Canoane Drept

Canoane Apostolice
12. Dacă vreun cleric sau laic afurisit, sau (încă) neprimit (în comuniune), mergând în altă cetate
ar fi primit fără scrisori de recomandare (încredințare), să se afurisească și cel care l-a primit, și
cel primit.

34. Se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre dânșii și să-l socotească pe
el drept căpetenie și nimic mai de seamă (însemnat) să nu facă fără încuviințarea acestuia; și fiecare
să facă numai acelea care privesc (se referă la) parohia (eparhia) sa și satele de sub stăpânirea ei.
Dar nici acela (cel dintâi) să nu facă ceva fără încuviințarea tuturor, căci numai astfel va fi
înțelegere și se va mări Dumnezeu prin Domnul în Duhul Sfânt: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.

37. De două ori pe an să fie (întrunit) sinodul episcopilor, și ei să cerceteze împreună dogmele
dreptei credințe și să rezolve problemele (controversele) bisericești care se vor ivi: o dată, adică,
în a patra săptămână a Cincizecimii, iar a doua oară, în a douăsprezecea zi a lui octombrie.

39.Presbiterii și diaconii să nu săvârșească nimic fîrî încuviințarea episcopului, căci acesta este cel
căruia i s-a încredințat poporul Domnului și acela de la care se cere socoteală pentru sufletele lor.

Canoanele Sinoadelor Ecumenice

Sinodul I Ecumenic:
5. În privința celor ce au fost excomunicați (afurisiți) de cătr episcopii din fiecare eparhie
(mitropolie) fie dintre cei din cler, fie dintre cei din starea laică, să se țină rânduiala cea după
canonul care hotărăște că cei scoși (izgoniți, afurisiți) de către unii să nu se primească de către
alții. Să se cerceteze însă ca nu cumva aceștia să fi ajuns excomunicați din împuținarea sufletului
(din micimea de suflet) sau din vrajbă sau din vreo altă scădere de acest fel a episcopului. Deci
pentru ca lucrul acesta să fie cercetat după cuviință, s-a socotit (părut) că este bine să aibă loc (să
se țină) sinoade în fiecare an, de două ori pe an, în fiecare eparhie (mitropolie), pentru ca obștea
tuturor episcopilor eparhiei (mitropoliei) adunați la un loc să cerceteze întrebările cele de acest fel

1
și, astfel, cei care în mod vădit s-au ridicat împotriva episcopului , după dreptate să fie socotiți de
către toți excomunicații până când obștei episcopilor i s-ar părea (potrivit) să aducă în privința
acestora o hotărâre echitabilă. Iar sinoadele să aibă loc (să se țină) unul înaintea Patruzecimii,
pentru ca înlăturând orice puținătate de suflet, darul să se aducă curat lui Dumnezeu; iar al doilea
în vremea toamnei.

6. Să se țină obiceiurile cele vechi, cele din Egipt și din Libia și din Pentapole, așa încât episcopul
din Alexandria să aibă stăpânire peste toate acestea, pentru că acesta este și obiceiul episcopului
Romei. De asemenea și în Antiohia și în celelalte eparhii (provincii) să li se păstreze Bisericilor
întâietățile (privilegiile).
Este apoi cu totul învederat lucrul acela, că dacă cineva ar devenii episcop fără
încuviințarea mitropolitului, marele sinod a hotărât că unul ca acesta nu se cade să fie episcop. Iar
dacă alegerii comune tuturor, fiind ea (cu temei) bine întemeiată și după canonul bisericesc, i s-ar
împotrivii doi sau trei din vrajbă (pizmă) proprie, să aiba tărie votul (hotărârea) celor mai mulți.

7. Deoarece a avut tărie obiceiul și vechea predanie (tradiție) ca episcopul din Elia (Ierusalim) să
se cinstească (să se bucure de cinste), să aibă urmarea (continuarea) cinstei (acesteia), părându-se
însă pe seama mitropoliei propria ei vrednicie (demnitate).

8. În privința celor ce s-au numit pe sine cândva catari (curați), iar acum (se întorc) vin la
sobornicirea și apostoleasca Biserică, i s-a părut sfântului și marelui sinod ca punându-se mâinile
asupra lor, să rămână astfel în cler. Dar înainte de toate se cuvine ca ei să mărturisească în scris că
vor primi (se vor uni, vor fi de acord) și vor urma dogmele bisericii sobornicești și apostolice,
anume că vor avea comuniune (împărtășire) și cu cei căsătoriți a doua oară, și cu cei care au căzut
în vremea prigoanei (persecuției), cu privire la care s-a rânduit timpul (de pocăință) și s-a hotărât
sorocul (termenul de iertare), - așa încât aceștia (catarii) să urmeze întru toate dogmele Bisericii
Sobornicești. Prin urmare, aceștia toși, fie (că sunt) în sate, fie (că sunt) în orașe, numai singuri cei
care s-ar găsi hirotoniți, (adică) cei ce se găsesc îm cler, să rămână în același chip (în același cin,
în aceeași stare).
Iar dacă acolo unde (există) episcop sau presbiter al Bisericii sobornicești se reîntorc (revin)
oarecari (dintre clericii catari), este învederat că episcopul Bisericii va avea vrednicia de episcop,

2
iar acela ce se numește episcop la așa-zișii catari va avea vrednicia de presbiter; afară numai dacă
nu cumva i s-ar părea episcopului (potrivit) să-l împărtășească pe acesta la cinstea numelui. Iar
dacă lui nu i-ar plăcea acest lucru, (atunci) pentru ca totuși să se vadă că el este în cler, să i se
pregătească un loc, fie de horepiscop, fie de presbiter, ca să nu fie doi episcopi într-o cetate.

18. A venit la sfântul și marele sinod (știrea) că în unele locuri și cetăți, diaconii dau presbiterilor
cuminecătura (euharistia), ceea ce nici canonul și nici obiceiul nu a predanisit, ca cei ce nu au
puterea de a aduce jertfă să dea trupul lui Hristos celor ce jertfesc ( celor ce aduc sfânta jertfă). S-
a mai cunoscut și aceea că unii dintre diaconi se ating de cuminecătură ( euharistie, împărtășanii)
chiar și înaintea episcopilor. Așadar toate acestea să înceteze, iar diaconii să rămână în măsurile
lor (în rânduielile, tocmelile lor), știind că ei sunt slujitori ai episcopului, dar mai mici decât
presbiterii. Să primească așadar după rânduială cuminecătura (euharistia) după presbiteri, dându-
le-o lor fie episcopul, fie presbiterul. Dar să nu le fie permis diaconilor nici să șează în rândul
presbiterilor; căci ceea ce s-a făcut este împotriva canonului și împotriva rânduielii. Dar dacă
cineva și după aceste orânduiri nu ar voi a se supune, șă înceteze din diaconie.

Sinodul II Ecumenic:
3. Iar după episcopul Romei, întâietatea cinstei (primatul de onoare) să aibă episcopul
Constantinopolului, pentru că (cetatea) aceasta este Roma nouă.

Sinodul III Ecumenic:

1. Deoarece se cuvenea ca și cei ce au lipsit de la Sfântul Sinod și au rămas la țară sau prin cetate
pentru vreo oarecare pricină, fie bisericească, fie trupească, să nu fie în neștiință de cele ce s-au
orânduit la dânsul (să nu ignore cele ce s-au statornicit), facem cunoscut sfințeniei și dragostei
voastre că, dacă vreun mitropolit al unei eparhii (mitropolii) despărțindu-se de Sfântul și
ecumenicul sinod, s-a adăugat (atașat) sinedriului (adunării) dezbinării (celor dezbinați), și după
aceasta s-ar adăuga, sau ar cugeta cele ale lui Celestiu, sau le va cugeta (învăța), aceasta nu poate
în niciun chip să facă ceva împotriva episcopilor eparhiei (mitropoliei), fiin îndepărtat din orice
comuniune bisericească de acum înaite, chiar prin sinod, și nelucrător (scos din slujbă). Dar el va
fi sub ascultarea atât episcopilor eparhiei (mitropoliei), cât și a mitropoliților dimprejur care cugetă
(învață) cele ale ortodoxiei, ca să se scoată cu totul din treapta episcopiei (episcopatului).

3
3. Iar dacă oarecare dintre clerici din fiecare cetate, ori sat (localitate de la țară), au fost opriți de
la preoție de către Nestorie și de către cei împreună cu dânsul pentru că cugetă drept (pentru
învățătura lor dreaptă), am îndreptățit și pe aceștia să-și dobândească (primească) din nou treapta
proprie. Iar în genere poruncim ca acei clerici care cugetă deopotrivă (învață de acord) cu sinodul
ortodox și ecumenic să nu se supună nicidecum și în niciun chip episcpilor care s-au dezbinat, sau
celor care se despart ( de Biserică).

8. Preaiubitorul de Dumnezeu episcopul Rigin și ceilalți împreună cu dânsul preaiubitori de

Dumnezeu episcopi ai eparhiei (mitropoliei) ciprienilor, Zenon și Evagrie, ne-au făcut cunoscut
un lucru nou scornit, potrivnic (contrar) rânduielilor bisericești și canoanelor Sfinților Apostoli și
care primejduiește (atinge) libertatea tuturor. Drept aceea, pentru că suferințele obștești au
trebuință de vindecare mai mare, ca unele care și aduc stricăciune mai mare și mai ales fiindcă nici
nu s-a urmat (observat) vreun obicei mai vechi, ca episcopul cetății Antiohiei să facă hirotoniile
cele din Cipru, după cum prin zapiste (documente, scrisori) și prin glasurile lor proprii au arătat
(au confirmat) preaevlavioșii bărbați care și-au făcut arătarea în sfântul sinod. Întâistătătorii
sfintelor biserici din Cipru să aibă putere, fără tulburare și fără silă, după canoanele cuvioșilor
părinți li după vechiul obicei să fie făcute de către dânșii hirotoniile preaevlavioșilor episcopi.
Aceasta să se păzească (observe) și în celelalte dieceze și în eparhiile (mitropoliile) de
pretutindeni, încât nici unul dintre preaiubitorii de Dumnezeu episcopi să nu cuprindă (să nu apuce)
altă eparhie, care nu a fost mai demult și dintru început sub mâna lui sau a celor dinaintea lui. Iar
dacă cineva a cuprins (ocupat) eparhie străină și în chip silnic a pus-o sub el (sub stăpânirea lui),
pe aceasta să o dea înapoi (restituie) ca să nu se calce canoanele părinților și nici sub cuvânt (sub
chipul sau pretextul) de lucrare sfințită să se furișeze trufia stăpânirii lumești, și să nu trecem cu
vederea că pierdem câte puțin slobozenia (libertatea) pe care ne-a dăruit-o nouă cu sângele Său
Domnul nostru Iisus Hristos, Izbăvitorul (Eliberatorul) tuturor oamenilor. I s-a părut, așadar,
sfântului și ecumenicului sinod că fiecare eparhie (mitropolie) să păzească curate și nestrâmtorate
(neatinse) drepturile care i se cuvin ei, de la început și de mult, după obiceiul ținut din vechime,
având fiecare mitropolit îngăduința (permisiunea) ca pentru propria lui asigurare (siguranță) să ia
opisele (copiile) celor ce s-au întogmit (hotărât). Iar dacă cineva ar înfățișa o hotărâre potrivnică
celor orânduite acum, i s-a părut întregului sfânt și ecumenic sinod ca aceasta să fie fără tărie.

4
Sinodul IV Ecumenic:
8. Clericii așezămintelor (azilyrilor) pentru săraci și ai mănăstirilor și ai altarelor mucenicilor
(sanctuarele martirilor) să rămână sub cârmuirea (jurisdicția, ascultarea) episcopilor ce sunt în
fiecare cetate, după predania (tradiția) Sfinților Părinți și să nu se tragă (sustragă) cu trufie de sub
oblăduirea episcopului propriu. Iar cei ce îndraznesc să răstoarne o astfel de tocmire (orânduire)
în orice chip, și cei ce nu sunt supuși propriului lor episcop, darcă ar fi clerici, să fie supuși
pedepselor canoanelor, iar dacă ar fi monahi sau mireni (laici) să fie afurisiți (excomunicați).

17. Parohiile de la țară (de pe câmp) sau de prin alte sate să rămână nestrămutate la episcopii care
le țin (dețin, stăpânesc) și mai ales dacă stăpânindu-le pe ele fără silă, le-au cârmuit timp de 30 de
ani. Iar dacă în cuprinsul (înăuntrul) celor 30 de ani s-a iscat (născut) sau s-ar putea isca (naște)
vreo neîțelegere asupra lor, să fie îngăduit celor ce spun că se nedreptățesc (năpăstuiesc) să facă
pâră (să introducă acțiune) despre acest lucru la sinodul eparhiei (mitropoliei). Iar dacă cineva s-
ar nedreptății de către mitropolitul său propriu, să se judece de către exarhul diecezei sau de către
scaunul Constantinopolului, după cum s-a zis mai îninte (can. 9 IV).
Iar dacă vreo cetate s-ar fi înnoit prin puterea împărătească, sau dacă s-ar înnoi de acum
înainte (în viitor), atunci alcătuirilor politice și obștești să urmeze și orânduirea parohiilor
bisericești.

19. A venit la urechile noastre (la auzul nostru) că în eparhii (mitropolii) nu se fac sinoadele
episcopilor statornicite (hotărâte) de canoane și ca din pricina aceasta multe lucruri bisericețti care
au trebuință de îndreptare se părăsesc (neglijează). Drept aceea, sfântul sinod a orânduit (hotărât)
ca, potrivit canoanelor Sfinților Părinți, episcopii din fiecare eparhie (mitropolie) să se adune
laolaltă de două ori pe an, acolo unde ar socoti episcopul mitropoliei (mitropolitul), să se îndrepteze
toate câte s-ar ivi. Iar episcopii care nu ar veni (la sinod), aflându-se în cetățile lor și în acelea
petrecând în stare de sănătate și fiind slobozi (liberi) de orice treabă de neînlăturat (inevitabilă) și
strâmtorare, să se mustre frățește.

28. Urmând întrutotul orânduirilor (hotărârilor) Sfinților Părinți și cunoscând canonul abia citit al
celor 150 de Dumnezeu preaiubitori episcopi, care s-au întrunit în împărătescul Constantinopol, în
noua Romă, sub marele Teodosie, fostul împărat de pioasă amintire, aceleași le orânduim

5
(hotărâm) și le statornicim și noi, despre întâietățile (privilegiile) preasfințitei Biserici a aceluiași
Constantinopol, a noii Rome, de vreme ce și scaunului Romei vechi părinții după dreptate i-au dat
(conferit) întâietatea (privilegiu) pentru (motivul) că cetatea aceea era cetate împărătească.
Și cei 150 episcopi preiubitori de Dumnezeu, îndemnați (împinși) de același țel (scop,
considerent), au dăruit (conferit) întâietăți (privilegii) egale Preasfântului scaun al Romei noi,
socotind a fi cu dreptate ca cetatea care s-a cinstit (onorat) cu împărăția și cu senatul (sinclitul) și
care a dobândit întâietăți (privilegii) deopotrivă (egale) cu ale vechii Rome împărătești; întocmai
ca și aceea să se facă mare (mărească, să se înalțe) și în lucrurile cele bisericești fiind a doua după
aceea.
De asemnea (s-a hotărât) ca numai mitropoliții diecezei Pontului, a Asiei și a Traciei,
precum și episcopii din ținuturile barbare ale diecezelor numite mai înainte să se hirotonească de
către pomenitul preasfânt scaun al Preasfintei Biserici din Constantinopol; și adică, fiecare
mitropolit al diecezelor pomenite, împreună cu episcopii din eparhie (mitropolie) hirotonind pe
episcopii din eparhie (mitropolie) după cum se rânduiește (poruncește) prin dumnezeieștile
canoane; iar mitropoliții pomenitelor dieceze să fie hirotoniți, după cum s-a spus, de către
arhiepiscopul Constantinopolului, după ce potrivit obiceiului s-au făcut alegeri într-un glas
(unanime) și i s-au adus lui la cunosștință.

Sinodul Ecumenic Trulan:

2. Acestui sfânt sinod i s-a mai părut și aceea că este un lucru foarte bun și de mare însemnătate
ca și de acum înainte să rămână tari (sigure) și statornice, spre tămăduirea sufletelor și vindecarea
suferințelor, cele 85 de canoane care au fost primite și întărite de către sfinții și fericiții părinți cei
mai înainte de noi, și care au fost încă și predanisite nouă cu (sub) numele sfinților și slăviților
apostoli.
Dar de vreme ce în aceste canoane ni se poruncește nouă să primim orânduirile acelorași
sfinți apostoli date prin Clement, cărora încă din vechime li s-au mai adăugat (introdus) prin
oarecari rătăciți (eterodocși) unele lucruri mincinoase și straine dreptei credințe (false), spre
paguba Bisericii, și care ne-au întunecat frumusețea cuviincioasă a dumnezeieștilor învățături
(dogme), - am făcut lepădarea cea de cuviință a unor astfel de orânduiri, spre zidire și ferirea de
primejdie (asigurarea) a preacreștineștii turme, nici într-un chip judecând a pune în rând cu

6
învățătura curată (autentică) și (întreagă) desăvârșită a apostolilor născocirile mincinoasei vorbiri
eretice.
Pecetluim însă (întărim) și pe toate celelalte canoane care au fost așezate de către sfinții și
fericiții noștrii părinți, și adică ale celor trei sute optsprezece sfinți părinți care s-au întrunit la
Niceea și ale celor de la Ancira, încă și ale celor de la Neocezareea, precum și a celor de la Gangra;
iar lângă acestea și (cele) ale celor de la Antiohia Siriei, dar și ale celor din Laodiceea Frigiei, încă
și ale celor o sută cincizeci care s-au adunat în această de Dumnezeu păzită și împărătească cetate
și a celor două sute care s-au întrunit mai demult în cetatea de căpetenie (metropolă) a Efesenilor,
și ale celor șase sute treizeci de sfinți și fericiți părinți din calcedon, de asemenea și a celor din
Sardica și încă ale celor din Cartagina, apoi încă și a celor ce de curând s-au adunat în această de
Dumnezeu păzită și împărătească cetate în vremea lui Nectarie, înaintestătătorul acestei cetăți
împărătești și ale lui Teofil care a fost arhiepiscop al Alexandriei, și ale lui Dionisie care a fost
arhiepiscop al marii cetăți a Alexandriei, dar și ale lui Petru, care a fost (arhiepiscop) al Alexandriei
și martirul, și ale lui Grigorie, care a fost episcop al Neocezareei și de minuni făcătorul
(taumaturgul), ale lui Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, ale lui Vasile arhiepiscopul Cezareei
Capadociei, ale lui Grigorie episcopul Nyssei, ale lui Grigorie Teologul, Ale lui Amfilohie al
Iconiei și ale lui Timoteo care a fost mai demult arhiepiscop al Alexandriei, și ale lui Teofil,
arhiepiscopul aceleiași mari cetăți a Alexandrinilor, ale lui Chiril arhiepiscopul Alexandriei și ale
lui Ghenadie, care a fost Patriarh al acestei de Dumnezeu păzite și împărătești cetăți, dar încă și
canonul așezat de către Ciprian, care a fost arhiepiscop al țării Africanilor și martir, și de către
sinodul ținut sub el, care canon a avut tărie (a fost în vigoare) în locurile înaintestătătorilor pomeniți
mai înainte (menționați) și numai dupa obiceiul predanisit lor. Și nimanui să nu-i fie îngăduit a
strica cele mai înainte arătate canoane sau a le lepăda (abroga) sau a primi în afară de cele de față
stabilite (arătate) alte canoane, mincinos intitulate de către unii care le-au alcătuit și care au încercat
să precupețească adevărul.
Iar dacă cineva s-ar prinde înnoind vreun canon din cele zise sau încercând a-l surpa, să fie
învinuit, primindu-și osânda precum rânduiește un asemenea canon împotriva căruia a greșit și
prin aceasta se vindecă de ceea ce a greșit.

6. De vreme ce s-a zis în canoanele apostolice că dintre cei care au fost înintați (introduși) în cler
necăsătoriți, numai citeții și cântăreții să se căsătorească (se pot căsătorii), (can. 26 ap.), și noi

7
păzind (observând) acest lucru (această hotărâre), orânduim ca de acum înainte, în niciun chip
ipodiaconul, sau diaconul, sau presbiterul să nu aibă îngăduință a încheia (să-și încheie) însoțire
de căsătorie după hirotonia lui. Iar cine ar îndraznii să facă acest lucru să se caterisească. Dacă însă
ar voi cineva dintre cei ce urmează a intra în cler să se lege cu o femeie prin căsătorie după lege
(legală) să facă acest lucru îninte de hirotonia întru ipodiacon, sau întru diacon, sau întru presbiter.

7. De vreme ce am aflat că în unele Biserici se găsesc diaconi care au dregătorii bisericești și din
această pricină unii dintre ei purtându-se cu îngâmfare și cu samavolnicie (după bunul plac) –
(făcând uz de aroganță și de independență) șed înaintea presbiterilor, orânduim (hotărâm), ca
diaconul, chiar dacă s-ar găsi în vreo vrednicie (slujbă, demnitate), adică în orice fel de dregătorie
bisericească, unul ca acesta să nu șadă înainte presbiterului, fără dacă ținând locul feței (persoanei)
patriarhului sau mitropolitului său (propriu), s-ar găsi în altă cetate pentru vreo treabă (cauză) de
căpetenie, căci atunci i se va da cinstea ca unuia ce ține locul aceluia.
Iar dacă v-a îndrazni cineva, purtându-se cu (folosind) cutezanță tiranică (despotică), să
săvîrșească una ca aceasta, unul ca acela coborându-se din treapta sa proprie, să fie cel din urmă
dintre toți cei din stare în care se numără el în Biserica sa, pentru că potrivit învățăturii ce se află
la Sfântul Evanghelist Luca, așezată ca de însuși Domnul și Dumnezeul nostru, Domnul nostru ne
povățuiește să nu ne bucurăm de șederile în frunte. Căci a spus celor chemați o pildă ca aceasta:
Când ești chemat de cineva la nuntă, să nu te așezi la locul cel mai de frunte, ca nu cumva unul
mai de cinte decât tine să se afle poftit și el de acela, și venind cel ce te-a chemat pe tine și pe el,
să-ți zică ție: dă-i locul acestuia, și atunci să începi cu rușine să iei (să ții) locul cel mai din urmă.
Ci când ești chemat șează-te la locul cel mai de pe urmă, ca atunci când ar veni cel ce te-a chemat,
să-ți zică ție: prietene, urcă-te mai sus; atunci îți va fi ție cinste în fața tuturor celor ce șed împreună
cu tine, pentru că tot cel ce se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerște pe sine se va înălța.
(Lc. 14, 8-11). Același lucru să se țină însă și în celelalte stări sfințite (trepte clericale), pentru că
cunoaștem că decât vredniciile (demnitățile, dregătorile) cele lumești sunt mai presus cele
duhovnicești.

8. Voind și noi a ține întru toate cele așezate de către sfinții noștrii părinți, înnoim și canonul care
rînduiește să se țină în fiecare an sinoade ale episcopilor în fiecare eparhie (mitropolie), acolo
(localitatea) unde ar socoti episcopul mitropoliei (c. 19 IV. ec.).

8
 Însă devreme ce, pentru năvălirile barbarilor, precum și pentru alte pricini (cauze) care s-
au abătut (au survenit, ivit, iscat), este cu neputință ca înaintestătătorii bisericilor să poată face
sinoade de două ori pe an, i s-a părut (sinodului) că în orice chip, pentru preburile (chestiunile)
bisericești care de bunăseamă se vor ivi, o dată pe an să se ție în fiecare eparhie (mitropolie) sinodul
episcopilor mai înainte arătați (în timpul), de la sfânta sărbătoare a Paștilor și până la sfârșitul lunii
lui octombrie a fiecărui an, în localitatea pe care o va socoti, după cu s-a zis, episcopul mitropoliei
(mitropolitul); iar episcopii care nu ar veni (la sinod), aflându-se în cetățile lor și în acelea
petrecând în stare de sănătate și slobozi (liberi) de orice treabă de neînlăturat (inevitabilă) și
strâmtorare (presantă), să fie mustrați frațește (can. 19 IV. ec.).

36. Înnoind cele legiuite de către cei 150 de sfinți părinți care s-au adunat în această de Dumnezeu
păzită și împărătească cetate, și de către cei șase sute treizeci care s-au întrunit la Calcedon,
orânduim (hotărâm) ca scaunul Constantinopolului să aibă parte (să beneficieze, să se bucure) de
întâietăți (privilegii) deopotrivă (egale) cu ale scaunului Romei vechi, și ca în lucrurile cele
bisericești să se facă tot atît de mare ca și acela, fiind al doilea după acela (can. 28. sin. IV ec.),
după care să se numere scaunul marii cetăți a alexandrinilor, apoi al Andtiohiei și după acesta al
cetății ierusalimitenilor.

88. Nimeni să nu bage înăuntrul sfintei biserici (sfântului lăcaș) niciun fel de dobitoc, afară numai
dacă cineva călătorind, cuprins de prea mare nevoie și fiind lipsit de adăpost și sălaș va trage la
vreun astfel de locaș (biserică). Căci dacă nu ar fi băgat dobitocul înăuntru s-ar putea ca uneori
acesta să se prăpădească, iar el, prin pierderea dobitocului, și prin aceasta ajungând la neputința de
a-și continua călătoria, s-ar supune (expune) primejdiei de moarte.
Dar noi suntem învățați (știm) că sâmbăta pentru om s-a făcut (Mc. 2, 27), așa că se cade a
se socoti că pentru toate (aceste pricini) trebuie să fie aleasă mântuirea și ferirea de suferință a
omului. Iar dacă s-ar prinde cineva băgând dobitoc în biserică (în sfântul locaș) fără nevoie, precum
s-a zis, de va fi cleric să se caterisească (să fie caterisit), iar de va fi laic, să se afurisească.

Sinodul VII Ecumenic:

1. Celor care au dobândit vrednicie (demnitatea) preoțească, rînduielile canonice le sunt mărturii
și îndreptări, pe care primindu-le cu bucurie, cântăm împreună cu Dumnezeiescul vestitor David,

9
către Domnul Dumnezeu, zicând: ,,Întru calea mărturiilor tale m-a desfătat ca întru toată bogăța”
(Ps. 118, 14) și: ,,Ai poruncit ca mărturiile tale să fie dreptate în veac; înțelepțește-mă și viu voi
fi” (Ps. 118, 138, 144). Și dacă glasul proorocesc (profetic) ne poruncește nouă să păzim în veac
mărturiile lui Dumnezeu și să viețuim întru ele este învederat (evident) că ele rămân neclătinate și
nestrămutate căci și văzătorul de Dumnezeu Moise zice astfel: ,,Acestora nu este a lise adăuga
(nimic) și nici nu este să se scoată (ceva) dintr-însele” (Deut. 12, 32). Și dumnezeiescul apostol
Pentru proslăvindu-se întru ele, strigă: ,,Spre care și îngerii doresc să privească” (I Petru 1,12), și
Pavel zice: ,,Chiar dacă noi, sau înger din cer de ar binevesti vouă, în afară de ceea ce v-am
binevestit noi vouă să fie anatema” (Gal 1, 8).
Așadar, acestea astfel fiind, și fiindu-ne nouă mărturie, bucurându-ne de ele ca și când
cineva ar găsi comori multe, cu bucurie (ne însușim) primim în inimile noastre sfintele canoane,
și întărim întreaga și nestrămutata orânduire a lor, a celor ce sunt așezate de către sfintele trâmbițe
ale Duhului, ale preaslăviților apostoli, ale celor șase sfinte sinoade ecumenice, și ale celor ce s-
au întrunit local pentru așezarea unor astfel de rânduieli, și ale sfinților noștrii părinți. Căci ei toți
sunt luminați de către unul și același Duh, au orânduit cele de folos. Și pe acei pe care ei îi supun
anatemei, și noi îi dăm anatemei; și pe cei care îi supun caterisirii, și noi îi caterisim; și pe cei care
îi supun afurisirii, și noi îi afurisim, iar pe cei pe care îi dau certării (epitimiei), și noi așijderea îi
supunem. Căci dumezeiescu apostol Pavel, care s-a urcat în al treilea cer și a auzit cuvintele cele
negrăite, strigă lămurit: ,,Fără iubire de argint să fie purtarea voastră, îndestulându-vă cu cele de
față (pe care le aveți)” (Evr 13, 5).

6. De vreme ce este (există) un canon care zice: ,,De două ori pe an, în fiecare eparhie (mitropolie)
trebuie să se facă cercetările canonice de către adunarea episcopilor” (can. 37 ap.)- dar, din pricina
oboselii celor ce se întrunesc și a lipsei lucrului trebuitor pentru călătorie, cuvioșii părinți ai
sinodului al șaselea (ecumenic) au orînduit ca în orice chip și pentru orice cuvânt (pricină) să se
țină odată pe an (sinodul) și cele greșite să se îndrepteze (can. 8 Trulan).
Așadar, pe acest canon în înnoim noi, și dacă s-ar afla vreun dregător oprind acest lucru,
să se afurisească. Iar dacă vreunul dintre mitropoliți nu ar avea grijă (ar neglija) să se facă lucrul
acesta, fără (a fi) nevoie și silă șă fără vreo binecuvântată pricină, să fie supus cercetărilor canonice.
Iar când se ține sinodul pentru treburi canonice și evanghelice, se cuvine ca episcopii
întruniți să fie cu osârdie și cu grijă întru păzirea dumnezeieștilor și de viață făcătoarelor porunci

10
ale lui Dumnezeu. ,,Căci întru păzirea acestora multă răsplată este” (Ps. 18, 11), pentru că și ,,făclie
este porunca, iar legea este lumină, și calea vieții este mustrarea și îndrumarea” (Prov. 6, 23), și
,,Porunca Domnului este strălucitoare, luminând ochii” (Ps. 18, 8). Dar mitropolitul să nu fie volnic
(să nu aibă voie) a cere din cele ce aduce episcopul cu sine, fie dobitoc, fie altceva (alt soi). Căci
de s-ar dovedi făcând lucrurl acesta, să dea înapoi împătrit.

11. Fiind cu toții îndatorați (obligți) să păzim dumnezeieștile canoane, suntem datori să-l ținem cu
orice chip nevătămat și pe cel ce zice să fie economi în fiecare biserică.
Și dacă fiecare mitropolit așază econom în biserica lui, bine este. Iar de nu episcopului
(patriarhului) Constantinopolului îi este îngăduit ca din propria sa putere să rînduiască (instituie)
econom în biserica aceluia. Așijderea și mitropoliților, dacă episcopii supuși lor nu voiesc (nu se
hotărăsc) să așeze economi în bisericile lor, același lucru (aceeași rânduială) să se păzească
(observe) și în privința mănăstirilor.

Sinodul de la Ancira:
10. Toți cei care sunt puși diaconi, dacă chiar la punerea lor au mărturisit și au zic că trebuie să se
însoare, fiincă nu pot rămâne așa, aceștia însurându-se după aceasta, să rămână în slujbă pentru că
li s-a dat lor voie de către episcop. Darcă însă oarecare, tăcând și primindu-se la hirotonie cu
condiția să rămână așa dar după aceea s-au însurat, să înceteze din diaconie.

Sinodul de la Antiohia:
9. Episcopii din fiecare eparhie trebuie să recunoască pe episcopul proestos din capitala metropolă
și care deține purtarea de grijă a toată eparhia, pentru că în capitala metropolă se întrunesc din toate
părțile toți cei care au afaceri de aranjat. Pentru aceea s-a hotărât ca aceasta să aibă precădere în
cinste, și ceilalți episcopi să nu facă nimic mai însemnat fără de dânsul, potrivit vechiului canon
în vigoare al Părinților noștrii, decât numia cele ce privesc fiecare parohie în parte și ținuturile de
sub dânsa. Iar fiecare episcop sa aibă stăpânire peste parohia sa și s-o cârmuiască potrivit evlaviei
cuvenite fiecăruia și să aibă grijă de tot ținutul supus cetății sale; așa ca să și hirotonească atât
presbiteri, cât și diaconi, și să dispună toate cu judecată; dar mai mult nimic să nu se apuce să facă
fără episcopul capitalei metropolei, nici acesta fără de socotința celorlalți.

11
Sinodul de la Laodiceea:
20. Nu se cuvine ca diaconul să șadă înaintea presbiterului, ci să șadă la porunca presbiterului.
Asemenea și diaconii să aibă cinste de la slujitorii bisericești și de la toți clericii.

Sinodul de la Cartagina:
81. Așijderea s-a hotărât ca, dacă vreun episcop ar prefera, față de biserică, să lase moștenitori pe
eretici sau păgâni, ori de sunt rudenii, ori de sunt afară de rudenia sa, să se pronunțe și după moartea
lui anatema asupra unuia ca acesta și numele lui nicidecum să nu se pomenească de iereii lui
Dumnezeu nici să se poată dezvinovăți, dacă va muri fără testament, deoarece, făcându-se episcop,
are datoria să facă cuviincioasa împărțire a averii sale potrivit făgăduinței sale.

95. S-a hotărât că de acum înainte nu mai este necesar ca în fiecare an să se întrunească frații, ci
de câte ori va cere trebuința obștească, adică a toată Africa, (atunci) dându-se scrisori din toate
părțile de către acest scaun, trebuie să se adune sinodul în acea eparhie în care ne-ar îndemna
nevoia și împrejurările; iar pricinile care nu sunt comune, să se judece în (episcopii) eprhiile,
parohiile proprii.

12