1.

Considerații generale

Nitratii (NO3) si nitritii (NO2) sunt componenti naturali ai solului, proveniti din
mineralizarea substantei azotate de origine vegetala sau animala datorata in primul rand
microorganismelor existente in sol. O parte din ei sunt absorbiti din radacinile plantelor si servesc
la sinteza proteinelor si a altor compusi cu azot, iar alta parte este antrenata de apele de suprafata
si de cele care traverseaza solul, regasindu-se in rauri, lacuri sau in panza de apa freatica.
Mineralizarea azotului se datorează în primul rând microorganismelor existente în sol. În
țările cu climat temperat, acest proces se desfășoară cu maximum de intensitate în sezonul cald.
Nitrații proveniți din agricultură sunt una dintre cele mai mari probleme pentru poluarea
apei. Deși sunt esențiali pentru creșterea multor specii de plante, printre care cele mai multe dintre
cele pe care le mănâncă, nitrații devin o problemă în cazul în care ajung în apă, unde nu sunt doriți.
Nitrații apar în mod natural în sol și apă dar în cantități reduse, cantități care, de cele mai multe
ori, sunt suplimentate de către agricultori. Această problemă a început odată cu agricultura
intensivă atunci când, din dorința de a crește volumul producției, volumul de îngrășăminte utilizate
a fost mărit de la o zi la alta.

Nitrații și nitriții sunt un subiect des abordat în media din România, de cele mai multe ori
fără a se înțelege clar semnificația celor doi termeni. Pentru o definiție corectă, trebuie să pornim
de la înțelegerea rolului azotului în ecosistem.
Azotul este esențial pentru viața pe Pământ, iar ciclul azotului este unul dintre cele mai
importante cicluri ale substanțelor nutritive pentru ecosistemele naturale. Plantele absorb nitrații
și nitriții azotul din sol, iar unele animale se hrănesc cu plante. Atunci când acestea mor și se
descompun, azotul se reîntoarce în sol, unde bacteriile îl transformă, iar ciclul reîncepe.
Cu toate acestea, activitățile agricole pot perturba echilibrul acestui ciclu, de exemplu, prin
aplicarea excesivă de fertilizanți, cauzând, pe de o parte, poluarea apei și eutrofizarea ca urmare a
unui exces de substanțe nutritive, iar pe de altă parte acidifiere și consecinţe nefaste ale gazelor cu
efect de seră, ca urmare a emisiilor gazoase.

1
 1.1. De la nitrați și nitriți, la compuși toxici

Nitratul şi nitritul sunt doi ioni naturali omniprezenţi în mediul ambiant, fiind produşi în
urma oxidării azotului de către microorganismele din plante, sol şi apă. Nitratul este forma oxidată
cea mai stabilă a azotului, aceasta putând fi totuşi redusă în nitrit prin acţiune microbiană. Ceea ce
este important de menționat este faptul că, în organismele vii, nitraţii şi nitriţii pot duce la apariţia
de compuşi cu efect toxicologic major.
Nitraţii din sol provin din fixarea azotului atmosferic de către numeroase specii vegetale
(leguminoase), fiind prezenţi chiar şi în absenţa fertilizării azotate, aceasta din urmă constituind
însă o sursă majoră a lor. Nitraţii din apele subterane provin din spălarea de către apa de ploaie a
nitraţilor existenţi în mod natural în solul de suprafaţă (ajungând astfel în freatic), sau pot avea ca
sursă îngrăşământul folosit pentru fertilizare. Concentraţia naturală a nitraţilor în apele subterane
este în mod normal mai mică de 10 mg/l.
Nitraţii din apele de suprafaţă au două surse principale: apele subterane folosite în
activităţile agricole și deversarea apelor uzate urbane, care pot conţine şi ele substanţe azotoase.
Spălarea de către ploaie a solurilor agricole care conţin nitraţi (mai ales iarna) sau dezlănţuirea
unor furtuni puternice pot constitui o sursă importantă de nitraţi pentru apele de suprafaţă. În
numeroase cursuri de apă se pot observa modificări sezoniere ale concentraţiilor de nitraţi,
înregistrându-se concentraţii crescute iarna şi scăzute vara. În apa de fântână, concentraţiile
crescute de nitraţi pot proveni din mai multe surse: compoziţia naturală a solului, folosirea pe scară
largă a fertilizanţilor cu azot, nerespectarea condiţiilor igienico-sanitare şi de amplasare a
fântânilor.
Important de reținut este că, de regulă, cauza principală a acumulării nitraţilor o constituie
folosirea îngrăşămintelor azotoase pe terenurile de cultură. În condiţii de fertilitate intensă, se
ajunge ca unele legume să conţină de 3-4 ori mai mult nitrat decât în absenţa îngrăşămintelor. Alte
cauze majore a acumulărilor masive de nitrați sunt depozitările neconforme de dejecții animale din
ferme, dar și gropile de gunoi menajer care nu respectă normele de depozitare în vigoare.

2
 1.2. Circuitul nitraților în natură

Nitratii si nitritii sunt componenti naturali ai solului si fac parte din ciclul azotului. Ei
apar odata cu mineralizarea substantelor organice azotoase provenite de la plante si animale.
Fertilizatorii agricoli, gunoiul de grajd, deversarile de ape reziduale domestice, plantele si
animalele in descompunere sunt principalele surse de nitrati si nitriti.
Excesul de nitrați adăugați în sol care nu poate fi folosit de plante se poate scurge în apele
subterane în acest fel contaminându-le. Acesta este transportat în apele subterane de căte ploi,
topirea zăpezilor sau irigații. Acest lucru se întamplă cel mai adesea atunci când solul este nisipos.
O parte din nitrati sunt absorbiti de radacinile plantelor si au rol de materie prima pentru
sinteza proteinelor si altor compusi cu azot. Surplusul ramas contamineaza panza freatica,
regasindu-se in rauri, lacuri sau in apele subterane.

Nitrații (NO3) sunt prezenți în mod natural în sol, apă, plante și alimente (carne), dar și în
aer, însă nivelele nitraților din sol și apă pot fi crescute prin intermediul activităților umane și aici
ne referim în mod special la utilizarea fertilizatorilor pe bază de azot, creșterea cantității de deșeuri
azotoase din fermele de animale și păsări, precum și a tratamentului apelor reziduale urbane. În
mediul înconjurător, bacteriile de nitrificare transformă ionii de amoniu în nitriți și nitrați. Impactul
cel mai puternic al nitraților, din punct de vedere economic, este asupra solului și apei.

3
2. Poluarea apei cu nitrați – situația în România

Nitrații sunt foarte solubili, se dizolvă usor în apă si sunt foarte greu de înlaturat. Prin urmare
tratarea apelor poluate cu nitrați este foarte complicată si costisitoare. Cele trei metode de reducere sau
eliminare a nitraților din apă sunt:
  •demineralizare prin distilare sau osmoză inversă
  •schimbătoare de ioni
  •amestecare
Conform directivei 75/440/EEC valoarea maximă admisă a concentrațiilor de nitrați în apă
este de 50 mg/l. Din păcate în România înca exista multe zone în care aceste valori sunt cu mult
depăsite. Aceste zone sunt prezentate în figura 2.

În România, intoxicarea cu nitrați este în continuare o realitate problematică, mai ales în

regiunea de nord-est a țării. Concentrațiile crescute de nitrați/nitriți din compoziția solului au
provocat 84 de cazuri de intoxicație acută în România, și chiar decese, în urmă cu doar patru ani.
În majoritatea cazurilor, a fost vorba despre sugari, care sunt mai sensibili la aceste substanțe. Cea
mai importantă sursă de intoxicare cu nitrați şi nitriţi o reprezintă în continuare apa din fântâni,
unde concentraţia de nitraţi depăşeşte cu mult limita admisă pentru apa potabilă. În majoritatea
comunelor și satelor din România, apa din fântână este poluată cu substanţa provenită din dejecțiile
animale, gunoiul de grajd depozitat direct pe sol şi latrinele neimpermeabilizate din gospodăriile
oamenilor.
Așa cum se specifică în studiul realizat de Institutul Naţional de Sănătate Publică – „Apa
de fântână, contaminarea cu nitraţi şi methemoglobinemia”, situaţia României se caracterizează
prin existenţa unor teritorii cu frecvente şi importante impurificări ale apei de fântână cu substanţe
azotoase. Convenţia pentru Drepturile Copilului prevede însă obligaţia statelor semnatare de a
combate bolile, inclusiv prin asigurarea unei aprovizionări adecvate cu apă potabilă. Cu toate
acestea, methemoglobinemia acută infantilă generată de apa de fântână reprezintă în continuare o
problemă de sănătate publică în România, a cărei rezolvare se impune ca prioritară.

4
 Descrierea generală a principiilor de stabilire a zonelor vulnerabile la poluarea cu
nitraţi din surse agricole

Conform prevederilor HG nr. 964/2000 criteriile utilizate pentru identificarea apelor

afectate sau susceptibil să fie afectate de poluarea cu nitraţi din surse agricole sunt următoarele:
· Dacă apele dulci de suprafaţă, utilizate sau care în perspectivă vor fi utilizate ca sursă de
apă potabilă, conţin sau sunt susceptibile să conţină concentraţii de nitraţi mai mari decât cele
prevăzute în Directiva 75/440/EEC privind calitatea apelor de suprafaţă destinate potabilizării (>50
NO3- mg/l), dacă nu se iau măsuri de protecţie;
· Apele subterane ce conţin sau sunt susceptibile să conţină concentraţii de nitraţi mai mari
decât limita maximă admisibilă de 50 mg/l, dacă nu se iau măsuri de protecţie;
· Apele dulci din lacurile naturale sau din alte surse de apă dulce (lacuri de acumulare,
canale), ape costiere şi marine sunt eutrofe sau pot deveni eutrofe în viitorul apropiat, dacă nu se
iau măsuri de protecţie.

5
 2.1. Efectele poluarii apelor cu nitrati.

Efectul principal al poluării cu nitraţi al apelor de suprafaţă îl reprezintă eutrofizarea.

Eutrofizarea apelor de suprafaţă (dulci sau marine) este caracterizată prin creşterea
accelerată a algelor şi a altor plante acvatice ca urmare a conţinutului crescut de compuşi ai azotului
şi fosforului în apă. Ca rezultat al acestui proces, echilibrul organismelor acvatice se deteriorează
diminuând în acest mod calitatea apelor.
Efectul principal al poluării cu nitraţi al apelor subterane este reprezentat de diminuarea
potabilităţii apei.

Eutrofizarea are efecte deosebit de dramatice cum ar fi:

- blocarea pătrunderii luminii solare la flora acvatică obişnuită, care este dependentă de
aceasta, ceea ce îi provoacă distrugerea;

- în condiţiile excesului de nutrienţii poate apare o modificare a structurii normale a

speciilor florei acvatice, putând deveni dominantă proliferarea unor specii nedorite sau
periculoase;

- în condiţiile în care algele sau fitoplanctonul care s-au proliferat îsi pierd viaţa, acestea
sunt descompuse de bacterii aerobe cu un consum foarte mare de oxigen dizolvat, fapt care
afectează în mod dramatic fauna acvatică (peşti sau nevertebrate) din cauza lipsei parţiale (hipoxie)
sau totale (anoxie) de oxigen dizolvat în apă; astfel în mai multe zone de pe glob din cauza hipoxiei
au apărut aşa numite “zone moarte” cu viaţă acvatică foarte restrânsă (de exemplu în nordul
Golfului Mexic, în anumite zone ale fluviului Mississippi, etc);

- condiţiile de eutrofizare pot conduce şi la afectarea sănătăţii oamenilor prin consumul de

peşte sau nevertebrate contaminate cu toxinele anumitor alge sau chiar prin contactul direct cu
apele contaminate cu astfel de toxine;

- eutrofizarea apelor poate crea probleme şi când aceasta sunt utilizate ca surse de apă
pentru alimentare deoarece unii compuşi biochimici din aceste ape pot reacţiona cu reactivii

6
utilizaţi pentru tratarea apei în vederea potabilizării rezultând substanţe deosebit de periculoase
pentru sănătatea oamenilor.

Formele foarte periculoase sub care nutrienţii din apele uzate pot produce fenomenul de
eutrifizare a receptorilor sunt: azotul sub formă de amoniac (NH3), ioni de amoniu (NH4-), ioni
de nitriţi (NO2-), ioni de nitraţi (NO3-), azot organic (din punct de vedere al proporţiilor în apele
uzate menajere azotul se găseşte în principal sub formă de azot amoniacal 60-70% şi sub formă de
azot organic 30-40%), iar fosforul sub formă de fosfaţi (denumiţi şi ortofosfaţi), polifosfaţi şi fosfor
legat organic.

În epurarea apelor uzate eliminarea azotului se face prin două procese biologice
consecutive şi anume nitrificarea şi denitrificarea.

Nitrificarea este un proces biologic aerob în două faze prin care azotul amoniacal sau
organic este oxidat mai întâi prin acţiunea unor bacterii autotrofe la nitriţi (NO2-), după care nitriţii
sunt oxdaţi prin acţiunea aceloraşi bacterii aerobe la nitraţi (NO3-).
Denitrificarea este un proces biologic de reducere a nitraţilor şi nitriţilor din apa uzată la
azot gazos (N2). Procesul de denitrificare este realizat de o varietate de bacterii comune heterotrofe
care în mod normal se găsesc în procesele biologice aerobe, cele mai multe fiind bacterii facultativ
aerobe care au abilitatea de a utiliza nitraţii, nitriţii sau oxigenul elementar pentru oxidarea
materiilor organice.
NO3- → NO2- → NO → N2O → N2

Efectele negative ale nitriților:

Odată ingerați, nitrații se transforma în nitriți – substante mult mai toxice decat nitratii, in
urma contactului cu microflora bacteriana a stomacului. Efectele ingerarii unei cantitati de nitrati
peste limita admisa pot fi:

 hipertensiune;
 cefalee;
 intoxicatie;
 disfunctii ale sistemului circulator si ale glandelor tiroide;
 cianoza severa;
 ..chiar cancer.

Cei mai sensibili la nitrați sunt copii foarte mici din cauza unor bacterii care traiesc în tubul
digestive în primele luni de viata. Aceste bacterii transformă nitratul în nitrit, care reactionează cu
hemoglobin (care transportă oxigenul in corp) formând methemoglobina, care nu transportă oxigenul.

7
 2.2. Inovare în gestionarea gunoiului de grajd

Inovare în gestionarea gunoiului de grajd. Rapoartele europene indică un interes din ce în

ce mai mare în privința inițiativelor de prelucrare a gunoiului de grajd. În zonele cu creștere
intensivă a animalelor, caracterizate de surplusuri mari de substanțe nutritive, fermierii prelucrează
gunoiul de grajd, în vederea facilitării transportului și a gestionării acestuia. Tehnicile variază, de
la simpla separare în fracțiuni lichide și solide la uscarea, compostarea sau incinerarea fracțiunilor
solide și filtrarea pe membrane sau tratarea biologică, care permite fracțiunii lichide curate să se
întoarcă în sistemele de apă.
Aceste măsuri sunt deseori combinate cu procese de digestie în instalații de biogaz, pentru
producerea de energie. Grupurile de fermieri au investit în instalații cooperative, mai ales în Belgia,
Olanda și Spania. Crescătorii de animale experimentează, de asemenea, noi tehnici de furajare,
cum ar fi diete sărace în azot și gestionarea avansată a procesului de furajare, care contribuie la
ameliorarea eficienței transformării furajelor și la reducerea excreției de substanțe nutritive.
În primul rând, gunoiul de grajd conține atât efluenți de amoniac cât si forme organice de
azot. Azotul organic poate fi convertit la amoniac în sol. Acest amoniac, împreună cu orice
fertilizant amoniacal care se aplică, este convertit în nitrat de către bacteriile din sol într-un proces
numit nitrificare. Nitrificarea este importanta deoarece plantele pot utiliza numai azot sub forma
de nitrat. Cu toate acestea, atunci când amoniacul este nitrificat mai mult decât pot plantele utiliza,
surplusul neutilizat se va acumula în sol.

Câteva dintre cele mai cunoscute caracteristici ale gunoiului de grajd, cu efecte pozitive
sunt :
· conţine întregul complex de nutrienţi necesar plantelor cultivate;
· este considerat un îngrăşământ universal, corespunzător pentru toate plantele de cultură
şi pe toate tipurile de sol. Se foloseşte cu precădere pe solurile sărace în humus, pe cele
nestructurate sau cu structură degradată, pe cele grele (argiloase) pe care le afânează, pe cele uşoare
(nisipoase) la care le îmbunătăţeşte caracteristicile de reţinere a apei;
· procesele de mineralizare a materiei organice nu sunt rapide, datorită aportului de
material vegetal folosit la aşternut, astfel că nitraţii sunt eliberaţi treptat;
· introduse în sol, contribuie la îmbunătăţirea stării structurale, la creşterea capacităţii
calorice, a rezervelor accesibile de apă;
· are o acţiune benefică asupra activităţii macro şi microorganismelor din sol, stimulându-
le activitatea;
Urina este considerată de asemenea un bun fertilizant organic natural, fiind bogată
îndeosebi în azot şi potasiu. Se utilizează urina din adăposturile zootehnice, nereţinută de
aşternutul folosit, colectată şi păstrată cu sau fără fermentare în bazine acoperite, pentru a se evita
pierderile de azot.

În al doilea rând, aplicarea de îngrăsământ cu azotat în cantităti mai mari decat cele ce pot
fi utilizate de plante vor duce la un nivel ridicat de nitrați. Nitrații pot pătrunde în organism prin
alimentele ingerate precum si prin apa băuta. Acestia odata ajunsi în organism sunt la fel de
dăunatori atât pentru animale cât si pentru oameni.

8
3. Metode de reducere a poluarii cu nitrati din agricultura

În vederea reducerii potentialului de poluare cu nitrati în zonele vulnerabile se impun

urmatoarele masuri:

• utilizarea metodelor specifice sistemelor de agricultura durabila si biologica: rotatia

culturilor. Culturile de leguminoase perene (dar si anuale) sunt preferate pentru
îmbunatatirea bilantului azotului în sol, utilizare de materiale organice reziduale provenite
de regula din sectorul zootehnic (de preferinta a celor solide compostate) în sectorul
zootehnic (de preferinta a celor solide compostate), în combinatie cu îngrasamintele
minerale se folosesc pentru asigurarea cu nutrienti a culturilor dar si pentru conservarea
starii de fertilitate a solului. Dozele de îngrasaminte, ce urmeaza a fi aplicate, sunt stabilite
pe baza calculelor de bilant a elementelor nutritive din sol în scopul evitarii supradozarii,
mai ales în cazul azotului, atât pentru reducerea cheltuielilor de productie cât si a poluarii
mediului;

• depozitarea reziduurilor zootehnice trebuie sa respecte anumite reguli, în scopul

minimizarii poluarii;

• utilizarea de tehnici de irigare care sa nu duca la infiltrarea fertilizantilor in subsol;

• protectia solului impotriva eroziunii ;

• amplasarea în afara zonelor sensibile si departe de sursele de apa;

• capacitate de stocare suficienta;

• constructie corespunzatoare, care sa înglobeze toate sistemele de siguranta si protectie;

• conditii de exploatare în siguranta, optime si eficiente;cai corespunzatoare de acces;

• protectie împotriva incendiilor;

• protectie împotriva eventualelor scurgeri din hidranti.

Nu se recomanda sa fie aplicate ingrasaminte daca:

- solul este puternic inghetat
- solul este crapat (fisurat) in adancime sau sapat pentru instalarea unor drenuri sau pentru a putea
fi depuse unele material de umplutura;
- campul a fost prevzut cu drenuri sau a suportat lucrari de subsolaj in ultimele 12 luni;

9
 Câteva sfaturi utile pentru fermieri
Îți protejezi apa
• Construiești fântâna departe de latrină sau de grajd, pe cât posibil mai sus sau la același nivel
(pentru a preveni scurgerea și infiltrarea). Când alegi locul pentru fântână, trebuie să ţii cont și de poziţia
latrinelor și a grajdurilor din gospodăriile vecine.
• Pereţii interiori ai fântânii trebuie să fie construiţi din tub de beton sau de piatră, iar la exterior
fântâna trebuie să fie impermeabilizată contra infiltraţiilor și protejată cu acoperiș și capac. La baza fântânii
nu trebuie să se formeze bălți. Asiguri un perimetru de siguranţă în jurul fântânii, în care să nu permiți
depozitarea gunoaielor și accesul animalelor.
• Cureți și dezinfectezi fântâna periodic.
• Nu uiți că o apă limpede și gustoasă poate să nu fie bună de băut (bacteriile patogene, paraziții
sau nutrienții în exces nu sunt vizibili cu ochiul liber). Testezi apa periodic, apelând la experți.
• Nu arunci gunoi în râu sau pe stradă – va ajunge tot în apa ta!
Fertilizezi corect
Agricultura modernă este de neconceput fără utilizarea îngrășămintelor și e practic imposibil să se
evite unele pierderi de nutrienți în sol și atmosferă. Soluţia pentru reducerea poluării a fost dată de specialiști
în cercetare și agricultură, prin elaborarea unui „Cod de bune practici agricole“. Practicile agricole corecte
mențin calitatea solului și potențialul pe termen lung al acestuia, creând astfel și condițiile pentru creșterea
veniturilor din cultura plantelor și creșterea animalelor. Planurile de fertilizare asigură nutrienții necesari
dezvoltării corespunzătoare a plantelor, utilizarea lor de către agricultori minimizând efectele adverse.
Aplicarea codului asigură o agricultură profitabilă (prin obținerea unor producții calitativ superioare și
rentabile), dar și protejarea calităţii mediului.
Gestionezi corect gunoiul de grajd și menajer. Folosești facilitățile puse la dispoziția
ta
Nu trebuie să depozitezi gunoi în apropierea fântânilor, în locuri neamenajate în curţi, pe câmp sau
pe malul apelor, ci numai în locuri special construite, care să împiedice scurgerea și infiltrarea dejecțiilor
lichide și solide în sol și în apă.
Gunoiul de grajd și compostul reprezintă fertilizanţi valoroși, de aceea orice efort pentru evitarea
pierderii proprietăţilor acestora este util. Depozitarea lor trebuie făcută însă corect, pentru evitarea poluării
cu nutrienți a solului și a apei de băut. Gunoiul de grajd se depozitează pe o platformă individuală care
trebuie să asigure o podea impermeabilă (din beton) și pereți laterali (din scândură) pentru a împiedica
scurgerea și infiltrarea. În același timp, platforma ajută și la păstrarea proprietăților gunoiului în vederea
obținerii compostului. Colectezi gunoiul şi îl transporți la platforma comu-nală, în vederea obținerii
compostului, apoi fertilizezi pământul doar conform planului de fertilizare.
• Depozitarea se face pe un pat impermeabil temporar (de exemplu, o folie groasă din material
plastic) sau pe un strat absorbant suficient de gros alcătuit din sol, paie, rumeguș, fragmente de lemn sau
scoarţă de copac.
• Protejezi gunoiul de ploaie și ninsoare prin acoperire (cu o prelată sau o folie din plastic), reducând
astfel posibilele scurgeri. Gunoiul menajer trebuie colectat separat de gunoiul de grajd, separând pe cât
posibil deșeurile reciclabile (hârtie, sticlă, metal, plastic) înainte de transportul la platforma comunală. Nu
depozitezi gunoi în apropierea fântânilor și a canalelor.

10
 CONCLUZII:

România se află printre țările cu un handicap considerabil, dat de faptul că agricultura

românească este încă o ramură firavă a industriei, iar fermierul face eforturi pentru a supraviețui
pe piața europeană, fără a avea fonduri suficiente pentru a se alinia standardelor comunitare de
protecție a mediului.

Calitatea apei este o problema de maxima importanta ce ar trebui sa ne preocupe pe toti,

indiferent de pregatirea pe care o avem sau de situatia materiala. Sanatatea noastra este dependenta
direct de sursa de apa. Poluarea apelor cu nitrati si fosfati a devenit tot mai îngrijoratoare în ultimul
timp, mai ales în tarile cu agricultura dezvoltata si industrializate.

Poluarea chimica rezulta din deversarea în ape a diversilor compusi ca : nitrati, fosfati si
alte substante folosite în agricultura, a unor reziduuri si deseuri provenite din industrie sau din
activitati care contin plumb, cupru, zinc, crom, nichel, mercur sau cadmiu.

Apa poate sa ajunga "sufocanta" din cauza algelor care sunt în descompunere si care
epuizeaza oxigenul din ea. Acest proces, numit eutrofizare, poate cauza moartea pestilor si a altor
forme de viata acvatice. Motivul pentru dezvoltarea speciilor toxice de alge poate fi saturarea cu
apa a terenului agricol, excesul de apa ajungând în râuri si lacuri, fosfatii si nitratii ajutând
dezvoltarea algelor. Inundatiile duc pesticidele toxice si deseurile urbane si industriale în lacuri si
râuri.

11
 Bibliografie:

1. http://www.scritub.com/geografie/ecologie/POLUAREA-CU-NITRATI1342414.php
2. http://madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/rndr/buletine-tematice/PT26.pdf
3. http://greenly.ro/apa/poluarea-apei-cu-nitrati
4. file:///C:/Users/Georgiana/Downloads/5842-20879-1-PB%20(5).pdf
5.http://www.rowater.ro/Documente%20Repository/Directiva%20nitrati/Plan%20Implementare
%20nitrati.ro.pdf

12