Aceeaşi floare

de Adrian Păunescu

Iubito, pe prispă ţi-am pus

O floare din lumea de sus,

O floare din insula Marte,

O floare a căilor moarte.

Ea are petalele lungi,

Suflând ai să poţi să le smulgi,

Iubito, eu flori nu prea ştiu,

Sânt un grădinar damblagiu.

Nu ştiu trandafir, liliac

Pe toate ca tine le fac,

Pe toate le-aduc la un fel

Lalea, trandafir, ghiocel.

O floare a vieţii vecine

Şi care miroase a tine.

Iubito, pe prispă tu ai

O floare din insula Rai.

Alb şi negru
de Adrian Păunescu
Încă o noapte albă în contul vieţii gri

Încă un bulgăr negru la muntele de smoală

Încă un om mai crede şi altul îl înşală

Şi „a minţi„ se-aude la fel cu „ a iubi” .

Nu mai putem distinge minciuna de greşeală?

Ni-i dat să spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi

Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?

Iubito, cum să ducem angoasa mondială?

Ce drept are minciuna să vină între noi?

Dăm pensie la diavoli să ne păzească iadul.

Noi re-nviem şi raiul, şi muntele, şi bradul!

Te-acuz şi-ţi cad în faţă târându-mă-n noroi.

Noi sântem programaţii, trimişii, posedaţii

Unui blestem mai mare, mai rău şi mai adânc.

M-a umilit minciuna, pe-a cărei notă plâng.

Strigoii-nstrăinării din casa noastră ia-ţi-i.

Încă o noapte albă, poţi merge să te culci

Te voi iubi de taină, de jale şi de veghe,

Îţi voi fura din vorbe, cercei pentru ureche

Încă o noapte albă, cu negre fructe dulci.

Eu plec nu prea departe, aici, lângă pădure

Mă întâlnesc cu Shakespeare, un viitor coleg.

Şi într-o tragedie de-a lui am să te leg,

Ca toţi actorii lumii destinul să ţi-l fure.

Prea dulceo! Noapte bun㠄să visezi că minţi

Şi trează în minciună s-adormi cu foc sub talpă

Să ai o noapte neagră, să am o noapte albă

Tu cu o taină-n suflet, eu cu-n cuţit în dinţi.

Castel medieval
de Adrian Păunescu
Condamnă toţi şi numai unul iartă,

Când toţi vorbesc se-aude cel ce tace,

Dă semne de cădere şi de pace,

Dezamăgita, tulburea mea soartă.

Ce vremuri de vremelnicii sărace,

Mi-am dejugat şi tidva lângă poartă,

Şi-acum aştept voios în noaptea moartă

Pe cineva să vină mai încoace.

E un tiran — de tirania pâinii —

Aicea în castelul fără geamuri

Şi tigrii lui domestici sar în hamuri

Şi-n lanţuri lupi se gudură, nu câinii.

Miroase a pustiu şi a cenuşă,

În beciuri e-o uzină de cătuşe.