ERGONOMIE(cursul nr.

3)

PRINCIPII ALE ECONOMIEI MISCARII CORPULUI OMENESC

CORPUL OMENESC. PREZENTARE GENERALA

În studiile ergonomice, corpul omenesc este considerat tridimensional cu

simetrie bilaterală. Este o simetrie aparentă.
De interes sunt patru segmente ale corpului omenesc:
1. Capul se compune din cutia craniana(de natură osoasă),oasele feţei şi
cervix-ul. Aici se grupează cavităţile celor mai importante organe de
simţ(analizori):
Ex. Cavitatea bucală-simţul gustului; Cavitatea urechii-simţul auzului;
Cavitatea orbitală-simţul văzului; Cavitatea nazală-simţul mirosului.
2. Gâtul cuprinde la partea frontală faringe, laringe, trahee(calea
respiratorie),esofag(calea alimentară),glanda tiroidă, iar la partea dorsală
se află cea mai mare pârghie a organismului care susţine capul de trunchi.
3. Trunchiul este format din torace, abdomen, şi bazin(pelvix),toate cu
cavităţile corespunzătoare.
4. Membrele sunt părţi ale corpului care se leagă de trunchi.
Membrele superioare se compun din braţ, antebraţ şi mână cu cinci
degete(opozabil sau police, index, mare, inelar, mic).
Membrele inferioare se compun din coapsă, gambă şi laba piciorului.

AXE ŞI PLANE DE ORIENTARE ALE CORPULUI OMENESC

Poziţiile de lucru cele mai frecvente sunt: verticale (ortostatice),
şezând,inclinat,orizontal etc.
Z

Lungime

Y
O Latime

e
si m
Gro

G' G"
X

Fig.3.1 Sistemul de coordonate şi centrul de greutate. Poziţie ortostatică

Sistemul de coordonate triortogonal se asociază individului uman astfel ca centrul

O să coincidă cu centrul de greutate G (fig.3.1):
-axa OX se numeşte SAGITALĂ(axa grosimii corpului);

1
-axa OY se numeşte TRANSVERSALĂ(axa lăţimii corpului);
-axa OZ se numeşte VERTICALĂ(axa lungimii corpului), iar planele :
-XOY plan ORIZONTAL(fig.5,a);
-YOZ plan FRONTAL(fig.5,c);
-XOZ plan SAGITAL(singurul plan de simetrie al corpului omenesc)(fig.5,b).

CENTRUL DE GREUTATE AL CORPULUI OMENESC

Medicul Borelli , în 1682, determină centrul de greutate al corpului
omenesc, care se află la intersecţia planului medio-frontal, medio-sagital, şi
medio-transversal, care trec pe la partea superioară a celei de-a II-a vertebre a
zonei lombară(fig.2)

20-30°

Zona lombara
vertebra numarul 2
Figura 3 Baza de sustinere a organismului
Figura 2 Coloana vertebrala
Există două centre de greutate, G1 şi G2, aflate în centrul articulaţiilor
coxofemurale. Forţa de greutate cade în centrul bazei de susţinere a
organismului(fig.3).
Poziţia centrului de greutate G este importantă în explicarea fenomenelor
dinamice legate de menţinerea echilibrului. Centrul de greutate se proiectează pe
planul de susţinere, la intersecţia diagonalelor unui trapez isoscel, având o
deschidere unghiulară de 20-300 (fig.3).
Echilibrul este un set de mişcări mici şi frecvente, realizate în jurul
direcţiei forţei de greutate, astfel încât diferitele mase ale diferitelor segmente să
se distribuie în jurul acesteia. Aceste oscilaţii sunt de natură reflexă.
Pentru deplasarea în spaţiu, Mecanica ne pune la dispoziţie trei translaţii şi
trei rotaţii. În realitate se folosesc mai puţine mişcări pentru deplasarea într-un
spaţiu cartezian. În figura 4 sunt reprezentate simplificat patru sisteme de
coordonate utilizate pentru deplasarea în spaţiul cartezian, atât pentru operatorii
umani cât şi pentru roboţi industriali şi transport şi depozitat materiale(logistică).
Se remarcă: a)coordonate carteziene(TTT); b)coordonate cilindrice(TTR);
c)coordonate sferice(TRR); d)coordonate unghiulare(RRR).

2
 Fig.4 Poziţionarea unui obiect în spaţiu:a)coordonate carteziene TTT(x,y,z);
b)coordonate cilindrice TTR(r,z,θ); c)coordonate sferice TRR(R,ω,φ);
d)coordonate unghiulare RRR(α,β,γ)

CLASE DE MIŞCĂRI
Există cinci clase de mişcări:
1. mişcări executate de degete, având ca pivot articulaţiile acestora
(ex.: scrisul la tastatură);
2. mişcări executate de degete şi mână, având ca pivot încheietura acesteia;
3. mişcări executate de degete, mână şi antebraţ, având ca pivot cotul;
4. mişcări executate de degete, mână, antebraţ şi braţ, având ca pivot umărul;
5. mişcări executate de degete, mână, antebraţ, braţ şi trunchi, având ca pivot
bazinul:
Din punct de vedere ergonomic evoluţia parametrilor în funcţie de clasele de
mişcări este următoarea:
-forţa ( clasa 1 creşte clasa 5);
-energia umană ( clasa 1 creşte clasa 5);
-amplitudinea mişcărilor( clasa 1 creşte clasa 5);
-precizia mişcărilor( clasa 1 scade clasa 5).

ELEMENTE DE ANTROPOMETRIE DINAMICĂ

Antropologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul evoluţiei corpului
omenesc, a speciei OM.
Antropometria este ştiinţa care are ca obiect de studiu evoluţia
dimensională a corpului omenesc.
Principii de aplicare ale antropometriei în ergonomie:
1. operatorul uman trebuie luat în considerare încă din faza de proiectare a
locului de muncă;

3
 2. operatorul uman trebuie imaginat în exerciţiul funcţiunii, astfel se va crea
o relaţie antropometrică justă OM-MAŞINĂ-MEDIU;
3. trebuie să se ţină seama de factorii de variabilitate interni şi externi ai
dimensiunilor antropometrice;
4. trebuie prevăzute limite ample ale toleranţei de spaţiu pentru oameni şi
echipamente(sub stres amplitudinea mişcărilor creşte);
5. acomodarea şi performanţa se evaluează pe omul complet echipat lucrând
la maşina complet dotată.
Principalele dimensiuni antropometrice ale operatorului uman sunt:
înălţimea şi greutatea. Ele descriu configuraţia corpului uman prin
distribuţia maselor pe înălţime.
Factorii de variabilitate sunt de două categorii:
1. Factori interni(ereditari): vârsta, sexul, rasa, poporul prin amestecul rasial
specific.
2. Factori externi(dobândiţi):
-profesia, din cauza efortului static sau dinamic ce o caracterizează;
-alimentaţia( operatori umani subnutruţi, nutriţi, supraponderali);
-gradul de sănătate;
-activitatea fizică şi exerciţiul( practicate conduc la o creştere a dimensiunilor
antropometrice şi chiar la anomalii ale configuraţiei organismului).
Modificări naturale cauzate operatorului uman de derularea zilnică a unei
activităţi:
-modificări în timp pe termen lung, datorate unui anumit regim de muncă şi de
viaţă;
-îmbrăcămintea şi echipamentul cauzează modificarea dimensiunilor
antropometrice.
Dimensiunile antropometrice se clasifică în:
-statice( ale corpului nud, de interes pentru statistici);
-dinamice(referitoare la mişcări ale diferitelor segmente ale corpului care se pot
modifica; acestea sunt utile pentru studiile ergonomice).
Studiul sistemelor de muncă trebuie demarat cu definirea operatorului
uman( utilizatorului) din punct de vedere antropometric. Această definire se face
pornind de la informarea din teren, realizându-se pentru plaja largă de utilizatori
un număr de zece intervale de dimensiuni. În sistemele industriale, conceperea
locurilor de muncă, a maşinilor-unelte, a utilajelor tehnologice etc. se va face
astfel ca pentru un procent de 90% din operatorii umani să se conceapă sisteme
de adaptare.

Fig.5, a) Fig.5, b) Fig.5, c)