Sunteți pe pagina 1din 7

Drepturile omului Anghel Ana-Maria

CPCEI, anul II

România și drepturile omului – problema avortului

Drepturile omului în România


Constituția României consemnează că cetățenii români și cei europei aflați pe teritoriul țării
au drepturi și libertăți egale. Din 1995, România este membră a Convenției europene pentru
apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar în 2007 a semnat, prin Tratatul de la
Lisabona, Carta Drepturilor Fundamentale, supunându-se astfel jurisdicției CEDO.1 De
asemenea, conform APADOR-CH, „Referitor la drepturile civile sau politice, România este parte
la cele două documente adoptate în cadrul ONU: «Pactul internaţional privind drepturile civile
şi politice» şi «Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale»”2. Toate
drepturile și libertățile omului și cetățeanului, conform legislației românești sunt stipulate în
Constituția din România, Titlul II.
Dacă teoretic, România deține o bază legislativă solidă, prin legile, tratatele și convențiile
semnate, în practică drepturile omului reprezintă subiectul unor dispute instituționale și sociale în
România. Nu întotdeauna acestea sunt respectate, existând nenumărate cazuri de discriminare
sau încălcare a acestor drepturi (inclusiv din punct de vedere al corupției), iar de cele mai multe
ori, Statul Român este cel care știrbește drepturile sau libertățile cetățenilor săi. În cazul
minorităților etnice, de exemplu, drepturile lor sunt cel mai des încălcate prin lipsa accesului la
educație ori la un loc de muncă decent, în conformitate cu legislația pieței muncii (nu prin muncă
„la negru”). Raportul anual privind Drepturile Omului, publicat în 2015 de către Ambasada SUA
în România arată faptul că „România mai este acuzată pentru discriminare sistematică socială a
membrilor comunităţii de romi care le afectează accesul la o educaţie adecvată, la un adăpost
adecvat, la servicii medicale corespunzătoare, dar le sunt afectate şi şansele de angajare.”3

1
APADOR-CH, Manualul Drepturilor Omului, București: 2008, p. 3.
2
Ibid., p. 4.
3
Victor Bratu, „Human Rights Report 2015/România, criticată pentru discriminarea minorităților, atacurile
împotriva presei și corupție”, CursDeGuvernare, ultima actualizare la 14 aprilie 2016, consultat în 5 ianuarie 2019,
URL:˂http://cursdeguvernare.ro/human-rights-report-2015-romania-criticata-pentru-discriminarea-minoritatilor-
atacurile-impotriva-presei-si-coruptie.html˃.

1
Drepturile omului Anghel Ana-Maria
CPCEI, anul II
Minoritățile sexuale sunt și ele subiectul unor discriminări fără limite și, bineînțeles, fără
logică, dacă stăm să analizăm argumentele celor care îi marginalizează pe aceștia: argumente de
tip religios sau argumente ce par să provină din epoca comunistă sau din Evul Mediu, atunci
când nu era tolerată sexualitatea diferită de cea a majorității. Eurobarometrul din 2012 plasează
România pe un loc absolut rușinos în ceea ce privește toleranța vizavi de persoanele afiliate
LGBTQ+: „doar 2% dintre respondenții din România raportează că au prieteni homosexuali,
lesbiene sau bisexuali, procentajul ridicându-se la 79% în Olanda. Analizele noastre arată că
astfel de prietenii tind să-i facă pe oameni mult mai conștienți de discriminarea [sexuală].”4

Drepturile femeii
Femeia este, încă din secolul trecut, subiectul unor discuții și dezbateri destul de
efervescente pe scena internațională în ceea ce privește drepturile și obligațiile care îi revin. Din
păcate, nici în secolul al XXI-lea, femeia nu poate considera că drepturile sale sunt respectate în
totalitate, așa cum ar trebui conform legislației în vigoare, fie că vorbim de cea națională,
europeană sau internațională. În România, poziția femeii în societate încă amintește de situația
femeilor din perioada Primului Război Mondial. În mediul rural, femeile sunt supuse bărbatului,
adesea acesta îngrădindu-le dreptul la o viață profesională sau socială modestă. O mare
problemă, pe lângă hărțuirea sexuală și discriminarea în ceea ce privește plata femeilor la locul
de muncă, este cea a violenței domestice, considerată cel mai mare pericol pentru femeile din
România. Într-un raport efectuat în România anului 2013, 65% dintre subiecții unui sondaj au
considerat că femeile sunt bătute din vina lor, în condițiile în care mai bine de 43,3% dintre
acești subiecți cunosc femei bătute de soț.5 Un alt aspect destul de mediatizat privind drepturile
femeilor în România este cel legat de dreptul asupra propriului corp, mai precis dreptul la avort.
Dacă în epoca ceaușistă, avortul era, pentru partidul-stat, de neimaginat, astăzi acesta este legal,
însă metodele de efectuare a operației și disponibilitatea medicilor din sistemul medical de stat
de a face această intervenție sunt destul de problematice. Pentru a nu mai vorbi de poziția
Bisericii vizavi de avort sau de metodele de contracepție / educație sexuală menite să prevină o
situație care să necesite avortul.

4
Comisia Europeană, Discrimination in the EU in 2012. Report, Bruxelles: 2012. În textul original: „just 2% of
respondents report that they have gay, lesbian or bisexual friends in Romania, rising to 79% in the Netherlands.
Our analyses show that having such friends tends to make people more aware of discrimination.”, p. 40.
5
INSCOP, Barometrul de Opinie Publică. Adevărul despre România – iulie 2013, București: INSCOP, 2013, pp. 5-
13.

2
Drepturile omului Anghel Ana-Maria
CPCEI, anul II

Dreptul la avort
În România, avortul a fost legalizat, pentru prima oară, în 1957, ca mai apoi să fie interzis
prin lege de noul dictator, un eveniment deloc uimitor dacă luăm în considerare că „în România
lui Ceaușescu, dreputrile individuale nu făceau parte din discursul public sau privat.” 6 Mai mult
decât atât, în anii ‘60, se dorea ca o familie să aibă patru-cinci copii, motivul fiind acela al
creșterii populației. Realitatea spunea altceva, dat fiind faptul că Nicolae Ceaușescu era, teoretic,
„apărătorul” drepturilor muncitorilor, iar România avea nevoie de cât mai mulți muncitori pentru
a-i satisface dorințele acestuia. Prin interzicerea avortului, statul nu numai că abolea dreptul
femeii asupra propriului corp, ci elimina și granițele oricărui tip de intimitate existent. Vorbim,
astfel, despre „politici demografice ce au transformat femeile în mașinării umane ce au reprodus
viitori muncitori.”7
Dacă majoritatea femeilor din România nu puteau avorta în condiții legale și igienice,
avortul a rămas, totuși, o soluție legală pentru o „mână de oameni”, în special femeile cărora
sarcina le punea în pericol viața, pentru victimele unui viol, pentru cele cu vărsta peste 45 de ani,
etc. Problema cu această lege anti-avort a apărut în momentul în care sute de femei, pentru
început, își provocau singure o întrerupere de sarcină, refuzate fiind apoi de doctori pentru
îngrijiri speciale. O altă cauză a numărului mare de decese în rândul femeilor, în anii ce au urmat
acestui decret, a fost alegerea unei alternative ilegale. Astfel că, „între 1966 și 1989, când avortul
era ilegal în România, mortalitatea maternă per total a crescut dramatic, de la 85/100,000 de
nașteri, în 1965, la un apogeu de 169/100,000 de nașteri, în 1989”8. Mai mult decât atât, nici
metodele contraceptive nu erau la dispoziția oricui, astfel că avortul ilegal, în condiții precare și
cu riscurile aferente, era singura soluție pentru femeile care nu doreau să-și crească copiii într-o
lume săracă, a represiunilor politice și sociale. Un contra-argument la ideea întâlnită și astăzi
conform căreia metodele contraceptive diminuează fertilitatea și „amenință” creșterea populației

6
Gail Kigman, The Politics of Duplicity: Controlling Reproduction in Ceaușescu’s Romania. California: The
University of California, 1998. În textul original: „In Ceaușescu’s Romania, individual rights did not form part of
public or private discourse.”, p. 6.
7
Ibid., în textul original: „demographic policies that turned women into human machines that reproduced future
workers.”, p. 8.
8
M. Horga, C. Gerdts, M. Potts., „The remarkable story of Romanian women's struggle to manage their fertility”, în
Journal of Family Planning and Reproductive Health Care, vol. 39, nr. 1. Londra: BMJ Journals, 2013. În textul
original: „Between 1966 and 1989, while abortion was illegal in Romania, overall maternal mortality increased
dramatically, from 85 per 100 000 live births in 1965 to a peak of 169 per 100 000 live births in 1989.”, p. 2.

3
Drepturile omului Anghel Ana-Maria
CPCEI, anul II
este faptul că imediat după căderea comunismului, singurul efect al apariției anticoncepționalelor
nu a fost unul menționat mai sus. Femeile pur și simplu nu au mai considerat necesar să recurgă
la avort, existând numeroase alte metode prin care poți elimina șansele unei sarcini nedorite.
Femeia, în ultimul deceniu al epocii ceaușite avea un dublu rol în societate, iar un avort nu
numai că ar fi atentat la imaginea sa, ci o trimitea pe aceasta direct în închisoare. „Ceauşescu
lauda femeia pentru dublul ei rol, de mamă şi de muncitoare, dar aceste cerinţe nu făceau decât
să împovăreze femeia, imagini greu de reprodus vizual”9, chiar și în vremurile actuale. Logica
din spatele acestei gândiri tipic comuniste este că dacă Nicolae Ceaușescu se autointitulase „cel
mai iubit fiu al patriei”, femeia, în mod evident, trebuia să fie mama societății. Astfel că femeia
devenise, încetul cu încetul, un instrument de real ajutor, de care liderul comunist se folosea
pentru a mări forța de muncă în România și pentru a obține cât mai multă putere.
Un aspect destul de straniu, în acest sens, al încălcării intimității îl reprezintă situația
femeilor din întreprinderile de stat, nevoite să facă controale ginecologice în mod regulat, pentru
a se depista o posibilă sarcină. În cazul în care acest lucru se întâmpla, femeile erau atent
supravegheate, pentru a nu exista riscul unei întreruperi de sarcină și astfel apar copiii nedoriți ai
acelor vremuri, numiți și „decreței”.10 O viață cu astfel de drame trăite, într-o societate în care
încrederea era umbrită de posibilii „turnători” sau de securitate, nu putea însemna decât limitarea
libertății femeii, pentru a putea satisface nevoile regimului; sute de femei au recurs la astfel de
gesturi, într-o perioadă în care nimic nu era sigur, iar un viitor copil ar fi însemnat o grijă în plus.
Problema apare în momentul în care, la aproape 30 de ani de la Revoluție, într-o Românie a
democrației încă se mai discută despre moralitatea și impactul avortului. Dacă în trecut,
Ceașusescu recurgea la astfel de legi pentru a crește populația, astăzi motivele sunt altele. În mod
firesc, unele valori au rămas adânc înrădăcinate în mentalitatea românilor și va fi nevoie ca
generații întregi să dispară pentru ca aceste principii să nu își mai facă loc în societatea
românească. Astăzi, avortul este considerat imoral și chiar crimă tocmai din cauza „normelor” și
eticilor de ordin religios, dar și din cauza vechilor valori comuniste. Un puternic argument ar fi
tocmai sondajul unui sociolog american, în urma căruia au fost observate tendințe suprinzătoare:

9
Alexandra Radu, „Imaginea și rolul femeii în perioada comunistă”, historia, consultat în 5 ianuarie 2019, URL:
˂https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/imaginea-si-rolul-femeii-in-perioada-comunista˃.
10
Lavinia Betea, „Decretul antiavort, prostituția și «Decrețeii»”, historia, consultat în 5 ianuarie 2019, URL:
˂https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/decretul-antiavort-prostitutia-si-decreteii˃.

4
Drepturile omului Anghel Ana-Maria
CPCEI, anul II
„Valorile și credințele etice, morale și religioase se reflectă în atitudinile
societății și ale opiniei publice privind avortul și afectează dorința femeilor de a
discuta și de a raporta despre avort. Acest lucru se datorează faptului că, inclusiv
în multe țări în care avortul este legal și practicat pe scară largă, o mare parte
dintre femei nu vor raporta, în sondaje convenționale, avorturile pe care le-au
avut.”11

Așadar, avortul este încă un subiect delicat pentru majoritatea românilor și nu numai, în
ciuda faptului că în prezent există o mai mare deschidere a românilor față de educația sexuală,
decât în deceniile anterioare. Lipsa unei astfel de educații în școli, sărăcia din zonele rurale și
îndoctrinarea populației cu principii învechite de către „specialiști” conduc la nașterea unui copil
de către o mama minoră, la abandonarea acestuia în orfelinate și alte multe cazuri nefericite.
Dacă faptul că România este fruntașă în rândul țărilor UE cu mame minore (inclusiv 14-15 ani)
este un lucru prea bine știu de cetățeni, altfel stau lucrurile în cazul femeilor adulte care, deși au
dreptul la avort legal, foarte mulți dintre medici refuză, fie din motive personale, fie din motive
ce țin de religie, să efectueze o astfel de intervenție, așa cum arată și o cercetare din anul 2013:

„În plus, spre deosebire de anii 2010-2011, s-a înregistrat o schimbare de discurs
din partea personalului medical în sensul în care femeile sunt mai des
stigmatizate pentru că solicită informaţii despre avortul la cerere şi personalul
medical face mai des apel la un aşa-zis „drept” pe care l-ar avea de a refuza pe
motive de religie sau conştiinţă acordarea acestui serviciu medical.”12

Adevărul este că nu femeia sau bărbatul poartă vina unei întreruperi de sarcină, ci lumea în
care trăim, pentru că „avortul este, în primul rând, un eşec al societăţii noastre.” Aceeași
societate în care există un marș pro-viață, în care femeia care avortează, „ucide”. Prin urmare,
este nevoie de ani întregi, pentru ca astfel de mentalități să fie înlocuite, iar femeia să poată trăi
fără a fi mereu judecată, doar pentru că are drept asupra propriului corp și acționează pentru a și-l
proteja.

11
Alaka Malwade Basu, The Sociocultral and Political Aspects of Abortion: Global Perspectives. Londra, Prager
Publishers, 2003. În textul original: „Ethical, moral and religious values and beliefs are reflected in societal
attitudes and public opinion concerning abortion, and they affect women’s willingess to discuss and report on
abortion. This is seen in the fact that even in many countries where abortion is legal and widely practiced, a high
proportion of women will not report abrotions that they have had in conventional surveys.”, p. 16.
12
ECPI, „Rapoarte: Refuzul la efectuarea avortului la cerere în România”, ECPI, ultima actualizare la 19 marie
2015, consultat în 5 ianuarie 2019. URL: ˂http://www.ecpi.ro/rapoarte-refuzul-la-efectuarea-avortului-la-cerere-in-
romania/˃.

5
Drepturile omului Anghel Ana-Maria
CPCEI, anul II

BIBLIOGRAFIE

A. Corpus de texte:
APADOR-CH: Manualul Drepturilor Omului, București: 2008.

BASU, Alaka Malwade: The Sociocultral and Political Aspects of Abortion: Global

Perspectives. Londra, Prager Publishers, 2003;

COMISIA EUROPEANĂ: Discrimination in the EU in 2012. Report. Bruxelles: 2012.

HORGA, M.; GERDTS, C.; POTTS, M.: „The remarkable story of Romanian women's struggle

to manage their fertility”, în Journal of Family Planning and Reproductive Health Care, vol. 39,

nr. 1. Londra: BMJ Journals, 2013.

INSCOP: Barometrul de Opinie Publică. Adevărul despre România – iulie 2013, București:

2013.

KIGMAN, Gail: The Politics of Duplicity: Controlling Reproduction in Ceaușescu’s Romania.

California: The University of California, 1998.

B. Surse web:

BETEA, Lavinia: „Decretul antiavort, prostituția și «Decrețeii»”, historia, consultat în 5 ianuarie

2019, URL: ˂https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/decretul-antiavort-prostitutia-si-

decreteii˃.

BRATU, Victor: „Human Rights Report 2015/ România, criticată pentru discriminarea

minorităților, atacurile împotriva presei și corupție”, CursDeGuvernare, ultima actualizare la 14

6
Drepturile omului Anghel Ana-Maria
CPCEI, anul II
aprilie 2016, consultat în 5 ianuarie 2019, URL:˂http://cursdeguvernare.ro/human-rights-report-

2015-romania-criticata-pentru-discriminarea-minoritatilor-atacurile-impotriva-presei-si-

coruptie.html˃.

ECPI: „Rapoarte: Refuzul la efectuarea avortului la cerere în România”, ECPI, ultima actualizare

la 19 marie 2015, consultat în 5 ianuarie 2019. URL: ˂http://www.ecpi.ro/rapoarte-refuzul-la-

efectuarea-avortului-la-cerere-in-romania/˃.

RADU, Alexandra: „Imaginea și rolul femeii în perioada comunistă”, historia, consultat în 5

ianuarie 2019, URL: ˂https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/imaginea-si-rolul-femeii-

in-perioada-comunista˃.