Sunteți pe pagina 1din 11

Capitolul 1.

Cadru teoretic

1.1 Relaṭiile ataṣamentului dintre mama – copil

In literatura de specialitate psihoterapeutul are nevoie de anumite instrumente pentru a


înṭelege dacă nu esenṭialul din persoana cu care lucrează, exista ṣi care trebuie înṭeles. De
asemenea cunoaṣterea teoriilor ataṣamentului sunt folositoare indiferent daca ele se dovedesc
eficinte sau nu.
In literatura de specialitate s-a observat ca ataṣamentul apare în momentul în care există
o persoană de care copilul să se ataṣeze. În programul supravieṭuirii intervine nevoia de a avea pe
cineva mai puternic, capabil să ofere îngrijire ṣi protecṭie. Până la urmă ataṣamentul nu apare
dintr-o dată"" ci se constituie în urma interacṭiunilor cu persoana care Îngrijeṣte, adesea mama si
mai apoi tatal. Fiecare relaṭie de ataṣament este unică pentru că trebuie să ṭina seama de
trăsăturile părinṭilor.
S-a putut demonstra ca, chiar si atunci cand sunt rau ingrijiti copiii dezvolta relatii de
atasament, sigur ca anumite trasaturi specifice, le dezvolta. Ideea esentiala a teoriei
atasamentului aduce si posibilitatea schimbarii, un copil traumatizat poate dezvolta, intr-un
mediu propice si o relatie sanatoasa cu ajutorul unei alte persoane care sa poata intelege nevoile
de baza ale copilului.
John Bolwby folosea mai multe expresii, numindu-le ,,heaven of safety" pentru refugiul
pe care mama il reprezinta pentru copil insa in cele din urma s-a adaptat expresia baza de
siguranta iau de fiecare data cand se va simtii amenintat, nesigur, in pericol, se intoarce inspre
raiul lui pentru a primi confortul si asigurarea de care are nevoie.
In literatura de specialitate au fost propuse 4 forme de relatii ale atasamentului in
functie de comportamentul celor implicati.

1. Atasamentul sigur, presupune anumite trasaturi foarte apreciate in societate. Siguranta este
un rezultat al raspunsurilor figurii de atasament daca atunci cand ne este greu e cineva langa noi
care sa ne ajute pentru a intelege ca atunci cand ne este greu sa cerem ajutorul celor de langa noi
sis a nu suferim in singuratate. Unii parinti care au asigurat construirea unui sistem de atasament
la copil sunt capabili de a reflecta liber asupra interactiunilor cu copilul, sunt deschisi propriilor
emotii, dificultati emotionale manifestand astfel o flexibilitate mentala. Un astfel de
comportament permite o interactiune deschisa cu copilul, conducand astfel la o atitudine
deschisa a copilului fata de experientele pe care le traieste. Un copil pana la 5 - 6 ani cu
atasament sigur se va purta astfel : isi vede parintii ca baza de siguranta si se simte liber sa
exploreze mediul inconjurator. Copilul este jucaus si prietenos si cu strainii desi printer preferatii
lui sunt parintii. La despartirea de parinti el cauta sa se apropie insa nu exagerat mai degraba
linistit, continuand sa se joace.
Nesiguranta este marcata prin 2 indicii prezenti in mai multe cazuri, cum ar fi anxietatea
si imitarea. Cateodata, ca si trasatura copiii pot fi anxiosi atunci cand nu este cazul, producand
astfel o nesiguranta in relatiile cu parintii. Din lipsa de responsabilitate a parintilor copii dezvolta
mecanisme de adaptare, acestea fiind de cele mai bune solutii intr - o anumita situatie.
Anxietatea depaseste un grad care este un indicator ca ceva nu este in regula cu copilul si
acesta are nevoie de ajutor.
Iritarea alcatuieste un mecanism defensiv prin care copilul incearca sa-si opreasca parintii
sa nu il mai puna in situatii cu care nu poate negocia intern. Perioada de varsta la care fac referire
specialistii este pana in 5 ani. Insa modalitatile de abordare se schimba, informatiile raman
valabile dupa aceasta varsta.

2. Copilul evitant se va juca in prezenta parintilor insa la plecarea lor nu manifesta nici un fel de
stres ca si cum plecarea acestora nu ar conta. Copilul poate sa trateze persoanele straine ca si pe
parinti si uneori este chiar mai responsiv in fata strainilor decat in fata parintilor. Copilul nu
initiaza contactul si il poate ignora la intoarcerea parintilor, uitandu-se astfel in alta directie. Un
astfel de comportament este unul defensiv. Copilul evita sa intre intr - o relatie semnificativa
emotional cu parintele iar acest lucru este ca rezultat al relatiei care sunt deja stabilite intre cei
doi. Specialistii spun ca intr – o multitudine de studii raspunsul test este, ca urmare a unor
repetate respingeri la nivel emotional din partea parintilor copilul invata sa evite situatiile in care
a suferit din nou si nu mai initiaza ceea ce a avut deja sa vada ca nu ii aduce nici un avantaj.
Motiv pentru care acest tip de atasament a primit denumirea de evitant.

3. Ambivalenta denota schimbarea unui comportament mai complex, determinand relatia prin
care aceea ca parintii nu pot fi vazuti ca baza de siguranta, astfel capacitatea copilului este
limitata drastic de a explora mediul inconjurator. Starea de nesiguranta profunda nu poate fi
anulata prin ingrijirea pe care copilul o poate primi de la o persoana straina, nu se va anula la
reintalnirea cu parintii.

Aceasta ambivalenta scoate in evidenta faptul ca atunci cand ar trebui sa apara linistea se
produce furia. De asemenea copilul este furios pe parintii lui deoarece s-a simtit parasit astfel
crezand ca prin furie isi va comunica cel mai bine starile si isi va impiedica pe parinti sa mai
plece de langa el.
La unii parinti ai caror copii cu atasamentul ambivalent ei sunt caracterizati prin aceea ca
sunt profund absolviti de propriile temeri legate de abandon si neajutorare in fata anxietatii,
astfel parintii descuranjand autonomia copilului, incercand sa nu retraiasca propriile lor angoase
nerezolvate. Sau de asemenea cand un parinte a trait o experienta traumatizanta si pe care nu a
reusit sa o depaseasca, si va creste copilul astfel incat sa nu fie nevoit sa se confrunte cu trauma
lui acesta limitand experienta copilului.
4. Din analiza stilului de atasament dezorganizat se evidențiază ideea că Furia parintilor
determină dezvoltarea unei frici intense a copilului in fata trecutului, a cesta aflându-se într-o
este o situatie coplesitoare și neinvatand strategii pentru a putea face fata.
Datorita unui mediu dezorganizat copiii nu-si pot stabili o strategie de atasament fixa
deoarece nu poate functiona cu niste parinti care nu pot fi vazuti ca niste protectori ci mai
degraba ca periculosi, nesiguri si generatori de angoasa puternica. In fata unui astfel de
comportament a parintilor evitarea sau ambivalenta nu functioneaza de cele mai multe ori astfel
incat apare dezorganizarea.
Stilul de atasament pe care il dezvolta bebelusul va fi piatra de temelie in toate relatiile si
se va gasii in toate tiparele comportamentelor pe care le va avea pe parcursul integrarii vietii.
Copilul va raspunde si interactioneaza cu cei din jurul sau la fel cum mama va comunica cu el,
pana in momentul cand va aparea limbajul ca sursa de comunicare.
In opinia specialistilor copilul studiaza modul in care stilurile de parenting ajuta la
dezvoltarea copilului si pune accentul pe evolutia lui ca adult. Fiecare parinte isi alege diferit
modul cum sa isi disciplineze si de asemenea au un impact semnificativ formarii personalitatii si
abilitatilor de viata ale acestuia.
Potrivit literaturii de specialitate stilul de parenting este o variabila dintr-un ansamblu
mai complex de anumiti factori care contribuie la un rezultat, acestia fiind:
1. Predispozitia temperamentala si potentialul determinat genetic ( inteligenta,
sociabilitatea)
2. Identitatea de gen ( baietii si fetele au nevoi diferite si necesita fiecare abordari specifice )
3. Evenimentele de viata si experientele care fac parte din viata copilului ( acasa, scoala si
in diferite medii ) .

John Bowlby spunea ca un atasament stabil era necesar in relatia copilului cu persoana
de referinta principala, cum ar fi mama. John Bowlby era de parere ca despartirea pe o lunga
durata este persoana de referinta adica mama, este o premiza pentru dezvoltarea patalogica a
copilului.
Inca din primii ani de viata nevoia de atasament este primordiala. Dupa spusele lui John
Bowlby exista 4 etape esentiale in dezvoltarea atasamentului:

1. Preatasamentul ( de la nastere pana la 6 saptamani ), apare nevoia de supravietuire,


comportamentul copilului este pur reflexiv.
2. Atasamentul de actiune ( de la 6 saptamani pana la 6-8 luni ), cand copii mici incep sa
vada si sa auda mai bine. Este perioada cand micutul se simte cel mai atasat de mama si care
poate fi linistit doar de aceasta.
3. Atasamentul delimitat ( de la 6-8 luni-18 luni-2 ani ), se evidentiaza prin faptul ca
micutul este foarte atasat de mama. Apar reactiile si anxietatea se separare.
4. Formarea relatiilor reciproce ( de la 2 ani si dupa aceasta varsta ), copilul isi da seama ca
mama si restul persoanelor sunt indivizi diferiti, avand propriile teluri.
La varsta de 3 ani, el accepta din ce in ce mai usor absenta temporara a acestor persoane
si anxietatea de separare se suprima.
Barbara Ruegger vizitand multe tari a observat ca foarte multi copii sunt neglijati si
traiesc in orfelinate. Cauza acestor neglijente spunea ea fie este vorba din lipsa de resurse, fie
vorbea despre lipsa unui personal pregatit si afectuos care sa fie instruit pentru a cunoaste cu
adevarat nevoile copiilor si cum sa le abordeze corect. De foarte multe ori avea impresia ca
oamenii cred ca daca au copiii locuinta, hrana si educatie au tot ce le trebuie. Insa nu este
sufficient acest lucru si nu sunt constienti de toate nevoile copiilor si astfel ei cresc fara ca ele sa
fie implinite. John Bowlby spunea ca nevoile a caror copii nu sunt implinite la o varsta frageda
vor avea probleme de formare a legaturilor emotionale. Este foarte important ca noi sa intelegem
nevoile unui copil, cum putem sa I le implinim si cum sa comunicam cu copilul care a suferit
mult in copilaria lui timpurie si care nu poate primii dragostea care I se ofera mai tarziu in viata.
Atasamentul care se stabileste intre mama si copilul mic ajuta mai tarziu copilul sa
formeze relatii bune de incredere cu ati oameni pe care ii vor intalni de-a lungul timpului.
Legatura emotionanta dintre copil si parinte trebuie sa fie o relatie la care sa contribuie ambele
parti. Aceasta legatura emotionala se creaza impreuna atunci cand interactioneaza unul cu
celalalt. Legatura emotioanala stabila ofera o legatura emotionala de incredere si siguranta.
Copilul care se simte in siguranta si o va simte pe mama lui langa el va explora locurile
inconjuratoare. Copilul care se simte in siguranta va fi mereu in stare sa dezvolte sentimente de
competenta si autoapreciere. Totodata prin exemplul parintilor copilul poate dezvolta valori cum
ar fi mila, empatia si constiinta.
Legatura emotionala pe care o are copilul este modelul dupa care isi poate stabilii
relatiile ulterioare fapt pentru care copilul va sti sa formeze relatii bune si sanatoase.
Factorii care ajuta la formarea legaturilor emotionale sigure si copilul invata sa
stabileasca legaturi emotionale de incredere cu mama sunt:
- Contactul vizual care presupune un factor foarte important pentru stabilirea legaturilor
afectuoase
- Atingerea, acest factor este unul din cei mai importanti deoarece copiii au nevoie sa fie
mangaiati, implica multa atingere prin care transmite copilului sentimentul de dragoste si de grija
- Miscarea ii ajuta pe copii sa se dezvolte
- Implinirea tuturor nevoilor majore ale copilului asigura confortul si curatenia
necesaraastfel facand copilul sa se simta mai in siguranta
- Zambete, zambetele inseamna pentru copil dragoste, bucurie si satisfactie
Bowlby a fost primul care a descris ceea ce el a numit modelul de functionare interna. El
credea ca, chiar si copii care au model negativ de relationare, pot sa schimbe de-a lungul
timpului, daca se schimba spre bine atitudinea cu care sunt tratati.
Copiii cu legaturi emotionale sanatoase ei au o conceptie despre lume si despre sine insusi.
Astfel ei vor percepe:
- Pe sine insusi, iubiti, buni si valorosi
- Parintii raspunzand nevoilor lor demni de incredere si grijuli
- Lumea in care traiesc, viata merita sa fie traita
Cei cu legaturi emotionale defectuoase au un model de functionare negativ si vor privii
lumea pe sine, parintii sai intr-o lumina negativa.
Astfel ei vor percepe:
- Pe sine insusi, nedoriti, neiubiti, si fara valoare
- Parintii sai, nu le implinesc nevoile, jignitori, nedemni de incredere
- Lumea in care traiesc, viata fara sens
In dezvoltarea copilului comunitatea joaca un rol destul de important, deoarece pentru a
invata copilul cum sa-si traiasca viata in ziua de azi nu este suficienta doar familia. Ei au nevoie
de comunitate extinsa pentru a obtine un sentiment de apartenenta invatand despre lucruri noi, pe
care comunitatea le face si lucruri pe care noi nu le facem.
Comunitatea care este strans legata de un sentiment de siguranta si valoare iar copilul
invata modurile in care ea se exprima si stie unde el apartine.
Pentru fiecare copil este foarte important sa doarma sufficient, pentru a li se vindeca
creierul.
Pe un copil niciodata nu il poti forta sa doarma, deoarece copii nu au nevoie de mult
somn. Insa copiii ce sunt in pat trebuie sa stie ca trebuie sa stea acolo in liniste si sa nu-I
deranjeze pe altii. Copiii trebuie sa invete sa fie responsabili, dimineata sa se trezeasca la timp,
sa se imbrace, sa-si aranjeze patul, seara sa mearga la culcare. Este foarte important sa ajutam
copilul sa-si construiasca respectul de sine si sa-si gaseasca propria valoare.
Copiii care au probleme de atasament au o toleranta foarte scazuta pentru frustrari,
dificultati in a invata sa vorbeasca.
John Bowlby a spus ca legatura emotioanala sau atasament ca fiind o conexiune
profunda de lunga durata care se stabileste inre copil si parintii sai pe parcursul primilor ani de
viata. Influenteaza fiecare aspect al fintei umane, mintea, corpul, emotiile si relatiile.
Conexiunea profunda care se stabileste intre mama si copilul mic va ajuta in timp
copilul sa formeze relatii de incredere cu oamenii pe care Ii va intalni de-a lungul timpului.
Bowlby considera ca atasamentul se formeaza incepand cu a doua jumatate a primului
an de viata si presupune capacitatea copilului de a utiliza relatia sigura cu un adult pentru a
explora si invata dar si capacitatea copilului de a se ingrijora la disparitia adultului semnificativ
din mediu.
Copiii si adultii cu tulburare de atasament prezinta, sentimente de rusine, sentimentul
cronic ca nu merita sa fie iubit. O viziune despre sine, altii si relatia bazata de tratamentul abuziv
din trecut.
Lipsa de incredere, sentimentul de ca indiferent ce face nu este nici o diferenta,
insemnand o motivatie scazuta, dificultati in a coopera si colabora cu alte persoane.
Interactiunea are nevoie de acordaj afectiv la inceput din partea adultului, care presupune
integritatea senzoriala a celor doi, cum ar fi comunicarea din priviri, atingeri, pozitii confortabile
si recunoasterea din ambele parti prin gusturi, mirosuri.
Modelul internalizat de reprezentare a atasamentului mama-copil constituie ca fiinta
umana orientandu-se spre un sistem individual, caracterizat printr-o reglare interna a sinelui la
nivel cognitiv si emotional. Reglarea emotioanala, la nivel intrapsihic si interpersonal, reprezinta
o achizitie fundamentala a dezvoltarii psihologice a copilului. Emotiile joaca un rol important
pentru a ajuta la evaluarea mediului inconjurator, a disponibilitatii figurilor de atasament si
pentru a mentine un sens al sigurantei interioare.
Functiile de reglare opereaza pe doua niveluri:
- La nivel de baza al emotiilor, cum ar fii teama si disconfortul, care activeaza sistemul de
atasament si comunica mamei nevoia copilului de protectie;
- La nivel mai inalt, emotiile asigura copilului feed-back-uri despre incercarile sale reusite
de a obtine confort si pentru a mentine relatia pentru sine.
Atasamentul sigur reflecta increderea pe care copiii o au in relatiile cu persoanele de
ingrijire.
Cowan, Cohn si Pearson ( 1996 ) considera ca in urma unui studio realizat, interactiunile
maritale si stilurile parentale sunt correlate cu nivelul de intelegere a experientelor de atasament.
Interactiunea dintre temperament si stilul de disciplina parentala conduce la conturarea stilului de
atasament care influenteaza viata de familie si ajustarea individului la evenimente de viata
negative prin recurgerea la mecanisme de coping evitative sau confruntative.
In opinia lui Rothbart&Bates ( 2003 ), depistarea unor asemenea caracteristici se
dovedeste a fi foarte importanta pentru o interventie ce vizeaza impiedicarea structurii
dizarmonice a personalitatii si recurgerea la mecanisme dezadaptative de coping.
Legatura de atasament dintre parinti si copiii lor joaca un rol major in dezvoltarea
emotionala sociala in copilarie si are un impact major asupra relatiilor viitoare. Atasamentul este
mai formal descris ca o dispozitie innascuta de a cauta proximitatea si contactul cu figurile
specific suvh ca parinti ai copiilor, in special in situatiile in care se simt in dificultate.
Teoria atasamentului formulate de John Bowlby in 1950 descrie dinamica relatiei parinte-copil
de la nastere si modul in care ele afecteaza evolutiile parinte copil, inainte de a vorbi despre
evolutiile viitoare. Cum functioneaza atasamentul este un pic ca un dans intre parinte si copil in
cazul in care copilul arata nevoile sale de atasament si parintele le raspunde intr-un mod adecvat
si prompt. Copiii folosesc o gama larga de comportamente pentru a atrage atentia parintilor
pentru tot felu de motive.
De exemplu, ai ar putea sa zambeasca si sa vocalizeze daca doresc interactiuni sau sa
planga pentru a-si exprima disconfortul. Este extrem de important sa raspundem acestor semnale,
in special in momente de primejdie, deoarece in dezvoltarea securitatii atasamentului. Odata ce
copiii dobandesc sentimentul ca parintii sunt disponibili din punct de vedere fizic si emotional, ei
se pot indeparta incet de ele pentru a explora lumea exterioara. Parintii ar trebui sa actionize ca o
baza sigura de explorat. Nevoia de a fi mangaiat si de explorat poate fi exprimata intr-o serie de
moduri diferite, ducand la diferite forme de atasamente.
Securitatea atasamentului reprezinta un bun echilibru intre sistemele de atasament si
sistemele de explorare, care este cel mai natural si dorit rezultat. In mod crucial este important ca
copiii sa simta posibilitatea de a merge inapoi, daca si cand simt nevoia. Parintii actioneaza prin
urmare ca o baza sigura din care sa exploreze. Cu toate acestea, daca copiii sufera de separari
prelungite si uneori multiple de la ingrijitorii lor in primii ani de viata, este posibil ca acestia sa
nu aiba posibilitatea de a se atasa in mod sigur unei anumite figure, ceea ce le poate pune in
pericol viata. Mai mult de 50 de ani de cercetare au demonstrate ca atasamentul sigur este un
factor de protectie pentru sanatatea mintala la toate varstele, de la copilarie pana la maturitate.
Impactul asupra altor relatii prin urmare, pe parcursul lungii calatorii spre maturitate, un individ
va putea sa se bazeze si pe alte persoane, ca de exemplu un prieten sau un partener, si sa ceara
ajutor in momente de nevoie. In sfarsit, va exista o transmisie intergenerationala a securitatii
atasamentului, deoarece copilul in crestere, odata ce el insusi este parinte, va fi capabil sa fie
sensibilul la nevoile copilului sau si prin urmare, va raspunde la ele in mod adecvat, invatat din
relatie cu propria mama. Studiile au examinat influentele relatiile de atasament
concordante si neconcordante cu mamele si ingrijitorii de ingrijire a copilului. In ambele studii,
securitatea atasamentului cu ingrijitorul a fost evaluate in cadrul ingrijirii copiiilor, utilizand
Waters si Deame Q-sant pentru a asigura securitatea atasamentului.
Atasamentul este o conditie emotionala si preconizata intre mama si copil care
incepe in primele zile de viata ( Soysal, Oktem, Ergenekom, Erdogan, 2000 ). Teoria
atasamentului este o evaluare a raspunsului la nevoile fizice si emotionale ale bebelusului ( Mills
– Koonce, 2007 ). Potrivit lui Mercea, atasamentul matern incepe in timpul sarcinii si continua
cu livrare ( Zanderes, 2008 ). Atasarea materna este o relatie mica, plina de dragoste, care se
dezvolta intre mama si copil, consecventa sa duce la dezvoltarea sentimentelor de incredere in
copil ca rezultat.
Atasamentul este, prin urmare acceptat ca unul din procesele fundamentale pentru
imbunatatirea dezvoltarii psihologice si stabilirea relatiei copilului cu lumea exterioara ( Wilson,
2000 ). Mesajul este una dintre cele mai usoare si mai naturale cai de a stabili un sentiment de
contact tactil si de ochi care imbunatateste atasamentul intre mame si copii. Contactul timpuriu
dintre mama si nou nascutul ii da incredere alaptarii mama, pe langa dezvoltarea
comportamentului atasament al mamei ( Matthiesen, Ransjo - Arvidson, Nissen, & Uvnas –
Mobeng, 2001 ).
Ferber si Colab ( 2005 ) a stabbilit ca mamele care au aplicat masaj la sugarii
prematuri au realizat o interactiune mai usoara. Lee ( 2006 ) a raportat, de asemenea, ca masajul
pentru copii incurajeaza interactiunea dintre mama si copil afecteaza sanatatea sugarilor,
diminueaza plansul acestora si creste interactiunea dintre mame si sugari.
Atasamentul este o legatura emotionala profunda si durabila care conecteaza o persoana
cu alta in timp si spatiu ( Ainsworth, 2000, Bowlby 2003 ). Atasamentul se caracterizeaza prin
comportamente specific la copii, cum ar fi apropierea de figura atasata atunci cand este suparata
sau amenintata ( Bowlby, 2000 ). Conduita atasamentului la adulti fata de copil include raspunsul
sensibil si adecvat la nevoile copilului. Un astfel de comportament pare universal in toate
culturile.
Teoria atasamentului explica cum apare relatia parinte – copil si influenteaza
dezvoltarea ulterioara. Bowlby a definit atasamentul drept o legatura durabila psihologica intre
fiintele umane.Bowlby ( 2000 ) a propus ca atasamentul sa poata fi inteles intru-un context
evoluativ, in sensul ca ingrijtorul ofera siguranta si siguranta copilului. Atasamentul este adoptat
deoarece sporeste sansa copilului de a supravietui.
In literatura de specialitate exista doua teorii principale despre care se crede ca sunt
importante in formarea atasamentelor.
Teoria invatarii / comportamentului de atasament, Dolland & Miller, 2000 ) sugereaza
ca atasamentul este un set de comportamente invatate. Baza pentru invatarea atasamentelor este
furnizarea de alimente. Un copil va forma initial un atasament pentru cel care il hraneste. Ei
invata sa asocieze alimentatorul, de obicei mama, cu confortul de a fi hraniti si prin procesul de
conditionare clasica, si sa gaseasca contactul cu mama reconfortanta.
De asemenea, acestia descopera ca anumite comportamente ( ex. plans, zambind ) aduc
raspunsuri dorite de la ceilalti ( ex. atentie, confort ) si prin procesul de conditionare conditionata
invata sa repete aceste comportamente pentru a obtine lucrurile pe care le doresc.
In teoria evolutionista a atasamentului Bowlby, Harlow, Lorenz ) sugereaza ca copiii vin
in lume biologic pre-pragnant pentru a forma atasamente cu altii, pentru ca acest lucru ii va ajuta
sa supravietuiasca. Copilul produce comportamente innascute de releaser social, cum ar fi
plansul si zambind, care stimuleaza raspunsurile ingrijite ale adultilor.
Determinantul atasamentului nu este alimentatia, ci grija si reactia.
Bowlby a sugerat ca un copil ar fi initial un singur atasament principal, monotripie si ca
figura atasamentului a actionat ca o baza sigura pentru explorarea lumii. Relatia de atasament
actioneaza ca un prototip pentru toate viitoarele relatii sociale, astfel incat perturbarea acesteia
poate avea consecinte grave.
Aceasta teorie sugereaza, de asemenea, ca exista o perioada critica pentru dezvoltarea
unui atasament, aproximativ 0 – 5 ani, daca un atasament nu sa dezvoltat in aceasta perioada,
atunci copilul va suferii consecinte ireversibile asupra dezvoltarii, cum ar fi inteligenta redusa si
agresiunea sporita.
Ataṣamentul este legatura emoṭională dintre copil si părinte. Pentru a înṭelege pe deplin
importanta acestei legaturi, este important sa intelegem diferitele tipuri de atasament, modul in
care se dezvolta si impactul acestei legaturi asupra dezvoltarii copiilor mici.
Forṭa comportamentului ataṣamentului copilului într-o anumită situaṭie nu indic forṭa
legăturii de ataṣament. Unii copii nesiguri vor afiṣa în mod obiṣnuit comportamente de
ataṣamente foarte pronunṭate în timp ce mulṭi copii sigur descoperă când este mare nevoie sa se
angazeze nici in manifestari intense sau frecvente ale comportamentului atasamentului.
In ceea ce priveste problema daca notiunea functionarii atasamentului copilului poate fi
capturata printr – o schema clasica de clasificare, trebuie remarcat faptul ca s-au dezvoltat masuri
continue de Securitate de atasament care au demonstrat proprietati psihomotrice adecvate.
Teoria ataṣamentului este una dintre cele mai populare ṣi empirice teorii legate de parinṭi.
Ataṣamentul este un aspect specific al relatiei dintre un copil si un parinte, scopul sau fiind de a
face un copil sigur, sigur si protejat.
Ataṣamentul se deosebeṣte de alte aspect ale părinṭilor, cum ar fi disciplina, distracṭia ṣi
predarea.
Părinṭii joaca roluri diferite in viata copiilor lor, inclusiv profesor, playmate, disciplinar,
ingrijitor si figura atasata. Dintre toate aceste roluri, rolul lor ca figura de atasament este unul
dintre social si emotional ulterior al copilului.
Ataṣamentul este un aspect specific ṣi circumscris al relaṭiei dintre copil si ingrijitor care
este implicat in a face copilul sigur, sigur si protejat.
Scopul ataṣamentului nu este acela de a juca sau a distra copilul ( acesta ar fi rolul
părintelui ca jucătoare ), hrăni copilul ( acesta ar fi rolul părintelui ca îngrijitor ), stabilirea de
limite pentru copil ( acesta ar fi rolul părintelui ca profesor ).
Ataṣamentul este în cazul în care copilul foloseṣte îngrijitorul primar ca bază sigură din
care să exploreze ṣi atunci când este necesar, ca un loc de siguranṭă ṣi o sursă de confort.