Capitolul 1 Politica financiară a întreprinderii

1.1 Conceptul de politică financiară a întreprinderii

Politica financiară poate fi abordată la nivel macroeconomic- politica financiară a

statului şi la nivel microeconomic, adică la nivelul întreprinderilor, instituţiilor publice şi
private şi chiar a întreprinzătorilor individuali.
La nivel macroeconomic, politica financiară este o parte integrantă a politicii generale a
statului, acţionând permanent asupra procesului de formare şi repartizare a fondurilor astfel
încât, pe de o parte să se obţină veniturile necesare statului, iar pe de altă parte să se realizeze
anumite obiective de strategie a dezvoltării economice. Prin modul cum se înfăptuieşte, prin
dimensiunile şi destinaţia fondurilor constituie, ca şi prin obiectivele pe care le urmăreşte în
mod sistematic, politica financiară influenţează celelalte faze ale reproducţiei sociale: producţia,
schimbul şi consumul.
La nivel microeconomic, respectiv la nivelul agenţilor economici, deciziile de politică
financiară se sprijină pe structura financiară a societăţilor în funcţiune, pe obiectivele de
rentabilitate şi creştere, având în vedere şi riscurile posibile. Politica financiară reprezintă o
componentă a politicii generale a întreprinderii, având o importanţă deosebită asupra
cointeresării, repartizării şi folosirii fondurilor, în vederea realizării programelor economice
curente şi de dezvoltare, a creşterii eficienţei ciclurilor de exploatare şi de investiţii şi a întregii
activităţi. Între politica economică generală şi cea financiară există strânse legături.
Principalele obiective ale politicii financiare vizează alegerea unui ritm de creştere a
capitalului economic şi a modalităţilor de finanţare ale acestei creşteri, pentru că o asemenea
alegere guvernează sporirea capitalului financiar şi gradul de autonomie al întreprinderii 1.
Alegerea modalităţilor de finanţare depinde de obiectivele întreprinderii şi de mediul în care îşi
desfăşoară activitatea, fiind influenţată, de asemenea, de relaţiile de putere din cadrul unităţii.
Elaborarea unei politici financiare priveşte dimensionarea nevoilor de finanţare pentru
un interval de timp, alegerea unei variante de îndatorare adică a unei modalităţi de finanţare
prin fonduri proprii sau credite, precum şi raportul între nevoile finanţate pe termen scurt sau pe
termen lung.
Scopul oricărui agent economic este de a obţine profit, al cărui nivel este în funcţie de
creşterea capitalului financiar, capital ce exprimă avuţia acţionarilor sau asociaţiilor. Pentru
aceasta întreprinderea încearcă să-şi maximizeze capitalul economic prin dubla decizie de
investiţie şi de finanţare. Creşterea capitalului impune aprecierea costului finanţării şi a

1
Mihai Adochiţei, „Finanţele întreprinderii”, Editura Sylvi, Bucureşti, 2000, p.22
3
proporţiei dintre capitalurile proprii şi cele împrumutate. Costul diferitelor surse de finanţare
oferă posibilitate managerului financiar de a selecta investiţiile şi izvoarele de acoperire
financiară a acestora. Costul capitalului se poate reduce prin optimizarea raportului dintre
diverse surse şi printr-o folosire judicioasă a împrumuturilor. Depăşirea unui anumit prag al
îndatorării sporeşte costul total al capitalului, diminuează autonomia financiară a întreprinderii
şi sporeşte pericolul apariţiei situaţiei de insolvabilitate.
Pentru a evita aceste consecinţe negative trebuie ca întreprinderea să nu investească
decât în proiecte cu o rentabilitate superioară costului capitalului.
O decizie fundamentală2 de politică financiară se referă la alegerea mijloacelor de
finanţare, care constă în determinarea pe de o parte, a volumului finanţării externe, în
comparaţie cu finanţarea internă, iar pe de altă parte, în alegerea compoziţiei finanţării externe:
capital propriu sau împrumutat. Finanţarea internă este de fapt o autofinanţare, care împreună
cu capitalul social existent formează capitalul propriu. Resursele financiare interne constituite
prin autofinanţare provin nu numai din profit, ci şi din amortizare, iar un aspect al politicii
financiare îl reprezintă şi accelerarea acesteia, accelerare care întârzie impozitarea beneficiului,
asigurând recuperarea rapidă a capitalurilor investite. Căutarea autofinanţării maxime îndeamnă
întreprinderea să găsească marja cea mai ridicată a beneficiului, cheltuielile cele mai mici şi să
distribuie dividende minime, cu menţiunea că toate întâmpină obstacole din partea
consumatorilor, salariaţilor şi acţionarilor3.
Managerul financiar dimensionează mai întâi necesarul de finanţat şi apoi decide atât
asupra părţii care va fi finanţată din capitalul permanent şi partea care va fi finanţată din credite
pe termen scurt, cât şi asupra proporţiei optime dintre fondurile proprii şi cele împrumutate.
Politica de îndatorare a întreprinderii are la bază decizia acesteia în legătură cu
alegerea raportului între datorii şi capitaluri proprii. În situaţia în care apelează la
împrumuturi, întreprinderile trebuie să ţină seama de costul îndatorării, posibilitatea şi
capacitatea de a se îndatora. Costul îndatorării creşte odată cu sporirea volumului de credite.
Capacitatea de a se împrumuta depinde de condiţiile de menţinere a unui echilibru între datorii
şi capitalul propriu, cunoscând că sporirea creditelor faţă de fondurile proprii au ca efect
mărirea riscului de insolvabilitate. În acelaşi timp, trebuie ca firma să dispună de capacitatea de
rambursare la scadenţă, ceea ce înseamnă ca autofinanţarea să fie corespunzătoare.
Tot o decizie de politică financiară este şi politica dividendelor. Distribuirea unor
dividende consistente satisface cerinţele acţionarilor, creează o anumită stabilitate a cursului
acţiunilor în sensul că acţionarii nu le vor negocia la bursa de valori. Totodată întreprinderea
care procedează în acest mod îşi reduce posibilităţile de autofinanţare fiind nevoită, pentru

2
Ion Neagoe, Finanţele întreprinderii, Editura Ankarom, Iaşi, 1997, p. 111
3
Gheorghe Bistriceanu, Mihai Adochiţei, Emil Negrea, Finanţele agenţilor economici, Editura Economică,
4
Bucureşti, 2001, p. 92
realizarea creşterii economice, să apeleze la împrumuturi. Ca urmare, o politică judicioasă de
repartizare a dividendelor trebuie să se bazeze pe analiza necesităţilor de investiţii şi pe alegerea
unei structuri de finanţare a acestor nevoi prin capitaluri proprii sau împrumutate.
Politica financiară nu se rezumă la luarea deciziilor de investire şi de finanţare, deşi
acestea sunt aspecte importante. Aceasta exprimă totodată, condiţiile financiare de adaptare a
întreprinderii la mediul înconjurător sub diferite aspecte şi mai ales din punctul de vedere al
ritmului şi modalităţilor de creştere a capitalului, modalităţilor de finanţare, de utilizare a
surplusului existent în anumite perioade, cât şi de organizare a structurii puterii, respectiv, a
conducerii în interior.
În concluzie, principalele decizii de politică financiară sunt: decizia de investire, decizia
de finanţare, decizia de autofinanţare şi politica dividendelor.

1.2 Politici financiare reflectate în teoria şi practica contemporană

1.2.1 Politica de investire

Strategia unei firme reprezintă modul în care aceasta urmăreşte să-şi atingă scopurile,
ţinând seama de ocaziile favorabile şi nefavorabile ale mediului economic, resursele şi
capacităţile sale.
Orice plasament de capital pe termen lung sau pe termen scurt, cu scopul obţinerii unui
profit reprezintă o investire4. Indiferent că fondurile se plasează în active imobilizate sau active
circulante, investirea reprezintă o imobilizare de capital importantă ca volum şi durabilă în
timp, urmărind obţinerea unei rentabilităţi viitoare optime.
În vederea adoptării deciziei de investire, se utilizează diferite criterii financiare
(metode) pentru compararea şi ierarhizarea proiectelor studiate5 .
1. Criteriul rentabilităţii este cel mai important în vederea selectării proiectelor. Ca
regulă generală, rata rentabilităţii (R) trebuie să fie mai mare decât costul capitalurilor proprii
(kp) şi împrumutate (kD)
R > kp+kD
Se cunosc două metode de evaluare a rentabilităţii investiţiilor: metoda contabilă şi
metoda financiară.
 Metoda contabilă de evaluare constă în calcularea ratei rentabilităţii raportând profitul net
obţinut din exploatarea proiectului, la valoarea netă a investiţiei.
Profit net
R
Investitie neta

Profit net = profitul rămas din exploatarea proiectului după deducerea sarcinilor fiscale
4
Nicolae Hoanţă, Finanţele firmei, Editura Continental, Bucureşti, 1996, p. 195
5 5
Dumitru Bucătaru, Capitalurile firmei, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 1999, p. 46
 Investiţie netă = valoarea iniţială a proiectului minus fondul de amortizare constituit
Metoda contabilă prezintă unele dezavantaje care afectează puterea de expresivitate a
indicatorului obţinut. Există dificultăţi în separarea profitului aferent proiectului respectiv, din
profitul total al agentului economic, iar prin scăderea în fiecare an a amortizării din investiţia
iniţială se obţin rate de rentabilitate anuale tot mai ridicate spre sfârşitul perioadei de viaţă a
investiţiei, situaţie ce contravine realităţii.
 Metoda financiară de calculare a rentabilităţii investiţiei presupune compararea fluxurilor
financiare negative actuale (costul investiţiei) cu fluxurile financiare pozitive actualizate (în
principal beneficii şi fond de amortizare).
După estimarea fluxurilor de intrare şi ieşire, se procedează la calculul actuarial,
obţinându-se rata rentabilităţii investiţiei6.
Se notează cu: V0 - valoarea investită iniţial;
Ft , t  1, n – fluxurile anuale de intrare;
R – rata rentabilităţii.
F1  V0
Pentru primul an de exploatare: R   V0  1  R   F1
V0

Generalizând pentru o perioadă de mai mulţi ani, formula de calcul devine:

n Ft
V0  
t 1 1  R 
t

În literatura de specialitate această rată a rentabilităţii investiţiilor se mai numeşte rata

rentabilităţilor interne sau rata rentabilităţii actuariale. Rata rentabilităţii interne prezintă unele
inconveniente. Astfel, clasificarea proiectelor se face după gradul de rentabilitate, dar nu oferă
nici un indiciu dacă proiectele sunt acceptabile. De asemenea, estimarea fluxurilor pozitive de
la numărătorul formulei utilizate este complexă şi uneori relativă. Cu cât proiectele au o viaţă
economică mai lungă, estimarea fluxurilor de venituri viitoare este mai incertă.
Un alt indicator de evaluare a rentabilităţii proiectelor de investiţii este valoarea
actuarială netă.
Valoarea actuarială netă reprezintă diferenţa dintre valorile actuariale ale fluxurilor de
cheltuieli (negative) şi venituri viitoare (pozitive) adică diferenţa actuarială a excedentelor nete
de exploatare aşteptate şi aceea a capitalului investit7.
2. Criteriul lichidităţii se utilizează pentru alegerea investiţiei optime în cazul în care
se analizează mai multe proiecte cu acelaşi grad de rentabilitate. Acest indicator asigură o
alegere a variantelor de investiţie în funcţie de rapiditatea recuperării capitalului investit.
Recuperarea investiţiei iniţiale are loc atunci când suma cumulată a fluxurilor financiare

6
Mihai Toma, Finanţe şi gestiune financiară, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1994, p.45
7
Gheorghe Manolescu, Managementul financiar, Editura Economică, Bucureşti, 1995, p.274
6
pozitive generate de proiectul de investiţie este egală cu investiţia iniţială. De regulă,
lichiditatea se stabileşte în număr de ani de recuperare a capitalului avansat.
Dacă fluxurile financiare pozitive anuale generate de exploatarea obiectivului finanţat ar
fi egale:
Valoarea proiectului
Nr. de ani de recuperare 
Fluxul anual pozitiv

Dacă fluxurile financiare pozitive anuale sunt inegale, se procedează la însumarea, an cu

an, a fluxurilor până se ajunge la valoarea iniţială.
Inconvenientele termenului de recuperare sunt legate de faptul că ignoră valoarea
banilor în timp şi nu ia în considerare fluxurile de numerar care pot creşte după termenul de
recuperare, eliminând de la selecţie proiectele de investiţie cu o rentabilitate bună pe termen
lung.
3. Criteriul riscului intervine de asemenea, în alegerea optimă a proiectelor de
investiţii.
Orice acţiune de investire implică un risc pentru investitor. Riscul de investire poate fi
economic şi financiar.
Riscul economic este riscul de nerealizare la scadenţele prevăzute a fluxurilor pozitive
aşteptate. Ca metodă de protecţie împotriva acestui risc se acceptă majorarea ratei rentabilităţii
cu o anumită cotă de risc (r) astfel încât:
R + r > costul capitalului investit
Riscul financiar este legat de lichiditatea investiţiei, adică de capacitatea de a transforma
activele în bani, într-un termen cât mai scurt şi fără pierderi din valoarea capitalului investit.
Pe lângă criteriile expuse pentru alegerea investiţiei se pot lua în considerare şi alţi
indicatori:
- investiţia specifică ce se exprimă ca raport între valoarea totală a investiţiei şi
capacitatea de producţie;
- valoarea totală a investiţiei.
În condiţii de incertitudine şi de restricţii ale procesului de investiţii, în loc de a căuta o
soluţie optimă, este preferabil, adesea, de a se opta pentru decizia care satisface cel mai bine un
anumit număr de criterii minime (H. Simon, Premiul Nobel pentru economie)8.

1.2.2 Politica de finanţare

8
Ion Stancu, Finanţe. Teoria pieţelor financiare. Finanţele întreprinderilor. Analiza şi gestiunea financiară,
7
Editura Economică, Bucureşti, 1997, p.301
 Politica de finanţare reprezintă opţiunea întreprinderii de a-şi acoperi nevoile de
finanţare a proiectelor avute în vedere fie prin fonduri proprii, fie prin împrumuturi, fie prin
participaţie.
Decizia de finanţare vizează trei mari direcţii9:
- alegerea proporţiei între capitalul adus de către acţionari şi de către creanţieri, respectiv
finanţarea prin fonduri proprii sau prin îndatorare;
- alegerea între reinvestirea surplusului de lichidităţi sau distribuirea lui ca dividend;
- alegerea între finanţarea internă sau externă, respectiv între autofinanţare sau creşteri
de capital.
Structura financiară, privită prin optica circuitului financiar, se prezintă sub forma:
1) capitaluri proprii aduse de acţionari sau obţinute prin reinvestirea profitului
2) datorii financiare.
Din activul circulant se deduc datoriile pe termen scurt aflate sub forma creditelor
bancare pe termen scurt şi a creditelor comerciale obţinându-se activul net de exploatare.
Datoriile financiare din pasiv cuprind atât împrumuturi bancare pe termen lung şi mediu, cât şi
împrumuturi obligatare de care beneficiază întreprinderea şi care comportă costuri explicite,
fixate prin contracte, al căror nivel nu depinde numai de rezultatele activităţii.
Criteriul urmărit în structura financiară a pasivelor bilanţiere este realizarea în prezent şi
în perspectivă a celui mai redus cost al procurării capitalurilor, în condiţiile unui grad rezonabil
şi controlabil de îndatorare a întreprinderii.
Costul capitalului este rata rentabilităţii cerută de aducătorii de capital, fie că sunt
acţionari, fie creanţieri, pentru finanţarea proiectelor întreprinderii. Altfel spus, costul
capitalului este efortul financiar pe care trebuie să-l facă întreprinderea pentru aprovizionarea sa
cu capitaluri.
Costul capitalurilor proprii înglobează costul capitalurilor proprii externe şi costul
autofinanţării.
Costul capitalurilor proprii externe (k) este rata de actualizare care egalează valoarea
bursieră (de piaţă) a acţiunilor (F0) cu valoarea actuală a fluxurilor pozitive viitoare10, în mod
deosebit, dividendele (D).
n
Dt
F0  
t 1 1  k  t
Autofinanţarea sau beneficiile puse în rezervă apar ca un mijloc de finanţare gratuit, în
măsura în care nu generează cheltuieli financiare pentru întreprindere. Totuşi, autofinanţarea are
un cost implicit sau de oportunitate. Acesta reprezintă costul la care întreprinderea ar putea
9
Mihai Toma, Felicia Alexandru, Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Editura Economică, Bucureşti,
1998, p.32
10
Ion Neagoe, Op. cit., p.101
10 8
obţine o resursă identică, adică rentabilitatea pe care ar pretinde-o aducătorii de fonduri, dacă
întreprinderea ar recurge la ei pentru reînnoirea fondurilor sale.
Teoria financiară modernă acceptă, ca regulă generală ca remunerarea fondurilor proprii
trebuie să fie egală cu rata dobânzii fără risc plus o primă de risc.
Preţul capitalului împrumutat variază în raport cu oferta şi cererea de capital, el putând
fi diferit şi în funcţie de durata împrumutului, importanţa creditului pentru cel căruia îi este
necesar, tipul instituţiei care oferă împrumutul11.
În cazul împrumuturilor pe termen mediu şi lung, costul se poate defini ca fiind rata
actuarială ce se determină prin egalitatea dintre sumele primite cu titlu de împrumut, pe de o
parte şi vărsămintele în contul rambursărilor periodice, a plăţii remuneraţiei şi a altor cheltuieli
financiare, aferente capitalului împrumutat.
Costul total al capitalului permite o legătură esenţială între totalitatea nevoilor de
fonduri şi totalitatea resurselor pe care le poate mobiliza. Acesta se poate reconstitui pornind de
la rentabilitatea cerută pe piaţă pentru fiecare categorie de titlu financiar din portofoliu,
înmulţită cu ponderea pe care o deţine în finanţarea totală a întreprinderii:
Costul total al = costul fondurilor ∙ %fondurilor proprii în + costul ∙ % datoriilor în finanţarea
capitalului proprii finanţarea întreprinderii datoriilor întreprinderii

Deşi remuneraţia sau costul capitalului propriu sau împrumutat are o pondere foarte
mare în luarea unei decizii de finanţare, criteriul rentabilităţii proiectului este hotărâtor. O
întreprindere rentabilă va găsi totdeauna capitaluri pentru finanţarea proiectelor sale, chiar dacă
structura sa financiară este îndatorată.
Efectul multiplicator al îndatorării asupra rentabilităţii capitalurilor proprii este cunoscut
în literatura de specialitate sub denumirea de ,,efect de levier”. Aceasta se exprimă conform
relaţiei12:
Datorii
R KP  R e   R e  R d  
Capital propriu

unde: RKP = rata rentabilităţii capitalului propriu;

Re = rata rentabilităţii economice;
Rd = rata dobânzii.
Efectul levier sau al pârghiei îndatorării reflectă influenţa dobânzii la împrumuturi,
asupra rentabilităţii. Pârghia îndatorării este expresia raportului dintre datoriile totale şi
capitalul propriu.

11
Gheorghe Bistriceanu, Mihai Toma, Emil Negrea, Op. cit., p.116
12
Nicolae Antoniu, Ion Neagoe şi colab., Finanţele întreprinderilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
9
1993, p.124
 Efectul generat de îndatorare determină modificarea nivelului rentabilităţii financiare în
sensul creşterii sau scăderii sale, după cum rentabilitatea economică este superioară sau
inferioară costului mediu al datoriilor.
Dacă diferenţa (Re-Rd) este pozitivă, rentabilitatea financiară va fi cu atât mai mare cu
cât îndatorarea va fi mai importantă. Întreprinderea are în acest caz interesul să se împrumute
pentru a beneficia de efectul de levier.
Dacă diferenţa (Re-Rd) este negativă, creşterea îndatorării întreprinderii are efect
nefavorabil asupra rentabilităţii financiare. Aceasta se va diminua cu diferenţa dintre rata
rentabilităţii economice şi rata dobânzii. Se spune că în acest caz îndatorarea are un ,,efect de
măciucă” determinând scăderea rentabilităţii financiare13.
Din punct de vedere al întreprinderii care foloseşte împrumutul există riscul de a nu face
faţă obligaţiilor de plată către creditori, iar la un volum mare al datoriilor exigibile neonorate o
poate face insolvabilă ducând-o la faliment şi la pierderea capitalului propriu. Acest aspect al
practicării îndatorării este cunoscut sub denumirea de risc financiar 14 şi apare cu atât mai mare
cu cât proporţia capitalului împrumutat şi dobânzile aferente sunt mai mari, iar rentabilitatea
economică este mai redusă.
Ponderea îndatorării în structura de finanţare a întreprinderii depinde de strategia de
dezvoltare a acesteia, de situaţia existentă la un moment dat pe piaţa financiară şi perspectivele
evoluţiei sale în viitor. Chiar şi în cazul unei rate înalte a dobânzii şi deci a unui cost ridicat al
capitalului de împrumutat, se poate obţine un efect de levier, prin selectarea judicioasă a
acţiunilor finanţate prin îndatorare, asigurând utilizarea cu eficienţă maximă şi accelerarea
rotaţiei întregului capital.
Abordarea teoretică a structurii financiare15
Practicarea îndatorării întreprinderii pentru constituirea capitalului necesar are ca suport
teoriile financiare mai noi, care vin să înlocuiască teoria neutralităţii structurii financiare asupra
valorii de piaţă a întreprinderii. ( teoria clasică a lui Modigliani şi Miller)
Teoriile mai noi în finanţe (teoria semnalului şi teoria de agent) argumentează că
îndatorarea, respectiv cumpărarea de acţiuni noi de către manageri sunt incitante pentru
performanţa întreprinderii şi conduc la creşterea valorii acesteia.
Teoria semnalului se referă la faptul că trebuie emise semnale care să permită o
distingere netă a întreprinderilor bune de cele rele, semnale care să nu poată fi copiate de
întreprinderile cu gestiune necorespunzătoare. O întreprindere solidă este cea care îşi poate
permite o rată de îndatorare ridicată şi o pondere mare a creditelor pe termen scurt pentru a

13
Ion Stancu, Op. cit., p. 375
14
Gheorghe Filip, Îndatorarea şi viabilitatea financiară a întreprinderii, în revista Finanţe. Credit. Contabilitate,
nr. 8-9/1994, p.15
15 10
Mondher Bellelah, Finance moderne d’entreprise, Editura Economică, Paris, 1998, p.81-100
finanţa proiecte de investiţii ambiţioase. Ea este capabilă să ramburseze datoriile şi să plătească
dobânzile, în condiţii de menţinere a capacităţii de plată. Copierea acestei structuri de către o
întreprindere neperformantă riscă să intre în incapacitate de plată şi chiar faliment.
Teoria semnalului prezintă următoarele rezultate referitoare la structura capitalului:
- o emisiune de obligaţiuni fără risc nu are efecte asupra valorii bursiere a acţiunilor pe
când emisiunea unei datorii riscante conduce la o majorare a cursului acţiunii – Ross (1977),
Grossman şi Hart (1982)
- cu cât partea emisiunii de acţiuni (necesară finanţării unui proiect) este mai mare, cu
atât scăderea cursului este mai importantă – Myers, Majluf (1990) şi Krasker (1986)
Teoria de agent porneşte de la faptul că proprietarul reprezintă principalul participant,
iar managerii sunt mandataţi în numele proprietarilor să gestioneze întreprinderea.
Structura capitalului depinde de costul de agenţie. Acest cost este rezultatul conflictului
de interes dintre managerii care nu sunt proprietari şi acţionari. În măsura în care profiturile
revin acţionarilor şi nu directorilor, aceştia din urmă pot depune un efort minim în gestiunea
societăţii. Astfel, cu cât participarea directorului este mai importantă, cu atât mai bune vor fi
rezultatele gestiunii sale. Aceasta este concluzia ce se desprinde din lucrările lui Jensen şi
Meckling – 1976, Fama şi Miller – 1972, Jensen – 1986.

1.2.3 Politica de autofinanţare

Politica de autofinanţare a unei întreprinderi este sinteza căilor de producţie, comerciale

şi financiare, care orientează activitatea sa.
Teoria ordinii preferenţiale sugerează că deciziile privind finanţarea activităţii,
dividendele şi extinderea capitalului într-o firmă se află în interrelaţie. Această teorie susţine că
autofinanţarea trebuie să fie preferată folosirii resurselor proprii externe, în principal a sumelor
obţinute prin vânzarea acţiunilor comune16.
Autofinanţarea este cel mai răspândit principiu de finanţare şi presupune că
întreprinderea îşi asigură dezvoltarea cu forţe proprii, folosind ca surse de finanţare o parte a
profitului obţinut în exerciţiul expirat şi fondul de amortizare, pentru satisfacerea nevoilor de
înlocuire a activelor imobilizate, cât şi pentru creşterea activului economic. Fluxul surselor de
autofinanţare rezultă din performanţele economice şi financiare şi depinde de posibilităţile
repartizării beneficiilor, amortizării, de politica de îndatorare.
Autofinanţarea este o politică sănătoasă şi de dorit, dar nu trebuie să se exagereze în
această direcţie pentru ca întreprinderea să nu fie ruptă de piaţa financiară şi pentru o mobilitate
mai mare a capitalului. Acoperindu-şi integral nevoile de creştere economică din surse interne,

16 11
G. Pinches , Esentials of financial management, Harper Collins Publishers, Kansas, 1990, p.401
se poate uşor scăpa din vedere costul capitalului propriu comparativ cu costul capitalului de
împrumut. În realitate costul capitalurilor se egalizează, în multe cazuri costul capitalului
propriu fiind mai ridicat decât al celui împrumutat.
Factori de incidenţă asupra autofinanţării
Decizia de autofinanţare şi nivelul acesteia sunt adesea influenţate de factori externi,
cum ar fi: fiscalitatea, diverse constrângeri privind accesul pe piaţa financiară sau constrângeri
juridice diverse.
 Sub aspectul fiscalităţii, există o relaţie de tipul: fiscalitate mare – autofinanţare ridicată. O
politică de impozite apăsătoare determină întreprinderea să procedeze la capitalizarea unei părţi
din profit, cât mai mare cu putinţă pentru a-şi crea condiţii mai lejere de impunere.
 Constrângeri privind accesul pe piaţa financiară. În cazul societăţilor comerciale necotate
la bursă, procurarea fondurilor necesare creşterii economice nu se poate realiza prin apel la
piaţa de capital. În comparaţie cu alternativa creditului bancar sau a creşterii capitalului prin
fonduri proprii externe autofinanţarea apare profitabilă.
 Constrângeri juridice diverse. Profitul unei societăţi comerciale pe acţiuni are două mari
destinaţii: distribuire de dividende şi reinvestire (autofinanţare). În anumite ţări legile în vigoare
impun întreprinderilor o autofinanţare minimală, ceea ce restrânge mărimea dividendelor.
Acelaşi lucru se observă, dar cu caracter generalizat, în domeniul politicii băncilor de creditare
a agenţilor economic numai în măsura în care prezintă capacitate de îndatorare, adică dispun de
fonduri proprii într-un anumit cuantum.
Politica de autofinanţare trebuie analizată în funcţie de rentabilitatea pe care o degajă
profitul reinvestit. Dacă rentabilitatea noilor proiecte acoperite prin autofinanţare este egală cu
rentabilitatea cerută de acţionari, politica de autofinanţare este neutră pentru întreprindere.
Numai în condiţiile în care rentabilitatea investirilor acoperite prin autofinanţare este
mai mare decât remuneraţia reclamată de acţionari, autofinanţarea are un efect pozitiv pentru
întreprindere, sporind valoarea financiară a acesteia.
Pentru a determina costul real al beneficiilor reinvestite de acţionari, se ţine seama de
incidenţa fiscală. Pe de o parte societatea este impozitată pentru profitul reinvestit, iar pe de altă
parte acţionarii sunt impozitaţi pentru veniturile obţinute din dividende.

1.2.4 Politica dividendelor

Dividendele şi finanţarea
Politica de dividend reprezintă ansamblul deciziilor şi tehnicilor folosite, pentru
determinarea nivelului dividendelor ce pot fi distribuite acţionarilor17.

17
Georgeta Vintilă, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1997,
12
p.421
 În principiu, orice deţinător de acţiuni are dreptul de a primi dividende din partea
societăţii, dar aceasta este autorizată să repartizeze dividende cu respectarea a două condiţii:
 Să dispună de suficient profit astfel ca distribuirea de dividende să nu afecteze substanţa
societăţii, adică să nu micşoreze capitalizarea bursieră permanentă a societăţii;
 Repartiţia de dividende să nu afecteze lichiditatea financiară a societăţii comerciale, pentru
a nu periclita siguranţa creditorilor săi ale căror creanţe devin scadente.
Societăţile comerciale pe acţiuni nu sunt obligate juridic să distribuie dividende în
fiecare an, fapt pentru care acestea pot adopta politici de repartizare a dividendelor diferite de la
an la an. Dacă o firmă adoptă o politică de plată a majorităţii dividendelor apare o tendinţă de
creştere a preţului acţiunilor. Totodată, dacă dividendele plătite cresc, se diminuează sursele
pentru reinvestire, rata viitoare de creştere aşteptată de acţionari va scădea şi aceasta va micşora
preţul acţiunilor.
Tipuri de politică a dividendelor
În practica societăţilor comerciale s-au conturat mai multe tipuri de politică a
dividendelor:
Politica reziduală de dividend constă în distribuirea drept dividend a unei sume care
rămâne disponibilă după acoperirea nevoilor de finanţat. Ea se bazează pe faptul că investitorii
preferă ca firma să reţină şi să reinvestescă profiturile decât să le plătească acestora ca
dividende dacă rata rentabilităţii obţinută de firmă pentru profiturile reinvestite depăşeşte rata
rentabilităţii pe care ar obţine-o acţionarii înşişi investind dividendele primite. Suma
dividendelor distribuite variază de la o perioadă la alta, în funcţie de oportunităţile de investiţii
ce apar pentru managerii întreprinderii. De aceea, în literatura de specialitate 18 această politică
de distribuire a dividendelor se mai numeşte şi politică oportunistă.
Politica dividendului stabil presupune menţinerea dividendelor la nivelul anterior,
eventual creşterea constantă, chiar modestă a dividendelor.
De regulă, firmele acordă drept dividend o sumă fixă pentru fiecare acţiune deţinută de
acţionari. Această politică asigură venituri constante acţionarilor, chiar în cazul nerealizării de
către societatea comercială a unor beneficii la nivelul anilor anteriori şi când este necesară
apelarea la surse adiţionale. În această situaţie politica dividendului stabil se identifică cu
politica sumei constante. Regula stabilităţii dividendului reprezintă un element al imaginii
întreprinderii relevându-se ca o obsesie a tuturor managerilor, diminuarea dividendelor
exprimând slăbiciuni şi antrenând în mod sigur sancţionarea întreprinderii de către piaţă19.
Politica ratei constante presupune aplicarea de către societatea comercială an de an, a
unei proporţii fixe a dividendelor în raport cu beneficiul total. Stabilirea unui procent constant

18
Ion Stancu, Op. cit., p.396
19 13
Gheorghe Manolescu, Op. cit., p.292
din profituri pentru plata dividendelor conferă o anumită siguranţă acţionarilor privind
remuneraţia, indiferent de politica de autofinanţare dusă de societate. Această politică nu
exclude variaţia sumei absolute a dividendelor anuale întrucât acestea depind de profitul realizat
anual.
Politica dividendului obişnuit scăzut, plus extradividend (supradividend) apare ca un
compromis între politica dividendului stabil şi o rată constantă de plată. Conducerea poate
stabili un dividend obişnuit, relativ scăzut încât să fie posibil şi în anii mai puţin profitabili şi
care să fie suplimentat cu un extradividend în anii când există fonduri în exces.
Teorii privind politica dividendelor
Merton Miller şi Franco Modigliani, adepţi ai teoriei nerelevanţei dividendului 20, susţin
că politica dividendelor nu are nici un efect asupra preţului acţiunilor firmei sau asupra
capitalurilor acesteia. Cei doi au demonstrat că valoarea firmei este determinată numai de
profitul realizat şi nu de modul în care acesta este împărţit între dividende şi acoperirea
investiţiilor. Modigliani şi Miller consideră că majoritatea investitorilor preferă să reinvestească
dividendele ce li se cuvin în acţiuni la aceeaşi firmă sau la firme similare. Prin urmare, riscul
fluxurilor de numerar destinate investiţiilor este determinat numai de riscul fluxurilor de
numerar din exploatare şi nu de politica firmei de a plăti dividende.
Spre deosebire de aceştia, Myron Gordon şi John Litner consideră că investitorii au o
certitudine scăzută cu privire la obţinerea unui câştig de capital care trebuie să rezulte din
profiturile reţinute decât ar primi din plata integrală a profitului ca dividende. Ei apreciază că
valoarea firmei va fi maximizată de un indice ridicat de plată a dividendelor, deoarece
investitorii consideră dividendele actuale mai puţin riscante decât un câştig de capital potenţial.

Capitolul 2 Particularităţi ale activităţii desfăşurate la SC SIRETUL SA

Paşcani şi influenţe asupra structurii resurselor folosite pentru finanţarea
activităţii sale

20 14
Nicolae Hoanţă, Op. cit., p.271
 2.1 Prezentarea S.C. SIRETUL S.A Paşcani

Scurt istoric
Întreprinderea de tricotaje şi perdele S.C. SIRETUL S.A Paşcani s-a înfiinţat la
1.02.1972 conform normelor legale în vigoare şi a funcţionat ca o unitate de producţie
autonomă cu personalitate juridică şi gestiune economică proprie, subordonată direct Centralei
Industriei Tricotajelor Bucureşti, din cadrul M.I.U.
Data punerii în funcţiune a fost 10 octombrie 1973.
Întreprinderea a fost prevăzută să realizeze tricotaje mătase, lenjerie şi îmbrăcăminte,
perdele din fire sintetice.
Pe parcursul anilor întreprinderea s-a dezvoltat şi şi-a diversificat profilul şi structura de
producţie astfel:
- în anul 1976 a început producţia de tricoturi tehnice şi pentru tapiţerie auto, producţie
care a fost dezvoltată în anii 1979 şi 1984
- în anul 1977 s-a dezvoltat capacitatea de producţie de perdele, realizându-se şi
diversificarea acesteia (prin realizarea de perdele jaquard, feţe de masă, mileuri)
- în anul 1978 a luat fiinţă secţia din localitatea Hălăuceşti, judeţul Iaşi, specializată în
confecţionarea de îmbrăcăminte exterioară (treninguri, articole sport)
- în anul 1983 s-a afiliat întreprinderii secţiile de la Frasin şi Dorohoi, având ca profil
articole de îmbrăcăminte exterioară (şorturi, costume de baie)
- în anul 1990 unităţile din Frasin şi Dorohoi s-au privatizat, iar secţiile din Hălăuceşti şi
Tg.Frumos s-au constituit în societăţi comerciale de sine stătătoare.
Prin preluarea integrală a patrimoniului unităţii de bază (fosta Întreprindere de Tricotaje
şi Perdele Paşcani), a fost constituită conform normelor legale în vigoare. S.C. SIRETUL S.A
Paşcani. Societatea a fost înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J22/254/1991, cod fiscal R
1997826.

Sediul
S.C. SIRETUL S.A are sediul în România, localitatea Paşcani, str. Moldovei, nr. 19.
Societatea nu are filiale sau sucursale şi nu deţine poziţii de control în alte societăţi.

Capitalul social
La S.C. SIRETUL S.A, privatizarea a început în anul 1994 prin ofertă publică, unde s-au
vândut 16,72 % din numărul total de acţiuni, iar Asociaţia Salariaţilor a cumpărat 50 % din
totalul acţiunilor, defalcat:
 35 % de la F.P.S. 15
  15 % de la F.P.P.
În anul 1996 FPS vinde Asociaţiei Salariaţilor PRIVSIR PAS restul de 33,28 % din
capitalul social, astfel încât devine acţionar majoritar semnificativ al societăţii (cu 83,28 % din
capitalul social).
Capitalul social al societăţii este de 61.839.632,5 mii lei, divizat în 24.735.853 acţiuni
cu valoarea nominală de 2.500 lei. Capitalul social s-a majorat în anul 1999 de două ori:
majorarea cu 36,78 miliarde lei din diferenţe de reevaluarea clădirilor, construcţiilor speciale şi
terenurilor aprobată în A.G.A. din 30.03.1998 şi majorarea cu 524.780 mii lei prin oferta
publică. Asociaţia Salariaţilor PRIVSIR PAS a rămas singurul acţionar important al societăţii.
Societatea este cotată la categoria a II-a a Bursei de Valori Bucureşti din data de
06.02.1998 sub simbolul SRT, unde pe data de 1.12.2001 avea o capitalizare de 27,9 miliarde
lei faţă de o capitalizare bursieră totală de 10.700 miliarde lei.

Obiectul de activitate
S.C. SIRETUL S.A are ca obiect de activitate:
 producerea şi comercializarea tricotajelor, confecţiilor din ţesături, perdele metraj,
perdele confecţionate, dantele, tricoturi tehnice, tricoturi pentru tapiţerii auto;
 servicii pentru terţi;
 organizarea de licitaţii pentru vânzarea locuinţelor construite din fondurile societăţii
şi pentru spaţii cu alte destinaţii;
 importuri de utilaje şi piese de schimb;
 activitate de import-export.

Structura şi volumul producţiei

Activitatea de bază este producerea şi comercializarea de tricotaje, perdele, tricoturi tehnice,
tricoturi pentru tapiţerie auto, dantele.
Producţia este axată pe trei grupe mari de produse:
1) tricotaje, cu o pondere în producţia marfă de 41,2 %
2) perdele, cu o pondere în producţia marfă de 38,7 %
3) tricoturi tehnice, cu o pondere în producţia marfă de 20,1 %

Figura nr.1 Structura producţiei la S.C. SIRETUL S.A Paşcani

16
 100 Tricotaje
Perdele
80
Tricoturi tehnice
60

40

20 41,20% 38,70%
20,10%
0

Principalele produse realizate sunt:

1. tricotaje: lenjerie pentru femei, articole sportive pentru adulţi şi copii, costume de
baie;
2. perdele metraj şi dantele tip Jaquard şi Mayer;
3. tricoturi tehnice: caşerate pentru tapiţerii auto, tricoturi scămoşate pentru producătorii
de încălţăminte şi marochinării.
Produsele se remarcă printr-o calitate deosebită, fapt confirmat de ponderea exportului
în total producţie care a fost de 69 % în anul 2001.
Tabelul nr.1 Evoluţia volumului producţiei a S.C. SIRETUL S.A Paşcani
- mii lei -
Indicatori Exerciţii financiare
1999 2000 2001
Producţia vândută 118.357.479 178.714.774 248.755.794
Producţia stocată 4.462.556 688.061 9.655.195
Producţia exerciţiului 122.820.035 178.026.713 258.410.989
Sursa: Conturile de profit şi pierdere ale S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001

Mod de comercializare şi distribuţie

SC SIRETUL Paşcani utilizează diverse reţele de distribuţie a produselor fabricate atât
pe piaţa internă, cât şi pe cea externă.
Pe piaţa internă utilizează următoarele canale de distribuţie:
- magazine poprii prin care sunt comercializate aproximativ 2,5% din producţia de
tricotaje şi perdele;
- societăţi cu capital de stat şi privat, cu desfacere en-gross şi en-detail cu o pondere de
comercializare de 29,3% din producţia de tricotaje şi perdele;
- societăţi cu capital de stat pentru producţia de tricoturi tehnice, aproximativ 17,7 din
producţia totală.
Pe piaţa externă distribuţia se realizează pin intermediul unor firme specializate în
pondere de 30% din volumul exportului, restul fiind realizat de societate în nume propriu. 17
Piaţa şi concurenţa
Produsele realizate de S.C. SIRETUL S.A Paşcani sunt destinate atât pieţei interne, cât şi celei
externe.
Societatea s-a orientat în desfacerea produselor pe piaţa externă, către menţinerea şi
dezvoltarea relaţiilor cu beneficiarii externi tradiţionali, dar şi către atragerea de noi parteneri.
Clasificarea clienţilor externi din punct de vedere al ponderilor deţinute în total export
este următoarea:
Tabelul nr.2 Clienţi externi
Client Pondere (%)
SUA 55,5
Franţa 19,3
Anglia 5,6
Arabia Saudită 2,9
Germania 9,7
Suedia 1,6
Italia 1,2
Canada 0,4
Diverşi 0,6
Total export 100
Sursa: Raportul privind activitatea economico-financiară a S.C. SIRETUL S.A în anul 2001

Principalul client al S.C. SIRETUL S.A este campania Generation One din SUA care
ocupă o pondere de peste 30% din vânzările societăţii.
Pentru grupa de tricotaje piaţa de desfacere este acoperită prin comenzi la export în
proporţie de 83%, iar piaţa internă deţine 17%. Pe piaţa internă societatea ocupă o pondere de
35-40% din totalul producţiei de perdele.
Principalii clienţi interni din domeniul tricoturilor tehnice sunt:
MASE PLASTICE Bucureşti, GUBAN Timişoara, ARO Câmpulung, AUTOMOBILE
DACIA RENAULT Piteşti.
Principalii concurenţi sunt:
 pentru perdele - SC TRIMOND Bucureşti
- SC ROTRICO Roşiorii de Vede
 pentru tricotaje - SC KOKETT Sibiu
- SC TRICORELON Bucureşti

Materiile prime şi materiile auxiliare necesare în procesul de producţie al societăţii sunt

asigurate de furnizorii prezenţi în tabelul nr.3. 18
 Tabelul nr.3. Furnizori interni de materii prime ai S.C. SIRETUL S.A Paşcani
Furnizori interni Materie primă
FIBREX Săvineşti Fire poliamidă
POLIROM Roman
MOLDOSIN Vaslui Fire PES
TEROM Iaşi
COLOROM Codlea Coloranţi
SPUMOTIM Timişoara Spumă poliuretanică
MINET Râmnicu Vâlcea Vată umitex
NETEX Bistriţa
METALDET Fălticeni Chimicale
Sursa: Raportul privind activitatea economico-financiară a S.C. SIRETUL S.A în anul 2001

Societatea importă fire din Coreea, Turcia şi chimicale, coloranţi din Austria, Elveţia.
Principalii furnizori de utilaje şi tehnologie sunt prezentaţi în tabelul următor:
Tabelul nr.4. Furnizori de utilaje şi tehnologie ai S.C. SIRETUL S.A Paşcani
Furnizori Utilaje şi piese de schimb
KARL MAYER Germania Urzitoare şi maşini electronice de tricotat perdele şi tricoturi
BRUCKNER Germania Instalaţii de finisare pentru tricoturi şi perdele
EUROHANDEL Germania Cazan pentru încălzire
GERBERG Germania Instalaţii de gradare, multiplicare şi încadrare
Sursa: Raportul privind activitatea economico-finnciară a S.C. SIRETUL S.A în anul 2001

2.2 Evoluţia structurii resurselor folosite de S.C. SIRETUL S.A Paşcani

Resursele de finanţare utilizate de S.C. SIRETUL S.A Paşcani în perioada analizată

(1999-2001) sunt redate în tabelul nr.5
Pentru a asigura comparabilitatea datelor preluate din bilanţurilor contabile ale societăţii
am recurs la utilizarea formulei pentru deflatarea sumei „x” şi anume:
x
, unde:
(1  i) n

x = suma care trebuie deflatată

i = rata inflaţiei în anul n
n = numărul anilor

Rata inflaţii înregistrată în anul 2000 a fost de 40,7%, iar în anul 2001 de 30,9%21.
Pentru anul 2000, deflatarea sumelor din bilanţul contabil s-a realizat prin împărţirea la
(1+0,407),iar pentru anul 2001, prin împărţirea fiecărei sume din bilanţul contabil la (1+0,407) .
(1+0,309).

21 19
Capital, nr.6-8/februarie 2001, p.26
 Tabelul nr.5 Evoluţia structurii resurselor la S.C. SIRETUL S.A Paşcani
Indicatori Exerciţiile financiare
1999 2000 2001
I Capitaluri proprii 70.615.306 57.906.153 52.912.742
Capital social 61.839.632 43.951.408 33.576.325
Diferenţe de reevaluare 625.684 444.693 339.720
Rezerve 3.308.526 3.146.486 3.092.480
Alte fonduri 4.841.464 10.363.566 15.904.217
II Datorii totale 22.770.844 34.511.400 31.890.387
Împrumuturi şi datorii asimilate 5.592.290 18.503.427 13.477.110
Furnizori şi conturi asimilate 5.976.900 5.274.488 8.983.169
Clienţi creditori 237.444 10.668 54.720
Alte datorii 10.964.210 10.722.817 9.375.388
III Conturi de regularizare şi asimilate 3.547.757 3.152.541 3.276.429
Venituri înregistrate în avans 407.148 213.917 98.720
Diferenţe de conversie pasiv 3.140.609 2.938.624 3.177.709
Total Pasiv (I+II+III) 96.933.907 95.570.094 88.079.558
Sursa: Calculat pe baza datelor din bilanţurile contabile ale S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001

Pe baza tabelului nr.5 se pot desprinde următoarele concluzii în legătură cu resursele

folosite de S.C. SIRETUL S.A în finanţarea activităţii sale.
Ca orice agent economic, societatea analizată foloseşte pentru finanţarea investiţiilor
activităţii sale de producţie şi comerţ atât capitaluri proprii cât şi capitaluri împrumutate.
Capitalurile proprii se formează din surse sau contribuţii externe şi surse sau
contribuţii interne. Contribuţiile externe cuprind aportul acţionarilor sau asociaţilor, iar cele
interne sunt resurse care se degajă, în principal, din capacitatea de autofinanţare a întreprinderii.
Ca parte a capitalurilor proprii, capitalul social cuprinde aportul proprietarilor, adică
totalul sumelor puse la dispoziţie în mod permanent de către proprietarii sau asociaţii unei
societăţi22, fiind exprimat în monedă naţională. Acesta se constituie la înfiinţarea societăţii, iar
pe parcurs poate suferi modificări fie în sensul creşterii, fie în sensul reducerii.
În anul 1999 capitalul social s-a majorat de două ori: majorarea cu 36,78 miliarde lei din
diferenţe de reevaluarea clădirilor, construcţiilor speciale şi terenurilor şi majorare cu 524.750
mii lei prin ofertă publică. Operaţiile de reevaluare sunt necesare în condiţiile unei economii
inflaţioniste pentru că datele oferite de contabilitate nu mai respectă principiul de imagine fidelă
a patrimoniului, fiind într-o măsură mai mică sau mai mare denaturate. În perioada următoare
(2000-2001) valoarea numerică a capitalului social a rămas nemodificată, dar exprimată în
preţuri constante aceasta s-a diminuat corespunzător ratei anuale a inflaţiei.
Rezervele sunt considerate resurse asimilate celor proprii şi reprezintă beneficii afectate
durabil întreprinderii până la o decizie contrară a organelor competente 23. Ele se constituie, în
principal, pe seama rezultatelor (brute ori nete) obţinute şi în mod excepţional din alte surse
cum ar fi diferenţele din reevaluare şi primele de capital. Pe durata exerciţiilor financiare
22
Costin Kiriţescu, Moneda – mică enciclopedie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p.80
23
M. D. Paraschivescu, W. Păvăloaia, Modele de contabilitate şi analiză financiară, Editura Vrantop, Focşani,
20
1997, p.56
analizate, rezervele s-au diminuat progresiv de la 3.308.526 mii lei în anul 1999 la 3.092.480
mii lei în anul 2001. Acestea înglobează numai rezervele legale, constituie pe baza actelor
normative în vigoare prin prelevări de minim 5% din profitul brut obţinut la sfârşitul
exerciţiului financiar, deoarece societatea nu a constituit în această perioadă rezerve statuare sau
alte rezerve.
În categoria „alte fonduri” sunt cuprinse fondurile proprii constituie din profit, cum ar
fi: fondul pentru creşterea resurselor proprii şi de finanţare, alte fonduri constituie în funcţie de
obiectul de activitate (de exemplu-fondul amenajărilor provizorii). Acestea au înregistrat pe
întreaga perioadă analizată o tendinţă ascendentă de la 4.841.464 mii lei în anul 1999 la
15.904.217 mii lei în anul 2001.
Ca urmare a influenţelor exercitate de componentele sale capitalurile proprii au
înregistrat o evoluţie descendentă în perioada analizată. Grafic, evoluţia capitalurilor proprii se
prezintă astfel:
Figura nr.2 Evoluţia capitalului propriu la S.C. SIRETUL S.A Paşcani

Capitalurile proprii s-au redus în perioada 1999-2001 cu 17.702.564 mii lei datorită
influenţelor următorilor factori:
- diminuarea reală a capitalului social de la 61.839.632 mii lei în anul 1999 la
33.576.325 mii lei în anul 2001, care a exercitat o influenţă negativă asupra capitalurilor proprii
de -28.263.307 mii lei
- reducerea reală a diferenţelor de reevaluare, care a antrenat diminuarea capitalurilor
proprii cu –285.964 mii lei
- diminuarea continuă a rezervelor, cu o influenţă negativă de -216.046 mii lei
- majorarea altor fonduri care generează un efect pozitiv asupra capitalurilor proprii de
11.062.753 mii lei
Evoluţia capitalurilor împrumutate în funcţie de termenul de exigibilitate este prezentată
în anexa nr.6. 21
 Finanţarea exogenă, realizată după epuizarea resurselor generate în procesul de
exploatare, se realizează pe calea împrumutului pe diferite termene: scurt, mediu şi lung. Pe
baza datelor din anexa nr.6 se constată că societatea foloseşte ca surse de finanţare externe
capitaluri împrumutate atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu.
Pe întreaga perioadă analizată, datoriile pe termen scurt au înregistrat o evoluţie
fluctuantă. Acestea s-au diminuat în anul 2000 cu 27,19% faţă de anul precedent şi au crescut în
anul 2001 cu 13,2% faţă de anul anterior. Datoriile pe termen scurt sunt formate din: creditul
furnizor, datorii faţă de diverşi creanţieri, creditul bancar pe termen scurt.
Creditul furnizor se formează în momentul în care furnizorul acceptă să nu fie plătit
odată cu livrarea mărfurilor. Sursele atrase sub forma creditului furnizor sunt cu atât mai
avantajoase cu cât, în general, ele sunt oneroase. Totuşi, acestea prezintă un cost de oportunitate
în funcţie de rata dobânzii pieţei pe care clientul n-o mai plăteşte, dar care se regăseşte în
gestiunea furnizorului. În bilanţul contabil, creditul de furnizor apare la postul Furnizori, care
reflectă suma tratelor acceptate de firmă, dar nescadente încă. Termenul de acordare a creditului
furnizor variază între 30-90 de zile. Acesta se poate determina pe baza relaţiei:
Furnizori
Tmf   360
Cumparari

Tabelul nr.6 Termenul mediu de plată a furnizorilor în perioada 1999-2001

Indicatori Exerciţiile financiare
1999 2000 2001
Furnizori (mii lei) 5.976.900 5.274.487 8.983.168
Cumpărări (mii lei) 68.131.646 63.849.368 75.170.334
Termenul mediu de plată a furnizorilor (zile) 31,58 29,73 43,02
Sursa: Calculat pe baza datelor din bilanţurile contabile ale S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001

Durata medie a creditului furnizor a înregistrat o evoluţie fluctuantă cu o uşoară

diminuare în perioada 1999-2000 şi o creştere semnifică în ultimul exerciţiu financiar.
Majorarea termenului de plată a furnizorilor de la 20,73 zile în 2000 la 43,02 zile în 2001 arată
că exigibilitatea este mai îndepărtată, ceea ce contribuie la consolidarea lichidităţii financiare a
întreprinderii.
O altă sursă de finanţare de care dispune firma o reprezintă avansurile primite de la
clienţi pentru mărfurile care urmează să le livreze acestora. Costul acestei surse se stabileşte pe
baza înţelegerilor între firmă şi client sub forma bonificaţiilor calculate asupra livrărilor.
Nivelul bonificaţiilor se stabileşte astfel încât clientul să considere avantajoasă primirea
bonificaţiei, care-i ieftineşte mărfurile aprovizionate. Creditul client a înregistrat în perioada
analizată o tendinţă descendentă de la 237.444 mii lei în anul 1999 la 54.720 mii lei în anul
2001.
22
 Datoriile faţă de diverşi creanţieri reprezintă sumele datorate şi neplătite şi cuprind:
salariile datorate personalului, sarcinile sociale asupra salariilor datorate unor organisme
specializate în domeniul protecţiei sociale, impozitele datorate bugetului de stat, dividende de
plătit acţionarilor sau asociaţilor. Aceste datorii sunt plătibile în termene scurte sau chiar în
avans (dividendele), dar se refac continuu, având un caracter permanent stabil.
În timp ce datoriile cu personalul şi asigurările sociale au crescut progresiv de la
3.584.707 mii lei în anul 1999 la 4.940.123 mii lei în anul 2001, celelalte datorii faţă de stat şi
instituţii publice s-au diminuat cu 73,53% (de la 2.864.797 mii lei în anul 1999 la 758.059 mii
lei în anul 2001). Dividendele de plătit şi impozitul aferent acestora au înregistrat o evoluţie
ascendentă pe întreaga perioadă analizată.
Creditele bancare pe termen scurt constituie o resursă importantă în completarea
fondurilor S.C. SIRETUL S.A Paşcani. În perioada analizată, societatea a contractat de la Banca
Comercială Română – sucursala Paşcani, credite anuale, pentru activitatea de producţie şi
prestări de servicii, la dobânda curentă. Creditele s-au acordat prin contul separat de împrumut
intitulat „Utilizări din deschideri de credite permanente” (linie de credit). Atât la acordare, cât şi
pentru întreaga perioadă de utilizare societatea a garantat creditul şi dobânzile aferente cu
următoarele garanţii constituie în favoarea băncii: gaj fără deposedare – constituit asupra unor
bunuri imobile din proprietatea societăţii, cesionarea fluxului de lichidităţi prognozat (cash-
flow),cesionarea unor creanţe.
Pentru administrarea creditului bancar percepe, odată cu acordarea creditului un
comision de gestiune (0,5%), calculat la valoarea plafonului aprobat. Pentru creditele
nerestituite la termen, banca poate să aplice dobânzi majorate şi în caz extrem să recurgă la
garanţiile constituite şi să apeleze la giranţi în vederea recuperării creditelor. Din analiza
efectuată rezultă că societatea a îndeplinit condiţiile avute în vedere la acordarea şi utilizarea
creditelor. Creditele bancare pe termen scurt au înregistrat o evoluţie descrescătoare de la
5.526.804 mi lei în anul 1999 la 2.577.085 mii lei în anul 2001.
În ceea ce priveşte datoriile pe termen mediu, acestea sunt formate în principal din
credite de leasing. Se constată că societatea a recurs la împrumuturi pe termen mediu începând
cu anul 2000, iar în anul următor, valoarea acestora s-a redus cu 27,16%.
În esenţă leasingul este o procedură de finanţare a investiţiilor prin care o bancă sau o
instituţie financiară specializată achiziţionează un bun de folosinţă de lungă durată, pe care-l
închiriază unei firme pentru folosinţă, aceasta din urmă având posibilitatea să-l cumpere la un
preţ convenit24. Prin urmare, întreprinderea care foloseşte creditele închiriate nu este şi
proprietarul lor, ci are numai dreptul de folosinţă pe o perioadă determinată în general până la
amortizarea activului fix.

24 23
Aurel Ioan Giurgiu, Finanţele firmei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p.152
 Plăţile făcute de proprietar sunt deductibile din impozitul pe profit datorat statului – ceea
ce face ca acest credit să fie foarte avantajos. Plăţile acoperă atât amortizarea împrumutului, cât
şi costul acestuia, adică remunerarea normală a capitalului adus de societatea de leasing. Din
punct de vedere financiar, deşi nu este un contract oneros, acest credit prezintă avantajul că în
raport cu cel obişnuit are supleţe în utilizare, dă posibilitatea întreprinderii de a-şi procura
capitalul fix de care are nevoie şi în plus ea poate obţine unele avantaje fiscale. Chiriile plătite
periodic de utilizator se compun din contravaloarea amortizării, din costul capitalului imobilizat
(dobânda), din preţul serviciilor (comisionul) furnizate de societatea de leasing, precum şi dintr-
o primă de risc. De cele mai multe ori redevenţele (plăţile periodice) sunt stabilite după un
barem regresiv anual, urmând ca în final suma totală a plăţilor să depăşească cu 15-20%
valoarea bunului închiriat.
La S.C. SIRETUL S.A datoriile pentru leasingul financiar, deşi, au înregistrat o evoluţie
descendentă în perioada 2000-2001, continuă să deţină o pondere importantă în total datorii
(38,32% în anul 2001 faţă de 41,03% în anul 2000). Firma a obţinut credite de leasing de la
principalii săi furnizori de utilaje şi tehnologie. De exemplu, în anul 2000 a încheiat un contract
de leasing cu firma BRUCKNER din Germania, prin care îşi propunea să cumpere maşini de
finisat şi accesoriile lor cu o valoare totală de 2.945.120 DEM. Contractul s-a încheiat pentru
perioada 2000-2005, suma de finanţat urmând să se amortizeze în 60 de luni, în 10 rate conform
planului de plată stabilit. Spre deosebire de creditele bancare care acoperă numai o parte din
valoarea proiectelor de finanţat, creditul de leasing acoperă în întregime valoarea bunului
închiriat, întreprinderea putându-şi rezerva capitalul propriu drept garanţie pentru contractarea
altor împrumuturi de dezvoltare. Creditul de leasing permite accelerarea dezvoltării fără a pune
în pericol autonomia financiară a întreprinderii.

Capitolul 3 Analiza gradului de îndatorare la S.C. SIRETUL S.A

3.1 Indicatori utilizaţi in aprecierea îndatorării întreprinderii

Analiza financiară, ca instrument al managementului financiar reprezintă activitatea de

diagnosticare a stării de sănătate financiară a întreprinderii. Ea are ca scop stabilirea unui
diagnostic asupra situaţiei financiare a întreprinderii utilizând informaţii deţinute de calcule de
sinteza ale contabilităţii : bilanţ, contul de profit şi pierdere şi raportul anual25.

25 24
Latreyte Josette Pilverdier, Finance d’entreprise, Editura Economică, Paris, 1989, p.2
 Analiza financiară se bazează pe calculul şi analiza unor indicatori care oferă informaţii
utile atât pentru managementul întreprinderii, cât şi pentru aprecierea structurii financiare şi
stabilirea diagnosticului financiar.
Pentru caracterizarea structurii financiare, a gradului de îndatorare şi a consecinţelor lor
asupra rentabilităţii financiare a întreprinderii sunt analizate următoarele categorii de indicatori:
I indicatori de structură a pasivului
II indicatori ai gradului de îndatorare
III indicatori de lichiditate
IV indicatori de rentabilitate

I . Indicatori de structură a pasivului

Grupele mari din pasivul bilanţului sunt: capitalurile proprii, datorii pe termen mediu şi lung,
datorii pe termen scurt.
Având in vedere aceste elemente, literatura de specialitate26 recomandă calculul
următorilor indicatori :
a) ponderea capitalurilor proprii in total pasiv:
Capitaluri proprii
g K.P   100 , unde:
Total pasiv

gK.P = ponderea capitalurilor proprii

Acest indicator oferă o serie de informaţii specifice :
- dacă capitalurile proprii reprezintă peste 2/3 din totalul resurselor, întreprinderea se
caracterizează printr-o situaţie financiară bună, prezentând o bună garanţie în ceea ce priveşte
contractarea de credite;
- dacă mărimea indicatorului este cuprinsă intre 30-50%, întreprinderea mai poate recurge la
împrumuturi, prezentând anumite garanţii;
- dacă mărimea indicatorului este sub nivelul de 30%, întreprinderea nu mai poate
recurge la credite (orice bancă va refuza să i le acorde).
Capitalurile proprii prezintă o mare importanţă pentru întreprindere, pentru că acestea
contribuie la asigurarea independenţei financiare a acesteia.
b) ponderea datoriilor pe termen mediu si lung în total pasiv:
Datorii pe termen mediu si lung
g D.T.M.L.   100 , unde:
Total pasiv

gD.T.M.L= ponderea datoriilor pe termen mediu şi lung

Împrumuturile pe termen mediu şi lung reprezintă, în general, principalele surse de finanţare
externă a întreprinderii şi se referă la împrumuturile contractate pe termen mai mare de un an de
la bănci şi instituţii de credit specializate şi la împrumuturile obligatare.
26 25
Ion Stancu , Op. cit., p. 382
 c) ponderea datoriilor pe termen scurt in total pasiv:
Datorii pe termen scurt
g D.T.S  , unde:
Total pasiv

gD.T.S= ponderea datoriilor pe termen scurt.

II Indicatori ai gradului de îndatorare

În legătură cu gradul de îndatorare, în literatura de specialitate se întâlnesc mai mulţi
termeni şi anume: capacitatea de îndatorare, rata de îndatorare, coeficient de îndatorare,
autonomie financiară.
1) Coeficientul de îndatorare globală - se calculează astfel27:
Datorii totale Datorii totale
CIG  sau CIG  Capital propriu , unde:
Total pasiv

CIG = coeficient de îndatorare globală

Datoriile totale înglobează atât împrumuturile pe termen lung şi mijlociu, cât şi datoriile pe
termen scurt, indicatorul exprimând în maniera cea mai generală situaţia structurii financiare.
Indicatorul ,,îndatorare globală“ este exprimat în două variante. Valoarea acestuia
trebuie se fie în primul caz, mai mic sau egal cu 2/3, iar în cel de-al doilea caz, mai mic sau egal
cu 2. Când se ating aceste limite de îndatorare se consideră, în principiu, saturată.
2) Coeficientul de îndatorare la termen poate reprezenta28:
-ponderea datoriilor la termen în capitalul permanent al întreprinderii şi se calculează
astfel:
Datorii la termen
CIT  , unde:
Capital permanent

CIT = coeficient de îndatorare la termen

Acest indicator este favorabil daca este mai mic sau cel mult egal cu 1/2 , adică datoriile
la termen ale întreprinderii nu depăşesc jumătate din capitalul permanent al acesteia.
- ponderea datoriilor la termen ale întreprinderii in totalul capitalurilor proprii ale
acesteia.
Datorii la termen
CIT 
Capitaluri proprii

Acest indicator arată o situaţie favorabilă atunci când este mai mic sau cel mult egal cu
1, altfel spus, dacă datoriile la termen sunt cel mult egale cu totalul capitalurilor proprii.
Indicatorii prezentaţi mai sus exprimă, evident, elementele esenţiale ce caracterizează
situaţia financiară a întreprinderii. Însă, creditorii sunt preocupaţi de situaţia clienţilor lor şi sub
aspectul posibilităţii de achitare a obligaţiilor asumate, în cuantumul şi la termenele stabilite.
27
Mihai Toma, Felicia Alexandru, Op. cit. , p. 49
28
Marilena Mironiuc, Analiza performanţelor economico-financiare ale întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 1999,
p.120
26
Ion Neagoe, Op. cit., p.388
 În legătură cu capacitatea de îndatorare, se mai întâlneşte termenul de rată a
autonomiei financiare, care se determină astfel :
Capitaluri proprii
R af   100
Capitalul permanent

O valoare a acestui indicator mai mică de 50%, arată că datoriile pe termen mediu şi
lung depăşesc capitalurile proprii, ceea ce din punct de vedere bancar se traduce printr-o
saturare a capacităţii de a împrumuta a întreprinderii.
În acest scop, pot fi utilizaţi unii indicatori care să exprime capacitatea întreprinderii de
rambursare a debitelor:
Datorii la termen
R r1 
Capacitatea de autofinantare

Acest raport este cunoscut sub numele de capacitate de rambursare şi exprimă, în

număr de ani, capacitatea întreprinderii de a rambursa datoriile financiare pe termen lung.
Întreprinderea trebuie să dispună de o capacitate de autofinanţare capabilă să satisfacă cel puţin
obligaţiile de plată reprezentate de credite, dobânzi şi comisioane.
Literatura de specialitate recomandă o perioadă de maximum 4 ani pentru rambursarea
datoriilor pe seama capacităţi de autofinanţare.
Cheltuieli financiare
R r2 
Excedentul brut de exploatare

Al doilea raport este denumit raportul prelevării datoriilor financiare. Din practică se
constată că o valoare a raportului mai mare de 0,6 indică faptul că întreprinderea are probleme
dificile de gestiune financiară.
III Indicatori de lichiditate
Lichiditatea unei întreprinderi reprezintă capacitatea acesteia de a face faţă cu activele
de care dispune, obligaţiilor exigibile pe termen scurt. Altfel spus, lichiditatea întreprinderii este
capacitatea de a transforma într-o perioadă scurtă de timp, activele de care dispune în monedă,
fără costuri semnificative şi fără a prejudicia echilibrul economic.
În bilanţul contabil al întreprinderii, activele sunt aşezate în ordine crescătoare a
gradului lor de lichiditate, astfel: mai întâi activele fixe şi apoi activele circulante. Aceasta
înseamnă că posturile din partea de jos a bilanţului au gradul cel mai ridicat de lichiditate.
În mod concret, se pot calcula mai mulţi indicatori de reflectare a lichidităţii:
1) Lichiditatea generală (,,curent ratio”) se determină ca un raport între activele
circulante totale şi totalitatea datoriilor pe termen scurt.
Active circulante
Lg 
Datorii pe termen scurt

27
 Literatura de specialitate29 arată că acest indicator trebuie să aibă valori supraunitare,
pornind de la un criteriu esenţial al echilibrului financiar al întreprinderii potrivit căruia activele
curente trebuie sa aibă permanent o valoare mai mare decât obligaţiile curente.
2)Lichiditatea restrânsă /redusă/ intermediară (quick ratio, acid test) se determină pe
baza relaţiei:
Active curente  Stocuri
Lr 
Datorii pe termen scurt

Acest indicator exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi onora datoriile pe termen scurt
pe seama disponibilităţilor şi a creanţelor. Şcoala financiară clasică consideră că indicatorul
lichidităţii reduse trebuie să fie 0.5, iar valoarea sa optimă trebuie sa fie egală cu 1.
3)Lichiditatea imediată reflectă disponibilitatea întreprinderii de a-şi lichida imediat
sau într-un termen imediat sau într-un termen foarte scurt obligaţiile exigibile .
Se calculează folosind relaţia:
Disponibilitati banesti
Li 
Datorii pe termen scurt

Disponibilităţile băneşti se referă la trezoreria întreprinderii: casa, conturile curente

bancare, plasamente de scurtă durată.
Acest indicator este considerat optim dacă înregistrează o valoare supraunitară. În
literatura de specialitate se demonstrează că este dificil de a stabili un nivel optim pentru acest
indicator, pentru că trebuie luate în calcul şi plăţile şi încasările viitoare, ce sunt destul de greu
de stabilit. Prin urmare, acest indicator este utilizat mai ales pentru a efectua comparaţii în timp
şi spaţiu şi nu pentru a face un raţionament analitic la un moment dat30.

IV Indicatori de profitabilitate si de rentabilitate

Profitabilitatea poate fi considerată ca fiind capacitatea întreprinderii de a produce un
venit superior costului vânzărilor.
Analiza profitabilităţii presupune atât analiza în mărimi absolute (profit brut, profit net),
cât şi analiza in mărimi relative ce presupune compararea efectelor cu eforturile depuse pentru
obţinerea acestora.
Principalele mărimi relative studiate sunt :
1) Rata profitului brut – se calculează ca un raport intre profitul brut (Pb), şi suma
cheltuielilor materiale (c) şi salariale (s), sau ca un raport între profitul brut şi valoarea
capitalului utilizat (C):
Pb
R pb   100  rata rentabilităţii resurselor consumate
cs
sau
29
Vasile Cocriş, Vasile Işan, Op. cit., vol.2, p.190
30 28
Ibidem, p.184
 Pb
R pb   100  rata rentabilităţii resurselor avansate
C
Acest indicator are o importanţă mai mare în orientarea întreprinderii, către promovarea
acelor produse care oferă o rată mai mare decât media la nivelul agentului economic.
2) Rata profitului net se calculează ca raport între profitul net (Pn) şi totalul
veniturilor realizate de întreprindere.
Pn
R pn   100
Venituri totale

În varianta prezentată, indicatorul arată o situaţie favorabilă dacă depăşeşte 15%.

Rata profitului net se mai poate determina şi ca raport între profitul net (Pn) şi capitalul
social vărsat (Cs.v.).
Pn
R pn   100
Cs.v.
Calculat după această formulă, indicatorul pune în evidenţă capacitatea managerilor
întreprinderilor de a obţine un randament adecvat al capitalului investit. Nivelul minim
acceptat este de10%.
Rentabilitatea reflectă utilizarea capitalurilor investite.
Rentabilitatea economică (Re) sau Return on investment (ROI), cum este cunoscută în
literatura anglo-saxonă, exprimă capacitatea capitalului investit de a aduce profit. În funcţie de
profitul avut in vedere, rentabilitatea îmbracă următoarele forme:
- Rentabilitate economică brută (Reb):
Pb
Reb   100
Activ total (capital permanent)

- Rentabilitate economica netă (Ren):

Pn
Ren   100
Activ total (capital permanent)

- Rentabilitate economica de exploatare:

Rezultatul exploatari i
R e expl.   100
Activ total

Rentabilitatea financiară (Rf) sau “Return on eqiuity” (ROE) exprimă capacitatea

capitalurilor proprii de a aduce profit. Relaţia de calcul este următoarea:
Profit net
Rf   100
Capitaluri proprii

Rentabilitatea financiară este influenţată de modalităţile de procurare a capitalurilor

întreprinderii, de structura financiară şi de situaţia îndatorării întreprinderii. Pentru
întreprinderile cotate la bursă este avantajos ca rata rentabilităţii financiare să fie mai mare
decât rata medie a dobânzii pe piaţa, pentru a face mai atractive acţiunile întreprinderii şi a
creşte cursul lor bursier. 29
 3.2 Analiza îndatorării cu ajutorul metodei ratelor

Pentru analiza gradului de îndatorare şi a echilibrului financiar la nivelul întreprinderii,

am folosit principalele documente de sinteză ale contabilităţii şi anume: bilanţul contabil şi
contul de rezultate. Pe baza datelor din bilanţurile contabile s-au întocmit bilanţurile financiare
ale S.C. SIRETUL S.A Paşcani. (anexele 1, 2, 3, 4). Pentru a asigura comparabilitatea datelor
preluate din bilanţurile contabile am procedat la deflatarea sumelor, întocmai ca în capitolul
precedent (anexa 5).
Pe baza datelor din bilanţurile financiare, am efectuat calculul şi analiza indicatorilor.

I Indicatori de structură a pasivului

Structura financiară a societăţii analizate este prezentată în tabelul nr. 7.

Tabelul nr. 7 Structura financiară a SC. SIRETUL SA

Indicatori Exerciţiile financiare
1999 2000 2001
Capitaluri proprii 72,85% 60,59% 60,07%
Datorii pe termen mediu şi lung - 19,36% 15,30%
Datorii pe termen scurt 27,15% 20,05% 24,63%
Total pasiv 100% 100% 100%
Sursa: Calculat pe baza datelor din bilanţurile contabile ale S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001

Pe baza datelor din tabelul anterior, se constată că ponderea cea mai mare în total pasiv
o deţin capitalurile proprii, urmate apoi de datoriile pe termen scurt şi în cele din urmă datoriile
pe termen mediu şi lung.
Ponderea capitalurilor proprii s-a redus de la un an la altul, mai semnificativ în perioada
1999-2000 cu 12,26% faţă de 0,52% în perioada 2000-2001.
Evoluţia datoriilor pe termen mediu şi lung pe parcursul exerciţiilor financiare analizate
este fluctuantă. Aceasta înregistrează o tendinţă ascendentă în 2000 ca urmare a faptului că
întreprinderea apelează la împrumuturi pe termen mediu. În anul 2001, politica întreprinderii
privind datoriile pe termen mediu şi lung se menţine, cu observaţia că aceasta se diminuează
uşor (cu 4,06%).
Preponderenţa în structura pasivului a capitalurilor permanente (capitaluri proprii şi
datorii pe termen mediu şi lung) în raport cu datoriile pe termen scurt evidenţiază o anumită
rigiditate a pasivului. Această rigiditate tinde să se accentueze în 2000, datorită faptului că
ponderea pasivelor circulante se diminuează cu 7,1% comparativ cu exerciţiul luat ca bază de30
referinţă, în timp ce ponderea capitalurilor permanente în pasivul total creşte cu 7,1% în aceeaşi
perioadă. În anul 2001, creşterea ponderii pasivelor circulante în totalul pasivului faţă de anul
anterior (4,58%) atenuează rigiditatea pasivului şi se reflectă pozitiv asupra rentabilităţii
financiare, în urma creşterii posibilităţii de acces a societăţii la sursele de finanţare puţin sau
deloc costisitoare (credite furnizori).
În mod grafic, evoluţia structurii financiare a S.C. SIRETUL S.A se prezintă în figura nr. 3.
Figura nr.3 Evoluţia structurii financiare la S.C. SIRETUL S.A

100% 20.05%
27.15% 24.63% datorii pe termen scurt
80% 19.36% 15.3%
60% datorii pe termen mediu
40% 72.85% 60.50%
60.07%
si lung
20% capitaluri proprii
0%
1999 2000 2001

II Indicatorii gradului de îndatorare

Indicatorii gradului de îndatorare sunt prezentate în tabelul nr.8.
Tabelul nr.8 Indicatori ai gradului de îndatorare la SC. SIRETUL SA Paşcani
– mii lei –
Indicatori Exerciţiile financiare
1999 2000 2001
Datorii totale (mii lei) 26.318.601 37.663.942 35.166.816
Datorii la termen (mii lei) - 18.503.427 13.477.110
Total pasiv (mii lei) 96.933.907 95.570.095 88.079.559
Capital propriu (mii lei) 70.615.306 57.906.153 52.912.743
Capital permanent (mii lei) 70.615.306 76.409.580 66.389.853
Coeficient de îndatorare globală în funcţie de 0,2715 0,3940 0,3992
total pasiv
Coeficient de îndatorare globală în funcţie de 0,3727 0,6504 0.6646
capitalul propriu
Coeficient de îndatorare la termen în funcţie de - 0,2421 0,2030
capitalul permanent
Coeficient de îndatorare la termen în funcţie de - 0,3195 0,2547
capitalul propriu
Rata de autonomie financiară 100% 75,78% 79,69%
Sursa: Calculat pe baza datelor din bilanţurile contabile ale S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001

Pe baza datelor din tabel nr.8 evoluţia coeficientului de îndatorare poate fi reprezentată
grafic în figura nr. 4.
Figura nr.4 Coeficientul de îndatorare globală, în funcţie de total pasiv

31
 0.5

Coeficientul
0.3940 0.3992
0.4

0.3 0,2715

0.2

0.1

0.0
1999 2000 2001 Anul

Pe întreaga perioadă analizată, coeficientul de îndatorare globală în funcţie de totalul

pasiv a înregistrat valori mai mici decât pragul de 2/3. Deci se consideră a avea un nivel
favorabil. Creşterea înregistrată de la 0,2715 înregistrată în 1999 la 0,3940 în 2000 este
determinată, în principal, de contractarea unor împrumuturi pe termen mediu.
Figura nr.5 Coeficientul de îndatorare globală , în funcţie de capitalul propriu
Coeficientul

1.0
0.9
0.8
0.7 0,6504 0,6646

0.6
0.5
0,3727
0.4
0.3
0.2
0.1
0.0
1999 2000 2001 Anul

Pe parcursul exerciţiilor financiare analizate, indicatorul prezentat nu atinge limita

maximă 2. În perioada 1999-2000, se observă o evoluţie puternic ascendentă determinată, în
principal, de creşterea datoriilor totale cu 43,10% , în acelaşi timp cu diminuarea capitalului
propriu cu 17,99%. Această evoluţie se atenuează în exerciţiul financiar (2001), când capitalul
propriu înregistrează un ritm de diminuare mai accentuat (8,62%) faţă de ritmul de scădere a
datoriilor totale (6,63%).

32
 Figura nr.6 Coeficientul de îndatorare la termen în funcţie de capitalul permanent

0.5

Coeficientul
0.4

0.3
0,2421
0,2030
0.2

0.1
2000 2001 Anul

Indicatorul se înscrie în valorile optime, mai mici decât pragul de 0,5. Se observă că în
anul 1999, valoarea acestui indicator este nedeterminată , datorită faptului că întreprinderea nu
avea datorii la termen. Ca urmare, a contracarării de împrumuturi pe termen mediu în anul 2000
acest indicator atinge nivelul de 0,2421. În ultimul exerciţiu financiar al perioadei considerate,
indicatorul înregistrează o uşoară scădere determinată de diminuarea mai pronunţată a datoriilor
la termen de la 18.503.427 mii lei în 2000 la 13.477.110 mii lei în 2001, faţă de diminuarea
reală a capitalului permanent de la 76.409.580 mii lei la 66.389.853 mii lei.
Figura nr.7 Coeficientul de îndatorare la termen, în funcţie de capitalul propriu

0.5
Coeficientul

0.4

0.3195
0.3
0.2547

0.2

0.1

0.0
2000 2001 Anul

Coeficientul de îndatorare la termen se calculează numai pentru exerciţiile financiare

2000, 2001 pentru că numai în această perioadă societatea a recurs la împrumuturi pe termen
mediu. Pentru această perioadă, coeficientul se încadrează în limita stabilită luând valori
subunitare. Se observă că indicatorul cunoaşte o diminuare uşoară de la 0,3195 în 2000 până la
valoarea de 0,2547 în 2001, cauzată de reducerea mai rapidă a datoriilor pe termen mediu şi
lung (cu 27,16%), faţă de scăderea capitalului propriu (cu 8,62%). Prin urmare se poate
33
concluziona că indicatorul îndatorării la termen reflectă o situaţie favorabilă pentru echilibrul
economico-financiar al întreprinderii.
Figura nr.8 Rata de autonomie financiară

100%
90%
80%
70%
60%
100%
50%
75.78% 79.69%
40%
30%
20%
10%
0%
1999 2000 2001

La societatea analizată, în anul 1999 capitalurile proprii reprezentau baza finanţării

deoarece rata de autonomie financiară a fost de 100%. Întreprinderea nu avea datorii la termen,
folosind ca surse de finanţare numai capitalurile proprii şi pasivele curente. În anul 2000,
indicatorul a scăzut la 75,78%, valoare considerată favorabilă pentru că depăşeşte valoarea prag
de 50%. În anul 2001 indicatorul sporeşte cu 3,91% datorită diminuării mai rapide a capitalului
permanent (cu 13,11%) faţă de diminuarea capitalului propriu (cu 8,62%).
Indicatorii capacităţii de rambursare sunt calculaţi pe baza tabelului nr.9.
Tabelul nr.9 Indicatorii capacităţii de rambursare
- MII LEI -
Indicatori Exerciţiile financiare
1999 2000 2001
Datorii la termen - 18.503.427 13.477.110
Cheltuieli financiare 3.871.565 4.345.614 2.718.771
Excedentul brut de exploatare 13.081.331 20.015.213 17.736.261
Rezultatul net contabil 7.192.265 11.873.432 12.333.357
Fondul de amortizare şi provizioane 1.766.250 3.666.583 3.536.433
CAF potenţială 8.958.515 15.540.015 15.869.790
Dividendele 2.275.698 2.968.302 3.821.485
Participaţii sale salariaţilor la profit 2.061.661 1.929.013 23.167
CAF reală 4.621.165 10.642.700 12.071.472
Raportul capacităţii de rambursare - 1,7386 1,1164
Raportul prelevării datoriilor financiare 0,2959 0,2171 0,1532
Sursa: Calculat pe baza datelor din bilanţurile contabile ale S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001

Figura nr.9 Coeficientul capacităţii de rambursare

34
 3.0

Coeficientul
2.5

2.0
1,7386

1.5
1,1164
1.0

0.5

0.0
2000 2001Anul

Coeficientul capacităţii de rambursare se înscrie în valorile optime mai mici decât pragul
4. Pentru anul 1999, nu se calculează deoarece societatea nu avea datorii la termen. În anul
2000, atinge nivelul de 1,73 ani şi exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile
financiare pe termen mediu şi lung într-un timp considerat favorabil. În anul următor, termenul
necesar pentru rambursarea debitelor la termen din capacitatea de autofinanţare a întreprinderii
s-a redus cu 0,62 ani, contribuind la ameliorarea echilibrului financiar.
Figura nr. 10 Coeficientul prelevării datoriilor financiare

0.5
Coeficientul

0.4

0.3 0.2959

0.2171
0.2
0.1532

0.1

0.0
1999 2000 2001 Anul

Raportul prelevării datoriilor financiare are o evoluţie descendentă pe durata întregii

perioade analizate (de la 0,2559 în 1999 la 0,1532 în 2001), determinată în principal de
creşterea excedentului brut al exploatării (de la 13.081.331 mii lei în 1999 la 17.736.261 mii lei
în 2001).Aceasta pune în evidenţă îmbunătăţirea capacităţii întreprinderii de a-şi achita datoriile
financiare pe termen scurt pe baza desfăşurării unei activităţi de exploatare eficiente. Se observă
că în anul 2001, indicatorul are o valoare foarte mică de 0,1532, altfel spus timpul de
rambursare a obligaţiilor curente este de aproximativ 55 zile. 35
 La S.C. SIRETUL S.A, indicatorii de reflectare a lichidităţii sunt evidenţiaţi în tabelul
nr.10.
Tabelul nr.10 Indicatorii de lichiditate la S.C. SIRETUL S.A Paşcani
-mii lei-
Indicatori Exerciţiile financiare
1999 2000 2001
Pasive curente (datorii pe 26.318.601 19.160.514 21.689.705
termen scurt)
Active curente 35.984.800 33.931.258 38.330.045
Active rapide 25.207.640 25.273.592 25.573.479
Disponibilităţi băneşti 631.317 1.120.680 2.411.732
Lichiditatea generală 1,3672 1,7708 1,7671
Lichiditatea restrânsă 0,9577 1,3190 1,1790
Lichiditatea imediată 0,024 0,058 0,1111
Sursa: Calculat pe baza datelor din bilanţurile contabile ale S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001
La S.C. SIRETUL S.A se constată următoarele:
Indicatorul ,,lichiditate generală” a înregistrat în perioada analizată 1999-2001 valori
supraunitare, ceea ce arată că activele curente depăşesc pasivele curente, situaţie apreciată ca
fiind pozitivă. Se observă o creştere sensibilă în anul 2000 cu 0,40% faţă de anul de referinţă,
determinată de influenţa a doi factori şi anume:
 activele circulante s-au redus în 2000 faţă de 1999, reducere care a determinat reducerea Lg
cu 0,08;
 datoriile pe termen scurt s-au redus in anul 2000 faţa de 1999, reducere care a determinat
sporirea Lg cu 0.48.
În anul 2001 nivelul lichidităţii generale este foarte apropiat de cel al anului precedent şi
apare ca rezultat al modificărilor simultane, în sensul creşterii de la un an la altul, atât a
pasivelor curente, cât şi a activelor curente.
Raportând anul 2001 la anul de referinţa 1999 se remarcă creşterea lichidităţii generale
de la 1,36 la 1,76 ca urmare a sporirii activelor circulante concomitent cu diminuarea pasivelor
curente.
Indicatorul „lichiditate restrânsă” a înregistrat pe parcursul exerciţiilor financiare
avute în vedere o evoluţie fluctuantă. Regula prudenţei financiare, cea conform căreia
lichiditatea restrânsă optimă este cuprinsă între valorile 0,5 şi 1, se respectă doar din anul 1999
(0,95), ajungând în anul 2000 la 1,31, iar în anul 2001 la 1,17.
Faţă de anul 1999, lichiditatea restrânsă a crescut în anul 2001 cu 0,2213. Această
creştere este justificată de influenţa factorilor următori:
 creanţele şi disponibilităţile au crescut în anul 2001 faţă de 1999, sporire ce a determinat
creşterea Lr cu 0,0139;
 pasivele curente s-au redus în anul 2001 faţă de 1999, reducere ce a antrenat creşterea Lr
cu 0,2074. 36
 Această situaţie se datorează creşterii producţiei neîncasate, deci a creanţelor.
Indicatorul ,,lichiditate imediată” are un nivel necorespunzător, subunitar, pe toată durata
studiată. Situaţiile cele mai critice apar în anii 1999 şi 2000, fiind cauzate mai ales de nivelul
redus al disponibilităţilor băneşti. În anul 2001, se remarcă o creştere uşoară a acestui
coeficient, antrenată de creşterea disponibilităţilor băneşti faţă de anul de referinţă (1999) în
acelaşi timp cu diminuarea pasivelor curente.
Grafic, indicatorii lichidităţii se prezintă în figura nr.10.

Figura nr.10 Indicatorii de lichiditate la S.C. SIRETUL S.A

2.0
Coeficientul

1.9
1.8
1.7
1.6
1.5
1.4
1.3
1.2
1.1
1.0
0.9
0.8 Lichiditate generala
0.7 Lichiditate restransa
0.6 Lichiditate imediata
0.5
0.4
0.3
0.2
0.1
0.0
1999 2000 2001 Anul

Indicatorii de profitabilitate şi de rentabilitate, calculaţi pe exemplul SC „SIRETUL „SA

Paşcani sunt redaţi în tabelul nr.11.
Tabelul nr.11 Indicatori de profitabilitate şi rentabilitate la S.C. SIRETUL S.A
Indicatori Exerciţii financiare
1999 2000 2001
Profit brut (mii lei) 11.264.238 15.900.199 13.774.956
Impozitul pe profit (mii lei) 4.071.973 4.026.766 1.441.599
Profitul net (mii lei) 7.192.265 11.873.432 12.333.357
Capitalul social vărsat (mii lei) 61.839.632 43.951.408 33.576.324
Capitalul împrumutat pe termen mediu şi lung - 18.503.427 13.477.110
(mii lei)
37
 Capitalul propriu 70.615.306 57.906.153 52.912.743
Capitalul permanent (mii lei) 70.615.306 76.409.580 66.389.853
Capitalul împrumutat pe termen scurt (mii lei) 26.318.601 19.160.514 21.689.705
Capitalul total (mii lei) 96.933.907 95.570.094 88.079.558
Rezultatul exploatării (mii lei) 14.769.907 20.245.813 16.493.727
Venituri totale (mii lei) 129.826.924 134.452.587 147.918.372
Rata profitului brut 11,62% 16,63% 15,63%
Rata profitului net (în funcţie de venituri totale) 5,53% 8,83% 8,33%
Rata profitului net (în funcţie de capitalul social) 11.63% 27,01% 36,73%
Rata brută a rentabilităţii economice 15,95% 20,80% 20,74%
Rata netă a rentabilităţii economice 10,18% 15,53% 18,57%
Rata rentabilităţii economice de exploatare 15,23% 21,18% 18,72%
Rata rentabilităţii financiare 10,18% 20,50% 23,30%
Sursa: Calculat pe baza datelor din bilanţurile contabile ale S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001
Grafic, evoluţia profitului brut se prezintă în figura nr.11.
Figura nr.11 Evoluţia profitului brut la S.C. SIRETUL S.A Paşcani

20%
Coeficientul

18% 16,63%
15,63%
16%
14%
11,62%
12%
10%
8%
Profitul brut
6%
4%
2%
0%
1999 2000 2001 Anul

Se constată că profitul brut are o evoluţie fluctuantă, cu o pantă ascendentă mai

pronunţată între 1999 şi 2000, bazându-se pe rezultatul exploatării. Rezultatul financiar a avut o
influenţă negativă atât în anul 2000 cât şi în anul 2001, în timp ce rezultatul excepţional a
exercitat o influenţă pozitivă în formarea profitului brut. In anul de referinţă, 1999 influenţele
celor doi factori au fost de sens contrar, altfel spus rezultatul financiar a fost pozitiv şi rezultatul
excepţional s-a concretizat în pierdere. Raportând anul 2001 la anul de bază 1999 se observă
creşterea ratei profitului brut cu 4,01%, determinată de creşterea profitului brut în mărime
absolută simultan cu diminuarea capitalului total.
Figura nr.12 Evoluţia profitului net în funcţie de veniturile totale la
S.C. SIRETUL S.A Paşcani

38
 10%

Coeficientul
8,83%
9% 8,33%
8%
7%
6% 5,53%
5%
4%
Profitul net
3%
2%
1%
0%
1999 2000 2001 Anul

În ceea ce priveşte rata profitului net în funcţie de veniturile totale înregistrează o

evoluţie asemănătoare cu cea a profitului brut. Se remarcă o creştere semnificativă în anul 2000
ca urmare a evoluţiei favorabile a profitului net. Această creştere este urmată de o diminuare
uşoară în anul 2001, determinată de creşterea mai rapidă a veniturilor totale faţă de cea stabilită
la nivelul profitului net.
Graficul profitului net în funcţie de capitalul social este realizat în figura nr.13.
Figura nr.13 Evoluţia profitului net în funcţie de capitalul social la
SC SIRETUL SA Paşcani

40%
Coeficientul

36,73%

35%

30% 27,01%

25%

20%

15%
11,63%
Profitul net
10%

5%

0%
1999 2000 2001 Anul

Rata profitului net în funcţie de capitalul social are o evoluţie ascendentă cu o pantă mai
pronunţată în perioada 1999-2000. Această creştere stabilită la nivelul ratei profitului net este
determinată de diminuarea reală a capitalului social vărsat în acelaşi timp cu sporirea reală a
profitului net.
Evoluţia ratei brute a rentabilităţii economice este reprezentă grafic în figura nr.14.

39
 Figura nr.14 Rata brută a rentabilităţii economice

100%
80% Rata bruta a
rentabilitatii
60% economice
40%
20% 15,95% 20,80% 20,74%

0%
1999 2000 2001

Se observă o creştere mai accentuată, în perioada 1999-2000 a ratei brute a rentabilităţii

economice susţinută, în principal, de sporirea profitului brut într-un ritm mai alert decât sporirea
capitalului permanent. În anul 2001 nivelul acestui indicator este foarte apropiat de cel al anului
precedent astfel încât raportat la anul de bază (1999 ) exprimă o situaţie favorabilă.
Evoluţia ratei nete a rentabilităţii economice este reprezentată în figura nr. 15.

Figura nr.15 Rata netă a rentabilităţii economice

100% Rata neta a

80% rentabilitatii
economice
60%
40%
20% 18,57%
10,18% 15,53%
0%
1999 2000 2001

Pe durata întregii perioade analizate, rata neta a rentabilităţii economice înregistrează o

tendinţă ascendentă, atingându-se valoarea de 18,57 % în anul 2001 faţă de 10,18 % în anul
1999. Această creştere se datorează, în principal, creşterii profitului net. Societatea analizată şi-
a mărit prin efort propriu rentabilitatea economică, folosind mijloacele materiale şi financiare
deţinute prin:
- restructurarea societăţii în conformitate cu programul propus
- politică eficientă în selecţia clienţilor, depunând eforturi în menţinerea clienţilor fideli
şi atragerii de noi clienţi din ţară şi străinătate
- definitivarea contractelor pentru producţia destinată exportului
- creşterea calităţii tricoturilor şi diminuarea rebuturilor

40
 În ceea ce priveşte rata rentabilităţii economice de exploatare, evoluţia este reprezentată
în figura nr.16.
Figura nr.16 Evoluţia ratei rentabilităţii economice de exploatare

Rata rentabilităţii economice de exploatare a înregistrat o creştere de 5,95% în perioada

1999-2000, datorată, în principal, evoluţiei pozitive a rezultatului activităţii de exploatare. În
anul 2001, acest indicator cunoaşte o diminuare uşoară (2,46%) ca urmare a reducerii mai
însemnate a rezultatului de exploatare faţă de reducerea activului total.
Rata rentabilităţii financiare este reprezentată grafic în figura nr.17.
Figura nr.17 Rata rentabilităţii financiare la S.C. SIRETUL S.A Paşcani

100%
80% Rata rentabilitatii
60% financiare
40%
20% 20.5% 23.3%
10.18%
0%
1999 2000 2001

Rata rentabilităţii financiare a înregistrat o evoluţie ascendentă pe parcursul exerciţiilor

financiare analizate. Se constată o sporire spectaculoasă de la 10,18% în anul 1999 la 20,50% în
anul 2000. În legătură cu această creştere, trebuie menţionat faptul că profitul net a crescut în
mod real cu 65,08% şi în aceeaşi perioadă capitalurile proprii s-au redus cu 17,99%. În ultimul
exerciţiu financiar considerat, indicatorul atinge valoarea de 23,30% , fiind superior celor din
anii precedenţi.
Se mai constată că în anul 2001 s-a înregistrat cea mai mare diferenţă, în sens pozitiv,
între rentabilitatea financiară şi cea economică.

41
 3.3 Posibilităţi de îmbunătăţire a structurii financiare

Structura financiară reflectă compoziţia capitalurilor firmei . Ea reprezintă ansamblul

complex şi coordonat al diverselor surse de finanţare la care managementul financiar recurge
pentru a acoperi necesarul de finanţat31.
În condiţiile în care întreprinderea dispune de mai multe posibilităţi de finanţare a
activităţii sale, se pune problema de a alege pe acelea care se pretează cel mai bine nevoilor
sale. Această selecţie trebuie să se facă ţinând cont de anumite condiţii care limitează aria
posibilităţilor de procurare de resurse. Literatura de specialitate 32 propune mai multe reguli de
respectat în materie de finanţare a activităţii unei întreprinderi.
În continuare, vom prezenta principalele criterii care stau la baza selectării modalităţilor
de finanţare şi în ce măsură acestea se verifică pe exemplul societăţii S.C. SIRETUL S.A.

3.3.1 Regula echilibrului financiar

Această regulă susţine că activele imobilizate, care reprezintă nevoi cu caracter
permanent este judicios să fie acoperită cu capital permanent, în timp ce activele circulante pot
fi acoperite, de o parte a capitalului permanent numită fond de rulment, dar şi prin datorii pe
termen scurt.
În conformitate cu cele prezentate mai sus, se pot stabili următoarele :
Active circulante = Fond de rulment + Resurse de trezorerie
Fond de rulment = Capital permanent – Active imobilizate
Fond de rulment = Active circulante – Resurse de trezorerie
Capital permanent = Fonduri proprii + Datorii pe termen mediu şi lung
Elementele de calcul pentru determinarea fondului de rulment a SC „SIRETUL” SA
sunt prezentate în tabelul nr.12.
Tabelul nr.12 Elemente de calcul ale fondului de rulment la S.C. SIRETUL S.A Paşcani
- mii lei -
Indicatori Exerciţiile financiare
1999 2000 2001
Stocuri 10.777.160 8.657.666 12.756.565
Creanţe 24.576.323 24.152.911 23.161.748
Activul de exploatare 35.353.483 32.810.577 35.918.313

31
Ion Neagoe , Op.cit., p.104
32 42
Jean Barreau, Jacqueline Dalahaye, Gestion financière, Editura Dunod, Paris 1991, p. 365-370
 Disponibilităţi băneşti 631.317 1.120.680 2.411.732
Active circulante 35.984.800 33.931.258 38.330.045
Datorii pe termen scurt 26.318.601 19.160.514 21.689.705
Capitalul propriu 70.615.306 57.906.153 52.912.743
Datorii pe termen mediu şi lung - 18.503.427 13.477.110
Capital permanent 70.615.306 76.409.580 66.389.853
Active imobilizate 60.949.107 61.638.836 49.749.513
Fond de rulment 9.666.199 14.770.744 16.640.340
Sursa: Calculat pe baza datelor din bilanţurile contabile ale S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001

Pe parcursul întregii perioade analizate, fondul de rulment a fost pozitiv şi a înregistrat o

evoluţie ascendentă de la 9.666.199 mii lei în anul 1999 la 16.640.340 mii lei în anul 2001.
Creşterea fondului de rulment reflectă o sporire a marjei de siguranţă a întreprinderii datorită
faptului că o parte crescândă a activelor circulante vor fi finanţate cu ajutorul capitalurilor
permanente.

Tabelul nr.13 Rezultatele analizei fondului de rulment al S.C. SIRETUL S.A Paşcani
- mii lei -
Nr.crt Indicatori Sumă
1 Fond de rulment în perioada curentă (FR 2001) 16.640.340
2 Fond de rulment în perioda de referinţă (FR 1999) 9.666.199
3 Modificarea FR ΔFR = FR2001 – FR1999 6.974.141
a) Din care:
Conform primei relaţii de calcul:
3.1 - influenţa capitalului permanent -4.225.453
3.1.1 - influenţa capitalului propriu -17.702.569
3.1.2 - influenţa datoriilor la termen 13.477.110
3.2 - influenţa activului imobilizat 11.199.594
b) Conform celei de-a doua relaţie:
3.1 -influenţa activelor circulante 2.345.245
3.1.1 -influenţa activelor de exploatare 564.830
3.1.2 -influenţa disponibilităţilor băneşti 1.780.415
3.2 -influenţa datoriilor pe termen scurt 4.628.896
Sursa: Calculat pe baza datelor din bilanţurile contabile ale S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001

Prin urmare, se constată o creştere reală a fondului de rulment, în trei ani, cu suma de
6.974.141 mii lei , creştere determinată:
 pe de o parte de scăderea mai semnificativă a activului imobilizat (cu 11.999.594 mii lei)
în raport cu diminuarea capitalului permanent (cu 4.225.453 mii lei) cauzată, în principal, de
43
scăderea reală a capitalului propriu (cu 17.702.563 mii lei) şi de contactarea unor împrumuturi
la termen
 iar pe de altă parte de creşterea activelor circulante cu 2.345.245 mii lei datorită
influenţelor pozitive ale activelor de exploatare şi respectiv al disponibilităţilor băneşti în
acelaşi timp cu diminuarea reală a pasivelor curente.
Pentru ca analiza dinamică a fondului de rulment să fie mai reprezentativă, acest
indicator trebuie raportat la alte mărimi cu care se află în corelaţie şi anume : mărimea activului
circulant, a stocurilor, a cifrei de afaceri.
În acest scop se folosesc următoarele rate :
- rata de finanţare a capitalului circulant;
- rata de acoperire a stocurilor;
- ponderea fondului de rulment în totalul cifrei de afaceri.

a) Rata de finanţare a capitalului circulant (RfKC) se determină folosind relaţia:

Fond de rulment
R fKC   100
Activ circulant

Această relaţie reflectă ponderea în care fondul de rulment acoperă activele circulante.
În literatura de specialitate se apreciază că mărimea optimă a acestei rate trebuie să fie de
aproximativ 50 %.
b) Rata de acoperire a stocurilor (Ras) se determină pe baza relaţiei :
Fond de rulment
R as   100
Stocuri
Această rată arată proporţia în care fondul de rulment finanţează stocurile. Se consideră
că există o acoperire optimă dacă fondul de rulment reprezintă aproximativ 2/3 din totalul
stocurilor.
c) ponderea fondului de rulment în totalul cifrei de afaceri (FR CA) reflectă proporţia
în care fondul de rulment finanţează cifra de afaceri.
Relaţia de calcul este următoarea :
Fond de rulment
FR CA   100
Cifra de afaceri

Tabelul nr.14 Rezultatele analizei fondului de rulment în corelaţie cu activul circulant,

stocurile, cifra de afaceri
Nr.crt Indicatori S.C. SIRETUL S.A
Paşcani
%
1 Rata de finanţare a capitalului circulant din perioada 43,41
curentă (RfKC 2001)
2 Rata de finanţare a capitalului circulant din perioada de 28,86 44
 referinţă (RfKC 1999)
3 Modificarea ratei de finanţare a capitalului circulant Rfkc 14,55
- influenţa fondului de rulment FR
3.1 - influenţa activului circulant AC 17,38
3.2 -2,83

4 Rata de acoperire a stocurilor din perioada curentă 130,44

(Ras2001)
5 Rata de acoperire a stocurilor din perioada de referinţă 89,69
(Ras1999)
6 Modificarea ratei de acoperire a stocurilor (RAS) din 40,75
care:
6.1 - influenţa fondului de rulment (FR) 64,71
6.2 - influenţa stocurilor (S) -23,96
7 Ponderea fondului de rulment în totalul cifrei de afaceri în 11,97
perioada curentă (FRCA 2001)
8 Ponderea fondului de rulment în totalul cifrei de afaceri în 7,99
perioada de referinţă (FRCA 1999)
9 Modificarea ponderii fondului de rulment în totalul cifrei 3,98
de afaceri (FRCA)
9.1 -influenţa fondului de rulment FR 5,77
9.2 -influenţa cifrei de afaceri CA -1,79
Sursa: Calculat pe baza datelor din bilanţurile contabile ale S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001
La nivelul SC SIRETUL SA Paşcani se constată că nivelul ratei de finanţare a
capitalului circulant a crescut de la 28,86% în anul 1999 la 43,41 % în anul 2001. Se observă că
în anul 2001 nivelul acestei rate se apropie de valoarea optimă (50%), indicând o ameliorare a
situaţiei economico-financiare a întreprinderii care se datorează atât creşterii fondului de
rulment (care a contribuit cu 17,38 % la creşterea ratei de finanţare), cât şi creşterii activelor
circulante (care au contribuit la reducerea cu 2,83 % a ratei de finanţare).
În ceea ce priveşte rata de acoperire a stocurilor se observă că aceasta a crescut de la
89,69 % în anul 1999 la 130,44 % în anul 2001, ceea ce înseamnă că în perioada curentă fondul
de rulment acoperă în întregime stocurile. Această situaţie nu corespunde nivelului optim de
acoperire care presupune că finanţarea stocurilor se realizează în proporţie de numai 66,66 % pe
baza fondului de rulment, urmând ca diferenţa până la 100 % să fie acoperită de datoriile pe
termen scurt.
Ponderea fondului de rulment în totalul cifrei de afaceri a crescut cu 3,98% în perioada
analizată datorită influenţei pozitive a fondului de rulment (de 5,77 %) şi a influenţei negative a
cifrei de afaceri (de 1,79 %) care a crescut de la 120.928.643 mii lei în 1999 la 255.942.354 mii
lei.
Analiza echilibrului financiar la nivel de întreprindere impune, atât analiza fondului de
rulment existent, cât şi a necesarului de fond de rulment. Elementele de calcul ale necesarului
de fond de rulment sunt redate în tabelul nr.15.
Tabelul nr.15 Elementele de calcul ale necesarului de fond de rulment (NFR)
- mii lei -
Nr.crt. Indicatori S.C. SIRETUL S.A
1999 2000 2001 45
 1 Active de exploatare 35.353.483 32.810.577 35.918.313
2 Datorii de exploatare 17.178.554 16.007.972 18.413.276
3 Necesar de fond de rulment (1-2) 18.174.929 16.802.605 17.505.037
Sursa: Calculat pe baza datelor din bilanţurile contabile ale S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001

Necesarul de fond de rulment a înregistrat o evoluţie fluctuantă, cu o uşoară diminuare

în anul 2000 (7,55 %) şi o uşoară creştere în anul 2001 (4,18 %). Raportând anul 2001 la anul
de referinţă se constată o scădere a necesarului de fond de rulment, datorată creşterii mai
pronunţate a datoriilor de exploatare în raport cu creşterea activelor de exploatare.
Relaţia care reflectă echilibrul financiar la nivelul unei societăţi comerciale este
exprimată prin trezorerie (T):
T = FR – NFR, unde:
T = trezoreria;
FR = fondul de rulment;
NFR = necesarul de fond de rulment.
Condiţia de realizare a echilibrului financiar constă în inegalitatea:
FR > NFR
Situaţia trezoreriei la S.C. SIRETUL S.A, în fiecare an al perioadei analizate, se pune în
evidenţă cu ajutorul tabelului nr.16.
Tabelul nr.16 Situaţia trezoreriei la S.C. SIRETUL S.A Paşcani
- mii lei -
Nr.crt Indicatori 1999 2000 2001
1 Fondul de rulment 9.666.195 14.770.744 16.640.340
2 Necesarul de fond de rulment 18.174.929 16.802.605 17.505.037
3 Trezoreria -8.508.730 -2.031.861 -864.697
Sursa: Calculat pe baza datelor din bilanţurile contabile ale S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001

Pe baza datelor din tabelul nr.16 se constată existenţa dezechilibrului financiar la S.C.
SIRETUL S.A, în fiecare an al perioadei analizate. Trezoreria este negativă în fiecare an, dar se
constată o reducere continuă şi semnificativă de la un an la altul, ca urmare a creşterii mai
accentuate a fondului de rulment faţă de creşterea necesarului de fond de rulment.
Trezoreria negativă evidenţiază o situaţie preocupantă în legătură cu echilibrul financiar
la nivelul ansamblului întreprinderii. Practic, aceasta se traduce prin imposibilitatea finanţării
nevoilor de fond de rulment cu resurse financiare pe termen mediu şi lung. În aceste condiţii
întreprinderea este tributară resurselor de trezorerie.
Situaţia cea mai critică s-a înregistrat în anul 1999 când întreprinderea nu avea
împrumuturi pe termen mediu şi lung, folosind ca surse de finanţare numai capitalurile proprii
şi pasivele curente. În anul 2000, structura financiară se ameliorează ca urmare a consolidării
46
capitalurilor permanente pe baza împrumuturilor pe termen mediu, folosite pentru acoperirea
investiţiilor realizate.
În anul 2001, situaţia trezoreriei este mai bună faţă de anii precedenţi, dar rămâne în
continuare negativă ca urmare a unui necesar de fond de rulment mai mare decât fondul de
rulment. Nevoia de fond de rulment reflectă un surplus de nevoi temporare de fond de rulment
în raport cu resursele temporare care pot fi mobilizate. Ea pune în evidenţă decalajul
nefavorabil între lichiditatea stocurilor şi creanţelor pe de o parte şi exigibilitatea datoriilor pe
termen scurt, pe de altă parte.
Prin urmare pentru ca firma sa-şi îmbunătăţească structura financiară pentru obţinerea
echilibrului financiar are la dispoziţie una din variante:
1) reducerea termenilor creditelor clienţi şi a stocurilor, paralel cu acţiunea asupra
termenelor de plată a furnizorilor, în sensul creşterii acestora.
Reducerea duratei pentru care se acordă creditul client se realizează cu prudenţă şi se
adaptează la natura activităţii clientului şi trebuinţelor sale. Acordarea unor termene de plată
mai scurte concretizează o politică mai restrictivă a creditului-client, dar care nu se poate
îndepărta prea mult de la politica dusă de întreprinderile concurente care acţionează în sectorul
industriei uşoare.
Gestiunea eficientă a creditului furnizor presupune pe lângă utilizarea eficientă a
acestuia, în principal prin clauze contractuale care să menţioneze volumul şi durata, întârzierea
voluntară a plăţilor, însă de o manieră flexibilă, astfel încât să nu provoace penalităţi de
întârziere şi nici să nu ducă la deteriorarea relaţiilor cu furnizorul.
2) consolidarea capitalurilor permanente pentru a ajunge la o structură financiară
adecvată pentru o politică de investiţii şi de expansiune în domeniul său de activitate.
Regula îndatorării maxime
Îndatorarea la termen variază între două limite:
 prima limită: suma datoriilor la termen nu trebuie să depăşească 50% din capitalurile
permanente
Datorii pe termen mediu şi lung ≤ Capitaluri proprii
Altfel spus, datoriile pe termen mediu şi lung nu trebuie să depăşească 50% din
capitalurile permanente.
Datorii pe termen mediu si lung 50

Capitaluri permanente 100

sau
Datorii pe termen mediu si lung
1
Capitaluri proprii

 a doua limită: suma datoriilor pe termen mediu şi lung nu trebuie să depăşească

autofinanţarea medie aferentă unei perioade de 3 ani. 47
 La societatea S.C. SIRETUL S.A Paşcani, se poate concluziona pe baza analizei din
subcapitolul precedent că regula îndatorării maxime a fost respectată în perioada analizată.
Coeficientul de îndatorare la termen în funcţie de capitalul permanent a atins nivelul de
24,21% în anul 2000 şi 20,30% în anul 2001 ceea ce reflectă o situaţie favorabilă. De asemenea,
coeficientul de îndatorare la termen în funcţie de capitalul propriu înregistrează valori
subunitare, ceea ce înseamnă că întreprinderea nu a ajuns la saturarea nivelului de îndatorare.
În ce priveşte cea de-a doua limită, aceasta se verifică analizând coeficientul capacităţii
de rambursare. Evoluţia acestuia pune în evidenţă că termenul de maxim 1,73 ani realizat în
2000, necesar pentru achitarea datoriilor la termen poate fi considerat favorabil.
Prin urmare, indicatorii analizaţi reflectă o structură financiară adecvată obiectivelor
stabilite la nivelul întreprinderii în perioada analizată.
Mai mult pentru anul 2002 societatea mai poate apela la credite suplimentare dacă
activitatea solicită acest lucru, deşi o îndatorare suplimentară ar afecta şi mai mult gradul de
solvabilitate. Pe baza indicatorilor din bilanţ se poate determina limita maximă până la care se
poate îndatora societatea.
Tabelul nr.17 Determinarea capacităţii maxime de îndatorare
- mii lei -
Nr.crt. Indicatori S.C. SIRETUL S.A
1 Datorii totale maxime ≤ 2 capitalul propriu
2 Datorii totale din 2001 58.734.535
3 Capitalul propriu din 2001 97.452.732
4 Datorii maxime posibile de contractat pentru anul 2002 136.170.929
5 Datorii la termen maxime ≤ capitalul propriu
6 Datorii la termen din 2001 24.821.644
7 Datorii la termen pentru 2002 72.631.088
8 Datorii pe termen scurt pentru 2002 63.539.841
Sursa: Calculat pe baza datelor din bilanţurile contabile ale S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001

Deci, în anul 2002 S.C. SIRETUL S.A mai poate contacta credite de aproximativ
136,170 miliarde lei, din care 24,82 miliarde pe termen lung şi 63,539 miliarde lei pe termen
scurt.

3.3.2 Regula minimului de autofinanţare

Este, de fapt, o aplicaţie a primelor două reguli. Întreprinderea trebuie să autofinanţeze o
parte din investiţiile pentru care solicită credite (în general partea finanţată pe seama
autofinanţării este de 30 %).
Deci, consolidarea şi îmbunătăţirea structurii financiare presupune ca, pentru fiecare
operaţie de investiţie, efectuată de întreprindere, recurgerea la îndatorarea la termen nu trebuie
să depăşească un anumit procent din valoarea investiţiei prevăzute. Acest procent poate fi
cuprins între 50% şi 75% din valoarea investiţiei fără TVA. 48
 3.3.3 Criteriul rentabilităţii financiare
O întreprindere poate să folosească atât capital propriu, cât şi capital împrumutat pentru
realizarea unei investiţii, a unei activităţi de producţie sau comerţ. În aceste condiţii se impune
urmărirea efectelor folosirii capitalului împrumutat asupra rentabilităţii şi anume33:
 dobânzile şi alte plăţi asimilate care influenţează asupra rezultatelor economico-
financiare, respectiv asupra profitului impozabil şi profitului net;
 variaţiile dobânzii ce influenţează asupra profitului, datorită primei de risc aplicată de
bănci.
Pentru a pune în evidenţă impactul îndatorării asupra rentabilităţii financiare a
întreprinderii se folosesc relaţiile:
- profitul net (PN) este determinat de rezultatul exploatării, corectat cu dobânzile (Db)
la capitalurile împrumutate şi cu impozitul pe profit (T);
PN = (Re – Db).(1 – T)
- din relaţia da calcul a rentabilităţii economice (Re), se obţine rezultatul brut al
exploatării (RE) ca remunerare a întregului activ economic (A);
Re = RE / A => RE =Re.A
- activul economic este finanţat integral din capitaluri proprii şi împrumutate;
RE = Re.(KP + D)
- dobânda Db ca remunerare a capitalurilor împrumutate, rezultă din relaţia:
Db = D.Rd
Astfel, rata rentabilităţii financiare devine:

PN RE  Db  Re  A  D  Rd   Re   KP  D  D  Rd 
Rf     1  T      1  T      1  T 
KP KP  KP   KP

 D 
Rf  Re   Re  Rd     1  T   Rf  Re  efectul de levier al indatorarii
 KP
33
Gheorghe Voinea, Angela Boariu, Opinii asupra efectului îndatorării, în revista Finanţe, Credit, Contabilitate,
nr.5 -6/1994, p.44
49
 Efectul multiplicator al îndatorării constituie „efectul de levier”, denumire ce provine
de la faptul că împrumuturile reprezintă o pârghie financiară care influenţează nivelul
capitalurilor proprii.
Această relaţie numită în literatura de specialitate formula generală a efectului de
pârghie arată că:
 dacă Re>Rd, rentabilitatea financiară este cu atât mai ridicată cu cât raportul D/KP este
mai mare. Efectul de pârghie este pozitiv.
 dacă Re<Rd, rentabilitatea financiară este cu atât mai slabă cu cât raportul D/KP este mai
mare. Efectul de pârghie este în acest caz negativ şi întreprinderea trebuie să se abţină de la a se
îndatora.
În continuare, vom analiza efectul îndatorării asupra rentabilităţii financiare la SC SIRETUL
SA Paşcani.
Pentru aceasta, vom considera două variante:
 însumarea tuturor datoriilor firmei, indiferent de natura lor (datorii pe termen lung şi
mijlociu sau resurse de trezorerie) şi stabilirea influenţei acestora asupra rentabilităţii
capitalului propriu;
 considerarea structurii financiare a societăţii ca o compoziţie a capitalurilor permanente şi
determinarea efectului datoriilor la termen asupra rentabilităţii capitalului propriu.
Pentru prima variantă rezultatele sunt redate în tabelul nr.18.
Tabelul nr.18 Analiza îndatorării asupra rentabilităţii capitalurilor proprii la
S.C. SIRETUL S.A
- mii lei -
Indicatori Exerciţiile financiare
1999 2000 2001
Capital propriu 70.615.306 57.906.153 52.912.743
Capital împrumutat 26.318.601 37.663.941 35.166.815
Capital total 96.933.907 95.970.095 88.079.558
Profit înainte de plata dobânzilor 14.769.907 20.245.813 16.493.727
Plăţi dobânzi 3.505.669 4.345.615 2.718.771
Costul capitalului împrumutat sau rata medie a 13,32% 11,53% 7,73%
dobânzii (%)
Costul real al capitalului împrumutat (%) 8,5% 8,61% 6,93%
Profit brut 11.264.238 15.900.198 13.744.956
Impozit pe profit 4.071.973 4.026.766 1.411.599
Profit net 7.192.265 11.873.432 12.333.357
Rata rentabilităţii economice 15,23% 21,18% 18,72%
Rata rentabilităţii economice Re(1-T) 9,71% 15,81% 16,79%
Rata rentabilităţii financiare 15,95% 27,45% 25,97%
Rata rentabilităţii financiare Rf (1-T) 10,18% 20,50% 23,30%
Coeficient de îndatorare globală în funcţie de 0,3727 0,6504 0,6646
capitalul propriu
Sursa: Calculat pe baza datelor din bilanţurile contabile ale S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001

50
 Pe baza datelor din tabelul prezentat se constată că:
În anul 1999, diferenţa dintre rata rentabilităţii financiare şi rata rentabilităţii economice
este de 0,72%. Efectul pozitiv, dar nesemnificativ al levierului asupra rentabilităţii capitalului
propriu îşi are explicaţia în capacitatea societăţii de a rentabiliza capitalul investit numai până la
nivelul de 15,23% în raport cu rata medie a dobânzii.
În această situaţie gradul de îndatorare, care este departe de a atinge limita de saturare a
îndatorării societăţii, are o influenţă modestă asupra rentabilităţii capitalului propriu.
Remunerarea capitalului propriu, deşi pozitivă, nu satisface cerinţele pieţei financiare
întrucât capitaluri a căror procurare implică grade de risc diferite sunt recompensate aproape la
fel.
În anul 2000 diferenţa dintre rata rentabilităţii financiare şi rata rentabilităţii economice
este pozitivă (6,27%). Se constată că îndatorarea a exercitat o influenţă pozitivă asupra
rentabilităţii financiare. Efectul pozitiv al levierului este generat, în principal de:
 creşterea gradului de îndatorare de la 0,37 la 0,65 în anul 2000 ca urmare a contractării de
împrumuturi pe termen mediu, inclusiv credite furnizor şi de la diverşi creditori pentru
finanţarea investiţiilor efectuate în vederea retehnologizării secţiilor de producţie. În acelaşi
timp capitalurile proprii s-au redus cu 17,99%;
 creşterea rentabilităţii economice cu 5,95% datorită creşterii volumului de producţie
vândută cu 7,87% şi implicit creşterii veniturilor de exploatare simultan cu diminuarea reală a
cheltuielilor de exploatare. În acelaşi timp costul mediu al capitalului împrumutat s-a redus cu
1,79%.
În anul 2001 se obţine cea mai mare diferenţă dintre rata rentabilităţii financiare şi rata
rentabilităţii economice din perioada analizată. În condiţiile în care gradul de îndatorare are o
valoare foarte apropiată de cea a anului 2000, efectul pozitiv al levierului se poate explica prin
creşterea rentabilităţii economice corelată cu diminuarea costului mediu al capitalului
împrumutat.
Remarcăm, de asemenea, că introducerea în calcul a impozitului pe profit nu afectează
rezultatele analizei. În plus, evoluţia descendentă a impozitului pe profit justificată de creşterea
volumului producţiei de export are o influenţă favorabilă asupra rentabilităţii economice şi
financiare a întreprinderii.
2) Pentru cea de-a doua variantă rezultatele sunt redate în tabelul nr.19
Analiza s-a realizat numai pentru anii 2000-2001, deoarece în anul 1999 societatea nu
avea datorii la termen. 51
 Tabel nr.19 Analiza îndatorării asupra rentabilităţii capitalului propriu la
S.C. SIRETUL S.A
- mii lei -
Indicatori Exerciţiile financiare
2000 2001
Capitalul propriu 57.906.153 52.912.743
Datorii la termen 18.503.427 13.477.110
Capital permanent 76.409.580 66.389.853
Profit înainte de plata dobânzilor 20.245.813 16.493.727
Costul capitalului împrumutat (%) 23,48% 20,17%
Costul real al capitalului împrumutat (%) 17,53% 18,09%
Profitul brut 15.900.198 13.744.956
Impozit pe profit 4.026.766 1.411.599
Profit net 11.873.432 12.333.357
Rata rentabilităţii economice 26,49% 24,84%
Rata rentabilităţii economice Re (1-T) 19,78% 22,28%
Rata rentabilităţii financiare 27,45% 25,97%
Rata rentabilităţii financiare Rf (1-T) 20,50% 23,30%
Coeficientul de îndatorare cu termen în funcţie de 0,3195 0,2547
capitalul propriu
Sursa: Calculat pe baza datelor din bilanţurile contabile ale S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001

Pe baza datelor din tabelul anterior se pot desprinde următoarele concluzii:

În anul 2000, nivelul gradului de îndatorare s-a stabilit la 31,95 %, ca urmare a
contactării de către societate de împrumuturi la termen. Acest fapt a avut un efect benefic
asupra rentabilităţii capitalurilor proprii deoarece rata rentabilităţii economice a fost superioară
ratei dobânzii. Efectul pozitiv al îndatorării continuă să fie înregistrat şi în anul 2001 deoarece
rata rentabilităţii economice rămâne superioară ratei dobânzii.
Prin urmare, structura financiară a societăţii se poate îmbunătăţi acţionându-se în
următoarele direcţii:
- menţinerea sau creşterea moderată a gradului de îndatorare astfel încât să nu se atingă
valoarea prag;
- obţinerea unor surse de finanţare cât mai puţin costisitoare, valorificând mai ales
creditele furnizor;
- rentabilizarea activităţii de exploatare.
În acest sens, societatea îşi poate fixa următoarele obiective concrete:
- reducerea costurilor utilităţilor;
- minimizarea timpului între producţia realizată pe maşină şi vânzarea efectivă;
- creşterea calităţii produselor şi eliminarea rebuturilor;
- creşterea productivităţii muncii. 52
 În concluzie, îndatorarea întreprinderii, ca soluţie de constituire a capitalului necesar,
poate fi practicată în anumite limite şi condiţii, generând efecte ce se răsfrâng şi asupra
viabilităţii financiare a acesteia34.

3.3.4 Criteriul riscului

Politica alegerii structurii capitalului implică o opţiune între risc şi venit. Utilizând într-o
proporţie mai mare datoriile ca surse de finanţare, cresc riscurile legate de fluxul profitului, dar
un indice ridicat al datoriilor conduce de obicei la o rată ridicată a rentabilităţii. Structura
optimă presupune un echilibru între risc şi venit.
Se poate aprecia că riscul reprezintă incapacitatea societăţii de a se adapta în timp şi la
cel mai mic cost la variaţia condiţiilor de mediu36 (economic şi social).
Un procedeu important pentru determinarea riscului de faliment (risc economic) îl
constituie analiza sensibilităţii profitului. Variabilitatea profitului la o variaţie a nivelului de
activitate al societăţii este denumită efect de levier de exploatare. Ca indicator de măsurare a
activităţii se foloseşte cifra de afaceri (CA), caracterizată printr-un anumit volum al cheltuielilor
variabile (CV), al cheltuielilor fixe (CF) şi al profitului brut (P). Se utilizează relaţiile 37:
(1) P=CA-CV-CF
(2) CV=CA·a, a=coeficientul cheltuielilor variabile
(3) P=CA-CA·a-CF=CA(1-a)-CF
Din relaţia (3) se poate deduce dispersia şi abaterea medie pătratică a profitului, ca
măsuri ale riscului economic (de faliment) în raport cu variaţia componentelor cifrei de afaceri.
(4)σ2(P)=σ2(CA)·(1-a)2
(5)σ(P)=σ(CA)·(1-a)
rezultă că riscul de faliment este cu atât mai mare cu cât variabilitatea cifrei de afaceri
este şi mai mare şi cu cât marja asupra cheltuielilor variabilelor (1-a) este mai mare ca urmare a
variaţiei nivelului de activitate.
Pentru societatea analizată datele necesare determinării riscului economic sunt
reprezentate în tabelul nr. 20.

Tabelul nr. 20 Evoluţia cifrei de afaceri, a cheltuielilor fixe şi variabile, a profitului

brut la S.C. SIRETUL S.A

34
Gheorghe Filip, Viabilitatea financiară a întreprinderii şi îndatorarea, în Dimensiunea financiară a
întreprinderii, coordonator Vasile Turliuc, Editura ECO’ART, Iaşi, 1995, p.129.
36
Pierre Conso, La gestion financière de l’entreprise, Editura Dunod, Paris, 1985, p.268
37
Gheorghe Negoescu, Risc şi incertitudine în economia contemporană, Editura Alter Ego Cristian, Galaţi, 1995,
53
p. 46
 - mld. lei
-
Exerciţii financiare
INDICATORI 1999 2000 2001
Total
Cifra de afaceri 120,9 129,2 138,9 389
Cheltuieli variabile 72,9 73,8 75 221,7
Cheltuieli fixe 33,3 35,2 47,5 116
Profit brut 14,7 20,2 16,4 51,3
Sursa: Calculat pe baza datelor din raporturile anuale privind activitatea economico-financiară la
S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001.

389
CA   129,6 mld . lei
3
221,7
1 a  1  1  0,57  0,43
389

 2 (CA) 
 (CA  CA) 2


(120,9  129,6) 2  (129,2  129,6) 2  (138,9  129,6) 2

162,34
 54,11
3 3 3
  (CA)  7,35

Efectul de levier de eploatare pentru S.C. SIRETUL S.A este:

σ(P)=7,35·(1-0,57)=3,16
Rezultatul exprimă un risc economic scăzut indicând o situaţie favorabilă a societăţii.

3.3.5 Criteriul costului fiecărei surse de finanţare

Criteriul costurilor este subordonat criteriilor de securitate şi rentabilitate ale
întreprinderii. O selecţie a posibilităţilor de finanţare poate fi făcută eliminând pe acele
capitaluri care au o rentabilitate inferioară costului lor.
Realizarea ponderii optime a datoriilor şi a fondurilor proprii pentru un proiect de
investiţii este mai dificilă având în vedere că întreprinderea are deja o anumită proporţie a celor
două componente în totalul capitalurilor sale permanente.
Determinarea structurii optime trebuie să aibă în vedere, pe lângă costul capitalului şi
riscurile pe care le implică utilizarea anumitor surse de capital, într-un anumit volum.
Dacă un proiect este finanţat în aceleaşi proporţii ca şi întreprinderea, sau când este
finanţat diferit, dar valoarea investiţiilor în active fixe este nesemnificativă în valoarea totală a
afacerii, se poate estima că acest proiect are acelaşi risc ca şi întreprinderea în ansamblu. De
asemenea, dacă randamentul proiectului nu are o valoare aleatorie în raport cu randamentul

activităţilor sale, se estimează că proiectul are acelaşi risc economic ca şi întreprinderea în

ansamblu. În această ipoteză a riscului financiar şi economic, costul capitalului unui proiect este
costul marginal al surselor de finanţare, ponderate cu structura capitalurilor permanente ale
întreprinderii. 54
 De asemenea, trebuie evaluat dacă ultima structură a capitalului este structura financiară
optimă sau „ţintă” propusă de întreprindere pe termen mediu.
Optimizarea structurii financiare presupune un calcul prealabil38, determinarea
compoziţiei capitalurilor întreprinderii utilizate de aceasta în derularea investiţiilor în active
fixe aflate în curs. Se calculează, de asemenea cheltuielile ocazionate de eventuala creştere a
fiecărei surse de finanţare. Costul marginal ponderat al capitalului pentru anul următor se
determină astfel:
 se estimează costul fiecărei componente: împrumuturi, acţiuni preferenţiale, acţiuni
ordinare şi autofinanţare.
- costul datoriei împrumutat (Kî) Kî = Kd.(1-T),
unde Kd = costul datoriei
T = rata impozitului pe profit.
- costul acţiunilor preferenţiale;
- costul capitalului propriu KCP (al autofinanţării sau profitului obţinut precum şi al emisiunii
de noi acţiuni).
 se estimează costul marginal pentru fiecare componentă a capitalului sporit suplimentar.
Firma trebuie să crească capitalurile în proporţie cu structura „ţintă”, mai întâi utilizându-se
sursele cu cel mai redus cost. Când aceste surse se epuizează firma trebuie să ia în considerare
sursele cu cost mai ridicat.
Deoarece structura „ţintă” a capitalului permanent conţine o anumită pondere a datoriei,
finanţarea totală (X) pe care o suportă aceasta (fără a-şi modifica costul) este dată de raportul
între împrumutul deja existent, cu un cost redus şi ponderea sa în structura capitalului39:

Valoarea împrumutului contractat, cu cost redus

X
Ponderea împrumutului în structura capitalului

Această variabilă defineşte primul „prag de finanţare” deoarece dincolo de acest

rezultat, costul marginal ponderat al capitalului creşte ca urmare a utilizării unei datorii cu un
cost marginal mai mare decât al celorlalte surse posibile de folosit de firmă.
În continuare, firma poate folosi împrumutul cu un cost mai ridicat, acţiuni preferenţiale,
profituri pe rezerve. Finanţarea totală ce poate fi susţinută cu profitul rămas disponibil (y) este
determinată cu ajutorul relaţiei40:
ΔPr ΔPr(Cp  D)
Y 
CP CP
CP  D
Unde:Pr = profitul pe rezerve, rămas disponibil după primul buget;
38
Dumitru Bucătaru, Op. cit., p.116
39
Ibidem, p.116
40 55
P. Halpern, F. Weston, E. Brigham, Finanţe manageriale, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p.608
 CP/(CP+D)= ponderea capitalului propriu în capitalul permanent.
După calcularea celui de-al doilea prag de finanţare se determină costurile fiecărei surse
de constituire a capitalurilor de investit.
Costul marginal ponderat al capitalului poate fi folosit pentru a determina bugetul optim
de capitaluri în scopul finanţării investiţiilor.
La S.C. SIRETUL SA, evoluţia costului capitalului propriu este prezentată în tabelul nr.21.
Tabelul nr.21 Costul capitalului propriu la S.C. SIRETUL S.A
Indicatori Exerciţiile financiare
1999 2000 2001
Dividende distribuite (mii lei) 2.275.698 2.968.302 3.821.485
Valoare nominală 2500 lei/acţiune
Număr acţiuni 24.735.853
Dividend pe acţiune (lei) 92 120 154
Cursul acţiunii (lei) 910 1010 900
Randamentul pe acţiune (%) 10,10% 11,88% 17,11%
Sursa: Calculat pe baza datelor din raporturile anuale privind activitatea economico-financiară la
S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001.

Această evoluţie arată că managerii firmei au optat pentru o politică a creşterii constante
a dividendului. Prin urmare, costul capitalului propriu înregistrează o creştere anuală cu
aproximativ 35 lei/acţiune, situaţie pe care o presupunem şi pentru anul 2002.
Pentru anul 2002, se estimează cursul de piaţă mediu al acţiunii la 1000 lei/acţiune. În
aceste condiţii, costul estimat al capitalului propriu este de 19% (cifra este obţinută prin
raportarea dividendului prevăzut pe anul 2002 de 190 lei la cursul de piaţă al acţiunii).
Firma studiată şi-a propus pentru anul 2002 o investiţie în valoare de 25.191.514 mii lei,
în urma căreia rata rentabilităţii economice va fi de 30%. Această investiţie este foarte
importantă pentru firmă. Ea face parte din aceeaşi clasă de risc cu activitatea societăţii deoarece
vizează asigurarea bunei desfăşurări a activităţii de exploatare în condiţiile unei pieţe bine
conturate.
Pentru realizarea investiţiei, firma poate să-şi propună o structură financiară „ţintă” de
75% capital propriu şi 25% capital împrumutat, stabilită pe baza evoluţiei acestora în totalul
capitalului permanent din perioada anterioară 2000-2001.
Această ipoteză confirmă faptul că proiectul are acelaşi grad de risc ca şi întreprinderea.
Proporţia considerată este stabilită de împrumutător care acordă creditul, cu o dobândă mult mai
mică decât cea a pieţei numai cu condiţia participării capitalului propriu în proporţie de 75% la
realizarea investiţiei.
Creditul preconizat se derulează prin Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est, care
aprobă şi realizează finanţarea proiectelor de investiţii din această zona defavorizată.

56
 În anul 2001, firma a obţinut un profit de 22.715.121 mii lei, din care 3.821.485 mii lei
s-au folosit pentru remunerarea celor 24.735.853 acţiuni, iar restul s-au alocat pentru investiţia
respectivă. Remunerarea resurselor proprii investite trebuie să ajungă la nivelul de 19%, adică
la rata dividendului preconizată.
Pentru completarea resurselor necesare investiţiei, întreprinderea se împrumută în
condiţii avantajoase, cu suma de 6.297.878 mii lei cu o dobândă de 20%.
Pentru anul 2002, resursele de finanţare ale investiţiei şi costurile aferente acestora se
prezintă în tabelul nr. 22.
Tabelul nr.22 Resursele de finanţare ale investiţiei şi costurile aferente
- mii lei -
Indicatori S.C.SIRETUL S.A
2002
Capital propriu 18.893.636
Capital împrumutat 6.297.878
Capital total 25.191.514
Costul capitalului propriu (19%) 3.589.790
Costul capitalului împrumutat (20%) 1.259.575
Profit ca urmare a investiţiei (30%) 7.557.454
Profit aferent capitalului împrumutat (30%) 1.889.364
Profit aferent capitalului propriu (30%) 5.668.090

Având în vedere diferenţele pozitive dintre rentabilităţile obtenabile ca urmare a folosirii

atât a capitalurilor proprii, cât şi împrumutate şi costurile acestora, se poate afirma că structura
financiară este bună.
Pentru o concluzie mai bine fundamentată, este necesară analiza influenţei structurii
financiare asupra rentabilităţii capitalului propriu. Structura financiară optimă corespunde unor
rentabilităţi financiare superioare rentabilităţii economice.

Tabelul nr.23 Influenţa structurii financiare asupra capitalului propriu

- mii lei -
Indicatori S.C. SIRETUL S.A
2002
Capital propriu 18.893.636
Capital împrumutat 6.297.878
Capital total 25.191.514
Profit înainte de plata dobânzilor 7.557.454
57
 Dobânzi (20%) 1.259.575
Profit pentru acţionari 6.297.879
Rata rentabilităţi capitalului propriu 33,33%

Rata reală a rentabilităţii capitalului propriu se stabileşte prin raportarea profitului net
obţinut după deducerea impozitului la capitalul propriu.
Ţinând seama de faptul că dobânda este deductibilă din profitul impozabil, costul real al
capitalului împrumutat se determină pe baza relaţiei:
K i  K d (1  T)

Pentru firma analizată Kî=20%.(1-25%)=20%.75%=15%.

Economia fiscală este: 20%.6.297.878.0,25=314.893 mii lei
Costul mediu ponderat se determină plecând de la două elemente41:
- cota parte a fiecărei surse de finanţare în total surse de finanţare;
- suma costurilor diferitelor surse de finanţare.
Costul mediu ponderat al capitalului calculat pe exemplul S.C. SIRETUL S.A se
prezintă în tabelul nr.24.
Tabelul nr.24 Calculul costului mediu ponderat al capitalului
Indicatori S.C. SIRETUL S.A
2002
Capital propriu 75%
Costul capitalului propriu 19%
Capital împrumutat 25%
Costul capitalului împrumutat 15%
Costul mediu ponderat al capitalului (CMPC) 18%

CMPC=75%.19%+25%.15%=14,25%+3,75%=18%

Pentru firma studiată, costul pe care trebuie să-l acopere, pentru fiecare leu investit este
de 0,19 lei pentru capitalul propriu şi 0,15 lei pentru capitalul împrumutat.
Luând în considerare şi ponderea celor două capitaluri, costul marginal este de 0,18 lei.
În mod firesc, se naşte întrebarea dacă firma studiată, poate obţine o sumă nelimitată cu
o rată a costului de 0,18%. În practică, pe măsură ce societatea doreşte să obţină sume tot mai
mari de capital, într-o anumită perioadă, costurile capitalurilor proprii şi împrumutate încep să
crească, antrenând sporirea costului mediu ponderat al capitalului. Deci, există un prag dincolo
de care costul fiecărei unităţi monetare nou obţinute creşte.
Pragul capitalurilor proprii (X), reprezentând finanţarea totală pe care o firmă o poate
efectua înainte de a apela la împrumut, se calculează conform relaţiei:
0,75.X = 22.715.121 mii lei

41 58
Ion Stancu, Op. cit., p. 364
 22.715.121
X mii lei  30.286.828 mii lei
0,75

În această ipoteză, societatea reuşeşte să obţină un capital maxim de 30.286.828 mii lei
în următoarea structură:
- Capital care se poate împrumuta – 25% 7.571.707 mii lei
- Capital propriu format din profituri obtenabile – 75% 22.715.121 mii lei
Total 30.286.828 mii lei
Pragul determinat de capitalurile împrumutate (Y) se stabileşte pe baza limitei maxime a
împrumuturilor cu dobândă de 20% sau 15% după impozitare, la care firma poate apela. În
contractul negociat de societate cu creditorul său limita maximă a împrumutului s-a stabilit la
valoarea de 7.000.000 mii lei.
Suma capitalurilor posibil de imprumutat cu dobanda de 20%
Y
Proportia capitalului imprumutat in totalul capitalului

7.000.000 mii lei

Y  28.000.000 mii lei
0,25

În acest caz, firma ar putea constitui un capital total de 28.000.000 mii lei, în următoarea
compoziţie:
Capitalul care se poate împrumuta cu dobânda de 20%(25%) 7.000.000 mii lei
Capital propriu (75%) 21.000.000 mii lei
Total 28.000.000 mii lei
Sintetizând cele 3 variante de structură financiară, se poate realiza în tabelul nr.25.

Tabelul nr.25 Proiectarea structurii financiare optime la S.C. SIRETUL S.A

- mii lei -
Indicatori Varianta I Varianta II Varianta III
Capital propriu 18.893.636 22.715.121 21.000.000
Capital împrumutat 6.297.878 7.571.707 7.000.000
Capital total 25.191.514 30.286.828 28.000.000
Profit 7.537.454 9.086.048 8.400.000
Dobânzi 1.259.575 1.514.341 1.400.000
Profit impozabil 6.297.879 7.571.707 7.000.000
Impozit pe profit 1.574.469 1.892.926 1.750.000
Profit net 4.723.410 5.678.781 5.250.000
Profit pe o acţiune 0,191 0,229 0,212

Situaţia cea mai favorabilă pentru maximizarea profitului pe o acţiune poate fi

considerată varianta a doua. Profitul obtenabil în 2002 pe o acţiune este de 229 lei, cu mult
peste nivelul aşteptat de acţionari de 190 lei.
59
 Probabilitatea concretizării unei astfel de structuri financiare este limitată de neputinţa
firmei de mobilizare a capitalurilor la nivelul proiectat.
Societatea analizată poate obţine împrumutul pe o perioadă de doi ani cu dobânda de
20% la nivelul maxim de 7.000.000 mii lei, numai dacă aduc pentru finanţarea investiţiei
fonduri proprii în proporţie de 75% din total. În realitate, firma nu poate investi întregul profit
net, deoarece acţionarii (majoritatea salariaţi) nu vor fi dispuşi să renunţe la dividende.
În varianta a treia, profitul pe o acţiune este de 212 lei, fiind superior ca mărime atât
aşteptărilor acţionarilor (190 lei) cât şi celui din varianta întâi (191 lei). Firma beneficiază de
nivelul maxim oferit pentru capitalul împrumutat (7.000.000 mii lei) şi implicit de avantajele
fiscale cele mai mari. În ceea ce priveşte capitalului propriu, este mai uşor de mobilizat un
volum de resurse proprii suplimentare de 2.106.364 mii lei faţă de prima variantă, decât
alocarea întregului profit net pentru investiţii, conform variantei a doua.
În aceste condiţii, societatea are în vedere posibilitatea de a utiliza profitul aferent
acţionarilor din afară, care acceptă mai uşor investirea acestuia, renunţând la încasarea efectivă
a dividendelor. Pentru varianta a treia, se înregistrează efectul de levier la nivelul maxim posibil

7.000.000
de: L  (30%  20%)  3,33% , la care se adaugă şi avantajele fiscale.
21.000.000
Prin urmare, putem considera că structura financiară optimă la S.C. SIRETUL S.A
pentru anul 2002 este reflectată în varianta a treia.

Capitolul 4 Concluzii şi propuneri

Una din problemele cele mai importante în materie de decizie financiară o constituie
modul în care schimbarea structurii financiare afectează valoarea întreprinderii. Cele două
elemente ale politicii financiare care afectează structura de finanţare a întreprinderii sunt, pe de
o parte, politica de îndatorare, iar, pe de altă parte, politica de dividend. Politica de îndatorare
analizează influenţa modificării îndatorării în condiţiile menţinerii neschimbate a mărimii
fondurilor proprii, iar politica de dividend vizează influenţa modificării fondurilor proprii (la o
îndatorare constantă) asupra beneficiilor rămase după impozitare.
Îndatorarea întreprinderii presupune caracteristici paradoxale legate de incertitudinea
viitorului42. Îndatorarea antrenează pentru firmă obligaţii stricte de plată atât a ratelor de
împrumut cât şi a dobânzilor aferente concretizate sub forma cheltuielilor financiare. În cazul
unei rentabilităţi necorespunzătoare a activităţii de exploatare apare riscul pentru acţionari de a
42 60
Robert Cobbault, Théorie financière, Editura Economică, Paris, 1987, p. 295
nu obţine dividendele aşteptate. Acest risc este cu atât mai important cu cât îndatorarea este mai
ridicată.
Existenţa unui punct neutru de rentabilitate defineşte două zone: una în care îndatorarea
prezintă avantaj pentru acţionari, iar alta în care îndatorarea prezintă dezavantaj pentru acţionari
în măsura în care se îndepărtează de punctul neutru. Pentru a se ajunge în starea optimă (o rată
optimă de îndatorare) trebuie să se realizeze o balansare între aceste avantaje şi dezavantaje
potenţiale.
Atunci când dezavantajele şi inconvenientele îndatorării sunt luate în considerare,
întreprinderea poate atinge o structură optimă a capitalului. Alegerea structurii financiare
reprezintă o componentă a strategiei financiare a firmei, determinând trei categorii de riscuri
financiare majore: riscul solvabilităţii (sau incapacitatea întreprinderii de a rambursa datoriile
exigibile la un moment dat), riscul de lichiditate (imposibilitatea de a găsi fondurile necesare
pentru a-şi onora angajamentele), riscul ratei dobânzii (inadecvata anticipare a evoluţiei ratelor
de creştere a cheltuielilor cu dobânzile).
În alegerea structurii financiare trebuie să se ţină seama de următoarele criterii:
1. Criteriul echilibrului financiar: utilizările (în sensul de active stabile) trebuie să fie
finanţate pe seama resurselor stabile (permanente). De această regulă întreprinderea trebuie să
ţină cont atunci când are de ales între finanţarea prin resurse permanente şi finanţarea pe seama
creditelor pe termen scurt.
2. Rentabilitatea financiară: multe întreprinderi îşi fixează ca obiectiv maximizarea
profitului pe acţiune, ceea ce conduce de fapt la maximizarea rentabilităţii financiare.
Rentabilitatea financiară, după cum s-a mai apreciat, apare ca fiind funcţie a rentabilităţii de
exploatare (Re), a costului datoriilor (Rd), a gradului de îndatorare (D/Kp) şi a cotei impozitului
pe profit (T):
 D 
R f  R e  (R e  R d )     1  T   {formula generală a efectului de pârghie}
 K p 

Această relaţie arată că efectul de pârghie (levier) este pozitiv sau negativ, după cum rata
rentabilităţii economice este superioară, respectiv inferioară costului mediu al capitalurilor
împrumutate.
3. Costul capitalurilor care diferă în funcţie de sursa de provenienţă
- costul capitalurilor proprii este dat de rata de randament aşteptat de acţionari pentru a
accepta să-şi plaseze capitalurile într-o întreprindere sau alta;
- costul capitalurilor împrumutate este reprezentat de dobânda pretinsă de împrumutători
şi eventualele cheltuieli suplimentare;
- costul autofinanţării (amortizării şi provizioane) este dat de costul mediu ponderat al
capitalului
61
 4. Criteriul ,,plăţilor reale” care are în vedere economia de impozit obţinută în cazul
fondurilor împrumutate (cheltuielile cu dobânzile sunt deductibile la calculul impozitului pe
profit, adică statul suportă o parte din costul creditelor contractate de o întreprindere).
5. Criteriul capacităţii maxime de îndatorare
Teoriile care fac legătură între structura financiară şi valoarea întreprinderii au la bază
următoarele condiţii43:
-existenţa unei pieţe naţionale de capital, bine structurată şi dezvoltată;
-posibilitatea accesului facil al întreprinderii la această piaţă;
În economia românească actuală nu sunt îndeplinite nici una din aceste două condiţii.
Multe societăţi pe acţiuni continuă să aibă ca proprietar majoritar statul şi un acţionariat privat
foarte fărâmiţat ce a rezultat în urma procesului de privatizare în masă. Micii acţionari nu-şi pot
îndeplini atribuţiile unui adevărat investitor, nu pot investi în activitatea întreprinderii şi deci nu
pot emite pretenţii pentru un dividend superior. În aceste condiţii, costul capitalului propriu
apare ca un cost rezidual, iar în cazul majorităţii întreprinderilor româneşti costul total al
capitalului este dat de costul capitalurilor împrumutate.
Într-un asemenea mediu sunt puţine întreprinderi care reuşesc să supravieţuiască.
Întreprinderea pe care am analizat-o în această lucrare, S.C. SIRETUL S.A, pare să se fi adaptat
la aceste condiţii vitrege, reuşind chiar să înregistreze o evoluţie favorabilă.
După cum am mai precizat, societatea analizată este cotată la Bursa de Valori Bucureşti
din 1998. În general, introducerea la bursă reprezintă un eveniment deosebit de important în
viaţa unei întreprinderi. Bursa de valori este aceea care asigură mobilitatea capitalului, oferă
întreprinderii posibilitatea de a-şi găsi noi resurse de finanţare şi creşte notorietatea
întreprinderii, imaginea sa de marcă.
Deoarece piaţa de capital din România este abia în formare, iar capitalurile potenţialilor
investitori români sunt nesemnificative, posibilităţile de formare a resurselor sunt reduse.
Sub aspect financiar, costurile capitalurilor utilizate de societate şi evoluţia îndatorării în
perioada 1999-2001 se prezintă în tabelul nr.26.
Tabelul nr.26 Evoluţia costurilor capitalurilor şi a îndatorării în perioada 1999-2001
Indicatori Exerciţii financiare
1999 2000 2001
Capital propriu 73,85% 60,59% 60,07%
Datorii totale 27,15% 39,41% 39,93%
Costul capitalului propriu 10,10% 11,88% 17,11%
Costul datoriilor 13,32% 11,53% 7,73%
Costul mediu ponderat al capitalului 10,96% 11,73% 13,35%
Coeficientul de îndatorare 0,3727 0,6504 0,6646
Rentabilitatea economică 15,23% 21,18% 18,72%
Rentabilitatea financiară 15,95% 27,45% 25,97%
Sursa: Calculat pe baza datelor din bilanţurile contabile ale S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001

43 62
Nicolae Hoanţă, Op. cit., p.257
 În ceea ce priveşte incidenţa îndatorării asupra rentabilităţii fondurilor proprii, situaţia se
prezintă astfel:
Pe întreaga perioadă analizată societatea înregistrează o creştere a gradului de îndatorare
de la 0,3727 în anul 1999 la 0,6646 în anul 2001.
Acest coeficient se înscrie în valorile optime mai mici decât „pragul” 2, situaţie apreciată ca
fiind favorabilă. Pentru aceeaşi perioadă costul datoriei scade cu 5,59%, iar costul fondurilor
proprii creşte cu 7,01%. Modificarea de ansamblu se regăseşte la nivelul costului mediu
ponderat care creşte cu 2,39% în anul 2001 faţă de anul 1999.
Diferenţa pozitivă dintre rata rentabilităţi financiare şi rata rentabilităţii economice
înregistrată la nivelul fiecărui exerciţiu financiar pune în evidenţă efectul favorabil al îndatorării
asupra rentabilităţii capitalului propriu. Valoarea maximă a efectului de pârghie a capitalului
împrumutat se obţine în anul 2001, ceea ce demonstrează eficienţa politicii de îndatorare a
întreprinderii.
Evoluţia îndatorării influenţează starea de echilibru financiar al întreprinderii. Pentru
caracterizarea acestuia sunt analizaţi următoarele categorii de indicatori:
- indicatorii de lichiditate;
- indicatori de risc;
- indicatori de activitate;
- indicatori de profitabilitate.
În sinteză, situaţia indicatorilor menţionaţi se prezintă în tabelul nr.27.

Tabelul nr.27 Calculul indicatorilor de echilibru financiar la S.C. SIRETUL S.A

- mii lei -
Indicatori Exerciţii financiare
1999 2000 2001
Active curente 35.984.800 33.931.258 38.330.045
Pasive curente 26.318.601 19.160.514 21.689.705
Lichiditatea generală 1,3672 1,7708 1,7671
Excedentul brut de exploatare 13.081.331 20.015.213 17.736.261
Cheltuieli financiare 3.871.565 4.345.614 2.718.771
Raportul prelevării datoriilor financiare 0,2959 0,2171 0,1532
Cifra de afaceri 120.928.643 129.126.330 138.965.954
Activ total 96.933.907 95.570.095 88.079.559
Rotaţia activelor totale 1,24 1,35 1,57
Profit brut 11.264.238 15.900.199 13.774.956
Rata profitului brut 11,62% 16,63% 15,63%
Sursa: Calculat pe baza datelor din bilanţurile contabile ale S.C. SIRETUL S.A din perioada 1999-2001

Din datele prezentate se poate afirma că întreprinderea realizează performanţe

satisfăcătoare contribuind la realizarea echilibrului financiar.
Pe întreaga perioadă analizată valorile atinse de indicatorul lichidităţii generale sunt
supraunitare, situaţie considerată ca fiind pozitivă. Raportul prelevării datoriilor financiare63
înregistrează o evoluţie descendentă şi se încadrează în valorile optime mai mici de 0,6, ceea ce
ne permite să afirmăm că întreprinderea nu prezintă un grad deosebit de risc.
În schimb, se remarcă o rotaţie insuficientă a activului total ceea ce determină un nivel
scăzut al disponibilităţilor care afectează societatea în activitatea ei.
În ceea ce priveşte rata profitului brut acesta depăşeşte în perioada 2000-2001 nivelul
mediu al ramurei (12%), ceea ce reprezintă un fapt pozitiv.
Prin urmare, politica structurii capitalului trebuie să urmărească echilibrarea gradului de
risc cu rata rentabilităţii. Gradul mai mare de risc asociat cu o rată mai mare a îndatorării tinde
să scadă preţul acţiunilor firmei pe piaţă, în schimb ce estimare unei rate superioare de
rentabilitate duce la creşterea cursului. Structura optimă a capitalului este cea care realizează un
optim între risc şi rentabilitate, mărind astfel preţul de piaţă al acţiunilor.
Punctul de plecare în analiza structurii capitalului este de a cunoaşte dacă valoarea unei
societăţi rezultă dintr-o alegere judicioasă a elementelor de pasiv şi de activ a bilanţului său.
Studiul unei decizii financiare este fondat pe datele sistemului informaţional contabil şi pe
dimensiunea pieţei financiare. Acest studiu evaluează efectele deciziei asupra întreprinderii.
În condiţiile în care efectele îndatorării sunt luate în considerare, întreprinderea îşi poate
consolida o structură optimă a capitalului. Această structură permite contractare de împrumuturi
până la un anumit prag, dincolo de care riscul „slăbiciunii financiare” creşte prea mult. În
practică, decizia structurii capitalului se bazează pe efectul acestui arbitraj asupra solvabilităţii
şi capacităţii societăţii de a continua activitatea sa.
Levierul financiar este favorabil atunci când o mărire a îndatorării determină creşterea
randamentului sperat al fondurilor proprii ale întreprinderii. Această abordare indică prezenţa
unei structuri financiare care se consolidează pe baza proporţiilor atribuite fondurilor proprii şi
îndatorării financiare.
Prin urmare, elaborarea strategiilor de finanţare şi de atragere a fondurilor, cunoaşterea
alternativelor posibile şi obţinerea fondurilor, reprezintă sarcini vitale pentru succesul şi
supravieţuirea unei întreprinderi. Problema care trebuie rezolvată este de a minimaliza costurile
tuturor surselor de finanţare pentru obţinerea unei rentabilităţi cât mai crescute a întregului
capital.
În vederea îmbunătăţirii evoluţiei economico-financiare a S.C. SIRETUL S.A propunem
următoarele obiective:
- activitatea economico-financiară orientată spre creşterea lichidităţii şi solvabilitatea
societăţii, simultan cu o politică echilibrată privind salarizarea şi acordarea de ajutor băneşti;
- cercetarea cât mai amplă a surselor de materii prime, materiale, coloranţi şi chimicale
în vederea alegerii furnizorilor care oferă produsele cele mai bune la preţuri convenabile;

64
 - analiza profundă şi periodică a contractelor, angajamentelor la export sau pieţei interne
pentru obţinerea condiţiilor care să asigure echilibrul financiar;
- restructurarea tehnică şi tehnologică care vizează performanţa şi calitatea produselor şi
activităţilor, asigurarea cerinţelor politicii calităţii;
- satisfacerea cerinţelor clienţilor interni sau externi, cunoaşterea tendinţelor pieţii;
- menţinerea ponderii producţiei pentru export şi acţiuni pentru creşterea pe cât posibil a
producţiei destinate exportului;
- continuarea programului investiţional de retehnologizare a societăţii, parte integrantă
din programul de lungă durată;
- promovarea creaţiilor originale în designul textil, diversificarea gamei de produse
oferite de către societate;
- ţinerea sub control şi diminuarea pierderilor tehnologice, a stocurilor pe fluxul de
fabricaţie, a consumului de piese de schimb şi utilităţi pe unitate de produs, reducerea costurilor
de producţie.

Bibliografie

1. Adochiţei Mihai, Finanţele întreprinderii, Editura Sylvi, Bucureşti, 2000

2. Antoniu N., Neagoe I. ş.a., Finanţele întreprinderilor, Editura Didactică şi Pedagogică
R.A., Bucureşti, 1993
3. Barreau Jean, Delahaye Jacqueline, Gestion financière, Editura Dunod, Paris,1991
4. Bellelah Mondher, Finance moderne d’entreprise, Editura Economică, Paris, 1998
5. Bistriceanu Gh., Adochiţei M., Negrea E., Finanţele agenţilor economici, Editura
Economică, Bucureşti,2001
6. Bran Paul, Finanţele întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti,1997
7. Brezeanu Petre, Gestiunea financiară a întreprinderii în economia de piaţă, Editura
Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1999
8. Bucătaru Dumitru, Capitalurile firmei, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 1999
9. Cobbaut Robert, Théorie financière, Editura Economică, Paris, 1987
65
10. Cocriş Vasile, Işan Vasile, Economia afacerilor, vol. 1,2,3, Editura Graphix, Iaşi, 1995
11. Cocriş Vasile, Işan Vasile, Economia afacerilor, vol. 4, Editura Ankarom, Iaşi, 1996
12. Conso Pierre, La gestion finacière de l’ entreprise, Editura Dunod, Paris, 1985
13. Filip Gheorghe, Viabilitatea financiară a întreprinderii şi îndatorarea, în volumul
Dimensiunea financiară a întreprinderii, coordonator Turliuc Vasile, Editura Eco’Art, Iaşi,
1995
14. Filip Gheorghe, Îndatorarea şi viabilitatea financiară a întreprinderii, în revista Finanţe.
Credit. Contabilitate, nr. 8-9, 1994
15. Georgescu Nicolae, Analiza bilanţului contabil, Editura Economică, Bucureşti, 1999
16. Giurgiu Aurel Ioan, Finanţele firmei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001
17. Halpern P., Weston J.F., Brigham E.F., Finanţe manageriale, Editura Economică, Bucureşti,
1998
18. Hoanţă Nicolae, Finanţele firmei, Editura Continent, Sibiu, 1996
19. Hoanţă Nicolae, Capitalul firmei, Editura Economică, Bucureşti, 1998
20. Kiriţescu Costin, Monedă-mică enciclopedie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1982
21. Latreyte Josette Pilverdier, Finance d’entreprise, Editura Economică, Paris, 1989
22. Manolescu Gheorghe, Managementul financiar, Editura Economică, Bucureşti, 1995
23. Mihăescu Sorin, Controlul financiar bancar, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001
24. Mironiuc Marilena, Analiza performanţelor economico-financiare ale întreprinderii,
Editura Junimea, Iaşi, 1999
25. Neagoe Ion, Finanţele întreprinderii, Editura Ankarom, Iaşi, 1997
26. Neagoe Ion, Onofrei Mihaela, Finanţe şi gestiunea financiară a întreprinderii. Aplicaţii şi
studii de caz, Editura Ankarom, Iaşi, 1998
27. Negoescu Gheorghe, Risc şi incertitudine în economia contemporană, Editura Alter Ego
Cristian, Galaţi,1995
28. Paraschivescu M.D., Păvăloaia W., Modele de contabilitate şi analiză financiară, Editura
Vrantop, Focşani, 1997
29. Pinches G., Esentials of financial management, Harper Collins Publishers, Kansas, 1990
30. Stancu Ion, Finanţe. Teoria pieţelor financiare. Finanţele întreprinderilor. Analiza şi
gestiunea financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1997
31. Toma Mihai, Finanţe şi gestiunea financiară, Editura Didactică şi Pedagogică R.A.,
Bucureşti, 1994
32. Toma Mihai, Alexandru Felicia, Finanţe şi gestiunea financiară de întreprindere, Editura
Economică, Bucureşti, 1998
33. Turliuc Vasile, Dimensiunea Financiară a întreprinderii, Editura Eco’Art, Iaşi, 1995

66
34. Vintilă Georgeta, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1997
35. Voinea Gheorghe, Boariu Angela, Opinii asupra efectului îndatorării, în revista Finanţe.
Credit. Contabilitate. nr.5-6/1994
*** Capital, nr.6-8/februarie 2001

Cuprins

CAPITOLUL 1 POLITICA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII..............................................................3

1.1 CONCEPTUL DE POLITICĂ FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII....................................3
1.2 POLITICI FINANCIARE REFLECTATE ÎN TEORIA ŞI PRACTICA CONTEMPORANĂ..5
1.2.1 Politica de investire.........................................................................................5
1.2.2 Politica de finanţare.........................................................................................8
1.2.3 Politica de autofinanţare................................................................................11
1.2.4 Politica dividendelor......................................................................................13
CAPITOLUL 2 PARTICULARITĂŢI ALE ACTIVITĂŢII DESFĂŞURATE LA SC SIRETUL SA
PAŞCANI ŞI INFLUENŢE ASUPRA STRUCTURII RESURSELOR FOLOSITE PENTRU
FINANŢAREA ACTIVITĂŢII SALE....................................................................................................15
2.1 PREZENTAREA S.C. SIRETUL S.A PAŞCANI......................................................15
2.2 EVOLUŢIA STRUCTURII RESURSELOR FOLOSITE DE S.C. SIRETUL S.A PAŞCANI
19 67
CAPITOLUL 3 ANALIZA GRADULUI DE ÎNDATORARE LA S.C. SIRETUL S.A..........................25
3.1 INDICATORI UTILIZAŢI IN APRECIEREA ÎNDATORĂRII ÎNTREPRINDERII...............25
3.2 ANALIZA ÎNDATORĂRII CU AJUTORUL METODEI RATELOR.................................30
3.3 POSIBILITĂŢI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A STRUCTURII FINANCIARE...........................42
3.3.1 Regula echilibrului financiar........................................................................43
3.3.2 Regula minimului de autofinanţare...............................................................49
3.3.3 Criteriul rentabilităţii financiare...................................................................50
3.3.4 Criteriul riscului...........................................................................................54
3.3.5 Criteriul costului fiecărei surse de finanţare.................................................55
CAPITOLUL 4 CONCLUZII ŞI PROPUNERI......................................................................................62
Bibliografie.............................................................................................................................................67
ANEXE

68