Amenajarea turistică a teritoriului

Cap. 1 Amenajarea teritoriului

Conceptul de spațiu amenajat conține ideea de adaptare reciprocă între teritoriu și nevoile rezultate din
activitățile economică-sociale desfășurate în limitele teritoriului respectiv, definindu-se ca produs al
„interacțiunii între activități și spații”; înglobează o paletă largă de fenomene având caracter spațial
cum sunt: localități, zone interurbane polifuncționale, populații și relații umane, rețele de transport de
energie, bunuri, informații etc. Totodată, el presupune un ansamblu de relații de intercondiționare cu
mediul.
Dezvoltarea, în acest sens, a conceptului argumentează cuprinderea spațiului amenajat în categoria
sistemelor socio-spațiale. Eforturile și preocupările de modelare și dirijare a evoluției sistemelor socio-
spațiale dau conținut științei planificării regionale sau amenajării teritoriului.
Amenajarea teritoriului are drept fundament necesitatea adaptării teritoriului la problemele ridicate de
dezvoltarea economico-socială și se constituie dintr-un „inventar de tehnici pentru localizarea
activităților și pentru reglementarea utilizării spațiului”.
Organizarea urbană:

 funcție de apărare (orașele/așezările militare)

 funcție comercială (târguri, centre comerciale, porturi)
 funcție industrială (orașe miniere, industriale)
 funcție culturală (orașe-muzeu, centre cultural-artistice, orașe universitare, orașe ale
festivalurilor sau congreselor etc.)
 funcție de reședință temporară (orașe turistice, stațiuni balneare, orașe administrative)
Astăzi, cele mai multe dintre orașele lumii îndeplinesc un complex de funcții ceea ce pune noi
probleme activității de localizare a acestora, de echilibrare între diferitele destinații ale spațiului urban.
O altă tendință manifestată în domeniul urbanismului este cea a extinderii orașelor, a lărgirii
permanente a suprafețelor urbanizate. Difuziunea urbană în oricare din formele sale – concentrică,
radială, radiocentrică, ortogonală sau polinucleară – pune cu mai multă stringență problema
raporturilor între structura funciară și activitățile umane.
Tendința de concentrare, specifică procesului de dezvoltare a orașelor, nu exclude deplasări periodice
de populație spre exterior. Această orientare este accentuată de dificultățile extinderii și administrării
orașelor (costul tot mai ridicat al terenurilor, chiriilor, transportului etc.) ceea ce a condus la declinul și
criza marilor metropole. De exemplu Parisul pierde anual circa 1% din populația sa – a favorizat
orientarea spre alte tipuri de dezvoltare a localităților.
Amenajarea teritoriului presupune un proces de sistematizare, de dezvoltare economico-socială
echilibrată, în concordanță cu strategia generală a progresului.
Sistematizarea, și implicit amenajarea teritoriului, poate fi exprimată printr-un ansamblu de principii și
activități, vizând asigurarea utilizării eficiente a teritoriului, valorificarea deplină a potențialului de
resurse și cadrului fizic al fiecărei zone, concomitent cu realizarea unor condiții civilizate de viață ale
oamenilor.
Amenajarea teritoriului înțeleasă ca un efort de sistematizare, urmărește paralel cu repartizarea
echilibrată a populației și activităților în ansamblul național, modul de viață a oamenilor și se preocupă
cu corelarea dezvoltării economice cu protejarea și conservarea patrimoniului natural.
Obiectivele majore ale acestui proces pot fi sintetizate în:

1
 1. utilizarea rațională a spațiului, chiar economisirea lui
2. valorificarea eficientă a tuturor categoriilor de resurse (umane, naturale, materiale)
3. dezvoltarea armonioasă, echilibrată a localităților
4. păstrarea echilibrului ecologic, protejarea mediului.
Obiectul de activitate al amenajării teritoriului se extinde și asupra zonelor turistice, amenajarea
acestora reprezentând una din componentele importante ale organizării teritoriului.
Teritoriul servește ca suport fizic pentru realizarea de echipamente destinate satisfacerii nevoilor
cotidiene și specifice ale turiștilor.
Fenomenul turistic este puternic influențat de particularitățile teritoriului în care se desfășoară și care
constituie suportul material și „materia primă” a activității turistice. Această legătură strânsă între
activitatea turistică și spațiu se manifestă în dublu sens: pe de o parte, natura specifică a teritoriului își
pune amprenta asupra dimensiunilor și intensității circulației turistice ca și asupra formelor de turism,
iar pe de altă parte, prezența turismului într-un anumit perimetru stimulează dezvoltarea economică și
socială a zonei respective.
În aceste condiții, procesul de amenajare are ca obiectiv armonizarea intereselor turismului cu cele ale
celorlalte activități economice și sociale din teritoriu.
Amenajarea turistică a teritoriului poate fi definită printr-un proces dinamic și complex de organizare
științifică a spațiului turistic, luând în considerare relațiile dintre mediu și colectivitățile umane precum
și toți factorii care influențează aceste relații.
Localizarea turistică necesită o abordare economică și trebuie concepută ca o funcție a mai multor
variabile, între care:

 aptitudinile naturale ale zonei

 distanța între zona de emisie și zona de recepție
 potențialul pieței
 condițiile economico-sociale ale zonei ce urmează a fi amenajată
 dimensiunea actuală sau/și proiectată a implantărilor
 competențele decizionale etc.
Privite ca acțiuni complexe de organizare științifică a teritoriului, amenajările turistice:

 asigură o exploatare rațională a resurselor

 stimulează dezvoltarea celorlalte ramuri și activități într-un perimetru dat
 contribuie la protejarea mediului, la creșterea calității lui

Cap. 2 Amenajarea turistică a teritoriului și protejarea mediului

Este cert că întreaga viață economică și socială, prin transformările pe care le presupune, contribuie
într-o măsură mai mare sau mai mică la degradarea mediului. Se impune o nouă strategie a dezvoltării,
strategie orientată spre protejarea mediului. Definirea unei asemenea strategii trebuie să pornească de
la identificarea fenomenului și determinarea ariei sale de cuprindere și să țină seama de:

 intensitatea acestuia
 măsura în care factorii de mediu au fost afectați de activitățile umane
 nivelul general al dezvoltării economico-sociale
 obiectivele strategice macroeconomice
 existența, cantitativă și calitativă, a infrastructurii controlului factorilor de mediu
 conștientizarea populației cu privire la nivelul și efectele poluării

2
Realizarea obiectivelor presupune soluționarea a 3 categorii de probleme:
 crearea unui sistem legislativ și instituțional adecvat și eficient
 evaluarea costurilor acțiunilor de protejare și stabilirea modalităților în care sunt suportate
 stabilirea unor responsabilități și elaborarea unor programe pentru fiecare obiectiv și acțiune
Mediul și calitatea acestuia reprezintă condiția fundamentală a activității turistice. Dezvoltarea
turismului reclamă, așadar, în permanență apărarea și păstrarea nealterată a condițiilor naturale, a
integrității mediului ambiant, înțeles în complexitatea sa.
Dintre toate zonele turistice, litoralul suferă cel mai mult; efectele vacanțelor sunt mai grave în aceste
perimetre față de restul teritoriului pentru următoarele motive:

 litoralul este o zonă geografică în formare și deci mai sensibilă, mai fragilă în comparație cu
interiorul teritoriului
 spațiul vizat este limitat de la câțiva metri la câteva sute de metri de-a lungul coastelor
 densitatea instalațiilor și numărul locuitorilor temporari sunt mari
Turismul, abordat ca entitate distinctă sau în interdependență cu celelalte activități economico-sociale,
se constituie ca o importantă sursă de poluare, de deteriorare a mediului, ceea ce impune serioase
eforturi de protejare, respectiv, o dezvoltare compatibilă ecologic a acestuia.
Amenajarea turistică se implică în protejarea mediului prin promovarea unei anumite strategii în
privința dimensiunilor stațiunilor. De exemplu, pornind de la premisa că în localitățile de mărime
medie și mică poluarea este mai redusă, se poate opta pentru crearea de stațiuni turistice de mici
dimensiuni sau poate fi încurajat și stimulat turismul rural.

Cap. 3 Metodologia amenajării turistice a teritoriului

În funcție de dimensiunile și răspândirea în teritoriu a resurselor, localizările turistice pot fi:

 univoce, atunci când implantările sunt legate de existența unui singur obiectiv sau element de
atracție turistică, având valoare deosebită (cascada Niagara, piramidele, cetatea de scaun a
Sucevei), ce polarizează cererea.
 plurivoce, atunci când localizarea se integrează într-un ansamblu de condiții care oferă o
anumită specificitate (zonă cu monumente de artă, arhitectură, zonă cu izvoare minerale sau
ape termale etc.)
 echivoce, specifice zonelor turistice relativ omogene, cu o arie largă de întindere, fără o
anumită particularitate.
Soluțiile de amenajare se diferențiază semnificativ și în funcție de natura spațiului geografic. Din acest
punct de vedere se distinge:

 amenajarea siturilor de litoral

 amenajarea siturilor montane
 amenajarea parcurilor și rezervațiilor naturale
 amenajarea siturilor istorice și arheologice
 amenajarea stațiunilor termale
 amenajarea zonelor rurale
 amenajarea zonelor periurbane etc.
Amenajarea turistică prezintă și o serie de caracteristici de care trebuie ținut seama în deciziile de
amplasare a echipamentelor ca și dimensionarea acestora, și anume:

 unicitatea prestației

3
  localizarea turistică se face „la sursă”
 localizarea turistică este îndepărtată de piața cumpărătorului
 polivalența amenajărilor (stațiunilor)
 amenajările turistice se integrează tendinței de „expansiune a terțiarului”
Delimitarea teritoriului are ca obiectiv definirea tipologiei și structurii optime a implantărilor. Pe baza
experienței și în raport cu particularitățile și funcțiile zonelor (ariilor teritoriale) s-au delimitat mai
multe categorii:

 obiectivul sau punctul turistic – reprezentat de un element de atracție turistică, suficient de

interesant pentru a motiva deplasarea turiștilor
 localitatea sau centrul turistic – o așezare rurală sau urbană, cu funcții economice și sociale
dezvoltate, care concentrează în interior sau în imediata apropiere o varietate de obiective și
care, prin natura lor, pot favoriza o activitate turistică.
Din punctul de vedere al profilului și funcțiilor îndeplinite, localitățile turistice pot fi:
o cu funcție exclusiv sau dominant turistică, denumite și stațiuni
o cu profil economic-social complex, unde turismul deține un loc mai mult sau mai puțin
important
Complexul turistic – reprezentat printr-o suprafață de întindere nu prea mare ce grupează mai multe
obiective și localități turistice, având o relativă omogenitate.
Zona (arealul) turistic – un teritoriu întins, cu o diversitate de forme de relief, alcătuită din mai multe
puncte, localități și complexe turistice.
Regiunea turistică – o arie teritorială ce acoperă o suprafață foarte întinsă, în care trăsăturile
dominante ale vieții economice și sociale sunt marcate de activitatea turistică.

3.3 Alocarea spațiilor