Originile și evoluția limbii române

1. Limba română – limbă romanică

 Structura limbii române este esențial latină populară sau vulgară.
 În secolele IV-VI se nasc limbile romanice (italiană, franceză, spaniolă, portigheză,
română), (sarda, dalmata, catalana, provensala, romanșa, retroromana)
 Româna reprezintă limba romanică din orient
2. Formarea limbii române
 Romanii au pătruns în Pen. Balcanică la sfârșitul sec. III î.Hr, unde s-au întâlnit cu
populația geto-dacă.
 Războaiele dintre daci și romani au început cu lupta din 86 d.Hr când romanii au
fost învinși la Tapae. Împăratul Domițian încheie pace cu dacii.
 Odată cu Traian, în 98 d Hr, înfruntările dintre daci și romani devin violente. Primul
război daco-roman începe în 101 si se încheie în primăvara lui 102.
 Dacii au fost numiți de Herodot cei mai drepți şi viteji dintre traci
 Decebal organizează un atac în Dobrogea, Traian e nevoit să plece din Munții
Orăștiei.
 Tropaeum Traiani de la Adamclisis
 106 d. Hr Traian cucerește Sarmizegetusa. Decebal se sinucide.
 Începe procesul de romanizare, în așa numita Dacia Felix (cea fericită) prin
asimilarea civilizației, culturii și a limbii.
 Istoricul Eutropius mărturisește că romanizarea s-a făcut cu ajutorul romanilor din
imperiu.
 Dacia se modernizează.
 După un secol de stăpânire romană, dacii vorbesc fluent limba latină, împăratul
Caracalla (212) dând cetățenie romană tuturor locuitorilor din Dacia.
 Retragerea aureliană (271)
 Procesul de asimilare, a continuat şi în afara graniței, în zona Crişurilor, a Prutului și
a Tisei. În Dobrogea existau centre de cultură romane, Scythia Minor.
 Numeroase cuvinte din domeniul agriculturii provin din latină: arare – a ara,
granum – grâu , secale – secară , fossatum – sat.
 Cronicarul bizantin Theophanes reia o mărturie aparținând lui Simokattes Torna
torna fratre.
3. Trecerea de la limba latină la limba română (luni, 15.20)
 Latina vulgată este reconstituită prin o serie de izvoare: autori clasici latini de ex.
Cicero, Plaut, Petronium, Horațiu;
 traducerea Bibliei -Vulgata;
 inscripțiile, mai ales cele ale lui Pompei;
 lucrările lexicografice – Appendix Probi, 227 de cuvinte populare.
 Gramaticile latineşti
 Manuscrise
  Metoda comparativ istorică de studiere a limbilor romanice
Din latina vulgară se transformă în limba română comună:
 6 vocale: a, e, I, o, u, ă
 Apar sunetele ț ş
 L intervocalic devine R
 LL rămâne aşa
 Dispar consoanele n,m,s,t de la sfârșitul cuvintelor
 Vocala accentuata O, urmată de e,a,ă, se transformă în diftong
 Rămân 3 declinări din 5
 Se păstrează cazurile exceptând ablativul
 Se mențim genurile din latină
 Apare articolul
 Numeralele se păstrează în mare parte
 Pronumele își îmbogățește formele
 Verbul are cele 4 conjugări
 Părțile de vorbire neflexibile sunt păstrate
 Sintaxa, de asemenea
 Lexicul din vocabularul fundamental este 60-66% latin
4. Teritoriul de formare a limbii române
Trei teorii:
A. Teoria formarii lb. române doar la nord de Dunăre, susținută de Dimitrie
Cantemir, Hasdeu şi Petru Maior, care este infirmată de dialectele românești
sud-dunărene (aromân, meglenromân, istroromân)
B. Teoria formării lb. române doar la sud de Dunăre, susținută de lingviștii
străini Franz Joseph Sulzer, Johann Christian Engel, dar și de români Ovid
Densusianu şi susține faptul că după retragerea aureliană s-ar fi produs o
migrație masivă de populație din spațiul Daciei, însă e infirmată de:
a. Mărturiile arheologice
b. Obiecte de cult creştin
c. Persistența unor cuvinte folosite doar în vestul teritoriului român ai
(usturoi), june (tânăr), nea (zăpadă), păcurar (cioban).
C. Teoria formării limbii române atât în nordul cât și în sudul Dunării susținută
de Şcoala Ardeleană şi de lingviștii contemporani.
5. Fondul Autohton
Se păstrează din limba dacilor:

 Nume proprii: Argeş, Cerna, Criş, Dunăre, Iaşi, Jiu

 Substantive comune: abur, baci, balaur,brânză, brâu, ceafă, gard, copil, rață,
groapă, scrum, stână, viezure, zer.
 Verbe: a băga, a se bucura, a cruța
 Unele sufixe: esc, andru, ăni
6. Limba română în contact cu alte limbi
 Influența slavă, din secolele VI – VII – blid, căpiță, ciocan, claie, cleşte, grajd, plug,
sită; din secolele IX – XIII – ceaslov, parastas, popă, stareț, strană; prefixe – ne, răs,
pre; sufixe – eală, iş, nic, iță; nume – Bogdan, Vlad, Vlaicu.
 Influența maghiară, din secolul X – belşug, cătană, vamă, oraş, meşter.
 Influența turcă, din secolul XVI – caimacam, paşă, geremea; din domeniul culinar –
acadea, baclava, chiftea, ciulama, halva, iaurt, mezel, musaca, rahat, sarma; sufixe –
agiu, liu, lâc
 Influența greacă, din secolul VI -XV – a agonisi, catastif, diac, flamură, zugrav.
 Influența limbilor moderne, din secolul XIX, împrumuturi din franceză şi italiană.