Sunteți pe pagina 1din 1

va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, pe crestele montane unde va

spulbera zăpada sau va viscoli ninsoarea. Se vor înregistra maxime cuprinse între -4
grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei şi 6 grade pe litoral. Izolat vor fi
condiţii de ceaţă.
La munte, vremea va fi în general închisă. Ziua, va ninge slab mai ales în Carpaţii
Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali. Seara şi mai ales noaptea, ninsorile în general
slabe cantitativ, se vor extinde treptat în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi în
Carpaţii Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, ziua pe
crestele montane. Valorile termice vor fi mai ridicate decât în intervalul precedent şi se
vor situa în jurul mediilor climatologice specifice datei.
Joi, vremea se va menține în general închisă. Se vor semnala precipitații predominant
sub formă de ninsoare, în sud, centru și est, unde local se vor cumula peste 10…15 l/mp,
dar în restul țării acestea vor fi slabe și pe arii restrânse. În extremitatea de sud-est a
teritoriului vor predomina ploile. Vântul va avea temporar intensificări în regiunile
estice și la munte, cu viteze mai mari pe crestele montane, în Moldova și pe litoral, iar în
celelalte zone va sufla slab și moderat.

S-ar putea să vă placă și