UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE FILOSOFIE
Catedra de filosofie morală şi politică
Prof. dr. Valentin Mureşan
Titlul cursului: .. Etica nicomahică
Anul de studiu: I doctoranzi
Regimul disciplinei (obligatoriu, opţional, facultativ): obligatoriu
Total ore din planul de învăţământ: 96 (Curs: 28, Seminar: 28; Tutorial/student: 1,
Studiu individual: 40)

Descrierea cursului şi cerinţe

Scopul cursului este să ofere un studiu relativ detaliat al lucrării paradigmatice a lui
Aristotel pe baza unei lecturi complete a textului şi a utilizării la alegere a unui comentariu
profesionist al Eticii nicomahice. Cursul e centrat pe analize de text şi pe dezbaterea unor
noţiuni-cheie. Tangenţial vor fi abordate şi dificultăţi ale traducerii filosofice pe exemple
oferite de traducerea românească. Cursul se adresează şi doctoranzilor care nu au făcut
facultatea de filosofie. E, totuşi, de preferat o acomodare minimă cu limbajul eticii şi chiar
cu opera lui Aristotel.

Modalităţi de evaluare şi stabilire a notei finale

-

50% din notă - activitatea de seminar.

50% din notă - eseu.

Obiectivele cursului
1. Un prim obiectiv al cursului este transmiterea vobabularului de bază al eticii aristotelice
şi înţelegerea structurii şi scopului Eticii nicomahice.
2. Un scop subsidiar este învăţarea paradigmatică a unui tip de teorie etică: etica virtuţii
(tot mai mult reluată în prezent).
3. Un alt obiectiv al cursului este formarea deprinderilor de a interpreta un text
filosofic ajutaţi de comentarii profesioniste.

Competenţele formate de către curs

La sfârşitul cursului studentele/studenţii vor avea următoarele competenţe:
Cunoaştere şi înţelegere: Cunoaşterea noţiunilor de bază şi înţelegerea sensului
teoriei etice aristotelice.
Explicaţie şi interpretare: Formarea capacităţii de a interpreta un text integral
folosindu-se de comentariile la text.
Instrumental-aplicative; comunicaţionale: Capacitatea de a redacta coerent şi critic

1
un eseu pe o temă a Eticii nicomahice folosind textul de bază şi un comentariu avansat..

Atitudinale:
Sensibilizarea faţă de problematica eticii virtuţii.
Dezvoltarea unor exigenţe maxime faţă de acurateţea traducerilor filosofice pe baza
unei bune înţelegeri prealabile a textului.

Tematica

Temele cursului sunt:

1. Aristotel şi Etica nicomahică

2. Binele omului
3. Virtutea etică
4. Un exemplu de virtute etică: curajul
5. Un alt exemplu de virtute etică: dreptatea
6. Virtuţile dianoetice
7. Stăpânirea şi nestăpânirea de sine
8. Plăcerea şi bunurile exterioare
9. Fericirea
10. Ce fel de teorie etică ne-a lăsat Aristotel?

2
Bibliografie de bază1
Aristotel, Etica nicomahică, Editura ştiinţifică şi enciclopedică Bucureşti 1988 (trad. S. Petecel)
(reeditare 1998, Editura IRI).
V. Mureşan, Comentariu la Etica nicomahică; Humanitas, 2007.
Comentarii disponibile:
Barnes, J, The Ethics of Aristotle, Penguin Books 1976.
Broadie, S, Ethics With Aristotle, Oxford University Press, 1991.
Cooper, J.M. Reason and Human Good in Aristotle, Hackett 1986.
Gauthier, R.A, Jolif, J.Y, L' éthique à Nicomaque, Commentaire, Tomes I,II, Louvain, 1970.
Gobry, I, La philosophie pratique d' Aristote, Presse Universitaire de Lyon, 1995.
Hardie, W.F. R, Aristotle's Ethical Theory, Oxford University Press, 1968.
Hughes, G, Aristotle on Ethics, Blackwell, 2001.
Irwin, T. Aristotle. Nicomachean Ethics, Hackett 1985.
Joachim, H.H, Aristotle.The Nicomachean Ethics , Oxford, Clarendon,1955.
Kenny, A, The Aristotelian Ethics, Clarendon , 1978.
Kraut, R, Aristotle on Human Good, Princeton University Press 1989.
Reeve, C. D. C., Practices of Reason. Aristotle Nicomachean Ethics, Clarendon 1992.
Sparshott, F, Taking Life Seriously. A Study of the Argument of the Nicomachean Ethics,
University of Toronto Press, 1994,1996.
Urmson, J. O, Aristotle's Ethics, Blackwell 1988.

Culegeri de studii:

Bambrough, R. (ed), New Essays on Plato and Aristotle, Routledge 1965.

Barnes, J, (ed), The Cambridge Companion to Aristotle, Cambridge University Press, 1995.
Montefiore, A, Mureşan,V, (ed), Filosofia morală britanică, Alternative, Bucureşti, 1998.
Rorty, A. O. (ed.), Essays on Aristotle's Ethics, University of California Press 1980.
Sherman, N, (ed), Aristotle’s Ethics. Critical Essays, Rowman and Littlefield Pub. Inc., 1999.

Sugestii de teme pentru eseuri

2) Este theoria (contemplarea) o actualizare a nous-ului ( 1177a20; 1177b19; 1178a7)

sau a sophiei (1144a5-6; 1177a24)?

4) Consideraţi justificate argumentele lui A. Pleşu din Minima moralia,IV conform cărora
(i) teoria virtuţii a lui Aristotel e excesiv de simplificatoare şi, în loc să explice fenomenul moral
real, mai degrabă "eludează problema morală"? Oferă Aristotel aici doar un artificial "cod social"
şi "nu unul etic"? (ii) Definiţia aristotelică a virtuţii e inadecvată pentru că nu are acoperire în
fapte, nu se regăseşte în viaţa morală concretă, excesele având "mult mai mult caracter" decât

1
BFF = Biblioteca Facultăţii de Filosofie.

3
media ?

5) În ce constă “doctrina mediei”?

6) Care e legătura dintre phronesis (înţelepciunea practică) şi virtutea etică?

7) Care este schema şi semnificaţia metodei diaporematice? Aristotel face mai mult decât
să accepte opiniile morale ale societăţii sale?

8) Cum e legată plăcerea de eudaimonia?

9) Comentaţi relaţia între eticã şi politicã, aşa cum apare în primele douã paragrafe al
cãrţii I.

15) Comentaţi pasajul 1094b, 12 - 1095a, 14:

a) prin ce se distinge etica de o ştiinţã exactã? De ce nu are etica un scop teoretic
(cunoaşterea teoreticã)?
b) de ce nu sunt tinerii un bun auditoriu al prelegerilor etice? (folosiţi de asemeni şi
paragraful 4, în special 1095b 5-7)
c) poate fi un tânãr, în schimb, un bun ucenic într-ale matematicii?

16) Ce înţelege Aristotel prin ergon-ul omului? Imaginaţi ergon-ul pentru urmãtoarele
lucruri: cuţitul, inima, cheia, pantoful. Care este diferenţa între ergonul acestora şi ergonul
omului?

17) La ce se referã ergon - la ce este, sau la ce ar trebui sã fie omul? Sprijinindu-vã pe

text, încercaţi sã aduceţi argumente în favoarea ambelor poziţii. Încercaţi o criticã a lui Aristotel,
bazatã pe clarificarea acestei imprecizii în definirea ergonului.

18) "Nu poate fi pe deplin fericit cel care are un aspect diform" (1099b,4). Dacã un om
diform nu poate fi fericit, atunci ergon-ul sãu nu este acelaşi cu ergon-ul tuturor oamenilor.
Înseamnã cã un diform nu e om. Mai general, toţi aceia lipsiţi de anumite "bunuri exterioare" (în
acest caz, bunuri ale corpului) nu sunt oameni. Sunteţi de acord cu o asemenea interpretare a
fragmentului aristotelic? Ce vrea să spună Aristotel în citatul de mai sus?

19) Ce vrea Aristotel sã spunã când afirmã cã sãvârşirea acţiunilor "drepte şi cumpãtate"
nu este destul pentru a fi o persoanã "dreaptã şi cumpãtatã"? (1105a26-1105b12) Care este
diferenţa între a sãvîrşi acţiuni virtuoase şi a fi o persoanã virtuoasã?

20) Cum argumentează Aristotel că virtutea e o dispoziţie habitualã, şi nu un afect, nici o

4
facultate naturală de a resimţi afectele? (1105b-1106a13)

21) Dupã Aristotel, de ce trebuie sã ştim dacă o acţiune este voluntarã sau nu pentru a
decide valoarea ei morală? (1109b30-35) Dar dupã dvs?

22) Reconstruiţi distincţiile conceptuale pe care le face Aristotel în legãturã cu ceea ce

este involuntarul. (III, 1) (III, 5, V, 8).

23) a) Care este diferenţa între acţiunile sãvârşite din ignoranţã, şi cele sãvîrşite în
ignoranţă (1110b25-29)? Construiţi şi alte exemple decât cele date în Comentariu sau în textul
EN.
b) Aristotel afirmã cã o acţiune fãcutã din ignoranţã este involunarã atunci când cineva nu
cunoaşte circumstanţele particulare ale acţiunii. Cum justificã el acest lucru? (1111a4-20). Care
este eticheta care i se pune unui om ce ignorã principiile generale ale comportamentului uman?

24) De ce spune Aristotel cã virtutea presupune alegerea deliberatã (prohairesis)?

(1111b5-10) De ce alegerea deliberatã nu este: a) o dorinţã b) un impuls, c) o dorinţã raţională
(boulesis) d) o opinie? (1111b21-1112a12). Urmãriţi şi interpretarea lui Gauthier şi Jolif, p. 190.

25) Potrivit lui Aristotel, alegerea presupune deliberarea (bouleusis) (1112a,14-18).

Explicaţi de ce. Care sunt obiectele deliberãrii? Prin ce sunt ele caracterizate? (1112a19-
1113a14).

27) Reconstruiţi şi evaluaţi discuţia despre curaj de la III 6, 7, 8, 9. Îşi respectã Aristotel
"profesiunea de credinţã" de la 1107a28-34, şi din alte locuri, anume cã lucrarea sa are un
caracter practic şi cã ea trebuie sã-i înveţe pe oameni cum sã ajungã la fericire, şi nu sã le spunã
în mod teoretic ce este fericirea şi ce sunt virtuţile. Vi se pare descrierea fãcutã curajului o
încercare normativã (aşa cum vrea în mod programatic Aristotel), sau una strict descriptivã?

28) Aristotel trateazã în cartea a IV-a pe rând despre:

a) generozitate (IV, 1)
b) mãrinimie (IV, 2)
c) grandoarea sufleteascã (IV 3, 4)
d) blândeţe (IV, 5)
e) sociabilitate (IV, 6)
f) modestie (IV, 7)
g) comportamentul în discuţiile prieteneşti (IV, 8)
h) pudoare (IV, 9)

5
Reconstruiţi pe rând structura acestor virtuţi: la ce afect se referă, ce înseamnă media şi excesele,
ce putem învăţa din această discuţie (cum să fim virtuoşi?).

29) De ce evită Aristotel să folosească expresia “ergon-ul unui om bun”? Există un ergon
specific al omului bun, diferit de cel al omului rău?

30) Este corectă critica adusă definiţiei lui Aristotel a funcţiei omului pe motiv că omul
face multe alte acţiuni specifice în afară de “viaţa raţională”)? (v. R. Norman, The Moral
Philosophers, p. 46; vezi articolul lui A. Gomez-Lobo, The Ergon Inference, p. 182).

31) Foloseşte Aristotel acelaşi concept de ergon ca şi Platon în Republica 352e? (vezi
articolul lui R. Kraut, The Peculiar Function of Human Beings).

32. Reconstruiţi soluţia lui Aristotel cu privire la sensul eudaimoniei din Cartea X. Cum
sunt captate celelalte puncte de vedere despre fericire? Pentru ce soluţie interpretativă optaţi?

33. Comparaţi un enkratic şi un vicios. Definiţi cele două concepte şi daţi un exemplu.

34. Cum tratează Aristotel virtutea dreptăţii. Are abordarea sa reverberaţii contemporane?

35. Ce înseamnă prietenia şi de câte feluri este ea?

36. O viaţă plină de suferinţe poate fi eudaimon? Dacă nu, este fericirea o viaţă plăcută
(după Aristotel)?

37. Sunteţi de acord cu această interpretare a eudaimoniei?

"Aristotel a fost adesea acuzat de indecizie şi s-a spus uneori că ar susţine puncte de
vedere conflictuale cu privire la meritele relative ale unei vieţi practice împlinite şi ale uneia
dedicate în primul rînd contemplării. El sugerează că treburile practice ar putea fi în aşa fel
organizate încît să ofere cele mai bune condiţii unei vieţi dedicate theoriei (1177a12-18; 1145a6-
11). Dar el priveşte de asemenea creşterea, mişcarea, percepţia, înţelegerea, ştiinţa, activitatea
politică drept esenţiale pentru o viaţă omenească complet înplinită. Eudaimonia constă în
exercitatea adecvată a potenţelor esenţiale ale sufletului, actualizate de dragul lor însele,
deoarece actualizarea lor chiar este viaţa unei fiinţe umane şi nu doar pentru că şi ele
promovează şi asigură genul de viaţă care conferă contemplaţiei rolul cel mai important.
Aş vrea să cercetez o cale de a citi pe Aristotel care să arate cum viaţa contemplativă şi
cea practică nu trebuie să intre în competiţie pentru titlul de viaţă desăvîrşită. Nu există nimic în
legătură cu viaţa practică de natură să o împiedice să fie totodată contemplativă şi chiar
îmbogăţită prin aceea că e contemplativă. |ntr-adevăr, Aristotel remarcă (1140b7-11) faptul că
oameni precum Pericle sînt priviţi ca posedînd înţelepciune practică deoarece ei posedă
înţelepciunea contemplativă a ceea ce e bun. Aceasta e, adaugă Aristotel, concepţia noastră
despre un om priceput în ale politicii, un conducător. |n sens propriu, theoria împlineşte şi
perfecţionează viaţa practică, în sensul tehnic al acestor termeni.... Unul din scopurile omului
politic e reconcilierea dintre viaţa contemplativă şi cea practică" (A. Rorty, The Place of
Contemplation on Aristotle's Nicomachean Ethics, în A.Rorty (ed), Essays on Aristotle' s Ethics,

6
University of California Press 1980).

38) Dacă fericirea e scopul desăvârşit (teleion) al omului, înseamnă aceasta că el este
"ultim" sau "complet"?
39) Prezentaţi diferite interpretări date eudaimoniei.
40) În concepţia lui Aristotel, valoarea morală a unei acţiuni este intrinsecă acelei acţiuni
sau e derivată din: a) cauza ei internă, sufletească; b) consecinţele ei?

Phil 1100 - Intro to Ethics

Robert Johnson

BOOK I.
1. Explain Aristotle's argument that the highest good is
"happiness" or "eudaimonia". (NE 1094a1-22) Why is this
the subject of ethics?
2. Aristotle appears to argue fallaciously that since every
action aims at some good, there is some good that every
action aims at. (NE 10941-3) Explain the fallacy. Could he
be interpreted in a way that avoids the fallacy?
3.Why is a young person not suited to the study of ethics?
(NE 1095a2-11)
4. Why does eudaimonia or happiness not consist simply
of pleasure, honor or wealth? 1095b14 1096a10)
5. The chief or ultimate good for Aristotle must be "final"
or the "end of action", it must be "self-sufficient", it must
be "complete", and must reside in the "ergon"
(characteristic activity or function) of man. (NE 1097a15-
1098a20) What does he mean by these things, and what are
his arguments?
6. What is the ergon (characteristic activity or function) of
human beings? (NE 1098a1-16) How is the sense in which
human beings have a ergon different from the sense in
which a heart, key or shoe has a ergon?
7. Why is eudaimonia an activity and not a state?
8. Why is the good life pleasant? Do you agree that
"someone who does not enjoy fine actions is not good; for
no one would call him just, e.g., if he did not enjoy doing
just actions, or generous if he did not enjoy generous
actions, and similarly for the other virtues" (NE 1099a16-
18)? Why or why not?
9. Why couldn't a happy life be a matter of fortune? (NE
1099b15-1100a5)
10. Why is happiness honored but not praised? (NE
1101b10-1102a1) What does this show about happiness,

7
according to Aristotle?

BOOK II.
1. Aristotle claims that we could not be virtuous by nature
since the virtues are formed by habituation. (NE 1103a17-
1103b25) What are his arguments?
2. Explain why virtue "tends to be ruined by excess and
deficiency" (NE 1104a12-1104b3).
3. If I do not like to give, but give anyway, Aristotle claims
that I am not a virtuous person. Explain what a virtue is,
according to him, and why he claims this. Some might
argue that quite the opposite is the case, that it is only the
person who gives when it hurts that is virtuous. Discuss
Aristotle's possible responses.
4. How does Aristotle respond to the objection (NE
1105a18-20) that if virtues arise out of like actions, then no
one could gain a virtue, since only one who has a virtue
acts virtuously?
5. Explain what Aristotle means when he claims that
performing "just and temperate" actions is not sufficient to
be a "just and temperate person"? (NE 1105a26-1105b12)
What is the difference between performing virtous actions
and being a virtuous person?
5. Why is virtue a state of character and not a matter of
having certain feelings or the capacity for having certain
feelings feeling? (NE 1105b20-1106a13)
6. What does Aristotle mean in saying that virtue lies in a
mean between two extremes? (NE 1106a15-1106b35) Why is
virtue a disposition to aim at a mean in actions relative to
us?
7. Explain and discuss Aristotle's claim that the vices have
no "means", and the virtue has no "extremes". (NE 1107a10-
26) Do you agree? Does the fact that a person could be
excessively greedy or cowardly show that he is wrong?
Why or why not?
8. Aristotle's practical advice for "hitting the mean" and
thus performing a virtuous action is to "avoid the easier
extreme". (NE1109a30-35) Explain why.

BOOK III.
1. Explain Aristotle's definition of an "involuntary" action.
(NE 1111a22-24) Why do we need to know which actions are
voluntary and which not?

8
2. Explain Aristotle's view about whether actions done
under "duress"--i.e., those done because of a threat of some
kind (e.g., a gun to one's head)--are done voluntarily or
not.(NE 1110a-1110b9) Do you think he is right? If you would
emend his view, how would you do it?
3. What is the definition of a "forced" action? (NE 1110a1-
4, 1110b2-9) Why would anyone think that pleasant actions
are "forced", and what are Aristotle's three arguments
against such a view? (1110b10-17)
4. What is the difference between an action done in
ignorance and one caused by ignorance? (NE 1110b25-30)
Are these actions voluntary or not voluntary? Explain.
5. Aristotle claims that an action caused by ignorance is
involuntary when one is ignorant of the particulars of an
action. What does he mean by this? (NE 1111a4-20) What is
the epithet fitting for one who is ignorant of universal rules
of conduct, according to Aristotle?
6.Explain why Aristotle denies that actions caused by
emotion or appetite are involuntary. (NE 1111a24-1111b4)
7. Why does virtue involve decision (or choice =
prohairesis)? (NE 1111b5-10) Why is deciding to do
something not (a) having an appetite for it, nor (b) an
emotion concerning it, (c) wishing for it nor (d) opining
about it? (NE 1111b12-1112a12)
8. Decision requires deliberation, according to Aristotle.
(NE 1112a14-18) Why?
9. What delimits the possible subjects of deliberation? (NE
1112a19-1113a14) What are the specific attributes of the
subjects of deliberation?
10. Can a bad (good) person, on Aristotle's view,
deliberately desire something good (bad), and so choose to
do the right (wrong) thing? 1113a15-113b2) Why or why not?
11. Aristotle holds that both our states of character (our
virtues and vices) as well as our actions (our virtuous or
vicious actions) are voluntary, but not in the same ways.
(NE 1113b4-1115a7) Explain why.
12. Why does only the good person really know what's
good on Aristotle's view? (1113a25-1115a) What are the
objections to this view, as Aristotle see them, and what are
his responses? What objections, if any, has he left out?
back