Sunteți pe pagina 1din 3

Definirea conceptului de persoană,trăsătură de personalitate, individualitate.

Problema personalităţii ocupă azi un loc central atât în cercetările teoretice cât şi aplicative. Cu
toate acestea, în afară de „inteligenţă”, nici un alt concept al psihologiei nu este atât de complex
şi nedeterminat ca cel de „personalitate”. În 1931, G.W. Allport enumera peste 50 de definiţii, iar
astăzi McClelland găsi peste 100 de definiţii ale termenului. Se apreciază că la ora actuală pot fi
delimitate cu uşurinţă cel puţin 10-12 şcoli personologice. Printre cele mai cunoscute se numără:
teoria psihanalitică (S. Freud, A. Adler, K. Jung, ş.a.); teoria factorială (G. Allport); teoria
personalistă (C. Rogers); teoria socio-culturală ş.a.

Termenii de persoană şi personalitate sunt atât de utilizaţi în limbajul cotidian, încât fiecare are
sentimentul întrebuinţării lor corecte în cele mai diverse situaţii. Ion Dafinoiu (2002) specifică
următoarele:”Conceptul de persoană desemnează individual uman concret. Personalitatea,
dimpotrivă, este o construcţie teoretică elaborată de psihologie în scopul înţelegerii şi explicării-
la nivelul teoriei ştiinţifice- a modalităţii de fiinţare şi funcţionare ce caracterizează persoana ca
organism psihofiziologic”. Personalitatea se referă la ansamblul sistemelor organizate care
determină conduita. Ea (conduita) se distinge de comportament, care nu este decât actualizarea
vizibilă a elementelor pesonalităţii, într-o anume situaţie.

Analiza funcţională a diferitelor elemente luate separat dă rezultate pozitive numai atunci când le
considerăm ca verigi aflate în strânsă legătură ale unui întreg indivizibil, în plan psihologic,
„elementele” ar fi procesele, funcţiile şi însuşirile psihice; întregul -personalitatea.

Personalitatea este o dimensiune supraordonată, cu funcţie integrativ – adaptativă a omului, care


presupune existenţa celorlalte dimensiuni – biologică şi fiziologică, dar nu este nici o prelungire,
nici o imagine proiectivă a conţinutului acestora.

„Prima naştere a personalităţii” se leagă de momentul cristalizării „conştiinţei de sine”, care


presupune şi raportarea critică la propriile acte de conduită, la propriile dorinţe, prin comparare
cu alţii; aplicarea la sine a aceloraşi criterii, condiţii şi restricţii care se aplică altuia.Întreaga
evoluţie a personalităţii se desfăşoară pe fondul interacţiunii contradictorii dintre „conştiinţa
obiectiv㔺i „autoconştiinţă”.

Utilizarea noţiunii de „personalitate”, presupune examinarea omului ca subiect (creator) şi obiect


(operă) a procesului social-istoric, manifestându-se sub forma unui sistem de atribute
biopsihosociale: de structuri psihice inedite care se exteriorizează în activitatea de cunoaştere
senzorială şi logică a lumii, stări şi însuşiri, cu o structură mai organizată şi caracterizate printr-o
stabilitate relativă, comportamente, subordonate manifestărilor caracterial-temperamentale şi
orientate de valorile individuale – produs al motivaţiei, toate acestea fiind raportate la ambianţa
naturală şi umană şi la criteriile normativ-valorice ale ei.

Personalitatea însa, este o constructie teoretica elaborata de psihologie, în scopul întelegerii si


explicarii modalitatilor de fiintare si functionare ce caracterizeaza organismul psihofiziologic pe
care îl numim persoana umana. În literatura de specialitate si nu numai, exista numeroase
definitii ale personalitatii, fiecare surprinzând câteva aspecte ale acestui concept atât de vast. În
"Dictionar de Psihologie" de Norbert Sillamy personalitatea este definita asfel: "(...) element
stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizeaza si o diferentiaza de o alta persoana."
Pentru sociologie personalitatea este "expresia socioculturala a individualitatii umane."
("Dictionar de Sociologie" - coord. C. Zamfir, L. Vlasceanu) Între nenumaratele definitii ale
personalitatii, G. W. Allport da propria definitie în lucrarea "Structura si dezvoltarea
personalitatii", încercând cum spune "(...) nu sa definim obiectul în functie de metodele noastre
imperfecte". "PERSONALITATEA este organizarea dinamica în cadrul individului a acelor
sisteme psihofizice care determina gândirea si comportamentul sau caracteristic." Pentru a
întelege mai bine, vom explica în continuare conceptele din aceasta definitie, asa cum a facut-o
Allport: Organizarea dinamica ".

. În opinia lui Freud, personalitatea este compusa din trei elemente: id-ul (sinele), supraeul
(superego) si eul (ego). Id-ul constituie impusurile noastre biologice, universale care cer
satisfacere imediata. Supraeul este constiinta, id-ul reprezentat în personalitate. Eul este partea
persoanei care este în contact cu realitatea. Personalitatea e vazuta sub aspect dinamic, adica
miscarea "energiei psihice", a libido-ului între cele trei instante psihice. Personalitatea umana se
dezvolta printr-o serie de stadii succesive, universale cu substrat biologic si legate de vârsta pe
care Freud le-a numit "stadiile dezvoltarii psiho-sexuale". Primul stadiu este stadiul oral (1 an) în
care sugarul cauta placere prin acte orale (suptul, muscatul). Al doilea stadiu este stadiul anal (2
ani) când apare controlul intestinelor si al vezicii urinare. Al treilea stadiu este stadiul falic (3-5
ani) este perioada constientizarii sexuale initiale, sau altfel spus conflictul Oedipal. Al patrulea
stadiu este stadiul latentiei (5 ani-pubertate) în care este important dezvoltarea fizica si
deprinderile intelectuale. Al cincilea stadiu este stadiul genital când apare sexualitatea matura.
Freud mai pune accent pe sursele inconstiente si emotionale ale dezvoltarii copilului care
contribuie la stabilirea timpurie a aspectelor functionale ale personalitatii, aspectelor afective ale
socializarii.

Din numeroasele definitii ale personalitatii se desprind câteva caracteristici ale acestuia, care
evidentiaza faptul ca personalitatea este o structura (Perron,R.,1985): " GLOBALITATEA-
Personalitatea unei persoane este constituita din ansamblul de caracteristici care permite
descrierea si identificarea ei printre celelalte. Însa nu trebuie sa uitam ca omul este unic prin
fiecare persoana. Acest lucru înseamna ca unicitatea individului se contureaza într-o
personalitate unica însa asemanatoare pe anumite criterii, cu personalitatile altor indivizi. "
COERENTA: Majoritatea teoriilor admit ideea existentei unei anume organizari si
interdependente a elementelor componente ale personalitatii. Dar când în comportamentul unei
persoane apar acte neobisnuite ele contravin acestor teorii. Personalitatea nu este un ansamblu de
elemente juxtapuse, ci un sistem functional format din elemente interdependente. "
PERMANENTA (STABILITATEA) TEMPORALA: Desi o persoana se transforma, se
dezvolta, ea îsi pastreaza identitatea sa psihica. Omul are constiinta existentei sale, sentimentul
continuitatii si a identitatii personale de-a lungul întregii sale vieti. Personalitatea de bază este
legată direct de istorie şi mai ales de istoria înţeleasă ca tradiţie, tradiţia fiind supravieţuire
psihologică. Oricum ar fi privite lucrurile, concluziile sunt aceleaşi: aşa numitele instituţii
primare şi secundare precum şi personalitatea de bază, au un caracter relativ. Numai condiţiile
concrete determină sfera şi conţinutul personalităţii, putându-se vorbi astfel de o personalitate
etnică şi de o personalitate individuală unică. în virtutea principiului universalităţii, fiecare om
este un om ca toţi oamenii. Independent de rasă, religie, naţiune, clasă socială, omul este animat
de aceleaşi trebuinţe biologice generale, de aceeaşi tendinţă spre autorealizare. în acelaşi timp,
fiecare om, prin caracterele sale anatomice, prin încorporarea unei anumite tradiţii, printr-o
anumită modelare psihologică, seamănă numai cu un grup restrâns de oameni.

https://www.editurauniversitara.ro/media/pdf/50efd341d2f58Perspective_clasice_in_psihologia_
personalitatii_-_p._1-21.pdf

https://www.academia.edu/31223628/DISCIPLINA_PSIHOLOGIA_PERSONALIT%C4%82II

Mărgineanu N.,1999,”Psihologia persoanei”,Ed.Ştiinţifică, Bucureşti

.Zlate M.,1997, „Eul şi personalitatea”, Ed.TREI, Bucureşti