UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE
Master
PSIHODIAGNOZA COGNITIVA SI CONSILIERE PSIHOLOGICA

LUCRARE DE DISERTAŢIE

Conducător ştiinţific,
CONF. UNIV. DR. IRINA ANCA
TĂNĂSESCU

Masterand

Bucureşti
2012
 UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

Master
PSIHODIAGNOZA COGNITIVA SI CONSILIERE PSIHOLOGICA

LUCRARE DE DISERTAŢIE

“xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxDE PERSONALITATE 16 PF AL UNUI
ESANTION DE ABSOLVENTE DE PSIHOLOGIE”

Conducător

Masterand

Bucureşti
2012

2
 CUPRINS

Argument ………………………………………………………………….…...4
Capitolul 1. Personalitatea……………………………………………….……..5
1.1. Aspecte teoretice si metodologice……………….………………..5
1.2. Temperamentul ……………………………………………...........7
1.2.1. Definitie si caracterizare generala…………………….........7
1.2.2. Clasificarea temperamentelor………………………………8
1.3. Caracterul………………………………………………………...13
1.3.1. Definitie si descriere generala……………………….........13
1.3.2. Trasaturile caracteriale……………………………………14
1.4. Aptitudinile………………………………………………………16
1.4.1. Definitie si descriere generala…………………………….16
1.4.2. Clasificarea aptitudinilor………………………………….17
Capitolul 2. Raymond B. Cattell……………………………………………...20
2.1. Teoria factoriala a lui R. B. Cattell asupra formarii si functionarii
personalitatii………………………………………………..………20
2.2. Chestionarul 16 factori primar – 16 PFQ………….……………….22
Capitolul 3.
Concluzii
Bibliografie

Conceptul de personalitate.................................................................................4
1.1.Definire...................................................................................................................5
1.2. Accepţiunile conceptului de personalitate..........................................................5
1.2.1. Accepţiunea antropologică...................................................................................5
1.2.2. Accepţiunea psihologică......................................................................................6
1.2.3. Accepţiunea axiologică........................................................................................6
1.3.Tipuri de definitii ale personalitatii.....................................................................7
1.3.1. Definitiile prin efect extern..................................................................................7
1.3.2. Definiţiile prin structură internă..........................................................................7
1.3.3. Definiţii pozitiviste.............................................................................................8
1.4.Niveluri de abordare ale personalitatii

3
 Argument

Lucrarea de fata prezinta

Traversăm o perioadă de criză economic dar şi existenţială: unde sunt valorile?

Experţii spun că tulburările depresive sunt în creştere în ţările dezvoltate, după 1955 au
devenit o “epidemie” în faţa căreia femeile sunt mai vulnerabile una din cinci, iar bărbaţii
unul din zece.
Depresia este o problemă de sănătate publică majoră care afectează, într-o masură
mai mare sau mai mică, tot mai multe peroane în contexul actualei crize economice actuale
În prezent, depresia ocupă locul doi pe lista celor mai întalnite afecţiuni medicale,
fiind depăşită doar de hipertensiunea arterială.
Se estimează că cel puţin unul din zece pacienţi care se prezintă la medic sueră de
depresie.
Organizatia Mondiala a Sanatatii considera, în urma rapoartelor, ca pana la cinci
procente din populatia lumii sufera de depresie. (Dilling, Weyerer, Castell, 1984).
Se estima ca până în 2020 depresia să fie a doua boală, ca importanţă, dintre toate
problemele de sănătate care se vor agrava la nivel mondial(D.J.Kupfer "Research in
affective didorders comes of age", in "The American Journal of Psychiatry",
no.156/februarie 1999, pp.165-167.).

In mod surprinzator femeile se îmbolnavesc mai frecvent decat barbatii (cu

aproximatie: din trei depresivi doi sunt femei) şi mai ales inainte de treizeci şi cinci de ani.
In schimb perioada dificilă pentru bărbaţi se situeaza la grupa de vârsta de la cincizeci şi
cinci pana la şaptezeci de ani.
In Romania,
Lucrarea este organizata in cinci capitole, dintre care primele patru abordeaza
probleme teoretice, legate de: varsta adolescentei - cu particularitatile etapei de dezvoltare
in plan fizic, psihic si social; problematica institutionalizarii – cauzele si riscurile acestei

4
situatii in care se afla multi copii si adolescenti; caracteristicile personalitatii adolescentilor
institutionalizati – evolutia imaginii de sine si a stimei de sine.
In cea de-a doua parte a lucrarii am prezentat obiectivele, metodologia utilizata,
precum si rezultatele unei prin care am comparat imaginea si stima de sine
evaluate

Depresia este una dintre cele mai invalidante afecţiuni şi produce o povară
semnificativă atât individului cât şi societăţii. Datele OMS sugereazã că depresia este
responsabilă de 6% din povara tuturor bolilor în Europa în termeni de disabilitate ajustată
în ani de viaţă (DALYs).
Comparativ cu alte boli cronice, depresia este una dintre cele mai costisitoare
afecţiuni, ocupând locul al şaselea în termeni de povară economică.

Depresia are un impact major ºi asupra forþei de muncã. Numãrul de zile de

muncã pierdute datoritã depresiei a crescut cu severitatea bolii. Pe lângã
absenteismul ridicat, persoanele cu depresie pierd ºi schimbã locul de muncã mai
frecvent Depresivii prezintã de asemenea ºi dificultãþi în managementul timpului, în
relaþiile interumane ºi îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Performanþa la locul de
muncã pare sã rãmânã afectatã chiar ºi dupã amelioarea simptomelor depresive.
În concluzie, depresia netratatã este o boala foarte costisitoare cu costuri
indirecte într-o proporþie substanþialã. Tratamentul depresiei ar trebui sã fie în atenþia
celor ce fac politicile de sãnãtate pentru a evita repercursiunile negative ale acestei
afecþiuni.

Opţiunea pentru o temă axată pe tulburările depresive şi particularirăţile acestora a

fost determinată de amploare luată de acest tip de tulburări în ultimile decenii ale secolului
XX, existând, în prezent, o tendinţă de continuă creştere.
Prin tema aleasă şi obiectivul studiului s-a încercat înscrierea în contextul ştiinţific
actual al psihopatologiei, şi anume creşterea ponderii tulburărilor depresive pe toate
palierele de vârstă, indiferent de cultură, gen ca urmare a crizei economic-sociale actuale.

5
Capitolul 1.
Personalitatea
1.1. Conceptul de personalitate
În ceea ce priveşte conceptul de personalitate, complexitatea sa semantică
determină rezistenţa sa la încadrarea într-o definiţie strictă. Linton consideră că „individul
şi mediul său constituie o configuraţie dinamică, ale cărei părţi sunt atât de strâns legate şi
atât de constat interactive încât este foarte greu să spunem unde se pot trasa linii de
demarcaţie”. De aceea – continuă Linton – “principala problemă pe care o ridică definirea
personalităţii este una de delimitare” ( Linton,1968, p. 117 ).
Majoritatea celor care s-au ocupat de studiul personalităţii umane sunt de acord că
termenul personalitate derivă din cuvântul “persona” (de origine etruscă), utilizarea sa
iniţială referindu-se la masca folosită de actori în teatrul antic. Sensul conceptului a evoluat
de la cel de prsonaj ( întăi din teatru ) spre cel de persoană pe scena vieţii, ca apoi să
capteze valenţe polisemantice ( Şchiopu, 1997 ).
Stőetzel ( 1963 ) identifică patru sensuri ale termenului personalitate şi anume:
Aspectul exterior al omului ( amintind de sensul originar al cuvântului, acela de
mască );
Rolul jucat de actor sau de om în viaţa cotidiană, funcţia îndeplinită de el în
societate;
Actorul sau persoana care joacă rolul - omul cu toate caracteristicile sale, inclusiv
cele morale, care îndeplineşte o funcţie socială;
Ceea ce determină şi conferă omului, calităţile sale, capacităţile de acţiune ale
acestuia ( Stőetzel, 1963, p. 140 ).
Plecând de la aceste patru sensuri, S.Chelcea ( 1994 ) consideră că personalitatea
umană poate fi definită atât „din exterior” ca efect produs de un individ asupra celorlalţi –
ansamblul trăsăturilor şi conduitelor umane care provoacă răspunsuri
psihocomportamentale din partea altora – cât şi „din interior” ca ansamblu structurat de
elemente biologice, psihologice şi sociomorale achiziţionate în procesul socializării
individului.
Termenul personalitate – cu radacina in persona - care, initial, insemna masca,
aparenta. Treptat , sensul termenului s-a intregit, conferindu-i-se o functie designativa noua
– aceea de a reprezenta actorul din spatele mastii. Astfel, persona a ajuns sa exprime

6
reunirea trasaturilor psihomorale interne si psihofizice externe. Termenul a fost apoi asociat
si cu aspecte diferentiale, folosindu-se pentru a desemna un om important.
Conceptul de personalitate apare ca integrator semantic de ordin superior, el
coordonand si coreland functional-dinamic continuturile notiunilor referitoare la
multitudinea componentelor bioconstitutionale, a proceselor, starilor si conditiilor psihice
particulare. Sinteza conceptuala ne obliga astfel sa nu hipostaziem perceptia, memoria,
gandirea etc., transformandu-le in realitati sui generis, de sine statatoare, ci sa le
consideram permanent ca manifestari si dimesiuni ale unui sistem integral supraordonat –
personalitatea. Cu toate ca acest aspect este suficient de evident pentru a fi unanim
acceptat, in comunicarea cotidiana, ca si in domeniul cunoasterii stiintifice, termenul ca
atare de personalitate se foloseste in acceptiuni foarte diferite, domandind astfel un caracter
inalt polisemic.
Asadar, psihologia opereaza cu termenul de personalitate in referirea sa la orice
om normal: fiecaruia dintre noi, ea ne atribuie calificativul “personalitate”.
Pentru psihologie, personalitatea este o calitate pe care o poate dobandi orice
individ uman, intr-o anumita etapa a dezvoltarii sale, intrunind anumite note sau
caracteristici definitorii. G. Allport defineste personalitatea ca fiind “organizarea
dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si
comportamentul sau caracteristic” (Allport, 1991). Acelasi autor considera ca
personalitatea reprezinta “ceea ce o persoana este in mod real, indiferent de modul in care
ceilalti ii percep calitatile sau metodele prin care le studiem”.
Dupa N. Sillamy (1996) “personalitatea este, in esenta, elementul stabil al
conduitei unei persoane, modul sau obisnuit de a fi, ceea ce o diferentiaza de altele. Orice
om este, in acelasi timp, asemanator cu alti indivizi din grupul sau cultural si diferit de ei
prin caracterul unic al experientelor traite; singularitatea sa, fractiunea cea mai originala
a eului sau constituie esentialul personalitatii sale”.
In conceptia psihologului roman P. Popescu-Neveanu (1978), personalitatea este subiectul
uman considerat ca unitate bio-psiho-sociala, ca purtator al functiilor epistemice,
pragmatice si axiologice sau “un microsistem al invariantilor informationali si
operationali ce se exprima constant in conduita si sunt definitorii sau caracteristici pentru
subiect”.
După Ursula Şchiopu “Personalitatea este caracterizată prin disponibilităţile
generale şi specifice pe care o persoană le poate exprima în raporturile sale cu alţii.”

7
 In lucrarea sa “Structura si dezvoltarea personalitatii”, G. Allport intreprinde un
laborios efort de sistematizare a definitiilor care se confrunta pe scena stiintifica.
Corespunzator, personalitatea este definite ca: suma totala a efectului produs de un individ
asupra societatii - deprinderi sau actiuni care influenteaza cu success alti oameni;
raspunsuri date de altii la un individ considerat ca stimul; ce cred altii despre tine.
W. Stern este mentionat ca primul autor care incearca să definească personalitatea
prin trimitere la structura interna, el afirmand încă din 1921, în lucrarea sa “Psihologia
personalităţii- psihologia diferenţială”, că personalitatea este “o unitate multiformă
dinamică”.
În 1931, G.W. Allport enumera peste 50 de definiţii, iar astăzi McClelland găseşte
peste 100 de definiţii ale termenului. Se apreciază că la ora actuală pot fi delimitate cu
uşurinţă cel puţin 10 – 12 şcoli personologice. Printre cele mai cunoscute se numără: teoria
psihanalitică (S. Freud, A. Adler, K. Jung, ş.a.); teoria factorială (G. Allport); teoria
personalistă (C. Rogers); teoria organismică; teoria socio-culturală ş.a.
Unii adauga acestui tip de definitie o nota de “valoare”: personalitatea este ceva ce
trebuie apreciat (Goethe, Kant): personalitatea este singurul lucru din lume care are o
“valoare suprema”, fiind astfel impusa necesitatea respectarii integralitatii si demnitatii
umane.
Concluzionand, personalitatea este “suma totala a tuturor dispozitiilor,
impulsurilor, tendintelor, dorintelor si instinctelor biologice innascute ale individului,
precum si a dispozitiilor si a tendintelor dobandite prin experineta”.
De aceeasi factura poate fi considerata si definitia lui R. Linton: :personalitatea
este ansamblul organizat al proceselor si starilor psihofiziologice apartinand individului.
Definitiile pozitiviste au la baza convingerea autorilor lor ca “structura interna”
este inaccesibila stiintei.
Printre reprezentantii recunoscuti ai orientarii pozitiviste se numara D.
McClelland, care da urmatoarea definitie: “personalitatea este conceptualizarea cea mai
adecvata a comportamentului unei persoane in toate detaliile sale, pe care omul de stiinta o
poate da la un moment dat”.
In conceptia psihologului roman P. Popescu-Neveanu (1978), personalitatea este
subiectul uman considerat ca unitate bio-psiho-sociala, ca purtator al functiilor epistemice,
pragmatice si axiologice sau “un microsistem al invariantilor informationali si operationali
ce se exprima constant in conduita si sunt definitorii sau caracteristici pentru subiect”.

8
 Psihologia personalitatii îsi focalizează atentia asupra modului in care procesele,
functiile si starile psihice individuale se integreaza pe cele trei coordinate principale:
dinamico-energetica, relational-sociala si instrumentat performantionala.
Studierea personaltţii umane este un subiect care a stat permanent în atenţia
cercetătorilor. În timp ce unii considerau fizionomia ca fiind oglinda personalităţii,
Kretschmer s-a axat mai mult pe tipul constituţiei, iar Freud considera inconştientul cheia
personalităţii.

Capitolul trei face o desciere eclectică a personalităţii, acesta fiind un concept

eluziv care în mod larg este bazat pe observaţii asupra comportamentelor
Structura personalitatii
PERSONALITATEA este individul în sine, în totalitatea, continuitatea si unitatea sa
psihoorganica. Personalitatea este forta de coeziune a eu-lui (Porot), coeficientul de
rezistenta, de unitate, de continuitate a structurarii psihice a individului, acea forta care îi
permite sa ramâna el însusi pe tot parcursul existentei sale. Personalitatea este un complex
bio-psiho-social. I se descriu structurile eu-lui, constiente (functiile psihice), aria
subconstientului si aria inconstientului. Altfel spus, structurile de baza ale personalitatii
sunt:
Structurile inconstiente (tendinte, pulsiuni, impulsiuni, instincte) sunt "oarbe",
conduse pe principiul placerii si presupun satisfacerea unor ne voi biologice ale
individului.
Structurile afective sunt constientizate, dar involuntar. Originea lor este în
subconstient, tin de experienta anterioara de viata a individului si tind sa fie descarcate în
real, în eu, în aria constientului. Stau la baza structurilor motivationale.
Structurile conative sunt gnozice (perceptia) si praxice (activitatea si vointa).
Structurile simbolice sunt considerate a fi memoria, imaginatia, gândirea.

În esenta, comportamentul este expresia exterioara a trinomului bio -psiho-social

reprezentat de personalitate. Sub aceasta incidenta, el exprima mai multe structuri
determinante, ce se pot constitui în multiple mecanisme etio-patogenetice pentru
tulburarile sale. Astfel, comportamentul exprima:
Structura instinctuală a personalitatii, ce are un caracter prevalent, autonom,
involuntar si inconstient, cuprinzând tendintele, trebuintele si pulsiunile elementare.
Structurile afective, ce pot fi constientizate, dar sunt slab controlate volitiv.

9
 Structurile cognitive, ce sunt constiente si voluntare, cum ar fi cele gnozice –
perceptiile si cele praxice – vointa si activitatea. Intelectul este baza de informatie a
personalitatii, facultatea de cunoaste re si întelegere.
Structurile simbolice, corespunzatoare activitatii si vietii intelectuale, cum ar fi
imaginatia, memoria si gândirea.
Sub aceasta incidenta, comportamentul exprima atât toate structurile personalitatii
în masura dezvoltarii lor, cât si câmpur ile dinamice ale personalitatii, care se constituie
frecvent – asa cum se va vedea în continuare – în surse majore ale devierilor
comportamentale. Pot fi subliniate:
Câmpul motivational – ce structureaza motivele necesare actiunilor noastre.
Câmpul atitudinal – din care rezulta discernamântul necesar comportamentului
adaptativ.
Câmpul volitional – menit sa ne confere decizia strict necesara trecerii la actiune.
În concluzie, comportamentul ne exprima în totalitate, dar nu toate elementele au
aceeasi valoare pentru definirea personalitatii noastre..

Afectivitatea
Afectivitatea este acea functie psihica, care permite reflectarea raporturilor
subiective dintre obiecte, fenomene si trebuintele noastre, reflectarea relatiei subiective
între noi si lumea materiala, perceputa sub forma reactiilor afective. Unele reactii afective
tin de straturile profunde ale afectivitatii, fiind legate de biotonus, altele tin de straturile
superioare, în relatie cu activitatea psihica de tip superior.
Dispozitia este o stare afectiva generala (cea mai elementara dintre reactiile
afective specific umane). Este descrisa ca o stare de fond, de durata, cu intensitate slaba
sau medie, nelegata de un obiect dat, dar determinata de gradul de adaptare la ambianta, de
conditiile materiale, de starea de sanatate, de echilibru neuroendocrin, de consumul de
toxice, de starea subiectiva precedenta.
Afectele sunt reactii afective mai diferentiate, de intensitate mare, de durata scurta,
legate de obiectul declansator. Sunt izbucniri puternice afective însotite de îngustarea
câmpului constiintei, de intense modificari somatice si vegetative, având repercursiuni
negative asupra vietii psihice si asupra conduitei individului. Au debut brusc si desfasurare
furtunoasa.
Emotiile (emovere = a pune în mişcare) au un sistem motivational mai complex, au
o manifestare variabila spontan, aparitie brusca sau de lunga durata, intensitate mai mica

10
decât afectele. Sunt situative, îsi mentin totdeauna referinta la obiect, în functie de care au
o anumita polaritate si continut. Exista emotii pozitive (placere, satisfactie, bucurie) si
negative (neplacere, frica).
Sentimentele sunt trairile afective cele mai complexe, stabile si generalizate. Sunt
mai interiorizate, mai discret polarizate, având o conditionare sociala evidenta, depinzând
de conditionarea sociala a obiectului lor.
Pasiunile au o amplitudine a trairilor mai mare decât în cazul sentimentelor,
angajare mai puternica, caracter mai stabil. Presupun existenta unui impuls puternic spre o
anumita activitate, care polarizeaza viata psihica a individului. În functie de obiect ul
pasiunii, acestea pot fi pozitive sau negative.
Procesele afective au funcţie adaptativă şi funcţie evaluativă: trăirea relaţiei cu
realitatea determina o anumita atitudine faţă de aceasta.
O trăire are caracter stenic atunci când oferă energie pentru activitatea persoanei, o
întăreşte, o mobilizează şi caracter astenic atunci când ea duce la scăderea tonusului
persoanei în activitate, o demobilizează, îi scade eficienţa.
Mobilitatea proceselor afective se referă la doua aspecte:
1) trecerea procesului afectiv de la faza de activare la cea de intensitate maximă, apoi la
stingerea lui.
2) trecerea de la o trăire afectivă la alta, în funcţie de apariţia factorilor afectogeni.
Echilibrul afectiv se manifesta şi într-o mobilitate în funcţie de situaţie, deci
mobilitate medie, iar dezechilibrul afectiv apare şi ca o mobilitate prea ridicată (fluctuaţie,
trecere fără motiv de la o stare la alta) şi ca mobilitate prea scăzută (perseverarea
afectului).
personalitatea se caracterizează prin două trăsături fundamentale: prin stabilitate, ceea ce
înseamnă o modalitate de exteriorizare si de trăire interioară relativ neschimbată în timp, si
prin integrare, adică prin formarea unei unităŃi si totalităŃi psihice. Stabilitatea prezintă
anumite limite, purtând numele de plasticitate si reprezentând posibilitatea de reorganizare
a personalităŃii, pentru ca persoana să poată face faŃă unor schimbări capitale ale
condiţiilor de viaţă si să se adapteze la ele. Privită ca formă de organizare cu o anumită
funcţionalitate, ca sursă a unei dinamici, personalitatea este, în fond, asa cum s-a anticipat,
o structură.
Ea ne oferă permanent alături de un tablou al stărilor si un tablou al transformărilor,
al proceselor care se desfăsoară în forme si ritmuri diferite.

11
 În definirea personalităŃii se apelează frecvent la formula personalitatea este unică
si nerepetabilă.

Eul în structura personalitţii

Eul reprezintă structura centrală a personalităţii, nivelul integrativ superior al
acesteia, fiind zona în care se elaborează, se orientează si se reglează atitudinile, conduitele
si activităile prin care individul se raportează, în mod voluntar si constient, la mediul său,
la ceilalţi si la sine însusi. În plan diacronic, dinamica Eului presupune formarea si evoluţia
sa succesivă, pe etape. În plan sincronic dinamica Eului prezintă fluctuaţii conjuncturale, în
funcţie de zona realităţii sociale pe care Eul o structurează, oferindu-i semnificaţii derivate
din configuraţia propriilor caracteristici.
Eul reprezintă nivelul integrativ cel mai înalt în cadrul sistemului de personalitate.
Eul este nucleul central al personalităţii, care asigură integrarea dinamică si permanentă a
informaţiilor despre sine, despre ceilalţi si despre lume, generând astfel sentimentul
identităţii, continuităţii si unităţii propriei existenţe.
Diversitatea definiţiilor date Eului poate fi redusă – în funcţie de elementele
comune pe care le conţin, - la câteva criterii, si anume:
a. locul si rolul Eului în structura personalităţii;
b.proprietăţile (particularităţile) Eului;
c. componenţa si structura psihică a Eului.
Dincolo de diversitatea concepţiilor asupra naturii psihice a Eului, majoritatea lor
au unele aspecte comune, si anume:
- Eul este un fapt de constiinţă, însă nu orice fel de constiinţă, ci o constiinţă
reflexivă (însoţită de gândire);
- în cazul Eului este vorba despre constiinţa de sine;
- esenţial pentru individ este intenţionalitatea sa, orientarea finalistă, spre realizarea
scopurilor.
Astfel, gândirea, reflexivitatea, intenţionalitatea apar ca elemente primordiale ale
Eului. În afara elementelor menţionate, s-a evidenţiat că Eul dispune si de un puternic
suport afectivmotivaţional si atitudinal.
În cadrul personalităţii, Eul îndeplineste câteva funcţii esenţiale, si anume:
- funcţia cognitivă;
- funcţia de mediere si reglare;
- funcţia motivaţională.

12
 Structurarea personalităţii la nivelul Eului se realizează în cursul ontogenezei, prin
interacţiunea permanentă dintre constiinţa despre lumea externă si constiinţa de
sine.
Din punct de vedere structural, Eul include 3 componente intercorelate si reciproc
integrate:
1. Eul corporal (fizic);
2. Eul psihologic;
3. Eul social.
În funcţie de gradul de elaborare a celor 3 componente si de modul lor de articulare
si integrare, se selimitează 4 profile de bază ale Eului: profilul somatic, profilul spiritual,
profilul social si profilul mixt.
Forta si integritatea EU-lui
Operaţional, EU-ul reprezintă instanţa care ne reglează comportamentul în funcţie
de cerinţele noastre interne şi de realitatea obiectivă. În mod normal, un EU puternic,
integru, are o anume capacitate de reflexie, de obiectivitate, are puterea de a judeca critic şi
realist. Orice factor care ameninţă integritatea sau forţa EU-lui duce sau stimulează
fenomenul proiecţiei (deformarea realităţii); de exemplu: bolile mentale severe –
schizofrenia este o tulburare mentală care duce la pierderea simţului realităţii prin
distorsionări perceptuale prin iluzie şi halucinaţie şi distorsionări cognitive prin ideile
delirante, adică vede în celălalt un demon. Schizofrenul are un EU destructurat, slab, care
se lasă invadat de fantasmele inconştiente, încărcate afectiv şi nu mai poate asigura,
restabili un raport obiectiv cu realitatea.
Relaţia Eu – Constiinţă – Personalitate
G. Allport, după ce definea Eul ca nucleu al personalităţii („regiunea caldă,
centrală, strict personală a vieţii, nucleul fiinţei noastre”) arăta că: „Eul este, de fapt, un
construct între constiinţă si personalitate.
Eul si constiinţa se determină reciproc. Constiinţa este infrastructura Eului, în timp
ce Eul este suprastructura constiinţei; constiinţa duce la apariţia Eului, fiind premisă
fundamentală, iar Eul ridică constiinţa la un nivel superior de optimalitate si adaptabilitate.
Eul depăseste în cele din urmă constiinţa.
Relaţia dintre Eu si personalitate este asemănătoare celei dintre Eu si constiinţă.
Fără a fi identice, Eul si personalitatea nu sunt nici separate, ci într-o continuă interacţiune
si interdependenţă. Dacă Eul este doar un fapt de constiinţă individuală, personalitatea se
extinde în mediu, interiorizându-si elementele sociale, profesionale.

13
 „Personalitatea se cristalizează în jurul Eului, dar în structura sa în afară de Eu sunt
cuprinse si alte elemente sufletesti” (Constantin Rădulescu-Motru).
Eul si personalitatea sunt consubstanţiale, se formează si evoluează concomitent.
Omul devine personalitate atunci când ajunge la constiinţa de sine, deci când se formează
ca Eu.
Între structura Eului si structura personalităţii există o simetrie perfectă, degradarea
Eului ducând concomitent la degradarea personalităţii.
Valoarea teoretică a conceptului de Eu. Conceptul de „Eu” permite stabilirea unei
baze contextuale si a unei perspective interpretative mult mai largi a personalităţii, pentru
că:
• Eul conţine personalitatea;
• Eul exprimă personalitatea.
Eul nu apare doar ca „nucleu” al personalităţii sau ca un simplu sistem central al ei,
ci ca un adevărat sistem de valori.
Eu este un factor de legare a proceselor psihice prin care se supune principiului
realităţii şi îi permite subiectului să nu confunde procesele sale interne cu realitatea. În
aceasta, un rol important îl are percepţia. Eul funcţionează în gândirea vigilă, este educat
de realitate şi se conformează ei.
Funcţiile eului sunt:
controlul motricităţii şi al percepţiei;
proba realităţii;
anticiparea, ordonarea temporală a proceselor mentale;
gândirea raţională.
Prin aceste funcţii, eul este un aparat de adaptare la realitate şi se formează prin
maturizare şi învăţare. "Eul se străduieşte să asigure supremaţia lumii exterioare asupra
sinelui şi tendinţelor lui, încearcă să pună principiul realităţii în locul principiului plăcerii
care domneşte fără restricţii în cadrul sinelui. percepţia joaca pentru eu rolul care revine
pulsiunii în cadrul sinelui". (S. Freud).
Eul are şi o funcţie inhibitoare pentru dorinţe nerealizabile pe canale acceptabile din
punct de vedere social sau personal. (procesul este denumit refulare).
Eul se defineşte prin unitate, spre deosebire de modul de a funcţiona anarhic pe care
îi are sinele inconştient.
Eul nu apare de la început, ci se formează treptat.
Fazele formării eului sunt:

14
 1) eul corporal - simţul propriului corp este "o ancoră a conştiinţei de sine" (G. W.
Allport);
2) simţul identităţii de sine şi respectul de sine (mândria) se formează până la 3 ani
şi este numit de allport eu timpuriu.
3) de la 4 la 6 ani, au loc alte două aspecte ale constituirii eului: extensia eului şi
imaginea eului (imaginea de sine). Acum "capacitatea de a gândi despre sine cum este, cum
vrea să fie şi ce ar trebui sa fie este numai în germene". (G. W. Allport).
4) de la 6 la 12 ani, apare eul ca factor raţional, este eul care poate "să gândească
despre gândire”.
5) În adolescenţă, este căutarea reînnoita a identităţii de sine.Erik Erikson "cine
sunt eu?" este problema adolescentului. nucleul identităţii este acum alegerea unui scop în
viaţa. G. W. Allport denumeşte acest aspect al eului efortul personal central.
Forta si integritatea EU-lui
Operaţional, EU-ul reprezintă instanţa care ne reglează comportamentul
în funcţie de cerinţele noastre interne şi de realitatea obiectivă. În mod
normal, un EU puternic, integru, are o anume capacitate de reflexie, de
obiectivitate, are puterea de a judeca critic şi realist. Orice factor care
ameninţă integritatea sau forţa EU-lui duce sau stimulează fenomenul
proiecţiei (deformarea realităţii); de exemplu: bolile mentale severe –
schizofrenia este o tulburare mentală care duce la pierderea simţului realităţii
prin distorsionări perceptuale prin iluzie şi halucinaţie şi distorsionări
cognitive prin ideile delirante, adică vede în celălalt un demon. Schizofrenul
are un EU destructurat, slab, care se lasă invadat de fantasmele inconştiente,
încărcate afectiv şi nu mai poate asigura, restabili un raport obiectiv cu
realitatea.
Forta si integritatea EU-lui
Operaţional, EU-ul reprezintă instanţa care ne reglează comportamentul în funcţie
de cerinţele noastre interne şi de realitatea obiectivă. În mod normal, un EU puternic,
integru, are o anume capacitate de reflexie, de obiectivitate, are puterea de a judeca critic şi
realist. Orice factor care ameninţă integritatea sau forţa EU-lui duce sau stimulează
fenomenul proiecţiei (deformarea realităţii); de exemplu: bolile mentale severe –

15
schizofrenia este o tulburare mentală care duce la pierderea simţului realităţii prin
distorsionări perceptuale prin iluzie şi halucinaţie şi distorsionări cognitive prin ideile
delirante, adică vede în celălalt un demon. Schizofrenul are un EU destructurat, slab, care
se lasă invadat de fantasmele inconştiente, încărcate afectiv şi nu mai poate asigura,
restabili un raport obiectiv cu realitatea.
procese de apărare a eului (mecanisme de apărare) sunt operaţii spontane utilizate
de eu în scopul de autoconservare când situaţiile conflictuale pun în pericol echilibrul
psihic.

W. James a subliniat dialectica dezvoltarii constiintei de sine si a distantei ce se

creeaza intre “eu” si “sine”. Personalitatea este alcatuita dintr-un nucleu format din eu si
sine, ceea ce ii da un caracter de dualitate. Eul este cel ce cunoaste si este constient, iar
sinele reprezinta latura cunoscuta. Sinele poate fi material si se refera la tot ceea ce poseda
persoana social, in care este implicat si statutul cu identitatea ce o formeaza si , in fine,
sinele spiritual ca expresie a activitatii psihice in care se remarca “sanctuarul emotiilor si
dorintelor”.
Imaginea de sine reprezintă expresia concretizată a modului în care se vede o
persoană sau se reprezintă pe sine; se referă la perspectiva individuală asupra propriei
personalităŃi.
Imaginea de sine este un factor principal mediator intre starile interne de necesitate
si situatiile si solicitarile externe. Conform Dicţionarului de psihologie (cood. U.Schiopu,
Editura Babel, Bucuresti, 1997, pag. 354), imaginea de sine este „expresia concretizată a
modului în care se „vede” o persoană oarecare. Imaginea de sine comporta mai multe
dimensiuni: perceptia si aprecierea subiectului la un anumit moment, felul in care subiectul
ar dori sa fie sau sa para ca este si felul in care subiectul considera ca este apreciat de
ceilalti. Prima dimensiune este cea care structureaza comportamentul situational curent,
celorlalte doua revenindu-le un rol reglator de auto-modelare si autoperfectionare.
Unitatea celor trei fatete ale imaginii de sine realizeaza functia de obtinere si mentinere a
identitatii.
Modul în care fiecare persoană evaluează raportul de forţă dintre sine si
evenimentele lumii înconjurătoare, reprezintă încrederea în sine, care ţine de structura
personalităţii .
W. James a subliniat dialectica dezvoltarii constiintei de sine si a distantei ce se
creeaza intre “eu” si “sine”. Personalitatea este alcatuita dintr-un nucleu format din eu si

16
sine, ceea ce ii da un caracter de dualitate. Eul este cel ce cunoaste si este constient, iar
sinele reprezinta latura cunoscuta.
Stima de sine este una din dimensiunile fundamentale ale personalitatii. In
momentul in care subiectul are o stima de sine pozitiva, are un sentiment de autoaprobare,
sentimente pozitive, iubire de sine, este mandru de ceea ce face, de deprinderile si
abilitatile lui, are incredere in sine si in altii, are speranta, preocupari pentru viata si este
constient de valoarea personală. Stima de sine isi are bazele in credinta in propriile forte si
in cunoasterea si iubirea de sine.
Respectul de sine şi autoacceptarea. Este normal ca o persoană să realizeze
valoarea sa ca individ şi în relaţie cu familia, prietenii, colegii şi nu să se simtă inutilă, fără
valoare sau, dimpotrivă, să manifeste megalomanie („Sunt mai bun ca oricine").
Cunoaşterea de sine poate fi integrată în perspectiva asupra mediului, asociată cu conştiinţa
faptului că orice individ îndeplineşte un rol în societate. împlinirea prin rolul social poate
fi, uneori, subminată (în perioade de şomaj, de exemplu), însă activitatea, munca rămân o
parte intrinsecă a rolului individului, deci a sinelui.
A avea o identitate inseamna in mod practic a fi cineva, a ocupa o anumita pozitie
in contextul social, a juca un anumit rol, a dispune de un anumit statut. Fiind constient de
acest lucru adolescentul institutionalizat nu mai are atat de acut sentimentul de a fi “al
nimanui” un “nimeni”, ci invata sa se defineasca pe sine in functie de un loc pe care si-l
stabileste in cadrul sistemului de relatii interpersonale.
Stima de sine este una din dimensiunile fundamentale ale personalitatii. In
momentul in care copiii au o stima de sine pozitiva, acestia au un sentiment de
autoaprobare, sentimente pozitive, iubire de sine, sunt mandri de ceea ce fac, de
deprinderile si abilitatile lor, au incredere in sine si in altii, au speranta, preocupari pentru
viata si sunt constienti de valoarea lor.
Imaginea de sine este rezultatul dezvoltarii ontogenetice, structurand, de asemenea,
cele doua componente de baza ale acesteia si anume: imaginea eului fizic si imaginea eului
spiritual, psihic si psihosocial. In consecinta, autorul (Golu) subliniaza asupra faptului ca
imaginea de sine este un factor principal mediator intre starile interne de necesitate si
situatiile si solicitarile externe.
Imaginea de sine comporta mai multe dimensiuni: perceptia si aprecierea
subiectului la un anumit moment, felul in care subiectul ar dori sa fie sau sa para ca este si
felul in care subiectul considera ca este apreciat de ceilalti. Prima dimensiune este cea care
structureaza comportamentul situational curent, celorlalte doua revenindu-le un rol reglator

17
de auto-modelare si autoperfectionare. Unitatea celor trei fatete ale imaginii de sine
realizeaza functia de obtinere si mentinere a identitatii.
Datorita mediului familial securizant bazat pe dragoste, protectie, intelegere,
respect, indivizii vor dezvolta incredere in sine, stima de sine, respect de sine, si sunt
caracterizeaţi prin: capacitatea de autocontrol, relationare mai buna cu mediul social,
precum si cu nivel mai ridicat al stimei de sine.
Putem afirma ca stima de sine pe care o are individul in raport cu sine influenteaza
stilul de viata al acestuia, precum si alegerile pe care si le asuma. In consecinta, putem
constata ca o stima de sine inalta este asociata cu strategii de cautare a dezvoltarii
personale si de acceptare a riscurilor si esecurilor. Deducem de aici faptul ca indivizii cu
inalta stima de sine au tendinta de a actiona in scopul reusitei, pe cand cei cu stima de sine
scazuta se feresc in permanenta de esec, avand o stare permanenta de teama. Cele doua
strategii vor avea consecinte pe termen lung.
O stima de sine (constant) ridicata determina persoana sa se implice in domenii cat
mai variate si cu mai multa siguranta, in timp ce o stima de sine (constant) scazuta va
obliga persoana sa se limiteze la zona in care se simte protejata si in care sunt minime,
slabe sansele de esec.
Individul cu stima de sine ridicata va incerca sa evadeze din limitele impuse si sa se
autodepseasca, incercand sa se ridice la standarde cat mai inalte, chiar daca obiectivele
acestuia au fost atinse la un moment dat, pe cand adolescentul cu o stima de sine scazuta se
va plafona la atingerea primelor obiective.
Stima de sine isi are bazele in credinta in propriile forte si in cunoasterea si iubirea
de sine.
Putem spune ca pentru existenta si cresterea stimei de sine trebuie satisfacute
anumite necesitati precum nevoia de a fi iubit, apreciat, acceptat, de a fi dorit sau
simpatizat. Totodata si nevoia de a fi competent, sau mai bine spus de a avea abilitati
necesare de a depasi cu usurinta problemele cu care se confrunta pe tot pacursul vietii.
Vinovatia este o camuflare a unui scazut respect de sine.
Vinovatia pe care o ai in legatura ce ceva ce ai facut este o camuflare a modului
cum te-ai simtit. Poate in adancul sufletului crezi ca daca oamenii ar sti cu adevarat cine
esti, cat de nesigur poti fi, cat de anxios poti ajunge, cat de depresiv esti cateodata, ei nu te
vor mai place.

18
 Poti sa simti cateodata ca esti o persoana rea, egoista, nepasatoare, adunand in
secret resentimente deoarece pana la urma toate le faci pentru ceilalti, si acesta te face sa te
simti vinovat.

Pesonalitatea matură
- maturitatea (23-50) este o etapa in care stabilitatea este o nota dominanta a
personalitatii, stabilitatea emotionala avand, de asemenea, un nivel superior;
- maturitatea tarzie este caracterizata de schimbari si adaptari in personalitate ca
raspuns la cele fizice, sociale, psihologice prin care trece persoana.
Ce este atunci maturitatea ? Trecerea de la sprijinul celor din jur la sprijinul
personal (self support).
Maturitatea este capacitatea :
-- de a fi prezent nevoilor şi dorinţelor sale ;
-- de a le identifica ;
-- de a–şi mobiliza energia pentru a găsi un răspuns ;
-- de a face alegeri în funcţie de valorile sale, de experienţa sa trecută şi de
circumstanţele de moment;
-- de a fi conştient (awareness) de resursele sale ;
-- de a fi prezent faţă de sine şi faţă de celălalt ;
-- de a-şi asuma responsabilitatea sentimentelor şi comportamentelor sale ;
-- de a face faţă unei situaţii şi de a răspunde ;
-- de a fi pe piciorele sale ;
-- de a conta mai mult pe sine decât pe ceilalţi ;
-- de a găsi soluţii la problemele întâlnite ;
-- de a învăţa din experineţă ;
-- de a crea obiective realiste care să răspundă nevoilor fundamentale ;
-- de a crea proiecte adecvate, de a le selecta pe cele mai eficiente ;
-- de a le urmări până la obţinerea rezultatului ;
Capitolul XI. Nevoi – ciclu – rezistenţă: sinteză
-- de a depăşi obstacolele ;
-- de a-şi transforma greşelile în oportunităţi de a învăţa ;
-- de a-şi identifica la timp credinţele şi iluziile în profitul experienţei reale ;
-- de a face doliul aşteptărilor imposibile, chiar dacă ele sunt legitime ;
-- de a spune ‘nu’ fără agresivitate şi cu respect;

19
 -- de a primi un ‘nu’ fără frică, furie sau culpabilitate ;
-- de a-şi face revoluţia paşnic, fără revoltă ;
-- de a-şi formula resentimentele fără ură ;
-- de a cere fără a fi exigent ;
-- de a-şi afirma şi revendica drepturile ;
-- de a oferi fără a impune sau forţa ;
-- de a accepta şi de a respecta legea majorităţii ;
-- de a-l asculta pe celălalt şi de a fi capabil să se îndoiască de sine ;
-- de a fi mai mult subiect (Ce vreau ?) decât obiect (Ce vrea celălalt de la mine ?),
-- de a fi conştient de limitele sale.

Pe langa conduitele normale, care denota dimensionarea echilibrului si adaptarii

individului, pot aparea conduite amorale, ce se caracterizeaza prin exprimarea ostilitatii,
negativismului,
Cand conflictul si frustratia imbraca forme acute si cand se prelungesc in timp, incat
adolescentul traieste anxios si dramatic relatiile sale cu cei din jur, intervin o serie de
manifestari ce cad sub incidenta unor comportamente structurate dupa urmatoarele tipuri
de personalitate:

Modelul vulnerabilităţii în cadrul dezvoltării depresive

O importanţa deosebită se cere explicitării conceptului de vulnerabilitate în cadrul

depresiei, dar şi relaţia care se stabileşte între depresie şi dispoziţia melancolică. Conceptul
modern de vulnerabilitate poate fi privit ca echivalent al conceptului vechi de « diathesis ».
Freud (1905) a aplicat conceptul în interpretarea relaţiei dintre factorii constituţionali şi cei
ambientali în patogeneza nevrozelor.
Potrivit lui Zubin (1947), moştenirea genetică nu este determinantă pentru
trăsăturile individului, cât mai curând pentru modul său de răspuns la factorii ambientali.
După Zubin , dimensiunile modelului vulnerabilităţii sunt : gradul de vulnerabilitate,
evenimente de viaţă stresante, variabile moderatoare precum reţeaua de suport social ,
personalitate premorbidă , factori fizici ,sociali.
Zubin face o distincţie între : vulnerabilitatea pe care o priveşte ca pe trăsătură
relativ permanentă şi bazală şi episoade de tulburare psihotică , care sunt stări trecătoare.

20
 În ceea ce priveşte depresia ca o trăsătură comună nu este prezenţa continuă a bolii,
ci prezenţa continuă a vulnerabilităţii. Ca o continuare a dimensiunii depresive , un alt
concept se impune discutat –cel de rezilienţă –răspuns la stres şi adversităţi.
Cohler (1987) vorbeşte despre „copilul invulnerabil”, referindu-se la interacţiunea
pozitivă a evenimentelor ce determină invulnerabilitatea individului. În cadrul modelului
vulnerabilităţii se pune accentul pe anumite criterii ce se constituie ca markeri , existând
astfel markeri:
-genetici;
-biochimici;
-neurofiziologici;
-sociali;
-de personalitate.
Markerii de vulnerabilitate se îmbină selectiv astfel încât s-a elaborat un concept
comprehensibil al acestui model. Prezenţa factorilor protectivi funcţionează ca tampon
pentru o presupusă adversitate viitoare. Într-un proiect croos-cultural, Perris C. ( 1966,25,
pag.224) , studiind aspectele copilăriei, a găsit că pacienţii depresivi au avut părinţi mai
rejectivi şi mai lipsiţi de căldură emoţională.

?????
Personalitatea armonică şi disarmonică
Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră normalitatea ca fiind o completă stare
de bine fizic, mintal şi social (Sadock, Sadock, 2007).
Istoric, tulburarea comportamentală a fost încadrată în două mari categorii:
nevroze şi psihoze. Mai târziu au fost adăugate şi aşa-numitele tulburări de personalitate
(psihopatii). iar azi, diagnosticăm după DSM-IV sau ICD-10.
Conform definiţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (O.M.S., 1993) ’Tulburările
personalităţii reprezintă modele de comportament stabile şi profund înrădăcinate în
structura psihică a persoanei, care se manifestă ca nişte răspunsuri rigide declanşate într-o
serie de situaţii sociale şi personale. Respectivele modele de comportament tind să fie
stabile şi să se manifeste în numeroase situaţii care implică funcţionarea psihologică şi
comportamentală".
In linii de maximă generalitate, tulburarea de personalitate poate fi situată în
această zonă incertă dintre patologia psihică şi normalitatea psihică.

21
 Spre deoseire de structura psihică normală, obişnuită, comună care este o
personalitate armonioasă, previzibilă şi care corspunde normei statistice, structura
disarmonică este particulară în conduită şi imprevizibilă.
Tulburarea şi boala psihică sunt considerate drept semne de slăbiciune personală,
faţă de care omul ar trebui să se considere vinovat.
Istoria tulburărilor de personalitate a cunoscut şi alţi termeni:
- personalitate imatură
- personalitate accentuată
- personalitate dificilă

Pe langa conduitele normale, care denota dimensionarea echilibrului si adaptarii

individului, pot aparea conduite anormale, ce se caracterizeaza prin exprimarea ostilitatii,
negativismului, nonconformismului bazat pe ignoranta, pe incalcarea unor reguli din
necunoasterea lor sau din nerealizarea implicatiilor cu care se pot solda asemenea atitudini
si, in fine, conduite imorale cand incalcarea normelor si regulilor sociale se face in
cunostinta de cauza sau deliberat. Ca urmare a desfasurarii unor astfel de conduite, se
constituie acceptorii morali, care pot duce la conflict si frustratie ce se evidentiaza in roluri
si statute sociale. Cand conflictul si frustratia imbraca forme acute si cand se prelungesc in
timp, incat individul traieste anxios si dramatic relatiile sale cu cei din jur, intervin o serie
de manifestari ce cad sub incidenta unor comportamente structurate dupa urmatoarele
tipuri de personalitate:
- a imaturitatii psihice, cand adaptarea este dificila, greoaie, lipsita partial de
realism;
- a dezvoltarii dizarmonice dominate de actiuni instabile, labilitate afectiva,
impulsivitate, brutalitate, negativism, atitudini nonconformiste, egoism, nesociabilitate,
ostilitate fata de cei din jur;
- a evolutiei astenice ce poate fi de natura cerebrala, somatogena sau psihogena in
care domina forme de handicap cu caracter reactiv, prin vulnerabilitatea persoanei la
diferite situatii.
Evenimentele stresante sau traumatizante pot determina comportamente anormale,
fie acute şi tranzitorii, fie cronice sau degenerative. Fiecare individ este unic şi de aceea, nu
există două persoane care să se manifeste după modele identice, aşa cum ele nu
împărtăşesc un mediu, experienţe sau o moştenire genetică identice.

22
 Tipologiile clinice

publicaţia
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii - Clasificarea internaţională a
Psihopatologie: un continuum normalitate anormalitate bolilor conţinea şi bolile
mintale. A zecea ediţie a acestei publicaţii (ICD-10) este utilizată curent astăzi.
în SUA, a fost elaborat, de către Asociaţia Americană de Psihiatrie, un document
diagnostic mai
extins; Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor psihice, a
cărui a IlI-a ediţie (DSM III R) a fost recent revizuită.
Tulburările psihice sunt clasificate în general, în două categorii
majore; psihoze şi nevroze.

1.2.2. Clasificarea personalitatii - Tipologiile clinice

Tulburările afective
Personalităţile distimice pot fi recunoscute printr-o simpla conversaţie după
felul lor tăcut şi posomorât de a fi. Mimica nu este prea vioaie. Ele au o inclinaţie
spre seriozitate şi nu cunosc bucuria şi relaxarea.În cazuri patologice – psihopatie
depresivă, seriozitatea se poate transforma în lipsa bucuriei de viaţă şi în
încetinirea generală a reacţilor.

7.1. Tulburari cantitative ale afectivitatii

7.1.1.Dispozitia poate suferi urmatoarele modificari:
7.1.1.1.Hipotimia este o scadere, în grade variabile, a tensiunii afective si a elanului
vital. Apare în insuficientele psihice primare, în stari de deteriorare cognitiva, stari
confuzionale de diferite etiologii, stari defectuale schizofrenice.
Atimia este forma extrema a hipotimiei caracterizata prin scaderea foarte
accentuata a tonusului afectiv, cu scaderea capacitatii de a vibra afectiv la situatiile
ambientale.
Apatia este conceptul sinonim cu al atimiei, dar include si situatiile psihologice
care nu ating o amplitudine clinica (lipsa de interes). În acest cadru tulburarea initiala este
pe plan organic (boli cronice).
7.1.1.2. Indiferentismul nu presupune diminuarea dispozitiei, ci o golire afectiva,
pustiire, cu pierderea semnificatiei afective a lucrurilor pentru individul în cauza. Apare în
schizofrenie.
7.1.1.3. Hipertimia este o dispozitie care depaseste v alorile normei.

23
 7.1.1.3.1. Euforia se caracterizeaza printr-o încarcatura afectiva pozitiva, veselie
nemotivata. Poate apare în intoxicatiile cu alcool, morfina, cocaina, în episoadele
maniacale ale psihozei maniaco -depresive.
Moria este o veselie necontagioasa, puerila, care apare în tumorile cerebrale de lob
frontal.
7.1.1.3.2. Extazul imita buna dispozitie îmbracând un caracter contemplativ, rupt de
realitate, de scurta durata. Apare la copiii cu epilepsie temporala, în delirele mistice
pasionale.
7.1.1.3.3. Distimia este o dispozitie dureroasa, negativa, de intensitate mare,
întâlnita în depresie (plâns dureros).
7.1.1.3.4. Anxietatea este o teama difuza, "fara obiect" manifestata prin neliniste
psihica si motorize cu rasunet neurovegetativ somatic, La c opil poate apare sub forma
anxietatii de separare, a anxietatii de evitare si a celei constitutionale. Anxietatea poate
deveni situationala, în starile fobice, ajungând pâna la atacuri de panica. Când anxietatea
este somatizata îmbraca aspectul hipocondrie i.
Angoasa este o senzatie penibila, acuta, de disfunctie a unui organ (constrictie
laringiana, etc.),mergând pâna la senzatia mortii iminente.

Conform D.S.M. IV tulburările afective se clasifica în:

Episoadele depresive singulare (numite „depresii reactive" în DSM IV).

Pacientul se găseşte înr-o dispoziţie depresivă, tristă, nu-i fac plăcere activităţile
uzuale, are tulburări de somn (doarme agitat sau prea mult), nu are poftă de
mâncare şi energie. Acest tip de depresie diferă de tulburările depresive recurente
prin aceea că sunt urmarea unui eveniment etern, iar tristeţea şi tulburările de
dispoziţie afectivă au amploarea unei reacţii normale (la un deces, de exemplu).
Multe persoane sunt depresive pentru perioade scurte de timp (s-ar putea spune
că anormal ar fi să nu existe aceste perioade depresive), iar revenirea la dispoziţia
normală nu presupune tratament. Perioadele de schimbări hormonale, ca
adolescenţa şi menopauza, produc, uneori, modificări emoţionale, care pot include
şi episoade depresive.
Tulburările depresive recurente („depresie endogenă" în DSM IV) nu au
o cauză cunoscută. Pacientul prezintă accese repetate de depresie; unele pot fi
urmarea unor evenimente exterioare aparent minore, altele nu. Simptomele
constau în tristeţe profundă, dispoziţie depresivă, apetit scăzut, tulburări de somn,
lipsă de energie, lipsa plăcerii şi interesului pentru orice activitate, dificultăţi de

24
concentrare sau de luare a deciziilor, gânduri repetate legate de suicid sau
moarte.
Tulburarea maniaco-depresivă se manifestă prin prezenţa ambelor stări
extreme: mania şi depresia. Este o tulburare dificil de tratat, dacă se tratează
starea depresivă prin chimioterapie, este posibil ca pacientul să intre într-o fază
maniacală acută; şi, invers, tratarea stării maniacale poate determina alunecarea
pacientului într-o depresie adâncă. Acestea sunt cunoscute ca oscilaţii bipolare.
În aşa-numita depresie mascată, dispoziţia depresivă poate să se estompeze
complet în sentimentul lipsei de energie şi fatigabilitate, precum şi prin tulburările
corporale menţionate anterior. Aceasta poate fi denumită, în mod paradoxal, “depresia fără
depresie”.
Depresia mascată, este o formă particulara, caracterizata prin faptul ca subiectul nu
pare trist, dar se plânge de dureri nedefinite sau cronice, prezinta tulburari de
comportament, suferinte alimentare (anorexie, bulimie), enureza, encopreza .
Depresia mascată este caracterizată de absenţa depresiei ca trăire de care individul
să fie conştient. Majoritatea autorilor care folosesc expresia de “depresie mascată” înţeleg
prin aceasta o “depresie în care manifestările fizice înlocuiesc simptomatologia
psihopatologică”. Alţii găsesc că depresia mascată este “orice depresie caracterizată prin
simptome şi semne fizice mascate”. Acestea sunt definiţii circulare private de orice valoare
explicativă.
După Braceland (1966), cele mai frecvente şase simptome ale depresiei mascate
sunt : insomnia, oboseala, disconfortul gastric, durerile de cap, anorexia şi durerea
abdominală generalizată.

OMS în ICD-10 codifică depresia în cadrul tulburărilor afective sub forma:

1.episod depesiv
2.tulburare bipolară
3.tulburare depresivă recurentă
4.tulburare persistentă a dispoziţiei afective- distimia
5.tulburare depresivă majoră

1.2.3. Personalitatea depresivă

Personalitatea depresivă: este definită ca o structură difuză de cogniţii şi comportamente
depresive, ce nu poate fi explicată prin intermediul unor tulburări distimice. Akiskal(1995)
este de părere că trebuie să avem în vedere trei tipuri temperamentale: ciclotimie, hipertimic

25
(maniacal) şi depresiv. Autorul subliniază faptul că adesea, subiecţii aparţinând celei de-a treia
categorii sunt diagnosticaţi eronat ca fiind narcisici, pasiv-agresivi sau ineficienţi.

despre personalitatea anormală* şi despre cum o putem „normaliza”.

de ce suntem atât de vulnerabili?

În ceea ce priveşte tulburările comportamentale, este binecunoscută părererea

(susţinută de date statistice) că epoca modernă, cu avansul ei tehnologic uluitor, deci cu
schimbarea semnificativă şi rapidă a mediului, predispune la reacţii care nu sunt în sine
patologice, dar care sunt nocive pentru sănătate

Depresia este o tulburare a starii afective, care duce la aparitia unei trairi de tristete
sau de pierdere a sperantei pentru o perioada indelungata de timp. Fiind mai serioasa decat
un simplu episod de tristete, de suparare sau decat o traire temporara de scadere a energiei,
depresia poate avea un impact semnificativ asupra bucuriei de a-ti trai viata, asupra
capacitatii de munca, asupra starii generale de sanatate si asupra persoanelor apropiate.
Depresia se manifesta diferit de la o persoana la alta. Unii se simt "daramati" pentru
o perioada lunga de timp, in timp ce la alte persoane trairile de depresie vin si pleaca. In
cazul in care o persoana are episoade scurte de depresie usoara, aceasta poate fi capabila sa
isi continue viata profesionala si sa faca fata activitatilor cotidiene. Totusi, daca persoana in
cauza nu urmeaza o forma sau alta de tratament pentru depresie, este supusa riscului de a
deveni din ce in ce mai depresiva sau de a se imbolnavi fizic. In cazurile severe de
depresie, persoana respectiva poate ajunge la incapacitatea de a comunica, la incapacitatea
de a efectua activitatile de rutina si chiar la suicid. In aceste cazuri, consultul unui
specialist si urmarea unui tratament sunt esentiale.
Persoanele cu depresie pot fi refractare la ideea de a cauta ajutor deoarece considera
ca acest lucru este o dovada de slabiciune personala sau un defect de caracter sau cred ca
trebuie sa fie capabili sa iasa singuri din aceasta stare.

Faza acuta a unei tulburări depresive poate sa dureze zile, o saptamana, mai multe
saptamani, luni, o jumatate de an sau chiar mai mult. Psihologul care practica psihoterapia
gaseşte desigur adesea clienti care se plang de "depresii" limitate ill timp sub forma unui
episod scurt (ore, zile, una, doua saptamani) care se caracterizeaza in primul rand prin
dispozitie depresiva. Aceste stari nu sunt boli depresive ill sensuI res trans al termenului,

26
de~i este vorba de 0 situatie tranzitorie ~i uneori este greu de decis daca este "doar" 0
indispozitie la polul trist sau este vorba de ,,0 adevarata boala".

In incheierea capitolului va fi vorba despre a~a-numitele

În România, prevalenţa bolii depresive raportată de Reţeaua de dispensare santinelã
MEDINET este mult mai mică: 0,73% (1,13% la femei şi 0,32% la bărbaţi). În populaţia
adultă, prevalenţa depresiei creşte cu vârsta până la un maxim de 1,83% înregistrat la grupa
de 50-54 ani.

Vârsta Prevalenţa
15-19 0,1
20-24 0,18
25-29 0,24
30-34 0,37
35-39 0,74
40-44 1,22
45-49 1,81
50-54 1,83
55-59 1,27
60-64 1,13
65-69 1,59
70-74 1,19
75-79 0,86
80-84 0,9
> 85 0,53

In România, incidenþa bolii depresive raportatã

Vârsta Incidenţa
15-19 0,97
20-24 1,81
25-29 2,72
30-34 3,57
35-39 6,66
40-44 11,19
45-49 16,51
50-54 14,65
55-59 10,08
60-64 10,22
65-69 13,55
70-74 11,28
75-79 8,63
80-84 6,4
> 85 8,88

27
CAPITOLUL II PROBLEMATICA DEPRESIEI
1. Prezentare generală a tulburării depresive
2. Particularităţi şi clasificări privind tulburările depressive
3. Unele menţionări privind diagnosticul diferenţial al depresiei
4 Criterii de diagnostic DDM IV şi ICD 10

Tulburarea
Depresia - tristetea patologica
Depresia este o tulburare a starii afective, care duce la aparitia unei trairi de tristete
sau de pierdere a sperantei pentru o perioada indelungata de timp. Fiind mai serioasa decat
un simplu episod de tristete, de suparare sau decat o traire temporara de scadere a energiei,
depresia poate avea un impact semnificativ asupra bucuriei de a-ti trai viata, asupra
capacitatii de munca, asupra starii generale de sanatate si asupra persoanelor apropiate.
Depresia se manifesta diferit de la o persoana la alta. Unii se simt "daramati" pentru
o perioada lunga de timp, in timp ce la alte persoane trairile de depresie vin si pleaca. In
cazul in care o persoana are episoade scurte de depresie usoara, aceasta poate fi capabila sa
isi continue viata profesionala si sa faca fata activitatilor cotidiene. Totusi, daca persoana in
cauza nu urmeaza o forma sau alta de tratament pentru depresie, este supusa riscului de a
deveni din ce in ce mai depresiva sau de a se imbolnavi fizic. In cazurile severe de
depresie, persoana respectiva poate ajunge la incapacitatea de a comunica, la incapacitatea
de a efectua activitatile de rutina si chiar la suicid. In aceste cazuri, consultul unui
specialist si urmarea unui tratament sunt esentiale.
Per soanele cu depresie pot fi refractare la ideea de a cauta ajutor deoarece
considera ca acest lucru este o dovada de slabiciune personala sau un defect de caracter sau
cred ca trebuie sa fie capabili sa iasa singuri din aceasta stare.
Astazi se stie ca depresia, ca si orice alta afectiune medicala, are o baza biologica si
chimica.
Evident, depresia este mai frecventă la femei decât la bărbaţi. Potrivit investigaţiilor
lui Matussek & colab., 1965, femeile se îmbolnăvesc mai devreme decât bărbaţii

Cauze
Ce anume cauzeaza depresia este un subiect intens studiat in prezent.
Expertii considera ca predispozitia genetica, impreuna cu evenimentele de viata
stresante, afectiuni medicale, administrarea de medicamente sau alti factori, pot determina
un dezechilibru al anumitor substante chimice din creier, denumite neurotransmitatori,
ducand la aparitia depresiei.
Situatiile care pot declansa un episod de depresie sunt:
- unele medicamente, cum ar fi narcoticele folosite pentru indepartarea durerii sau
steroizii; de obicei simptomele depresive dispar odata ce medicamentul este oprit -
tulburari ale secretiei hormonale, cum ar fi un dezechilibru al glandei tiroide sau
suprarenale
- dezechilibre chimice, precum dezechilibrele nivelurilor sanguine ale calciului sau
nivelurile cazute ale fierului (anemia) - afectiunile indelungate (cronice), precum artrita,
bolile cardiace sau cancerul
- infectiile, cum ar fi infectiile virale sau infectiile ficatului sau ale creierului
- factorii de stres majori, ca de exemplu moartea unei persoane dragi
- factorii de stres cronici, precum saracia, dificultatile familiale, probleme medicale
grave proprii sau ale unei persoane apropiate.
- varstnicii care trec de la o viata independenta la o viata in care depind de ceilalti
au adeseori depresie
- presiuni asupra copiilor si adolescentilor, din partea societatii sau a celor de
aceeasi varsta
- consumul de alcool, de substante ilegale sau probleme in legatura cu abuzul de o
subs tanta
- sindromul premenstrual cronic
- menopauza
- durerea cronica
- stresul
- oboseala
- nasterea recenta.
Factori de risc
Anumiti factori cresc riscul de depresie. Daca o persoana are o ruda de gradul intai,
cum ar fi tatal sau mama, cu depresie, riscul de aparitie a depresiei la persoana respectiva
este de pana la trei ori mai mare decat in populatia generala.
Daca a existat in trecut un episod de depresie, probabilitatea de a face din nou
depresie este mult mai mare.
Alti factori de risc pentru depresie sunt:
- afectiuni cardiace in trecut, precum boala arterelor coronare

1
 - o afectiune severa, continua (cronica), cum ar fi diabetul zaharat, cancerul si
durerea cronica
- probleme maritale
- consumul de alcool sau de droguri
- administrarea unor medicamente ce pot provoca simptome depresive, cum ar fi
narcoticele pentru indepartarea durerii sau steroizii
- un eveniment de viata stresant, ca de exemplu pierderea unei persoane dragi sau
intrarea in somaj (acest lucru este valabil mai ales la varstnici, care pot avea multi factori
stresanti sociali, cum ar fi faptul ca devin dependenti de altii pentru a fi ingrijiti)
- anumite conditii medicale generale, precum anemia sau afectiunile tiroidiene
- o afectiune severa descoperita recent
- o interventie chirurgicala recenta
- un istoric de abuz sexual sau fizic in copilarie
- o ingrijorare excesiva, constanta sau o anxietate excesiva
- o tulburare de alimentatie
- o tulburare anxioasa.
Simptome
Persoana care are depresie se poate simti lipsita de speranta, trista sau nu mai poate
simti placere in aproape nimic din ceea ce face. Se poate simti "daramanta" sau
descurajata, plange usor. De asemenea poate fi irascibila sau anxioasa sau poate avea un
nivel scazut de energie.
Adeseori simptomele depresiei pot fi subtile la inceput. Poate fi dificil de
recunoscut ca simptomele pot avea legatura intre ele si ca persoana respectiva ar putea
avea depresie.
Cele mai semnificative doua simptome ale depresiei sunt:
- tristetea sau lipsa de speranta
- pierderea interesului sau a placerii in efectuarea majoritatii activitatilor din viata
de zi cu zi.
Multi medici, de obicei generalisti, consulta persoane care prezinta simptome
generale care pot fi dificil de atribuit unei depresii. Aceste simptome, care apar in mod
frecvent in depresie, pot fi:
- dureri de cap si alte dureri cu diferite localizari
- probleme digestive, inclusiv constipatie si diaree

2
 - pierderea interesului in activitatea sexuala sau incapacitatea de a mai avea o viata
sexuala activa
- sentimente de anxietate sau de ingrijorare fara un motiv evident
- autoacuzarea sau acuzarea altora pentru starea de depresie
- lipsa miscarii sau a vorbirii timp de ore intregi.
Alte simptome de depresie pot fi:
- mancatul excesiv si castigul in greutate, care apar mai frecvent decat pierderea
poftei de mancare
- cresterea duratei de somn, mai frecventa decat insomnia
- plans facil, manie, stare generala proasta, impreuna cu anxietate si stare de
tensiune interioara
- uneori, o senzatie de ingreunare a bratelor sau a picioarelor
- sensibilitate excesiva la rejectie (respingere).
Depresia este o afectiune serioasa la persoanele de orice varsta, dar persoanele
invarsta care prezinta simptome de depresie trebuie sa inceapa un tratament cat mai curand
posibil.
Simptomele depresiei sunt adesea subtile la inceput. Poate fi greu de recunoscut ca
aceste simptome pot avea legatura intre ele si ca ele pot fi datorate unei depresii.

Mecanism fiziopatologic
Depresia poate debuta cu simptome de anxietate (cum ar fi o ingrijorare excesiva)
sau cu simptome precum tristetea sau lipsa de energie, care dureaza de mai multe zile sau
luni, inainte de instalarea completa a depresiei.
Pot aparea tulburari in capacitatea de concentrare sau de memorare, sentimentul de
pierdere a placerii in activitatile care altadata erau placute, sentimentul de pierdere a
sperantei, scaderea energiei, modificari ale somnului si ale poftei de mancare. Persoana cu
depresie se poate izola social de ceilalti si isi poate pierde interesul pentru activitatea
sexuala.
Evolutia depresiei variaza de la o persoana la alta. Pot fi prezente simptome usoare
sau severe de depresie, pentru o perioada indelungata de timp sau pentru o perioada scurta.
Un procent mic de persoane se simt depresive in marea majoritate a vietii lor; acestea
necesita un tratament de intretinere.
Majoritatea pesoanelor cu depresie pot fi tratate cu succes cu medicamente,
consiliere profesionala sau o combinatie a celor doua.

3
 Tulburarile depresive sunt clasificate in functie de severitatea si de durata lor.
Depresia poate fi usoara, moderata sau severa.
Ea poate debuta brusc (depresie acuta) sau poate dura o perioada indelungata
(depresie cronica). De exemplu, tulburarea distimica, este o depresie cronica usoara. Unii
oameni pot avea un episod de depresie majora care se poate suprapune peste o tulburare
distimica (depresie dubla). In cazul unei depresii severe, poate fi necesara o internare intr-
un spital pentru o perioada scurta de timp, in special daca sunt prezente ganduri de
sinucidere. Deoarece depresia creste riscul de tentativa de suicid, persoana respectiva
trebuie sa urmeze imediat un tratament daca sunt prezente idei de autodistrugere.
Tulburarea recurenta
Adeseori depresia reapare. Daca o persoana are un episod de depresie,
probabilitatea ca depresia sa revina la un anumit moment al vietii acelei persoane, este mai
mare decat la restul oamenilor care nu au avut niciodata depresie.
Riscul de aparitie a unui nou episod de depresie creste cu fiecare episod.
Boli asociate
Daca exista un ciclu de episoade depresive si respectiv maniacale, este vorba de o
afectiune care poarta numele de tulburare bipolara. In cazul in care simptomele depresive
apar numai in anumite anotimpuri din an, cum ar fi in lunile de toamna si de iarna, este o
depresie sezoniera.
Tratamentul depresiei cuprinde de obicei administrarea de medicamente, unele
forme de consiliere profesionala (psihoterapie) sau o combinare a acestora. Este deosebit
de importanta stabilirea unei relatii terapeutice confortabile si de durata cu psihoterapeutul
pentru a se putea depăşi depresia.
Investigatii
Medicul curant va face o anamneza (adica va pune intrebari in legatura cu starea
generala de sanatate) si va efectua o examinare fizica completa. De asemenea, poate
recomanda si efectuarea unor teste precum:
- evaluarea starii de sanatate mentale, care implica un interviu cu un profesionist de
sanatate mentala (psihiatru)
- teste verbale sau scrise care pot detecta depresia.
Consilierea terapeutica (psihoterapia) poate fi suficienta in cazul depresiei usoare
sau moderate.
In cazul in care simptomele de debut sunt severe, cel mai probabil tratamentul
initial va include atat medicamente antidepresive cat si consiliere terapeutica.

4
 In timp ce psihoterapia este eficientă în tratarea depresiei.
Sunt mai multi pasi, pe care persoana in cauza ii poate face pentru a se ajuta pe sine
in timpul unui episod depresiv si pentru a preveni episoadele viitoare:
- sa stabileasca teluri realiste pentru sine si sa isi asume o parte rezonabila de
responsabilitate
- sa imparta sarcinile mari in unele mai mici, pe care sa le efectueze treptat, dupa ce
a stabilit mai intai prioritatile
- sa faca atat cat poate face, atunci cand este in stare
- sa amane luarea deciziilor majore de viata (ca de exemplu schimbarea profesiei,
mutarea in alta casa, casatoria sau divortul) atunci cand sunt intr-o perioada de depresie
- sa incerce sa isi impartaseasca sentimentele cu cineva; de obicei este mai bine
decat sa se izoleze sau sa fie secretoasa
- sa ii lase pe cei din familie sau pe prieteni sa o ajute
- chiar daca nu se simte motivata, sa incerce sa participe la activitati religioase,
sociale sau de alt tip
- sa faca cu regularitate exercitii fizice
- sa aiba o alimentatie echilibrata; in cazul in care pofta de mancare lipseste, sa
consume mai degraba gustari mici cantitativ decat portii mari de mancare
- sa aiba un somn corespunzator
(Daca sunt prezente tulburari ale somnului se recomanda:
- sa mearga la culcare la aceeasi ora in fiecare seara si, mai important, sa se scoale
la aceeasi ora in fiecare dimineata
- sa aiba un dormitor intunecos si ferit de zgomote
- sa nu face exercitii fizice dupa ora 17.00
- sa evite consumul de bauturi cofeinizate dupa ora 17.00
- sa aiba rabdare au propria persoana: sa isi aminteasca si sa isi spuna ca depresia
nu este din cauza ei si ca nu poate fi depasita doar cu propria vointa, ca tratamentul este
necesar in cazul depresiei, la fel ca in orice alta afectiune
- sa incerce sa aiba mereu o atitudine pozitiva, optimista, sa isi aminteasca si sa isi
spuna, ca este nevoie de timp pana va incepe sa se simta mai bine si ca dispozitia se va
ameliora treptat, putin cate putin.
Oricine poate face depresie, indiferent de varsta, rasa sau statut social. O persoana
din 10, care solicita un consult medical are depresie, dar adeseori aceasta este trecuta cu

5
vederea, astfel incat in aproximativ jumatate din aceste cazuri nu este recunoscuta si prin
urmare nu este tratata.
Netratata, depresia poate duce la scaderea calitatii vietii-

Psihoterapia
Psihoterapia este o parte importanta a tratamentului depresiei.
Terapia de familie poate fi de ajutor, persoanei respective si celor din jur, sa faca
fata depresiei.
Tipurile de psihoterapie cele mai folosite sunt:
- terapia cognitiv-comportamentala, un tip de psihoterapie care invata o persoana
cum sa aiba o viata mai sanatoasa prin modificarea anumitor modalitati de a gandi sau de a
se comporta; acest tip de consiliere terapeutica se poate face individual sau in grupuri de
terapie ce cuprind persoane cu probleme asemanatoare
- terapia interpersonala, care pune accent pe relatiile sociale si interpersonale si pe
problemele asociate cu acestea
- terapia de tip problem-solving, care pune accent pe problemele actuale cu care se
confrunta persoana respectiva si ajutarea ei in gasirea de solutii la aceste probleme
- terapia familiala, un tip de consiliere in care este implicata intreaga familie.

Desi este posibil ca o persoana sa nu poata preveni aparitia unui prim episod de
depresie, se poate preveni aparitia unei recurente (recadere) sau a unei agravari a
simptomelor prin:
- continuarea terapiei cognitiv-comportamentale chiar si dupa ce tratamentul
medicamentos a fost oprit; cercetatorii au demonstrat ca persoanele care au continuat sa
faca acest tip de consiliere terapeutica inca 2 ani de zile de la oprirea medicamentelor au
avut o rata mai mica de recadere
- dieta alimentara echilibrata
- exercitii fizice efectuate cu regularitate
- cautarea imediata a unui tratament, atunci cand persoana respectiva incepe sa
observe ca apar noi simptome de depresie sau ca cele prezente se accentueaza, precum ar fi
trairile de lipsa de speranta, tristete sau pierderea interesului sau a placerii in majoritatea
activitatilor
- mentinerea unui program regulat de somn

6
 Este dificil sa se poata preveni toate recaderile depresiei. Totusi, persoana
respectiva poate reusi sa previna aparitia sau sa reduca severitatea unor episoade viitoare
apelând la ajutorul terapiei.

1.4.1. Încadrare diagnostica. Organizatia Mondiala a Sanatatii în ICD-10 codifica

depresia, în cadrultulburarilor afective, sub forma:
1. episod depresiv episod depresiv usor cu sau fara simptome somatice;
- episod depresiv moderat cu sau fara simptome somatice;
- episod depresiv sever cu sau fara simptome psihotice;
2. tulburare afectiva bipolara
- tulburare cu episod actual depresiv usor sau moderat, cu sau fara simptome
somatice;
- tulburare cu episod actual depresiv sever cu sau fara simptome psi hotice;
3. tulburare depresiva recurenta
- tulburare cu episod actual usor cu sau fara simptome somatice;
- tulburare cu episod actual moderat cu sau fara simptome somatice;
- tulburare cu episod actual depresiv sever cu sau fara simptome psihotice;
4. tulburare persistenta a dispozitiei afective - distimia;
5. tulburarea depresiva recurenta .
Clasificarea este valabila atât pentru depresia adultului, cât si pentru cea a copilului
si adolescentului. Episoadele unice au fost separate de tulburarea afectiva bipolar a si de
alte tulburari episodice deoarece un procentaj ridicat al pacientilor prezinta numai un
episod de boala.
3.3. Clasificare
Clasificarea ICD-10 defineste 4 criterii majore:

I. Depresia
Pe lânga starea emotionala particulara pe care o traiesc copiii depresivi, exista si
alte motive care îndreptatesc preocuparea specialistilor din întreaga lume în acest capitol
de pato logie: costul developmental, pericolul suicidului, sensibilizarea produsa de
episodul depresiv pentru depresii ulterioare (M. Kovacs, 1997). Copilul depresiv se
retrage, relatiile lui cu lumea diminua, ajungând sa fie dezaprobat, rejectat de parintii si
colegii lui, acest lucru influentând negativ întreaga lui dezvoltare. Frecventa suicidului este
ridicata si la vârste mici, frecventa reusitelor fiind de 27 de ori mai mare la depresivi decât
la grupuri de control (Shaffer, 1996). Primul episod depresiv sens ibilizeaza sistemul

7
nervos central pentru alte episoade depresive Post (1992); daca primul episod necesita un
"trigger" psihosocial, cu cât puseele se repeta, durata dintre ele va fi mai scurta si
declansatorii externi vor lipsi.
Depresia, stare mentala, caracterizata printr-o cadere a tonusului psihic, manifestata
prin lasitudine, oboseala, descurajare, tendinte pesimiste, uneori anxietate (Manuila, 1997),
nu are totdeauna o semnificatie patologica, ea înscriindu -se, adesea, între trairile normale
ale ori carui om. H. Ey considera ca depresia poate avea semnificatie de sindrom, simptom
sau entitate nozologica. Ca sindrom depresia se compune dintr-un trepied simptomatic ce
se refera la modificarea dispozitiei (care devine trista sau anxioasa), a gândirii (în sensul
inhibitiei) si a functiilor psihomotorii (P. Kielholz). Aceste trei simptome ale sindromului
depresiv au fost denumite de Kielholz ca simptome de baza, sau cardinale, carora li se pot
adauga simptome accesorii (secundare). Dispozitia depresiva, cu aspect de "hipertimie
negativa", poate îmbraca aspectul tristetii exagerate, al tensiunii afective, dispozitiei
melancolice, anxietatii, nelinistii interioare, disforiei, indiferentei posace, anesteziei psihice
dureroase (A. Sîrbu, 1979).
Inhibitia gândirii se traduce prin saracirea imaginatiei, încetinirea proceselor
ideative, limitarea asociatiilor, aparitia ideilor prevalente, monoideism, pesimism, idei de
suicid. Subiectiv, depresivul traieste dureros dificultatea de gândire si evocare, încearca o
stare de "oboseala psihica". Inhibitia cuprinde si vointa (hipobulie), individual fiind în
imposibilitate de a se hotarî, de a lua o decizie, fiind marcat de ambitendinta.
Activitatea depresivului sufera prin lipsa elanului si dificultatea demarajului,
miscarile sunt lente, fara vlaga, tinuta este caracteristica (aplecat înainte, ca un batrân,
lasând impresia ca o cruce mult prea grea purtata pe umeri îl încovoaie), vocea este soptita,
monotona. Uneori, în depresia anxioasa, poate apare neliniste motorie pânala
agitatie, cu plâns si vaiete. Simptomele accesorii sunt alcatuite din idei delirante holotime
si din simptome somatice.
Ideile delirante sunt conditionate de dispozitia trista, îmbracând aspect micromanic,
de autoacuzare, culpabilitate, autopunitie, ruina, saracie, hipocondriac.
Simptomele somatice au o gama foarte variata, de la tulburari generale (perturbarea
ritmului nictemeral, diverse algii, cefalee, dureri articulare, musculare, vertebrale,
abdominale, inapetenta, scadere în greutate, tegumente uscate , lipsite de elasticitate), pâna
la tulburari cardiace, respiratorii, digestive, sexuale, urogenitale.
Depresia nevrotica este o tulburare nevrotica ce se caracterizeaza printr -o depresie
disproportionata, de obicei consecutiva unei experiente penibile, manifestata printr-un

8
tablou clinic polimorf, cu lamentatii, cenestopatii, insomnii, inapetenta. Depresia
endogena apare în fazele depresive ale psihozelor afective, diferentiindu -se formele
bipolare (în cadrul formelor ciclice maniaco -depresive) si formele monopolare, sau
depresiile monofazice. În legatura cu depresia ce apare în alte psihoze, cea mai discutata
este cea din schizofrenie, asa numita "depresie atipica" dupa francezi, foarte important de
decelat prin prezenta unor simptome fundamentale, sau a unor pusee psihotice anterioare,
pentru ca, aceasta forma nu numai ca nu reactioneaza la chimioterapia antidepresiva, dar se
poate agrava .
Depresiile "simptomatice" apar în cadrul unor afectiuni medicale.
În cele mai multe sisteme de clasificare sindromul depresiv presupune, pe lânga
dispozitia depresiva, prezenta simptomelor asociate, mai ales un stil propriu de a gândi,
pierderea sentimentului de bucurie (anhedonie), simptome somatice, pierderea energiei,
somn scurtat. Pâna nu demult, era raspândita ideea ca bolile depresive nu pot apare în
copilarie, sau daca apar o vor face sub o forma mascata. Astazi depresia este recunoscuta si
în vârsta de dezvoltare. Asociatia Psihiatrilor Americani (DSM IV), considera ca, criteriile
de diagnostic ale depresiei în prepubertate, adolescenta, adult, sunt identice.
Pornind de la aceste observatii s -a delimitat tulburarea depresiva cu tulburari de
comportament (tulburari de conduita si emotionale în conformitate cu ICD -10), care
întruneste criteriile de încadrare atât în tulburarea depresiva, cât si în cea de comportament,
cu o mai mare labilitate afectiva, cu un raspu ns mai putin bun la Imipramina, cu un
prognostic mai rezervat din perspectiva tropismului ulterior de toxice, cu, încarcatura
heredo-colaterala nesemnificativa în directia depresiei. Cadrul familial este particular în
aceste situatii; depresia este, într -un anume fel secundara tulburarii de comportament, sau
cele doua tulburari sunt determinate în mod independent.
Tulburarea de conduita de tip depresiv are urmatoarele criterii de încadrare
diagnostica: tulburare de conduita (comportament agresiv, dissocial, provocator), dispozitie
trista marcata si persistenta, pierderea interesului si placerii pentru activitati obisnuite,
sentiment de culpabilitate si de pierdere a sperantei, perturbari de somn sau apetit (CIM
-10, subcapitolul F 92.0).
Incidenta. Tulburarile depresive la preadolescenti sunt apreciate la 0,5 -2,5%, cu
cresteri pâna la 2,0-8% între adolescenti când si suicidul atinge cote maxime. Între copiii
cu depresie repartitia pe sexe este egala, sau cu predominenta masculina, pentru ca la
adolescent si adu lt sa existe o prevalenta feminina.

9
 Etiologie. Factorii genetici par a fi implicati în aproximativ 80% din cazurile cu
forma endogena bipolara la adult, jucând un rol mai putin important (dar semnificativ) în
formele unipolare. Vârsta mica a debutului a fost asociata cu o încarcatura familiala mai
mare. Riscul pare a fi non specific, deoarece si abuzul de alcool si tulburarile de
comportament sunt, de asemenea, non -specifice. Nu totdeauna continuitatea tulburarii
afective este asigurata genetic, agregarea familiala specifica se poate datora anumitor
agresiuni persistente în mediu. Dar si copilul, prin structura lui, poate determina reactii
parentale negative, care cresc riscul psihopatologiei la copil.
Influente psihosociale. Exista numeroase cai prin care depresia unui parinte poate i
nfluenta copilul: prin impactul direct al simptomelor depresive, interactiunea redusa mama
-copil, disensiuni familiale. Pornind de la depresia copilului s -au evidentiat 3 factori de
risc: evenimente psihotraumatizante, conflictualitate cronica, factori de vulnerabilitate.
Evenimentele stressante sunt diferit interpretate în copilarie, episoadele traumatizante
acute, apar adesea în contextul unor probleme de lunga durata. Astfel, divortul parintilor,
urmeaza adesea unei tensiuni familiale prelungite, nemaipu tând fi încadrat în seria
evenimentelor acute. De aceea, depresia la tineri tinde sa fie recurenta. Unii autori au
demonstrat faptul ca anumiti copii devin expusi la conflict datorita faptului ca mamele sunt
mai putin capabile sa îi protejeze.
Mecanisme psihologice. Au fost imaginate mai multe modele psihologice menite sa
explice maniera în care agentii stressanti externi conduc la starea sufleteasca interna de
depresie. Se considera ca asteptarea la evenimente dureroase necontrolate conduce la
depresie, doar daca persoana le atribuie cause interne, stabile si globale. De exemplu "am
esuat la examen, pentru ca nu sunt bun de nimic". Reformularea teoriei neajutorarii
învatate, (teoria lipsei de speranta), are asemanari cu teoriile cognitive ale depresiei.
Oamenii disperati sunt caracterizati de un stil cognitiv negativ, ei au o viziune
negativa despre ei însisi, despre lume si despre viitor.
Mecanisme biologice. Studii efectuate pe tineri cu tulburari depresive au raportat o
anormalitate a markerilor biologici: de exemplu, unii depresivi nu prezinta acea supresie a
secretiei de cortizol care apare în mod obisnuit la admini strarea dexametazonei.
Neurotransmitatorii implicati în patogenia episodului depresiv major includ
norepinefrina,serotonina, acetilcolina, dopamina si acidul gama aminobutiric. Masuratorile
nivelului lor în sânge, LCR,urina si activitatea receptorilor plachetari se constituie în
dovezi care implica acesti neurotransmitatori.

10
 Alti autori îsi bazeaza studiile vizând etiopatogenia depresiei pe înregistr area
functionala si structurala a creierului si pe potentialele evocate.
Factori declansatori depresogeni (Berney 1991, Pank 1992, Kovacs 1997) sunt
considerati a fi: pierderea reala a unui parinte, partener de cuplu, somajul. separarea-
divoţul, emigrarea.
Ca factori de risc pentru depresie, Rutter (1991) pune accent pe calitatea legaturilor
de atasament, contextul si natura socializarii timpurii, nivelul cognitiv de procesare,
capacitatea de reprezentare a imaginii de sine, calitatea mediului familial, bolile medicale
psihice neafective. În rândul factorilor de risc se pune un accent deosebit pe bolile afective
familiale: 34% din cazuri dupa Puing -Antich, cu un procentaj mai mare (54%) dupa
Kovacs, ajungând chiar la 73% în cazul patologi ei afective la mama.
Episodul depresiv poate avea intensitate usoara, moderata, sau severa. Subiectul
vireaza dispozitional spre depresie, scade interesul general si bucuria, se reduce energia,
ajungându -se la fatigabilitate crescuta si activitate diminuata. Alte simptome comune sunt:
reducerea capacitatii de concentrare a atentiei, reducerea stimei de sine, idei de vinovatie,
viziune trista si pesimista asupra viitorului, idei sau acte de autovatamare sau de suicid,
somn perturbat, apetit diminuat. Dispozitia scazuta de la o zi la alta este independenta de
circumstante Pentru episoadele depresive, indiferent de gradul de severitate, este necesara
pentru stabilirea diagnosticului o perioada de minimum 2 saptamâni, dar pot fi acceptate
perioade de timp mai scurte daca debutul este rapid, iar simptomele deosebit de severe.
Alte simptome, cu colorit somatic, cum ar fi pierderea interesului sau placerii pentru
activitati placute, lipsa reactiei emotionale la bucurii, trezirea matinala, cu 2 ore mai
devreme ca de obicei, lentoare sau agitatie psihomotorie, scaderea apetitului, pierderi în
greutate 5 procente din greutatea initiala – sunt luate în considerare numai daca sunt
prezente cel putin 4 simptome de acest tip.
Gradul de severitate (usor, mediu, sever) sunt specificate pentru a acoperi o paleta
mai larga de stari, întâlnite la diferite niveluri de practica psihiatrica. Subiectii cu episoade
depresive usoare apar, de obicei, în cabinetele de medicina generala, în timp ce spitalele de
psihiatrie se ocupa de pacientii care sufera episoade severe.
Episodul depresiv cu semne psihotice, este un episod depresiv sever, în care
delirele, halucinatiile,sau stuporul depresiv sunt prezente.
Episodul depresiv din tulburarea afectiva bipolara . Tulburarea afectiva bipolara se
caracterizeaza prin episoade repetate (cel putin doua) în care nivelele de dispozitie si
activitate ale subiectului sunt perturbate. Perturbarea consta fie în elevarea dispozitiei,

11
energie si activitate crescuta (manie, sau hipomanie), sau în scaderea dispozitiei, însotita de
scaderea energiei si activitatii (depresi e). Vindecarea este, de obicei, completa între
episoade, iar incidenta pe sexe este aproximativ egala. Episoadele maniacale încep brusc si
dureaza între 2 saptamâni si 4 -5 luni, durata medie fiind de aproximativ 4 luni. Depresia
tinde sa dureze mai mult, a vând o durata medie de aproximativ 6 luni. Episoadele de
ambele feluri urmeaza, adesea, evenimentele stressante de viata, dar prezenta unui astfel de
stress nu este esentiala pentru diagnostic.
Tulburarea depresiva recurenta se caracterizeaza prin episoad e repetate depresive.
Episoadele circumscrise dureaza între 3 si 12 luni. Între episoade vindecarea este completa,
un numar mic de pacienti putând dezvolta o depresie persistenta. Tulburarea depresiva
recurenta include reactiile depresive repetate, depresia psihogena, tulburarea depresiva
sezoniera, depresia endogena. Episoadele depresive pot fi usoare,moderate, sau severe (cu
sau fara simptome psihotice, cu sau fara simptome somatice), pentru diagnostic fiind
obligatorie existenta a cel putin doua episoad e, cu durata de minim doua saptamâni, care
sa fi fost separate între ele de un interval de mai multe luni, fara o tulburare semnificativa a
dispozitiei.
Distimia este o deprimare cronica a dispozitiei care nu întruneste criteriile pentru
tulburarile depresive recurente din perspectiva duratei si intensitatii. Suferinzii au perioade
de zile, sau saptamâni, în care se descriu ca simtindu-se bine, dar majoritatea timpului
adesea luni în sir, sunt obositi si deprimati,totul constituie pentru ei un efort, nimi c nu-i
poate bucura. Acesti pacienti mediteaza si se plâng, dorm rau,au o stare de disconfort, dar,
de cele mai multe ori, sunt capabili sa faca fata cerintelor vietii cotidiene. Din acest motiv
distimia are multe în comun cu conceptul de nevroza depresiv a. Debutul poate avea loc în
pubertatea tardiva si dureaza mai multi ani, uneori indefinit.
Tablou clinic. Depresia care apare la vârste mici are, de regula, un debut insidios, o
evolutie trenanta, lunga, de aproximativ 8 -9 luni.
Debutul depresiei se leaga de cel putin trei domenii de factori: declansatorii
depresogeni (pierderea reala a persoanei de atasament, abandon, divortul parintilor,
schimbarea domiciliului rejectie,separare, încadrare în scoala), factori de risc sau
vulnerabilitate (calitatea legaturilor de atasament,contextul si natura socializarii timpurii,
nivelul cognitiv de procesare, reprezentarea im aginii de sine,calitatea mediului familial,
bolile medicale, dar mai ales bolile afective familiale - mecanism poligenic de transmisie)
si resursele sociale reduse sau inadecvate de coping (de a face fata multiplelor solicitari din
mediul de viata - nu fiindca sunt conditiile externe deosebite, ci pentru ca se reduce

12
capacitatea copiilor de a face fata stresului, de a-si tampona trairile negative, si astfel se
instaleaza depresia).
Evolutiv, simptomele episodului depresiv major se dezvolta în zile sau saptamâni,
o perioada prodromala poate include simptome de anxietate, de depresie usoara cu o durata
de saptamâni, sau luni,înaintea debutului puseului depresiv ma jor complet, a carui durata
este variabila. Netratat dureaza tipic 6 luni sau mai mult, indiferent de vârsta. În
majoritatea cazurilor exista o remisie completa a simptomelor, iar activitatea se întoarce la
nivel premorbid; episoadele izolate sunt separate de mai multi ani lipsiti de orice simptome
depresive. Alteori, pot apare aglomerari de episoade, iar altii au episoade cu frecventa din
ce în ce mai crescuta pe masura ce înainteaza în vârsta (perioadele de remisie dureaza, în
general, mai mult la începutul evolutiei bolii). Exista si remisii partiale (20 -30% din
cazuri) în care luni, ani, saptamâni, persista câteva dintre simptome, fara a întruni criteriile
complete pentru diagnosticul unui episod depresiv major.
Exista în 5-10 (din cazuri posibilitatea evolutiei cronice, criteriile tipice puseului
major continuând sa fie întâlnite pe o perioada de 2 sau mai multi ani. Debutul bolii se
poate produce la orice vârsta. Evenimentele psihosociale pot juca un rol mai semnificativ
în precipitarea primului sau a c elui de-al doilea episod, având un rol mai mic în debutul
episoadelor urmatoare. Tinerii diagnosticati ca depresivi sunt predispusi sa aiba episoade
ulterioare depresive în urmatorii 5 ani. Continuitatea simptomatologiei depresive în viata
adulta este cel mai bine prezisa de o depresie severa, cu forma de prezentare asemanatoare
depresiei adultului si cu absenta tulburarilor de comportament. Se presupune astazi ca,
indivizii sunt schimbati de primul episod depresiv, astfel încât, ei devin mai vulnerabili la
urmatoarele probleme ivite; atentia cercetatorilor se centreaza pe procesele psihologice si
neurobiologice care pot fi implicate în recidivarea si remiterea proceselor depresive. Se
impune deci, recunoasterea si tratamentul primului episod depresiv, acest lucru având
importanta în prevenirea depresiei la adult.
În evolutia depresiei, indicatorii care prezic riscul suicidal includ tentative
anterioare, ideatie suicidala, lipsa de speranta, abuzul de substante, accesul facil la metoda
sinuciderii, lipsa supo rtului social.
Riscul recurentei atacului de referinta la copiii cu depresie majora este de 74% la
un an de la debut si de 92% la 2 ani. Cei cu depresie de lunga durata îsi revin mai greu
decât cei cu forma acuta.
Copilul cu boala bipolara are o mai pronun tata variatie a starii de dispozitie decât
copiii hiperactivi, activitatea tinde sa fie mai dezordonata, pot exista iluzii sau halucinatii.

13
În prezentarea puseului de referinta la copil exista diferente mai putine între cazurile
diagnosticate ulterior ca s chizofrenie, sau ca manio-depresie în maturitate. Studiile
familiale asupra adolescentilor cu tulburari bipolare sustin ideea ca factorii genetici pot fi
implicati. Încarcarea familiala este mai mare când tulburarea bipolara este precedata (desi
aceste simptome constau mai mult în hiperactivitate si tulburari de comportament).
Se considera astazi, ca în 50% din cazuri este posibila recaderea depresiva dupa
primul episod (8% chiar sub forma bipolara). La control, în 40% din cazuri s-a gasit o
patologie anxioasa si 15% consum de toxice. Se apreciaza ca 60% din situatii prezinta risc
de depresie la vârsta adulta.
O tulburare depresiva majora cu aparitie concomitenta cu un factor de stres va fi
diferentiata de tulburarea de adaptare cu dispozitie depresiva . Dupa pierderea unei
persoane iubite, chiar daca intensitatea si durata simptomelor este mai mare, ele se atribuie
mai degraba dureroasei pierderi decât episodului depresiv major, atâta vreme cât nu
persista mai mult de 2 luni, sau nu includ o încarcatura functional marcata, preocupari
morbide cu sentimentul lipsei de valoare, cu ideatie sucidara, simptome psihotice.
Tulburarea distimica presupune prezenta simptomatologiei depresive cu o
intensitate mai putin severa si evolutie cronica, o perioada de cel putin 2 ani..
Tratament. La ora actuala se considera ca numai 18 % din pacientii depresi se afla
sub tratament si numai 7% au fost tratati prin psihoterapie, majoritatea preferand
tratamentul medical deoarece nu necesita efort pentru schimbare.
Abordarea terapeutica a pacinetilor depresivi depinde de problemele identificate. Se
impune o apropiere de pacient prin întâlniri regulate, discutii cu pacientul si familia lui,
acest tip simplu de interventie înlaturând (prin metode combinate) stresul si îmbunatatind
dispozitia.

Ciclotimia se defineste ca o dispozitie oscilanta, necorelata cu evenimentele de

viata, cu numeroase perioade de depresie si elatie usoara, cu un demers cronic, desi
dispozitia poate fi, din când în când, normala sau stabila câteva luni. Desi se întâlneste la
adult, ea poate debuta în adolescenta. Se suprapune peste tulburarea de personalitate
afectiva, personalitatea ciclotimica.

Testarea diagnostica
În cele mai multe sisteme de clasificare sindromul depresiv presupune, pe lânga
dispozitia depresiva, prezenta simptomelor asociate, mai ales un stil propriu de a gândi,

14
pierderea sentimentului de bucurie (anhedonie), simptome somatice, pierderea energiei,
somn scurtat.
Interviul constituie tehnica de baza a psihiatriei. Datele anamnestice se culeg din
mai multe surse:
apartinatori (mama, tata, bunici, frati ), vecini, colectivitate (gradinita, scoala),
autoritati, pacient. Ancheta
sociala efectuata de asistentul social aduce date cu semnificatie din teren.
Obiectivele examinarii
psihiatrice sunt explorarea vietii psihice a individului, acordând, la copil, o m ai
mare importanta
determinarii nivelului de dezvoltare a proceselor cognitive, insistând pe perceptia
culorilor si a formelor
spatiale, atentie, memorie, imaginatie, gândire, limbaj. Examinarea psihologica este
diferita de la caz la caz, aducând date pretioase cu privire la nivelul intelectual si
structurarea personalitatii copilului.
Tulburarile psihologice beneficiaza de o abundenta de teste specifice, care le
cuantifica caracteristicile.
Datele obtinute din interviu, examinare psihica, somatica, neurologica, psihologica,
electroencefalografica, alte examinari paraclinice, sunt sistematizate si se face
sinteza diagnostica a cazului în tipare nozologice actuale, în conformitate cu clasificarea
OMS (ICD -10), sau cu cea adoptata de psihic

Managementul comportamental se caracterizează prin intervenţii mult mai

directe şi mai intensive, care sunt implementate direct de psihoterapeut în întâlnirile cu
Majoritatea studiilor ce au avut ca scop măsurarea aficienţei acetei abordări s-au
desfăşurat în condiţii terapetuce speciale, cu o serie de facilităţi ce implicau un control
maximizat al variabilelor independente. Tehnicile utilizate merg de la implementarea unui
sistem de recompense pe bază de punctaj acumulat şi time out, până la manipularea atenţiei
profesorului şi luarea privilegiilor.
Comportamentele tratate astfel sunt specifice şi terapeutul controlează cursul
tratamentului.
Tehnica a fost utilizată cu succes în special în tratamentul copiilor hiperactivi, unde
este centrată pe autocontrolul priceperilor şi deprinderilor, autoghidare şi strategii de

15
rezolvare a problemelor. Duce la internalizarea controlului deprinderilor, reducerea
deficienţelor în gândire şi regularizarea propriului comportament.
Învăţarea unui proces de rezolvare de probleme este o componentă semnificativă a
acestei metode terapeutice, deoarece se centrează direct pe deficitele în rezolvarea de
probleme. Propoziţiile de autoinstruire şi autodirecţionare pot determina strategii de
gândire şi la pot servi ghidarea copiilor de-a lungul procesului de rezolvare de probleme.

1.4.2.

La final, incearca sa faci niste exercfitii fizice moderate in fiecare zi.

Exercitiul fizic este un mijloc ideal de a reduce tensiunea prin arderea /consumarea
energiei anxioase. Exercitiile te vor face sa te simti mai bine, te vor binedispune. Perioade
scurte de exercitii aerobice moderate iti pot creste nivelul substantelor din creier „care te
fac sa te simti bine” cum ar fi endorfinele, serotonina, dopamina.
Un studiu recent publicat in British Journal of Sports Medicine a aratat ca
exercitiile pot fi mai eficiente decat medicamentele in tratarea depresiilor usoare si medii.
Si savantii de la Duke University Medical Center au testat eficacitatea exercitiilor si
a medicamentului Zoloft, si au descoperit ca cele doua au avut cam acelasi efect in
eliminarea simptomelor. Ei au descoperit ca exercitiile fizice fac o treaba mai buna in a nu
recidiva simptomele odata ce depresia a fost vindecata.

Psihologii clinicieni sunt psihologi pregătiţi pentru administrarea şi interpretarea

testelor care se adresează funcţiilor psihice: teste de personalitate, teste cognitive, teste
proiective şi alte instrumente de diagnostic.
Ei elaborează programe care cuprind o gamă largă de terapii, adresându-se tuturor
persoanelor (internate sau nu în spitale sau clinici) cu probleme psihice, care încearcă să-şi
modifice comportamentul şi procesele psihice. Diagnosticur şi clasificarea tulburărilor
psihice vor fi discutate în capitolul 5, iar tratamentul şi terapiile în

16
CAP II. – PSIHOTERAPIA COGNITIV COMPORTAMENTALA
3.1. Definitie si caracterizare generala
3.2. Demersul terapeutic în terapia cognitiv-comportamentala
3.3. Tehnici şi metode cognitiv-comportamental
 1.1. Prezentarea metodelor si tehnicilor

INSTRUMENTE DE DIAGNOSTIC
ELEMENTE ALE EXAMENULUI CLINIC CARE ORIENTEAZÃ
CÃTRE DIAGNOSTICUL DE DEPRESIE

Acest termen desemnează tehnicile variate utilizate de psihologul clinician, pentru a

determina cauzele şi categoria anormalităţilor vizate.

Interviul clinic
Acesta presupune stabilirea unui raport cu pacientul, pentru a releva ariile
problematice.
Interviul structurat furnizează informaţii standardizate, necesare
clinicianului.
In cursul interviului, sunt înregistrate nu numai răspunsurile pacientului, ci şi reacţiile lui
emoţionale adiacente. De altfel, reacţiile şi stările emoţionale nu pot fi reflectate cu acurateţe de cuvinte
şi, de aceea, înregistrările clinicienilor pot varia calitativ.
Instrumente utilizate
Interviul ca interacţiune psihologică şi socială
Conversaţia reprezintă o activitate distinctiv umană şi un tip de interacţiune
psihologică şi socială. Interviul personal faţă în faţă, cel mai răspâdit procedeu de
intervievare, presupune interacţiunea dintre două persoane. Una dintre principalele
supoziţii ale interviului este consistenţa relaţiei dintre vorbă şi faptă, dintre atitudinea
exprimată verbal şi comportament.

Observarea comportamentului
Observarea comportamentelor nonverbale, fapt ce sporeşte cantitatea si calitatea
informaţiilor;
studiază comportamentul nonverbal;
Înregistrează comportamentele în condiţii naturale de desfăşurare a lor;

Este dificil să se urmărească un comportament chiar în momentul în care se

manifestă. O serie de situaţii (din familie, de la locul de muncă) care preced un
comportament anormal pot fi la fel de importante ca şi descrierea acelui comportament.
Mulţi terapeuţi construiesc situaţii în cabinetele lor, pentru a putea observa un
comportament. Acest procedeu invocă fenomenul de reactivitate a comportamentului, cu
alte cuvinte, comportamentul se modifică atunci când este supus observaţiei.
Fidelitatea evaluării comportamentului depinde direct de calităţile observatorului şi
de conceptualizările sale.
în plus, trebuie stabilită validitatea observaţiilor, în sensul asocierii
comportamentelor observate, cu problemele reale ale pacientului (clientului).
Poate fi real justificată o presupunere de tipul: întârzierile
constante la întâlnirile cu clinicianul sunt un semn al ostilităţii clientului?
Sau: comportamentele particulare observate de clinician sunt tipice pentru
comportamentul general al clientului?

Chestionarul
Chestionarul de cercetare reprezintă o tehnică şi, corespunzător, un instrument de
investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise şi, eventual, imagini grafice,
ordonate logic si psihologic, care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin
autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi
înregistrate în scris.

În administrarea probelor s-au respectat toate cerinţele aferente ce ţin de vârstă,

instructaj, mod de administrare.
Scala de depresie Beck ( B.D.I. ) - ( vezi anexa 4 )
Inventarul de depresie Beck ( Beck, Ward, Mendelson, Mock si Erbaugh, 1961 )
este menit să masoare severitatea depresiei, fiind unul dintre cele mai frecvent folosite în
cercetarea clinică, îndeosebi atunci când se apreciaza efectul antidepresiv al psihoterapiei.
Scala a fost concepută într-o manieră originală ca fiind o modalitate de observare prin
intermediul căreia psihiatrul/psihologul clinician citeşte cu voce tare fiecare item, cerând
pacientului să selecteze formularea care i se potriveşte cel mai bine. Cu toate acestea, s-a
arătat că scala este aplicabilă pacienţilor depresivi şi sub forma de chestionar ( Beck si
colab., 1975 ).
Scala de depresie Beck este, în fapt, un chestionar care cuprinde 13 grupuri de
afirmaţii cu privire la absenţa, respectiv prezenţa următoarelor acuze depresive:
1. tristeţe/nefericire;
2. pesimism/sentiment de descurajare în viaţa;
3. sentiment de eşec în viaţă;

1
 4. pierdere a plăcerii de a face anumite lucruri care înainte reprezentau o sursă de
satisfacţii;
5. Sentiment de vinovăţie/lipsa de valoare personală;
6. Dezamăgire de sine;
7. Tendinţe suicidare;
8. Pierdere a interesului cu privire la alţi oameni;
9. amânare/imposibilitate de luare a deciziilor;
10. preocupări cu privire la propria înfăţişare/aspect inestetic;
11. nivel energetic scăzut;
12. fatigabilitate;
13. pierderea poftei de mâncare.
Răspunsurile la fiecare afirmaţie se dau pe o scală de la 0 ( absenţa simptomului ) la
3 ( manifestarea severă a simptomului ), 1 şi 2 reprezentând grade intermediare de
intensitate a simptomelor depresive.
2.5.5 Scala de anxietate Hamilton ( H.A.S. )- ( vezi anexa 3 )
Scala de anxietate Hamilton este menită să măsoare severitatea anxietăţii, fiind, de
asemenea, frecvent utilizată în cercetările clinice. Scala oferă garanţii de fidelitate, iar
procedura este identică.

Etichetarea
Odată stabilit, diagnosticul este înregistrat în documentele pacientului şi poate deveni
sinonim cu persoana sa - adică el va fi „etichetat".
E posibil ca familia şi prietenii să privească altfel individul etichetat printr-un diagnsotic
psihiatric - eticheta poate, chiar, să înlocuiască individul.

ELEMENTE ALE EXAMENULUI CLINIC CARE ORIENTEAZÃ

CÃTRE DIAGNOSTICUL DE DEPRESIE
Diagnosticul pozitiv al tulburãrii depresive este dificil de stabilit datoritã
heterogenitãþii noþiunii de depresie. Examinarea clinicã cu observarea atentã a bolnavului,
cunoaºterea comportamentului anterior depresiei, istoricul bolii, antecedentele familiale ºi
personale, factorii de viaþã stresanti pot ajuta la diagnosticarea cazului.
.1.1 ANAMNEZA
Motivele prezentãrii la psiholog:
Acuzele clasice ale pacienţilor depresivi sunt:

2
 - dispoziţia tristã-dureroasã dominatã de pesimism, disconfort intern, anxietate,
descurajare şi insatisfacţii
- fatigabilitate, epuizare fizicã şi psihicã mai evidentã dimineţa decât la sfirşitul
zilei
- sentimente de autoacuzare şi autodevalorizare
- dezinteres şi imposibilitatea de a resimþi bucuria pentru activitãţi care anterior
erau agreabile şi plãcute

In aceast capitol se prezinta doar instrumentele de evaluare a severitatii

simptomelor depresive, a schimbarilor ei sub interventii terapeutice si nu sunt infatisate
instrumentele de diagnostic ale depresiei, instrumente care in mare parte au fost discutate
in sectiunea II-a.
Identificarea subiectilor cu depresie clinica inseamna
decelarea cazurilor de depresie semnificativa din populatia generala sau
diferentierea pacientilor cu depresie clinica de pacientii cu alte tulburari clinice.
Abordarea dimensionala sau functionala este diferita, in sensul ca aici se cauta sa se
determine acele dimensiuni sau trasaturi psihopatologice fundamentale din care o categorie
nosologica este compusa.
Dimensiunile psihopatologice se amesteca in diferite proportii in diferite categorii
nosologice si foarte rar se intalnesc tipuri categoriale pure din punct de vedere
dimensional. In sectiunea de fata se pune intrebarea daca depresia poate fi disecata in
dimensiuni caracteristice precum tristetea, pierderea sperantei, neajutorarea, etc. si daca ele
sunt coerente si bine definite ca dimensiuni independente ale depresiei si care sunt acele
instrumente de evaluare care le poate distinge si masura.

1.2. Prezentarea metodelor si tehnicilor

SCALELE DE EVALUARE A DEPRESIEI

Efectuarea screeningului depresiei pe baza chestionarului

Depresia este domeniul unde evaluarea psihometrica s-a dezvoltat cel mai mult.
NumeroaSe scale de autoevaluare, scale de observare sau interviuri diagnostice au
fost produse si este deja destul de greu de a alege intr-un spatiu limitat care din acestea

3
trebuie prezentate. In tabelul 1 se prezinta cele mai populare instrumente de diagnostic a
tulburarilor depresive si de evaluare a simptomelor depresive.

2. 1. SCALA DE EVALUARE A DEPRESIEI HAMILTON (Hamilton

Depression Rating Scale – HDRS)
Scala HRSD a fost introdusa in 1960 de Hamilton3 si ea a devenit cea mai folosita
scala in domeniu. Scala Hamilton este foarte mult folosita si pentru valoarea ei instructiva
in procesul de formare a noilor psihiatrii sau psihologi clinicieni.
Scala originala a fost construitaata sa cuantifice severitatea depresiei numai la
pacientii deja diagnosticati ca avand depresie si nu ca un instrument de identificare a
depresiei. Ea trateaza depresia ca un concept unitar si incercarea sa de a identifica
componentele depresiei a dat rezultate contradictorii.
Desi Hamilton a identificat 21 de dimensiuni de evaluare in lucrarea sa din 1960, el
s-a oprin numai la primele 17. Treptat, in ultimii ani s-a folosit numai versiunea cu 21
itemi care a devenit astfel versiunea “standard” pentru utilizari clinice sau de cercetare.
Unsprezece itemi sunt evaluati pe o scala 0-4 si restul itemilor pe o scala 0-2.
Hamilton a construit scala pentru a cunatifica informatiile de la pacient luate de un
clinician cu experienta pe baza unui interviu nestructurat (fara specificarea intrebarilor sau
a probelor). El recomanda sa se foloseasca si datele obtinute din alte surse precum
informatii de la familie, prieteni, surori medicale, etc. Pe de alta parte Hamilton preconiza
ca evaluarea pacientului sa fie facut de doi clinicieni, unul care sa conduca interviul si altul
care pune intrebari suplimentare la sfarsitul lui. Scorul final al HDRS consta din suma
scorurilor celor doi evaluatori.

INVENTARUL DE DEPRESIE BECK (Beck's Depression Inventory - BDI)

Beck Depression Inventary, Beck,1961(depresie – stimuli depresivi)
Ca si scala Hamilton, inventarul Beck este un prototip al scalelor ce le
intruchipeaza, scalele de auto-evaluare (self-rating). Scala BDI a fost dezvoltata de Beck si
colab. (1961)35 ca un chestionar care este destinat sa evalueze severitatea simptomelor
depresive. Este compuss din 21 simptome (itemi) care fiecare este evaluat in patru grade de
severitate, de la 0 absent la 3 foarte sever, fiecarui grad corespunzandu-i o intrebare iar
subiectul este invitat sa aleaga acea intrebare a carui raspuns i se potriveste cel mai bine.

4
 Aceasta inseamna ca inventarul Beck contine un total de 84 intrebari. Cele 21
simptome au fost alese din simptomatologia comuna a tulburarilor depresive si din
literatura psihiatrica:
dispozitia depresiva, pesimism, sentimentul esecului, lipsa de satisfactie,
sentimente de vinovatie, sentimentul pedepsei, auto-dezgust, autoacuzare, dorinte auto-
punitive, plans, iritabilitate, retragere sociala, nehotarare, modificarea imaginii de sine,
dificultati in munca,
tulburari de somn, fatigabilitate, pierderea apetitului, pierderea in greutate,
preocupari
somatice, pierderea libidoului.
Beck spunea in 1967 : "In cursul psihoterapiei pacientilor depresivi am facut
observatii sistematice si am inregistrat simptomele si atitudinile lor caracteristice. Am
selectat un grup din aceste atitudini si simptome care par a fi specifice pacientilor depresivi
si care au fost consistente cu descriptiile depresiei din literatura psihiatrica".
Comparativ cu scala Hamilton, inventarul Beck contine mai multe simptome
depresive si doar 6 simptome somatice, dar spre deosebire de alte scale de evaluare a
depresiei contine multe aspecte cognitive ale depresiei ceea ce face ca aceasta scala sa fie
predilecta pentru evaluarea schimbarilor sub interventia psihoterapiilor cognitiv-
comportamentale in tulburarile depresive.
Beck si colab. (1981
scala BDI este una din cele mai uzitate scale de autoevaluare in depresie si scala
de predilactie din evaluarea rezultatelor terapiilor cognitive din tulburarile depresive.
PROBA 2 : BECK
Elaborat în 1967 pentru evaluarea intensităţii depresiei în funcţie de 21 de
simptome. Defineşte depresia prin prezentarea unei liste de 21 de simptome. Cei 21 de
itemi ai chestionarului se referă la : dispoziţie, pesimism, sentimentul eşecului,
insatisfacţie, intenţii suicidare, sentimente de vinovăţie, iritabilitate, izolare socială,
indecizie, imagine corporală distorsionată, tulburări de somn, fatigabilitate, pierderea
apetitului, scăderea randamentului în muncă, preocupări somatice, scăderea libidoului.
“Mai jos aveţi o serie de afirmaţii care se referă la modul dumneavoastră de a simţi
şi acţiona. Citiţi cu atenţie fiecare grupă de patru afirmaţii, şi încercuiţi numărul propoziţiei
care descrie cel mai bine modul în care vă simţiţi in momentul de faţă”
Cotare: Pentru fiecare item participantul poate primi intre 0-3 puncte.
Scorul minim este 0, scorul maxim este 63

5
 Interpretare: Se pot determina următoarele grade de depresie:
0-9 normală
10-14 depresie borderline (la limită)
15-20 depresie uşoară
21-30 depresie moderată
31-40 depresie severă
41-63 depresie foarte severă

2. Metoda observatiei a fost folosita in momentul prezentarii chestionarului. Cu

ajutorul acesteia m-am axat pe modul cum au reactionat adolescentii la aflarea temei
abordate precum si reactiile si comportamentul lor pe parcursul completarii
chestionarului.

1. Tablourile vieţii – o introducere

Dacă abordăm depresia într-o modalitate existenţială vom observa că este vorba de
relaţia omului faţă de viaţă. Dar relaţiile nu sunt simple în consecinţă tema noastră va fi
complicată.
Pe scurt depresia ar putea fi descrisă ca o relaţie complicată cu viaţa“. Noi ca adulţi,
prin nereuşita frecventă în relaţionarea cu viaţa, Viaţa il plaseaza pe om intr-un circuit
permanent de emoţii, transformări şi de presiuni vitale.
Ca persoana el este solicitat să găsească un mod de raportare la acestea. Mai există
şi celelalte condiţii fundamentale ale existenţei, faţă de care are sa se raporteze pentru a
supravieţui şi pentru a duce un trai împlinit. Cum oare se poate raporta la acele presiuni
vitale, de vreme ce are fantezie şi o istorie, pentru a putea lua o decizie, inainte de a-şi dea
seama, de a reflecta, de a înţelege? Dacă luăm în consideraţie această complexitate a vieţii,
este de înţeles că viaţa ne poate inspăimînta; preferăm să evităm vitalitatea şi pasiunile
înlocuind transformările prin planificare şi uniformitate.
Ce ne poate oare ajuta să ne descurcăm mai bine in viaţa? Terapia şi consilierea
constau în evidenţierea şi revitalizarea relaţiilor, accesibilizarea forţei şi a durerii produse
de relaţii precum şi luarea de contact cu viaţa prin trăirea doliului şi prin experimentarea
bucuriei. Din puct de vedere al dezvoltării psihologice, cea mai importantă relaţie în
legătură cu viaţa este relaţia cu mama. Mama este matricea vieţii. Ea ne-a oferit viaţa.

6
Relaţia cu mama este hrana care întemeiază sentimentul că se poate exista în lume, e bine
că se poate exista.
E dureroasă absenţa dragostei materne. Este atât de dureros, pentru că de fapt
omul vrea să fie iubit de mamă simţind, că această hrană nu o poate primi de nicăieri şi
niciodată. Ca şi copii nu căutăm atât persoana mamei ci acea fiinţă relaţională care
răspunde copilului adică mama. Fiecare om doreşte să-şi poată iubi părinţii pentru a
putea exista într-o relaţie fundamentală cu viaţa.
Atunci cînd simţim apăsarea responsabilităţii, greutatea grijilor pentru viata
noastra şi a celor apropiaţi, a copiilor, viaţa poate deveni grea. Putem resimţi ca foarte
apăsătoare teama, că am putea fi o povară pentru ceilalţi, ingreunăndu-le viaţa,
stricăndu-le-o chiar. Viata devine atunci grea când pierderile şi suferinţele nu au fost
integrate,

De ce sunt corelate depresia cu valoarea vieţii?

in apariţia depresiilor, acesta fiind corelat cu experimentarea valorii fundamentale si
implicit cu valoarea vieţii. Acest fel de a vedea lucrurile arată aspectul existenţial al
depresiei: ea este un simptom pentru nereuşita persoanei intr-o dimensiune fundamentală a
vieţii, şi anume a experimentării valorii ca şi implicit in relaţia cu viaţa.
Depresiile pot avea precum se ştie diferite cauze. la inceputul oricărei depresii se
află o tulburare a resimţirii şi experimentării de valoare Emoţionalitatea creiaza legătura
intre trăirea (experimentarea) valorii şi a relaţiei cu viaţa. Această funcţie de punte este
baza teoriei emoţionalităţii in AE (comp.Längle 2003).
Activitatea, de care este nevoie pentru învingerea unei depresii este in mod
primordial acordarea atenţiei pentru valori cum ar fi de ex. natura, o plimbare, linişte, o
persoană, mâncarea, somnul. Valorile simple sunt acelea cărora trebuie să le dăm atenţie
intro depresie. Dar tot aşa trebuie sa dăm atenţie şi la ceea ce ne-a produs suferinţă, faţă
de ce n-am reuşit să avem niciodată, faţă de ceea ce am pierdut
Contactul cu fiinţarea (existenţa) nu se mai menţine in depresie. Fiind prea dureros,
sau nemai putându-se menţine se renunţă la el. Omul îl lasă, se retrage, nu mai încearcă să
vadă albastrul cerului, nici roua dimineţii, sau să simtă mângăierea aerului pe obrazul său.
Şi cu toate acestea nu scapă căci gândurile i se învârtesc in cerc şi simţămintele îl
sugrumă. Se instalează depresia; melancolia îl cuprinde tot mai mult, în tot mai
multe situaţii, cea mai mare parte a zilei; toată viaţa.
Un alt model tipic in comportamentul depresiv este comparatia cu altii, cu scopul
de a depăşi nesiguranţa propriei valori, a vieţii proprii. Dar cea mai bună comparaţie cu
altul nu spune nimic despre propria valoare. Si in acest caz comportamentul depresiv
locţiitor va duce mai departe in depresiune
7
 In fiecare depresie se găseşte această trăsătură a lipsei de speranţă. Fiecare depresie
este mai mult sau mia puţin resemnată. Domină sentimentul de a nu fi trăit niciodata viaţa
cea bună”. A avea o depresie înseamnă a avea senzaţia de a nu ajunge niciodată la trai, la
plenitudine, de a fi prăvălit de greutatea vieţii, de a nu fi fortificat de către viaţă. Aşa se
transformă căutarea depresivului in cele din urmă intr-o întrebare disperată: “la ce bun să
mai trăiesc?” Viaţa aşa cum este ea experimentată devine tot mai încătuşată şi cu toată
osteneala depusă, niciodata trăită conform dorinţelor si nevoilor depresivului. Condiţia
pentru viaţă adevărată depresivul o vede in împlinirea normelor, ţelurilor si imaginaţiilor
sale.
Dar comportamentele depresive nu schimbă cauzal realitatea subiectivă. Drept
urmare constată că: nimic nu se schimbă. Totul rămâne cum a fost. Doar că depresia
avansează. Omul încetează să mai facă ceva. .nimic nu se schimbă .
eu nu schimb nimic. Asemenea experienţe paralizează, te fac neajutorat.
Neajutorarea aceasta, care nu este congenitală, poate fi socotită ca învăţată. (Seligmann
1999).
Aceasta neajutorare este bazată pe experienţele relaţionale stânjenitoare in viaţă.
Depresivul “învaţ㔠ceea ce experimentează şi anume: oricât s-ar strădui nici cum
nu ajunge la sursa caldă a vieţii. Experienţa lui il învaţă de adevărat că de fapt “nimic nu se
schimbă!” Neajutorarea depresivului bazează pe o realitate, pe o experienţă care pe
fondalul copingurilor sale cognitive şi psihice se dovedeşte a fi “realitate obturantă.”

6.3. TERAPII COGNITIV-COMPORTAMENTALE

Prin urmare, se impune necesitatea utilizării psihoterapiei cognitiv-
comportamentale deoarece aceasta pune accent pe relaţia psihoterapeut- pacient, în scopul
producerii unor modificări pozitive şi semnificative în modul de a gândi, a simţi şi a se
comporta al pacientului. Sarcina prioritară a terapeutului este aceea de a stabili un cadru
terapeutic adecvat care să permită găsirea soluţiei optime la problema pacientului.
Rolul cel mai important în relaţia psihoterapeut-pacient îl joacă empatia, adică
modul în care poţi vedea şi experimenta lucrurile din perspectiva celuilalt, precum şi
diverse tehnici psihoterapeutice pe care le vom menţiona pe scurt.
tehnici comportamentale: inhibiţia reciprocă, inhibiţia condiţionaiă, aversiunea
condiţionată, desensibilizarea sistematică, imersia, antrenamentul asertiv.

8
 Tehnici de relaxare: relaxarea analitică, antrenamentul autogen, sofrologia, hipnoza,
etc.
Tehnici cognitiv-comportamentale: identificarea şi modificarea gândurilor negative

Cercetările de psihologie clinică, şi în special cele de evaluare a eficacităţii unui tratament

psihoterapeutic, ridică o problemă complexă care se formulează în felul următor: Ce tratament,
aplicat de către cine, este mai eficace pentru un anumit pacient, cu anumite probleme, în condiţii
specifice?

Tratamentul unui pacient este unic. Nu putem extrapola acelaşi plan de intervenţie de la un
copil la altul doar pentru ca cei doi suferă de acelaşi tip de tulburare psihică. Nu vom folosi cu doi
copii (sau cu două grupuri de copii) cu aceeaşi tulburare exact aceleaşi tehnici, dintr-o schemă
terapeutică riguros respectată.
In cadrul consilierii şi a terapiei va fi important să se prelucreze atitudinile, părerile,
aşteptările, schemele cognitive (Beck et al.1981; Grawe 1987;) modelele conflictuale, cum le
denumeşte psihoanaliza (de ex. Jung 1972) in mod alternativ cu noi experienţe. Acestea din urmă
vor duce la o nouă viziune asupra valorii vieţii
Astfel terapia depresiei va fi legată in profunzime de valoarea fundamentală a vieţii. Nicio
terapie nu este încheiată inainte ca depresivul să nu găsească un acces pozitiv faţă de valoarea
fundamentală a vieţii.
Deci scopul cercetării mele nu este de a alcătui un plan terapeutic ideal pentru
personalităţile cu tulburări depresive, riguros structurat, de a preciza o ordine strictă a tehnicilor de
intervenţie, sau, cu alte cuvinte, de a furniza o reţetă pentru tratarea acestei tulburări.

Fiecare individ este unic, iar un terapeut eficient trebuie în primul rând să înţeleagă care
sunt valorile culturale ale mediului în care trăieşte pacientul, care sunt evenimentele cele mai
importante din viaţa lui, care sunt persoanele seminficative din viaţa lui, ce teorii psihologice
descriu cel mai bine dezvoltarea personalităţii şi a intelectului.

Psihologul clinician american Robert Leve (1993) consideră că un psihoterapeut să

cunoască bine tehnicile terapeutice şi teoriile personalităţii dar

Martin Seligman (1974) a elaborat teoria neputinţei învăţate, ca o explicaţie pentru

depresie. Teoria neputinţei învăţate consideră că adultul depresiv învaţă neputinţa propriei
situaţii. Persoanele depresive se exprimă, deseori, negativ cuprivire la propria situaţie, la
lumea înconjurătoare şi la viitor. Terapeuţii care practică restructurarea cognitivă încearcă

9
să schimbe nu numai comportamentul clienţilor, ci şi perspectiva negativă pe care aceştia
au învăţat-o în timp; clienţii sunt ajutaţi să-şi schimbe percepţiile şi raţionamentele şi,
astfel, comportamentele.
În continuare, vom prezenta principalele tipuri de terapii cognitiv-comportamentale
care restructurează cognitiv şi afectiv prin noi pattern-uri fucţionale

a) Terapie cognitiv-comportamentală a lui Beck. Beck consideră că tulburările

psihice, în special depresia, sunt cauzate de modurile (pattern-urile) negative de gândire ale
clientului, învăţate de-a lungul anilor şi formate în urma unor/eşecuri timpurii sau a unor
evenimente negative. Are loc o generalizare, clientul văzând orice ca pe un eşec. Terapia
lui Beck îşi propune să modifice nivelurile cognitive şi comportamentale.
Sarcinile sunt disociate în paşi mici, astfel încât clientul să poată realiza achiziţiile
pozitive. Terapeutul şi clientul cooperează pentru a descoperi ceea ce Beck numeşte
„gânduri automate" .
b) Terapia raţional-emotivă. Albert Ellis consideră că oamenii îşi cauzează singuri
tulburări emoţionale prin repetarea internalizată a unor propoziţii; o persoană depresivă
poate internaliza continuu. Ellis sugerează că terapeutul trebuie să se concentreze asupra
descoperirii şi restructurării acestor propoziţii şi nu asupra cauzelor sau comportamentelor
manifeste. Propoziţiile internalizate au formă autodeclarativă şi pot media mobilizarea
emoţională. Clientul este convins să înlocuiască propoziţiile cu un dialog intern, pentru a-şi
clarifica problemele şi pentru a putea vedea într-o manieră mai raţională relaţiile sale cu
lumea.
Părerile lui Beck şi Ellis pot părea similare, dar tehnica lor diferă. Beck recomandă
interacţiunile de tip cooperare între terapeut şi client, în scopul descoperirii problemei;
Ellis consideră că sunt necesare intervenţiile forţate pentru întreruperea modelelor
(patternurilor) dezadaptative învăţate, utilizând metoda confruntaţională. Ellis nu evită să
clarifice gândurile clientului ca iraţionale şi este mai direct decât Beck.
Terapiile cognitiv-comportamentale, fără să examineze trecutul
clientului, analizează omportamentele subtile şi modurile (patternuale)
de internalizare, cu scopul de a le schimba în declaraţii raţionale de
autoacceptare. Astfel, comportamentele manifeste se vor modifica, iar
problemele clientului se vor rezolva.

10
 Conceptul de „vindecare"
O altă problemă impusă de întrebările anterioare este ideea de „vindecare". Cum se
poate determina „vindecarea" unui pacient (client) de o tulburare psihică? Poate decide
pacientul asupra „vindecării" sale? Poate un terapeut să evalueze „vindecarea"? Şi dacă da,
un al doilea terapeut consultat va fi de aceeaşi părere cu primul?
Comportamentalistii se referă la îndepărtarea comportamentului aberant;
îndepărtarea simpiomelor reprezintă vindecarea tulburării.
Comportamentul manifest poate fi observat şi măsurat.

Evaluarea oricărei cercetări poate fi disturbată de efectul „bună ziua-la revedere".

Când un pacient sau client începe tratamentul tendinţa de a-şi exagera problema şi
nefericirea, pentru a arăta câtă nevoie are de ajutor. La sfârşitul terapiei, el poate exagera
senzaţia de „stare de bine", pentru a-şi arăta aprecierea faţă de terapeut sau pentru a se
convinge că nu a cheltuit inutil timp şi bani.

11
Capitolul lV Studiu de caz
Tristeţea şi condiţia umană
O terapie cognitivă la un caz de depresie
“ …cei care au suferit mult, au trăit mult….” Balzac
Viaţa ne ţine şi ne conţine – într-un nesfârşit potenţial de neprevăzut, din care
evident nu se întâmplă decât o parte.
Omul se instituie ca un etern aspirant, un nesatisfăcut al propriei condiţii care fuge
în sens invers decât timpul, înnoindu-se în dorinţe şi eşecuri rămânând un proiect de
“tinereţe veşnică şi viaţă fără de moarte”.
Omul stă într-o plasă care-l prinde într-o imensă plasă a posibilului prin tot ce s-ar
putea întâmpla-iar el prin libertatea de opţiune alege, dar nu întotdeauna alegerile sale sunt
adaptative evenimentelor care îl provoacă zilnic.
Există numeroase diferenţe nuanţate de a fi depresiv, de a exista în gama afectivă a
tristeţii, în limbaj comun conceptele de tristeţe, melancolie şi depresie. Tristeţea nu este
însă o constantă spre deosebire de alte nuanţe afective. În fond, tristeţea începe acolo unde
începe existenţa omenească. Dacă plânsul înseamnă tristeţe, şi ne amintim că venim pe
lume plângând şi că prima respiraţie face parte din plâns. Dar în viaţa obişnuită,
echilibrată, armonios desfăşurată, există loc şi pentru o nuanţă de tristeţe. Tristeţea nu
înseamnă implicit boală !
Suferinţa deformată a vieţii psihice începe acolo unde tristeţea deformează ritmurile
normale ale psihismului, când se adaugă ceva peste nivelul obişnuit de tristeţe, când
înţelegerea şi participarea la viaţă sunt marcate de abatere, când lumea e privită prin
“ochelarii” sumbrii ai lipsei de speranţă.
Tristeţea începe să de devină boală când încetează să mai fie un nuanţator al vieţii
psihice – atunci când însoţeşte ca un dublu, ca o umbră – gândurile, gesturile si actele
umane.
Există numeroase modalităţi de a fi depresiv, de a exista într-o gamă afectivă a
tristeţii – tristeţe, melancolie, depresie. Comparativ cu tristeţea, depresia poate dura
săptămâni, luni….. Patologia tristeţii nu este o acumulare cantitativă ci o continuă nuanţare
a unui orizont existenţial. Când tristeţea survine ca o avalanşă, zdrobind perspective fiinţei
umane se intră pe “culoarele” psihopatologiei depresive.

12
 Unii oameni sunt trişti prin firea lor - depresie endogenă, alţii datorită unor traume
din prima copilărie sau ca reacţie la evenimente traumatizante: despărţire, divorţ, şomaj,
deces.

Tabloul clinic al depresiei

Componenta genetică a depresiei
Depresia are nenumărate intensităţi posibile, are forme variate şi corelate cu
caracterul individului – considerat ca “în ecou” cu suferinţa.
În momentul în care individul devine depresiv el derapează, glisează pe planul
înclinat al tristeţii patologice şi cu cât merge mai jos pe această pantă se îndepărtează de
planul normal al tristeţii şi masca suferinţei se poate citi pe chipul său. Aceiaşi tristeţe care
până mai ieri era mobilizatoare, stimulativă pentru un efort de depăşit, de “trecere pe
celălalt mal”, se poate dilata si pe neaşteptate poate zdrobi individul sub un val de depresie.
Psihanaliştii au sugerat că privarea de afecţiune maternă, prin separare sau
pierderea mamei, predispune la tulburări depresive şi tulburări nervoase, în viaţă adultă.
Relaţiile cu părinţii au o influenţă majoră în declanşarea unei depresii uşoare.
Traversăm o perioadă de criză economic dar şi existenţială: unde sunt valorile?
Experţii spun că tulburările depresive sunt în creştere în ţările dezvoltate, după 1955 au
devenit o “epidemie” în faţa căreia femeile sunt mai vulnerabile una din cinci, iar bărbaţii
unul din zece.
Cercetătorii britanici de la King College din Londra susţin că depresia este
provocată de acţiunea unei singure gene mutante. Deşi depresia este declanşată de multe
ori de evenimente traumatice, cercetătorii susţin că anumiţi oameni sunt mai vulnerabili
comparativ cu alţii. Studiul sugerează că depresia este o afecţiune transmisă genetic de la
mamă la fiică şi există un risc de 10% de a moşteni această vulnerabilitate.
În copilărie, băieţii si fetele se confruntă cu acelaşi risc de depresie, înainte ca
hormonii pubertăţii să-şi facă simţită prezenţa. La 15 ani, fetele ajung să fie de 2 ori mai
predispuse la depresie decât băieţii. Moştenirea genetică poate juca şi ea un rol important
în ceea ce priveşte depresia feminină. În anumite familii care se confruntă cu o rată sporită
a depresiei - cercetătorii au descoperit o mutaţie la nivelul unei singure gene - CREB-1,
care le expun pe adolescente, dar nu şi pe băieţii de aceiaşi vârstă, unor riscuri sporite de
instalare a unei depresii clinice.

13
 Pentru fiecare depresiv ar trebui să se elaboreze un eseu de analiză existenţială.
Tristeţea şi depresia, cu toate nuanţele lor, sunt trăiri interioare serioase şi grave, mergând
în profunzimile fiinţei autentice.
Depresivul se izolează, se însingurează - ca un om care rămâne faţă în faţă doar cu
el însuşi. Această izolare se însoţeşte cu o scădere şi devalorizare a intereselor sale, cu o
detaşare faţă de”aici şi acum”.
Depresia ca trăire interioară are diverse grade de profunzime, care încep cu
diminuarea intereselor faţă de lume, devalorizarea lumii şi a semenilor, sărăcirea, tocirea
sentimentelor. Trăirea insuficienţei, neputinţei, a inutilităţii, a unei plictiseli vitale din care
transpare dispoziţia tristă propriu-zisă, durerea morală fără orizont.
La nivelul şi în cadrul analizei psihologice obiective - depresivul apare cu toate
funcţiile psihice încetinite, bradipsihie, generalizată (lentoarea ideaţiei, scăderea atenţiei,
incapacitatea de concentrare, încetineala în, mişcării şi gesturi).
Depresivul e tăcut, repliat, contactul cu el se realizează precar şi monoton din cauza
bradifeniei sau a tăcerii.
Semnele specifice depresiei
Trăiri corporale de neplăcere şi maleză difuză: cenestopatie (care poate alimenta
idei hipocondriace) sau sentimentul “modelului” corporal modificat (de la urâţire până la
negare corporală), inapetenţă sau foame exagerată, tulburări ale somnului şi trăirii lui,
spasme viscerale etc.
Trăirea particulară a curgerii timpului
Depresivul când îşi aminteşte trecutul simte doar amarul eşecurilor pentru care se
simte vinovat şi responsabil. Viitorul este văzut prin “ochelarii” sumbrii ai lipsei de
speranţă pentru el şi familia lui. A pierdut bucuria, speranţa, încrederea în sine. Viaţa nu
mai are sens, valoare, rezumându-se la o recădere în sine şi înspre trecut. Timpul
încremeneşte, se “spaţializează”, se “solidifică”.
Atitudinea de cuplă si autoacuzare relevă fondul de agresivitate repliată spre sine.
Depresivul evita contactele sociale.
Aspectul exterior şi comportamentul – îmbrăcămintea şi ţinuta sunt neglijente,
umerii plecaţi, capul înclinat înainte, privirea îndreptată în jos.
Consumul de alcool sau fumatul mai mult decât în mod obişnuit.

14
 Prezentarea cazului
Fişa anamnestică
Nume: Elena S.
Vârsta: 34 ani
Origine: română, născută în Sebeş
Religie: ortodoxă, credincioasă, merge la biserică
Domiciliul: locuieşte în Bucureşti de 13 ani
Nivel educaţional: în şcoală era premiantă, în liceu participa la olimpiadele de
matematică, susţine ca la testarea IQ-ului a obţinut scorul de 108, studii superioare:
absolventă a două facultăţi: matematică-informatică şi studii economice.
Familia de origine:
Părinţii sunt oameni modeşti care însă prin muncă şi ambiţie şi-au ajutata copii să
se realizeze.
Tatăl CFR-ist, sănătos, a muncit şi a întreţinut familia, pensionar, fire autoritară cu
soţia şi cei patru copii.
Mama casnică, are o fire mai rece şi autoritară.
Mama a suferit o operaţie de apendicită fiind însărcinată cu Elena în şase luni.
Atmosfera de acasă era era una în care se simţea în siguranţă. Totul era clar, în
ordine, la locul său. Existau reguli clare pentru orice şi pedepse clare pentru cazurile în
care aceste reguli ar fi fost încălcate. Toată lumea ştia ce are de făcut şi ce să aştepte de la
ceialţi. Aveau o casă curată şi aranjată, de care părinţii erau foarte mândri.
Un principiu de bază al familiei era acela de a pune extrem de mult preţ pe
imaginea creată în exterior, pe părerea celorlalţi.
În familie s-a pus accent pe politeţe, disciplină, cumpătare. Copiii au fost învăaţi să-
şi gestioneze cu atenţie sentimentele, să îşi controleze frica, mănia sau supărarea.Acestea
erau sentimente ale oamenilor slabi şi nu se cuvenea să le arăţi, dar nici să le simţi. Părinţii
nu trebuiau contrazişi.
Elena, este al 3-lea copil dintr-o familie cu 4 copii, are 2 fraţi mai mari şi o soră mai
mică. Atmosfera din familie este bună. Fratele mai mare, avocat, a ajutat-o foarte mult
financiar şi profesional.
Situaţia profesioală:
Profesii exercitate: profesor de matematică şi informatică, contabil
Locul de muncă actual: a deschis o firmă de contabilitate la domiciliu dar nu
gaseşte clienţi din cauza crizei.

15
 Stare civilă:
Divorţată de 5 ani, fostul soţ inginer IT, fiu unic la părinţi
Copii: un băiat de 7 ani, Darius este elev in clasa l-a, a fost diagnosticat cu ADHD
Afecţiuni în copilărie:
la 24 de ani, apendicectomie şi de atunci spune că i se trage fobia faţă de sânge şi
instrumente chirurgicale sau stomatologice; un avort spontan
Hobby:
Preferinţă pentru literatura, dar nu are timp suficient pentru a citi.

Istoria cazului
E. S. s-a căsătorit studentă şi a locuit în familia soţului, soacra îi reproşa mereu
lipsa de preocupări casnice şi neglijarea soţului. După terminarea facultăţii a intrat în
învăţământ ca şi profesoară de matematică, dar pentru puţin timp din cauza salariului foarte
mic. A urmat a doua facultate de studii economice dar au început tensiuni din ce în ce mai
mari cu soacra care-i reproşa, tot mai des lipsa de ajutor la treburile gospodăriei. Studentă
fiind pierde o sarcină, face tratament timp de 2 ani pentru a putea păstra sarcina. Studentă
fiind naşte un băieţel. Acasă, acumulează tensiuni şi frustrări răbdând izbucnirile verbale
ale soacrei. A divorţat acum 5 ani şi s-a mutat într-un apartament în celalalt capăt al
oraşului. Când fostul soţul vine din două în două săptămâni, să ia copilul în week-end sau
să îl aducă înapoi, întârzie de fiecare dată, fapt care o îngrijorează/tensionează deoarece
soţul conduce cu viteză şi a avut un accident anul trecut.
Băieţelul, Darius, a fost diagnosticat cu ADHD, merge la grădiniţă şi este agresiv cu
alţi băieţi. El o solicită foarte mult şi o epuizează. Darius îşi iubeşte tatăl şi se bucură când
acesta sună la telefon sau vine să-l ia în week-end/concediu. Când revine acasă, copilul
este foarte agitat. Darius îşi doreşte ca părinţii lui să se împace.
Clienta a lucrat ca şi contabil la firma de avocatură a fratelui său şi a trăit sub o
mare presiune datorită slujbei care o solicita foarte mult neputând să aibă timp suficient
pentru copil. A început să aibă dureri de cap în timpul serviciului şi stări tensionate.
Împrejurările de la serviciu i-au generat treptat tulburări de stres datorită termenelor
contabile, a părăsit serviciul cu dorinţa de a-şi deschide propria firmă de contabilitate la
domiciliu. Ea este deprimată deoarece nu găseşte clienţi importanţi pentru firma pe care a
deschis-o şi în care şi-a investit toate economiile. Acum este dependentă financiar de
fratele său şi de fostul soţ.
Starea actuală

16
 Pacienta E.S. se află într-o stare depresivă, se prezintă cu următoarele acuze: se
plânge de cefalee, lipsă de energie, suferă de insomnie şi se scoală obosită, sensibilitate
exagerată, are dese accese de plâns(“îi vine să plângă din orice”). O tulbură zgomotele,
muzica, câinele vecinilor, Are pofta de mancare crescută(exagerată, cu preferinţă pentru
dulciuri), se străduieşte să slăbească dar nu reuşeşte. A fumat foarte mult. Înainte de
Crăciun a încercat să se lase de fumat dar a devenit dependentă de ciocolată şi s-a îngrăşat
cu 8 kg. Are probleme cu circulaţia periferică, i se umflă picioarele, o dor şi merge cu
greutate. A revenit la fumat.
Acum, se plânge de presiunea psihică cauzată de soacră care-i reproşează că nu se
ocupă suficient de copil şi nu-l duce la sport să-şi consume energia.
Se plânge de o lipsă de încredere în ea. Se simte îngrijorată şi stresată din cauza
veniturilor instabile. Susţine ca la o testare IQ a atins scorul de 108 şi nu înţelege de ce nu
reuşeşte să se realizeze profesional şi să-şi câştige independenţa financiară. Se simte
frustrată din cauza dependenţei finaniare.

Situaţia socială şi familială

Relatii sociale:
E.S. se simte izolatăproces care, în opinia ei, s-a întâmplat “de la sine”, “fără o
cauză anume”, pur şi simplu, prietenele de odinioară din facultate sau casatorit şi-au
întemeiat familii, s-au implicat în situaţoii profesonale şi material, unele au parasit oraşul
sau chiar ţara. Prieteniile mai noi nu se prea leagă, oamenii nu mai au timp de aşa ceva.
Înainte de naşterea copilului obişnuia să se întâlnească cu prietenele şi colegii, după aceea
familia a devenit prioritară, şi-a limitat programul în afara casei.
S-a mai întâmplat, în ultimul timp, să se întâlnească întâmplător cu foşti colegi,sau
prietene dar simţea că aceste întâlniri sunt diconfortante pentru ea, fără să-şi poată explica
prea bine de ce. Cu ocayia acestor întalniri E.s. încearcă un sentiment vag că prietenele sau
foştii ei colegi o privesc cu ilă sau desconsiderare. Are senzaţia că oricu nu a are ce vorb cu
aceşti oameni. Treptat a început să-i evite. Comunică greu cu alte persoane străine.
Preocupări limitate în cadrul familial.

Procedura de abordare a subiectului

La propunerea mea de a răspunde la două teste de personalitate nu a fost
entuziasmată dar nici nu a refuzat.
Am ales teste

17
 Elena este tipul de persoană melancolică. Melancolia este un mod anormal de trăire
a timpului. Faţă de trăirea timpului obiectiv, în melancolie trăirea este încetinită. Elena se
simte năpădită de evenimente exterioare pe care nu le poate controla, chiar şi sarcinile
zilnice i se par o corvoadă, o solicitare prea mare. Se simte neînţeleasă de fostul soţ şi de
soacră. Dar tinereţea şi voinţa ei vor învinge..şi soarele va răsări din nou odată cu
rezolvarea treptată a problemelor.
S-a hotărât ca în vacanţa să facă tot ce-i făcea plăcere în trecut…..

Elena se încadrează la tipul de personalitate C=”Phoenix din propria cenuşă”. Ea

recunoaşte că a avut şi zile bune, în facultate era veselă, mergea des cu soţul ei la o cafea,
la pizza, socializa mai uşor cu toate că nu este o vorbăreaţă. Divorţul şi veniturile instabile
o fac sa vadă partea mai goală a paharului dar îşi dă seama că e tânără şi se vor ivi şi alte
oportunităţi în viaţa ei.
Îşi propune să-şi facă un program variat pentru vacanţa care se apropie, are o lună
de zile în care va fi singură să facă ce vrea…..poate atunci se vor contura noi schimbări în
modul ei de a gândi şi va găsi noi modalităţi de a face faţă provocărilor vieţii.

PRIMA ETAPA A STUDIULUI

Interviul initial a fost gândit strategic, ca fiind o piatra de temelie pentru
dezvoltarea unei relatii terapeutice constructive, care urmareste în principal implicare si
motivarea clientului pentru schimbare. Dezvoltarea relatiei terapeutice în acest prim

18
interviu clinic s-a facut intermediul tehnicilor speciale, cum ar fi confidentialitatea
informatiilor discutate, empatia, acceptarea neconditionata a persoanei. Interviul a avut loc
intr-un cadru adecvat. Prin integrarea datelor culese din interviul initial se ajunge la o
formulare comprehensiva care explica etiologia si mentinerea distresului emotional
înregistrat prin scorurile ridicate si foarte ridicate la teste si confirmat de subiecti în cadrul
interviului. În termeni tehnici acesta se numeste conceptualizarea cazului, iar acesta capata
utilitate când se prezinta si se discuta cu subiectul, cautându-se aprobarea acestuia,
acceptarea ei; oricum, respingerea conceptualizarii este considerata si ea o informatie utila,
deoarece aceasta poate sa puncteze o incoerenta care necesita o clarificare.
Testarea psihologica - se refera la etapa de screening cu bateria de teste selectata
pentru scopul acestui studiu care este o activitate preliminara psihodiagnosticului
aprofundat, orientata spre identificarea vulnerabilitatii psihologice a participantilor spre
tulburari psiho-comportamentale, având în vedere depresia si anxietatea de intensitate
subclinica în studiul de fata; s-au utilizat proceduri psihologice eficiente sub aspect
teoretico-aplicativ. Screeningul nu se refera la psihodiagnosticul aprofundat al tulburarilor
psiho-comportamentale ci la identificarea timpurie a prezentei sau absentei unor simptome
caracteristice acestor tulburari si a prezentei sau absentei factorilor de vulnerabilitate
pentru dezvoltarea unor tulburari psiho-comportamentale.

Alegera scalelor a servit scopului cercetarii si s-a fundamentat pe asumptia de baza

a paradigmei cognitiv-comportamentale care spune ca la baza problemelor de tip emotional
si comportamental sunt credintele irationale despre sine, lume si viata. Daca o persoana
detine credinte rationale despre sine, ceilalti si viata si se poate considera o fiinta valoroasa
indiferent de comportamentele sale, va trai emotii pozitive sau negative, conform dinamicii
dintre evenimentele de viata si scopurilor sale si nu va trai emotii
invalidante/disfunctionale.

Pentru aceasta etapa am constituit o baterie de teste extrase din SEC (Sistem de
evaluare clinica), insotita de un chestionar de personalitate extras din SCID II, conceput
pentru aceste activitati de screening. Scopul aplicarii bateriei de teste mentionata este de a
identifica acele persoane cu scoruri ridicate la anumite scheme cognitive care pot constitui
vulnerabilitate pentru dezvoltarea tulburarilor psihocomportamentale urmarite în acest

19
studiu. Descrierea scalelor folosite în bateria de testare precum si a dimensiunilor masurate
de acestea, indici de validitate si fidelitate, vor fi prezentate în continuare.
Participantii la studiul de fata constituie o populatie non-clinica, altfel spus emotiile
negative traite nu apar ca parte a unui tablou clinic invalidant. Alegerea scalelor pentru
testarea psihologica s-a facut în functie de indicatiile manualelor testelor care mentioneaza
asocierea pozitiva între credintele irationale si anxietate si depresie (evaluate ca si
complexe de manifestari cognitive, comportamentale, fiziologice si subiective (DiGiusepe,
R., Leaf, Exner, T.,si Robin, M.(2007).
Scala de atitudini si convingeri 2 (adaptat de Macavei, B.). În D. David
(coordinator), Sistem de evaluare clinica. Editura RTS, Cluj-Napoca).
Chestionarul de personalitate din SCID-II care a folosit la identificarea problemelor
clinice pe axa II, utilizat ulterior pentru interviul structurat si împreuna cu CASM (scala de
autoevaluare a sanatatii mentale).
Scalele care masoara credintele irationale (de genul: pretentii absolutiste, evaluare
negativa a propriei persoane, toleranta scazuta la frustrare, catastrofarea, emotii negative
functionale si disfunctionale, trebuie directionat spre sine, trebuie directionat spre altii)
sunt: DAS-A (care operationalizeaza si masoara cel mai adecvat vulnerabilitatea la
depresie)
Aceste doua scale au fost cele care au influentat decisiv alegerea subiectilor în
grupul tinta.
Au mai fost selectate trei scale care nu au jucat rol de decizie pentru admisia în
grupul tinta, însa au fost folosite ca si cumul de informatii psihologice si pentru analizele
statistice ale grupului. Acestea sunt: PDA (operationalizeaza si masoara distresul afectiv),
ATQ (masoara gândurile automate), WBSI (masoara fenomenul de supresie).
Am adugat bateriei selectate si scale care masoara factorii protectivi la confruntarea
cu situatiile de viata negative cum ar fi: acceptarea neconditionata a propriei persoane
(masurata cu USAQ), stima de sine (masurata cu SS) si constructul de autoeficacitate
(masurat cu SES), iar aceste probe si nu vor constitui criterii dupa care se vor selecta
participantii ci doar probe folosite pentru analiza datelor de final.
Testarea screening a decurs conform instructiunilor din manualele testelor, în
conditii optime de spatiu si timp, participantii fiind invitati sa completeze bateria de teste
dupa ascultarea instructajului. Perioada de timp în care s-a desfasurat aceasta etapa a fost
de doua saptamâni, luna ianuarie 2009. Apoi au fost introduse datele în SPSS pentru
subiectii care au avut bateria de teste completata integral.

20
 Prezentarea instrumentelor folosite pentru etapa de screening psihologic:
1. Chestionarul de Personalitate SCIDSEC
(Sistemul de Evaluare Clinica): probele psihologice cuprinse în SEC au fost
selectate pornind de la pardigma psihodiagnosticului si evaluarii clinice validate stiintific.
Mecanismele etiopatogenetice/de sanogeneza asociate pe baza analizei comprehensive a
literaturii de specialitate cu tabloului clinic/starea de sanatate, sunt identificate cu aceste
probe psihologice.
Din SEC, am selectat urmatoarele probe psihologice:
Inventarul de depresie Beck ( Beck, Ward, Mendelson, Mock si Erbaugh, 1961 )
este menit să masoare severitatea depresiei, fiind unul dintre cele mai frecvent folosite în
cercetarea clinică, îndeosebi atunci când se apreciaza efectul antidepresiv al psihoterapiei.
Scala a fost concepută într-o manieră originală ca fiind o modalitate de observare prin
intermediul căreia psihiatrul/psihologul clinician citeşte cu voce tare fiecare item, cerând
pacientului să selecteze formularea care i se potriveşte cel mai bine. Cu toate acestea, s-a
arătat că scala este aplicabilă pacienţilor depresivi şi sub forma de chestionar ( Beck si
colab., 1975 ).
Scala de depresie Beck este, în fapt, un chestionar care cuprinde 13 grupuri de
afirmaţii cu privire la absenţa, respectiv prezenţa următoarelor acuze depresive:
1. tristeţe/nefericire;
2. pesimism/sentiment de descurajare în viaţa;
3. sentiment de eşec în viaţă;
4. pierdere a plăcerii de a face anumite lucruri care înainte reprezentau o sursă de
satisfacţii;
5. Sentiment de vinovăţie/lipsa de valoare personală;
6. Dezamăgire de sine;
7. Tendinţe suicidare;
8. Pierdere a interesului cu privire la alţi oameni;
9. amânare/imposibilitate de luare a deciziilor;
10. preocupări cu privire la propria înfăţişare/aspect inestetic;
11. nivel energetic scăzut;
12. fatigabilitate;
13. pierderea poftei de mâncare.

21
 Răspunsurile la fiecare afirmaţie se dau pe o scală de la 0 ( absenţa simptomului ) la
3 ( manifestarea severă a simptomului ), 1 şi 2 reprezentând grade intermediare de
intensitate a simptomelor depresive.
2.5.5 Scala de anxietate Hamilton ( H.A.S. )- ( vezi anexa 3 )
Scala de anxietate Hamilton este menită să măsoare severitatea anxietăţii, fiind, de
asemenea, frecvent utilizată în cercetările clinice. Scala oferă garanţii de fidelitate, iar
procedura este identică.

2. Chestionarul de autoevaluare a sanatatii mentale(CASM)

3. Scala de atitudini si convingeri 2 (ABS-2)
4. Scala de atitudini disfunctionale(DAS-A)
5. Chestionarul gândurilor automate (ATQ)
Prelucrarea rezultatelor
Se calculează numărul răspunsurilor "Da " la toate afirmaţiile.Suma totala daca
depaseste de 7 sau mai mult indica ca el este o persoana depresiva.

A DOUA ETAPA A STUDIULUI. protocolul celor zece sedinte a fost elaborat

pentru conceptele care operationalizeaza vulnerabilitatea cognitiva pentru depresie.
A TREIA ETAPA A STUDIULUI s-a desfasurat în perioada februarie- martie 2009
si a debutat cu stabilirea criteriilor de includere în grupul tinta a acelor subiecti care se
pliaza pe obiectivul general al studiului de fata.
Criterii de includere a participantilor în grupul tinta care va fi supus designului
terapeutic
• 1. Identificarea în urma screeningului a subiectilor care au scoruri mari si foarte
mari ale credintelor irationale care operationalizeaza anxietatea si depresia, care conform
conceptualizarii teoretice si a manualului testelor înseamna factori de vulnerabilitate pentru
aceste probleme emotionale. Pentru verificarea acestui crietriu s-au folosit scalele ABS-2 si
DAS-A
• 2. Identificarea subiectilor care prezinta concomitent, scoruri mari si foarte mari la
cognitiile care masoara anxietatea si depresia, îndepliniid astfel criteriul de comorbiditate
• 3. Pentru subiectii care îndeplinesc criteriile anterioare, verificam absenta
tabloului clinic pentru depresie si anxietate înregistarate ca probleme pe axa IDSM IV-TR,

22
realizata prin aplicarea scalelor specifice care masoara aceste aspecte: Beck Depression
Inventory (BDI) si Hamilton anxietate (HARS)
• 4. Pentru subiectii care îndeplinesc criteriile anterioare, este necesara verificarea
absentei tulburarilor de pe axa II din DSM IV –TR, tulburari de personalitate, realizata cu
interviul structurat SCID-II însotit de chestionarul de personalitate a aceluiasi instrument.
Nota: toate cele patru criterii de includere a participantilor în lotul asupra caruia se
face interventia psihologica primara trebuiesc îndeplinite integral. Aceste criterii au
fost stabilite pentru a raspunde necesitatii studiului si vor fi verificate punctual de-al lungul
etapelor, mentionându-se explicit acest lucru. Primele doua criterii stau la baza identificarii
vulnerabilitatii cognitive crescute pentru anxietate si depresie cât si a comorbiditatii
acestora. Ultimele doua criterii au fost stabilite pentru includerea în grupul tinta doar acelor
subiecti care nu înregistreaza probleme clinice pe Axele I si II din DSM-IV-TR. Subiectii
pe care s-a aplicat screening-ul psihologic sunt ipotetic populatie non-clinica, dar am
considerat obligatotriu acest criteriu.
Verificarea criteriului 1 pentru stabilirea grupului tinta: din cei 205 subiecti testati
în faza de screening, au fost selectati doar aceia care au înregistrat scoruri mari si foarte
mari la scalele ABS-2 si DAS-A, astfel:
DAS-A etalon, frecventa si numarul subiectilor cu scor foarte ridicat si ridicat al
atitudinilor disfunctionale
Etalon DAS-A Frecvent Procent nivel ridicat nivel foarte ridicat Atitudini
disfunctionale
nivel mediu, scazut si foarte scazut
Tabelele extrase din baza de date arata ca scoruri foarte ridicate si ridicate au
avut:
DAS-A, dintre care 4 au avut nivel foarte ridicat de
atitudini disfunctionale
irationalitate
Acesta a fost primul filtru aplicat în urma constituirii etaloanelor, pentru toti
subiectii din baza de date si verificarea criteriului 1.
Verificarea criteriului 2 pentru stabilirea grupului tinta: adica identificarea
subiectilor care prezinta concomitent, scoruri mari si foarte mari la cognitiile care masoara
anxietatea si depresia, indepliniid astfel criteriul de comorbiditate. Pentru Etalon ABS-2
Frecventa Procent irationalitate ridicata 75 36.6
irationalitate foarte ridicata 8 3.9

23
 Nivel
irationalitate
Irationalitate de nivel mediu,
scazuta si foarte scazuta
realizarea efectiva a împerecherii scorurilor ridicate si foarte ridicate obtinute de
fiecare subiect la cele doua scale, aflate în zona vulnerabilitatii si a fost împerecheat cu
scoruri similare obtinute de cei
stabilindu-se astfel existenta comorbida a vulnerabilitatii
cognitive pentru depresie si anxietate.
Tot în acesta a doua etapa a urmat verificarea crietriilor 3 si 4 folosindu-se drept
metodologie de lucru interviul clinic structurat si semistructurat: acesta s-a desfasurat în
doua sesiuni temporare, programate telefonic, cu durata de aproximativ o ora fiecare.
Obiectivele generale ale interviului clinic în acesta cercetare au fost:
psihodiagnoza aprofundata a acelor subiecti care au devenit grup tinta verificarea
criteriilor 3 si 4 de includere pentru acesti subiecti conceptualizarea cognitiv-
comportamentala.
a) prima sesiune: a debutat cu completarea scalei BDI si aplicarea Hamilton
anxietate, interviul clinic propriu-zis, verificarea criteriului 3 de includere a subiectilor în
grupul tinta, conceptualizarea cognitiv-comportamentala a distresului emotional prezent
b) a doua sesiune: a continuat cu interviul clinic structurat pe baza chestionarului
S-a folosit si CASM completat în faza de screening de catre subiect, ca suport
pentru elaborarea întrebarilor din interviul clinic.
Prima sesiune - interviul clinic - descriere procedurala si scopuri urmarite: interviul
clinic s-a desfasurat cu fiecare subiect. La metodologia interviului clinic s-a adaugat
aplicarea scalelor BDI si Hamilton anxietate pentru verificarea criterului trei de includere
în grupul tinta care impunea verificarea absentei tabloului clinic pentru depresie si
anxietate înregistarate ca probleme pe axa I- DSM IV. S-au respectat standardele de
confidentialitate si protectia identitatii subiectului, în lucrarea de fata fiind folosite numai
codificarile într-o formula care pastreaza cu rigurozitate anonimatul.
Scala de Anxietate Hamilton prescurtat HARS si Inventarul de Depresie Beck, au
fost prezentate in lucrarea extinsa, cu indici de fidelitate si validitate.
Procedura de utilizare a interviului clinic în cercetarea de fata: initial fiecare subiect
completeaza formularul scalei BDI fara limita de timp; pentru Hamilton anxietate,
evaluatorul – folosind ghidul de cotare – acorda scoruri pentru fiecare item în cadrul

24
interviului semistructurat. În acesta etapa, el stie ca face parte din grupul tinta si ca vor
urma si alte etape ale studiului despre care este informat în timpul acestui interviu. Este
nevoie ca el sa-si exprime în continuare acceptul de a continua sa participe la studiu si
stiind ca oricând, în orice etapa se poate retrage.

Obiectivele generale ale primei sesiuni a interviului clinic, urmaresc verificarea

punctuala a criteriului 3 de includere a subiectilor în grupul tinta si conceptualizarea
problemei din paradigma cognitiv-comportamentala.

În a doua sesiune a interviului clinic s-a folosit CASM si SCID II utilizat împreuna
cu chestionarul de personalitate SCID-II.
Chestionarul de autoevaluare a sanatatii mentale (CASM), în varianta screening se
bazeaza pe procedura de autoevaluare si a fost atasat bateriei de teste folosita la screening
si prezentata anterior. CASM surprinde numai autoaprecierile referitoare la functionarea
psihologica, sociala si profesionala. La fiecare subiect din cei 44 care fac parte din grupul
tinta s-a folosit drept suport chestionarul completat de subiect, adresându-se întrebari
deschise pe marginea raspunsurilor date de subiect.
Folosirea acestui chestionar s-a justificat prin finalitatea lui în cazul în care nu apar
raspunsuri problematice ale subiectului examinat, acesta fiind considerat fara probleme
psiho-comportamentale evidente. La nici unul din subiectii examinati cu acest instrument
nu au fost înregistrate zone problematice.
Interviul clinic structurat pentru tulburarile de pe Axa II a DSM este un interviu
diagnostic de evaluare a celor zece tulburari de personalitate de pe Axa II a DSM-IV. S-a
ales drept finalitate diagnosticul categorical (prezent sau absent) acesta raspunzând cel mai
bine nevoilor studiului. Interviul a fost conceput pe baza manualului la care s-a lucrat în
anexa cu chestionarul de personalitate al acestui instrument; rolul chestionarului de
personalitate completat de subiecti odata cu bateria de teste initiala. Structura de baza a
SCID-II este elaborata pe baza interviului clinic, instrumentul începând cu o trecere în
revista a patternurilor comportamentale si relationale caracteristice subiectului, oferind de
asemenea informatii despre capacitatea de autoreflectie a acestuia. Trecera în revista a
SCID-II începe cu urmatoarea fraza:
“Am sa va pun câteva întrebari legate de ce fel de persoana sunteti - mai precis,
despre cum va comportati sau ce simtiti în general”. Aceasta introducere este urmata de de

25
un numar de întrebari deschise care au ca obiectiv evaluarea unor trasaturi generale de
personalitate, cum ar fi “Cum v-ati descrie ca persoana?””Ce lucruri ati facut care ar putea
fi suparatoare pentru altii?” ”Daca v-ati putea schimba personalitatea, în ce fel ati dori sa
fie diferita?”. Apoi având chestionarul de personalitate completat de subiect, se trece la
investigarea întrebarilor la care acesta a raspuns afirmativ, urmarindu-se instructiunile
manualului SCID-II; aici incepe decizia clinica care stabileste daca itemul criteriul la care
subiectul a raspuns afirmativ este prezent la nivelul prag. Toti cei 44 de subiecti ai grupului
tinta au avut drept finalitate a acestui gen de interviú absenta unui posibil diagnostic de
tulburare de personalitate, deci fiind indeplinit acest criteriu.

http://www.cultura.mai.gov.ro/editura-mai/psihopol.pdf

La prima întâlnire, pacientul prezintă motivele pentru care cere "ajutor de

specialitate", istoricul apariţiei tulburării, într-o manieră coerentă, concisă, acoperind în
general întreaga istorie a problemei sale.
Pacientul încheiase tratamentul medicamentos prescris de medicul psihiatru la
solicitarea sa, menţionând faptul că nu doar oamenii din jurul său sunt responsabili pentru
problemele sale, ci şi el, datorită unui dezechilibru între expectaţiile prea mari cu care a
plecat să-şi preia funcţia şi realitatea cu care s-a confruntat la sediul central al firmei, dar şi
modului neadecvat în care a reacţionat la "respingerile colegilor", ceea ce l-a determinat să
solicite psihoterapie, în care, de altfel, îsi pusese mari speranţe.
Pacientul a fost informat că terapeutul nu-i va rezolva problemele, ci îl va ajuta să
le rezolve singur şi chiar va învăţa să facă faţă pe viitor situaţiilor stresante.
Scopul acestei întâlniri a fost nu numai evaluarea pentru a stabili dacă pacientul
este potrivit pentru psihoterapie, ci şi stabilirea relaţiei psihoterapeutice, care s-a realizat
aproape spontan, favorizată fiind şi de dorinţa de cooperare a pacientului.
I-am solicitat pacientului să-mi confirme dacă am înţeles bine problemele
prezentate, folosind tehnica reformulării, stabilind împreună cu acesta lista de probleme -
simptome şi probleme de viaţă:

Simptome
- comportamentale: tonus scăzut al activităţii, tendinţă de izolare
- motivaţionale: lipsa interesului

26
 - afective: tristeţe, anxietate, ruşine, vinovăţie
- cognitive: capacitate scazută de concentrare, autocritică, ruminaţii interioare
- somatice: insomnii, cefalee
Lista de probleme
- probleme practice: dificultăţi la serviciu
- probleme interpersonale: dificultăţi de comunicare, relaţii negative cu colegii (de
respingere)
- probleme intrapersonale: stima de sine scăzută
În cadrul acestei întâlniri au fost identificati stresorii care au declanşat tulburarea de
adaptare, s-au stabilit obiectivele generale ale psihoterapiei şi au fost propuse câteva
tehnici şi strategii psihoterapeutice.
Agentul stresor important care a favorizat apariţia tulburării de adaptare a fost
schimbarea locului de muncă, ceea ce a atras după sine schimbarea echipei de lucru,
schimbarea domiciliului şi separarea temporară de soţie.
Obiectivul general al psihoterapiei: rezolvarea psihologică a situaţiei imediate,
precum şi ajutarea pacientului să revină măcar la nivelul de funcţionare pe care l-a avut
înainte de instalarea tulburării..
Obiective specifice:
- identificarea şi modificarea schemei cognitive care directionează organizarea şi
procesarea informaţiilor, precum şi interpretarea experienţei de viată;
- cunoaşterea şi modificarea modului de raportare a pacientului la ceilalţi;
- achiziţionarea de abilităţi de a face faţă existenţei.;
- generarea unor alternative pentru gândurile negative automate, modalităţi de a
percepe realitatea şi comportamentul.

Strategii şi tehnici psihoterapeutice:

- Tehnici cognitive:
+ precizarea sensului termenilor;
+ adresarea de întrebări cu caracter provocativ pentru verificarea gândurilor
negative şi a supoziţiilor disfuncţionale;
+ identificarea unor alternative şi opţiuni de viaţă;
+ imaginarea consecinţelor;
+ transformarea unui eveniment negativ într-un avantaj;
+ tehnica descoperirii dirijate;

27
 + provocarea şi modificarea gândurilor negative disfuncţionale.
- Tehnici comportamentale:
+ realizarea unor orare şi programe;
+ monitorizarea activităţilor după indicatorii eficienţă şi plăcere;
+ jocul de rol;
+ tehnici de relaxare;
+ sarcinile pentru acasă
De asemenea, pacientul a fost de acord să i se administreze câteva teste, o parte la
cabinet, iar o parte ca temă pentru acasă:
- Chestionarul de stres bazat pe scala Holmes si Rahe;
- Interviul - program
- Testul Fargerstrom – dependenţă de nicotină;
- Scala Horn-Waingrow - motivaţie pentru fumat;
- Scala de anxietate Hamilton;
Pe timpul interviului am parcurs şi scala de depresie Hamilton.
Rezultatele evaluării psihologice sunt prezentate în cele ce urmează.
Pacientul prezintă o criza medie de viatţă (270 de puncte la chestionarul de stres),
sentimente de anxietate (gânduri iraţionale anxioase, simptome somatice ale
anxietăţii, deşi nu exprimă întreaga anxietate în comportament) cu dispoziţie
depresivă medie (tristeţe, deprimare, sentimente de singurătate) cu somatizare puternică a
afectelor. Pacientul afirmă existenţa tulburării şi este preocupat de simptome (dar nu
prezintă tulburări fobice), fiind responsabil pentru sănătatea lui şi nevoia de tratament. De
asemenea, nu neagă problemele din viaţa sa şi nu are tendinţa de a-i acuza pe alţii de
situaţia în care se află. Se caracterizează prin sentimente de furie şi neînţelegeri personale
şi prezintă uşoare dificultăţi de a-şi exprima sentimentele. Compensează prin consum de
exagerat de tutun.

Scor Minim Mediu Maxim

Test
Chestionar x
de stres
Cage x
SAAST x
Fagerstrom x
Reducerea sentim. neg. x

28
Horn- Plãcerea relaxãrii x
Stimulare x
Waingrow
Dependenþã x
Obiºnuinþã/automatism x
Stimulare x
senzoriomotorie
Hamilton x
ASQ Anxietate x
generalã
Anxietate x
cognitivã
Anxietate x
somaticã
Anxietate x
comportamentalã

29
 Hamilton Anxietate generalã x
Anxietate cognitivã x
Anxietate somaticã x
Indice global x
Impact situaþii Intruziune x
Negare / evitare x
critice
Tulburãri Ipohondrie x
Convingerea bolii x
somatoforme –
Acuze psihologice / x
evaluarea
somatice
durerii ºi Tulburare afectivã x
fenomenelor Negare x
Iritabilitate x
asociate Inhibiþie afectivã x

Tot în cadrul acestei întâlniri, împreună cu pacientul am evaluat resursele pacientului -

repertoriul de disponibilităţi şi abilităţi pe care le are pentru a face faţă situaţiei dificile în
care se află -, respectiv susţinerea din partea soţiei, disponibilitatea, motivaţia pentru
schimbare, existenţa unui echilibru între factorii care au contribuit la instalarea tulburării:
pacientul însuţi, ceilalţi şi mediul.
De comun acord cu pacientul s-a stabilit că şedinţele să aibă loc de două ori pe săptămână
în zilele de marţi şi vineri, cât timp era în concediu medical (două săptămâni), iar apoi
întâlnirile să aibă loc săptămânal (sâmbăta), punându-se accent pe participarea activă a
pacientului şi pe rolul deosebit al sarcinilor, temelor pentru acasă, astfel încât intervenţia
psihoterapeutică să nu depăşească 10 sedinţe.
Concluzionând că nu prezintă nici un risc (ideaţie suicidară, lipsa de speranţă), pacientului
i s-au trasat primele sarcini pentru acasă:
- stabilirea unui program strict de muncă, odihnă, masă, plimbări, activităţi realizate
împreună cu soţia sau singur când aceasta nu era disponibilă - trezirea interesului

Ziua Ora Activitatea planificatã Activitatea realizatã

- monitorizarea activităţilor şi a dispoziţiei într-o agendă personală;

Ziua Ora Activitatea Dispoziþia Intensitatea (de la 0 la 100)

30
 - pacientul a fost încurajat sa reia legaturile cu vechii prieteni.
La sfârsitul întâlnirii i-am cerut pacientului să rezume ceea ce a înţeles şi să spună
dacă are ceva de obiectat.
Prima şedinţă
Şedinţa a debutat cu discutarea chestionarelor completate la prima întâlnire şi a
celor rezolvate ca temă pentru acasă şi cu trecerea în revistă a ceea ce s-a întâmplat în viaţa
pacientului de la prima întâlnire.
Astfel am aflat că Vasile a reuşit să îşi planifice timpul şi activităţile încât să nu
existe perioade de activitate intensă sau perioade lungi de inactivitate, de monotonie,
plictiseală, dar motivaţia acestuia a fost pentru "ca să nu mai mă gândesc la ceea ce mi s-a
întâmplat". Activităţile au fost astfel planificate încât să determine o dispoziţie "placută", în
marea lor majoritate fiind de loisir, pacientul nereuşind să-şi exprime clar stările afective
trăite în timpul desfăşurării unei activităţi.
Pacientul a relatat că nu a luat legatura, nici macar telefonic, cu prietenii săi.
Întrebat fiind care au fost motivele pentru care nu a facut acest lucru, Vasile a răspuns:
"...de ruşine. Nici măcar colegii nu i-am sunat. Vor crede că sunt incompetent. ...şi şi-au
pus atâtea speranţe în mine..."
Din discuţia cu pacientul a reieşit şi o uşoară neîncredere în sine "nu ştiu dacă voi
putea vreodata să dau ochii cu ei..."(foştii colegi).
Vasile s-a plâns şi de faptul că noaptea are somnul agitat şi nu reuşeşte să se
odihnească, iar dacă se trezeşte se chinuie să adoarmă.
L-am rugat pe pacient să propună o temă asupra căreia să lucrăm. Şedinţa a
continuat în direcţia identificării stărilor emoţionale pe care pacientul le-a simţit cu fiecare
activitate desfăşurată.
Am aflat astfel că o plimbare prin oraş îi creează o stare anxioasă, "de nelinişte la gândul
că m-aş putea întâlni cu vreun cunoscut", activităţile casnice îl obosesc, s-a simtit frustrat
atunci când a mers să plătească factura de gaz şi calculatoarele s-au blocat când mai era
doar o persoana înaintea sa la rând sau trist, singur când soţia a fost nevoită să lucreze
peste program în seara când aveau bilete la un spectacol de muzica populară.
Cu toate că a căutat doar activităţi care să-i creeze o "stare de bine", pacientul nu a
reuşit săse relaxeze, răpunsuri comportamentale anxioase sau depresive persistând încă

31
 După analizarea împreună cu pacientul a stărilor emoţionale care au însoţit
activităţile desfăşurate de acesta, am scos în evidenţă şi gândurile negative automate, pe
care le-am propus a fi tema sedinţei viitoare.
Sedinţa s-a încheiat cu o tehnică de relaxare, adaptată dupa ciclul inferior al
antrenamentului autogen al lui Schultz şi cu prezentarea temei pentru acasă:
- monitorizarea activităţilor, stărilor emoţionale asociate şi a gândurilor negative automate
(scala de la 0 la 100 a fost propusa de pacient);

Zi Orã
Situaţie Descrieţi evenimentul care a
produs emoţia neplãcutã
Descrieţi şirul ideilor,
gândurilor, amintirilor pe care
vi le produce emoţia neplãcutã
Emoţie Precizaţi emoţia
Evaluaţi intensitatea emoţiei
(de la 0 la 100)
Gânduri Notaţ gândurile automate care
automate precedã, însoţsc sau urmeazã
dupã emoţia respectivã
Evaluaţi-vã gradul de
convingere în gândurile
automate (de la 0 la 100)
Evaluaţi-vã gradul de convingere în gândurile automate (de la 0 la 100)

- exersarea relaxării (relaxare musculară, respiraţie profundă);

- plimbări uşoare seara, de 30 - 60 de minute, fără exerciţii fizice obositoare, pentru
un somn odihnitor, dormitorul foarte bine aerisit înainte de culcare, fără televizor în cameră
în care doarme, un ceai înainte de culcare (eventual de tei, fără mâncare sau cafea), iar
daca noaptea se trezeşte, mai bine să facă ceva prin casă decât să se agite în pat (să facă
ordine printre lucruri, documente sau alte activităţi care nu deranjează pe cei din jur - soţie,
vecini- şi pe care le amâna de mai mult timp)
Şedinşele 2 - 3 - 4 - 5
Obiectivele şedinţelor:

32
 - evidenţierea distorsionărilor cognitive care stau la baza gândurilor negative şi
reprezintă indicatori ai modului în care acţionează schemele cognitive distorsionate şi
generarea de noi opţiuni în ceea ce priveşte cogniţiile, modul de percepere a realităţii şi
modelele de comportament;
- întărirea EU-lui;
- reducerea anxietăţii şi a stărilor depresive.
Şedinţele au început cu discutarea temelor pentru acasă, pacientul fiind încurajat
pentru îndeplinirea sarcinilor trasate.
Pentru distorsionarile cognitive surprinse, de genul "Vor crede că sunt
incompetent", " şi-au pus atâta speranţă în mine ... nu sunt bun de nimic", pacientul a fost
provocat să aducă dovezi menite să ateste că afirmaţiile sale sunt adevarate. Nereuşind să
ateste veridicitatea gândurilor sale negative, pacientul a ţinut să sublinieze caracterul
nerealist al acestora şi consecinţele negative asupra comportamentului sau.

P. - "...............Am vrut să mă duc la librarie, dar m- am întors acasă înainte de a

ajunge acolo, pentru că m-am temut să nu mă întâlnesc cu cineva cunoscut.
T. - Daăa am înţeles eu bine, dvs. aţi plecat să vă plimbaţi prin oraş şi aţi vrut să vă
cumpăraţi o carte...
P. - Nu neaparăt să cumpăr. Îmi place foarte mult să intru în librării şi să răsfoiesc
cărţile nou-apărute. Dacă este ceva ce-mi place, cumpăr.
T. - Ce cărţi preferaţi să citiţi? Aveţi autori preferaţi?
P. - Îmi plac romanele clasice din literatura rusă şi britanică, dar îmi plac ş Petre
Ţuţea, Liiceanu şi mai ales Patapievici.
T. - Aţi spus că nu aţi intrat la librărie...
P. - Nu, n-am mai ajuns.
T. - Cât timp a durat plimbarea dvs.?
P. - Cred că maxim 20 de minute.
T. - Ce v-a determinat să renunţaţi la ideea de a merge la librărie sau de a vă
continua plimbarea?
P. - Mi-a fost teamă, deşi dacă mă gândesc bine, erau şanse de 1% să mă întâlnesc
cu cineva cunoscut.
T. - Şi ce credeţi că s-ar fi întâmplat dacă vă întâlneaţi cu cineva cunoscut?
P. - Cum puteam să-i spun?
T. - Ce anume să-i spuneţi?

33
 P. - De ce sunt acasă în acea perioadă. Îmi era ruşine să-i spun că sunt bolnav. Eu
nu pot să mint şi nu găseam alt motiv pentru a-i explica ce caut în oraş.
T. - Credeţi că ar fi fost mai bine dacă puteaţi să minţiţi? V-aţi fi simtit mai liniştit?
P. - Nu, nu cred.
T. - Dvs. v-aţi prezentat la cabinet cu un diagnostic pus de medicul specialist.
P. - Da. Tulburare de adaptare.
T. - Vă este ruşine cu acest diagnostic?
P. - Da.
T. - Dacă aţi fi avut ulcer sau pneumonie sau orice altceva, v-ar fi fost ruşine cu un
astfel de diagnostic?
P. - Nu, categoric nu.
T. - Există un alt diagnostic de care v-ar fi ruşine?
P. - În afară de unul legat de o problema psihică?... Nu, nu.
T. - Spuneţi-mi, vă rog, în opinia dvs. cu ce diferă un diagnostic psihiatric de unul
din chirurgie, endocrinologie sau cardiologie?
P. - Acum, când mă întrebaţi, realizez că este vorba doar de un simplu diagnostic, o
boală ca toate celelalte care, spre norocul meu, se poate trata........."

Pentru întărirea EU-lui, am folosit ca metodă principală antrenamentul autogen -

ciclul inferior - pe care pacientul şi l-a însuşit şi îl utiliza zilnic acasă. În cadrul acestuia i-
au fost administrate pacientului sugestii cu caracter general de întărire a EU-lui: "Mă simt
bine în propriul corp", "Simt o fortă puternică în mine", "Elimin toată oboseala, toata
tensiunea", precum şi metafore terapeutice: "...scapi de greutatea pe care o ai pe umeri" etc.
De asemenea, în cadrul relaxarii am folosit tehnica imaginării consecinţelor, prin
care pacientul a fost provocat să-şi imagineze problemele şi îngrijorările, temerile sale.
Pacientului i s-a cerut să-şi imagineze o întâlnire cu Florin, un fost coleg, pentru a
infirma construcţia verbala distorsionată "vor crede că sunt incompetent". Vasile şi-a
imaginat discuţia cu Florin pe două direcţii: una în care Florin îl înţelegea şi nu dezaproba
comportamentul său şi cealaltă în care Florin dezaproba faptul că Vasile "a pus prea mult la
suflet" comportamentul colegilor de la Bucureşti şi mai ales grijile pe care şi le făcea în
legătură cu ceea ce gândeau cunoscuţii despre el.
În urma acestor exerciţii de imaginare Vasile a sunat câţiva cunoscuţi şi le-a cerut
să se întâlnească. Astfel, Vasile a scăpat de sentimentul de ruşine şi vinovăţie faţă de colegi
şi şi-a recâştigat încrederea în sine, iar stările de anxietate şi depresie s-au redus simţitor.

34
 Pacientul a renunţat la a mai bea, doar câte un pahar de vin din când în când,
împreuna cu soţia sau cu prietenii, iar numarul de tigări s-a redus de la trei pachete pe zi la
maxim 15 tigari pe zi.
De asemenea, somnul nocturn a devenit foarte odihnitor, iar simptomele somatice au
disparut.
Pacientul a primit ca sarcini pentru acasa sa-si evalueze activitatile cotidiene sub aspectul
eficientei personale (pe o scala de la 0 la 10), precum si al placerii pe care acestea i-o
produc (pe o scala de la 0 la 100), prioritare fiind activitatile care puteau reduce anxietatea
si starile depresive, si sa respecte cu strictete planificarea activitatilor si monitorizarea
gândurilor negative automate.
Sedinta a 6-a
Pacientul se prezinta la aceasta sedinta revoltat de faptul ca sefii sai s-au hotarât sa-l dea
afara de la serviciu pe motiv de incompetenţă. Daca la începutul terapiei pacientul se
caracteriza prin anxietate şi depresie, ruşine, vinovaţie, îngrijorat de ceea ce gândeau alţii
despre el, acum Vasile era deranjat că ceilalţi îl considerau incompetent, mai mult decât
faptul ca îsi pierdea serviciul.
Aceasta a fost şi tema principală a şedintei psihoterapeutice, în care am folosit metoda
transformării unui eveniment negativ într-un avantaj şi tehnica rezolvării problemelor:
Definirea problemei:
+ problema - pierderea serviciului;
+ cauze - incompetenţă, boală, rea-voinţă;
+ consecinţe - scăderea stimei de sine sau a celorlalţi.
Inventarierea solutiilor posibile:
+ să-l roage pe director să-i mai acorde o şansă pentru rămânerea în funcţie;
+ desfacerea contractului de muncă;
+ demisie;
Evaluarea soluţiilor (au fost evaluate fiecare soluţie în parte, în funcţie de avantaje
şi dezavantaje, consecinţe pe termen scurt şi lung, pentru sine şi pentru cei din familie,
implicaţii concrete).
Luarea unei decizii - Vasile a hotarât sa-si dea demisia.
Vasile urma sa puna în aplicare, ultimele doua etape ale rezolvarii problemei:
Executarea deciziei - precizarea sarcinilor legate de aplicarea deciziilor si fixarea unui
planning.

35
Evaluarea rezultatelor - evaluarea rezultatelor actiunii, în functie de obiectivele vizate si de
problema definita în prealabil.
Ca tema pentru acasa pacientul a primit sarcina de a întocmi o lista cu proiectele
pentru viitor, în functie de prioritati.
Şedinţa a 7-a
Şedinţa s-a axat pe discutarea deciziei pacientului de a renunta la serviciu si a listei
de proiecte si prioritati, precum si a starilor afective ce însotesc aceste proiecte. De
asemenea, prin discutiile purtate am explorat posibilele evenimente de viata, ale caror
gânduri asociate i-ar fi putut destructura încrederea în sine sau în ceilalti.

Prioritate Proiect
I Cerere de ordonanţã
II Reîntregirea familiei
III Petrecerea timpului alãturi de
soţie
IV Reluarea legãturilor cu prietenii
V Excursii, drumeţii, teatru,
cinematograf etc.
VI Bani de ordonanţã
VII Construirea unei case
VIII Adopţia unui copil

Sedinta a 8-a si a 9-a

Ultimele şedinţe au avut drept obiectiv prevenirea recăderilor, pentru ca pacientul să nu
revină la modelele de comportament care au determinat intervenţia psihoterapeutică.
S-a lucrat la formarea unor noi abilităţi de a face faţă stresului şi la exersarea vechilor
abilităţi şi deprinderi, folosind jocul de rol şi tehnica imageriei dirijate (i s-a cerut
pacientului să-si imagineze că rezolva cu succes o anumită situaţie stresantă), pacientul
fiind încurajat să păstreze achiziţiile dobândite, subliniindu-se succesele sale trecute sau
viitoare
Sedinta a 10-a
În cadrul ultimei întâlniri am realizat o trecere în revistă a tuturor şedinţelor de
psihoterapie, am discutat despre abilităţile şi deprinderile pe care Vasile le are formate şi
dezvoltate armonios pentru a face faţă pe viitor situaţiilor problematice, dar mai ales pentru
a anticipa şi a aprecia în mod corect, realist un pericol, o situaţie stresantă.

36
De asemenea, am discutat despre eficienţa psihoterapiei, raportul dintre aşteptările iniţiale
ale lui Vasile legate de procesul psihoterapeutic şi succesul terapiei, şi despre detaliile
relaţiei psihoterapeutice.
În încheiere Vasile a primit asigurarea că, ori de câte ori va avea nevoie de ajutor, i-
l voi acorda cu plăcere, menţionând că din cât am reuşit să-l cunosc în cele 2 luni nu cred
ca va fi nevoie, dar să nu ezite sa apeleze la psihoterapie, chiar şi pentru creşterea
performanţelor proprii, iar eu am obţinut promisiunea că mă va ţine la curent cu "reuşitele
sale". Ceea ce s-a şi întâmplat, Vasile fiind în prezent în căutarea unui teren pentru
construirea casei.

Cazul 2

Femeie, 52 ani, de profesie

Anamneză
Este căsătorită de 30 de ani, locuieşte cu soţul şi soacra, are 3 copii dintre care unul
căsătorit. A lucrat la „Faur” 25 de ani. A ieşit la pensie în anul 2004. Spune că era foarte
stresată la locul de muncă deoarece trăia în permanenţă cu teama de a nu le face rău
colegilor. Teama ei era să nu cadă încărcătura de pe macara peste colegi.
A avut un frate care a murit în urmă cu şapte ani, iar acest lucru a afectat-o foarte
mult.
Starea de sănătate:
A suferit o operaţie de fibrom în 2002
Primul control psihiatric l-a făcut pe 11.08.2006. S-a prezentat la control deoarece
prezintă urmatoarele semne somatice:
- tremurat în picioare, după care în tot corpul
- dificultate în a adormi, iar somnul îi este foarte agitat
- frica de moarte
Examen psihologic
În urma observaţiei directe am constatat lentoare în gândire, începe o idee pe
care ulterior o uită, agitaţie psihomotorie.
Scorul obţinut în urma aplicării inventarului de depresie Beck este de 11 puncte,
ceea ce arată o dispoziţie depresivă subiectivă redusă.

37
 După aplicarea scalei de evaluare pentru depresii Hamilton am constatat ca are o
dispoziţie tristă, pesimism privind viitorul, sentimente de tristeţe, fără tentative suicidare,
dificultate de a adormi, neliniştită şi tulburată în timpul nopţii, sentimentul incapacităţii,
neatenţie, scăderea interesului pentru activităţi plăcute şi sociale, incapacitatea de a muncii,
lentoare în gândire, în vorbire, teama de moarte, palpitaţii, cefalee, preocupare faţă de
boală, simptome agravate dimineaţa şi seara ( tremur al picioarelor, atacuri de panică ), idei
obsesive împotriva cărora pacienta luptă.
Concluzii:
Pacienta suferă de tulburare depresivă anxioasă cu fenomene conversive.

Femeie, 52 de ani, pensionată anticipat

Anamneză:
Clienta este căsătorită, are doi copii căsătoriţi. În urma cu 18 ani a născut un copil
care a decedat după nouă ore. A suferit o operaţie de ulcer, fibrom şi extirparea unui nodul
benign de la sân. Are un soţ care nu o iubeşte, foarte distant, pacienta suferind acut de lipsă
de afecţiune.
Starea de sănătate:
Suferă de ulcer duodenal cu nişă de care a şi fost operată, precum şi de o operaţie
de extirpare a ovarelor
Examen psihologic:
În urma aplicării inventarului de depresie Beck s-a obţinut un scor de 24 de puncte
ceea ce ne arată o dispoziţie depresivă subiectivă relativ crescută.
La aplicarea scalei de evaluare pentru depresii Hamilton s-a constatat dispoziţie
tristă, pesimism privind viitorul, sentimente de tristeţe, plâns frecvent, neliniştită şi
tulburată în timpul nopţii, scăderea interesului pentru activităţi plăcute şi sociale, scăderea
randamentului, apatie, nelinişte însoţită de anxietate, simptome respiratorii ( dispnee ),
simptome cardio-vasculare ( palpitaţii ), cefalee, creştere în greutate, idei obsesionale ( are
în permanenţă impresia că cei din jurul ei nu o iubesc şi vor să-i facă rău )
Concluzii:
Clienta suferă de o tulburare de personalitate organică, tulburare depresiv anxioasă.
Recomandarea este psihoterapie de lunga durată deoarece are nevoie de stabilitate pe care
nu o găseşte la cei din anturajul ei ( soţ, soacră, socru ).
Femeie, 48 de ani, operator chimist
Anamneză

38
 Pacienta în vârstă de 48 de ani, a terminat 10 clase la Liceul Industrial
Electroaparataj şi şcoala profesională de 2 ani, operator chimist ( pielărie, cauciuc şi mase
plastice ).
A fost căsătorită din anul 1976. are un băiat născut în acelaşi an.
A lucrat la Tricodava, secţia nasturi şi mase plastice, aparţinând Institutului de
cercetare şi inginerie tehnologică în perioada 1975-1978.
Din anul 1978 se transferă la Nufărul din cartierul Pantelimon, cu funcţia de
primitor-distribuitor. Tot în acest an pacienta relatează că a suferit o traumă majoră
deoarece soţul a ameninţat-o cu cuţitul după mai multe lovituri aplicate cu pumnul.
Motivul, spune ea, ar fi fost relaţia extraconjugală pe care soţul o avea cu altă femeie.
Acest scandal a fost auzit de vecinii din bloc, unul dintre ei chemând poliţia, aceştia
arestându-l pe agresor pentru tentativă de omor ( femeia era deja tăiata pe mâini ) şi port de
armă albă. A primit o condamnare de 6 luni închisoare fără drept de vizite. Căsnicia s-a
încheiat în anul 1981, iar în anul 1988 soţul clientei a fost lovit mortal de o maşină, acesta
fiind în stare de ebrietate. După episodul agresiv, pacienta a suferit o depresie în sensul că
plângea foarte mult, avea insomnie, iar apetitul alimentar era foarte scăzut, iar după
moartea accidentală a fostului soţ, depresia a devenit majoră, era insoţită de anxietate,
palpitaţii, stări de leşin.
In anul 1990 a fost trecută în somaj de societatea la care lucra, sora acesteia
angajând-o la Banca Naţională ca muncitor necalificat. A mai avut o relaţie cu un barbat
însurat timp de doi ani şi jumătate.
Prima vizită la psihiatru a făcut-o în anul 1992 când a început să audă voci care-i
spuneau ce să facă şi care totodata vorbeau între ele despre pacientă, că nu este bună de
nimic, că n-a făcut lucrurile cum trebuie, că scrumiera nu este pusă în aceiaşi poziţie pe
masă, etc. La început le auzea numai noaptea, după care a început să le audă şi ziua, dar
numai când se afla singură în încăpere.
La un moment dat, femeia nu mai recunoştea nici persoanele din anturajul ei.
Băiatul acesteia s-a alarmat deoarece nu-l mai recunoştea nici pe el, avea senzaţia că este
urmarită în permanenţă de cineva, apăreau umbre peste tot. Povesteşte că într-o zi a bătut
cineva la uşă, a deschis dar nu era nimeni, după care băiatul ei ar fi trecut prin zid şi ar fi
ajuns în sufragerie. Alta problemă care o agasa era în legatură cu banii. In mometul în care
punea capul pe pernă, avea impresia că prin „transparenţa banilor”, intra cineva şi ieşea de
acolo ajungând în perna ei după care în capul ei. A urmat un tratament cu antipsihotice, dar

39
după externarea din spital uita să le ia sau refuza să le ia pentru ca se simţea foarte rău din
cauza lor şi episodul psihotic revenea.
Înainte de apariţia vocilor spune că simte nişte furnicături în tot capul, parcă ceva ii
merge prin cap, îşi simte capul prins ca într-o centură stransă foarte tare şi apoi apar îngerii
să-i aline durerea.
În 2005 a avut iar o cădere psihică, a fost internată timp de 2 luni la spitalul de boli
nervoase nr.noua, şase luni fiind ţinută la secţia de izolaţi.
A primit medicamentul Zaiprexa, un antipsihotic pe care îl ia şi în prezent şi se
simte foarte bine. De un an vocile au încetat. S-a angajat femeie de serviciu la un
restaurant, dar după două luni a renunţat deoarece datorită stresului şi a oboselii simte că s-
ar apropia iar un episod psihotic, apărând iar furnicăturile în interiorul capului.
Este luată în evidenţă la Policlinica de Psihiatrie Iancului de doamna doctor Sandra
Gurău. A căpătat şi o fobie de spital.
Concluzie:
Pacienta suferă în prezent de schizofrenie paranoidă. Din istoric putem observa că
suferinţa ei a debutat cu un episod depresiv uşor după care a avut o depresie majoră, în
timp apărând episoadele psihotice în care apar halucinaţii atât auditive cât şi vizuale, se
simte în permanenţă urmărită. In momentul în care boala intră în regresie, pacienta revine
la normal şi işi poate relua activităţile sociale cu toate că este foarte rezervată, nu mai are
încredere în oameni, iar privirea era lipsita de expresivitate. Nu a urmat nici o formă de
terapie, dar simte că îşi poate controla boala, nu-i mai este frică de ea, iar când are
probleme vorbeşte cu familia şi cu medicul ei psihiatru.
La inventarul de depresie Beck a obţinut un scor de 24 de puncte ceea ce ne arată o
dispoziţie depresivă subiectivă moderată.

Femeie, 27 de ani, asistentă medicală la spitalul CFR2

Anamneză
Are o soră care se va căsători peste o lună, parinţii au avut o căsnicie fericită, se
comportă frumos cu ea. A fost crescută de bunici, la ţară, pâna la vârsta de 10 ani, după
care mama şi-a abandonat serviciul pentru a avea grijă de ea şi de sora acesteia.
Tatăl a muncit foarte mult şi nu a putut petrece mult timp cu ea.
A avut un prieten cu care urma să se căsătorească. Relaţia a durat doi ani şi
jumătate după care, spune ea, prietenul a rupt această relaţie, inexplicabil. După despărţire,
au apărut anumite semne somatice şi psihice cum ar fi: poftă de mâncare scăzută, idei de

40
suicid, atacuri de panică, stări de leşin, simte că nu mai are aer, insomnie, palpitaţii,
ameţeli.
S-a izolat de oameni, nu mai are prieteni.
Starea de sănătate
Palpitaţii, ameţeli, insomnie, tulburări menstruale
Examen psihologic:
La inventarul de depresie Beck a obţinut un scor de 20 de puncte ceea ce ne arată o
dispoziţie depresivă subiectivă moderată.
La aplicarea scalei de evaluare pentru depresii Hamilton s-a constatat dispoziţie
tristă, pesimism privind viitorul, sentimente de tristeţe, plâns frecvent, simte că viaţa nu
mai merită trăită, neliniştită şi tulburată în timpul nopţii, scăderea interesului pentru
activităţi plăcute şi sociale, scăderea randamentului, apatie, nelinişte însoţită de anxietate,
simptome respiratorii ( dispnee ), simptome cardio-vasculare ( palpitaţii ), cefalee, scăderea
apetitului sexual, tulburări menstruale, scăderea în greutate, simptome obsesionale ( nu
poate accepta ideea că s-a despărţit de prieten şi continuă să-l caute ).
Concluzii:
Pacienta suferă de tulburare depresiv-anxioasă cu fenomene conversive, tulburare
somatoformă.
Deoarece aceste simptome durează de mai bine de un an, pacienta are nevoie de
ajutor psihologic ( consiliere psihologică şi/sau terapie ).

41
 ANEXA 1

Testul Eysenck

Forma A

Instrucţiuni
Chestionarul cuprinde 57 de întrebări, care se referă la modul în care vă comportaţi,
în care actionaţi.
Nu există întrebări juste sau nejuste, acest chestionar nefiind un test de inteligenţă
sau de aptitudini, ci doar o masură a modului în care dvs. vă comportaţi.
Nu omiteţi nici o întrebare şi răspundeţi printr-un sigur răspuns.

Vă place să treceţi prin situaţii care vă dau emoţii?

Simţiţi adesea nevoia de prieteni care să vă înţeleagă, să vă consoleze?
De obicei sunteţi nepăsător?
Suportaţi greu un refuz?
Vă gândiţi mult înainte de a face ceva?
Dacă vă angajaţi să faceţi un lucru, vă ţineţi promisiunea indiferent de urmări?
Cei din jur consideră că sunteţi un om cu toane, schimbător?
Acţionaţi şi vorbiţi rapid, fără să staţi prea mult pe gânduri?
Vi se întâmplă vreodată să fiţi nefericit fără un motiv serios?
Aţi face orice atunci când sunteţi pus la ambiţie?
Vă simţiţi dintr-o dată timid când trebuie să intraţi în vorbă cu o persoană
necunoscută care vă atrage?
Vi se întâmplă, în diverse ocazii, să vă pierdeţi calmul şi să vă enervaţi?
Acţionaţi deseori după inspiraţia din acel moment?
Vi se întâmplă deseori să fiţi necăjit de lucruri pe care n-ar trebui să le faceţi sau
spuneţi?
Preferaţi în general tovărăşia cărţilor decât a oamenilor?
Vă simţiţi cu uşurinţă jignit?
Vă place mult să ieşiţi în oraş?
Vi se întâmplă să aveţi gânduri şi idei care n-aţi vrea să fie cunoscute de alte
persoane?

42
 Vă simţiţi uneori plini de energie, iar alte ori apatic, abătut?
Preferaţi să aveţi prieteni puţini?
Aveţi obiceiul de a visa cu ochii deschişi, de a vă lăsa purtat de gânduri?
Dacă cineva ţipă la dvs. îi răspundeţi pe acelaşi ton?
Vă încearcă deseori sentimente de vinovăţie?
Se poate spune că modul dvs. de a trăi este bun şi că poate fi dat ca exemplu?
La o petrecere puteţi să vă distraţi foarte bine?
Vă apreciaţi ca fiind câteodată molatic, câteodată extrem de nervos?
Sunteţi considerat un om plin de viaţă?
După ce aţi realizat un lucru important rămâneţi cu impresia că l-aţi fi putut face
mai bine?
Când sunteţi într-un grup de persoane rămâneţi majoritatea timpului tăcut?
Bârfiţi câteodată?
Aveţi noaptea gânduri care vă împiedică să dormiţi?
Dacă aveţi nevoie de o lămurire mai degrabă întrebaţi pe cineva decât să căutaţi
într-o carte?
Aveţi palpitaţii la inimă?
Vă plac activităţile care cer o atenţie deosebită?
Aveţi uneori frisoane sau tremurături?
Dacă aţi putea intra într-un cinematograf fără să plătiţi şi ştiind că nu veţi fi prins,
aţi face-o?
Vă displace să fiţi într-un grup de oameni care-şi fac farse, glume?
Vă enervaţi uşor?
Vă plac situaţiile în care trebuie să acţionaţi repede?
Vă tulbură imaginea unor lucruri rele care vi s-ar putea întâmpla?
Sunteţi în general comod în felul dvs. de a vă mişca?
Vi s-a întâmplat vreodată să întârziaţi la o întâlnire sau la serviciu?
Aveţi multe vise urâte sau coşmaruri?
Vă place atât de mult să vorbiţi încât uneori vă adresaţi cu uşurinţa unor persoane
necunoscute?
Aveţi junghiuri şi dureri?
Aţi fi foarte nefericit dacă cercul de prieteni ar lipsi în majoritatea timpului?
Vă consideraţi o persoană nervoasă?
Printre oamenii pe care îi cunoaşteţi vă sunt unii antipatici?

43
Credeţi că aveţi suficientă încredere în dvs.?
Sunteţi cu uşurinţă jignit de criticile la adresa dvs. sau a munci dvs.?
Vă este greu să vă distraţi bine la o petrecere?
Aveţi deseori sentimente de inferioritate?
Puteţi să antrenaţi cu uşurinţă o petrecere în general plicticoasă?
Vi se întâmplă căteodată să vorbiţi despre lucruri despre care nu ştiţi nimic?
Vă faceţi griji legate de sănătatea dvs.?
Vă place să faceţi glume, farse altora?
Suferiţi de insomnii?

Foaie de răspuns – EPI

Forma:
Nr. DA NU

44
 L
NB
E
NB
N

NB

Etalon test Eysenck

Scala minciună (L)
DA: 6, 24, 36.
NU: 12, 18, 30, 42, 48, 54.
Dacă L>5, atunci profilul se invalidează.

Scala Extraversie (E)

DA: 1, 3, 8, 10, 13, 17, 22, 25, 27, 39, 44, 46, 49, 53, 56.

45
 NU: 5, 15, 20, 29, 32, 34, 37, 41, 51.
Daca E>7, atunci profilul denotă extraversie.
Daca E<3, atunci profilul denotă introversie.
Daca E = 4, 5, 6, atunci profilul denotă ambiversie.

Scala Nevrotism (N):

DA: 2, 4, 7, 9, 11, 14, 16, 19, 21, 23, 26, 28, 31, 33, 35, 38, 40, 43.
NU: -.
Daca N>15-16, atunci sunt prezente elemente simptomatice ale nevrotismului.

Etalonul Feminin
E–A E–B E- A+B N –A N–B N – A+B
10 18-24 19-24 36-48 21-24 20-24 39-48
9 16-17 17-18 32-35 18-20 18-19 35-38
8 15 16 30-31 16-17 16-17 31-34
7 13-14 14-15 26-39 14-15 14-15 28-30
6 11-12 13 24-25 12-13 12-13 24-27
5 10 12 21-23 10-11 10-11 20-23
4 9 11 19-20 8-9 8-9 16-19
3 7-8 9-10 17-18 6-7 7 13-15
2 6 8 15-16 4-5 5-6 10-12
1 5 7 12-14 3 3-4 7-9
0 0-4 0-6 0-11 0-2 0-2 0-6

46
 ANEXA 3
Scala de depresie Hamilton

Starea depresiva (tristete, deznadejde, lipsa de interes)

0 – lipseste
1 – pesimism, tristete, deznadejde
2 – Accese de plans ocazionale
3 – accese de plans frecvente
4 – pacienutl dezvolta aceste stari numai in timpul comunicarii (verbale si non-
verbale)

Sentimente de vinovatie
0 – lipsesc
1 – autorepros, a acea senzatia ca a dezamagit anumite persoane
2 – idei de vina sau meditatie asupra greselilor din tercut sau a actiunilor imorale
3 – boala actuala este pedeapsa
4 – aude voci acuzatoare sau denuntatoare sau / si are halucinatii vizuale
inspaimantatoare. Iluzii de vina.

Ideea de “suicid”
1 – lipseste
2 – simte ca viata nu trebuie traita
3 – isi doreste sa fie mort sau orice gand despre o posibila idee de suicid
4 – tentative de suicid

Insomnie (seara devreme)

0 – nu exista nici o dificultate de a adormi
1 – se plange de dificultati de a adormi
2 – se plange de dificultati de a adormi in timpul noptii

Insomnie (mijlocul noptii)

0 – nu exista dificultati de a adormi
1 – pacientul se plange de neliniste si de deranj in timpul noptii

47
 2 – plimbari in timpul noptii (fiecare sculare din pat primeste 2 puncte, in afara de
satisfacerea nevoilor organice)

Insomnie (dimineata)
0 – nu exista dificultati
1 – se trezeste dimineata devreme, dar se culca la loc
2 – nu mai poate dormi odata sculat din pat

Munca si activitati
0 – nu exista dificultati
1 – sentimente si ganduri de incapacitate asociate cu activitati ca: munca si hobby-uri
2 – pierderea interesului in activitati (munca si hobby-uri) declarate de pacient sau
observate indirect prin: neatentie, indecizie (pacientul simte ca trebuie sa se apuce de o
activitate / munca)
3 – scadere a timpului actual folosit pentru activitati sau scadere a productivitatii in
munca (in cazul spitalizarii, acest scor se acorda daca pacientul isi petrece mai putin de 3
ore/zi in activitati – munca in interiorul spitalului sau hobby-uri, fara sa desfasoare munca
de garda)
4 – oprirea din munca datorata bolii in curs (in cazul spitalizarii, acest scor se acorda
daca pacientul nu se angajeaza in nici o activitate in afara de munca de garda sau pacientul
nu reuseste sa desfasoare munca de garda neasistat)

Retardare (scadere a ritmului ideativ si a ritmului vorbirii, afectarea abilitatii de

concentrare, activitate motorie scazuta)
0 – ritm de vorbire si ideativ normal
1 – o usoara incetinire in timpul interviului
2 - incetinire evidenta in timpul interviului
3 – interviu dificil
4 – interviu imposibil

Agitatie
0 – nu exista
1 – lipsa de nervozitate
2 – se joaca cu mainile, parul, neliniste evidenta

48
3 – se misca mereu, nu poate sta linistit
4 – isi frange mainile, isi maninca unghiile, se trage de par, este grabit

Anxietate la nivel psihic (psihic anxios)

tensiune si iritabilitate subiectiva, pierderea concentrarii
manifesta ingrijorare in probleme minore
teama
frica exprimata fara a fi intrebat
sentiment de panica
sentiment de nerabdare
0 – lipsesc
1 – slabe
2 – moderate
3 – severe
4 – reduc pacientul la neputinta

Anxietate la nivel somatic

simptome patologice ce insotesc anxietatea cum ar fi:
la nivel gastro-intestinal: gura uscata, indigestie, diaree, crampe, stare de voma
la nivel cardio-vascular: palpitatii, dureri de cap
la nivel respirator: hiperventilatie, oftaturi, suspine
frecventa urinarii
transpiratii
ameteli, vedere incetosata
tiuit in urechi

0 – lipsesc
1 – slabe
2 – moderate
3 – severe
4 – reduc pacientul la neputinta

Simptome somatice: gastro-intestinale

0 – nu apar

49
 1 – pierderea apetitului dar mananca fara isistenta personalului
2 – dificultati in hranire fara indemnurile personalului]

Simptome somatice generale

0 - nu apar
1 – senztie de greutate in membre, spate sau cap, dureri de spate, de cap, musculare,
pierderea energiei
2 – orice simptom evident primeste acest scor
Simptome genitale
pierderea libidoului, tulburari de menstruatie
0 – nu apar
1 – slabe
2 – severe

Hipocondrie
0 – lipseste
1 – se retrage (fizic) de la sine
2 – preocupare pentru starea de sanatate
3 – convingerea puternica a existentei unei boli fizice
4 – iluzii hipocondriace

Pierderea greutatii
0 – nici o pierdere in greutate
1 – pierdere probabila de greutate asociata bolii prezente
2 – pierdere sigura de greutate (parerea pacientului)

Autoanaliza
0 – constientizeaza starea depresiva si boala
1 – constientizeaza boala, dar o atribuie mancarurilor proaste, suprasolicitarii, nevoii
de odihna etc.
2 – neaga ca ar fi bolnav

Interpretarea reazultatelor:
0-7: depresie normala

50
8-17: depresie slaba
18-25: depresie moderata
Peste 26: depresie severa

Foaie de răspuns – HAMILTON

Stare depresivă
Sentimente de vinovăţie
Ideea de “suicid”
Insomnie (seara devreme)
Insomnie (mijlocul nopţii)
Insomnie (de dimineaţă)
Muncă şi activităţi
Retardare
Agitaţie
Anxietate la nivel psihic
Anxietate la nivel somatic
Simptome somatice: gastro-intestinale
Simptome somatice: generale
Simptome genitale
Hipocondrie
Pierderea greutăţii
Autoanaliza
TOTAL

51
 ANEXA 2

CPI
Instrucţiuni
Acest caiet conţine o serie de afirmaţii. Citindu-le unele după altele, decideţi ce
credeţi despre întrebare şi apoi indicaţi răspunsul dvs. pe foaia destinată acestui scop.
Dacă sunteţi de acord cu o anumită afirmaţie, dacă consideraţi că ea este adevarată
în cazul dvs., indicaţi cu un “X” răspunsul ADEVARAT (A).
Dacă nu sunteţi de acord, sau dacă afirmaţia nu este adevarată în cazul dvs., notaţi
cu un “X” răspunsul FALS (F).
Notând răspunsurile, fiţi atenţi ca numărul fiecarei afirmaţii (item) să corespundă
numărului pe foaia de răspuns. Trebuie să indicaţi ADEVARAT sau FALS pentru fiecare
frază, chiar dacă în unele cazuri nu sunteţi absolut sigur de poziţia dvs

Acceptarea de sine, autocontrolul şi toleranţa

L-am privit pe tatăl meu ca fiind omul ideal (3)
Omul simte nevoia să se laude puţin din când în când (4)
Într-un grup, de obicei, prefer să fac ceea ce doresc ceilalti, decat să propun eu ceva (7)
De mai multe ori pe săptămână am impresia că mi se va întâmpla ceva îngrozitor (15)
Am avut experienţe de viaţă foarte ciudate şi bizare (20)
Viaţa mea cotidiană este plină de fapte care îmi trezesc interesul (21)
Atunci când aud de succesul unei persoane pe care o cunosc bine resimt acest lucru ca
pe un eşec propriu (27)
Se spune adesea că “mă aprind repede” (29)
Mă îndoiesc că aş fi corespunzător pentru un post de conducere (31)
În general aş prefera să am ca tovaraşi de muncă femei (33)
Câteodată pretind că ştiu mai mult decât cunosc în realitate (42)
Câteodată îmi vine să sparg totul ( 44 )
Femeilor n-ar trebui să li se permită să bea în bufete ( 47 )
Majoritatea oamenilor n-ar ezita să mintă dacă acest lucru le-ar aduce avantaje ( 48 )
Cred că mi-ar place să mă bucur de autoritate asupra celorlalţi ( 53 )
Îmi este greu să mă concentrez asupra unei sarcini sau asupra unei lucrări ( 54 )
Mi s-a întâmplat să evit o persoană pentru că mi-a fost teamă să nu spun ceva sau să fac
ceva de care mai târziu să-mi pară rău ( 57 )

52
 Am întâlnit adesea aşa-zişi “experţi” care nu ştiau mai mult decât mine ( 60 )
Uneori îmi vine să înjur ( 66 )
Sunt convins că nu există decât o singură modalitate adecvată de a-ţi educa copiii ( 67 )
Dezaprob comportarea acelora care, la o petrecere, beau peste masură ( 69 )
Din când în când îmi place să mă laud cu realizările mele ( 78 )
Trebuie să admit că am încercat adesea să fac după capul meu, fără să mă intereseze ce
doresc ceilalţi ( 81 )
Majoritatea discuţiilor şi a certurilor în care am fost implicat se refereau la probleme de
principiu ( 86 )
Cel puţin o dată pe săptămană simt valuri de căldură fără un motiv evident ( 89 )
Câteodată mă gândesc la lucruri prea urâte pentru a putea fi spuse ( 91 )
Când sunt provocat, aş face orice, indiferent de risc ( 93 )
Aşa cum stau lucrurile mi-e destul de greu să sper că vreodată voi reuşi să devin cineva
( 94 )
Îmi place să fiu în centrul atenţiei generale ( 102 )
Mi-ar place să văd o corida în Spania ( 104 )
Mi-e greu să găsesc subiecte de conversaţie adecvate atunci când sunt într-o societate
( 111 )
Îmi fixez scopuri înalte şi consider că alţii ar trebui să facă la fel ( 112 )
Simt uneori dorinţa să mă bat cu cineva ( 114 )
Uneori am acelaşi vis, care se repetă mereu ( 115 )
Nu-l condamn pe acela care vrea să ia tot ce poate în această lume ( 117 )
Nu spun întotdeauna adevărul ( 120 )
Am fost un elev care învăţa greu ( 121 )
Îmi place poezia ( 122 )
Mă îndrăgostesc repede, dar nu pentru mult timp ( 132 )
Îmi vine greu să mă desfăşor la o petrecere, chiar dacă alţii o fac ( 134 )
Mulţi oameni îşi fac prieteni în speranţa că aceştia le-ar putea fi utili ( 136 )
Nu am avut bâlbâieli aproape niciodată ( 138 )
Nu văd nici un rău în a ocoli legea, cu condiţia ca aceasta să nu fie într-adevar violată
( 139 )
Majoritatea oamenilor ar fi in stare să se folosească mai degrabă de mijloace îndoielnice
pentru a obţine un câştig sau un avantaj decât să-l piardă ( 142 )
Mi-ar plăcea să port haine scumpe ( 146 )

53
 Înainte de a lua o decizie examinez problema din toate punctele de vedere ( 149 )
Am gânduri ciudate şi bizare ( 151 )
Am observat deseori că îmi tremură mâna atunci când încerc să fac ceva ( 158 )
Viaţa mea de familie a fost întotdeauna fericită ( 168 )
Adesea acţionez sub impulsul momentului,fără să reflectez ( 170 )
Nu mi-e chiar aşa frică de şerpi ( 172 )
Felul meu de a fi poate fi uşor înţeles greşit de către alţii ( 173 )
Nu judec niciodată pe nimeni până nu cunosc exact faptele ( 174 )
Mă întreb adesea care ar putea fi motivul ascuns pentru care o persoană se poartă drăguţ
cu mine ( 176 )
Sunt sigur că îmi lipseşte încrederea în forţele proprii ( 177 )
Majoritatea oamenilor se bucură pe ascuns de necazurile altora ( 178 )
Îmi place să-mi asum răspunderea atunci când particip la o lucrare colectivă (179)
Prefer să mă lipsesc de ceva decât să cer o favoare (182 )
Uneori simt că ar trebui să mă dojenesc sau să fiu criticat pentru faptele mele ( 183 )
Am avut prea mult parte de necazuri ( 184 )
Adesea fac ce imi place în acel moment, chiar dacă trebuie să sacrific pentru asta un
scop mai îndepărtat ( 185 )
Îmi amintesc că m-am prefăcut bolnav pentru a ieşi dintr-o încurcătură ( 191 )
Cred că uneori mi-ar place să boxez ( 196 )
Uneori râd de o glumă vulgară ( 197 )
Înainte să fac ceva încerc să prevăd reacţiile prietenilor mei ( 198 )
Adesea oamenii m-au invidiat pentru ideile mele bune doar pentru că nu le-au avut
înaintea mea ( 206 )
Îmi place să merg la petreceri la care lumea se distrează zgomotos ( 208 )
Majoritatea oamenilor sunt cinstiţi mai ales de teama de a nu fi prinşi ( 209 )
Adeseori, când sunt singur, meditez asupra unor probleme abstracte ca liberul arbitru,
binele şi răul, etc ( 211 )
Din când în când sunt foarte obosit pentru că m-am apucat de prea multe lucruri deodată
( 216 )
Majoritatea oamenilor le place să se expună pentru a ajuta pe alţii ( 219 )
Încerc cu orice preţ să evit încurcăturile ( 223 )
Îmi este greu să găsesc un subiect de conversaţie cu un necunoscut ( 227 )

54
 Dacă am ocazia, sunt înclinat să fac paradă, într-o formă sau alta, de talentele mele
( 231 )
Unii afirmă că viitorul este foarte nesigur pentru ca sa ne putem permite să facem
planuri serioase ( 237 )
Un om care crează ispită lăsând nesupravegheate lucruri valoroase este la fel de vinovat
de furt ca şi cel care le fură ( 241 )
Adesea sunt sâcâit de gânduri inutile, care persistă în mintea mea ( 243 )
Când un barbat este în compania unei femei, rar face abstacţie de diferenţa de sex
( 247 )
Trebuie să recunosc că dacă mă înfurii îmi pierd cumpătul ( 248 )
Îmi plac petrecerile mari şi gălăgioase ( 251 )
Am adesea senzaţia că am făcut ceva rău sau necinstit ( 257 )
În şcoală îmi este foarte greu să vorbesc în faţa clasei ( 258 )
Mulţi oameni ar fi în stare să mintă dacă prin aceasta obţin un avantaj ( 266 )
Prefer să povestesc decât să ascult ( 267 )
Mă cert rar cu membrii familiei mele ( 276 )
Îmi vine greu să mă comport natural în prezenţa unor necunoscuţi ( 284 )
Refuz să particip la anumite jocuri pentru care nu am aptitudini ( 285 )
Niciodată n-am intreprins ceva periculos doar de dragul riscului ( 286 )
Cred că mi-ar fi plăcut să fac parte dintr-un club de motociclism ( 291 )
La şcoală îmi făcea multă plăcere când una din compunerile mele era citită în faţa clasei
(292
Consider că adesea am fost pedepsit fără motiv ( 294 )
Mi-ar fi plăcut să fiu actor de teatru sau de cinema ( 296 )
Uneori simt o dorinţă puternică să fac ceva rău sau şocant ( 297 )
Am adesea senzaţii de amorţeală, arsuri, furnicături sau înţepături în diverse părţi ale
corpului ( 298 )
Toate maşinile poliţiei trebuie să aibă un semn distinctiv pentru a fi uşor recunoscute la
distanţă ( 300 )

CPI – foaie de răspuns

Completaţi toate datele cerute! Răspundeţi pentru Adevarat (A) sau Fals (F)
marcând un X în căsuţa adecvată, ca în exemplul următor:
A 1 2

55
 F

A
F
A
F
A
F
A
A
F
A
F
A
F
A
F
A
F
A
F
A
F
A
F
A
F
A
F
A
F
A
F

ANEXA 3
PLANUL PROGRAMULUI DE REABILITARE PSIHOLOGICA
Principiile de lucru în grup. Aşteptările grupului şi aşteptările fiecărui participant.
Să facem cunoştinţă.
Ce este violenţa domestică. Formele violenţei. Ciclul violenţei.
Escaladarea violenţei în familie.
Analiza la jumătate de curs.
Training individual.
Training asertiv.
Analiza unui act de violenţă din familia D-voastră.

56
 Ce putem face pentru a evita violenţa domestică.
Planul de securitate.
Planuri pe viitor.
Lucrările scrise care trebuie prezentate de către victime:
Tema
Data
Planul autocontrolului 1
Planul autocontrolului 2
Planul autocontrolului 3
Analiza rezultatelor obţinute (la jumătate de curs).
Analiza celui mai brutal caz de violenţă domestică.
Scrisoare adresată agresorului.
Planuri pentru viitor.
Sfaturi pentru fiecare membru al grupului.
ACTIVITATEA nr.1
Reguli de funcţionare a grupului
Toţi trebuie să respecte regulile şi regimul activităţilor de grup.
Intenţionăm să vorbim deschis şi sincer.
Totul ce se vorbeşte în grup nu trebuie să iasă din cadrul lui.
Încurajăm colegii să cunoască şi să soluţioneze reciproc problemele lor.
Nu discutăm în jurul temelor generale, abstracte, ci ne concentrăm la probleme
concrete.
Ascultăm părerile membrilor de grup, dar deciziile le primim singuri.
Identificarea aşteptărilor înaintate grupului:
- să nu întârziaţi la activităţi;
să telefonaţi cel puţin o dată în zi unui membru al grupului;
să preîntâmpinaţi dacă veţi lipsi;
să îndepliniţi lucrările pentru acasă;
să participaţi activ la discutarea problemelor colegilor şi să oferiţi ajutor şi susţinere
altor membri ai grupului;
să fiţi atenţi şi să ascultaţi totul ce spune consultantul şi alţi membri ai grupului;
să analizaţi mai întâi propriul comportament şi apoi al partenerului;
să nu folosiţi etichetări şi cuvinte indecente;
să manifestaţi stimă faţă de consultant şi ceilalţi membri ai grupului.

57
 Identificarea aşteptărilor beneficiarilor:
fiecare membru spune, pe rând, cum doreşte ca ceilalţi să-l numească;
spune ce doreşte şi ce aşteaptă de la consultant şi de la membrii grupului;
ce aşteaptă să fie schimbat la el în urma trainingului şi ce rezultate doreşte să
obţină.
Propuneri pentru o comunicare emoţională mai eficientă în cadrul grupului:
Fiţi sinceri în exprimarea emoţiilor şi gândurilor proprii.
Riscaţi să expuneţi punctul D-voastră de vedere.
Evitaţi să puneţi multe întrebări.
Concretizaţi ceea ce aţi auzit şi v-a deranjat.
În concluziile D-voastră spuneţi mai frecvent “eu” şi mai rar “tu”.
Străduiţi-vă să nu învinuiţi şi să nu înjosiţi pe nimeni.
Vorbiţi concis. Comentariile adăugătoare le faceţi prin telefon.
• Exerciţiu EMOŢII ŞI GÂNDURI
Noţiuni de emoţii şi gândire.
Interdependenţa emoţiilor şi a gândirii.
Să ne învăţăm a controla gândurile noastre. De exemplu, spunem: Simt că te
enervezi din cauza mea; înţelegem: Văd că te enervezi, de aceea simt spaimă, frică, obidă,
furie...
Luaţi o foaie de hârtie, împărţiţi-o în două:

Emoţii Gânduri
1. Îmi este adesea trist. 1. Viaţa e plictisitoare, oare
toţi oamenii duc aşa o
viaţă monotonă?

5. Încercaţi să completaţi pe parcursul zilei această pagină.

• Exerciţiu
Specificaţi ce sunteţi gata să faceţi (sau să vă lipsiţi de ceva) pentru a-i intra în voie
soţului şi pentru a nu-i provoca furia. Folosiţi cuvinte cu care el vă numeşte şi cu care
sunteţi de acord. Analizaţi cât de realizabile sunt cele preconizate de D-voastră.
Tema de acasă: Exerciţiul “Analiza zilnică a emoţiilor şi a gândurilor”.
ACTIVITATEA nr.2
Să facem cunoştinţă

58
 Fiecare primeşte Fişa nr. 1 şi o completează, apoi vorbeşte despre sine conform
planului propus.
Fişa nr.1
(Îndepliniţi fişa şi povestiţi grupului despre D-voastră.)
Mă numesc
La moment mă simt
3. Cele mai mari dorinţe ale mele sunt:
Sunt aici, deoarece
Îmi place: (ce, când)
Nu-mi place: (ce, când)
Viaţa mea:
până la căsătorie
în primii ani de căsătorie
- la moment

8. Puteţi contacta la telefonul

Exerciţiu MANIERA DE A VĂ COMPORTA

(Răspundeţi “da” sau “nu”)
U Permanent vă cereţi scuze.
Când se întâmplă ceva rău, luaţi vina asupra D-voastră.
Mergeţi “în vârful degetelor”. Cântăriţi orice cuvânt când vorbiţi cu soţul pentru a
nu-l “scoate din sărite”.
Le spuneţi permanent copiilor să nu facă gălăgie când vine soţul.
Plângeţi mai des ca mai înainte.
Înăbuşiţi ura şi alte emoţii negative.
Când faceţi ceva, vă gândiţi mai întâi dacă aceasta va fi pe placul soţului.
Vă “desfaceţi în patru” pentru a satisface cerinţele mereu schimbătoare ale soţului.
Nu vă mai ocupaţi de ceea ce vă place, nu contactaţi cu persoanele care vă plac.
Nu mai aveţi părere proprie, visuri şi speranţe.
Nu mai învăţaţi sau lucraţi.
Îndreptăţiţi mereu comportamentul soţului.
Nu mai aveţi grijă de D-voastră.
Unicul scop pe care îl urmăriţi constă în a evita mânia şi furia partenerului.

59
 Exerciţiu MANIERA DE COMPORTAMENT A PARTENERULUI
(Răspundeţi "da" sau "nu")
U El insistă să controleze viaţa, gândurile şi faptele D-voastră.
Este brutal şi agresiv. Transferă vina pe alţii.
Strigă şi vă ameninţă că o să vă abandoneze.
Vă ameninţă cu forţa fizică.
Pe neaşteptate trece de la calm la furie.
Vă înjoseşte moral.
Dacă nu este mulţumit, refuză să acorde atenţie şi să vă dea bani.
Critică caracterul D-voastră, folosind cuvinte urâte.
Nu ţine con de sentimentele şi părerile D-voastră.
Refuză să discute problemele casnice, schimbă tema de discuţie.
Înaintează pretenţii faţă de copii sau alte persoane pentru a vă face “rău”.
Este gelos.
Insistă să abandonaţi ceea ce este important pentru D-voastră în favoarea lui.
Nu vă este fidel.
În societate este comunicabil, dar rămânând cu D-voastră vă moralizează.
ACTIVITATEA nr.3
Documentare/informare “Ce este violenţa domestică? Formele violenţei domestice”
Exerciţiu EMPATIE
Încercaţi, atunci când soţul vă maltratează verbal, să vă imaginaţi că în locul D-
voastră este o altă persoană (sora, prietena etc), iar D-voastră să priviţi dintr-o parte la
situaţia dată. Veţi înţelege că în asemenea situaţii el se comportă la fel şi cu alte persoane.
În aşa situaţii, “privind dintr-o parte”, gândiţi-vă: “Cum poate s-o numească pe sora mea...,
doar ea este...”
Exerciţiu ANALIZA GÂNDURILOR
De fiecare dată când în familie sunt conflicte spuneţi-vă: “Ce-i interesant. De
fiecare dată când el este nemulţumit de mine, eu simt...”
În nici un caz nu încercaţi să cereţi scuze în aşa situaţii.
ACTIVITATEA nr.4
Documentare/informare “Ciclul violenţei”
Exerciţiu ETICHETAREA

60
 Luaţi câteva foi de hârtie, tăiaţi nişte fâşii de aceeaşi mărime. Scrieţi pe fiecare
fâşie de hârtie un determinativ cu vă care vă etichetează soţul (spurcăciune, viperă etc).
Luaţi o altă hârtie, împărţiţi foaia în două:
Părerea lui despre mine \ Cum sunt eu într-adevăr
Pe prima parte lipiţi fâşiile etichetate. Pe cea de-a două parte scrieţi calităţile
pozitive ale D-voastră. Comparaţi cele două portrete. Care este mai convingător?
Exerciţiu CETATEA
În situaţii problematice sau conflictuale imaginaţi-vă că sunteţi o cetate, iar
cuvintele cu care vă numeşte soţul sunt nişte săgeţi care, pălindu-se de pereţii cetăţii, se
fărâmă. Luaţi foaia cu ambele portrete şi duceţi săgeţi spre calităţile pozitive (care sunt mai
numeroase).
ACTIVITATEA nr.5
Documentare/informare “Roata puterii şi escalarea violenţei” . Exerciţiu POVEŢE
Majoritatea femeilor preferă să dea sfaturi altor oameni. Imaginaţi-vă că sunteţi în
locul acestei persoane şi daţi-vă singură sfaturi. Alcătuiţi un plan de activitate ce ar include
acele activităţi care vă plac mai mult. De exemplu, faceţi o baie caldă, cumpăraţi-vă un
cadou, machiaţi-vă în fiecare zi etc.
Exerciţiu DORINŢELE MELE
Alcătuiţi o listă din zece sau mai multe dorinţe, încercaţi în fiecare zi să îndepliniţi
cel puţin una din ele.
ACTIVITATEA nr.6
Analiza la jumătate de curs
Scrieţi răspunsuri la următoarele întrebări. Aduceţi la cunoştinţa grupului
rezultatele obţinute.
Care a fost scopul D-voastră la etapa iniţială şi ce succes aţi obţinut la momentul
dat?
Vă consideraţi vinovată de comportamentul agresiv al soţului?
În ce măsură aţi reuşit să vă schimbaţi atitudinea şi comportamentul D-voastră faţă
de soţ?
Aduceţi exemple concrete din comportamentul D-voastră care au adus la
schimbarea reacţiei şi a atitudinii soţului.
Numiţi 4 obiective pe care doriţi să le realizaţi în timpul apropiat.
Exerciţiu COMPORTAMENTE INSUPORTABILE

61
 Luaţi o foaie de hârtie şi scrieţi ceea ce nu suportaţi în comportamentul soţului.
Identificaţi modalităţile de schimbare a situaţiei.
ACTIVITĂŢILE nr.7 şi nr.8
Training asertiv
Documentare/Informare “Trăsăturile de personalitate şi sănătatea mintală”
a) Ce este trainingul asertiv?
Trainingul asertiv presupune anumite tehnici şi exerciţii folosite pentru a creşte
asertivitarea oamenilor în anumite domenii.
A fi asertiv înseamnă:
să fii aşa cum eşti; să nu-ţi fie frică sau ruşine de a fi cum eşti;
să fii conştient de tine însuţi;
să ştii ce vrei;
să fii sincer cu tine;
să te respecţi pe tine şi pe ceilalţi;
să ai grijă de tine;
să-ţi recunoşti propriile valori şi limite;
să fii capabil să te exprimi clar, sincer, direct şi adecvat etc.
b) De unde credeţi că vine trainingul asertiv?
Trainingul asertiv provine din terapia comportamentală, pentru că de cele mai
multe ori este o prescripţie de comportamente, dar nu numai.
III. Exerciţiu de creştere a stimei de sine: enumeraţi trei calităţi şi un defect pe
care consideraţi că le aveţi; trei realizări şi o nerealizare a D-voastră şi trei lucruri pozitive
şi un lucru negativ pe care le aduceţi într-o prietenie.
La ce credeţi că foloseşte acest exerciţiu?
IV. Împărţim grupul mai mare de lucru în grupuri mai mici şi le cerem să
abordeze următoarele teme:
creşterea asertivităţii la locul de muncă;
cum să învăţăm să spunem “NU”;
să învăţăm să spunem “DA” şi “DA şi NU”;
creşterea asertivităţii în comunicarea verbală;
creşterea asertivităţii în comunicarea nonverbală.
Acestea se discută pe marginea informaţiilor obţinute in cadrul lucrului pe grupuri
şi, dacă este cazul, se aduc completări.
V. Tehnici folosite în trainingul asertiv:

62
 • Să învăţăm să spunem “NU” este un exerciţiu prin care se urmăreşte învăţarea
modului prin care să refuzăm o cerere pe care ne-o face cineva, atunci când dorim să facem
acest lucru, dar nu ştim cum s-o facem, de frică să nu jignim persoana respectivă.
Aşadar, când consideri că ai vrea să spui “Nu”, spune-o scurt şi clar, după care
pleacă din zona respectivă sau, dacă nu se poate, atunci schimbă imediat subiectul.
Nu te justifica!!! Spui pur şi simplu “Nu” sau “Nu pot”, şi atât.
Eventual, dă o explicaţie scurtă, dacă o ai, iar dacă nu – nu spune nimic mai mult,
doar pleacă sau schimbă subiectul.
Nu-ţi cere scuze neîntemeiat!!!
Nu inventa motive, ai putea fi prins!!!
Spune că ai dreptul să spui "NU".
Aminteşte-ţi că ai refuzat o cerere, o idee, şi nu o persoană.
Dacă nu poţi da un răspuns pe loc, poţi spune: “Nu-ţi pot da răspunsul acum, dar o
să te anunţ imediat ce am hotărât.”
• Lista deschisă este un exerciţiu de creştere a stimei de sine. Rugăm pe cei cu
care lucrăm ca pe o foaie de hârtie să noteze următoarele:
10 lucruri care le plac la ei înşişi (trăsături psihice: calităţi, lucruri ce le-au reuşit în
viaţă, lucruri pe care ştiu să le facă etc. şi trăsături fizice: părţi ale corpului care le plac);
apoi să adaoge zilnic cel puţin un lucru pozitiv pe care l-au făcut în ziua respectivă.
E bine să-i învăţăm să noteze lucrurile cele mai mărunte (de exemplu, că de dimineaţă şi-
au făcut patul etc.).
• Exerciţiu pentru îmbunătăţirea imaginii de sine, în special a imaginii
corporale. Se cere:
să identifice trei trăsături ale feţei, parţi ale corpului lor care le plac;
să identifice trei trăsături ale feţei, părţi ale corpului lor care nu le plac;
să-şi spună, spre exemplu: “Îmi plac mâinile mele exact aşa cum sunt. Sunt ale
mele.”
• Un exerciţiu general, util pentru creşterea asertivităţii, este conştientizarea
dorinţelor ascunse, neexprimate. Uneori putem simţi că avem anumite dorinţe, pe care însă
nici nu îndrăznim să ne gândim că le putem realiza. Acest exerciţiu se bazează pe ideea că
uneori simpla lor conştientizare sau exprimare poate reduce tensiunea asociată cu aceste
gânduri sau dorinţe ascunse.
Dacă ne hotărâm că vrem să trecem la acţiune pentru a îndeplini măcar unele
dorinţe exprimate pe hârtie, e util să urmăm şi

63
 • Exerciţiul AI GRIJĂ DE TINE:
1) Fă o listă care să includă ceea ce doreşti. Nu te gândi prea mult, scrie tot ce-
ţi vine în gând, nu cenzura nimic. Dacă apar gânduri negative, notează-le şi continuă lista.
2) Citeşte-ţi lista şi acceptă-ţi dorinţele/gândurile ca fiind ale tale.
Exerciţiul AI GRIJĂ DE TINE presupune:
Să determini trei lucruri pe care îţi place să le faci, dar pentru care nu-ţi faci rezervă
de timp.
Să-ţi planifici, pentru săptămâna viitoare, o zi şi o oră exactă când vei face unu sau
două din ele.
Să le faci!
• Dezarmarea furiei este un exerciţiu prin care încercăm să comunicăm cu o
persoană furioasă, să-i reducem din furie pentru a putea comunica mai eficient cu ea:
Pentru început observă, conştientizează faptul că persoana respectivă este nervoasă.
Exprimă-ţi, în continuare, dorinţa de a rezolva problema într-un mod activ:
“Vreau să aud ce ai de spus.”
“Vreau cu adevărat să rezolvăm această problemă.”
3) Încearcă să convingi persoana respectivă să-şi reducă din puterea vocii şi să
se aşeze:
“Hai să ne aşezăm şi să discutăm.”
Foloseşte ascultarea activă: “Văd că eşti nervos.”
Dacă este cazul, recunoaşte-ţi partea de vină în problema respectivă, de câte ori ai
ocazia:
“Da, am fost cam neglijent, nu-i aşa?”
6) Dacă chiar vezi că nu ai succes sau că, dimpotrivă, persoana respectivă se
enervează mai tare, spune-i că vrei să amâni discuţia pentru mai târziu, când va fi calmă.
• O altă tehnică specifică de creştere a asertivităţii unei persoane este aceea numită
“Placa stricată”. Potrivit acestei tehnici, susţine, continuă să ceri, asemenea unui disc
stricat, ceea ce doreşti să obţii, fiind insistent şi mergând tot timpul mai departe cu câte o
întrebare prin care să ceri lămuriri.
Iniţial, trebuie să-ţi fixezi scopul, ceea ce doreşti să obţii.
În continuare repeţi rugămintea (de exemplu: “Azi nu pot lucra. Dă-mi voie să
repet: nu mai vreau să lucrez azi. Nu cred că m-ai înţeles. Nu mă dau bătută.”) sau să
insişti cu întrebările înaintând câte un pas (de exemplu: “Nu înţeleg, de ce am fost
pedepsită?” “Pentru că nu ai făcut ce ţi-am spus.” “Dar ce anume din ce mi-ai spus nu am

64
făcut? Am dreptul să ştiu. E dreptul meu. Consider că nu ai dreptate, că exagerezi puţin.
Hai să discutăm. Nu m-am lămurit încă etc.”)
• Pentru a combate critica din partea agresorului, e util să te estimezi pozitiv
singur pe tine:
Sunt doar om. Încerc să fac cât mai bine. Uneori îmi reuşeşte, alteori – nu, dar e
ceva normal, se întâmplă oricui. Sunt o persoană OK.
Fac cât pot de bine; nimeni nu poate face mai mult.
Sunt drăguţ aşa cum sunt etc.
• Indicăm aici o tehnică, de asemenea utilă, atunci când observăm că ne facem
mesaje negative:
Te opreşti şi îţi spui “Stop!”
Întreabă-te la ce-ţi este util lucrul pe care ţi-l spui şi în ce măsură te ajută el, cât de
important este pentru tine, dacă te împiedică să-ţi atingi ţelul în viaţă?
Dacă ai ajuns la concluzia că mesajul negativ nu-ţi este de nici un folos, atunci
caută un mesaj alternativ pozitiv, constructiv pentru tine.
Înlocuieşte mesajul iniţial negativ cu cel pozitiv.
Autocomplimentează-te, iar când ţi se face un complement, primeşte-l, acceptă-l,
mulţumeşte pentru el, nu minimaliza ceea ce ţi se spune şi nu încerca să negi.
O bună tehnică este aceea de monitorizare a tuturor “trebuie”, pe care ţi-i spui într-o
zi după care urmează înlocuirea lor cu formule de genul: ar fi bine, ar fi util, ar fi plăcut
etc.
O tehnică specifică pentru situaţiile în care consideri că ai făcut o greşeală sau că ai
fost penibil este aceea de a-ţi aminti ce ţi-ai spus tu ţie, ce ai crezut despre tine în
momentele respective şi despre situaţia respectivă şi apoi roagă pe cineva să-ţi spună
părerea sa despre aceeaşi situaţie în care ai fost tu implicat. O să vezi că exagerezi, că
dramatizezi, că persoanelor de faţă situaţia respectivă nu li s-a părut aşa de catastrofală şi
că au dat-o imediat uitării. Şi apoi eşti om, ai dreptul să greşeşti şi tu, aşa cum o face
oricine.
Poate fi folosită, de asemenea, lista cu avantaje şi dezavantaje, mai ales când e
nevoie să iei o decizie şi nu ştii care anume. Pe o foaie de hârtie împărţită în două se
notează pe o parte avantajele ce vor urma după ce se ia decizia respectivă, iar pe cealaltă
jumătate se enumeră dezavantajele ce rezultă în urma luării deciziei. Fiecărui avantaj şi
dezavantaj i se acordă o anumită pondere, după care se trage linie. Apoi se adună şi se
observă care jumătate “atârnă” mai greu în balanţă.

65
 Se pot folosi, de asemenea, exerciţii de gimnastică mintală.

De exemplu, le sugerăm femeilor să-şi amintească un eveniment care a fost pentru

ele o reuşită, un succes, pentru a retrăi, pe cât posibil, momentul respectiv şi a resimţi ce au
trăit atunci, pentru a-şi reaminti ce au de făcut, ce au de gândit în situaţia respectivă
încheiată cu succes.
Le putem sugera, de asemenea, să-şi imagineze că depăşesc situaţia care le
provoacă teamă sau că reuşesc să îndeplinească ceea ce consideră irealizabil ca apoi să
urmeze aceiaşi paşi reuşiţi în situaţia reală.
ACTIVITATEA nr.10
Documentare/informare “Ce putem face pentru a evita violenţa”
• Exerciţiu REVEDEREA PLANULUI
Folosim rezultatele de la exerciţiul nr.2 unde fiecare a scris ce este gata să facă
pentru a-i fi pe plac soţului. Ne imaginăm că pe scaun stă partenerul; stând în faţa lui
încercăm să citim cele scrise de noi. Constatăm că cele scrise pe foaie ne trezesc un zâmbet
şi că nu suntem de acord cu ele. Scriem o altă listă.
• Exerciţiu SCRISOARE SOŢULUI
De la bun început spunem că soţul nu va citi această scrisoare, de aceea trebuie să
scriem totul ce nu i-am putut spune până acum.
Planul scrisorii:
Cum eram până la căsătorie.
Ce ai făcut din mine.
Iată cum mă simt eu acum.
Cum ai influenţat toate acestea.
Ce nu trebuie să faci.
Cum voi proceda mai departe. Recitiţi scrisoarea. Ce simţiţi?
• Exerciţiu CE GÂNDESC EU
Grupul se împarte în perechi. Fiecare îi vorbeşte celuilalt cum este soţul şi cum se
comportă el în situaţii de conflict. Partenera încearcă să-l imite pe soţul colegei într-o
anumită situaţie concretă.
Ca răspuns la atacul soţului imaginar ea trebuie să înceapă cu cuvintele:
Eu gândesc. . .
Sunt convinsă că. . .
Am de gând să. . .

66
 Iată ce vreau eu . . .
Dacă nu eşti de acord cu mine. . .
Nu voi suporta. . .
Nu-ţi voi permite să strigi. . .
• Exerciţiu DETERMINAREA SCOPULUI

Ce doresc de la soţ Ce-mi doresc mie

- Stimă din partea lui - Să petrec mai mult timp cu
- Să lucrez. prietenii.
- Să mă accepte. - Să fiu ajutată.
- Să mă înţeleg. - Să am banii mei.
- Să nu mă lipsească de dreptul de
a-mi spune cuvântul.
Ce nu-i voi permite soţului:
______________________________________________
______________________________________________
______________________________________________
______________________________________________

ACTIVITATEA nr.11
Documentare/informare “Alcătuirea unui plan de securitate individual”
• Exerciţiu O MANIERĂ NOUĂ DE COMPORTAMENT
Femeile victime ale violenţei domestice învaţă a reacţiona la comportamentele
agresive şi nonagresive ale soţului. În cazul în care comportamentul lui este dezagreabil,
femeia trebuie să-şi formuleze clar atitudinea:
Nu e frumos din partea ta să vorbeşti cu mine în aşa ton.
Cu strigăte nu vei obţine nimic.
Nu poţi să mă sperii cu aşa ceva.
Acum aceste metode nu mai acţionează.
Nu sunt predispusă să ascult prostiile tale.
Vom discuta când te vei calma.
Nu-ţi voi permite să mă înjoseşti.
Eu nu mai sunt ca înainte.

67
 Când soţul realizează comportamente agreabile, e necesar să verbalizăm, de
asemenea, clar atitudinea:
Preţuiesc că. . .
Mulţumesc pentru. . .
Îmi place când. . .

ACTIVITATEA nr.12
Documentare/informare “Planuri pe viitor”
Aţi făcut ultimul pas spre o nouă viaţă. Acum puteţi privi cu alţi ochi la viaţă. Vă
puteţi controla propriul comportament şi la timp să opriţi violenţa. Însărcinarea ce urmează
permite să apreciaţi propriile succese pe care le-aţi obţinut în urma trainingului şi să
depistaţi laturile comportamentului D-voastră asupra căror trebuie să lucraţi individual.
Care a fost scopul iniţial şi în ce măsură v-a reuşit să-l realizaţi?
Ce aţi aflat despre violenţa domestică şi în ce mod terapia de grup v-a ajutat în
soluţionarea problemelor D-voastră?
Aţi observat careva schimbări în modul de a gândi, de a fi al D-voastră?
În ce mod aţi reuşit să învingeţi atacurile agresive ale soţului?
Planificaţi să folosiţi planul acceptat pentru un nou comportament?
Care sunt obiectivele pentru viitor. Cum intenţionaţi să le realizaţi?
Ce consideraţi că a fost cel mai efectiv şi mai folositor?
Ce emoţii au apărut în legătură cu finalizarea cursului de terapie?
Ce puteţi să le spuneţi colegilor?
Analizaţi şi discutaţi cu colegii rezultatele obţinute.
Activităţile descrise contribuie la restabilirea emoţiilor pozitive ale femeilor
victimizate, dezvoltă încrederea în forţele proprii, le consolidează imaginea de sine.
Femeile se învaţă să reflecteze nu doar asupra comportamentelor negative ale soţului, ci şi
asupra celor pozitive. Este necesar ca ele să administreze personal tehnici de comunicare
nonviolentă, asertivă cu membrii familiei.

Capitolul V – Concluzii finale si recomandari

68
69
 A DOUA ETAPA A STUDIULUI. protocolul celor zece sedinte a fost elaborat
pentru conceptele care operationalizeaza vulnerabilitatea cognitiva pentru depresie.
Mijloace de diagnostic. Criteriile de diagnostic sunt cele prevazute de clasificarea
Organizatiei Mondiale a Sanatatii (ICD-10) si cea a Asociatiei Psihiatrilor Americani
(DSM IV). Instrumentele de interviu sau chestionarele mai frecvent utilizate sunt:
Hamilton Rating Scale -pentru adulti (1960), Schedule for Affective diseases and
schisophrenia (Spiteer, 1978),
Beck Depression Inventory, 21 itemi vizând trei grade de intensitate (1961),
. Procedeele biologice utile pentru stabilirea diagnosticului de depresie sunt:
determinarea tulburarilor de somn.
Silviano Arieti & Jules Bemporad propun, în “Severe and Mild Depression”, o altă
abordare a clasificării depresiilor :
I. Depresii primare :
1. Depresii uşoare :
a. caracterul depresiv al personalităţii ;
b. depresie reactivă ;
c. depresie cu anxietate ;
d. depresie cu simptome obsesiv-compulsive ;
e. depresie mascată ;
f. depresie de depersonalizare.
2. Depresii severe :
a. depresie pură ;
b. depresie în psihoza maniaco-depresivă ;
c. depresie în psihoza schizoafectivă.
3. Depresii legate de ciclul vieţii :
a. depresia din copilărie ;
b. depresia din adolescenţă ;
c. depresia postnaştere ;
d. melancolia involutivă ;
e. depresia senilă.
II. Depresii secundare :
1. Depresie cu tulburări neurologice sau psihoze organice.
2. Depresie cu tulburări endocrine.

70
 3. Depresie cu alte boli fizice.
4. Depresie indusă de droguri.
5. Depresie schizofrenică.
Personalitatea depresivă este o reacţie la pierderea stării de bine. Persoana este
nesatisfăcută de condiţia sa şi ar dori să o schimbe. Sentimentul neplăcut apare uneori după
unele frustrări, aparent nesemnificative. Bemporad crede că în personalitatea depresivă este
uşor să găseşti triada cognitivă descrisă de Beck (1967) : perspectivă negativă asupra lumii,
asupra propriei persoane şi asupra viitorului.
Depresia reactivă este caracterizată de faptul că apare după derularea unui
eveniment neplăcut în viaţa individului. Doliul sau moartea unei persoane dragi sunt
probabil cei mai cunoscuţi factori ce determină depresia reactivă. Deşi o persoană
“normală” îşi revine mai devreme sau mai târziu de pe urma evenimentului, persoana care
devine depresivă nu este capabilă să scape de trăirea neplăcută. Depresia reactivă, legată de
dificultăţile maritale, este foarte comună. Tot aşa de frecventă este depresia în urma
sfârşitului unei relaţii de iubire, sau în urma pierderii persoanei iubite, ca obiect al iubirii.
Pierderea postului, lipsa de promovare, dificultăţile financiare, ruperea unei prietenii,
pierderea statutului şi prestigiului, insultele, sunt factori care determină depresia reactivă.
Depresia cu anxietate. Depresia şi axietatea apar împreună. Este de regulă inclusă
în grupul depresiilor, dacă starea de depresie este cea care prevalează, cu toate că
anxietatea joacă un rol important, per ansamblu. Pe lângă faptul că este depresiv, individul
este şi anxios, îngrijorat, aşteaptă să se întâmple ceva rău, şi, de regulă, se teme până şi de
activităţile de zi cu zi. Poate da impresia că preferă să fie deprimat, decât anxios, şi că
depresia este o modalitate de a scăpa de anxietate. Oricum, dacă depresia atinge proporţii
mari, poate deveni mai puţin tolerabilă decât anxietatea.
Depresia obsesiv-compulsivă nu este rară printre persoanele foarte religioase, care
sunt învăţate să practice ritualuri într-un mod compulsiv. Unele dintre aceste cazuri pot fi
clasificate mai ales ca şi cazuri de depresie severă.
Depresia mascată este caracterizată de absenţa depresiei ca trăire de care individul
să fie conştient. Majoritatea autorilor care folosesc expresia de “depresie mascată” înţeleg
prin aceasta o “depresie în care manifestările fizice înlocuiesc simptomatologia
psihopatologică”. Alţii găsesc că depresia mascată este “orice depresie caracterizată prin
simptome şi semne fizice mascate”. Acestea sunt definiţii circulare private de orice valoare
explicativă.

71
 După Braceland (1966), cele mai frecvente şase simptome ale depresiei mascate
sunt : insomnia, oboseala, disconfortul gastric, durerile de cap, anorexia şi durerea
abdominală generalizată.
Depresia senilă face parte din categoria depresiilor primare, fiind un tip de depresie
legat de ciclul de viaţă. Este diferită de depresia condiţionată, predominant organică,
precum psihoza senilă sau ateroscleroza cerebrală. Depresia senilă este o formă destul de
frecventă de depresie, în general moderată până la depresie severă, care este deosebită de
celelalte tipuri de depresie severă, prin aceea că apare la bătrâneţe la persoane care nu au
suferit de depresie înainte. Este caracterizată mai întâi prin preocupări psihosomatice şi
hipohondrice, urmate de un covârşitor sentiment de depresie, vinovăţie, inhibarea
activităţii, o puternică scădere a interesului. Unele cazuri sunt relativ benigne şi sunt
adesea diagnosticate drept cazuri de depresie reactivă, deoarece apar după ce un eveniment
neplăcut a avut loc. Cele mai grave cazuri pot să nu fie reactive faţă de nici un eveniment,
par a fi, mai cu seamă, urmarea nefericită a unei întregi vieţi. Într-un studiu realizat de
Charatan (1975), 52% dintre pacienţii dintr-o clinică geriatrică de psihiatrie, au fost
diagnosticaţi ca suferind de o tulburare afectivă – în primul rând depresie.
Problema clasificării stărilor depresive, deşi a constituit şi constituie una dintre
preocupările psihiatrilor şi psihologilor, nu este rezolvata în mod satisfăcător nici în
prezent. Numeroasele încercări mai vechi şi actuale de clasificare (a stărilor depresive), în
forme sau entităţi mai mult sau mai puţin nosologice (dar autonome), prezintă anumite
deficienţe, ceea ce probabil va împiedica, încă un timp oarecare, universalitatea uneia din
clasificările existente.

Cuprins

PARTEA ÎNTÂI
Argument…………………………………………………………………….…..4
PERSOANA ÎN CONTEXTUL SUFERINŢEI NEVROTICE...5
Parametri istorici…………………………………………………………........ 5
Precizări conceptuale:
a) definiri...........................................................................................................6
b) categorii nevrotice……………….................................................................7
Diferenţierea suferinţei nevrotiforme de suferinţa psihotiformă…….....….......7
4. Simptomatologia depresiilor…………………………………………………....9
5. Prezenţa evenimentului psiho-traumatic…………………………………........12
6. Teorii explicative ale nevrozei…………………………………………...........13
7. Unele prevederi asupra etiopatogeniei nevrozei………………………...........14

72
 CARACTERUL PARTICULAR AL SUFERINŢEI NEVROTIFORME CU
SPECIFIC DEPRESIV..................15

Depresia nevrotică sau psihogenă……………………………………….........15

Clasificări ale stărilor depresive.......................................................................16
3. Tabloul clinic depresiv………….....................................................................22
4. O abordare multifactorială a cauzelor stărilor depresive...................................27
5. Modelul vulnerabilităţii…………………………………………………........30
6. Relaţia dintre depresie şi anxietate…………………………………………...32
7. Relaţia dintre personalitate şi patologia afectivă (depresie)…………………34

III. UNELE ABORDĂRI TERAPEUTICE ALE TULBURĂRILOR DEPRESIVE,

ÎN GENERAL, ŞI ALE NEVROZEI DEPRESIVE....36

PARTEA A DOUA

STUDIU APLICATIV REFERITOR LA MANIFESTĂRILE PERSOANEI

AFLATE ÎN SITUAŢIA DE SUFERINŢĂ DEPRESIVĂ.........................................45

Valori promovate în cadrul lucrării……………………….............45

Obiective…………………………………………………………46
Eşantionare………………………………………………………46
Ipoteze……………………………………………………………50
Desfăşurarea cercetării………………………………………...50
Tabel sinoptic cu probele utilizate…………………………………....51
Descrierea succintă a probelor utilizate…………………......52

II. PREZENTAREA, ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR……..55

1.Analiza cantitativă şi calitativă a rezultatelor obţinute în cazul ipotezei 1...........55

2. Analiza cantitativă şi calitativă a rezultatelor obţinute în cazul ipotezei 2..........60
3. Analiza cantitativă şi calitativă a rezultatelor obţinute în cazul ipotezei 3..........65

III. CONCLUZII…………………………………………………………...68

IV.STUDII DE CAZ…………………………………….............................69

V.LIMITE ...................................................................................................73

VI. APLICAŢII POSIBILE ŞI DIRECŢII DE CERCETARE......................74

VII. BIBLIOGRAFIE…………………………………………………..........75

VIII. ANEXE…………………………………………………………......76

73
 BIBLIOGRAFIE

1. Alfred Adler – “Cunoasterea omului”, Editura IRI, Bucuresti 1996.

2. Gabos Grecu Iosif, Grecu Gabos Marietta, Ráduly Levente, Szabo Krisztina-
Gabriella, Vargha Jenö-László, Depresia - metode de diagnostic şi tratament. O
abordare psihiatrică şi psihologică, Editura Farmamedia, Târgu Mureş, 2007.
3. Dietmar Stiemerling, 10 abordari psihoterapeutice ale depresiei.Modele explicative
ale psihologiei abisale şi concepte terapeutice asupra depresiei nevrotice, 2006,
Editura Trei, Bucureşti.
4. David, Danile, Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale, Editura Polirom,
Iaşi, 2006.
5. Holdevici Irina, Neacşu Valentina, Sisteme de psihoterapie şi consiliere psihologică,
Editura Kullusys, Bucureşti, 2008.
6. Holdevici Irina, Gandirea pozitivă. Ghid de psihoterapie raţional-emotivă şi
cognitiv- comportamentală, Editura Bucureşti, 2000.
7. Moreau Andre, Ca să trăieşti mai bine în prezent, împacă-te cu trecutul, Editura Trei,
Bucureşti.
8. Birch Ann, Hayward Sheila, “Diferente interindividuale”, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1999.
9. Lelord Francois, Christopher Andre – “Cum sa te iubesti pe tine pentru a te intelege
mai bine cu ceilalti”, Editura Trei, Bucuresti 1999
10. Zlate Mielu – “Eul si personalitatea”, Editura Trei, Bucuresti, 1999.
11. Karl Leonhard, “Personalităţi accentuate în viaţă si în literatură”, Editura Ştiinţiică
şi Enciclopedică, Bucuresti, 1979.
12. Branden N. – “Cei sase stalpi ai respectului de sine”, Editura Colosseum, Bucuresti
1996.
13. BRINSTER P., Terapia cognitivă. Pentru schimbarea gândurilor negative care ne
perturbă comportamentul, Editura Teora, 1997
14. DAVID D., Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale, Editura Polirom,
Iaşi, 2006
15. ELKAIM M. (coord.), Ce psihoterapie să alegem ?, Editura Trei 2007
16. HOLDEVICI Irina, NEACŞU Valentina, Sisteme de psihoterapie şi consiliere
psihologică, Editura Kullusys, Bucureşti, 2008
17. HOLDEVICI Irina, Strategiile psihoterapiei cognitiv-comportamentale, Editura
DuAl Tech, Bucureşti, 2007

74
18. HOLDEVICI Irina, NEACŞU Valentina, Consiliere psihologică şi psihoterapie în
situaţiile de criză, Editura DuAl Tech, Bucureşti, 2006
19. HOLDEVICI Irina, Psihoterapia cognitiv comportamentală. Managementul stresului
pentru un stil de viaţă optim, Editura Ştiinţelor Medicale, Bucureşti 2005
20. HOLDEVICI Irina, Psihoterapii de scurtă durată, Editura DAual Tech, Bucureşti,
2004
21. HOLDEVICI Irina, Psihoterapia cazurilor dificile. Abordări cognitiv-
comportamentale, Editura DuAl Tech, Bucureşti, 2003
22. HOLDEVICI Irina, Psihoterapia anxietăţii. Abordări cognitiv-comportamentale,
Editura DuAl Tech, Bucureşti, 2002
23. HOLDEVICI Irina, Psihoterapia tulburărilor anxioase, Editura Ceres, Bucureşti,
2000, 1994
24. HOLDEVICI Irina, Psihoterapii scurte, Editura Ceres, Bucureşti, 2000
25. HOLDEVICI Irina, Gândirea pozitivă – ghid practic de psihoterapie raţional
emotivă şi cognitiv-comportamentală, Editura DuAl Tech, Bucureşti, 2000
26. HOLDEVICI Irina, Gândirea pozitivă. Ghid de psihoterapie raţional-emotivă şi
cognitiv-comportamentală, Editura Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti, 1999
27. HOLDEVICI Irina, Elemente de psihoterapie, Editura All, Bucureşti, 1997
28. HUBER W., Psihoterapiile. Terapia potrivită fiecărui pacient, Editura Ştiinţă şi
Tehnică, Bucureşti, 1997
29. MOREAU A., Psihoterapie. Metode şi tehnici, Editura Trei, Bucureşti, 2007
30. MUNTEANU, Anca (2002), Terapia psihanalitică freudiană, Editura Sper, Bucureşti
31. OANCEA, C-tin (2002), Tehnici de sfătuire/consiliere, Editura Vavila Edinf,
Bucureşti
32. TĂNĂSESCU, Irina, (2006), Introducere în psihanaliză, Editura Argument,
Bucureşti
33. VOGEL R.T., Psihoterapie cognitiv-comportamentală şi psihanaliză, Editura Trei,
2008
34. Dimitriu, Odette, Empatia în psihoterapie, Ed. Victor, Bucureşti, 2004.
35. Dimitriu, Odette, Tehnici psihoterapeutice, Ed. Victor, Bucureşti, 2004.

WEBLIOGRAFIE
Despre tulburările depresive
http://www.depression-screening.org/
http://www.depression.about.com/
http://www.allaboutdepression.com/
http://www.depression-guide.com/
http://www.psychologyinfo.com/depression/
http://www.clinical-depression.co.uk/
http://www.dmoz.org/Health/Menthal_ Health/Discorders/Mood/Depression/
http://www.psycinfo.apa.org/
http://www.isad.org.uk/-International Society for Affective Didcorders/

75
 http://www.who.int/mental_health/management/depression/definition/en/

Încadrare diagnostica. Organizatia Mondiala a Sanatatii în ICD-10 codifica

depresia, în cadrultulburarilor afective, sub forma:
1. episod depresiv episod depresiv usor cu sau fara simptome somatice;
- episod depresiv moderat cu sau fara simptome somatice;
- episod depresiv sever cu sau fara simptome psihotice;
2. tulburare afectiva bipolara
- tulburare cu episod actual depresiv usor sau moderat, cu sau fara simptome
somatice;
- tulburare cu episod actual depresiv sever cu sau fara simptome psi hotice;
3. tulburare depresiva recurenta
- tulburare cu episod actual usor cu sau fara simptome somatice;
- tulburare cu episod actual moderat cu sau fara simptome somatice;
- tulburare cu episod actual depresiv sever cu sau fara simptome psihotice;
4. tulburare persistenta a dispozitiei afective - distimia;
5. tulburarea depresiva recurenta .
Clasificarea este valabila atât pentru depresia adultului, cât si pentru cea a copilului
si adolescentului. Episoadele unice au fost separate de tulburarea afectiva bipolar a si de
alte tulburari episodice deoarece un procentaj ridicat al pacientilor prezinta numai un
episod de boala.
Episodul depresiv poate avea intensitate usoara, moderata, sau severa. Subiectul
vireaza dispozitional spre depresie, scade interesul general si bucuria, se reduce energia,
ajungându -se la fatigabilitate crescuta si activitate diminuata. Alte simptome comune sunt:
reducerea capacitatii de concentrare a atentiei, reducerea stimei de sine, idei de vinovatie,
viziune trista si pesimista asupra viitorului, idei sau acte de autovatamare sau de suicid,
somn perturbat, apetit diminuat. Dispozitia scazuta de la o zi la alta este independenta de
circumstante Pentru episoadele depresive, indiferent de gradul de severitate, este necesara
pentru stabilirea diagnosticului o perioada de minimum 2 saptamâni, dar pot fi acceptate
perioade de timp mai scurte daca debutul este rapid, iar simptomele deosebit de severe.
Alte simptome, cu colorit somatic, cum ar fi pierderea interesului sau placerii pentru
activitati placute, lipsa reactiei emotionale la bucurii, trezirea matinala, cu 2 ore mai

76
devreme ca de obicei, lentoare sau agitatie psihomotorie, scaderea apetitului, pierderi în
greutate 5 procente din greutatea initiala – sunt luate în considerare numai daca sunt
prezente cel putin 4 simptome de acest tip.
Gradul de severitate (usor, mediu, sever) sunt specificate pentru a acoperi o paleta
mai larga de stari, întâlnite la diferite niveluri de practica psihiatrica. Subiectii cu episoade
depresive usoare apar, de obicei, în cabinetele de medicina generala, în timp ce spitalele de
psihiatrie se ocupa de pacientii care sufera episoade severe.
Episodul depresiv cu semne psihotice, este un episod depresiv sever, în care
delirele, halucinatiile,sau stuporul depresiv sunt prezente.
Episodul depresiv din tulburarea afectiva bipolara . Tulburarea afectiva bipolara se
caracterizeaza prin episoade repetate (cel putin doua) în care nivelele de dispozitie si
activitate ale subiectului sunt perturbate. Perturbarea consta fie în elevarea dispozitiei,
energie si activitate crescuta (manie, sau hipomanie), sau în scaderea dispozitiei, însotita de
scaderea energiei si activitatii (depresi e). Vindecarea este, de obicei, completa între
episoade, iar incidenta pe sexe este aproximativ egala. Episoadele maniacale încep brusc si
dureaza între 2 saptamâni si 4 -5 luni, durata medie fiind de aproximativ 4 luni. Depresia
tinde sa dureze mai mult, a vând o durata medie de aproximativ 6 luni. Episoadele de
ambele feluri urmeaza, adesea, evenimentele stressante de viata, dar prezenta unui astfel de
stress nu este esentiala pentru diagnostic.
Tulburarea depresiva recurenta se caracterizeaza prin episoad e repetate depresive.
Episoadele circumscrise dureaza între 3 si 12 luni. Între episoade vindecarea este completa,
un numar mic de pacienti putând dezvolta o depresie persistenta. Tulburarea depresiva
recurenta include reactiile depresive repetate, depresia psihogena, tulburarea depresiva
sezoniera, depresia endogena. Episoadele depresive pot fi usoare,moderate, sau severe (cu
sau fara simptome psihotice, cu sau fara simptome somatice), pentru diagnostic fiind
obligatorie existenta a cel putin doua episoad e, cu durata de minim doua saptamâni, care
sa fi fost separate între ele de un interval de mai multe luni, fara o tulburare semnificativa a
dispozitiei.
Distimia este o deprimare cronica a dispozitiei care nu întruneste criteriile pentru
tulburarile depresive recurente din perspectiva duratei si intensitatii. Suferinzii au perioade
de zile, sau saptamâni, în care se descriu ca simtindu-se bine, dar majoritatea timpului
adesea luni în sir, sunt obositi si deprimati,totul constituie pentru ei un efort, nimi c nu-i
poate bucura. Acesti pacienti mediteaza si se plâng, dorm rau,au o stare de disconfort, dar,
de cele mai multe ori, sunt capabili sa faca fata cerintelor vietii cotidiene. Din acest motiv

77
distimia are multe în comun cu conceptul de nevroza depresiv a. Debutul poate avea loc în
pubertatea tardiva si dureaza mai multi ani, uneori indefinit.
Tablou clinic. Depresia care apare la vârste mici are, de regula, un debut insidios, o
evolutie trenanta, lunga, de aproximativ 8 -9 luni.
Debutul depresiei se leaga de cel putin trei domenii de factori: declansatorii
depresogeni (pierderea reala a persoanei de atasament, abandon, divortul parintilor,
schimbarea domiciliului rejectie,separare, încadrare în scoala), factori de risc sau
vulnerabilitate (calitatea legaturilor de atasament,contextul si natura socializarii timpurii,
nivelul cognitiv de procesare, reprezentarea im aginii de sine,calitatea mediului familial,
bolile medicale, dar mai ales bolile afective familiale - mecanism poligenic de transmisie)
si resursele sociale reduse sau inadecvate de coping (de a face fata multiplelor solicitari din
mediul de viata - nu fiindca sunt conditiile externe deosebite, ci pentru ca se reduce
capacitatea copiilor de a face fata stresului, de a-si tampona trairile negative, si astfel se
instaleaza depresia).
Cu cât copilul este mai mic, depresia se manifesta prin simptome somatice
( aparitia depresiei somatogene este semnalata de Niessen ca posibila înca de la nastere).
Ulterior, mai ales dupa vârsta de 5 ani, se vorbeste despre depresii psihogene, pentru ca,
abia dupa vârsta de 10 -12 ani, acelasi autor sa recunoasca depresia endogena . Astfel, sub
5 ani, simptomatologia somatica este dominanta, între 6 si 12 ani raportul dintre cele doua
categorii de simptome (somatice si psihice) se egalizeaza, iar la 13 -18 ani predomina
ideatia depresiva, impulsul suicidal, complexul de inferioritate , descurajarea. Sub raportul
posibilitatilor clinice de manifestare ale depresiei, Nissen vorbeste despre: depresia
anaclitica, reactia depresiva, depresia de competitie (scolara), depresia de supapa (dupa
hipercompensare), depresia nevrotica,depresia constitutionala, depresia endogena, depresia
în epilepsie, endocrinopatii, infectii, intoxicatii,traumatisme.
Diferiti autori (Cytryn, Weinberg, Kowacs) si sistemele actuale de clasificare
considera importante pentru diagnosticul de depresie la copil:
1. Prezenta anumitor trasaturi: disforie, tristete, instabilitate, apetit redus, tulburari
de somn, inhibitie motorie, anhedonie, autoapreciere scazuta, concentrare redusa,
comportament agresiv, suicid.
2. Tulburari de ordin social, familial, scolar.
3. Alte tulburari: sentiment de culpabilitate, pierderea interesului general, acuze
somatice, anxietate de separare, însingurare, neastâmpar, îmbufnare, pierderea energiei,
iritabilitate,neputinta.

78
 4. Se adauga criteriul de durata
Evolutiv, simptomele episodului depresiv major se dezvolta în zile sau saptamâni,
o perioada prodromala poate include simptome de anxietate, de depresie usoara cu o durata
de saptamâni, sau luni,înaintea debutului puseului depresiv ma jor complet, a carui durata
este variabila. Netratat dureaza tipic 6 luni sau mai mult, indiferent de vârsta. În
majoritatea cazurilor exista o remisie completa a simptomelor, iar activitatea se întoarce la
nivel premorbid; episoadele izolate sunt separate de mai multi ani lipsiti de orice simptome
depresive. Alteori, pot apare aglomerari de episoade, iar altii au episoade cu frecventa din
ce în ce mai crescuta pe masura ce înainteaza în vârsta (perioadele de remisie dureaza, în
general, mai mult la începutul evolutiei bolii). Exista si remisii partiale (20 -30% din
cazuri) în care luni, ani, saptamâni, persista câteva dintre simptome, fara a întruni criteriile
complete pentru diagnosticul unui episod depresiv major.
Exista în 5-10( din cazuri posibilitatea evolutiei cronice, criteriile tipice puseului
major continuând sa fie întâlnite pe o perioada de 2 sau mai multi ani. Debutul bolii se
poate produce la orice vârsta. Evenimentele psihosociale pot juca un rol mai semnificativ
în precipitarea primului sau a c elui de-al doilea episod, având un rol mai mic în debutul
episoadelor urmatoare. Tinerii diagnosticati ca depresivi sunt predispusi sa aiba episoade
ulterioare depresive în urmatorii 5 ani. Continuitatea simptomatologiei depresive în viata
adulta este cel mai bine prezisa de o depresie severa, cu forma de prezentare asemanatoare
depresiei adultului si cu absenta tulburarilor de comportament. Se presupune astazi ca,
indivizii sunt schimbati de primul episod depresiv, astfel încât, ei devin mai vulnerabili la
urmatoarele probleme ivite; atentia cercetatorilor se centreaza pe procesele psihologice si
neurobiologice care pot fi implicate în recidivarea si remiterea proceselor depresive. Se
impune deci, recunoasterea si tratamentul primului episod depresiv, acest lucru având
importanta în prevenirea depresiei la adult.
În evolutia depresiei, indicatorii care prezic riscul suicidal includ tentative
anterioare, ideatie suicidala, lipsa de speranta, abuzul de substante, accesul facil la metoda
sinuciderii, lipsa supo rtului social.
Riscul recurentei atacului de referinta la copiii cu depresie majora este de 74% la
un an de la debut si de 92% la 2 ani. Cei cu depresie de lunga durata îsi revin mai greu
decât cei cu forma acuta.
Copilul cu boala bipolara are o mai pronun tata variatie a starii de dispozitie decât
copiii hiperactivi, activitatea tinde sa fie mai dezordonata, pot exista iluzii sau halucinatii.
În prezentarea puseului de referinta la copil exista diferente mai putine între cazurile

79
diagnosticate ulterior ca s chizofrenie, sau ca manio-depresie în maturitate. Studiile
familiale asupra adolescentilor cu tulburari bipolare sustin ideea ca factorii genetici pot fi
implicati. Încarcarea familiala este mai mare când tulburarea bipolara este precedata (desi
aceste simptome constau mai mult în hiperactivitate si tulburari de comportament).
Se considera astazi, ca în 50% din cazuri este posibila recaderea depresiva dupa
primul episod (8% chiar sub forma bipolara). La control, în 40% din cazuri s-a gasit o
patologie anxioasa si 15% consum de toxice. Se apreciaza ca 60% din situatii prezinta risc
de depresie la vârsta adulta.
Mijloace de diagnostic. Criteriile de diagnostic sunt cele prevazute de clasificarea
Organizatiei Mondiale a Sanatatii (ICD-10) si cea a Asociatiei Psihiatrilor Americani
(DSM IV). Instrumentele de interviu sau chestionarele mai frecvent utilizate sunt:
Hamilton Rating Scale -pentru adulti (1960), Schedule for Affective diseases and
schisophrenia (Spiteer, 1978),
Beck Depression Inventory, 21 itemi vizând trei grade de intensitate (1961),
. Procedeele biologice utile pentru stabilirea diagnosticului de depresie sunt:
determinarea tulburarilor de somn.
O tulburare depresiva majora cu aparitie concomitenta cu un factor de stres va fi
diferentiata de tulburarea de adaptare cu dispozitie depresiva . Dupa pierderea unei
persoane iubite, chiar daca intensitatea si durata simptomelor este mai mare, ele se atribuie
mai degraba dureroasei pierderi decât episodului depresiv major, atâta vreme cât nu
persista mai mult de 2 luni, sau nu includ o încarcatura functional marcata, preocupari
morbide cu sentimentul lipsei de valoare, cu ideatie sucidara, simptome psihotice.
Tulburarea distimica presupune prezenta simptomatologiei depresive cu o
intensitate mai putin severa si evolutie cronica, o perioada de cel putin 2 ani..
Tratament. La ora actuala se considera ca numai 18 % din pacientii depresi se afla
sub tratament si numai 7% au fost tratati prin psihoterapie, majoritatea preferand
tratamentul medical deoarece nu necesita efort pentru schimbare.
Abordarea terapeutica a pacinetilor depresivi depinde de problemele identificate. Se
impune o apropiere de pacient prin întâlniri regulate, discutii cu pacientul si familia lui,
acest tip simplu de interventie înlaturând (prin metode combinate) stresul si îmbunatatind
dispozitia.
Ciclotimia se defineste ca o dispozitie oscilanta, necorelata cu evenimentele de
viata, cu numeroase perioade de depresie si elatie usoara, cu un demers cronic, desi
dispozitia poate fi, din când în când, normala sau stabila câteva luni. Desi se întâlneste la

80
adult, ea poate debuta în adolescenta. Se suprapune peste tulburarea de personalitate
afectiva, personalitatea ciclotimica.

Testarea diagnostica
În cele mai multe sisteme de clasificare sindromul depresiv presupune, pe lânga
dispozitia depresiva, prezenta simptomelor asociate, mai ales un stil propriu de a gândi,
pierderea sentimentului de bucurie (anhedonie), simptome somatice, pierderea energiei,
somn scurtat.
Interviul constituie tehnica de baza a psihiatriei. Datele anamnestice se culeg din
mai multe surse:
apartinatori (mama, tata, bunici, frati ), vecini, colectivitate (gradinita, scoala),
autoritati, pacient. Ancheta
sociala efectuata de asistentul social aduce date cu semnificatie din teren.
Obiectivele examinarii
psihiatrice sunt explorarea vietii psihice a individului, acordând, la copil, o m ai
mare importanta
determinarii nivelului de dezvoltare a proceselor cognitive, insistând pe perceptia
culorilor si a formelor
spatiale, atentie, memorie, imaginatie, gândire, limbaj. Examinarea psihologica este
diferita de la caz la caz, aducând date pretioase cu privire la nivelul intelectual si
structurarea personalitatii copilului.
Tulburarile psihologice beneficiaza de o abundenta de teste specifice, care le
cuantifica caracteristicile.
Datele obtinute din interviu, examinare psihica, somatica, neurologica, psihologica,
electroencefalografica, alte examinari paraclinice, sunt sistematizate si se face
sinteza diagnostica a cazului în tipare nozologice actuale, în conformitate cu clasificarea
OMS (ICD -10), sau cu cea adoptata de psihic

Managementul comportamental se caracterizează prin intervenţii mult mai

directe şi mai intensive, care sunt implementate direct de psihoterapeut în întâlnirile cu

Majoritatea studiilor ce au avut ca scop măsurarea aficienţei acetei abordări s-au

desfăşurat în condiţii terapetuce speciale, cu o serie de facilităţi ce implicau un control
maximizat al variabilelor independente. Tehnicile utilizate merg de la implementarea unui

81
sistem de recompense pe bază de punctaj acumulat şi time out, până la manipularea atenţiei
profesorului şi luarea privilegiilor.

Comportamentele tratate astfel sunt specifice şi terapeutul controlează cursul

tratamentului.
Tehnica a fost utilizată cu succes în special în tratamentul copiilor hiperactivi, unde
este centrată pe autocontrolul priceperilor şi deprinderilor, autoghidare şi strategii de
rezolvare a problemelor. Duce la internalizarea controlului deprinderilor, reducerea
deficienţelor în gândire şi regularizarea propriului comportament.
Învăţarea unui proces de rezolvare de probleme este o componentă semnificativă a
acestei metode terapeutice, deoarece se centrează direct pe deficitele în rezolvarea de
probleme. Propoziţiile de autoinstruire şi autodirecţionare pot determina strategii de
gândire şi la pot servi ghidarea copiilor de-a lungul procesului de rezolvare de probleme.

«Secretul vieţii este convingerea. Mai degrabă decât moştenirea noastră genetică,
convingerile noastre sunt cele care ne controlează viaţa. »

Cum se poate reduce riscul depresiei

Cum pot reduce riscul aparitiei depresiei?
Nu intotdeauna e posibil sa prevenim depresia, insa intr-o anumita masura, urmatoarele
strategii pot ajuta la reducerea riscului de aparitie/reaparitie a depresiei:
- Fi constient de riscul depresiei;
- Fa o evaluare psihiatrica si psihoterapeutica, daca este necesar;
- Dezvolta un suport social si spiritual puternic;
- Redu stresul;
- Fa exercitii fizice in mod regulat.

Fi constient de riscul de antecedente in familie

Sa tii cont de factorii care contribuie la riscul aparitiei depresiei:
- istoria familiei;
- un nivel ridicat al stresului;
- schimbari majore in viata (moartea cuiva apropiat, probleme severe de relatie);
- factori psihologici (imagine de sine scazuta, perfectionism, sensibilitate la pierdere
(persoane sau bunuri) sau a fi respins de catre ceilalti);
- suport social neadecvat;
- episoade depresive anterioare;
- boli psihice cronice;
- schimburi hormonale;
- anxietate;
- medicatii care pot cauza depresie;

Fa o evaluare psihiatrica si psihoterapeutica, daca este cazul

Daca te simti coplesit de stres sau de simptome ale depresiei, poti sa faci o evaluare a
sanatatii mintale. Te poti programa pentru un consult medical sau o consiliere.
Dezvolta un puternic sistem de suport social si spiritual

82
 O retea de prieteni care te pot sprijini este benefica pentru prevenirea si tratamentul
depresiei. Suportul din partea celor apropiati poate amortiza efectul stresului, care uneori poate opri
depresia.
Un suport spiritual puternic poate, de asemenea, reduce riscul aparitiei depresiei. Suportul
spiritual poate fi gasit in cadrul organizatiilor cu specific religios sau in in alte tipuri de organizatii,
cum ar fi grupurile de meditatii. Apartinand unui astfel de grup, poti primi beneficii aditionale si
suport.
Redu stresul
Exista o varietate de tehnici de relaxare care te pot ajuta sa faci fata factorilor ce contribuie la
declansarea depresiei: meditatia, respiratia profunda, relaxarea progresiva, yoga si biofeedback-ul.
Aceste tehnici te ajuta sa devii constient de tensiunea din corp si sa o eliberezi cu ajutorul acestor
exercitii, linistind mintea si relaxand muschii. Poti reduce stresul, de asemenea, printr-un somn
adecvat, repaus si recreere.
Exercitii regulate
Practicarea regulata de exercitii ajuta la eliminarea stresului si poate preveni ori reduce
depresia. Exercitiile aerobice si yoga aduc mari beneficii: reduce stresul si schimba dispozitia in
sens pozitiv. Exercitiile aerobice pot creste nivelurile substantelor chimice in creier care sunt
responsabile de mentinerea bunei-dispozitii, cum ar fi endorfinele, adrenalina, serotonina. Alte
beneficii ale exercitiilor fizice: scaderea in greutate (daca este necesar), cresterea tonusului
muscular si imbunatatirea imaginii de sine. Yoga contribuie la stretching-ul muscular si la o
relaxare profunda.
Scaderea consumului de alcool si tratamentul pentru abuzul de droguri
Mananca sanatos
Obisnuieste-te sa ai o dieta sanatoasa, cu continut scazut de grasimi, bogata in fibre, in
vitamine si minerale. Consumul de vitamina B-complex (ce se gaseste in cereale) si omega -3 acid
gras (in pestele oceanic, uleiul de peste si seminte de in).
Respecta-ti orele de somn
Dormi atat cat trebuie (aproximativ 8 ore) pe noapte. Daca suferi de insomnie, cere tratament
medicului, deoarece insomnia cronica este considerata un factor de risc in depresii.
“De la începutul timpurilor, Creatorul a pus în om tot felul de grăunţe, adică nişte calităţi,
nişte virtuţi, nişte însuşiri, nişte înzestrări. Dacă multe din aceste grăunţe nu au rodit până
acum, înseamnă că nici un soare nu le-a încălzit şi luminat încă.”

83
 ANEXA 1
Scala de anxietate (Tavlor J.) - chestionarul este destinat examinării gradului de
anxietate. El conţine 50 afirmaţii la care persoana examinată răspunde prin "Da" cînd
conţinutul afirmaţiei corespunde feluluisău de a fi şi prin "Nu", atunci cînd nu corespunde.
Testarea se face colectiv şi durează 15-30 minute.
Scala de anxietate

ANEXA 2
Scala de depresie(Fahrenberg F) - chestionarul este destinat pentru determinarea
persoanei depresive. El conţine 14 afirmaţii la care persoana examinată răspunde prin "Da"
cînd conţinutul afirmaţiei corespunde felului său de a fi şi prin "Nu", atunci cînd nu
corespunde.
Testarea se face colectiv, individual şi durează 15-30 minute

84
ANEXA II
ANALIZA FUNCŢIONALĂ A COMPORTAMENTULUI
INSTRUMENTE DE EVALUARE
1.Interviul de evaluare-ghid anamnetic
Nume, prenume
Cine şi de ce trimite,
Afecţiunea actuală,
Simptomele cu durata şi modul de debut al fiecăruia;
Care acuze au fost exprimate în mod voluntar de către client şi care au fost puse în
evidenţă prin întrebări; durata şi severitatea fiecărui simptom, cum a început şi ce
evoluţie a avut (intensificare gradată, diminuare în trepte; nemodificat; intermitent).
Indicaţi care dintre simptome au evoluat împreună şi care au avut un curs independent.
Fiecare tratament în ultimul timp va fi consemnat, împreună cu efectele constatate.
Anamneza familială,
Tatăl :vârsta în prezent sau în momentul decesului( în caz că da, care este cauza
decesului) . Starea sănătăţii, ocupaţia, personalitatea, calitatea relaţiilor cu pacientul.
Mama: aceleaşi puncte.
Fraţi : nume, vârstă, stare civilă, ocupaţie, personalitate, afecţiuni psihice, calitatea
relaţiilor cu pacientul.
Poziţia socială a familiei-atmosfera în casă.
Afecţiuni mintale în familie. Alte tulburări neurologice sau medicale importante
Precizări.
Prezenţa afecţiunii psihice la părinţi sau fraţi sugerează că afecţiunea clientului poate fi, în
parte, ereditară. Personalitatea şi atitudinile părinţilor sunt importante, pentru că familia
este mediul în care clientul a crescut. La fel este separarea de părinţi, oricare ar fi motivul.
Întrebaţii despre relaţiile dintre părinţi, dacă există certuri frecvente; despre separări,divorţ
şi recăsătoriri. Este importantă rivalitatea dintre fraţi, ca şi favorizarea unuia dintre fraţi de
către părinţi. Ocupaţia şi rangul social al părinţilor reflectă circumstanţele materiale ale
copilăriei clientului.
Este posibil ca evenimente recente din familie să fi reprezentat factori de stres pentru
client. O boală severă a unuia din părinţi, divorţul unuia din fraţi pot constitui probleme
importante pentru ceilalţi membri ai familiei.

85
Date personale
Sarcină şi naşteri, evenimentele din timpul vieţii intrauterine sunt uneori importante, de
asemenea probleme serioase apărute în timpul naşterii..
Primele faze ale dezvoltării, se va nota, orice perioadă prelungită în care clientul a fost
despărţit de mama sa.
Starea sănătăţii în copilărie, sunt necesare întrebări despre antecedente ca encefalita,
convulsiile, sau orice afecţiune care a dus la o internare sau invaliditate prelungită.
Trăsături nevrotice precoce,
se pun întrebări despre simptome ca: spaime, somnambulism, timiditate,
balbism, capricii alimentare. (comportamente precursoare ale nevrozei adultului).
„Probleme nervoase” în copilărie: spaime, accese de furie, timiditate, balbism, înroşirea
feţei, capricii alimentare, somnambulism, enurezis, coşmaruri frecvente.
Şcolarizarea,
informaţiile din acest domeniu dau indicaţii nu numai asupra
inteligenţei,cunoştinţelor, ci şi asupra nivelului de inserţie socială. Trebuie notate atât
tipul de şcoală, cât şi rezultatele obţinute la examene. De asemenea, dacă în acest timp
clientul a avut prieteni şi dacă a fost simpatizat; dacă a participat la jocuri sportive şi cu
ce rezultate; în ce relaţii a fost cu profesorii. Întrebări similare şi cu privire la studiile
superioare.
Istoricul ocupaţional,
informaţiile despre ocupaţia actuală ajută la înţelegerea condiţiilor în care trăieşte
clientul, inclusiv eventualii factori de stres la locul de muncă. Lista ocupaţiilor
anterioare are importanţă în primul rând pentru evaluarea personalităţii. Dacă
clientul a fost angajat în mai multe locuri, trebuie aflate motivele fiecărei
schimbări. Concedierile repetate pot reflecta o personalitate dificilă, agresivă, sau
alte trăsături de anormale. Când fiecare ocupaţie este inferioară celei precedente
trebuie avută în vedere scăderea eficienţei cauzată de alcoolism. Relaţiile cu
colegii, superiorii sau subalternii ajută la evaluarea personalităţii.
Istoricul cuplului,
sunt importante atât în relaţiile conjugale actuale, cât şi legăturile anterioare mai
importante cu parteneri de sex opus. De ştiut : ruperea frecventă a legăturilor înainte de
căsătorie poate, de exemplu, reflecta o tulburare de personalitate. Atitudinea clientului faţă
de căsătoria actuală poate fi determinată de o relaţie anterioară; astfel,dacă mariajul

86
anterior a eşuat din cauza infidelităţii soţului, soţia poate reacţiona exagerat la dificultăţile
minore apărute în a doua căsătorie.
Ocupaţia, personalitatea, sănătatea soţului/soţiei, ca factor de mediu familial sunt
informaţii de o importanţă evidentă. Problemele actuale pot fi, adesea, înţelese mai bine
dacă încercăm să aflăm ceea ce fiecare dintre parteneri a aşteptat,iniţial de la căsătorie.
Sunt importante informaţiile despre împărţirea responsabilităţilor şi a deciziilor între soţi.
Datele de naştere ale copiilor, sau datele eventualelor avorturi pot indica dacă mariajul a
fost sau nu determinat de graviditate.
Istoricul vieţii sexuale
Copii, sarcinile, naşterile,avorturile (spontane sau provocate) sunt evenimente importante,
asociate uneori cu reacţiile psihologice adverse ale mamei. Informaţiile
despre copiii clientului sunt relevante pentru problemele actuale şi pentru tipul de viaţă
familială. Cum mulţi copii pot fi afectaţi, indirect, de bolile părinţilor, trebuie de aflat dacă
o femeie sever deprimată creşte copii, sau dacă un bărbat alcoolic şi violent trăieşte
împreună cu copii săi.
Afecţiunile anterioare, trebuie cunoscute tratamentele medicale şi chirurgicale anterioare
şi, în mod special, afecţiunile mintale.
Condiţiile de viaţă actuale, întrebările despre locuinţă, gospodărie, situaţie financiară
ajută la înţelegerea circumstanţelor în care trăieşte clientul, a aspectelor din viaţa sa care
pot reprezenta factori de stres şi a modului în care afecţiunea actuală se poate repercuta
asupra acestora.
Aspectul şi comportamentul
Aspectul general şi vestimentaţia, clientului merită o observare atentă.
Nepăsarea faţă de sine, manifestată în înfăţişarea neîngrijită, murdară şi în îmbrăcămintea
şifonată, sugerează, printre altele: alcoolismul, dependenţele, depresia. Aspectul corporal al
clientului va fi, de asemenea, notat. O înfăţişare sugerând pierderea ponderală recentă pune
problema unei afecţiuni somatice,
a anorexiei nervoase, a depresiei sau a nevrozei anxioase cronice.
Aspectul feţei, furnizează informaţii în legătură cu dispoziţia. În depresie,trăsăturile cele
mai caracteristice sunt lăsarea în jos a colţurilor buzelor, brăzdarea verticală a arcadei
sprâncenoase, cu o uşoară ridicare a unghiului intern al fiecărei sprâncene. Clienţii anxioşi
au, în general, cute orizontale ale frunţii, sprâncene ridicate, fante palpebrale lărgite şi
pupile dilatate. Deşi depresia şi anxietatea sunt deosebit de importante, se vor mai căuta
manifestări ale întregii game afective, inclusiv euforia, iritabilitatea şi furia; de asemenea,

87
expresia imobilă“înlemnită”. Aspectul facial poate, de asemenea, sugera condiţii somatice
ca tireotoxicoza sau mixedemul.
Postura şi mişcările ,
reflectă, de asemenea, dispoziţia. În mod caracteristic, un client deprimat stă cu trunchiul
aplecat înainte, umerii lăsaţi în jos, privirea aţintită spre podea .Un client
anxios are, de obicei, o poziţie verticală a trunchiului, cu capul drept şi stă aşezat pe
marginea scaunului, de care se prinde, în acelaşi timp, cu mâinile. Persoanele anxioase sau
cu depresie agitată sunt sperioase, tremură adesea şi nu au stare, îşi ating în permanenţă
bijuteriile, îşi aranjează hainele, îşi muşcă unghiile.
Comportamentul social, este important, este vorba de respectarea uzanţelor sociale.
Tulburări neobişnuite ale comportamentului motor stereotipii, negativism .
Vorbirea, modul de a vorbi al clientului : întâi sunt evaluate viteza şi volumul vorbirii. În
depresie, vorbirea este încetinită, pacienţii pot face pauze lungi înainte de a răspunde,
iar răspunsurile pot fi scurte, sărace în producţia verbală spontană, acelaşi lucru se
remarcă la persoanele timide. Volumul vorbirii este crescut la clienţii anxioşi.
Va mai fi observată exprimarea subiectului, tulburările fluxului vorbirii. Întreruperile
bruşte pot indica blocajul gândirii, dar sunt,cel mai adesea, simplul efect al distragerii
atenţiei.
Dispoziţia, trebuie aflat dacă clientul este în general, vesel sau întunecat; dacă există
schimbări apreciabile ale dispoziţiei; dacă da, cât de repede apar, cât timp durează şi în ce
măsură sunt precedate de anumite evenimente? (clientul îşi manifestă sau îşi ascunde
emoţiile).
Evaluarea dispoziţiei începe cu observaţiile legate de comportament, şi continuă cu
întrebări directe, ca, de exemplu :”Cum vă simţiţi în general ?”, sau „În ce stare de spirit vă
găsiţi?”. Dacă este detectată o depresie se vor pune mai departe întrebări despre :
senzaţia de a fi pe punctul de a izbucni în lacrimi, gânduri pesimiste despre prezent, lipsa
de speranţă în ceea ce priveşte viitorul şi sentimentele de vinovăţie referitoare la trecut.
Caracterul,
dacă este rezervat, timid, sperios, stângaci, sensibil sau suspicios, răzbunător sau
gelos, iritabil, impulsiv, sau cverulent, egoist sau egocentric; neîncrezător în sine ;
riguros, aferat, rigid, meticulos, punctual sau excesiv de ordonat.
Atitudini şi norme,
se pun întrebări despre propriul corp, sănătate şi boală, precum şi despre normele religioase
şi morale.

88
Obiceiuri, deprinderile legate de tutun,alcool şi medicamente.
Anxietatea, poate fi evaluată complet prin întrebări despre simptomele somatice şi
gândurile asociate stării afective respective(palpitaţii, uscăciunea gurii, transpiraţii, tonusul
muscular).
Dispoziţia, va fi cercetată şi din punctul de vedere al fluctuaţiilor şi al concordanţei. Când
variaţiile sunt excesive, folosim termenul de dispoziţie labilă (este descurajat ca apoi să
treacă rapid la o dispoziţie normală sau exagerată). Orice lipsă prelungită a rezonanţei
afective, numită de obicei tocire sau aplatizare, va fi, de asemenea, notată.. Dispoziţia care
nu corespunde contextului este numită incongruenţă.
Fenomenele obsesive, gândurile obsesive, ritualurile compulsive .
Orientarea, este evaluată prin întrebări care se referă la conştiinţa timpului, a spaţiului şi a
persoanelor.
Atenţia şi concentrarea,
atenţia este capacitatea de orientare selectivă în direcţia obiectului sau problemei
în lucru. Concentrarea este capacitatea de a menţine această orientare.
Memoria, este testată memoria imediată, recentă şi îndepărtată, dificultăţile mnestice
cotidiene.
2.Chestionar –anamneză
Pentru a putea întocmi strategia terapeutică cea mai potrivită pentru dvs. , avem nevoie de
informaţii despre situaţia dvs. particulară şi profesională, despre evoluţia individuală,
despre aspiraţiile şi aşteptările dvs. de la viaţă, precum şi despre situaţiile sau evenimentele
neplăcute/ dificile pe care aţi fost nevoit să le înfruntaţi în viaţa dvs. până în prezent.
Răspunsurile dvs. sunt de natură personală şi vor fi tratate cu absolută discreţie. Vă rugăm
să completaţi acest chestionar în linişte şi dacă se poate,cât mai detaliat.
Nume, prenume, data şi locul naşterii, profesia, starea civilă, copii, adresa, telefonul.
I.1. Tatăl
Nume, profesie, vârstă
Descrieţi personalitatea tatălui dvs. (numiţi 5 trăsături) şi relaţia avută cu el. Ce aţi
însemnat pentru el (înainte şi astăzi)?
Cât de important a fost el pentru dvs. când eraţi copil?
V-aţi simţit iubit şi acceptat de el?
Ce aspecte ale relaţiei cu el au fost îndeplinite şi care nu? Ce probleme de sănătate,
sociale şi psihice a avut el?
În ce măsură au contribuit problemele relaţionale cu tatăl la actuala dvs. suferinţă?

89
Descrieţi o situaţie tipică a modului de desfăşurare a relaţiei cu el
2. Mama: ( se repetă aceleaşi întrebări de mai sus ).
3. Ce fel de relaţie au avut părinţii între ei ?
4. Enumeraţi fraţii şi surorile (numele, vârsta, profesia) şi relaţiile avute cu ei în
copilărie şi astăzi. ( Răspundeţi după modelul întrebărilor privind părinţii).
5. Au mai existat şi alte persoane importante (de referinţă) pentru evoluţia dvs.?
Descrieţi o situaţie tipică a relaţiei cu aceştia.
II. Date privind problema de care suferiţi:
1. Ce probleme (suferinţe) vă aduc la terapie ? Indicaţi tot ceea ce vă tulbură sau vă face să
suferiţi, aşa cum vă vin în minte cât se poate de complet. Subliniaţi trei probleme mai
grave şi numerotaţi-le în ordinea gravităţii lor.
a………………………………………………………………………………………………
b………………………………………………………………………………………………
c………………………………………………………………………………………………
2. Când, unde şi cum au început aceste probleme?
3. Ce s-a schimbat în viaţa dvs. înainte de a avea aceste probleme sau dacă au existat
evenimente de viaţă hotărâtoare în declanşarea suferinţei dvs.?
(Vă rugăm să subliniaţi: decesul partenerului de viaţă, divorţ, despărţire, deces a unor
membri ai familiei, îmbolnăviri personale repetate, şomaj, crize familiale, împăcări după
faze de criză, pensionare, îmbolnăviri ale unui membru al familiei, graviditate, tulburări
sexuale, mărirea familiei, schimbarea profesiei, schimbări de venit considerabile, luarea
unor credite financiare mari, decesul unor prieteni foarte apropiaţi, afaceri proaste,
falimente financiare, copiii se mută de acasă, certuri cu socrii, un succes personal deosebit,
schimbarea locuinţei, schimbarea locului de muncă, începutul sau sfârşitul unei calificări
sau recalificări, întreruperea sau abandonarea unor şcoli sau calificări, altceva
……………………)
4. Cum aţi încercat să vă rezolvaţi aceste probleme?
5. În ce situaţii concrete suferiţi în mod deosebit din cauza problemelor dvs.?
6. Cum vă reacţionează corpul (ce simţiţi corporal) în aceste situaţii?
7. La ce vă gândiţi în mod automat în aceste momente?
8. Ce sentimente puteţi percepe mai intensiv în situaţia respectivă?
9. Cum reacţionaţi concret, ce soluţie întrebuinţaţi pentru a reduce efectul acestor
suferinţe?
10. Cum reacţionează ceilalţi la soluţiile încercate?

90
11. Ce efect au reacţiile acestora asupra dvs.?
12. Ce comportamente sau reacţii noi au apărut după declanşarea suferinţei (problemei) şi
care nu ţineau de obişnuinţele dvs.?
13. Ce vă împiedică să vă rezolvaţi problemele?
14. Ce schimbări au apărut în viaţa dvs. după îmbolnăvire?
15. Ce funcţionează totuşi în viaţa dvs. în ciuda problemelor pe care le aveţi?
16. Ce domenii de viaţă sunt mai puţin sau deloc influenţate negativ de problemele pe
care le aveţi ?
17. Ce capacităţi după îmbolnăvire v-au rămas totuşi intacte?
18. Cui v-aţi adresat şi în ce fel, înainte de a merge la medic sau psihoterapeut?
19. Cum au reacţionat aceste persoane la destăinuirea făcută?
20. Cum au reacţionat persoanele de referinţă pentru dvs. la problemele pe care le aveţi?
21. În cazul în care problema de care suferiţi durează de mai multă vreme, cum s-au
schimbat reacţiile persoanelor de referinţă vizavi de situaţia dvs. aceea „ de – a - fibolnav”?
22. Ce vă simţiţi constrâns să faceţi ca urmare a existenţei problemei, astfel ca dvs. să vă
simţiţi mai bine?
23. Ce aţi face cu mare plăcere dacă n-aţi avea problema? (Lăsaţi-vă fantezia să vorbească)
24. Aţi mai fost într-un tratament psihiatric sau psihoterapeutic, când şi la cine?
25. Ce medicamente luaţi, în ce moment şi cu ce rezultate?
26. Aţi avut vreodată gândul să vă sinucideţi sau aţi încercat deja?
III. Evoluţia, şcoala şi profesia.
1. Descrieţi starea de sănătate a mamei pe timpul sarcinii cu dvs. (dacă o cunoaşteţi)
2. Vă amintiţi să fi avut în copilărie unele probleme cum ar fi (subliniaţi şi completaţi acolo
unde este cazul ): coşmaruri, sugerea degetului mare, enurezis, tulburări sau greutăţi de
vorbire, rosul unghiilor, somnambulism, teama de a dormi, frică de animale
(…………….), frică de figuri fantastice (………………), tendinţa de a minţi, de a fura,
boli frecvente (……………………….), singurătate,copilărie nefericită,alte vulnerabilităţi
(……………………………………………………………………………………………..)
3.Boli care s-au repetat în copilărie şi adolescenţă
4. Alte boli, internări sau operaţii după aceea
5.Greutatea ………..mărimea……………particularităţi corporale pentru care aţi fost
poreclit
6. Cum v-a mers în primele zile la grădiniţă? Ce rol aţi preluat în grupa de joacă? Dar faţă
de educatoare?

91
7. Cum v-a mers în primele zile de şcoală? Ce rol aţi preluat instinctiv vizavi de colegi sau
învăţător?
8. Ce poziţie luaţi de obicei într-o relaţie în doi în viaţa de toate zilele? Ce importanţă are
sexul acestuia în luarea acestei poziţii?
9. În împărţirea rolurilor în familia (relaţia) mea eu mă comport de obicei la fel ca: tatăl
meu faţă de mamă/ ca mama mea faţă de tatăl meu (subliniaţi) sau altfel
10. Cum şi în ce măsură au contribuit problemele de relaţionare cu ceilalţi la declanşarea
stării actuale?
11. Indicaţi şcolile făcute şi anii. Dificultăţile şcolare şi de învăţare avute?
12. Ce aţi absolvit, unde şi când?
13. Ce performanţe au aşteptat părinţii de la dvs. şi cum au reacţionat ei la succesele şi la
insuccesele avute?
14. Ce probleme aveţi chiar şi astăzi în domeniul performanţelor?
15. Cum şi în ce măsură au contribuit problemele din domeniul performanţelor sau a
atitudinii faţă de ele, la suferinţele pe care le aveţi acum?
16. Cum şi-au exprimat părinţii (tata sau mama) sentimentele vizavi de dvs.?
17. Ce sentimente n-au fost exprimate niciodată, reprimate sau trecute cu vederea, uitate?
18. Ce sentimente n-aţi trăit sau n-aţi simţit niciodată?
19. Ce probleme aveţi şi astăzi privind exprimarea şi acceptarea sentimentelor pe care le
aveţi?
20. În ce mod şi în ce măsură au contribuit dificultăţile din domeniul sentimentelor la
declanşarea problemelor de sănătate pe care le aveţi acum?
V. Relaţiile, căsnicia, partenerul (a):
1. Cu cine locuiţi împreună şi ce fel de locuinţă aveţi?
2. Enumeraţi relaţiile (căsătoriile) avute până acum, modul lor de desfăşurare, cauzele
despărţirii
3. Relaţia actuală: durata, vârsta şi profesia partenerului (ei)
4. Descrieţi personalitatea, calităţile, particularităţile şi defectele partenerului (ei)
5. Descrieţi relaţia în evoluţia ei până acum
6. Eu iau în relaţie poziţia de rol ca şi: a) tatăl meu faţă de mama mea; b) mamei mele faţă
de tatăl meu; c) ca un copil faţă de părinţii săi; d) ca unul din părinţi faţă de un copil
(subliniaţi).
7. Descrieţi în acest sens o situaţie care oferă cel mai bun exemplu de modul de
desfăşurare al interacţiunii?

92
8. În ce domenii de viaţă există concordanţe şi în care discordanţe (enumeraţi)?
9. Ce întreprindeţi în timpul liber sau în concediu împreună?
10. Cum apreciaţi spaţiul de libertate propriu sau de independenţă în cadrul relaţiei?
11. Cum se iau deciziile, ce decide fiecare pentru el şi ce se decide împreună?
12. Ce influenţă exercită profesia partenerului (ei) asupra relaţiei?
13. Care v-au fost aşteptările şi dorinţele vizavi de partener(ă) înainte de a vă îmbolnăvi?
14. Ce dorinţe şi trebuinţe aşteptaţi să vă fie împlinite de partener (ă) cu prioritate de
când v-aţi îmbolnăvit?
15. Ce comportamente ar trebui să schimbe partenerul (a) ca relaţia să se îmbunătăţească?
16. Ce comportamente doriţi să învăţaţi pentru ca şi din partea dvs. să se producă o
îmbunătăţire a relaţiei?
17. Descrieţi două situaţii tipice în care se poate vedea modul cum vă înţelegeaţi înainte
de a vă îmbolnăvi? (unul din perspectiva dvs. şi unul din perspectiva partenerului (ei)
a………………………………………………………………………………………………
b………………………………………………………………………………………………
18. Aţi mai avut probleme asemănătoare şi în relaţiile anterioare? În ce măsură?
19. Ce probleme sociale, psihice sau de sănătate are el (ea)?
20. Cum vă înţelegeţi cu rudele partenerului (ei)?
21. Există vreo problemă de care suferă relaţia dvs. care nu a fost atinsă prin aceste
întrebări?
22. Există vreo problemă în familia dvs. care nu a fost enunţată?
VI. Aspecte pozitive în viaţa dvs.
1. Enumeraţi ceea ce vă dă în această situaţie , sprijin şi stabilitate?
2. Ce domenii ale vieţii dvs. nu au fost atinse de problemele de sănătate pe care le aveţi?
3. Ce capacităţi v-au rămas integre şi de care vă puteţi folosi?
4. În ce relaţie vă aflaţi cu religia?
5. Ce rol joacă în acest moment cercul de prieteni şi de cunoştinţe?
6. Ce sporturi aţi practicat înainte şi după îmbolnăvire?
7. Ce hobby şi activităţi de timp liber aţi avut înainte şi după apariţia problemelor de
sănătate?
8. Sunteţi activ(ă) într-o asociaţie politică, culturală, socială sau sportivă?
9. Cine aparţine de ceea ce numiţi familia mea (inclusiv familia de origine)?
10. Cine dintre aceste persoane stă în centrul familiei şi în ce fel de relaţie vă găsiţi cu ea?
11. Cu ce persoane din familia dvs. aveţi probleme / conflicte şi de ce natură sunt

93
acestea?
12. În ce măsură au contribuit aceste dificultăţi la îmbolnăvirea şi problemele pe care le
aveţi?
13. Pentru cine vă faceţi cele mai mari griji sau pentru cine suferiţi cel mai mult şi de ce ?
14. Faţă de care dintre aceste persoane vi s-a schimbat relaţia de când v-aţi îmbolnăvit?
15. Dacă aveţi copii, enumeraţi-i mai jos în ordine ( numele, vârsta, profesia, starea
civilă, sănătatea):
16. Ce fel de relaţie aveţi cu ei? Descrieţi principalele probleme sau situaţii tipice
conflictuale:
VII. Starea psihosomatică.
Subliniaţi descrierile de mai jos care vi se potrivesc:
1. Mă simt fără valoare, vinovat(ă), plin(ă) de ură, nesigur(ă), lipsit(ă) de atracţie,
singur(ă), bănuitor(ă), plictisit(ă), în conflict cu sine, nefolositor(ă), prost(proastă),
rău(rea), fricos(fricoasă), respingător(respingătoare), enervant(ă), neiubit(ă),
vulnerabil(ă), neliniştit(ă), un nimeni, incompetent(ă), duşmănos(duşmănoasă),
respins(ă), agresiv(ă), neînţeles(neînţeleasă), nervos(nervoasă), deformat(ă), zăpăcit(ă),
naiv(ă), urât(ă), nedemn(ă) de iubire, fără speranţe, nedecis(ă),timid(ă),retras(ă),altele
………………………………………………………………………………………………
………
2. Dureri de cap, de stomac, corporale, tulburări respiratorii, senzaţii de sufocare,
tremurat, valuri de căldură, slăbiciune, lipsă de apetit, ameţeli, dureri şi înţepături
cardiace, tulburări de digestie, de somn, de puls, greţuri, probleme cu scaunul şi de
urinare, scăderi sau creşteri în greutate, accese de foame, nelinişte motorie, bâlbâieli,
ticuri, altele
………………………………………………………………………………………………
3. Depresii, fobii, complexe de inferioritate, gânduri rele, tendinţe de suicid (gânduri sau
încercări suicidale), idei de prejudiciu , fugă de idei, idei de mărire, logoree, dispoziţie
euforică, agitaţii, gândire incoerentă, ambivalenţă afectivă, lipsă de impuls sau impuls
exagerat, a trăi peste posibilităţile reale, incontinenţă afectivă, lipsă de afectivitate,
sentiment de insuficienţă, tulburări de conştiinţă, confuzii, dezorientare, epuizare,
autoreproşuri, tulburări de memorie şi de concentrare, gânduri şi acţiuni compulsive,
confabulaţii, halucinaţii auditive şi optice, apatie, dezinteres, sentimente de vinovăţie şi
de depersonalizare, probleme de identitate, hipocondrie, gânduri în cerc vicios,
probleme sexuale, altele

94
………………………………………………………………………………………………
4. Enumeraţi 5 frici, fobii, temeri, griji, în ordinea gravităţii lor:
5. Denumiţi 3 probleme de viaţă dificile pe care le-aţi avut în anul îmbolnăvirii:
6. Ce schimbări (pozitive sau negative) s-au produs în ultimii doi ani înainte de a vă
îmbolnăvi ( din punct de vedere profesional, familial, relaţional)?
7. Cum aţi reacţionat afectiv la aceste schimbări?
8. Ce efecte concrete au avut aceste schimbări asupra vieţii dvs.?
9. Ce schimbări (pozitive sau negative din punct de vedere profesional, familial,
relaţional) au avut loc în viaţa dvs. după ce v-aţi îmbolnăvit?
10. Ce schimbări n-au mai avut loc în viaţa dvs. sau au fost blocate din cauza
îmbolnăvirii?
VIII. Sexualitatea.
1. Care a fost atitudinea în familia dvs. vizavi de „a te arăta în pielea goală”?
2. La ce vârstă şi cât de puternice au fost sentimentele dvs. de ruşine într-o asemenea
situaţie?
3. Vă mai amintiţi de jocurile „de-a doctorul” din copilărie? Cum se desfăşurau de
obicei?
4. La ce vârstă v-au apărut semnele pubertăţii (schimbarea vocii, apariţia sânilor, a
părului pubian )?
5. Vârsta la care aţi avut prima ejaculare (primul ciclu menstrual)?
6. Cum aţi reacţionat afectiv la aceste evenimente?
7. Aţi fost edificat şi pregătit asupra acestora?
8. Ce atitudine aveţi vizavi de corpul dvs., cum îl trataţi?
9. Ce probleme aveţi cauzate de atitudinea dvs. privind corpul?
10. Au existat particularităţi corporale din cauza cărora v-aţi ruşinat sau aţi fost poreclit?
11. Au contribuit problemele dvs. actuale privind corpul, la apariţia îmbolnăvirii? În ce
măsură?
12. Ce atitudine aveţi faţă de masturbare (onanie)?
13. Descrieţi prima experienţă sexuală? Cum aţi trăit-o afectiv?
14. Cu ce impresii aţi rămas până astăzi, cum le priviţi acum?
15. Au existat evenimente traumatice sau neplăcute care au influenţat negativ viaţa dvs.
sexuală ulterioară?
16. Ce fantezii sexuale aţi avut atunci sau mai târziu? Descrieţi fantezia cea mai
frecventă:

95
17. Aţi avut în copilărie experienţe homosexuale trecătoare?
18. Vă simţiţi sexual stimulat (ă) de o persoană atractivă de acelaşi sex?
19. Este viaţa dvs. sexuală actuală satisfăcătoare?
20. Au contribuit problemele din viaţa dvs. sexuală la apariţia sau menţinerea
îmbolnăvirii?
IX. Expectanţa, terapeutul, scopurile terapiei.
1. Admiţând că problemele (îmbolnăvirea) sunt mai vechi de 6 luni, cum se face că
tocmai acum cereţi ajutorul unui terapeut?
2. A apărut ceva nou care a intensificat şi mărit dificultatea problemelor?
3. Ce sentimente aţi avut pe timpul duratei cu mine ca terapeut?
4. Aţi avut impresia să fi evitat faţă de mine anumite moduri de comportament de altfel
tipice pentru dvs.?
5. Sau invers, că vizavi de mine să manifestaţi comportamente care apar foarte rar şi atunci
numai în prezenţa anumitor persoane?
6. Încercaţi să găsiţi 2 exemple care ar putea prin asemănare să caracterizeze relaţia
noastră:
a) ca terapeut, eu vă consider ca un ………………………………………………
b) eu mă simt câteodată ca şi………………………………………………………………..
Sau alt exemplu:
a) eu apreciez relaţia dintre noi ca relaţia dintre ……………………… şi …………………
……………………………………………………………………………………
7. Ce sentimente aţi observat la mine pe timpul discuţiei cu dvs.?
8. Cum ar trebui să arate o relaţie ideală cu un terapeut?
9. Formulaţi cele mai importante (3) scopuri pentru rezolvarea problemei (însănătoşirea)
dvs.?
10. Ce ar trebui să se schimbe în viaţa dvs. pentru ca să vă însănătoşiţi (să vă rezolvaţi
problema)?
11. Ce ar trebui schimbat privind obiceiurile, atitudinile, comportamentele, calităţile dvs.?
12. Justificaţi de ce scopurile propuse sunt importante nu numai din perspectiva
însănătoşirii:
13. Cum apreciaţi colaborarea familiei (partenerului de viaţă, alte persoane de referinţă)
la realizarea scopurilor propuse?
14. Ce compromisuri s-ar putea încheia sau ce aţi fi pregătit să cedaţi (schimbaţi)
acestor persoane pentru a putea fi atinse aceste scopuri?

96
15. Făcând excepţie de ceea ce vă propune terapeutul, ce credeţi că ar trebui făcut mai
întâi pentru :
a) a se înlătura durerile:
1…………………………………….2:……………………………..3:…………………
b) a se schimba situaţia de viaţă problematică:
1:……………………………………….2:………….............................3:…………………
c) ca dvs. să dobândiţi comportamente ce vor contribui la soluţionarea în viitor a
problemelor, fără a se mai dezvolta simptome:
1: ………………………………………..2:……………………………..3:…………………
16. De câte şedinţe de psihoterapie credeţi că veţi avea nevoie (încercuiţi): 10,14,20,24,30.
17. Cât timp veţi dedica zilnic prescripţiilor terapeutice, pentru ca între orele de terapie să
lucraţi la soluţionarea problemelor dvs. (încercuiţi)? 30, 60, 90, 120 minute pe zi.
18. Sunt problemele de care suferiţi rezolvabile printr-o psihoterapie (subliniaţi)?
Imposibil, posibil, probabil, sigur, foarte sigur.
Mulţumesc!

97
CHESTIONARUL GÂNDURILOR AUTOMATE

Instrucţiuni: Vă rugăm să citiţi cu atenţie fiecare dintre afirmaţiile de mai jos şi notaţi cât de frecvent aţi
avut asemenea gânduri în cursul ultimelor patru săptămâni. Niciodată Rar Mediu Des Aproape
întotdeauna Pentru fiecare afirmaţie în parte, alegeţi varianta care vi se potriveşte cel mai bine.

Nu sunt bun(ă) de nimic. * Niciodată

Rar
Mediu
Des
Aproape întotdeauna
Nu cred că pot continua aşa. * Niciodată
Rar
Mediu
Des
Aproape întotdeauna
Sunt foarte dezamăgit(ă) de mine însumi * Niciodată
Rar
Mediu
Des
Aproape întotdeauna
Nu mai îmi place nimic. * Niciodată
Rar
Mediu
Des
Aproape întotdeauna
Nu mai îmi place nimic. * Niciodată
Rar
Mediu
Des
Aproape întotdeauna
Nu mai suport. * Niciodată
Rar
Mediu
Des
Aproape întotdeauna
Nu îmi vine să mă apuc de nimic. * Niciodată
Rar
Mediu
Des
Aproape întotdeauna
Ce se întâmplă cu mine? * Niciodată
Rar
Mediu
Des
Aproape întotdeauna
Sunt lipsit(ă) de valoare. * Niciodată
Rar
Mediu
Des

98
 Aproape întotdeauna
Nu voi reuşi niciodată. * Niciodată
Rar
Mediu
Des
Aproape întotdeauna
Mă simt foarte neajutorat(ă). * Niciodată
Rar
Mediu
Des
Aproape întotdeauna
Ceva trebuie să se schimbe. * Niciodată
Rar
Mediu
Des
Aproape întotdeauna
Precis este ceva în neregulă cu mine. * Niciodată
Rar
Mediu
Des
Aproape întotdeauna
Viitorul meu este cenuşiu. * Niciodată
Rar
Mediu
Des
Aproape întotdeauna
Niciodată
Nu pot face nimic până la capăt. * Rar
Mediu
Des
Aproape întotdeauna

99