Inculpatul V a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infr.

de tentativă de omor,
reţinându-se că, în calitate de tată natural al minorei S, copil născut din afara căsătoriei şi
recunoscut ulterior datei faptei, a omis să intervină fizic (doar solicitându-i verbal să nu-l mai
agreseze) în momentul în care concubina lui şi mama copilului i-a aplicat multiple lovituri cu
palma peste cap, ceea ce a dus la punerea în primejdie a vieţii victimei.

În sarcina inculpatului T.N. s-a reţinut că în timp ce se afla în serviciul de pază al

deţinuţilor, în calitate de şef de escortă, a permis unor copii să se joace cu mingea în
apropierea locului unde lucrau deţinuţii. Apoi, a arătat minorilor felul în care se armează
pistolul mitralieră, dându-le şi lor arma descărcată să se joace şi ei cu ea. După aceea,
inculpatul a pus din nou încărcătorul în armă şi apoi a jucat fotbal cu copii. Ulterior, minorul
A.L. a luat pistolul de pe iarbă voind să-l mute în alt loc şi, în momentul ridicării, a apăsat din
greşeală pe trăgaci, declanşând o rafală de 7 cartuşe dintre care unul a ucis o persoană.

Instanţa a reţinut că inculpatul X a lăsat, în timpul nopţii, camionul pe care îl conducea

pe marginea drumului din cauza unor defecţiuni tehnice, fără a-l marca cu triunghiuri
reflectorizante, socotind că cele două plăcuţe reflectorizante sunt suficiente. În aceste condiţii,
inculpatul Y, care conducea cu viteză mare un autoturism a lovit camionul pe care nu l-a văzut
din cauza ceţii dese şi a întunericului, iar un pasager din maşina acestuia a decedat. Ce trebuie
să decidă instanţa cu privire la cei doi inculpaţi?

Instanţa a reţinut că inculpatul, în calitate de preşedinte de instanţă, nu a luat măsuri de

îndepărtare a gheţii de pe scările de acces în instanţă, astfel că o persoană, citată în calitate de
martor, a alunecat pe gheaţă şi a căzut lovindu-se cu capul de scări, decedând la scurt timp. Să
se arate dacă inculpatul poate răspunde penal pentru decesul victimei.

În fapt s-a reţinut că inculpatul aflat în stare de ebrietate conducea cu mare viteză un
autoturism. La un moment dat, inculpatul se angajează într-o depăşire neregulamentară,
intrând pe contrasens, unde circula regulamentar un biciclist. Pentru a evita coliziunea,
biciclistul a fost nevoit să pătrundă pe trotuar, unde a căzut, dar fără a se accidenta. Revoltat
de cele întâmplate, acesta se ridică şi porneşte în urmărirea conducătorului auto. După o cursă
de circa 100 m., biciclistul suferă o criză cardiacă şi decedează. Să se arate dacă există raport
de cauzalitate între fapta şoferului şi rezultatul produs.

În seara zilei de 9 februarie 1994, inculpatul ST, fără permis de conducere şi în stare
de ebrietate, s-a urcat la volanul autoturismului propriu, circulând pe străzile localităţii B din
judeţul Alba. Din cauza stării în care se afla a pierdut controlul asupra vehiculului, intrând pe
trotuar şi accidentând grav victima AS, după care a părăsit locul accidentului. Victima a
decedat la spital în data de 28 februarie 1994. Raportul de expertiză medico-legală
concluziona că:
● moartea lui AS se datorează stării toxico-septice consecutive unei peritonite
determinată de un ulcer cronic duodenal netraumatic anterior accidentului, perforat;
● sus-numitul a prezentat şi leziuni grave post-traumatice meningo-cerebrale
costopleuropulmonare, precum şi fracturi ale membrelor inferioare care au fost primejdioase
pentru viaţă şi care, în lipsa unui tratament medical adecvat ar fi dus la moartea victimei;
● ulcerul duodenal şi complicaţiile sale au fost mascate de gravitatea simtomatologiei
post traumatice;
● în caz de supravieţuire, leziunile traumatice ar fi necesitat peste 60 de zile îngrijiri
medicale pentru vindecare.
 Să se arate dacă există raport de cauzalitate între accidentul provocat de inculpat şi
moartea victimei.
S-a reţinut faptul că inculpatul D.E., conducând un autobuz a produs un accident de
circulaţie, în care fost grav rănită o persoană. Fiind transportată cu ambulanţa la spital,
victima a decedat din cauza unui al doilea accident comis din culpa lui C.G., care nu a lăsat
prioritatea ambulanţei. Potrivit expertizei, moartea s-a datorat şocului traumatic, rezultat al
primului accident, decompensat rapid în urma leziunilor suferite cu ocazia celui de al doilea
accident. De asemenea, s-a apreciat că existau şanse importante de supravieţuire dacă victima
ar fi ajuns la spital după primul accident.

Instanţa a reţinut că inculpatul conducea cu viteză pe o şosea udă o maşină în care se

afla şi victima. La un moment dat, când maşina se afla pe un pod, inculpatul a pierdut
controlul maşinii, care se îndrepta cu viteză spre un stâlp. În aceste condiţii, victima a sărit din
maşină, lovindu-se mortal la cap. Şoferul a scăpat cu răni uşoare în urma impactului. Trimis în
judecată pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, inculpatul afirmă că nu există
raport de cauzalitate între modul în care a condus el autoturismul şi moartea victimei. Ce
trebuia să decidă instanţa de judecată?

Inculpatul a luat victima, o tânără din satul său, pentru a o duce cu camionul pe care îl
conducea dintr-un sta vecin spre casă. După ce a ajuns în faţa casei victimei, aceasta i-a cerut
să oprească camionul, însă inculpatul a refuzat, spunând că vrea să meargă să bea amândoi o
cafea. Victima a ameninţat că dacă nu opreşte sare din maşină şi a deschis portiera
camionului, însă inculpatul nu numai că nu a frânat, ci a accelerat, situaţie în care victima a
sărit, accidentându-se mortal. În timpul procesului, inculpatul a susţinut că nu există raport de
cauzalitate între fapta sa şi moartea victimei. Ce trebuie să decidă instanţa?

Inculpatul a fost trimis în judecată pt. vătămare corporală din culpă, reţinându-se că la
data de 18.07.2015, aflându-se la volanul unui camion, nu a acordat prioritate de trecere unui
autoturism, intrând în coliziune cu acesta, ceea ce a condus la accidentarea celuilalt şofer.
Potrivit raportului de constatare medico-legală întocmit, victima a suferit leziuni traumatice
pentru vindecarea cărora sunt necesare 90-100 zile de îngrijiri medicale.