I.

Anii copilăriei

Antonie Bloom, mitropolit de Suroj, s-a născut la Lausanne, Elveţia la 19 iunie 1914.
Aceasta se datorează faptului ca tatăl său era diplomat şi s-a întamplat ca părinţii săi să fie
acolo când s-a născut. Pe linie maternă, mitropolitul Antonie se trăgea din neamul Skriabin.
Mama sa, Xenia Bloom, era sora marelui compozitor rus Alexandr Skriabin, despre care însă
Vlădica evita să vorbească despre asta cu cei apropiați. Pe linia paternă, mitropolitul se trăgea
din strămoși de origine scoțiană, care de la începuturile veacului al XIX-lea, veniseră și se
stabiliseră în Rusia, pe care o slujiseră cu credincioșie. Tatăl sau, Boris Bloom a fost diplomat
al misiunii ruse din Elveția, țară care își păstraseră neutralitatea în primul război mondial1.
Copilăria şi-a petrecut-o în Rusia şi Persia. Chiar înainte de război, familia s-a reîntors în
Rusia unde își petrece prima parte a copilăriei sale. La scurt timp, tatăl sau fiind trimis în
misiune în Orient, în Persia, mitropolitul își petrece a două parte a copilăriei sale, după cum
mărturisește în dialogul din cartea sa “Școală rugăciunii”.
După Revoluția bolșevică din 1917, familia mitropolitului a fost forțată să părăsească
Persia, și se vor stabili în Franța (Paris) în 1923, după câțiva ani zbuciumați petrecuți în
călătorii2. Această țară a oferit adăpost și ocrotire pentru mulți emigranți, dar i-a lăsat pe
fiecare dintre ei să se descurce, fără să primească vreun ajutor din partea guvernului francez.
Aici, Mitropolitul Antonie își completează educația școlară începută în Austria, absolvind
liceul în domeniul limbilor clasice.
Pe durata liceului când avea vârstă de 12 ani, a început să lucreze dând meditații
copiilor mai mici decât el, pentru a-și putea plăti cărțile de care avea nevoie la școală. După
terminarea liceului a continuat să studieze fizică, chimie și biologie la Școală de Științe de la
Sorbona. Și în perioada această a dat meditații pentru susținerea sa financiară pe durata
studiilor3. După absolvire, a mers la Facultatea de Medicinaă pe care a terminat-o în anul
1939, tocmai când a izbucnit cel de-al doilea razboi mondial.

1
Antonie Bloom, Viaţa mitropolitului Antonie, Omul care L-a văzut pe Dumnezeu, trad. din lb. rusă de monahia
Mina, Ed. Sophia, Bucureşti, 2017, p. 13-14
2
Mitropolitul Antonie de Suroj, Rugăciunea care aduce roade, trad. din lb. engleză Dragoş Dâscă, Ed.
Doxologia, 2014, p. 10
3
Idem, Şcoala rugăciunii, trad de Ghorghe Fedorovici, Ed. Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2006, p. 10
 II. Adolescenţa. Convertirea

Convertirea mitropolitului Antonie s-a produs în câteva etape. El a crescut fără să

creadă în Dumnezeu, iar până pe la 15 ani, a fost un necredincios şi un înverşunat vrăjmaş al
Bisericii. Pe când avea unsprezece ani, a fost trimis într-o tabără de vară unde a întâlnit un
preot tânăr. A fost impresionat de capacitatea necondiţionată de a iubi a acestui preot, având
dragoste de dăruit pentru toţi, iar această iubire nu era condiţionată de cuminţenia lor, după
cum nu era afectată nici de obrăzniciile lor. Mitropolitul mărturisește că era iubit acasă, de
prieteni, însă o asemenea iubire nu mai întâlnise vreodată. Numai după un timp, când
descoperise deja Evanghelia, a înţeles că omul acela iubea cu o iubire care era de dincolo de
el. Preotul acela le împărtăşea din iubirea dumnezeiască cuprinzandu-i pe toţi în ea, fie cu
bucurie, fie cu durere, dar oricum, într-o singură iubire. Privind această experienţă
mitropolitul era de părere că această a fost prima sa experienţă spirituală profundă4.
Dar pe moment, cele trăite nu au contribuit cu nimic la zdruncinarea convingerilor
sale ateiste. Aveau însă să fie surpate câţiva ani mai târziu de prima sa experienţă a fericirii
desăvârşite. A trăit această experienţă atunci când, după ani de zbucium şi de strădanii,
familia să s-a stabilit sub un singur acoperiş pentru prima dată de la începutul Revoluţiei. Dar
era o fericire fără ţel, şi a găsit-o de nesuportat. Căuta un sens al vieţii. Atât de profund a fost
afectat de această experienţă, încât şi-a pus în gând să se sinucidă dacă în decursul unui an nu
va putea găsi vreun sens pentru viaţa sa5.
Studiul şi faptul de a se face util în viaţă nu l-au convins câtuşi de puţin pentru un ţel
oarecare. Întreagă sa viaţă de până atunci fusese concentrată asupra scopurilor imediate, şi
dintr-o dată acestea deveniseră goale. A simţit ceva extrem de dramatic petrecându-se în
sufletul său, în timp ce totul înjur îi părea neînsemnat și lipsit de sens, mărturiseşte
mitropolitul în unul din interviurile sale.
După câteva luni de căutare, a fost îndemnat să sprijine o organizație rusească de
tineret, de care aparținea, unde fusese invitat să vorbească un preot. De la început refuzase
propunerea pentru că nu suportase Biserica şi lucrurile legate de Biserică, dar la insistența
șefului organizației a acceptat să fie prezent măcar fizic, hotărât să nu-i dea nici o atenție
preotului. Dar în ciuda hotărârii sale, a ascultat, devenind revoltat de o concepție despre
Hristos și creștinism pe care o socotea respingătoare6. Când conferinţa a luat sfârşit, a mers

4
Mitropolitul Antonie de Suroj, Şcoala rugăciunii, trad de Ghorghe Fedorovici, Ed. Cartea Ortodoxă, Bucureşti,
2006, p. 13
5
Idem, Rugăciunea care aduce roade, trad. din lb. engleză Dragoş Dâscă, Ed. Doxologia, 2014, p. 11
6
Ibidem, p. 12
spre casă, pentru a verifica adevărul celor spuse. Luând Evanghelia cu Noul Testament, a ales
sa citească Evanghelia după Sfântul Marcu fiindcă era cea mai scurtă. În cuvintele sale se
descrie cel mai bine ce s-a întâmplat în continuare:
„În timp ce citeam începutul acestei evanghelii, înainte de a ajunge la capitolul al
treilea, am devenit dintr-o dată conştient de faptul că de cealaltă parte a biroului meu se află
o prezenţă. Iar certitudinea că acolo era Hristos, stând lângă mine, a fost atât de puternică,
încât nu m-a părăsit niciodată de atunci. Acesta a fost adevăratul moment decisiv. Pentru că
Hristos era viu şi întrucât eu fusesem în prezenţa Lui, puteam spune cu certitudine că ceea ce
Evanghelia afirmă despre răstignirea profetului din Galileea era adevărat şi că centurionul a
avut dreptate când a spus: „Cu adevărat Acesta este Fiul lui Dumnezeu". Numai în lumina
învierii am putut citi cu încredinţare povestea Evangheliei, ştiind că totul era adevărat în ea
tocmai pentru că evenimentul imposibil al învierii era pentru mine mai sigur decât oricare
eveniment al istoriei. În istorie trebuie să cred, învierea este ceea ce ştiu cu siguranţă. După
cum vedeţi, nu am descoperit Evanghelia pornind de la mesajul Buneivestiri şi nici nu mi s-a
dezvăluit ca o poveste în care se poate crede sau nu. Pentru mine a început ca un eveniment
care lăsa toate problemele necredinţei în urmă, fiindcă era o experienţă directă şi
personală”7.
Prin această experiență a devenit absolut sigur în sine însuși de faptul că Hristos este
viu și că anumite lucruri legate de credință există. Nu avea toate răspunsurile, dar fiind
marcat de această experiență, l-a determinat să cerceteze și să descopere în continuare
credință ortodoxă.

7
Mitropolitul Antonie de Suroj, Şcoala rugăciunii, trad de Ghorghe Fedorovici, Ed. Cartea Ortodoxă, Bucureşti,
2006, p. 16
 Maturitatea. Începutul profesional şi slujirea preoţescă.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Mitropolitul Antonie a lucrat în cea mai
mare parte a timpului ca chirurg în armata franceză, deşi în toiul războiului a fost membru şi
al Rezistenţei Franceze. În 1943 a depus în taină voturile monahale ale sărăciei, statorniciei,
fecioriei şi al ascultării. A continuat să trăiască, după război, o viaţă monahală tăinuită,
devenind medic generalist8. Astfel a trăit un fel de viaţă monahală sub paravanul activităţii
medicale, încercând să fie credincios în mod lăuntric voturilor monahale, însă exprimând
toate aceste lucruri în condiţiile serviciului medical în care se afla.
În 1948 a fost hirotonit preot şi faptul că a depus voturile monahale devine public. Pe
vremea aceea însă exista aşa o mare lipsă de preoţi, că nici unul dintre cei din generaţia sa
care s-au făcut monahi cu gândul de a duce o viaţă retrasă nu a avut şansa de a-şi împlini
dorinţa. Au fost cu toţii chemaţi de episcopii lor şi trimişi la lucrarea pastorală, mărturiseşte
mitropolitul Antonie9. În anul următor a fost invitat sa devină capelan ortodox la Frăţia
„Sfântul Alban şi Sfântul Serghie" din Marea Britanie lucru destul de îndrăzneţ prin faptul că
nu ştia nici un cuvânt în limba engleză la vremea aceea. Frăţia fusese întemeiată în 1928 de
un grup de ruşi ortodocşi şi mai mulţi creştini anglicani britanici pentru a permite anglicanilor
şi în general creştinilor ortodocşi răsăriteni şi apuseni, să se întâlnească unii cu alţii, nu doar
în rugăciune, ci să ajute la realizarea unităţii creştinilor. Mitropolitul Antonie a început să se
întâlnească cu creştinii din Marca Britanic la St. Basil's House, sediul din Londra al Frăţiei,
influenţa sa având să devină tot mai mare. A continuat să joace un rol activ în Frăţie, ţinând
câte un cuvânt de folos la conferinţele şi întâlnirile anuale de la St. Basil's House.
În 1950 a fost numit preot paroh pentru creştinii ortodocşi (din Londra, sub jurisdicţia
patriarhiei Moscovei. Din acel an a rămas aici. În 1958 a fost sfinţit întru treapta de episcop
pentru Marea Britanie şi Irlanda. În 1958 a fost sfinţit întru treapta de episcop pentru Marea
Britanic şi Irlanda. După ce, în 1962, a fost înălţat în treapta de arhiepiscop, în 1963 a fost
numit exarh patriarhal pentru Europa Apuseană, iar în 1966 a devenit mitropolit. Scaunul său
titular este Surojul, o localitate din Uniunea Sovietică. A atras mulţi oameni în catedrala în
care slujit, care are ca hram Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor şi Adormirea Maicii Domnului,
chiar şi membri din alte Biserici, care erau dornici să participe la cultul Bisericii Ortodoxe
sau care căutau povăţuire în drumul lor către Dumnezeu. Influenţa Mitropolitului Antonie a
depăşit cu mult graniţele Marii Britanii şi ale Occidentului, ajungând până în Rusia, păstrând

8
Mitropolitul Antonie de Suroj, Rugăciunea care aduce roade, trad. din lb. engleză Dragoş Dâscă, Ed.
Doxologia, 2014, p. 13
9
Idem, Şcoala rugăciunii, trad. de Ghorghe Fedorovici, Ed. Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2006, p. 17
astfel legătura cu Biserica Rusă10.
Mitropolitul Antonie a demisionat din toate funcţiile sale în 2003 şi a trecut la
Domnul pe 4 august 2003. A fost înmormântat în cimitirul Brompton din Londra. Mulţi
creştini ortodocşi din Marea Britanie şi din întreaga lume îl consideră pe Mitropolitul Antonie
un sfânt contemporan11.

10
Idem, Rugăciunea care aduce roade, trad. din lb. engleză Dragoş Dâscă, Ed. Doxologia, 2014, p. 14
11
http://citateortodoxe.ro/biografie/antonie-de-suroj
 Marile personalitati din viata Mitropolitului Antonie sau cei care l-au cunoscut

Marturii ale celor care l-au cunoscut pe Mitropolitului Antonie

Voi scrie in continuare despre marturiile unor oameni care au fost mai apropiati de
viata mitropolitului si care au primit sfaturi de la el.

Una dintre aceste persoane este Mitropolitului Kallistos Ware, care a fost profesor la
Universitatea din Oxford, pe timpul pastoririi Mitropolitului Antonie in Anglia. Acesta
marturiseste ca mergea des la Sfintele Liturghii unde slujea Mitropolitul Antonie si de
asemenea a vorbit fata catre fata cu el, chiar si s-a spovedit o vreme la el. Unul dintre sfaturile
care l-a primit de la Mitropolitul Antonie era asa: „nu trebuie sa ne temem, ci sa fim noi
insine. Sa nu ingadui altuia sa aiba putere de inflenta asupra ta, sa te cunosti bine pe tine
insuti”.12 Prin aceste cuvinte Vladica Antonie isi exprima felul cum intelegea el sa-si
randuiasca viata. Pentru el, adauga Mitropolitul Kallistos Ware, a fi crestin nu inseamna doar
indeplinirea unor randuieli, cum ar fi postul, metaniile, cu toate ca le pretuia si pe acestea.
Viata crestina pentru el, era intalnirea omului cu Dumnezeu, fata catre fata, cu Hristos.
Aceasta atitudine este datorata experientei din trecut avuta in timpul citirii Evangheliei dupa
Marcu, atunci cand a simtit launtric deplina prezenta a lui Hristos, care l-a determinat sa
devina crestin.
Mitropolitul Kallistos spune ca Vladica Antonie avea darul de a vorbi unei multimi
intregi de oameni ca si cum ar fi stat la un cuvant de taina cu fiecare suflet in parte. Cel care il
asculta simtea ca vorbeste cu el personal, fara nici o importanta ca in incapere se aflau cateva
sute de oameni13.
Vladica Antonie era un exemplu uluitor de simplitate, traind foarte modest. Cand
venea cineva la Biserica, pentru a stabili o intrevedere cu mitropolitul, el insusi era cel care
deschidea usa. Nu exista nici un fel de secretar sau paznic si nu se folosea de nici un
privilegiu privind rangul pe care il avea. Iar cand era mai tanar si se ntampla ca credinciosii
sa plece fara sa fi facut curat in biserica, se apuca singur de lucru. Chiar si cand a devenit
episcop, nu a parasit aceasta simplitate a vietii, nu a avut de exemplu nicioadata un sofer,
masina de serviciu si altele cate se obisnuiesc in acesta functie. Pentru el era important nu
ceea ce se vede in afara, ci alcatuirea launtrica, omul cel tainic al inimii14. De aceea ii

12
Antonie Bloom, Viaţa mitropolitului Antonie, Omul care L-a văzut pe Dumnezeu, trad. din lb. rusă de
monahia Mina, Ed. Sophia, Bucureşti, 2017, p. 115
13
Ibidem, p. 117
14
Ibidem, p. 122-123
indemna si pe preoti din eparhie, sa nu se foloseasca de intaietatea rangului pe care il au, ci sa
traiasca o viata in simplitate, fara sa le fie rusine de propriile cuvinte rostite de la amvon.