Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Nutriție
2015
1
VALOAREA ENERGETICĂ A NUTREŢURILOR ŞI
UNITĂŢI DE MĂSURĂ ALE ACESTEIA
Energia înmagazinată în substanţele organice care intră în structura nutreţurilor
este utilizată de către organism pentru întreţinerea vieţii şi pentru elaborarea
producţiilor.
Cel care a precizat prima dată care este conţinutul energetic al diferitelor
substanţe a fost Lavoisier.
Valorile energetice per g substanţă, date de el, au fost:
la proteine 5,7 kcal;
la glucide 4,2 kcal’
la grăsimi 9,5 kcal.
În acelaşi timp, el a precizat că prin ureea care rezultă după catabolizarea unui
gram de proteine se elimină pe cale renală 1,5 kcal, deci proteinele au în organism o
valoare energetică de 4,2 kcal.
▪ în repaus absolut;
▪ nemâncat;
▪ în condiţii de neutralitate termică.
► din energia metabolismului bazal circa 75% este folosită de celule şi 25% pentru
activitatea organelor vitale (mişcarea pulmonului, cordului etc.);
2
în calorii şi poate fi convertit în diferite unităţi de măsură ale valorii nutritive. Acesta
este proporţional cu greutatea şi cu suprafaţa corporală.
3
► necesarul pentru producţia de carne, la animalele de îngrăşătorie creşte, de
asemenea, proporţional cu vârsta, deoarece compoziţia chimică se schimbă;
2.4. Consumul de energie pentru alte forme de producţie: lână, muncă, ouă,
material seminal etc. Variază cu structura acestora.
• Randamentul digestie-eliminare: Q
are valori cuprinse între 40-70%.
4
Randamentul Q priveşte mai puţin digestibilitatea deoarece ţine cont de energia
eliminată prin urină. Este foarte crescut când conţinutul raţiei în celuloză şi substanţe
azotate este redus.
b) Randamentul metabolismului: K
Din cele cinci expresii ale energiei din raţie, se folosesc ca unităţi fundamentale de
măsură a valorii energetice a nutreţurilor şi raţiilor:
EM = energia metabolizabilă
EN = energia netă.
a) UNITATEA AMIDON (EA) care, aşa cum s-a arătat, are ca nutreţ de referinţă
amidonul pur digestibil iar echivalarea se face pe seama producţiei de grăsime
realizată de substanţele digestibile conţinute de nutreţ, comparativ cu amidonul.
Valoarea în cal a unei UA este de 2360 kcal (echivalentul a 248 g grăsime).
5
a) Energia brută (EB) după formula lui Schiemann (1971)
Metode de determinare:
- Combustie în bomba calorimetrică;
- Calcul: plecând de la compoziţia chimică brută.
• La nutreţurile concentrate:
EB (kcal/kgMS) = 5,72 SAT + 9,50 SG + 4,79 CB + 4,17 ENA + Δ
• La nutreţurile grosiere:
EB = 5,77 SAT+ 8,74 SG + 5,07 CB + 4,065 ENA – 0,15 S
în care: SAT = subst. azotate totale
SG = subst. grase
CB = celuloză brută
ENA = extractive neazotate
Δ = corectiv ce variază cu nutreţul
S = corector pentru nutreţuri cu peste 8% celuloză
Observaţii:
Coeficienţii K se exprimă în kcal metabolizabile per g substanţă digestibilă şi sunt
• 1 g glucide dă 4,1 kcal
6
• 1 g protide dă 4,1 kcal (5,65-1,55), 1,55 = calorii eliminate prin urină
• 1 g lipide dă 9,3 calorii (4,1 x 2,25)
La rumegătoare se consideră K = 3,65 kcal deoarece au loc pierderi gazoase care
înmagazinează diferenţa de energie.
d) Energia netă. Se calculează scăzând energia pierdută prin extra-căldură
(căldură şi mişcări digestive)
Măsurarea extra-căldurii – rezultă din noutatea fundamentală a „reformei UF” din
1977-1978 în Franţa. Astfel:
- În sistemul Leroy – extra-căldura (exprimată în calorii) care corespunde unui nutreţ
este egală cu nivelul conţinutului în SU. (De ex.: la un fân cu 850 g SU/kg extra-
căldura este de 850 kcal/kg)
7
de structură celulară. În urma reacţiilor metabolice rămân „deşeuri” (CO2, H2O, uree),
adică substanţe care se elimină din organism.
După cum s-a arătat anterior, după digestie rezultă nutrienţi, care se absorb
(asimilabili) şi rămân resturi, care se elimină sub formă de fecale. Prin fecale se
elimină şi bacterii, mucus, celule epiteliale, resturi de enzime, substanţe minerale care
trec din circulaţie în lumenul intestinal etc. Această componentă a fecalelor este
denumită convenţional „fecale metabolice”.
Pentru măsurarea părţii de nutreţ asimilate în organism se foloseşte coeficientul
de utilizare digestivă (C.U.D.) sau coeficientul de digestibilitate (exprimat, în
general, în procente). C.U.D are două expresii: C.U.D. aparent şi C.U.D. real.
a) C.U.D. aparent se calculează după formula:
8
APRECIEREA VALORII NUTRITIVE A NUTREŢURILOR PE BAZA EFECTULUI
DE PRODUCŢIE
9
- 474 g, 526 respectiv 598 g, la grăsimile din fibroase, concentrate, respectiv
seminţe de oleaginoase şi grăsimi animale.
Digestibilitatea nutreţurilor are variaţii foarte mari care sunt dependente de:
• Animalul care consumă hrana, deci de tubul digestiv al acestuia;
• Alimentul/nutreţul folosit: acesta, prin structura care o are, creează „rezistenţă”
variabilă la acţiunea factorilor digeranţi.
a) Variaţiile C.U.D. dependente de animal:
• specia animalului, exemplu: erbivorele pot digera celuloza şi, în consecinţă,
digeră mai bine celelalte componente organice ale nutreţurilor vegetale. De aceea
există tabele cu valoare nutritivă a nutreţurilor corespunzătoare fiecărei specii de
animale domestice. Mai mult, la nutreţurile concentrate digestibilitatea este legată
strâns de conţinutul în celuloză, care este un criteriu important de apreciere a C.U.D.;
10
80% la îmbobocire şi scade la 60% de la debutul înfloririi. La graminee, acesta scade
de la 85% la 55% în perioada de debut a înfloririi până la înflorirea totală;
Faza colostrală
Durata: 4-5 zile după parturiție, laptele=colostru
Caracteristicile colostrului:
- substanța uscată – în cantitate de peste două ori mai mare decât în lapte
- proteina – de șase ori mai multă: dominante albuminele și globulinele
- caroten și vitamina A – de zece ori mai mult
- Ca, P, Mg de două ori mai mult
- tocoferol și vitamine din B complex – de cinci ori mai mult
- reacție - slab acidă
11
- imediat după fătare (la maximum 1-2 ore de la parturiție:►► mucoasa intestinală
– capabilă de absorbție în primele 12 ore de viață ►► se reduce treptat până la 36
ore);
- imunitatea se instalează în 1-2 ore după consumul colostrului ►►ajunge la
maximim în 5-6 ore ►►se menține 3 săptămâni;
- recomandabil : supt natural și mentținerea lângă mamă timp de 12 ore
- administrarea cu biberonul : 5-6 tainuri /zi ►►reducere treptată la 2-3 tainuri /zi.
Porumb - 42%
Ovăz - 5%
Făină de lucernă - 12%
Șrot de floarea soarelui - 16%
Șrot de soia - 16%
Drojdie furajeră - 3%
Zahăr - 3%
CaCO3 - 1%
Făină de oase - 0,5%
Zoofort - 1%
NaCl - 0 ,5 %
12
2.ALIMENTAȚIA TINERETULUI TAURIN ÎNTRE VÂRSTA DE 6-12 LUNI
Consumul specific:
- crește de la 5 la 6-7 U.N./kg spor;
- la 1 U.N. trebuie să corespundă:
- 0,9 -1,5 kg S.U.;
- 110 g P.D.;
- 8-9 g Ca;
- 5-6 g NaCl;
- 20-30 mg caroten
IARNA
fâ nde calitate: leguminoase (fabacee), borceag, otavă – 3.5-5 kg/300 kg masă
corporală;
nutrețuri concentrate în amestec cu minerale – 1-2 kg;
suculente: nutrețuri însilozate, sfeclă furajeră, morcovi – 10-15 kg;
apă: de calitate, la discreție
Administrare: 2-3 tainuri/zi
VARA
nutreț verde – pășune sau administrat la jgheab: 15-25 kg
concentrate – după norme 1-2 kg (NC sau amestec unic).
***Cantități de nutreț verde consumat (kg/cap și zi)
13
Observații:
la juninci cu masa corporală sub 300 kg și potențial de creștere mare, se poate obține
un spor mediu zilnic de 500-600 g – cu nutrețuri voluminoase;
junincile
hrănite iarna cu rații restricționate energetic pot realiza o creștere
compensatorie în perioada de pășunat;
Exemple de rații pentru tineret taurin de reproducție cu masă corporală de 350 kg și spor
mediu zilnic de 600 g (după Stoica I., 2001):
14
rațiile cu valoare energetică mare (dată de concentrate) măresc ritmul de creștere și
reduc perioada de îngrășare; se reduc consumul specific și cheltuielile de întreținere;
consumul specific – diferențe în funcție de sex:
la masculi – spor mediu zilnic mai mare și consum specific mai mic;
la femele – consum specific mai mare (în special după ce depășesc masa corporală
de 350 kg), deoarece depun mai multă grăsime.
Observații
castrarea tăurașilor duce la creșterea depunerii de grăsime;
compoziția chimică a sporului, deci și calitatea carcaselor, se modifică odată cu vârsta
și structura rației – astfel, concentratele administrate timpuriu, înainte de a ajunge la
masa de 300 kg, duc la depunerea de grăsime.
Varianta super-baby-beef: realizată prin hrănire normală până la înțărcare, apoi hrănire
abundentă până la vârsta de 7-8 luni cu rații alcătuite din nutrețuri concentrate, fibroase
și suculente.
SISTEME DE CREȘTERE ȘI ÎNGRĂȘARE A VIȚEILOR ȘI TINERETULUI TAURIN
Hrănirea: lactație 6-7 luni; după înțărcare: porumb însilozat + porumb boabe + lucernă
în cantități mici + concentrat PVM
Consum specific: 5.5-6.5 UNC/kg spor
Realizări: greutate vie de 400-420 kg la vârsta 12-13 luni și spor mediu zilnic de peste
1000 g/cap/zi;
Vârsta de sacrificare: 12-13 luni;
Greutate la sacrificare: 400-450 k
15
6. ALIMENTAŢIA TAURINELOR
Alimentaţia taurinelor
► satisfacerea cerinţelor zilnice ale animalului;
► producerea unor furaje de calitate superioară şi în cantităţi suficiente care să
asigure raţii echilibrate.
►importanţă deosebită: asigurarea condiţiilor de adăpost şi supravegherea cu
control periodic sanitar-veterinar.
ALIMENTAŢIA TAURILOR
OBIECTIVE:
- menţinerea sănătăţii;
- realizarea condiţiilor de reproducţie (material seminal de calitate şi a
comportamentului sexual)
Norme de proteină –
- la utilizare moderată: 120-125 g PDI/UN
- la utilizare intensă: 125-120 g PDI/UN
16
Necesar de substanţe minerale –
- Ca = 7-8 g/UN
- P = 5-6 g/UN
- NaCl = 5-6 g/100 kg P.V.
- Mg = 2 g/100 kg P.V.
- Microelemente: atenţie deosebită pentru Zn şi Co
Necesar de vitamine –
atenţie deosebită: – pentru întreţinere: 150 mg; D, E
- pentru creştere: 50 mg/UNL
Volumul raţiei: 1,5-2,0 kg SU/100 kg P.V
Adăparea: la discreţie
Etape:
17
2. Hrănirea vacilor după fătare
3. Hrănirea vacilor în funcţie de producţia de lapte
4. Hrănirea tineretului taurin pe categorii de vârstă :
- 0-3 luni
- 3-6 luni
- 6-12 luni
- 12-18 luni
- peste 18 luni (juninci)
● vaca trebuie lãsatã din muls (înþãrcatã) pentru a-ºi reface rezervele din organism ºi
pentru ca fãtul (viþelul) sã se dezvolte normal;
● furajarea sã fie bine echilibratã, mai bogatã in fânuri ºi mai saracã în nutreþuri
concentrate:
● se eliminã total din raþie nutreþurile suculente acide (porumb siloz, borhot, etc.)
● nutreþurile trebuie sã fie de calitate, fãrã mucegaiuri, ne-îngheþate sau cu pãmânt pe
ele:
● apa → temperatura normala ( din puþ, fântânã), nu rece sau cu gheaþã.
Administrarea raţiei : în 2-3 tainuri, la distanţe de 6-7 ore intre ele, tainul de seară
(format din nutreţuri grosiere sau fân) → în cantitate mai mare
Evitarea deshidratării:
● timp de 2-3 zile, vaca să primească zilnic o suspensie de tărâţă de grâu in apa
caldă, la care se adaugă 30-50 grame sare (o lingură);
● in perioada de refacere care durează aprox. 40 de zile şi în cea imediat
urmatoare se realizează o furajare de vârf: se administrează furaje suculente,
completate cu fân si concentrate care stimulează producţia de lapte.
Imediat după fătare, vaca va primi zilnic o cantitate de concentrate mai mare decât
cantitatea de lapte obţinută prin muls:
Producţia zilnică de lapte va creşte până când se obţine un maxim ce nu mai este
influenţat de furajare ► se va scădea raţia de concentrate până când se va mulge o
cantitate mai mică de lapte.
Nutreţuri fibroase
Nutreţuri concentrate
20
Porumbul este cereala care intră în proporţia cea mai mare în hrana animalelor:
conţinut ridicat în amidon şi grăsime (4-5%) și scăzut în celuloză;
digestibilitate ridicată şi o mare valoare energetică
8-10% proteină;
vitamina E si provitamina A.
În hrana animalelor, porumbul se administrează sub formă de uruială, în amestecuri
(fiind o componentă de bază în producerea nutrețurilor combinate), unde participă în
următoarele proporții:
21
vaci în lactație: ~20-30 kg;
(rezultate bune se obțin atunci când 1/3 din cantitatea de nutreț suculent este
sfeclă furajeră și când pentru 5 kg nutreț murat se administrează 1 kg fân);
taurine adulte la îngrășat: ~30-40 kg; tineret, după vârsta de 12 luni: 10-20 kg (în
funcție de vârstă și greutate).
Orzul și ovăzul
Tărâțele de grâu
Soia
Melasa conține 20% apă, 9% proteine, 60% extractive neazotate, fiind bogată în
potasiu, zinc, fier, mangan, cupru, cobalt; aceste însușiri dau melasei calități de suport
pentru utilizarea azotului neproteic. Se folosește diluată în proporție de 2%.
22
Rădăcinoase (sfeclă furajeră, gulii furajere, morcov furajer) .
Borhoturile (de grâu, de porumb, de cartofi, de bere) conțin până la 95% apă,
grăsimi, substanțe azotate, aminoacizi. Se administrează până la 30 kg/zi la vacile de
lapte.
Bostănoasele (bostanul furajer, pepene verde furajer) sunt fructe suculente care
conțin 90-94% apă. Proteina se găsește în cantități foarte mici. Pot fi administrate mai
ales în hrana vacilor de lapte (10-15 kg/zi) sub formă tocată sau în amestec cu strujeni
tocați pentru silozul murat.
Aditivi furajeri:
făină de oase – provine din măcinarea oaselor degresate și degelatinate; conține 28-
35% calciu, 14-15% fosfor (sub formă de fosfat dicalcic).
2. Substanțe adiționale de uz furajer
23
Total: 100 kg/2-3 kg pe zi
REȚETE DE AMESTECURI DE CONCENTRATE PENTRU VACI CU LAPTE
Varianta 1
Porumb știulete măcinat cu totul 43 kg
Tărâțe de grâu 55 kg
Calciu (cretă furajeră) 1 kg
Sare 1 kg
Premix (Zoofort) 1 kg
Total: 100 kg
Varianta 2
Porumb știulete măcinat cu totul 30 kg
Tărâțe de grâu 50 kg
Orz sau ovăz 17 kg
Calciu (cretă furajeră) 1 kg
Sare 1 kg
Premix (Zoofort) 1 kg
Total: 100 kg
24
Erorile de alimentație și consecințele lor
Toate aceste tulburări nutriționale pot fi prevenite dacă se adoptă o strategie rațională
în hrănirea bovinelor prin respectarea cerințelor nutriționale în funcție de starea
fiziologică a animalului, de anotimp (furajele de sezon), vârsta animalului și zona
geografică.
CATEGORII:
reproducători masculi (turmaci - TURMÁC, -Ă, turmaci, -ce, s.m. și f. (Reg.) 1.
Bivol tânăr. 2. Epitet dat unui om scund și îndesat sau înalt și gras. – Din bg.
Turmak – din bg. malak sau MALÁC, -Ă, malaci, -ce, s.m. și f. Pui al bivoliței. ♢
25
Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi și leneș). MALÁC s. (ZOOL.) (reg.)
bivolaș, turmac);
bivolițe gestante și în lactație;
viței de bivoli;
tineret bubalin de reproducție;
bivoli la îngrășat.
Fibroase:
fân natural (2/3) și de fabacee - leguminoase (1/3): 6-11 kg (reprezintă 1-1.2 kg/100
kg P.V.);
grosiere: 6 kg (reprezintă 0.5 kg/100 kg P.V.).
Suculente:
morcovi – 0,8-1 kg/100 kg P.V.
sfeclă sau nutreț verde însilozat – 5-6 kg.
Concentrate
în cantitate echivalentă cu 20-25% din valoarea nutritivă a rației, formate din
amestec de: ovăz 70 %, orz 15 %, premix PVM 3-5 %.
Observații:
la masculii tineri de reproducție (care nu au ajuns la maturitate fizică), se
completează rația cu nutrețuri în valoare medie de 1900 kcal și 120-140 g PBD
(stabilită pe baza sporului de greutate corporală, mediu zilnic) ;
la reproducătorii cu activitate intensă de montă se face completarea rației zilnice cu
5-7 l de lapte ecremat, ouă de gaină, drojdie de bere.
26
2.Alimentația bivolițelor gestante și în lactație
atât pentru femelele primipare, cât și pentru cele în stare de întreținere rea se face
completarea rației alimentare cu nutrețuri în valoare de: 1.3 UNL, 100 g PDI, 10 g
Ca și 6 g P.
Nutrețuri specifice
IARNA
fân de calitate bună (natural și de leguminoase 1:1);
nutrețuri suculente;
nutrețuri concentrate;
nutrețuri grosiere.
VARA
masa verde – la pășune sau jghiab (când pășunatul nu e posibil), câte10-15 kg/zi
până la vârsta de 1 an și 25-40 kg/zi după vârsta de 1 an;
nutrețuri grosiere – 3-4 kg;
nutrețuri concentrate – 1-2 kg.
Observații:
apa de băut trebuie să fie de calitate și să se asigure la discreție;
apă de îmbăiere – trebuie să existe posibilități de îmbăiere.
3.Alimentația vițeilor de bivoli
27
alăptarea artificială: la găleată sau biberon (în țara noastră nu există
instalații artificiale) – dar la vițeii de bivoliță este recomandată
alăptarea naturală datorită instinctului matern foarte bine dezvoltat.
creșterea la mamă-doică: în cazuri speciale.
nutrețuri concentrate: de tip starter (PB-20 %) – de la vârsta de 2
săptămâni
Observații:
la înțãrcare, vițeii trebuie să ajungă la M.C. de 80-85 kg, să consume 2 kg fân, 1.5-
2 kg concentrate și 5 kg nutrețuri suculente.
Fibroase
până la vârsta de 12 luni: 1,3kg/100 kg masă vie;
peste vârsta de 12 luni: 2 kg/100 kg masă vie;
Grosiere (paie, coceni de porumb, tulei, ciocalai)
până la vârsta de 12 luni: 3kg/cap/zi;
peste vârsta de 12 luni: 7-9 kg/cap/zi;
Concentrate
1-2 kg/cap/zi;
Suculente
6-35 kg/cap/zi, după vârstă;
Nutrețuri minerale:
40-60 g/cap/zi;
sare (NaCl) – 25 g/cap
28
5.Alimentația bivolilor supuși la îngrășat
Alimentația ovinelor
Ovinele:
specie care valorifică cel mai bine pășunile și fânețele, din care o bună parte se
află în zone de munte;
producție diversificată, care face din creșterea ovinelor o ramură foarte
importantă a zootehniei
după origine
după particularități morfologice
după criteriul zooeconomic
După origine:
mufloniforme (derivate din mufloni: european și asiatic)
argaliforme (Ovis ammon sau Arhalul);
arcariforme (din arkar = Ovis vignei- arkar)
lungimea cozii:
dolichura (coada lungă)
29
brachyura (coada scurtă)
platyura (coada lată)
steatophyga (coada și fesa grasă)
rase importate
cu lână fină (rasele Merinos: sovietic, de Caucaz, de Stavropol, de Groznensk,
Merinolandschaf);
rase de carne (Romney Marsh, South-down, Corriedale, Suffolk, Lincoln, Ile de
France);
30
rase pentru pielicele și lapte (Karakul);
rase pentru lapte (Friză).
Gestația la ovine
După fătare (durată: 30-40’) – la 1-2 ore, se face adăparea oilor și li se administrează
fân de fabacee sau otavă.
În perioada de repaus sexual rații prin care se evită îngrășarea, dar care asigură o
creștere normală a lânii.
31
Normele de hrană necesare în această perioadă: asigurate prin rații mai mari de
fibroase și suculente și cantități mai reduse de concentrate (în comparație cu alimentația
din timpul activității sexuale).
În timpul verii, pe pășuni se asigură 10-12 kg nutreț verde/cap/zi, iar în lunile de secetă
când masa verde este deficitară, se pot administra 0.1-0.3 kg concentrate. Sarea se
asigură la discreție (sub formă de bulgări), iar sursele de calciu și fosfor se includ în
concentrate.
Alimentația în perioada de pregătire pentru montă
În perioada de pregătire pentru montă este necesară ridicarea valorii nutritive a rației
(energie, proteină, vitamine, substanțe minerale) cu cca 60 de zile înainte de începerea
montei.
Această perioadă se caracterizează prin cerințe în substanțe nutritive mult mai mari
decât în perioadele de repaus și pregătire pentru montă.
32
0.5-1.1 kg concentrate (nutrețuri combinate sau amestec între ovăz, orz,
tărâțe, șroturi de oleaginoase).
Cerințele de substanțe nutritive ale oilor mame sunt stabilite în funcție de:
rasă;
greutate corporală;
producție de lână;
starea de întreținere și starea fiziologică.
Într-un ciclu de reproducție la oi, se diferențiază următoarele stări fiziologice:
pregătirea pentru montă și monta propriu-zisă;
prima parte a gestației;
a doua parte a gestației;
prima parte a lactației;
ultima parte a lactației.
Dintre acestea, perioadele cu cerințele nutritive cele mai mari sunt perioada
a doua de gestație şi prima perioadă de lactație.
În prima parte a gestației (3 luni), fetusul crește foarte puțin (12-13% din greutatea
corporală pe care o are la naștere);
În a doua parte a gestației (2 luni) are loc o creștere rapidă a fetusului (87-88% din
greutatea la naștere); de aceea, în această perioadă va crește necesarul pentru energie
cu 20-30%, iar pentru proteină cu 30-40%. O atenție deosebită trebuie avută pentru
asigurarea substanțelor minerale (calciu, fosfor) și vitaminelor A şi D.
33
Printre acestea se numără pășunile din regiunile de deal/munte, precum și fibroase
grosiere. Alături de acestea, o pondere însemnată în alimentația oilor o au nutrețurile
cultivate: nutrețurile verzi (mai ales pentru zona de câmpie), fânurile, suculentele de
iarnă și concentratele.
De asemenea, în această perioadă (în zonele de câmpie, colinară și podiș) oile pot fi
întreținute pe miriștile de păioase.
Dacă nutrețul verde din pășune sau cultură nu asigură rația, aceasta se va completa cu
fân natural sau leguminoase 0.5-0.6 kg/zi. În caz de necesitate, se folosesc și
nutrețurile concentrate (uruieli de porumb, grâu furajer, șrot de floare, ovăz boabe) în
cantitate de 150-200 g/zi.
În hrana oilor trebuie să se asigure carbonatul de calciu și sarea sub formă de bulgăr
pentru lins. Concentratele se administrează o singură dată pe zi, iar apa se asigură la
discreție.
3.Alimentația oilor în gestație
Alimentația în prima parte a gestației durează 90 de zile și are un nivel mai redus.
34
1.5 -2 kg fân;
1-2 kg suculente;
200-300 g amestecuri de concentrate.
În cazul administrării unor cantități mai mici de fân, este necesar să se introducă în rație
cantități minime de nutrețuri concentrate proteice (șroturi, mazăre).
În primele 2-3 zile după fătare oile primesc în rație numai fân. Apoi, în decurs de 5-6
zile se introduc treptat suculentele și concentratele până la nivelul rației stabilite.
Începând cu 10-15 aprilie (zona de câmpie și podiș) și 5-10 mai (zona de deal), oile se
scot la pășune. Trecerea la noul regim de alimentație cu nutreț verde impune o
perioadă de tranziție de 10-12 zile.
În timpul verii, pășunea bună asigură în întregime necesarul de hrană; consumul zilnic
fiind de 7-9 kg nutreț verde.
35
5.Alimentația tineretului ovin
Mielul nou-născut:
dacă ombilicul nu se rupe, acesta se taie la 7-8 cm lungime și se pensulează cu
tinctură de iod;
se dă la primul supt de colostru, după igienizarea sfârcurilor și eliminarea primelor
picături de lapte;
e ajutat în primele ore de viațã (mieii raselor perfecționate sunt mai sensibili până la
vârsta de o săptămână);
după fătare suge din 2 în 2 ore; după vârsta de o lună: de 3-4 ori/zi;
observație: mieii orfani se dau la oi ″aplecători″ sau sunt hrăniți cu biberonul (lapte
de oaie, capră sau cu substituienți de lapte la 37-38ºC).
Hrănirea suplimentară
începe la vârsta de 15 zile – în compartimente separate (la început în grupe de 20-
25 de capete și se poate ajunge treptat la 200-300 de capete): administrare la
discreție până la vârsta de 45 zile.
Nutrețuri:
amestec de concentrate fin uruite (ovăz 35%, porumb grăunțe 35%, orz 10%,
soia 10%, șroturi de floarea soarelui 10%) la care se adaugă sare de bucătărie,
cretă furjeră praf, sulfat de magneziu, microelemente (săruri de Fe, Mn, Co) sau
premixul specific;
36
Exemplu de înlocuitor de lapte pentru miei înțărcați precoce
Exemplu de N.C.
cantități crescânde, în funcție de masa corporală (10% din substanța uscată totală
ingerată – în cazul paielor; 20-25% la fân de calitate foarte bună);
nutrețuri bogate în energie (cu limitarea consumului) sau la discreție – în perioada
de finisare;
rațiile mieilor trebuie să conțină 120 g PDI/kg SU încă din perioada de înțărcare;
dacă sunt folosite 2 regimuri de hrană succesiv, în faza de creștere și în faza de
finisare ele trebuie să conțină: 135 g PDI (180 PB) de la înțărcare până la greutatea
vie de 25 kg, respectiv 95 g PDI (140 PB) dacă este depășită greutatea vie de 25
kg;
dacă se administrează rații cu conținut mai mic de PDI, atunci se observă că viteza
de creștere scade și carcasele prezintă o cantitate mai mare de grăsime.
Rațiile trebuie să conțină:
3.5 g fosfor
10 g calciu
Dacă rațiile mieilor sunt excedentare în fosfor și deficitare în calciu, există pericolul
formării calculilor urinari reduc viteza de creștere a mieilor, iar în situații grave se
poate produce moartea animalelor.
Pentru a evita aceste pericole, se administrează calciul numai în nutrețul concentrat sau
se utilizează fânurile de leguminoase.
37
6.Alimentația mieluțelor
mieluțele ajung la pubertate în cursul primei sau celei de a 2-a toamne, la o vârstă
ce variază în funcție de luna nașterii și de rasă – adesea 7-8 luni, dar pot avea și
12-15 luni (cele născute mai târziu: aprilie-mai);
mieluțele trebuie să prezinte, la prima montă, o dezvoltare corporală suficientă și o
greutate care să reprezinte 2/3 din greutatea oilor adulte;
producția de lapte, fecunditatea și prolificitatea depind de:
potențialul genetic;
nivelul alimentației (în perioada de creștere acesta previne litiaza).
la primul ciclu de gestație-lactație, mieluțele trebuie să-și continue creșterea
fără să-și folosească rezervele corporale; de aceea, aporturile indicate pentru
gestație trebuie majorate cu 10% (dacă nu au o stare corporală prea bună);
primiparele vor alăpta un singur miel, pentru ca deficitul energetic să nu
depășească 40% din cerințele de întreținere, respectiv durata lactației va fi mai
scurtă;
dacă la prima lactație sunt mobilizate rezervele corporale ale mieluțelor, atunci, la
cea de-a 2-a montă, fertilitatea și fecunditatea vor fi reduse, rezultând miei cu
greutate corporală mică la naștere și viteză mică de creștere;
creșterea corporală a mieluțelor este continuată până la vârsta de 2 ani.
2 categorii de ovine:
tineretul destinat producției de carne;
ovine adulte reformate;
38
1. Perioada de la naștere până la înțărcare:
durează 75-90 zile;
la final, greutatea corporală este de 18 kg;
pe lângă laptele matern, mieii mai consumă fân de bună calitate, amestec de
concentrate sau furaj combinat și nutreț murat;
2. Perioada de creștere și îngrășare
durează 75-90 zile;
la final, greutatea corporală este de 30 kg;
consum zilnic: 310 g nutreț combinat, care asigură 1.0 UNC/kg și conține 16% PBD;
consumul de fân este de 1.4 kg;
3. Perioada de finisare
durează 35 zile;
la final, greutatea corporală ajunge la 35-40 kg;
consum zilnic: 0.43 kg nutreț combinat, cu valoare nutritivă 1 UNC/kg și cu 13%
PBD; consumul de fân este de 1.7 kg;
39
Creșterea și alimentația caprinelor
la caprele crescute în sistem intensiv, 50% din hrană poate fi alcătuită din
amestecuri de concentrate și 50% din fân;
41
Masa corporală a caprei scade în prima lună după fătare, însă este mascată de creștere
a conținutului digestiv.
Rezervele corporale se reconstituie după luna a 3-a, mai ales în lunile 5-6 de lactație.
Categorii:
capre crescute în regim de stabulație
capre hrănite pe pășune
hrănirea țapilor
alimentația ieduțelor de reproducție
Regimul nutrițional: diferit în timpul gestației și lactației. Nutrețurile folosite în hrană sunt
aceleași ca la bovine și ovine:
fânuri naturale sau cultivate și masă verde de plante din familia Poaceae
(Gramineae): iarba de gazon (Lolium) obsiga, păiuș, golomăț, porumb, sorg;
fânuri și masă verde: plante din familia Fabaceae (Leguminosae): lucernă, trifoi,
măzăriche, borceag etc.;
plante din familia Crucifere (rapițã, varză);
nutrețuri concentrate: grăunțe, boabe (mazăre, fasole, lupin), reziduuri agro-
industriale (tărâțe, șroturi de la procesarea uleiului);
nutrețuri verzi însilozate, borhoturi;
nutrețuri suculente: rădăcinoase (în special, sfecla care stimulează lactogeneza);
aditivi alimentari (de exemplu, ureea – până la 10 g/cap/zi, ca substituent parțial al
azotului proteic).
Caprele sunt mai sensibile la schimbarea componentelor hranei. Ingestia scade când se
adaugă furaje noi sau concentrate. Se recomandă ca trecerea de la un regim alimentar
la altul să se facă pe un interval mai lung decât la alte specii de rumegătoare.
3.Hrănirea țapilor
42
cantități de 100-200 g/cap/zi, doar când nutrețurile fibroase sunt de calitate
mediocră);
în ultimele șase săptămâni care preced sezonul de montă, cerințele de hrană pentru
întreținerea țapilor se măresc cu ~15%, după starea fiziologică a acestora; se
administrează câte 300-600 g de concentrate/cap/zi;
în timpul perioadei de montă, aporturile alimentare se mențin la același nivel.
în primele 2-3 săptămâni de viață, ieduțele sug lapte de la mame, apoi li se poate
distribui lapte de capră și chiar înlocuitori de lapte (de tip “creștere”) cu o structură
asemănătoare înlocuitorilor pentru viței (nivel proteic de 22-27% și conținut de grăsime
de 18-21%); laptele se administrează cald, în cantități care trebuie să reprezinte cca
90% din consumul voluntar;
începând din săptămâna a 3-a de viață, ieduțele sunt obișnuite cu fân de calitate
bună și concentrate;
înțărcarea se face la 5-8 săptămâni (până la 3 luni), atunci când acestea ating o
greutate de 2.5 ori mai mare decât au avut la naștere și când consumă, în medie, 300 g
nutreț concentrat/zi.
după înțărcare, hrănirea se face în special cu fânuri de leguminoase, administrate la
discreție și concentrate (maximum 500 g/cap/zi);
43
prudență și se recomandă ca ieduțele să nu fie scoase pe pășune, mai ales acolo
unde pasc caprele adulte.
mieii de măcelarie se sacrifică foarte timpuriu (vârstă 2-3 săptămâni), când ajung la o
greutate de 6-7 kg; aceștia sunt hrăniți doar cu lapte de capră supt la uger sau muls;
dacă sunt crescuți în efective mari, iezii sunt alimentați cu înlocuitori de lapte la
discreție și sunt sacrificați mai târziu, când ating 7-11 kg;
înlocuitorii de lapte sunt constituiți din lapte praf în care se adaugă seu și/sau alte
grăsimi, realizând un procent de grăsime de 20-24% și lactoser; nivelul proteic este de
22-27%;
substituenții de lapte se administrează iezilor începând cu prima săptămâna de viață,
motiv pentru care, alături de proteina de origine vegetală, în structura grăsimilor intră și
uleiuri vegetale (ca uleiul de cocos), în proporție de 10-20% din acestea;
laptele reconstituit se realizează în apă caldă, din 130-160 g pudră/l;
alimentația se practică prin diferite sisteme; este recomandată administrarea la
discreție, folosind un sistem automat de hrănire.
Alimentația cabalinelor
Cabalinele = erbivore cu particularităţi digestive morfo-fiziologice care permit o
bună digestie a nutreţurilor bogate în celuloză
GURA ȘI DINȚII
buzele: mobilitate foarte mare (servesc la prehensiune);
limba: dezvoltată, are vârful lăţit şi este foarte mobilă;
formula dentară permanentă: incisivi: 3/3, canini: 1/1 (2), premolari: 4/3, molari:
3/3 selenodont-heterodont (diferenţiată după funcţii: I, C, PM, M);
Caractere: incisivi puternici (atât pe maxilar, cât şi pe mandibulă), canini puternic
dezvoltaţi la mascul şi molari care le conferă o capacitate masticatorie deosebită;
barele sunt bine dezvoltate.
FARINGELE
formă de tub alungit cu orificiu esofagian delimitat de arcul caudal constituit prin
unirea cutelor faringo-palatine foarte dezvoltate.
44
ESOFAGUL
are două zone de îngroşare – anterior spre origine şi posterior spre stomac şi
două stricturi – cranială şi caudală;
orificiul cardiei strâmt (situat pe mica curbură în stânga) prezintă o cută circulară
mucoasă care pătrunde în interiorul stomacului; aceasta nu permite returnarea
conţinutului stomacului în esofag: calul nu poate să vomite;
orificiul piloric larg deschis, cuta mucoasă este direcţionată spre duoden, lucru
ce favorizează pasarea facilă a conţinutului gastric înspre duoden; astfel, datorită
volumului gastric redus, în timpul unui tain stomacul se goleşte de 2-3 ori, pe
măsură ce alimentele ajung aici (dacă socotim că un cal ingerează 6 kg fân pe tain,
la care se adaugă 20-25 litri de salivă).
CECUMUL
o formă de buzunar (diverticul) mai accentuat decât la bovine; boselat;
o are un volum foarte mare la cal, comparativ cu alte specii.
COLONUL
porţiune a intestinului lungă de 3-4 m (20-90 l);
este repliat de 2 ori – având 4 părţi;
are şi o parte liberă – colonul flotant;
micul colon, împreună cu rectul, au o lungime medie de 3 m şi o capacitate de 15
l.
RECTUL
(ca porţiune terminală) este legat de anus.
RECAPITULARE:
45
nutreţurile concentrate şi furajele fibroase mărunţite sunt preluate şi aduse în
gură cu buzele şi limba;
masticaţia este energică (muşchii obrajilor şi limbii sunt puternici); nutreţurile
mărunţite sunt trecute de mai multe ori printre tablele dentare;
stomacul reprezintă aprox. 7,5% din volumul tubului digestiv (ݣin volumul
cecumului și ݙin volumul intestinului subţire);
stomacul este permanent plin (cu un volum mic);
pasajul gastric este rapid şi digestia enzimatică gastrică are durată scurtă;
în timpul consumului de hrană, stomacul se goleşte de câteva ori (numai o parte
din hrană rămâne în stomac).
raţii cu volum mai redus formate din: fânuri şi nutreţuri concentrate, nutreţuri verzi
şi suculente de iarnă;
administrarea raţiei: în trei tainuri (unii autori recomandă ~8 tainuri);
importanţă deosebită o are prepararea nutreţurilor: furaje tocate administrate
singure sau în amestec cu concentrate; se pot folosi şi preparate precum
mashurile;
când caii sunt la păşune: căutarea hranei şi masticaţia durează până la 19 ore,
din care ziua 50-70% şi noaptea – restul timpului (30-50%);
în cazul hrănirii la iesle: ingestia concentratelor se face rapid (10-20 minute/kg),
iar a fânurilor se face mai lent (40-55 minute/kg);
capacitatea de ingestie: după natura nutreţului, starea de preparare a acestuia şi
starea fiziologică a animalului: între 1.5-2.5 kg fânuri/100 kg P.V. și 0.8-2.0 kg
paie/100 kg P.V.;
adăparea: se face după fiecare tain, după consumul fânului şi înainte de
administrarea concentratelor; înainte şi după adăpare, calul se lasă în repaus
~1h.
46
1.HRĂNIREA ARMĂSARILOR
La tineretul mascul înţărcat (6 - 12 luni) necesarul de hrană la 100 kg masă vie este în
medie de 2,6 U.N., cu 105 - 120 g P.d./U.N., 8 - 10 g calciu, 6 - 8 g fosfor, 5 g sare şi 20
mg caroten pentru fiecare U.N.
La armăsăruşi în vârstă de 1-1 1/2 ani, necesarul de hrană/100 kg masă vie este de 2,4
U.N., cu un aport de 100-105 g P.B.D., 7 g Ca; 5,5 g fosfor şi 15-20 mg caroten/U.N.
Acest necesar se reduce după vârsta de 2 ani la 1,8 U.N./100 kg masă vie şi 90-100 g
P.B.D.
47
zdrobite. Ovăzul trebuie să reprezinte 50-60% din totalul concentratelor, urmat de orz
până la 30%, porumb, mei, tărâţe, şroturi până la 10-15%.
● seara se administrează cel mai voluminos tain de fibroase, urmând ca peste noapte
să se administreze al 4-lea tain.
● ca durată, fiecare repriză de furajare este de 1,5-2,5 ore, iar ordinea recomandată
la administrarea nutreţurilor dintr-un tain este:
48
2.ALIMENTAŢIA IEPELOR DE REPRODUCŢIE
Cerinţele nutriţionale
Raţiile deficitare în proteine pot cauza avortul embrionar între a 25-a – 35-a zi de
gestaţie.
HRĂNIREA IEPELOR GESTANTE
Din luna a cincea de gestaţie, alimentaţia minerală, mai ales asigurarea calciului şi a
fosforului, condiţionează dezvoltarea scheletului la fetus.
49
În cazul iepelor care sunt folosite la diferite munci, raţia se majorează cu 30-40%
faţă de norme.
La tineretul femel înţărcat (6-12 luni) necesarul de hrană la 100 kg masă vie este de
2,3 U.n. cu 105 - 115 gP.d/U.n., 8 g Ca, 6 gP, 5 g sare şi 20 mg caroten pentru fiecare
U.n.
La iepşoare în vârstă de 1 – 11/2 ani, necesarul de hrană la 100 kg masă vie este de
2,2 U.n., iar la 1 U.n. se asigură 100 - 105 g P.d., 7 g Ca, 5,5 g P şi 15 - 20 mg caroten.
După vârsta de doi ani, acest necesar se reduce la 1,8 U.n/ l00 kg masă vie cu 90 -
100 g P.d/ U.n.
Raţia iepelor gestante trebuie să fie moderată ca volum şi alcătuită din nutreţuri de
bună calitate.
Dintre suculente cel mai recomandabil este morcovul în cantităţi de 3-5 kg pe zi sau
sfecla furajeră 2-4 kg pe zi.
Vara, masa verde reprezintă nutreţul de bază, asigurându-se prin păşunat sau din
conveier (30 - 40 kg), la care se adaugă un amestec de concentrate 2 - 3 kg pe zi. În a
50
doua perioadă a gestaţiei, iepele nu trebuie să consume cantităţi prea mari de masă
verde (sub 25 kg).
Iepele în stare avansată de gestaţie fiind mai expuse la avort, în alimentaţia acestora
se vor evita nutreţurile mucegăite, îngheţate sau infestate cu plante toxice. Se vor evita
de asemenea consumul de masă verde în stadiu tânăr sau cu o creştere luxuriantă,
frunzele şi coletele de sfeclă.
Printre nutreţurile care pot provoca colici amintim: ovăzul şi orzul proaspete, masa
verde încinsă, trifolienele verzi administrate într-un stadiu de vegetaţie prea tânăr, masa
verde păscută pe rouă.
În timpul iernii
- dintre fibroase sunt preferabile fânurile de leguminoase şi cele naturale de bună
calitate în cantităţi de 10 - 12 kg pe zi şi 2 - 3 kg vara;
- din grosiere, îndeosebi paiele de ovăz 5 - 6 kg;
- morcovi 5 - 6 kg; sfeclă furajeră 5 - 6 kg;
- nutreţ murat până la 10 -12 kg;
- amestec de concentrate 3 - 6 kg (ovăz, orz, mazăre şi şrot).
În timpul păşunatului, iepele pot consuma:
- 40 - 50 kg nutreţ verde, prin care se asigură cea mai mare parte din necesarul în
substanţe nutritive
- în adăpost, se pot administra 30 - 40 kg nutreţ verde cosit;
- raţia poate fi completată cu nutreţuri concentrate, date în tainul de dimineaţă;
51
- seara, suplimentarea hranei se poate face cu fân - 6 kg în perioada producţiei
maxime.
• Alimentaţia mânjilor
- cuprinde perioada colostrală şi de alăptare propriu-zisă, care se extinde până la
vârsta de 6 luni;
- primul supt trebuie să aibă loc în maximum 3 ore de la fătare, colostrul constituind
un stimul indispensabil pentru declanşarea funcţiei digestive, fiind bogat în energie,
proteine, vitamine şi factori imunizanţi;
- alimentaţia în perioada colostrală se realizează în exclusivitate prin colostru
matern; mânjii care prin pierderea mamei sau din alte cauze nu pot beneficia de colostru
de la iapa mamă, obligatoriu se va alăpta cu colostru de la iapa cel mai recent fătată sau
cu colostru stocat prin congelare şi în ultimă instanţă, prin gamaglobulino - terapie.
53
Nutriția și alimentația porcinelor
porcinele: animale monogastrice şi omnivore
digestia celulozei este foarte redusă; de aceea, nivelul celulozei din hrană este
limitat la 3-5% la tineret, 7-10% la porcinele supuse la îngrășat şi până la 10-12%
la scroafe și vieri;
• Avantaje:
se reduce timpul de furajare;
se poate face mecanizat şi automatizat economisind forţa de muncă;
sporul în greutate este mai mare;
se scurtează perioada de îngrăşare.
54
• Dezavantaje:
creşte indicele de consum;
creşte proporția de grăsime în carcasă.
Nutreţurile care intră în amestecul de concentrate: ovăz, orz, mazăre, şroturi de soia şi
floarea soarelui, făinurile animale, drojdia furajeră.
• Cereale se administrează în proporţiile:
ovăz – se poate folosi în rație până la 30-40%;
orz – împreună cu ovăzul poate fi cca 50% din amestecul de concentrate;
porumb – recomandabil până la 20-30% (acesta are valoare energetică mare, iar
proteinele au valoare biologică scăzută);
mazăre – se recomandă în proporție de 10-15%, şroturile de soia sau floarea
soarelui 8-10%, drojdia furajeră 1-3%;
făinurile de origine animală până la 2-3%;
nutrețuri minerale (carbonat de calciu, fosfat dicalcic, sare de bucătărie).
Cantitatea de nutrețuri concentrate care se administrează vierilor este 2-3.5 kg (în
funcţie de dezvoltarea corporală, starea de întreţinere şi intensitatea folosirii la
reproducție).
În sezonul de vară, pe lângă nutreţurile concentrate, raţia mai cuprinde nutrețuri verzi
(4-6 kg: lucernă, trifoi, păşune) şi un supliment mineral (20-23 g sare, cretă furajeră,
fosfat dicalcic).
Alimentația vierilor de reproducție
crescuți în condiții gospodărești
56
Introducerea nutreţurilor suculente în hrană se face treptat, în cantităţi crescânde, timp
de 5-6 zile.
57
2.5 kg/cap/zi în perioada 50-58 kg
2.8 kg/cap/zi în perioada 58-110 kg.
58
Un deficit de proteină şi un exces de energie duce la îngrăşarea scroafelor,
determinând o prolificitate redusă, atrezii foliculare patologice, chişti ovarieni,
insuficienţe hormonale.
În perioada de lactaţie, alimentatia scroafelor reprezintă un factor esenţial care
condiţionează producţia de lapte. Hrana administrată trebuie să corespundă cantitativ şi
calitativ cerinţelor scroafelor pentru a asigura producţia de lapte necesară purceilor.
Nivelul proteic al hranei pentru scroafele în lactaţie este de 15 - 16% P.B., în condiţiile
asigurării aminoacizilor esenţiali la nivelul cerinţelor pentru producţia de lapte.
Lizina este primul aminoacid limitant de care trebuie sa se ţină seama în alimentaţia
scroafelor în lactaţie. Cercetările efectuate pe plan mondial arată că o creştere a
conţinutului total în lizină în reţeta de nutreţ combinat, în special la primipare, la nivelul
de 1,3%, a determinat obţinerea unui număr mai mare de purcei la fătarea următoare.
Această constatare dovedeşte că nivelul de lizină pentru creşterea prolificităţii este mult
mai crescut decât cel pentru asigurarea producţiei de lapte.
Valina este un alt aminoacid, al cărui nivel în reţetă trebuie urmărit în special pentru
creşterea producţiei de lapte, deoarece s-a dovedit că acesta stimulează funcţia glandei
mamare.
Alimentaţia scroafelor se face diferit, în funcţie de starea lor fiziologică:
▪ perioada de pregătire pentru montă
▪ de gestaţie
▪ alăptare a purceilor.
59
Alimentaţia scroafelor gestante
Cu 1 - 2 zile înainte de fătare, în ziua fătării şi în primele zile după fătare scroafa
necesită o îngrijire şi o hrănire deosebită.
Scroafa înainte şi la fătare are în mod normal o stare uşor febrilă şi se produce o
deshidratare a organismului, fiind predispusă la constipaţii.
Pentru a preveni constiparea, în preajma fătării se recomandă o alimentaţie dietetică
cu nutreţuri uşor laxative (tărâţe de grâu).
După fătare, în primele 24 ore, scroafa primeşte numai apă la temperatura de 12 -
15°C sau un barbotaj în care se include 1 kg tărâţe de grâu.
Din ziua a doua, raţia scroafei se măreşte treptat, astfel încât în ziua a 6-a - 7-a să se
ajungă la o raţie corespunzătoare care să asigure o producţie de lapte normală.
60
Se va evita alimentaţia abundentă a scroafelor in ultimele zile de gestaţie şi în primele
zile de la fătare pentru a preveni o producţie ridicată de lapte care provoacă diaree la
purcei.
În sistemul industrial de exploatare, după 10 - 14 zile de la fătare, scroafa se
alimentează la discreţie cu raţii a căror volum este relativ mic, însă în care densitatea în
substante nutritive este mare şi paIatabilitatea bună.
În cazul alimentaţiei la discreţie scroafele nu pot ingera cantităţi mai mari de 6 kg
nutreţ combinat pe zi. În fermele de tip industrial din tara noastră se administrează la
scroafele cu purcei nutreţ combinat 0 - 5 care trebuie să aibă 15% proteină brută.
Când înţărcarea se face mai timpuriu, la 3,4 sau 5 săptămâni se reduce hrana cu
câteva zile înainte de inţărcare la 2 - 3 kg nutreţ combinat pe zi. În acest fel producţia
de lapte scade rapid, scroafa putând fi montată din nou în scurt timp. Se poate practica
şi înţărcarea bruscă, scroafele primind pe o perioadă de 2 zile numai apă.
Nutreţurile combinate se administrează sub formă uscată sau umectată, în 3 tainuri
pe zi sau la discreţie. Hrana se administrează de regulă individual în boxa de fătare din
maternitate.
Alimentația păsărilor
dintre păsări raţele şi îndeosebi gâştele, pot ingera şi valorifica cantităţi mai mari de
nutreţuri bogate în celuloză, la acestea cecumurile fiind dezvoltate;
la păsări, există şi unele particularităţi de digestie a substanţelor nutritive din
nutreţuri. Astfel, dintre glucide (sursa importantă de energie) amidonul, sucroza,
maltoza, glucoza, fructoza se digeră cel mai bine. Lactoza se digeră slab. Poliglucidele
62
(celuloza, hemiceluloza, pentozanii) şi unele oligozaharide de asemenea se digeră slab,
iar lignina nu;
pot produce tulburări digestive nutreţurile care conţin beta glucani (orz, secară) şi
care determină creşterea vâscozităţii conţinutului digestiv;
digestia proteinelor începe în stomacul glandular (proventricul) şi se continuă în
intestinul subţire unde se face absorbţia. Eficienţa utilizării proteinelor din nutreţuri este
influenţată de o serie de factori: nivelul de consum, conţinutul proteinelor în aminoacizi,
disponibilitatea aminoacizilor;
grăsimile pot fi utilizate în raţia păsărilor în proporţie mai mare decât la alte specii
de animale. Folosirea unor niveluri ridicate de grăsimi în hrana păsărilor duce la
creşterea timpului de staţionare a hranei în tubul digestiv, mărind astfel digestibilitatea şi
absorbţia componentelor din hrană. În comparaţie cu grăsimea animală, uleiurile
vegetale sunt mai bine digerate.
la găinile ouătoare, adaosul de grăsimi din hrană influenţează favorabil formarea
gălbenuşului şi greutatea ouălor. Grăsimile adăugate determină reducerea energiei
calorice a ingestei, contribuind vara la diminuarea stresului de căldură şi la menţinerea
producţiei.
digestibilitatea substanţelor nutritive este influenţată de proprietăţile fizico –
chimice ale nutreţului, de vârstă şi specie. Astfel, drojdiile furajere şi soia crudă sunt mai
slab digerate decât celelalte nutreţuri. Tineretul digeră mai slab nutreţurile decât păsările
adulte. În ceea ce priveşte specia, digestibilitatea cea mai mare o are gâsca, fiind
urmată de raţă şi la urmă găina şi curca.
În prezent, în ţara noastră, cerinţele nutriţionale ale puilor de carne sunt structurate pe
trei perioade:
faza de demaraj, de la ecloziune până la 2 săptămâni (14 zile);
faza de creştere, de la 2 la 5 săptămâni;
faza de finisare - în continuare până la sacrificare
Deoarece puii îşi reglează ingesta de hrană în funcţie de concentraţia energetică a
nutreţului, o importanţă deosebită o prezintă raportul energo-proteic din nutreţul
combinat, care poate fi păstrat prin corelarea diferitelor niveluri de energie cu proteina.
Un raport energo-proteic de 135 kcal EM/PB poate fi asigurat de un nutret combinat
cu 3100 kcal EM şi 23% PB, dar şi o reţetă de 3000 kcal EM şi 22,2% PB.
Raportul energo-proteic poate fi mai larg dacă se utilizează o proteină cu valoare
biologică ridicată şi dacă temperatura din adăpost este mai mică decât cea prevăzută de
tehnologia de creştere. În schimb, acest raport trebuie să fie mai strâns dacă se
urmăresc sporuri medii zilnice mari, sau în perioadele cu temperaturi mai ridicate.
Datorită specificului creşterii puilor de carne (în spaţii închise şi aglomeraţii mari) şi a
tipului de alimentaţie (bazat pe cereale şi subproduse industriale concentrate) se impune
suplimentarea hranei atât cu vitamine liposolubile cât şi cu cele hidrosolubile.
Cerintele vitaminice la puii de carne sunt relativ mari, iar efectul deficitului este extrem
de evident, atât în privinţa ritmului de creştere şi gradului de valorificare a hranei, cât şi
asupra sănătăţii lor. Necesarul de substante minerale se asigură prin creta furajeră 1 -
1,5%. fosfat mono-sau dicalcic 0,5 - 1%; sare 0,2 – 0,3% şi premix vitamino-mineral 0,5
- 1 %.
63
În ceea ce priveşte forma fizică de prezentare a nutreţului combinat folosit in
alimentaţia puilor de carne, este recomandabil să fie brizură (granule sparte) în prima
fază şi granule în continuare, deoarece avatajele oferite de această formă sunt atât de
mari, încât compensează cu mult cheltuielile suplimentare înregistrate prin granulare.
Efectele favorabile ale granulării nutreţurilor se materializează prin:
creşterea ingestei zilnice de nutreţ;
creşterea sporului în greutate cu 6 - 10%;
creşterea eficienţei utilizării proteinei in sinteza tisulară;
reducerea consumului specific cu 4 - 6%;
evitarea pierderii unor ingrediente valoroase din structura nutreţului
combinat determinate de fenomenul de sedimentare şi prăfuire.
Segmentele tubului digestiv sunt: cavitatea orală, faringe, esofag, stomac, intestin
subţire şi intestin gros.
64
La naştere, căţeii nu au dinţi, erupţia dinţilor deciduali (de lapte) începe după vârsta de
două săptămâni şi se încheie la 6-8 săptămâni. La dinţii permanenţi, erupţia începe la 4-
5 luni şi se încheie la 6-7 luni.
Formula dentară:
Dinţi deciduali: I3/3, C1/1, M3/2 (nu are premolari)
Dinţi permanenţi: I3/3, C1/1, PM 4/4, M2/3
Există diferenţe între rase: la câinii de talie mică, erupţia dinţilor este precoce comparativ
cu cei de talie mare, a căror erupţie este mai tardivă.
Secreţia gastrică este bogată în mucus, pepsină şi HCl. Proteinele sunt degradate în
polipeptide, în intestinul subţire se produc cele mai importante transformări enzimatice.
Atât câinii cât și pisicile sunt animale carnivore, dar putem vorbi doar despre pisici ca
fiind carnivore adevărate, câinii putem sa-i considerăm din punct de vedere al regimului
alimentar, omnivore. Diferentele dintre cele două specii sunt atât de natură anatomică si
metabolică, cât si din modul diferit al celor două specii de a obține și ingera hrana.
O diferență majoră între cainele și pisica domestică și strămoșii acestora este faptul
că felinele si canidele sălbatice consumau cantitâți mari de energie cu localizarea și
capturarea pradei, neavând surse nutritive sigure. În schimb, animalelor noastre de
companie le este asigurată o hrană echilibrată și palatabilă, fără a fi nevoite să consume
energie pentru procurarea acesteia.
65
este cauza mâncatului rapid , hrănirea separată de ceilalți câini prin eliminarea
competiției la ora mesei, de cele mai multe ori normalizează rata ingestei. În alte
cazuri, schimbarea dietei cu una mai puțin palatabilă sau cu una mai dificil de
consumat repede rezolvă aceste probleme. De exemplu, unii câini înfulecă rapid
hrana semilichidă sau de la conservă , dar se reîntorc la o rată normală a
consumului atunci când sunt hrăniți cu hrană uscată. Mărimea granulelor poate,
de asemenea influența rata consumului , granulele mai mari reducând rata
consumului.
Metode folosite pentru scăderea ratei consumului:
- hrănirea cu hrană puțin palatabilă;
- administrare de hrană uscată cu granule mari pentru a încuraja mestecarea;
- adăugarea apei la hrana uscată înainte de administrare;
- utilizarea unui bol de hrănire cu un design care să ducă la scăderea ratei de
consum a hranei
- câinii adulți sa fie astfel dresați încât să mănânce doar din bolul lor;
- hrănirea cățeilor în mai multe castronașe și în zone diferite.
Înainte de montă, atât masculii cât și femelele, trebuie să fie într-o stare fizică
excelentă, , bine antrenați și fără a fi supraponderali sau subponderali. Este foarte
important ca femela să aibă o greutate optimă și într-o condiție fizică perfectă.
Daca femelea este subponderală, ea nu va fi capabilă să consume hrană suficientă
în timpul gestației atăt pentru nevoile proprii organismului cât și pentru dezvoltarea
fetușilor. O alimentație necorespunzătoare a femelei poate duce la o scădere a
greutații acesteia la fătare și de asemenea o creștere a mortalității neonatale.
Dimpotrivă, supraponderabilitatea femelei poate duce la o dezvoltare excesivă a
fetușilor și la distocii.
Cu cel puțin două săptămâni înainte de montă,alimentația cățelelor și a pisicilor
trebuie schimbată, asigurându-se o hrană înalt digestibilă, adecvată gestației și
lactației. Această trecere timpurie la o dietă pentru femelele de reproducție permite
o adaptare a acestora la noua hrană atunci când va avea loc monta și previne
modificările bruște în ceea ce privește dieta atât în timpul gestației cât și a lactației.
- administrarea hranei la discreție sau împărțirea rației în mai multe tainuri mici
în perioada de vârf a lactației;
67
Alimentaţia căţeilor până la înţărcare
La naştere, căţeii nu văd şi nu aud. Deschid ochii la vârsta de 10-16 zile şi încep să
audă între 13 şi 17 zile de viaţă.
Ritmul cardiac este 120-150 bătăi/minut în primele zile de viaţă şi creşte la 220 de
bătăi pe minut la vârsta de 5 săptămâni.
Obişnuit, sporul zilnic de creştere este de 5-10% din greutatea lor, care se dublează
faţă de greutatea la naştere la vârsta de 7-10 zile (medie 9 zile) şi creşte de 6-10 ori la
vârsta de 6 săptămâni.
Această creştere rapidă continuă până la 6-9 luni (6 luni la Pinscher, 9 luni la
Beagle şi până la 12 luni la Ciobănesc german), greutatea adultului realizând-o în jurul
vârstei de un an.
La rasele gigante (Marele danez), rata de creştere se reduce abia după vârsta de
18 luni, greutatea de adult fiind atinsă la vârsta de 2 ani.
Până la vârsta de 2-3 săptămâni, laptele matern asigură INTEGRAL cerinţele
nutritive ale căţeilor, atât cantitativ, cât şi calitativ. După această vârstă, cerinţele
nutritive cresc în continuare, dar producţia de lapte a căţelei se plafonează.
68
Se evită în acest fel schimbarea bruscă a regimului alimentar, care este însoţită de
tulburări digestive manifestate prin colici, diaree, deshidratare şi complicaţii bacteriene
digestive şi respiratorii.
Datorită vitezei mari de creştere, cerinţele nutritive ale tineretului canin sunt de
aproape 2x mai mari decât necesarul pentru întreţinere, raportat la kg masă corporală.
Deparazitarea internă se face lunar până la vârsta de 6 luni, apoi 1x/3 luni.
69
Deparazitarea externă se face la intervale de 1-3 luni, în funcţie de produs.
Alimentația orfanilor
Puii orfani trebuie ținuți într-un mediu curat, cald și fără curenți de aer.
Menținerea temperaturii optime este cea mai importantă, deoarece influențează
decisiv supraviețuirea puilor.
Atunci când femela este prezentă, corpul ei asigură atât o temperatură adecvată
pentru pui, cât și protecție față de curenții de aer.
În lipsa femelei, temperatura ambientală trebuie ridicată:
- pentru prima săptămână de viață, temperatura optimă a mediului este de 29.5-32º C.
- în săptămânile 2-4, temperatura poate scădea la 26.5-29.5º C.
- în săptămâna a 5-a, 21-24 º C.
- după ce puii ating vârsta de 5-6 săptămâni, temperatura se poate menține la 21º C.
Pentru ridicarea și menținerea unei temperaturi optime la nou-născuți, se pot utiliza
diverse echipamente generatoare de căldură, dar de regulă se preferă folosirea unei
cuști izolate, deoarece permite menținerea unui ciclu zi/lumină optim.
Hrana
Una dintre cele mai mari provocări în creșterea unui nou-născut orfan este furnizarea
hranei adecvate, atât ca structură, cât și ca mod de administrare.
Deoarece cea mai bună hrană posibilă pentru animalele tinere provine de la femela-
mamă, îngrijirea maternă adoptivă este cea mai bună soluție.
Din nefericire, o mamă adoptivă din aceeași specie nu este întotdeauna disponibilă.
Alternativa este furnizarea hranei prin înlocuitori de lapte bine formulați.
Un înlocuitor de lapte hrănește cațeii si pisoii în primele câteva săptămâni de viață,
până când funcțiile digestive și metabolice se dezvoltă la un nivel la care hrana
semisolidă poate fi introdusă în dietă.
Este important ca formula aleasă să se apropie cât mai mult de compoziția laptelui
natural al femelei din specia respectivă.
Administrarea unei formule care nu este similară laptelui natural al speciei poate
avea ca rezultat diareea și tulburările digestive, compromițând creșterea și
dezvoltarea puilor.
Se pot găsi pe piață mai mulți înlocuitori de lapte pentru căței și pisoi.
Cele mai multe dintre aceste produse se compun din lapte de vacă, modificat pentru
a simula compoziția laptelui cațelei și a pisicii (bazat pe proteină brută și grăsime
brută).
71
Există numeroaase rețete accesibile pentru formularea înlocuitorilor de lapte pregătiți
în sistemul gospodăresc.
Cele mai multe dintre retețe folosesc o combinație de lapte de vacă sau capră și ouă.
Ouăle se adaugă pentru a mări conținutul de proteină și a dilua concentrația de
lactoză a laptelui de rumegătoare. Indiferent de popularitatea unei formule preparate
în casă, crescătorii trebuie sfătuiți că cele mai multe dintre aceste rețete au fost
dezvoltate prin metoda hazardului, iar compoziția lor nutritivă nu este cunoscută.
O analiză a mai multor formule preparate în casă a arătat că aceste rețete conțin o
gamă largă de componente nutritive.
Deși unele formule par să fie adecvate pentru hrana sau alimentația cățeilor și a
pisoilor, multe conțin o compoziție nutritivă care se deosebește drastic de laptele
natural al femelelor.
O formulă preparată acasă trebuie folosită doar dacă este cunoscută compoziția sa
nutritivă și dacă formula a fost dovedită ca fiind sigură și eficientă pentru creșterea
cățeilor și a pisoilor orfani.
72
Consumul caloric și de lichide trebuie ajustat, astfel încât puii să poată consuma
îndeajuns pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de nutrienți pentru creștere.
În timpul primelor câteva săptămâni, consumul de hrană al noul născutului se
limitează în mare măsură la volumului stomacului.
Celor mai mulți căței nou-născuți le ajunge o cantitate de 10-20 ml de lapte per
administrare.
Pisoilor le este de ajuns o treime până la jumătate din cantitățile de 10-20 ml.
Din această cauză, concentrația din rețetă este extrem de importantă.
Înlocuitorul de lapte pentru căței trebuie să aibă o valoare calorică de 1400 până la
1800 kcal EM / litru, o concentrație similară cu aceea a laptelui de cățea.
Laptele de pisică are o densitate calorică de aproximativ 850-1600 kcal EM /litru.
Dacă concentrația de energie este mai mică, vor fi necesare mai multe hrăniri/zi
pentru a veni în întâmpinarea nevoilor noului născut.
În acest caz, consumul de fluid în exces va afecta negativ echilibrul de apă, stresând
rinichii imaturi. Dimpotrivă, dacă densitatea energiei din dietă este prea ridicată,
poate fi afectată digestia și poate să apară diareea.
Există variate estimări ale necesarului caloric al cățeilor nou-născuți.
O recomandare general acceptată sugerează că în timpul primelor 3 săptămâni de
viață, cățeii orfani au nevoie de 130-150 kcal EM/kg greutate corporală/zi.
După vârsta de 4 săptămâni, necesitățile calorice cresc la 200-220 kcal/kg.
Se cunosc destul de puține despre consumul optim de energie al pisoilor nou-
născuți, însă recomandările generale sugerează administrarea a 20, 25, 30 și 35
ml/100 g greutate corporală în timpul săptămânilor de viață 3, 4, 5 și 6.
Aceste cifre trebuie utilizate doar ca recomandări generale, deoarece cerințele
individuale ale cățeilor și pisoilor pot varia mult.
Orfanii trebuie cântăriți zilnic, pentru a ne asigura că primesc hrană îndeajuns pentru
a sprijini sporurile de greutate normale.
O dată determinat volumul total al rețetei, trebuie împărțită în mod egal la hrănirile
zilnice.
Dacă concentrația formulei este corectă, nou născuții hrăniți cu biberonul trebuie să
fie în stare să își autoregleze consumul.
Hrănirea orfanilor de 4-6 ori pe zi este de obicei practica, iar hrănirile împărțite la
intervale egale de timp.
Această schemă este de multe ori rezonabilă pentru îngrijitorii umani și asigură în
același timp un somn neîntrerupt al nou-născuților în orele programate.
Metode de hrănire
Două metode posibile pot fi utilizate pentru a hrăni cățeii orfani: alimentația cu
biberonul sau administrarea direct în stomac (cu sonda gastrică).
Dacă cățeii și pisoii sunt hrăniți cu biberonul, trebuie ținuți într-o poziție naturală
pentru hrănire, cu capul înclinat ușor în sus. Biberonul trebuie ținut într-o manieră
care minimizează consumul de aer de către pisoi sau cățel.
Pentru a asigura un comportament adecvat pentru hrănire și supt, trebuie ales un
biberon care umple gura cățelului sau pisoiului, mimând mamelonul femelei-mamă.
În cazul alimentării cu biberonul, orfanii resping de obicei biberonul atunci când
73
stomacul lor este plin. Oricum, volumul corect trebuie estimat și măsurat pentru
fiecare supt.
Unii crescători preferă să folosească un tub de alimentație pentru orfani. Această
metodă de hrănire este mai rapidă și, dacă se aplică în mod adecvat, respinge riscul
aspirației. Se recomandă precauția, deoarece plasarea de mai multe ori a tubului de
alimentație poate cauza iritația esofagului. În plus, alimentația cu tub nu permite nou
nascuților să se angajeze în comportamente de supt normale.
Orfanii prezintă o cerință sporită și toleranță pentru hrană din momentul în care și-au
deschis ochii și se pot ține pe picioare.
În acest moment, trebuie să se folosească un vas cu volum mic pentru hrană înainte
de fiecare administrare cu biberonul.
Cațeii și pisoii trebuie încurajați să consume hrană din vas. Vasul de hrană nu
trebuie lăsat mai mult de 20-30 de minute. Odată ce puii au inițiat consumul hranei
din vas la fiecare masă, ei pot să consume întreaga cantitate de hrană din vas.
În general, cățeii se familiarizează cu hrănirea din vas mai devreme decât pisoii.
Când orfanii sunt în vârstă de 3-4 săptămâni, se poate administra un terci alcătuit din
înlocuitor de lapte și hrană uscată de câine sau pisică sau o rație de înțărcare.
De îndată ce a fost introdusă hrana semisolidă, apa proaspată trebuie să fie
disponibilă.
Densitatea terciului poate fi gradual sporită în timp. Modificarea graduală permite
cățeilor și pisoilor să se obișnuiască cu mestecatul și înghițirea hranei solide și
permite tractului GI să se adapteze la noua hrană.
La vârsta de 6 până la 8 săptămâni, cățeii și pisicile trebuie să consume hrană
uscată normală.
74
Sugestii practice pentru o alimentație corectă a cățeilor și pisicilor
75