Sunteți pe pagina 1din 2

III.1.5. A doua guvernare Alexandru Averescu (martie 1926–iunie 1927).

Venirea la
guvernare a Partidului Poporului, la 30 martie 1926, a avut drept consecinţă imediată numirea de
prefecţi noi în toate judeţele ţării, iar Durostorul şi Caliacra nu au făcut excepţie. Aici au fost numiţi
prefecţi Ilie Ghibănescu şi, respectiv I. D. Georgescu.
Instaurarea guvernării averescane a fost primită cu un entuziasm de minoritarii bulgari, care nu
uitaseră dispoziţiile legii din 26 iulie 1921 şi nici pe autorii lor. Au fost demarate tratativele între
reprezentanţii bulgarilor şi cei ai averescanilor, în perspectiva alegerilor legislative generale de la
finele lui mai. Negocierile au fost purtate de către avocatul silistrean Atanas Brašovanov şi
colaboratorii săi, cu Octavian Goga şi C. Bucşan, din partea guvernului averescan. Exigenţele bulgare
includeau acordarea a nouă locuri în Parlament (şase deputaţi şi trei senatori), oprirea colonizărilor,
amnistie politică generală şi întoarcerea refugiaţilor, pe lângă revizuirea legislaţiei şcolare, a celei
agrare şi promovarea limbii bulgare în şcoală administraţie şi biserică 1. Tratativele au eşuat când
generalul Averescu a cerut înscrierea fruntaşilor bulgari în partidul său 2. Eşecul tratativelor a avut ca
urmare imediată scăderea popularităţii şi a rolului lui Brašovanov, implicit amplificarea fricţiunilor
interbulgare3.
Schimbarea de putere din aprilie 1926 a deziluzionat pe coloniştii aromâni şi pe promotorii
cauzei lor, mai ales după decizia Casei Centrale de Împroprietăriri din 20 aprilie, echivalentă, practic,
cu o sistare a colonizării 4. În Durostor, dar nu şi în Caliacra, grupuri de colonişti cereau să fie lăsaţi să
se întoarcă în Macedonia5. Un gest care putea să mai atenueze nemulţumirile aromânilor era numirea
lui D. N. Papahagi ca primar la Balcic, în timp ce la Silistra a fost menţinut în funcţie aromânul Taşcu
Statu, ca şi daco-românul Gică Florescu la Turtucaia. Mai puţin nemulţumiţi de debutul noii guvernări
erau turcii, întrucât, chiar în aprilie 1926 a fost promulgat un Regulament referitor la funcţionarea
cadiatelor din cele patru judeţe dobrogene6.
În urma alegerilor legislative, au fost desemnaţi ca deputaţi în Caliacra, averescanii Gh.
Doktorov Popescu, Gh. Grosu, Abdulah Hairedin şi naţional-ţărănistul Constantin Angelescu, iar în
judeţul Durostor proporţia între guvern şi opoziţie era aceeaşi: 3 la 1 (Jac Jaroslavici, Cristea
Bolintineanu, Petre Papacostea şi liberalul Richard Franasovici) 7. Posturile de senatori la colegiul
universal au revenit lui Sükrü Alioglu în Durostor şi lui T. Cudalbu, în Caliacra, ambii reprezentând
partidul de guvernământ8. Un fapt demn de semnalat este şi apariţia fostului iredentist înfocat Trifon
Prihov pe lista PNL din judeţul Caliacra 9. Mai puţin prezenţi pe listele electorale parlamentare,
bulgarii deţineau pentru câteva luni conducerea Comisiei interimare a judeţului Caliacra, prin
preşedintele Drumi Krosnev şi vicepreşedintele Vasile Bratov; după 20 iunie 1926, ponderea lor va
scădea şi aici, ei deţinând 13 din cele 40 de locuri ale Consiliului Judeţean (faţă de 21 de români, cinci
musulmani şi un grec)10.
În ciuda evenimentelor din primăvară, în perioada guvernării PP, colonizarea a înregistrat
progrese, chiar fără implicarea masivă a guvernanţilor. Astfel, în duminica de 31 octombrie 1926, se
produce solemnitatea inaugurării oficiale a satului de colonişti aromâni Fraşari, din Durostor, numit
astfel după aşezarea aromână anonimă din Albania 11. Perseverenţa, tenacitatea şi spiritul întreprinzător
al locuitorilor vor face ca localitatea să aibă o evoluţie ascendentă în anii interbelici 12. Tot în octombrie
1926, coloniştii din Atmageaua Tătărască au cumpărat proprietăţile a 68 de familii turceşti, aflate pe
punctul de a emigra13. În primăvara anului 1927, când momentele de criză între guvern şi colonişti
păreau depăşite, un grup de 25 de deputaţi, între care G. Doktorov Popescu, Gh. Grosu şi Al.
1
Blagovest Njagulov, Opit za săzdavane na bălgarska malčinstvena partija v Dobrudža prez 1926, în „Dobrudža“, nr. 9,
1992, p. 234.
2
Dimităr Kosev, Vănšnata politika na Bălgarija pri upravlenieto na Andrej Ljapčev (1926-1931), Sofia, 1995, p. 38-39.
3
B. Njagulov, art. cit., p. 235-238.
4
Vlahuria – ţara din vis ..., p. 154.
5
Ibidem, p. 83-84.
6
***, Minorităţile naţionale ..., vol. II, (1925-1931), Bucureşti, 1997, p. 125.
7
„Monitorul Oficial“, 4 iunie 1926, p. 16-27.
8
Ibidem, 6 iunie 1926, p. 10-14.
9
Ibidem, 4 iunie 1926, p. 16.
10
ANIC, DJI, fond Prefectura Judeţului Caliacra, dosar 3/1926, f. 1-2; 6.
11
S. Lascu, op. cit., p. 36.
12
Ibidem; Cristian Sandache, Elementul românesc din Cadrilater, în DI, III, nr. 6 (22), 1998, p. 58-59.
13
Vlahuria – ţara din vis ..., p. 174.
Mavrojani, au înaintat un proiect de lege care modifica actul din 22 aprilie 1924. Mai concret, se
prelungea termenul de verificare a titlurilor, vânzările efectuate după 28 iunie 1913 erau recunoscute
ca valabile, iar pragul pentru expropriere, în cazul terenurilor mirié, era ridicat de la cinci hectare la
2514, anulând practic posibilităţile de etatizare şi de viitoare colonizări. Iniţiativa a rămas fără urmări.
În ceea ce priveşte Comunitatea Bulgară, un eveniment foarte important îl reprezintă
constituirea Consiliului Suprem al acesteia, la 14 martie 1927, for care şi-a ales la 4 aprilie Comitetul
Executiv, organ din care făceau parte Băčvarov, dr. Kiril Manolov şi Ivan N. Atanasov (membri ai
PNL)15. Alţi lideri care au luat parte la aceste acţiuni organizatorice au fost: ţărănistul M. Stefanov,
averescanul N. Gavrilov, iorghistul S. A. Penkov, Ivan Bojadžiev şi Gh. Paučev (fără partid) 16. Se
oficializează astfel ideea infiltrării bulgarilor dobrogeni în cât mai multe partide româneşti, păstrând
unitatea de acţiune. De pildă, în Bazargicul sfârşitului anilor ‘20, Matei Stefanov şi Hristo Tonkov erau
membrii PNŢ, avocatul Trifon Prihov, economistul P. D. Dončev şi Rade Beškov erau PNL-işti, P.
Lolov, Ilija Krosnev şi D. Smokov averescani, iar Petăr Hristo Kapitanov (1903-1961), St. Ivanov şi
dr. Novačev încercau să creeze un Partid Minoritar Bulgar, alături de T. Tošev, care trecuse prin mai
multe partide româneşti17.
Priorităţile lor declarate erau aceleaşi (ridicarea stării de asediu, aplicarea reformei agrare,
oprirea colonizării cu aromâni, încetarea abuzurilor administrative) 18.

14
Apud AMAE, fond DS, vol. 100, f. 217.
15
IID, vol. II, (1919-1941), Sofia, 1993, părva čast, doc. nr. 43-44, p. 94-98.
16
Ibidem, doc. nr. 43, p. 97.
17
„Legionarii“, I, nr. 15 (27 aprilie), 1929, p. 2 (numele ziarului făcea aluzie, iniţial, doar la legiunile romane; ulterior, Cola
Ciumetti va deveni militant al Gărzii de Fier).
18
B. Njagulov, La question de la Dobrudža dans le contexte de la politique étrangère bulgare (1926-1931), în BHR, 18, no.
1, 1990, p. 11.