Sunteți pe pagina 1din 4

Contencios European al Drepturilor Omului

Bibliografie: Frederic Sudre , Corneliu Barsan – editia II, Renucci

EXAMEN: grila semi-deschisa + un subiect (se da rezolvarea, se creeaza speta)

Prezentari teme, proces simulat, participare activa la curs.

Lucrari de disertatie: ianuarie – februarie, dupa sesiune, ne apucam de disertatie.

Prezenta nu e obligatorie, dar e recomandata.

Curs 1 – 02.10.2018

Noţiunea de „drepturi ale omului”

Definiţie. Drepturile omului reprezintă acele drepturi subiective care sunt


esenţiale pentru viaţa, demnitatea, libertatea, libera dezvoltare a fiinţei umane şi care
sunt consacrate şi protejate prin normele dreptului internaţional public.

Pragul minim de gravitate rezulta din elementele obiective prezente in articolele


Conventiei. Nu orice incalcare a demnitatii omului reprezinta o incalcare a articolului
din Conventie.

DUDO – 1948 – o prima consacrare a drepturilor.

Conventia a fost creata in urma derapajelor, in urma incalcarii sistematice a drepturilor


omului. Prin aceste restrangeri de drepturi, se poate ajunge la dictatura.

Daca aplicam un standard minimal, nu se ajunge la dictatura, nu se ajunge la razboi.


Avem nevoie de organisme puternice, carora statele sa le cedeze din suveranitatea lor.
De aceea avem nevoie de comunitate internationala, de aceea discutam de nivel
international. Acesta este nivelul minim dupa care functionam pentru a nu exista
abateri.

BUZESCU c. ROMANIEI – dreptul de proprietate

Elemente definitorii:

(a) sunt drepturi individuale - titularul lor este individul, nu o colectivitate sau un
popor în ansamblul său. După cum arătam mai sus, drepturile colective nu interesează
materia drepturilor omului;
(b) sunt drepturi esenţiale pentru viaţa, libertatea, demnitatea şi dezvoltarea
personalităţii umane;
(c) sunt drepturi consacrate şi protejate prin normele dreptului internaţional.

Categorii de drepturi ale omului:

(a) Drepturi civile şi politice.


- Din perspectivă istorică, drepturile civile şi politice sunt primele apărute, o dată cu
revoluţiile burgheze;
- Ele au apărut în dreptul intern, fiind ulterior consacrate şi la nivel internaţional.
- Reprezintă libertăţile fundamentale clasice (ex. dreptul la viaţă) şi pun accent pe
individ.

(b) Drepturi economice, sociale şi culturale.


- Această categorie de drepturi a apărut mai târziu, după dezvoltarea societăţii
capitaliste şi a economiei de piaţă, fiind de inspiraţie socialistă.
- Şi ele au apărut iniţial la nivel intern, fiind ulterior preluate şi consacrate în dreptul
internaţional.
- Spre deosebire de drepturile civile şi politice, care sunt drepturi justiţiabile, drepturile
economice, sociale şi culturale nu au acest caracter, întrucât la nivel intern nu există o
acţiune în justiţie pentru protejarea acestora. În mod asemănător, nici la nivel regional
european nu poate fi promovată în faţa Curţii europene a drepturilor omului o acţiune
pentru constatarea violării unui astfel de drept.
(c) În doctrină se afirmă că ar exista şi o altă categorie de drepturi, de „generaţia a
treia”, numite „drepturi de solidaritate” (de ex. dreptul la dezvoltare, dreptul la un
mediu sănătos, dreptul la pace). Spre deosebire de drepturile din categoriile mai sus
enunţate, aceste drepturi nu îşi au originea în dreptul intern al statelor, ci s-au născut
direct în plan internaţional, fiind promovate în special de ţările lumii a treia.

Noi in cazul Conventiei discutam de drepturile civile si politice. Imediat dupa razboi
au aparut doua mecanisme de evitare a razboiului in viitor: pe de o parte, Consiliul
Europei cu CEDH si Conventia, pe de alta parte, cele trei comunitati: CECA, CEE,
CEEA (je crois).

Trăsăturile dreptului internaţional al drepturilor omului

ARTICOLUL 35 Conventie.

*Trebuie tu ca stat sa te asiguri cand creezi norme, ca respecti standardul minimal. Nu


e problema daca depasesti acest standard minimal. Curtea judeca dupa nivelul propriu,
cel minimal.*

Aplicabilitatea directă a normelor dreptului internaţional al drepturilor omului


în dreptul intern
Dreptul internaţional clasic este, în principal, un drept al relaţiilor interstatale,
neinteresând direct subiectele din ordinea juridică internă a statelor – prin urmare, el
nu are aplicabilitate directă în dreptul intern.
În schimb, tratatele internaţionale în materia drepturilor omului au ca destinatar direct
individul.

Pentru ca o normă internaţională în materia dreptului internaţional al drepturilor


omului să fie direct aplicabilă în dreptul intern, trebuie întrunite anumite condiţii:
a) o condiţie privitoare la dreptul intern – dreptul naţional respectiv să consacre, în
ceea ce priveşte raportul drept intern – drept internaţional, sistemul monist, nu pe cel
dualist.
b) două condiţii privitoare la dreptul international:
- norma să fie susceptibilă de aplicabilitate directă.
Condiţii privitoare la această cerinţă:
- norma să fie suficient de clară (precisă) şi completă. De regulă satisfac această
condiţie normele privind drepturile civile şi politice, nu cele privind drepturile
economice, sociale şi culturale.
- să existe intenţia statelor-părţi la tratat de a conferi acestuia aplicabilitate directă. In
art. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
- norma internaţională să fie în vigoare pentru statul în cauză (atât cu caracter general,
cât şi pentru statul în cauză), iar statul să nu fi formulat vreo rezervă cu privire la un
anumit text.
Efectele aplicabilităţii directe a normelor de drept internaţional al drepturilor omului:
a) efectul vertical – se produce în relaţiile dintre individ şi autorităţile statale, acestea
având obligaţia negativă de a nu încălca drepturile omului;
b) efectul orizontal – se produce în relaţiile dintre indivizi, şi aceştia având obligaţia
de a respecta drepturile omului; acest efect produce în sarcina statelor obligaţii
pozitive de a lua toate măsurile pentru a asigura respectarea drepturilor omului.

Superioritatea normelor de drept internaţional al drepturilor omului faţă de


normele dreptului intern

Aplicarea cu precadere a normelor de drept international, aici includem si


jurisprudenta.

Piramida lui Kelsen: Constitutie, legi organice – legi ordinare (pe acelasi nivel,
doar ca au obiect de reglementare diferit), ordonante, hotarari, etc

La nivel internaţional, jurisdicţiile internaţionale afirmă întotdeauna superioritatea
normei de drept internaţional faţă de normele de drept intern
La nivel intern - în funcţie de modalitatea în care dreptul intern reglementează
raportul drept intern/drept internaţional.
Prin corelarea principiilor superiorităţii şi subsidiarităţii se ajunge la concluzia că, în
caz de conflict între norma internaţională şi norma internă, se aplică întotdeauna
norma cea mai favorabilă. Astfel, dacă norma internaţională este mai favorabilă, se
face aplicarea principiului superiorităţii, iar dacă norma internă este mai favorabilă,
devine aplicabil principiul subsidiarităţii.

Subsidiaritatea dreptului internaţional al drepturilor omului faţă de dreptul


intern

Rolul principal în consacrarea şi garantarea drepturilor omului revine statelor, prin


dreptul intern.
- subsidiaritatea constă în aceea că dreptul internaţional al drepturilor omului
reprezintă un standard minimal la care statele pot adauga o protecţie superioară
(prin norme mai favorabile).
- subsidiaritatea semnifică faptul că statele sunt în primul rând chemate să
asigure respectarea drepturilor omului şi repararea eventualelor încălcări.
Instanţele internaţionale intervin doar atunci când mecanismele statale s-au
dovedit necorespunzătoare sau insuficiente –consacrarea regulii epuizării căilor
interne de atac.