Recenzie Anghel Ana-Maria

CPCEI, anul II

„Noul Țar”, de Steven Lee Myers

Introducere

Vladimir Vladimirovici Putin este, poate, cel mai popular și contestat lider politic al lumii
actuale. El este și subiectul de interes al multor scriitori sau jurnaliști contemporani ce vor să
descopere rădăcinile liderului, pentru a-i înțelege acțiunile din cei 18 ani la cârma Kremlinului.
Așa cum afirmă și Vladimir Tismăneanu, „Putin este copilul culturii politice sovietice și, mai
precis, al viziunii KGB asupra puterii, valorilor și idealurilor sovietice.” 1 Plecând de la această
premisă, prestigiosul jurnalist de la The New York Times, Steven Lee Myers, a scris, în 2015, una
dintre cele mai complexe si impunătoare biografii, cea a liderului de la Kremlin. „Noul Țar”, așa
cum se numește respectiva biografie, apărută un an mai târziu în România, oferă lumii întregi o
imagine a evoluției personale și politice a lui Vladimir Putin și o analiză de excepție a modului în
care moștenirea, KGB-ul și influența mentorilor săi politici au contribuit la deciziile din ziua de
azi ale liderului de la Kremlin și, deci, la schimbarea istoriei.
Informațiile și detaliile împărtășite de Myers sunt cu atât mai veridice cu cât, începând din
1991, acesta a fost corespondent și, mai târziu, șef de birou al The NY Times, la Moscova 2.
Precum afirmă și Gal Beckerman, jurnalist al The NY Times, într-o scurtă recenzie a „Noului
Țar”, Steven Lee Myers observă că ceea ce îl face pe acest lider să nu lase Rusia în mâinile altui
conducător este faptul că „în adâncuri, Putin pur și simplu simte că este ultimul rămas între
ordine și haos.”3 Care au fost evenimentele și trăirile ce au condus la un astfel de sentiment este o
întrebare pertinentă la care Myers răspunde în numai puțin de 5 părți și 25 de capitole, în cadrul
cărora este excepțional ilustrată evoluția vieții marelui lider Vladimir Putin și cum aceasta a
influențat deciziile luate în ultimele mari evenimente internaționale. În paginile ce urmează, voi
trece în revistă și analiza principalele momente expuse formidabil și obiectiv de Myers, în cartea
sa, pentru o mai bună diseminare a modului în care acestea au creionat personalitatea lui Putin.

1Vladimir Tismăneanu, „The new tsar: the rise and reign of Vladimir Putin. By Steven Lee Myers”, în International
Affairs, vol. 92, nr. 3 (2016). Londra: Chatham House, 2016. În textul original: „Putin is the child of the Soviet
political culture and, more precisely, of the KGB’s vision of Soviet power, values and ideals.”, p. 743.
2 Armand Goșu, prefață la „Noul Țar” de Steven Lee Myers. București: ed. Corint Books, 2016.
3 Gal Beckerman, „‘The New Tsar: The Rise and Reign of Vladimir Putin’ by Steven Lee Myers”, nytimes, ultima
actualizare în 2 noiembrie 2015, consultat la 30 decembrie 2018. În textul original: „at bottom, Putin simply feels
that he’s the last one standing between order and chaos.”, URL:
˂https://www.nytimes.com/2015/11/08/books/review/the-new-tsar-the-rise-and-reign-of-vladimir-putin-by-steven-
lee-myers.html˃.
 Recenzie „Noul Țar”

Partea I
Steven Lee Myers deschide biografia lui Putin cu detalierea rădăcinilor acestuia, mai precis,
cu tatăl său, V. Spirodonovici Putin: un om simplu cu o familie săracă și o dacha în Leningrad,
ce și-a pus toate speranțele privind un viitor mai luminos în singurul copil în viață al familiei,
Vladimir Putin, născut în 1952. După cum sugerează și Myers, această infimă presiune de pe
umerii copilului Putin a contat enorm în deciziile de mai târziu de a intra în KGB sau de a deveni
salvatorul Rusiei. Minunea din viața lui Spirodonovici și a Mariei a primit drept moștenire de la
părinți mai mult decât o simplă cruciuliță de botez: „credința religioasă a rămas în fundalul vieții
băiatului, alături de devotamentul tatălui său față de ortodoxia seculară a comunismului.” 4 Cu un
tată veteran de război și membru de partid, Vladimir Putin nu ar fi putut să facă altceva decât să
își servească patria – într-o primă fază, intrând în vestita agenție sovietică de informații, KGB.
Myers vorbește despre dorința lui Putin de a deveni un spion delegat în Occident, pentru că
„tânărul nu părea tulburat că serviciile de informații monitorizau dușmanii statului, în țară sau în
străinătate.”5 În ceea ce privește ascensiunea sa în cadrul KGB, importantă este decizia de a se
căsători cu iubita sa, Ludmila, celibatarii având șanse minime de a deveni ofițeri de informații;
alegere ce denotă capacitatea de a face compromisuri pentru a-și atinge scopul 6 - ajunge în
Dresda, acolo unde, după cum bine se cunoaște, Putin a fost trimis pentru a lucra cu Stasi.
Punctul culminant din perioada vieții în Dresda analizat de jurnalist este momentul în care
protestatarii iau cu asalt, în 1989, sediul Stasi, iar Putin rămâne singur să păzească arhivele KGB,
fără niciun ordin de la Moscova – a fost momentul în care a realizat că țara sa dispăruse, iar el
era singurul rămas pe front, abandonat7. Dacă facem o paralelă între acest moment definitoriu
pentru viitorul KGB-ului și sentimentul de astăzi al lui Putin, conform căruia se consideră
singurul care a salvat Rusia și care poate menține ordinea, observăm o constantă în ceea ce
privește loialitatea sa față de patrie, indiferent de regimul politic care domină Rusia. Iar
loialitatea a reprezentat principala trăsătură de caracter a tânărului Putin aflat la început de drum.
Dacă atunci „când steagul sovietic a fost coborât la Kremlin pe 25 decembrie 1991 și
înlocuit cu vechiul drapel rusesc, acest eveniment a fost pe scară largă sărbătorit drept căderea
4 Steven Lee Myers, Noul Țar, partea întâi, cap. 1 „Homo Sovieticus” . București: Corint Books, 2016, p. 27.
5 Ibid., p. 39.
6 Ibid., partea întâi, cap. 2 „O inimă caldă, o minte rece și mâni curate ”, pp. 52-53.
7 Ibid., partea întâi, cap. 4 „Democrația se confruntă cu o iarnă flămândă”, pp. 75-76.
1
comunismului”8, pentru Vladimir Putin a însemnat o nouă viață profesională, cu mult mai multe
împliniri decât în cariera din cadrul KGB. Cu o minuțioasă descriere a evenimentelor ce au urmat
căderii Zidului Berlinului, atenția lui Myers se mută de la KGB la situația politică din Leningrad.
Cu un Boris Elțîn la Kremlin și un Anatoli Sobceak în fruntea Leningradului, descoperim un
Putin care, prin prietenii săi din KGB, ajunge să lucreze pentru cel din urmă, persoana care i-a
devenit din superior – un mentor.

Partea a II-a
Cu rigoare și atenție la detalii desăvârșite, Steven Lee Myers parcurge atât demisia lui Putin
din cadrul KGB, cât și modul în care personalitatea sa din ziua de azi începe să se întrezărească
în momentul în care toate contractele și stabilirea de relații profesionale revin în sarcina sa –
rezultate în anchete sau suspiciuni de spălare de bani 9, din cauza noii reputații a orașului
(dominat de mafie și criminalitate). Din păcate pentru Sobceak și din fericire pentru Putin, acest
vis „democratic” se curmă în momentul în care popularitatea celui dintâi suferă modificări (erau
cunoscute legăturile sale tot mai strânse cu oameni ai KGB-ului și cu corupția), iar alegerile
locale din 1996 îl plasează pe Sobceak pe locul al doilea.
În biografia lui Vladimir Putin, Myers reușește, printre povestiri și detalii, să creeze o
paralelă între cei doi lideri care i-au devenit, cu timpul, adevărați mentori. Alegerile acestuia de a
intra în KGB și apoi de a i se alătura lui Sobceak în conducerea Sankt Petersburgului i-au oferit
șansa de a lucra, după alegerile locale din 1996, în strânsă legătura cu Boris Elțîn, pe atunci
președinte. Și tot acestea i-au creionat lui Volodea (după cum îl alinta tatăl său) o perspectivă
asupra imaginii ideale pe care noua Rusie ar trebui să o atingă și care sunt elementele definitorii
ale unei națiuni puternice și reîmtregite. Steven Lee Myers vorbește, în cel de-al șaptelea capitol
– „Un drum neașteptat spre putere”, de șansa lui Putin de lucra în administrația prezidențială, în
lumina evenimentelor care i-au știrbit lui Elțîn din popularitate și din vigoarea politică a primului
mandat. Foarte mulți istorici și analiști politici consideră că „un Elțîn foarte nepopular a fost
realest pe fondul rigidizării voturilor pe scară largă și cu ajutorul secret al Casei Albe a lui
Clinton”10, pentru a înlătura și ultimele urme ale comunismului. Luând în calcul întreaga

8 Vladislav Inozmetsev, „The New Old Russia”, în American Interest, vol. 13, nr. 3 (ian/feb 2018). Washington DC:
American Interest, 2018. În textul original: „When the Soviet banner was lowered over the Kremlin on December
25, 1991, and replaced by the old Russian flag, it was widely celebrated as the fall of communism”, p. 45.
9 Steven Lee Myers, op.cit., partea a doua, cap. 5 „Spionul care a venit din frig”, p. 107.
10 Tony Wood, „Russia’s Imitation Democracy”, în The Nation, vol. 306, nr. 4 (februarie, 2018), New York: Nation
Company, 2018. În textul original: „a hugely unpopular Yeltsin was reelected amid widespread vote rigging, and
2
ascensiune din noua carieră politică a lui Putin, Myers schițează un veritabil portret al unui fost
agent KGB a cărui loialitate primează în fața unor acte precum coruperea propriei firi. După ce,
cu ajutorul lui Elțîn, Putin ajunge în fruntea noii agenții de informații – FSB 11, pentru a-i netezi
celui dintâi relațiile cu foștii securiști, Volodea instrumentează viitorul președintelui rus atât de
coerent, încât reușește, prin politica „kompromat” (compromiterea unei persoane, prin hărțuire),
să îl descurajele pe Iuri Skuratov, procurorul general ce îl ancheta pe Elțîn, să ducă mai departe
lupta cu Kremlinul12.
Încă odată, loialitatea lui Putin și abilitățile sale obținute în KGB sunt răsplătite de Boris
Elțîn, atât în momentul numirii sale la șefia Guvernului, cât și pe 31 decembrie 1999, atunci când
Elțin îi predă ștafeta lui Putin, asigurându-se că plecarea sa îl va ține departe de anchete: „Ai
grijă de Rusia”13, îi spune Elțîn noului președinte interimar. Noul Mileniu le aducea rușilor și un
nou început – „încă de atunci, ideologia lui Putin era să readucă măreția Rusiei” 14. Accentul lui
Myers cade din nou pe loialitatea lui Putin față de superiori – acesta decide semnarea unui
decret, chiar în prima seară a interimatului său, conform căruia Elțîn primește imunitate juridică
(libertatea îi era amenințată de ancheta începută de Iuri Skuratov) și numeroase privilegii.15

Partea a III-a
Dat fiind faptul că Putin era, totuși, un președinte interimar, iar în 90 de zile erau organizate
alegeri prezidențiale anticipate, Myers ne ilustrează un lider rus care nu a luat în serios campania
electorală, bazându-se mai mult pe ceea ce face, decât pe ceea ce spune. Astfel, Vladimir Putin
nu a recurs la niciun tertip politic pentru a-și atrage simpatizanți, nici în 2000 și nici la alegerile
ce vor fi urmat. Steven Lee Myers analizează, însă, modul în care acțiunile sale au reflectat
dorințele cetățenilor ruși, aflați într-o perioadă tulbure. Este un Vladimir Putin care primește de
la Elțîn moșternirea Războiului din Cecenia și care, într-o primă fază, stârnește admirația rușilor:
în 1999, în timp ce deținea funcția de premier, Rusia reușește să invadeze Cecenia,
nerecunoscând guvernul local.16 Dacă invazia este văzută de Myers drept un atuu al lui Vladimir
Putin în fața contracandidaților săi la alegeri, acest aspect se datorează controlului Kremlinului

with covert assistance from the Clinton White House”, p. 23.

11 Steven Lee Myers, op.cit., parta a doua, cap. 8 „Înotul de două ori în același râu”, pp. 181.
12 Ibid., partea a doua, cap. 9 „Kompromat”, pp. 195-199.
13 Ibid., partea a doua, cap. 10 „În latrină”, p. 245.
14 Mikhail Zygar, „The One and Future King”, în Time, vol. 191, nr. 12 (2018). New York: Meredith Corporation,
2018. În textul original: „Ever since, making Russia great again has become an ideology for Putin”, p. 39.
15 Steven Lee Myers, loc.cit., p. 245.
16 Steven Lee Myers, op.cit., p. 230.
3
asupra mass-mediei: ororile comise de armata rusească (considerată de mulți analiști ca fiind
genocid) nu reprezentau un subiect al știrilor, acestea prezentând numai acțiunile elogiatoare ale
Rusiei.17 Bineînțeles, după cum bine știm, Putin reușește să își mențină popularitatea și câștigă
detașat alegerile prezidențiale, fiind al doilea președinte al Federației Ruse.
Jurnalistul american atrage atenția, însă, asupra strategiilor neortodoxe ale lui Putin, prin
care acesta și-a asigurat longevitatea prezidențială: pe lângă faptul că majoritatea aparatcicilor de
la Kremlin și din guvern erau foști prieteni din orașul natal și din KGB (de aici și denumirea
„Clanul Petersburg”)18, a reușit să impună și un control de durată asupra mass-mediei, pe care o
neutralizează. Putin consideră că Rusia trebuie să fie unită, reîntregită, să își recâștige faima
internațională și cum altfel, dacă nu prin controlul presei, a armatei și a mediului economic
privat. Inclusiv tragicul eveniment al submarinului Kursk (2000) este considerat o pată neagră pe
presedinția lui Putin, dat fiind faptul că personalul nu a fost salvat pentru a nu se afla marile
secrete militare ale Rusiei: „Liderii militari ai Rusiei s-au întors la secretomania din perioada
sovietică și la fel a făcut și Kremlinul.”19
Relațiile externe sunt un subiect central al analizei jurnalistului Myers, acesta realizând o
paralelă între momentul 11 septembrie 2001, atunci când Putin i-a oferit întregul său sprijin
omologului său american, George W.Bush, deschizându-se și față de NATO și susținând războiul
din Afghanistan – și cel al invaziei americane în Irak. Prietenia dintre Putin și Bush s-a încheiat
brusc, din cauza nemulțumirilor președintelui rus vizavi de acțiunile americane; bineînțeles,
Vladimir Putin avea interese petroliere în Irak, iar înlăturarea lui Sadam Hussein de la putere ar
fi boicotat aceste interese. Ca rezultat al acestor evenimente a urmat peste un deceniu de relații
reci cu Statele Unite ale Americii și, pe alocuri, cu mare parte din Europa.
Cu un al doilea mandat de președinte deja validat, Vladimir Putin se concentrează asupra
fostei republici sovietice, Ucraina, și asupra alegerilor prezidențiale ucrianiene. O bătălie între
Viktor Iușcenko (influențe europene și americane) și Viktor Ianukovici (omul lui Putin de la
Kiev) risca să amenințe influența Rusiei asupra favoritei sale foste republici și, deci, o bătălie
pierdută în favoarea intereselor occidentale. Myers realizează aici, o analiză de exepție privind
legătura dintre situația Ucrainei și ceea ce Rusia considera că este în interesul NATO (acceptase
deja expansiunea din 2004 în țările baltice): „lui Putin i se părea că dușmanul ajunsese la porți.

17 Ibid., partea a treia, cap. 11 „Atrăgătoarea Portugalie”, pp. 254-255.

18 Ibid., pp. 270-271.
19 Ibid., p. 278.
4
Trebuia să fie oprit și Putin a tras linia la Ucraina.” 20 Frustrarea lui Vladimir Putin reieșea nu
numai din importanța Ucrainei pentru Rusia, dar și în urma evenimentelor din 2003 din Georgia:
Revoluției Trandafirilor și războaiele acesteia cu Abhazia și Osetia de Sud. Relația Rusia-SUA
s-a răcit după ce Bush a sprijinit Revoluția Portocalie din Ucraina și, deci, pe președintele
Iușcenko; Putin pierdea încă o bătălie în fața Occidentului. În acest punct, Myers amintește de
rădăcinile idologiei lui Vladimir Putin, regăsite în ideile lui Ivan Ilin, care considera ortodoxia și
patriotismul ca fiind bazele puterii statale – Putin devenise orbit de ideea puterii supreme.21
Un ultim moment important din cariera lui Putin ce reprezintă subiectul analizei lui Myers
din această parte a cărții este cel al „operațiunii succesorul”. Cu două mandate de președinte,
Vladimir Putin se afla în imposibilitatea (conform Constituției) de a candida pentru un al treilea
mandat succesiv. Astfel, Jurnalistul atrage atenția asupra rocadei de la Kremlin: Putin avea să
refuze schimbarea constituției, în schimbul susținerii lui Dmitri Medvedev, fost coleg în primăria
Sankt Petersburgului. Prin intermediul lui Medvedev, Putin se asigura că plecarea sa de la
Kremlin era mai mult de formă, cel dintâi fiind un simplu regent, după cum îl numește și Myers.
Întreaga Rusie era temătoare, nimeni nu își imagina viitorul fără Putin.

„Medvedev a declarat că, de dragul stabilității, dacă era ales, avea să-l
nominalizeze drept prim-ministru pe Vladimir Putin. Aranjamentul avea să
fie cunoscut drept «tandemul» și îi liniștea pe cei care fuseseră îngrijorați
de plecarea lui Putin de la Kremlin.”22

Partea a IV-a
Cele trei capitole destinate mandatului prezidențial al lui Dmitri Medvedev nu se
concentrează atât pe acțiunile propriu-zise ale noului președinte din fruntea Federației Ruse (deși
sunt detaliate cu atenție), cât pe diferențele dintre el și predecesorul său, autoritarul Putin. Steven
Lee Myers observă faptul că „Medvedev s-a dovedit mai puțin conflictual în exprimare, dornic
20 Steven Lee Myers, op.cit., partea a treia, cap. 15 „Molima Portocalie, p. 372.
21 Vladimir Tismăneanu, op.cit., p. 744.
22 Steven Lee Myers, op.cit., partea a treia, cap. 18 „Problema din 2008”, p. 464.
5
să prezinte o altă imagine a liderului, să dovedească faptul că tranziția era faptică, nu pur
simbolică.”23 Un prim pas în înfăptuirea acestui țel îl reprezintă războiul de cinci zile izbucnit în
Georgia, acolo unde autoritățile au atacat militar regiunea separatistă Osetia de Sud. Dacă Myers
prezintă un Medvedev ezitant, care este confuz și nu știe cum să reacționeze la aflarea veștii,
acesta decide, în cele din urmă, să permită armatei ruse deschiderea focului împotriva forțelor
georgiene din regiune, dar și asupra Tbilisi, în momentul în care Putin cere acest lucru. Din nou,
se observă caracteristica de regent a lui Medvedev, care, la întâlnirea cu Nicolas Sarkozy (pentru
aplanarea conflictului ruso-georgian), se prezintă cu un Putin „vocal și dur, atacându-l pe
Saakașvili cu o ferocitate care părea profund personală.”24
De la conflictele regionale, Myers face trecerea la relația dintre Rusia și Statele Unite, acolo
unde Barack Obama câștigase alegerile prezidențiale. În același timp, ne este prezentat un
președinte rus incapabil să ia propriile decizii, fiind vădit influențat de Putin într-unul din
discursurile sale referitoare la SUA. Este ilustrat un Medvedev complet schimbat, agresiv și care
amenință Occidentul cu rachete balistice dacă americanii ar fi construit sistemele antirachetă în
Europa. Myers ironizează penibilul situației, mutând atenția cititorului asupra primei întâlniri
dintre Medvedev și Obama, atunci când cel dintâi și-a cerut scuze președintelui american pentru
declarațiile sale. Influența lui Putin asupra lui Medvedev devine evidentă în momentul în care
acesta decide să sprijine Consiliul de Securitate al ONU în vederea intervenției militare în Libia;
Myers îl prezintă pe Putin ca fiind mânios, considerând că puterea SUA nu trebuia existinsă în
zona de influență rusească. Motiv pentru care, la momentul votării rezoluției, Rusia se abține și
decide să nu ofere susținere intervenției în Libia. 25 „Rokirovka”, însemnând rocadă, reprezintă
momentul în care Putin și Medvedev fac schimb de funcții, iar viitorul Rusiei în afacerile
internaționale își schimbă direcția; totul pentru că Putin se vede ca fiind salvatorul Rusiei26.
Partea a V-a
Ultima parte a biografiei lui Vladimir Putin cuprinde poate cele mai critice momente din
cariera sa la Kremlin, pe care Steven Lee Myers le înfățișează ca fiind definitorii și esențiale atât
pentru viitorul liderului rus, cât și pentru patria sa. Astfel, intitulat sugestiv „Înlocuirea”,
capitolul cu numărul 22 ilustrează rocada de la puterea Rusiei, momentul în care Vladimir Putin
se reîntoarce la Kremlin, spre bucuria cetățenilor ruși. Pentru a accentua controlul acestuia
23 Steven Lee Myers, op.cit., partea a patra, cap. 19 „Regența”, p. 482.
24 Ibid., p. 488.
25 Ibid., partea a patra, cap. 21 „Întoarcerea”, pp. 534-535.
26 Ibid., p. 546.
6
asupra întregului sistem de stat, inclusiv a bisericii, Myers vorbește despre evenimentul provocat
de grupul Pussy Riot, femeile care au îndrăznit să ceară plecarea de la putere a lui Putin, printr-o
mișcare civică, chiar în biserică. Reacția rusească a fost departe de cea așteptată:

„Giumbușlucul vulgar al Pussy Riot a ofensat majoritatea rușilor care se

considerau ortodocși, chiar dacă nu participau la slujbe. Furtuna feministă a
îngrozit, de asemenea, mulți adversari politici ai lui Putin, care credeau că
provocarea fără gust va aduce beneficii Kremlinului, mobilizându-i susținătorii
conservatori.”27

Acesta a fost și scenariul, de altfel, pentru că, așa cum concluzionează și Myers, Biserica
Ortodoxă Rusească se află în topul preferințelor cetățenilor ruși privind influența instituțională și
o sursă de sprijin nemărginită pentru liderul de la Kremlin. Prin urmare, Vladimir Putin este
ilustrat, pentru a treia oară, ca fiind căștigătorul cursei prezidențiale. Din păcate, niciun protest
civic ca urmare a căștigării alegerilor nu s-a putut concretiza, încercările celor nemulțumiți de
Putin fiind înăbușite încă din fașă. Noul Putin „revenise la putere divizând națiunea, alimentând
teama că dușmanii din interior voiau să pună mâna pe putere și să schimbe tot ce realizase el de
când depusese primul jurământ. [...] Nu mai era președintele întregii Rusii, ci pentru majoritatea
Putin.”28 Myers realizează, în acest caz, o analiză de excepție a începerii mandatului cu numărul
trei al lui Putin, această descriere prevestind toate deciziile nefericite pe care Putin le va lua. În
același timp, demonstrează și repercursiunile condamnării grupului „Pussy Riot”, atunci când
scena internațională a răspuns, în cadrul summit-ului G20, cu o dezamăgire universală. 29
Răspunsul lui Putin nu a întârziat să apară, acesta considerând că atât SUA, cât și Europa își
doresc ca Rusia să nu evolueze și fac tot posibilul pentru a-i îngrădi progresele și interesele.
Tocmai din acest motiv, apariția sa în Forbes drept cel mai puternic om al scenei internaționale
(în urma deciziei de a obliga Siria să își decimeze forța chimică) i-a readus lui Putin faima din
Rusia anului 2000.
Cea mai importantă parte a biografiei realizată de Myers este reprezentată de conflictul
Rusiei cu Ucraina, izbucnit în 2013 și care a culminat cu anexarea peninsulei Crimeea (2014).
27 David S. Foglesong, „Putin: From Soulmate To Archenemy”, în Raritan, vol. 38, nr. 1 (2018). New Brunswick:
Rutgers University. În textul original: „The vulgar antics of Pussy Riot offended the majority of Russians who
considered themselves Orthodox even if they did not attend church services. The feminists’ stunt also appalled many
political opponents of Putin who thought the tasteless provocation would benefit the Kremlin and mobilize its
conservative supporters.”, p. 30.
28 Steven Lee Myers, op.cit., partea a cincea, cap. 22 „Înlocuirea”, p. 574.
29 Ibid., partea a cincea, cap. 23 „Singur pe muntele Olimp”, p. 588.
7
Dorința Rusiei de a avea din nou influență asupra Ucrainei rezidă în perioada Rusiei Kievene,
atunci când luau naștere cele două popoare. În 2013, la un an după preluarea celui de-al treilea
mandat de președinte, Putin s-a simțit amenințat în momentul în care Ucraina dorea aderarea la
Uniunea Europeană, în condițiile în care Rusia plănuia înființarea unei organizații economice
regionale. Astfel, omul său de la Kiev, Ianukovici, „a declanșat o criză politică, hotărând să nu
semneze un acord de asociere cu Uniunea Europeană care i-ar fi obligat pe ucraineni să se
supună unui program de austeritate potențial devastator” 30; a primit, în schimb, un împrumut de
la Rusia. Răspunsul cetățenilor ucrainiei la o politică de stat pro-rusească a fost declanșarea unor
proteste de amploare la Kiev, cunoscute la nivel internațional sub denumirea de EuroMaidan.
În acest punct central, Steven Lee Myers oferă imaginea unui Vladimir Putin răzbunător,
care decide că Ianukovici nu poate face față forțelor anarhice din Kiev și decide încălcarea
dreptului internațional și a suveranității Ucrainei: invadează Crimeea, ocupă parlamentul
regional31, organizează un referendum neconstituțional și anexează peninsula. Dacă inițial a
dezmințit informațiile legate de operațiunile militare rusești în Crimeea, după „scrisoarea de
ajutor” a lui Ianukovici a recunoscut că Rusia apăra interesele etnicilor ruși. Motivul real este
împărășit de Myers în ultima parte a cărții sale, o veritabilă analiză a modului în care Putin a
gândit anexarea peninsulei: era legitimă, avea această putere și „a folosit termenul Novarosia [...]
pentru a reaminti dreptul istoric asupra porțiunii din teritoriul ucrainean” 32; această putere i-a
adus nenumărate critici și sancțiuni economice internaționale, dar întreg respectul rusesc de care
avea atâta nevoie, în sondaje apărând ca favorit al cetățenilor ruși, cu peste 85% din voturi.
Concluzie

Cu o istorie a propriei evoluții învăluită în mister, Vladimir Putin devine subiectul de interes
al marilor analiști politici și istoricilor contemporani, iar Steven Lee Myers reușește să
deslușească, în cartea sa, motivele care l-au determinat pe Putin să devină un lider autocrat.
Îmbinând formidabil și armonios narațiunea, descierea și analiza politică, Myers captează atenția
cititorului încă din primul capitol al cărții sale, atunci când încearca (și reușește) să îl portretizeze
și altfel pe Vladimir Putin decât este el cunoscut astăzi (autoritar și fără scrupule).

30 David S. Foglesong, op.cit., în textul original: „[Viktor Yanukovych] triggered a political crisis by deciding not
to sign an Association Agreement with the European Union that would have compelled Ukrainians to undergo a
potentially devastating austerity program.”, p. 33.
31 Steven Lee Myers, op.cit., partea a cincea, cap. 25 „Rusia noastră”, p. 642.
32 Ibid., p. 651.
8
 „Fostul șef al biroului New York Times își îndreaptă atenția spre viața unui bărbat
care a rămas pe scenă timp de 15 ani, cu perspectiva de a rămâne chiar și mai
mult. Myers face tot ce îi stă în putință pentru a injecta sânge în cel mai fără vlagă
bărbat, în anii de formare, în timpul izolării sale crescânde din reședința oficială
de la periferia Moscovei și din mega-conacul său din Sochi.”33

Un lider autoritar care consideră că statutul de superputere îi oferă Rusiei dreptul să anexeze
teritoriile altor state și să influențeze hotărâtor alegerile prezidențiale din Statele Unite. Venirea
lui Donald Trump la Casa Albă, în 2016, precum și numeroasele mișcări de extremă dreapta
apărute în Europa ultimilor 2-3 ani reprezintă strategiile lui Vladimir Putin prin care încearcă să
dezmembreze Uniunea Europeană și Statele Unite pentru o mai mare influență a Rusiei în
regiunea ex-sovietică. Un astfel de comportament este discutat și analizat de Myers în cartea sa,
„Noul Țar”, jurnalistul american povestind întâmplările din viața și cariera lui Putin ce i-au
influențat, în cele din urmă, decizia de a anexa Crimeea și de a rupe relațiile cu Occidentul. Este
evident faptul că Rusia lui Putin se consideră o victimă a hegemoniei occidentale și preferă să
rezolve disputele pe care militară: de aici și capturarea vaselor ucrainiene în Marea Azov, din
2018. Însă ultimele alegeri prezidențiale din Rusia, în urma cărora Putin a ieșit câștigător,
demonstrează iubirea rușilor față de „incontestabilul” lor lider, dar și spusele lui Myers din
ultima parte a cărții sale: „Supremația lui Putin [...] acum părea inexorabilă. Nimic nu părea să-i
amenințe puterea înainte de alegerile prezidențiale din 2018.”34

33 John Kampfner, „The Invention of Russia by Arkady Ostrovsky; The New Tsar by Steven Lee Myers; The Red
Web by Andrei Soldatov and Irina Borogan – review”, în The Guardian, ultima actualizare la 5 octombrie 2015,
consultat în 30 decembrie 2018. În textul original: „The former New York Times bureau chief delves into the life of a
man who has bestridden the stage for 15 years, with the prospect of much more to come. Myers does his best to
inject blood into this most bloodless of men, through his formative years, to his increasing isolation in his official
residence on the Moscow outskirts and his mega-mansion in Sochi.”, URL:
˂https://www.theguardian.com/books/2015/oct/05/the-invention-of-russia-the-new-tsar-the-red-web-book-reviews˃.
34 Steven Lee Myers, op.cit., partea a cincea, cap. 25 „Rusia Noastră”, p. 669.
9
Recenzie Anghel Ana-Maria
CPCEI, anul II

BIBLIOGRAFIE

A. Corpus de texte:

FOGLESONG, David S.: „Putin: From Soulmate To Archenemy”, în Raritan, vol. 38, nr. 1

(2018). New Brunswick: Rutgers University, 2018;

INOZMETSEV, Vladislav „The New Old Russia”, în American Interest, vol. 13, nr. 3 (ian/feb

2018). Washington DC: American Interest, 2018;

MYERS, Steven Lee: Noul Țar, trad.: Lidia Grădinaru, pref.: Armand Goșu. București: ed.

Corint Books, 2016;

TISMĂNEANU, Vladimir: „The new tsar: the rise and reign of Vladimir Putin. By Steven Lee

Myers”, în International Affairs, vol. 92, nr. 3 (2016). Londra: Chatham House, 2016.;

WOOD, Tony: „Russia’s Imitation Democracy”, în The Nation, vol. 306, nr. 4 (februarie 2018),

New York: Nation Company, 2018;

ZYGAR, Mikhail: „The One and Future King”, în Time, vol. 191, nr. 12 (2018). New York:

Meredith Corporation, 2018.

B. Surse web:

BECKERMAN,Gal: „‘The New Tsar: The Rise and Reign of Vladimir Putin’ by Steven Lee

Myers”, nytimes, ultima actualizare în 2 noiembrie 2015, consultat la 30 decembrie 2018. URL:

˂https://www.nytimes.com/2015/11/08/books/review/the-new-tsar-the-rise-and-reign-of-

vladimir-putin-by-steven-lee-myers.html˃.
Recenzie Anghel Ana-Maria
CPCEI, anul II

KAMPFNER, John: „The Invention of Russia by Arkady Ostrovsky; The New Tsar by Steven

Lee Myers; The Red Web by Andrei Soldatov and Irina Borogan – review”, the guardian, ultima

actualizare la 5 octombrie 2015, consultat în 30 decembrie 2015. URL:

˂https://www.theguardian.com/books/2015/oct/05/the-invention-of-russia-the-new-tsar-the-red-

web-book-reviews˃.