-un nume de persoană, nume cu siguranţă purtat de cel ce a jucat un rol important în
formarea aşezării. În Transilvania, întâlnim mai multe persoane cu acest nume, inclusiv
nobili.

Prima atestare documentară certă a orașului Bacău, datând din 6 decembrie 1408, când
în privilegiul comercial acordat negustorilor polonezi din Liov, Alexandru cel Bun în care
sunt înscrise obligaţiile de plată ale acestor negustori la vama din Bacău1, precizând care sunt
vămile țării, printre care fiind amintit și Bacăul, acesta precum și Roman, Baia, Neamț, se
precizează că sunt târguri, având un dublu înțeles, de oraș și piață. Din motive fiscale şi
economice, domnul a instalat vămi în aşezările importante ale ţării, aflate la intersecţii de
drumuri, la vaduri, în locuri cu potenţial comercial2. Într-un document din 15 aprilie 1400,
reprezantând o scrisoare a papei Bonifacio IX către Ordinul Ospitalier al Sfântului Ioan
(Cavalerii Ioaniţi) se precizează că aceştia se aflau într-o localitate numită Bachovia (Civitas
Bachoviensis). Unii istorici consideră că sub acest nume de Bachovia se ascunde în fapt
oraşul Bacău.3

În Moldova, apare numele de birău, dat de unguri conducătorului orașului, iar în

Bacău apare și numele de birăul de ocnă, șeful lucrătorilor unguri din ocnele de sare ale
Bacăului, acesta fiind un dregător al domnului.4

1
M. Costăchescu, Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, II, Iaşi, 1932, p. 631 – 632
2
Laurențiu Rădvan, op. cit, p.358
3
Ştefan S. Gorovei, „La începuturile oraşului Bacău”, în Carpica, XVIII – XIX, 1987,p. 279 – 281
4
Laurențiu Rădvan, Orașele din Ţările Române în Evul Mediu ( sfârşitul sec. al XIII-lea – începutul sec. al XVI-
lea), Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2011, p.160
 Constantin C. Giurescu credea că în stăpânirea lui Bogdan s-au aflat şi viitoarele
ţinuturi ale Neamţului, Bacăului şi Trotuşului, până la Oituz, însă unii specialişti consideră, pe
baza prezenţei semnificative a unor grupuri de unguri în zonă, că regiunea a mai rămas o
vreme sub control ungar.

În evul mediu, orașele erau situate în apropierea unei ape, acest lucru se remarcă și in
privința Bacăului fiind situat la vadul Bistriței5.

Taxele luate pe comerț, care ajungeau în vistieria statului, purtau numele de

”vamă„ și erau de două feluri: ”vamă mare„ și ”vamă mică„ la care se adăugau vămile de
margine. La Bacău, aceste vămi sunt amitite într-un document din 1460. Documentul
precizează că vama mare se lua în grivne, adică monede de argint.6 Deşi a fost un oraş
important, izvoarele ce-l privesc sunt foarte sărace. La 1408, domnul Moldovei numea vama
de la Bacău „vama de la margine”. Formula „vama de la margine” va rămâne în formularul
privilegiilor comerciale cu dublu înţeles: vamă situată chiar la graniţă sau ultima vamă înainte
de graniţă. Vama de la Bacău era una dintre cele mai importante din ţară. În afară de Suceava,
doar la Bacău mai aflăm că se lua „vama mare” şi tot de această vamă depindea şi vama de la
Tazlău7, acest lucru reiese din documentul din 6 februarie 1431, emis de Alexandru cel Bun,
prin care dăruieşte Mănăstirii Bistriţa venitul vămii de la Tazlău8. Datorită faptului că Bacăul
era situat pe drumul care lega Polonia și Moldova de Țara Românească și sudul Dunării
favorizează procesul de urbanizare a orașului.

În prima jumătate a secolului XV, aici se construiește o curte mai mică. Ștefan sau fiul
său Alexandru au refăcut și extins reședința domnească, în cadrul căreia au ridicat și o nouă
biserică. De asemenea, de curtea de la Bacău depindea și un ocol, ale cărui sate încep să fie
dăruite unor mănăstiri sau boieri încă din anul 1491. După 1491 Ştefan cel Mare a încuviinţat
administrarea părţii de jos a ţării fiului său Alexandru căruia i-a stabilit reşedinţa la Bacău.
Odată cu aceasta, au fost ridicate şi curţile de la Bacău şi ctitorită biserica "Precista"9. Pisania,
pe piatră, aşezată în stânga uşii, pe zidul exterior al bisericii este: " cu voia Tatălui şi cu
ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfăntului Duh, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul, Io

5
Ibidem, p.346
6
Laurențiu Rădvan, op. cit, p.434
7
Ibidem, p.470
8
Alexandru Aritmon, Precizăriprivind geneza și evoluția orașului Bacău în secolele XIV-XV, în Carpica XXXVII,
Editura Corgal Press Bacău, 2008, p.31
9
Ioan Ciută, Bacăul-oglinda în documentele cancelariei Moldovei secolul al XV-lea, în Carpica XVI,1984, p.130-
131
Alexandru Voievod, Domn al Ţării Moldovei, a zidit această casă intru numele Adormirii
preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi pururi Fecioarei Maria; şi s-a săvârşit in anul 6999
(adică 1491), luna ianuarie 1„10. Prerogativele lui Alexandru, erau multiple şi complexe,
implicând rosturi administrative, economice şi politico-militare. În primul rând controla
drumul de pe valea Siretului spre Ţara Românească, precum şi drumul de pe valea Trotuşului
care lega Moldova cu Transilvania11

Importanţa noului oraş se vede nu numai din existenţa unei curţi şi vămi, ci şi din
înfiinţarea aici a unei episcopii catolice. Dintr-o bulă datată la 15 septembrie 1439 (când
tocmai se încheia conciliul de la Florenţa), dată de papa Eugeniu al IV-lea, aflăm că episcopia
de la Bacău ar fi fost creată în jurul anilor 1391-1392, în timpul pontificatului papei Bonifaciu
al IX-lea. Episcopia a jucat un rol important în viaţa Bacăului, dovadă şi folosirea de către
orăşeni a unui sigiliu oval, întâlnit de obicei în Biserica Catolică12. Toate celelalte sigilii
orăşeneşti ale vremii sunt rotunde și au o imagine în centru (animal, plantă, obiecte de muncă,
sfînt etc) şi o legendă, însă acesta, al Bacăului, nu permite să se desluşească vreo imagine şi
vreo legendă împrejurul ei13

La 23 aprilie 1460, într-un document dat de Ştefan cel Mare la Suceava se arată că "
...oricare negustor şi ori de unde va veni şi va depozita marfa sa la Bacău. . . să ia de la dînşii
vama cea mare din grivne, iar din marfa care va trece, ei să ia de car cit este drept. Toate
acestea să fie mănăstirii noastre mai sus-spuse (Bistrița) urie cu tot venitul, neclintit niciodată,
in veci". Pe lîngă imunitatea absolută acordată şi de data aceasta mănăstirii Bistriţa asupra
veniturilor respective, documentul citat ne oferă posibilitatea desprinderii a cel puţin încă
două aspecte legate de dezvoltarea Bacăului in evul mediu. Un aspect, priveşte posibilitatea
depozitării de mărfuri Ia Bacău, ceea ce presupunea existenţa unui punct economic dezvoltat,
cu amenajări de depozitare corespunzătoare, iar al doilea aspect, furnizează ştirea cu privire
la existenţa, la Bacău, a unei aşa-denumite "numărătoare", a unui sistem de evidenţă, probabil
tot pentru vămuirea mărfurilor în transit. În ceea ce privește împărțirea administrativă, pînă la
sfiârşitul secolului al XVII-lea pe teritoriul actualului judeţ Bacău au existat două unităţi
administrative, numite ţinuturi : Bacău şi Trotuș. Pînă către mijlocul secolului al XVIII-lea
ţinuturile Moldovei erau conduse de pârcălabi. In anul 1741, prin reforma administrativă a

10
Ioan Mitrea, Bacău 600-de la sat la oraș la confluența Bistriței cu Siretul, în Carpica XXXVII, Editura Corgal
Press Bacău, 2008, p.19
11
Ibidem, p.21
12
Ibidem, p.473
13
Ştefan S. Gorovei, op. cit., p.278
domnului Constantin Mavrocordat, in fruntea ţinuturilor mari din Moldova, intre care şi
Bacăul, au fost puşi cîte doi ispravnici, iar in fruntea ţinuturilor mici, numai cite unul.

Agricultura ținutului Bacău era un punc important în dezvoltarea economică, acest

lucru este regăsit în descrierea călătorului catolic Pietro Deodata din octombrie 1641
:"Ţinutul Bacău are din belşug grâu, vin, poame de tot felul - in afară doar de fructele de peste
mări - şi alte lucruri ( ... ) ; cât am umblat prin Moldova, nicăieri n-am văzut belşug mai mare
de fructe ca in jurul oraşului Bacău, poame de tot felul, vrednice a fi servite pe masa oricărui
om de seamă"14. Același misionar, care a lăsat importante însemnări despre români, Pietro
Deodata, scrie următoarele despre Bacău : ”Am vizitat cetatea Bacău, neîmprejmuită cu
ziduri, care este mai curînd tîrgul Bacău, dar îi zic ,,cetate" fiindcă se află acolo o
episcopie...„15

Curtea Domnească din Bacău a avut de suferit în urma invaziilor tătăreşti din vremea
lui Bogdan cel Orb ( 1504- 1517) precum şi în vremea lui Ştefăniţă Vodă (1517- 1 527),
pentru ca în urma invaziei otomane din 1538 condusă de Sultanul Soliman Magnificul, Casa
Domnească să fie distrusă. Biserica Precista va rezista vremurilor, cu timpul în jurul său a
început să se dezvolte un cimitir orăşenesc.16

Astfel, un rol important în evoluţia oraşului Bacău l-a avut situarea lui într-o zonă
unde exista o intersecţie a principalelor drumuri comerciale din partea central-vestică a
Moldovei. Pe aici trecea drumul care venea dinspre nord spre Valea Siretului şi mergea la
Galaţi, cu ramificaţiile spre Ţara Românească. De asemenea, in Bacău ramificatiile drumului
Siretului se intersectau cu drumurile sării şi păcurii, care veneau de la Ocna, pe Valea
Tazlăului şi de la Moincşti, pe Valea Trebeşului. Tot de la Bacău se putea ajunge în
Transilvania pe drumul Oituzului.

14
Ioan Murariu, Ținutul Bacău în secolele XV-XIX, în Carpica XVI, 1984, p.135
15
Ştefan S. Gorovei, op. cit., p.279
16
Ioan Mitrea, op. cit.. p.21