GEOMOFOLOGIE

Prelegerea
4

Titular curs: Conf. univ. dr. Marian ENE

 PĂMÂNTUL
Dinamica plăcilor litosferice

Formarea marilor unităţi

morfostructurale ale Pământului
 DINAMICA
ALINIAMENTELOR DE
CONVERGENŢĂ

FORMAREA LANŢURILOR
OROGENICE ŞI A
ARCURILOR INSULARE
 Caracterizează parţial marginile active ale plăcilor litosferice;
 Convergenţa plăcilor litosferice pune în contact cruste de aceeaşi origine sau de origini
diferite;
 Mişcările de convergenţă sunt de două tipuri: subducţie şi coliziune
 DINAMICA ZONELOR DE SUBDUCŢIE
FORMAREA LANŢURILOR MUNTOASE (OROGENICE) PERICONTINENTALE ŞI A ARCURILOR
INSULARE

Subducţia – proces de consumare a litosferei oceanice prin afundarea sa în astenosferă.

Sunt două situaţii: ocean – ocean (A)şi ocean – Continent (B)

Zonele de subducţie – cele mai impotante sub raport geotectonic, magmatic şi geomorfologic:
 aici au luat naştere marile ansambluri orogenice ale planetei care marchează marginea
activă a plăcilor litosferice şi pun în evidenţă marile contraste geomorfologice ale continentelor
şi oceanelor
Zonele de subducţie – cele mai impotante sub raport geotectonic, magmatic şi geomorfologic:
 aici se produc cele mai active procese geotectonice ce participă la definirea structurală
şi petrografică a lanţurilor orogenice: litogeneza, metamorfismul, magmatismul, orogeneza.
Litogeneza – procesul de acumulare şi formare a rocilor sedimentare în bazinele şi fosele
oceanice
Metamorfozarea – rocilor sedimentare şi vulcanice provenite din cele două tipuri de cruste şi
încorporarea rocilor metamorfice rezultate în sistemul orogenic; rocile metamorfice se
diferenţiază în funcţie de presiunea şi temperatura de formare.
Magmatismul – spre deosebire de cel al zonelor de rift, materialul magmatic provine din topirea
crustei oceanice (bazalte şi sedimente) şi a unor fragmente din crusta litosferică acoperitoare,
rezultând topituri magmatice mai complexe. Predomină compoziţia calco-alcalină (andezite şi
granodiorite), iar erupţiile vulcanice au caracter predominant exploziv.
Sunt diferenţiate în zonele de subducţie patru tipuri de magmatism:
1. Magmatism iniţial:în procesul de subducţie are loc o fisuraţie profundă a plăcii
acoperitoare ce permite revărsarea la suprafaţă a lavelor bazice (ofiolitice);
Sunt diferenţiate în zonele de subducţie patru tipuri de magmatism:
2. Magmatism sinorogen: formarea de vetre magmatice la baza plăcii litosferice,
din care magma se deplasează spre suprafaţă sub forma unor intruziuni
granitice de tipul batolitelor; material magmatic de origine litogenă (topirea
rocilor din crusta acoperitoare predominant.
Sunt diferenţiate în zonele de subducţie patru tipuri de magmatism:
3. Magmatism subsecvent (postorogen): pe măsura înălţării sistemului orogenic
din rezervoarele magmatice (batolite) se ridică spre suprafaţă topituri magmatice
de natură litogenă, sub formă intrusivă (lacolite, dike-uri, neck-uri, sill-uri), dar şi
extrusivă (lanţuri vulcanice cu erupţii explozive).
Sunt diferenţiate în zonele de subducţie patru tipuri de magmatism:
4. Magmatism final: are loc după încheierea ciclului orogenic, când se produce o
decompresie (ridicări, scufundări, forfecări ce pot redeschide prin fracturare
legătura cu vetre magmatice de la baza soclului – rezultă lave bazice (Racoş,
Detunate etc.).
• Acest sistem magmatic se desfăşoară de la 30-40 km adâncime până la
suprafaţă;
• În ascensiunea lor către suprafaţă se produce o difereţiere magmatică –
magmele străbat roci cu compoziţie chimică şi petrografică diferită, topesc şi
asimilează cantităţi variabile din rocile pe care le străbat.
Orogenezele – mişcări care determină cutarea, falierea şi înălţarea lanţurilor muntoase;
procesul orogenetic - proces controlat de mişcările convergente care prin
compresiune determină cutarea stratelor şi ridicarea lanţurilor muntoase.
Mişcările orogenice se manifestă episodic, în intervale scurte (100.000 – 3 mil. ani)
separate de intervale lungi de calm orogenic (10-12 mil. ani) în care au loc procese de
eroziune şi de peneplenare a munţilor şi acumularea de sedimente în depresiuni.
Există o relaţie între discontinuitatea expansiunii fundului oceanic şi fazele
orogenice din zonele de convergenţă (America de Nord şi Europa: nevadiană –
141 mil. ani; austrică –115-110 mil. ani; subhercinică – 80-75 mil. ani; pirineană –
42-38 mil. ani; styrică – 10-9 mil. ani;
Argumente:
 vitezele de expansiune a plăcilor litosferice (1-8 cm/an, rar peste 10 cm/an) sunt
similare cu vitezele de scurtare a scoarţei în zonele de subducţie (2-8,5 cm/an);
 lanţurile orogenice tinere au o lungime de 72.000 km, aproape egală cu
lungimea dorsalelor oceanice.
 MORFOSTRUCTURA ZONELOR DE SUBDUCŢIE
Zonele de subducţie sunt împărţite în două tipuri majore: arc sau aliniament continental
(oc/cont) şi arc insular (oc/oc).
 Subducţia unei plăci oceanice sub o placă continentală

 lanţ muntos orogenic;  fosă

 cordilieră vulcanică;  plan Benioff
 bazin prearc;  bazin oceanic
 prismă de acreţie (zonă de creştere prin
cutare);
 Subducţia unei plăci oceanice sub o altă placă oceanică

 fosă oceanică – cca 100 km lăţime, – se acumulează sedimente provenite

2-4 km ad. în raport cu fundul oceanului; din arcul vulcanic;
lungimi de sute sau mii de km (fosa  arc vulcanic (arc insular intern) – arc
Peru-Chile – 4500 km); frontal vulcanic vechi şi arc magmatic
 prisma de acreţie (roci sedimentare, cu vulcani activi;
metamorfice şi magmatice);  bazinul marginal;
 bazinul arcului frontal (bazin prearc)
Rezultantele geostructurale ale zonelor de convergenţă: arcuri insulare (Japoniei,
Filipinelor, Marianelor, Aleutinelor etc.) şi aliniamente continentale (Cordilierii, Anzii
etc.)
 DINAMICA ZONELOR DE COLIZIUNE –
FORMAREA LANŢURILOR MUNTOASE INTRACONTINENTALE
Coliziunea – între două
plăci litosferice continentale
care se deplasează una
spre cealaltă, rezultând o
catenă muntoasă în care
scoarţa se îngroaşă prin
suprapunerea tectonică a
două cruste
 DINAMICA ZONELOR DE COLIZIUNE –
FORMAREA LANŢURILOR MUNTOASE INTRACONTINENTALE
Coliziunea – se poate dezvolta şi în cazul marginilor active de tip arc insular, realizându-
se o coliziune arc-continent sau arc-arc (Alpii, Himalaya etc.)
CONSECINŢELE GEOSTRUCTURALE ALE ZONELOR DE CONVERGENŢĂ
1.Formarea lanţurilor orogenice pericontinentale (sau perioceanice) în zonele de
subducţie dintre o crustă oceanică şi una continentală;
CONSECINŢELE GEOSTRUCTURALE ALE ZONELOR DE CONVERGENŢĂ
2.Formarea arcurilor insulare prin subducţia unei plăci oceanice sub una
continentală, sau prin subducerea unei plăci oceanice sub o altă placă oceanică;
CONSECINŢELE GEOSTRUCTURALE ALE ZONELOR DE CONVERGENŢĂ
3.Formarea lanţurilor orogenice intracontinentale, prin coliziunea a două plăci
litosferice continentale şi care contribuie la sutura blocurilor continentale
(Himalaya, Ural etc.)
MULŢUMESC
PENTRU
ATENŢIE!