TOT

I. Pronume şi adjectiv nehotărât.

1. Utilizat singur, are valoare de pronume şi are formele tot, toată, toţi, toate.

Locul pronumelui este variabil. În principiu, el stă după verb, când este obiect direct al
acestuia:

N-aţi văzut tot ce se putea vedea.

sau înaintea verbului, când este subiect:

În casă totul era nou şi de bună calitate.

Topica nu este totuşi fixă, ea se poate schimba în funcţie de cuvântul pe care vorbitorul vrea
să insiste. Între:

Toţi au venit la ora fixată de organizatori.

şi

Au venit toţi la ora fixată de organizatori.

nu este decât o uşoară diferenţă de insistenţă.

 Ca adjectiv, determină un substantiv şi se acordă în gen şi număr cu acesta: toată

vara, toţi copiii, toate frunzele.

Locul adjectivului tot este aproape în toate cazurile înaintea substantivului. Mai rar, el poate
fi plasat după substantiv:
 În casă, luminile toate erau aprinse.

Limba curentă preferă totuşi construcţia:

În casă toate luminile erau aprinse.

2. Tot – recapitulativ.

La sfârşitul unei enumeraţii, se poate relua ansamblul termenilor exprimaţi printr-un

substantiv sau adjectiv cu sens mai general, precedat de tot. În acest caz, substantivul nu
este însoţit de articol:

Avea frumuseţe, cinste, inteligenţă, toate, calităţi de invidiat.

3. Toată lumea.

Este o expresie invariabilă, cu sensul „oricine, fiecare om”:

Toată lumea ştie că şi-a părăsit copiii (= oricine, toţi oamenii).

4. Tot oraşul, toată ţara.

Înseamnă „toţi oamenii din oraş / din ţară”:

Tot oraşul aflase că a rămas repetent de două ori.

Tot este aici un adjectiv şi se acordă în gen şi număr cu substantivul care urmează: tot
satul, toată planeta.
5. În tot cazul.

Şi în această expresie tot se acordă cu substantivul care urmează. Astfel se spune: în tot
cazul, în toate împrejurările, în toate ocaziile.

6. Cu toţii.

Plasat în faţa unui numeral neurmat de un substantiv, cu toţii exprimă asocierea:

Au venit cu toţii în acelaşi timp (= au venit toţi trei, toţi zece în acelaşi timp).

[util.] Face excepţie numeralul doi, care nu este niciodată precedat de toţi. Vom spune
deci amândoi, nu toţi doi.

7. Tot omul, tot începutul.

[stil.] Sunt expresii care circulă în limbajul familiar şi popular, nu în limba literară. Într-o
frază ca:

Ştie tot omul că nu-i uşor să creşti singură doi copii.

sensul este „ştie fiecare om, ştie oricine”. Sau în:

Tot începutul e greu (= orice început e greu).

8. A fi tot numai…

[stil.] Este o expresie care aparţine limbajului vorbit, curent:

Era tot numai zâmbet (= el era complet, în totalitate zâmbitor).

Era tot numai ochi şi urechi (= era foarte atent, cu toate simţurile
încordate).
Când subiectul este feminin, tot se acordă cu acesta:

Ea era toată numai blândeţe şi bunătate.

II. Tot – adverb.

1. Tot - continuu.

În anumite situaţii, tot desemnează o caracteristică, o acţiune care

are loc, se manifestă continuu, are deci sensul „mereu, necontenit,
fără încetare”:

Tot mai plouă? (= plouă în continuare, nu s-a oprit ploaia?)

Mă deranjează să-i tot văd certându-se (= să-i văd mereu certându-se).

[stil./util.] Uneori, mai ales în limba vorbită, tot apare repetat odată cu verbul pe care îl
determină, cu scopul de a insista asupra ideii de continuitate:

Tot merge şi tot merge şi nu mai ajunge (= merge mereu şi mereu, mult
timp).

Este unul dintre puţinele adverbe care se pot intercala între auxiliar şi verb ( adverb):

L-am tot invitat, dar n-a putut veni să ne vadă (= l-am invitat în repetate
rânduri).

A tot plouat şi nu ne-am putut plimba (= a plouat mereu).

2. Tot – progresiv / din ce în ce / şi / mereu.

Când este urmat de un comparativ, tot, ca şi sinonimele sale din ce
în ce, şi, mereu exprimă o acţiune sau o caracteristică ce se
manifestă progresiv. Astfel:

Drumul mi se părea tot mai greu = Drumul mi se părea din ce în ce mai

greu = Drumul mi se părea şi mai greu.

Când exprimă progresia, tot precedă un adjectiv sau un adverb.

3. Tot – aproximativ.

[stil.] În limbajul familiar, în combinaţie cu un verb, tot are o valoare aproximativă,

apreciază că cele afirmate sunt probabile. În enunţul:

Să tot fie şapte ani de când a murit bunicul lui.

vorbitorul vrea să spună că este probabil să fi trecut aproximativ şapte ani de la moartea
cuiva.

4. Tot – în construcţii concesive.

Plasat în propoziţia principală, tot apare facultativ şi subliniază ideea de concesie exprimată
în propoziţia subordonată, care se introduce prin deşi, cu toate că. El apare deci ca un
adverb corelativ al concesivei:

Deşi a muncit foarte mult, tot n-a reuşit să se claseze pe primul loc.

Tot ideea de concesie este exprimată şi prin locuţiunea cu tot (toată, toţi, toate):
 Era antipatic, cu toate eforturile lui de a plăcea celorlalţi (= deşi făcea
eforturi).

(- concesie).

5. Tot + gerunziu.

Când precedă un gerunziu, tot aduce ideea de insistenţă, combinată cu aceea de acţiune
repetată:

Tot ascultând melodia la radio, învăţase textul pe dinafară (= ascultând

mereu, în mod repetat melodia la radio, învăţase textul pe dinafară).

(- gerunziu).

6. De tot, cu totul (şi cu totul).

Sunt expresii cu valoare adverbială, care au sensul de „complet, definitiv”:

A înnebunit de tot, nu te mai poţi înţelege cu el (= a înnebunit complet, nu te

mai poţi înţelege cu el).

Mersese atât prin ploaie, încât era ud de tot (= era complet ud, foarte ud).

Această locuţiune are deci o valoare superlativă şi este substituibilă prin cu totul (şi cu
totul):

A înnebunit de tot = A înnebunit cu totul (şi cu totul).

De tot realizează aceeaşi valoare superlativă şi atunci când apare pe lângă un adverb:
 Şcoala era departe de tot (= era foarte departe).

[util.] În combinaţie cu un adverb, sinonimul său cu totul (şi cu totul) nu apare. Nu putem
spune deci:

*Şcoala era departe cu totul şi cu totul.

tot aşa de - comparaţie2, adjectiv2

tot atât de - de1, comparaţie2

tot (ceea) ce – ce

totdeauna - temporal

totodată - odată

tot omul - tot

tot oraşul - tot

totuşi / cu toate acestea

1. Adverbul totuşi exprimă sau întăreşte ideea de concesie, putând fi precedat de şi:

Eu am constatat o neregulă, (şi) totuşi nu am spus nimic.

[util.] Adesea, adverbul totuşi are drept corelativ un gerunziu:

 Văzând nepotrivirea dintre declaraţii, totuşi nu a spus nimic.

2. Locuţiunea adverbială cu toate acestea are acelaşi înţeles ca şi totuşi, putând fi

utilizate ambele, în corelaţie cu deşi:

Deşi a văzut nepotrivirea dintre documente, totuşi/cu toate acestea nu a

spus nimic nimănui.

[stil.] În limbajul popular, acelaşi raport îl poate exprima adverbul încă.

[stil.] Totuşi şi cu toate acestea pot fi utilizate şi în construcţii adversative, având sensuri
echivalente cu dar şi cu însă. De aceea, combinarea lor este resimţită ca fiind pleonastică şi
trebuie evitată:

*Era mic de statură, însă totuşi puternic.

*Era elev bun dar, cu toate acestea nu atingea performanţa.