UNIVERSITATEA”DUNAREA DE JOS”,GALATI

FACULTATEA DE MEDICINA SI FARMACIE

Strategii de abordare
stomatologică a pacienților
cu tulburări psihotice

Profesor coordonator MUSAT ANCA-TEODORA

Conf. dr. Anamaria Ciubara Medicină dentară,anulV,
grupa 4
 Strategii de abordare stomatologică a pacienților cu
tulburări psihotice

Psihicul, suprastructurã a creierului, este emergenta celorlalte functii ale

organismului.
Boala psihicã este un dezechilibru, prin care se produc rãsturnãri în constiinta si
personalitatea individului,cu cresterea proceselor afectiv-inconstiente, deci boala
psihicã este o prevalentã afectiv-inconstientã, chiar in momentul in care apare
maximum de rationalitate.
Alãturi de medicul psihiatru, medicului stomatolog îi revine un rol ajutãtor în
tratamentul de integrare al bolnavului psihic în societate, prin redarea functiilor
aparatului dento-maxilar si deci a încrederii în sine.În raport cu starea psihicã,
unele tratamente, mai ales cele stomatologice, pot deveni factori generatori de
stres, de anxietate, de incidente, atitudini necontrolate ale pacientilor:
nemultumiri manifestate, prin schimbarea medicului curant, efectuarea mai
multor lucrãri protetice de acelasi fel, pretentii în efectuarea unui anumit tip
de tratament, în aplicarea unui anumit material restaurator.
Afectarea unor segmente ale aparatului dento-maxialar are întotdeauna rãsunet
psihic negativ asupra pacientilor, implicatiile psihologice ale unor afectiuni
stomatologice si terapia lor trebuind sã fie abordate din 2puncte de vedere: al
persoanei aflate în suferintã si al personalitãtii medicului terapeut, stabilindu-se o
comunicare între ele.
Actul medical în sine poate fi de multe ori factor anxiogen. O banalã consultatie,
asociatã cu eventuale investigatii paraclinice, poate provoca de exemplu cresterea
tensiunii arteriale pânã la valori apreciabile.
În stomatologie, pe primul plan se situeazã frica de tratamentul dentar propriu-
zis, de eventuala durere, pe care acesta ar putea sã o provoace; de multe ori, frica
depãseste teama de aparitia complicatiilor bolii
Starea de anxietate este o reactie psihicã indisolubil legatã de actul terapeutic, ea
premerge si însoteste omul de la primul act terapeutic stomatologic, ca urmare a
posibilei experienþe traumatizante, sau poate fi indusã inconstient de stãri anxioase
dezvoltate de ceilalti indivizi din mediul ambiental. La pacientul cu antecedente de
boalã psihicã, anxietatea poate deveni foarte puternicã,
poate determina o crizã acutã a bolii .
 Medicului dentist îi revine un rol ajutãtor, de reintegrare a bolnavilor psihici în
societate prin tratament complex stomatologic, care reface functiile normale ale
aparatului dento-maxilar si prin latura profilacticã, privind prevenirea
complicatiilor acute sau cronice ale cariei dentare, generatoare de situatii
complexante, conflictuale.
Pe de altã parte, un medic dentist, care nu cunoaste psihologia individului pe care
urmeazã a-l trata, poate provoca multe suferinte acestuia; medicul trebuie sã-si
înteleagã pacientul ca o personalitate umanã, cu problemele si suferintele sale, cu
afectivitatea sa, doar asa va putea evita, controla sau presupune anterior
tratamentului, o eventualã reactie anormalã a pacientului, prevenind astfel unele
esecuri, incidente, stãri conflictuale.
Multe din manoperele pot fi stresante, prin complexul de aparate si instrumente
utilizate în vãzul pacientului, poate cele mai numeroase în raport cu alte specialitãti
medicale, influentând de la primul pas fãcut în cabinet, reactiile neuropsihice ale
acestuia. Un pacient care nu a cãlcat niciodatã într-un cabinet dentar, va fi
impresionat de concentrarea unui mare numãr de aparate, instrumente si
medicamente, într-un spatiu restrâns.
Pacientii cu personalitate deviatã, , introvertiti, în aceste conditii, pot prezenta în
cabinetul dentar deviatii comportamentale importante, cu rol definitoriu în bunul
mers al tratamentului. Abordarea
psihosomaticã a pacientului devine obligatorie pentru medicul dentist.
Pacientii cu suferinte psihice, cu stãri depresive, nevrotice, anxioase, prezintã o
patologie dentarã diversã: leziuni carioase sau de uzurã dentarã, carii complicate
acut sau cronic, edentatii mai mult sau mai putin extinse, consecinte ale unei igiene
orale deficitare sau adesea absentã, a alimentatiei dezechilibrate, a medicatiei bolii
de bazã si efectelor lor secundare asupra secretiei salivare etc.
Alegerea momentului de efectuare a unui tratament dentar este esential si
depinde de starea generalã a pacientului si de evolutia bolii. Atunci când existã
afectiuni acute, care necesitã un tratament de urgentã, acestea trebuie rezolvate
simplu, durerea amelioratã cu cât mai putin stress pentru pacient, fãrã a se recurge
la interventii majore de tip extirpãri vitale, extractii, interventii chirurgicale.
Acestea vor fi posibile, dupã echilibrarea psihicã a pacientului, sub îndrumarea
unui medic psihiatru .
În afectiunile cronice, tratamentele stomatologice este bine sã fie fãcute în
perioadele de remisiune, de exemplu în fazele dintre recãderile caracteristice bolii,
fie cã este vorba de nevroze, psihoze maniaco-depresive, sau alte tipuri de psihoze.
Existã o categorie de pacienti, care pot pãrea la prima vedere echilibrati psihic, dar
care suportã cu dificultate tratamentele stomatologice, schimbã medicul des, se
acomodeazã foarte greu, îsi fac mai multe lucrãri protetice de acelasi gen si nu le
poartã, sunt vesnic nemultumiti. Adeseori, comportamentul acestora se datoreazã
medicului, care nu a stiut sã le câstige încrederea,care nu a perceput de la bun
început, cã pacientul este dificil, cu probleme psihice si care nu a luat în calcul
faptul cã manoperele terapeutice, fiind mai ales
chirurgicale, conditionate de instrumentar si aparaturã,impresioneazã neplãcut un
bolnav anxios, agitat, si constituie un stres suplimentar pentru boala si
particularitãtile caracteriale ale individului.
Actele terapeutice stomatologice efectuate pacientilor cu psihopatii trebuie
considerate sub aspect medical, dar si sub cel psihoterapeutic al cooperãrii cu
pacientul. Medicul trebuie sã explice de la început pe scurt,cu blândete si fermitate,
planul terapeutic, timpii operatori,sã obtinã acceptul pacientului si, pe cât
posibil,participarea lui constientã.

CONCLUZII
Afectiunile psihice au manifestãri variate si un comportament diferit de la
pacient la pacient, comportament care poate fi influentat de un tratament
stomatologic. Medicului dentist îi revine rolul ajutãtor de reintegrare a bolnavului
psihic în societate, prin tratament complex stomatologic si redarea functiilor
normale ale aparatului dento-maxilar si tot el este cel care, dacã nu cunoaste
psihologia individului, pe care urmeazã a-l trata, poate provoca multe suferinte
acestuia.
Fiecare pacient trebuie înteles si tratat ca o personalitate umanã, cu
problemele si suferintele sale, cu afectivitatea sa, numai
astfel va putea fi evitatã, controlatã, sau presupusã anterior tratamentului, o
eventualã reactie anormalã a pacientului,prevenindu-se astfel unele esecuri,
incidente, stãri conflictuale.