Sunteți pe pagina 1din 2

În vizor: relația orchestră – dirijor

Analizând factorii psihologici ce contribuie la buna desfășurare a activității unei


orchestre simfonice, vom constata faptul că rolul „unificator” al atmosferei de lucru, ca și
rezultatul final al interpretării, depind de personalitatea dirijorului. De stilul muncii sale, de
metodele de pregătire ale orchestrei, chiar de înzestrarea sa comunicațională, depind
înțelegerea, asimilarea lucrării, buna conlucrare, bucuria membrilor ansamblului de a cânta
împreună etc. La rândul ei, orchestra joacă un rol esențial și important. Frecventa succedare a
dirijorilor (adeseori, săptămânală) aduce în fața orchestrei multe variabile, inițiative de care
muzicienii e necesar să țină seama, să se adapteze. Este vorba de un anumit paradox, faptul că
masa de 80-100 de oameni, câți numără o orchestră simfonică „respectabilă”, trebuie să-și
subordoneze propria „părere” (în esență, „eterogenă”) unei singure persoane. Rezultatul
cercetării psihologice ne prilejuiește o observație de luat în seamă: diversitatea stilistică chiar
la dirijorii exigenți nu este un aspect negativ, cum ne-am aștepta. Rezultă că, orchestranții
manifestă o bună capacitate de adaptare, o remarcabilă maleabilitate și toleranță față de
munca dirijorului. Este o realitate: dirijorii invitați, care nu cunosc orchestra, o menajează, se
adaptează, la rândul lor, sunt mai „moi”. Un rol important, în acest sens, îl are atmosfera
internă a membrilor orchestrei.
Experimentul de până acum în a găsi stilul potrivit pentru munca dirijorului sau a
descoperi unele trăsături optime specifice n-au fost încununate de succes. Se observă că,
fiecare dirijor aduce cu sine ceva original, că există între dirijori abordări diferențiate, ceea ce
poate contribui la a se obține rezultate impresionante; în egală măsură, poate fi bun dirijorul
modest, profund, introvertit, delicat, sensibil ca și cel energic, temperamental, exploziv.
Cum își imaginează orchestra personalitatea dirijorului din punct de vedere al felului
în care lucrează în repetiții și concerte? Din multe opinii exprimate, s-a reușit, statistic, să se
evidențieze unele trăsături negative ale dirijorului care conduc interpreții din orchestră spre
neîncredere, arbitrariu, neomogenitate, indisciplină, respectiv spre stresul psihic. Cel mai rău
se comunică cu un dirijor care lucrează fără un țel binedefinit, este inconsecvent, îndeosebi
dacă împovărează orchestra cu „repetări” fără noimă a părților (fragmentelor), în muncă este
imprecis, nesigur, uneori nervos, își „forțează” autoritatea prin mijloace neonorabile
(amenințări, ironie, lipsă de tact, desconsiderare).
Se pune următoarea întrebare: cum ar trebui să fie un dirijor? Înainte de orice - o
personalitate matură care prin știința sa și apariție scenică este în stare să dobândească
autoritatea și atenția maximă din partea orchestrei. În latura tehnică, să stăpânească pe deplin
partitura, să cunoască problematica instrumentelor, să fie pretențios în tălmăcirea potrivită a
concepției și filosofiei lucrării, să convingă și să atragă pe fiecare membru al orchestrei, să
lucreze detaliile lucrării, respectând, totodată, întregul.
O imagine detaliată și completă ne oferă analiza cerințelor psihosenzoriale ale
activității dirijorului. Dintre factorii avuți în vedere, cea mai importantă pare a fi capacitatea
psihomotorică, rezultând din ea îndeosebi spontaneitatea reacției, precizia, rapiditatea și
siguranța gestului dirijoral. O componentă naturală: auzul excepțional, sensibilitate în
schimbările frecvenței, localizarea impulsurilor sonore, percepția tempoului, ritmului,
diferențierea sonoră a diferitelor compartimente etc. În zona cerințelor maximale se
profilează capacitatea angajării creaționale în cadrul concepției studiate și asumate a lucrării
abordate și, desigur, de a domina colectivul prin profesionalism. Dintre trăsăturile psihice pe
primul loc se situează disponibilitatea la efort și perseverența. De asemenea, și capacitatea
stăpânirii de sine. Cu privire la multe alte inițiative, menționăm aptitudinea de a ține minte,
multă vreme, o partitură și de a o reproduce din memorie. Este și cerința autopretențiozității
dirijorului, conștientizării, și, în principal, de a se acomoda cu colectivul: atitudinea corectă,
disponibilitatea de a construi o atmosferă calmă de lucru, cunoașterea oamenilor, încrederea
în membrii orchestrei.
Într-o anumită direcție, se poate afirma că experiența profesională a muzicienilor de
orchestră ar putea fi unul dintre factorii importanți în alegerea dirijorilor sau/și a programelor
de concert; pentru că, după cum se mai spune, orchestra este un respectabil instrument în
mâna dirijorului.
Geo Fabian