Sunteți pe pagina 1din 10

4.

MANAGEMENTUL CONFLICTULUI DE MEDIU

4.1. Consideraţii generale


Managementul propriu-zis al conflictului de mediu depinde de atitudinea părţilor
implicate şi de vederile lor asupra problemelor de mediu care stau la baza conflictului.
Este destul de evident că guvernul ca reprezentant al întregii comunităţi are o
vedere diferită privind urgenţa anumitor probleme de mediu în raport cu asociaţia
industriaşilor. De exemplu, guvernul olandez a publicat în 1988 raportul “Preocupările
pentru mâine – un studiu naţional al mediului pe perioada 1985-2010” (Concern far
tomorrow – a national enviranmental survey 1985-2010).
Principalele obiective ale acestui raport care trebuie să fie rezolvate în perioada
unei generaţii de 25 de ani ar fi:
- emisiile şi descărcările acestora în atmosferă trebuie să fie reduse până în
anul 2010 între 70-90% faţă de nivelurile actuale;
- să fie dezvoltate tehnologii noi care să îndeplinească această cerinţă de
reducere;
- se impun schimbări în modul de comportare a populaţiei, faţă de această
cerinţă (în deosebi a managerilor întreprinderilor care produc emisiile
poluante).
A urmat, după publicarea raportului, elaborarea unui plan-National
Enviranmental Policy Plan (1989) şi altul suplimentar National Enviranmental Policy Plan
– Plus (1990) prin care s-au stabilit strategii pentru politici de mediu pe termen mediu şi
lung.
Concluziile au fost evidente – o schimbare radicală în comportarea societăţii
pentru realizarea obiectivelor şi sarcinilor acestor planuri.
Schimbările se vor baza pe trei principii:
- includerea ciclului de materii prime la producţie cu scurgeri cât mai mici
posibile (aşa numitul management integrat viaţă-ciclu = ciclul vieţii);
- reducerea consumului de energie din resurse neregenerabile;
- creşterea timpului (petrecut) prin care materiile prime rămân în ciclul de viaţă
al produselor finite.
Rezultă din aceste principii, cu deosebire din ultimul principiu că se naşte un
conflict de mediu între guvern şi industrie.
Pentru preântâmpinarea sau diminuarea acestui conflict s-a organizat la
Rotterdam în luna aprilie 1991 o reuniune – World Industry Conference on
Enviranmentală Management (Conferinţa internaţională a industriei privind
Managementul Mediului) care a adoptat patru principii şi anume:
-
- reducerea cantitativă a deşeurilor solide şi a emisiilor în atmosferă din
procesele de producţie;
- găsirea produselor înlocuitoare mai puţin nocive;
- proiectarea de produse noi cu impacte ecologice reduse;
- stabilirea unui dialog deschis între specialiştii de mediu şi populaţie în
problema studiilor privitoare la dezvoltarea durabilă.
Managementul conflictelor de mediu depinde de baza adecvată a
managementului existent cum ar fi organizarea şi alegerea priorităţilor din situaţia
conflictuală existentă.
Rezolvarea conflictelor de mediu implică găsirea soluţiilor care să fie acceptate de
toate părţile implicate şi a punctelor de interes comun.

4.2. Scurt istoric privind conflictul de mediu


Se apreciază că în Marea Britanie, conflictul de mediu a apărut odată cu
producerea varului, a berii, topirii fierului, încălzitul caselor cu cărbuni în locul lemnului.
în această ţară prima lege împotriva poluării a fost dată în 1273 prin care se
interzicea folosirea cărbunelui la încălzire în Londra pe timpul (perioada) şederii regelui
la reşedinţa oficială. în 1306 a fost dat un ordin privind interzicerea totală a folosirii
cărbunelui în acelaşi scop.
în jurul anului 1660, tot în Marea Britanie s-a constituit Societatea Naţională
pentru reducerea fumului (National Smoke Abatement Society) pentru combaterea
fumului şi aerului poluat. Tot în acea perioadă s-a tipărit o revistă magazin Clan Air (Aer
curat).
Efectele poluării aerului s-au constatat la degradarea clădirilor şi, evident, asupra
sănătăţii populaţiei, determinând luarea măsurii ca întreprinderile poluatoare să fie
amplasate în afara oraşelor.
De asemenea, în afara poluării aerului, s-a constatat, destul de timpuriu, şi
poluarea apelor şi solurilor. Aceste aspecte au fost sesizate, cu precădere, în Olanda încă
din secolul al XV-lea fapt ce a determinat elaborarea şi impunerea unor norme privind
preântâmpinarea poluării apelor de suprafaţă şi subterane.
Tot în Olanda a fost dat un Decret Regal primul în 1875 (prima ediţie) intitulat
Nuisance Act (Legea inconvenientelor) împotriva întreprinderilor industriale care
produceau xxxx intolerabile. Un alt document de reglementarea transportului şi
depozitarea materialelor periculoase şi otrăvitoare a fost dat în 1808, tot în Olanda, ca
urmare a unei explozii a unui depozit cu praf de puşcă la Leiden. Asemenea accidente s-
au produs cu mai mare intensitate în secolul al XX-lea.
Legislaţia de mediu a făcut progrese mari numai după cel de-al doilea Război
Mondial, aceasta extinzându-se în egală măsură asupra principalilor factori de mediu–
aer, apă, sol şi ceva mai recent, vegetaţie.
Unul din principalele instrumente folosit de legislaţia de mediu privind emisiile
este licenţa (autorizaţia de funcţionare) care prevede condiţiile în care o întreprindere
sau numai o instalaţie industrială poate funcţiona (exemplu întreprinderile chimice).

4.3. Originea conflictelor de mediu


Licenţele respectiv autorizaţiile de funcţionare date unor întreprinderi industriale
şi agrozootehnice, prin care se stabilesc anumite limite ale poluanţilor emişi, constituie
principala sursă de conflict între producătorii de poluanţi şi autorităţile guvernamentale
(agenţiile de mediu), atunci când aceste limite nu sunt respectate.
Conflictele de mediu sunt în relaţie directă cu activitatea economică a unor
întreprinderi industriale dacă pot să înceapă sau să continue activitatea specifică în
raport cu prevederile (standardele) din autorizaţia de funcţionare (licenţă).
Unele conflicte de mediu pot provenii de la un nivel mai înalt cum ar fi măsurile
naţionale şi internaţionale privind urmările poluării. Astfel, pot genera conflicte
producţiile de îngrăşeminte cu nitraţi pentru soluri, folosirea clorofluorocarbonul (CFC s)
care atacă stratul de ozon, folosirea detergenţilor cu fosfaţi. Aceste conflicte au devenit
mult mai acute şi în contextul conceptului dezvoltării durabile.
în general, conflictele de mediu pot să apară la micro-nivel, între întreprinderi şi
mediul imediat înconjurător, deci la nivel local; la macro-nivel implicând grupuri
manufacturiene sau un sector industrial. în ultimul caz, conflictele de mediu se pot referi
la sol, pădure, terenuri agricole, ape de suprafaţă. în situaţia de macro-nivel sunt
implicate multe părţi – presiunea unor grupări pentru protecţia mediului, oameni de
ştiinţă, experţi, antreprenori şi consumatori. Aşadar complexitatea managementului
conflictului de mediu depinde de scara procesului şi de părţile implicate.

4.4. Obiectul conflictelor de mediu


Obiectul conflictelor de mediu poate fi interzicerea anumitui compus care
pătrunde într-un ecosistem la un nivel superior cum este CFCs sau ierbicidele. Pot fi
interzişi anumiţi aditivi în producerea vopselelor, cleiurilor (gumelor), plasticurilor sau
carburanţilor (cadmiu, sulfuri, solvenţi organici etc). Dar în egală măsură conflictele pot
implica şi procesul integral al unei fabrici.
în toate cazurile, baza conflictelor de mediu o reprezintă standardele legale care
trebuie să se aplice.
Alt conflict de mediu poate fi prescrierea unei anumite tehnologii care să
preântâmpine deteriorarea mediului sau interzicerea acesteia. în aceste situaţii
conflictul se confruntă cu următoarele aspecte:
- dacă o anumită tehnologie este suficient de dezvoltată şi poate fi pusă în
aplicare;
- dacă tehnologia este fezabil economic;
- dacă nu este fezabil economic cum poate guvernul să stimuleze această
tehnologie prin fiscalitate sau alte instrumente.

Se poate conchide că aceste conflicte diferă de la un caz la altul (în funcţie de


standardele în vigoare, de noi tehnologii de conduită antreprenorială etc.) şi care toate
au o bază comună - diferite interpretări ale valorii (calităţii) mediului şi relaţiei acesteia
cu valoarea afacerii.
Analiza conflictului de mediu implică definirea unui conflict de mediu.
Pe baza definirii conflictului de mediu, pasul următor presupune, necesită
convingerea că există un conflict de mediu şi apoi identificarea acestuia.
Privitor la primul aspect, se impune constatarea dacă factorii care-l determină
sunt în impas sau nu. Astfel, o iniţiativă poate fi în impas datorită faptului că progresul
conţinut de acea iniţiativă este blocat de conflictul de interese sau conţine un
dezagrament care nu poate fi implementat.

4.5. Metode şi concepte privind managementul conflictelor de mediu


în acest subcapitol se are în vedere natura conflictelor de mediu şi aspectele lor
diferite, modul de abordare şi importanţa cooperării dintre părţile implicate.

4.5.1. Natura conflictelor de mediu şi rolul guvernului


Conflictele sunt o parte a vieţii de zi cu zi şi în legătură cu aspectele calitative ale
vieţii.
Conflictele de mediu se produc spre exemplu, atunci când sunt anumite restricţii,
reguli privind protecţia mediului şi acestea sunt încălcate (nerespectate) de către agenţii
economici cu consecinţe asupra mediului. Acestea pot fi obiectul unui anumit grad de
impact, ori cauza unei evaluări tehnice diferite.
Este evident că un environmentalist (lucrător de mediu) evoluează diferit mediu
în comparaţie cu un antreprenor.
Pe antreprenor îl interesează dezvoltarea durabilă a entităţii teritoriale (de la
mediul înconjurător local la planetar).
Astfel spus, conflictul de interese dintre cei doi există atunci când este luată o
decizie pentru o nouă activitate economică.
în conflictele de mediu, adesea, sunt implicate multe părţi:
- grupurile de presiune de mediu care vizează calitatea mediului;
- antreprenorii a căror interese decurg din afacerile lor şi care pentru a fi
competitivi înseamnă costuri mici de producţie şi calităţi mai bune ale
produselor;
- guvernul al cărui interes este, ideal, să servească pe termen lung interesele
societăţii şi care înseamnă ascultarea tuturor părţilor implicate în conflict;
- experţii în diferite discipline cum ar fi – sănătatea, conservarea energiei,
macro-economie etc. şi a căror interese sunt de a prognoza consecinţele
asupra dezvoltării lor macro şi micro în raport cu mediul natural.
Privitor la obiectivul (scopul) guvernului a cărui sarcină este să servească pe
termen lung interesele societăţii, el (guvernul) terbuie să ia în considerare nu numai în
sens naţional ci şi planetar, interesul generaţiilor viitoare, şi deci trebuie să coopereze la
scară internaţională.
în ceea ce priveşte rolul guvernului de a asigura condiţiile, de lungă durată, a
societăţii pe care o conduce, presupune mulţi bani pentru depoluarea solului, tratarea
apelor uzate, refacerea fondului forestier. Dilema este că existând activităţile economice
se ajunge implicit la accentuarea problemelor de mediu potrivit proverbului “nu poţi să
faci o omletă fără să spargi ouă”..., sau ...”când tai un copac, aşchiile se împrăştie
totdeauna pe pământ”.
Deci extinderea activităţilor economice trebuie să meargă mână în mână (hand-
in-hand) cu măsurile preventive de a minimaliza impactele de mediu.
în aceste condiţii guvernul trebuie să introducă evaluarea perioadică a impactului
de mediu ca un instrument care să sintetizeze impactul potenţial asupra mediului a
noilor dezvoltări economice, împreună cu anumite scenarii alternative şi impactele lor.
Din aceste scenarii alternative pot fi selectate cele mai acceptabile soluţii prin
consultarea între iniţiatori şi autorităţile implicate.
în acest context efectele de mediu ale noilor activităţi pot fi minimizate fără a
împiedica progresul economic.
De fapt, noile activităţi pot să aibă adesea efecte pozitive asupra mediului dacă
activităţile neplăcute de mediu sunt înlocuite cu activităţi mult mai nevătămătoare.
Pentru prevederea unor condiţii adecvate dezvoltării economice, guvernul
(autorităţile) trebuie să asculte opiniile grupurilor de mediu ca şi acelor industriale şi de
a face şi să le analizeze, să echilibreze cererile lor.
Reconcilierea conflictelor de mediu presupune o bună pregătire şi exerciţii din
partea managerului de mediu.

4.5.2. Aspecte tehnologice ale conflictelor de mediu


Pentru găsirea soluţiilor conflictelor de mediu este, deseori de ajutor dacă se
analizează diferitele aspecte independent unul de altul.
Aspectele tehnologice ale conflictului de mediu sunt, de cele mai multe ori, în
relaţie cu folosirea tehnologiei să rezolve sau să prevină o problemă de mediu.
Un aspect al acestei relaţii poate fi interpretat ca tehnologie valabilă aceea care a
fost pusă în practică la scară comercială în timp ce un alt aspect poate fi luat ca o
condiţie obligatorie a stării mediului ca atare (“prevailing state-of-the-art”). Acest al
doilea aspect este determinat de experţi într-un anumit domeniu şi bazat pe constatări
ştiinţifice sau profesionale şi care sunt stabilite în timpul unor congrese sau simpozioane
ale experţilor pe probleme.
Conflictul poate fi rezolvat prin ascultarea unui expert independent sau o a treia
parte aleasă între cele două posibilităţi. O cale mai bună de a ataca problema este aceea
ca cele două părţi să recunoască că ambele stări tehnologice sunt valabile dar la scări
diferite.
Odată această situaţie îndeplinită părţile pot analiza costurile, beneficiile şi
riscurile diferitelor tehnologii şi să se vadă ce tehnologie satisface combinarea a acelor
criterii agreate de părţi.

4.5.3. Aspectele legale ale conflictelor de mediu


Aspectele legale ale conflictelor de mediu implică diferenţele de interpretare ale
părţilor privind prevederile legii sau instrucţiunile existente la care se raportează
conflictul de mediu.
în acest sens pot fi multe tipuri de conflicte şi, de regulă, cele privitoare la
anumite nivele pentru care standardele de mediu trebuie aplicate.
Astfel, pot apărea diferenţe de interpretare în privinţa prevederilor din legea
mediului referitor la nivelul de zgomot acceptat şi care depinde de secvenţa de timp din
cele 24 de ore ale zilei (zi, seară, noapte), sau de aria industrială, comercială,
rezidenţială, urbană, rurală, respectiv numărul decibelilor care se aplică.
Când apar astfel de conflicte se stabilesc condiţiile printr-un protocol semnat de
părţile implicate. Alte conflicte se rezolvă pe cale administrativă sau judecătorească.

4.5.4. Aspecte financiare ale conflictelor de mediu


Atunci când pagubele de mediu sunt semnificative şi se impun compensaţii
băneşti, conflictul de mediu capătă un aspect financiar. Desigur că aceste aspecte
financiare apar între întreprinzătorii privaţi (de stat) şi autoritatea publică şi se aplică
amenzi sau obligă poluatorul să repare dauna de mediu.
Sunt şi situaţii când se impune închiderea fabricii deoarece nu s-au respectat
condiţiile puse în autorizaţia de funcţionare sau datorită presiunii forţelor publice.

4.5.5. Părţile implicate în conflictele de mediu


Acestea diferă de la caz la caz, dar în general, una dintre ele o reprezintă cea
care are o activitate economică şi alta implicată în monitoringul de mediu, amândouă
având interese diferite – prima realizarea planului economic, a doua conservarea
mediului. Concilierea părţilor constituie obiectivul managementului conflictului de mediu.
în unele cazuri reconcilierea se face direct între părţi, în alte situaţii se apelează la un
mediator. în ambele situaţii trebuie să se găsească punctul comun de interese şi care
este rezolvat de managerul de mediu care are un rol mediator între părţi.
De regulă, consensul în conflictul dintre părţi este găsit prin identificarea
intereselor comune şi care este una dintre cele mai importante sarcini pentru rezolvarea
problemelor în managementul conflictului de mediu.
Unele căi de a convinge comunitatea de afaceri este şi aceea de a considera ca
aceasta să includeă în programele lor educaţia, interesul personal, sancţiunea şi
recompensa. O altă cale este de a lua în atenţie noile activităţi economice care
generează resurse pentru conservarea mediului.
Cu toate că antreprenorii şi grupurile de presiune de mediu sunt constituite de
oameni cu interese diferite poate fi posibil să se realizeze un teren comun privind
această direcţie de dezvoltare.
Dacă acest aspect este realizat ar fi posibil ca să se găsească soluţii în conflictele
de mediu în situaţii concrete pentru că grupurile opozante au o mai bună înţelegere
reciprocă.

4.5.6. Conceptul de interes personal versus pedeapsă şi recompensă


Interesul personal ca o cale de prevenire a conflictelor de mediu presupune
convingerea părţilor că este în beneficiul lor să aibă o atitudineresponsabilă către
problemele de mediu şi prevenirea lor. A stfel, o întrprindere industrială poate profita
prin folosirea tipurilor de combustibili, materiale şi procesare care nu produc pagube
semnificative mediului înconjurător.
Interesul personal al unui producător (antreprenor) se poate constata sub
diferite aspecte, toate având ca obiectiv principal să nu producă pagube asupra
mediului. Acest aspect rezultă dintr-o înţelegere şi educaţie privind conservarea
mediului.
Aspectul opus interesului personal este cel al pedepselor ce se concretizează prin
diferite instrumente-amenzi, închiderea întreprinderii etc.
Recompensa şi pedeapsa reprezintă un concept diferit care implică stimulente
sau abateri externale şi care au menirea de a schimba conduita părţilor privitoar la
mediu. Această abordare, de regulă, presupune reguli de mediu scrise şi nescrise şi sunt
însoţite de recompense sau pedepse. Astfel, o pedeapsă poate să constea într-o amendă
pentru poluare excesivă în timp ce o recompensă poate fi o pentru o nouă investiţie mai
puţin poluantă (echipament sau tehnologie).
Conceptul recompensiei şi amenzii este, aşadar, bazată pe stimuli din afară care
să inducă un anumit comportament faţă de mediu.
Este important totuşi, pentru interesul personal să devină un factor de motivare
în campania politicilor de mediu deoarece este mult mai plăcut a fi deschis către
cooperarea cu grupurile exterioare când conflictele de mediu trebuie să fie prevenite sau
rezolvate.

4.5.7. Cooperarea ca modalitate a rezolvării problemelor de mediu


Cooperare în rezolvarea unei probleme de mediu aduce beneficii ambelor părţi în
conflict. Beneficiile rezultate din cooperare sunt adesea mai mari în raport cu situaţia
opusă când părţile abordează problemele independent.
Cooperarea poate, de asemenea, să prevină un conflict, respectiv o daună adusă
mediului. Părţile nu sunt, de regulă altruiste astfel încât să ajute alte părţi să realizeze
un profit mai mare iar ele să nu mai aibă un profit redus.
în cazul unui benefit unic, cooperarea poate fi realizată prin a treia parte care are
interes în iniţierea cooperării. Această parte poate fi guvernamentală sau o organizaţie la
un nivel mai ridicat decât antreprenorul individual, cum ar fi o asociaţie de afaceri.

4.6. Aplicaţii şi limite ale conflictului de mediu


în acest subcapitol se are în vedere sublinierea unui set de avantaje şi principii a
aşa-numitului avantaj reciproc (mutual gains) în abordarea managementului conflictului
de mediu. Se va sublinia, de asemenea, rolul mediatorului şi practica organizaţiilor
specializate în managementul conflictului de mediu.

4.6.1. Cooperarea în locul confruntării


Patronatul industrial şi guvernul se pot întâlni la diferite niveluri pentru a discuta
probleme de mediu. La niveluri mai mici (micro-level) se pot rezolva întâlniri când o
companie solicită o autorizaţie de funcţionare. La niveluri ridicate patronat/guvern se
rezolvă discuţii care au în vedere promovarea unei noi legislaţii în domeniul protecţiei
mediului. Sunt şi situaţii când se impune participarea la discuţii a mai multor parteneri
unde cooperarea este mai complicată.
Sunt situaţii din ce în ce mai multe, când grupuri de populaţii care locuiesc în
apropierea unei întreprinderi cu probleme de mediu sau grupuri de presiune care sprijină
aceste populaţii cu expertize ştiinţifice. Există şi experţi independenţi sau instituţii
tehnice care prezintă disputele de mediu în ziare şi reviste de specialitate pentru a
informa opinia publică.
Astfel de dispute se referă la reabilitatea solurilor poluate, la instalaţiile de
incinerare a deşeurilor solide, la construcţia de noi întreprinderi industriale. Toate aceste
situaţii pot conduce la situaţii de confruntare şi au ca rezultat transformarea într-un
conflict.
în general, se promovează calea abordării avantajului reciproc (mutual gains
approach) bazată pe conceptul (procedeul) unul lângă altul (side by side) în locul
confruntării, pe poziţii opuse (across the able).
Pentru reuşita managementului unui potenţial conflict de mediu Haward Law
School a dezvoltat un program numit Public Dispute Programme şi care conţine
următoarele elemente (Susskind, L., 1987):
- admiterea interesului părţii opuse;
- încurajarea faptei constatate; o dispută între experţi poate convinge publicul
că orice este adevărat;
- oferirea condiţionată cu minimizarea impactului şi asigurarea de a compensa
efectele neintenţionate;
- interpretarea într-o formă demnă de încredere în orice moment (odată
încrederea pierdută este foarte greu de recâştigat);
- acceptarea responsabilităţii, admiterea greşelii şi împărţirea obligaţiilor;
- focalizarea pe obiectivul menţinerii relaţiilor pe termen lung care să asigure
implementarea – succesul pe termen scurt înşală.
în plus, faţă de cele 6 soluţii menţionate, se subliniază faptul că este important
de stăpâni strategiile managementului necesare implementării şi abordării avantajului
reciproc.
Pentru această implementare şi abordare (avantajul reciproc) sunt necesare
câteva principii după care să se acţioneze:
- luarea iniţiativei (aşteptarea până o parte este în defensivă duce la pierderea
parţială a încrederii;
- urmărirea consensului (aceasta dă populaţiei implicate încrederea că ce face
o parte se doreşte să facă şi cealaltă parte);
- accentuarea consecinţelor (fiecare pas este un pas către obiectivul pe termen
lung);
- menţinerea încrederii (emiţând anumite fapte care nu sunt adevărate duce la
îndepărtarea partenerului);
- sporirea legitimităţii (nu este indicat a se acţiona în direcţia în care tu însuţi
nu doreşti ca alţii să acţioneze asupra ta).
Soluţia acceptării abordării avantajului reciproc este permiterea populaţiei să facă
o estimare realistă a celei mai bune alternative (the best alternative).
Pentru toţi parametrii o consecinţă negociată va da mai nult decât a aştepta o
negociere îndepărtată. Menţionăm, subliniem că aceasta se va aplica la toate părţilor
implicate şi trebuie realizat prin sublinierea următoarelor:
- neacceptarea negocierii poate duce la impasul complet, cauzând pagube
pentru toţi partenerii implicaţi;
- dacă nu se ia o măsură (nu se întreprinde o acţiune) una sau mai multe părţi
pot fi frustate (şi vor rezulta pagube pentru partea în cauză);
- dacă nu se negociază se va înrăutăţi situaţia deoarece zilnic se acumulează
impacte negative;
Ultimul scop (ţintă) a procesului de negociere este de a ajunge la o înţelegere
acceptabilă pentru toate părţile. Cooperarea în locul confruntării este soluţia pentru
succesul managementului conflictelor.
Desigur, managementul conflictului de mediu nu implică numai negociere, se
impune de asemenea, măsuri preventive pentru o bună gospodărire în perioada cât
întreprinderea există sau punerea în practică a unui plan înainte de a se lua o nouă
iniţiativă.
în concluzie, negocierea va constitui partea esenţială în rezolvarea conflictului de
mediu.

4.6.2. Probabilitatea succesului în managementul conflictului de mediu


în probabilitatea succesului managementului de mediu se identifică trei clase
principale care cu factorii ce determină acest aspect: partea în raport cu factorii;
procesul şi contextul în raport cu factorii; realitatea în raport cu factorii.
Partea în raport cu factorii este primul aspect şi constă în identificarea părţilor
afectate şi cum acestea pot fi reprezentate efectiv.
Dacă părţile sunt omise deoarece ele n-au fost identificate sau nu au fost
reprezentate consecvenţa va fi aceea că negocierile pot fi contestate mai târziu.
O altă problemă o constituie populaţia locală care va fi afectată prin decizia luată
şi ea n-a fost constituită ca parte în negociere deoarece n-a fost organizată în acest
scop.
De aceea în procesul negocierii conflictului trebuiesc identificate toate părţile şi
să le fie determinate ponderea intereselor lor.
Dacă interesele lor sunt minore, pot fi lăsate la o parte în procesul negocierii.
Procesul şi contextul în raport cu factorii poate influenţa succesul negocierii
conflictului de mediu.
Un exemplu a unui factor procedural este decizia privind dacă convenţia
(înţelegerea) dintre părţi trebuie să fie scrisă sau nu.
Dacă înţelegerea nu trebuie scrisă poate fi uşor pentru anumite părţi implicate să
obţină un agrement, dar pentru alte părţi poate fi inacceptabil atunci când sprijinătorii
lor cer acest lucru.
Un aspect important este acela dacă conflictul de mediu este dezbătut în public
astfel încât părţile să fie criticate mult mai uşor de către grupurile din afară (outsideri)
asupra procedurilor urmate şi contextul operaţional (transparenţă).
Reabilitatea în raport cu factorii poate influenţa succesul disputei de mediu.
Pentru succesul rezultatelor este necesar ca părţile să se înţeleagă asupra
faptelor (problemelor) înainte de a începe negocierile. Dacă faptele sunt neclare,
confuze, pot duce la întârzierea negocierilor.
Dar cine trebuie să decidă aceste fapte?
într-o judecătorie, acest lucru aparţine judecătorului care are în faţă două parţi
opuse. în conflictele de mediu pot fi implicate mai multe părţi.
Sub aspect tehnic în obţinerea unui agrement asupra faptelor (problemelor)
poate fi folosit principiul faptului constatat (joint fact-finding) care înseamnă că fiecare
parte îşi scrie punctul de vedere şi cunoştinţele despre conflict, după care se elaborează
un proiect de document comun de către o persoană independentă (de. ex: mediatorul
de mediu) şi acceptat de toate părţile. Acest proiect de document formează baza
negocierilor care trebuie urmată.

4.6.3. Rolul mediatorilor şi organizaţiilor în managementul conflictului de mediu


Mediatorii pot fi folosiţi în toate tipurile de conflicte, înainte de a ajunge la
tribunale, scurtând astfel perioada de timp, chiar nefiind necesar să se ajungă la
judecătorie.
Dacă părţile sunt pregătite să rezolve conflictul fără a ţinti o victorie, mediatorul
poate fi util.
Privitor la organizaţii, trebuie să se reţină faptul că, în general, conflictele de
mediu nu au un caracter legal, exceptând situaţia când este încălcată autorizaţia şi
prevederile înscrise şi grupurile de presiune nu sunt entităţi legale . Construirea unui
obiectiv poluant în apropierea unor arii dens populate generează conflict de mediu şi se
constituie grupuri de presiune la adresa autorităţilor.

4.6.4. Transferul informaţiei şi a altor instrumente privind managementul


conflictului de mediu
Succesul negocierilor este asigurat şi de trecerea informaţiilor între diferite părţi
în conflict. Acest transfer trebuie să fie coordonat de mediator. Transferul informaţiei
devine mult mai complex odată cu creşterea numărului de părţi implicate în conflictul de
mediu.
Rezoluţia conflictelor de mediu trebuie să se bazeze pe deschidere şi comunicare
franc între părţi, altfel aceasta nu va fi agreată de părţile în conflict.
Este necesar ca orice proces tehnologic nou să fie prezentate cu toate aspectele
lui pozitive şi negative pentru a se lua hotărârile corespunzătoare prin instrumente
specifice ca:
- evoluarea impactului de mediu – EIM (environmental impact assessment –
EIA);
- raportul impactului de mediu – RIM (environmental impact statement – EIS).
4.6.5. Durabilitatea soluţiilor date în conflictul de mediu
Durabilitatea soluţiilor pentru conflictul de mediu depind, în primul rând, de
modalitatea rezolvării acestora.
Soluţiile date în rezolvarea conflictului de mediu pentru a fi durabile este necesar
ca managementul acestor conflicte să fie integrate în managementul general al
afacerilor.
Aceasta înseamnă că o parte a managementului general este constant contestată
privind consecinţele deciziilor de afaceri în raport cu mediul şi altă parte evoluează
consecinţele viitoare în mediu privind deciziile de afaceri.
Aşadar, este necesar un schimb constant de informaţii şi idei pe probleme de
mediu între comunitatea de afaceri (antreprenori) şi societate. Aceste schimburi de
informaţii şi idei pot avea loc la nivel naţional între Ministerul Mediului şi Asociaţia
Naţională a antreprenorilor, sau chiar la nivel de întreprinderi industriale şi grupuri de
mediu de presiune.
în privinţa tehnologiei de mediu trebuie interpretată că se schimbă continuu. Ce
a fost acceptat la un moment dat (ca nivel de poluare nu mai este valabil peste 10 – 20
ani, cel mult. Deci toate tehnologiile noi introduse implică probleme de acceptabilitate,
siguranţă, fezabilitate cu diferite interpretare între părţi ca şi în timp. Se poate conchide
ca o soluţie în conflictul de mediu să fie durabilă nu poate fi luată ad-hoc ci să implice
discuţii instituţionalizate între părţi.